Cuprins

Introducere......................................................................................................................................4

Cap. 1. Definirea conceptuala a procesului de globalizare……..………………..................6

1.1. Globalizare – concept………………………………………………………………….........6
1.2. Incursiune în istoria globalizării………………………………………………………….…7
1.3. Forme ale globalizării...........................................................................................................10
1.4. Factorii globalizării...............................................................................................................12
1.5. Premisele globalizării, argumente pro şi contra....................................................................13

Cap 2. Globalizarea comerţului internaţional………………………………………………16

2.1. Tendinţe actuale în comerţul internaţional…………………………………………...…..16
2.1.1. Evoluţia schimburilor comerciale internaţionale…………………………… ……16
2.1.2. Factorii de influenţa ai evoluţiei comerţului internaţional în contextul actual........20
2.1.3. Gradul de deschidere al pietelor..............................................................................25
2.2. Aspecte controversate în nouă structură a comerţului internaţional...................................28
2.3. Globalizarea şi OMC..........................................................................................................29

Cap 3. Globalizarea investiţiilor străine directe....................................................................35

3.1. Investiţiile străine directe în economia contemporană………………………………...…35
3.1.1. Incursiune în istoria recentă a internaţionale de capital(1980-2008)………...…..35
3.1.2. Societăţile transnaţionale că principala sursă a fluxurilor investiţionale
internaţionale………………………….…………………………...…………..................37
3.2. Globalizarea şi rolul companiilor transnaţionale în evoluţia investiţiilor străine
directe………………………………………………………………………………… ..39
3.2.1. Companiile transnaţionale în procesul de globalizare a economiei
contemporane…………………………………………………………………….39
3.2.2. Istoricul companiilor transnaţionale……………………………………………..40
3.2.3. Rolul companiilor transnaţionale în globalizare şi redistribuirea factorilor de
producţie….......................................................................................................................41
3.3. Investiţiile străine directe şi globalizarea………………………………………………..43
3.4. Fluxurile de investiţii străine directe la nivel global………………………………..……45

Cap 4. Globalizarea pieţelor financiare internaţionale……………………………………..48

4.1. Piaţa financiară internaţională – parte componentă a procesului de globalizare………...48
4.1.1. Factori ai globalizării financiare…………………………………........................50
4.2. Tendinţe privind globalizarea Sistemului Bancar Internaţional ………………….......…51
4.2.1 Internaţionalizare şi concentrare bancară………………………………………...51
4.2.2. Băncile multinaţionale…………………………………………………………...52
4.3. Crizele financiare din anii `90………………………………………………………........54
4.4. Criza financiară actuala ……………………………………………………………....….55
4.5. Fondul Monetar Internaţional în contextul globalizării financiare ..................................59

Cap 5 – Studiul de caz – Globalizarea în România…………………………………...……...62

5.1. Condiţiile în care România trebuie să facă faţă globalizării…………………......…………62
5.2. Impactul globalizării asupra comerţului exterior al României (1997-2007)……………….64
5.2.1. Comerţul în România în perioada 1997-2004………………......………………..64
5.2.2 Comerţul în România în perioada 2005-2007.......................................................67

1
5.3. Impactul globalizării asupra investiţiilor în România (1997- 2008)……………………..…72
5.3.1. Evoluţia fluxurilor de ISD în perioada 1997-2002…………………….……...…72
5.3.2. Evoluţia fluxurilor de investiţii străine directe în România în perioada 2003-

2006…………………………………………………………….......................................74
5.3.3. Climatul investiţional în anul 2006……………………………….........................76
5.3.4. Climatul investiţional în anul 2007……………………………………………….79
5.3.4.1. Rezultatele cercetării statistice privind fluxurile de investiţii străine în
România în anul
2007……………………………………………………………79
5.3.4.2. Repartizarea ISD pe ţări de origine în anul 2007……………………....81
5.3.5. Investiţiile străine directe în anul 2008………………………………………......84
5.4. Impactul globalizării asupra pieţei financiare din România..................................................85
5.4.1. Globalizarea sistemului bancar…………………………………………………...85
5.4.2..Principalele instituţii bancare care activează în România contemporana..............86
5.4.3. Cum ar putea afecta criză economică actuala Sistemul Bancar din
România?...........................................................................................................................87
5.4.4. Condiţiile FMI pentru un imprumut de criză....................…..................................90
5.4.4.1. Adevăratul pericol al împrumutului uriaş de la FMI al României…………90
Concluzii.......................................................................................................................................93
Anexe.............................................................................................................................................95
Bibliografie...................................................................................................................................98

2
 Introducere

Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma
tuturor treptelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu suntem noi ( nici ca
indivizi luaţi în parte şi nici ca popor sau naţiune ) în măsură să decidem sau să alegem dacă
vrem globalizare, dacă o acceptăm sau nu. Astăzi globalizarea există pur şi simplu, iar noi
suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul acesteia. Ce este sau ce înseamnă în mod
concret acest fenomen pe care îl numim globalizare este greu de spus într-o singură definiţie. În
mare, putem spune că globalizarea este “ un sistem nou, foarte bine uns şi interconectat” prin
care lumea a devenit “ un singur fluviu “ ( Thomas Friedman, Lexus şi măslinul, p16, Editura
Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2001).

Nimic din ceea ce se petrece astăzi în societatea noastră nu rămâne neatins de

complexitatea acestui proces. Aşadar globalizarea a devenit un simbol al vremurilor în care
trăim, care prezintă atât avantaje cât şi dezanvantaje pentru ţările deja implicate şi pentru cele
care urmează să fie înghiţite de acest val.

Alegerea temei a fost influentata de actualitatea fenomenului precum si de problemele

implicate de inglobarea voluntara sau nevoluntara a tuturor statelor lumii in procesul de
globalizare. De asemenea, impactul asupra Romaniei este unul de proportii, aceasta nefiind inca
suficient de dezvoltata pentru a tine pasul cu marile puteri ale lumii, fapt pentru care tara noastra
este nevoita sa infrunte dificultati si probleme pentru a se mentine la suprafata.
Lucrarea este compusa din: introducere, 5 capitole, concluzii, anexe si bibliografie.

Capitolul 1: “ Definirea conceptuala a procesului de globalizare “, realizeaza o definire a

procesului pe pl;an global din prisma parerilor mai multor economisti, precum si o incursiune in
istoria procesului si prezentarea pe scurt a factorilor acestuia.

Capitolul 2: “ Globalizarea comertului international “ prezinta evolutia schimburilor

comeciale internationale incepand cu secolul XX pana in prezent si analizeaza gradul de
deschidere al pietelor precum si relatia dintre globalizare si principala intitutie a comertului
international OMC.

3
 In cel de-al treilea capitol intitulat: “ Globalizarea investitiilor straine directe” am incercat
o analiza a evolutiei investitiilor straine directe pe plan mondial inca din anii ’80 precum si o
prezentare a societatilor transnationale internationale ca principala sursa a fluxurior de investitii,
precum si legatura dintre globalizare si aceste societati, si cea dintre globalizare si investitii.

Capitolul 4: “ Globalizarea pietelor financiare internationale” prezinta piata financiara ca

o componenta a procesului de globalizare si analizeaza tendintele privind globalizarea sistemului
bancar. De asemenea tot in capitolul 4 am realizat o analiza a crizelor mondiale ( criza din anii
’30 si cea actuala ) si totodata am incercat o prezentare a FMI in contextul globalizarii financiare.

Ultimul capitol, studiul de caz: “ Globalizarea in Romania” reprezinta o analiza a

impactului fenomenului de globalizare asupra comertului, investitiilor si pietei financiare din tara
noastra.

Noutatea pe care o aduce lucrarea consta in:

• Definirea completa si complexa a procesului de globalizare precum si a factorilor
si implicatiilor acesteia din punct de vedere economic;
• Evaluarea impactului globalizarii asupra comertului exterior al lumii in ultimele
decenii;
• Impactul globalizarii asupra evolutiei investitiilor straine directe pe plan mondial;
• Analiza influentei globalizarii in ceea ce priveste piata financiara globala;
• Analiza influentei globalizarii asupra Romaniei din punctul de vedere al
comertului exterior, al investitiilor straine directe, precum si al pietei financiare.

4
 Cap.1. Definirea conceptuala a procesului de globalizare

1.1. Globalizare – concept

Au existat numeroase încercări de definire a globalizării, astfel că în literatura de

specialitate în ultimii 10-15 ani au fost publicate mii de cărţi şi de studii în care diferiţi autori
încercau să dea o definite cât mai originală şi mai cuprinzătoare fenomenului. Cele mai multe
definiţii încearcă o abordare economică a conceptului, şi-l prezintă sub forma unei creşteri a
interdepemdentelor dintre statele lumii, încurajând transferal de noi informaţii , de competenţe şi
tehnologii şi amplificând resursele financiare disponibile pentru investiţii.
Termenul de “globalizare” a apărut pentru prima dată în Merriam Webster Dictionary în
1
1961 . Termenul este folosit sub formă de “globalizare” în literature anglo-saxonă
(globalization în SUA, globalization în Marea Britanie), în timp ce în literature franceza sub
formă de mondializare (mondialisation). Totuşi, în ciuda acestui fapt, trebuie să precizez că nu
există deosebire între sensurile cele două cuvinte ci doar în ceea ce priveşte forma lor, deoarece
latinescul globus are aceaşi semnificaţie ca şi termenul francez monde´.
Printre numeroasele definiţii date procesului de globalizare se numără şi următoarele:
1. “Globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate
într-o singură societate mondială, societatea globală.” (Martin Albrow, 1990) ;
2. “ Globalizarea poate fi definite ca intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care
leagă într-o asemenea măsură localităţile îndepărtate, încât evenimentele care au loc pe plan local
sunt private prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare, si invers.” ( Anthony
Gidees, 1990);
3. “ Globalizarea este reţeaua globală care a adunat laolaltă comunităţi de pe acesta planetă,
altădată dispersate şi isolate, într-o dependenta mutuală şi o unitate a unei singure lumi.” (
Emanuel Richter);
4. “ Caracteristicile trend-ului globalizării include internaţionalizarea producţiei, o nouă
diviziune internaţională a muncii, noi migraţii din Sud către Nord, noul mediu
competitive care generează aceste procese şi internaţionalizarea statului…ce transforma
statele în agenţii ale lumii aflate în globalizare.” (Robert Cox);
5. “ Lumea devine un mall global în care ideile şi produsele sunt valabile
pretutindeni, în acelaşi timp.” ( Rosabeth Moss Kanter);
6. “ Globalizarea implica o rata accelerată şi/sau un nivel mai înalt de interacţiune
economică între statele naţionale şi economiile naţionale” ( Baker Epstein şi Pollin).

Aşadar, că o concluzie la multitudinea de definiţii acordate procesului de globalizare

pot spune că aceasta reprezintă procesul doesebit de complex şi dinamic al creşterii
interdependentelor dintre statele lumii, ca rezultat al extinderii şi adâncirii legăturilor
transnaţionale din diferite sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, având ca şi
effect imediat faptul că problemele se transformă din naţionale în globale, presupunând astel şi o
rezolvare globală în detrimental celei naţionale.
Însă, din punct de vedere strict economic, globalizarea poate fi definită ca o “
integrare a pieţelor de mărfuri…singura dovadă irefutabilă care atestă faptul că globalizarea este

1
Ion A Popescu , Globalizarea - mit si realitate, 2004, p. 22
5
declinul dispoersiei internaţionale a preţurilor mărfurilor, convergenta preţurilor mărfurilor” , sau
mai poate desemna “libertatea şi abilitatea persoanelor şi firmelor de a efectua tranzacţii
economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări, proces ce implică un acces în creştere al
ofertanţilor străini pe pieţele naţionale “ 2.

1.2. Incursiune în istoria globalizării

Cu siguranţă apariţia fenomenului de globalizare, deci începutul ei, a fost şi încă este un
subiect larg dezbătut, însă cercetătorii n-au ajuns, încă, la un punct de vedere comun. Totuşi, se
poate spune că, până la urmă, s-au conturat trei puncte de vedere şi anume:

• unii consideră că despre globalizare se poate vorbi chiar din timpuri străvechi, efectele
acestui proces resimţindu-se mai mult sau mai puţin în timp, până în momentul când a
cunoscut o accentuare deosebită3;
• după alţii, dimpotrivă, globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic
modernizării şi dezvoltării capitalismului, cu precizarea că, în ultimele decenii, a
cunoscut o accelerare deosebită4;
• în fine, întâlnim şi punctul de vedere potrivit căruia globalizarea constituie un process
recent, asociat, însă, cu alte evenimente economice şi sociale cunoscute deja sub
denumirea de postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze5 .
Desigur, plasarea acestui fenomen atât de adânc în istorie, cum se prezintă în prima variantă,
pare a fi o exagerare, în ciuda unor argumente care, pe alocuri, par pertinente, precum apariţia
primelor imperii, procesul de răspândire a creştinismului în lume . Totuşi, chiar şi cele mai
puternice imperii (cum a fost cel roman), private pe scara istoriei, s-au dovedit a fi efemere. Este
adevărat că au lăsat urme adânci în evoluţia ulterioară a omenirii, reprezentând, fiecare în parte,
o experienţă inedită, repetabilă la altă scară şi în condiţii social-economice totalmente diferite.
Totuşi, încercarea de a pune conţinutul fenomenului globalizării, aflat la începuturile lui, pe
seama unor astfel de evenimente istorice, pare oarecum exagerată .
Pentru a ieşi din această capcană aparent teoretică, alţi cercetători ca, de exemplu, M.
Weber şi D. Bell au pus în evidenţă un argument care are toate şansele să fie acceptat, fiind
absolut raţional. El se referă la aria de cuprindere a procesului de globalizare. Conform opiniei
acestor cercetători, globalizarea, în sensul larg al cuvântului, acoperă trei domenii ale vieţii
sociale respectiv: economic, politic şi cultural6. Evident, partea economicului vizează toate fazele
procesului de reproducţie, adică producţia, repartiţia, schimbul şi consumul, reprezentând
structura de rezistenţă a globalizării, pe baza căreia apar şi se dezvoltă şi celelalte două
componente, reflectate de relaţiile politice şi culturale. Dacă tendinţa de globalizare a economiei
a fost evidentă încă din fazele sale incipiente, celelalte două laturi, cea politica şi cea culturala
derivate din prima, au stârnit numeroase suspiciuni, deoarece ele au fost interpretate ca o

2
Monica Dudian, dragos Huru,Mihaela Dobre, Iulian tanase, Gabriela Molanescu, Marius Marinas, Liliana
Craciun, Nicolae Moroianu, Economie, Bucuresti, 2005
3
I. Popescu, A. Bondrea, Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit şi realitate, Editura
Economică, Bucureşti, 2004, p. 58.
4
I. Bari, Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 39.
5
M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996, p. 4.
6
M.Weber, Economy and Society, University of California Press, Berkeley, 1978, p. 928;
D.Bell, The
Cultural Contradictions of Capitalism, Heinemann, London, 1979, p. 3.
6
consecinţă directă a expansiunii, mai întâi a Europei, apoi a întregii lumi occidentale asupra
tuturor teritoriilor situate în afara aşa-zisului "perimetru civilizator", în scopul consolidării puterii
politice a unor state şi instaurării mimetismului cultural străin tradiţiilor locale. Cu siguranţă, o
astfel de situaţie nu putea interveni pe primele trepte de evoluţie istorică a omenirii. De aceea,
abordarea globalizării cu mii de ani în urmă nu îşi găseşte nici o justificare. Aşa se explică de ce
în unele lucrări mai recente cum ar fi Globalizarea economiei scrisă de Gh. Postelnicu şi C.
Postelnicu, este prezentată o altă ierarhizare a fazelor evolutive ale acestui proces, în cadrul
căreia se regăsesc elemente specifice tuturor celor trei arii de cuprindere ale sale. Ele sunt
prezentate în felul următor:
• faza germinală (Europa, 1400 - 1750), când apar primele hărţi ale planetei, ca urmare a
noilor descoperiri geografice, omenirea începând să devină conştientă că locuieşte pe o
planetă (glob) care nu este situată în centrul sistemului nostru solar (revoluţionarea
astronomiei de către Copernic), este adoptat calendarul universal, în fine, încep să se
contureze hotarele viitoarelor puteri coloniale7;
• faza incipientă (Europa, 1750 - 1875), în cadrul căreia apar statele-naţiune, începe să se
dezvolte diplomaţia formală dintre ele, apar primele convenţii legale internaţionale,
precum şi primele idei despre internaţionalism şi universalism8;
• faza decolării (take off), 1875 - 1925, când are loc un proces de conceptualizare a lumii
în termenii existenţei unei singure societăţi internaţionale şi a unei singure umanităţi,
proces favorizat de amplificarea legăturilor comerciale dintre naţiuni independente,
extinderea comunicaţiilor, apariţia unor migraţii de masă (îndeosebi dinspre Europa spre
America)9;
• faza disputelor pentru hegemonia mondială (1925 - 1969), declanşată de primul război
mondial şi apoi reafirmată de cel de-al doilea război mondial, temperate, într-o oarecare
măsură, de înfiinţarea Ligii Naţiunilor şi, după aceea, a Organizaţiei Naţiunilor Unite,
care a implementat conceptele de crime de război şi crime împotriva umanităţii şi a atras
atenţia, prin intermediul unor organisme specializate ale sale, asupra pericolelor ce
decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global (poluarea, explozia demografică,
epuizarea resurselor naturale, malnutriţia, subdezvoltarea economică ş.a.)10; şi de
asemenea,
• ultimele decenii ale secolului XX, când s-au făcut progrese uriaşe în explorarea spaţiului
cosmic şi în telecomunicaţii, am asistat la apariţia diferitelor forme de integrare
regională, pe fondul adâncirii fără precedent a diviziunii internaţionale a muncii11.

De asemenea, David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt şi Jonathan Perraton în

cartea Transformări globale. Politică, economie şi cultură, prezintă 4 forme istorice ale
globalizării, respectiv patru faze istorice delimitate prin caracteristici spaţio-temporale şi
organizaţionale. Astfel ei analizează următoarele forme istorice ale globalizării:

• globalizarea premodernă, care începe cu formarea de centre distincte şi separate ale

civilizaţiei agrare sedentare în Eurasia, Africa şi cele două Americi, cu aproximativ
9.000-11.000 de ani în urmă. Această epocă este omogenizată parţial de limitele
7
Gh. Postelnicu, C.Postelnicu, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2000,
p.16.
8
Idem
9
Ibidem
10
M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996, p. 4.
11
M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996, p. 4.
7
 globalizării în toate formele sale multiple, întrucât, deşi existau importante inovaţii
sociale şi de infrastructură în multe domenii – în special în transport şi comunicaţii –
posibilităţile dezvoltării unor interacţiuni globale durabile erau influenţate într-o măsură
foarte mare de tehnologia disponibilă. Mai mult, a fost o epocă în care globalizarea era
caracterizată, în primul rând, de întâlniri între civilizaţiile din cadrul Eurasiei; Oceania şi
cele două Americi au rămas civilizaţii autonome, în timp ce legătura între laturile de vest
(Europa atlantică), de est (Asia de Sud-Est şi Japonia) şi de sud (Africa de Sud) ale
teritoriului afro-eurasiatic se făcea prin reţele sau fluxuri neglijabile, chiar dacă erau
directe sau regularizate12.
• globalizarea modernă timpurie (1500-1850). Începutul secolului al XVI-lea reprezintă
data convenţională a ceea ce s-a numit dezvoltarea Occidentului: procesele istorice care
au dus la apariţia şi dezvoltarea instituţiilor cheie ale modernităţii europene, achiziţia de
către popoarele europene a tehnologiilor şi resurselor de putere care, în cele din urmă, le-
au depăşite pe cele ale oricărei alte civilizaţii şi crearea ulterioară a imperiilor globale
europene. Globalizarea a fost determinată în această perioadă de fluxuri demografice,
ecologice şi epidemiologice între Europa, Americi şi Oceania. Ele au fost accentuate de
relaţii politice şi militare mai rezistente şi de formarea imperiilor europene globale. Noi
forme de globalizare economică au început să ia amploare, aşa cum au fost cele iniţiate
de marile companii comerciale. La mijocul secolului al XIX-lea, popoarele europene,
imperiile, religiile, flora şi fauna Europei transformaseră deja Americile şi Caraibele şi
începeau să acţioneze asupra Australiei şi restului Oceaniei. Avanposturi slab populate au
fost înfiinţate pe coasta de vest şi cea de sud a Africii. Prezenţa britanică în India devenea
şi mai evidentă, în timp ce, mai spre est, o slabă influenţă europeană se înfiripase în
insulele şi arhipelagurile Asiei de Sud-Est: spaniolii în Filipine, olandezii în Java,
portughezii în Macao şi Timor. De-a lungul vastelor câmpii ale Asiei Centrale şi Siberiei,
prezenţa şi autoritatea rusă sporeau constant, atingând coasta Pacificului13.
• globalizarea modernă (1850-1945). Pe fondul marii expansiuni a relaţiilor politice şi
militare globale, această epocă a fost martora unor modele de globalizare economică
foarte extinse, intense şi semnificative din punct de vedere social – comerţul şi investiţiile
globale au luat avânt. Decăderea comerţului cu sclavi a oferit posibilitatea ca valuri uriaşe
de lucrători cu contracte de ucenicie să părăsească Asia în căutarea unui loc de muncă în
America de Nord şi de Sud şi în coloniile Europene din Oceania, Asia, Africa şi Caraibe.
Interconexiunile culturale s-au intensificat şi ele pe măsură ce se dezvoltau noi tehnologii
de comunicaţii şi transport – căile ferate şi telegraful – iar ameninţarea şi consolidarea
dominaţiei imperiale europene pe întreg globul a obligat alte societăţi la o interacţiune
culturală inegală cu Occidentul. Epocă a fost marcată, de asemenea, de începuturile unui
nou val de interconexiuni internaţionale în plan ecologic, pe măsură ce în Europa a apărut
poluarea transfrontalieră pe scară restrânsă, defrişarea tropicală organizată sub auspiciile
imperiale a luat amploare, iar răspândirea globală a industrialismului şi a utilizării
combustibilului fosil au început să trasforme, fără a se şti la acea vreme, compoziţia
atmosferei. Această epocă a globalizării avea să fie întreruptă brusc de primul război
mondial. Caracteristica definitorie a epocii a fost influenţa politică şi militară a imperiilor
europene şi a celui american, care s-au extins la maximum, creând o reţea de
interconexiuni cu adevărat globală, deşi fragmentată de rivalităţi imperiale14.
12
D. Held, A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura
Polirom, Bucureşti, 2004, p. 462.
13
Ibidem, p. 465.
14
D. Held, A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton, Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura
Polirom, Bucureşti, 2004 p. 468.
8
 • globalizarea contemporană. După 1945 s-a produs un nou val de fluxuri şi
interconexiuni globale. Impactul celui de-al doilea război mondial, precum şi al
evenimentelor ce i-au urmat a fost suficent de important încât să putem considera epoca
postbelică drept o formă istorică distinctă de globalizare. Epoca contemporană reprezintă
o intersecţie unică de modele de globalizare în domeniile politicii, dreptului şi guvernării,
chestiunilor militare, legăturilor culturale şi migraţiilor umane. Mai mult, această epocă a
experimentat inovaţii extraordinare în infrastructurile de transport şi comunicaţii şi o
densitate incomparabilă de instituţii de guvernare şi reglementare globală. Globalizarea
contemporană a fost profound conturată de consecinţele structurale ale celui de-al doilea
război mondial: înfrângerea puterilor Axei, epuizarea fostelor puteri imperiale europene
şi izbucnirea Războiului Rece între SUA şi Uniunea Sovietică, toate acestea au modificat
structura de putere globală. În acelaşi timp, s-a format o nouă ordine politică mondială,
care avea la bază ONU şi principalele sale instituţii şi agenţii. Această arhitectură globală
a relaţiilor militare şi politice a supravegheat dezintegrarea imperiilor europene şi un val
uriaş de decolonizare, independenţă şi formare a statelor în zonele Africii Subsahariene,
Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, Asiei de Sud şi de Est şi Pacificului. O dată cu
sfârşitul Războiului Rece şi dezmembrarea Uniunii Sovietice, una dintre ultimele
structuri imperiale ale lumii, s-a deschis calea unui nou mozaic de state-naţiune15.
Odată cu sfârşitul secolului XX, imperiile, care înainte reprezentau principala sursă de
guvernare şi organizare politică mondială, lăsaseră locul unui sistem mondial de state-
naţiune acoperit de sisteme multilaterale, regionale şi globale de reglementare şi
guvernare. În zilele noastre, niveluri fără precedent de fluxuri şi interconexiuni globale
traversează o lume formată aproape în totalitate de state-naţiune. Caracterul aproape
universal al statului-naţiune are un echivalent în extensiunea globalizării în aproape toate
domeniile. Degradarea ecologică a bunurilor comune globale pătrunde, deşi în măsuri
diferite, în fiecare colţ al planetei. Sistemul comercial internaţional – în special după
prăbuşirea comunismului sovietic şi est-european şi după deschiderea Chinei – curpinde
aproape toate statele de pe hartă. Filmele şi programele de televiziune, precum şi
produsele şi tehnologiile culturale, circulă pe toate continentele. Toate statele sunt
aproape în totalitate conectate la reţelele globale de telecomunicaţii. Astfel, putem
concluziona că împletirea diferitelor state-naţiune şi a diferitelor grupuri sociale în cadrul
acestora şi nivelurile relative de control pe care îl exercită asupra respectivelor fluxuri
rămân extrem de inegale.

1.3. Forme ale globalizării

Această creştere a activităţii economice în afara graniţelor a luat diferite forme:

• Comerţul internaţional – din ce în ce mai multe bunuri şi servicii consumate au ca sursa

importurile. În domeniul relaţiilor financiare externe, procesul globalizării se reflecata
aşadar în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. În
perioada 1950 – 1994, comerţul internaţional a crescut de 14 ori, în timp ce producţia
mondială doar de 5,5 ori. Evoluţia rapidă a comerţului internaţional este o consecinţă
directă a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a liberalizării accesului pe pieţele
externe de bunuri şi servicii şi a progresului tehnici în domeniul transporturilor şi
telecomunicaţiilor
15
Ibidem, p.472.
9
 • Investiţiile străine directe - factorii determinanţi ai creşterii rapide a investiţiilor străine
directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de
privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi,
ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, care facilitează transporturile şi
telecomunicaţiile, precum şi organizarea managementului firmelor implantate la mari
distanţe. Producţia internaţională, inclusiv producţia societăţilor transnaţionale, a
filialelor şi a altor întreprinderi legate de societăţile multinaţionale, prin acorduri şi
alianţe, fără participarea de capital a cunoscut o puternică dezvoltare. Vechea schemă de
fabricaţie într- o ţară şi vânzarea într-o altă ţară a cedat terenul operaţiunilor de fabricaţie
internaţională. Progresul tehnologic permite descompunerea şi dezagregarea proceselor
de producţie. Firmele îşi aleg pentru fiecare dintre fazele procesului de producţie locul
care întruneşte cei mai favorabili factori de producţie. În consecinţă, exportul nu mai
reprezintă adeseori vânzarea unui produs naţional către un cumpărător străin, ci decurge
din diferitele localizări naţionale ale întreprinderilor care participă la crearea aceluiaşi
produs. Societăţile multinaţionale pot contribui la stimularea dezvoltării economice în
ţările de implantare, la întărirea capacităţilor lor tehnologice, la formarea resurselor lor
umane, la facilitarea accesului la noi pieţe.
• Pieţele financiare – globalizarea activităţilor financiare a fost facilitată de progresele în
domeniul comunicaţiilor şi informaticii. Odată cu pieţele financiare globale au apărut şi
crizele financiare globale care au relansat discuţiile cu privire la avantajele şi
dezavantajele procesului de globalizare.

Ce este totuşi nou în această perioadă?

Pieţe noi
• Pieţe globale cu dinamică ascendentă în servicii: bănci, asigurări şi transporturi;
• Pieţe financiare noi: nereglementate, conectate, cu posibilitatea de a acţiona şi reacţiona la
distanţă, în timp real, cu instrumente financiare noi precum produsele financiare derivate;
• Dereglementarea şi scăderea legilor antitrust, proliferarea achiziţiilor şi fuziunilor;
• O piaţă globală pentru bunurile de consum, cu mărci globale.
Actori noi
• Corporaţiile multinaţionale integrează producţia şi vânzarea, dominând producţia mondială;
• Organizaţia Mondială a Comerţului este prima organizaţie multilaterală cu autoritatea de a
impune reguli guvernelor naţionale;
• O reţea internaţională în creşetere de organizaţii neguvernamentale;
• Blocurile regionale au devenit mai numeroase şi mai importante: Uniunea Europeană,
ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est), NAFTA (Asociaţia Nord – Americană
a Liberului Schimb), etc.
• Grupurile de coordonare politică : G – 7, G – 10, G – 22, OECD.
Reguli şi norme noi
• Economia de piaţă s-a răspândit la scară planetară;
• Democraţia s-a răspândit ca modalitate principală de alegere a regimurilor politice;
• Convenţiile referitoare la drepturile omului sunt adoptate şi cunoscute pe arii din ce în ce mai
extinse;
• Convenţii globale referitoare la problemele de mediu;
• Convenţii multilaterale cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, comunicaţii,
investiţii, etc.
Noi mijloace de comunicaţie (mai rapide şi mai ieftine)

10
• Internet – ul şi comunicaţiile electronice conectează simultan mulţi oameni;
• Telefonia mobila;
• Transport mai rapid şi mai ieftin – aerian, rutier şi pe calea ferată.

1.4. Factorii globalizării

Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a

economiei mondiale include libera circulaţie a mărfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea
pieţelor de capital, liberalitatea investitorilor străini de a înfiinţa firme şi alţi factori cu caracter
legislativ şi administrativ favorabili globalizării.
Liberalizarea comerţului cu servicii, în special în domeniul telecomunicaţiilor,
asigurărilor şi bancar, a constituit tendinţa dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată în
anii ’80 în Marea Britanie şi ulterior în Uniunea Europeană şi Japonia.Tendinţa continuă şi în
prezent, incluzând şi ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România.
Liberalizarea pieţelor de capital că uramre a eliminării treptate a obstacolelor impuse
circulaţiei devizelor şi a capitalului reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor pieţe
financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special
în cazul companiilor transnaţionale şi se înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiţii
normale.
Liberalizarea investiţiilor străine directe reprezintă un alt factor ce a favorizat
globalizarea.
Începând cu anii ’70, interesul comun al umanităţii de prezervare a mediului înconjurător
s-a concretizat prin apariţia unor concepte, cu vocaţie globală: bunurile comune ale umanităţii,
dezvoltarea durabilă şi securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat
procesul de globalizare a economiei mondiale.
Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care
din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate şi nici nu cad sub incidenţa suveranităţii
statelor. Cu excepţia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece
este relativ faptul că oamenii posedă capacităţile tehnice de a le exploata şi deteriora.
Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente,
fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile. Dezvoltarea durabilă
e concepută în vederea reconcilierii dintre economie şi mediul înconjurător, că o nouă cale de
dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pe
întreaga planetă şi pentru un viitor apropiat.
Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securităţii globale.
Un alt factor determinant pozitiv cât şi respectiv al globalizării îl reprezintă cultura.
Meditând asupra globalizării, într-un articol intitulat „Globalizare şi morală”, publicat în
revistă italiană ”L’espresso”, Umberto Eco îşi exprima foarte transparent punctul de vedere: ”În
schimb este oare pozitivă globalizarea lingvistică şi culturală? Nu, şi ar fi chiar o nenorocire
pentru planetă o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie să luptăm pentru a
păstra identitatea diferitelor culturi”.
În literatură de specialitate globalizarea este abordată în mod divers, putându-se
desprinde mai multe abordări conceptuale.
Globalizarea este definită prin inerdependenta economiei dintre state, ca urmare a
creşterii coeficientului de dependenţă faţă de economia mondială.
Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la
politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi
capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice internaţionale.
11
 Globalizarea este considerată ca factor ce determina diminuarea rolului guvernului
naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional internaţional şi a societăţilor
transnaţionale.
Globalizarea este apreciată drept proces de administrare a lumii către forţe transnaţionale.
Cercetătorii romani, susţinători ai ultimelor două concepţii, le completează cu ideea că
statul continua să aibă un rol important, invocând exemplul Franţei şi Marii Britanii.
În raportul Dezvoltării Mondiale editat de Banca Mondială în anul 2000 se apreciază că
în economia mondială au loc două procese paralele: globalizarea şi descentralizarea:
- globalizarea constă în transnationalizarea până la supranationalizare cu deosebitre în
domeniile comerţului, finanţelor şi tehnologiilor de vârf;
- descentralizarea constă în transmiterea de către guvernul naţional către comunităţile locale a
tot mai multe atribuţii administrative, sociale, educaţionale, bugetare şi în consecinţă, rolul
statului naţional se va limita la diplomaţie, armată, adoptarea legislaţiei interne.

1.5. Premisele globalizării, argumente pro şi contra

Problemele interne ale fiecărei ţări în condiţiile globalizării devin şi probleme a întregii
societăţi, una din problemele mondiale, care necesită eforturi comune pentru o soluţionare mai
eficientă. Combinând factorii potenţiali interni şi cei externi, este posibil să se găsească soluţia
cea mai potrivită atât sub aspectul economic, cât şi sub cel social.
Dintr-o perspectivă pragmatică, globalizarea actualmente dispune, de câteva premise, care sunt
prezente în majoritatea ţărilor.
Prima constă în faptul, că economia europeană, în primul rând, se transformă într-un
sistem bine chibzuit supraintegrat şi compact, care din ce în ce mai pronunţat ignorează existenţa
frontierelor naţionale ca anumite „frâne” locale de dezvoltare, fapt preconizat de mai mulţi
savanţi încă la începutul sec. XX 16. Actualmente orice economie naţională a devenit mult mai
dinamică, mai conformată cerinţelor PTŞ, omului cu cerinţe foarte diversificate la scara
mondială, economiile naţionale ca nici odată se adaptează la necesităţile societăţii.
A doua premisă constă în faptul că, dezvoltarea umană se desfăşoară sub aspectul
principal a sistemului mondial actual, de care depinde dezvoltarea de mai departe a economiilor
naţionale. Interpretarea termenului „globalizarea economiei mondiale” ca premisă a dezvoltării
activităţii socio-umane este o prerogativă a timpului, a eforturilor cercetării-dezvoltării că
tendinţă universală. Anume rezultatele din acest domeniu accelerează procesele de integrare şi
globalizare, indiferent de gradul de dezvoltare economică a fiecărei ţări în parte. Tendinţe spre
globalizare sunt înregistrate atât printre ţările industrializate, cât şi printre cele în curs de
industrializare: şi cu cât gradul este mai scăzut, cu atât tendinţa este mai pronunţată.
A treia premisă a globalizării constă în faptul recunoaşterii de către specialişti a
necesităţii internaţionalizării nu numai a culturilor, practicii în diverse domenii, ci, în primul
rând, în cel economic, constituindu-se din ce în ce mai mult ca un spaţiu unic. Însă procesul de
internaţionalizare nu trebuie tratat în sensul vechi al comuniştilor din statele centralizate, ci ca o
tendinţă de îmbogăţire a diversităţilor în domeniul producţiei, susţinută de piaţă.
O altă premisă a globalizării reiese din perspectivele geoeconomice a fiecărei ţări, care
revin din factorii spaţiali, istorici, culturali, etnopsihologici etc., care lasă o amprentă destul de
pronunţată asupra metodelor şi mecanismelor procesului de globalizare. Anume în acest cadru de
relaţii apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni opuşi – globalizare şi

16
Lenin V.I. Dezvoltarea capitalismului în Rusia, vol 3, p. 47
12
individualizare - care, pe de o parte, se integrează, iar, pe de alta, se distanţionează, însă amândoi
termeni ca categorii socio-economice au atins un mare interes în ultimii ani17 .
Globalizarea în dezvoltarea sa, un mare impuls are din partea procesului de standardizare.
Actualmente standardele – atât naţionale cât şi cele internaţionale – tind spre o universalitate şi
înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică unităţilor teritoriale mici cu o rază nesemnificativă
de utilizare. Unificarea standardelor corespunde intereselor economice preponderent a
producătorilor, însă nu mai puţin şi a consumatorilor, dacă este vorba de mărfurile tehnice,
informatice, sportive etc. La un set de alte mărfuri de întrebuinţare personală, unificarea
standardelor decurge mai lent, deoarece principiul individualizării nu trebuie ignorat şi, deci,
standartizarea poate fi considerată ca o altă premisă a globalizării.

Voi evidenţia în primul rând avantajele globalizării, avantaje generate de obicei de procesul
mondializării, şi anume:
• schimbul liber este, în sine, un joc cu suma pozitivă, în care fiecare participant
câştiga;
• globalizarea nu are loc într-un singur sens, de la Vest la Est, ci leagă între ele
comunităţi diferite şi personae aparţinând unor comunităţi şi culture diferite,
facilitând cunoaşterea şi comunicarea;
• participarea la schimburile economice internaţionale este o condiţie necesară, dar nu
şi suficientă în vederea garantării creşterii economice pe termen lung, singura care
poate asigura o creştere a prosperităţii;
• extindrea globalizării este strâns legată de reducerea sărăciei; într-un studiu recent al
Băncii Mondiale s-a demonstrat că, între 1993 şi 1998, numărul persoanelor care
trăiesc cu mai puţin de 1 euro/zi ( nivelul sărăciei extreme) a scăzut cu 120 milioane
în statele care au intrat recent în circuitul economic global18
• globalizarea a inspirit concurenta, înăsprirea acsteia şi lărgirea pieţei determinând
dezvoltarea specializării şi a diviziunii muncii, care stimulează procesul de producţie
atât la nivel naţional cât şi internaţional;
• de asemenea are loc o mai eficientă uitilizare a resurselor, o diminuare a costurilor şi
cheltuielilor, deci o creştere economică avantajoasă a economiilor deschise în
comparaţie cu cele închise;
• însă, cea mai avantajoasă tendinţa a globalizării este facilitarea transferului liber de
capital de orice origine în orice ţară, ceea ce creaza condiţii favorabile pentru
investiţii.

Pe de alta parte principalele argumente impotriva globalizarii sunt :

• globalizarea determina adâncirea inechităţilor sociale, a sărăciei şi a inegalităţilor;

• creşterea şomajului este un rezultat inevitabil al globalizării, locurile de muncă fiind
ameninţate de fluxurile masive de imigranţi şi de importurile la preţuri scăzute;
• globalizarea subminează autoritatea statelor naţiune, reducând suveranitatea acestora;
• responsabilitatea crizelor recente din Asia de Sud-Est, Rusia, sau Argentina este pusă pe
seama integrării pieţelor financiare;

17
Gotişan Victor. Globalizarea – provocarea societăţii contemporane, cauze, tendinţe,
manifestări. Cul. Globalizarea pieţei sociale. Chişinău, 2004, p. 64
18
Monica Dudian, Economie, Editura All-Beck, Bucuresti, 2005
13
 • globalizarea provoacă o omogenizare a gusturilor şi a obiceiurilor de consum,
standardizarea reducând diferenţele între diverse produse, şi crează astfel, în paralel, o
cultură unică globală;
• tot pe seama globalizării sunt puse şi numeroase agravări ale problemelor ecologice
majore, precum: efectul de seră, reducerea stratului de ozon, ploile acide ( asociate
extinderii companiilor transnaţionale).
Aşadar, avantajele şi dezavantajele globalizării, sau mai bine zis pierderile şi profiturile, obţinute
în urmă acestui proces, sunt repartizate inegal. Creşterea productivităţii, diminuarea cheltuielilor,
creşterea veniturilor unei părţi a ţărilor lumii se manifestă prin creşterea riscurilor, sărăciei,
inechităţii altora. Deoarece cheltuielile şi beneficiile, unitatea şi contrazicerea intereselor în
acelaşi timp se manifestă în majoritatea ţărilor lumii, în acest caz şi problemele nu pot fi
dezbătute decât la nivel interstatal.
Este necesară aşadar, găsirea unor forme şi mecanisme noi pentru armonizarea intereselor
economiilor naţionale, pentru rezolvarea litigiilor, apărarea partenerilor slabi şi aplicarea de
sancţiuni în cazul încălcării regulilor şi principiilor integrării şi globalizării că procese
determinate de civilizaţia actuală.

14
 Cap. 2. Globalizarea comerţului internaţional

Comerţul internaţional este dependent de procesul de globalizare. Timp de mulţi ani,

guvernele din cele mai multe ţări, şi-au lărgit deschiderea economiilor proprii fata de comerţul
internaţional fie prin sistemul de comerţ multilateral, creşterea cooperării regionale sau prin
programe reformatoare interne. În mare parte, comerţul şi globalizarea au adus multe beneficii
ţărilor şi cetăţenilor acestora. Comerţul a permis ţărilor accesul la un tip de producţie la un nivel
mult mai eficient. Acestea au crescut productivitatea muncii, au susţinut extinderea cunoştinţelor
şi a noilor tehnologii la scala planetară, şi a îmbogăţit gama sortimentala de produse la care avea
acces populaţia. Însă o adâncă integrare în economia mondială nu s-a dovedit a fi întotdeauna un
lucru bun, iar beneficiile comerţului şi globalizării nu au atins toate sectoarele sociale, astfel că,
pentru unele state deschiderea spre o economie mondială a avut un impact negativ.

2.1. Tendinţe actuale în comerţul internaţional

2.1.1. Evoluţia schimburilor comerciale internaţionale

Integrarea în economia mondială a mai multor state din afara Occidentului au determinat
la începutul secolului XX un progres ireversibil în ceea ce priveşte schimburile comerciale.
Instituirea regimului de liber-schimb a fost favorizată de semnarea a numeroase tratate bilaterale
de comerţ, tratate bazate pe clauza naţiunii celei mai favorizate. Barierele netarifare
(contingentele, licenţele de import şi export, interdicţiile etc.) nu erau mai deloc folosite.
Primul război mondial a creat condiţiile unei intensificări a politicilor protecţioniste:
probleme economice şi financiare în cazul noilor state din Europa Centrală şi de Est, mişcări
naţionaliste în Asia şi America Latină, deficite publice şi inflaţie în majoritatea ţărilor
occidentale, iar marea criză din anii ’30 a accentuat protecţionismul agricol al ţărilor industriale
şi protecţionismul industrial al ţărilor agrare; politicile deflaţioniste, urmate de devalorizări
succesive au adâncit efectele depresiunii, cu efecte dramatice asupra multor ţări exportatoare de
produse agricole şi materii prime. Perioada de după primul război mondial este marcată de o
diminuare evidentă a fluxurilor comerciale şi de capital de pe piaţa mondială, mai ales, ca urmare
a războaielor tarifare şi a măsurilor protecţioniste de natură netarifară.
În anii ’20 a fost practicata pe scară largă intervenţia statului, ceea ce nu aduce o relansare a
comerţului mondial şi nici o reluare a creşterii economice, ci prelungeşte stagnarea, întăreşte
naţionalismul economic, prin exacerbarea protecţionismului19. Ţările care au optat pentru
deschidere spre piaţa mondială au înregistrat o rată de creştere dublă faţă de ţările adepte ale
protecţionismului. De asemenea, gradul de inechitate socială, proporţia sărăciei, corupţia şi
ineficienţa serviciilor publice sunt mult mai mari în ţările protecţioniste decât în cele integrate în
economia mondială20.
Unii consideră că globalizarea şi comerţul liber sunt cauze ale diminuării veniturilor reale
ale angajaţilor slab calificaţi, disoluţia clasei de mijloc şi creşterea şomajului în ţările dezvoltate.
În realitate, nu globalizarea şi diminuarea competitivităţii internaţionale provoacă fenomene
19
Hayek, Friederich A. – Drumul către servitute, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993
20
Lukas, A. – WTO Report Card III. Globalization and Developing Countries, Center for Trade Policy, CATO
Institute, June 20, 2000, p.21
15
sociale negative, ci reglementările economice, politicile sociale costisitoare şi rigidităţile pieţei
muncii.
Cadrul instituţional postbelic, întemeiat de GATT, a fost denumit după formula
sistemului comerţului mondial. În esenţă, acesta are la bază conceptele de avantaj comparativ şi
competiţie liberă pe pieţele internaţionale, concepte constitutive ale doctrinei liberului-schimb.
Cu toate acestea, sistemul mondial de comercializare a funcţionat ca un compromis între
interesele politice ale statelor şi interesele economice ale comercianţilor. Din acest melanj între
protecţionism şi liber-schimb, a rezultat o liberalizare graduală a fluxurilor comerciale, uneori cu
sincope, în care ţările participante la schimburi, dar mai ales cele membre GATT, au aplicat
bariere tarifare şi netarifare.
Negocierile desfăşurate în cadrul rundei Uruguay şi înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a
Comerţului (în 1995, la 1 ianuarie) păreau să dea câştig de cauză tranzacţiilor comerciale
pretutindeni în lume, să accelereze aşa-numitul proces de globalizare comercială21. În realitate,
însă, au fost realizate progrese pe calea liberalizării schimburilor comerciale, dar ponderea lor nu
relevă existenţa pieţelor libere globale. Evoluţiile din ultimul timp în starea de spirit a opiniei
publice, în discursul politic, în viziunea şi activitatea unor organizaţii internaţionale şi chiar în
dezbaterea academică nu corespund acestei tendinţe de liberalizare.
Valoarea comerţului internaţional a crescut în perioada 1960-2001 de peste 19 ori, cu o
rată medie anuală de circa 8%. Ritmul de creştere este impresionant, ţinând cont de faptul că
reprezintă dublul ritmului de evoluţie al PIB-ului mondial. Exceptând anii 1974-1985, în întreaga
perioadă comerţul internaţional a înregistrat creşteri ridicate, schimbări structurale şi mutaţii ale
distribuţiei geografice. Ponderea ţărilor dezvoltate a crescut de la 18% în 1960 la circa 30% în
2001.

Tabel 1
Creşterea anuală a volumului exporturilor şi producţiei mondiale (1960-2001)

Specificare 1960-1969 1970-1979 1980-1985 1985-1990 1991-2001

1. Exporturile mondiale de produse
Totale 8,5 5,5 2,0 6,0 5,5
Agricole 4,0 3,0 1,0 2,0 3,5
Miniere 6,5 2,5 -2,5 5,0 3,5
Manufacturate 10,5 7,5 4,5 6,5 6,0
2. Producţia mondială
Totală 6,0 4,0 1,5 3,0 2,0
Agricolă 2,5 2,5 3,0 2,0 2,0
Minieră 5,0 3,5 -2,5 3,0 1,5
Manufacturată 7,5 4,5 2,5 3,5 2,5
3. Raportul ratelor de creştere (exporturi/producţie)
Totale 1,4 1,4 1,3 2,0 2,75
Agricole 1,6 1,2 0,3 1,0 1,75
Miniere 1,3 0,7 1,0 1,7 2,34
Manufacturate 1,4 1,7 1,8 1,9 2,40
Sursa: World Trade Report 2003; Grimwade, Nigel – International Trade, Routledge, London, 2000

21
Hill, Ch.W.L. – International Business, McGrow-Hill, 2000, p. 325
16
 În prezent, sub aspectul orientării geografice, circuitul economic mondial se prezintă ca
un ansamblu de curente de schimburi, dintre diferite state, grupe de ţări sau zone geografice.
Dintre acestea cele mai bine conturate în prezent sunt:
- fluxurile schimburilor reciproce dintre ţările aparţinând aceleiaşi grupe, comunităţii
economice sau zone geografice (schimburile dintre ţările UE, NAFTA, ASEAN,
MERCOSUR etc.);
- fluxurile de schimb dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, numite fluxuri Nord-
Sud;
- fluxurile de schimb dintre ţările europei Centrale şi de Răsărit şi cele dezvoltate
- fluxurile de schimb dintre ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi cele în curs de dezvoltare.

În anul 2006, creşterea înregistrată la nivelul economiei mondiale, şi-a pus amprenta şi pe
evoluţia comerţului internaţional, acesta inregistrand o crestere cu 15,4%, comparativ cu anul
precedent, 2005, la un nivel de 11,7 mii miliarde dolari, valoare nominală, în cazul exporturilor
de bunuri şi respectiv o majorare cu 11%, la un nivel de 2,7 mii miliarde dolari, valoare
nominală, în cazul exporturilor de servicii. 40% din creşterea exporturilor mondiale de bunuri
este atribuită procesului inflaţionist manifestat pe plan mondial.
Conform aprecierilor conţinute în Raportul OMC, ediţia 2008, ritmul mediu anual
înregistrat de exportul mondial de bunuri a înregistrat o creştere de 15% şi s-a situat net peste
nivelul ritmului mediu anual de creştere a PIB-ului, care a crescut cu 3,7% la nivelul întregii
lumi.
În anul 2006, principalele tendinţe care au fost puse în evidenţă în comerţul internaţional
cu bunuri au constat în:

• majorarea semnificativă a activităţii de comerţ exterior în ţările din Europa, cu

efect determinant asupra creşterii comerţului internaţional la nivel mondial;
• creşterea importantă a exporturilor de bunuri, în expresie valorică, a ţărilor din
cele patru regiuni ale lumii principale exportatoare de petrol şi alte materii prime
emergente, sub impactul creşterii semnificative a preţului purtătorilor de energie
pe piaţa internaţională.
• Continuarea trendului net ascendent al exportului Chinei, al cărui motor au
continuat să-l constituie echipamentele de birou şi de telecomunicaţii, urmate de
produsele textile şi de produsele siderurgice.

Tabelul nr. 2
Dinamica exportului mondial de bunuri şi servicii 2000-2008

Creşteri medii anuale

Anul 2008
(mld (%)
dolari) 2000-08 2006 2007 2008
Bunuri 15775 12 16 16 15
Servicii 3730 12 13 19 11
Sursa: OMC – Raportul asupra comerţului mondial, Ed. 2008

17
Graficul nr. 1

Sursa datelor: OMC – Raportul asupra comerţului mondial, Ed. 2008

În anul 2007, ritmul creşterii economice s-a încetinit faţă de 2006, ca urmare a unei
evoluţii mai puţin favorabile în cea de a doua jumătate a anului, în principalele ţări membre
OCDE şi la nivel mondial.
Încetinirea creşterii economice s-a datorat, în principal, SUA, care deţine 34% din PIB-ul
Organizaţiei, ritmul de creştere a acestei economii reducându-se la 2,2% în 2007, de la 2,9% în
anul precedent.
În opinia experţilor OCDE, principalele cauze ale încetinirii ritmului creşterii economice
în 2007 pe ansamblu şi în principalele ţări membre au fost:
• Continuarea crizei sectorului imobiliar în SUA, care s-a extins şi în alte ţări;
• Turbulenţele, uneori cu accent de criză, de pe pieţele financiare şi valutare
internaţionale;
• Creşterea explozivă a preţurilor, energiei şi a altor materii prime pe plan
internaţional, care a frânat cererea internă şi componentele de bază ale acesteia;
• Menţinerea unor dezechilibre importante în balanţele comerciale şi de plăţi
curente ale principalelor ţări.
Potrivit experţilor OCDE, încetinirea ritmului creşterii economice pe ansamblul celor 30
de ţări membre se va accentua în 2008, acesta fiind prognozat la doar 2,3%.
Pentru anii 2008 şi 2009 a fost prevazuta menţinerea unor dezechilibre însemnate în
balanţele de plăţi curente ale SUA, Japoniei, Zonei Euro şi Chinei, ceea ce va determina o nouă
escaladare a protecţionismului comercial şi noi tensiuni pe pieţele valutare internaţionale.

18
 2.1.2. Factorii de influenta ai evolutiei comertului international in contextul
actual

Printre numerosii factori de influenta ai evolutiei comertului in perioada 2000-2008 s-au

numarat si:

1. Fenomenele economice complexe din economia mondială. Cele mai

puternice efecte ale cresterii pretului petrolului s-au inregistrat asupra economiilor
sensibile la socurile petroliere. Dacă în 2002 preţul mediu mondial al unui baril de petrol
a fost de 24,36 dolari, la sfârşitul lunii februarie 2006 acesta a ajuns la 29,56 dolari pe
baril22. În prezent, preţul unui baril a atins suma de 150 dolari, începând cu luna iunie,
2008, înregistrându-se o scădere.
Pentru economia americană ameninţată de reducerea rezervelor de benzină, creşterea
preţului petrolului are efecte negative: creşterea preţurilor produselor, afectarea industriei
constructoare de maşini, a transporturilor aeriene, în general, diminuarea ritmului de creştere
economică. Pericolul apariţiei unor noi atentate teroriste se menţine la cote ridicate, mai ales
după exploziile de la Madrid. Aceste aspecte reduc încrederea ţărilor participante pe piaţa
petrolieră influenţată puternic de creşterea cererii de petrol a Chinei şi a altor state asiatice cu
rate ridicate de dezvoltare. Între 2002 şi 2004 economia chineză aflată în plină expansiune, a
devenit principalul pol de creştere a cererii mondiale de energie, influenţând incontestabil
evoluţia preţului petrolului. Se pare că rezervele de petrol ale lumii sunt concentrate în zone
caracterizate de o mare instabilitate politică: Irak, Nigeria, Venezuela. Apar ţări exportatoare,
precum Rusia, devenită cel mai mare exportator de petrol, depăşind Arabia Saudită, Azerbaidjan,
Kazakhstan, Angola.
La 49 de ani după crearea sa, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (in 1960), se
pare că a pierdut întreaga influenţă asupra preţului acestui produs, ceea ce a determinat ca orice
previziune privind evoluţia acestuia să fie contrazisă de realitatea economică. Toate aceste
evoluţii au atras atenţia asupra caracterului epuizabil al resurselor naturale, asupra dimensiunii
ecologice a comerţului internaţional.
2. Modificarea permanentă a raportului de forţe pe plan comercial. Comerţul
internaţional tinde să fie mai important pentru ţările mai mici, în privinţa numărului populaţiei,
înconjurate de ţări vecine cu regimuri deschise spre comerţ, comparativ cu ţările izolate şi cele
dezavantajate de costurile de transport ridicate. Cea mai bună cale de a măsura importanţa
comerţului internaţional pentru economiile ţărilor lumii este de a calcula ponderea comerţului
în Produsul Intern Brut, indicator care reflectă şi gradul de deschidere al economiilor naţionale
către pieţele externe.
Timp de un deceniu ponderea medie a comerţului intern în PIB pentru toate ţările
membre OECD s-a situat în jurul valorii de 40%. Factorii care explică diferenţele existente de la
o ţară la alta ţin de cultura, istoria naţională, politica în domeniul comerţului, în domeniul
protejării proprietăţii intelectuale, structura economiei, prezenţa firmelor transnaţionale care
dirijează prea mult comerţul intra-firme.

22
Laurenţiu Constantiniu – Furtuna din „borcanul” mondial cu petrol, Revista Capital, 21 februarie, 2006
19
Tabelul nr. 3
Ponderea comerţului intern al ţărilor membre OECD în PIB 2002-2007 (preţuri curente,
procentual)
Tara Anii
2002 2003 2004 2005 2006 2007
Franţa 26,1 25,2 25,6 26,6 27,4 27,5
Germania 33,9 34,0 35,7 38,1 42,5 43,4
Japonia 10,6 11,0 12,4 13,6 15.4 16.8
Mare 27,7 26,6 26,9 28,3 30.1 28.0
Britanie
Polonia 31,3 35,7 38,6 37,2 41.3 42,2
Republica 66,3 67,2 71,3 70,8 74.8 77,7
Cehă
Ungaria 65,1 63,9 65,1 67,1 77.4 79.5
Olanda 60,1 62,1 62,9 66,1 69.0 70.6
Republica 75,4 78,8 76,5 79,8 86,3 87,0
Slovacă
SUA 12,1 11,7 12,7 13,4 14,2 14,7
UE 15 48,1 48,3 48,8 50,7 51.0 51.3
Media 43,1 43,2 43,6 45 45.1 45.4
OECD
SURSA: www.oecd.org - OECD Factbook 2009

Graficul nr. 2
Ponderea comerţului intern al ţărilor membre OECD în PIB (2002-2007)

Sursa datelor : www.oecd.org - OECD Factbook 2009

20
 În 2007 media ponderii comerţului cu bunuri şi servicii pentru toate ţările membre OECD
a fost de 45.4%, iar pentru ţările membre UE de 51.3%. Pentru ţările mici ponderile au depăşit
50% (Austria, Belgia, Rep. Cehă, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Rep. Slovacă), iar
pentru Japonia şi SUA aceste ponderi au fost de circa 13%. În perioada analizată ponderea
comerţului în PIB pentru ţările OECD a crescut cu aprox. 2,5% în fiecare an. Creşteri
substanţiale s-au înregistrat pentru Luxemburg, Ungaria şi Belgia, ţări cu mare deschidere spre
exterior.
De la un an la altul, ponderea ţărilor în comerţul mondial se modifică, pe scena
schimburilor internaţionale apărând noi câştigători şi perdanţi. De exemplu, SUA trebuie să-şi
redefinească relaţiile comerciale cu Rusia, America Latină sau China. Ţările asiatice au de
depăşit încă efectele crizei valutar-financiare. Rusia, ţară mai nou exportatoare de petrol, trebuie
să-şi reconsidere relaţiile comerciale cu fostele ţări aflate în zona sa de influenţă şi cu puterile
comerciale ale lumii.
3. Instituţionalizarea comerţului mondial, care a devenit necesara datorita aparitiei noilor
actori ai comertului (corporatiile multinationale, reteaua in continua crestere a organizatiilor
neguvernamentale, blocurile regionale – NAFTA, ASEAN, UE -, precum si prezenta grupurilor
de coordonare politica – G-22, OCDE); modificarii reactiei firmelor la noii stimuli ai pietei,
precum si diversificarea factorilor care contribuie la schimbarile sociale. Institutionalizarea s-a
realizat sub o forma provizorie GATT, permanentizandu-se prin crearea OMC, principala
organizaţia care stabileşte regulile de desfăşurare a comerţului internaţional.
4. Activitatea grupărilor economice regionale (UE, NAFTA). Negocierea şi
aplicarea prevederilor aranjamentelor grupărilor economice regionale au avut un impact
puternic în ultimele decenii asupra fluxurilor comerciale tradiţionale, reorientându-le spre
alte zone.
Uniunea Europeană a devenit un important exportator şi importator mondial, modificând
dinamica, structura şi configuraţia geografică a schimburilor comerciale internaţionale.

Tabelul nr. 4
Comerţul cu bunuri al U.E. în 2007 (mld. USD şi procentual)

Exporturi Importuri
Valoare Cota parte Crestere Valoare Cota parte Crestere
totală (mld. (%) anuala fata totală (mld. (%) anuala fata
USD) de anul USD) de anul
precedent precedent
(%) (%)
Total 5319.7 100 16 5573.9 100 15
mondial
UE 3621.9 68.1 16 3621.9 65.0 16
SURSA: www.wto.org, International Trade Statistics, 2008

Din tabel se observă că în anul 2007 comerţul UE cu bunuri şi servicii a înregistrat o

pondere ridicată în comerţul mondial (68,1% din exporturile mondiale de bunuri si servicii,
65,0% din importurile mondiale de bunuri). Atât exporturile cât şi importurile de bunuri ale UE
sunt derulate în cea mai mare parte în interiorul grupării. NAFTA (Acordul Nord – American de
Liber Schimb) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 şi cuprinde două ţări dezvoltate (SUA şi

21
Canada) şi Mexicul, o ţară în dezvoltare. Acest acord a pornit de la speranţa că va duce la
creşterea exporturilor SUA către Mexic, însă la scurt timp de la integrare, Mexicul a trecut
printr-o criză economico-financiară, iar exporturile SUA către această ţară au scăzut. În ultimii
ani, însă, comerţul intra-grupare a înregistrat creşteri importante: în 2005 intra-exporturile au
deţinut 55,8 % din exporturile totale ale grupării, iar intra-importurile au atins 34,5 % din
importurile totale ale grupării23. De asemenea, fluxurile de investiţii directe au crescut, fiind
îndreptate prioritar spre economia mexicană. O a treia putere important in ceea ce priveste
comertul mondial, este Japonia, care alturi de celalalte doua mari puteri comerciale ( SUA, UE)
alcatuiesc Triada comertului international, acea grupare economica, care desfasoara mai mult de
80% din volumul schimburilor pe glob. Schematic, relaţiile comerciale ale triadei pot fi
reprezentate in firgura de mai jos.
NAFTA desfăşoară un comerţ intra-regional în proporţie de aproximativ 40%, exportă
17,2% din total în UE şi 21% în Asia. Importă peste 17% din UE şi 22% din Asia (11% din
Japonia). UE – 15 exportă intra-regional 62% din total, exportă în NAFTA 10%, iar în Asia 8%.
Importă 8% din NAFTA şi 7% din Asia (4% din Japonia). Asia exportă intra-regional 48,7%, iar
în celelalte regiuni exportă 25% în NAFTA şi 16% în UE. Importurile din NAFTA se ridică la
24%, iar cele din UE la 17% din total24.

991mld.$

NAFTA
391 intra-reg.

171 207
233 267

179
UE - 15 Asia
1417 intra-reg. 171 520 intra-reg.
2291 mld.$ 1066 mld.$

Comerţul în triadă reprezintă 76% din total pentru NAFTA, 80% pentru UE şi 90%
pentru Asia dezvoltată. Dacă la centrele triadei adăugăm şi sateliţii comerciali – ţări ale căror
fluxuri comerciale se desfăşoară în proporţie de peste 60% cu triada – ponderea totală a zonelor
integrate comercial se ridică la aproximativ 80% din comerţul mondial.
5. Noile evoluţii tehnologice, aflate în strânsă corelaţie cu protejarea
proprietăţii intelectuale, contribuie la apariţia unor noi produse şi servicii, rod al activităţii de
cercetare, inovare, al inteligenţei umane. Foarte multe realizări ale industriei farmaceutice, ale
tehnologiei informatice contribuie la diversificarea gamei de produse care pătrund în circuitul
comercial internaţional. Din ce în ce mai mult, deţinerea unor drepturi de proprietate intelectuală
conferă firmelor avantaje competitive pe piaţa mondială, fiind necesară protejarea acestor
drepturi împotriva concurenţei.
Factorii analizaţi sunt extrem de dinamici şi au determinat o evoluţie a comerţului
internaţional extrem de diferită pe ani, pe ţări, pe regiuni ale lumii şi pe categorii principale de
bunuri şi servicii. Influenţat puternic de evoluţia rapidă a tehnologiilor informatice, de exemplu,
comerţul electronic a cunoscut o expansiune spectaculoasă. Internetul dispune de imense
oportunităţi pentru dezvoltarea unor forme noi de tranzacţii comerciale prin infrastructura
electronică pe care o pune la dispoziţia a milioane de utilizatori ce împart costurile aferente
acesteia. Însă, derularea comerţului prin Internet nu mai prezintă siguranţă, datorită dezvoltării
23
WTO, International Trade Statistics, 2006, p.21
24
Işan, Vasile – Tranzacţii comerciale internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004., p. 226
22
puternice a pirateriei software, ceea ce impune modernizarea sistemelor de proprietate
intelectuală, singura posibilitate de a asigura protecţia afacerilor derulate pe Internet.
Se impune cu necesitate modernizarea comerţului internaţional, cel puţin din următoarele
motive:
• Existenţa încă a decalajelor mari între ţările dezvoltate şi cele în
dezvoltare în privinţa participării la schimburile comerciale internaţionale. Ţările în
dezvoltare ar trebui să depună eforturile necesare pentru realizarea unor ajustări
macroeconomice deosebit de importante, iar cele dezvoltate ar trebui să intervină pentru
diminuarea datoriilor externe ale acestor ţări (prin renegociere), să-şi relaxeze politicile
fiscale sau să încurajeze importurile din aceste ţări.
• Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informatice, a cunoştinţelor din diferite
domenii ar trebui să permită accesul ţărilor sărace sau aflate în dezvoltare la aceste
cunoştinţe care presupun, printre altele, construirea unor sisteme adecvate de proprietate
intelectuală.
• Extinderea Uniunii Europene, un actor deosebit de important pe piaţa
mondială, mai ales că majoritatea schimburilor comerciale se derulează în interiorul
regiunii;
• Extinderea fără precedent a fenomenelor de contrafacere, falsificare,
piraterie, concurenţă neloială – datorită dorinţei de câştig rapid a multor categorii de
oameni, a existenţei corupţiei sau datorită lipsei de informare şi educare a unor categorii
tot mai mari de consumatori.
• Funcţionarea rigidă şi netransparentă a instituţiilor care reglementează
comerţul internaţional sau a altor organizaţii mondiale (OMC, FMI, Banca Mondială).
FMI, de exemplu, prin programele sale, ar trebui să contribuie la reducerea inflaţiei şi la
îmbunătăţirea balanţei de plăţi a unor ţări în dezvoltare, la derularea unui comerţ
internaţional echilibrat, dar tot mai mulţi economişti din aceste ţări văd în această
organizaţie un „instrument al ţărilor bogate pentru perpetuarea actualei structuri a pieţei
mondiale care le este favorabilă”. OMC ar trebui să vegheze la derularea mai echitabilă a
comerţului mondial, astfel încât acesta să devină accesibil ţărilor în dezvoltare.
Joseph Stiglitz susţine că în structurile de conducere ale OMC problemele ţărilor sărace
nici măcar nu sunt auzite. Economiile ţărilor sărace şi ale celor în dezvoltare sunt caracterizate
prin deficite mari ale balanţelor de plăţi externe, balanţe comerciale dezechilibrate, prin existenţa
firmelor naţionale care nu au nici o şansă în faţa marilor companii transnaţionale.
Modernizarea comerţului internaţional şi protejarea proprietăţii intelectuale presupun,
printre altele:
• Modificarea structurii pieţei mondiale. În cazul ţărilor dezvoltate, ponderea în totalul
exporturilor a produselor manufacturate de înaltă performanţă care înglobează tehnologie
de vârf, rezultat al investiţiilor puternice în cercetare-dezvoltare, este mare, în timp ce
majoritatea ţărilor sărace sau în dezvoltare exportă majoritar bunuri primare. Continuarea
ignorării acestor decalaje ar putea accentua stările tensionate existente pe plan
internaţional sau ar putea provoca blocaje mari în economia mondială. Ţările dezvoltate
ar trebui să înlesnească transferul de tehnologie performantă către ţările sărace, la
adăpostul sistemelor de protejare a proprietăţii intelectuale.
• Reformarea organizaţiilor internaţionale: OMC, FMI, Banca Mondială. Structura de
conducere a acestor instituţii ar trebui să asigure o largă reprezentare a ţărilor în
dezvoltare pentru ca interesele economice ale acestora să fie respectate.
• Apariţia în permanenţă a unor produse şi servicii noi, diversificate, cu grad ridicat de
performanţă care satisfac cele mai exigente cerinţe ale consumatorilor. Acestea sunt
23
 rezultatul investiţiilor guvernelor statelor lumii în cercetare-dezvoltare-inovare, educaţie,
dar şi al existenţei sistemelor de proprietate intelectuală care asigură garantarea calităţii, a
originii, a denumirii produselor şi serviciilor.
• Reconsiderarea rolului comerţului ca promotor al creşterii economice în economiile
naţionale; asigurarea unui mediu prielnic de derulare a afacerilor pentru atragerea
investiţiilor în comerţ, capitaluri mici cu o rotaţie rapidă ce asigură profitabilitate într-un
timp scurt.

2.1.3. Gradul de deschidere al pieţelor

Gradul de deschidere comercială (măsurat că raport între exporturi plus importuri şi PIB
cumulat) atât pe plan mondial cât şi în special în ţările membre OCDE, a crescut de la
aproximativ 22% în 1998, la peste 27% în 2007.

Tabelul nr. 5
Ponderea comerţului internaţional în PIB (1998 – 2007)

Tara 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
UE (27) 31.6 32.1 35.9 35.8 34.6 34.1 35.4 37.0 39.6 40.0
SUA 11.9 12.2 13.2 12.1 11.7 11.8 12.8 13.5 14.2 14.7
Japonia 10.0 9.5 10.3 10.2 10.7 11.2 12.3 13.6 15.4 16.8
OCDE 21.1 21.0 22.4 22.0 21.8 22.3 23.9 25.0 26.7 27.8
total
Sursa: OCDE Factbook 2009

Graficul nr. 3
Ponderea comertului international in PIB (1998-2007)

Sursa datelor: OCDE Factbook 2009

Cele mai integrate regiuni din punct de vedere comercial sunt Europa de Vest şi Asia, cu
o pondere a comerţului intra-regional de 67,5% şi, respectiv, 49,7%. Mai mult, comerţul intra-
regional al Europei de Vest (în care UE reprezintă peste 95%) reprezintă peste 30% din comerţul
mondial cu produse. Proximitatea geografică şi alţi factori importanţi (apropierea culturală,
circumstanţele istorice, complementaritatea economiilor etc.) determină orientarea preponderentă
a comerţului zonelor limitrofe către regiunile nucleu: Europa de Est exportă peste 55% din
produse în Europa de Vest, America Latină exportă peste 60% din produse în America de Nord.
Aşa cum relevă datele din tabelul 6, cea mai mare parte a exporturilor se îndreaptă către
ţări care, geografic, se află în apropiere. Astfel, SUA face comerţ în principal cu Canada, Japonia
24
cu Statele Unite, China şi Taiwanul cu Hong-Kong-ul etc. Ţările membre ale Uniunii Europene
exportă în aceeaşi zonă, comerţul intra-comunitar crescând in mod considerabil. Faptul este cu
atât mai important, cu cât ponderea acestuia în comerţul mondial a crescut de la 13,5% în 1960 la
24,5% în 1994, în timp ce comerţul cu ţările extra-comunitare a scăzut de la 20,5% în 1960 la
15% în 199425. Sursele statistice ale UE confirmă aceste evoluţii, aşa cum reiese din tabelul
următor:

Tabel 6
Pietele de export

Ţara Cea mai mare piaţă de export

(pondere în total exporturi)
SUA Canada – 21,3%
Germania UE - 56,4%
Japonia SUA – 27,5%
Franţa UE – 62,6%
Marea Britanie UE – 52,7%
Italia UE – 55,4%
Olanda UE – 78,1%
Canada SUA – 82,3%
Belgia/Luxemburg UE – 70,4%
China Hong Kong – 21,8%
Coreea de Sud SUA – 16,7%
Singapore SUA – 18,4%
Taiwan Hong Kong – 39,6%
Spania UE – 79%
Sursa: FMI

Tabel 7
Valoarea PIB si comertul cu bunuri pe regiuni 2006-2008(cresteri anuale procentuale in
preturi constante)
-mld $, %-
PIB Exporturi Importuri
2006 2007 2008 2006 2007 2008 2006 2007 2008
Total 3.7 3.5 1.7 8.5 6.0 2.0 8.0 6.0 2.0
America de Nord 2.9 2.1 1.1 8.5 5.0 1.5 6.0 2.0 -2.5
SUA 2.8 2.0 1.1 10.5 7.0 5.5 5.5 1.0 -4.0
America Centrala si de Sud 6.1 6.6 5.3 4.0 3.0 1.5 15.5 17.5 15.5
Europa 3.1 2.8 1.0 7.5 4.0 0.5 7.5 4.0 -1.0
Uniunea Europeana (27) 3.0 2.8 1.0 7.5 3.5 0.0 7.0 3.5 -1.0
Asia 4.6 4.9 2.0 13.5 11.5 4.5 8.5 8.0 4.0
China 11.6 11.9 9.0 22.0 19.5 8.5 16.5 13.5 4.0
Japan 2.0 2.4 -0.7 10.0 9.5 2.5 2.0 1.5 -1.0
India 9.8 9.3 7.9 11.0 13.0 7.0 8.0 16.0 12.5
Sursa: WTO Secretariat
Tabel 8
Exportul de produse al ţărilor dezvoltate in perioada 2000-2007

-mld $, %-
25
Dent, C. – The European Economy. The Global Context, Routledge, London, 1997, p. 169
25
Regiunea Valoarea Exportul
2007 Crestere procentuala anuala
2000-2007 2005 2006 2007
Total 13570 12 14 16 15
mondial
SUA 1163 6 10 15 12
UE (27) 5314 12 8 13 16
Japonia 713 6 5 9 10
Sursa : WTO Report 2008

Tabel 9
Importul de produse al tarilor dezvoltate in perioada 2000-2007

-mld $, %-
Regiunea Valoarea Importul
2007 Crestere procentuala anuala
2000-2007 2005 2006 2007
Total 13940 11 14 15 14
mondial
SUA 2017 7 14 11 5
UE (27) 5569 12 10 14 15
Japonia 621 7 7 13 13 7
Sursa : WTO Report 2008

În 2007, variaţia creşterii reale a comerţului pe regiuni a cunoascut o gama largă,

reflectând diferenţele marcante între activităţile economice şi preţurile relative de dezvoltare..
În America Centrală şi de Sud importurile reale de bunuri au crescut ca valoare cu 20% 26,
mai mult de trei ori decât media globală în 2007, iar exporturile acestora s-au ridicat doar cu 5%.
În Africa şi Orientul Mijlociu importurile au crescut cu 12%, pe când exporturile au
cunoscut o perioadă de stagnare.
Exporturile Asiei au înflorit cu peste 11,5% depăşind creşterea importurilor care au atins
doar o creştere de 8,5%.
În America de Nord, exporturile au înflorit ceva mai puţin decât comerţul global, dar de
două ori mai mult în ceea ce priveşte importurile. Excesul exporturilor regionale, se datorează în
mare măsură SUA, unde volumul importurilor a crescut doar cu 1%, pe când exporturile în 2007 s-
au extins cu 7%. Canada şi Mexicul, două dintre exportatoarele nete de produse miniere, şi-au
crescut importurile mai repede şi într-o măsură mai mare decât exporturile.
Performanţele economice europene au fost cumva atipice în 2007. a fost raportată o uşoară
descreştere în creşterea economică (0.1% puncte), alături de o drastică reducere a ratei de expansiune
atât a exporturilor cât şi a importurilor (3.5% puncte). Evoluţia descendentă a comerţului Europei
este mai pronunţată în ceea ce priveşte comerţul intra-UE, pe când creşterea reală a comerţului cu
bunuri al Europei continua să zăbovească în urma ratei globale de expansiune comercială, cum a fost
căzut încă din anul 2002.

2.2. Aspecte controversate în nouă structură a comerţului internaţional

26
WTO Report 2008, Trade in globalising world
26
 Economia mondială s-a caracterizat pe parcursul deceniului trecut prin sporirea
inegalităţilor , o creştere economică uşor mai redusă faţă de cea înregistrată în deceniul anterior şi
prin deschiderea spre exterior a economiilor naţionale. În ciuda liberalizării comerciale prin
reducerea drastică a protecţionismului tarifar, tendinţe uneori îngrijorătoare s-au manifestat în
domeniul comerţului internaţional cu produse exportate, în special de ţările în dezvoltare. Pentru a
ilustra caracterul contradictoriu al dezvoltării în condiţiile globalizării, voi enumera câteva aspecte
ale noii arhitecturi ale comerţului mondial.
Liberalizarea comerţului este o dorinţă urmărită de către toate ţările globalizatoare27, dar
adeseori, acesta a fost sfidat de preţurile mici, ceea ce a condus la escaladarea protecţionismului
netarifar. Ritmurile de creştere ale exporturilor şi ale importurilor majorităţii ţărilor lumii au
scăzut (la jumătate, de exemplu, în 1998 faţă de 1997 şi de aproape 4 ori în 2001 faţă de anul
anterior), la fel ca şi preţurile la produsele primare ( tocmai la produsele exportate de ţările sărace),
cu excepţia petrolului28. Astfel, în 19 din cele 26 de ţări sărace ale continentului african s-au
înregistrat regresii ale exporturilor, datorate reducerii preţurilor mineralelor, aurului şi metalelor cu
17%, a produselor agricole cu 20%, a cuprului cu 27%, a alimentelor cu 31%, a bumbacului cu 39%
şi a cafelei cu 66%, între 1997 şi 2001.
Ţările în curs de dezvoltare şi-au sporit ponderea în participarea la comerţul
internaţional de la 19% în 1971, la peste 30% în 2002. Există însă, mari variaţii între diferitele
regiuni. De exemplu, noile ţări industrializate din Asia au înregistrat evoluţii positive, în timp ce
Africa, pe ansamblu, a avut un trend descrescător.
Structura ofertei de export este, de asemenea, un aspect extreme de important. Cea mai
importantă creştere a fost, de departe, cea a exportului de produse manufacturate( cu 48% între 1997
şi 2005), dar aceasta s-a concentrate în ţările exportatoare de petrol. Ponderea produselor primare,
oferite mai ales de ţările mai sărace, s-a redus cu 7,5% în 2002 faţă de 199729.
De asemenea, este important de observat faptul că, se menţine o polarizare a comerţului
internaţional între Nord şi Sud, un Nord în care ţările desfăşoară schimburi mai dese între ele, şi
un Sud care care realizează schimburi mai dese cu Nordul şi mai puţin între ele. Astfel spus,
comerţul internaţionale se desfăşoară între doi parteneri de dimensiuni diferite: un Sud strict
specializat, vulnerabil la fluctuaţiile priturilor mondiale, şi un Nord cu o specializare difuză care se
concentrează mai ales pe exportul şi importul de bunuri similare.
În perioada 2000-2007 comerţul mondial cu bunuri şi servicii a cunoscut creşteri importante
în mor diferit în funcţie de regiune şi caracteristicile acesteia; conform Statisticii Internaţionale de
Comerţ (2008) a OMC :
• America de Nord a înregistrat o creştere a exportului de bunuri cu 6%, respective a celui de
servicii cu 7%, şi un procent de 7%în importul atât a bunurilor cât şi a serviciilor;
• America Latină a cunoscut o creştere cu 14% la exportul de mărfuri şi 10% la cel de
servicii, iar importul a crescut cu 12% din bunuri şi 9%la servicii;
• Europa a avut o creştere de 12% atât la exportul de bunuri cât şi la impotul de bunuri şi
servicii, iar în ceea ce priveşte exportul de servicii creşterea a avut o valoare de 13%;
• Asia a crescut în exportul de bunuri şi servicii cu un procent de 13 %, iar impotul de bunuri
şi servicii cu 13%, respective 11%.

2.3. Globalizarea si OMC

27
Ioan Bari, Globalizarea Economiei, Edit Economica, Bucuresti, 2005, pg 237
28
Raportul OMC, 2002
29
The Least Developed Countries Report, United Nations, 2002
27
 „Anii de avânt 1950-1975 au condus la creşterea volumului comerţului mondial cu 500%,
în timp ce produsul global s-a mărit cu 22%. Marele impuls a venit din partea unei organizaţii
guvernamentale, din familia Naţiunilor Unite, care a purtat numele GATT până la transformarea
sa în OMC. Eficienţa ei discretă şi tenace măreşte încrederea în posibilitatea unei instituţii
valabile de guvernare globală. În bilanţul de 50 de ani ai GATT apare şi următoarea realizare:
tarifele medii sunt o zecime din ceea ce au fost la crearea sa.
De la produse industriale s-a trecut la servicii şi protecţia proprietăţii intelectuale, care nu
se aflau înainte pe agendă. Acum preocupările se extind la sectorul telecomunicaţiilor, finanţelor
şi tehnologiei informaţionale. Comerţul cu servicii creşte mai repede decât cel cu bunuri.
Agricultura şi comerţul sunt teme noi, devenite centrul dezbaterilor internaţionale. Noua
organizaţie mondială de comerţ (OMC) s-a afirmat de la început printr-o mai mare capacitate de
a arbitra disputele de comerţ.
În timp ce se conturează o largă convergenţă de opinii în rândul analiştilor scenei
relaţiilor economice internaţionale contemporane, atunci când califică mutaţiile intervenite în
structura comerţului internaţional drept consecinţe ale adâncirii procesului de globalizare a
economiei contemporane, părerile se diferenţiază sensibil atunci când sunt apreciate tendinţele de
amplificare a abordărilor regionale şi bilaterale din spaţiul relaţiilor economice internaţionale.
Astfel, unii analişti consideră proliferarea negocierilor bilaterale un simptom alarmant al
fragmentării şi incoerenţei sistemului comercial, reprezentând tot atâtea devieri de la principiul
multilateralităţii, consfinţit de-a lungul deceniilor drept principal călăuzitor al sistemului
comercial internaţional. Alţii, mai puţin sceptici, înclină să pună acest fenomen pe seama
aceluiaşi proces de globalizare a economiei, considerându-l un răspuns direct al relaţiilor
economice internaţionale la schimbările fundamentale petrecute în organizarea internaţională a
producţiei şi în natura competiţiei internaţionale.
Schimbările care au alterat semnificativ natura şi rolul comerţului internaţional, în
special, şi relaţiile economice globale, în general, au fost alimentate de două tendinţe gemene,
aparent divergente, dar avându-şi originea în acelaşi proces de internaţionalizare a producţiei:
adâncirea integrării regionale a sistemelor de producţie, concomitent cu accentuarea procesului
de globalizare.
Incapacitatea fostului GATT de a aborda strânsa integrare dintre deciziile din domeniul
politicilor comerciale şi celelalte dimensiuni ale politicilor guvernamentale reprezintă o cauză
majoră, care a alimentat negocierea unor acorduri bilaterale şi regionale de instituire a unor regimuri
de liber schimb”( Costel Nistor, Globalizarea si probleme globale).
In acest sens la 1 ianuarie 1995, după îndelungate şi complexe negocieri, a luat fiinţă
Organizaţia Mondială a Comerţului, exponenta noului set de principii, reguli şi discipline care
urmează a asigura comerţului internaţional un cadru îmbunătăţit de desfăşurare, adaptat cerinţelor
actuale şi de perspectivă.
OMC este organizaţia care stabileşte regulile de desfăşurare a comerţului internaţional.
Realizările acesteia în domeniul eliminării unor obstacole din calea schimburilor comerciale
internaţionale, în negocierea unor tratate multilaterale sunt notabile.
Funcţiile OMC sunt îndeplinite de organul suprem de decizie reprezentat de Conferinţa
Ministerială care se reuneşte la nivelul miniştrilor comerţului din ţările membre o dată la 2 ani.
Printre acestea se numără: organizarea şi desfăşurarea unor noi runde de negocieri comerciale
multilaterale, soluţionarea diferendelor comerciale care apar între membrii săi, examinarea
periodică a politicilor comerciale ale ţărilor membre, cooperarea cu alte organisme comerciale şi
financiare internaţionale (BIRD, FMI, OECD, UNCTAD, PNUD, OMPI), punerea în aplicare a
prevederilor acordurilor comerciale multilaterale.

28
 Reprezentanţii ţărilor în dezvoltare sunt însă nemulţumiţi de politica promovată de OMC.
La fiecare Conferinţă Ministerială au avut loc ample manifestaţii de protest ale unor organizaţii
ale consumatorilor sau ale altor organizaţii nonguvernamentale împotriva politicii comerciale
promovate de OMC.
Aderarea la OMC a cat mai multor state ale lumii constituie o garantie a continuarii
liberalizarii comertuuli. Cel mai noi state membre, precum Ecuador, Mongolia, Bulgaria,
Panama, Letonia si Estonia, care au aderat la OMC in perioada 1996-1999, si Iordania, Georgia,
Albania, Oman si Croatia, care au aderat in 2000 au facut eforturei de consolidare sau reducere a
taxelor vamale. In anul 2001, 3 noi candidati au aderat la OMC: Lituania, Moldova si China.
Negocierile de aderare ale Chinei au fost extrem de controversate si au durat peste 10 ani,
incheindu-se cu ocazia Conferintei Ministeriale de la Doha(noiembrie 2001). Costul armonizarii
cu reglementarile OMC au fost estimate a fi mai mari decat avantajele induse in primii doi ani,
dupa care efectul net va fi pozitiv pe termen lung. Cele mai recente aderari au fost: in 2002
Taipei-ul chinezesc, in 2003 Macedonia si Armenia, Nepal in 2004, Vietnam in 2007 si Ucraina
in 2008.
Unii specialişti consideră că instituţiile comerciale „au acţionat mai mult în interesul
ţărilor avansate şi al grupurilor din interiorul acestor ţări decât în cel al ţărilor în dezvoltare. Aşa
cum FMI tratează cu superficialitate preocupările celor săraci – se dau miliarde de dolari pentru
salvarea băncilor, dar nu şi sumele mărunte necesare pentru acordarea de subvenţii la produsele
alimentare destinate celor daţi afară de la locurile de muncă din cauza programelor FMI – OMC
pune comerţul deasupra oricăror interese”30. Joseph Stiglitz consideră că instituţiile internaţionale
publice sunt extrem de utile pentru stabilirea regulilor comerciale, dar că acestea trebuie să treacă
prin „schimbări dureroase care să le permită să joace rolul pe care ar trebui să-l joace pentru ca
procesul de globalizare să dea roade nu doar pentru cei bogaţi şi ţările industrializate, ci şi pentru
cei săraci şi ţările în dezvoltare.”31
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este singurul organism internaţional care se
ocupă de normele ce dirijează comerţul între ţări. Nucleul său este constituit din Acordurile
OMC, care au fost negociate şi semnate de majoritatea ţărilor ce au participat la comerţul
mondial. Aceste documente stabilesc norme juridice fundamentale ale comerţului internaţional.
Sunt contracte care obligă guvernele să-şi menţină politicile comerciale între limitele convenite.
Chiar daca sunt negociate şi formate de guverne, obiectivul lor este de a ajuta producătorii de
bunuri şi servicii, exportatorii şi importatorii să-şi continue activităţile.
Scopul principal al sistemului este de a ajuta la circulaţia fluxurilor comerciale cu
maximă libertate posibilă, atâta timp cât nu se produc efecte secundare defavorabile. Aceasta
înseamnă pe de o parte eliminarea de obstacole. Pe de alta parte denotă că particularii,
intreprinderile şi guvernele cunosc care sunt normele ce dirijează comerţul în toată lumea,
dându-le siguranţa că politicile nu vor suferi schimbări bruşte. Cu alte cuvinte, normele trebuie
sa fie "transparente" şi previzibile.
Cum acordurile sunt redactate şi semnate de comunitatea ţărilor comerciante, adeseori după
ample dezbateri şi controverse, una dintre funcţiile cele mai importante ale OMC este de a servi
ca for pentru celebrarea negocierilor comerciale.
Al treilea aspect important al muncii OMC este soluţionarea divergentelor. Relaţiile
comerciale poarta adeseori interese contrare. Contractele şi acordurile inclusiv cele negociate cu
grijă din sistemul OMC, necesită câteodată să fie interpretate. Modul cel mai bun de a rezolva
aceste diferenţe este prin intermediul unei proceduri imparţiale, bazată pe un fundament juridic
convenit. Acesta este cel care inspiră procesul de soluţionare a diferenţelor stabilite de
Acordurile OMC.
30
Joseph E. Stiglitz – Globalizarea, speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 329,331
31
Joseph E. Stiglitz – Globalizarea, speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 384
29
 Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la WTO: Algeria,
Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Capul Verde, Guineea
Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia,
Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi Príncipe, Arabia Saudită, Serbia şi Muntenegru (fiecare
republică a aplicat separat pentru fi membră), Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina,
Uzbekistan, Vanuatu, Vietnam şi Yemen. Multe dintre aceste ţări doresc să devină membre.
Iranul a aplicat pentru prima oară la WTO în 1996, însă aplicaţia sa a fost blocată de către Statele
Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar susţine terorismul internaţional. În luna martie,
2005, SUA a declarat că îşi va folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile pentru aderarea
Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei înţelegeri
legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este încă ţară membră, deşi a aplicat pentru aderarea
la GATT în 1993.

Cronologie

• 1986-1994 - Runda din Uruguay a negocierilor GATT, culminând cu Acordul de la

Marrakech care a pus bazele WTO.
• 1 ianuarie, 1995 - WTO îşi începe existenţa.
• 1 mai, 1995 - Renato Ruggiero devine director general pe 4 ani.
• 9 decembrie - 13 decembrie, 1996 - Conferinţa ministerială inaugurală de la Singapore.
• 18 mai - 20 mai, 1998 - A doua conferinţă ministerială, de la Geneva, Elveţia.
• 1 septembrie, 1999 - Mike Moore a devenit director general.
• 30 noiembrie - 3 decembrie, 1999 - A treia conferinţă ministerială, de la Seattle,
Washington, SUA.
• 9 noiembrie - 13 noiembrie, 2001 - A patra conferinţă ministerială, de la Doha, Qatar
începe cu Runda de la Doha.
• 11 decembrie, 2001 - Republica Populară Chineză a aderat la WTO după 15 ani de
negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).
• 1 ianuarie, 2002 - Republica Chineză (Taiwan) a aderat la WTO.
• 1 septembrie, 2002 - Supachai Panitchpakdi devine director general.
• 10 septembrie - 14 septembrie, 2003 - A cincea conferinţă ministerială, de la Cancun,
Mexic
• octombrie 2004 - Cambodgia devine membră WTO
• 13 decembrie - 18 decembrie, 2005 - A şasea conferinţă ministerială va avea loc la Hong
Kong.

Principiile sistemului comercial al OMC

Acordurile OMC sunt întinse şi complexe pentru că se referă la texte juridice care
abordează o mare varietate de activităţi. Este vorba despre: agricultură, textile şi îmbrăcăminte,
servicii bancare, telecomunicaţii, contracte publice, norme industriale, reguli despre sănătatea
alimentelor, proprietate intelectuala si multe alte teme. Toate aceste documente sunt inspirate din
diferite principii simple si fundamentale. Aceste principii sunt baza sistemului multilateral de
comerţ.
Aceste principii sunt:

1. Comerţul fără discriminări

a. Naţiunea cea mai favorizata (NMF): tratarea celorlalţi în mod egal.

30
 În virtutea acordurilor OMC, ţările nu pot prin regula generala să stabilească discriminări
între diverşii săi interlocutori comerciali. Dacă i se acordă unei ţări un avantaj special (reducerea
tarifului aplicabil la unul din produsele sale, de exemplu), trebuie să se facă acelaşi lucru cu toţi
ceilalţi membri ai OMC.
Acest principiu este cunoscut drept clauza naţiunii celei mai favorizate (NMF). Sunt permise
anumite excepţii. De exemplu, ţările care fac parte dintr-o regiune pot stabili un acord de liber
comerţ, care nu se aplică mărfurilor ce provin din exteriorul grupului. O ţară poate pune
obstacole produselor ce provin din anumite ţări, ce sunt considerate obiect al unui comerţ neloial.
Şi în cazul serviciilor, se permite ca ţările, în anumite circumstanţe restrânse, să aplice anumite
discriminări. Totuşi, acordurile permit doar aceste excepţii cu referire la condiţii stricte. In
general, clauza naţiunii celei mai favorizate înseamnă că de fiecare dată când o ţară înlătură un
obstacol din faţa comerţului sau deschide o piaţă, trebuie să facă acelaşi lucru pentru aceleaşi
produse sau servicii ale tuturor partenerilor comerciali, bogaţi sau săraci, slabi sau puternici.
Expresia "cea mai favorizată" sună ca o contradicţie. Pare să sugereze că este vorba de
vreun tip special de clauză pentru o ţară determinată, dar în OMC înseamnă în termeni reali
nediscriminarea, adică tratament egal pentru toţi.
Ceea ce se întâmplă în OMC este: fiecare membru îi tratează pe ceilalţi membri în mod egal ca
interlocutori comerciali "cei mai favorizaţi". Dacă o ţară creşte beneficiile pe care le dă altui
partener de afaceri, trebuie să acorde acest "cel mai bun" tratament tuturor celorlalţi membri ai
OMC astfel încât toţi să continue să fie "cei mai favorizaţi".
Condiţia de naţiunea cea mai favorizată (NMF) nu înseamnă întotdeauna egalitate în
modul de tratare. În secolul XIX, când s-au semnat primele tratate bilaterale NMF, includerea în
grupul de interlocutori comerciali "cei mai favorizaţi" ai unei ţări însemnă că fac parte dintr-un
club exclusivist, pentru că doar puţine ţări se bucurau de acest privilegiu. Astăzi când marea
majoritate a ţărilor sunt membre ale OMC, clubul NMF nu mai este exclusivist. Principiul NMF
asigură ca fiecare ţară îi tratează egal pe toţi cei 100 de membri.
b. Tratatul naţional: tratatul de egalitate pentru naţiuni şi străini
Mărfurile importate şi cele produse în ţară trebuie să primească un tratament egal, cel
puţin după ce mărfurile străine au intrat pe piaţă. Acelaşi lucru se aplică serviciilor străine şi
celor naţionale şi mărcilor de fabrică sau de comerţ, dreptul de autor şi patentele străine şi
naţionale. Acest principiu de "tratat naţional" (a-i trata pe ceilalţi la fel ca pe conaţionali)
figurează în cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT, articolul 17 din
AGCS şi articolul 3 din Acordul asupra ADPIC), chiar daca în acest caz principiul se abordează
pentru fiecare dintre ei intr-o maniera diferită.
Tratatul naţional se aplică doar când produsul, serviciul sau lucrarea au intrat pe piaţă.
Astfel, aplicarea taxelor vamale asupra importurilor nu constituie o violare a tratatului naţional,
chiar daca produsele fabricate in ţară nu sunt supuse unui impozit echivalent.
2. Un comerţ mai liber, de formă graduală şi prin intermediul negocierilor.
Reducerea obstacolelor către comerţ este unul din mijloacele cele mai evidente de a
însufleţi comerţul. Aceste obstacole includ taxele vamale (sau impozite) şi anumite instrumente
cum ar fi interzicerile de importuri sau contingentele care restrâng selectiv cantităţile importate.
În mod ocazional s-au dezbătut şi alte probleme, cum ar fi rolul administrativ şi politicile de
schimb.
De la crearea GATT, în 1947-1948, s-au realizat opt runde de negocieri comerciale. La
început, aceste negocieri se centrau pe reducerea taxelor (taxele vamale) aplicabile mărfurilor
importate. Ca o consecinţă a negocierilor, la sfârşitul lui 1980 tarifele aplicate ţărilor dezvoltate
pentru produsele industriale au scăzut neîntrerupt, ajungând la aproximativ 6,3%.

31
 Pe de altă parte, în anii '80, negocierile s-au amplificat pentru a include obstacolele
netarifare asupra mărfurilor, şi anumite domenii noi, cum ar fi serviciile şi proprietatea
intelectuală.
Deschiderea pieţelor poate fi benefică, dar cere şi o adaptare. Acordurile OMC permit ca
ţările să introducă schimbări graduale, prin intermediul "liberalizării progresive". În general se
acordă ţărilor în dezvoltare termene mai îndelungate pentru a-şi îndeplini obligaţiile.
3. Posibilitate prin intermediul consolidărilor.
În unele cazuri, promisiunea de a nu ridica un obstacol in faţa comerţului poate fi atât de
important ca şi reducerea lui, acum că promisiunea permite intreprinderilor să aibă o panoramă
mai clară asupra oportunităţilor sale viitoare. Prin intermediul stabilităţii şi previziunii, se
încurajează investiţiile, se creează locuri de muncă şi consumatorii pot profita de beneficiile
concurenţei: posibilitatea de a alege şi preturi mai joase.
Prin intermediul sistemului multilateral de comerţ, guvernele încearcă să dea stabilitate şi
să previzioneze activităţile economice.
In OMC, când ţările se hotărăsc să-şi deschidă pieţele de mărfuri şi servicii, îşi
"consolidează" obligaţiunile. Pentru mărfuri, aceste consolidări depind de tipul taxelor. În unele
cazuri, drepturile de import aplicate sunt inferioare tipurilor consolidate. Aceasta obişnuieşte să
se întâmple în ţările în dezvoltare. În ţările dezvoltate tipurile efectiv aplicate şi cele consolidate
obişnuiesc să fie identice.
O ţară îşi poate modifica consolidările dar numai după ce le negociază cu partenerii săi
comerciali, ceea ce poate însemna că trebuie să-şi compenseze pierderile comerciale. Una dintre
reuşitele negocierilor comerciale multilaterale ale Rundei Uruguay a constat în incrementarea
unei proporţii a comerţului referitor la obligaţiile consolidate. În agricultură, astăzi aproximativ
100% din produse au tarife consolidate. Rezultatul este un grad mare de securitate a pieţelor
pentru comercianţi şi investitori.
Sistemul încearcă să îmbunătăţească previziunea şi stabilitatea prin alte mijloace. Unul
dintre ele constă în a descuraja utilizarea de contingente şi alte mijloace angajate pentru a fixa
limite cantităţilor ce se pot importa (administrarea contingentelor poate crea o creştere a rolului
administrativ şi la acuzaţii într-o maniera neloială). Alt mijloc constă în a face ca normele
comerciale ale ţărilor să fie atât de clare şi publice ("transparente") pe cât posibil. Multe din
Acordurile OMC cer ca guvernele sa facă publice politicile şi practicile lor în ţară şi să le aducă
la cunoştinţă OMC. Controlul periodic al politicilor comerciale naţionale prin intermediul
Mecanismului de Examinare al Politicilor Comerciale constituie alt mijloc de incurajare a
transparenţei, atât la nivel naţional cât şi multilateral.
4. Dezvoltarea unei concurente loiale
Câteodată OMC este descrisă ca o instituţie de "comerţ liber ", dar asta nu este exact. În
realitate sistemul autorizează aplicarea de tarife şi, în circumstanţe restrânse, alte forme de
protecţie. Este mai corect să se spună că un sistem de norme destinat dobândirii unei concurenţe
libere, leale şi fără distorsiuni.
Normele asupra nediscriminării - NMF şi tratatul naţional - au ca obiectiv îndeplinirea
condiţiilor echitabile de comerţ. Acesta este şi el obiectivul normelor referitoare la dumping
(exporturi la preturi inferioare costului pentru a câştiga piaţa) şi subvenţiile. Problemele sunt
complexe şi normele încearcă să determine ce este leal sau nu şi cum pot răspunde guvernele, în
particular prin intermediul aplicării drepturilor de import adiţionale calculate pentru a compensa
prejudiciul ocazionat de comerţul neloial.
Multe din celelalte acorduri ale OMC sunt destinate să sprijine concurenţa loiala, de
exemplu în ceea ce priveşte agricultura, proprietatea intelectuală şi serviciile. Acordul asupra
Contractării Publice (care este un acord "plurilateral" pentru că a fost semnat doar de unii din

32
membrii OMC) extinde normele în materie de competenta în ceea ce priveşte cumpărăturile
realizate de mii de entităţi "publice" ale multor ţări. Şi tot aşa în mod succesiv.
5. Creşterea dezvoltării şi reforma economică.
Economiştii şi experţii în probleme comerciale recunosc în mare că sistemul OMC
contribuie la dezvoltare. Se recunoaşte de asemenea că ţările mai puţin avansate au nevoie de
flexibilitate în momentul în care aplica Acordurile. Şi propriile texte ale acordurilor încorporează
dispoziţiile anterioare ale GATT, care prevăd o asistenţă specială şi concesiuni comerciale pentru
ţările în curs de dezvoltare.
Mai mult de trei sferturi din membrii OMC sunt ţări în curs de dezvoltare şi în tranziţie
spre o economie de piaţă. De-a lungul a şapte ani şi jumătate cât a durat Runda Uruguay, mai
mult de 60 din aceste ţări au aplicat în mod autonom programe de liberalizare a comerţului. În
acelaşi timp, ţările în dezvoltare şi economiile in tranziţie au fost mult mai active şi influente în
negocierile din Runda Uruguay ca în nici o altă rundă anterioara.
Această tendinţă a distrus în practică ideea că sistemul de comerţ există doar pentru ţările
industrializate.
La sfârşitul Rundei Uruguay, ţările în curs de dezvoltare erau dispuse să-şi asume
majoritatea obligaţiilor ce se impuneau ţărilor dezvoltate. Nu întâmplător, li s-au acordat
perioade de tranziţie pentru a se adapta la dispoziţiile - mai puţin familiare şi poate mai dificile -
OMC, în special în cazul celor mai săraci, tarile "mai puţin dezvoltate". În virtutea unei decizii
ministeriale adoptate în finalizarea Rundei, se dă acestor ţări o mai mare flexibilitate pentru
aplicarea Acordurilor OMC. În această decizie se stabileşte ca ţările cele mai bogate trebuie sa
accelereze aplicarea obligaţiunilor în materie de acces la pieţe care afectează mărfurile exportate
de către ţările mai puţin avansate şi se cere să li se dea o mai mare asistenţă tehnică.

Astăzi, globalizarea economică nu mai este o simplă tendinţă trecătoare sau un capriciu
economic, este deja un sistem internaţional care reflectă mondializarea comerţului, ea însemnând
de fapt lupta pentru pieţe. Tranzacţiile electronice, dezvoltarea transnaţionalelor şi formarea de
alianţe strategice transcend graniţele ţărilor. Globalizarea comerţului a devenit posibilă datorită
în principal liberalizării circulaţiei mărfurilor în lume şi dezvoltării rapide a comunicaţiilor şi
informaticii.
Dezvoltarea capacităţii de a face comerţ trebuie sprijinită de cele mai bogate ţări cu ajutorul unor
politici cu privire la reducerea datoriilor, transfer de tehnologie din partea acestora. Regulile
comerţului ar trebui să permită ţărilor în dezvoltare şi celor sărace să-şi protejeze anumite
sectoare ale economiei naţionale. Ţările în dezvoltare au nevoie de politici naţionale coerente
care să le dea posibilitatea de a participa la dezvoltarea comerţului exterior: acces la credite, un
sistem de taxe şi impozite favorabil.

33
 Cap. 3. Globalizarea investiţiilor străine directe

3.1. Investiţiile străine directe în economia contemporană

În orice economie, investiţiile constituie un fenomen aparte, cu trăsături proprii, distincte

în raport cu alte activităţi. El nu are însă o manifestare automată, fiind întotdeauna dependent şi
subordonat strategiilor şi politicilor de dezvoltare ale firmelor, sectoarelor de activitate,
comunităţilor etc. La investiţii se apelează numai în măsura în care obiectivele urmărite, referitoare
la dezvoltarea producţiei şi serviciilor în concordanţă cu nevoile identificate, cu cererea
previzionată, nu pot fi realizate în condiţii avantajoase.
În ceea ce priveşte investiţiile străine directe, acestea au o istorie de decenii. Noţiunile
juridice, principiile, normele şi cutumele au evoluat constant, au generat controverse politice
şi excese la nivelul economiilor naţionale ale unor state, indiferent de regimul politic, au
cunoscut reglementări diverse în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale, iar în
prezent, se află în faţa unei provocări majore, căreia trebuie să-i facă faţă, generată de
impetuoasa şi implacabila tendinţă de globalizare a economiei mondiale. În ultimele două
decenii ale secolului XX-lea, trăsătura dominantă a fluxurilor de investiţii externe a fost
intensificarea într-un ritm fără precedent a fluxurilor de investiţii externe directe.

3.1.1. Incursiune în evolutia fluxurilor internaţionale de capital (1980 – 2008)

Investiţia externă directă reprezintă o relaţie investiţională de durată, între o entitate

rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei
influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiţii
directe: capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor care deţine cel puţin 10% din
capitalul social subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor şi întreprinderea în
care a investit, precum şi profitul reinvestit de către acesta32.
Istoria fluxurilor externe de capital începe în secolul al XIX-lea, când predominante erau
împrumuturile şi investiţiile de portofoliu. Anglia (în special) şi Franţa deţineau cea mai mare
parte a plasamentului de acest gen. Alături de firmele private, statul juca un rol important.
Caracteristic pentru aceste fluxuri internaţionale de capitaluri era faptul că ele nu erau stimulate în
primul rând de diferenţele dintre ratele dobânzii din diferite ţări ci, mai ales, de nevoile de
finanţare a activităţii economice externe, în condiţiile expansiunii coloniale33.
Firme precum Siemens, General Electric, Standard Oil deveniseră cunoscute în lume, iar
alături de Anglia şi Franţa îşi fac apariţia Germania şi Statele Unite în calitate de investitori de
capital peste graniţe. Primul război mondial şi criza economică mondială din 1929-1933 răstoarnă
ierarhia ţărilor-exportatoare de capital. Statele Unite devin primul exportator, iar Germania primul
importator de capital.
Trecerea la o nouă etapă a economiei mondiale, cea a dominaţiei investiţiilor externe
directe (IED), este marcată de perioada de după cel de-al doilea război mondial. Sistemul de la
Bretton Woods induce, pe termen lung, aşa-numitul paradox al lui Trippin conform căruia
lichidităţile internaţionale nu pot să crească decât în funcţie de deficitul balanţei de plăţi externe
americane şi de slăbirea dolarului. Pe termen scurt, însă, exporturile de capital americane au

32
www.bnr.ro
33
Moise Elena: „Investiţii străine directe”, Ed. Victor, Bucureşti, 2005, pag. 13
34
evoluat în sens invers faţă de evoluţia ciclului intern caracteristic SUA, ceea ce a atenuat
repercusiunile negative pe plan internaţional. După trecerea la sistemul ratelor de schimb flexibile,
acest mecanism regulator este tot mai mult slăbit, datorită amplificării mişcărilor de capital pe
termen scurt, dezvoltării spectaculoase a operaţiunilor speculative asupra cursurilor de schimb34.

Tabelul nr.1.
Evolutia intrarilor de investitii straine directe 1980-2006
-milioane dolari-
Regiunea 1980 1990 2000 2005 2006
Total 55.262 201.594 1.411.366 945.795 1.305.852
mondial
Tari 47.575 165.627 1.146.238 590.311 857.499
dezvoltate
Europa 21.578 99.044 721.931 494.980 566.389
America de 22.725 56.004 380.802 129.947 244.435
Nord
Alte 3.271 12.579 43.504 -34.616 46.675
economii
dezvoltate(si
Japonia)
Tari in 7.664 35.892 256.088 314.316 379.070
dezvoltare
Africa 400 2.806 9.685 29.648 35.544
America 6.483 9.748 97.803 75.541 83.753
Latina
Asia 663 22.642 148.333 208.744 259.434
Sursa : UNCTAD, World Investment Report 2008

Fluxurile de investiţii străine directe au crescut, în mod constatnt, în ultimii 30 de ani,

cu slabe încetiniri la începuturile anilor ‘80, ’90 şi 2000.
În 2006, intrările de ISD au înflorit al treilea an consecutive, atingând 1,306 trilioane
dolari americani, apropiindu-se de nivelul record de 1,411 trilioane dolari americani, nivel atins în
anul 2000. Creşterea ISD-urilor a avut loc în toate regiunile lumii, şi a fost datorată, în mare
parte, ridicării profiturilor corporaţiilor din lumea întreagă precum şi de creşterea proturilor
stocurilor care au propulsat valoarea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere.

Tabelul nr. 2
Evolutia intrarilor de investitii straine directe 2007- 2008
- miliarde $ -
Regiunea Intrari de ISD
2007 2008 Rata de crestere
(%)
Total mondial 1833.3 1594.4 -13.0
Tari dezvoltate 1247.6 959.8 -23.1
Europa 848.5 693.0 -18.3
SUA 232.8 175.6 -24.6

34
Moise Elena, „Investiţii străine directe”, Ed. Victor, Bucureşti, 2005, pag. 14
35
 Japonia 22.5 15.0 -33.6
Tari in curs de 499.7 540.9 8.2
dezvoltare
Africa 53.0 62.3 17.5
America Latina 126.3 147.5 16.8
Asia si Oceania 320.5 331.1 3.3
Asia de Vest 71.5 57.6 -19.5
Asia de Sud-Est 247.8 272.5 9.9
Sursa : World Economie Situation and Prospects 2009

În 2008 majoritatea ţărilor dezvoltate au cunoscut evoluţii negative faţă de anul precedent
(2007), cea mai mare descreştere înregistrându-se în Japonia, cu o rată de creştere de aproximativ
34%. Pe de altă parte, ţările în curs de dezvoltare au avut evoluţii pozitive, maximă fiind de 17.5%
în Africa, singura evoluţie negativă aflându-se în Asia de Vest.
.
Graficul nr. 1
Intrarile de ISD pe plan mondial, pe grupe de economii, 1980-2008

Sursa : World Economie Situation and Prospects 2009

Pe plan mondial, intrările de ISD au atins valoarea de 1.6 trilioane dolari americani. În cele trei
mari grupe de economii (dezvoltate, în curs de dezvoltare, şi în tranziţie),
încetinirea dezvoltării economice a avut un impact diferit asupra fluxurilor de IDS. În timp ce
declinul e mai abrupt în ţările dezvoltate, în câteva din pieţele în dezvoltare, fluturile de ISD
continua să crească.

3.1.2. Societăţile transnaţionale ca principala sursă a

fluxurilor investiţionale internaţionale

Încă de la apariţia acestora, societăţile transnaţionale au creat

controverse referitoare fie la modul de definire al acestora, fie la conţinutul şi
rolul lor. Numeroase definiţii pun accentul pe caracterul internaţional al
36
acestor companii astfel: C. A. Michelet prezintă CTN drept ’’o întreprindere
( sau un grup de întreprinderi ) de talie mare, care pornind de la o bază
naţională, şi-a implantat mai multe filiale în ţări diferite, adoptând o
organizare şi o strategie la scară mondială.”35, punând accentul pe
organizarea şi strategia firmei la nivel global, în timp ce autorii români discută
despre extinderea activităţii economico-financiare la scară internaţională,
domeniu unde firmele transnaţionale obţin cele mai mari profituri.“S.
Dumitrescu şi A. Bal apreciază în lucrarea lor că o societate transnaţională
este o firmă care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de
graniţa ţării de origine printr-un vast ansamblu la scară internaţională format
dintr-o societate principală şi un număr de filiale dependente de firma-mamă
implantate în diferite ţări’’.( Suciu Titus, op. cit.,pag.48)
Un factor foarte important al globalizării îl reprezintă investiţiile
străine, în special cele directe. Investiţiile străine directe stimulează
dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei, determină sporirea producţiei şi a
numărului locurilor de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, creşterea
productivităţii muncii, sporirea veniturilor şi a cererii populaţiei, a eficienţei
economice şi a nivelului de trai al populaţiei.36
Originea investiţiilor străine directe o reprezintă societăţile
transnaţionale (STN) deşi studiile teoretice arată că sursele investiţiilor
străine directe sunt multiple. STN-urile îşi extind capitalul în străinătate,
căutând să-şi extindă piaţa de desfacere atât în ţările dezvoltate cât şi în cele
în curs de dezvoltare, şi în acelaşi timp organizează producţia
internaţională.Liberalizarea investiţiilor străine directe a favorizat expansiunea fără precedent
a societăţilor transnaţionale, facilitând intrarea acestora pe pieţele interne la nivel global, ceea ce a
generat creşterea puternică a producţiei industriale. În acest context, se poate afirma că ISD
reprezintă nu numai mecanismul principal de integrare a pieţelor, ci şi liantul dintre sistemele
productive ale diverselor ţări. În consecinţă, societăţile transnaţionale, în calitatea lor de principal
vehicul investiţional, reprezintă motorul internaţionalizării producţiei şi prin aceasta, al
globalizării. Fluxurile generate de aceste societăţi (fluxuri finaciare, tehnologice etc.) sunt
principala formă de manifestare a globalizării (urmare a acordurilor de liberalizare a investiţiilor).
“Specialiştii în domeniu subliniază faptul că, dupa anii ’95, investiţiile străine directe au
crescut la nivel mondial mai rapid decât alţi indicatori macroeconomici, cum ar fi produsul intern
brut, exporturile sau investiţiile interne.În ultimele două decenii, a avut loc o adevărată explozie a
ISD, fluxul anual al acestora majorându-se de la 47 miliarde euro în anul 1982, până la 522
miliarde în anul 2004. S-a mărit şi stocul ISD, în anul 2004, atingând suma de 8 trln.euro, sporind
cu 10% în comparaţie cu anul 2003 şi de circa 5 ori faţă de anul 1990”. (Doltu Constantin, Teza
de doctor in economie: “Investitiile straine directe si influenta lor asupra modernizarii economiei
in tranzitie, Chisinau, 2007,pag. 28)

Societăţile transnaţionale organizează producţia internaţională, efectuează procesul de

expansiune a capitalului peste hotare. Urmărind scopul maximizării profitului prin creşterea
volumului vânzărilor, STN caută în permanenţă să-şi extindă piaţa de desfacere atât în ţările
dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Manevrând aparatul productiv amplasat în diferite
ţări, aceste societăţi găsesc cea mai eficientă utilizare a capitalului.
35
Suciu Titus:”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor curente de
gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006,pag. 47
36
Doltu Constantin:Teza de doctor in economie: “Investitiile straine directe si influenta lor asupra modernizarii
economiei in tranzitie, Chisinau, 2007, pg. 27
37
 Conform datelor UNCTAD, între 1986-2000 ISD-urile au crescut cu
aproximativ 27,8%, depăşind astfel exporturile mondiale (8,33%) şi producţia
mondială. in perioada 1999-2004, numărul total de STN a crescut de la 37 de
mii la 70 de mii, în timp ce numărul filialelor din străinătate a avut un spor de
4 ori, ajungând de la 170 de mii la 690 de mii.
La nivelul anului 2004 volumul total de ISD al societăţilor transnaţionale
era de 9 trilioane de dolari americani, acestea administrând peste 66,6% din
întregul comerţ mondial şi peste 80% din investiţiile străine.Evoluţia fluxurilor
ISD după anul 2000 a fost caracterizată atât de reduceri ale acestor fluxuri
(2001-2003) cât şi de creşteri, astfel că în perioada 2004-2005 ISD-urile au
depăşit PIB-ul mondial cât şi exporturile atingând un ritm de creştere de
28,15%, faţă de 10,6% (PIB) si 16,95% (exporturile).
În anul 2005 activele totale ale filialelor străine au atins circa 46 mld.USD, iar valoarea
adăugată de acestea a fost estimată la 4,5 trilioane USD în timp ce numărul total al acordurilor
privind investiţiile internaţionale se ridica la circa 5.500 din care 2.495 tratate bilaterale de
liberalizare a investiţiilor (BIT), 2.758 acorduri privind dubla impunere (DTT) şi 232 de acorduri
internaţionale între firme.
În ultimele decenii, a crescut şi ponderea STN din ţările în curs de dezvoltare. În etapa
actuală, acestea contribuie activ la sporirea fluxurilor mondiale ale investiţiilor. Cota lor în fluxul
total al ISD a sporit de la 6% la mijlocul anilor ’80, până la 11% în a doua jumătate a anilor ’90,
apoi s-a micşorat până la 7-8% în anii 2001-2003. În grupul respectiv de STN, în frunte, se
situează companiile din asemenea ţări în curs de dezvoltare, ca Hong-Kong, Malayesia şi Coreea
de Sud. Actualmente, mai mult de 1/3 din operaţiunile exportului mondial sunt efectuate prin
intermediul livrărilor intercorporative dintre STN.

3.2. Globalizarea si rolul companiilor transnaţionale in evolutia investitiilor

straine directe

3.2.1. Companiile transnaţionale în procesul de globalizare a economiei

contemporane

Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei, informaţiei şi

într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
Companiile transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează într-o
economie globală care se referă la : producţie globală, capital global, piaţă globală.
Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze activele sunt obţinerea
unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite. Acestea se pot realiza prin
valorificarea unor oportunităţi pe care le oferă alte ţări cu resurse materiale şi umane mai ieftine,
prin pătrunderea pe pieţe avantajoase pentru export. 37
Companiile transnaţionale reprezintă un interes major şi pentru ţările gazdă deoarece prin
transferul de capital, tehnologie, management performant se creează noi locuri de muncă acolo
unde se deschid întreprinderi noi, care fac să crească productivitatea muncii, care la rândul ei
aduce cu sine salarii mai bune pentru angajaţii din ţara gazdă.Produsele devin mai competitive
pentru export iar creşterea volumului de produse la export îmbunătăţeşte balanţa de plăţi, creşte

Suciu Titus, ”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor curente de

37

gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006.,pag. 46

38
venitul la buget. CTN joacă un rol important în promovarea exporturilor, accentuarea transferului
de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe manageriale de înaltă calificare. În procesul
globalizării lor firmele au parcurs trei stadii: creşterea ponderii exporturilor în totalul producţiei
lor, globalizarea producţiei prin construcţia de întreprinderi în afara graniţelor şi globalizarea
competenţelor şi a sistemelor organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitate de a opera la cele mai
înalte standarde pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă ca principala
forţă a globalizării economice.
Însă procesul de globalizare are efecte adverse atât pentru ţările gazdă cât şi pentru ţările de
origine manifestate prin: transferul în alte ţări a unei părţi din activele CTN contribuie la
reducerea locurilor de muncă şi creşterea şomajului în ţările de origine.
Totodată creşterea şomajului se poate realiza prin creşterea productivităţii muncii, prin
transferul de tehnologie, informaţii, inovaţii în ţările gazdă şi astfel categoriile necalificate sau cu
o calificare mai redusă sunt defavorizate.De asemenea ţările gazdă sunt nemulţumite de faptul că
operaţiunile de cercetare-dezvoltare se află în ţările de origine ale CTN, iar inovaţiile tehnologice
nu sunt implementate concomitent în ţările gazdă.

3.2.2. Istoricul companiilor transnaţionale

Conform UNCTAD, instituţia cea mai specializată în domeniul cercetării tranzacţiilor

internaţionale şi a impactului acestora pentru diferite grupuri de ţări, “companiile transnaţionale
(CTN) sunt întreprinderi alcătuite din una sau mai multe firme-mamă şi filialele acestora în
străinătate. Firma-mamă este o întreprindere care controlează activele altor entităţi în ţări diferite
de ţara sa de origine, de obicei prin deţinerea unei ponderi din totalul acţiunilor acestora (ponderea
necesară variază, fiind considerată peste 10% in SUA şi peste 25% în Uniunea Europeană).” 38
Filiala din străinătate este o întreprindere în cadrul căreia un investitor rezident în altă ţară deţine
un pachet de acţiuni care îi oferă posibilitatea de decizie şi control şi participarea directă la
conducere.
Potrivit raportului World Investment Report (1997) numărul CTN era estimat la cca 44500
firme cu aproape 280000 filiale care controlează mai mult de o treime din activitatea sistemului
privat mondial.
Date mai recente arată creşterea într-un ritm alert a CTN şi filialelor. În economia mondială
în anul 2002 sunt peste 63000 CTN cu peste 820000 filiale răspândite în întreaga lume , acoperind
toate domeniile de activitate. Peste 90% din CTN îşi au sediul în ţările Triadei. Topul celor 100
din cele mai mari este astfel distribuit : 49 se află în Europa Occidentală, 26 în SUA, 18 în
Japonia, 2 în Australia, 2 în Canada, 2 în China, câte 1 în Mexic şi Venezuela.
Din punct de vedere istoric se pot distinge mai multe etape în apariţia şi dezvoltarea
spectaculoasă a companiilor transnaţionale.
• Înainte de 1945: primele extinderi internaţionale
În primele decenii ale secolului XX, numărul întreprinderilor industriale moderne din SUA
era considerabil mai mare decât cel din Marea Britanie sau Germania, celelalte puteri industriale
ale lumii. Încă dinaintea primului război mondial, anumite companii americane realizaseră
investiţii directe în afara graniţelor naţionale.
General Electric a creat o divizie internaţională în 1919, Standard Oil în 1927, iar General
Motors ( care înfiinţase o companie de export încă din 1911) şi-a consolidat operaţiunile pe piaţa
europeană prin achiziţia firmelor Vauxhall din Anglia (1925) şi Adam Opel din Germania (1929),

Suciu Titus, ”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor curente de

38

gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006, pag 48

39
precum şi pe piaţa Americii Latine prin crearea unei filiale General Motors în Brazilia (1925). La
nivelul anului 1939, filialele străine ale companiei IBM realizau deja cca 12,5% din vânzările sale
totale. Aceste filiale înfiinţate de companiile americane în străinătate înaintea celui de-Al Doilea
Război Mondial au constituit baza de dezvoltare a operaţiunilor internaţionale în perioada
postbelic.39
• 1945-1959: perioada dominaţiei companiilor americane
Reconstrucţia europeană a determinat pătrunderea puternică a firmelor americane în
Europa la sfârşitul anului 1950.În perioada postbelică, firmele americane şi-au continuat
expansiunea internaţională si au dominat toate domeniile vieţii economico-sociale.În anul 1959
marea majoritate a companiilor transnaţionale era americană şi numai 6 erau europene.
• 1960-1974: perioada dezvoltării europene
Principalele companii transnaţionale europene au crescut spectaculos în această perioadă,
astfel încât în 1974 în clasamentul celor mai importante 50 de companii transnaţionale din lume se
aflau 20 de firme europene. Celor şase deja existente li s-au adăugat firme precum Siemens,
Daimler-Benz,Volkswagen, Fiat, BASF, Hoechst, Bayer, Renault, British-American
Tobacco.Creşterea în dimensiune a firmelor europene a determinat diversificarea activităţii lor,
extinzându-şi gama de producţie la nivel internaţional.
• 1975-1989: perioada expansiunii companiilor asiatice
Anii '70-'80 au constituit o etapă în care companiile europene şi-au diversificat activitatea,
transformându-se în companii transnaţionale organizate pe produs, în timp ce companiile
americane au trecut printr-un proces de restructurare a producţiei şi a marketingului prin
intermediul diviziilor internaţionale, iar firmele japoneze şi - mai târziu- cele sud-coreene, s-au
extins cu rapiditate pe plan internaţional. Astfel, în 1989 structura primelor 50 de companii
transnaţionale ale lumii cuprindea 21 de companii europene, 17 americane şi 12 asiatice.
Cele mai mari companii transnaţionale japoneze şi-au dezvoltat reţele funcţionale globale
organizate iniţial pe filiale de marketing, apoi de producţie, ele fiind urmate la sfârşitul anilor '80
de dezvoltarea Chaebol-urilor coreene, organizate sub forma de conglomerate de produs.
• 1990 -până în prezent : explozia fuziunilor si achiziţiilor
Începutul ultimului deceniu al secolului XX pentru firmele Caterpillar, Du Pont, Xerox
General Motors, IBM, Philips, Matsushita, se caracterizează printr-un val de fuziuni şi achiziţii
internaţionale ( pe orizontală, pe verticală şi conglomerate).
La nivelul anului 2000, dintr-un clasament al celor mai puternice 1000 de companii din
lume, rezultă că 485 dintre ele, adică aproape jumătate aparţin SUA.
General Electric se situează în continuare pe primul loc în lume dupa valoarea de piaţă a
acţiunilor (anexa 1).
După cifra de afaceri în multe domenii de activitate, firmele americane ocupă primele
locuri: aeronautică (Boeing), computere (IBM), software (Microsoft), spectacole (Walt Disney),
automobile (General Motors), petrol (Exxon Mobil), farmaceutice ( Merck ), cosmetice ( Procter
& Gamble)
Companiile europene şi-au păstrat supremaţia în doar câteva domenii-cheie, cum ar fi
industria chimică (BASF) şi cea a materialelor de construcţii (Saint Gobain), în timp ce
companiile japoneze deţin poziţia fruntaşă în domenii precum industria electronică (Hitachi),
siderurgie (Nippon Steeel), telecomunicaţii (NTT) şi comerţ (Mitsubishi).

Suciu Titus, ”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor curente de

39

gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006.,pag. 60

40
 3.2.3. Rolul companiilor transnaţionale în globalizare şi redistribuirea
factorilor de producţie

CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă, promovarea exporturilor,
accentuarea transferului de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe manageriale de înaltă
calificare. În procesul globalizării lor firmele au parcurs trei stadii: creşterea ponderii exporturilor
în totalul producţiei lor, globalizarea producţiei prin construcţia de întreprinderi în afara graniţelor
şi globalizarea competenţelor şi a sistemelor organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitatea de a
opera la cele mai înalte standarde pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă
ca principala forţă a globalizării economice.
Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei, valoarea adăugată creată în activităţile
desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă.
“Producţia unei valori adăugate mai mari în străinătate decât în ţara - mamă se explică ,
credem noi, prin aceea că transnaţionalele ca oligopoluri, includ în valoarea adăugată un adaos
comercial mai mare respectiv un profit mai mare, deoarece costul de producţie este mai mic
datorită salariilor mai mici şi astfel la acelaşi preţ de vânzare, profitul este mai mare”, afirma
Dana Pop în lucrarea sa:” Globalizare şi teorii ale dezvoltării”. (Dana Pop: op. cit.,pag.89)
Societăţile transnaţionale sunt astfel şi un factor de redistribuire în interesul lor a PIB-ului
dintr-o ţară sau alta.
Companiile transnaţionale reprezintă un element important al noului val al mondializării
capitalului. Liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi pieţelor de capital, diversificarea serviciilor
şi relaxarea măsurilor de control asupra activităţii desfăşurate de companiile multinaţionale
reprezinta elemente care vin să susţină favorabil acest proces. În aceste condiţii, administrarea
eficientă a activelor deţinute în străinătate a devenit pentru firme un obiectiv extrem de important,
de care depinde în mod nemijlocit viteza cu care ele îşi fac simţită prezenţa pretutindeni în lume.
Globalizarea concurenţei a determinat apariţia unor parteneriate strategice între companiile
transnaţionale în vederea reducerii costurilor de producţie şi riscurile la care erau supuse
acestea.Aceste parteneriate au determinat implicarea industriilor automobilelor şi aeronautică în
primul rând, urmând ca alte domenii să fie incluse,domenii din care segmentul computerelor a
determinat impulsionarea procesului de concentrare a capitalului
Apariţia companiilor transnaţionale determină extinderea sferei de activitate a
întreprinderilor, întrucât orice companie de acest fel are tendinţa să se extindă atât pe pieţele
interne cât şi în exterior, pe pieţele altor ţări.
Investiţiile străine directe pot constitui de asemenea o legătură puternică între ţările gazdă
şi companiile transnaţionale.Astfel că politicile duse de acestea din urmă în domeniul investiţiilor
străine directe creează o puternică dezvoltare a globalizării. Companiile transnaţionale înfiinţând
filiale în diferite ţări ale lumii creează noi locuri de muncă, iar prin transferul de tehnologie şi
management creează condiţii de creştere a productivităţii muncii, de care depinde în mod decisiv
nivelul de salarizare a forţei de muncă. În ţările unde se creează filiale şi se fac investiţii străine
directe, de orice fel, însăşi piaţa de desfacere capătă dimensiuni mai mari, este mai bine
aprovizionată, se dezvoltă serviciile, se modernizează căile şi mijloacele de transport, creşte
accesul la credite bancare, sunt mai bine satisfăcute nevoile de informare şi comunicare, se
extinde şi se perfecţionează învăţământul general şi cel pe diverse specialităţi.

În ceea ce priveşte corporaţiile multinaţionale, se pot trage următoarele concluzii:

1. Procesul de globalizare a economiei reprezintă atât un rezultat al intensificării activităţii
companiilor multinaţionale cât şi o motivaţie a extinderii şi implicării lor pe plan internaţional;
41
2. În contextul diversificării şi globalizării producţiei, valoarea adăugată creată în activităţile
derulate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă;
3. Se confirmă tendinţa de concentrare a afacerilor în sectoarele cu cele mai mari avantaje
comparative şi spre pieţele cu un potenţial înalt al cererii, amplificat de un grad mai mare de
liberalizare şi deschidere;
4. Promotorii noului val al globalizării capitalului, corporaţile multinationale,cuprind din ce în
ce mai multe activităţi în acest fenomen;
5. În cadrul unei economii globalizate, dimensiunile firmelor au devenit un parametru esenţial.
Mărimea companiilor condiţionează expansiunea lor peste hotare. Firmele nu urmăresc doar
atingerea unor dimensiuni optime, ci îşi focalizează atenţia şi spre consolidarea reţelelor de
producţie globale.40

3.3. Investiţiile străine directe şi globalizarea

Procesul de formare a economiei mondiale a cuprins două stadii ale mondializării41,

fiecare din acestea având o forţă motrice proprie. Prima perioadă, cuprinsă între secolul al XVI-
lea care marchează apariţia germenilor pieţei mondiale şi sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX, este cunoscută sub numele de stadiu al mondializării prin intermediul
comerţului internaţional. Comerţul internaţional poate fi privit, în acest context, ca un
deschizător de drumuri în formarea economiei mondiale, dar şi ca un precursor care a pregătit
terenul pentru realizarea de investiţii străine directe.
Cel de-al doilea stadiu al mondializării, care a început să se manifeste distinct după
Primul Război Mondial este cel al mondializării prin investiţii străine directe. Creşterea
importanţei acestora a marcat trecerea către transnaţionalizarea activităţilor economice, către
apariţia şi ulterior predominanţa societăţilor transnaţionale şi, mai apoi, în ultima parte a
secolului XX, către fenomenul globalizării.
Un studiu realizat în 2002 de OCDE42 arăta că investiţiile străine directe reprezintă în
prezent o parte integrantă a unui sistem economic internaţional deschis, precum şi un catalizator
major al dezvoltării.
Investiţia străina directă este definită43 ca investiţia care implică o relaţie pe termen lung
reflectând interesul şi controlul de durata al unei entităţi rezidente într-o economie – persoană
fizică sau juridică – asupra unei unităţi economice rezidente într-o altă economie. Investiţia
străină directă nu este neapărat apanajul corporaţiei transnaţionale, ea putând fi făcută şi de către
o persoană fizică, precum şi de către o companie aflată în prima sau a doua fază a procesului de
transnaţionalizare.
Investiţiile internaţionale de capital se materializează sub două forme, şi anume
investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu. Ceea ce deosebeşte, în principiu, cele două
componente ale fluxurilor internaţionale de capital este posibilitatea exercitării controlului asupra
investiţiei.
În accepţiunea manualului de balanţă de plăţi a FMI, principalul criteriu utilizat în
identificarea unei investiţii directe este influenţa semnificativă pe care o are investitorul în
administrarea investiţiei directe. Beneficiile la care se aşteaptă un investitor direct, conferite de
deţinerea puterii de vot, sunt diferite de acelea anticipate de un investitor de portofoliu ce nu are
influenţă în administrarea companiei.

40
Dana Pop, ”Globalizare şi teorii ale dezvoltării”; suport de curs; Bucureşti, 2006,pag.93
41
Ana Bal, Sterian Dumitrescu – Economie mondiala – Editia a-II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2002
42
Foreign Direct Investment for Development, OECD, Paris, 2002
43
Conform Raportului UNCTAD - 1999
42
 Componentele tranzacţiilor de capital aferente investiţiilor directe sunt:
• Acţiunile, deţinute în sucursale, părţile sociale din capitalul filialelor şi asociatelor, precum şi
alte contribuţii la capital, cum ar fi participarea cu utilaje, care constituie parte a capitalului,
din partea unui investitor direct. Acţiunile preferenţiale nu constituie parte a capitalului, ele
fiind considerate titluri de valoare de natura datoriei şi se consideră ca făcând parte din
categoria „ alte investiţii directe de capital”;
• Împrumuturi intra-firmă, alte investiţii directe de capital, acestea se referă la fondurile
împrumutate între investitorul direct şi sucursale, filiale şi asociate.
• Profituri reinvestite, constau în venituri pe care le primeşte investitorul direct şi care nu au
fost distribuite ca dividende de către filiale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a
remis investitorului direct.
Începând cu a doua jumătate a anilor `90, investiţiile străine directe au crescut la nivel
mondial mai rapid decât alţi indicatori macroeconomici naţionali, cum ar fi produsul intern brut,
exporturile sau investiţiile interne. Acest fapt se poate interpreta ca o devansare a ritmului de
creştere a fenomenelor economice naţionale de fenomene economice mondiale şi, astfel, ca o
trecere graduala pe primul plan a mondialului faţă de naţional.

Tabelul nr. 3.
Investiţiile străine directe în economia mondială 2002-2007

Valoare în preţuri curente( mld. dolari)

Indicator 2002 2005 2006 2007
ISD- Fluxuri de intrare 651 946 1 306 1833
ISD – Fluxuri de ieşire 716 837 1216 1997
ISD- Stocuri de intrare 7 123 10 048 11 999 15211
ISD – Stocuri de ieşire 7 987 10 579 12 474 15602
Fuziuni şi achiziţii 370 716 880 1637
internaţionale
Vânzări ale filialelor 17 685 21 394 25 177 31197
străine
Active totale ale filialelor 26 543 42 637 51 187 68716
străine
Exporturi ale filialelor 2 613 4 197 4 707 5714
străine
Angajaţi ai filialelor 53 094 63 770 72 627 81615
străine (mii persoane)
Formarea bruta a 6 422 9 115 10 307 12356
capitalului fix
Exporturi mondiale 7 838 12 588 14 120 17138
(bunuri şi servicii)
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2008: Transnational Corporations and the Infrastructure Challenge

Această creştere mai rapidă a reprezentat continuarea unei tendinţe începute în anii `80,
tendinţă care a determinat ulterior afirmaţia conform căreia investiţiile străine directe reprezintă
principala formă de manifestare a globalizării.

43
 În anul 2000, anul de vârf al acestei perioade de creştere, investiţiile străine directe totale
au crescut cu 18% faţă de anul precedent, ajungând la 1,3-1,5 trilioane dolari, adică de trei ori
faţă de nivelul din 1995.
După maximul înregistrat în anul 2000, investiţiile străine directe au cunoscut, datorită
unor conjuncturi mondiale nefavorabile, un declin pronunţat. Au urmat doi ani de reducere a
nivelului global al investiţiilor străine directe, până la un nivel de 651 miliarde dolari SUA
pentru ca, în anul 2003, procesul de scădere să fie stopat. Nivelul înregistrat în 2002 a fost cel
mai scăzut din 1998 încoace.
Scăderea fluxului de investiţii străine directe în perioada 2001-2002 este rezultatul mai
multor factori de la nivel macroeconomic, microeconomic şi instituţional. Revigorarea
economică lentă a afectat serios evoluţia fluxului de investiţii străine directe, în special în ţările
dezvoltate, în particular în industria de telecomunicaţii şi servicii financiare. De asemenea,
reducerea investiţiilor
străine directe s-a datorat şi scăderii fuziunilor şi achiziţiilor, a împrumuturilor intra-companie şi
încetinirii restructurării corporative, întreruperii procesului de privatizare, scăderii încrederii
datorită scandalurilor din marile companii transnaţionale şi demisiilor.
În 2006, fluxul de intrări de investiţii străine directe a fost de 1 306 miliarde USD, o cifră
apropiată de recordul din anul 2000, înregistrând o creştere globală de 38% de care au beneficiat
mai ales ţările în dezvoltare şi în tranziţie.
In 2007 s-au inregistrat de asemenea cresteri insemnate in volumul fluxurilor de
investitii, in procent de 30% in ceea ce priveste fluxul de intrari fata de anul anterior, 50% in
fluxurile de iesiri si 22% cresterea stocurilor de intrari si iesiri fata de anul 2006.
Un factor care a stimulat investiţiile străine directe după 1980 şi, implicit, fenomenul de
globalizare a fost reprezentat de creşterea numărului de acorduri între firme, ca o componentă de
poziţionare strategica şi/sau de restructurare a societăţilor transnaţionale.
O componentă a acestor acorduri se referă la aspecte legate de tehnologie şi vizează
soluţionarea problemelor determinate de creşterea intensităţii de informaţie a producţiei, de
scurtarea ciclului de viaţă al produselor şi de eforturile din ce în ce mai mari cerute de
menţinerea competitivităţii tehnologice.
În ultimele două decenii, vânzările filialelor din străinătate ale societăţilor transnaţionale
au crescut mai rapid decât exporturile mondiale de bunuri şi servicii, iar ponderea volumului
mondial al stocurilor de intrări şi ieşiri de investiţii străine directe în PIB-ul global a crescut de
două ori mai
repede decât ponderea comerţului global în PIB-ul global, reflectând faptul că expansiunea
producţiei internaţionale a adâncit interdependenţele din economia mondială într-un mod mai
profund decât comerţul mondial.

3.4. Fluxurile de investiţii străine directe la nivel global

Globalizarea a reprezentat unul din factorii care au influenţat semnificativ

orientarea geografică şi pe domenii de activitate a investiţiilor străine directe în ultimele decenii.
Scopul urmărit de majoritatea firmelor la scară globală a fost reprezentat de asigurarea sau
creşterea competitivităţii44.
Investiţiile străine directe, generatoare de creştere economică, au extins prăpastia între
munca calificată şi necalificată în multe ţări, cu excepţia câtorva sectoare, precum cel al
industriei de textile. Zonele rurale au rămas adesea în urma celor urbane din punct de vedere al

44
Zu Kweon Kim, The influence of globalization process on Restructuring FDI Strategy, Texas A&M University
Corpus-Christy, USA, 2002
44
infrastructurii, oportunităţilor pentru educaţie şi sănătate, beneficiind de investiţii reduse în
cercetarea agricolă şi extinderea serviciilor.
În anul 2006, fluxurile mondiale de investiţii străine directe au atins din nou un vârf,
ajungând la valoarea de 1,2 trilioane dolari.
Tendinţa de creştere s-a manifestat la nivelul tuturor categoriilor de ţări, respectiv
dezvoltate, în dezvoltare sau tranziţie. SUA a atras cele mai însemnate fluxuri investiţionale,
urmată de Anglia şi Franţa, cifre record înregistrându-se şi în Africa, Asia, Europa de Sud Est.
Fluxurile către ţările dezvoltate au crescut în anul 2006 cu 48% ajungând la valoarea de
800 miliarde dolari.

Tabelul nr. 4
Intrările de investiţii străine directe pe regiuni şi principalele ţări gazdă
2004-2008
- (miliarde dolari) -
Regiunea 2004 2005 2006 2007 2008 Rata de
(estimari creştere
conform estimata pe
UNCTAD) 2008 fata de
2007 (%)
Total 710,8 916,3 1230,4 1 833.3 1594.4 -13.0
mondial
Ţări 396,1 542,3 800,7 1 247.6 959.8 - 23.1
dezvoltate
Europa 217,7 433,6 598,8 848.5 693.0 - 18.3
SUA 122,4 99,4 177,3 232.8 175.6 - 24.6
Japonia 7,8 2,8 -8,2 22.5 15.0 - 33.6
Ţări în 275,0 334,3 367,7 499.7 540.9 8.2
dezvoltare
Sursa: UNCTAD, World Economic Situation and Prospects 2009

Aceasta reprezintă de fapt o dublare a fluxurilor înregistrate în anul 2004. SUA şi-a
recucerit poziţia fruntaşă, devansând Anglia, în timp ce UE-25 au însumat 45% din fluxurile
totale ale anului 2006. Japonia a înregistrat, însă, pentru prima dată din anul 1989, un rezultat
negativ.
Sporirea investiţiilor s-a manifestat doar în ţările africane deţinătoare de petrol, nu
neapărat ca un fapt pozitiv, datorită exploatării excesive a resurselor, mai ale că investiţiile s-au
realizat în special în domeniul exploatărilor petroliere.
La nivelul Americii Latine se înregistrează o încetinire a ritmului de atragere a
investiţiilor străine directe. Mexicul şi Brazilia de află pe primele locuri, Mexicul menţinându-şi
nivelul anului anterior, în timp ce Brazilia, pe locul doi, a înregistrat o creştere de 6%. Datorită
reinvestirii veniturilor din minerit, Chile a experimentat o creştere de 48%.
2007 a continua evoluţia ascendentă a volumului de investiţii străine directe, iar
previziunile conform UNCTAD pe 2008 au fluctuat în sensul reducerii în volum a investiţiilor
pentru ţările dezvoltate şi o uşoară creştere a investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare.
Există trei mari probleme cu care ţările în dezvoltare se confruntă, în calitate de ţări gazdă
ale investiţiilor străine directe:

• Competiţia străină pune în pericol industria naţională;

45
• Apar efecte adverse în balanţele de plăţi;
• Percepţia că o dependenţă prea mare de piaţa internaţională duce la diminuarea sau pierderea
autonomiei şi suveranităţii naţionale.
În ceea ce priveşte balanţa de plăţi, există două motive de îngrijorare: primul este că
intrările iniţiale de capital trebuie să corespundă ieşirilor sub forma câştigurilor pe care filiala
locală le trimite companiei-mamă. Aceste transferuri apar ca debit în contul de capital. Unele
guverne au răspuns acestei probleme prin restricţionarea sumei care poate fi repatriată
corporaţiei-mamă în ţara de origine.
Un alt motiv de îngrijorare pentru o ţară în dezvoltare este atunci când filialele unor
corporaţii transnaţionale importă materii prime sau părţi componente din alte ţări, ceea ce rezultă
într-o balanţă comercială negativă.
Multe guverne, mai ales ale ţărilor în dezvoltare, se tem că prin participarea la globalizare
şi găzduirea investiţiilor străine directe vor avea mai puţină independenţă economică. Temerea
este că economia ţării gazdă poate fi afectată de către o corporaţie originară într-o ţară cu o
putere foarte mare, care nu poate fi controlată. În urmă cu 30 de ani, această temere a fost
exprimată de ţările vest-europene, îngrijorate de perspectiva creşterii investiţiilor străine
americane, dar şi de Statele Unite, luată cu asalt de către investitorii japonezi.
În prezent, îngrijorarea este mai mult din partea noilor economii de piaţă, încă în
dezvoltare, care se văd într-un fel împinse în procesul de globalizare. Pe de o parte, guvernele îşi
dau seama că nu se poate prospera într-o economie izolată şi protecţionistă, iar pe de altă parte,
ele se simt condiţionate atât de organismele internaţionale, care le stabilesc agenda şi
performanţele în schimbul accesului la unele beneficii, cât şi de corporaţiile transnaţionale, care
cer avantaje fiscale în schimbul stabilirii pe pieţele lor locale.
Trebuie să acceptăm că „forţele globalizării remodelează lumea noastră, atât prin fiecare
integrare economică, cât şi prin modalitatea transfrontalieră în creştere a oamenilor şi a
cunoştinţelor”.

46
 Cap 4. Globalizarea pieţelor financiare internaţionale

4.1. Piaţa financiară internaţională – parte componentă a procesului de

globalizare

. Globalizarea pietei financiare constituie o alta componenta a globalizarii economiei

mondiale. Cresterea competitiei pe pietele financiare internationale forteaza marile institutii
financiare sa se lanseze în operatiuni de mare anvergura din întreaga lume, sfidând granitele
nationale si fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gama tot mai mare de servicii financiare.
Trecerea la cursurile flotante, precum si deschiderea pietelor financiare au reprezentat
momentele esentiale ale începutului globalizarii pietelor financiare. Astazi, fluxurile financiare
internationale sunt cele mai dinamice. Între 1980 si 1995, fluxul de investitii straine directe a
crescut de patru ori, iar exporturile de bunuri si servicii de 1,5 ori. Mai mult de 1,5 trilioane USD
sunt schimbati pe pietele valutare internationale în fiecare zi. Cu toate acestea, volatilitatea
financiara se dovedeste unul din riscurile majore ale globalizarii pietelor financiare, afectând
toate tarile lumii, chiar daca actorii principali sunt tarile dezvoltate
Piaţa financiară globală poate fi definită ca o reţea de pieţe strâns interconectate prin
sisteme de comunicare extrem de sofisticate, pieţe care sunt parţial suprapuse, greu de delimitat
în prezent.45
Piaţa financiară internaţională este considerată o piaţă globală mai ales datorită
elementelor definitorii ale sale:
• unitatea de timp definită prin funcţionarea neîntreruptă a pieţei; un operator
financiar îşi poate transfera la orice oră a zilei operaţiunile pe alte pieţe, care se deschid
după ce cele iniţiale s-au închis.
• unitatea de loc: aceleaşi titluri financiare pot fi tranzacţionate simultan pe
numeroase pieţe regionale sau naţionale.
• unitatea de operaţii: pe toate pieţele financiare internaţionale se întâlnesc
aceleaşi tipuri de produse financiare şi cu ele se efectuează aceleaşi tipuri de operaţii
financiare.
La originea globalizării financiare se află regula celor trei “D”, in principal fenomenele de
dereglementare a activităţilor financiar-bancare în ţările dezvoltate, care s-au amplificat in anii
`80, extinzându-se apoi şi la unele ţări în dezvoltare, denumite pieţe emergente. Ţările dezvoltate
au renunţat la restricţiile prin care controlau intrările şi ieşirile de capitaluri străine, o dată cu
consolidarea economiilor lor şi trecerea la convertibilitatea deplină a monedei.

4.1.1. Regula celor trei “D” şi piaţa financiară

• “Dezintermedierea este recursul direct al operatorilor internaţionali la pieţele financiare

(finanţe directe) fără a trece prin intermediarii financiari şi bancari (finanţe indirecte)
pentru efectuarea operaţiilor de plasament şi împrumut”. (Plihon D. Mizele globalizării
financiare, 2001, p.64)
• “Defragmentarea pieţelor corespunde abolirii frontierelor dintre pieţe până în acel
moment separate: deschidere către exterior a pieţelor naţionale în primul rând, dar şi, în
interiorul acestor pieţe, dispariţie a compartimentelor existente – piaţă monetară (bani pe
termen scurt), piaţă financiară (capitaluri pe termen mai lung), piaţă de schimb
45
Ana Bal, Sterian Dumitrescu – Economie mondială, Ediţia a-II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.414.
47
 (schimburi de monede), pieţe la termen etc. De acum înainte, cel care investeşte (sau
împrumută) caută cel mai bun randament trecând de la un titlu la altul sau de la o monedă
la alta sau de la un procedeu de acoperire la altul: de la obligaţiile în euro la cele în dolari,
de la acţiuni la opţiuni, de la opţiuni la futures (bunuri cumpărate şi vândute pentru a fi
livrate mai târziu –n.t.)”. Sistemul financiar internaţional a devenit o mega-piaţă a
banilor cu “dublă unitate – de loc: pieţele sunt tot mai interconectate graţie reţelelor
moderne de comunicaţii; şi de timp: funcţionează continuu, 24 de ore din 24, în Extremul
Orient, Europa şi America de Nord”46. (Plihon D. Mizele globalizării financiare, 2001,
p.65)
• “Dereglementarea a fost un element-motor al globalizării financiare. Autorităţile
monetare din principalele ţări industrializate au abolit reglementările privitoare la
schimburi pentru a facilita circulaţia internaţională a capitalului. S-au produs astfel, în
1983-1984, deschiderea sistemului financiar japonez, în bună măsură sub presiunea
autorităţilor americane, apoi desfiinţarea sistemelor naţionale de control al schimburilor
în Europa, odată cu constituirea pieţei unice de capital în 1990”. (Plihon D. Mizele
globalizării financiare, 2001 p.65)

Alte fenomene care au determinat globalizarea financiară au fost electronizarea şi

informatizarea pieţelor financiare, care au făcut posibilă, tot din anii `80, interconectarea
pieţelor şi expansiunea activităţii băncilor transnaţionale, a căror activitate se
financiarizează. Băncile transnaţionale nu se mai limitează la a efectua operaţiuni de creditare, ci
se angajează şi în tranzacţii cu titluri financiare.
Din anii `80 alte tipuri de instituţii financiare se transformă în mod treptat în investitori
globali, instituţii de tipul: fonduri mutuale, fonduri de investiţii, case de asigurări şi case de
pensii.
În prezent, piaţa financiară are următoarele caracteristici:

• Piaţa de capital dobândeşte cel mai important rol în ansamblul pieţei financiare
internaţionale, ea aflându-se într-o conexiune strânsă cu piaţa valutară
internaţională. Pe această piaţă se realizează un volum uriaş de tranzacţii, specialiştii
estimând la circa 1600-1700 mld. USD volumul tranzacţiilor zilnice, volum de 50 de ori
mai mare decât cel al comerţului internaţional cu mărfuri şi servicii, conform Băncii
Reglementelor Internaţionale.
• Economia financiară internaţională s-a decuplat de economia reală. Banii au fost
creaţi ca un simbol al avuţiei şi ca instrument de plată. În prezent ei au valoare în sine şi
sunt tranzacţionaţi ca atare. Consecinţele pozitive ale acestei evoluţii sunt naşterea de noi
active financiare, crearea de noi locuri de muncă, iar consecinţele negative constau în
faptul că economia simbolică poate evolua aberant, crizele sale antrenând producerea de
crize şi în economia reală.
• Dominarea pieţei de către marii investitori instituţionali. Specialiştii afirmă că în
secolul nostru cei mai mari investitori internaţionali vor fi fondurile mutuale şi casele de
asigurări şi cele de pensii. Aceste mari instituţii financiare vor deveni căutători agresivi
de randamente financiare înalte, devenind cei mai mari operatori pe pieţele financiare
internaţionale.

46
Plihon D. (2001): Mizele globalizării financiare, în Cordellier S. (coord.) (2001): “Mondializarea dincolo de
mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană, p.65
48
 • Ratele dobânzilor ca şi cursurile de schimb sunt tot mai volatile, fenomen ce se
asociază cu creşterea incertitudinilor şi a riscurilor în operaţiunile financiare
internaţionale, fapt ce conduce la creşterea costului finanţării.
• S-a trecut de la o economie a îndatorării – specifică perioadei postbelice până la
sfârşitul anilor `80 – la o economie speculativă, dominată de preponderenţa
finanţării operaţiilor speculative. Aceste operaţiuni se efectuează în cea mai mare parte
pe seama tranzacţionării titlurilor financiare derivate, deoarece acestea permit exploatarea
efectului de pârghie. Volumul operaţiilor speculative reprezintă circa 90% din volumul
total al operaţiunilor financiare.
• Pieţele financiare ale diferitelor produse financiare sunt complex interconectate,
specialiştii confruntându-se cu dificultăţi serioase în a înţelege multitudinea de conexiuni
existente între ele şi în a evalua efectele antrenante de o modificare survenită pe una
dintre aceste pieţe pe celelalte pieţe.
• În prezent, în sistemul financiar internaţional se manifestă un risc agregat înalt
determinat de toate trăsăturile anterior menţionate, însumate într-o acţiune convergentă.
Riscul sistemic poate fi definit drept riscul de prăbuşire a sistemului, ca urmare a
antrenării sale într-o criză globală.
Economia mondială şi pieţele lumii astăzi, mai mult decât oricând, sunt structurate şi
funcţionează din ce în ce mai mult în jurul noii ideologii a globalizării, care a făcut să apară noi
reguli şi noi dimensiuni în relaţiile tradiţionale ce dominau pieţele lumii.

4.1.2. Factori ai globalizării financiare

O importanţă majora in desfaşurarea procesului de globalizare financiara au avut-o

inovaţiile , cele în domeniul tehnologic, mai ales în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor
şi cele financiare. Computerizarea şi telecomunicaţiile au contopit pieţele financiare ale lumii
într-un singur sistem mondial în care o persoana individuală, un terminal poate fi tot timpul la
curent cu fluctuaţiile de preţuri pe pieţele majore şi poate executa schimburi aproape instantaneu
în oricare dintre ele sau chiar în toate.
In anii '70-'80 un proces de modernizare are loc în cadrul marilor pieţe financiare ale
lumii. Apariţia de noi pieţe, noi produse este rezultatul unei nevoi financiare ale economiei, cât
şi necesităţii şi dorinţei de a aduce o soluţie riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb,
ratelor dobânzii, inflaţie. Inovaţiile financiare au fost numeroase în ultimii 20 de ani pentru a
satisface nevoile celor care se împrumută şi ale investitorilor internaţionali. Astfel, încă de la
începutul anilor '70, euro - băncile au propus împrumuturi în devize cu rate ale dobânzii
variabile. In această formulă, ratele împrumuturilor urmăresc evoluţia pieţei. In caz de creştere a
ratelor, împrumutătorul nu este penalizat; simetric, împrumutatul beneficiază de reducerea ratelor
de piaţă.
Produsele derivate reprezintă inovaţiile majore ale perioadei recente. Apărute la începutul
anilor '80, aceste instrumente s-au dezvoltat mai întâi în SUA, în special la Chicago. Ele permit
acoperirea împotriva riscurilor de dobândă şi valutar, dar sunt utilizate şi pentru speculaţii şi
arbitraj. Aceste produse derivate sunt: contractele futures, opţiunile şi contractele se swap. Ca şi
pe celelalte compartimente ale pieţei de capital, trei actori principali efectuează tranzacţii cu
produse derivate. In primul rând, utilizatorii finali - marile întreprinderi, case de pensii, fonduri
de investiţii, companii de asigurări - care vor sa se protejeze împotriva riscurilor ratei dobânzii şi
de schimb. In al doilea rând, intermediarii (curtieri, marile bănci) al căror scop este sa găsească
contrapartidă pentru clienţii menţionaţi anterior şi sa încaseze comisioane. In al treilea rând sunt
49
speculatorii -cei mai cunoscuţi fiind gestionarii aşa-numitelor "hedge-funds" -care îşi asumă
conştient riscuri pentru a încasa plus-valori. Funcţia esenţiala a produselor derivate este
permiterea transferului riscului între părţi.
Alte importante inovaţii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piaţa
internaţională de capital: euroobligaţiunile (eurobonds), euroacţiunile (euroequities),
certificatele de depozit emise de bănci (ADR, EDR şi GDR). Sfera financiară se extinde astfel
dincolo de frontiere, în afara statelor. Aceasta este logica mondializării, care poartă în ea ideea
unei pieţe fără constrângere, fără limite geografice sau de altă natură. Dilatarea sferei financiare
se explică astfel uşor: dacă o investiţie productivă cere construirea de uzine şi recrutarea de
personal, un plasament financiar la celalalt capăt al lumii se realizează într-o secunda, graţie
reţelelor informatice.

4.2. Tendinţe privind globalizarea Sistemului Bancar Internaţional

Dezvoltarea pieţelor financiare şi diversificarea instrumentelor financiare au mărit

posibilităţile de acces la fonduri pentru bănci. Astfel, băncile au intrat şi pe pieţele de capital la
concurenţă cu societăţile de valori mobiliare, de asigurări, fonduri mutuale, fonduri de pensii.
Totodată, băncile au trebuit să dezvolte noi produse şi servicii, să folosească instrumente şi
tehnici specifice noilor pieţe, pentru a putea face faţă concurenţei. Ca urmare, practicile bancare
tradiţionale – bazate pe atragerea de depozite şi acordarea de credite – au trecut pe un plan
secundar şi au devenit precumpănitoare noile activităţi, cum ar fi tranzacţiile de pe pieţele
financiare şi generarea de venituri prin comisioane, care reprezintă surse importante pentru
profitabilitatea băncilor.

4.2.1 Internaţionalizare şi concentrare bancară

Dublul efect al noului mediu concurential a determinat o reactualizare a strategiilor

aplicate de banci. Ca urmare, în ultimele două decenii, sistemele bancare ale ţărilor capitaliste
dezvoltate au fost supuse unui puternic proces de schimbare:
• în primul rând, a avut loc un puternic proces de internaţionalizare a sistemelor bancare
din ţările dezvoltate. Practicând o politică agresivă de implantare în noi puncte financiare
de pe glob, aceste bănci consideră extinderea pe alte pieţe ca parte integrantă a politicii
lor de dezvoltare.
• a doua tendinţă este puternicul proces de concentrare a activităţii bancare. Amploarea
operaţiunilor derulate, fondurile tot mai mari care sunt solicitate de clienţi, riscurile de
insolvabilitate ale debitorilor, cât şi dorinţa de a-şi mări câştigurile şi puterea de penetrare
pe alte pieţe şi, în consecinţă, ocuparea unui loc dominant în viaţa valutar-financiară
internaţională au determinat accentuarea procesului de unificare a băncilor în
monopoluri, consorţii, sindicate sau alianţe bancare. Marile bănci gigantice şi grupuri
financiare se unesc, fuzionează, dominând şi controlând întreaga activitate în domeniu.
Aceasta este o problemă actuală cu implicaţii adânci asupra pieţei mondiale şi a
concurenţei internaţionale; au avut loc – şi nu sunt excluse nici în viitor – schimbări
importante în ceea ce priveşte centrele de putere ale lumii contemporane.
Globalizarea bancară se realizează nu numai geografic, la scară planetară, dar şi
structural; marile grupuri financiare internaţionale fiind adevărate conglomerate care includ, pe
lângă bănci, societăţi de asigurare-reasigurare, fonduri de investiţii ori de pensii, activităţi pe
piaţa de capital, leasing, capabile să ofere aşa-numite servicii financiare integrate. Banca, sub

50
denumirea ei cea mai recentă de „instituţie de credit”, devine – de fapt – o megabancă sau o
instituţie de credit extrem de diversificată..
La nivelul întregii Europe, primele 10 bănci internaţionale deţineau active totale de peste
10.000 miliarde USD; clasamentul lor, pe baza bilanţurilor făcute 2008, se prezintă astfel:
Tabelul nr. 15
Topul băncilor internaţionale din Europa în anul 2007, în milioane USD

Denumirea Ţara Venituri 2007 Profit 2007

băncii (mil. USD) (mil. USD)
1 Credit Agricole Franţa 67 259 1 276 778
Groupe
2 Fortis Belgia 63 422 1 243 047
3 HSBC Holdings Marea Britanie 43 828 1 119 480
4 BNP Paribas Franţa 36 587 759 594
5 UBS Elveţia 35 685 1 233 912
6 Deutsche Bank Germania 33 259 783 707
7 Dexia Group Belgia 32 178 992 103
8 Credit Suisse Elveţia 30 810 647 084
9 Société Générale Franţa 28 792 839 654
10 Royal Bank of Marea Britanie 27 440 1 533 036
Scotland
Sursa: www.fortune.com

Prezentarea arată că procesul globalizării bancare a devenit o realitate esenţială a zilelor

noastre, care exercită o influenţă extrem de puternică nu numai asupra economiei, ci asupra lumii
contemporane.
Globalizarea bancară reprezintă stadiul în care serviciile bancare au o arie de răspândire
mondială, devenind universale. Serviciile bancare universale presupun armonizarea
reglementărilor bancare, secondată de ridicarea barierelor din calea unei competiţii deschise pe
toate pieţele, creşterea numărului valutelor în care operează şi implantarea de sedii în străinătate.

4.2.2. Băncile multinaţionale

În a doua jumătate a secolului XX s-au produs schimbări profunde în structura şi

activitatea sistemului bancar la scară mondială. Tendinţa generală a fost aceea de formare a unor
centre de putere cu mare potenţial financiar, care caută să atragă cât mai multă clientelă şi să
deţină o pondere cât mai ridicată din piaţă.
Băncile multinaţionale sunt băncile care şi-au implantat sucursale şi filiale în mai multe
ţări, activitatea transnaţională depăşind o pătrime din totalul activităţii desfăşurate. Acestea se
deosebesc de băncile internaţionale care efectuează operaţiuni pentru clienţii din diferite ţări sau
în diferite valute, de la sediul din ţara de reşedinţă.
La începutul mileniului III, sistemul bancar se află însă în toate ţările în faţa unui
paradox: pe de o parte, băncile trebuie să fie tot mai mari, tot mai diversificate şi să ofere o gamă
crescândă de servicii pentru o concurenţă globală, iar, pe de altă parte, ele trebuie să fie tot mai
flexibile, pentru a supravieţui pe o piaţă aflată în continuă schimbare. În acest sens, sistemele
bancare din ţările dezvoltate au trecut printr-un proces de dezintermediere, adică o mai mare
parte a intermedierilor financiare are loc prin titluri negociabile în loc de credite bancare.
51
Centrele financiare oferă acum plasamente şi servicii pentru investitorii din toate ţările, iar
solicitanţii de împrumuturi au acces la capitalul de pe pieţele internaţionale. Companiile
multinaţionale pot accesa o multitudine de pieţe interne şi internaţionale de capital pentru a-şi
finanţa diverse activităţi sau fuziuni şi achiziţii, în timp ce intermediarii financiari pot strânge
fonduri şi gestiona riscurile cu mai mare uşurinţă prin accesarea acumulărilor de capital din
marile centre financiare internaţionale. Ca urmare, se constată tendinţa băncilor de a-şi extinde
activitatea dincolo de aria lor tradiţională de activitate care consta în depozite şi acordarea de
împrumuturi, pe măsură ce multe ţări şi-au modificat legislaţia pentru a permite băncilor
comerciale să se implice în activitatea de investiţii, gestionarea activelor şi chiar asigurări,
permiţându-le astfel să-şi diversifice sursele de venit şi să-şi reducă riscurile.
Unul dintre marile beneficii ale diversificării surselor de credit este reducerea „penuriei
de credite”. Când băncile unei ţări se află sub presiunea cererii de credite, pot să procure resurse
prin emisiuni de acţiuni sau obligaţiuni pe piaţa internă sau prin căutarea altor surse de finanţare
pe plan extern. Dezavantajul este că pieţele au devenit mai volatile, şi această volatilitate poate
duce la instabilitate financiară.
Un alt câştig de pe urma globalizării financiare este că cei care au nevoie de credite şi
investitorii pot obţine condiţii de finanţare mai bune. Totuşi, preţurile activelor pot să depăşească
valorile de bază în timpul perioadelor de boom sau de criză, provocând volatilitate excesivă şi
distorsionând alocarea capitalurilor.
Globalizarea a făcut ca în ierarhia marilor bănci cu activitate internaţională să se producă
schimbări de mare amploare. Astfel:
• marile bănci americane, care au dominat piaţa mondială o lungă perioadă de timp după al
doilea război mondial şi s-au văzut detronate de băncile japoneze în cursul anilor ’80, au
revenit în forţă şi devansează acum net băncile concurente japoneze, precum şi băncile
din Anglia, Franţa şi Olanda, care ocupă, de asemenea, locuri importante în ierarhie;
• la nivel global, se constată o revenire în prim-plan a băncilor japoneze, care sunt pe cale
de a depăşi problemele cu care s-au confruntat în ultima vreme, în special în ceea ce
priveşte creditele neperformante;
• băncile chineze sunt, de asemenea, prezente în top;
• băncile germane au pierdut în ultimul an locuri importante faţă de poziţiile deţinute în
anii anteriori.
În primele 10 bănci globale se regăsesc şapte bănci internaţionale din Europa, respectiv
HSBC Holdings - Marea Britanie, Credit Agricole Groupe -Franţa, Deutsche Bank - Germania,
Dexia Group şi Fortis - Belgia şi BNP Paribas - Franta.
Sistemul bancar european cunoaşte un proces de reducere a costurilor şi de fuziuni. Una
dintre caracteristicile băncilor din Europa este mărimea lor: există mai multe bănci de talie medie
şi puţini giganţi. Europa are, în medie, de 2 ori mai multe agenţii bancare pe locuitor decât SUA.
În activitatea curentă a băncilor, pornind de la cele de mici dimensiuni până la giganţii cu
activitate transnaţională se utilizează şi la începutul mileniului III instrumente şi metode
tradiţionale, iar regula de aur rămâne solvabilitatea băncii şi profitul.
Există ghişee automate de bancă în măsură să efectueze la cerere, fără prezenţa unui
salariat al instituţiei, o serie întreagă de operaţiuni, în primul rând transferuri în diferite conturi,
dar şi să lucreze cu cecuri şi titluri, să primească şi să elibereze numerar, să dea anumite relaţii şi
să presteze diverse alte servicii.
Formarea infrastructurii unei „bănci globale” necesită cheltuieli foarte mari, pe care nu le
pot suporta decât grupurile cele mai solide. Pentru prelucrarea centralizată a volumului imens de
operaţiuni, asigurarea gamei largi de servicii şi informaţii corespunzător cu cerinţele, marile
bănci creează una sau mai multe entităţi specializate proprii, care desfăşoară o activitate intensă.

52
 Globalizarea nu reprezintă doar o intenţie, un „proiect” al unui viitor mai mult sau mai
puţin îndepărtat, ci o realitate funcţională în lumea bancară contemporană, cu adânci reverberaţii
în întreaga lume.

4.3. Crizele financiare din anii `90

Interpretarea crizelor care s-au produs în anii `90 - Mexic in 1994, Asia de Est in 1997,
Rusia in1998, Argentina in 1991 - a fost diferită de la un grup de economişti la altul. Unii pun
accentul pe panica investitorilor străini şi, în corelaţie cu aceasta, pe caracteristicile actuale ale
sistemului financiar global, iar alţii se opresc la caracteristicile structurale ale economiilor
asiatice din zona respectivă.
Aceste crize i-au făcut pe specialişti precum James Tobin să se întrebe dacă nu cumva
globalizarea pieţei financiare nu a fost împinsă prea departe şi nu s-a înfăptuit într-un ritm prea
rapid.
Analiştii occidentali consideră că principalele cauze interne ale crizelor sunt:

• creşterea deficitului de cont curent, ca urmare a reducerii cererii externe;

• alegerea unui regim de curs de schimb nepotrivit;
• nivelul ridicat al datoriei pe termen scurt;
• expansiunea rapidă a creditului intern, multe credite fiind utilizate în scopuri
neproductive;
• managementul inadecvat al băncilor comerciale;
• supravegherea laxă a băncilor comerciale de către banca centrală;
• nivelul scăzut al economisirii interne, datorită apelării facile la capital străin;
accesul facil la surse externe de creditare permiţând menţinerea la un nivel scăzut
a ratelor dobânzii la credite;
• hazardul moral, creat datorită existenţei proprietăţilor încrucişate şi a unor relaţii
privilegiate între autorităţi şi anumite grupări de interese; acesta a majorat riscul
sistemic existent în aceste economii;
• crizele de pe pieţele imobiliare.

În ceea ce priveşte cauzele externe, ele erau identificate în unele dintre caracteristicile
actuale ale sistemului financiar internaţional, precum:
• Majoritatea operaţiilor financiare de pe piaţa financiară internaţională are un caracter
speculativ, această caracteristică fiind determinată de faptul că operatorii fac numeroase
tranzacţii fără acoperire, apelând la fonduri împrumutate sau angajând active viitoare.
Pentru unii economişti această trăsătură este cu deosebire responsabilă pentru fenomenele
de panică financiară şi pentru transmiterea efectelor crizelor financiare de la o ţară la alta.
• Experţii instituţiilor internaţionale opinează, de asemenea, că liberalizarea financiară a
ţărilor emergente se asociază cu o creştere a influxurilor de capital fără legătură reală cu
necesitatea lor de finanţare internă. Multe dintre intrările de capital au ca mobil obţinerea
de câştiguri de către investitori pe seama unor speculaţii financiare. Ţările emergente sunt
atractive pentru investitori dacă oferă posibilitatea obţinerii unor randamente ridicate şi a
diversificării portofoliului lor de active financiare, dar la primul semn de dispariţie a
acestor atuuri, investitorii au tendinţa de a se retrage.
• Cel mai mic semn de slăbiciune al guvernelor ţărilor emergente cu privire la capacitatea
lor de a returna capitalurile investite în ţara lor poate genera panică financiară,
determinând ieşiri masive de capitaluri.
53
 • Deoarece majoritatea fluxurilor internaţionale sunt pe termen scurt, fluctuaţiile valorice
ale monedelor şi ale titlurilor financiare sunt mai frecvente şi mai ample.
• Atractivitatea pieţelor ţărilor emergente a fost artificial întreţinută de asemenea de faptul
că instituţiile financiare internaţionale au dat semnalul, începând cu criza din Mexic, că
vor interveni pentru a evita propagarea oricărei crize financiare pe ansamblul economiei
mondiale. Din acest motiv unii economişti vorbesc despre crearea unei situaţii de hazard
moral pe plan internaţional, care a avut drept urmare creşterea iresponsabilităţii, atât a
investitorilor, cât şi a guvernelor ţărilor emergente.

4.4. Criza financiară actuală

Economia mondială a intrat în vârtejul celei mai rele crize financiare de la Marea
Depresiune. Ceea ce iniţial apare ca o fisură a ipotecilor sub-prime pe piaţa imobiliară a SUA în
vara lui 2007 a început să se lărgească pe parcursul lui 2008, cuprinzând fisuri din ce în ce mai
adânci în peisajul financiar global şi terminându-se cu un colaps al instituţiilor bancare majore.
Aceste şocuri financiare au declanşat o criză economică insuficient dezvoltată, în care,
ţările dezvoltate sunt deja în recesiune, iar perspectiva generală asupra celorlalte economii se
deteriorează rapid, inclusiv în ceea ce priveşte ţările cu performanţe recente puternice .
În scenariul de bază al evoluţiei viitoare al SUA, PIB-ul mondial se aşteaptă să scadă
atingând 1.0% în 2009, o frânare bruscă faţă de creşterea cu 2.5% estimată pentru 2008 şi cu
mult sub cea mai înaltă valoare a anilor precedenţi.
Că rata de creştere preconizata, venitul mondial pe cap de locuitor va scădea în 2009. Producţia
ţărilor dezvoltate se aşteaptă să scadă cu 0.5% în 2009, pe când dezvoltarea în ţările în tranziţie
se estimează că va încetini cu 4.8%.

Graficul nr. 1
Posibilă evoluţie a economiei mondiale în 2009 în perspectivă optimistă, de bază şi
pesimistă conform previziunilor UNCTAD

Sursa : UNCTAD, World Economic Situation and Prospects, 2009

Originea crizelor financiare globale

54
 Povestea standard a prezenţei recesiuni globale şi a crizei financiare evidenţiază rolul
central al progreselor în SUA , în special, expansiunea şi colapsul ulterior al proprietăţilor
imbiliare, precum şi impactul acesteia asupra economiei SUA şi a sistemului financiar global.
Din punctul de vedere al altora, cauza cheie a recesiunii este determinată de ratele scăzute
ale dobânzilor precum şi neglijenţa în ceea ce priveşte creşterea riscurilor financiare ale
sistemului.
Alţii, în special oficiali ai SUA, consideră drept cauză principală „excesul de economii”,
în special provenite din surplusurile masive şi acumulările de rezerve din China.
Toată aceste explicaţii adăpostesc un grad de adevăr, în special primele două. Totuşi,
pentru a înţelege ambele perspective ale adâncirii recesiunii globale şi a crizei financiare, precum
şi motivul anticipării redresării economice, e important să privim la un set mai larg de cauze ale
problemelor din prezent.
Deşi pare acum mult timp în urmă, începând cu jumătatea anului 2003 până la începutul
anului 2008, întreaga economie mondială a fost antrenată într-un boom al dezvoltării, valoarea
medie anuală a creşterii PIB-ului global atingând 5%, practic toate statele lumii au luat parte la
acest boom mondial.
Intensificarea dezordinii globale financiare în septembrie-octombrie 2008 a scos la iveală
natura sistematică a crizei şi a ridicat temeri cu privire la un posibil dezastru financiar global
complet. În ciuda problemelelor originare din marile economii dezvoltate, marea fragilitate
financiară a fost legată strâns de o creştere globală nesusţinuta care a ieşit la iveală la începutul
anilor 2000. Ca parte din acest şablon, creşterea a fost condusă spre o extindere importantă de o
puternică cerere a consumatorilor din SUA, stimulată de acordarea uşoară a crediteor şi
susţinută de creşterea extrem de rapidă a preţurilor la case, precum şi ratele înalte ale cererii de
investiţii şi creşterea puternică a exporturilor în câteva din ţările în dezvoltare, în special China.
În această perioadă, creşterea deficitelor în SUA a fost finanţată de creşterea comerţului
în China, Japonia şi alte ţări, care au acumulat rezerve largi de monedă străină şi care erau
doritoare să cumpere active exprimate în dolari americani.
În acelaşi timp, creşterea dereglementarilor financiare împreună cu rafală de noi
instrumente financiare şi tehnici de risk managerial ( ipoteci garantate cu valori mobiliare, titluri
de creanţa colaterale, etc), au încurajat acumularea de active financiare susţinute pe creşterea
nivelului datoriilor în sectorul corporaţiilor, public şi pe piaţa imobiliară. În unele ţări, deopotrivă
dezvoltate şi în dezvoltare, datoriile financiare interne au crescut de patru – cinci ori ca parte din
venitul naţional începând cu anii 1980. Exploxia masivă a datoriilor fost posibilă datorită trecerii
modelului tradiţional de credit de tipul „cumpăra şi deţine” cu modelul „crează dinamic pentru a
vinde”.
Până de curând, toate părţile păreau să profite de pe urma boom-ului înregistrat în
domeniul imobilar prin creşterea preţurilor caselor, în special cei mai mari jucători financiari în
economiile bogate, în timp ce riscurile erau ignorate în mod convenabil, în ciuda repetatelor
avertizări în ceea ce priveşte nesustenabilitatea în timp a îndatorării financiare şi publice din
SUA şi din celalalte ţări ale lumii. Extinderea temerilor referitoare la accentuarea dezastrului
estimat în SUA s-a extins acum în toată lumea.
Ştersul şi turbulenţele care au început să se dezvolte pe piaţa financiară mondială la
începutul lui 2007, conectau preocupările legate de ipotecile subprime şi instrumentele financiare
complexe bazate pe procesul ipotecarii, nu a fost reciproc propice dezvoltării. Adâncirea acestor
probleme în august 2007 a fost nedorită în mod similar. SUA a fost, cu siguranţă un factor cheie
al acestor dificultăţi, însă nu a fost singura sursă.
Marea Britanie a avut propriile sale probleme legate de procesul de ipotecare reflectat în
nevoia naţionalizării băncii Northern Rock. Problemele cu ipotecile din Irlanda şi Spania au avut
de asemenea origini interne. Iar, în ceea ce priveşte acele instituţii ale căror probleme s-au
55
stăvilit pe active bazate pe ipotecile SUA, este de atenţionat că acestea au achiziţionat aceste
active din proprie iniţiativă. Pe parcursul lui 2008, stresul pe piaţa financiară globală s-a adâncit,
fiind conduse de dezvoltările din SUA.
Eşecul recent şi salvarea de urgenţă la jumătatea lui martie a puternicului grup financiar
american Bear Stearns, a sporit temerile referitoare la largele tipuri de active şi a instituţiilor
financiare.
Deteriorarea condiţiilor pe pieţele ipotecare au determinat guvernul SUA să preia
conducerea asupra Asociaţiei Naţionale Federale a Ipotecilor (Fannie Mae şi Freddie Mac).
La mijlocul lui septembrie, eşecul automat a băncii americane de investiţii Lehman
Brothers şi salvarea de urgenţă a American Internatinal Group, au început o întrerupere fără
precedent a pieţei mondiale a creditelor. Această întrerupere a continuat în SUA cât şi pe plan
mondial până în octombrie-noiembrie şi a fost doar parţial calmata la sfârşitul anului. Impactul
negativ asupra activităţilor economice şi a comerţului au fost severe şi resimţite imediat. Acesta
explica o parte importantă a colapsului economic timpuriu în cel de-al patrulea semestru al
anului 2008 şi primul semestru al lui 2009.
Sursa unui stres financiar al pieţelor nu a fost exclusiv în SUA, ci probleme importante au
întâlnit şi Marea Britanie (în special Banca Roială a Scoţiei şi piaţa Lloyds), Irlanda, Belgia,
Olanda şi altele. În ciuda unei bune gestionari, băncile din Spania au întâmpinat dificultăţi legate
de colapsul inevitabil al boom-ului intern. De asemenea numeroase bănci din Vestul şi Estul
Europei au devenit vulnerabile.
În afară de stresul de pe pieţele financiare, economia mondială a suferit importante şocuri
negative, la sfârşitul anului trecut şi din alte surse. Avântul preţurilor mondiale a bunurilor, în
special preţul mondial al combustibililor de 147$ barilul47 în iulie 2008, a fost un şoc
semnificativ al tuturor utilizatorilor acestor bunuri. Însă, acest şoc nu a reprezentat o consecinţă a
stresului financiar, nici în SUA şi nici în altă parte, ci permiţând o uşoară zăbovire, impactul său
economic a lovit ca şi turbulenţă a pieţei creditelor.
Recent, colapsul multor preţuri ale bunurilor au început în mod cert să submineze
creşterea în ţările exportatoare.
Măsurile întreprinse pentru combaterea inflaţiei la mijlocul lui 2008 au fost acţionate
oarecum cu o întârziere, ceea ce a întărit problema deja existenţa a economiei mondiale la
sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009.
Încetinirea dezvoltării în China la sfârşitul anului trecut se datorează mai mult înăspririi timpurii
a politicilor Chinei decât dezordinii financiare globale, iar încetinirea economică a Chinei a
afectat partenerii comerciali ai acesteia, în special pe cei din Asia.
Alte ţări cu pieţe în formare care şi-au înăsprit timpuriu politicile economice au fost India
şi Brazilia, care au găsit efectul că fin d dăunător abia la sfârşitul anului.
Încetinirea în zona euro pe durata celui de-al treilea semestru al anului trecut a fost cel puţin
parţial consecinţă a înăspririi politicilor în vederea combaterii inflaţiei. Până în cel de-al patrulea
semestru, în mod indezirabil şi precipitat s-a înregistrat un puternic decline al producţiei.
În SUA, reducerile fiscale din 2008 au determinat un slab impuls al cererii în cel de-al
doilea şi al treile semestru, însă acest efect a fost însoţit de un declin în cel de-al patrulea
semestru.
Pe scurt, declinul extreme de abrupt din activitatea economică globală de la sfârşitul lui 2008 şi
începutul anului curent reflectă câteva şocuri negative, rolul principal jucându-l strasul şi
turbulenţele de pe piaţa financiară globală.

47
World Recession and Recovery: A V or an L? Michael Mussa, senior fellow, Peterson Institute for International
Economics
56
 Criză a avut deja un impact sever asupra pieţei bunurilor cu implicaţii cuprinzătoare
privind perspectivele dezvoltării mondiale. Preţurile bunurilor au fost foarte volatile în 2008.
majoritatea preţurilor au crescut în prima jumătate a lui 2008, continuând un trend care a început
în 2003. Totuşi, trendul preţurilor pe piaţa mondială au cunoscut o schimbare bruscă în a doua
jumătate a anului 2008. Preţul petrolului a căzut abrupt cu mai mult de 60% faţă de nivelul
acestora din iulie până în noiembrie.
Preţul altor bunuri, inclusiv al alimentelor de bază, au scăzut semnificativ. În perspective
generală, majoritatea preţurilor se aşteaptă să scadă şi mai mult odată cu moderarea cererii
globale.

Graficul nr. 2
Fluctuaţia preţurilor bunurilor în 2007-2008

Sursa UNCTAD, World Economic Situation and Prospects, 2009

Impactul asupra sistemului financiar internaţional

Riscul de aterizare forţată a dolarului este intrinsec naturii sistemului de reserve global,
care foloseşte moneda naţională a SUA ca şi principală monedă de rezervă şi instrument de plată
internaţional. Sub acest sistem, singura formă ca celalalte state să acumuleze active şi rezervă în
dolari ar fi ca SUA să aibă un deficit extern. Totuşi, cât timp poziţia de răspundere a SUA va
continua să crească, investitorii vor începe să anticipeze o reajustare iar încrederea în dolarul
American va scădea.
În ultimele decade, multe ţări în curs de dezvoltare au acumulat sume mari de reserve
monetare străine, asigurându-şi un fel de “ autoasigurare” împotriva şocurilor externe. Totuşi,
atât cheltuielile de exploatare ale rezervelor cât şi costurile de oportunitate pentru nefolosirea lor
în vederea efectuării de investiţii termen lung sunt ridicate. Tendinţa de acumulare de largi
reserve în ţările în dezvoltare îşi are rădăcinile în deficienţele fundamentale ale sistemului
monetar şi de reserve internaţional.

57
 Nevoia de autoasigurare poate fi redusă cu mecanisme mai eficiente pentru
aprovizionarea cu lichidităţi şi pentru un management al rezervelor la nivel internaţional, ambele
regionale şi multilaterale.
În general, toate facilităţile acordate de FMI ar trebiu să fie în mod semnificativ simplificate şi să
implice rambursări mult mai rapide pe scara şocului global.
Acţiuni recete au fost luate în această direcţie odată cu Facilităţi Exogene oferite de FMI
împotriva Şocurilor. Însă, resursele totale, rămân limitate şi din ce în ce este mai mare nevoia de
furnizarea unor măsuri de salvgardare colective la scară largă de criză.
Aceste facilitate sunt acordate că support financiar ţărilor cu venituri mici pentru a le
ajuta să depăşească şocurile exogene precum criza actuală.
Facilităţile acordate de FMI au două componente:
• O componentă de acces rapid prin care o ţara poate accesa rapid până la 25% din cota
sa pentru fiecare şoc exogen, încasarea acestora fiind făcută de obicei într-o singură
tranşă.
• O componentă de acces înalt de până la 75% din cotă parte pentru fiecare aranjament
realizat în condiţii normale. Aceste resurse sunt furnizate pe bază de revizuiri şi programe
pe perioade de până la 2 ani.
Accesul la aceste facilitate este determinat în funcite de caz, iar în cele mai multe dintre aceste
cazuri, impactul şocurilor exogene sunt mai mari decât nevoia acoperită prin asistenta oferită de
FMI..fapt pentru care, multe ţări cu venituri scăzute care trec prin şocuri exogene mai au nevoie
şi de asistenta cocesionala a donatorilor.
Toţi membrii FMI pot avea acces la împrumuturi de urgenţă sub asistenta de urgenţă a
FMI. Asistenta FMI poate fi acordată ţărilor aflate în situaţii de post-conflict şi ţărilor afectate de
dezastre naturale. De asemenea aceasta este acordată sub Facilităţi de Finanţare Compensatorie,
care se acorda ţărilor care au fie un deficit al încasărilor din exporturi, fie o creştere a costului
importurilor de cereale cauzat de fluctuaţia mondială a preţurilor bunurilor.
Concesiunea de creditare a facilitărilor FSE este administrate de un concern al FMI.
Acesta împrumuta de la băncile centrale, guverne şi instituţii oficiale în general, cu o rată a
dobânzii corespunzătoare pieţei, şi le trasnmite ţărilor alese pe baza programului de Facilităţi de
Creştere şi Reducere a Sărăciei.
Diferenţa între rata dobânzii de pe piaţa plătită de concernul FMI şic ea plătită de ţările
care obţin împrumutul este finanţată prin contribuţia ambilor donatori, iar FMI deţine resursele.
Donatorii bilaterali pot să aloce contribuţiile subvenţiilor pentru resurse. Structura financiară a
FSE include un cont FSE a subvenţiilor, care conţine resursele utilizate exclusive pentru a
subvenţiona împrumuturi FSE, precum şi un cont comun de subvenţii atât pentru facilităţile de
şocuri ecat şi pentru facilităţile de creştere şi reducere a sărăciei, care conţine resurse disponibile
să subvenţioneze fie una fie cealaltă.

4.5. Fondul Monetar Internaţional în contextul globalizării financiare

FMI a fost conceput în iulie 1944 la o conferinţă a Naţiunilor Unite ţinută la Bretton
Woods, New Hempshire,U.S.A când reprezentanţii a 45 de guverne au stabilit de comun acord să
pună bazele unei instituţii pentru cooperare economică, proiectată pentru a evita o repetare a
politicilor economice dezastruoase ce au contribuit la marea criză din anul 1930.
În timpul acelei decade pe măsură ce puterea celor mai puternic industrializate state
scădea,acestea au încercat să-şi apere economiile prin creşterea restricţiilor asupra importurilor,
prin restricţii în ceea ce priveşte achiziţia bunurilor de peste hotare şi deţinerea de monedă
străină impuse cetăţenilor.Dar aceste măsuri nu au fost potrivite sitautiei deoarece ele nu au făcut
58
decât să îngreuneze comerţul extern, să micşoreze veniturile şi să crească rata şomajului.Astfel
nivelul de răi în aceste state a inrat într-un declin acut.
Pe măsură ce Al Doilea Război Mondial luă sfârşit statele aliate fruntaşe au început să
contureze variate planuri pentru a restaura ordinea în relaţiile monetare internaţionale, astfel ca la
conferinţa de la Bretton Woods a luat naştere FMI.Obiectivele acestei instituţii au fost aceleaşi
atunci când a fost înfiinţată ca şi cele din perioada actuală.Din acea perioadă s-au constat creşteri
ale veniturilor fără precedent, şi deşi beneficiile creşterii economice nu s-au manifestat în
mod egal pentru toate statele, majoritatea au cunoscut prosperitate care contrastează în mod
special cu perioada în care au avut loc marile conflagraţii.
Obiectivele şi rolul Fondului Monetar International au devenit din ce în ce mai
importante şi din simplă cauza a creşterii numărului de membri.Acest număr de state membre a
crescut de peste 4 ori faţă de iniţialul de 45 de state implicate în creearea lui, fapt ce reflectă
obţinerea independenţei politice a mai multor state în curs de dezvoltare şi mai recent a
colapsului blocului sovietic.Expansiune numărului de state membre împreună cu schimbările
petrecute în economia mondială au obligat Fondul Monetar Internaţional să se adapteze într-o
mare varietate de moduri pentru a continua să servească aceleaşi scopuri în mod eficient.
Alături de FMI în 1944 a fost creată (BIRD) Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare, cunoscută şi sub numele de Banca Mondială, care a fost creată
pentru dezvoltare economică pe termen lung, incluzând finanţarea proiectelor de infrastructură.În
timp ce FMI este preocupat cu performanta şi politici financiare macroeconomice BIRD se
ocupă cu dezvoltarea pe termen lung şi soluţii pentru eliminarea sărăciei la nivel mondial. Când
FMI şi BIRD au fost create, se avea în vedere apariţia unei noi organizaţii pentru a promova
liberalizarea comerţului internaţional, deşi au trebuit să treacă mai bine de 50 de ani până când
World Trade Organization să fie înfiinţată(1995).În anii precedenţi problemele în materie de
comerţ fiind rezolvate prin (AGTT) Acordul General cu privire la Tarife şi Comerţ. Astfel
Fondul Monetar Internaţional este o oganizatie a Naţiunilor Unite înfiinţată prin tratatul din 1945
pentru a ajuta şi a îmbunătăţi “sănătatea” sistemului economic mondial.Sediu FMI este localizat
în Washington D.C, şi este condus de cele 184 de ţări membre.
FMI este instituţia centrală a sistemului monetar international-sistem de plată şi raţe de
schimb între monedele naţionale,ce permite desfăşurarea afacerilor între diferite state.
Obiectivele FMI sunt:

I. Promovarea cooperării pe plan financiar printr-o instituţie care asigură baza

mecanismului pentru consultaţie şi colaborare în priviinta problemelor monetare
internaţionale.
II. Facilitarea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului internaţional,şi
contribuţia la menţinerea unui nivel cât mai scăzut al ratei şomajului, creşterea
venitului net şi dezvoltarea resurselor productive ca obiectiv principal al politicii
economice aplicate în ţările membre.
III. Promovarea stabilităţii ratelor de schimb şi evitarea depreciarii monedelor
datorată schimbului de natură concurenţiala.
IV. Asistentă în stabilirea unui sistem multilateral de plată,care ar elimina anumite
restricţii care încetinesc intensificarea comerţului internaţional.
V. De a da încredere ţărilor membre prin accesul temporar la resursele proprii, deci
asigurându-le şansă de a corecta neajunsurile existente în balanţă de plăţi, fără ca
statele acestea să fie nevoite să recurgă la măsuri disructive faţă de proprietatea
naţională şi internaţională.
59
 În concordanţă cu cele menţionate mai sus să micşoreze durata şi gradul de dezechilibru
în balanţă de plăţi a statelor membre

Pentru realizarea acestor obiective FMI:

• Monitorizează schimbările şi politicile economice şi financiare în ţările membre şi la

nivel global,şi asigură consultanta în acest domeniu ţărilor membre, având ca baza cei 50
de ani de experienţă.Spre exemplu:
În analiza anuală a economiei japoneze pentru anul 2000,FMI sfătuieşte guvernul
japonez să să stimuleze creşterea economică prin păstrarea nivelului saczut al
ratei dobânzii, încurajând restructurarea corporaţiilor şi
băncilor şi promovând concurenţa.
• Acorda împrumuturi ţărilor membre care au probleme în ajustarea balanţei de plăţi,nu
doar pentru a acorda ajutor financiar temporar, dar pentru a susţine ajustarea şi reformare
politicii economice , acţiune îndreptată spre eliminarea defectelor şi problemelor
existente.Spre exemplu:
În timpul crizei financiare din Asia(1997-1998) FMI acţionează rapid pentru a
ajuta Koreea să-şi reformeze economia printr-un împrumut de 21 miliarde $.
• Asigura guvernelor şi băncilor centrale ale statelor membre asistenţa tehnică şi
posibilităţi de trainig în acest domeniu de expertiză.Spre exemplu:
După colapsul Uniunii Sovietice,FMI ajuta băncile centrale ale statelor baltice,
Rusia şi ale altor foste state sovietice să-şi stabilească un nou sistem de
tezaurizare în trecerea la economia de piaţă.
Statutul revizuit al F.M.I. prevede o supraveghere fermă a politicilor de schimb monetar
în ţările member şi adoptarea principiilor specific după care spă se ghideze statele în acest sens.
Acest mandate este îndeplinit prin studierea problemelor monetare internaţionale şi analiza
atentă a tuturor aspectelor sistemului de schimb. Supravegherea Monetar Mondială are drept
obiectiv favorizarea unei creşteri echilibrate a comerţului internaţional şi instaurarea unui system
de cursuri de schimb stabil şi ordonat. În plan naţional, supravegherea încurajează adoptarea de
politici economice compatibile cu obligaţiile statutare ale membrilor , din care să rezulte o
creştere neinflaţionistă durabilă. Supravegherea va conduce la identificarea prompt a
problemelor de soluţionat şi luarea de măsuri corrective, în consecinţă.
Pentru a-şi îndeplini misiunea de supraveghere, F.M.I. procedează la:

• Consultări ce reprezintă examinarea sistematică a evoluţiei şi politicii economice

aparţinând ţării în cauză, precum şi efectele acesteia asupra cursurilor de schimb şi
balanţei de plăţi;

• Analize asupra perspectivelor economice mondiale, care constituie modelul pe baza

căruia Consiliul de Administraţie poate examina, din punct de vedere multilateral şi
poate urmări evoluţia economiei mondiale în ansamblu, porninsu-se de la ipostazele
de bază ale modelului.
F.M.I. promovează cooperarea monetară internaţională48, realizând, totodată, o
supraveghere fermă a politicilor valutare ale ţărilor member. Tot în domeniul reglării activităţii
monetare, F.M.I. elaboreză documente care conţin principiile de orientare a politicilor valutare,

48
Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pg. 259
60
 principia care sunt recomandate ţărilor member.
Modelul de asistenţă mutual49, fiind fundamentat in contextul tratatului de la Bretton
Woods, presupune ca Fondul Monetar Internaţional să permit ţărilor member să-ţi remedieze
dezechilibrele temporare ale balanţelor de plăţi, fără să recurgă la măsuri susceptibile să
compromită situaţia lor internă sau dezvoltarea schimburilor internaţionale. Statele dispun de o
“tranşă de rezervă”50, în măsura în care activele deţinute în monedă proprie în cadrul “contului de
resurse generale” sunt inferioare plafonului cotei-părţi, care poate fi utilizată, în totalitate, în
orice moment, cu condiţia ca situaţia balanţei de plăţi să necesite aceasta.
Pe linia reglării produselor de ordin financiar şi de credit, F.M.I. ca model de agent de
emisiune a unui active monetar international51 realizează o ajustare a lichidităţii internaţionale
prin punerea la dispoziţia ţărilor member fonduri sub formă de credite, pe baza unor resurse
acumulate prin participarea cu cote-părţi a membrilor, sau emisiunea de DST. Scopul acesor
fonduri era precizat în statut ca fiind de scurtă durată şi de a micşora dezechilibrul balanţelor de
plăţi externe ale ţărilor member, precum şi de a contribui la expansiunea şi creşterea echilibrată a
comerţului internaţional. F.M.I. s-a angajat să contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de
plăţi dintre ţările member, eliminând, pe cât posibil, restricţiile monetar-valutare care stânjenesc
dezvoltarea comerţului. Deoarece F.M.I. are responsabilitatea pentru gestiunea ordinii monetare,
în contextual globalizării apare un alt mod de creditare de ultimă instanţă la nivel internaţional.
Acesta forma a creditului are misiunea de a susţine lichiditatea internaţională în condiţiile unor
factori care ar putea produce dezechilibre ale balanţei de plăţi. Deoarece resursele Fondului
Monetar Internaţional sunt limitate, acesta nu poate asigura anumite cerinţe ale lichidităţii
internaţionale în situaţii de criză, dar pe de altă parte creditorul de ultimă instanţă necesită aceste
fonduri, deci va restructura misiunea lui fundamental intr-o misiune asemănătoare unei bănci
central.
F.M.I mai joacă şi rolul unui investitor particular, prin crearea şi implicit, prin
garantarea unui climat de afaceri profitabil. Mai mult, acordul dat politicii economice a unui
membru îmbunătăţeşte valoarea riscului pentru creditori şi investitori particulari. De obicei
investitorii particulari nu îşi investesc banii într-o ţară până când F.M.I. nu încheie acorduri.
F.M.I. asigură instruire profesională prin intermediul cursurilor şi seminariilor
organizate la sediul său central şi prin sponsorizarea Join Vienna Institute 52. Aceste programe
sunt astfel concepute încât să fie la nivelul cerinţelor în creştere ale ţărilor membre. În acest
scop, programul de bză include cursuri elementare, medii şi avansate despre programare şi
politici financiare şi management macroeconomic, statistica balanţei de plăţi, operaţiuni
monetare şi valutare, conturi naţionale şi statistici guvernamentale etc. Obiectivul de bază al
acestor programe este instituirea profesională a oficialilor din ţările membre ale Fondului.
Astăzi, F.M.I. se preocupă şi de inegalitatea de ditribuire a veniturilor şi discută regulat
cu membrii săi politici în domeniul sănătăţii, locuinţelor, şomajului, pieţelor de muncă,
cheltuielilor militare sau managementului sectorului public.

Capitolul 5
Globalizarea în România

49
Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008, pg.36
50
Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Ellz Novac, Instituţii financiare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2005,
pg. 22-23
51
Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008, pg.36
52
Ion Viorel Matei, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Ed. Universitară, Craiova, 2005, pg. 111-112
61
 5.1. Condiţiile în care România trebuie să facă faţă globalizării

Schimbările datorate globalizării, proces în care sunt antrenate toate ţările lumii, în mod
voluntar sau nu, afectează şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi considerat veşnice le
vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian. Suntem martorii desfăşurării treptate a
dispariţiei vestigiilor societăţii industriale: macarale, uzine, combinate, oraşe industriale moarte.
O lume apune, o altă răsare în locul ei, iar chinurile naşterii nu lipsesc nici acum: şomaj,
suferinţa, sărăcie, inegalităţi în dezvoltare. Ce ne rezervă însă globalizarea?
În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de la o economie
predominant agrară la una industrială (în 1945, avea încă cel mai mare procent de populaţie
rurală din Europa – 80% - pe locul următor situându-se Ungaria – 70%), a luptat, cu un rol
important, în cele două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii nationale, a trecut prin
experimentul bolşevic şi şi-a regăsit vocaţia europeană prin singura revoluţie anti-comunistă
sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.
Tara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are „petrol şi grâu” este
astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al PIB pe cap de locuitor,
iar nivelul producţiei sale industriale se situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului
1989 – cel mai prost an al regimului planificat. Iar politicienii săi caută încă cu disperare soluţii
pentru redresarea economiei.53
Iar ca o ţară săracă şi lipsită de un proiect economico-social valabil, Romania este cu
atât mai expusă astăzi crizelor „de import” de tot felul şi mai vulnerabilă în faţa provocărilor
presupuse de globalizare.
Una din problemele cu care s-a confruntat România a fost generată de întârzierea
startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de
stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări
care beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în
final, a informaţiei. Abia după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în
zona noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam.
Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală,
toate au pus rapid la colţ economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi
dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1
milion de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de
pensionari. Adică o ţară epuizată.
România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă faţă
în mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la începutul secolului XX, ci un stat
aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă
politică abia în formare şi una managerială aşijderea.54
Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele dintre ele
sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind
incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi
economice multiple – de la turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România
poate deveni atractivă pentru capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative,
fiscale) propice. Mişcarea rapidă de capital presupusă de globalizare – în care companiile îşi
pierd clasica identitate „naţională” – poate deveni avantajoasă pentru tara noastra în condiţiile
unei forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.

53
Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2001 p. 115
54
Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală Eseu despre globalizare , Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 119
62
 Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot începe să
joace în viitor un rol regional sau internaţional.
În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de
globalizare nu sunt deloc de neglijat.
În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul de globalizării este
însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor” şi55 păşim într-o lume în care
există prea puţină milă pentru învinşi.
În cazul în care nu depăşim marasmul economic actual şi va rămâne departe de structurile
economice şi de securitate ( NATO şi UE), Romania poate rămâne suspendat nu într-o „zonă
gri”, ci într-o „margine a Imperiului”56 sinonimă cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a
termenului, cu un rol economic, politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional, ba
chiar şi regional. Spre fericirea noastră putem spune ă suntem la jumătatea drumului, pentru că
integrarea în structurile NATO s-a produs, cu sacrificii ce-i drept.
Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O
economie deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.
Totusi, cifrele ultimului recensământ arată că o serie de parametri încep să se îndrepte
spre normalitate. Scăderea numărului de persoane implicate în industrie, creşterea celor din sfera
serviciilor, un transfer de la oraş la spaţiul rural, ceea ce este iar un semn bun. A crescut numărul
persoanelor ce urmează studii universitare şi al celor care se perfecţionează, s-a mărit numărul
specialiştilor în informatică, cercetare şi în comunicare, ramuri de vârf ale economiei moderne.
Apar însă şi acţiuni haotice, ceea ce ilustrează că încă nu ne-am aliniat societăţii informaţionale,
astfel, aproximativ 40% din populaţie trăieşte din agricultură sau din domenii conexe, în timp ce
cifra normală trebuie să oscileze între 5 şi 10%. Vor urma, deci, falimente în agricultură şi o
înrăutăţire a condiţiilor de muncă din această zonă pentru a echilibra situaţia.
Dacă industria şi agricultura sunt în continuă reducere şi redimensionare, avem baze
favorabile pentru viitor: un sistem de învăţământ încă apt să creeze oameni cu cunoştinţe
multiple şi diverse, un grad ridicat de cunoştinţe lingvistice, de informatică şi, bineînţeles
adaptabilitatea ca trăsătură de bază a poporului român. Ne lipseşte însă o specializare, atât de
necesară în societatea globală. Trebuie să ne rupem de tradiţionala dragoste faţă de uzină şi să
înţelegem că timpul a trecut. Societatea globală răsplăteşte doar ideea, informaţia, invenţia, nu
mastodonţii giganţi care produc cuie sau ciment. Viitorul aparţine ţărilor care produc idei.
O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor
europene, rolul instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea
monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO. Toate
acestea arată că treptat statul naţiune, cu care secolele IX şi XX se obişnuiseră, ajunge la capătul
emisiunii istorice, adică „La revedere, România!”, „Bun Venit, Europa!”. Libera circulaţie a
oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni economice, restrângerea autorităţii
statale, toate acestea ne vor schimba radical viaţa.
Situatia economica in tara noastra, s-a degradat continuu după 1990 până în anul 2000,
când PIB a început să cunoască o evoluţie ascendentă, care se prefigurează să se menţină în
continuare. Acest fapt s-a datorat în special propriilor sale condiţii-cadru: o inflaţie ridicată,
scăderea puterii de cumpărare, reducerea volumului investiţiilor, întârzieri în domeniul
restructurării economiei şi a privatizării. În plus, concurenţa cu alte ţări din zonă aspirante la
integrarea europeană, precum şi cu alte ţări dezvoltate a jucat un rol nefavorabil..
Se poate considera că prin aderarea României la U.E. se vor ameliora într-o măsură
însemnată condiţiile-cadru exterioare care afectează economia ţării noastre.

55
Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală Eseu despre globalizare , Ed. Polirom, Iaşi, 2001 , p. 121
56
idem
63
Acesta este singurul mijloc, din punctul de vedere al accesului pe piaţă şi al siguranţei ratei de
schimb, care asigură întreprinderile româneşti că se confruntă cu arme egale cu concurenţii lor.
În anul 2002 s-au menţinut tendinţele pozitive înregistrate de economia României.
Nivelul inflaţiei a continuat să scadă, existând toate şansele ca obiectivul inflaţiei fixat la nivelul
de 22% să fie îndeplinit. Deficitul balanţei de plăţi se menţine, dar a cunoscut o scădere faţă de
anul trecut. Ţinta de creştere a PIB de 4,5% va fi atinsă la sfârşitul anului. Rezervele Băncii
Naţionale sunt de aproximativ 5,2 miliarde $ americani, ceea ce face ca serviciul datorii externe
de 3,2 miliarde $ americani să fie acoperit fără probleme. În acest an FMI a deblocat, chiar dacă
cu o anumită întârziere, 2 tranşe din acordul Stand-By aprobat în anul 2001 de 50 şi respectiv 80
milioane $ americani. Şi Banca Mondială a deblocat fondurile pentru programul PSAL 2 destinat
restructurării întreprinderilor publice. În acest mod, România şi-a îmbunătăţit poziţia pe pieţele
financiare internaţionale, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru investiţiile străine. De
asemenea, agenţiile de Rating, cum ar fi Standard&Poors, au crescut calificativul acordat
României în ceea ce priveşte riscul de ţară.
Globalizarea economiei s-a dezvoltat, atat pe plan mondial cat si in Romania în trei
valuri, cu ritmuri de evoluţie diferite:
• internaţionalizarea comerţului prin liberalizarea acestuia şi prin
politica de dereglementare;
• transnaţionalizarea fluxurilor de capital, care din anii '80 a cunoscut o
evoluţie mai accentuată faţă de comerţul internaţional;
• apariţia societăţii informaţionale şi globalizarea fluxurilor de
informaţii, care cunosc o evoluţie superioară fluxurilor comerciale şi de
capital.
•

5.2 Impactul globalizării asupra comerţului exterior al României (1997-2007)

In ultimul deceniu, comertul exterior a fost in mod constant, unul din motoarele
economiei romanesti, rol care s-a intensificat in perioada mai recenta. Cresterea lui a depasit
performatele inregistrate de PIB si de productia industriala, reflectand astfel deschiderea
economiei romanesti si integrarea ei crescanda in economia mondiala globalizata.
Globalizarea a afectat puternic economia si relatile comerciale ale Romaniei cu celalalte
state ale lumii, atat in mod pozitiv, reprezentand o deschidere a granitelor tarii noastre spre
oportunitatile oferite de comertul pe plan global, insa si in mod negativ, economia Romaniei
nefiind indejuns de pregatita sa faca fata fenomenului.

5.2.1. Comerţul în România în perioada 1997-2004

În perioada 1997 – 2004, România a avut o crestere constanta în comertul exterior.

Exporturile din 2004 au reprezentat 18,93 miliarde Euro, ceea ce reprezinta o crestere
substantiala de 21,3% fata de 2003 (15,61 miliarde Euro) si o medie lunara de aproape 1,6
miliarde Euro. Totusi, aceasta crestere a exporturilor nu a fost suficienta pentru a acoperi totalul
importurilor si deficitul comercial a crescut de la an la an.
În perioada 1997-2004 mai multe sectoare au înregistrat schimbari în ceea ce priveste
ponderea diferitelor grupe de produse din totalul exporturilor, dupa cum urmeaza:
· Masini, aparatura si echipamente electrice, aparate video (reprezentând 17,6% din
totalul exporturilor în 2004, în comparatie cu 8,8% în 1997);

64
 · Materiale plastice, cauciuc si alte asemenea produse (reprezentând 3,7% din totalul
exporturilor în 2004, în comparatie cu 2,2% în 1997);
· Mijloace de transport (reprezentând 5,9% din totalul exporturilor în 2004, în comparatie
cu 5,3% în 1997);
· Incãltãminte, pãlãrii, umbrele si alte accesorii (reprezentând 6,5% din totalul
exporturilor în 2004, în comparatie cu acelasi procentaj de 6,5% în 1997);
· Textile si articole textile (reprezentând 20,6% din totalul exporturilor în 2004, în
comparatie cu 23,0% în 1997);
· Produse minerale (reprezentând 7,2% din totalul exporturilor în 2004, în comparatie cu
7,6% în 1997);
· Produse chimice (reprezentând 4,3% din totalul exporturilor în 2004, în comparatie cu
6,7% în 1997);
· Metale de baza si alte asemenea (reprezentând 15,4% din totalul exporturilor în 2004, în
comparatie cu 18,5% în 1997).

Graficul nr. 1
Exporturile (FOB), Importurile (CIF) si soldul operatiunilor de comert exterior
(FOB/CIF) 1998-2003

Sursa: INSSE, Anuarul statistic al Romanieie 2004

Dupa cum reiese din graficul numarul 1 evolutia exporturilor si importurilor in perioada
1998-2003 a fost pozitiva, exporturile luand valori de la 7400 milioane euro in 1998 si ajungand
la 15614 milioane euro in 2003, iar importurile CIF au evoluat de la valoarea de 10528 milioane
euro in 1998 pana la valoarea de 21201 milioane euro in 2003, cu o usoara scadere in 1999.
Distributia geografica a exporturilor românesti arata o concentrare majora pe pietele UE
25. În acelasi timp se poate remarca o scadere a exporturilor catre regiunea Americilor. În 2003
primele 10 piete ale exporturilor românesti au cumulat 74,0% din totalul exporturilor, iar cele
zece tari partenere pentru importuri au reprezentat 66,2% din totalul importurilor românesti.
Principalii parteneri comerciali ai României sunt: Italia, Germania si Franta.
Graficul nr. 2
Partenerii comerciali ai Romaniei, pe principalele grupe de tari in 2003
65
 Exporturi FOB Importuri CIF

Sursa: INSSE, Anuarul statistic al Romanieie 2004

Analizând cifrele putem vedea ca schimburile comerciale ale României sunt concentrate
în interiorul Europei la doua niveluri: unul la nivelul Europei ca întreg si unul la un nivel sub-
regional, reprezentând relatiile comerciale cu tari din UE. Din acest punct de vedere s-ar putea
spune ca România are nevoie de o mai buna diversificare a comertului sau exterior. Referitor la
exporturile de servicii unde avem la dispozitie mai putine date statistice, exporturile principale
sunt reprezentate de serviciile de turism, IT&C si transport.
La sfârsitul lui 2004, structura exporturilor românesti era urmatoarea: produse ale
industriei constructoare de masini, inclusiv echipamente electrice (24,4%), textile si articole
textile (22,3%), metale de baza si alte asemenea (15,4%), produse chimice si plastice (7,8%),
produse minerale (7,2%), incaltaminte si articole din piele (6,5%), mobila (5,8%), lemn, celuloza
si hârtie (5,2%), alimente (3,1%), diverse produse (2,3%).

Graficul nr.3
Structura exporturilor Romaniei la sfarsitul lui 2004

3.1 2.3
5.2
5.8 24.4
6.5

7.2
7.8
22.3
15.4

Produse industriala si echipamente electrice Textile

Metale de baza Produse chimice si plastice
Produse minerale Incaltaminte si articole din piele
Mobila Lemn, celuloza, hartie
Sursa: Strategia Nationala de Export 2005-2009
Alimente Diverse produse

5.2.2 Comerţul în România în perioada 2005-2007

66
 Volumul valoric al comertului international a crescut an de an în perioada 2005-2007,
în principal ca urmare a liberalizãrii comertului prin eliminarea barierelor tarifare si netarifare.
Cresterea exporturilor a avut o influentã semnificativã asupra productiei industriale, reflectând
totodatã si îmbunãtãtirea performantelor economice. În anul 2007, cele mai cãutate mãrfuri la
export au fost: masini si dispozitive mecanice; metale comune si articole din acestea; materiale
textile si articole din acestea; mijloace si materiale de transport; produse minerale.

Tabelul nr.1

Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

Principalele modificãri structurale intervenite în evolutia exporturilor de bunuri, în

perioada 2005-2007, constau în principal în:
- majorarea ponderii în total exporturi, a mijloacelor si materialelor de transport, a masinilor,
aparatelor si echipamentelor electrice, a metalelor comune si a articolelor din acestea;
- diminuarea contributiei în total exporturi a materialelor textile si articolelor din acestea.
În perioada analizatã se observã cresterea mai rapidã a importurilor fatã de cea
înregistratã la exporturi, datoratã necesitãtii sustinerii dezvoltãrii economice generale,
asigurându-se necesarul de materii prime si resurse energetice, cât si realizarea investitiilor,
inclusiv prin transferul de tehnologie.
Evolutia structurii mãrfurilor importate în perioada 2005-2007 este marcatã de cresterea
ponderii în total importuri a mijloacelor si materialelor de transport, a metalelor comune si a
articolelor din acestea, concomitent cu reducerea ponderii în total importuri a materiilor textile si
articolelor din acestea, precum si a produselor minerale.

Tabelul nr.2

67
 Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

Graficul nr. 4

Graficul numarul 2 releva evolutia ascendenta a comertului romanesc in perioada 2003-

2007, exporturile FOB evoluand de la valoarea de 15614 milioane euro in decursul anului 2003,
pana la valoarea de 29402 milioane euro in 2007, inregistrand aproximativ o dublare a valorii
initiale; iar importurile CIF au crescut de la 21201 milioane euro in 2003 la 50993 milioane euro
in 2007.
Volumul comertului exterior cu marfuri, in anul 2007 s-a cifrat la 80262,9 milioane
euro inregistrand o crestere cu 20,5%, fata de aceeasi perioada a anului 2006.Exportul a fost in
valoare de 29380,3 milioane euro , in crestere cu 13,7%, iar importul a insumat 50882,6 milioane
euro, in crestere cu 24,9%.
In ceea ce priveste exporturile Romaniei pe plan global in perioada 2006-2007, acestea se
deruleaza in principal in interiorul Europei, valoarea atinsa de acesta in 2007 situandu-se la
nivelul de 25901 milioane euro din totalul global de 29402 milioane euro.

68
 Tabelul nr. 3

Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

Dupa cum reiese din tabel, Romania mai desfasoara relatii comerciale si cu Asia,
America, Africa si chiar Oceania, valori mai ridicate ale exporturilor tarii noastre pentru anul
2007 inregistrandu-se in principal in UE (21139 milioane euro), Orientul Mijlociu si Apropiat
(1124 milioane euro), si America de Nord ( 930 milioane euro).

Principalii parteneri comerciali intre-europeni ai Romaniei sunt: Italia, Germania, Franta,

Ucraina, si Turcia, dupa cum reiese si din graficul numarul 5.

Graficul nr. 5

Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

69
 Importurile realizate de Romania in perioada 2006-2007 au avut ca principale tari de
origine, state din interiorul Europei, dar si din Asia si America.

Tabelul nr. 4

Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

Principalele tari partenere din care Romania a importat cele mai mari cantitati de marfuri
in 2007 au fost de asemenea Italia, Germania, Franta, Ucraina si Federatia Rusa.

Graficul nr. 6

70
 Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

Înscrierea României în procesul de aderare la Uniunea Europeanã si aderarea

efectiva la 1 ianuarie 2007 a favorizat orientarea preponderenta a exporturilor catre
statele membre care reprezinta in anul 2007 circa 72% din totalul exporturilor.
În acelas timp, circa 71% din totalul importurilor României au provenit din statele
membre ale Uniunii Europene.

Graficul nr. 7

Sursa: INSSE, Romania in cifre 2008

71
 5.3. Impactul globalizării asupra investiţiilor în România (1997-2008)

Evoluţia fluxurilor de investiţii străine directe urmează, ca o consecinţă firească, evoluţia

dezvoltării economice a României datorită faptului că există, în mod obiectiv, o relaţie de
intercondiţionare directă între fluxurile externe (credite şi investiţii), ca o componentă a
resurselor totale ale unei ţări, şi performanţele acesteia.
Startul tranziţiei a fost mult mai dificil în România decât în alte state ex socialiste central-
europene. Economia era aproape integral etatizată, sistemul de conducere, hipercentralizat şi in
conflict cu criteriile de raţionalitate, devenise complet inert la semnalele realităţii. Realizarea
producţiei în unităţi supradimensionate conferea economiei un grad ridicat de rigiditate.
Ineficienţa acesteia a fost agravată în anii '80 atât de continuarea investiţiilor în ramuri puternic
energointensive, cât şi de stoparea influxului tehnologic occidental ca efect al politicii de
rambursare anticipată forţată a datoriei externe. Slaba motivaţie a muncii, dublată de politica
artificială a “ocupării depline”, altera şi mai mult competitivitatea producţiei naţionale. Efectul
cumulat al acestor factori l-a constituit deteriorarea standardului de viaţă al populaţiei, blocarea
României într-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea şanselor sale de a se racorda la
noile evoluţii ale civilizaţiei.

5.3.1. Evoluţia fluxurilor de ISD în perioada 1997-2002

Apreciem că în perioada 1997-2000 în România, caracterizată de o cerere internă (de

consum al populaţiei, instituţiilor publice şi de investiţii ale agenţilor economici) mai mare decât
oferta (produsul intern brut) internă de bunuri şi servicii, a fost aplicat un set de politici
economice care au vizat reducerea programată a cererii interne, în scopul diminuării decalajului
dintre aceşti doi parametri fundamentali ai echilibrului general economic.
S-a acţionat, astfel, numai pe o latură a balanţei macroeconomice, respectiv pe cea a
cererii, în vederea contracţiei acesteia, neaplicându-se politici combinate, de reducere a unor
segmente ineficiente ale cererii şi de stimulare a celor cu efecte pozitive, de multiplicare în
economie, totul pe fondul creşterii ofertei interne – rezultat al procesului de ajustare-dezvoltare a
sectoarelor producţiei naţionale. Excepţia de la această abordare contraproductivă de politică
economică a constituit-o anul 2000, când s-a realizat creşterea produsului intern brut cu 2,1%57.
Instrumentele prin care s-a realizat obiectivul reducerii cererii interne, în perioada 1997-
58
2000 , au constat în:
• înăsprirea politicii fiscale, prin introducerea de noi impozite şi taxe şi majorarea celor
existente, având ca efect creşterea gradului de fiscalitate de la 26,86% din PIB în 1996 la
31,49% în 1999 şi, respectiv, la 29,50% în anul 2000;
• aplicarea unei politici monetare restrictive (spre exemplu, rezervele minime obligatorii în
lei au crescut de la 15% la 30%, iar cele în valută de la 10% la 15%), concretizate în

57
Secţiune Statistică a Raportului Anual 2003 al BNR, www.bnro.ro (secţiunea Publicaţii)
58
Cartea Albă a Preluării Guvernării în luna decembrie 2000, www.gov.ro, www.psd.ro
72
 reducerea, în termeni comparabili, cu 19% a masei monetare, din care a creditului
neguvernamental, destinat operatorilor din economia reală, cu 52%;
• deprecierea cursului de schimb într-un ritm apropiat de cel al ratei inflaţiei, cu menţiunea
ca banca centrală a practicat o politică agresivă pe piaţa valutară, pe care a avut, în
perioada 1997 – 2000, o poziţie de cumpărător net cumpărările de valută au fost mai
mari decât vânzările de valută) la un nivel de 2408 milioane dolari.
Pe fondul acestor acţiuni de politică fiscal-monetară restrictivă, au fost diminuate, în mod
substanţial, taxele vamale, astfel încât, producătorii autohtoni, confruntaţi cu serioase
constrângeri interne, au fost supuşi unor presiuni suplimentare, ca efect al unei concurenţe
externe foarte puternice. Edificator în acest sens, este faptul că nivelul cotei medii tarifare,
calculate ca raport între volumul taxelor vamale încasate ca venit bugetar şi valoarea, în lei, a
importurilor efectuate, a scăzut cu o treime, respectiv de la 4,5% în 1996, la 3% în anul 2000.
Pe fondul acestei dezvoltări economice, investiţiile străine directe de capital atrase de
România în perioada 1997-2000 au înregistrat, conform datelor furnizate de Banca Naţională a
României 5324 milioane USD7 şi 2892,3 milioane USD8, conform datelor oferite de ONRC.
Corespunzător acestui context macroeconomic, evoluţia fluxurilor de ISD a înregistrat
oscilaţii notabile, acestea fiind aproape inexistente până în anul 1993, rămânând la un nivel
modest până în anul 1996, crescând de 4,6 ori în 1997, cu 80% în 1998, înregistrând o medie de
1,403 miliarde USD în perioada 1997-2003.
Începând cu 2001 se evidenţiază o creştere a fluxului de ISD, ajungând ca totalul
investiţiilor străine înregistrate în perioada 2001 – 2004 (10.873 milioane USD) să înregistreze o
creştere de 104% faţă de totalul ISD înregistrat în perioada 1997 -2000 (5324 milioane USD). În
anul 2005, conform datelor furnizate de Banca Naţională a României, fluxul de ISD a atins
valoarea de 5197 milioane Euro (6444 milioane USD), înregistrând o creştere modestă
comparativ cu anul precedent.
România a fost cel mai mare receptor de investiţii străine directe din cele 8 ţări din Sud-
Estul Europei59, acumulând 38,4% din totalul capitalului străin atras de această regiune în
perioada 1990-2004 şi 9,1% din stocul de ISD atras de ţările din Europa Centralăşi de Est în
acelaşi interval60. Apreciem că în comparaţie cu ambele grupe de ţări, respectiv din Europa de
Sud-Est şi din Europa Centralăşi de Est, ISD per cap de locuitor este scăzut în România, la fel şi
ISD ca procent din PIB, ceea ce ilustrează potenţialul de creştere a volumului de ISD în
România. Stocul ISD ca procent din PIB a fost de 25,2% în România la sfârşitul anului 2004
comparativ cu 27,1% pentru ţările din Europa de Sud-Est respectiv 3,84% pentru ţările din
Europa Centralăşi de Est61.

5.3.2. Evoluţia fluxurilor de investiţii străine directe în România în perioada 2003-2006

59
Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, România şi Serbia & Montenegru. –
World Investment Report 2004: The Shift towards Services, UNCTAD, New York and Geneva, 2004
60
Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia; date calculate de autor pe baza statisticilor din World Investment
Report 2004: The Shift towards Services, UNCTAD, New York and Geneva, 2004
. date calculate de autor pe baza statisticilor din World Investment Report 2004: The Shift towards
61

Services, UNCTAD, New York and Geneva, 2004

73
 Potrivit BNR, in perioada 2003-2006, investitiile straine directe au fost intr-o continua
crestere, Graficul de mai jos ilustreaza aceasta crestere, evidentiand proportia in carea contribuit
fiecare element la cresterea investitiilor straine directe:
Graficul nr. 8
Evolutia investitiilor straine directe in perioada 2003-2006

Sursa: www.bnr.ro

Datele statistice arată că investiţiile străine directe în 2003 s-au orientat cu precădere
înspre industria prelucrătoare (51% din totalul ISD), în cadrul acesteia cele mai atractive ramuri
fiind metalurgia, industria alimentară, a băuturilor şi tutunului şi industria mijloacelor de
transport, confecţiile din textile şi pielărie deţinând numai 4,4 puncte procentuale.
Soldul investiţiilor străine directe la finele anului 2003 se situa la nivelul a 9662 milioane
euro.
Intrările nete de ISD în anul 2004 au înregistrat un nivel de 5183 milioane euro şi sunt
structurate astfel:
• Participaţiile investitorilor străini direcţi la capitalul social al întreprinderilor
investiţie directă din România în valoare de 3032 milioane euro (58% din fluxul net
de ISD). Din această sumă, 79 milioane euro constituie aportul în natură, ceea ce
reprezintă 2% din total flux net;
• Profitul net reinvestit care a înregistrat un nivel de 1452 milioane euro (28% din
fluxul net). În determinarea acestuia a fost luată în considerare şi pierderea netă în
valoare de 702,5 milioane euro, înregistrată de întreprinderile investiţie directă care
au încheiat exerciţiul financiar 2004 cu pierderi, sumă cu care a fost diminuat profitul
net reinvestit de către întreprinderile investiţie directă profitabile;
• Creditul net primit de către întreprinderile investiţie directă de la investitorii străini
direcţi inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 699 milioane euro, ceea ce reprezintă
13% din fluxul net al ISD.
Soldul ISD la sfârşitul anului 2004, rezultat din adăugarea la soldul iniţial a fluxului net de
ISD precum şi a corecţiilor valorice provenite din reevaluările datorate modificării cursului
valutar cât şi a preţurilor, a înregistrat nivelul de 15040 milioane euro.

Graficul nr.9

74
 Investiţii străine directe în România. Fluxuri nete în anul 2004

Sursa: www.bnr.ro

Intrările nete de ISD în anul 2005 au înregistrat un nivel de 5213 milioane euro şi sunt
structurate astfel:
• Participaţiile investitorilor străini direcţi la capitalul social al întreprinderilor
investiţie directă din România în valoare de 2688 milioane euro (51,6% din fluxul net
de ISD). Din această sumă, 13 milioane euro constituie aportul în natură, ceea ce
reprezintă 0,2% din total flux net;
• Profitul net reinvestit care a înregistrat un nivel de 1164 milioane euro (22,3% din
fluxul net). În determinarea acestuia a fost luată în considerare şi pierderea netă în
valoare de 1169 milioane euro, înregistrată de întreprinderile investiţie directă care au
încheiat exerciţiul financiar 2005 cu pierderi, sumă cu care a fost diminuat profitul net
realizat de către întreprinderile investiţie directă profitabile şi prin urmare şi profitul
reinvestit de către acestea;
• Creditul net primit de către întreprinderile investiţie directă de la investitorii străini
direcţi inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 1361 milioane euro, ceea ce reprezintă
26,1% din fluxul net al ISD.

Graficul nr. 10

Investitii straine directe in Romania. Fluxuri nete in anul 2005

Sursa: www.bnr.ro

75
 Soldul ISD la sfârşitul anului 2005, rezultat din adăugarea la soldul iniţial a fluxului
net de ISD, a diferenţelor valorice provenite din reevaluările datorate modificării cursului valutar
şi a preţurilor, precum şi din retratări contabile a valorii unor solduri, a înregistrat nivelul 21885
milioane euro. Participaţiile la capitalul social şi profiturile reinvestite ale întreprinderilor
investiţie directă erau la sfârşitul anului 2005 de 17490 milioane euro (80% din soldul final al
ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcţi, inclusiv din
cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 4395 milioane euro (20% din soldul final al ISD).
Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu şi lung cât şi pe cele pe termen scurt
acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct cât şi prin
intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

5.3.3. Climatul investitional in anul 2006

Anul 2006 reprezinta recordul absolut in ceea ce priveste investitiile straine directe atrase
de Romania. (graficul nr.11). In 2006, volumul cumulat al investitiilor straine directe atrase de
Romania a depasit pragul de 30 de miliarde de euro, inregistrandu-se un stoc de 31,130 miliarde
de euro (graficul nr.12).62
Graficul nr. 11
Fluxurile anuale ale investitiilor straine directe intre anii 2000 – 2006

Sursa datelor: Agentia Romana pentru Investitii Straine – Raport anual 2006

Graficul nr. 12
Stocul investitiilor straine directe accumulate inre anii 1990 – 2006

.
Sursa datelor: Agentia Romana pentru Investitii Straine – Raport anual 2006

62
Agentia Romana pentru Investitii Straine – Evolutia investitiilor sraine directe din Romania in anul 2006, pag 2
76
 Din punct de vedere al fluxurilor lunare ale investitiilor straine directe, valoarea medie
pentru anul record 2006 a fost de aproximativ 757 milioane euro, puternic influentata de intrarea
in luna octombrie a sumei de 2,2 miliarde euro din amintita privatizare a Bancii Comerciale
Romane (graficul nr. 13).63

Graficul nr. 13
Fluxurile lunare ale investitiilor straine directe din anul 2006

Sursa datelor: Agentia Romana pentru Investitii Straine – Raport anual 2006

In anul 2006, in competitia acerba in atragerea de investitii straine in regiunea Europei Centrale
si de Est, Romania a detinut un binemeritat loc doi cu amintita valoare de 9,1 miliarde euro
(graficul nr. 14).

Graficul nr. 14
Comparatie regionala a fluxurilor de investitii straine directe

Sursa datelor: Agentia Romana pentru Investitii Straine – Raport anual 2006

63
Agentia Romana pentru Investitii Straine – Evolutia investitiilor sraine directe din Romania in anul 2006, pag 2

77
 Atractivitatea Romaniei ca tara de destinatie pentru investitorii straini a fost manifestata
si prin cresterea cu 9,2% in anul 2006, comparative cu anul precedent, a numarului de societati
comerciale cu participare straina nou inregistrate. Ca pondere anul 2006 reprezinta 9,1% din
numarul total al societatilor comerciale cu participare straina la capital inregistrate in Romania in
perioada 1991-2006. Sub aspectul distributiei lunare numarul societatilor comerciale cu
participare straina la capital nou inregistrate a avut o tendinta relativ constanta de crestere.
Capitalul social subscris de societatile comerciale cu participare straina la capital nou
inregistrate a urmat aceeasi tendinta ascendenta, cu o rata de crestere de 165,4%,
corespunzator valorii de 238 milioane USD in anul 2006 comparativ cu 89,9 milioane USD in
anul 2005.
Tarile europene reprezinta principalii parteneri de afaceri ai Romaniei, tinand cont ca
84% din valoarea capitalului social subscris din stocul acumulat in perioada 1990-2006 provine
din aceste tari, iar procentul capitalului provenit din tarile Uniunii Europene este de 65%. In
clasamentul pe tari de provenienta a investitiilor straine, primele cinci sunt tari ale Uniunii
Europene, tari a caror prezenta in Romania reprezinta o traditie in domeniul dezvoltarii
afacerilor.
Clasamentul investitorilor straini in Romania dupa capitalul social subscris, conform
datelor statistice raportate de Oficiul National al Registrului Comertului, la nivelul semestrului
intai al anului 2006 este structurat conform tabelului (anexa 2).
Capitalul social subscris de societatile comerciale cu participare straina la capital -
indicator care exprima valoarea totala a aporturilor, in numerar si in natura, subscrise
de asociati la constituirea societatii, precum si la majorarea capitalului social in cursul
existentei societatii comerciale - a inregistrat in anul 2006 valoarea de 2434 milioane Euro, in
crestere cu 0,5% fata de anul 2005.

Ca pondere, anul 2006 reprezinta 15,7% din soldul valorii capitalului social subscris,
incepand cu anul 1991. Cele mai dinamice luni ale anului 2006 sub aspectul valorii capitalului
social subscris au fost: august (85,5 milioane euro) si decembrie (355,5 milioane euro).
Printre cele mai importante majorari de capital efectuate de investitorii straini in cursul
anului 2006 se evidentiaza: Kaufland Romania SCS (comert cu amanuntul) – 164,6 milioane
euro, Doosan IMGB (productie masini grele) - 63,5 milioane euro, Astra Vagoane – 37,4
milioane euro, Alexandrion Group Romania – 36,3 milioane euro, Celestica – 35,4 milioane
euro, Renault Mecanique (industria auto) – 34,6 milioane euro, Egger (industria lemnului) – 33,8
milioane euro, Lukoil (industria petroliera) – 31,1 milioane euro, Agri Concept – 27,4 milioane
euro, Distrigaz Sud (distributie gaze naturale) – 24,9 milioane euro.

Distributia pe domenii de activitate a capitalului social subscris de societati comerciale cu

participare straina la capital ramane constanta comparativ cu anii anteriori, pe primul loc in
preferintele partenerilor straini fiind industria cu 50,6%, urmata de servicii profesionale (26%),
comert (13%), transporturi (6,4%). Cele mai putin atractive domenii pentru partenerii straini
sunt: constructiile (1,6%), turismul (1,5%) si agricultura, ceea ce atesta potentialul inca
neexploatat al acestora (graficul nr. 15).64

Graficul nr. 15
64
Agentia Romana pentru Investitii Straine – Evolutia investitiilor sraine directe din Romania in anul 2006, pag 4

78
 Valoarea capitalului subscris pe domenii de activitate

Sursa datelor: Agentia Romana pentru Investitii Straine – Raport anual 2006

Asadar, din punct de vedere al orientarii investitorilor straini spre ramuri economice, in
anul 2006, investitiile straine directe s-au localizat cu precadere in industria prelucratoare (34,2%
din total), in cadrul acesteia cele mai atractive investitii fiind in metalurgie (8,3%), industria
alimentara, a bauturilor si tutunului (5,5%), prelucrare de titei, produse chimice, cauciuc si mase
plastice (4,5%), precum si industria mijloacelor de transport (4,1%).
Alte activitaţi care au atras importante investitii straine directe pe parcursul anului 2006
sunt intermedierile financiare si asigurarile, care cuprind activitatea bancara si de asigurari si
reprezinta 22,2% din totalul acestora, comertul cu amanuntul si cu ridicata (12,2%),
telecomunicatiile (8,2%), constructii si tranzactii imobiliare (6,4%) Se observa o pondere inca
redusa, fata de potential, a unor domenii cum ar fi industria textila, a confectiilor si pielariei
(2,1%), precum si hoteluri si restaurante (0,8% din total).
Din punct de vedere al tipului de investitii straine directe, sunt evidentiate investitiile
greenfield, care reprezinta 48,5% din soldul total existent la 31 decembrie 2006, respectiv 16725
mililoane de euro, diferenta reprezentand preluarile de firme.

5.3.4.Climatul investiţional în anul 2007

5.3.4.1. Rezultatele cercetării statistice privind fluxurile de investiţii străine în România în

anul 2007

România se află la un stadiu de maturitate din punct de vedere al investiţiilor străine directe,
care manifestă o tendinţa crescătoare, În primul semestru al anului investiţiile străine au cumulat
aproximativ 3,5 miliarde euro şi până la finele anului vor ajunge la peste şapte miliarde euro, un
nivel similar celui înregistrat anul trecut dacă nu luam în calcul privatizarea BCR, care a
contribuit cu 2,2 miliarde euro.
De precizat este faptul că din totalul investiţiilor străine directe înregistrate în primele şase
luni ale anului, 50,6% reprezintă profitul reinvestit şi participaţiile de capital. În 2006, investiţiile

79
străine directe au fost de 9,1 miliarde de euro, plasând România pe locul doi în regiune după
Polonia, care a avut un nivel de peste 11 miliarde de euro.

Intrările nete de ISD în anul 2007 au înregistrat un nivel de 7250 milioane euro şi sunt
structurate astfel:
• Participaţiile investitorilor străini direcţi la capitalul social al întreprinderilor
investiţie directă din România în valoare de 2220 milioane euro (31% din fluxul net
de ISD). Din această sumă, 80 milioane euro constituie aportul în natură, ceea ce
reprezintă 1,1% din total flux net;
• Profitul net reinvestit care a înregistrat un nivel de 1327 milioane euro (18% din
fluxul net). În determinarea acestuia a fost luată în considerare şi pierderea netă în
valoare de 2292 milioane euro, înregistrată de întreprinderile investiţie directă care au
încheiat exerciţiul financiar 2007 cu pierderi, sumă cu care a fost diminuat profitul net
realizat de către întreprinderile investiţie directă profitabile şi prin urmare şi profitul
reinvestit de către acestea;
• Creditul net primit de către întreprinderile investiţie directă de la investitorii străini
direcţi inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 3703 milioane euro, ceea ce reprezintă
51% din fluxul net al ISD.
Soldul ISD la finele anului 2007 a înregistrat nivelul de 42770 milioane euro şi cuprinde şi
diferenţele valorice provenite din reevaluări datorate modificării cursului valutar şi a preţurilor,
precum şi din retratări contabile.
Participaţiile la capitalul social şi profiturile reinvestite ale întreprinderilor investiţie directă
erau la sfârşitul anului 2007 de 31501 milioane euro (74% din soldul final al ISD), iar creditul
net total primit de către acestea de la investitorii străini direcţi, inclusiv din cadrul grupului, a
înregistrat nivelul de 11269 milioane euro (26% din soldul final al ISD).
Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu şi lung cât şi pe cele pe termen scurt
acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct cât şi prin
intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.
Acest fapt o situează pe locul 30 într-un clasament mondial realizat de Economist
Intelligence Unit (EIU). Aceasta valoare duce ţara noastră la o cotă a investiţiilor străine directe
de 0,51% din volumul total al investiţiilor din statele din Europa de Est însă, România se
clasează pe a doua poziţie, fiind devansată de Polonia. Polonia este pe prima poziţie între ţările
din Europa de Est: locul 24, FDI 12,6 mld. USD, 0,84% din volumul mondial total.
Raportul, realizat de EIU în cooperare cu Columbia Program on International Investment
(CPII), estimează că influxul investiţiilor străine directe la nivel mondial a crescut în 2007, deşi
la un ritm mai scazut decât cel din 2004-2006. După această creştere va urma un declin uşor în
2008, dar îşi va reveni la un ritm puternic în urmatorii ani, în 2009-2011. Statele Unite vor
ramâne destinaţia numărul unu pentru investiţii străine directe şi în perioada 2007-2011, cu un
procent de circa 17% din volumul investiţiilor totale la nivel mondial.
În 2007, principalele industrii spre care s-au orientat investitorii straini au fost industria auto
şi a componentelor auto, telecomunicaţiile şi IT, energia (biodisel şi eoliană), industria
materialelor de construcţii şi altele. Printre proiectele facute publice se află cele dezvoltate de
Renault Technologie, Delphi Diesel, Honsel, Nokia, Ericsson, dar şi Pirelli Ambiente
Technology, în domeniul componentelor auto, cu o valoare de 25 milioane de euro.
a

80
Graficul nr. 16
Investiţii străine în 2007. Structura soldului ISD la 31 decembrie 2007

Sursa: Agenţia Română pentru Investiţii Străine – Evoluţia investiţiilor străine directe din
România pe activităţi economice, în anul 2007.

5.3.4.2. Repartizarea ISD pe ţări de origine în anul 2007

Repartizarea a fost realizată în funcţie de ţara deţinătorului nemijlocit a cel puţin 10%
din capitalul social al întreprinderilor investiţie directă rezidente65:

Primele tari clasate sunt: Austria (21,4% din soldul ISD la sfârşitul anului 2007, în
scădere de la 23% în anul 2006), Olanda (16,3%, în scădere de la 17,1% în 2006), Germania
(11,7%, în creştere de la 10,1%) şi Franţa (8,8% faţă de 8%), precum şi Grecia (7,5%), care îşi
menţine ponderea din anul 2006.

65
www.bnro.ro – Raportul anual asupra investiţiilor străine directe 2007.
81
Tabelul nr. 10

Graficul nr. 17
Investiţii străine în 2007. Repartizare pe ţări de provenienţă

Sursa: Agenţia Română pentru Investiţii Străine – Evoluţia investiţiilor străine directe din
România pe ţări de provenienţă, în anul 2007

82
Investiţiile austriece.
Începând din 1990, Austria a fost unul dintre partenerii principali ai României, în materie
de schimb comercial. Cu un capital subscris de 2,1 miliarde de euro, cu peste 4300 de companii
care deţin capital austriac.
Însă, tranzacţia BCR schimbă poziţia acestei ţări printre investitorii străini. Venirea Erste
Bank în ţara noastră şi preluarea BCR a devenit una dintre cele mai importante acţiuni de
privatizare desfăşurate în România. Principalii investitori austrieci din ţara noastră, sunt OMV,
Raiffeisen, Schweighofer, Strabag, Porsche Romania, Bramac Baumit Wienerberger, Volksbank,
Vienna (detine Omniasig şi Unita).
Multe dintre companiile austriece sunt interesate să investească în domeniul imobiliar prin
cumpărarea terenurilor aflate în vecinătatea şoselelor,a principalelor noduri de transport, să
investească în industria constructoare de maşini, în industria metalurgică, producţia de
echipament, industria alimentară .
În domeniul bancar, Raiffeisen Bank şi Volksbank deţin un rol fruntaş în topul
investitorilor din cadrul acestui sector. După preluarea BCR, Austria a devenit principalul
investitor străin în România.

Investiţiile olandeze.
Din totalul investiţiilor directe în România, Olanda deţine peste 20% din acestea. Peste
2700 de companii care activează în România deţin capital olandez, investiţii consistente fiind
făcute de Unilever, ING, ABN AMRO, Frans Maas, Frans Maas, Remco, Philips, Damen
Shipyards Group, KPMG, Heineken, SPAR, Friesland,Verder Group, TNT, Golden Tulip Hotels,
KLG (Kuijken Logistics Group), Centrum Transport, etc .Investiţiile olandeze au fost realizate in
principal in domenii de activitate precum IT, producţie şi logistica, procesarea laptelui, sistemul
bancar.

Investiţiile nemţeşti.
Germania e un important partener comercial al ţării noastre. Peste 14500 companii
operează în România, aportul de capital în moneda străina fiind de peste 1,5 miliarde de euro.
Majoritatea investiţiilor sunt efectuate în afaceri de mici proporţii. Mai mult de peste 90% din
totalul investiţiilor sunt de mai puţin de 40000 de euro, însă contribuţia la creşterea economică a
României este substanţiala. Totuşi, statisticile nu iau în considerare investiţiile nemţeşti efectuate
în ţara noastră de filialele din alte ţări europene ale companiilor germane.
Principalele sectoare de investiţie ale companiilor de origine germană sunt: industria
automotive, metalurgie, comerţ, industria materialelor plastice, IT, servicii financiare, principalii
investitori fiind: Metro, Praktiker, Kaufland (membru al concernului Group Lidl & Schwarz),
Selgros, Billa, Tengelmann (Plus), E.ON Ruhrgas, Steilmann, Linde, Heidelberger Cement
(CarpatCement), Siemens, Dr. Oetker.
Ultima investiţie majoră a fost efectuată de Willy Kreutz (în Parcul Industrial din
Timişoara situat în Freidorf) care a investit peste 8 milioane de euro în producţia de lămpi
fluorescente şi Marquardt Schaltsysteme care e a investit aceeaşi sumă în facilitatea de
producţie din Sibiu. De asemenea, s-au realizat investiţii de peste 15 milioane de dolari în
producţia de componente ale automobilelor în anul 2008.

Investiţiile franceze.
Peste 4800 de companii care deţin capital francez sunt înregistrate la Registrul Comerţului.
Principalii investitori de origine franceză sunt: Orange, Société Générale, Lafarge Romcim,
Renault-Dacia, Vivendi Environment, Carrefour, Auchan si Alcatel. Companiile franceze au fost
83
interesate în principal de companiile romaneşti aflate în procesul de privatizare. O excepţie o
reprezintă Alcatel si Oraange. Alcatel a investit în România încă din anul 1991.

Investiţiile italiene.
Peste 22000 de companii din Italia activează în prezent în România. Sectoarele de activitate
în care sunt concentrate investiţiile de origine italiană sunt: industria textile, construcţii, comerţ,
servicii şi agricultură. Principalii investitori sunt: Italstrade, Unicredito Italiano, Radicifibres,
Butangas, Pirelli Telecom, Tenaris Dalmine, Radici, Natuzzi, Zoppas, Cefin, Italstrade,
Unicredito Italiano, Radicifibres, Butangas, Pirelli Telecom, Tenaris Dalmine, Radici, Natuzzi,
Zoppas, Cefininvesti.

Investiţiile americane.
Investitorii americani au devenit investitori în sectoarele strategice ale României cum ar fi:
telecomunicaţii, infrastructură, industria constructoare de maşini, finanţe şi agricultură. Mai mult
de 5000 de companii americane sunt prezente în România conform cu statisticile efectuate în
martie 2007.
Investiţiile efectuate de companiile din SUA însumează peste 700 milioane de euro,
principalii investitori sunt: Qualcomm, Philip Morris, General Electric, UPC, Citigroup, AIG,
IBM, Procter&Gamble, Coca-Cola, Solectron, Timken, McDonald’s, Trinity Industries, Kraft
Foods, American Life Insurance Company, Precision Cast Parts Corporation, Sara Lee,
Smithfield.

Investiţiile britanice.
Marea Britanie e considerat ca un alt mare investitor din România, cu intrări de capital de
peste 600 milioane de euro din cadrul a 2900 de companii. Domeniile predilecte de investiţie ale
investitorilor englezi sunt domeniul imobiliar, cel al construcţiilor, al transporturilor feroviare,
industria textila, electrica, şi agricultura.
Investitorii din Marea Britanie sunt: GlaxoSmithKline, BPB Gypsum Ltd, Mivan-Kier,
Coats, Aviva, Halewood, British Vita. DIY retailer Brithouse plănuieşte să investească 25 de
milioane de euro în următorii 5 ani, în România..

5.3.5. Investiţiile străine directe în anul 2008

Investitiile straine directe au urcat in primele doua luni ale anului 2008 la 1,22 miliarde
euro, cu 40% peste nivelul din acelasi interval din 2007, si au acoperit peste jumatate (55,5%)
din deficitul de cont curent, proportie superioara celei de anul trecut.
Dupa primele doua luni ale anului trecut, investitiile straine directe ajunsesera la 870
milioane euro si acopereau 42,5% din deficitul de cont curent de la acea vreme.
Din totalul investitiilor straine directe realizate in Romania in lunile ianuarie si februarie,
participatiile la capital si profitul reinvestit au reprezentat mai putin de jumatate (49,2%), iar
creditele intra-grup au reprezentat restul de 50,8%. Creditele pe care le iau firmele localizate in
Romania de la companiile mama cu sediul in strainatate au potentialul de a adanci deficitul de
cont curent, deoarece vor fi returnate la scadente.
Ponderea acestora in investitiile straine directe in primele doua luni din 2008 a crescut
usor fata de primele doua luni din 2007, cand creditele intra-grup reprezentau 46% din total.

84
 Fata de ianuarie 2008, investitiile straine directe au avansat, in februarie, cu 75,25%.
Investitiile straine directe au insumat, in prima luna din acest an, 695 milioane euro, dar
acopereau intr-o mai mare masura (61,2%) deficitul de cont curent.
Investitiile straine directe in Romania au scazut anul trecut cu 22,3% pana la 7,069
miliarde euro si au acoperit deficitul balantei de plati in proportie de 41,9%.
In 2008 Romania ocupa prima pozitie in randul celor mai atractive tari pentru investitori
din Sudul Europei, avand un procent de 52% din totalul investitiilor , fiind urmata de Turcia cu
un procent de 50%, Bulgaria cu 40%, Grecia cu 31%, Croatia cu 28% si Serbia cu 19 %.
In 2009, procentul se va reduce si mai mult, la 36,4% si la 30% in 2013, mai arata
proiectiile Comisiei Nationale de Prognoza. Astfel, deficitul de cont curent se va largi in acest an
pana la 18,2 miliarde euro, dar se va diminua ca pondere in produsul intern brut, pana la 13,6%,
in comparatie cu rezultatul revizuit de 13,9% in 2007, se mai spune în prognoza de primavara a
CNP.
In urmatorii ani, investitiile straine directe se vor reduce treptat, pana la 6,4 miliarde euro
în 2013. In acest an, investitiile straine vor acoperi doar 41,2% din deficitul de cont, fata de anul
trecut cand a acoperit 41,7 procente.

5.3. Impactul globalizării asupra pieţei financiare din România

5.4.1. Globalizarea sistemului bancar

Sistemul bancar românesc trece printr-o continuă perioadă de restructurări şi reforme.

Deoarece “băncile reprezintă una dintre cele mai importante categorii de participanţi
instituţionali din cadrul oricărei economii subdezvoltate sau în curs de dezvoltare”66 acestea
trebuie să ştie cum să-şi gestioneze resursele, cum să-şi îmbunătăţească portofoliul de produse şi
servicii astfel încât să facă faţă tuturor categoriilor de agenţi economici de pe piaţă. Deşi
începută, reforma în sistemul bancar trebuie să continue până în momentul în care să fie
înlăturate: riscurile inerente activităţii bancare, activitatea bancară defectuoasă, constrângerile
financiare, fluctuaţiile activităţii economice şi până când cadrul legal şi instituţional să dea
posibilitatea unei funcţionări fluide şi eficiente a acestui sistem, deoarece un sistem bancar
nesănătos poate fi cauza unei restrângeri a creşterii economice, a unor costuri fiscale ridicate care
pot duce la efecte nefavorabile asupra mediului extern şi asupra imaginii ţării.
Un alt element de o importanţă majoră este procesul de globalizare care a cuprins şi
sistemul bancar, activitatea financiar-bancară devenind chiar unul dintre domeniile de vârf ale
acestui proces, proces care se referă la eliminarea barierelor din calea comerţului şi investiţiilor
internaţionale, la transnaţionalizarea activităţii economice, la accentuarea cooperării
internaţionale în domeniul producţiei şi circulaţiei bunurilor, al operaţiilor financiare şi bancare,
funcţionarea economiilor naţionale în cadrul unor organizaţii integrate. “Procesul de globalizare
a activităţii bancare apare ca un promotor, ca un factor de susţinere a globalizării în toate
compartimentele, datorită rolului prioritar al asigurării şi distribuirii financiare în toate
procesele de dezvoltare.”67 Acest fenomen a trecut prin câteva etape ale lansării sale de la
66
Nicolae Danilă, ‘Privatizarea băncilor’, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.137
67
Nanu Roxana Maria, ‘Reforma sistemului bancar din România’, Editura Universitară, Craiova, 2002, pp. 9-10
85
operaţiuni simple la operaţiuni sofisticate, având ca şi efect creşterea inovaţiei în domeniul
bancar. Apar noi produse şi servicii care au o durată de viaţă scurtă, în locul lor apărând alte
produse şi servicii din ce în ce mai sofisticate, care trebuie să facă faţă nevoilor diversificate ale
agenţilor economici. Evoluăm înspre un concept de bancă a viitorului în care discreţia în
domeniul gestionării banilor este recunoscută şi unde serviciile oferite clienţilor cu ajutorul
telecomunicaţiilor sunt tot mai diversificate şi tot mai complexe.

5.4.2. Principalele instituţii bancare care activează în România contemporană

Banca Comerciala Romana (BCR)

Banca Comerciala Romana , membra a Grupului Erste( din decembrie 2005), este o banca
universala fiind cea mai importanta institutie bancara din Romania si gestionand active de peste
16,5 miliarde de EURO. Banca Comerciala Romana isi inscrie numele pe lista bancilor
comerciale nou create si reorganizate dupa 1989. B.C.R. este o institutie speciala, ce poate fi
considerata o banca noua pentru ca actul sau de nastere poarta data de 1decembrie 1990. Banca
Comerciala Romana, membra a Grupului Erste, este cel mai important Grup financiar din
România cu active de peste 16,5 miliarde de euro. Banca ofera întreaga gama de produse si
servicii, având în prezent 532 sucursale si agentii în întreaga tara în majoritatea oraselor cu peste
10.000 de locuitori. BCR detine o cota de piata de 26.2%.
Banca Romana de Dezvoltare (BRD)
Istoria BRD începe în 1923, odată cu crearea Societăţii Naţionale pentru Credit Industrial,
ca instituţie publica. In 1948 când, conform Legii naţionalizării din iunie 1948 (după al doilea
războil mondial) este naţionalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiţii. . În 1957, Banca
de Credit pentru Investiţii devine Banca de Investiţii. Ea obţine monopolul în România pentru
finanţarea pe termen mediu şi lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepţia agriculturii şi
industriei alimentare. Naşterea BRD ca bancă comercială intervine în 1990, când monopolul de
care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a fost suprimat.
Totalul creditelor acordate era la sfârşitul anului 2007 de aproximativ 27miliarde RON,
creditele pentru persoane fizice reprezentând 50%. Volumul total al creditelor acordate de BRD -
Groupe Société Générale a crescut cu 44%, faţă de 31 decembrie2006.La finele anului 2007,
depozitele clientelei depăşeau 27 miliarde RON, marcând ocreştere de 37% faţă de 31 decembrie
2006.Venitul net bancar a cunoscut o creştere importantă în 2007, valoarea sa fiind de 2 512
milioane RON, mai mare cu 42% în comparaţie cu anul precedent.Profitul net al BRD se ridică
la 917 milioane RON* (+40% faţă de 2006). BRD-GSG deţine o cotă de piată de 16,3%.
Raiffesen Bank
Raiffeisen Bank Romania a rezultat prin fuziunea, incheiata in iunie 2002, a celor doua entitati
detinute de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) in Romania - Raiffeisenbank
(Romania), infiintata in 1998 ca subsidiara a Grupului RZB si Banca Agricola, achizitionata in
2001.Grupul Raiffeisen este reprezentat in Romania prin: Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital
& Investment, Raiffeisen Asset Management, Raiffeisen Investment Romania, Raiffeisen Banca
pentru Locuinte, Raiffeisen Bank. In prezent, banca are peste 2 milioane de clienti de retail
(dintre care peste 125.000 IMM-uri) si peste 4.700 corporatii mari si medii. Raiffeisen Bank are
in România o retea de aproape 370 de unitati si aproximativ 5.600 de angajati. Raiffeisen Bank
si-a bugetat pentru 2007 un profit in valoare de 59 milioane de euro, in crestere cu 10%
comparativ cu anul trecut. In prima jumatate a anului, Raiffeisen Bank Romania a inregistrat un

86
profit net de 47,2 milioane de euro, de 2,7 ori mai mare comparativ cu perioada similara din
2006. raiffeisen Bank detine o cotă de piaţă de 8%.
UniCredit Tiriac Bank
Unicredit Tiriac Bank a rezultat in urma fuziunii prin absorbtie dintre bancile HVB Tiriac
si Unicredit Romania;a inceput cu un capital social de 379,1 milioane lei (113 milioane euro),
potrivit proiectului de fuziune publicat in decembrie 2006. Procesul de integrare a fost demarat la
inceputul lunii octombrie 2006.Proiectul de fuziune prevedea finalizarea operatiunii pe data de 1
iunie 2007, "cu exceptia cazului in care fuziunea nu va putea fi inregistrata la registrul
comertului in data de 31 mai 2007. UniCredit Tiriac Bank , membra a Unicredit Group este un
important jucator pe piata bancara din Romania, cu active in valoare de 3,6 miliarde EUR, o
retea de peste 140 sucursale, unde peste 2.600 de angajati vin in ajutorul a peste 600.000 de
clienti.La sfârşitul primului trimestru al anului 2007, băncile care au fuzionat au înregistrat un
profit brut combinat de 83 milioane lei, venituri totale de 197 milioane lei (în creştere 17,7% faţă
de primul trimestru din 2006) şi active în valoare de 12 miliarde lei (3,7 miliarde euro). Cota de
piata a acesteia este de 5,1%
BANCPOST
A fost infiintata la 1 iunie 1991 împreună cu 4 regii autonome (Posta Romana,
Romtelecom, radiotelecomunicatii), prin desprinderea lor din fosta regie de interes naţional, Rom
Post Telecom , fiindu-i atribuită o parte din patrimoniul acesteia. Bank Post a fost privatizată în
luna aprilie 1999, la sfârşitul anului 2000, capitalul social de la 106,6 miliarde lei la 665 miliarde
lei, ocupând în prezent locul al treilea însistemul bancar românesc, după valoarea acestui
indicator. Astfel la inceputul anului 2008 reteaua de unitati Bancpost este formata din 252
agentii si 678 bancomate fata de 189 agentii si 562 bancomate la sfarsitul lui 2006. Bank Post
detine o cotă de piaţă de 4,5%.

5.4.3. Cum ar putea afecta criză economică actuala Sistemul Bancar din România?

Aproape 187.000 de romani aveau de rambursat credite mai mari de 20.000 de lei (peste
5.600 de euro) la sfarsitul anului trecut, numarul clientilor persoane fizice cu expuneri medii si
mari inregistrand o crestere de 163% fata de 2004, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare
(CRB).
Pe scurt, aproape 116.000 de clienti persoane fizice au contractat anul trecut credite cu
valori mai mari de 5.600 de euro, majoritatea finantarilor de acest nivel fiind folosite pentru
cumpararea sau constructia de locuinte. Intre timp, probabil ca numarul de astfel de clienti a
trecut de 200.000.
Cresterea rapida a clientelei formate din persoane fizice a facut ca valoarea creditelor
acordate sa creasca intr-un an sa ajunga la 2.77 miliarde de euro in decembrie 2005. In conditiile
unei cresteri atat de rapide a numarului de clienti persoane fizice, ponderea acestora in numarul
total al debitorilor inregistrati in baza de date a CRB a urcat de la 63% la 78% pe parcursul a
douasprezece luni. De asemene valoarea creditelor acordate persoanelor fizice au reprezentat la
sfarsitul anului 2005 17.7%din totalul sumelor datorate bancilor
Si in 2005 clientii persoane fizice au preferat sa ia credite in valuta: imprumuturile in
euro au reprezentat 65% din total, in timp ce leul a avut o pondere de 27%, iar dolarul american
de 8%.
In trimestrul I al lui 2006 ponderea creditelor in valuta din totalul creditului neguvernamental a
87
scazut la 49,7%, leul devenind preponderent pentru prima data in ultimii zece ani. Pe piata
bancara dobanzile la creditele in euro au scazut puternic in ultimii doi ani, de la o medie de 10-
11% la 7-8%, ca urmare a cresterii competitiei intre banci, cu toate ca Banca Centrala Europeana
a ridicat rata de referinta la euro. Creditele in lei raman la rate inalte ale dobanzii, de 14-16% si
chiar mai ridicate pentru creditele de consum. Potrivit statisticilor CRB, cele mai mari probleme
la rambursare sunt inregistrate in cazul creditelor de valoare mai mica si nu la cele de peste
20.000 de lei. De exemplu, la 31 decembrie 2005 CRB avea in baza de date 222.417 persoane
fizice cu restante mai mari de 30 de zile la restituirea unor credite cu valoare mai mica de 20.000
de lei.
Valoarea totala a restantelor se ridica la 162,1 milioane de lei (45,6 mil. euro). In primele patru
luni din 2006, numarul restantierilor cu credite mici a urcat cu inca 35.000, suma totala restanta
ajungand la 196,4 mil. lei (55 mil. euro). In cursul lui 2005 bancile au facut 4,1 milioane de
interogari ale bazei de date a CRB, de aproape patru ori mai multe decat in 2004, solicitand date
despre riscul global, creditele si restantele debitorilor. Ponderea debitorilor noi pentru care s-au
cerut informatii a ajuns la circa 92% in decembrie 2005, fata de circa 90% in decembrie 2004. In
cursul lui 2005 bancile au facut 4,1 milioane de interogari ale bazei de date a CRB, de aproape
patru ori mai multe decat in 2004, solicitand date despre riscul global, creditele si restantele
debitorilor. Ponderea debitorilor noi pentru care s-au cerut informatii a ajuns la circa 92% in
decembrie 2005, fata de circa 90% in decembrie 2004. In ciuda cresterii rapide a expunerii
bancilor fata de persoanele fizice, BNR considera ca sistemul este capabil sa absoarba socuri
importante, inclusiv unul ce ar fi produs de o eventuala depreciere a leului cu 18,6%. In
conditiile in care creditul in valuta ramane preponderent in cazul persoanelor fizice, intr-un
asemenea scenariu ar rezulta o crestere brusca si semnificativa a efortului rambursarii, fara insa
ca stabilitatea sistemului bancar sa fie pusa in pericol - conform evaluarilor facute de BNR.
Inca de anul trecut, piata valutara de la Bucuresti a inceput sa fie din ce in ce mai strans
conectata la miscarile din regiune, investitorii cu plasamente in Europa Centrala si de Est
ajungand sa ia decizii de ansamblu in privinta activelor in zloti, lei sau forinti. Ca urmare, leul a
simtit rapid miscarea capitalurilor de retragere din zona, inregistrand o depreciere de pana la
patru puncte procentuale intr-o saptamana. Cu toate acestea, banca centrala considera ca riscul de
contagiune ce s-ar putea manifesta in cazul unei evolutii adverse pe pietele din Europa Centrala
si de Est s-a pastrat redus. Chiar daca evolutia cursului se regleaza intr-un interval relativ scurt,
inclusiv datorita adancimii reduse a pietei, apare o volatilitate crescuta. Raportul asupra
stabilitatii financiare publicat saptamana trecuta de BNR arata ca volatilitatea mare poate genera
instabilitate si nesiguranta mai ales in randul populatiei, care nu beneficiaza de acoperire
"naturala" fata de fluctuatiile cursului atat timp cat nu obtine venituri in valuta sau indexate in
functie de o valuta. BNR crede ca pe termen scurt este de asteptat ca populatia sa se indatoreze in
continuare preponderent prin credite de consum. Pe termen lung, procesul de convergenta ar
urma sa sustina dezvoltarea creditului ipotecar, insa conditionat de cresterea veniturilor si a
ofertei de imobile. BNR este preocupata de faptul ca ponderea creditului in valuta a crescut
semnificativ, datorita ratelor mai reduse ale dobanzilor, precum si a procesului de apreciere a
leului. In special creditele imobiliare sunt denominate in valuta, insa avand in vedere ca pe
88
termen lung exista perspectiva adoptarii euro, impactul negativ asupra clientilor neacoperiti la
riscul valutar este mai redus. BNR crede ca este posibil ca apetitul pentru credite in valuta sa
ramana ridicat, in conditiile in care exista asteptari privind aprecierea in continuare a leului. Pe
de alta parte, banca centrala nu-si face griji in privinta expunerii directe a bancilor la riscul de
curs de schimb, considerand ca aceasta ramane redusa. In perioada 2001-2005 creditul in valuta a
crescut in medie cu 46.9%, iar depozitele in valuta ale rezidentilor au crescut in medie cu 22.3%
pe an.
Cresterea accelerata a creditelor in valuta consemnata in ultimii ani ar putea genera o
serie de riscuri pentru banci si pentru stabilitatea macroeconomica din Romania, potrivit unui
raport al Bancii Centrale Europene (BCE). "Riscul legat de creditare ramane principalul risc
pentru stabilitatea financiara a Romaniei. Cresterea volumului de credite a fost determinata de
imbunatatirea increderii consumatorilor, cresterea economica semnificativa si stabilizarea
situatiei macroeconomice", se arata in raportul BCE. Intrucat o parte importanta din imprumuturi
este acordata in valuta, consumatorii finali se confrunta cu un risc valutar semnificativ, ceea ce ar
putea crea probleme bancilor, sustin specialistii BCE. "Tranzactiile in valuta pot avea efecte
negative asupra stabilitatii financiare, intrucat entitatile economice vor fi nevoite sa se confrunte
cu riscuri valutare. Acest lucru va creste gradul de vulnerabilitate in cazul unei crize financiare",
se arata in raportul BCE. Diferentele de curs valutar pot avea un rol important in exacerbarea
crizelor financiare si pot determina cresterea semnificativa a costurilor necesare pentru
rezolvarea lor, cea mai mare parte a acestor costuri fiind suportata de contribuabili, sustin
specialistii BCE. Astfel, deprecierea semnificativa a monedei nationale ar putea determina o
serie de falimente in sectorul bancar si deterioarea bilanturilor institutiilor de credit, ceea ce ar
acutiza criza. Potrivit BCE, structura activelor bilantiere ale bancilor romanesti difera de cea a
institutiilor de credit din zona euro, in sensul ca in Romania bancile se bazeaza in principal pe
depozite atrase de la rezidenti si pe imprumuturile din strainatate pentru a obtine resurse, in timp
ce bancile europene au la dispozitie o gama variata de posibilitati de creditare, precum pietele
interbancare si de titluri, foarte dezvoltate.
In ultimi ani sectorul bancar romanesc a fost caracterizat printr-o profitabilitate ridicata
generate in principal de veniturile din dobanzi.

5.4.4. Condiţiile FMI pentru un împrumut de criză

Incheierea unui acord cu Fondul Monetar International ar aduce, potrivit analistilor,

multiple avantaje Romaniei – leul ar putea sa se aprecieze, ratingurile de tara s-ar putea
imbunatati, investitorii si-ar recapata increderea in economia locala si, de asemenea, Bursa ar
putea resimti un efect pozitiv. Singurele temeri ale acestora se refera insa la „costul“
imprumutului, respectiv la conditiile stricte pe care Fondul le-ar putea impune Romaniei in ceea
ce priveste politica bugetara si fiscala. FMI a imprumutat pana acum patru tari din Europa de Est
89
– Ungaria, Letonia, Ucraina, Belarus –,tari afectate sever de criza financiara. Totodata, FMI ar
putea acorda un imprumut de 426 milioane de euro Armeniei, fost stat sovietic, grav lovit de
criza economica si financiara internationala, potrivit AFP. Cererea va fi examinata in cursul
acestei saptamani, precizeaza sursa citata. In ceea ce priveste conditionalitatile impuse de FMI
tarilor cu care a incheiat un acord, acestea sunt, potrivit reprezentantilor Fondului, mult mai
permisive in conditiile actuale de criza. Conform unui document de lucru al Guvernului referitor
la prevederile acordurilor FMI cu tarile din Europa de Est, principalele masuri impuse de Fond
au fost reducerea cheltuielilor bugetare, cresterea veniturilor si temperarea inflatiei.
Romania imprumuta 19,95 mld. euro de la FMI, UE, Banca Mondiala si BERD. Ce
influenta vor avea banii asupra dobanzilor si cursului de schimb.
Cel mai mare imprumut din istoria tarii este necesar pentru stabilizarea cursului
valutar. Romania a convenit asupra unui pachet de finantare externa de la FMI, UE, Banca
Mondiala si BERD in suma de 19,95 mld. euro. Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania,
sustine ca pachetul financiar va permite atat ajustarea graduala a deficitului bugetar, cat si
depasirea problemei deficitului de cont curent.
"Cu sau fara programul FMI, 2009 va fi un an foarte dificil. 2010 va fi de asemenea un an dificil,
poate mai putin dificil decat acest an, dar va fi dificil. Dar sunt optimist, am incredere ca prin
oferirea suportului financiar de 20 mld. euro Romaniei efectele crizei vor fi atenuate. Lucrurile
vor fi rezolvate mai bine decat fara acesti bani", a spus ieri Franks la incheierea vizitei FMI.

5.4.4.1. Adevaratul pericol al împrumutului uriaş de la FMI al României

Amintirile recente ale României legate de FMI sunt sumbre si deteriorate la fel ca si relatia
cu acesta, din cauza obligatiei respectarii stricte a mult prea multe reguli si a tulburarilor sociale
rezultate de aici, fapt pentru care la scurt timp dupa aderareas Romaniei la U.E., oficialli tarii
pareau sa considere inutila prezenta si ajutorul FMI, opinie ce s-a dovedit pripita.
FMI s-a intors si este pregatit sa supervizeze acordarea unui imprumut de pâna la 20 de
miliarde de euro, cel mai mare acordat vreodata tarii, România neputându-si permite sa refuze
oferta. România , la fel ca si alte tari nou aderate la UE, aflate acum in cautare de ajutor
financiar, nu poate fi invinovatita pentru criza financiara globala, fiind doar una din victimele
acesteia. România si fratii ei sunt tari in care bancile si companiile internationale, mai ales din
Europa occidentala, au investit zeci de miliarde de euro, fonduri care acum ar putea repede sa
dispara daca aceste economii se prabusesc sub suflul crizei.
Nu in ultimul rând insa, aceste tari au primit cantitati mari de ajutor european, platit de
contribuabilii europeni, asa ca a le lasa sa moara ar insemna pierderi inca si mai mari decât cele
experimentate pâna acum la nivel mondial.
Atunci când România a cerut UE un pachet de imprumut in luna ianuarie, pentru a o ajuta sa
faca fata efectelor crizei globale, Comisia Europeana a spus ca nu are bani suficienti pentru
ajutor, afirma recent presedintele Traian Basescu. Acesta este motivul pentru care a fost solicitat
din nou FMI sa intervina cu un imprumut gigant , la care se adauga alti bani de la BERD (Banca
Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) si BEI (Banca Europeana pentru
Investitii).Motivele acestui imprumut , planificat pe perioada a doi ani si care urmeaza sa fie
aprobat de FMI, sunt clare: doua treimi din bani sunt necesari bancii centrale pentru a sustine
moneda nationala, in timp ce o treime vor ajuta la finantarea deficitului bugetar si la revigorarea
creditelor si investitiilor , conform afirmatiilor premierului Emil Boc.
România este impinsa sa extraga portii din acest imprumut pe o baza trimestriala, pe o
perioada de doi ani, cu o perioada de pauza la rambursare de doi ani, urmata de o rambursare a
dobânzilor si mai târziu a sumei imprumutate, pe o perioada de alti cinci pâna la sase ani.
90
Desigur, autoritatile române spera intr-un miracol economic global, ceea ce ar insemna ca nu vor
trebui sa imprumute toti cei 20 de miliarde de euro. Finantele tarii se dovedesc insa mai proaste
decât ar fi putut prognoza cineva acum un an, asa ca tara nu are nicio sansa macar sa inceapa sa
iasa din criza inainte de sfârsitul lui 2010, socoteste presedintele Basescu.
Pe scurt, fondul prognozeaza pentru România o contractie a economiei cu 3-4% anul
acesta, dupa noua ani consecutivi de expansiune economica, in timp ce deficitul bugetar va
depasi 4% din PIB, peste criteriile de convergenta stabilite la Maastricht pentru tarile membre ale
UE. Adevarata problema nu este in mod necesar faptul ca FMI s -a intors sau ca românii vor
duce povara rambursarii imprumutului in urmatorii ani, problema reala fiind aceea daca FMI si
UE vor avea destula influenta asupra liderilor prezenti si viitori ai tarii, pentru a face acest
imprumut eficient.
Cel mai rau lucru care se poate intâmpla este ca România sa incaseze imprumutul fara
sa implementeze politicile atât de necesare, presupuse a ajuta tara sa evite dezastrul financiar,
facându-i apoi pe cetatenii români sa ramburseze imprumutul prin impozite. Fara o monitorizare
suficienta din partea Comisiei Europene, a FMI si a Bancii Mondiale aceste lucru este foarte
posibil sa se intâmple si exista destule probe care sa dovedeasca aceasta. De ce ar crede cineva ca
autoritatile române sunt capabile sa foloseasca banii din acea treime a imprumutului
destinata revigorarii economiei si finantarii corespunzatoare a deficitului bugetar, daca
dovezile din ultimii ani indica faptul ca guvernele anterioare au esuat la capitolul absorbtiei
fondurilor europene.
Exista deja informatii conform carora guvernul intentioneaza sa foloseasca banii din
imprumut pentru a spori capitalul CEC Bank si Eximbank, ultimele doua banci ramase in
proprietatea statului, in scopul de a revigora creditele. Dovezile din ultimele doua decenii indica
faptul ca, dupa ce politicienii isi instaleaza oamenii lor in consiliile de conducere ale bancilor din
proprietatea statului, acele banci se transforma mai devreme sau mai târziu in pusculite personale
mai degraba decât in instrumente corespunzatoare, destinate intr adevar consolidarii economiei.
Indiferent de cât de buna treaba va face Banca Nationala a României, in fruntea careia se
afla Mugur Isarescu, pentru a proteja leul de oscilatii abrupte , eforturile sale vor fi zadarnice fara
sustinere suficienta din partea guvernului. România are acum un guvern de compromis, alcatuit
dintr-o alianta laxa a celor doua cele mai mari partide ale tarii, care pâna de curând se urau in
public unul pe altul. Este vorba pe de-o parte de democrat-liberalii care il sprijina pe Basescu si
social-democratii care il critica. Singurul motiv care impiedica aceasta fragila ordine politica sa
se destrame este acela ca ambele partide isi folosesc fotoliile guvernamentale pentru a
obtine capital din oportunitatile existente, inainte de alegerile prezidentiale ce urmeaza sa aiba
loc la sfârsitul anului, comenteaza sursa citata.
Riscurile asociate acestui imprumut de la FMI sunt imense atât pentru cei care care
acorda imprumutul, cât si pentru cei care il primesc. UE si FMI trebuie sa se arate mai hotarâte
ca oricând in a obliga autoritatile române sa respecte regulile acordului, in caz contrar riscând sa
vada România transformându-se intr-o gaura neagra financiara. În joc se afla mai mult decât
esecul in a mentine standardele de viata si a ajuta tara sa revina la un rating favorabil
investitiilor. Esecul punerii in aplicare a unui program economic sanatos, asociat cu un pachet
de imprumut pe doi ani, ar putea cufunda România in recesiune economica, somaj in masa si
inflatie in crestere. Pentru a depasi toate acestea ar fi necesar inca un deceniu, iar aceasta va
rasturna planurile României de a adopta euro, punând sub semnul intrebarii chiar si calitatea sa
de membru al UE.
România trebuie sa arate mai mult ca oricând destula vointa de a folosi fondurile UE pe care nu a
reusit pâna acum sa le absoarba.
Aceste fonduri ar putea fi utilizate pentru a crea locuri de munca din atât de necesarele
mari proiecte de infrastructura care nu au fost incepute. Esecul in a face acest lucru ar duce la cea
91
mai drastica scadere a nivelului de trai de la caderea dictaturii comuniste a lui Nicolae
Ceausescu, atunci când alimentele de baza si benzina erau rationalizate iar românii inghetau in
apartamente. Acest lucru s-a intâmplat din cauza deciziei lui Ceausescu de a accelera
rambursarea imprumuturilor straine, pe care le-a folosit pentru construirea de fabrici ineficiente ,
palate si alte proiecte ample, care au produs profituri mici comparativ cu costurile dezvoltarii lor.
Acea criza si penuria de produse de baza timp de un deceniu s-au intâmplat acum aproape o
generatie in urma, insa amintirile sunt inca vii in mintea multor români, care au iesit in strada
pentru a rasturna regimul.

CONCLUZII

Îndelung discutată şi analizată, globalizarea a devenit astăzi un fenomen obiectiv, fără

precedent în istoria universală, prin amploarea şi evoluţia sa. Criticată de unii, slăvită de alţii,
globalizarea îşi urmează traiectoria.
Acest proces atât de controversat constă, în esenţă, în integrarea mai puternică a ţărilor şi
a populaţiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport şi comunicare

92
şi a eliminării barierelor artificiale din calea circulaţiei bunurilor, serviciilor, capitalului,
cunoştinţelor şi a oamenilor între state.
Globalizarea se afla în plină afirmare, iar noua economie modelată de procesul
globalizării, considerată în totalitatea sa la scară planetară, este în mod inevitabil o operă
complexă la care îşi aduc o contribuţie deosebit de importantă şi operatori, agenţi economici
internaţionali, naţionali şi locali, iar activitatea acestora se interferează cu cele ale agenţilor
economici planetari – firmele multinaţionale. Globalizarea este determinată într-o foarte mare
măsură de corporaţiile internaţionale, care nu deplasează numai capital şi bunuri între state, ci şi
tehnologie.
În opinia reputatului economist Joseph E. Stiglitz „ cei care critică globalizarea ignoră
prea adesea beneficiile ei”68. Globalizarea a făcut să scadă sentimentul izolării resimţit în multe
ţări în dezvoltare, mulţi oameni din aceste ţări având acces la cunoaştere într-o măsură mult mai
mare decât cei mai bogaţi oameni din lume în urmă cu un secol.
Este bine cunoscut faptul că globalizarea generează efecte diferite la nivelul statelor. În
general, marile puteri economice sunt cele care definesc şi coordonează principiile acestui proces
universal, care au un cuvânt important de spus în stabilirea strategiilor de dezvoltare a lumii, dar
cu toate acestea, toate statele trebuiesc angrenate în acest proces.
Mişcările antiglobalizare sunt o replică la atitudinea unor organisme internaţionale,
precum Organizaţia Mondială a Comerţului, care nu de puţine ori, prin politica promovată au
defavorizat şi mai mult economiile ţărilor slab dezvoltate şi au continuat să avantajeze marile
puteri.
Nemulţumirea la adresa globalizării provine mai ales din faptul că o anumită concepţie
economică – fundamentalismul de piaţă – este pusă înaintea tuturor celorlalte concepţii. Opoziţia
faţă de globalizare manifestată în multe părţi ale lumii nu vizează globalizarea în sine – noile
surse de fonduri destinate promovării creşterii economice sau noile pieţe de export – ci un
anumit set de doctrine, politicile cuprinse în Consensul de la Washington pe care le-au impus
instituţiile financiare internaţionale.
Cel mai puternic efect al globalizarii este cu siguranta cel legat de omogenizarea si
standardizarea stilului de viata, considerat în mod categoric si unanim ca rezultat negativ al
globalizarii. Criticile fata de acest efect au fost extrem de vehemente având în vedere ca
uniformizarea se manifesta în toate aspectele vietii sociale, materiale sau non-materiale. Procesul
de stergere a granitelor între state creeaza teama de pierdere a identitatii culturale, de
standardizare a stilului de viata, a mentalitatilor.
Comertul are implicatii negative asupra relatiilor politice datorita inegalitatilor pe care le
creeaza. Desi dereglementarea comertului este asociata cu cresterea schimburilor comerciale
pentru toti partenerii, câstigurile economice sunt adesea inegal distribuite. În cadrul multor tari în
dezvoltare, globalizarea exacerbeaza inegalitatile la diferite niveluri. Chiar si cele mai optimiste
studii arata ca desi globalizarea a ajutat la reducerea saraciei în multe tari în dezvoltare, nu toate
statele s-au integrat cu succes în noua economie globala. În acelasi timp, integrarea în pietele
globale si expunerea mai mare la bunuri de import si la noi stiluri de viata întaresc sentimentele
nationaliste, ducând pe termen mediu la potentiale surse de conflict.
Nemultumirile celor saraci dar multi se fac tot mai simtite, o marginalizare continua a
acestora ar putea genera conflicte. Pentru milioane de oameni globalizarea nu a adus nimic.
Situatia multora chiar s-a înrautatit, locurile lor de munca fiind desfiintate, iar traiul devenind
mai nesigur.
Globalizarea activitatii umane creeaza alaturi de numeroase efecte pozitive si mari
dezechilibre ecologice care, daca nu sunt stopate la timp, pot ameninta existenta omenirii în

68
Josepf E. Stiglitz – Globalizarea, speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 31.
93
urmatorii ani. Mediul înconjurator este unul global, iar efectele negative generate de o catastrofa
naturala sau de ignoranta omului la nivel local, pot fi transmise asupra întregii planete, uneori cu
consecinte ireversibile.
Totusi, în prezent, globalizarea poate fi o forta de propagare a binelui: a facut ca sute de
milioane de oameni sa ajunga la un nivel de trai superior; globalizarea economiei a adus foloase
tarilor care au profitat de ea identificând noi piete de export si atragând investitiile straine.
Cresterea comertului international, fluxurile financiare internationale masive, precum si
activitatile corporatiilor multinationale leaga tot mai strâns una de cealalta economiile mondiale,
facând astfel din globalizare o trasatura extrem de controversata a economiei mondiale.
Gratie unei complicate retele de mecanisme, procese, precum unificarea rapida a pietelor
si a capitalului si procese tehnologice, accelerate de combinatia dintre calculatoare, sateliti de
telecomunicatii si cabluri submarine si din fibra optica, globalizarea a ajuns astazi la cel mai înalt
stadiu al sau.
Astazi, globalizarea economica nu mai este o simpla tendinta trecatoare sau un capriciu
economic, este deja un sistem international care reflecta mondializarea comertului, ea însemnând
de fapt lupta pentru piete. Tranzactiile electronice, dezvoltarea transnationalelor si formarea de
aliante strategice transcend granitele tarilor. Globalizarea comerţului a devenit posibilă datorită
în principal liberalizării circulaţiei mărfurilor în lume şi dezvoltării rapide a comunicaţiilor şi
informaticii.
În ceea ce priveşte România, globalizarea a creat probleme serioase. Trăind în spaţiul
comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului şi al
industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a
comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia după 1990, timid,
societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au fost
devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam. Produse scumpe, economie
ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală, toate au pus rapid la colţ
economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul
unui val distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1 milion de locuitori mai
puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o ţară
epuizată.
România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă faţă în
mod lucid.
Trebuie să acceptăm că „forţele globalizării remodelează lumea noastră, atât prin fiecare
integrare economică, cât şi prin modalitatea transfrontalieră în creştere a oamenilor şi a
cunoştinţelor”.
Starea de globalitate induce ca tot ceea ce are loc pe planetă, indiferent de coordonatele
geografice, să nu mai reprezinte ceva limitat local, descoperirile, victoriile ca şi catastrofele să
intereseze sau să privească pe toată lumea pentru că toţi devenim obligaţi, într-un fel, să ţinem
cont în viaţa şi activitatea noastră că ceea ce este local-personal se mişcă pe axa local-global.
Aforismul „Gândeşte global şi acţionează local” este o realitate de care trebuie să ţină
seamă toate statele indiferent de nivelul de dezvoltare.
ANEXE
Anexa nr. 1

Topul celor mai mari 25 de Corporatii Transnationale non-financiare in functie de fondurile

straine in 2007
- milioane dolari-
94
Loc in Denumire Tara de Domeniul de Fonduri
functie de corporatie provenienta activitate Straine Total
marimea
fondurilor
straine
1 General Electric SUA Echipamente 442278 697239
electrice si
electronice
2 Compania Marea Exploatari/Distributie 170326 217601
Britanica de Britanie petrol
Petrol
3 Toyota Motor Japonia Vehicule Auto 164627 273853
Company
4 Shell Group Marea Exploatari/Distributie 161122 235276
Britanie, petrol
Olanda
5 Exxonmobil SUA Exploatari/Distributie 154993 219015
Corporation petrol
6 Ford Motor SUA Autovehicule 131062 278554
Company
7 Vodafone Marea Telecomunicatii 126190 144366
Group Britanie
8 Total Company Franta Exploatari/Distributie 120645 138579
petrol
9 Electricite De Franta Electricitate, Gaz, 111916 235857
France Apa
10 Wal-Mart- SUA Comert cu amanuntul 110199 151193
Stores
11 Talefonica SA Spania Telecomunicatii 101891 143530
12 E .On Germania Electricitate, Gaz, 94304 467565
Apa
13 Deutsche Germania Telecomunicatii 93488 171421
Telekom SA
14 Volkswagen Germania Autovehicule 91823 179906
Group
15 France Telecom Franta Telecomunicatii 90871 135876
16 ConocoPhillips SUA Exploatari/Distributie 89528 164781
petrol
17 Chevron SUA Exploatari/Distributie 85735 132628
Corporation petrol
18 Honda Motor Japonia Autovehicule 76264 101190
Co Ltd
19 Suez Franta Electricitate, Gaz, 75151 96714
Apa
20 Siemens AG Germania Echipamente 74585 119812
electrice si
electronice
21 Hutchinson Hong-Kong, Diverse 70679 87146
95
 Whampoa China
Limited
22 RWE Group Germania Electricitate, Gaz, 68202 123080
Apa
23 Nestle SA Elvetia Alimente si bauturi 66677 83426
24 BMW AG Germania Autovehicule 66053 104118
25 Procter & SUA Diverse 64487 138014
Gamble
Sursa : World Investemnt Report 2008, Transnational Corporations and the Infrastrucure Challenge

Anexa nr. 2

Clasamentul in functie de capitalul social subscris

Nr.
Compania Compania investitoare Tara Activitatea
crt.
Automobile-Dacia
1 Renault SA Franta Automotive
SA
Mittal Steel Galati
2 Mittal Steel Holding AG Elvetia Productie de otel
SA
A&D Pharma A&D Pharma Holdings
3 Olanda Farmacie
Holdings SRL NV
Rompetrol Rafinare
4 Grupul Rompetrol SA Olanda Productie de ulei
SA
I.
5 Telemobil SA Inquam SA Telecomunicatii
Virgine
Cosmote Romanian
Mobile Cosmote Mobile
6 Grecia Telecomunicatii
Telecommunicatins Telecommunicatins SA
SA
Retail
7 Hiproma SA Bearbull SAS Franta
SC Kaufland Rumanien Germani
8 Kaufland Romania Retail
Warenhandel GMBH a
Raiffeisen International
9 Raiffeisen Bank SA Austria Bancar
Bank-Holding AG
Mechel Campia Mechel International
10 Elvetia Metalurgie
Turzii SA Holdings AG
Colgate – Palmolive Colgate – Palmolive Produse de uz
11 SUA
(Romania) SA (America) INC personal
Mol Romania
Mol Hungarian Oil & Gas Distributie de
12 Petroleum Products Ungaria
Company RT benzina
SRL
Ote International
13 Romtelecom SA Cipru Telecomunicatii
Investment’s Limited
14 UPC Romania SA UPC Romania Holding Olanda Telecomunicatii
96
 B.V.
Rompetrol Financial Activitati
15 The Rompetrol Group N.V. Olanda
Group SRL manageriale
Productie de
16 Alro SA Marco Industries BV Olanda
aluminiu
Lukoil Europe Holding
Productie de ulei si
17 Petrotel – Lukoil SA B.V. prin absorbtia Petrotel Olanda
distributie de benzina
– Lukoil Holdings BV
Germani
18 EON Moldova SA EON Energie AG Energie
a
Unicredit Romania
19 Unicredito Italiano SPA Italia Bancar
SA
Carpatcement Heidelberg Cement Central Materiale de
20 Olanda
Holding SA Europe East Holding BV constructie
Sursa: www.arisinvest.ro/level1.asp?id=248&LID=1

Bibliografie

1. Ana Bal, Sterian Dumitrescu – Economie mondiala – Editia a-II-a, Editura Economica,
Bucuresti, 2002
2. Constantin Doltu:Teza de doctor in economie: “Investitiile straine directe si influenta
lor asupra modernizarii economiei in tranzitie, Chisinau, 2007
3. Dana Pop, ”Globalizare şi teorii ale dezvoltării”; suport de curs; Bucureşti, 2006
97
4. Dent, C. – The European Economy. The Global Context, Routledge, London, 1997
5. D. Held, A. McGrew, D. Goldblatt, J. Perraton, Transformări globale. Politică,
economie şi cultură, Editura Polirom, Bucureşti, 2004
6. Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura Polirom,
Iaşi, 2001
7. Friederich A Hayek,. – Drumul către servitute, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993
8. Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008
9. Gh. Postelnicu, C.Postelnicu, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucureşti,
2000
10. Hill, Ch.W.L. – International Business, McGrow-Hill, 2000
11. Ion A Popescu , Globalizarea - mit si realitate, 2004
12. Bari, Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, Bucureşti, 2001
13. Ion Viorel Matei, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Ed. Universitară, Craiova,
2005
14. Işan, Vasile – Tranzacţii comerciale internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004
15. Joseph E. Stiglitz – Globalizarea, speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti,
2005
16. Laurenţiu Constantiniu – Furtuna din „borcanul” mondial cu petrol, Revista Capital, 21
februarie, 2006
17. Lenin V.I. Dezvoltarea capitalismului în Rusia, vol 3
18. Lukas, A. – WTO Report Card III. Globalization and Developing Countries, Center for
Trade Policy, CATO Institute, June 20, 2000
19. M. Waters, Globalisation, Routledge, London, 1996
20. M.Weber, Economy and Society, University of California Press, Berkeley, 1978, p. 928;
D.Bell, The Cultural Contradictions of Capitalism, Heinemann, London, 1979
21. Monica Dudian, Economie, Editura All-Beck, Bucuresti, 2005
22. Monica Dudian, Dragos Huru,Mihaela Dobre, Iulian tanase, Gabriela Molanescu, Marius
Marinas, Liliana Craciun, Nicolae Moroianu, Economie, Bucuresti, 2005
23. Moise Elena: „Investiţii străine directe”, Ed. Victor, Bucureşti, 2005
24. Nanu Roxana Maria, ‘Reforma sistemului bancar din România’, Editura Universitară,
Craiova, 2002
25. Nicolae Danilă, ‘Privatizarea băncilor’, Editura Economică, Bucureşti, 2002
26. Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1990
27. Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Ellz Novac, Instituţii financiare internaţionale, Ed.
Economică, Bucureşti, 2005
28. Plihon D. (2001): Mizele globalizării financiare, în Cordellier S. (coord.) (2001):
“Mondializarea dincolo de mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană,
29. Popescu, A. Bondrea, Mădălina Constantinescu, Globalizarea, mit şi realitate, Editura
Economică, Bucureşti, 2004
30. Suciu Titus:”Globalizarea si impactul social al acesteia in viziunea principalelor
curente de gandire economica din zilele noastre”;Bucuresti,2006
31. Victor Gotişan. Globalizarea – provocarea societăţii contemporane, cauze, tendinţe,
manifestări. Cul. Globalizarea pieţei sociale. Chişinău, 2004
32. Zu Kweon Kim, The influence of globalization process on Restructuring FDI Strategy,
Texas A&M University Corpus-Christy, USA, 2002
33. Agenţia Română pentru Investiţii Străine – Evoluţia investiţiilor străine directe din
România pe ţări de provenienţă, în anul 2005

98
34. Agentia Romana pentru Investitii Straine – Evolutia investitiilor sraine directe din
Romania in anul 2006
35. Cartea Albă a Preluării Guvernării în luna decembrie 2000, www.gov.ro , www.psd.ro
36. FMI
37. Foreign Direct Investment for Development, OECD, Paris, 2002
38. INSSE, Anuarul statistic al Romaniei 2004
39. INSSE, Romania in cifre 2008
40. Raportului UNCTAD – 1999
41. UNCTAD, World Investment Report 2008: Transnational Corporations and the
Infrastructure Challenge
42. UNCTAD, World Economic Situation and Prospects, 2009
43. Strategia Nationala de Export 2005-2009
44. World Investment Report 2004: The Shift towards Services, UNCTAD, New York and
Geneva, 2004
45. WTO Secretariat
46. WTO, The Least Developed Countries Report, United Nations, 2002
47. WTO, International Trade Statistics, 2006
48. WTO Report 2008, Trade in globalising world
49. WTO – Raportul asupra comerţului mondial, 2008
50. World Trade Report 2003; Grimwade, Nigel – International Trade, Routledge, London,
2000
51. www.bnr.ro
52. www.bnro.ro – Raportul anual asupra investiţiilor străine directe 2003.
53. www.bnro.ro – Raportul anual asupra investiţiilor străine directe 2007
54. www.fortune.com
55. www.oecd.org - OECD Factbook 2009
56. www.wto.org - International Trade Statistics, 2008

99