UNIVERSITATEA: PETROL-GAZE PLOIEŞTI

FACULTATEA: ŞTIINŢE-ECONOMICE
SPECIALIZAREA: FINANŢE-BĂNCI

PROIECT DE DIPLOMĂ
RELAŢIA DINTRE GLOBALIZARE ŞI INVESTIŢII
STRĂINE DIRECTE

COORDONATOR: LECTOR DR.UNIV.

VIORELA IACOVOIU
STUDENT:

GRUPA: 5514

-2008-
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................7
Capitolul I: INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ECONOMIA
CONTEMPORANĂ

1.1. Incursiune în istoria recentă a fluxurilor internaţionale de capital......................................9

1.2. Descrierea principalelor componente ale fluxurilor externe de capital..............................12
1.3. Societăţile transnationale-principala sursă a fluxurilor investiţionale
internationale.............................................................................................................................14
1.4. Caracteristicile economiilor gazdă – element important în decizia de a realiza
investiţii străine directe.............................................................................................................16
1.5. Rolul stimulentelor investiţionale în orientarea capitalului străin la nivel mondial...........19

Capitolul II: GLOBALIZAREA ECONOMICĂ-istoric, concept, costuri

şi beneficii

2.1. Rădăcinile istorice ale globalizării…………………………………………………...…...24

2.2. Cauze ale globalizării şi efectele acesteia
2.2.1. Cauze şi elemente definitorii ale globalizării……………………………………...30
2.2.2 Efectele globalizării………………………………………………………………...31
2.3. Costurile şi beneficiile globalizării
2.3.1. Costurile şi beneficiile gestionării globalizării economice de către instituţiile
economice internaţionale …………………………………………………………………......32
2.3.2 Politicile economice promovate de instituţiile economice internaţionale şi
universalitatea lor……………………………………………………………………………...34

Capitolul III: GLOBALIZAREA ŞI EVOLUTIA INVESTIŢIILOR

STRĂINE DIRECTE
3.1. Companiile transnaţionale în procesul de globalizare
a economiei contemporane
3.1.1. Istoricul companiilor transnaţionale…………………………………………........38
3.1.2. Rolul companiilor transnaţionale în globalizare şi redistribuirea factorilor de
producţie……………………………………………………………………………………....42

3
 3.1.3. Investiţiile străine directe –cel mai dinamic instrument al CTN în procesul
globalizării……………………………………………………………………………….…....45

3.2 Analiză comparativă a evoluţiei ISD-urilor şi a exporturilor în perioada 2000-2006

în Uniunea Europeană…………………………………………………………………..……50

3.3 Tratatele privind investiţiile străine directe în perioada 2000-2006…………………….....71

CONCLUZII………………………………………………………………….....................79

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….………....83

4
 Lista tabelelor

Tabel 1 Principalii participanţi pe piaţa mondială a bunurilor..................................................53

Tabel 2 Distribuţia intrărilor de ISD în ţările Uniunii Europene în perioada 2000-2006..........59

Tabel 3 Distribuţia ieşirilor de ISD din ţările Uniunii Europene în perioada 2000-2006..........60

Tabel 4. Evoluţia exporturilor în perioada 2000-2007 la nivel mondial.....................................69

Tabel 5. Totalul tratatelor internaţionale pe regiuni , cumulate în 2005.....................................74

Tabel 6. Modificări ale reglementărilor naţionale privind ISD (2000-2005)..............................77

5
 Lista figurilor

Fig. 1 Dinamica fluxurilor ISD în lume în anii 1982, 1990, 2001-2004 (mil. euro)...................15
Fig. 2 Evoluţia intrărilor de ISD în UE în perioada 1999-2002 (mil. euro)...............................54
Fig. 3 Evoluţia ieşirilor de ISD din UE în perioada 1999-2002 (mil. euro)...............................55
Fig. 4 Evoluţia exporturilor UE-25 cu SUA, ţările EFTA, China,Rusia,Japonia,
Corea de Sud, Canada şi Australia în milioane de euro,1999-2006..................................56
Fig. 5 Evoluţia exporturilor UE-27 în milioane euro,1999-2006.................................................57
Fig. 6 Evoluţia exporturilor, a intrărilor şi a ieşirilor de ISD ale UE în perioada
2000-2006 (procente).........................................................................................................58.
Fig. 7 Principalii participanţi pe piaţa mondială a bunurilor în 2005 (exporturi)
(mil. euro)..........................................................................................................................62
Fig. 8 Ponderea pe piaţa mondială a bunurilor în exporturi in 2004 (procente)........................63
Fig. 9 Evoluţia ISD din UE în perioada 2000-2006-ieşiri (milioane euro) ..............................64
Fig. 10. Evoluţia ieşirilor şi a intrărilor de ISD din/în UE în perioada 2000-2006
(mil. euro)..........................................................................................................................68
Fig. 11. Procente din total exporturi în perioada 2000-2006......................................................70
Fig. 12. Numarul de BIT-uri şi DTT-uri încheiate în perioada 2000-2006.................................73
Fig. 13. Totalul BIT-urilor pe grupuri de ţări la sfârşitul anului 2006 (procente)......................75
Fig. 14. Totalul DTT-urilor la sfârşitul lui 2006, pe grupe de ţări (procente)............................75
Fig. 15. Modificări ale reglementările privind ISD în anul 2005 după natură şi regiune
(procente)..........................................................................................................................78

6
 INTRODUCERE

Globalizarea reprezintă o realitate care a devenit din ce în ce mai prezentă în vieţile

noastre şi care a apărut din transformarea treptată a economiei mondiale într-un sistem
complex şi contradictoriu.Astfel s-au format noi pieţe de mărfuri şi capitaluri, s-au dezvoltat
considerabil mijloacele de comunicaţie, s-a accentuat procesul de integrare a naţiunilor, fiind
necesară o coordonare a acestora printr-un fenomen global.
În aceste condiţii, în care şi fluxurile de investiţii străine directe au crescut la nivel
mondial, este indicată o analiză comparativă a ISD–urilor în contextul globalizării pentru a
evidenţia legătura puternică care există între companiile transnaţionale ca reprezentanţi ai
acestui fenomen şi evoluţia fluxurilor de ISD la nivel mondial.
În condiţiile globalizării, problema investiţiilor străine directe (ISD), influenţa lor
asupra modernizării economiilor în tranziţie, continuă să se înscrie în categoria problemelor-
cheie ale teoriei economice.ISD-urile, prin esenţa lor, asigură dezvoltare economică şi
prosperitate, necesitatea atragerii lor şi utilizarea eficientă derivând din dorinţa de integrare a
economiilor naţionale în economia mondială.
Experienţa mondială denotă că, în multe ţări în curs de dezvoltare, saltul investiţional
în economie a început anume cu venirea capitalului străin.
În prezent, atât în literatura străină, cât şi în cea autohtonă, problemelor investiţiilor
străine directe li se acordă o atenţie tot mai mare. Există un număr important de lucrări
teoretice în care sunt examinate problemele ISD alaturi de cele ale globalizarii.
În această lucrare s-a prezentat istoricul ISD-urilor aşa cum s-a şi evidenţiat legătura
dintre fenomenul globalizării şi ISD, legătură realizată prin societăţile transnaţionale şi prin
activitatea lor.Au fost prezentate concepte de bază referitoare atât la investiţiile străine
directe cât şi la globalizare, cercetarea fiind orientată, în primul rând, pe clarificarea
aspectelor conceptuale şi pe analiza evoluţiei fluxurilor ISD în contextul extinderii acestui
fenomen.
Proiectul constă în introducere, trei capitole, concluzii, anexe şi bibliografie .
Capitolul I, intitulat „Investiţiile străine directe în economia contemporană” conţine
un istoric al fluxurilor ISD însoţit de studierea principalelor componente şi caracteristici ale
acestora.. În continuare, în acest capitol, sunt studiate tendinţele noi în dinamica ISD pe plan
mondial, precum şi evoluţia societăţilor transnaţionale ca principali promotori ai ISD.

7
 În capitolul II, „Globalizarea economică: istoric, concept, costuri şi beneficii” sunt
prezentate noţiuni teoretice despre globalizare, referitoare la cauzele acesteia, la costurile şi
beneficiile pe care le implică precum şi la efectele acesteia.
Capitolul III – „Globalizarea şi evoluţia investiţiilor străine directe” – conţine mai
întâi informaţii despre companiile transnaţionale ca promotori ai globalizării, urmată de o
analiză comparativă a evolutiei ISD –urilor şi a exporturilor în perioada 2000-2006 la nivelul
Uniunii Europene.De asemenea, în vederea susţinerii ideii de dependenţă a ISD –urilor faţă
de extinderea fenomenului globalizării, a fost prezentată şi problema tratatelor în aceeaşi
perioadă, care au înregistrat o evoluţie favorabilă, antrenând din ce în ce mai multe ţări în
curs de dezvoltare sau slab dezvoltate.
Analiza comparativă a exporturilor şi a ISD–urilor s-a realizat la nivelul Uniunii
Europene, pe principalele ţări dezvoltate dar a cuprins şi ţările mai puţin dezvoltate, în
scopul evidenţierii ideii centrale a proiectului, aceea că, datorită extinderii globalizării,
fluxurile ISD au cunoscut o evoluţie ascendentă şi au fost pozitiv influenţate de acest
fenomen.

8
 CAPITOLUL I

INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

În orice economie, investiţiile constituie un fenomen aparte, cu trăsături proprii, distincte

în raport cu alte activităţi. El nu are însă o manifestare automată, fiind întotdeauna dependent şi
subordonat strategiilor şi politicilor de dezvoltare ale firmelor, sectoarelor de activitate,
comunităţilor etc. La investiţii se apelează numai în măsura în care obiectivele urmărite, referitoare
la dezvoltarea producţiei şi serviciilor în concordanţă cu nevoile identificate, cu cererea
previzionată, nu pot fi realizate în condiţii avantajoase.
În ceea ce priveşte investiţiile străine directe, acestea au o istorie de decenii.
Noţiunile juridice, principiile, normele şi cutumele au evoluat constant, au generat
controverse politice şi excese la nivelul economiilor naţionale ale unor state, indiferent de
regimul politic, au cunoscut reglementări diverse în cadrul organizaţiilor internaţionale şi
regionale, iar în prezent, se află în faţa unei provocări majore, căreia trebuie să-i facă faţă,
generată de impetuoasa şi implacabila tendinţă de globalizare a economiei mondiale. În
ultimele două decenii ale secolului XX-lea, trăsătura dominantă a fluxurilor de investiţii externe a
fost intensificarea într-un ritm fără precedent a fluxurilor de investiţii externe directe.
În acest capitol sunt prezentate aspecte teoretice ale investiţiilor externe directe, evoluţia
acestora de-a lungul istoriei, precum şi descrierea principalelor componente ale acestora. De
asemenea, sunt avute în vedere şi analizarea stimulentelor investiţionale în orientarea capitalului
străin la nivel mondial, impactul acestora asupra ţărilor gazde şi a celor de origine, precum şi
politicile de atragere a investiţiilor străine directe.

1.1. Incursiune în istoria recentă a fluxurilor internaţionale de capital

Investiţia externă directă reprezintă o relaţie investiţională de durată, între o entitate

rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei
influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiţii
directe: capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor care deţine cel puţin 10% din

9
capitalul social subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor şi întreprinderea în
care a investit, precum şi profitul reinvestit de către acesta5.
Noţiunile juridice, principiile, normele şi cutumele au evoluat constant, au generat
controverse politice şi excese la nivelul economiilor naţionale ale unor state, indiferent de regimul
politic, au cunoscut reglementări diverse în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale, iar în
prezent se află în faţa unei provocări majore, căreia trebuie să-i facă faţă, generată de impetuoasa
şi implacabila tendinţă de globalizare a economiei mondiale. Investiţiile se efectuează în scopul
de a realiza, construi bunuri durabile care vor constitui suportul speranţei privind obţinerea, în
viitor, a unui profit/venit aşteptat, a unei valori, respectiv a unor avantaje utile dorite, necesare6.
Considerate un factor activ al dezvoltării şi adaptării economiei la cerinţele pieţei, ale
competitivităţii, investiţiile externe reprezintă un element care condiţionează realizarea
programului de restructurare propus de reforma economică. Atunci când investiţia nu se
finanţează prin eforturile proprii ale agentului întreprinzător, acesta poate fi sprijinit de
economiile altor indivizi sau firme, ceea ce presupune ca la nivel mondial creşterea formării
capitalului să fie finanţată de o realocare a venitului în cadrul pieţei mondiale, prin economii
private sau guvernamentale.
Într-o ţară, dacă nivelul cererii de investiţii excede economiile interne, al căror nivel viitor
se prezintă sub condiţiile economice din prezent, atunci economiile din alte ţări pot fi transferate
pentru a compensa deficitul intern de resurse financiare. În final, se ajunge ca ţara primitoare să
poată importa mai mult decât poate plăti prin exporturile făcute şi, astfel, ea are posibilitatea de a
aloca mai mult pentru economie şi consum decât i-ar permite nivelul propriului venit. Dacă în
practica economică se întâlnesc asemenea situaţii se spune că ţara respectivă a primit un transfer
net de resurse din străinătate sau că ţara a făcut un transfer net în cazul în care economiile
depăşesc cererea internă de investiţii. Datorită dominaţiei în plan economic a ţărilor dezvoltate cu
economie de piaţă, o creştere proporţională a economiilor şi investiţiilor acestora poate crea
condiţii de creştere a rezervelor investiţionale în celelalte grupe de ţări.
Istoria fluxurilor externe de capital începe în secolul al XIX-lea, când predominante erau
împrumuturile şi investiţiile de portofoliu. Anglia (în special) şi Franţa deţineau cea mai mare
parte a plasamentului de acest gen. Alături de firmele private statul juca un rol important.
Caracteristic pentru aceste fluxuri internaţionale de capitaluri era faptul că ele nu erau stimulate în
primul rând de diferenţele dintre ratele dobânzii din diferite ţări ci, mai ales, de nevoile de
finanţare a activităţii economice externe, în condiţiile expansiunii coloniale7.

5
www.bnr.ro
6
Pârvu Dumitru: „Eficienţa investiţiilor”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 5
7
Moise Elena: „Investiţii străine directe”, Ed. Victor, Bucureşti, 2005, pag. 13

10
 Firme precum Siemens, General Electric, Standard Oil deveniseră cunoscute în lume, iar
alături de Anglia şi Franţa îşi fac apariţia Germania şi Statele Unite în calitate de investitori de
capital peste graniţe. Primul război mondial şi criza economică mondială din 1929-1933 răstoarnă
ierarhia ţărilor-exportatoare de capital. Statele Unite devin primul exportator, iar Germania primul
importator de capital.
Trecerea la o nouă etapă a economiei mondiale, cea a dominaţiei investiţiilor externe
directe (IED), este marcată de perioada de după cel de-al doilea război mondial. Sistemul de la
Bretton Woods induce, pe termen lung, aşa-numitul paradox al lui Trippin conform căruia
lichidităţile internaţionale nu pot să crească decât în funcţie de deficitul balanţei de plăţi externe
americane şi de slăbirea dolarului. Pe termen scurt, însă, exporturile de capital americane au
evoluat în sens invers faţă de evoluţia ciclului intern caracteristic SUA, ceea ce a atenuat
repercusiunile negative pe plan internaţional. După trecerea la sistemul ratelor de schimb
flexibile, acest mecanism regulator este tot mai mult slăbit, datorită amplificării mişcărilor de
capital pe termen scurt, dezvoltării spectaculoase a operaţiunilor speculative asupra cursurilor de
schimb8.
„În anii ’80 contribuţia fluxurilor de investiţii externe directe la formarea capitalului
mondial s-a majorat cu 2%, în timp ce în anii ’90 aceasta s-a majorat cu 4%, astfel, pe parcursul
a aproximativ un deceniu contribuţia fluxurilor de IED la nivel mondial s-a dublat.” (Georgeta
Ilie: „Investiţii internaţionale”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 71).
La început de secolului XXI, corporaţiile transnaţionale reprezintă una din marile forţe ce
acţionează în domeniul economic, financiar, ştiinţific şi tehnologic, având un cuvânt greu şi în
politica mondială. Companiile de acest tip au ajuns să aibă o asemenea extindere, încât, şi-au
pierdut într-un anumit sens, caracterul naţional. Pentru aceste firme concurenţa nu se mai duce în
plan naţional, ci în plan internaţional, cu companii străine de acelaşi profil, pentru ocuparea unor
segmente cât mai mari din piaţa globală.
„Investitorul extern direct este o persoană juridică, persoană fizică sau grup de persoane ce
acţionează împreună, care deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris (respectiv din
capitalul de dotare al entităţilor fără personalitate juridică) sau cel puţin 10% din voturi, într-o
întreprindere situată în afara propriei ţări de rezidenţă.” (www.bnr.ro).
Investiţiile externe directe se definesc ca proprietatea asupra unor active de către un
rezident străin, cu scopul de a controla folosirea acestor active. Particularitatea investiţiilor străine
directe o constituie tocmai controlul exercitat de către investitor asupra activelor în care a fost
făcută investiţia9. Acest tip de investiţii presupune transferul unui „pachet industrial”, în care sunt

8
Moise Elena,op. cit. pag. 14
9
Georgeta Ilie,op. cit., pag. 17

11
cuprinse capitalul, tehnologiile, metodele de organizare industrială, expertiză managerială,
cunoştinţele de marketing etc., care permit investitorului să exercite dreptul de control asupra
investiţiei. Totuşi, este greu de stabilit ce înseamnă controlul. Este vorba de o participare directă
la conducerea şi organizarea producţiei activelor în care s-a investit.
Deşi criteriile variază de la ţară la ţară, diferenţa de procente nu modifică esenţa
fenomenului, având în vedere că, de obicei, proporţia deţinută de un investitor străin este cu mult
mai mare (de regulă peste 50%). Participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei şi
controlul asupra activităţii firmei constituie diferenţa fundamentală dintre investiţia străină directă
şi cea de portofoliu.
Prelungirea activităţii unei firme într-o ţară străină presupune fluxuri de capital, de
tehnologie şi de calităţi antreprenoriale în ţara gazdă. Transferul acestui „pachet” de servicii de
factori rămâne sub controlul întreprinderii investitoare, ca şi activităţile ulterioare de producţie şi
comercializare pe care le efectuează ţara gazdă. Tipologia teoriilor economice privind investiţiile
externe directe (IED) este foarte diversificată, iar clasificările propuse de diferiţi autori folosesc
ca punct de plecare următoarele:
• concurenţa perfectă a pieţelor;
• modelul imperfecţiunilor pieţei, teoria întreprinderilor multinaţionale şi modelele
electrice;
• modelul internalizării şi abordarea dezvoltării macro economice.
Primele teorii despre IED argumentează că fluxurile de investiţii sunt determinate, ca şi în
cazul investiţiilor de portofoliu, de diferenţele de profit (sau de dobândă) din diferite ţări. Aliber
(1970), propune o teorie în care IED sunt explicate ca un fenomen al zonei valutare10.
Economia mondială este împărţită în mai multe zone valutare, fiecare zonă are un risc
valutar propriu, şi bazat pe estimările evoluţiei fenomenului valutar, se poate determina dacă zona
respectivă este importatoare sau exportatoare de capital şi dacă încurajează intrările sau ieşirile de
capital străin.

1.2. Descrierea principalelor componente ale fluxurilor externe de capital

Modelele naţionale de investiţii străine sunt influenţate şi de diferenţele ratei de formare a

capitalului. Teoria investiţiilor internaţionale de portofoliu explică mişcarea capitalului la nivel
mondial, ca factor de producţie. În cazul acestora se pleacă de la premisa potrivit căreia
deplasarea capitalului dintr-o ţară în alta este determinată de diferenţa de dobândă. Deplasarea

10
Moise Elena,op. cit., pag. 18

12
IED între ţări are la bază diferenţa dobânzilor practicate şi reflectă abundenţa de capital din ţările
furnizoare de investiţii.

Investiţiile externe directe au următoarele componente11:

• Capitaluri proprii: cuprind capitalul social subscris şi vărsat, atât în numerar cât şi prin
contribuţii în natură, deţinut de nerezidenţi în companii rezidente, precum şi cota aferentă din
rezerve; în mod corespunzător, în cazul sucursalelor, se ia în considerare capitalul de dotare aflat
la dispoziţia acestora.
• Creditul net: respectiv creditele primite de către întreprinderea investiţie directă de la
investitorul străin direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta,
mai puţin creditele acordate de către întreprinderea investiţie directă investitorului străin direct
sau unei alte firme din cadrul grupului de firme.
Întreprinderea investiţie directă este o întreprindere cu sau fără personalitate juridică, în
care un investitor străin deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv
din capitalul de dotare în cazul întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deţinerea a
cel puţin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este
primordială în stabilirea relaţiei de investiţie directă.
Tipurile investiţiilor externe directe sunt diferenţiate după contribuţia la dezvoltarea şi
înnoirea activelor economice în ţara gazdă receptoare de investiţii externe directe:
● Greenfield: investiţii în întreprinderi înfiinţate şi dezvoltate de către sau împreună cu investitori
străini, sub forma unor investiţii pornite de la zero;
● Brownfield: investiţii în întreprinderi preluate integral sau parţial de către investitori străini de
la rezidenţi, mai mult de 50% din imobilizările corporale şi necorporale fiind realizate după
preluare;
● Preluări integrale sau parţiale de întreprinderi: investiţii în întreprinderi preluate integral sau
parţial de către investitori străini de la rezidenţi, mai mult de 50% din imobilizările corporale şi
necorporale fiind realizate înainte de preluare.
După momentul aderării României, cu excepţiile pentru zone libere/defavorizate, se acordă
următoarele categorii de stimulente financiare, în conformitate cu angajamentele asumate şi
regulile UE privind ajutorul de stat:
1. sume cu titlu gratuit pentru investiţii de capital (granturi);
2. acordarea terenului necesar investiţiei la un preţ redus;
11
www.bnr.ro

13
3. amenajări industriale (infrastructura necesarã proiectului de investiţii).

1.3. Societăţile transnaţionale ca principala sursă a

fluxurilor investiţionale internaţionale

Încă de la apariţia acestora, societăţile transnaţionale au creat

controverse referitoare fie la modul de definire al acestora, fie la conţinutul şi
rolul lor. Numeroase definiţii pun accentul pe caracterul internaţional al
acestor companii astfel: C. A. Michelet prezintă CTN drept ’’o întreprindere
( sau un grup de întreprinderi ) de talie mare, care pornind de la o bază
naţională, şi-a implantat mai multe filiale în ţări diferite, adoptând o
organizare şi o strategie la scară mondială.”12, punând accentul pe
organizarea şi strategia firmei la nivel global, în timp ce autorii români
discută despre extinderea activităţii economico-financiare la scară
internaţională, domeniu unde firmele transnaţionale obţin cele mai mari
profituri.“S. Dumitrescu şi A. Bal apreciază în lucrarea lor că o societate
transnaţională este o firmă care şi-a extins activitatea economico-financiară
dincolo de graniţa ţării de origine printr-un vast ansamblu la scară
internaţională format dintr-o societate principală şi un număr de filiale
dependente de firma-mamă implantate în diferite ţări’’.( Suciu Titus, op.
cit.,pag.48)
Un factor foarte important al globalizării îl reprezintă investiţiile străine
directe, în special cele directe. Investiţiile străine directe stimulează
dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei, determină sporirea producţiei şi a
numărului locurilor de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, creşterea
productivităţii muncii, sporirea veniturilor şi a cererii populaţiei, a eficienţei
economice şi a nivelului de trai al populaţiei.13
Originea investiţiilor străine directe o reprezintă societăţile
transnaţionale (STN) deşi studiile teoretice arată că sursele investiţiilor
străine directe sunt multiple. STN-urile îşi extind capitalul în străinătate,
căutând să-şi extindă piaţa de desfacere atât în ţările dezvoltate cât şi în cele
în curs de dezvoltare, şi în acelaşi timp organizează producţia

12
Suciu Titus:”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor curente
de gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006,pag. 47
13
Doltu Constantin:Teza de doctor in economie: “Investitiile straine directe si influenta lor asupra modernizarii
economiei in tranzitie, Chisinau, 2007, pg. 27

14
internaţională.Liberalizarea investiţiilor străine directe a favorizat expansiunea fără precedent
a societăţilor transnaţionale, facilitând intrarea acestora pe pieţele interne la nivel global, ceea ce a
generat creşterea puternică a producţiei industriale. În acest context, se poate afirma că ISD
reprezintă nu numai mecanismul principal de integrare a pieţelor, ci şi liantul dintre sistemele
productive ale diverselor ţări. În consecinţă, societăţile transnaţionale, în calitatea lor de principal
vehicul investiţional, reprezintă motorul internaţionalizării producţiei şi prin aceasta, al
globalizării. Fluxurile generate de aceste societăţi (fluxuri finaciare, tehnologice etc.) sunt
principala formă de manifestare a globalizării ( urmare a acordurilor de liberalizare a
investiţiilor).
“Specialiştii în domeniu subliniază faptul că, începând cu a doua jumătate a anilor ’90,
investiţiile străine directe au crescut la nivel mondial mai rapid decât alţi indicatori
macroeconomici, cum ar fi produsul intern brut, exporturile sau investiţiile interne.În ultimele
două decenii, a avut loc o adevărată explozie a ISD, fluxul anual al acestora majorându-se de la
47 miliarde euro în anul 1982, până la 522 miliarde în anul 2004. S-a mărit şi stocul ISD, în anul
2004, atingând suma de 8 trln.euro, sporind cu 10% în comparaţie cu anul 2003 şi de circa 5 ori
faţă de anul 1990”. (Doltu Constantin, op. cit.,pag. 28), aşa cum reiese şi din figura nr. 1.

Fig. 1 Dinamica fluxurilor ISD în lume în anii 1982, 1990, 2001-2004 miliarde euro

800

600

400

200

0
1982 1990 2001 2002 2003 2004

Fluxul de ISD Refluxul de ISD

Sursa:www.unctad.org:World Investment Report

Societăţile transnaţionale organizează producţia internaţională, efectuează procesul de

expansiune a capitalului peste hotare. Urmărind scopul maximizării profitului prin creşterea
volumului vânzărilor, STN caută în permanenţă să-şi extindă piaţa de desfacere atât în ţările
dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Manevrând aparatul productiv amplasat în diferite
ţări, aceste societăţi găsesc cea mai eficientă utilizare a capitalului.
Conform datelor UNCTAD, între 1986-2000 ISD-urile au crescut cu
aproximativ 27,8%, depăşind astfel exporturile mondiale (8,33%) şi producţia

15
mondială. În perioada 1999-2004, numărul total de STN a crescut de la 37 de
mii la 70 de mii, în timp ce numărul filialelor din străinătate a avut un spor de
4 ori, ajungând de la 170 de mii la 690 de mii.La nivelul anului 2004 volumul
total de ISD al societăţilor transnaţionale era de 9 trilioane de $, acestea
administrând peste 66,6% din întregul comerţ mondial şi peste 80% din
investiţiile străine.Evoluţia fluxurilor ISD după anul 2000 a fost caracterizată
atât de reduceri ale acestor fluxuri (2001-2003) cât şi de creşteri, astfel că în
perioada 2004-2005 ISD-urile au depăşit PIB-ul mondial cât şi exporturile
atingând un ritm de creştere de 28,15%, faţă de 10,6% (PIB) si 16,95%
(exporturile).În anul 2005 activele totale ale filialelor străine au atins circa 46 mld.USD, iar
valoarea adăugată de acestea a fost estimată la 4,5 trilioane USD în timp ce numărul total al
acordurilor privind investiţiile internaţionale se ridica la circa 5.500 din care 2.495 tratate
bilaterale de liberalizare a investiţiilor (BIT), 2.758 acorduri privind dubla impunere (DTT) şi 232
de acorduri internaţionale între firme. Acordurile internaţionale privind investiţiile au devenit din
ce în ce mai complexe, incluzând şi aspecte de interes public cum ar fi cele legate de sănătate
(protecţia socială, protecţia mediului, securitate etc.). Aceste acorduri sunt caracteristice
domeniilor precum industria automobilelor, farmaceutică, informatică, electronică şi petrolieră
care asigură un nivel înalt de dezvoltare ţărilor în care sunt încheiate.
În ultimele decenii, a crescut şi ponderea STN din ţările în curs de dezvoltare. În etapa
actuală, acestea contribuie activ la sporirea fluxurilor mondiale ale investiţiilor. Cota lor în fluxul
total al ISD a sporit de la 6% la mijlocul anilor ’80, până la 11% în a doua jumătate a anilor ’90,
apoi s-a micşorat până la 7-8% în anii 2001-2003. În grupul respectiv de STN, în frunte, se
situează companiile din asemenea ţări în curs de dezvoltare, ca Hong-Kong, Malayesia şi Coreea
de Sud. Actualmente, mai mult de 1/3 din operaţiunile exportului mondial sunt efectuate prin
intermediul livrărilor intercorporative dintre STN.
“Deşi numărul STN este mereu în creştere, rolul principal în economia
mondială aparţine unui număr limitat de firme supraputernice. În anul 2003,
cele mai mari 100 de corporaţii transnaţionale, ce constituiau circa 0,2% din
numărul lor total, administrau peste 7,5 trln.euro. În filialele străine ale
acestora, erau angajaţi circa 15 milioane de persoane. În anul 2004, aceste
100 de STN de profil nefinanciar au acumulat 12% din active, 18% din
vânzările filialelor străine şi 14% din numărul. În prezent, ele pot fi numite

16
conglomerate-gigant, activitatea cărora se extinde asupra tuturor ramurilor
economiei contemporane a majorităţii regiunilor lumii”.14
Datele prezentate mai sus evidenţiază legătura directă între ISD-uri şi globalizare.
Fenomenul de globalizare se realizează prin creşterea exportului de capital sub formă de ISD
determinând o evoluţie ascendentă a fluxurilor de investiţii străine directe, şi stimulând astfel
companiile transnaţionale să încheie cât mai multe acorduri investiţionale.

1.4. Caracteristicile economiilor gazdă – element important în decizia de a

realiza investiţii străine directe

Investiţiile străine directe erau o parte nesemnificativă în cadrul activităţii generale de

investiţie, centrată pe anumite domenii şi regiuni specifice. Ulterior, în perioada interbelică,
această situaţie a suferit anumite schimbări, dar numai după al doilea război mondial se poate
spune că atitudinile şi poziţiile adoptate în această privinţă au început să se cristalizeze.
Perioada postbelică se distinge în cadrul istoriei investiţiilor internaţionale prin două aspecte: pe
de o parte, volumul investiţiilor efectuate în ţările în dezvoltare a crescut într-un ritm rapid, iar
pe de altă parte, aceste investiţii au fost realizate, în principal, sub forma investiţiilor directe 15.
„Poziţia ţării sau regiunii reprezintă un avantaj de localizare specific ţării gazdă, astfel
producţia locală este preferabilă unei alte opţiuni alternative. Aici sunt incluşi factori care se
referă la procese de producţie superioare, costuri mari de transport, forţă de muncă mai ieftină,
apropiere faţă de clienţi sau consumatorii finali, dezvoltarea unei imagini locale sau barierele
puse în calea comerţului.”(Georgeta Ilie, op. cit.,pag. 45)
Ideea necesităţii şi aceea a posibilelor beneficii care ar rezulta din investiţiile străine
directe a început să se contureze, la nivel internaţional, încă din perioada interbelică timpurie.
Cu toate acestea, în plan psihologic, pentru o perioadă care a durat mai mult de trei decenii şi a
atins anul 1970, atitudinea generală faţă de investiţiile străine a fost contradictorie, în sensul că
un nivel foarte mare de neîncredere faţă de acest fenomen era prezent în majoritatea statelor
lumii. Consideraţiile ideologice au fost principala motivaţie a acestei atitudini, respectiv
consecinţele naţionalizărilor postbelice în Europa de Vest şi instaurarea comunismului în
Europa de Est.
Nevoia de capital şi de investiţii, care se ridică la un nivel mult peste posibilităţile
economice actuale, impune ca o condiţie obiectivă apelarea la capitalul străin sub forma
atragerii de investiţii directe de capital, caracteristică comună tuturor statelor ex-comuniste.
14
Doltu Constantin,op. cit. pag.29
15
Rusu Mirela: „Investiţiile străine directe”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000, pag. 18

17
 Investiţiile externe directe au stârnit interes de ambele părţi, atât din partea
investitorilor şi capitalului străin, cât şi din partea investitorilor interni. Integrarea statelor din
estul şi centrul Europei alături de cele vest-europene în Uniunea Europeană, stimulată de
interese strategice de ambele părţi, impune atât o extindere a cooperării internaţionale cu alte
state şi mai ales cu cele dezvoltate, cât şi o accelerare a tranziţiei la economia de piaţă, care să
deschidă orizonturi reale cooperării internaţionale. De altfel, imediat după destrămarea
sistemului socialist, ţările din Europa centrală şi de Est ca Ungaria, Polonia şi fosta
Cehoslovacie, precum şi Bulgaria şi România au iniţiat diverse demersuri pentru anumite
acţiuni regionale de cooperare cum ar fi între ţările riverane Mării Negre, crearea de zone
economice trans-frontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor înţelegeri cu
Comunitatea Europeană, cu care au şi semnat mai târziu acorduri de asociere, iar, pe de altă
parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS (Asociaţia Europeană a Liberului
Schimb)16.
Disponibilul de capital este foarte important pentru accelerarea procesului de tranziţie la
economia de piaţă şi a aderării la U.E.. Conştiente de aceste realităţi, statele vest-europene,
interesate în procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piaţă, au
demarat el însele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate în tranziţie. Au fost
încheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeană de către toate ţările est şi central-
europene. Asemenea acorduri au fost semnate de Polonia, Ungaria, Cehoslovacia în 1991, apoi de
către România şi Bulgaria în 1993, Rusia 1996 etc. Condiţia primordială a acestor asocieri constă
tocmai în realizarea unei stabilităţi economice şi politice, a unei stabilităţi instituţionale, ca o
garanţie a ordinii de drept şi a democraţiei, precum şi a trecerii la un sistem economic bazat pe
economia de piaţă, care să creeze condiţii de compatibilitate între economiile naţionale asociate
şi cele ale statelor comunitare.
Realizarea de investiţii constituie începutul necesar pentru lansarea oricărei activităţi
economice, industriale17. Statele vest-europene şi-au declarat disponibilitatea de a sprijini acest
proces, prin acordarea unei serii de facilităţi statelor asociate în relaţiile comerciale şi de
cooperare, precum şi anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul
PHARE, care prevede acordarea de consultanţă şi de transferuri de tehnologie, de know-how
necesare retehnologizării economiilor de tranziţie.
În acordurile de asociere, Uniunea Europeană s-a angajat în mod explicit în sprijinirea
eforturilor de consolidare a democraţiei şi a celor de finalizare a tranziţiei la economia de piaţă
şi de creare a unor economii competitive în aceste state. Mai mult, în acordurile de asociere
16
Ioan Denuţa: „Investiţiile străine directe în ţările est şi central-europene”, Ed. Economică, Bucureşti, 1998,
pag. 89-90
17
Pârvu Dumitru, „Eficienţa investiţiilor”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 6

18
s-a stipulat că „Comunitatea va examina acordarea, în anumite circumstanţe, a unor fonduri
pentru stabilizarea macroeconomică” pe care le-a legat şi de sprijinul celorlalte state din Grupul
celor 24 şi al instituţiilor financiare internaţionale. (Ioan Denuţa, op. cit.,pag. 91)
Statele în tranziţie din statele estul şi centrul Europei au fost conştiente că obstacolul
principal pe care îl au de înfruntat îl constituie lipsa de capital şi, respectiv, de investiţii în
domeniul privat, productiv şi al serviciilor, ţările vest-europene dezvoltate manifestând un real
interes în acordarea de ajutoare financiare economiilor în tranziţie.
Tranziţia spre economia de piaţă este caracterizată în toate statele est şi central-europene
de o instabilitate a economiilor naţionale, de declin economic, de o adevărată criză de capital şi
o rată periculos de mică a investiţiilor, mai ales a celor productive.
Dezechilibrul reprezintă o caracteristică a tuturor economiilor aflate în tranziţie. Rata
formării brute a capitalului a scăzut la niveluri de-a dreptul alarmante, lucru datorat atât scăderii
productivităţii muncii şi a timpului efectiv lucrat, cât şi presiunii sindicale asupra salariilor şi
scăderii capacităţii manageriale a noilor echipe de conducere.
O altă cauză a scăderii ratei de acumulare, precum şi a înclinaţiei spre investiţii o
constituie rata mare a dobânzilor. În aceste condiţii este evidentă incapacitatea fiecărei
economii naţionale foste comuniste de a face faţă, singură, nevoii absolute de capital pentru
a se asigura o minimă creştere economică.
Nevoia de capitalul străin rezidă în incapacitatea propriilor economii naţionale ex-
comuniste de a satisface nevoia, chiar minimă, de capital pentru refacerea economică şi pentru
relansarea investiţiilor, care, în situaţia menţinerii reculului din anii imediat de după 1990,
riscă să arunce aceste economii în totală dependenţă de lumea dezvoltată, cu grave consecinţe
pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, această nevoie de capital străin este amplificată şi de
nivelul tehnologic mult rămas în urmă al dotărilor şi producţiei industriale din ţările aflate în
tranziţie. Retehnologizarea întreprinderilor din aceste ţări este pusă în prim-planul strategiilor de
dezvoltare pe termen scurt de către toate statele est şi central-europene, fără această
retehnologizare competitivitatea produselor acestor economii devenind deosebit de precară.
Factorii de localizare reprezintă o categorie de variabile ale procesului investiţional ce
contează în luarea deciziei numai în condiţiile în care există avantaje de proprietate şi de
internalizare18. „Creşterea fluxului investiţiilor străine private directe destinate ţărilor în dezvoltare
este deosebit de importantă la ora actuală, având în vedere dificultăţile pe care multe din aceste
ţări le întâlnesc în procesul de adaptare la deficienţele crescânde privind balanţa de plăţi.” (Rusu
Mirela,op. cit.,pag. 21).

18
Georgeta Ilie,op. cit.pag. 45

19
 1.5. Rolul stimulentelor investiţionale în orientarea capitalului străin la nivel
mondial

Pentru atragerea de investiţii străine este nevoie de acordarea unor stimulente (financiare,
fiscale etc.) investitorilor străini, deşi aceste metode sunt uneori contestate. În general la nivelul
investitorilor, stimulentele sunt plasate pe ultimele locuri în ierarhia factorilor de influenţă în
luarea deciziei de a investi. Şi totuşi, în ţările care au receptat un volum însemnat de capital străin
acordarea de stimulente a jucat un rol important. Foarte larg utilizate sunt stimulentele fiscale care
presupun reduceri ale taxelor de import şi de export precum şi scutiri sau reduceri de impozitare.
Stimulentele fiscale sunt practicate mai mult în ţările în curs de dezvoltare, deoarece în acest caz
resursele financiare sunt insuficiente pentru acordarea de stimulente directe.
În vederea sensibilizării investitorilor străini s-au folosit şi altfel de metode în afara celor
financiare. Acestea s-au dovedit destul de eficiente şi constau în: vânzarea la preţuri preferenţiale
a terenului, crearea unor căi de acces, asigurarea şcolarizării, acordarea de spaţii de lucru etc.
Acordarea stimulentelor financiare este în general condiţionată de alinierea proiectului
investiţional la unele cerinţe ce ţin de criterii de performanţă. Cel mai frecvent utilizat criteriu de
performanţă este impunerea unei limite minime a conţinutului local al produsului finit de regulă
cu investiţiile din anumite ramuri. Practica economică pune în evidenţă diferite modalităţi de
abordare a acestor stimulente de către ţările lumii.
Acordarea de facilităţi este foarte des întâlnită considerându-se că acestea joacă un rol
important în determinarea deciziei de investire. În cadrul economiei americane nu există
reglementări cu privire la acordarea de stimulente pentru IED. Politicile privind capitalul străin
sunt decise la nivel de stat sau de autorităţi locale. Acestea pot oferi tot ceea ce este solicitat de
către electorat şi din această cauză există situaţii în care stimulentele ajung la sume de ordinul
sutelor de milioane de dolari19.
În ceea ce priveşte ţările din cadrul Uniunii Europene există anumite restricţii privitoare la
stimulentele acordate. Comisia Europeană monitorizează aceste stimulente, existând şi unele
prevederi amănunţite asupra genului de facilităţi care pot fi oferite în diferite regiuni, în funcţie de
factori ca: nivelul şomajului, ramuri industriale în declin etc. Scopul acestor reglementări este de
a asigura condiţii echitabile de concurenţă pentru toate sectoarele şi de a evita obţinerea de către
unele companii de avantaje competitive nejustificate ca urmare a stimulentelor, acordate de către
guverne.

19
Moise Elena,op. cit., pag. 29

20
 Modul de acordare a facilităţilor urmăreşte să asigure condiţii echilibrate de concurenţă
pentru toate sectoarele şi să evite manifestarea unor raporturi de concurenţă neloială prin
stimulentele acordate de guvern. S-a constatat în practică că prin acordarea unor sume cu „titlu
gratuit” ca stimulente pentru realizarea unor mari proiecte de investiţii străine, guvernele câştigă
mai mult decât dacă ar folosi aceste sume pentru acţiuni promoţionale.
Atractivitatea unor stimulente depinde de numeroşi factori cum ar fi: cultura companiei
care face investiţia, sectorul de activitate, natura investiţiei. Tipologia stimulentelor acordate de
către ţările occidentale este foarte variată şi constă în principal în următoarele:
• participarea cu titlu gratuit Ia capital de până la 50% din valoarea proiectului, în condiţiile
satisfacerii unor cerinţe ce vizează domeniul în care se investeşte, durata investiţiei, mărimea
producţiei, numărul locurilor de muncă create;
• vânzarea terenului la preţ subvenţionat;
• închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de graţie în care nu se plăteşte chirie;
• posibilitatea cumpărării de terenuri sau clădiri pentru care investitorul nu plăteşte impozit pe o
perioadă de timp;
• suportarea de către agenţia de promovare a investiţiilor străine a cheltuielilor cu transferul şi
instalarea echipamentelor de producţie;
• repararea şi modernizarea clădirilor existente pe cheltuiala agenţiei de promovare a investiţiilor
străine;
• acordarea de credite cu dobândă redusă la începutul proiectului de investiţii;
• acordarea unor perioade de graţie la creditele luate de investitorul străin;
• acordarea de garanţii guvernamentale;
• sprijinirea investitorului în atingerea mai rapidă a unei mase critice a producţiei prin
subvenţionarea cheltuielilor cu forţă de muncă;
• participarea guvernului, prin intermediul agenţiei de promovare a investiţiilor străine, la
capitalul societăţii comerciale;
• finanţarea pregătirii personalului angajat de investitorul străin;
• subvenţionarea salariilor personalului angajat de investitorul străin;
• realizarea pe cheltuiala agenţiei de promovare a investiţiilor străine care va însoţi investitorul
străin în toate demersurile sale legate de realizarea investiţiei.
Un factor important, pentru atragerea investiţiilor străine, este crearea un climat atractiv şi
care să beneficieze de stabilitate20. Principalele tehnici uzitate de statele care primesc investiţii,
pentru asigurarea unui climat favorabil acestora, constau în absenţa unor măsuri administrative
20
Georgeta Ilie, op. cit., pag. 127

21
oneroase privind intrarea lor şi, în general, a cerinţelor privind proprietatea sau controlul lor, ca o
condiţie a pătrunderii pe piaţă. Adiţional la reglementarea absenţei unui astfel de control, statele
pot oferi anumite facilităţi investitorilor, ca rezultat al politicilor de privatizare, beneficii fiscale
sau economice, precum şi crearea unor zone economice speciale, zone libere la export. De
asemenea, statele pot oferi garanţii constituţionale privind dreptul de proprietate, garanţii ce pot fi
implementate şi regarantate prin concluzionarea unor convenţii bilaterale21.
În principal există trei mari categorii de cerinţe pentru asigurarea unui climat favorabil
investiţiilor străine, dar acestea diferă în general de la un stat la altul:
a) Aspectele economice şi financiare, care includ: cadrul macroeconomic, respectiv
balanţa de plăţi a unei ţări, deficitul său bugetar, rata inflaţiei; cadrul microeconomic, respectiv
nivelul de mobilitate al factorilor de producţie şi dimensiunea concurenţei libere pe piaţă, sistemul
de preţuri şi calitatea instituţiilor însărcinate cu managementul economiei; politicile comerciale
ale statului respectiv; caracteristicile sectorului financiar şi trăsăturile infrastructurii de bază,
incluzând serviciile publice şi profesionale, precum şi posibilitatea de a procura din străinătate
bunuri şi servicii care nu sunt disponibile pe piaţa internă.
b) Aspectele legislative, care implică nu numai faptul de a furniza un suport, în acest
sens, investiţiilor, dar mai ales de a beneficia de o reţea legislativă pozitivă, în atitudinea sa, faţă
de acest fenomen, atât în substanţă, cât şi în modalitatea în care prevederile legale sunt aplicate. O
protecţie inadecvată, în fapt şi în drept, a proprietăţii şi a drepturilor contractuale, corelată cu
proceduri ineficiente şi inflexibile din legislaţia internă în domeniul soluţionării diferendelor
reprezintă factori notorii care contribuie la descurajarea investiţiilor străine. Această situaţie
încurajează corupţia şi atrage investitori ce urmăresc un profit pe termen scurt, generat de
avantajele pe care eludarea legii sau o legislaţie inadecvată le creează.Afirmarea în legislaţia
anumitor state a unor politici restricţioniste privind investiţiile străine contribuie la reducerea
posibilităţilor de afaceri pe teritoriul lor şi, implicit, a beneficiilor ce decurg din aceste
oportunităţi, iar, în particular, la declinul factorilor de producţie din economia naţională.
Un cadru legislativ favorabil investiţiilor străine presupune adoptarea unor prevederi
legale, în acest domeniu, sub forma unor acte normative stabile, care să confere siguranţă
investitorilor străini. Multe din statele cu o economie în dezvoltare sau în tranziţie, conştiente de
acest fapt, au reglementat problematica admiterii şi operării pe teritoriul lor a investiţiilor străine
sub forma unor legi sau chiar a unor legi speciale, respectiv coduri22.
c) Aspectele politice, informaţionale şi culturale, care depind foarte mult de integrarea
pieţei locale în cadrul practicilor comerciale internaţionale, de stabilitatea politică internă şi de

21
Rusu Mirela, op. cit., pag. 127
22
Ioan Denuţa,op. cit. pag. 104

22
relaţiile statului respectiv cu alte state de la care poate obţine asistenţă financiară pentru
investiţiile locale sau pieţe pentru export. Disponibilitatea sistemului informaţional este, de
asemenea, relevant, în această categorie se include şi atitudinea generală a opiniei publice şi a
autorităţilor oficiale ale statului în cauză faţă de problema investiţiilor străine şi, implicit, faţă de
investitori.Necesitatea de a furniza investitorilor străini anumite garanţii financiare împotriva
riscurilor noncomerciale, existente în statele în dezvoltare, a apărut şi s-a dezvoltat ca o
modalitate de a îmbunătăţi climatul privind investiţiile în aceste ţări şi, implicit, de a stimula
curgerea investiţiilor către ele. Aproape toate statele dezvoltate, şi chiar două ţări cu o economie
în dezvoltare, au stabilit programe oficiale de furnizare de garanţii împotriva riscurilor
noncomerciale pentru naţionalii lor care investesc în statele în dezvoltare sau cu o economie în
tranziţie23.
ISD pot avea efecte pozitive majore asupra climatului economic al ţării-gazdă prin
transferul de capital, tehnologie şi resurse manageriale la care altfel ţara respectivă nu ar avea
acces.Un tablou sintetic al rolului pe care poate să-l joace influxul de capital în ţările receptoare
de ISD este prezentat în continuare:
• influxul de capital poate să suplimenteze resursele interne, acoperind sau reducând deficitul
între economiile interne şi necesarul de investiţii;
• în mod indirect, activitatea ST (societăţilor transnaţionale) poate contribui la mobilizarea
economiilor locale, care altfel ar ramâne nefolosite sau ar fi utilizate în activităţi mai puţin
productive, prin oferirea unor oportunităţi de investiţii atractive; pot fi astfel antrenate şi
investiţii ale unor firme locale în activităţi economice situate în amonte sau în aval faţă de
obiectul de activitate al filialei străine;
• prezenţa şi operaţiunile ST pot stimula intrarea de alte fluxuri financiare, credite din partea
unor agenţii internaţionale sau chiar asistenţă nerambursabilă; în unele cazuri, cum ar fi cele ale
ţărilor cu economiile în tranziţie, succesiunea este inversă: asistenţa financiară internaţională,
constând în creditele acordate de Banca Mondială sau de FMI, contribuie la construirea unei
anume credibilităţi şi atrage după sine intrarea fluxurilor investiţionale private.

23
Rusu Mirela: op. cit., pag. 129

23
 CAPITOLUL II

GLOBALIZAREA ECONOMICĂ-istoric, concept, costuri şi

beneficii

Modificările din ultimele decenii în cadrul economiei mondiale au

generat largi comentarii purtate îndeosebi pe marginea creşterii explozive a
şomajului, a ritmurilor necontrolate ale inflaţiei, dobânzilor sufocante, crizei
datoriei externe, evoluţiei contradictorii a procesului integrării economice,
meandrelor comerţului internaţional, deficitelor bugetare, uluitoarelor
modificări tehnologice,intensificării concurenţei, degradării mediului
înconjurător etc., toate, la un loc, alcătuind un pachet masiv de probleme a
căror rezolvare n-a fost considerată, întotdeauna, mulţumitoare.De aceea era
necesară folosirea unor concepte economice noi, capabile să explice cu o mai
mare acurateţe transformările enorme apărute în ultima vreme în economia
mondială.Unul dintre aceste concepte care a contribuit la înţelegerea
consecinţelor şi cauzelor acestor schimbări a fost cel de globalizare
economică.
Problematica globalizării nu poate fi abordată fără a avea o
reprezentare relativ clară şi riguroasă asupra felului în care ar arăta o
economie globalizată, şi a felului în care aceasta constituie o nouă fază în
dezvoltarea economiei internaţionale şi un mediu total diferit despre actorii
economici naţionali. “După părerea noastră, globalizarea ar trebui să însemne
dezvoltarea unei noi structuri economice, şi nu doar o schimbare
conjuncturală direcţională spre intensificarea comerţului şi a investiţiilor
internaţionale, în cadrul unor relaţii economicedeja existente. Trebuie să
facem deosebire între o nouă economie globală şi simplele extinderi şi

24
intensificări ale relaţiilor economice internaţionale. Creşterea importanţei
comerţului exterior şi a fluxurilor internaţionale de capital nu constituie
dovada unui nou fenomen distinct, numit <<globalizare>>”. 24
Începând cu anii 1860, odată cu dezvoltarea economiei moderne pe
baza tehnologiei industriale, a apărut conceptul de economie
internaţionalizată drept etapă a economiei internaţionale.Acest tip de
economie,în societatea actuală, este caracterizată prin comerţ liber mult mai
extins şi mai instituţionalizat şi prin faptul că investiţiile străine diferă în
modalitaţi şi în destinaţii.
Economia globalizată reprezintă un model diferit de economia
internaţională, după cum afirma Monica Iuliana Bacescu, în lucrarea
sa :”Globalizarea economică în confruntările de idei contemporane”, în care
afirma:” economiile naţionale diferite sunt subsumate şi rearticulate în sistem
prin procesele şi tranzacţiile internaţionale”.(Monica Condruz-Băcescu,op.
cit.,pag. 14)
Pentru înţelegerea profundă a acestor realităţi, trebuie luat în seamă
un proces cu totul nou şi deosebit de important şi anume acela că economiile
naţionale au devenit tot mai interdependente, s-au format noi pieţe de
mărfuri şi capitaluri, s-au dezvoltat considerabil mijloacele de comunicaţie, s-
a accentuat procesul de integrare a naţiunilor. Pe scurt, economia mondială
s-a constituit în sistem şi o schimbare dintr-un subsistem al acesteia are
implicaţii,unele nebănuite şi greu de controlat, în alte subsisteme25.Economia
mondială s-a transformat în mod treptat într-un sistem complex şi astfel
lumea a devenit interdependentă şi s-au accentuat contradicţiile dintre
principalele puteri.De asemenea s-au ivit probleme noi de orientare şi de
coordonare a activităţii la nivel naţional şi mondial. “Se poate spune că
economiile naţionale s-au constituit în sisteme cibernetice deschise către
economie mondială şi care pentru a funcţiona în condiţii de echilibru general
au nevoi de orientare, coordonare şi de reglare.”( Monica Condruz-
Băcescu,op. cit.,pag. 15)

24
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu :Teză de doctorat: “Globalizarea economică în confruntările de idei
contemporane”;Bucureşti, 2006, pag.12

25
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu , op. cit.,pag.14

25
 Răspunsurile la aceste concepte şi realităţi se pot extrage astfel din
definirea şi analiza fenomenului de globalizare la nivel mondial.

2.1. Rădăcinile istorice ale globalizării-globalism,

globalitate, globalizare

Termenul de globalizare este folosit pentru prima dată de Theodore Levitt, în lucrarea
„Globalization and Markets”.In anii 1980, termenul de globalizare avea în vedere progresele
tehnologice care au făcut mai uşoare şi mai rapide tranzacţiile internaţionale şi de asemenea se
referea la extinderea dincolo de graniţele naţionale ale aceloraşi forţe de piaţă care au operat de
secole la toate nivelele activităţii economice umane.
O altă definiţie şi totodata cea mai întâlnită a globalizării este cea a lui R. Robertson care,
în lucrarea sa ”Globalization”, subliniază: “Globalizarea este procesul complex de multiplicare a
legăturilor şi interconexiunilor dintre statele ce compun sistemul mondial”.26
În alte lucrări, globalizarea este privită drept o americanizare. În lucrarea “Lexus şi
măslinul” Thomas Friedman scrie: “globalizarea înseamnă de fapt americanizare; globalizarea are
urechile lui Mickey Mouse, bea Pepsi sau Coca cola, mănîncă Big Macs, lucrează pe laptopuri
IBM . Multe societăţi din lume o văd ca pe ceva bun , dar altele o consideră ca o ameninţare
fundamentală” 27.
Evoluţia globalizării a fost una complexă.Ea a apărut şi s-a dezvoltat cunoscând etape
diferite de evoluţie, până a atins pragul în care nu a mai putut fi explicată prin vechile metode şi a
fost necesară elaborarea unui nou sistem conceptual al economiei politice în scopul oglindirii cât
mai clare a noilor realităţi intervenite în relaţiile economice internaţionale. Este adevărat că, o
lungă perioadă de timp, manifestarea acestor relaţii de interdependenţă economică n-a pus cu
atâta acuitate problema găsirii unor definiţii noi, menite să refacă din temelii vechea structură
categorială intrată în rutină. Din acest punct de vedere, globalizarea poate fi considerată ca un
concept nou, născut pe fondul evoluţiei vertiginoase a evenimentelor economice, caracteristice
ultimei părţi a secolului XX şi atingerii pragului mediatizatului an 200028.
Utilizarea tot mai frecventă a noţiunii de globalizare se face la sfârşitul secolului XX şi
începutul secolului XXI.
De multe ori întâlnim o utilizare a noţiunilor de globalizare, globalism şi globalitate, fără a
consemna o distincţie de sens între acestea. O distincţie netă o realizează Monica Iuliana Băcescu

26
Dana Pop:”Globalizare şi teorii ale dezvoltării”; suport de curs;Bucureşti,2006,pag. 21
27
Idem, pag. 22
28
Monica Iuliana Condruz Băcescu, op. cit.,pag.20

26
în lucrarea sa astfel:”Globalismul presupune distribuţia puterilor în sensul că o parte domină
celelalte părţi ale globului ca întreg. Deci globalismul este văzut ca o formulă de forţă girată de
principiul adversităţii şi deviată în cele din urmă de ambiţiile mondialismului şi
hegemonismului.”( Monica Iuliana Condruz Bacescu, op. cit.,pag.20).
Globalitatea redă cel mai bine limitele ordonării şi reordonării lumii după principiul
adversităţii, în sensul că lumea structurată pe acest principiu al concurenţei, are o multitudine de
neputinţe şi promovează exploatarea sub cele mai terifiante forme ideologice. Globalitatea are ca
metodă de lucru cooperarea interguvernamentală şi acceptă doar soluţii care conservă
suveranitatea statală.
Globalizarea presupune o nouă ordine economică şi politică în lume, a cărui principiu
ordonator nu mai este principiul adversităţii.
Fără îndoială, una din problemele teoretice pe larg dezbătută în legătură cu fenomenul
globalizării vizează momentul declanşării lui, cu alte cuvinte al începutului său. Ca de obicei,
cercetătorii n-au ajuns, încă, la un punct de vedere comun. Făcând abstracţie de o serie de detalii
istorice, se poate spune că, până la urmă, s-au conturat trei puncte de vedere şi anume:
● unii consideră că despre globalizare se poate vorbi chiar din timpuri străvechi, efectele acestui
proces resimţindu-se mai mult sau mai puţin în timp, până în momentul când a cunoscut o
accentuare deosebită;
● după alţii, dimpotrivă, globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării şi
dezvoltării capitalismului, cu menţiunea că în ultimele decenii a evoluat intr-un ritm accelerat;
● în fine, întâlnim şi punctul de vedere potrivit căruia globalizarea constituie un proces recent,
asociat, însă, cu alte evenimente economice şi sociale cunoscute deja sub denumirea de
postindustrializare, postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze .
Desigur, acest fenomen poate fi plasat la începuturile istoriei, însa această afirmaţie este
mai puţin plauzibilă, pare a fi o exagerare, în ciuda unor argumente care, pe alocuri, par
pertinente.
Printre acestea sunt avute în vedere apariţia primelor imperii, procesul de răspândire a
creştinismului în lume .
Încă de la începuturile sale, globalizarea a fost privită ca fiind un concept care acoperă trei
domenii ale vieţii sociale: economic, politic şi cultural. Evident, partea economicului vizează
toate fazele procesului de reproducţie, adică producţia, repartiţia, schimbul şi consumul,
reprezentând structura de rezistenţă, coloana vertebrală a globalizării, pe baza căreia apar şi se
dezvoltă celelalte două componente, reflectate de relaţiile politice şi culturale. Dacă tendinţa de
globalizare a economiei a fost evidentă încă din fazele sale incipiente, celelalte două laturi,
derivate din prima, au stârnit numeroase suspiciuni, deoarece ele au fost interpretate ca o

27
consecinţă directă a expansiunii, mai întâi a Europei, apoi a întregii lumi occidentale asupra
tuturor teritoriilor situate în afara aşa-zisului "perimetru civilizator", în scopul consolidării puterii
politice a unor state şi instaurării mimetismului cultural străin tradiţiilor locale29.
Însă aceste concepte au evoluat, astfel că în lucrarea lor: ”Globalizarea economiei”, Gh.
Postelnicu şi C. Postelnicu prezintă o ierarhizare a fazelor evolutive ale acestui proces, în cadrul
căreia se regăsesc elemente specifice tuturor celor trei arii de cuprindere ale sale. Ele sunt
prezentate în felul următor:
● faza germinală (Europa, 1400 - 1750), când apar primele hărţi ale planetei, ca urmare a noilor
descoperiri geografice, omenirea începând să devină conştientă că locuieşte pe o planetă (glob)
care nu este situată în centrul sistemului nostru solar (revoluţionarea astronomiei de către
Copernic), este adoptat calendarul universal şi încep să se contureze hotarele viitoarelor puteri
coloniale;
● faza incipientă (Europa, 1750 - 1875), în cadrul căreia apar statele-naţiune, încep să se dezvolte
relaţiile dintre ele, apar primele convenţii legale internaţionale, precum şi primele idei despre
internaţionalism şi universalism;
● faza decolării (take off), 1875 - 1925, când se conştientizează existenţa unei singure societăţi
internaţionale şi a unei singure umanităţi, proces favorizat de amplificarea legăturilor comerciale
dintre naţiuni independente, extinderea comunicaţiilor, apariţia unor migraţii de masă (îndeosebi
dinspre Europa spre America); 30
● faza disputelor pentru hegemonia mondială (1925 - 1969), declanşată de primul război mondial
şi apoi reafirmată de cel de-al doilea război mondial, temperate, într-o oarecare măsură, de
înfiinţarea Ligii Naţiunilor şi, după aceea, a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a implementat
conceptele de crime de război şi crime împotriva umanităţii şi a atras atenţia, prin intermediul
unor organisme specializate ale sale, asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu
caracter global (poluarea, explozia demografică, epuizarea resurselor naturale, malnutriţia,
subdezvoltarea economică ş.a.);
● în final, în ultimele decenii ale secolului XX, când s-au făcut progrese uriaşe în explorarea
spaţiului cosmic şi în telecomunicaţii, au apărut diferite forme de integrare regională, pe fondul
adâncirii fără precedent a diviziunii internaţionale a muncii.
De asemenea, David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt şi Jonathan Perraton în
cartea “Transformări globale. Politică, economie şi cultură” prezintă 4 forme istorice ale

29
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu ,op. cit., pag. 23
30
Gh. Postelnicu, C.Postelnicu, “Globalizarea economiei”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag.16

28
globalizării, respectiv patru faze istorice delimitate prin caracteristici spaţio-temporale şi
organizaţionale. 31Astfel ei analizează următoarele forme istorice ale globalizării:
● globalizarea premodernă, care începe cu formarea de centre distincte şi separate ale civilizaţiei
agrare sedentare în Eurasia, Africa şi cele două Americi, cu aproximativ 9.000-11.000 de ani în
urmă. Această epocă este omogenizată parţial de limitele globalizării în toate formele sale
multiple, întrucât, deşi existau importante inovaţii sociale şi de infrastructură în multe domenii –
în special în transport şi comunicaţii –posibilităţile dezvoltării unor interacţiuni globale durabile
erau influenţate într-o măsură foarte mare de tehnologia disponibilă. Mai mult, a fost o epocă în
care globalizarea era caracterizată, în primul rând, de întâlniri între regiuni sau între civilizaţiile
din cadrul Eurasiei; Oceania şi cele două Americi au rămas civilizaţii autonome, în timp ce
legătura între laturile de vest (Europa atlantică), de est (Asia de Sud-Est şi Japonia) şi de sud
(Africa de Sud) ale teritoriului afro-eurasiatic se făcea prin reţele sau fluxuri neglijabile, chiar
dacă erau directe sau regularizate.
● globalizarea modernă timpurie (1500-1850).La începutul secolului al XVI-lea a început
ascensiunea Occidentului şi astfel au apărut instituţii importante în societate, s-au achiziţionat
tehnologii şi resurse de putere. Globalizarea a fost determinată în această perioadă de fluxuri
demografice, ecologice şi epidemiologice între Europa, Americi şi Oceania.S-au dezvoltat
relaţiile politice şi militare şi s-au format imperiile europene globale. Noi forme de globalizare
economică au început să ia amploare, aşa cum au fost cele iniţiate de marile companii comerciale.
La mijocul secolului al XIX-lea au fost înfiinţate avanposturi slab populate pe coasta de vest a
Africii şi în Africa de Sud. Prezenţa britanică în India devenea şi mai pregnantă, în timp ce, mai
spre est se simţea şi influenţa europeană în insulele Asiei de Sud-Est: spaniolii în Filipine,
olandezii în Java, portughezii în Macao şi Timor. De-a lungul vastelor câmpii ale Asiei Centrale
şi Siberiei, prezenţa şi puterea rusă sporeau constant, atingând coasta Pacificului.
● globalizarea modernă (1850-1945). În condiţiile în care s-au extins expansiunile politice şi
militare, această epocă a fost martora unor modele de globalizare economică foarte extinse,
intense şi semnificative din punct de vedere social –comerţul şi investiţiile globale au luat
avânt.În urma decăderii comerţului cu sclavi lucrători cu contracte de ucenicie au părăsit Asia în
căutarea unui loc de muncă în America de Nord şi de Sud şi în coloniile Europene din Oceania,
Asia, Africa şi Caraibe. Epoca a fost marcată de începuturile unui nou val de interconexiuni
internaţionale în plan ecologic, pe măsură ce în Europa a apărut poluarea transfrontalieră pe scară
restrânsă, defrişarea tropicală organizată sub deciziile imperiale a luat amploare, iar răspândirea
globală a industrialismului şi a utilizării combustibilului fosil au început să trasforme, fără a se şti

31
Monica Iuliana Condruz Băcescu, op. cit.,pag. 25

29
la acea vreme, compoziţia atmosferei. Această epocă a globalizării avea să fie întreruptă rapid şi
abrupt de primul război mondial.
● globalizarea contemporană. După 1945 s-a produs un nou val de fluxuri şi interconexiuni
globale. Epoca postbelică a fost considerată o formă istorică distinctă de globalizare întrucât s-au
simţit puternic influenţele celui de-al doilea razboi mondial precum şi ale evenimentelor ce i-au
urmat.În epoca contemporană s-au remarcat diferite forme de globalizare: în domeniul politic, al
dreptului şi guvernării, în domeniul militar şi cultural.Mai mult, această epocă a experimentat
inovaţii extraordinare în infrastructurile de transport şi comunicaţii şi o dezvoltare incomparabilă
de instituţii de guvernare şi reglementare globală. Globalizarea contemporană a fost profund
conturată de consecinţele structurale ale celui de-al doilea război mondial: înfrângerea puterilor
Axei, epuizarea fostelor puteri imperiale europene şi izbucnirea Războiului Rece între SUA şi
Uniunea Sovietică, toate acestea au modificat structura de putere globală. În acelaşi timp, s-a
format o nouă ordine politică mondială, care avea la bază ONU şi principalele sale instituţii şi
agenţii.
La sfârşitul secolului XX,în urma imperiilor de altădată a apărut un nou sistem de state-
naţiune acoperit de sisteme multilaterale, regionale şi globale de reglementare şi guvernare.Statele
naţiune au devenit o necesitate şi o realitate în economia contemporană şi sunt puternic dominate
de fluxuri şi interconexiuni. Caracterul aproape universal al statului-naţiune este un element
determinant al globalizarii în condiţiile în care niciun stat nu a fost exclus din procesul de
dezvoltare şi modernizare mondială.
În opinia lui Gh. Postelnicu :”globalizarea poate fi cel mai bine înţeleasă ca un fenomen
spaţial, având două extreme: la un capăt comunităţile locale cu problemele lor specifice, iar la
celălalt societatea globală spre care tindem, dar nu ştim deocamdată dacă se va realiza vreodată.
În opinia noastră, dezrădăcinarea şi migraţia sunt aspecte negative ce le depăşesc, în multe cazuri,
pe cele pozitive ce însoţesc globalizarea.
Unele zone sărace au devenit şi mai sărace, iar decalajele de ordin economic între ţări/
zone bogate şi cele sărace s-au adâncit.” ( Gheorghe Postelnicu, C.Postelnicu,op. cit.,pag. 283).
“Apariţia, la nivel planetar, a unor mişcări cetăţeneşti, în măsura în care exprimă aspiraţiile
unei majorităţi de a împărţi mai bine beneficiile globalizării între ţările dezvoltate şi cele în
dezvoltare, constituie un fenomen firesc, în condiţiile dezvoltării democraţiei. Nu acelaşi lucru se
poate spune însă despre acea minoritate care îşi maschează huliganismul printr-un aşa zis protest
politic. (…) Societatea globală va răsturna, probabil paşnic, tot ceea ce astăzi ne pare imuabil.
Cetăţeanul umanităţii va depăşi etapa de utopie. El va străbate teritorii fără frontiere, din Alaska
în Australia, bucurându-se – graţie tehnologiilor – de avantajele timpului şi spaţiului, de
cunoştinţa universalităţii, dar şi unicităţii sale, neîngrădit de epica etnoteritorială şi de amintirea

30
numeroaselor războaie pe care le-au purtat strămoşii lui ca să apere frontiere inevitabil
32
vremelnice” , afirma dealtfel acelaşi autor în lucrarea sa evidenţiind importanţa globalizării
pentru omenire.

2.2. Cauze ale globalizării şi efectele acesteia

2.2.1. Cauze şi elemente definitorii ale globalizării

Globalizarea a fost cunoscută iniţial prin sintagma “satul planetar” şi deşi este prezentată
ca un fenomen specific sfârşitului de mileniu, ea a cunoscut o istorie amplă. Sub acest aspect din
urmă, globalizarea reprezintă consecinţa aproape naturală a cursului tot mai accelerat imprimat
istoriei, dacă nu de Renaştere, atunci cel puţin de prima Revoluţie industrială. Ceea ce deosebeşte
fenomenul contemporan al globalizării de precedentele procese integraţioniste sunt scara (anterior
regională, actual mondială), ritmul schimbărilor (este suficient să luăm în considerare rata anuală
a „universalizării" internetului) şi sprijinirea într-o mare măsură decât oricând înainte pe
progresul tehnologic cu impact imediat asupra condiţiilor vieţii cotidiene.
Una dintre cele mai uzitate definiţii ale conceptului de globalizare este faptul că
“globalizarea apare astăzi tot mai mult ca un proces prin care distanţa geografică devine un
element mai putin important in stabilirea si evolutia relaţiilor transfrontaliere de natură
economică, politică şi socioculturală. Reţelele de relaţii şi dependenţele dobândesc un potenţial
tot mai mare de a deveni internaţionale şi mondiale.”33
În această accepţiune sunt cuprinse atât aspectele obiective, cât şi cele subiective pe care le
implică acest concept. Pe de o parte, geografia îşi pierde din importanţă datorită noilor tehnologii,
noilor strategii ale agenţilor economici, precum şi politicilor acestora, atât de ordin naţional, cât şi
internaţional. Pe de altă parte, globalizarea devine din ce în ce mai puternică datorită faptului că
oamenii au început să simtă tot mai clar noile conditii pe care dezvoltarea le ofera de utilizare a
tehnologiilor noi, precum şi de punerea în practică a noilor strategii şi politici. Atunci când se
acţionează în concordanţă cu dinamica globalizării are loc exact impulsionarea desfăşurării
procesului de globalizare.
Globalizarea are trei cauze principale: tehnologică, politică şi economică.Ea a devenit un
factor de integrare a omului în comunitatea mondială şi a determinat dispariţia barierelor
determinate de distanţa geografică în stabilirea şi susţinerea legăturilor transfrontaliere, a
relaţiilor economice, politice şi socioculturale internaţionale care determină dealtfel globalizarea.
Având în vedere cele de mai sus, se pot formula cel puţin trei concluzii:
32
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu ,op. cit.,pag. 70
33
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu ,op. cit.,pag. 35

31
● Globalizarea, după cum consideră Martin Albrow, cuprinde procesele prin care popoarele lumii
devin o singură societate globală;
● Globalizarea constă “în intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o
asemenea măsură localităţi îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite
prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare, şi invers.” (Monica Iuliana Condruz
Băcescu, op. cit. ,pag. 34).
● După Emanuel Richter globalizarea este o reţea care a adunat toate comunităţile planetei într-o
unitate mondială singulară;
Caracteristicile curentului globalizării sunt: internaţionalizarea producţiei, noua diviziune
internaţională a muncii, noile mişcări migratoare dinspre Sud spre Nord, noul mediu competitiv
care generează aceste procese, precum şi internaţionalizarea statului, făcând din state agenţii ale
lumii globalizate.
În concluzie, globalizarea economică ar putea fi privită ca fiind procesul complex şi
deosebit de dinamic al dezvoltării interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a
extinderii legăturilor transnaţionale în cadrul sferelor vieţii economice, politice, sociale şi
culturale şi având drept consecinţă internaţionalizarea problemelor naţionale, fiind necesară astfel
o soluţionare mai curând globală decât naţională a acestora.

2.2.2 Efectele globalizării

Dintre efectele globalizării cel mai des menţionate în literatura de specialitate amintim
următoarele:

● dificultatea deosebită a guvernării economiei globalizate deoarece interdependenţa ţărilor ar

conduce la apariţia unor conflicte între agenţiile de reglementare, conflicte care ar slăbi mai
departe eficienţa guvernării publice la nivel global şi ar determina transformarea companiilor
multinaţionale în companii transnaţionale.
Spre deosebire de companiile multinaţionale, companiile transnaţionale nu vor mai putea fi
controlate sau chiar constrânse de politicile anumitor state naţionale. Mai degrabă se vor supune
numai standardelor de reglementare internaţionale, impuse şi stabilite de comun acord. Guvernele
naţionale nu ar mai putea să adopte nici un fel de reglementare efectivă contra acestor standarde
în detrimentul societăţilor transnaţionale.
● scăderea influenţei politice şi a puterii de negociere economică a forţei de muncă organizate;
● creşterea multipolarităţii în sistemul politic internaţional: “O serie de organizaţii de la agenţiile
non-profit internaţionale până la companiile transnaţionale vor dobândi mai multă putere în

32
detrimentul guvernelor naţionale şi folosindu-se de pieţele globale şi de media ar putea apela şi
obţine legitimitatea de la consumatori/cetăţeni de-a lungul graniţelor naţionale.
În acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor naţionale vor scădea, chiar dacă
majoritatea cetăţenilor lor, mai ales în ţările avansate, vor rămâne ataşaţi naţional. Într-o astfel de
lume, puterea naţională militară ar fi mai puţin eficientă. Nu va mai putea fi folosită pentru a
realiza obiective economice”. 34

2.3. Costurile şi beneficiile globalizării

2.3.1. Costurile şi beneficiile gestionării globalizării economice de

către instituţiile economice internaţionale
Rolul şi funcţiile FMI, Băncii Mondiale şi OMC în gestionarea
Globalizării

La început de secol XXI nu se mai pune problema dacă globalizarea

este bună ori rea: ea este o forţă care unora le-a adus numeroase beneficii.
Însă din cauza faptului că a fost greşit gestionată, milioane de oameni nu s-au
bucurat de beneficiile aduse de ea, iar situaţia altor milioane de oameni chiar
s-a înrăutăţit. “Problema care se pune în prezent este legată de reforma
globalizării, de ce anume trebuie făcut pentru ca ea să servească nu numai
bogaţilor şi ţărilor industrializate dezvoltate, ci şi săracilor şi ţărilor mai puţin
dezvoltate.” 35
În vederea unei mai bune înţelegeri a gestionării fenomenului
globalizării este foarte importantă analiza influenţei celor trei instituţii
implicate în procesul globalizării: FMI, Banca Mondială şi OMC.
FMI şi Banca Mondială s-au aflat în centrul problemelor economice majore ale ultimelor
două decenii, amintind aici inclusiv crizele financiare şi tranziţia fostelor state comuniste la
economia de piaţă. FMI şi Banca Mondială sunt rezultatul Conferinţei Monetare Financiare de la
Bretton Woods, statul New Hampshire, din iulie 1944, şi reprezintă un factor al misiunii de
reconstrucţie a Europei după distrugerile provocate de război şi de prevenire în viitor a crizelor
economice mondiale. Denumirea oficială a Băncii Mondiale- Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare- reflectă misiunea iniţială a acesteia; ultimul cuvânt “dezvoltare”, a
fost adăugat aproape ca o completare. Sarcina mai grea a asigurării stabilităţii economice la scară
34
Dana Pop:op. cit.,pag. 56

35
Monica Iuliana Condruz Băcescu, op. cit.,pag. 48

33
globală a fost încredinţată FMI. Participanţii la reuniunea de la Bretton Woods aveau foarte clar
în memorie criza economică mondială din anii 1930, Fondul Monetar Internaţional fiind
însărcinat cu prevenirea izbucnirii unei alte asemenea crize. Acest lucru urma să se realizeze prin
exercitarea de presiuni asupra ţărilor care nu se achitau în mod corespunzător de datoria de a
contribui la menţinerea cererii agregate la scară globală la un nivel constant. De asemenea un alt
obiectiv al acestei instituţii era asigurarea lichiditaţii sub formă de împrumuturi acordate ţărilor
care se confruntau cu un declin al economiei şi care nu erau capabile să stimuleze cererea
agregată apelând la resursele proprii.
În anii care au trecut de la crearea sa, FMI s-a schimbat foarte mult. Fondat pe convingerea
că pieţele funcţionau adeseori prost, el apără acum supremaţia acestora.În prezent FMI furnizează
de regulă fonduri numai dacă statele adoptă politici constând de exemplu în reducerea deficitelor
bugetare, creşterea impozitelor sau mărirea ratelor dobânzilor, care duc la restrângerea activităţii
economice.36
În relaţiile cu o anumită ţară, FMI a fost conceput să se limiteze la problemele de
macroeconomie, la deficitul bugetului de stat, la politica monetară, la inflaţie, la deficitul
comercial, la politica de contractare de credite din surse externe. Banca Mondială a fost concepută
să se ocupe de problemele structurale – pe ce anume cheltuia banii guvernul ţării respective,
instituţiile financiare ale acesteia, piaţa forţei de muncă, politicile comerciale.
În lucrarea :”Globalizarea economică în confruntările de idei contemporane”, Monica
Iuliana Băcescu afirma:”După părerea noastră, cele două instituţii ar fi putut furniza ţărilor în
dezvoltare diferite unghiuri de abordare a unora dintre problemele specifice dezvoltării şi
tranziţiei, având astfel posibilitatea să contribuie la consolidarea proceselor democratice. Ele se
aflau însă la voia Grupului celor Şapte (al guvernelor celor mai importante şapte state
industrializate avansate: SUA, Japonia, Germania, Canada, Italia, Franţa şi Marea Britanie), mai
ales al miniştrilor de finanţe şi secretarilor trezoreriilor acestora.La o jumătatea de veac de la
fondarea sa, este clar că FMI nu şi-a îndeplinit misiunea. Nu a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă –
să furnizeze fonduri ţărilor confruntate cu declinul economiei, astfel încât aceasta să revină cât
mai aprope de nivelul de ocupare completă” 37, susţinând ideea ineficienţei activitătii FMI.

2.3.2 Politicile economice promovate de instituţiile economice

internaţionale şi universalitatea lor

36
Idem, pag. 49
37
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu , op. cit.,pag.56

34
 Politicile economice elaborate la Washington de instituţiile economice internaţionale şi
aplicate în ţările în dezvoltare nu au adus prea multe avantaje sau beneficii ţărilor în dezvoltare
întrucât acestea au fost obligate să-şi deschidă pieţele pentru produsele de import şi astfel
determinând o stagnare a celor realizate de unele ramuri ale economiei sale
naţionale.Consecinţele acestui fapt au fost dezastruoase în plan social şi economic. Majoritatea
ţărilor industrializate avansate – inclusiv SUA şi Japonia – şi-au creat economii solide protejându-
şi în mod înţelept şi selectiv unele ramuri de activitate până când acestea au fost suficent de
puternice ca să facă faţă concurenţei companiilor străine. Deşi adesea protecţionismul total nu a
dat rezultate în ţările care l-au încercat , acelaşi lucru se poate spune şi despre liberalizarea
accelerată a comerţului.
Astfel că în urma deciziilor adoptate de către FMI ca ţările în curs de dezvoltare să aplice
în mod continuu politici monetare restrictive, locurile de muncă au dispărut în mod sistematic,
agricultorii săraci din ţările în curs de dezvoltare pur şi simplu nu au putut face faţă concurenţei
produselor puternic subvenţionate din Europa din SUA, înainte ca industria şi agricultura acestor
ţări să poată să se dezvolte şi să creeze noi locuri de muncă.De asemenea ratele dobânzilor au
atins niveluri care au făcut imposibilă crearea de locuri de muncă chiar şi în condiţiile cele mai
favorabile. Iar pentru că liberalizarea comerţului s-a realizat mai înainte de a se lua măsurile de
protecţie socială necesare, cei care şi-au pierdut locul de muncă au sărăcit. Astfel principala
consecinţă a liberalizarii a fost accentuarea sărăciei şi a subdezvoltării.
În multe ţări, modul de aplicare a reformelor FMI a dus la creşterea şomajului şi a sărăciei.
Din această cauză numeroase guverne ale ţărilor în curs de dezvoltare au făcut critici la adresa
FMI, la adresa programelor de ajustare structurală, şi chiar analiza efectuată de FMI asupra
acestora a scos în evidenţă numeroasele lor neajunsuri. Analiza respectivă conţine trei părţi:
analiza internă, efectuată de personalul FMI , analiza externă, efectuată de către specialişti
independenţi, şi raportul întocmit de personalul FMI către consiliul director al FMI, care rezumă
concluziile celor două analize.
Efectele politicilor FMI sunt din ce în ce mai evidente pe măsură ce săracii din Indonezia,
Maroc sau Papua-Noua Guinee beneficiază de subvenţii mai mici pentru combustibil şi hrană, cei
din Thailanda văd cum SIDA se răspândeşte din cauza reducerii impuse de FMI a cheltuielilor cu
sănătatea, iar familiile din multe ţări în curs de dezvoltare, nevoite să plătească şcolarizarea
copiilor lor în cadrul aşa-numitelor programe de “recuperare a costurilor”,aleg să nu-şi trimită
copiii la şcoală.38 Rezultatele procesului de globalizare, aşa cum s-a desfăşurat el până acum, nu
sunt cele aşteptate deoarece s-a înregistrat mai degrabă un regres al economiilor naţionale decât
un fenomen de creştere economică.
38
Dana Pop, op. cit., pag. 59

35
 Numeroşi observatori consideră că globalizarea “este întreţinută în mod artificial tocmai
de cei ce beneficiază de pe urma ei şi mai puţin de cei ce au înregistrat pierderi, sau au fost pur şi
simplu marginalizaţi. Cei de pe urmă recunosc că globalizarea reprezintă în multe privinţe un
fenomen nou, dar care operează după reguli vechi. Datorită acestui fapt, nu am avea de-a face cu
o <nouă economie>, ci cu un fel de <economie cazinou> (casino economy), în care un volum
enorm de bani este antrenat în operaţiuni speculative. Mergând pe această linie, unii adoptă un ton
şi mai dur, considerând că am avea de-a face cu un fel de <colonialism corporatist> care vizează
ţările cele mai sărace şi pe săracii din ţările bogate”. ( Gh.Postelnicu, C. Postelnicu, op. cit.,pag.
301).

Importanţa activităţii FMI este susţinută prin următoarele argumente:

● Prezenţa FMI se resimte în momentul adoptării de către ţări a unor politici de devalorizare
competitivă pentru a-şi echilibra balanţa comercială.Efectele acestor devalorizări sunt
dezechilibrele monetare, care determină crizele la nivel regional şi global ,ele fiind una dintre
cauzele pentru care FMI a fost creat: să evite devalorizările competitive în lanţ;
● În prezent s-a accentuat mobilitatea capitalului şi managementul ratei de schimb şi al rezervelor
de lichidităţi aceste fenomene fiind determinate de condiţii de risc şi incertitudine.În acest context
FMI reprezintă încă un element de bază în reducerea riscurilor şi eşecurilor financiare, dar şi în
determinarea unor noi jucători de a intra pe piaţă.
A spune că FMI este indispensabil nu înseamnă că trebuie să fie acceptată politica
prezentă adoptată de către FMI şi efectele acesteia. Ba din contră, un nou FMI ar trebui să fie
gândit astfel încât să reducă hazardul moral şi să aibă o eficenţă ridicată în contextul adâncirii
interdependenţelor între economiile lumii. Sistemul monetar internaţional ar trebui să aibă la bază
un sistem bancar sigur, bazat pe principii asemănătoare celor oferite de Comitetul de la Basel,
astfel încât băncile care acordă împrumuturi riscante trebuie să suporte şi ele efectele crizei.”
Sistemul bancar ajunge în situaţie de colaps din cauza riscului excesiv pe care şi-l asumă băncile
când acordă aceste împrumuturi. Acest lucru este permis de existenţa “unor plase de siguranţă”
care, în momentul apariţiei lor, au îndepărtat disciplina verificărilor din comportamentul bancar .
Băncile îşi permit astfel să acorde împrumuturi cu grad mare de risc, ştiind că în caz de eşec îşi
vor recupera banii din taxele plătite de contribuabili. 39
În vederea diminuării problemelor legate de hazardul moral, este necesar ca FMI să
practice rate ale dobânzii cel puţin egale cu cele ale pieţei, sa-şi limiteze mai bine atribuţiile faţă
de cele ale Băncii Mondiale, lăsând acesteia rolul de bancă pentru dezvoltare care să acorde
împrumuturi pe termen mediu şi lung.Astfel, Fondului i-ar rămâne rolul de a supraveghea

39
Monica Iuliana Condruz Bacescu, op. cit.,pag. 58

36
sistemul financiar global şi de a interveni pentru stabilizarea acestuia prin împrumuturi pe termen
scurt în cazul crizelor de lichidităţi şi numai ţărilor solvabile. În acest mod , complementaritatea
celor două instituţii şi colaborarea dintre ele ar conduce la creşterea eficenţei asistenţei financiare
internaţionale.
Reformarea FMI-ului este o necesitate reclamată de creşterea continuă a împrumuturilor
acordate de FMI.Această creştere a fost amplă până în anul 1999, după care a fost urmată de un
regres în anul 2000, şi au cunoscut o uşoară revigorare în 2001.Această instituţie a fost acuzată,
adeseori de către ţările beneficiare de condiţii mult prea aspre impuse, de neluarea în considerare
a specificităţilor naţionale - economice şi sociale, proces alimentat şi de unele eşecuri
răsunătoare.În ultimii 3-4 ani FMI a introdus noi politici de modernizare şi adaptare a asistenţei
financiare şi tehnice, corelate cu o nouă viziune asupra condiţionărilor impuse.Această reformă
are în principal două consecinţe: repoziţionarea FMI în ecuaţia responsabilităţilor împărţite de
FMI şi guvernele ţărilor beneficiare de asistenţa sa financiară; renunţarea la implementarea
programelor de redresare macroeconomică unice sau mimetice.
Desigur, obstacolele în calea acestei intenţii sunt încă numeroase. Cea mai dificilă
problemă rămâne trasarea unei linii sigure între măsurile critice şi cele adiacente asigurării
succesului unui program susţinut de către FMI.
“Unul dintre principalele obiective este crearea unui sistem financiar mult mai stabil, care
să susţină creşterea economică globală. Întrebat înainte de criza asiatică unde crede că va izbucni
un nou “Mexic”, directorul de atunci al FMI, Michel Camdessus, a răspuns că în mod sigur
viitoarea criză economică va începe cu o criză bancară sau va fi intensificată de o asemenea criză.
Şi aşa s-a şi întâmplat. În multe ţări, managementul bancar deficitar, supravegherea firavă şi
condiţiile macroeconomice nefavorabile au lăsat sistemul bancar într-o situaţie vulnerabilă, chiar
periculoasă. Mai mult, când sistemul bancar este vulnerabil, ţările deseori ezită să înăsprească
politicile macroeconomice, atunci când ar trebui să o facă, temându-se să nu declanşeze criza în
sistemul bancar. În aceste condiţii, o criză bancară este un accident susceptibil a apărea rapid.
Trebuie să se pună accent pe îmbunătăţirea managementului intern al fiecărei bănci şi pe întărirea
disciplinei pieţei în privinţa practicilor bancare. Este nevoie, de asemenea, de o îmbunătăţire a
reglementărilor şi de supravegherea băncilor.” 41
FMI numără în prezent 183 de membri astfel că este recunoscut drept instituţie cu rol
intens la nivel mondial.Pentru a-şi îndeplini acest rol de susţinere financiară a ţărilor în curs de
dezvoltare, el încearcă să dezvolte în prezent un sistem flexibil de mecanisme de creditare, în
continuă adaptare la noile nevoi ale acestor tari. Aceste măsuri urmăresc asigurarea redresării
economice a ţării în cauză, precum şi posibilitatea de restituire a creditului. În aceste programe
41
Monica Iuliana Condruz-Bãcescu, op. cit, pag.62

37
sunt cuprinşi indicatori cuantificabili, obiective indicative şi criterii de performanţă prin care sunt
urmărite atât aplicarea măsurilor, cât şi efectele lor.O altă restricţie a derulării cu succes a
creditelor contractate sau a sistării lor este determinată de derularea programelor FMI, la care se
adaugă condiţionarea volumului creditelor de cotă parte.

CAPITOLUL III

GLOBALIZAREA ŞI EVOLUŢIA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE

3.1. Companiile transnaţionale în procesul de globalizare a

economiei contemporane

Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei, informaţiei şi

într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
Companiile transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează într-o
economie globală care se referă la : producţie globală, capital global, piaţă globală.
Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze activele sunt obţinerea
unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite. Acestea se pot realiza prin
valorificarea unor oportunităţi pe care le oferă alte ţări cu resurse materiale şi umane mai ieftine,
prin pătrunderea pe pieţe avantajoase pentru export. 42

42
Suciu Titus, op. cit.,pag. 46

38
 Companiile transnaţionale reprezintă un interes major şi pentru ţările gazdă deoarece prin
transferul de capital, tehnologie, management performant se creează noi locuri de muncă acolo
unde se deschid întreprinderi noi, care fac să crească productivitatea muncii, care la rândul ei
aduce cu sine salarii mai bune pentru angajaţii din ţara gazdă.Produsele devin mai competitive
pentru export iar creşterea volumului de produse la export îmbunătăţeşte balanţa de plăţi, creşte
venitul la buget. CTN joacă un rol important în promovarea exporturilor, accentuarea
transferului de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe manageriale de înaltă calificare. În
procesul globalizării lor firmele au parcurs trei stadii: creşterea ponderii exporturilor în totalul
producţiei lor, globalizarea producţiei prin construcţia de întreprinderi în afara graniţelor şi
globalizarea competenţelor şi a sistemelor organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitate de a opera
la cele mai înalte standarde pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă ca
principala forţă a globalizării economice.
Însă procesul de globalizare are efecte adverse atât pentru ţările gazdă cât şi pentru ţările
de origine manifestate prin: transferul în alte ţări a unei părţi din activele CTN contribuie la
reducerea locurilor de muncă şi creşterea şomajului în ţările de origine.
Totodată creşterea şomajului se poate realiza prin creşterea productivităţii muncii, prin
transferul de tehnologie, informaţii, inovaţii în ţările gazdă şi astfel categoriile necalificate sau cu
o calificare mai redusă sunt defavorizate.De asemenea ţările gazdă sunt nemulţumite de faptul că
operaţiunile de cercetare-dezvoltare se află în ţările de origine ale CTN, iar inovaţiile tehnologice
nu sunt implementate concomitent în ţările gazdă.

3.1.1. Istoricul companiilor transnaţionale

Conform UNCTAD, instituţia cea mai specializată în domeniul cercetării tranzacţiilor

internaţionale şi a impactului acestora pentru diferite grupuri de ţări, “companiile transnaţionale
(CTN) sunt întreprinderi alcătuite din una sau mai multe firme-mamă şi filialele acestora în
străinătate. Firma-mamă este o întreprindere care controlează activele altor entităţi în ţări diferite
de ţara sa de origine, de obicei prin deţinerea unei ponderi din totalul acţiunilor acestora
(ponderea necesară variază, fiind considerată peste 10% in SUA şi peste 25% în Uniunea
Europeană).”40 Filiala din străinătate este o întreprindere în cadrul căreia un investitor rezident în
altă ţară deţine un pachet de acţiuni care îi oferă posibilitatea de decizie şi control şi participarea
directă la conducere.

40
Suciu Titus, op. cit.,pag 48

39
 Potrivit raportului World Investment Report (1997) numărul CTN era estimat la cca 44500
firme cu aproape 280000 filiale care controlează mai mult de o treime din activitatea sistemului
privat mondial.
Date mai recente arată creşterea într-un ritm alert a CTN şi filialelor. În economia
mondială în anul 2002 sunt peste 63000 CTN cu peste 820000 filiale răspândite în întreaga lume ,
acoperind toate domeniile de activitate. Peste 90% din CTN îşi au sediul în ţările Triadei. Topul
celor 100 din cele mai mari este astfel distribuit : 49 se află în Europa Occidentală, 26 în SUA, 18
în Japonia, 2 în Australia, 2 în Canada, 2 în China, câte 1 în Mexic şi Venezuela.
La nivelul anului 1992, ponderea în PIB-ul mondial a primelor societăţi transnaţionale, a
crescut în anul 1992 de la 27.2% la 24.7% , scăzând în anul 1998 la 26.3%.
Din punct de vedere istoric se pot distinge mai multe etape în apariţia şi dezvoltarea
spectaculoasă a companiilor transnaţionale.
a) Înainte de 1945: primele extinderi internaţionale
În primele decenii ale secolului XX, numărul întreprinderilor industriale moderne din SUA
era considerabil mai mare decât cel din Marea Britanie sau Germania, celelalte puteri industriale
ale lumii. Încă dinaintea primului război mondial, anumite companii americane realizaseră
investiţii directe în afara graniţelor naţionale.
Una dintre primele companii americane ce s-a extins pe plan internaţional a fost Standard
Oil Trust, urmată de Ford , care şi-a deschis câteva filiale străine înainte de 1914. Alte companii
care au efectuat investiţii extinse în străinătate au fost General Electric si Vacuum Oil
(predecesoarea firmei Mobil). După 1914 acest proces s-a accelerat mărindu-se influenţa
companiilor transnaţionale americane. Acest proces se explică prin dimensiunea mare a pieţei
locale şi în creşterea standardului de viaţă în SUA, care au dus la proliferarea companiilor
moderne, integrate.
Firmele americane s-au aflat într-o continuă dezvoltare şi au adoptat o organizare bazată pe
divizii operaţionale multifuncţionale autonome şi au înfiinţat şi o filială sau o divizie
internaţională care se ocupa cu managementul şi dezvoltarea activităţilor externe.
General Electric a creat o divizie internaţională în 1919, Standard Oil în 1927, iar General
Motors ( care înfiinţase o companie de export încă din 1911) şi-a consolidat operaţiunile pe piaţa
europeană prin achiziţia firmelor Vauxhall din Anglia (1925) şi Adam Opel din Germania (1929),
precum şi pe piaţa Americii Latine prin crearea unei filiale General Motors în Brazilia (1925). La
nivelul anului 1939, filialele străine ale companiei IBM realizau deja cca 12,5% din vânzările sale
totale. Aceste filiale înfiinţate de companiile americane în străinătate înaintea celui de-Al Doilea

40
Război Mondial au constituit baza de dezvoltare a operaţiunilor internaţionale în perioada
postbelic.41
b) 1945-1959: perioada dominaţiei companiilor americane
Reconstrucţia europeană a determinat pătrunderea puternică a firmelor americane în
Europa la sfârşitul anului 1950.În perioada postbelică, firmele americane şi-au continuat
expansiunea internaţională si au dominat toate domeniile vieţii economico-sociale.În anul 1959
marea majoritate a companiilor transnaţionale era americană şi numai 6 erau europene.
c) 1960-1974: perioada dezvoltării europene
Principalele companii transnaţionale europene au crescut spectaculos în această perioadă,
astfel încât în 1974 în clasamentul celor mai importante 50 de companii transnaţionale din lume
se aflau 20 de firme europene. Celor şase deja existente li s-au adăugat firme precum Siemens,
Daimler-Benz,Volkswagen, Fiat, BASF, Hoechst, Bayer, Renault, British-American
Tobacco.Creşterea în dimensiune a firmelor europene a determinat diversificarea activităţii lor,
extinzându-şi gama de producţie la nivel internaţional.
Companiile americane şi-au intensificat la rândul lor eforturile de extindere
internaţională.Procter & Gamble de exemplu a înfiinţat în 1963 Centrul Tehnic European cu
scopul de a sprijini şi coordona activităţile sale pe piaţa europeană. Totuşi, numărul firmelor
americane aflate în topul primelor 50 de transnaţionale din lume a scăzut de la 44 (în etapa
anterioară) la 24, declin explicat prin expansiunea accelerată a firmelor europene, dar şi prin
recesiunea din anii '70 care a determinat restrângerea operaţiunilor internaţionale ale multor
companii puternice cu baza în SUA. Structura multidivizională a companiilor americane a suferit
modificări, departamentele internaţionale care până atunci coordonau şi monitorizau activităţile
internaţionale fiind înlocuite cu divizii constituite pe criterii geografice sau pe produs.Tot în
această perioada îşi fac simţită prezenţa şi firmele japoneze.42
d) 1975-1989: perioada expansiunii companiilor asiatice
Anii '70-'80 au constituit o etapă în care companiile europene şi-au diversificat activitatea,
transformându-se în companii transnaţionale organizate pe produs, în timp ce companiile
americane au trecut printr-un proces de restructurare a producţiei şi a marketingului prin
intermediul diviziilor internaţionale, iar firmele japoneze şi - mai târziu- cele sud-coreene, s-au
extins cu rapiditate pe plan internaţional. Astfel, în 1989 structura primelor 50 de companii
transnaţionale ale lumii cuprindea 21 de companii europene, 17 americane şi 12 asiatice.

41
Suciu Titus,op. cit.,pag. 60
42
Suciu Titus,op. cit, pag. 62

41
 Cele mai mari companii transnaţionale japoneze şi-au dezvoltat reţele funcţionale globale
organizate iniţial pe filiale de marketing, apoi de producţie, ele fiind urmate la sfârşitul anilor '80
de dezvoltarea Chaebol-urilor coreene, organizate sub forma de conglomerate de produs.
Deceniul 1970-1980 a constituit perioada care a urmat după boom-ul postbelic prelungit.
În noua perioadă s-a revenit la o dezvoltare economică ciclică şi la înlocuirea sistemului monetar
internaţional bazat pe aur-devize cu fluctuaţia liberă, necontrolată a monedelor în funcţie de
factori conjuncturali, fluctuaţie avantajoasă pentru dolarul american. Tot în acest deceniu s-a
declanşat criza petrolieră când OPEC a ridicat excesiv preţul ţiţeiului. Între 1973-1975 a avut loc
o puternică recesiune a cărei caracteristică principală a fost fenomenul de stagflaţie. Această criză
a generat probleme dificile corporaţiilor transnaţionale atât celor energetice, de producţie, de
desfacere cât şi celor financiare.
e) 1990 -până în prezent : explozia fuziunilor si achiziţiilor
Începutul ultimului deceniu al secolului XX pentru firmele Caterpillar, Du Pont, Xerox
General Motors, IBM, Philips, Matsushita, se caracterizează printr-un val de fuziuni şi achiziţii
internaţionale ( pe orizontală, pe verticală şi conglomerate).
La nivelul anului 2000, dintr-un clasament al celor mai puternice 1000 de companii din
lume, rezultă că 485 dintre ele, adică aproape jumătate aparţin SUA.
General Electric se situează în continuare pe primul loc în lume dupa valoarea de piaţă a
acţiunilor.După cifra de afaceri în multe domenii de activitate, firmele americane ocupă primele
locuri: aeronautică (Boeing), computere (IBM), software (Microsoft), spectacole (Walt Disney),
automobile (General Motors), petrol (Exxon Mobil), farmaceutice ( Merck ), cosmetice ( Procter
& Gamble).
Companiile europene şi-au păstrat supremaţia în doar câteva domenii-cheie, cum ar fi
industria chimică (BASF) şi cea a materialelor de construcţii (Saint Gobain), în timp ce
companiile japoneze deţin poziţia fruntaşă în domenii precum industria electronică (Hitachi),
siderurgie (Nippon Steeel), telecomunicaţii (NTT) şi comerţ (Mitsubishi).

3.1.2. Rolul companiilor transnaţionale în globalizare şi redistribuirea factorilor de

producţie

CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă, promovarea exporturilor,
accentuarea transferului de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe manageriale de înaltă
calificare. În procesul globalizării lor firmele au parcurs trei stadii: creşterea ponderii exporturilor
în totalul producţiei lor, globalizarea producţiei prin construcţia de întreprinderi în afara graniţelor
şi globalizarea competenţelor şi a sistemelor organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitatea de a

42
opera la cele mai înalte standarde pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă
ca principala forţă a globalizării economice.
Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei, valoarea adăugată creată în activităţile
desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă.
“Producţia unei valori adăugate mai mari în străinătate decât în ţara - mamă se explică ,
credem noi, prin aceea că transnaţionalele ca oligopoluri, includ în valoarea adăugată un adaos
comercial mai mare respectiv un profit mai mare, deoarece costul de producţie este mai mic
datorită salariilor mai mici şi astfel la acelaşi preţ de vânzare, profitul este mai mare”, afirma
Dana Pop în lucrarea sa:” Globalizare şi teorii ale dezvoltării”. (Dana Pop: op. cit.,pag.89)
Societăţile transnaţionale sunt astfel şi un factor de redistribuire în interesul lor a PIB-ului
dintr-o ţară sau alta.
Companiile transnaţionale reprezintă un element important al noului val al mondializării
capitalului. Liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi pieţelor de capital, diversificarea serviciilor
şi relaxarea măsurilor de control asupra activităţii desfăşurate de companiile multinaţionale
reprezinta elemente care vin să susţină favorabil acest proces. În aceste condiţii, administrarea
eficientă a activelor deţinute în străinătate a devenit pentru firme un obiectiv extrem de important,
de care depinde în mod nemijlocit viteza cu care ele îşi fac simţită prezenţa pretutindeni în lume.
Globalizarea concurenţei a determinat apariţia unor parteneriate strategice între companiile
transnaţionale în vederea reducerii costurilor de producţie şi riscurile la care erau supuse
acestea.Aceste parteneriate au determinat implicarea industriilor automobilelor şi aeronautică în
primul rând, urmând ca alte domenii să fie incluse,domenii din care segmentul computerelor a
determinat impulsionarea procesului de concentrare a capitalului. În intervalul 1985-1995 pe
teritoriul SUA au fost create 575 de societăţi mixte de cercetare. Cele mai multe înţelegeri au fost
semnalate în domeniul informaţiilor, comunicaţiilor şi în construcţia de automobile.
În acest mod s-a ajuns la apariţia unor noi forme de piată oligopolistă bazate pe trei piloni:
abilitatea de a identifica un mic număr de competitori, apoi un set de produse sau de industrii în
cadrul cărora avea loc o concurenţă oligopolistică şi identificarea traiectoriei tehnologice
probabile pe care produsele respective o vor urma.
Apariţia companiilor transnaţionale determină extinderea sferei de activitate a
întreprinderilor, întrucât orice companie de acest fel are tendinţa să se extindă atât pe pieţele
interne cât şi în exterior, pe pieţele altor ţări.
Centrul coordonator al CTN-urilor impune, de regulă, unităţilor componente relaţii de
schimb pe care trebuie să le întreţină între ele, precum şi preţurile practicabile. De obicei,
preţurile la care bunurile sunt schimbate sunt fixate pe baza costurilor de producţie. Sunt însă şi
cazuri când societatea-mamă impune unei filiale să cumpere producţia alteia la un preţ diferit de

43
cel practicat pe piaţa mondială. Asemenea situaţii apar atunci când se urmăreşte obtinerea unei
poziţii dominante, disparitia controlului schimbului valutar şi protejarea faţă de fluctuaţiile
monetare.43 Astfel, subfacturarea materiilor prime, a produselor intermediare, permite filialei care
le primeşte să vândă la preţuri mai mici. Urmărind maximizarea profitului global, societatea
transnaţională, influenţează preţurile pentru a mări beneficiul filialei din ţară unde rata
impozitului este scăzută şi invers. Însă în momentul în care o devalorizare este iminentă,
societatea transnaţională va căuta să scoată din ţara respectivă cea mai mare parte a profitului şi să
o îndrepte spre ţările cu monedă forte. Profitul este astfel transferat de la o filială la alta sau adus
în ţara de origine.
Structurile transnaţionale pot fi de două feluri având în vedere criteriul orientării
investiţiilor de capital:
a) Structura introvertită, care presupune o activitate orientată prioritar spre interior, spre piaţa
naţională a societăţii-mamă. Pe termen lung, investiţiile efectuate în ţara de origine le depăşesc ca
volum pe cele externe. Este cazul societăţilor transnaţionale cu sediul în ţări dezvoltate mari.O
asemenea structură caracterizează şi alte societăţi transnaţionale din ţări dezvoltate mari: Toyota,
Fujitsu, Hitachi, Renault, Fiat. Conform calculelor UNCTAD aceste companii au cel mai scăzut
indice de transnaţionalitate: de la 30.7% (General Electric) la 20% (Hitachi);
b) Structura extravertită se formează în condiţiile în care se consideră foarte importantă activitatea
externă. Această structură este caracteristică îndeosebi societăţilor transnaţionale cu sediul în ţări
dezvoltate mici. Nestlé (Elveţia) avea în 1996 active externe de aproape 31 de miliarde de dolari,
faţă de numai 3,1miliarde de dolari în ţara de origine. Indicele de transnaţionalitate al acestor
societăţi transnaţionale este cel mai ridicat: Nestlé 95,3%, Electrolux (Suedia) 88,7%, Philips
84,9%.44
Ambele structuri transnaţionale presupun o diviziune a muncii intrafirmă, între unităţile
componente ale societăţii transnaţionale. Această diviziune se produce fie pe orizontală (ca în
cazul industriei de automobile), fie pe verticală (cum se întâmplă în industria petrolului).
Aceste diviziuni crează reţele de tip naţional care implică atât societaţile transnaţionale cât
şi alte firme exterioare,independente şi nelegate prin raporturi de proprietate. Este vorba de aşa-
numitele alianţe strategice interfirme, tot mai numeroase în ultimii ani (Apple-Sony, Renault-
Volvo).
Investiţiile străine directe pot constitui de asemenea o legătură puternică între ţările gazdă
şi companiile transnaţionale.Astfel că politicile duse de acestea din urmă în domeniul investiţiilor
străine directe creează o puternică dezvoltare a globalizării. Companiile transnaţionale înfiinţând

43
Suciu Titus,op. cit ,pag.90
44
Suciu Titus,op. cit.,pag.67

44
filiale în diferite ţări ale lumii creează noi locuri de muncă, iar prin transferul de tehnologie şi
management creează condiţii de creştere a productivităţii muncii, de care depinde în mod decisiv
nivelul de salarizare a forţei de muncă. În ţările unde se creează filiale şi se fac investiţii străine
directe, de orice fel, însăşi piaţa de desfacere capătă dimensiuni mai mari, este mai bine
aprovizionată, se dezvoltă serviciile, se modernizează căile şi mijloacele de transport, creşte
accesul la credite bancare, sunt mai bine satisfăcute nevoile de informare şi comunicare, se
extinde şi se perfecţionează învăţământul general şi cel pe diverse specialităţi.
În ceea ce priveşte corporaţiile multinaţionale, se pot trage următoarele concluzii:

1. Procesul de globalizare a economiei reprezintă atât un rezultat al intensificării activităţii

companiilor multinaţionale cât şi o motivaţie a extinderii şi implicării lor pe plan internaţional;
2. În contextul diversificării şi globalizării producţiei, valoarea adăugată creată în activităţile
derulate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă;
3. Se confirmă tendinţa de concentrare a afacerilor în sectoarele cu cele mai mari avantaje
comparative şi spre pieţele cu un potenţial înalt al cererii, amplificat de un grad mai mare de
liberalizare şi deschidere;
4. Promotorii noului val al globalizării capitalului, corporaţile multinationale,cuprind din ce în
ce mai multe activităţi în acest fenomen;
5. În cadrul unei economii globalizate, dimensiunile firmelor au devenit un parametru
esenţial. Mărimea companiilor condiţionează expansiunea lor peste hotare. Firmele nu urmăresc
doar atingerea unor dimensiuni optime, ci îşi focalizează atenţia şi spre consolidarea reţelelor de
producţie globale.45

3.1.3. Investiţiile străine directe –cel mai dinamic instrument al CTN în procesul globalizării

Fluxurile de investiţii străine directe au existat şi s-au dezvoltat de-a lungul timpului, însă
acestea intră într-o nouă etapă de evoluţie în cadrul investiţiilor internaţionale după Al Doilea
Război Mondial când SUA realizează investiţii masive în reconstrucţia Europei Occidentale.
O primă definiţie a investiţiilor străine directe este aceea de: înfiinţarea sau cumpărarea
unui activ generator de venit într-o ţară străină asupra căruia firma investitoare deţine controlul.
Într-o definiţie ulterioară prin ISD se înţelege “achiziţionarea pachetului de acţiuni de
control în cumpărarea unor întreprinderi sau construirea pe loc gol în străinătate. Nici din această
definiţie nu rezultă ce fel de firmă achiziţionează acţiuni, cumpără sau construieşte
întreprinderi”.46
45
Dana Pop,op. cit.,pag.93
46
Suciu Titus,op.cit.,pag. 87

45
 Sunt şi unii autori care exprimă în mod direct raportul dintre CTN şi ISD. “Investiţia
străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi
rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie rezidentă
în altă ţară (investiţia directă). În cadrul acestei definiţii CTN este <<investitorul direct>> care
prin intermediul unei filiale a sa efectuează <<investiţia directă>>, respectiv ISD”.( Suciu
Titus,op.cit.,pag. 88)
Drept urmare este evidentă necesitatea analizei ISD împreună cu CTN deoarece reprezintă
principalul producător de venit al ISD-urilor. Pe de altă parte ISD se află la baza constituirii CTN,
fiind componenta sa cea mai dinamică.
Investiţiile străine directe oferă posibilitatea ca mărfurile produse de filialele CTN în ţările
receptoare să nu mai suporte taxele vamale, deoarece în condiţiile unei politici protecţioniste este
tot mai dificil să se păstreze o piaţă numai pe calea exporturilor. Astfel, devine necesar să se
producă direct în străinătate.
Societăţile transnaţionale impulsionează comerţul internaţional al societăţii-mamă
deoarece filialele implantate în exterior au nevoie de maşini şi utilaje, de cunoştinţe tehnice, pe
care le procură, în mare măsură, din ţara de origine. În al doilea rând societatea transnaţională
poate profita cel mai bine de pe urma diferenţelor dintre ratele naţionale ale dobânzii. Firma
transnaţională va împrumuta de acolo unde condiţiile sunt cele mai favorabile şi va acorda
fondurile unei filiale aflate în ţara de implantare în condiţii de împrumut nefavorabile. În al treilea
rând societatea transnaţională profită din plin de pe urma fluctuaţiilor monetare. Astfel, cumpără
masiv moneda ţării unde se aşteaptă o revalorizare pentru ca, după aceea, să fie schimbată pe
monedele ale căror cursuri au rămas constante, rezultând în acest mod câştiguri semnificative.
Însă în acest context apar o serie de probleme astfel: practica evaziunii fiscale va lua
amploare în condiţiile globalizării, de aceea este necesară elaborarea unui sistem legislativ
integrat adoptat de organisme globaliste pentru a stopa practicile speculative şi pentru a încuraja
dezvoltarea normală a ţărilor gazdă şi în acelaşi timp a activităţilor lor.
O altă problemă este cea a dinamismului investiţiilor internaţionale. ISD sunt considerate
cel mai dinamic instrument al economiei globale. În ultimele două decenii ISD au crescut la nivel
mondial mai repede decât alţi indicatori macroeconomici ca PIB şi comerţul internaţional. Astfel
între 1985 şi 1995 ISD au crescut cu o medie anuală de 18,4%, pe când comerţul global cu
mărfuri a avut o rată anuală de 11% iar PIB mondial de 8,5%.
Fluxurile de ISD au crescut în anul 2000 cu 18% faţă de anul anterior, atingând un nivel
record de 1,3 trilioane USD, iar volumul mondial al stocurilor de ISD a depăşit 6 trilioane USD

46
dupa cum afirma Suciu Titus in lucrarea sa intitulata:” Globalizarea şi impactul social al acesteia
în viziunea principalelor curente de gândire economică din zilele noastre”.47
Legătura directă între ISD şi CTN se constată şi prin dinamismul lor. Investiţiile
internaţionale fiind instrumentul cel mai dinamic al economiei globale impulsionează
expansiunea globală a CTN. Asemănător cu distribuţia CTN pe glob sunt repartizate şi ISD.
Triada este reprezentată de 71% din fluxurile de intrare şi 82% din fluxurile de ieşire a ISD. În
cadrul Triadei UE îşi sporeşte ponderea atât ca sursă cât şi ca receptor de ISD, ajungând la un flux
de intrări de 617 miliarde USD în anul 2000, iar SUA cu 281 miliarde USD la intrare şi 139
miliarde USD la ieşire, pe când Japonia are doar 8 miliarde USD la intrare şi 33 miliarde USD la
ieşire.
Pentru creşterea permanentă a ISD între investitorii străini şi ţările receptoare, este
necesară crearea unui climat de afaceri bazat pe încredere şi transparenţă, avantajos pentru fiecare
parte, în timp ce principalul beneficiu pentru fiecare parte componentă este profitul cât mai
ridicat.Astfel că investitorii străini urmăresc accesul la tehonologie avansată, personal calificat,
forţă de muncă ieftină, acces la informaţii, iar pe plan politic ei sunt atraşi de acele ţări în care
există stabilitate politică, economică, socială şi o economie în creştere.

Pe plan economic criteriile şi motivele sunt diverse :

● dorinţa de a obţine resurse materiale cu costuri inferioare celor din ţările de origine.
Pentru unele domenii ca : minerit, materiale de construcţii, petrol, industria forestieră, industria
alimentară, principalele motive şi criterii se referă la resursele naturale ;
● forţa de muncă mai ieftină, necalificată sau semicalificată şi motivată ;
● politici fiscale stabile, nivelul impozitului pe profit mai mic ;
● nivelul de dezvoltare a infrastructurii în general şi a telecomunicaţiilor în special ;
● existenţa unei pieţe de desfacere mari ;
● politici de privatizare ;
● birocraţie redusă.
Investitorii internaţionali sunt motivaţi de elemente diferite, în funcţie de categoria de ţară
din care fac parte, deoarece în ţările în dezvoltare nu se pot obţine tehnologii avansate,
competenţe manageriale, de marketing şi organizaţionale, nici privatizare sau forţă de muncă mai
ieftină de la ţările dezvoltate. Forţa de muncă mai ieftină există în ţările în dezvoltare şi în
tranziţie fiind folosită de investitorii străini pentru produse finite intensive în forţa de muncă aşa
cum sunt sectoarele : textile, confecţii şi încălţăminte. Astfel cea mai mare parte a ISD sunt
localizate în Asia de Sud-Est şi America Latină. Africa de Vest şi de Nord urmează exemplul
47
Suciu Titus,op. cit , pag.90

47
asiatic : Coasta de Fildeş, Senegalul, Tunisia şi Marocul au beneficiat de ISD în special în
domeniul textilelor.
Elementele de care depind politicile de promovare şi atragere a ISD de către ţările-gazdă
sunt reprezentate de asigurarea unor conditii de natură politica,economică şi legislativă astfel:
● cadrul instituţional şi legislativ funcţional, stabil, transparent şi predictibil ;
● climat investiţional de calitate ;
● regim comercial şi de schimb valutar liber ;
● eliminarea barierelor din calea investiţiilor ;
● tratament egal pentru investitorii autohtoni şi străini.
Pentru a folosi ISD ca instrumente care să contribuie la dezvoltarea lor, ţările receptoare
pot face apel la diferite stimulente:48
● fiscale şi anume : scutiri de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de timp;deduceri ale
impozitului în funcţie de valoarea investiţiilor ;
● financiare:oferite de UE şi SUA prin acordarea de sume gratuite pentru investiţii în
infrastructură, credite cu dobânzi reduse ;
● alte stimulente:preţuri preferenţiale ale terenurilor pentru anumite obiective;închiriere de
terenuri pe o perioadă de timp fără plată;participarea doar cu 50% din capital pentru o perioadă în
condiţiile satisfacerii unor cerinţe privind durata şi mărimea investiţiilor; un număr de locuri de
muncă nou create.
Între efectele pozitive ale ISD pentru ţările de origine ale investitorilor se înscriu :
repatrierea câştigurilor ( profit, dividende, dobânzi ); recunoaşterea internaţională a reputaţiei lor.
Din informaţiile prezentate mai sus se poate deduce faptul că pe termen lung impactul
investiţiilor asupra ţărilor de origine este unul pozitiv, însa impactul asupra ţărilor-gazdă nu este
imediat observabil, el depinzând de strategia investitorilor internaţionali şi de cea a ţării gazdă.
Cele mai mari nevoi de ISD au ţările în dezvoltare, în special cele în tranziţie, deoarece
acestea după 1989 au trecut printr-o criză structurală şi ca atare au nevoie de noi capacităţi de
producţie, noi locuri de muncă, noi pieţe de desfacere a produselor.
Se poate afrma că per total impactul ISD asupra ţărilor în tranziţie şi ţărilor în dezvoltare
este unul pozitiv, prin faptul că ISD contribuie la integrarea acestor ţări în economia globală, la
diversificarea produselor şi creşterea calităţii acestora, la creşterea productivităţii muncii, la
introducerea de tehnologii noi, la un management competent, la creşterea exportului şi
îmbunătăţirea balanţei de plăţi, contribuie la creşterea venitului bugelului de stat, oferă sprijin
pentru procesele de privatizare, de restructurare a economiei şi de modernizare a întreprinderilor.

48
Dana Pop,op.cit.,pag.97

48
 Însă pot fi observate şi efectele negative ale ISD-urilor: creşterea productivităţii muncii
atrage după sine creşterea şomajului mai ales în rândul forţei de muncă necalificate sau slab
calificate.
Investiţiile străine directe au marcat de la un an la altul noi recorduri, ele fiind o urmare
firească a intensificării activităţii corporaţiilor multinaţionale şi a eforturilor de liberalizare a
pieţelor şi comerţului. 49Astfel potrivit datelor publicate de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru
Comerţ şi Dezvoltare, în anul 1996 investiţiile străine directe crescuseră faţă de anul precedent la
intrări cu 10% ajungându-se la cifra de 349 miliarde de dolari, iar la ieşiri cu 2% atingându-se 347
miliarde de dolari. Investiţiile străine directe au crescut în valoare nominală mai repede decât
produsul intern brut mondial şi comerţul mondial.
În ciuda faptului că economia mondială a cunoscut mai multe perioade de recesiune, stocul
investiţiilor străine directe a continuat să crească, atingând în anul 1998 suma de 4 trilioane de
dolari, faţă de 2 trilioane de dolari în 1993 şi 1 trilion în 1987.

Această creştere se datorează unei serii de factori astfel:

1. Afirmarea importanţei producţiei internaţionale, promovată mai ales de corporaţiile
transnaţionale (TNCs);
2. Menţinerea disparităţilor dintre diferitele grupuri de state din punct de vedere al dezvoltării
economice sau al stadiului de implementare a reformelor;
3. Promotorul principal al FDI sunt statele OECD şi TNCs cu originea în aceste state;
4. Numărul mare de fuziuni şi achiziţii, mai ales în SUA şi Europa Occidentală;
5. Tendinţele mai recente ale transferului de tehnologie. Decalajele tehnice dintre statele
dezvoltate şi o parte din statele aflate în curs de dezvoltare nu s-au atenuat;50
6. Semnarea de acorduri între fime din ţări diferite (pe termen scurt, mediu şi lung) cu diverse
variante: societăţi mixte (joint ventures), leasing, subcontractare, franciză, marketing, cercetare-
dezvoltare.
Parteneriatele strategice “oferă posibilitatea accesului la o serie de tehnologii
complementare, reducerii costurilor şi riscurilor, creând, în acelaşi timp, o forţă sinergică mai
mare asociată cercetării-dezvoltării. Cât priveşte fimele care provin din statele aflate în curs de
dezvoltare, astfel de parteneriate strategice le oferă oportunitatea de a intra în posesia unor
tehnologii noi, care să le îndrepte mai repede spre produsele cu o valoare adăugată per produs mai
mare şi să le faciliteze pătrunderea pe anumite pieţe”. (Dana Pop,op. cit.,pag.101)

49
Dana Pop,op. cit.,pag.100
50
Dana Pop,op. cit., ,pag.101

49
7. Comerţul: investiţiile străine stimulează exporturile ţării gazdă – prin filialele din străinătate
sau prin relaţiile de cooperare cu firmele locale.
Activitatea CTN concretizată în obţinerea unor performanţe economice de către filialele
din străinătate a determinat şi ea creşterea volumului investiţiilor străine directe.
Pe parcursul anilor, investiţiile străine directe au devenit elementul de baza al CTN, mai
important decât comerţul exterior, deoarece generează noi locuri de muncă, aduc o tehnologie
avansată care determină creşterea productivităţii muncii şi reprezintă prin impozite şi taxe sursa
de venit la bugetul de stat a ţării-gazdă.
Dacă o lungă perioadă de timp, comerţul mondial a constituit mecanismul principal prin
care economiile naţionale au fost legate între ele, astăzi investiţiile au devenit mai importante în
integrarea tuturor ţărilor în economia mondială.Ele reprezintă o sursă a creşterii economice, un
promotor al dezvoltării si totodată un sprijin economic pentru ţările în curs de dezvoltare sau cele
puţin dezvoltate.Prin utilizarea lor se realizează promovarea competitivităţii şi a progresului
tehnic.
3.2 Analiză comparativă a evoluţiei ISD-urilor şi a exporturilor în perioada
2000-2006 în Uniunea Europeană

Investiţiile străine directe, expresia politicilor de expansiune a unor firme cu mare putere
economică, au apărut o dată cu iniţierea de către asemenea firme a programelor de penetrare a
economiilor naţionale străine în scopul deschiderii de filiale ce au condus la apariţia primelor
societăţi transnaţionale. Apariţia societăţilor transnaţionale ca expresie a acumulării de capital, a
concentrării acestuia, reflectate în creşterea puterii economice a acestor societăţi, este indisolubil
legată de activitatea de investiţii directe în alte state.
Literatura de specialitate în domeniul investiţiilor străine directe cuprinde şi o serie de
studii empirice asupra determinanţilor fluxului de investiţii străine directe, marea parte a acestora
concentrându-se pe rolul următorilor factori: dimensiunea pieţei interne, evoluţia cursului de
schimb, costul forţei de muncă şi integrarea economică.
Conform studiilor de specialitate, caracteristicile ţării gazdă cum ar fi: dimensiunea pieţei
interne, creşterea economică, nivelul de dezvoltare şi concurenţa influenţează decizia companiilor
de a investi. Volumul de investiţii străine directe atras de o ţară este influenţat pozitiv de piaţa
internă a ţării gazdă, lucru subliniat în teorie sub denumirea de ipoteza privind dimensiunea pieţei
interne.
Companiile multinaţionale, actorii principali ai procesului internaţional de alocare a
resurselor, îşi reorganizează diviziunea regională a muncii în interiorul unei zone integrate din

50
punct de vedere economic prin modificarea locaţiilor de producţie în interiorul acestei zone
conform distribuţiei avantajului comparativ. Procesul integrării economice poate spori avantajele
locaţionale ale pieţelor statelor membre prin distribuirea acestora între pieţe, astfel oferind noi
oportunităţi de creştere a profitului prin derularea activităţilor productive în interiorul zonei
integrate economic.Efectele dinamice ale integrării economice cum ar fi: economiile de scală,
efectul reducerii costului, creşterea competitivităţii prin eficienţa producţiei derivă din
dimensiunea mai mare a pieţei, creşterea oportunităţilor şi economiile de scală mai mari. Aceste
efecte conduc la sporirea nivelului profitului şi creşterea investiţiilor, îmbunătăţind totodată
avantajele specifice companiilor legate de proprietate.Marea parte a beneficiilor rezultate în urma
procesului de integrare economică provin din reducerea costului şi câştigurile de eficienţă din
regruparea unităţilor de producţie în mai puţine locaţii caracterizate de un nivel al costului mai
redus, în interiorul zonei integrate economic, astfel aceste beneficii realizând şi promovarea
dezvoltării economice.

O consideraţie importantă în vederea promovării dezvoltării este aceea de a îmbunătăţi

“competitivitatea la export”. Deşi competitivitatea începe cu creşterea controlului internaţional
asupra pieţei, aceasta înseamnă mai mult decât atât. Implică diversificarea costului la export, rate
mai mari durabile în ceea ce priveşte creşterea exportului în timp, actualizarea conţinutului
tehnologic şi al deprinderilor în activitatea de export şi extinderea bazei de firme interne capabile
să concureze internaţional, astfel încât competitivitatea să devină durabilă şi să fie însotită de
venituri în creştere. Exporturile competitive permit ţărilor să câştige mai multă valută şi astfel să
importe produsele, serviciile şi tehnologiile pe care le doresc pentru creşterea productivităţii şi a
nivelului de trai. O competitivitate sporită permite ţărilor să se desprindă de dependenţa de câteva
exporturi de mărfuri primare şi să urce pe scara deprinderilor şi a tehnologiei, element esenţial
pentru creşterea valorii adăugate locale şi a salariilor. Aceasta permite realizarea unor economii
de ţinută prin oferirea unor pieţe mai diverse.
Corporaţiile transnaţionale pot ajuta la creşterea competitivităţii în ţările în curs de
dezvoltare şi în economiile în tranziţie, dar mărirea potenţialului lor nu este uşoară. Atragerea de
activităţi ale corporaţiilor transnaţionale orientate spre export este ea însăşi o activitate intens
competitivă – şi chiar şi ţările de succes o pot considera dificil de susţinut atunci când salariile
cresc şi condiţiile de piaţă se schimbă. Sprijinul de politici coerent şi consistent este esenţial în
atragerea activităţilor orientate către export din partea corporaţiilor transnaţionale şi este esenţial
ca acesta să fie inclus într-o strategie naţională de dezvoltare. Competitivitatea la export este
importantă şi provocatoare, dar necesită să fie vazută ca un mijloc care ţinteşte spre un obiectiv –
dezvoltarea.

51
 Prin legături de capital şi din afara capitalului, companiile transnaţionale deţin o cotă
substanţială a exporturilor într-un număr impresionant de ţări în curs de dezvoltare, iar rolul lor
acoperă toate sectoarele.
În acest sens este necesară o analiză comparativă a evoluţiei fluxurilor de ISD precum şi a
exporturilor la nivelul Uniunii Europene pentru a evidenţia legătura directă între ISD,exporturi şi
societăţile transnaţionale ca promotori ai globalizării.
Astfel analiza se va realiza în perioada 2000-2006, evidenţiind diferenţele respectiv
asemănările în evoluţiile celor doi indicatori reprezentativi pentru fenomenul globalizării.
În ceea ce priveşte anul 2000, se aduc noi modificări în structura ratelor de investiţii
străine directe comparativ cu ceilalţi ani şi mai ales cu anul 1999.În anul 1999, 10 ţări au primit
74% din totalul ISD-urilor alocate în acest an, dintre care numai 10 ţări dezvoltate au primit 80%
din totalul ISD-urilor programate către ţările dezvoltate.Comparativ, volumul investiţiilor străine
directe a fost în anul 1999 de 550 bilioane de euro, reprezentând o creştere de 12% faţă de nivelul
acestora atins în urmă cu 20 de ani.Similar, volumul ISD-urilor în cadrul PIB-ului a crescut de la
5% la 16% în aceeaşi perioadă.În anul 1999, SUA şi Regatul Unit au fost liderii în ceea ce
priveşte atât calitatea de investitori cât şi cea de recipienţi-primitori.Cu 159 bilioane de euro,
Regatul Unit a devenit cel mai mare investitor din lume depăşind chiar şi SUA .În Europa,
Regatul Unit, Germania şi Franţa au fost cei mai mari investitori, în timp ce Regatul Unit şi
Suedia au reprezentat cei mai mari recipienţi.

În anul 2000 evoluţia investiţiilor străine directe la nivel mondial a fost spectaculoasă,
crescând cu 18 procente mai mult decât orice alt agregat economic, atingând un record de 1,046
trilioane de euro.Însă această evoluţie se preconiza că va stagna în anul 2001.Această expansiune
globală a investiţiilor a fost condusă de peste 60000 de corporaţii transnaţionale, având mai mult
de 800000 de filiale în străinătate.Drept rezultat ISD-urile din ţările dezvoltate au crescut cu 21%
atingând aproape 1 trilion, iar cele din ţările în curs de dezvoltare au crescut de asemenea
atingând 193,1 de bilioane de euro.

În Europa Centrală şi de Est intrările de investiţii au crescut foarte mult şi s-a înregistrat o
valoare fără precedent de 21,71 bilioane de euro.Globalizarea şi totodată acţiunea societăţilor
transnaţionale ca promotor al globalizării a reprezentat principala cauză de creştere a ISD-urilor
în această regiune cu excepţia Ungariei unde procesul de privatizare de-abia demarase.

Uniunea Europeană a înregistrat o creştere de aproape 20% între 1998 şi 2000 însă, în
schimb, în anul 2001 mai deţinea decât 43,9 din totalul fluxurilor de investiţii intrate, ca dovadă
a regresului înregistrat după această perioadă.În 2000 ea deţinea supremaţia în ceea ce priveşte

52
intrările de ISD pe plan mondial, în cadrul ţărilor dezvoltate (550,76 bilioane euro), urmată de
SUA cu 226 bilioane euro intrate.

În anul 2001, în cadrul Uniunii Europene, Europa de Vest acoperea mai mult de 90% din
totalul intrărilor şi ieşirilor de investiţii străine directe, intrările fiind stimulate de progresul în
integrarea regională iar ieşirile de ISD-uri în afara Uniunii Europene fiind dominate de SUA.
Intrările de ISD în UE au cunoscut o evoluţie variabilă , de la 32,1% din totalul la nivel
mondial, procent deţinut între anii 1993-1998, la 50,2% între 1999 şi 2000 şi scăzând la 43,9% în
anul 2001.În ceea ce priveşte ieşirile de ISD, în perioada 1998-2000 ,UE şi-a menţinut cotele
procentuale la 64,4% din totalul ieşirilor de ISD la nivel mondial, iar în intervalul 2003-2005
deţinea 54,6%, având cele mai mari procente din această perioadă.Însă creşterea aceasta nu a fost
spectaculoasă în comparaţie cu alte regiuni ale globului.
Analizând comerţul internaţional, în special exporturile ţărilor membre UE ,se poate afirma
că şi evoluţia acestuia a fost spectaculoasă, fiind strict dependentă de dezvoltarea economică a
ţărilor în cauză.Comerţul internaţional de bunuri formează o parte foarte importantă din economia
mondială, acesta înregistrând de asemenea o evoluţie ascendentă începând cu anul 1995 şi până în
2005, respectiv 2006,2007.Astfel dacă la nivelul anului 1995, în UE-15, totalul exporturilor de
bunuri era de 573000 milioane de euro, la sfârşitul lui 2005 acesta a atins valoarea de 1173000
milioane de euro, o valoare foarte apropiată de valoarea ieşirilor şi intrărilor de ISD din cadrul
Uniunii Europene şi care reflectă ponderea majoră a UE pe plan mondial în cadrul exporturilor
de bunuri (1071000 milioane euro în anul 2005), depăşind şi SUA (730000 milioane euro) aşa
cum reiese din tabelul nr. 1.
Analizând fluxurile către lumea în curs de dezvoltare şi către Europa Centrala şi de Est în
anii 1999-2001, se poate afirma că au rămas distribuite în mod inegal. În anul 2001, cei mai mari
cinci primitori au atras 62% din totalul influxurilor către ţările în curs de dezvoltare, în vreme ce
cifra corespunzătoare pentru Europa Centrala şi de Est a fost de 74%.Au fost 10 ţări care au
experimentat cele mai abrupte declinuri ale influxurilor de investiţii străine directe, şi dintre ele
opt au fost ţări dezvoltate; Belgia şi Luxemburg, Statele Unite şi Germania au raportat cele mai
acute declinuri.

Tabel 1 Principalii participanţi pe piaţa mondială a bunurilor (milioane euro)

Exporturi
Ţara 1990 1995 2000 2005
UE 25 …… ….. 858000 1071000
UE 15 396000 573000 942000 1173000
Norvegia 27000 32000 63000 83000
Elveţia 50000 62000 87000 101000

53
 Canada 100000 146000 300000 255000
China inclusiv ….. 114000 270000 477000
Hong Kong
Japonia 225000 339000 519000 455000
Statele Unite 309000 446000 845000 730000
Total 1107000 1712000 3884000 4345000
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

În ciuda încetinirii economice şi a evenimentelor din 11 septembrie, Statele Unite şi-au

păstrat poziţia de cel mai mare primitor de ISD, dar influxurile au scăzut mai mult de jumătate,
pâna la 100 miliarde euro. Ţara şi-a recâştigat poziţia de cel mai mare investitor al lumii, deşi
fluxurile externe de 91,7 miliarde euro au reflectat o scădere cu 30%. Partenerii majori pentru
ISD interne şi externe au fost şi de această dată ţările Uniunii Europene (UE).
Influxurile către UE şi ieşirile din UE în anul 2001 au scăzut cu aproximativ 60% până la
676,52 bilioane euro. Aceasta s-a datorat mai ales declinului în ceea ce priveşte fuziunile şi
achiziţiile în legătură cu ISD-uri.
Influxurile către Regatul Unit (principalul receptor din Europa Occidentala) şi Germania
au scăzut cel mai mult, în vreme ce acelea către Franţa, Grecia şi Italia au crescut. Declinul ISD
către exterior a fost şi mai mare, singurele excepţii fiind Irlanda, Italia şi Portugalia. Ca şi în anii
precedenţi, ieşirile au constat mai ales în fuziuni şi achiziţii transfrontaliere. Franţa a devenit cel
mai mare investitor extern din regiune,urmată de Belgia şi Luxemburg. Fluxurile intra-regionale
au reprezentat o parte mai mare a investiţiilor străine directe din UE.
Alte ţări din Europa Occidentala au experimentat evoluţii similare, Elveţia deţinând 75%
din ISD către aceste ţări.
S-ar putea afirma că anul 2001 a fost martorul unei reveniri la niveluri “normale” ale
investiţiilor străine directe (ISD) după activitatea febrilă de fuziuni şi achiziţii din cei doi ani
precedenţi. În ţările în curs de dezvoltare şi în economiile în tranziţie, ISD s-au dovedit destul de
flexibile, în ciuda declinului economic global şi a tragicelor evenimente din 11 septembrie.

Fig. 2 Evoluţia intrărilor de ISD în UE în perioada 1999-2002 (mil. euro)

54
 600000

500000

400000

300000

200000

100000

0
1999 2000
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com 2001 2002

Aşa cum se poate observa din figura nr. 2 ,intrările de ISD în UE în această perioadă au
atins cote maxime în anul 2000 ( aproximativ 550000 milioane de euro), în timp ce anii 2001 şi
2002 s-au caracterizat printr-o usoară descreştere a acestora, de la valori de 313196 la 301124
milioane de euro.
În ceea ce priveşte ieşirile de ISD din Uniunea Europeana, în acest interval de timp
maximul a fost atins tot în anul 2000 (658883 milioane de euro), fiind caracterizate prin aceeaşi
stagnare în anii 2001,2002 (363485 respectiv 317023 milioane de euro)-figura nr. 3.

Fig. 3 Evoluţia ieşirilor de ISD din UE în perioada 1999-2002(mil. euro)

55
 700000

600000

500000

400000

300000

200000

100000

0
1999 2000 2001 2002
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

Comparând evoluţia ieşirilor de ISD din UE cu evoluţia exporturilor în perioada 1999-

2002 se poate observa că după o creştere între 1999 şi 2000, comerţul UE cu ţările EFTA a rămas
relativ stabil până în 2003.Între 1999-2006 rata anuală de creştere a exporturilor a fost de 5,5%,
ele crescând până în 2006 aşa cum se poate observa din figura nr. 4, un fenomen similar cu
situaţia ISD-urilor în aceeaşi perioadă.
Principalele exporturi s-au îndreptat între anii 1999-2006 spre SUA, avînd valori de peste
250000 euro la nivelul anului 2006, urmată de ţările EFTA care au înregistrat valori de peste
120000 euro.
Instrumentele medicale au reprezentat unul din sectoarele cele mai dezvoltate în ceea ce
priveşte exporturile UE spre Japonia crescând cu o medie de 9,5% între 1999-2006 deşi creşterea
fusese mai lentă în anii trecuţi.Exporturile UE către Corea de Sud au avut o creştere anuală de
10,1% şi au deţinut 12,8% în anul 2005 respectiv 13,1% în 2006, în timp ce spre Australia
creşterea medie anuală a fost de 6,4%, cel mai mare procent deţinându-l vehiculele, în special
automobilele şi instrumentele medicale.
De asemenea comparând evoluţia exporturilor cu intrările de ISD în UE în aceeaşi
perioadă, se poate observa aceeaşi situaţie: o ascensiune a intrărilor de ISD între 1999 şi 2000
urmată de un regres rapid de aproape 50% din valoarea intrărilor înregistrate de UE la nivelul
anului 2001, după care s-a observat o stagnare uşoară până în anul 2003.

56
 Fig. 4 Evoluţia exporturilor UE-25 cu SUA, ţările EFTA, China,Rusia,Japonia,Corea de Sud,
Canada şi Australia în milioane de euro,1999-2006

300000 Statele Unite

250000 EFTA

China
200000
Rusia
150000
Japonia
100000
Corea de Sud

50000
Canada

0 Australia
1999 2006
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

Cumulând atât bunurile cât şi serviciile, în perioada 1999-2006, se poate afirma că UE şi

SUA deţineau cea mai puternică relaţie bilaterală de schimb din lume.Astfel în anul 2006
exporturile UE către NAFTA au deţinut 27% din totalul UE-27 comparat cu 31% în 1999.( figura
nr. 5).În timp ce SUA a rămas principalul partener de schimb în ceea ce priveşte comerţul , pentru
prima dată în 2006, China a devenit principalul furnizor de bunuri de import al Uniunii Europene.
Evoluţia exporturilor UE a fost mai lentă în 1999 şi 2000 (24%), după care a încetinit în
anul 2001 şi apoi în 2002, şi a stagnat în 2003.Aceeaşi situaţie se observă şi în cazul fluxurilor de
ISD din UE, urmând ca între 2003 şi 2006 exporturile să crească rapid cu o medie anuală de peste
10%.
Fig. 5 Evoluţia exporturilor UE-27 în milioane euro,1999-2006

57
 300000

250000

200000

150000

100000

50000

0
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

SUA Ţări EFTA China Rusia Japonia Corea de Sud Canada Australia
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

Lansarea euro în 2001 şi lărgirea UE-25 în 2004 sunt recunoscute drept fiind principalii
factori care au contribuit la dinamismul exporturilor.
În ceea ce priveşte ieşirile de ISD, între 1999 şi 2000 au înregistrat o creştere de 23,21%
fiind depăşită de cea a exporturilor (24%), iar în perioada 2003-2006 ieşirile de ISD au crescut cu
un procent mediu anual de 28,61% depăşind dublul procentului mediu anual de creştere a
exporturilor în această perioadă aşa cum reiese din figura nr. 6.Uniunea Europeană a exportat mai
mult decât a primit respectiv a plasat ISD-uri în anii 2004-2005, în timp ce în alţi ani şi în special
la sfârşitul anului 2006, exporturile au fost cu mult depăşite de valoarea intrărilor respectiv a
ieşirilor de ISD.
Activitatea societăţilor transnaţionale şi dorinţa acestora de a-şi forma noi filiale în
străinătate a condus la o evoluţie superioară a fluxurilor ISD (intrate în UE cât şi ieşite din UE
spre restul lumii) faţă de exporturi începând cu anul 2005, evoluţie care dealtfel continuă şi în
prezent.La nivelul anului 2006, procentele de creştere a fluxurilor totale de ISD depăşeau
procentul de creştere al exporturilor.Această diferenţă a fost rezultatul extinderii fenomenului
globalizării cuprinzând din ce în ce mai multe ţări şi resimţindu-şi efectele şi asupra ţărilor din
Uniunea Europeana aşa cum arată şi cifrele prezentate anterior.
Este interesant de aflat ca între 1999-2002, exporturile UE-27 au fost strâns corelate cu
PIB-ul principalului partener comercial, SUA.În jurul anului 2003, această legatură pare că a
dispărut şi UE-27 a exportat cantităţi în creştere către pieţe în dezvoltare precum China şi Rusia în
anii următori, contribuind la creşterea lineară a exporturilor totale de bunuri.

58
 Fig. 6 Evoluţia exporturilor, a intrărilor şi a ieşirilor de ISD ale UE în perioada 2000-2006
(procente)

140
120
100
80
60

Ieşiri
40
20

Intrări
0
2001 2002 2003 2004 2005 2006

Exporturi
Exporturi Intrări Ieşiri
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

În ceea ce priveşte intrările, procentul de creştere al acestora a fost de aproximativ 40%

între anii 1999-2000, urmând ca în perioada 2003-2006 creşterea medie anuală a intrărilor de ISD
în UE să fie de 30%,o creştere majoră în raport cu cea a exporturilor.(figura nr. 6).
Privită în ansamblu, în perioada 2000-2006, evoluţia intrărilor de ISD a fost una puţin
spectaculoasă, deoarece anul a marcat sume mai modeste decât ale ieşirilor (550076 milioane de
euro în timp ce în anii următori sumele au scăzut, pentru ca în anul 2006 să reuşească să atingă
din nou un nivel mai înalt de 427079 milioane de euro)-tabel nr.2.Acest nivel a fost determinat şi
de extinderea UE începând cu anul 2003, după cum afirma şi preşedintele Băncii pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, Jean Lemierre, citat de Financial Times: „Extinderea Uniunii
Europene poate genera un nou val de investiţii străine în fostele opt state comuniste (din cele 10),
care s-au alăturat la U.E. la 1 mai 2004”51.Astfel că în timp ce mulţi investitori internaţionali s-au
stabilizat în regiune, alţii au aşteptat data aderării. Companiile multinaţionale care fac investiţii
directe nu au aceleaşi constrângeri ca şi cele mici şi totuşi au considerat şi au fost mai liniştiţi să
investească în aceste state după intrarea acestora în Uniunea Europeana.
Se constată că perioada analizată a fost caracterizată prin dezvoltarea crescândă a libertăţii
economice, a comerţului internaţional, a investiţiilor străine directe, precum şi de globalizarea

51
www.globalizarea.com

59
producţiei industriale şi a tranzacţiilor financiare internaţionale. Se remarcă importante ajustări,
economiile ţărilor lumii devenind din ce în ce mai integrate într-o economie globală mult mai
liberalizată. În acest fel, adâncirea procesului de integrare, conturat mai ales în ultimii ani în zona
euro, a contribuit esenţial la completarea, definitivarea şi îmbunătăţirea unor noi laturi şi aspecte
ale procesului investiţional mondial şi astfel aducându-şi contribuţia şi la extinderea fenomenului
globalizării.

Tabel 2 Distribuţia intrărilor de ISD în ţările Uniunii Europene în perioada 2000-2006

Milioane de euro
Regiuni Intrări
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Uniunea Europeană 550076 313196 301124 204080 171905 393338 427079
Austria 6729 4730 1224 5745 2962 7173 198
Belgia şi Luxemburg 71374 70935 14679 29211 37033 20429 79876
Danemarca 26358 9237 4787 2086 -8624 4269 5654
Finlanda 6446 3000 7356 2669 2843 3668 2980
Franţa 34783 44385 41426 34544 25232 51135 49125
Germania 163344 27278 30589 23487 -12155 26286 34480
Grecia 875 1277 39 1024 1689 489 4313
Irlanda 21269 12611 15308 18322 8974 -18316 10303
Italia 10755 11959 11698 13202 13524 16063 31496
Olanda 48505 41211 23471 17486 355 35092 3515
Portugalia 5457 4738 3438 6910 1903 2503 5928
Spania 30176 22522 17045 20851 19914 18488 16098
Suedia 18689 9473 8912 4009 10141 10768 21902
Regatul Unit 104890 4982 20062 13494 45214 132335 112238
Cipru - - - 715 867 937 1200
Republica - - - 1689 3999 8840 4791
Ceha
Estonia - - - 738 843 2133 1345
Ungaria - - - 1718 3742 5388 4903
Letonia - - - 233 561 508 1313
Lituania - - - 142 620 810 1456
Malta - - - 770 247 451 1412
Polonia - - - 3689 10353 6212 11197
Slovacia - - - 606 1014 1533 3349
Slovenia - - - 266 665 398 290
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

Aşa cum se prezintă şi în tabelul de mai sus, în cadrul UE s-au remarcat drept principali
recipienţi de ISD Germania şi Regatul Unit.Astfel că după anul 2000, când Germania domina net
ţările UE în ceea ce priveşte intrările de ISD, începând cu anul 2001 Regatul Unit şi-a disputat
acest loc cu Germania,urmând ca în anii 2004-2006 să depaşească net valoarea investiţiilor
primite de Germania (45214 milioane de euro în anul 2004 faţă de -12155 milioane euro,132335
respectiv 112238 milioane în 2005 şi 2006 comparativ cu 26286 şi 34480 milioane euro în
Germania). Intrările de ISD în Franţa au crescut de asemenea foarte mult, de la 34783 milioane

60
euro în anul 2000 la 51135 milioane euro în 2005, aceasta fiind de fapt cea mai mare valoare
înregistrată de această ţară în perioada 2000-2006.Alte ţări care au primit ISD în cadrul Uniunii
Europene au fost Spania (30176 milioane euro în anul 2000 şi 16098 milioane euro în anul 2006),
Olanda (48505 milioane euro în anul 2000, faţă de 355 mil. euro în 2004 şi 3515 milioane euro în
anul 2006).La polul opus, ţările mărginaşe în ceea ce priveşte acest aspect, au fost cele aderate
după anul 2003, care aveau nevoie de adoptarea de noi politici care să atragă ISD-urile pe plan
regional.
Analizând totalurile fiecărui an se poate conclude că în anul 2000 s-a înregistrat cel mai
mare nivel al fluxurilor de ISD intrate în UE (550076 milioane euro), urmând ca în ceilalţi ani
aceste fluxuri să scadă pentru ca ulterior să atingă în anul 2006 valoarea de 427079 milioane euro,
apropiată de cea din anul 2000.

Tabel 3 Distribuţia ieşirilor de ISD din ţările Uniunii Europene în perioada 2000-2006
Milioane de euro
Regiuni Ieşiri
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Uniunea Europeană 658883 363485 317023 230123 269381 446244 437669
Austria 4616.7 2522.7 4559.8 5739.6 5942 7474.6 3286.5
Belgia şi Luxemburg 69462 80952 10688 31259 26966 18439 50677
Danemarca 20150 10427 3890.9 905.39 -8334.4 7502.4 6579.3
Finlanda 18155 6729.8 7955.1 -1833.5 -863.66 2175 6.322
Franţa 142727 174.5 50308 42747 45851 93034 92526
Germania 45722 33845 19733 4965.8 1513.6 36704 63885
Grecia 1690.7 488.1 526.04 331.3 826.99 1165.9 3351
Irlanda 3722.7 4715.4 2176.2 4462.5 12711 10406 17775
Italia 9905 17270 13772 7295 15493 31908 33809
Olanda 59150 39020 21129 35535 13900 96080 18251
Portugalia 6041.9 6083.6 2832.5 6456.6 6399.7 920.57 2821.1
Spania 43976 26617 14844 22142 48680 31186 72131
Suedia 32649 5303.4 8741.6 16955 16879 24656 1977.7
Regatul Unit 200908 54723 31934 50018 76300 81316 63909
Cipru - - - 393.26 496.95 346.48 588
Republica - - - 165.65 814.35 687.9 1250.6
Ceha
Estonia - - - 125.19 214.97 484.31 887.69
Ungaria - - - 1321.4 901.6 1082.4 2425.3
Letonia - - - 27.819 82.194 107.48 116.34
Lituania - - - 29.084 211.17 264.28 221.29
Malta - - - 441.32 - -20.232 1.26
Polonia - - - 245.32 638.58 1169.7 3430.6
Slovacia - - - 16.439 112.54 116.34 295.9
Slovenia - - - 379.35 442.58 456.49 594.32
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

În privinţa ieşirilor de ISD, în perioada analizată (tabel nr. 3), anul 2000 a atins cotele
maxime de ISD (658883 milioane de euro), în timp ce evoluţia lor a fost asemănătoare celei a

61
intrărilor de ISD: s-a constatat o regresie a influxurilor de ISD în anii 2001-2003 urmând ca
începând cu anul 2004 acestea să crească ajungând până la 437669 milioane de euro în anul
2006, însă nereuşind să atingă nivelul din anul 2000.În cadrul UE se remarcă Franţa drept
investitor major începând cu anul 2001, urmată strâns de Regatul Unit care, după ce a deţinut
supremaţia în ceea ce priveşte ieşirile de ISD în anul 2000, (200908 milioane euro), a fost
depăşită de către Franţa în anii următori, la nivelul anului 2006 având un avans de aproape 50%
peste nivelul ISD-urilor ieşite din Regatul Unit.În ceea ce priveşte Germania, investiţiile acesteia
au crescut din anul 2000 (45722 milioane euro) până în anul 2006, atingând valori de 63885
milioane euro.Sume minime drept ieşiri de ISD se înregistrează în ţările aderate după anul 2003
(Malta cu ieşiri de ISD în valoare de 1,26 milioane de euro în anul 2006, Letonia cu ieşiri de
27,819 milioane euro în anul 2003, faţă de 107,48 milioane euro în anul 2005 şi 116,34 milioane
euro la nivelul anului 2006).
La nivel general, în această perioadă se poate observa faptul că intrările în UE au fost net
depăşite de ieşirile de ISD din UE, evoluţia acestora fiind descendentă după anul 2000, urmând ca
începând cu anul 2004 să se constate o ascensiune a fluxurilor investiţionale ieşite din UE
atingând valori de 437669 milioane de euro în anul 2006.
Realizând o comparaţie între evoluţia exporturilor în perioada 2000-2006 şi cea a
fluxurilor ISD în şi din UE, se poate observa că şi evoluţia exporturilor a fost una ascendentă în
perioada 2001-2004, urmând ca în anul 2006 să înregistreze un regres de aproximativ 10%
( anexa 1).Cele mai mari valori de export s-au observat în anii 2000-2006 în Zona euro-15, Zona
euro-13 şi Zona euro-12, valori de 1493520 milioane euro,1498220 respectiv 1500740 milioane
euro în anul 2006.Pe de altă parte ţările cu cele mai mici exporturi au fost Cipru (420 milioane
euro în anul 2002, 1060 milioane euro în 2005 şi 1020 milioane euro în anul 2006), Letonia cu
exporturi în valoare de 2020 milioane euro în anul 1999,urmând ca în anul 2006 să exporteze în
valoare de 6060 milioane euro.Malta îşi menţine şi în privinţa exporturilor valori reduse,
asemănător ieşirilor de ISD în aceeaşi perioadă, cu valori de 2030 milioane euro în anul 2000 şi
cu o evoluţie modestă până la 2130 milioane euro exporturi în anul 2006.
Aşa cum se poate observa şi din anexa 1, în perioada 2000-2006 exporturile au întrecut
fluxurile ISD în primii ani analizaţi, urmând ca în perioada următoare să fie depăşite de aceste
fluxuri din ţările dezvoltate, întrucât societăţile transnaţionale au căutat să-şi atragă activităţi
orientate spre export şi astfel au realizat investiţii în ţările în curs de dezvoltare.O analiză
comparativă a fluxurilor de ieşiri de ISD şi a exporturilor afiliaţilor străini arată că în anul 2004
ieşirile de ISD aveau o rată anuală de creştere de 56.6% din totalul fluxurilor mondiale faţă de
20.5% ,procentul exporturilor.O situaţie asemănătoare se remarcă şi în anul 2006 când, ieşirile de

62
investiţii străine directe crescuseră la 45,2% iar exporturile afiliaţilor străini deţineau doar 12,2%,
procent atins dealtfel şi de exporturile de bunuri şi de servicii în aceeaşi perioadă.

Fig. 7 Principalii participanţi pe piaţa mondială a bunurilor în 2005 (exporturi)

(milioane euro)

1200

1000

800

600

400

200

UE 25 (1) UE 15 (2) Statele Unite (3) China (3)

Japonia (3) Canada (3) Elvetia Norvegia
Sursa : www.ec.europa.eu/eurostat.com eurostat
(1) UE extra 2005
(2) UE extra 15
(3) 2004, nu 2005
În ceea ce priveşte exportul de bunuri, în anul 2005 UE concura pe piaţa bunurilor cu cele
mai puternice ţări ale lumii, ocupând locul doi după Japonia, ale cărei exporturi de bunuri
atingeau valoarea de 1500 milioane de euro, în timp ce UE exporta bunuri în valoare de
aproximativ 1100 milioane euro.( figura nr. 7).
În anul 2005 UE se număra printre cei mai importanţi participanţi în exporturi pe piaţa
mondială, alături de Statele Unite (800 mil. euro), China (500 mil. euro) şi Japonia (480 mil.
euro). În acest an UE-15 exportase bunuri în valoare de aproape 1200 milioane euro faţă de
Norvegia care a înregistrat valori minime de 100 milioane euro.
Deşi a fost depaşită în exporturi de Japonia, în 2004 UE deţinea cea mai mare pondere a
bunurilor exportate în lume (aproape 20%), în timp ce Japonia deţinea sub 10% din procentul
total al exporturilor pe plan mondial, aşa cum se poate observa şi din figura nr. 8.

Fig. 8 Ponderea pe piaţa mondială a bunurilor în exporturi in 2004 (procente)

63
 50,00%
40,00%

30,00% Canada
20,00%
China
10,00%
UE 25 (1)
0,00%

UE 25 (1) Statele Unite China Japonia Canada Restul lumii

Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com eurostat

Din datele prezentate în anexa 2, reiese faptul că rata de creştere a comerţului internaţional
de bunuri a fost între anii 2004 şi 2005 de 10,5% în UE-25 iar în UE-15 a fost de 9,8%.Cea mai
ridicată rata de creştere a exportului de bunuri a avut-o în această perioadă Cipru (55,3%), în timp
ce la polul opus, Malta a înregistrat un regres în export cu un procent de -8,5%. UE-25 a exportat
bunuri în anii 2004-2005 în valoare de 969300 milioane euro respectiv 1070800 milioane euro,
având valori mai reduse faţă de UE-15 (1068500 milioane euro în 2004 şi 1173000 milioane euro
în 2005).În ceea ce priveşte celelalte ţări, se remarcă Regatul Unit cu exporturi în valoare de
279400 şi 307700 milioane euro în 2004 respectiv 2005, fiind depăşit de Germania (731500
milioane euro şi 780200 mil. euro în aceeaşi perioadă).Deşi a înregistrat cea mai mare creştere
procentuală în comerţul cu bunuri, Cipru a avut exporturi reduse, cu valori totale de 800 milioane
euro în 2004 şi 1200 milioane euro în anul 2005.
De asemenea, în anul 2005 exporturile au crecut cu 17,5% comparativ cu anul precedent,
atingând valoarea de 22.255 milioane euro, fiind stimulate în principal de cererea sporită din
partea Uniunii Europene. Importurile în anul 2005 au crecut cu 23,9% comparativ cu anul 2004,
înregistrând valoarea de 30.061 milioane euro.
În privinţa evoluţiei ieşirilor de ISD din UE, în aceeaşi perioadă (2004-2005), ele au
crescut de la 269381 la 446244 milioane de euro, reprezentând o creştere cu aproximativ 66% faţă
de nivelul anului 2004 (figura nr.9), evidenţiind expansiunea continuă a procesului globalizării şi
în acest fel contribuind la sprijinirea economică a ţărilor în curs de dezvoltare.

Fig. 9 Evoluţia ieşirilor de ISD din UE în perioada 2000-2006 (milioane euro)

64
 700000

600000

500000

400000

300000

200000

100000

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

O parte foarte importantă a exporturilor o reprezintă şi comerţul în servicii, care a

înregistrat de asemenea o evoluţie variabilă, asemănătoare cu cea a exporturilor.Astfel valoarea
creditelor reportate pentru tranzacţiile de servicii a atins în anul 2004 860000 milioane de euro, în
timp ce debitele au fost evaluate la valoarea de 800000 milioane de euro (anexa 3).Din nou şi în
privinta exporturilor liderii în cadrul UE au fost Germania (109000 milioane euro credite în 2003
şi 114110 milioane euro în 2004, faţă de 152200 milioane euro debite în 2003 şi 155500 milioane
euro în 2004), şi Regatul Unit (135300 mil. euro credite în 2003 şi 147600 mil. euro în 2004, iar
debitele au fost în valoare de 110900 mil. euro în 2003 şi 116300 mil. euro în 2004).În contrast,
Malta şi Letonia au înregistrat cele mai mici valori în privinţa exporturilor de servicii în această
perioadă: Malta 1100 milioane euro credite în 2004 şi 700 debite în acelaşi an, iar Letonia 1400
mil. euro şi 1000 mil. euro debite la nivelul anului 2004.
Cel mai important partener pentru comerţul extern de servicii a fost Statele Unite, care
împreună cu Canada şi Mexic au adunat aproape 15% din creditele şi debitele UE-25 pentru
comerţul internaţional de servicii în 2004.
În perioada 1999-2006 exporturile către SUA au crescut foarte mult şi s-au bazat pe
creşterea puternică a economiei americane în acea perioadă.Totuşi importurile au crescut foarte
puţin conducând la un surplus în creştere din comerţul UE.Rata de creştere a exporturilor privind
serviciile a fost de 8,6% pentru credite în UE 25 şi 6,3% pentru debite în aceeaşi regiune, în timp
ce cea mai mare rata a înregistrat-o Grecia (25%) pentru credite.

Luxemburg a avut în această perioadă cel mai mare procent în ceea ce priveşte debitele, de
22,8% conform datelor exprimate în anexa 3.

65
 Analizând fluxurile ISD în perioada următoare, între anii 2005-2006, se poate afirma ca
atât noile state ale U.E. cât şi celelalte din regiune puteau miza pe o ulterioară creştere robustă a
influxurilor de ISD. Sporirea fluxurilor de ISD în anul 2006 în această zonă este încurajată de
altfel de creşterea economică estimată de BERD la nivel de 4-5 %. Ţările din Europa Centrală şi
de Est deşi au avut rezultate robuste în 2005 totuşi au continuat să înregistreze ritmuri de creştere
a PIB superioare ţărilor zonei euro. România a înregistrat o creştere de 4,9 la sută, Lituania – 9%,
Letonia – 7,5%, Rusia 7,3%, Polonia – 3,8% Ungaria şi Republica Ceha – câte 2,9%.
Performanţele obţinute sunt datorate creşterii continue a exporturilor, redresării producţiei
industriale şi a scăderii ratei dobânzilor în majoritatea statelor din zonă.
Ţările dezvoltate rămân sursa principala a acestor fluxuri. În 2005, Olanda a înregistrat
ieşiri de capital sub forma investiţiilor în valoare de 94 miliarde de euro, fiind urmată de Franţa şi
de Marea Britanie.
În anul 2005, Regatul Unit al Marii Britanii a înregistrat o creştere a intrărilor
investiţionale de 85 miliarde de euro, ajungând la suma de 104 miliarde de euro şi devenind cel
mai mare recipient din 2005. În ciuda unui declin al nivelului de investiţii, Statele Unite ale
Americii au fost al doilea mare destinatar. La nivel regional, Uniunea Europeana, cu cei 25 de
membri ai săi, a reprezentat destinaţia preferată, având intrări de 338 de miliarde de euro, ceea ce
reprezintă aproape jumătate din totalul global.
În ceea ce priveşte evoluţia României în această perioadă, a atras cele mai multe investiţii
străine directe din Europa de Sud-Est, aproximativ jumătate din totalul acestora pentru această
regiune. România a avut intrări de investiţii străine directe de 6,388 miliarde dolari (5,02 miliarde
euro) în 2005, în condiţiile în care următoarele clasate au fost Bulgaria şi Croaţia, care au raportat
ISD-uri de 1,76 miliarde euro, respectiv 1,36 miliarde euro. Intrările de ISD-uri au reprezentat în
2005 aproximativ 28% din formarea brută a capitalului fix din România, în scădere de la aproape
40% în anul anterior. Procentajul din formarea bruta a capitalului fix în România a fost peste
media Europei de Sud-Est, care a avut o medie de 25,4%.
Investiţiile străine directe au avut în 2005 o pondere mai mare în formarea brută a
capitalului fix în Bulgaria, unde procentul a fost de 35,1 %, cu 7 puncte procentuale mai mult
decât cifra înregistrată de România. Ungaria a avut, în 2005, intrări de ISD-uri de 5.38 miliarde
euro, care au deţinut o pondere de 26,5% în formarea brută a capitalului fix.
După volumul investiţiilor străine directe din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est,
România ocupă locul al patrulea, dupa Cehia, Polonia şi Ungaria. „Fluxurile de investiţii străine
directe în Europa de Sud-Est şi CSI (n. red. Comunitatea Statelor Indepentente) au rămas relativ
constante în 2005 la un nivel înalt (32.17 miliarde euro), în creştere usoară fată de anul
anterior.Intrările de investiţii străine directe au fost relativ concentrate: Federaţia Rusă, Ucraina şi

66
România în această ordine, au avut aproximativ trei sferturi din total" (UNCTAD:World
Investment Report 2006, pag.34). În ceea ce priveşte stocurile de investiţii străine directe,
România a atras până acum ISD-uri de 18,82 miliarde euro, aproape jumătate din stocul regiunii,
a declarat Florin Vasilache, citând date din raportul UNCTAD. Investiţiile străine directe
acumulate până în momentul de faţă au reprezentat 24,2% din produsul intern brut (PIB) al
României în 2005, cu puţin sub media regiunii Europei de Sud-Est (26,7% din PIB-ul regiunii).
Stocul de investiţii străine directe în România este de circa trei ori mai mic decât cel al
Ungariei, care acumulase în 2005 ISD-uri de 49,22 miliarde euro. Cu toate acestea, ţara noastră
deţine circa 42% din totalul regiunii Europei de Sud-Est. Bulgaria are cu peste 50% mai puţine
intrări de investiţii străine directe decât România şi avea în 2005 stocuri de investiţii străine de
7,31 miliarde euro.
România a ocupat în 2005 locul 24 din 141 de ţări, în creştere de la locul 31 în 2004 şi
poziţia a 65-a în 2003, din punctul de vedere al performanţei investiţiilor străine directe (ISD) şi
este a treia ţară din regiune după volumul intrărilor.
Din punct de vedere al potenţialului intrărilor de ISD, România s-a clasat în 2005 pe locul
78, în stagnare faţă de anul trecut. Potenţialul ISD-urilor este măsurat de media mai multor "note"
atribuite unor indicatori macroeconomici.
Fluxurile de investiţii din Europa de Sud-Est şi din Comunitatea Statelor Independente
(CSI) au rămas relativ ridicate în 2005 (31 miliarde de euro), înregistrând doar o mică creştere
faţă de anul precedent. Investiţiile au fost destul de concentrate. Trei ţări –Federaţia Rusă,
Ucraina şi România (în aceasta ordine) au atras aproximativ trei sferturi din totalul investiţiilor.
ISD care au ieşit din regiune au crescut pentru a patra oară consecutiv în ultimii ani, ajungând la
12,01 miliarde de euro, 87% din capital fiind investit de Federaţia Rusă. Ţările din regiune au
priorităţi diferite în politicile ce ţin de intrările şi ieşirile de ISD, fapt ce reflectă structurile
economice diferite şi varietatea mediilor instituţionale. În economiile bazate pe resurse naturale,
ca Federaţia Rusă, cele mai multe politici se concentrau asupra managementului caştigurilor
fabuloase din cotaţiile mari ale petrolului şi asupra definirii – sau redefinirii –rolului statului.
Investiţiile în ţările dezvoltate au crescut cu 37% în anul 2005, atingând cifra de 434
miliarde de euro, ceea ce reprezintă 59% din volumul global. Din această sumă, 338 miliarde au
fost investite în cele 25 de state membre ale Uniunii Europene. Marea Britanie – cel mai mare
recipient de ISD la nivel global – a primit 131 miliarde de euro. Principalul factor care a
contribuit la acest rezultat a fost fuzionarea Shell Transport and Trading (Marea Britanie) cu
Royal Dutch Petroleum (Olanda), o tranzacţie a cărei valoare este estimată la 59 miliarde de euro.
Alte state importante, beneficiare ale ISD şi care au înregistrat creşteri ale fluxurilor de investiţii,
sunt Franţa (50 miliarde de euro) şi Olanda (34 miliarde de euro) .Cele 10 noi state membre ale

67
Uniunii Europene la acea vreme au atras împreuna 26 miliarde de euro, o creştere cu 19% faţă de
2004 şi un nou record. Investiţiile în Statele Unite au însumat 78 miliarde de euro, un important
declin faţă de 2004.Ca urmare a fuzionării Shell, Olanda a devenit principala sursă de ISD în
2005, urmată de Franţa (92 miliarde de euro) şi Marea Britanie (80 miliarde de euro). În
ansamblu însă, investiţiile provenind din ţări dezvoltate au cunoscut un declin relativ, de la 551 la
518 miliarde de euro, în principal din cauza scăderii volumului de investiţii din Statele Unite ale
Americii. Legea privind crearea locurilor de muncă din SUA din 2004 a contribuit la acest declin,
întrucât a permis ca veniturile repatriate ale filialelor străine ale companiilor americane să fie
impozitate la un nivel mai mic decât cel normal, ceea ce a dus la o scădere singulară a veniturilor
reinvestite. ISD în ţările dezvoltate au crescut în toate trei sectoarele: cel primar, manufactură şi
servicii. Pentru a ţine pasul cu tendinţele globale, investiţiile în resurse naturale au crescut
semnificativ.
În 2005, au existat discuţii politice intense asupra diferitelor aspecte ale ISD în ţările
dezvoltate, în special fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere. Pe de o parte, unele ţări precum cele
10 noi state membre ale Uniunii Europene, continuă procesul de privatizare, dar şi reducerea
impozitului pe venitul corporaţiilor şi oferă noi stimulente pentru a atrage mai multe ISD. Pe de
altă parte, în unele ţări au apărut îngrijorări ca urmare a creşterii volumului de fuziuni şi achiziţii.
În anul 2006, influxurile globale de ISD au crescut pentru al treilea an consecutiv,
ajungând la 1044 miliarde de euro datorită creşterii economice puternice, profiturilor corporatiste
ridicate şi preţurilor mari ale mărfurilor. Investiţiile au crescut în toată lumea, Statele Unite ale
Americii fiind principalul beneficiar în 2006, urmate de Marea Britanie. China s-a situat din nou
pe primul loc între ţările în curs de dezvoltare, iar Rusia a atras cele mai mari investiţii dintre
toate economiile în tranziţie.
Ieşirile de ISD din UE în această perioadă au continuat să crească de la 446,24 bilioane
euro în 2005 la 452,66 biloane euro în 2006 şi reprezentând 2,2% din totalul PIB.Această creştere
confirmă revenirea experimentată în 2005 (+65% în 2004), urmată de descreşterea spectaculoasă
între 2001 şi 2002 (de la 363,48 bilioane euro la 317,02 bilioane euro) şi stabilitatea observată în
2003 şi 2004.După declinul continuu înregistrat în anii 2001-2004, intrările de ISD din afara UE
au continuat şi ele această evoluţie ascendentă şi au ajuns la 427,07 bilioane euro în 2006
(reprezentând 1,4% din PIB).UE rămâne în această perioadă un investitor net: în 2006 ieşirile de
ISD au depăşit intrările cu 10 bilioane euro, asemănător cu anul 2005 (50 bilioane euro) aşa cum
reiese şi din figura nr.10.

Fig.10. Evoluţia ieşirilor şi a intrărilor de ISD din/în UE în perioada 2000-2006 (mil. euro)

68
 1000000

500000

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Ieşiri Intrări
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

Rezultatele remarcabile ale activităţii investiţionale UE cu principalii parteneri au dus la o

expansiune limitată a fluxurilor destinate ieşirilor din partea UE în 2006.S-a înregistrat o creştere
a investiţiilor UE în SUA care au crescut cu 130% faţă de anul 2005 ajungând la 72 bilioane de
euro, reprezentând 28% din cantitatea globala investită de către UE.Similar,fluxurile către Canada
au crescut de la 12 bilioane de euro la 30,4 şi astfel această ţară a devenit cea de-a doua destinaţie
importantă a UE, în timp ce fluxurile către America Centrala au crescut la 30,2 bilioane de euro
de la 38,5 în anul 2005.
Fluxurile către Turcia aproape s-au dublat, de la 4,4 bilioane euro la 10,5, în timp ce în
Rusia investiţiile au fost în valoare de 10,4 bilioane euro în 2006 iar în Elveţia acestea s-au redus
cu 72% scăzând până la 20,9 blioane euro.
Şi Asia a suferit un declin în ceea ce priveşte investiţiile făcute de UE: astfel că Japonia a
fost cea mai afectată cu o reducere de la 11,9 biloane în 2005 la 0,5 în 2006, iar Corea de Sud de
la 3,7 bilioane euro la 1,3 bilioane euro.
În anul 2007 ieşirile de ISD din UE-27 au crescut cu 53% de la 275 bilioane euro în 2006
la 420 bilioane în 2007, în timp ce intrările de ISD în UE-27 au crescut cu 89%, de la 169
bilioane euro la 319.În acest an UE-27 a investit 113 bilioane euro în SUA şi 58 în Canada,
comparativ cu 79 bilioane respectiv 30 bilioane în anul 2006.De asemenea investiţiile au crescut
în Elveţia ( de la 23 la 34 bilioane), Rusia (de la 11 la 17 bilioane euro) şi India ( de la 3 la 1
bilioane).SUA a investit 145 bilioane euro în UE-27 în anul 2007 faţă de numai 74 bilioane în
2006.

Regatul Unit, cu ieşiri de ISD de 121 bilioane euro şi cu o pondere de 29% din totalul
fluxurilor de ISD, a devenit cel mai mare investitor din extra UE-27 în anul 2007, urmat de
Luxemburg şi Germania.Franţa (125 bilioane euro) şi Germania (71 bilioane) au fost principalii
investitori în interiorul UE-27 în anul 2007.

69
 În primul trimestru al anului 2007, valoarea investiţiilor străine directe atrase de România
a înregistrat valoarea de 1312 milioane euro. Cea mai importantă componentă a investiţiilor
străine directe atrase de România a fost „profit reinvestit” (575 milioane euro reprezentând 43,9%
din volumul total de ISD, urmată de „alte capitaluri”, adică împrumuturi acordate de compania
mamă structurilor afiliate din România (435 milioane euro reprezentând 33,2% din volumul total
de ISD), şi componenta „participaţii la capital” (301 milioane euro reprezentând 23% din volumul
total de ISD).
În ceea ce priveşte situaţia exporturilor, se remarcă la nivel mondial o creştere a volumului
exporturilor începând cu anul 2004, după o perioadă de regres în anul 2003 (de la 891900
milioane euro în 2002 la 869240 milioane în anul 2003). UE-27 a exportat mai puţin decât UE-
25 în această perioadă, iar principalul concurent al UE în anii 2000-2007 a fost SUA, care la
rândul ei a înregistrat un regres între anii 2001-2003.Începând cu anul 2004 aceasta a exportat din
ce în ce mai mult, urmată de Japonia.Astfel la nivelul anului 2005 totalul exporturilor pe plan
mondial era de 4232350 milioane de euro, din care 1159210 aparţineau Uniunii Europene- tabel
nr. 4.

Tabel 4. Evoluţia exporturilor în perioada 2000-2007 la nivel mondial ( milioane euro)

Regiunea 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
UE-27 849740 884710 891900 869240 952930 1053200 1159210 1238710
UE-25 857780 895850 903600 882880 969270 1071860 1183010 1226538
Canada 300030 291480 267110 240660 254980 289730 309030 -
SUA 844870 816190 733100 639680 657530 726900 825920 -
China 269810 297110 344330 387400 476990 612450 771690 -
Japonia 518880 450370 440690 417250 454830 478210 515070 -
TOTAL 3641110 3635710 3580730 3437110 3766530 4232350 4763930 2465248
Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

În ceea ce priveşte anul 2006, deşi valorile exporturilor cresc pe plan mondial, UE îşi
menţine supremaţia (1183010 milioane euro din totalul de 4763930 milioane euro), fiind urmată
de SUA (825920 mil. euro) şi Japonia (515070 milioane euro)-(anexa 1).Evoluţiile comparative
arată o creştere medie anuală a ieşirilor de ISD de 28,60% şi a intrărilor de 43,40% în perioada
2004-2005, în timp ce exporturile au crescut anual cu un procent mediu de 11,49% în aceeaşi
perioadă.
În privinţa procentelor deţinute de fiecare stat în exportul mondial, UE-25 a fost cel mai
puternic exportator de pe piaţa internaţională în perioada 2000-2006 cu procente de 18 până la
19,5%, urmată îndeaproape de UE-27, în timp ce Japonia şi-a menţinut cotele procentuale între 8

70
şi 10,5%, cel mai mare procent avându-l în anul 2000.Aceste informaţii reies dealtfel şi din
figura nr. 11.

Fig. 11. Procente din total exporturi în perioada 2000-2006

20%
18%
16%
14%
12%
10%
8%
6%
4%
2%
0%
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Ue-27 UE-25 Canada SUA China Japonia

Sursa: www.ec.europa.eu/eurostat.com

În urma datelor analizate se poate conclude că fluxurile de ISD intrate şi ieşite din UE, în
perioada 2000-2006 au avut o evoluţie relativă, descrescând până la nivelul anului 2003 şi
înregistrând o creştere până în 2006.Aceeaşi situaţie se poate observa şi în cazul exporturilor
Uniunii Europene, care la rândul lor au cunoscut un regres după care au continuat să crească până
la nivelul ultimului an analizat.Însă valoarea fluxurilor de ISD a fost superioară celei a
exporturilor, această valoare fiind determinată de activitatea societăţilor transnaţionale care au
căutat să-şi extindă activitatea şi astfel să realizeze cât mai multe investiţii în străinătate în această
perioadă.
Analizând evoluţia influxurilor de ISD la nivelul Uniunii Europene, se poate observa că
ţările dezvoltate, în curs de dezvoltare şi economiile din Europa Centrala şi de Est au înregistrat o
dinamică divergentă, în funcţie de conjunctura economică şi politica internă, precum şi de
ponderea deţinuta în totalul mondial. De asemenea, aderarea la Uniunea Europeana a reprezentat
un puternic stimulent pentru investitorii străini cât şi pentru dezvoltarea exporturilor.

3.3 Tratatele privind investiţiile străine directe în perioada 2000-2006

Expansiunea producţiei internaţionale şi implicit a relaţiilor internaţionale a fost

influenţată de-a lungul timpului de o combinaţie de factori care s-au manifestat diferit pentru
industrii diferite în ţări diferite. Principalele pârghii pentru a facilita această expansiune au fost în
71
număr de trei. Prima se referea la liberalizarea politicilor: deschiderea pieţelor naţionale şi
permiterea tuturor tipurilor de investiţii directe străine şi aranjamente non-capital. În anul 2001, s-
au produs 208 schimbări în legile investiţiilor directe străine în 71 de ţări . Peste 90% din ele
vizau realizarea unui climat investiţional mai favorabil pentru investiţiile străine directe. În plus,
în anul 2000, 97 de ţări au fost angajate în semnarea a 158 de tratate de investiţii bilaterale, iar la
finalul anului 2001 totalul unor astfel de tratate s-a ridicat la 2.099. În mod similar, s-au încheiat
67 de noi tratate de dublă taxare. Mai mult chiar, problema investiţiilor a reprezentat elementul
proeminent al celei de-a patra Conferinţe a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) care a
avut loc la Doha, Qatar, în noiembrie 2001. Parte a activităţii următoare implică un efort
substantial pentru a sprijini ţările în curs de dezvoltare să evalueze mai bine implicaţiile unei
cooperari multilaterale mai strânse în domeniul investiţiilor pentru procesul lor de dezvoltare.
Cea de-a doua pârghie a fost reprezentată de schimbarea tehnologică rapidă, cu costuri şi
riscuri în creştere,ceea ce reprezenta o solicitare imperativă pentru firme de a pătrunde pe noi
pieţe şi de a împarţi costurile şi riscurile.
Cea de-a treia pârghie, un rezultat al celorlalte două, a fost competiţia în creştere.
Competiţia tot mai acerbă obliga firmele să exploreze noi modalităţi de creştere a propriei
eficienţe, inclusiv prin extinderea posibilităţii lor de a atinge noi pieţe în faze incipiente ale
acestora şi de a permuta anumite activităţi de producţie pentru reducerea costurilor.52
Această evoluţie a acordurilor în ceea ce priveşte ISD-urile a fost strict dependentă de
regimul politic existent în fiecare ţară şi de restrictivitatea legilor aplicate pe acel teritoriu.
În prezent, se manifestă următoarele tendinţe cu privire la reglementarea investiţiilor
străine directe: extinderea negocierilor regionale şi multilaterale privind ISD, proliferarea
acordurilor bilaterale cu privire la investiţiile străine şi adoptarea unor legi naţionale mai puţin
restrictive.
În anul 2005 fluxurile de investiţii străine directe s-au îndreptat în special către resurse
naturale şi servicii.Au existat dezvoltări pozitive şi multe ţări africane au semnat noi tratate
bilaterale legate de investiţii.
Totuşi, atragerea de ISD-uri de calitate -care să crească în mod semnificativ numărul
locurilor de muncă, să asigure competitivitatea întreprinderilor locale- rămâne o încercare.În
această perioadă a crescut foarte mult aria de extindere a acordurilor internaţionale, ajungând să
includă şi aspecte de interes public precum cele legate de sănătatea “întregului viu” (protecţia
socială, protecţia mediului, securitate etc.). Aceste acorduri sunt, în cea mai mare parte, prezente
în industriile caracterizate prin nivele înalte ale competitivităţii tehnologice (ca de exemplu:

52
www.globalizarea.com

72
industria automobilelor, farmaceutică, informatică, electronică şi petrolieră), activităţi ce
constituie, în cea mai mare parte, apanajul marilor ST.
Expansiunea ISD-urilor în ţările în dezvoltare şi în tranziţie a avut de asemenea implicaţii
în rolul tratatelor internaţionale privind investiţiile.Numărul tratatelor regionale şi bilaterale
susţinute de investiţii continuă să crească, determinate în parte de o activitate de amplificare a
negocierilor în ţările în curs de dezvoltare.În acelaşi timp acele economii care devin surse
semnificative de ISD-uri, se regăsesc într-o noua situaţie în contextul negocierii tratatelor
internaţionale privind investiţiile.Acum ele trebuie să ia în considerare nu numai rolul unor
asemenea acorduri în facilitarea intrărilor de ISD, dar şi în crearea unor mai bune oportunităţi
pentru propriile lor firme să se extindă în străinătate.În această secţiune este acordată o mai mare
importanţă selectării tratatelor bilaterale şi regionale care sunt relevante pentru ISD-urile din ţările
în curs de dezvoltare şi în tranziţie.Multe asemenea ţări contribuie în mod activ la expansiunea
tratatelor internaţionale de investiţii atât la nivel bilateral cât şi la nivel regional, deoarece
asemenea acorduri le ajută nu numai să atragă ISD-uri cât şi să faciliteze internaţionalizarea
firmelor lor.
Astfel s-a observat creşterea numărului de tratate bilaterale, BIT-uri şi DTT-uri între ţările
în curs de dezvoltare.La sfârşitul lui 2005, mai mult de 1100 asemenea tratate au fost încheiate,
din care numărul DTT-urilor a crescut la 399 (14% din totalul DTT-urilor).Până la sfârşitul lui
2005 numărul BIT-urilor a crescut la 644, reprezentând 26% din numărul total al acestora.Ţări cu
fluxuri mari precum China, Malaezia, şi Republica Corea, se numără printre cele cu cel mai mare
numar de BIT-uri.
Din decembrie 2005 cel puţin 40 de tratate regionale au fost încheiate ,multe dintre ele în
1995, şi astfel au constituit un al doilea “val de regionalizare”.O asemenea integrare poate
influenţa ISD-urile în multe moduri.Mai întâi, prin integrarea economiilor naţionale creşte
marimea pieţei regionale şi astfel regiunea devine mai atractivă pentru căutările de ISD-uri pe
piaţă. În al doilea rând, înlăturând barierele de comerţ şi investiţii dintre membrii zonei integrate,
se poate extinde specializarea producţiei şi căutarea de eficienţa a ISD-urilor.

În anul 2005 numărul total de tratate internaţionale a fost de 5500 din care: 2495 BIT-uri,
2758 DTT-uri şi alte 232 acorduri internaţionale care conţin provizii de investiţii,în timp ce în
anul 2006 numărul BIT-urilor a fost depăşit cu aproximativ 25% iar numărul DTT-urilor a
crescut şi el în aceeaşi măsură.(fig nr. 12).

Fig. 12. Numarul de BIT-uri şi DTT-uri încheiate în perioada 2000-2006

73
 200

150

100

50

0 BIT-uri/a n
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Sursa: www.unctad.org BIT-uri/an DTT-uri/an

Analizând distribuţia geografică a acestor tratate se poate observa că: ţările asiatice deţin
aproximativ 40% din totalul BIT-urilor, 35% din DTT-uri şi 39% din alte tratate.De asemenea se
poate observa creşterea implicării ţărilor în curs de dezvoltare în aceste tratate internaţionale.
La sfârşitul lui 2005 au participat la 75% din totalul BIT-urilor ( tabel nr. 5), 59% din
DTT-uri şi 81% la alte tratate.Două ţări în dezvoltare (China şi Egipt) au fost printre primii 10
semnatari ai BIT-urilor din toată lumea.
Numărul BIT-urilor încheiate în anul 2005 între ţările în curs de dezvoltare a fost de 644 în
timp ce numărul DTT-urilor a fost de 399, ceea ce arată nevoia de participare a acestor ţări la
numeroase tratate în scopul asigurării propriilor dezvoltări.Regiunile cu un număr ridicat de
tratate încheiate au fost reprezentate de ţările în curs de dezvoltare (1078 BIT-uri şi 1604 DTT-
uri).

Tabel 5. Totalul tratatelor internaţionale pe regiuni , cumulate în 2005

Regiunea BIT-uri DTT-uri Alte tratate

2005 Cumulate 2005 Cumulate 2005 Cumulate
Asia şi Oceania 31 1003 36 968 12 89
America Latina şi 13 464 9 322 5 62
Caraibe
Africa 21 660 17 436 2 34
Sud-Estul 15 671 27 576 0 34

74
 Europei şi CIS
Ţări dezvoltate 45 1511 38 2111 7 127
Ţări în curs de 60 1878 53 1604 14 185
dezvoltare
Între ţări în curs 20 644 25 399 7 86

de dezvoltare
Ţări mai puţin 16 399 5 184 2 35
dezvoltate

Sursa:www.unctad.org

Reglementări internaţionale şi naţionale în domeniul

investiţiilor străine directe

Reglementări bilaterale

Acordurile bilaterale au apărut ca urmare a necesităţii guvernelor de a facilita schimburile

internaţionale şi de a promova investiţiile străine directe.Aceste acorduri vizează fie garantarea şi
promovarea investiţiilor (BIT), fie prevenirea dublei impuneri (DTT).
Sistemul de acorduri bilaterale s-a dezvoltat continuu, astfel încât la finele anului 2005 se
înregistra un număr total de 5.485 dintre care: 2.495 BIT, 2.758 DTT şi 232 de acorduri
internaţionale cu referiri la investiţii străine.
În cazul acordurilor internaţionale de garantare şi promovare a investiţiilor ponderea
principală o deţin acordurile încheiate între ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare (40% in anul
2006) în timp ce acordurile încheiate între ţările din Europa de Sud-Est (SEE) şi Comunitatea
Statelor Independente (CIS) au avut un procent de 3% în acelasi an.(fig nr. 13).Între ţările în curs
de dezvoltare s-a înregistrat o creştere a procentului de tratate de acest fel încheiate însă numărul
lor este net inferior celui înregistrat de tratatele încheiate între ţările dezvoltate şi Sud-Estul
Europei şi CIS.( aproximativ 12% din totalul BIT-urilor încheiate în acest an).

75
 Fig. 13. Totalul BIT-urilor pe grupuri de ţări la sfârşitul anului 2006 (procente)

Între ţări dezvoltate Între ţări în curs de dezvoltare

Între ţări în curs de dezv şi ţările Europei şi CIS Între ţări dezvoltate
Între ţări dezvoltate şi Sud Estul Europei şi CIS Între ţările din Sud Estul Europei şi CIS

40%
35%
30%
25%
20%
15%
10%
5%
0%

Sursa:www.unctad.org, World Investment Report 2007, pag.45

O situaţie similară se înregistrează, la nivelul anului 2006, şi în ceea ce priveşte acordurile

pentru prevenirea dublei impuneri (fig. nr.14).
Analizând evoluţia acestor reglementări bilaterale privind investiţiile străine directe, se
poate afirma că ţările asiatice continuă să domine statele cu numărul cel mai mare de acorduri
bilaterale încheiate (40% din totalul BIT-urilor şi 35% din cel al DTT-urilor) iar ţările în curs de
dezvoltare au continuat să încheie acorduri ajungând la 75% din totalul BIT-urilor şi 58% din cel
al DTT-urilor în anul 2005.

Fig. 14. Totalul DTT-urilor la sfârşitul lui 2006, pe grupe de ţări (procente)

76
 Intre tari in curs de dezvoltare Intre tari dezvoltate si tari in curs de dezvoltare
Intre tari in curs de dezvoltare si cele din SEE si CISIntre tari dezvoltate
Intre tari dezvoltate si cele din SEE si CIS Intre tarile din Sud-Estul Europei si CIS

40%

30%

20%

10%

0%
Sursa:www.unctad.org. World Investment Report 2007, pg.85

Reglementări multilaterale

Un pas decisiv în vederea liberalizării regimului investiţiilor şi a protejării acestora a fost

realizat în anul 1995, când ţările OCDE au demarat negocierile pentru semnarea unui Acord
Multilateral privind Investiţiile (AMI) care prevedea că toate statele ăşi pot asuma obligaţiile
impuse prin acest tratat,viza investitorii şi investiţiile, incluzând înfiinţarea, expansiunea, operarea
şi vânzarea precum si alte domenii, astfel incât erau acoperite toate sectoarele şi activităţile.În
ceea ce priveşte criteriile de performanţă, acestea erau interzise, iar acordarea tratamentului
naţional se făcea încă din faza de prestabilire.Acest acord reflectă interesele şi preocupările
companiilor multinaţionale,deoarece libera circulaţie a capitalului era un element cheie pentru
rentabilizarea activităţii lor. În ceea ce priveşte interesele ţărilor în curs de dezvoltare se consideră
că semnarea acestui acord nu garantează atragerea unor fluxuri mai mari de ISD, având în vedere
evoluţiile anterioare şi factorii determinanţi ai investiţiilor străine. De asemenea existenţa clauzei
tratamentului naţional (acordat încă din faza de prestabilire) afectează capacitatea ţărilor în curs
de dezvoltare de a-şi îndeplini obiectivele legate de creşterea economică şi de a utiliza ISD ca
instrument al politicii industriale.
Deşi era necesară existenţa unui asemenea accord multilateral, AMI a generat o serie de
neconcordanţe între interesele companiilor multinaţionale şi cele ale ţărilor în curs de dezvoltare,
şi în acest mod acordul nu a fost finalizat.Totuşi, în acest fel s-a introdus ideea încheierii unui
acord prin care să se stabilească la nivel internaţional un set de principii cu privire la investiţiile
străine directe şi activitatea societăţilor transnaţionale, capabile să reflecte interesele ambelor părţi
implicate (ST şi ţările receptoare).

77
 Reglementări naţionale

Atragerea de ISD şi a utilizării acestora este un factor cheie în procesul de globalizare, de

aceea este necesară elaborarea unor politici naţionale care să susţină acest obiectiv.În acest
context au avut loc o serie de modificări în ceea ce priveşte abordările la nivel naţional.Astfel
unele state au adoptat politici de liberalizare a investiţiilor în timp ce altele şi-au impus o politică
protecţionistă cu scopul de a proteja economia naţională de competiţia străină sau pentru a creşte
influenţa statului în anumite sectoare industriale.
La nivel mondial, în lupta dintre liberalizare şi protecţionism câştigă politicile de
liberalizare, deşi, în anul 2005 faţă de 2004, modificările reglementărilor naţionale în favoarea
protecţionismului au crescut de la 13% (pondere în totalul modificărilor) la 20%, ceea ce
demonstrează îngrijorarea crescândă a guvernelor faţă de expansiunea fără precendent a
internaţionalizării producţiei, prin intermediul societăţilor transnaţionale.(tabelul nr. 6).
La nivelul anului 2005, cea mai parte parte a modificărilor în favoarea liberalizării
regimului ISD a constat în facilităţi vizând anumite sectoare de activitate (57 de modificări) şi
acordarea de stimulente fiscale (51 de modificări) aşa cum se poate observa din tabelul nr.6.
Acordarea de stimulente pentru investitori, constând în reducerea impozitului pe profit, a fost
adoptată, în special, de către noile state membre ale Uniunii Europene şi ţările candidate, o parte
dintre acestea (printre care şi România) revizuind întregul sistem de impozitare prin introducerea
cotei unice (în Romania, 16%).

Tabel 6. Modificări ale reglementărilor naţionale privind ISD (2000-2005)

2000 2001 2002 2003 2004 2005
Nr.de ţări care au modificat regimul 69 71 70 82 102 93
investiţiilor
Nr.total de modificari a reglemetarilor 150 207 246 242 270 205

Mai favorabile ISD 147 193 234 218 234 164

Mai puţin favorabile ISD 3 14 12 24 36 41
Sursa: www.unctad.org, World Investment Report 2006

Analizând distribuţia geografică a acestor modificări în domeniul reglementărilor naţionale

(figura nr.15), se poate observa că ţările din America Latină au adoptat preponderent măsuri
protecţioniste, în special, cu privire la exploatarea resurselor naturale şi/sau a utilităţilor publice în
timp ce liberalizarea investiţiilor a fost susţinută prin politici de către ţările din Asia (China şi
India) care au atras în ultimii ani fluxuri semnificative de ISD îndrepate, în general, către
valorificarea pieţei şi a factorilor de producţie la costuri reduse.

78
 La nivel mondial, modificările de favorabile au predominat, în special în ţările dezvoltate
sau în Asia şi Oceania, în Europa de Sud-Est şi CIS, în timp ce modificările de ordin nefavorabil
atragerii investiţiilor s-au observat mai ales în America Latină şi Caraibe (62%), precum şi în
ţările în curs de dezvoltare sau în Africa (20%). Acest fenomen a cunoscut o amploare deosebită
la nivel mondial însa are tendinţe de stagnare şi eventual în viitor va fi înlocuit de adoptarea de
modificări favorabile extinderii globalizării şi în acest mod a investiţiilor străine directe.

Fig. 15. Modificări ale reglementările privind ISD în anul 2005

după natură şi regiune (procente)

La nivel mondial Ţările dezvoltate

Asia şi Oceania Europa de Sud Est şi CIS
Africa Ţările în curs de dezvoltare
America Latină şi Caraibe

120%

100%

80%

60%

40%

20%

0%
Mai favorabile Mai putin
favorabile
Sursa: www.unctad.org, World Investment Report 2006

Se poate afirma că ponderea cea mai mare au avut-o măsurile protecţioniste, fapt ce
denotă o abordare diferită a globalizării de către fiecare ţară în parte, precum şi faţă de investiţiile
străine directe ca sursă principală a acestui fenomen.
Evoluţia acestor modificări a fost până în prezent una favorabilă şi este de aşteptat ca şi în
perioada care va urma să se observe aceeaşi procupare intensă în domeniul favorizării
investiţiilor.

79
 CONCLUZII

Investiţiile străine, considerate un factor activ al dezvoltării şi adaptării economiei la

cerinţele pieţei, ale competitivităţii, reprezintă pentru ţările aflate în tranziţie un element care
condiţionează realizarea programului de restructurare propus de reforma economică. Atunci când
investiţia nu se finanţează prin eforturile proprii ale agentului întreprinzător, acesta poate fi
sprijinit de economiile altor indivizi sau firme, ceea ce presupune ca la nivel mondial creşterea
formării capitalului să fie finanţată de o realocare a venitului în cadrul pieţei mondiale, prin
economii private sau guvernamentale.
Ideea necesităţii şi aceea a posibilelor beneficii care ar rezulta din investiţiile străine
directe a început să se contureze, la nivel internaţional, încă din perioada interbelică timpurie.
Cu toate acestea, în plan psihologic, pentru o perioadă care a durat mai mult de trei decenii şi a
atins anul 1970, atitudinea generală faţă de investiţiile străine a fost contradictorie, în sensul că
un nivel foarte mare de neîncredere faţă de acest fenomen era prezent în majoritatea statelor
lumii. Consideraţiile ideologice au fost principala motivaţie a acestei atitudini, respectiv
consecinţele naţionalizărilor postbelice în Europa de Vest şi instaurarea comunismului în
Europa de Est.
Realizarea de investiţii constituie începutul necesar pentru lansarea oricărei activităţi
economice, industriale. Nevoia de capital şi de investiţii care se ridică la un nivel mult peste
posibilităţile economice actuale, impune ca o condiţie obiectivă apelarea la capitalul străin sub
forma atragerii de investiţii directe de capital.
Crearea unui climat atractiv este un factor important pentru atragerea investiţiilor străine,
acesta trebuind să beneficieze de stabilitate. Principalele tehnici uzitate de statele care primesc
investiţii, pentru asigurarea unui climat favorabil acestora, constau în absenţa unor măsuri
administrative oneroase privind intrarea lor şi, în general, a cerinţelor privind proprietatea sau

80
controlul lor, ca o condiţie a pătrunderii pe piaţă. Adiţional la reglementarea absenţei unui astfel
de control, statele pot oferi anumite facilităţi investitorilor, ca rezultat al politicilor de privatizare,
beneficii fiscale sau economice, precum şi crearea unor zone economice speciale, zone libere la
export. De asemenea, statele pot oferi garanţii constituţionale privind dreptul de proprietate,
garanţii ce pot fi implementate şi regarantate prin concluzionarea unor convenţii bilaterale.
De asemenea, siguranţa investitorilor este un criteriu important în atragerea acestora, acest
lucru presupune adoptarea unor prevederi legale, în acest domeniu, crearea unui cadru legislativ
favorabil investiţiilor străine. Multe din statele cu o economie în dezvoltare sau în tranziţie,
conştiente de acest fapt, au reglementat problematica admiterii şi operării pe teritoriul lor a
investiţiilor străine sub forma unor legi sau chiar a unor legi speciale, respectiv coduri.
Necesitatea de a furniza investitorilor străini anumite garanţii financiare împotriva
riscurilor noncomerciale, existente în statele în dezvoltare, a apărut şi s-a dezvoltat ca o
modalitate de a îmbunătăţi climatul privind investiţiile în aceste ţări şi, implicit, de a stimula
orientarea investiţiilor către ele. Aproape toate statele dezvoltate, şi chiar două ţări cu o economie
în dezvoltare, au stabilit programe oficiale de furnizare de garanţii împotriva riscurilor
noncomerciale pentru naţionalii lor care investesc în statele în dezvoltare sau cu o economie în
tranziţie.
Creşterea fluxului investiţiilor străine private directe destinate ţărilor în dezvoltare este
deosebit de importantă la ora actuală, având în vedere dificultăţile pe care multe din aceste ţări le
întâlnesc în procesul de adaptare la deficienţele crescânde privind balanţa de plăţi.
Expansiunea ISD-urilor în ţările în dezvoltare şi în tranziţie a avut de asemenea implicaţii
în rolul tratatelor internaţionale privind investiţiile.Numărul tratatelor regionale şi bilaterale
susţinute de investiţii continuă să crească, determinate în parte de o activitate de amplificare a
negocierilor în ţările în curs de dezvoltare.În acelaşi timp acele economii care devin surse
semnificative de ISD-uri, se regăsesc într-o noua situaţie în contextul negocierii tratatelor
internaţionale privind investiţiile.Acum ele trebuie să ia în considerare nu numai rolul unor
asemenea acorduri în facilitarea intrărilor de ISD, dar şi în crearea unor mai bune oportunităţi
pentru propriile lor firme să se extindă în străinătate.În această secţiune este acordată o mai mare
importanţă selectării tratatelor bilaterale şi regionale care sunt relevante pentru ISD-urile din ţările
în curs de dezvoltare şi în tranziţie.Multe asemenea ţări contribuie în mod activ la expansiunea
tratatelor internaţionale de investiţii atât la nivel bilateral cât şi la nivel regional, deoarece
asemenea acorduri le ajută nu numai să atragă ISD-uri cât şi să faciliteze internaţionalizarea
firmelor lor.
Evoluţia fluxurilor investiţionale este strâns corelată cu fenomenul de globalizare.
Globalizarea este un proces complex prin care se realizează ordonarea multidimensională şi

81
corelativă a lumii, şi reprezintă un proces bazat pe liberalizarea accesului la randament şi
modernitate, pe informaţii libere, finanţe permisive şi tehnologie occidentală, pe accesul liber la
acumulare cinstită de bogăţie şi putere.
Globalizarea nu trebuie considerată ca un element de complementaritate progresivă a
economiilor naţionale cu obiectivul final de a creea o economie mondială coerentă, în scopul
creşterii interdependenţelor dintre economiile naţionale, al adâncirii diviziunii muncii şi al
formării pieţei mondiale.
Procesul de globalizare a dat naştere la o serie de proteste antiglobalizare. Sfârşitul
secolului XX şi începutul secolului XXI au fost marcate de puternice manifestări antiglobalizare.
Ţinta protestelor exprimate de lideri de opinie, studenţi şi sindicalişti au fost societăţile
transnaţionale, OMC, FMI, Banca Mondială, toate fiind acuzate de încălcarea drepturilor
salariaţilor.
Însa au existat foarte multe opinii care să susţină efectele benefice ale globalizării. Un
exemplu în acest sens îl reprezintă şi afirmaţia lectorului doctor Dana Pop:” în prezent,
globalizarea este deseori atacată. Globalizarea poate fi, totuşi, o forţă de propagare a binelui:
globalizarea ideilor privitoare la democraţie şi la societatea civilă a schimbat modul de gândire al
multor oameni. Globalizarea a făcut ca sute de milioane de oameni să ajungă la un nivel de trai
superior celui la care nu s-ar fi gândit nu cu mult timp în urmă. Globalizarea economiei a adus
foloase ţărilor care au profitat de ea identificând noi pieţe de export şi atrăgând investiţiile străine.
Pentru milioane de oameni însă globalizarea nu a adus nimic. Situaţia multora chiar s-a înrăutăţit,
locurile lor de muncă fiind desfiinţate, iar traiul devenind mai nesigur.Aceşti oameni sunt tot mai
neputincioşi în faţa unor forţe pe care nu le puteau controla. Şi-au văzut democraţiile subminate,
iar culturile, erodate”.53

Elementul de bază în răspândirea procesului de globalizare l-a reprezentat societăţile

transnaţionale, care în tendinţa lor de a-şi extinde capitalurile în străinătate,de a-şi dezvolta pieţele
de desfacere, intră pe pieţele interne la nivel global şi realizează internaţionalizarea producţiei.

În urma analizei realizate în cadrul acestui proiect, se poate observa legătura directă dintre
creşterea fluxurilor ISD pe plan global şi în special la nivelul Uniunii Europene şi extinderea
societăţilor transnaţionale.De asemenea acest proces s-a resimţit şi asupra dinamicii exporturilor
care între anii 2000-2004 şi-a menţinut cote înalte urmând ca după anul 2004, odată cu
extinderea Uniunii Europene, acestea să fie depăşite de fluxurile ISD intrate cât şi ieşite din
UE.Astfel se poate conclude că în urma activităţii societăţilor transnaţionale, exporturile au
înregistrat o decădere şi au marcat procente de creştere inferioare celor ale ISD-urilor.În acest

53
Dana Pop,op. cit.,pg.113

82
context se poate afirma că instrumentul cu care STN acţionează este reprezentat de ISD-uri, prin
care realizează liantul dintre sistemele productive ale diverselor ţări. În consecinţă, societăţile
transnaţionale, în calitatea lor de principal vehicul investiţional, reprezintă motorul
internaţionalizării producţiei şi prin aceasta, al globalizării. Fluxurile generate de aceste societăţi
(fluxuri finaciare, tehnologice etc.) sunt principala formă de manifestare a globalizării, urmare a
acordurilor de liberalizare a investiţiilor.

Modificările în abordările la nivel naţional ale investiţiilor au atras cu sine creşterea

fluxurilor de ISD pe plan mondial, politicile adoptate de ţările în curs de dezvoltare şi de ţările
mai puţin dezvoltate, fiind un factor cheie în dezvoltarea procesului de globalizare.

83
 BIBLIOGRAFIE

Anghel, I.:“Investiţiile străine directe din România”, Editura Expert, Bucureşti, 2002

Agosin, M., Capital-account convertibility and multilateral investment aggreements:What is in

the interest of developing countries?, International Monetary and Financial Issues, vol.X,
UNCTAD, New York and Geneva, 1999

Balcerowicz, L., Libertate şi dezvoltare, Editura Compania, Bucureşti, 2001

Bonciu, F., Dinu, M. Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe, Editura
Albatros, Bucureşti, 2003.

Brown, L.R., Eco-economie. Crearea unei economii pentru planeta noastră, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2001

Buckley, P., Castro, F., The investment development path: the case of Portugal, Transnational
Corporations, vol. 7, no. 1, April 1998

Dana Pop:”Globalizare şi teorii ale dezvoltării”; suport de curs; Bucureşti, 2006

Dăianu, D., Vrânceanu, R.: ”România şi Uniunea Europeană”, Editura Polirom, Iaşi, 2002

Doltu Constantin:Teză de doctor în economie: “Investiţiile străine directe şi influenţa lor asupra
modernizării economiei în tranziţie, Chişinău, 2007

Dumitru, M.(coordonator):“Economia Uniunii Europene”, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2004

84
Dunning, J.H., The competitive advantage of countries and the activities of transnational
corporations, Transnational Corporations vol. 1, no. 1, February 1992

Dunning, J., Dilyard, J., Towards a general paradigm of foreign direct and portofolio
investment, Transnational Corporations vol. 8, no. 1, April 1999

Georgeta Ilie: „Investiţii internaţionale”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006

Gh. Postelnicu, C.Postelnicu:“Globalizarea economiei”, Editura Economică, Bucureşti, 2000

Globerman, S, Shapiro, D., Tang, Y.: ”Foreign Direct Investment in Emerging and Transition
European Countries”, Transnational Corporations vol.13, no.1, 2004

Ioan Denuţa: „Investiţiile străine directe în ţările est şi central-europene”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1998

Lipsey, R.: ”Inward ISD and economic growth in developing countries”, Transnational
Corporations vol. 9, no. 1, April 2000

Marinova, S.T., Marinov, M.A.:”Foreign Direct Investment in Central and Eastern Europe”,
Ashgate Publishing, 2003

Mazilu,A. : „Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă est-europeană”, Editura

Economică, Bucureşti, 1999

Moise Elena: „Investiţii străine directe”, Ed. Victor, Bucureşti, 2005

Monica Iuliana Condruz-Bãcescu :Teză de doctorat: “Globalizarea economică în confruntările

de idei contemporane”; Bucureşti, 2006

Pârvu Dumitru: „Eficienţa investiţiilor”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003

Rusu Mirela: „Investiţiile străine directe”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000

85
 Suciu Titus: ”Globalizarea şi impactul social al acesteia în viziunea principalelor curente de
gândire economică din zilele noastre”; Bucureşti, 2006
* * *
World Investment Report 2000: ”Cross-Border Mergers and Acquisitions and Development”,
UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2001: ” Promoting Linkages”, UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2002: „Transnational Corporations and Export Competitiveness”,

UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2003: ”FDI Policies for Development: National and International
Perspectives”, UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2004: ” The Shift Towards Services” , UNCTAD, New York and
Geneva

World Investment Report 2005: „Transnational Corporations and the Internationalization of

R&D” , UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2006: ” FDI from Developing and Transition Economies: Implications
for Development”, UNCTAD, New York and Geneva

World Investment Report 2007: ”Transnational Corporations.Extractive industries and

development”, UNCTAD, New York and Geneva

site-ul Băncii Naţionale a României: www.bnr.ro

site-ul de raportări statistice europene: www.eurostat.com

www.globalizarea.com

site-ul UNCTAD: www.unctad.org

86