Comert International

UNIVERSITATEA “Vasile Alecsandri” din BACĂU
Facultatea de Ştiinţe Economice

Departamentul Marketing şi Management
Program de studiu: Marketing
Comerţ internaţional
-note de curs-
Manager de curs,
Lect.univ.dr. Oana Ancuţa STÂNGACIU
Cuprins
Capitolul I:
Fluxurile comerciale internaţionale - liantul sistemului economiei mondiale................................ 3
1.1.Economiile naţionale............................................................................................................... 3
1.1.1.Caracteristicile principale ale unei economii naţionale................................................. 3
1.1.2.Potenţialul economic, structura economică şi nivelul de dezvoltare ale unei
ţări........................................................................................................................................... 4
1.1.3.Tipologia economiilor naţionale.................................................................................... 4
1.2.Organizaţile economice interstatale......................................................................................... 7
1.3.Societăţile transnaţionale (STN).............................................................................................. 8
1.4.Diviziunea mondială a muncii................................................................................................. 9
1.4.1.Aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale..................................... 10
1.4.2.Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale................................... 13
1.5.Relaţiile economice internaţionale.......................................................................................... 13
1.6.Piaţa mondială......................................................................................................................... 14
Capitolul II
Teorii și modele privind schimburile internaţionale.......................................................................... 17
2.1.Fundamentarea teoretică a principalelor modele aferente teoriilor tradiționale...................... 17
2.2.Modele aferente noilor teorii ale comerțului internaţional...................................................... 21
2.2.1.Modele de specializare din perspectiva economiilor de scară....................................... 21
2.2.2.Modele de specializare din perspectiva cererii.............................................................. 23
2.2.3. Modele de specializare aferente teoriei “noua geografie economică”.......................... 26
Capitolul III
Metodologia şi indicatorii de măsurare a comerţului internaţional................................................. 35
3.1. Evaluarea avantajelor comparative și concentrării.................................................................. 35
3.2. Sursele de date folosite în analiza comerţului internaţional.................................................... 40
Capitolul IV.
Analiza comerţului internaţional al României – studiu de caz......................................................... 43
4.1. Fluxurile comerciale ale României comparativ cu Uniunea Europeană................................. 43
4.1.1. Evaluarea gradului de specializare a exportului în raport cu economia
europeană....................................................................................................................... 43
4.1.2. Evoluția gradului de specializare a importului în raport cu economia
europeană....................................................................................................................... 46
4.1.3. Specializarea intra-industrie la nivelul Uniunii Europene............................................ 48
4.2. Specializarea intra-industrie la nivelul României................................................................... 50
4.2.1. Analiza soldului balanţei de comerţ exterior şi a gradului de acoperire a importului
prin exporturi pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat............................................... 51
4.2.2. Evoluţia gradului de specializare intra-industrie pe secțiuni din Nomenclatorul
Combinat....................................................................................................................... 52
4.2.3. Evaluarea în profil regional a avantajelor şi dezavantajelor comparative din
perspectiva indicelui de specializare Lafay................................................................... 52
Bibliografie………………………………………………………..……………………....................... 56
2
Capitolul I
Fluxurile comerciale internaţionale - liantul sistemului economiei mondiale
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea componentelor sistemului
economiei naţionale.
Cuvinte cheie: economii naţionale, societăţi transnaţionale, organizaţiile economice interstatale,

diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială
__________________________________________________________________________________
Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile

naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale şi din elemente derivate, de
conexiune – diviziunea mondială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială.
Determinate de primele, acestea din urmă, la rândul lor, le influenţează dezvoltarea.
1.1 Economiile naţionale
Economia naţională nu reprezintă o trăsătură comună tuturor sistemelor economice şi sociale pe care
le-a cunoscut omenirea; ea a devenit caracteristică pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, când
s-a conturat procesul de formare a naţiunilor şi statelor centralizate.
Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale reprezintă

formarea pieţei interne, naţionale, fenomen determinat de factori economici (dezvoltarea factorilor de
producţie, a diviziunii muncii, a producţiei pentru schimb), cât şi de factori politici (revoluţia
burgheză, formarea statelor centralizate). Economia naţională este o entitate rezultată din dezvoltarea
schimbului reciproc de activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui
stat naţional.
1.1.1.Caracteristicile principale ale unei economii naţionale1
Caracteristicile definitorii ale unei economii naţionale, sunt, după G. Kebabdjian (1994), următoarele:
-existenţa unei pieţe interne unificate, ceea ce presupune practicarea, pentru acelaşi produs, cu
caracteristici tehnico-economice similare, a unor preţuri unice (în fapt, apropiate);
-utilizarea unei monede naţionale ca principal instrument de calcul, schimb, plată şi rezervă
pentru agenţii economici care acţionează pe teritoriul naţional, în relaţiile lor reciproce;
-practicarea unor reglementări economice uniforme pe teritoriul său şi a aceloraşi politici
economice;
-practicarea anumitor obstacole (controale) naţionale în relaţiile economice cu alte economii
(pentru fluxurile de mărfuri, servicii, capitaluri) şi inexistenţa acestora în interiorul ţării.
Trebuie să menţionăm faptul că, deşi aceste caracteristici rămân definitorii şi în prezent,
interdependenţele crescânde dintre economiile naţionale conduc la apariţia unor modificări ale
acestora în prezent. Astfel, de pildă, cele mai multe dintre obstacolele practicate în calea fluxurilor
externe sunt în prezent dislocate pentru majoritatea ţărilor lumii, iar anumite politici economice sunt
influenţate din exterior.
1
Dumitrescu S., Bal A. " Economie mondiala ", ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002
3
Caracteristicile cele mai importante avute în vedere atunci când analizăm o economie naţională, din
perspectivă mondo-economică, sunt următoarele:
- potenţialul economic,
- structura sectorială şi pe ramuri,
- nivelul de dezvoltare,
- mecanismul economic,
- politicile economice aplicate,
- deschiderea externă
- interdependenţele cu ceilalţi actori din economia mondială.
1.1.2. Potenţialul economic, structura economică şi nivelul de dezvoltare ale unei ţări2
Potenţialul economical unei ţări este evaluat din două perspective:

- potenţialul natural
- potenţialul valorificat.
Potenţialul natural este dimensionat de resursele fizice, naturale ale respectivei ţări: suprafaţa
teritoriului naţional, populaţia, înzestrarea cu resurse minerale, energetice, terenuri agricole, păduri şi
păşuni, ieşire la mare sau cursuri fluviale majore ş.a.
Potenţialul economic valorificat indică gradul de valorificare, de exploatare eficientă de către acea ţară
a potenţialului său natural, dat. El se evaluează pe diferite căi, fie prin analize structurale secvenţiale,
fie printr-un indicator sintetic, cum este valoarea Produsului Intern Brut.
Produsul Intern Brut (PIB) este definit drept un agregat ce însumează valoarea adăugată brută a
bunurilor şi serviciilor produse într-o ţară de către agenţii economici naţionali şi străini, într-o perioadă
dată de timp, de obicei un an.
Produsul naţional Brut (PNB) măsoară valoarea adăugată brută a mărfurilor şi serviciilor produse de
către agenţii economice naţionali, în ţară sau în străinătate, într-o perioadă de timp dată-un an, de
regulă.
Pentru comparaţiile internaţionale dintre ţări sau grupuri de ţări aceşti indicatori trebuie ajustaţi, pentru
a aduce valoarea lor la niveluri comparabile. Cele mai importante ajustări trebuie efectuate din două
unghiuri de vedere:
- având în vedere modificările anuale ale preţurilor, exprimate prin indicele preţ exprimarea PIB
în preţuri constante;
- având în vedere modificarea cursurilor de schimb în timp, pe de o parte, şi puterea de
cumpărare reală a unei monede în cealaltă, de comparaţie, pe de altă parte.
Evaluarea corectă a potenţialului economic al unei ţări presupune analiza ambelor dimensiuni ale
acestuia, atât a celui natural, cât şi a celui valorificat. Putem întâlni situaţii în care ţări cu un potenţial
natural modest să aibă un potenţial economic valorificat important (Japonia) sau invers, ţări cu
potenţial natural important, dar cu unul valorificat modest (India). Potenţialul economic influenţează
în mod decisiv interacţiunea unei economii cu ceilalţi actori economici din economia mondială. Astfel,
potenţialul valorificat este un indicator al puterii economice a unui stat şi, deci, implicit, al rolului
jucat de acesta pe plan mondial, din punct de vedere politic şi economic.
Analiza sectorială a unei economii este, de asemenea, de importanţă majoră pentru evaluarea modului
de integrare a ei în economia mondială. Această analiză poate fi efectuată din mai multe unghiuri de
vedere. Astfel, în prezent se consideră că într-o economie pot exista trei mari sectoare: primar,
secundar şi terţiar. Structura unei economii mai poate fi analizată din perspectiva structurii fiecărui
sector în parte, această analiză, mai aprofundată, conturând mai nuanţat particularităţile acelei
economii. Astfel, cel mai frecvent se analizeazăstructura pe ramuri industriale, deoarece aceasta indică
2
Bal A. (coordonator) "Economie mondiala ", -suport curs
4
nivelul de dezvoltare al acelei ţări. Ramurile industriale de bază, ca industria extractivă şi cea
metalurgică şi siderurgică indică, de regulă, atunci când sunt predominante în structura industriei,
economie mai puţin dezvoltată. De asemenea, analiza structurală a unei economii ne oferă indicii
privind specializarea sa internaţională şi specificitatea participării sale la diviziunea mondialăa muncii.
Nivelul de dezvoltare economică al unei ţări arată în ce mod se reflectă gradul de valorificare a
resurselor date asupra vieţii locuitorilor acelei ţări. Evaluarea sintetică a nivelului de dezvoltare
economică se face prin calcularea indicatorului PIB pe locuitor. Trebuie însă subliniat faptul că doar
acest indicator, de unul singur, nu este în măsură să dea o imagine corectă asupra nivelului real de
dezvoltare al unei ţări date.
Pentru a avea o apreciere corectă, trebuie făcută o analiză calitativă pe două niveluri, din punct de
vedere economic şi social. Astfel, din punct de vedere economic se poate face o analiză a surselor de
venit naţional (compoziţia PIB pe surse de creare din punct de vedere sectorial), a eficienţei utilizării
resurselor (energointensivitatea pe produs, productivitatea factorilor de producţie ş.a.).
Din punct de vedere social, pentru aprecierea calităţii vieţii populaţiei, se utilizează un indicator creat
de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), numit Indicele Dezvoltării Umane (IDU
sau HDI, în engleză). Conform ONU (după P. Touchard, 1994), dezvoltarea umană este „posibilitatea
pentru indivizi de a duce o viaţă lungă având o sănătate bună, de a accede la cunoaştere şi bunuri,
slujbe şi venituri, astfel încât să beneficieze de un nivel de viaţă decent”. Indicele Dezvoltării Umane
este un indice compozit, care înglobează mai multe evaluări, dintre care mai importante sunt: PIB pe
locuitor, speranţa de viaţă la naştere, gradul de alfabetizare a populaţiei, numărul mediu de ani de
şcolarizare, numărul de calorii consumate zilnic pe locuitor. Valoarea IDU se înscrie între 0 (nevoile
umane fundamentale nu sunt satisfăcute) şi 1. Cu cât nivelul IDU se apropie mai mult de unitate, cu
atât ţara pentru care este calculat are un nivel mai ridicat de dezvoltare. Există unele ţări mai puţin
dezvoltate care, după indicatorul sintetic, PIB-ul pe locuitor, se pot compara cu ţări dezvoltate, dar
dacă analiza este adâncită, se observă fie faptul că ele obţin aceste niveluri ridicate de venit din
activităţi economice unilaterale (turism, extracţia de ţiţei sau de alte resurse naturale), adică pe seama
unor factori naturali, daţi, fie faptul că indicatorii calităţii vieţii sunt modeşti. Nivelul de dezvoltare al
unei ţări ne indică, în plus, ca şi potenţialul economic valorificat, apartenenţa ţării respective la
structurile de putere mondiale, la guvernanţa mondială.
1.1.3. Tipologia economiilor naţionale3
Caracterisicile ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă
Ţările dezvoltate cu economie de piaţă domină economia mondială. Ele au ponderea cea mai mare în
Produsul Brut Mondial, în exporturi şi în investiţiile externe de capital. Populaţia lor este mult mai
mică decât cea a ţărilor în dezvoltare. Ţările dezvoltate cooperează pe plan economic, ştiinţific,
cultural, ecologic. Sunt grupate în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică –
O.C.D.E.
Trăsăturile comune ale ţărilor dezvoltate sunt:

• sunt ţări industriale; revoluţia în ştiinţă şi tehnologie de după cel de-al doilea război mondial a
plasat pe primul plan, factorii intensivi ai dezvoltării, determinând un salt important în
productivitate şi calitate.
• în structura economiilor lor naţionale predomină sectorul terţiar, urmat de cel secundar.
Ramurile industriale de vârf se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât cele clasice – siderugia,
textilele, mineritul, etc. Au agricultura industrializată, zootehnia mai puternică decât producţia
vegetală (ritmul de creştere).
• datorită revoluţiei manageriale, economiile acestor ţări realizează cea mai ridicată eficienţă.
3
Danu MC. " Economie mondiala " – suport curs Marketing ID
5
• nivelul de trai cel mai ridicat din lume. În structura cererii individuale de consum se
înregistrează creşterea continuă a ponderii bunurilor de uz îndelungat.
• în structura exporturilor predomină produsele manufacturate, cu înalt grad de prelucrare.
• acest grup de ţări a determinat transnaţionalizarea vieţii economice. Sunt în acelaşi timp, ţări
de origine şi ţări-gazde ale celor mai multe STN.
Caracterizarea ţărilor în dezvoltate cu economie de piaţă
După cel de-al doilea război mondial, prăbuşirea sistemului colonial, determinată de voinţa politică a
popoarelor aflate în situaţia respectivă, transformările care au avut loc în statele dezvoltate, politica
ofensivă promovată de fosta U.R.S.S. în lumea a treia şi captarea a tot mai multe state în zona sa de
influenţă, tendinţele de imperialism sovietic, au avut un puternic impact asupra evoluţiei statelor lumii.
Anii ’80 au reprezentat, însă, anii “trezirii la realitate“ pentru majoritatea statelor lumii a treia. S-au
reluat relaţii tradiţionale cu Nordul avansat tehnologic, pe baze noi, pe principiile economiei de piaţă.
O oarecare tendinţă de apropiere a ţărilor în dezvoltare faţă de cele bogate a devenit evidentă,
instituţionalizată fiind prin semnarea în 1975 a Convenţiei de la Lome (asocierea ţărilor din Africa,
Pacific şi Caraibe la U.E.). Grupul ţărilor în dezvoltare cuprinde în majoritate ţări grupate în
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) creat în 1964.
Ţările în dezvoltare pot fi grupate, după originea lor, în:

• foste ţări coloniale sau dependente,
• ţări ex-comuniste,
• actuale ţări comuniste (R.P.Chineză, R.P.D.Coreeană, Vietnam, Cuba).
Luând în considerare diferenţele existente intre ţările în dezvoltare din punct de vedere economic,
politic, instituţional, social, etc. s-a recurs la clasificarea lor în următoarele subgrupe:
• ţări cel mai puţin dezvoltate
• ţări cu dezvoltare medie
• ţări nou sau recent industrializate
• ţări producătoare şi exportatoare de petrol
În ceea ce priveşte ţările cel mai puţin dezvoltate, acestea sunt cele mai defavorizate din punct de
vedere al resurselor naturale şi umane. În această subgrupă au intrat iniţial 25 de state, cu o populaţie
de 150 milioane locuitori, din 1985 s-au mai adăugat 15 state, cu un total de 350 milioane locuitori, iar
din 1995 sunt în total 60 de state, având o populaţie de 450 milioane locuitori. P.N.B./loc. în aceste ţări
este mai mic de 1000 $. Caracteristicile acestor ţări sunt:
• agricultura este predominantă dar suprafaţa cultivată reprezintă o mică parte din teritoriul
arabil;
• activitatea industrială se concretizează în domeniile: alimentar, textil, prelucrarea lemnului,
etc.;
• gradul de valorificare a materiilor prime este foarte scăzut;
• ritmul de creştere economică este foarte scăzut;
• instituţiile productive sunt insuficiente;
• tehnica de lucru manuală;
• slabă productivitate a muncii;
• predomină economia închisă, de subzistenţă.
Noile state industrializate - din această categorie fac parte: China, India, Argentina, Brazilia, Mexicul,
Chile, Taiwan, Singapore, Malaesia, Thailanda. Ritmurile de creştere ale P.NB. au fost, în ultima parte
a sec.XX: 8,3% Thailanda, 5,9% Singapore, 5,7% Malaesia. Principalele trăsături care le definesc
sunt:
• dezvoltarea industriei grele, a industriilor de vârf, prelucrarea bogăţiilor naturale,
• grad mare de diversificare a activităţii,
6
• productivitatea muncii şi calitatea produselor comparabile cu cele ale ţărilor dezvoltate,
• exportul de produse prelucrate,
• puternică infuzie de capital străin.
Transformările politice şi sociale din Europa centrală şi estică, începând cu anul 1989, marcat prin
prăbuşirea sistemului comunist şi căderea zidului Berlinului, urmată de reunificarea Germaniei, au
constituit elementele de pornire în ceea ce ulterior avea să fie numit în teorie şi practică “tranziţie”.
Înlăturarea sistemului comunist a favorizat apariţia unor noi state: Slovenia, Croaţia, Macedonia,
Cehia, Slovacia, Bosnia-Herţegovina, Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). A fost înlocuit sistemul
centralizat-planificat al economiei cu cel caracteristic unei economii de piaţă. Ca urmare, în statele
central şi est europene au fost elaborate şi puse în practică programe de reformă şi obiective strategice
corespunzătoare, în concordanţă cu situaţia economică moştenită de la regimul anterior. În declanşarea
programului de reformă începutul a fost dat de Polonia, după care i-au urmat state ca Cehia, Slovacia,
Bulgaria, toate acestea adoptând aşa-numitele “terapii de şoc”, caracterizate fiind prin măsuri radicale
şi de proporţii în privinţa principalilor parametri economici. State ca România sau Ungaria au ales
alternativa reformei graduale, progresive, corespunzător situaţiilor concrete ale acestor ţări şi
disponibilităţilor de resurse naturale.
1.2. Organizaţile economice interstatale4
Una dintre trăsăturile noi, definitorii, ale economiei mondiale postbelice este proliferarea
organizaţiilor economice internaţionale; într-un timp relativ scurt, numărul lor a crescut neînchipuit de
repede. Mai mult încă, ele joacă un rol din ce în ce mai important. În condiţiile celei de-a treia
revoluţii industriale, diviziunea mondială a muncii cunoaşte o nouă dezvoltare, atât în lărgime, cât şi în
adâncime; apar noi tendinţe de specializare şi de aici, noi complementarităţi ale economiilor naţionale.
Cooperarea, şi nu izolarea, a devenit, astfel, o constantă a dezvoltării statelor lumii, de la cele mai mici
până la cele mai mari, indiferent dacă sunt sărace sau bogate. Vecinătatea statelor independente şi
suverane facilitează efortul de cooperare. Graniţele comune, apropierea, reprezintă un factor
important, dar nu şi suficient; mai este nevoie să existe interese economice şi politice convergente.
Acolo unde aceste premise au fost întrunite, cooperarea a găsit teren prielnic dar, într-o economie
modernă, interdependenţele nu se opresc la nivel subregional, ci se manifestăşi pe plan regional
(continental) şi interregional. Cu cât numărul statelor participante la acţiuni de cooperare creşte, cu cât
amploarea acestor acţiuni devine mai mare, se conturează necesitatea unei concertări într-un cadru
organizatorico-juridic permanent. La început mai ezitant, apoi din ce în ce mai hotărât, se trece la
instituţionalizarea cooperării, indiferent de nivelul la care se desfăşoară. Apar organizaţii economice
interstatale.
Tipuri şi forme ale organizaţiilor economice interstatale

Fapt este că organizaţiile economice interstatale au luat fiinţă ca o ncercare de răspuns la diferitele
probleme cu care statele lumii sunt confruntate. Întâi au apărut problemele şi apoi aceste noi entităţi şi
nu invers. Organizaţile economice subregionale, regionale sau interregionale au fost create ca urmare a
preocupărilor comune ale unui anumit grup de state. Atunci când statele lumii au început să fie
confruntate cu probleme globale, de interes general, a căror rezolvare impunea cooperarea întregii
comunităţi internaţionale (pacea, securitatea, subdezvoltarea, circulaţia monetară, echilibrul ecologic
etc.), au fost înfiinţate organizaţii interstatale cu vocaţie universală. Unele dintre aceste organizaţii
sunt specializate, concentrându-şi eforturile asupra unui domeniu. Un alt tip de organizaţii economice
interstatale este cel integraţionist. După François Perroux, un astfel de tip de integrare „uneşte
elemente pentru a forma un tot”. Totodată, „el măreşte coeziunea unui întreg deja existent”. Două sunt
premisele integrării economice interstatale: un nivel de dezvoltare apropiat al ţărilor candidate şi
voinţa politică a acestora, liber exprimată.
Există grade diferite de integrare interstatală:
4
7
- Zona de liber schimb, caracterizată prin abolirea obstacolelor tarifare şi netarifare (îndeosebi a
restricţiilor cantitative), între statele membre, care îşi păstrează însă libertatea de acţiune în relaţiile cu
terţii (cei din afara zonei).
- Uniunea vamală, faţă de zona de liber schimb, aduce în plus adoptarea unui tarif vamal comun al
statelor membre în relaţiile cu statele nemembre.
- Piaţa comună reprezintă o uniune vamală completă, prin introducerea liberei circulaţii a factorilor de
producţie.
- Uniunea economică constituie, până în prezent, stadiul cel mai avansat de integrare interstatală. Faţă
de caracteristicile Pieţei Comune, ea presupune armonizarea politicilor economice (fiscale, monetare
etc.) şi sociale. Moneda unică este, de asemenea, o ţintă specifică pentru această formă de integrare.
Integrarea interstatală conduce la lărgirea considerabilă a pieţei şi deci la stimularea concurenţei,
obţinerea de economii de scară, stimularea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare etc.
Integrarea interstatală generează un mecanism capabil să permită agenţilor economici performanţe

superioare faţă de cele obţinute anterior înfiinţării organizaţiei. Cu alte cuvinte, o organizaţie
interstatală integraţionistă trebuie să aibă un efect multiplicator. Dar un astfel de rezultat nu poate fi
realizat dacă părţile candidate la integrare se aflăla diferite niveluri de dezvoltare, dacă între ele există
mari decalaje economice. Indiferent de tipul sau de forma organizaţiilor economice interstatale,
esenţiale este ca ele să nu se transforme în grupări închise, care să promoveze discriminarea în relaţiile
economice internaţionale.
1.3. Societăţile transnaţionale (STN)
În economia mondială contemporană, societăţile transnaţionale au devenit principalii agenţi

economici. O STN este o firmă care şi-a extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţele
ţării de origine. Ea alcătuieşte un vast ansamblu la scară internaţională, format dintr-o societate
principală– firma mamă şi un număr de filiale, adică de firme dependente faţă societatea principală,
implementate în diferite ţări. STN există în toate sectoarele economice – industrie, agricultură, bănci,
asigurări, publicitate, turism etc. Ele s-au afirmat, în primul rând, în ţările dezvoltate cu economie de
piaţă, multe ajungând să aibă o forţă economică mai mare decât a unui stat-naţiune.
Societăţile trasnaţionale sunt întreprinderi sau grupuri de întreprinderi care-şi desfăşoară activitatea de
producţie, distribuţie şi comercializare, în mai multe ţări, sub jurisdicţia mai multor guverne, în
condiţiile diversităţii de piaţe, regimuri concurenţiale, sisteme financiare, limbă, cultură, concepte,
organizate şi conduse pe baza unei strategii comune, elaborate la scară internaţională, regională,
interregională, mondială.
Tipologia societăţilor transnaţionale5
Din punct de vedere al modului de implantare în exterior şi al strategiilor de dezvoltare, societăţile

transnaţionale pot fi:
• Etnocentrate, în cadrul cărora implantarea se face prin sucursale sau filiale subordonate din
punct de vedere al gestiunii şi strategiilor de dezvoltare, societăţii-mamă şi păstrează
caracteristicile mediului economic al ţării de origine.
• Policentrate, constituite sub forma întreprinderilor propriu-zise, juridic autonome faţă de
societăţile-mamă, activitatea lor fiind mai compatibilă cu interesele de dezvoltare ale ţării
gazdă. Se constituie ca întreprinderi naţionale.
• Geocentrate, care recurg fie la filiale fie la întreprinderi naţionale. Se constituie, organizează şi
gestionează după o strategie concepută la scară mondială. Societatea-mamă se poate reduce la
staff-ul managerial cu identitate naţională difuză, domiciliat într-un paradis fiscal. Se
caracterizează prin autonomie atât faţă de autorităţile din ţara gazdă cât şi din ţara de origine.
5
8
Având în vedere proporţia participării, filialele sau întreprinderile grupului transnaţional pot fi:
• Filiale sau întreprinderi străine, în care capitalul este format prin participarea exclusivă, în
proporţie de 100% a societăţii trasnaţionale;
• Filiale sau întreprinderi comune – joint-venture, care se constituie prin asocierea cu capitalul
naţional în proporţii reglementate de legislaţia ţării gazdă.
În funcţie de modul în care se realizează controlul, se disting:

• Filiale (întreprinderi comune sau străine, asupra cărora controlul se exercită prin fondurile
financiare investite în formarea capitalului social;
• Unităţi, în care controlul are loc pe baza acordului sau contractului de licenţă pentru livrarea
tehnologiilor;
• Unităţi, în care controlul se realizează pe baza contractului de gestiune şi subproducţie sau
subcontractare.
Luând în considerare funcţiile îndeplinite de filiale, acestea pot fi:

• Releu, care reproduc la scară mică profilul de producţie al societăţii-mamă pe piaţa naţională a
altor ţări, producţia fiind destinată pieţei din ţara gazdă. Se realizează integrarea orizontală a
producţiei la scară internaţională, regională sau chiar mondială;
• Atelier, care realizează integrarea verticală a producţiei la scară internaţională, fiecare filială
atelier având ca obiect de activitate o porţiune din circuitul producţiei, distribuţiei sau
circulaţiei unui produs.
Estimarea fenomenului de transnaţionalizare se realizează cu ajutorul unor indicatori cum ar fi:

• numărul societăţilor transnaţionale pe ţări de origine
• numărul implantărilor în străinătate ale unei societăţi sau ale societăţilor transnaţionale dintr-o
ţară sau grup de ţări
• cifra de afaceri a uneia sau mai multor societăţi transnaţionale şi ponderea acesteia în P.N.B. a
ţării de origine sau de destinaţie
• investiţii externe directe, ponderea societăţilor transnaţionale în acest flux
• volumul valoric al exporturilor societăţilor transnaţionale şi ponderea lor în exporturile
mondiale, în exporturile ţărilor de origine sau de destinaţie, etc.
Investiţiile străine directe (ISD) sunt indicatorul cel mai frecvent utilizat pentru dimensionarea
procesului de transnaţionalizare. În afară de acestea, fluxurile internaţionale de capital mai pot fi şi
investiţii internaţionale de portofoliu (pentru achiziţionarea titlurilor de valoare).
1.4. Diviziunea mondială a muncii
Acest fenomen nu are un caracter de sine stătător, independent de dezvoltarea economiilor naţionale, a
agenţilor economici şi nu se află situat undeva deasupra acestora. Despre o diviziune a muncii pe plan
mondial se poate vorbi numai în măsura în care se conturează un anumit potenţial de producţie,
anumite structuri ale economiilor naţionale şi, pe baza lor, specializarea internaţională.
Diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare a agenţilor

economici în vederea participării la circuitul economic mondial. Specializarea internaţională, spre
deosebire de cea pe plan intern, are drept scop adaptarea potenţialului propriu, dintr-un domeniu sau
altul, la caracteristicile cererii de pe piaţa mondială. Ea este determinată de diferiţi factori, astfel că
specializarea internaţională în diverse „producţii primare” (cafea, ceai, citrice, minereuri etc.) depinde,
înainte de toate, de existenţa unor condiţii naturale favorabile. Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare
cunosc o astfel de specializare. Specializarea internaţională în domeniul producţiei manufacturiere
depinde, mai ales, de factori tehnico-economici şi sociali: nivelul aparatului de producţie şi gradul său
de diversificare, calificarea forţei de muncă, disponibilităţile de capital, tradiţiile industriale etc.
9
1.4.1.Aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale6
Prezentarea principalelor aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale a necesitat

clasificarea proceselor de specializare, pe de o parte, după nivelul de tehnologie înglobat în produse,
iar, pe de altă parte, după ramura de activitate din care provin bunurile destinate schimbului. De
asemenea, în clasificarea proceselor de specializare s-a luat în considerare și dacă acestea sunt aferente
unui singur flux de comerţ internaţional sau ambelor fluxuri comerciale.
A. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional
Conform clasificării UNIDO din anul 20057, specializarea tehnologică aferentă unui singur flux de
comerţ internaţional, export sau import, după nivelul de tehnologie înglobat în bunurile ce fac obiectul
schimburilor internaţionale, presupune împărţirea acesteia în patru categorii:
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii înalte presupune schimburi comerciale

dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de fabricaţie
tehnologiile înalte.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii mediu-ridicate reprezintă schimburile
comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de
fabricaţie tehnologiile mediu-ridicate.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii mediu-scăzute presupune schimburi
comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de
fabricaţie tehnologiile mediu-scăzute.
Specializarea în exportul sau importul de tehnologii joase reprezintă schimburile comerciale
dintre regiuni ce au ca obiect de tranzacţionare bunuri ce înglobează în procesul de fabricaţie
tehnologiile joase.
Regiunea 1 Regiunea 2
exportă bunuri cu un importă bunuri cu un
nivel de tehnologie: nivel de tehnologie:
- ridicat Specializare în exportarea de - ridicat

tehnologii înalte
- mediu Specializare în exportarea de - mediu

tehnologii medii
- scăzut Specializare în exportarea de - scăzut

tehnologii joase
Figura 1.1. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional (export)
Sursa: prelucrare proprie după clasificarea UNIDO 2005
Spre exemplu, dacă regiunea 1 exportă spre regiunea 2 bunuri ce înglobează în procesul de fabricație
tehnologiile înalte atunci regiunea 1 va câştiga importante beneficii în urma acestei specializări
6
Stângaciu OA. " Convergenţa comerţului regional intra-industrie în România - o perspectivă empirică asupra modelelor
de specializare " Alma Mater, 2012
7
UNIDO "United Nations Industrial Development Organization, Industrial Development Report 2005. Capability building
for catching-up" Viena, 2005, pag. 155
10
tehnologice [figura 1.1.]. Astfel, regiunea 1 va putea obține o poziție temporară de monopol
determinată de barierele de intrare pe piața acestor produse a concurenților; va genera un proces
cumulativ de specializare datorită economiilor de scară, va obține externalități pozitive la nivel inter-
și intra-industrie cu rol benefic în creșterea economică; salarii ridicate ale angajaților din aceste
activități și creșterea nivelului de trai, va atrage investiții străine datorită atractivității acestor sectoare,
va intra pe piețe cu un potențial ridicat de creștere unde cererea pentru astfel de produse este mare8 etc.
B. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional
Tipologia proceselor de specializare în funcţie de domeniul de activitate din care provin bunurile ce
fac obiectul schimburilor internaţionale aferente ambelor fluxuri de comerţ (export, import) este
următoarea:
Specializarea inter-sectorială a fost specifică secolelor XVIII și XIX și a presupus schimburi

comerciale dintre regiuni cu bunuri din diferite sectoare economice. Cu alte cuvinte, comerţul inter-
sectorial a apărut atunci când cele două regiuni schimbă între ele produse din sectorul agricol şi cel
industrial9. Regiunile se specializează în fabricarea de produse agricole sau industriale în funcţie de
gradul de înzestrare cu factorii de producţie natura şi capital10. Astfel, s-a observat că regiunile
bogate în factorul de producţie natură vor exporta bunuri ce provin din sectorul agricol, în timp ce
regiunile bogate în factorul capital vor exporta bunuri din sectorul industrial.
Specializarea Inter-sectorială
- Agricultură - Agricultură
Specializarea
- industria 1 - industria 1
Intra-industrie
- industria 2 - industria 2
Specializarea Inter-industrie
Figura 1.2. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Sursa: prelucrare proprie după modelele oferite de teoriile comerțului internațional
Întrucât acest tip de specializare implica ambele fluxuri de comerţ internaţional, regiunea bogată în
factorul de producţie natură va importa bunuri din sectorul industrial, iar regiunea înzestrată cu capital
va importa bunuri din sectorul agricol. Cu alte cuvinte, în urma specializării inter-sectoriale regiunea 1
va exporta în regiunea 2 bunuri ce aparţin sectorului agricol şi va importa din regiunea 2 bunuri ce
aparţin sectorului industrial. Acest tip de specializare se poate manifesta şi în sens invers în funcţie de
înzestrarea cu factori de producţie [figura 1.2.]. Prin urmare, regiunea va avea avantaj comparativ în
comerţul cu bunurile ce utilizează în mod intensiv factorul de producţie preponderent şi va prezinta
dezavantaje în celelalte sectoare economice.
8
Olteanu D., "Specializarea tehnologică a producției și exportului la nivel European, din perspectiva convergenței reale"
Academia Română, Institutul Național de Cercetări economice, Seria Working Paper, no. 6, 2008, pag. 10
9
Ignat I., Pralea S. "Economie mondială" Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, pag. 37
10
Krugman P., Obstfeld M. "International Economics - Teory and Policy" Pearson Education International, 2003, pag. 68
11
Specializarea inter-industrie reprezintă schimburile comerciale dintre regiuni ce au ca obiect
de tranzacţionare bunuri din diferite ramuri industriale11. Spre exemplu, comerţul inter-industrie
apare atunci când două regiuni schimbă între ele produse din industria electrotehnică şi industria
textilă.
Regiunile se specializează în fabricarea de astfel de produse în funcţie de gradul de înzestrare cu
factorii de producţie muncă şi capital12. Astfel, s-a observat ca regiunile bogate în factorul de
producţie muncă vor exporta bunuri ce provin din industriile ce utilizează în mod intensiv munca, în
timp ce regiunile bogate în factorul capital vor exporta bunuri din industriile ce utilizează în mod
intensiv capitalul. Intrucât acest tip de specializare implica ambele fluxuri de comerţ internaţional,
regiunea bogată în factorul de producţie muncă va importa bunuri din industriile ce utilizează în mod
intensiv capitalul, iar regiunile înzestrate cu capital vor importa bunuri din industriile ce utilizează în
mod intensiv forţa de muncă. Cu alte cuvinte, în urma specializării inter-industrie regiunea 1 va
exporta în regiunea 2 bunuri ce provin din industria 1 şi va importa din regiunea 2 bunuri din
industria 2. Acest tip de specializare se poate manifesta şi în sens invers în funcţie de înzestrarea cu
factori de producţie [figura 1.3.]. Prin urmare, regiunea va avea avantaj comparativ în comerţul cu
bunurile din industria ce utilizează în mod intensiv factorul de producţie preponderent şi va prezenta
dezavantaje în celelalte ramuri industriale.
Specializarea intra-industrie presupune schimburi comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de

tranzacţionare bunuri ce provin din aceeaşi ramură industrială13. Ponderea acestei specializări a
cunoscut o creştere accentuată în totalul schimburilor internaţionale, mai ales după cel de-al doilea
război mondial. Comerţul intra-industrie apare atunci când regiunea 1 va exporta în regiunea 2
bunuri din industria 1 şi va importa tot din regiunea 2 bunuri din aceeaşi industrie 1 [figura 1.3].
Acest tip de comerţ este practicat, în general, de regiunile ce au un grad asemănător de dezvoltare
economică, întrucât, spre exemplu, dacă regiunea 1 va exporta către regiunea 2 bunuri din industria
electronică, aceasta va importa din regiunea 2 tot bunuri din industrie electronică, prin urmare atât
regiunea 1 cât şi regiunea 2 trebuie să fie capabile să exporte bunuri din această industrie.
Existenţa acestui tip de comerţ nu poate fi explicată din perspectiva avantajului comparativ, deoarece
în modelele teoriei tradiționale regiunile fac comerţ cu produse diferite. În general, explicaţiile
specializării intra-industrie se regăsesc în modelele oferite de noile teorii ale comerţului
internaţional14.
- Industria 1 Specializarea Inter-industrie cu - Industria 1

tehnologii joase şi medii (tehnologii joase)
(tehnologii joase)
- Industria 2 - Industria 2
Specializarea Intra-industrie
(tehnologii medii) (tehnologii medii)
cu tehnologii medii
- Industria 3 - Industria 3
(tehnologii înalte) Specializarea Inter-industrie cu (tehnologii înalte)

tehnologii medii şi înalte
Figura 1.3. Exemple de specializări tehnologice aferente ambelor fluxuri de comerţ

11
Deardorffs' Glossary of International Economics, http://www-personal.umich.edu/~alandear/glossary/i.html
12
Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional" Editura ASE, Bucureşti, 2004, pag. 34
13
Carbaugh R. "International Economics", South-Western Cengage Learning, Mason USA, 2008, pag 92
14
Armstrong H., Taylor J. " Regional Economics and Policy" Blacwell Publishing, 2000, pag. 122
12
Clasificarea UNIDO 2005, după nivelul de tehnologie înglobat în bunurile ce fac obiectul
schimburilor internaţionale, se poate aplica şi la specializarea inter-industrie şi intra-industrie.
Regiunile pot practica un comerţ de tip inter- sau intra-industrie cu bunuri ce utilizează în procesul de
fabricaţie tehnologiile înalte, mediu-ridicate, mediu-scăzute sau joase, existând astfel şi o specializare
tehnologică inter-industrie sau intra-industrie [figura 1.3.].
1.4.2. Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale15
Ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic, care au un nivel de productivitate egal sau superior
mediei mondiale, specializarea internaţională le permite ca, prin vânzarea unor mărfuri cerute pe piaţa
externă, să-şi valorifice superior potenţialul de producţie din anumite domenii. Alte ţări, îndeosebi cele
în dezvoltare, îşi îndreaptă privirile către piaţa mondială în speranţa obţinerii, prin export, a
mijloacelor valutare necesare finanţării importurilor de produse deficitare pe plan intern.
Din punct de vedere istoric, diviziunea mondială a muncii, apărută ca urmare a trecerii la marea
industrie mecanizată, s-a caracterizat prin mai multe tipuri de specializare internaţională: la început a
fost o specializare intersectorială (industrie-agricultură); a apărut apoi o specializare interramură
(industrie-industrie, agricultură-agricultură), pentru ca în prezent, sub impulsul revoluţiei ştiinţifico-
tehnice, să asistăm la afirmarea unui nou tip de specializare – cel intraramură, pe subramuri economice
(electronică-electronică, chimie-chimie, cereale-cereale, zootehnie-zootehnie etc.).
Modelul actual al diviziunii mondiale a muncii a devenit foarte eterogen. La baza „scării” ţărilor lumii
se află cele slab dezvoltate, a căror specializare internaţională este unilaterală. Urmează apoi ţările în
dezvoltare relativ avansate, unde specializarea internaţională tinde să devină mai largă: alături de
produse primare pot fi întâlnite şi produse manufacturate, iar în unele cazuri, numai produse
manufacturate. În fine, în partea superioară se situează grupul ţărilor dezvoltate, caracterizate prin
specializare internaţională de înaltă eficienţă; ea priveşte domenii de „vârf” ale industriei, dar şi ramuri
de mare productivitate ale agriculturii (cereale, zootehnie) şi ale serviciilor. Există, aşadar, grade
diferite de specializare internaţională. În timp, ţările dezvoltate cu economie de piaţă şi-au schimbat de
mai multe ori specializarea; nu acelaşi lucru se poate spune despre tinerele state independente, care, în
majoritatea lor, au păstrat aceeaşi specializare îngustă, iniţială. În cazul ţărilor dezvoltate, specializarea
internaţionalăeste rezultatul unor decizii cu caracter conştient, dar care nu aparţin în primul rând
statului, ci îndeosebi marilor firme private aflate sub imperiul forţelor pieţei.
1.5. Relaţiile economice internaţionale16
Diviziunea mondială a muncii, specializarea internaţională în producţie, au creat necesitatea stabilirii

unor raporturi economice între statele-naţiune, între agenţii economici. Relaţiile economice
internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale, dintre agenţii economici de pe glob,
legături care se formează în virtutea diviziunii mondiale a muncii.
Aceste relaţii se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat. Existenţa şi dezvoltarea

relaţiilor economice internaţionale presupun intervenţia activă a statului, intervenţie care se
concretizează în încheierea de acorduri comerciale, de cooperare, în înfiinţarea unor reprezentanţe
oficiale peste graniţă etc. Alături de statul-naţiune, marile firme transnaţionale, organizaţiile
economice interstatale, joacă un rol din ce în ce mai important în promovarea acestor relaţii.
Una dintre trăsăturile noi ale relaţiilor economice internaţionale postbelice, cu largi implicaţii, o
constituie dezvoltarea multilateralismului – ansamblul de raporturi simultane şi coordonate, la scară
subregională, regională sau mondială, între statele independente.
15
16
13
Pe plan economic, necesitatea relaţiilor multilaterale este determinată de accentuarea, în proporţii fără
precedent, a interdependenţelor între economiile naţionale ca urmare a adâncirii tendinţelor de
specializare internaţională, sub influenţa revoluţiei ştiinţifico-tehnice.
Multilateralizarea relaţiilor economice internaţionale decurge, totodată, din necesitatea rezolvării

problemelor globale cu care este confruntată omenirea. Probleme la scară planetară cum sunt cea
valutară, a datoriilor externe, alimentară, a mediului ambiant, dar, mai ales, subdezvoltarea, incumbă
soluţii globale, a căror transpunere în practică presupune angajarea şi conlucrarea tuturor statelor
lumii, coordonarea eforturilor în vederea unei acţiuni eficiente.
Faţă de relaţiile internaţionale bilaterale clasice, multilateralismul oferă, în principiu, noi posibilităţi de
conlucrare reciproc avantajoase, introduce mai multă stabilitate în relaţiile interstatale şi, mai ales,
reduce considerabil riscul confruntărilor.
Existenţa relaţiilor economice internaţionale face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice

internaţionale. Prin flux internaţional se înţelege mişcarea unor valori materiale, băneşti sau spirituale,
de la o ţar ăla alta. Fluxurile pot îmbrăca forme diferite: de produse, de servicii (inclusiv cele turistice),
de capitaluri, de forţăde muncă, de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice etc.
Fluxurile economice internaţionale au o tendinţă de diversificare, ceea ce face ca, din punctul de
vedere al conţinutului, să fie eterogene. Fluxul internaţional de produse, de exemplu, poate lua forma
exporturilor de maşini şi utilaje, de materii prime, de produse alimentare etc., fiecare prezentând
particularităţi în ceea ce priveşte evoluţia cererii şi a ofertei, formarea preţurilor ş.a.
Iniţial, în condiţiile formării economiei mondiale, principalul flux internaţional a fost cel de mărfuri
sau comerţul mondial. Mai târziu, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a puternicei dezvoltări
a factorilor de producţie, într-o serie de ţări se produc transformări radicale; au loc apariţia şi
dezvoltarea unui flux nou – investiţiile internaţionale, care devine primordial în raport cu fluxul
internaţional de mărfuri. După cel de-al doilea război mondial, în strânsă legătură cu revoluţia
ştiinţifico-tehnică, cu implicaţiile acesteia asupra structurii economiilor naţionale, se formeazănoi
fluxuri. Apariţia unui flux nou n-a însemnat dispariţia celor anterioare; între fluxurile economice
caracteristice unei anumite perioade există legături. Fluxurile economice internaţionale se află la baza
formării diferitelor segmente ale pieţei mondiale.
1.6. Piaţa mondială17
Piaţa mondială se defineşte ca ansamblul raporturilor ce se stabilesc între producătorii din ţări diferite
şi între economiile naţionale, în contextul diviziunii mondiale a muncii şi confruntării cererii cu oferta
pe plan internaţional. În practică, piaţa mondială este cunoscută sub denumirea de piaţă internaţională,
dar aceasta are un conţinut mai restrâns şi cuprinde numai tranzacţiile de afaceri dintre două sau mai
multe ţări, în timp ce piaţa mondială cuprinde tranzacţiile de afaceri dintre toate ţările lumii. Se mai
foloseşte noţiunea de piaţă externă, care cuprinde o sferă mai mică decât piaţa mondială, fiind piaţa
mondială privită din punct de vedere al relaţiilor economice externe ale unei ţări.
Formele pieţei mondiale sunt:

• Comerţul internaţional – ansamblul tranzacţiilor de bunuri şi servicii desfăşurate între agenţii
economici din diferite ţări;
• Piaţa internaţională a capitalurilor – ansamblul operaţiunilor legate de plasarea în, şi din,
străinătate, a capitalurilor sub formă de investiţii directe, de portofoliu, credite, cumpărări de
titluri de valoare – acţiuni, obligaţiuni;
17
14
• Piaţa mondială a muncii – ansamblul raporturilor generate de migraţia forţei de muncă dintr-o
ţară în alta;
• Piaţa tehnologiilor de vârf, a transferurilor de brevete, invenţii, know-how.
Prima dintre forme este principală, a doua este cea mai dinamică, ultima – înregistrează o rapidă
dezvoltare, tinzând să devanseze pieţele de mărfuri şi servicii.
Factorii care influenţează evoluţia pieţei mondiale sunt:

• Economici – dinamica producţiei şi consumului la nivel internaţional, apariţia de produse şi
servicii noi, creşterea nivelului tehnic, calitativ al produselor şi serviciilor, creşterea
productivităţii, industrializarea ţărilor în dezvoltare, dezvoltarea şi modernizarea
infrastructurii, etc.
• Politici – politica tarifară şi netarifară promovată cu state, grupări de state, politica creditelor,
promovată de diferite economii naţionale sau organizaţii financiare internaţionale
• Conjuncturali – evenimente noneconomice, politica societăţilor transnaţionale, crizele
economice internaţionale, războaiele, revoluţiile sociale, catastrofele naturale, etc.
În funcţie de natura obiectului tranzacţiei, piaţa mondială se divide în:

• piaţa mărfurilor,
• piaţa financiar-valutară,
• piaţa serviciilor,
• piaţa muncii.
Toate aceste segmente pot fi: pieţe caracteristice şi pieţe necaracteristice.

Piaţa mondială caracteristică este o piaţă principală, reprezentativă, pe care se formează preţurile
mondiale caracteristice, care constituie puncte de referinţă pentru orientarea tranzacţiilor pe pieţele
secundare, pe care se încheie un volum important de tranzacţii de afaceri.
Din punct de vedere al nivelului de accesibilitate, pieţele pot fi:

• accesibile
• inaccesibile (datorită nivelului preţurilor, distanţelor, interdicţiilor guvernamentale, etc.).
15
Teme propuse pentru studiul individual
1. Familiarizaţi-vă cu noţiunile aferente componetelor sistemului economiei naţionale.
2. Familiarizaţi-vă cu site-ul https://www.wto.org/ .
3. Familiarizaţi-vă cu site-ul http://www.oecd.org/ .
4. Extrageţi din baza de date de pe site-ul https://www.wto.org/ , link: Statistics database > Trade
profile, informaţii privind Trade profile aferent unei ţări. În funcţie de valorile indicatorilor prezentaţi
în fişa Trade profile, poziţionaţi economia în sistemul economie mondiale.
16
Capitolul II
Teorii și modele privind schimburile internaţionale18
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea modelelor aferente schimburilor
internaţionale.
Cuvinte cheie:modelul avantajelor absolute, modelul avantajelor comparative, modelul Heckscher-

Ohlin-Samuelson, modele de specializare din perspectiva economiilor de scară, modele de
specializare din perspectiva cererii, modele de specializare aferente teoriei “noua geografie
economică”
__________________________________________________________________________________
Chiar şi astăzi teoriile economice au perspective diferite asupra cauzelor şi evoluţiei fenomenelor de
specializare. Există diferite modele de specializare care au la bază fie teoriile tradiţionale ale
comerţului internaţional, fie noile teorii ale comerţului. Abordarea diferită în fundamentarea teoretică
a specializării provine, în principal, de la diversitatea de ipoteze utilizate în construirea modelelor de
specializare19.
2.1. Fundamentarea teoretică a principalelor modele aferente teoriilor tradiționale
Teoriile tradiționale ale comerțului internațional oferă explicații destul de clare în privința
specializării economiilor sugerând că acestea se specializează potrivit avantajelor absolute sau
avantajelor comparative provenite din diferențele tehnologice sau din diferențele de înzestrare cu
factori de producție dintre regiuni.
A. Modelul avantajelor absolute
Modelul avantajelor absolute, elaborat de A. Smith20, presupune că regiunea se va specializa în

producerea acelor bunuri pentru care dispune de avantaje obţinute din diferenţele de costuri
înregistrate în producția aceloraşi bunuri, respectiv de practicarea celor mai mici costuri.
Conform acestei teorii, așa cum se poate observa în figura nr. 2.1. ce a fost construită potrivit
principiilor avantajului absolut, în elaborarea modelului s-a plecat de la ipoteza existenței unei
economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea 2, care în faza iniţială, precomerţ, produce în fiecare
regiune câte două bunuri pentru consumul propriu – produse textile şi din oţel. Se mai presupune că
regiunea 1 are nevoie pentru producerea unui bun textil de 10 muncitori și de 25 de muncitori pentru o
unitate din bunul de oţel, în timp ce regiunea 2 utilizează în fabricarea unui articol textil 25 de
muncitori, iar pentru o piesă din oţel 10 muncitori. Prin urmare, regiunea 1 se va specializa în
producerea de bunuri textile, pe care le va produce cu un cost absolut mai mic, întrucât pentru a
fabrica o unitate din bunul respectiv va utiliza doar 10 muncitori, în timp ce regiunea 2, din acelaşi
motiv, va produce bunuri din oţel [figura 2.1.].
18
19
U. von Schutz şi M. Stierle „Regional specialization and sectoral concentration: an empirical analysis for the enlarged
EU" Paper presented at the European Regional Science Association 2003 Congress, August 2003, Finlanda, pag. 2
20
Smith A. „Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei", Editura Academiei Române, Vol I și II, București,
1965
17
Regiunea 1
Produse Necesarul de muncă/unitate de produs fabricată
- Textile - 10 muncitori
- Oţel - 25 muncitori
Avantaj Dezvantaj Dezvantaj Avantaj

absolut absolut absolut absolut
Regiunea 2
Specializarea în fabricarea Specializarea în fabricarea
produselor din oţel produselor textile
Figura 2.1. Modelul avantajului absolut

Sursa: prelucrare proprie după modelele oferite de teoriile tradiționale ale comerțului internațional
B. Modelului avantajelor comparative
Spre deosebire de Smith, Ricardo21 consideră că regiunea se va specializa în producerea acelor bunuri
pentru care dispune de avantaje obținute din diferențele de productivitate a muncii și nu din diferențele
de costuri, respectiv de existenţa diferenţelor de tehnologie dintre cele două regiuni.
Conform figurii nr. 2.2.ce a fost construită potrivit principiilor modelului avantajelor comparative,
ipoteza este aceeași cu cea prezentată anterior, respectiv existența unei economii cu 2 regiuni, regiunea
1 și regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru
consumul propriu – produse textile și oțel. Dar de această dată, se presupune că regiunea 1 este mai
eficientă decât regiunea 2 în producerea celor două bunuri, întrucât cu 5 muncitori fabrică un articol
textil și cu 25 de muncitori un bun din oțel, în timp ce regiunea 2 utilizează pentru un produs textil 10
muncitori iar pentru o piesa din oțel 100 de muncitori.
Plecând de la această ipoteză, chiar dacă regiunea 1 are avantaj absolut în producerea ambelor bunuri,
aceasta va fi relativ mai eficientă în producerea bunurilor din oțel, în timp ce regiunea 2 va fi relativ
mai eficientă în fabricarea textilelor.
Pentru a ajunge la această concluzie trebuie să se analizeze costul de oportunitate aferent producerii
bunurilor din oțel și articolelor textile. Regiunea 1, pentru a crește producția bunurilor din oțel cu o
bucată, trebuie să transfere 25 de muncitori din industria textilă, înregistrându-se în aceste condiții o
scădere a producției de articole textile de 5 bucăți. Astfel, costul de oportunitate în regiunea 1 a unui
produs din oţel este de 5 produse textile. În regiunea 2, 100 de muncitori trebuie transferaţi din
industria textilă pentru a crește producția de bunuri din oțel cu o bucată, ceea ce ar înseamna că
producția de articole textile va scădea cu 10 bucăți. Drept urmare, costul de oportunitate în regiunea 2
a unui produs din oţel este de 10 produse textile. În concluzie, regiunea 2 se va specializa în
producerea de bunuri textile, iar regiunea 1 în produse din oțel, întrucât, pentru a fabrica un produs
21
Ricardo D. „Opere alese. Despre principiile economiei politice și impunerii", Editura Academiei Române, Vol I,
București, 1959
18
textil regiunea 1 trebuie să cedeze a cincea parte din producerea unui bun din oțel, în timp ce regiunea
2 trebuie să cedeze doar a zecea parte [figura 2.2.].
Regiunea 1
Raport de schimb Raport de schimb
5:1 1:5
Avantaj
Avantaj
comparativ –
comparativ -
Regiunea 2 oţel
textile
Raport de schimb Raport de schimb
10:1 1:10
Specializarea în fabricarea Specializarea în fabricarea

produselor textile produselor din oţel
(5:1<10:1) (1:5>1:10)
Figura 2.2. Modelul avantajelor comparative

C. Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson
Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson22 presupune că regiunea își va specializa activitatea în funcție de

înzestrarea cu factori de producţie, respectiv va produce acele bunuri care utilizează factorul în exces.
Figura nr. 2.3 a fost construită potrivit principiilor modelului Heckscher-Ohlin-Samuelson și prezintă
ipoteza modelului care este aceeași ca la modelele anterioare, o economie cu 2 regiuni, regiunea 1 şi
regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru consumul
propriu – produse textile și produse din oțel. Dar, de această dată, se presupune că în regiunea 1 există
din abundență capital, în timp ce în regiunea 2 există în exces forţă de muncă.
Alte ipoteze restrictive impuse de model sunt:

- există doar doi factori de producţie: munca şi capitalul;
- factorii de producţie sunt din punct de vedere calitativ identici în ambele regiuni;
- înzestrarea cu factori în fiecare regiune este fixă;
- funcţiile de producţie în ambele regiuni sunt identice (această ipoteză scoate din calcul
posibilitatea de a există avantaje comparative ce se pot forma datorită diferenţelor de
tehnologie utilizată);
22
Samuelson P. „International trade and the equalisation of factor prices", The Economic Journal, June 1948 , pag. 163-184
19
- producţia este de scară;
- concurenţa perfectă există pe pieţele ambelor produse dar şi pe piaţa factorilor de producţie;
- comerţul este liber fără nici un obstacol;
- producţia de oţel utilizează în mod intensiv capitalul iar cea textilă utilizează în mod intensiv
munca la orice preţ al factorilor de producţie;
- preferinţele consumatorilor sunt identice în ambele regiuni şi nu există diferenţe între venituri.
-
Prin urmare, regiunea 1, în care există abundenţă de capital, se va specializa în producţia şi exportul
de bunuri din oțel, întrucât această producție utilizează capitalul în mod intensiv, iar regiunea 2, în
care există abundenţă de forţă de muncă, se va specializa în producerea şi exportul de bunuri textile,
întrucât pentru fabricarea acestor produse se utilizează în mod intensiv forţa de muncă.
Pentru a ajunge la această concluzie, autorii modelului au plecat de la premisa că în regiunea 1 preţul
muncii este mai mare decât preţul capitalului, întrucât factorul muncă este mai rar, drept urmare
această regiune va fi stimulată să utilizeze în procesul de producție mai puţină muncă şi mai mult
capital. În regiunea 2, preţul muncii este mai mic decât preţul capitalului, întrucât factorul capital este
mai rar, drept urmare aceasta va fi stimulată să utilizeze în procesul de producție mai multă muncă şi
mai puțin capital.
Autarhie
Înzestrarea cu factori de producţie Înzestrarea cu factori de producţie
Capital > Muncă Capital < Muncă
- 25 muncitori Produse
Oțelul – utilizează intensiv capital
Textile – utilizează intensiv muncă
Prețul capitalului < Prețul muncii Prețul capitalului > Prețul muncii
Avantaj comparativ - oțel Avantaj comparativ - textile
Specializarea în fabricarea produselor Specializarea în fabricarea produselor
din oţel textile
Comerț - schimburi internaționale

Crește producția de oțel Crește producția de textile
Scade producția de textile Scade producția de oțel
Oferta de capital < cererea de capital Oferta de capital > cererea de capital
Oferta de muncă > cererea de muncă Oferta de muncă < cererea de muncă
Regiunile 1 și 2
Prețul capitalului = Prețul muncii
Figura 2.3. Modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson

20
Dată fiind această situație, în regiunea 1, întrucât capitalul este relativ mai ieftin decât munca,
prețurile la produsele ce utilizează în mod intesiv capitalul (oțelul) vor fi mai mici decât la produsele
ce utilizează în mod intensiv munca (textile), în timp ce în regiunea 2, va fi invers, întrucât factorul
muncă este mai ieftin decât capitalul, iar preţurile la produsele ce utilizează în mod intesiv munca
(textilele) vor fi mai mici decât la produsele ce utilizează în mod intensiv capitalul (oţelul).
Acestea reprezintă prețurile din perioada de autarhie, creându-se, astfel, premisa schimburilor
comerciale şi a avantajelor ce decurg din acestea. Cu alte cuvinte, într-o economie unde ar exista doar
două regiuni, doi factori de producţie şi două produse, regiunea unde munca este în exces va avea
avantaj comparativ în producerea unor bunuri care utilizează în mod intensiv munca, iar regiunea
unde factorul capital este excesiv va avea avantaj comparativ în producerea bunurilor ce utilizeză în
mod intensiv capitalul. De îndată ce încep schimburile comerciale dintre cele două regiuni, regiunea 1
se va specializa în producţia şi exportul de bunuri din oţel, în timp ce regiunea 2 se va specializa în
producţia şi exportul de bunuri textile [figura 2.3.].
Efectele acestor specializări se răsfrâng asupra ambele regiuni, întrucât scăderea producţiei de oţel din
regiunea 2 va elibera în economie mai mult capital decât muncă (acest tip de producţie utilizează în
mod intensiv capitalul), iar producţia textilă va creşte doar absorbind de pe piaţă mai multă forţă
muncă și nu capital. Deoarece una dintre ipotezele restrictive ale modelului este înzestrarea fixă cu
factori de producţie pentru fiecare regiune, specializarea regiunii 2 în producţia de articole textile va
duce la o creştere pe piaţa muncii a cererii ceea ce va avea ca rezultat creşterea preţului muncii în
această regiune. Acelaşi fenomen îl vom regăsi şi în regiunea 1, care s-a specializat în producţia de
bunuri din oţel. Rezultatul acestei tendinţe, chiar dacă nu ar exista o migrare a factorilor de producţie,
este micşorarea diferenţei dintre preţurile factorilor de producţie şi, în final, egalizarea acestora
ajungându-se, astfel, la o egalizare absolută a preţurilor factorilor de producție între regiuni respectiv
la apariția unui proces de convergență a prețurilor factorilor de producție.
Toate aceste modele nu mai oferă explicații pertinente despre fenomenul de specializare existent în
economia contemporană, întrucât teoriile tradiționale au analizat comerțul plecând de la ipoteza că
regiunile schimbă între ele bunuri diferite (comerț inter-industrie), iar realitatea indică faptul că în
ultima perioadă ponderea cea mai mare a comerțului dintre regiuni este de tip intra-industrie și nu
inter-industrie.
2.2.Modele aferente noilor teorii ale comerțului internaţional
Noile teorii ale comerțului internațional încearcă să ofere explicații cu privire la specializarea
regională din triplă perspectivă: prima presupune că regiunea practică un comerţ intra-industrie pe
baza unei integrării verticale cu restul lumii, a doua presupune că la baza comerţului regiunii sunt mai
degrabă avantajele competitive și nu comparative, iar a treia are la bază modelele teoriei “noua
geografie economică”23.
Comerţul intra-industrie poate fi explicat fie prin obținerea economiilor de scară la nivelul firmelor,
fie prin prisma consumatorului (dorința consumatorului modern pentru o varietate cât mai mare de
produse pe piață).
2.2.1. Modele de specializare din perspectiva economiilor de scară
Modelul de specializare bazat pe concurența monopolistă24 are fără îndoială meritul de a se fi apropiat
considerabil de realitate25 de practicile efective din comerțul internațional actual, întrucât explică, prin
23
Armstrong H., Taylor J. , op.cit., 2000, pag. 132
24
Krugman P., Obstfeld M. , op.cit., 2003, pag. 132-141
25
Sută N., Sută-Selejan S. "Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane", vol. I şi II, Ed. Economică,
Bucureşti, 2003, pag. 366
21
intermediul economiilor de scară și al randamentelor crescânde ale factorilor de producție,
mecanismele comerțului internațional.
Conform figurii nr. 2.4., construită potrivit principiilor modelului bazat pe concurența monopolistă,
ipoteza modelului este aceeași ca la modelele anterioare, o economie cu 2 regiuni, regiunea 1 şi
regiunea 2, care în faza inițială, precomerț, produce în fiecare regiune două bunuri pentru consumul
propriu – produse textile și produse din oțel. De asemenea, la fel ca la modelul Heckscher-Ohlin-
Samuelson, se mai presupune că în regiunea 1 există din abundență capital, în timp ce în regiunea 2
există în exces forţă de muncă.
Spre deosebire de modelul Heckscher-Ohlin-Samuelson se presupune că în industria producătoare de

bunuri din oțel nu există o concurență perfectă (una dintre ipotezele restrictive ale modelului) din
perspectiva omogetității produselelor ci, mai degrabă, o concurență monopolistă unde firmele produc
bunuri diferite, respectiv bunul X și bunul Y. Autorii explică producerea de bunuri diferite în cele două
regiuni, prin intermediul fenomenului economiilor de scară și al randamentelor crescânde ale
factorilor de producție. Conform acestui principiu regiunilor nu se recomandă să producă toate tipurile
de bunuri din oțel, întrucât este mult mai eficient pentru economia regională să fabrice doar un număr
limitat de produse. Plecând de la aceste ipoteze, regiunea 1 se va specializa în fabricarea produsului X
din oțel, în timp ce regiunea 2 se va specializa în fabricarea produselor textile, dar și în producerea
bunului Y din oțel. [figura 2.4.].
Înzestrarea cu factori de producţie Înzestrarea cu factori de producţie
Capital > Muncă Capital < Muncă
Produse
Oțelul – utilizează intensiv capital
Textilele – utilizează intensiv muncă
Prețul capitalului < Prețul muncii Prețul capitalului > Prețul muncii
Avantaj comparativ - oțel Avantaj comparativ - textile
Concurența
Perfectă – industria produselor Textile
Monopolistă – industria produselor din Oțel
Efectul economiilor de scară
Specializarea în:
Specializarea în:
-fabricarea produselor textile
-fabricarea produsului X din oţel
-fabricarea produsului Y din oțel
Comerț - schimburi internaționale
Comerț inter-industrie
Produse textile
Produsul X din oțel Produsul Y din oțel

Comerț intra-industrie
Figura 2.4. Modelul de specializare bazat pe concurența monopolistă

22
Datorită acestei specializări, fluxurile comerciale dintre regiuni vor fi de două tipuri:
- regiunea 1 va exporta bunul X din oțel și va importa produse textile din regiunea 2 – întrucât,
conform modelului HOS, regiunea 1 s-a specializat în fabricarea produselor din oțel, iar
regiunea 2 în producerea articolelor textile. Drept urmare, în acest caz, regiunile practică un
comerț inter-industrie.
- regiunea 1 va exporta bunul X din oțel și va importa bunul Y tot din oțel din regiunea 2 –
întrucât firmele din regiunea 2 produc bunuri din oțel ce diferă de cele existente pe piața
regiunii 1. Pe această piață există consumatori care preferă și bunurile produse în regiunea 2,
astfel că regiunea 1 va exporta și importa bunuri ce provin din aceeași ramură industrială. Prin
urmare, în acest caz, regiunile practică un comerț intra-industrie. Același algoritm se poate
aplica și regiunii 2.
În concluzie, modelul explică următoarele aspecte:

- specializarea inter-industrie reflectă avantajul comparativ. Comerțul inter-industrie
presupune că regiunea 1, caracterizată prin abundența capitalului, va exporta produse din oțel,
obținute prin folosirea intensivă a capitalului, și va importa produse textile, obținute prin
folosirea intensivă a muncii. În acest caz, avantajul comparativ continuă să fie o parte
esențială a comerțului internațional.
- specializarea intra-industrie nu reflectă avantajul comparativ. Chiar dacă regiunile ar avea
același grad de înzestrare cu capital și muncă, firmele din aceste regiuni vor produce bunuri
diferite, iar cererea consumatorilor pentru produsele din afara granițelor regiunii va declanșa
comerțul de tip intra-industrie. Economiile de scară sunt acelea care determină fiecare regiune
să nu producă toate tipurile de bunuri, astfel că economiile de scară reprezintă un factor
determinat al comerțului internațional.
- modelul nu explică toate aspectele legate de specializare, fiind, în aceste condiții, imprevizibil.
În construcția model nu există nimic ce poate să explice de ce regiunea 1 fabrică produsul X
din oțel și nu produsul Y. Tot ceea ce se știe se rezumă la faptul că regiunile vor produce
bunuri diferite. Deoarece alți factori aleatori, precum istoria sau întâmplarea, determină
amănuntele modelului de specializare. Caracterul imprevizibil nu este total, întrucât
specializarea inter-industrie este clar determinată de diferențele ce există între regiuni, în timp
ce doar specializarea intra-industrie are un caracter arbitrat.
- Importanța relativă a specializării inter-industrie și intra-industrie depinde de cât de
asemănătoare sunt regiunile între ele. Dacă regiunea 1 și regiunea 2 sunt asemănătoare în
ceea ce privește gradul de înzestrare cu capital și forță de muncă, atunci ponderea comerțului
inter-industrie în totalul fluxurilor comerciale dintre regiuni va fi mai mică, iar comerțul intra-
industrie, bazat pe economiile de scară, va domina aceste fluxuri. Pe de altă parte, dacă gradul
de înzestrare cu capital și muncă este diferit între regiuni, atunci regiunea 2 se va specializa,
preponderent, în fabricarea produselor textile și într-o foarte mică proporție în producerea
bunurilor din oțel. Drept urmare, ponderea comerțului inter-industrie în totalul fluxurilor
comerciale dintre regiuni va fi foarte mare, iar comerțul intra-industrie, bazat pe economiile de
scară, va avea o pondere mică în aceste fluxuri.
2.2.2. Modele de specializare din perspectiva cererii
Modelele de specializare din perspectiva cererii încearcă să explice modul de adaptare a ofertei prin
specializarea producţiei datorată unui excedent al cererii interne ori externe, rezultat al creşterii
veniturilor sau modificării gusturilor şi preferinţelor.
Cele mai importante modele sunt cele aferente următoarelor teorii:
Teoria „cererii naţionale reprezentative”, elaborată de S.B. Linder26, presupune că

similitudinile în structura cererii și același nivel de dezvoltare al economiilor regionale sunt factori
26
Linder S.B. „An essay on trade and transformation” , Wely and Sons New York, 1961
23
favorizanți ai schimburilor de tip intra-industrie. În figura nr. 2.5. se pleacă de la ipoteza existenței
unei economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea 2, care în faza iniţială, sunt asemănătoare din
perspectiva structurii cererii, producției și nivelului de dezvoltare.
În construirea modelului trebuie avute în vedere și următoarele premise propuse de Linder:

- condiţiile de producţie nu sunt independente de condiţiile cererii (producţia este cu atât mai
eficientă cu cât cererea este mai mare);
- cererea internă reprezentativă este cea care constituie suportul producţiei, „condiţia necesară
dar nu şi suficientă” pentru ca un bun să poată fi exportat;
- piaţa externă nu este decât o prelungire a pieţei regionale, iar schimbul internaţional nu
reprezintă decât o extindere a schimburilor regionale.
Plecând de la aceste premise se ajunge la concluzia că, în schimburile comerciale, cu cât regiunile
sunt mai asemănătoare, respectiv, cu cât sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic la un
nivel similar, cu atât „gama produselor pentru export va fi identică sau inclusă în gama produselor
pentru import”27. Prin urmare, schimburile de tip intra-industrie vor apărea între regiunea 1 și
regiunea 2 dacă acestea sunt asemănătoare în ceea ce privește structura producției și nivelul de
dezvoltare economică.O structură asemănătoare a cererii în regiunile 1 și 2 va conduce la o structură
asemănătoare a producției, iar piaţa internă din regiunea 1 se extinde pe piaţa externă din regiunea 2,
și invers, întrucât exporturile din regiunea 1 și regiunea 2 vor crește ca urmare a faptului că piaţa
externă reprezintă o prelungire a pieţei interne.
Structura cer erii

Regiunea 1 R egiunea 2
a se mănă toare
Structura şi spec ializa rea p rod ucţie

asem ănătoar e
Nivel de d ez voltare econom ică

similar
St ructura şi spec ializa rea fluxu rilor c om erci ale

ase mănă toare
Inte nsificarea legătu rilor com e rcial e de tip

intr a-in du strie
Figura 2.5. Modelul „cererii naţionale reprezentative”

Teoria „cererii de diferenţiere”, elaborată de B. Lassudrie-Duchêne28, presupune că datorită

marii diversităţi de gusturi şi preferinţe ale populației, la nivel global se manifestă o cerere variată,
aceasta favorizând specializarea pe orizontală și deci intensificarea schimburilor de tip intra-
industrie. Se pleacă de la aceeași ipoteză, existența unei economii cu 2 regiuni, regiunea 1 şi regiunea
2, care în faza iniţială, sunt asemănătoare dar nu identice în ceea ce privește structura cererii și
producției [figura 2.6.]. Conform principiilor acestui model, schimburile comerciale de tip intra-
industrie dintre regiuni vizează bunuri asemănătoare, dar totuși aceste produse nu sunt identice,
întrucât acestea se pot diferenția prin calitate, marcă, etc. Prin urmare, schimburile de tip intra-
industrie se vor intensifica între regiunea 1 și regiunea 2 dacă acestea sunt asemănătoare, dar nu
identice, în ceea ce privește structura cererii și producției. Chiar dacă există o structură asemănătoare
27
Drăgan G. , op.cit., 2004, pag . 44
28
Lassudrie-Duchêne B. „La demande de difference et l’echange international”, Economie et Societes, 1971
24
a cererii și producției în regiunile 1 și 2, acestea vor oferi pieței interne și externe produse diferite.
Acest aspect reprezintă premisa dezvoltării comerțului intra-industrie între cele două regiuni, întrucât
orice consumator doreşte să poată alege, în funcţie de gusturile sale, dintre mai multe produse
diferențiate calitativ.
Structura cer erii asem ănătoare

Regiunea 1 da r nu identic ă R egiunea 2
Structura şi specializ area producţie

pe orizontală sau ve rtic ală
Regiunea 1 Intensificar ea le gătur ilor c omerc iale de tip R egiunea 2

intra-industr ie
Figura 2.6. Modelul „cererii de diferenţiere”

Teoria ciclului de viaţă al produselor elaborată de R. Vernon29 presupune că datorită

migrației sectoarelor industriale din regiuni dezvoltate spre cel mai puțin dezvolate, monopolul în
producția sau exportul unui produs este posibil doar pentru o perioadă scurtă de timp. Delocalizarea
sectoarelor industriale este explicată prin intermediul ciclului de viață al produselor. Conform figurii
2.7. ce a fost construită pe baza principiilor modelului lui Vernon, la început produsul este intensiv în
tehnologie, întrucât bunul apare în regiunea inovatoare, în faza producţiei de masă va fi intensiv în
capital, întrucât crește foarte mult producția acestui bun, iar în faza de maturitate şi declin va fi
intensiv în forţă de muncă puţin calificată, întrucât bunul se va produce în regiunea imitatoare.
Apariţia
Regiunea inovatoare Regiunea imitatoare
Nu există relaţii comerciale
Cererea pentru produsul Cererea pentru produsul
nou - creşte nou - nu există
Creşterea
Regiunea inovatoare Regiunea imitatoare
Export de produse
Cererea pentru produsul Cererea pentru produsul
nou - constantă nou - creşte
Maturitatea şi declinul
Regiunea inovatoare Export/transfer de tehnologie Regiunea imitatoare
Cererea pentru produs Import de produse Cererea pentru produs -
- scade creşte
Figura 2.7. Modelul după „ciclul de viaţă al produselor”

Concentrându-și atenția doar asupra cererii sau obținerii economiilor de scară, teoriile accentuează,
într-adevăr, avantajele competitive de care se bucură regiunile, dar industriile ce obțin economii de
scară pot obține avantaje comparative diferite și prin plasarea producției în locații unde forţele ce vor
genera concentrarea sau dispersia geografică sunt mai puternice.
29
R. Vernon „International investment and international trade in the product life cycle”, Quaterly Journal of Economics,
1966 , pag 190-207
25
2.2.3. Modele de specializare aferente teoriei “noua geografie economică”
Modelele noii geografii economice (new economic geography – NEG) s-au dezvoltat în dorinţa de a
explica comerţul intra-industrie dar şi fenomenul tot mai des întâlnit în economia contemporană, în
care schimburile comerciale mondiale sunt acaparate de relaţiile de comerţ între regiunile mari și
dezvoltate din punct de vedere economic.
A. Modelul de specializare ce utilizează bunurile intermediare
În modelul construit de Krugman și Venables30 un rol important îl au bunurile intermediare, întrucât

aceste bunuri reprezintă legătura dintre sectoare industriale prin matricea input-output. Astfel, unele
sectoare vor fi în amonte, producând bunuri intermediare ce vor fi input-uri, iar altele vor fi în aval,
producând bunuri intermediare ce vor merge, în mare parte, și către consumatorii finali.
În construirea modelului autorii pleacă de la ipoteza Dixit-Stiglitz în care industria are un singur sector
de activitate unde se produc mai multe bunuri, ne fiind necesară, în acest caz, introducerea în cadrul
legăturilor input-output a altor industrii suplimentare. O altă ipoteză a modelului presupune că
producţia se foloseşte pe ea însăşi ca input şi că acelaşi tip de producţie este cerut atât de consumatorii
finali cât şi de producătorii de bunuri de acelaşi tip sub formă de inputuri. Astfel, aceeaşi industrie este
atât în aval, producând bunuri ce au ca destinaţie consumul final, cât şi în amonte, sub formă de
inputuri.
Autorii31 ne propun în cadrul acestui model să luăm în considerare că există o economie cu 2 regiuni,
regiunea 1 și regiunea 2, în care forţa de muncă totală din fiecare regiune este egală cu 1. În cadrul
fiecărei regiuni, Krugman și Venables au presupus că munca este mobilă între cele două sectoare de
activitate existente în economiile regionale: industrie şi agricultură.
Pentru a vedea cum funcţionează acest model, autorii iau în considerare ca inputuri, pe lângă prețul
factorului muncă și tehnologia de fabricaţie a fiecărei firme, și funcția de producție ce o modifică
astfel încât input-ul să devină o combinaţie dintre muncă şi bunuri intermediare. Implicarea
tehnologiei în acest model presupune, în fapt, că o firmă utilizează în producţie toate sortimentele de
produse sub formă de bunuri intermediare şi câştigă astfel o creştere a gamei de produse.
Aceasta determină accesul la o mai mare varietate de produse intermediare cu un indice de preţ mai
mic, drept urmare vor scădea costurile de producţie ale firmelor care utilizează bunuri intermediare. În
plus, cu cât sunt mai multe sortimente de produse disponibile pe plan regional, cu atât costurile sunt
mici şi astfel se economisesc din cheltuielile cu transportul intermediar.
Krugman și Venables consideră output-urile ca o parte din producția fiecărei firme ce pleacă către
consumatori sub formă de consum final, iar o altă parte pleacă către alte firme sub forma de consum
intermediar. Drept urmare,vor exista două tipuri de cerere: o cerere finală, venită din partea
consumatorilor finali, și o cerere intermediară, venită din parte firmelor ce utilizează aceste bunuri sub
formă de input-uri. Întrucât în model firmele sunt în poziţie de echilibru, adică profitul este egal cu 0,
atunci cererea pentru produsele intermediare și prin urmare cheltuielile totale pentru astfel de
produse, este cu atât mai mare cu cât sunt mai multe firmele producătoare în regiunea respectivă.
Krugman și Venables consideră că pentru a înţelege forţele locale ce influeţează acest model trebuie
demonstrate efectele creşterii ponderii forţei de muncă ce lucrează în industria din regiunea 1 (λ1)
respectiv din regiunea 2 (λ2) asupra decalajului salarial dintre sectoare.
30
Krugman P., Venebles A. "Globalization and inequality of nation" Quarterly Journal of Economics, nr. 110 (4), 1995,
pag. 857-880
31
Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and international Trade" The MIT Press
Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 244
26
Etapele în construirea modelui se pot reprezenta schematic astfel:
Ipotezele modelului:
o Ipoteza Dixit-Stiglitz : 2 sectoare economice Agricultură

Industrie o singură ramură
o Inputurile utilizate forța de muncă mobilă între sectoarele economiei
Tehnologia bunurile intermediare intră în funcția de

producție sub forma unui indice de preț
un grad mare de tehnologizare => cresc
numărul de sortimente => scad costurile
o Economii de scară
o Preț = cost profit=0
o Elasticitatea de substituire între sortimente este aceeași pentru firme si consumatorii finali
Din perspectiva inputurilor

o Indicele de preț al bunurilor intermediare funcție CES de sortimente, prețul in altă
regiune și cheltuieli de transport
o Prețul inputurilor funcție Cobb-Douglas de salarii și indicele de preț al bunurilor
intermediare
Din perspectiva vânzărilor

o Cererea totală compusă din cererea finală - gospodării
Cererea intermediară - firme
Ecuații de echilibru pe termen scurt pentru Indicii de preț
Salariul în industrie
Cheltuielile pentru consum
Veniturile realizate în cele două sectoare
Punctele de echilibru
o Simularea creșterii ponderii salariațiilor din industrie efectele asupra diferenței

dintre veniturile realizate în cele două sectoare
o Forțe stabilizatoare – ce lucrează împotriva aglomerării
Scăderea ponderii salariaților din agricultură => creșterea
produsului marginal din agricultură => micșorarea migrației spre
industrie
Creșterea ofertei de forță de muncă în industrie => scăderea

salariilor din industrie
destabilizatoare – ce lucrează pentru aglomerare
legăturile din aval => scăderea indicilor de preț => scăderea
costurilor bunurilor intermediare => creșterea salariilor
legăturile din amonte => creșterea cheltuielilor de consum
=> creșterea cererii și salariilor
Figura 2.8. Modelul bunurilor intermediare

Patru forţe lucrează în model, două cu efecte stabilizatoare şi alte două cu efecte destabilizatoare:
forţe cu efecte stabilizatoare ce lucrează împotriva aglomerării
produsul marginal al muncii din agricultură (salariul din agricultură). Dacă funcţia de
producţie din agricultură este strict concavă, o scădere a numărului de salariaţi din agricultură
27
va duce la creşterea produsului marginal, şi aceasta la reducerea stimulării unei viitoare
migrări a forţei de muncă în industrie.
competiţia care există pe piaţă. O creştere a ponderii forței de muncă ce lucrează în industrie
este asociată cu o abundenţă de ofertă de muncă şi deci o reducere a indicelui de preţ. Aceste
schimbări determină scăderea cererii şi a producţiei pentru fiecare firmă şi reducerea salariilor
din industrie.
forţe cu efecte destabilizatoare ce lucrează pentru concentrare
intensitatea legăturilor din amonte va creşte ca urmarea a reducerii indicelui de preț datorită
creșterii ponderii forței de muncă ce lucrează în industrie, iar reducerea costurilor bunurilor
intermediare tinde să crească instantaneu echilibrul salarial dintre sectoare.
intensitatea legăturilor din aval va crește pe măsură ce creşte ponderea forței de muncă ce
lucrează în industrie, determinând astfel creșterea curbei cererii şi salariului din industrie.
Pentru a se înţelege echilibrul structuri, autorii propun o simulare, iar rezultatele acestor simulări sunt
prezentate în figura 2.9. Pe axe sunt ponderile din fiecare regiune a forţei de muncă din industrie: λ1 şi
λ2. Curba salariului w1=1 reprezintă combinaţiile lui λ1 şi λ2 la care salariul din industrie din regiunea 1
este egal cu unu. În dreapta acestei curbe salariul este mai mic decât unu, iar în stânga mai mare.
Presupunerea că salariaţii din industrie cresc şi scad în funcţie de diferenţele intersectoriale ale
salariilor este reprezentată de săgeţile orizontare din grafice ce arată evoluţia lui λ1. Curba w2=1 ne
oferă informaţii similare pentru regiunea 2 iar săgeţile verticale arată evoluţia corespunzătoare a lui λ2.
Cele trei grafice din figura 2.9. corespund celor trei niveluri de costuri de transport (mari, mici şi
medii), respectiv punctele de echilibru aferente.
costuri mari costuri mici
costuri medii
Figura 2.9. Punctele de echilibru ale modelului în ipoteza modificării costurilor de transport
Sursa: Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and international
Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 246, 247, 248
28
La costuri de transport mari, curba w1=1 este relativ mai abruptă decât w2=1 ce are o pantă mai mică.
În consecinţă, există doar un singur punct de echilibru care este stabil la λ2=λ1. Industria este simetric
împărţită între cele două regiuni iar cele două economii sunt simetrice. La costuri mici de transport,
curba w1=1 va avea o panta mai mică, iar w2=1 o pantă mai abruptă. În consecinţă, sunt trei puncte de
echilibru. Punctul de echilibru simetric nu este stabil, întrucât doar concentrarea completă a industriei
într-o regiune sau alta ar reprezenta un echilibru stabil.La un cost mediu de transport, echilibrul se
atinge în cinci puncte. Echilibrul simetric este stabil, la fel şi concentrarea industriei într-o regiune sau
alta, iar între cele trei puncte de echilibru stabil mai există şi altele două instabile.
În concluzie, la un nivel ridicat al costurilor de transport echilibrul simetric este unic, întrucât fiecare
regiune este obligată să-şi dezvolte propria industrie pentru a satisface cererea, la nivel scăzut al
acestora legăturile din aval şi amonte sunt puternice iar industria se aglomerează într-o singură
regiune, iar atunci când costurile de transport au o valoare medie vor există trei puncte de echilibru
stabil.
În urma construirii acestui model, se demonstrează că legăturile dintre sectoarele industriale pot
conduce la o concentrare industrială, iar poziţionarea geografică a producţiei în interiorul unei
regiuni, poate suferi schimbări calitative atunci când parametrii ecuaţiei, în special nivelurile
costurilor de transport, se modifică.
Krugman și Venables au arătat că o abordare din perspectivă geografică a comerţului internaţional

poate fi făcută utilizând aceleaşi metode ce se folosesc la nivel local, dar structura analizei are un
nivel înalt de abstractizare. Astfel, relaţiile comerciale dintre agenţii economici au condus la o
distribuţie neuniformă a industriei şi la apariţia spontană a inegalitaţilor dintre salarii respectiv dintre
nivelurile de trai. Aceasta reprezintă în fapt principala explicaţie a împărţirii regiunilor în bogate şi
sărace oferind o interesantă sugestie asupra dezvoltării neuniforme şi o consecinţă previzibilă a
integrării în creşterea mondială. Însă, aceeaşi idee sugerează faptul că reducerea recentă a diferenţelor
de venituri dintre regiunile avansate şi cele în curs de dezvoltare ar putea fi o consecinţă a continuării
procesului de integrare, întrucât în primul rând au scăzut costurile de transport și a crescut producţia,
ceea ce a condus la reducerea inegalităților dintre regiuni la nivel mondial și prin urmare a propagării
dezvoltării economice.
B. Specializarea regională și propagarea dezvoltării economice
În algoritmul construirii modelului, Krugman și Venables32 se aproprie destul de mult de logica

modelului de specializare cu bunuri intermediare. La fel ca în modelul prezentat anterior, în ipoteză se
presupune că există o economie cu două regiuni, regiunea 1 și regiunea 2, ce au două sectoare de
activitate, agricol şi industrial, iar prezenţa bunurilor intermediare crează legături în aval şi în amonte
în cadrul sectorului industrial. Plus valoarea adusă de model33 este introducerea în ecuații și a
procesului de creştere economică ce se manifestă, în cazul de faţă, ca o forţă ce conduce economia la
schimbare, autorii fiind preocupați de implicaţiile spaţiului în procesul de creştere economică. În
general, variabilele aferente matricei input-output rămân aceleași, existând însă mici modificări față
de modelul anterior. Astfel, se schimbă perspectiva asupra progresului tehnic, acesta va îmbunătăţi în
mod constant factorii de producţie, introducându-se în ecuații sub forma unui indicator ce măsoară
eficienţa (productivitatea) pe o unitate de factor de producţie.
De asemenea este modificată şi formula cererii consumatorilor, întrucât de această dată, cererea
pentru produsele industriale va creşte mai rapid decât potenţialul de aprovizionare a regiunilor
industrializate. O creştere a eficienței factorilor de producție va conduce la o creştere atât a ofertei cât
şi a cererii, iar pentru a obţine anumite efecte de creştere, autorii vor înlocui funcţia Cobb-Douglas a
preferinţelor consumatorilor între produsele industrializate şi cele agricole, cu o formulă în care
32
Krugman P., Venebles A. , op.cit., 1995, pag. 857-880
33
Fujita M., Krugman P., Venebles A, op.cit., 1999, pag. 263-271
29
produsele industriale îşi cresc ponderea, în totalul cheltuielilor, pe măsură ce venitul creşte (o ecuaţie
liniară a cheltuielilor în care consumatorii ar avea un nivel minim de subzistenţă la bunurile
alimentare). Ca urmare a acestor modificări se observă că, pe măsură ce creşte eficiența factorilor de
producție va creşte şi venitul din gospodării (fiecare gospodărie are mai multe unităţi de eficienţă de
la factorii de producţie) iar ponderea în venit a cererii de produse industriale va creşte. Aceasta
reprezintă, în fapt, forţa ce determină creşterea economică.
Pentru determinarea punctelor de echilibru ale modelului, autorii încep să simuleze diferite scenarii
plecând de la ipoteza că industria s-ar concentra într-o anumită zonă a regiunii. Determinarea
momentului în care va începe propagarea dezvoltării economice de la centrul industrial în altă
regiune reprezintă găsirea punctelor de sustenabilitate a concentrării.
Principalele etapele în construirea modelului sunt:

Ipotezele modelului:
-ipotezele modelului cu bunuri intermediare
o Ipoteza Dixit-Stiglitz : 2 sectoare economice Agricultură

Industrie o singură ramură
o Inputurile utilizate forța de muncă mobilă între sectoarele economiei
Tehnologia bunurile intermediare intră în funcția de

producție sub forma unui indice de preț
un grad mare de tehnologizare => cresc
numărul de sortimente => scad costurile
o Economii de scară
o Preț = cost profit=0
o Elasticitatea de substituire între sortimente este aceeași pentru firme si consumatorii finali
-ipoteze noi
o Introducerea procesului de creștere economică și implicațiile spațiului în acest proces prin

înlocuirea muncii cu un indicator de efeciență a acesteia - productivitatea muncii
o Înlocuirea funcției Coob-Douglas pentru cererea consumatorilor cu o funcție liniară în care
produsele industriale îşi cresc ponderea, în totalul cheltuielilor, pe măsură ce venitul creşte.
Din perspectiva inputurilor

o Indicele de preț al bunurilor intermediare funcție CES de sortimente, prețul in altă
regiune și cheltuieli de transport
o Prețul inputurilor funcție Cobb-Douglas de salarii pe o unitate de eficiență a muncii
și indicele de preț al bunurilor intermediare
Din perspectiva vânzărilor

o Cererea totală compusă din cererea finală - gospodării
Cererea intermediară - firme
Ecuații de echilibru pe termen scurt pentru Indicii de preț
Salariul pe o unitate de eficiență a muncii
Cheltuielile pentru consum
Veniturile realizate în cele două sectoare
Figura 2.10. Modelul de dezvoltare economică și propagarea industrializării

30
Autorii, în urma fundamentării științifice a modelului, reprezintă grafic [figura 2.11.] punctele de
sustenabilitate în funcție de variabilele T=costul transportului (plasată pe axa OX) şi L = eficiența
factorilor (plasată pe axa OY). Curba SS reprezintă curba de sustenabilitate, respectiv punctele în care
parametrii modelului sunt în echilibru (cu salariul din industrie, nivelul forţei de muncă salariată şi al
cheltuielilor). Cu alte cuvinte, în toate punctele situate sub aceasta curbă concentrarea industriei în
regiunea 1 este sustenabilă.
Figura 2.11. Punctele de sustenabilitate ale modelului

Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 267
În viziunea autorilor, forma de parabolă a curbei de sustenabilitate reflectă faptul că este destul de
dificil să susţii aglomerarea la un nivel al costurilor de transport foarte scăzut respectiv ridicat, aşa
cum s-a demonstrat în modelul cu bunuri intermediare.
Importanţa legăturilor din aval şi din amonte reiese din analiza ecuaţia curbei de sustenabilitate ce a
stat la baza reprezentărilor grafice anterioare. Importanța legăturilor din aval este dată de faptul că
firma din regiunea 2 trebuie să plătească cu T mai mult pentru bunurile intermediare utilizate ca
inputuri decât plăteşte firma din regiunea 1. Efectele legăturilor din amonte apar pe măsură ce T va
creşte, întrucât cheltuielile destinate consumului de pe piaţa regiunii 2 se vor îndreaptă către firmele
din regiunea 2 renunțându-se la firmele din regiunea 1.
Punctele de echilibru
o Simulare:
Crește productivitatea muncii
Punct de sustenabilitate a concentrării sector
Concentrare
industrial
industrială
inexistent
Salariul relativ din industrie Salar constant în industrie
Crește salariul =>
=> nu există migrație între
ponderea salariaților din
sectoare
industrie
Legăturile din amonte Salar constant în industrie
Crește salariul =>
=> ponderea chetuielilor cu
ponderea chetuielilor cu
produse industriale
produse industriale crește
constantă
Figura 2.12. Punctele de sustenabilitate a modelul de dezvoltare economică

și propagarea industrializării
31
De asemenea, din graficul 2.11 se observă că odată cu creşterea eficienței factorilor (L), aglomerarea
industriei din regiunea 1 devine nesustenabilă la un moment dat, întrucât va creşte venitul și ponderea
forței de muncă în industrie (λ1). Venitul va crește datorită creşterii cererii pentru produsele
manufacturate comparativ cu bunurile din agricultură, astfel că industria se va dezvolta şi concentra
în regiunea 1.
Concentrarea are două efecte asupra condiţiilor de sustenabilitate, pe de o parte salariul din regiunea 1
va creşte, acesta devenind mai atractiv decât cel din industria din regiunea 2, iar pe de altă parte,
tocmai din cauza că industria din regiunea 1 plăteşte mai mult, ponderea în cheltuielile totale pentru
produsele industriale va creşte în regiunea 1, iar aceasta va întări legăturile din amonte şi aglomerarea
existentă.
Cu alte cuvinte, efectele creşterii cererii pentru produsele manufacturate asupra condiţiilor de
sustenabilitate vor depinde de modul cum se modifică salariul relativ şi puterea legăturilor din
amonte (figura 2.12.).
Revenind la figura 2.11., se observă că pe măsură ce L crește se trece de curba SS respectiv de zona I
din reprezentarea grafică, economiile trecând direct la o convergenţă deplină, λ1=λ2, respectiv ajung în
regiunea III din grafic. Există şi o a doua variantă în care λ1 şi λ2 se modifică continuu, iar în situaţia în
care λ1>λ2>0 se ajunge în zona II delimitată de curba BB şi pe măsură ce λ2 va creşte, se ajunge la
zona de convergenţă deplină, când λ1=λ2>0.
Pentru a vedea cum se dezvoltă economiile ca urmare a creşterii continue a eficienţei tehnice, L, a
factorilor, autorii reprezintă grafic salariul real relativ (salariul real din fiecare regiune comparativ cu
media celor două) pe măsura ce L creşte, în condiţiile în care T ia valoarea 1,3 [figura 2.13].
În faza I, când L este în intervalul I pe axa OX, industria este concentrată în regiunea 1, iar salariul
din industria aferentă regiunii 1 este mai mare decât cel din regiunea 2 (şi în termeni reali şi în produse
agricole). Creşterea lui L duce la creşterea cererii pentru produsele industriale, la creşterea presiunii
aglomerării industriale în regiune şi la o creştere a salariului. În această fază, există o divergenţă a
structurilor economice şi a nivelului de venit între cele două regiuni.
Figura 2.13. Propagarea creșterii economice conform modelului

Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999, pag. 269
Industrializarea în regiunea 2 are loc în faza II, iar aceasta începe când diferenţele de salarizare dintre
cele 2 regiuni sunt destul de mari ca firme din regiunea 1 să se mute în condiţii profitabile în regiunea
2, chiar dacă pe parcurs legăturile din aval şi amonte vor fi cu alte firme. Creşterea lui L în faza 2
micşorează diferenţele salariale dintre cele două regiuni, iar această micşorare are o rata
descrescătoare. Motivul ar fi, cred autorii, că extinderea industriei în regiunea 2 şi crearea de legături
proprii, va accelera procesul de convergenţă, iar pe parcursul procesului de scădere a ponderii
32
industriei din regiunea 1, salariul real pe muncitor poate creşte sau descreşte, în funcţie de
oportunităţile salariaţilor de angajare, de modificarea indicelui de preţ prin creşterea disponibilităţii
produselor industriale din import care sunt mai ieftine şi de rata schimbărilor tehnice. În final, pe
măsură ce L creşte tot mai mult, se intră în a treia fază, aceasta reprezentând faza de maturitate unde
economiile ajung la convergenţă deplină.
În concluzie, acest model este o versiune uşor modificată a modelului de specializare cu bunuri
intermediare, întrucât în cazul de față se încearcă să se explice fenomenul de industrializare din
economia mondială şi schimbările ce au loc în procesul de dezvoltare economică. Creşterea
economică, consideră Krugman și Venables, nu duce spre o convergenţă constantă a tuturor
regiunilor din economia mondială pentru că există deja un grup de regiuni bogate şi altul de regiuni
sărace, iar dezvoltarea implică la rândul său ca regiunile să facă o tranziţie destul de rapidă de la un
grup la altul. Modelul oferă o imagine asupra ciclului de dezvoltare economică în care regiunile cu
tradiţie în producerea anumitor bunuri cedează locul în favoarea regiunilor ce vin din urmă.
33
1. Familiarizaţi-vă cu modelele aferente teoriilor de comerţ internaţioonal.
2. Care este diferenţa dintre modelul avantajului absolut şi modelul avantajului comparativ.
3. Explicaţi comerţul intra-industrie având la bază modelele de specializare din prisma economiilor
de scară şi modelele de specializate din prisma cererii.
34
Capitolul III
Metodologia şi indicatorii de măsurare a comerţului internaţional34
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi însuşirea metodologiei şi indicatorilor de
măsurare a comerţului internaţional.
Cuvinte cheie: indicator Balassa, indicele Dalum, gradului de specializare a exportului, soldul
balanței de comerț exterior, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi, indicele de
specializare intra-industrie propus de Grubel şi Lloyd, indice Lafay
__________________________________________________________________________________
Prezentarea metodologiei şi indicatorilor de măsurare a comerţului internaţional a presupus explicarea

indicatorilor ce cuantifică avantajele comparative și enumerarea surselor oficiale de date statistice
folosite în cercetare.
3.1.Evaluarea avantajelor comparative și concentrării
În demersul prezentării metodologiei utilizate pentru evaluarea avantajelor comparative și concentrării

structurii acestora s-a pornit de la indentificarea indicatorilor ce cuantifică avantajele comparative
aferente unui singur flux de comerț internațional sau ambelor fluxuri comerciale.
A. Indicatori aferenți unui singur flux de comerț internațional
Conform teoriei tradiționale gradul de specializare aferent unei regiuni/ţări este determinat, în primul
rând, de înzestrarea relativă cu factori de producție, iar cuantificarea și evaluarea acestei înzestrări
relative se face cu mare greutate în analizele empirice35.
Pentru a depăși aceste dificultăți Balassa36 propune ca măsurarea avantajului comparativ să se

determine din perspectiva datelor de comerț internațional. Acest indice de specializare, cunoscut în
literatura de specialitate ca indicele RCA (revealed comparative advantage), se determină prin
raportarea ponderii unui produs în totalul fluxurilor comerciale dintr-o regiune/ţară la ponderea
aceluiași produs în totalul fluxurilor comerciale dintr-o anumită zonă. Drept urmare, gradul de
specializare a exportului se determină prin intermediul următoarei formule:
xij / X j
RCAij = (1)
∑ xij / ∑ X j
Unde: xij = exporturile produsului i din regiunea/ţara j
Xj = exporturile totale din regiunea/ţara j
34
35
Iapadre P.L. "Measuring international specialization" International Advances in Economic Research, Springer
Netherlands, Volume 7, Number 2 / May, 2001, pag. 174
36
Balassa B. "Trade liberalisation and Revealed Comparative Advantage" Manchester School of Economic and Social
Studies, nr. 333, 1965, pag. 99-123
35
Ʃ xij = exporturile produsului i din zona/ţara Z/ UE-27
Ʃ Xj = exporturile totale din zona/ţara Z/ UE-27
Conform acestei formule, se poate spune că regiunea/ţara este specializată în exportarea unui anumit
produs dacă aceasta are o cotă pe piața externă la acest produs mai mare decât cota de piață a
zonei/ţării Z sau Uniunii Europene, cu alte cuvinte dacă ponderea produsului în exportul
regional/naţional este mai mare decât ponderea produsului în exportul zonal, european sau al altei ţări.
Dacă se va înlocui exportul cu importul în formula 1, atunci se poate determina gradul de specializare
a importului37. O regiune/ţară are avantaje comparative la un produs dacă acest indicator va avea
valori mai mici decât 1, întrucât în regiunea/ţară respectivă importul din acel produs are o importanță
mai mică comparativ cu zona de referință (ţara Z sau Uniunea Europeană).
Problema ce apare atunci când se utilizează acest indicator este asimetria foarte mare a gradului de
specializare. De la valoarea 1 către infinit sunt evidențiate avantajele comparative pentru un produs, în
timp ce doar în intervalul 0 și 1 sunt prezentate dezavantajele comparative. Asimetria crează probleme
în ecuațiile econometrice, de aceea Dalum, Laursen și Villumsen38, ajustează indicele Balassa
introducând astfel un nou indice denumit RSCA (revealed symmetric comparative advantage).
Noul indice denumit indicele Dalum reprezintă o formula îmbunătăţită a indicelui Balassa și exprimă
clar avantajul, respectiv dezavantajul comparativ la exportul sau importul unui produs dintr-o
regiune/ţară, întrucât indicatorul nou ia valori între -1 şi 1 şi este pozitiv atunci când regiunea/ţară are
avantaj comparativ la export sau dezavantaj la import şi negativ când are dezavantaj la export
respectiv avantaj la import.
Indicatorul se determină prin intermediul următoarei formule:
RCAij − 1
RSCAij = (2)
RCAij + 1
Unde: RCAij = valoarea indicelui Balassa aferent produsului i din regiunea/ţară j
O altă categorie de indicatori utilizați în măsurarea gradului de specializare au fost împrumutați din
statistica ce evaluează concentrarea spațială. Acești indicatori, spre deosebire de primii, nu evaluează
gradul de specializare aferent unei regiuni/ţară în raport cu alta, ci determină gradul de specializare în
funcție de structura pe produse a fluxurilor comerciale.
Altfel spus, dacă la primii indicatori gradul de specializare dintr-o regiune/ţară depindea de
specializarea existentă în alte regiuni/ţară, la acești indicatori cuantificarea proceselor de
specializare din regiune/ţară nu este influențată de ceea ce se petrece în afara acesteia.
În determinarea gradului de specializare a exportului s-a pornit de la evaluarea ponderii produselor în

totalul exportului regional/naţional. Indicatorul se determină prin raportarea valorii exportului unui
produs la totalul exportului regional/naţional. Cu ajutorul acestui indicator se poate determina
importanţa fiecărui produs în cadrul exportului regional/naţional.
xij
S ij = (3)
Xj
37
Iapadre P.L. în , op.cit., 2001, pag. 175, consideră că se poate aplica indicele Balassa și la import
36
Unde: xij = exporturile produsului i din regiunea/ţară j
Xj = exporturile totale din regiunea/ţară j
Conform formulei, se poate spune că regiunea/ţară este specializată în exportarea unui anumit produs
dacă regiunea/ţară respectivă prezintă o pondere mare la exportul acelui produs în totalul exporturilor
regionale/naţionale. Dacă se va înlocui exportul cu importul în formula 3, se poate determina gradul
de specializare a importului. O regiune/ţară are avantaje comparative la un produs dacă acest indicator
va avea valori ce tind către zero, întrucât în regiunea/ţară respectivă importul din acel produs nu are o
importanță mare în importul regional/naţional.
Gradul de specializare agregat la nivel de regiune/ţară în funcţie de ponderea exporturilor de produse

în totalul exportului regional/naţional s-a determinat cu ajutorul energiei informaționale Onicescu-
formula corectată39. Acest indice de concentrare Onicescu calculat la nivel de regiune/naţional
măsoară gradul de specializare a exportului regional/naţional din perspectiva concentrării structurii pe
produse a acestuia.

1
∑S 2
ij −
N
Ej =
1 (4)
1−
N
Unde: Sij = ponderea exporturilor din produsul i în total export din regiunea/ţară j
N = numărul total de produse
Indicatorul va oscila în intervalul (0,1), iar concentrarea exportului unei regiuni/ţări pe un număr mic
de produse va face ca valoarea energiei informaţionale Onicescu să tindă spre 1, respectiv existența
un grad ridicat de specializare, în timp ce dispersia exportului pe mai multe produse va face ca
valoarea indicatorului să tindă spre 0, respectiv grad mic de specializare40. Dacă se va înlocui exportul
cu importul în formula 4, atunci se poate determina gradul de specializare a importului la nivel
regional/naţional. Concentrarea importului unei regiuni/ţării pe un număr mic de produse va face ca
valoarea energiei informaţionale Onicescu să tindă spre 1, respectiv existența un grad ridicat de
specializare la import, în timp ce dispersia importului pe mai multe produse va face ca valoarea
indicatorului să tindă spre 0, respectiv grad mic de specializare.
B. Indicatori aferenți ambelor fluxuri de comerț internațional
Indicatorii ce cuantifică gradul de specializare doar pentru export sau import nu oferă o imagine
sintetică a poziției pe care o ocupă regiunea/ţara în economia mondială. Spre exemplu, pentru orice
nivel de specializare aferent exportului, măsurat cu RCA sau RSCA, avantajele comparative reale ale
regiunii/ţări pot fi diferite, întrucât trebuie avută în vedere și dependența acesteia de importuri. Drept
urmare în literatura de specialitate regăsim și indicatori ce iau în considerare ambele fluxuri de comerț
internațional, exportul respectiv importul. Unul dintre cei mai uzitați indicatori este soldul balanței de
comerț exterior. Acest indicator reprezintă starea de echilibru dintre fluxurile de comerț, fiind un
instrument important în măsurarea competitivității externe a economiilor.
38
Dalum B., Laursen K., Villumsen G. "Structural change in OECD export specialisation patterns: De-specialisation and
‘stickiness’", International Review of Applied Economics, nr. 12 (1), 1998, pag. 428
39
Jaba E. "Statistică" Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 195
40
Pascariu G.C., Frunză R., Stângaciu O. A. "Foreign Trade of Romania – a regional perspective", Working papers
Series - Centrul de Studii Europene, Volumul II, nr. 1/2010, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2010, pag. 68
37
Sold ij = xij − mij (5)
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţara j
De remarcat că indicatorul se poate determina atât la nivel de produs cât la nivel de regiune/ţară, și
reprezintă în fapt diferența absolută dintre fluxurile de export și import. Valori pozitive la acest
indicator apar atunci când valoarea exportului este mai mare decât valoarea importului, iar soldul
balanței este negativ când regiunea/ţară importă mai mult decât exportă. Problema ce apare atunci
când se utilizează acest indicator este imposibilitatea de a oferi o imagine sintetică a echilibrului dintre
exporturile și importurile unei regiuni/ţări, de aceea în comparațiile internaționale este nevoie și de
determinarea diferenței relative dintre cele două fluxuri de comerț.
Indicatorul ce surprinde acest aspect este gradul de acoperire a importurilor prin exporturi și se
determină prin intermediul următoarei formule:
xij
grad ij = (6)
mij
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea j

i ϵ {1,…, 19} și j ϵ {1,…, 8}
De remarcat că și acest indicator se poate determina atât la nivel de produs cât la nivel de regiune.
Valori mai mari decât 1 apar atunci când valoarea exportului regional este mai mare decât valoarea
importului, iar gradul de acoperire este subunitar când regiunea importă mai mult decât exportă.
Un alt indicator, ce provine din soldul balanței comerciale și rezolvă problemele ce apar în utilizarea
acestuia, este balanța comercială normalizată și se determină prin raportarea balanței comerciale la
totalul fluxurilor comerciale, cuantificând, astfel, gradul de echilibru respectiv dezechilibru dintre
fluxurile comerciale (export și import).
Aceasta se determină prin intermediul următoarei formule:
xij − mij
z ij =
xij + mij (7)
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţară j
Indicatorul ia valori între -1 și 1, fiind zero atunci când exporturile sunt egale cu importurile și are
valori ce tind către extreme dacă în regiunea/ţară respectivă nu există fluxuri de export sau de import.
Din acest motiv, balanța comercială normalizată oferă o imagine sintetică a gradului de dezechilibru
dintre fluxurile de comerț, întrucât este un instrument valid ce se poate utiliza cu succes în
comparațiile internaționale.
Un al atu al balanței comerciale normalizată ar fi acela că evaluează și raportul dintre specializarea

inter-industrie și cea intra-industrie – cu cât balanța se apropie de valoarea zero cu atât mai mult
exporturile sunt egale cu importurile, existând astfel premisele apariției specializării intra-industrie în
acea regiune/ţară.
Indicele de specializare intra-industrie propus de Grubel şi Lloyd41, reprezintă în fapt diferența până la
1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată.
41
Grubel H., Lloyd P. "The empirical measurement of intra-industy trade" , The Economic Record, nr. 47, 1971, pag. 494-
517
38
În general, indicele se exprimă în procente și se calculează pe fiecare produs în parte, astfel:
( xi + mi ) − xi − mi
GLij = (8)
( xi + mi )
Unde: xij , mij= exporturile respectiv importurile produsului i din regiunea/ţară j
Indicele Grubel şi Lloyd ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile la un
produs sunt egale cu zero - neexistând o specializare intra-industrie la produsul respectiv în
regiune/ţară - şi valori apropiate de 100 când exporturile sunt egale cu importurile, iar gradul de
specializare intra-industrie la produsul respectiv este mare.
Indicele agregat Grubel şi Lloyd42 cuantifică gradul regional/naţional de specializare intra-industrie şi

se obține prin agregarea la nivel de regiune/ţară a indicelui calculat la nivel de produs. Acesta se
determină prin însumarea produselor dintre indicele Grubel şi Lloyd și ponderea fluxurilor comerciale
pe produse (export+import) în fluxurile comerciale regionale.
În general, și acest indice se exprimă în procente și se calculează la nivel regional, astfel:
GL j = ∑ wijGLij (9)
xij + mij
wij = (10)
Xj +Mj
Xj , Mj = exporturile respectiv importurile totale din regiunea/ţara j
GLij = indicii Grubel şi Lloyd pentru produsul i din regiunea/ţara j
Indicele ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile din regiune/ţară sunt egale
cu zero - neexistând o specializare intra-industrie în acea regiune/ţara - şi valori apropiate de 100
când exporturile din regiune/ţară sunt egale cu importurile, iar gradul de specializare intra-industrie în
regiune/ţara este mare. Însă, cuantificarea gradului de specializare intra-industrie reprezintă o
problemă de actualitate în literatura de specialitate, întrucât complexitatea acestui fenomen trebuie
surprinsă din toate punctele de vedere. De aceea de-a lungul timpului indicele Grubel şi Lloyd a fost
îmbunătățit, dar și criticat43, întrucât unii autori precum Lafay, consideră că în măsurarea gradul de
specializare intra-industrie trebuie avută în vedere poziția relativă a acelui produs în cadrul fluxurilor
comerciale regionale.
Drept urmare, Lafay44 propune un indice care în construcția lui să rezolve problema ponderării
indicatorilor în funcție de contribuția fiecărui produs în totalul balanței comerciale. Indicele, modificat
ulterior45, cuantifică avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un produs și se
determină prin multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată pentru un produs și
balanța comercială normalizată pe total regiune, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import) în
totalul fluxurilor regionale.
42
Grubel H., Lloyd P. "Intra-industry trade: the theory and measurement of the international trade in differentiated
products" London, Macmillan, 1975, pag. 21
43
Iapadre P.L. , op.cit., 2001, pag. 177
44
Lafay G. "The measurement of revealed comparative advantages", M.G. Dagenais, P.A. Muet (editori), International
Trade Modeling, Chapman &Hill, London, 1992
45
Bugamelli M. "International Specialization Patterns of the Euro Area and the Main European Countries" , Discussion
Paper No. 402. Rome: Italian Central Bank, 2001, pag. 19
39
Acesta se determină prin intermediul următoarei formule:
 ( x − mij ) X j − M j  ( xi + mi )
LFij =  ij −  (11)
 (x + m ) X + M  X + M
 ij ij j j  j j

Xj , Mj = exporturile respectiv importurile totale din regiunea/ţara j
Valori pozitive pentru acest indice implică avantajul comparativ pentru un produs, deci existența
specializării intra-industrie în regiune/ţară, iar valorile negative indică dependența de import. O
valoarea mare respectiv mică a acestui indice este asociată unui grad de specializare intra-industrie
ridicat respectiv scăzut, iar la nivel de regiune suma indicilor pe produse trebuie să fie egală cu zero.
3.2. Sursele de date folosite în analiza comerţului internaţional
În demersul analizei comerţului internaţional s-a plecat de la baza națională de date oferită de
Institutul Național de Statistică în care fluxurile comerciale de export și import, din perioada 2000-
2010, sunt prezentate pe cele 19 secțiuni din Nomenclatorul Combinat (NC). Datele sunt prezentate
pe secțiuni din NC, întrucât statistica comerţului exterior al României se realizează în conformitate cu
metodologia utilizată pe plan internaţional, iar mărfurile exportate şi importate au fost clasificate,
începând cu anul 1994 după Nomenclatorul Combinat (NC), care stă şi la baza tarifului vamal.
Institutul Național de Statistică este singura sursă oficială pentru astfel de date, întrucât conform
metodologiei utilizate la nivel european până la 1 ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea
Europeană, informaţiile statistice despre comerţul exterior cu bunuri au fost colectate de Autoritatea
Naţională a Vămilor, aceasta fiind instituţia care a colectat şi prelucrat declaraţiile vamale, iar pe baza
lor s-a stabilit nivelul exporturilor şi importurilor, conform sistemului statistic Extrastat.
Începând cu 1 Ianuarie 2007, a devenit operaţional Sistemul Intrastat, astfel încât statisticile de comerţ
internațional cu bunuri sunt obținute prin însumarea datelor din sistemele statistice Intrastat (pentru
comerțul Intra-UE – date culese de INS) și Extrastat (pentru comerțul Extra-UE – date culese de
ANV). Conform metodologiei de înregistrare a comerțului internațional de pe www.insse.ro , pentru
comerţul EXTRA-UE se cuprind schimburile de bunuri între România şi statele nemembre UE, având
ca obiect: importul direct de bunuri pentru consum, bunurile importate scoase din antrepozitele vamale
sau zonele libere pentru a fi puse în consum, exportul de bunuri de origine naţională; exportul de
bunuri importate, declarate pentru consumul intern. Se cuprind, de asemenea: importurile temporare
de bunuri străine pentru prelucrare activă (în interiorul ţării); exporturile de produse compensatoare
rezultate după prelucrarea activă; exporturile temporare de bunuri pentru prelucrare pasivă (prelucrare
în alte ţări); importurile de produse compensatoare rezultate după prelucrarea în afara ţării şi bunurile
importate sau exportate în sistemul de leasing financiar. Nu sunt cuprinse în comerţul internaţional:
bunurile în tranzit, bunurile temporar admise/scoase în/din ţară (cu excepţia celor pentru prelucrare),
bunurile achiziţionate de organizaţii internaţionale pentru utilizări proprii în România, bunurile pentru
şi după reparaţii şi piesele de schimb aferente.
Valoarea bunurilor exportate şi importate se stabileşte pe baza preţurilor efective FOB la exporturi şi a
preţurilor efective CIF la importuri.
Repartizarea pe ţări a schimburilor internaţionale se determină astfel:

- pentru comerţul INTRA-UE, pe baza principiului „ţara de destinaţie” (la exporturi) şi „ţara
de expediţie” (la importuri);
40
- pentru comerţul EXTRA-UE, pe baza principiului „ţara de destinaţie” (la export) şi „ţara
de origine” (la import, cu excepţia cazului în care ţara de origine este un stat membru UE,
caz în care se ia în considerare ţara de expediţie).
Se consideră „ţara de destinaţie”, ţara în care bunurile vor fi consumate, „ţara de expediţie”, ţara din
care bunurile au fost expediate şi „ţara de origine”, ţara în care a fost produs bunul sau în care bunul a
suferit ultima transformare substanţială.
Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) colectează şi prelucrează declaraţiile vamale de export şi

import pentru majoritatea bunurilor. Pentru energie electrică şi gaze naturale, datele sunt colectate pe
formulare statistice, de la societăţile importatoare/exportatoare, de către INS şi se transmit la ANV
pentru prelucrarea şi întregirea datelor obţinute din declaraţiile vamale.
O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au fost desfiinţate barierele vamale între statele
membre. S-a ales o cale liberă în ceea ce priveşte circulaţia mărfurilor în spaţiul intercomunitar, cu
tendinţa de a dispărea declaraţiile vamale ca o sursă tradiţională de date pentru a realiza statistici de
comerţ exterior. Institutului Naţional de Statistică i-a revenit sarcina determinării volumului
schimburilor comerciale ale României cu statele membre UE.
Astfel s-a trecut la colectarea de date statistice privind schimburile intercomunitare direct de la
operatorii economici care realizează aceste operaţiuni, prin sistemul INTRASTAT. Potrivit legislaţiei
europene Oficiul de Statistică al Uniunii, Eurostat, este responsabil pentru armonizarea legislaţiei
comunitare în domeniul statisticilor de comerţ cu bunuri şi pentru aplicarea ei corectă. Pe lângă
legislaţia europeană, există o legislaţie naţională în domeniul colectării datelor de comerţ exterior.
În România, pentru sistemul statistic Intrastat, este în vigoare Legea nr. 422/2006 privind organizarea
şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri. Această lege reglementează
cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri
(Intrastat şi Extrastat), în scopul realizării statisticilor de comerţ cu bunuri între România şi celelalte
state membre UE şi între România şi ţările ce nu fac parte din UE.
Intrastat este un sistem de colectare a datelor statistice privind schimburile de bunuri între statele
membre ale Uniunii Europene. Sistemul statistic Intrastat se referă numai la schimburile de bunuri
între statele membre UE, deci comerţul cu servicii este exclus din acest sistem.
Pentru a putea evalua avantajele comparative față de media Uniunii Europene s-a creat o bază de date
la nivelul UE-27 în care fluxurile comerciale de export și import, din perioada 2000-2010, au fost
prezentate tot pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat (NC), pentru a exista o compatibilitate între
baza de date regională și cea europeană.
Aceasta bază de date a fost creată în urma interogării matricei EU27 Trade Since 1988 By CN8 de pe
server-ul Traditional external trade database access (ComExt) aflat pe site-ul oficial al Oficiul de
Statistică al Uniunii, Eurostat, (http://epp.eurostat.ec.europa.eu). Valoarea totală a fluxurilor
comerciale de export și import la nivelul UE-27 a fost obținută prin însumarea datelor din sistemele
statistice Intrastat (pentru comerțul Intra-UE – date culese de oficiile de statistică din fiecare țară) și
Extrastat (pentru comerțul Extra-UE – date culese din declarațiile vamale).
41
1. Familiarizaţi-vă cu metodologia şi indicatorii ce măsoară dimensiunile comerţului internaţional.
2. Familiarizaţi-vă cu baza de date TEMPO – serii de timp: şi selectaţi o matrice din domeniul
COMERŢ EXTERIOR.
3. Familiarizaţi-vă cu baza de date EUROSTAT– domeniul INTERNATIONAL TRADE.
4. Extrageţi din baza de date TEMPO – serii de timp: domeniul COMERŢ EXTERIOR matricele:
- EXP101D - Valoarea exportului (FOB) pe tari ale Uniunii Europene si sectiuni conform
Nomenclatorului Combinat (NC).
- EXP102C - Valoarea importului (CIF) pe tari ale Uniunii Europene si sectiuni conform
Nomenclatorului Combinat (NC)
informaţii privind comerţul internţional aferent României cu Franţa.
Calculaţi următorii indicatori:

- Indicele Balassa
- Indicele Dalum
- Soldul balanței de comerț exterior
- Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi
42
Capitolul IV.
Analiza comerţului internaţional al României – studiu de caz46
__________________________________________________________________________________
Obiective
Capitolul de faţă are drept principal obiectiv înţelegerea şi efectuarea unei analize asupra comerţului
internaţional aferent unei ţări.
Cuvinte cheie: comerţul internaţional, indici de specializare, nomenclatorul combinat.

__________________________________________________________________________________
Evaluarea comerţului internaţional a necesitat, mai întâi, cuantificarea proceselor de specializare din
România în contexul economic existent în Uniunea Europeană. La nivel național procesele de
specializare au fost evaluate din perspectiva evoluţiei gradului de specializare a exportului şi prin
prisma specializării intra-industrie existente în România.
4.1.Fluxurile comerciale ale României comparativ cu Uniunea Europeană
În demersul analizei privind evaluarea gradului de specializare din România comparativ cu Uniunea
Europeană s-a pornit de la cuantificarea, în funcție de specializarea existentă la nivel european, a
gradului de specializare a exportului şi importului. În ultima parte a acestei analize s-a determinat și
gradul de specializare intra-industrie aferent economiei europene.
4.1.1. Evaluarea gradului de specializare a exportului în raport cu economia europeană
În România ponderea cea mai mare, de peste 20,0%, în structura exporturilor pe secţiuni a
Nomenclatorului Combinat (NC), în ultimii ani, a revenit secţiunii „Maşini, aparate şi echipamente
electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”. Acest aspect indică existenţa în
economia românească a unui anumit grad de specializare în fabricarea de astfel de produse, întrucât
secţiunea deţine ponderi mari în totalul exporturilor. Conform figurii 4.1, peste 27% din exportul
României, din anul 2010, îl reprezintă produsele din această secţiune. De remarcat ar fi că, România
s-a specializat în fabricarea de maşini şi aparate electrice mai ales în ultimii 5 ani, întrucât la începutul
perioadei analizate această secţiune deţinea ponderi mici în exportul total. Nu acelaşi fenomen îl
regăsim în Uniunea Europeană, întrucât în perioada analizată ponderea acestor produse în exportul
european a rămas aproximativ constantă (de la o pondere de 29,9% în anul 2000 la 25,1% în anul
2010).
Alte secţiuni cu ponderi importante în totalul exporturilor din România şi Uniunea Europeană sunt:
- „Mijloacele de transport” - Ponderea exporturilor, ca urmare a specializării în fabricarea de
astfel de produse, a crescut spectaculos în România (de la 5,0% în anul 2000 la 15,7% în
2010) comparativ cu scăderea ușoară înregistrată la nivelul Uniunii Europene (de la 14,5% în
anul 2000 la 12,8% în 2010).
- “Metalele comune şi articole din acestea” - Ponderea exporturilor a scăzut ușor în România
(de la 16,1% în anul 2000 la 12,1% în 2010), în timp ce la nivelul Uniunii Europene se
înregistrează o ușoară creștere (de la 6,6% în anul 2000 la 8,4% în 2010)
- “Materiile textile şi articole din acestea” - Ponderea exporturilor, ca urmare a despecializării
în fabricarea de astfel de produse, a scăzut spectaculos în România (de la 24,4% în anul 2000
46
Stângaciu OA. " Dinamica comerţului internaţional şi convergenţa economiilor regionale în România " Alma Mater,
2012
43
la 8,5% în 2010), iar la nivelul Uniunii Europene ponderea acestor produse în total exporturi
este foarte mică (4,4% în anul 2010).
-
Uniunea Europeană (UE -27) România
100,0 100,0
90,0 90,0
27,4 27,2 27,1 27,5 26,4 25,7 24,8 25,1 25,1 26,9 27,6 26,8 24,6 23,9 24,4 25,0 27,0 26,9
27,4 28,8 28,4 28,8
80,0 80,0
70,0 70,0
12,3 13,4 15,7 15,9 15,7 16,0 16,6 9,4 6,2 5,6
15,4 15,7 19,6 15,5 7,2 11,1
60,0 60,0 8,5
13,4 10,1
4,3 5,1 6,6 10,5
5,5 5,4 6,2 16,2
50,0 5,3 5,2 4,9 4,6 4,4 4,3 5,2 22,4
4,1 4,4 50,0 19,1 12,1
6,6 6,3 4,4 24,4 26,5 25,7 25,5 10,1
6,2 6,4 7,6 7,8 9,0 10,0 9,5 8,4 16,4 14,7
40,0 7,0 40,0
14,6 15,1
14,7 14,8 14,3 13,8 13,2 16,8 15,7
13,5 13,0 12,4 12,8 15,5 14,9
30,0 30,0 13,0 12,3
16,1 13,5 13,0 12,0
9,9
20,0 6,4 8,0
20,0 5,7 5,8
5,3
29,9 29,3 27,8 26,8 26,7 27,1 27,3 27,2
25,8 25,1 24,5 25,1 23,9 26,4
10,0 10,0 20,4 22,2
14,9 15,8 16,1 17,6 17,8
14,1
0,0 0,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
100,0 24,4
16,1 26,5
13,5 25,7
13,0
5,7 25,5
13,0
5,8 22,4
15,5
7,2
6,4 19,1
14,9
11,1
8,0 16,2
15,1
9,9 13,4
16,4
12,0 12,3
10,5
14,7
9,4 16,8
10,1
6,2 15,7
12,1
8,5
5,6
0,0 14,1 14,9
5,3 15,8 16,1 17,6 17,8 20,4 22,2 23,9 26,4 27,2
Maşini electrice Mijloace de transport Metale Materii textile Produse minerale Produse chimice Alte produse
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.1. Ponderea exporturilor principalelor secţiuni din NC în perioada 2000-2010 (%)
Sursă: prelucrare proprie pe baza datelor oferite de Eurostat şi INS
Pentru a exprima în cifre gradul de specializare a exportului pe fiecare secțiune din Nomenclatorul
Combinat s-a calculat, pentru România și pentru fiecare regiune, indicele de specializare Balassa47
raportat la UE-27. Acesta se determină prin raportarea ponderii exportului produsului în totalul
exporturilor naționale sau regionale la ponderea exportului produsului în totalul exporturilor din
Uniunea Europeană. Indicatorul are valori pozitive, fiind mai mare decât 1 atunci când regiunea
înregistrează un grad ridicat de specializare în fabricarea produsului, ponderea regiunii pe piaţa
externă a produsului fiind în aceste condiții mai mare decât media calculată de la nivel european.
Drept urmare, indice calculat la nivelul unei regiuni este influenţat de procesele de specializare
aferente altor economii europene.
6,0
5,5
5,0
4,5
4,0
3,5
3,0
2,5
2,0
1,5
1,0
0,5
0,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Maşini electrice Mijloace de transport Metale
Materii textile Produse minerale Produse chimice
Figura 4.2. Evoluţia indicilor naționali de specializare Balassa - raportați la UE-27 - pentru exportul
pe principalele secţiuni din NC în perioada 2000-2010
România înregistrează cel mai ridicat nivel de specializare, prin urmare și avantaje comparative mari
față de Uniunea Europeană, la exportul de produse textile, pe întreaga perioadă analizată, însă, după
anul 2003 România pierde din aceste importante avantaje comparative la export (de la 4,95 la 1,95 în
anul 2010) [figurile 4.2. și 4.3]. În schimb, exportul de aparate electrice și mijloace de transport a
47
Balassa B. , op.cit., 1965, pag. 99-123
44
adus României, mai ales în ultimii 5 ani, avantaje comparative în creștere de la 0,70 în 2005 la
aproximativ 1,20 în 2010. O altă secțiune cu avantaje comparative mari față de Uniunea Europeană,
pe întreaga perioadă analizată, este secțiunea „Metale comune și articole din acestea”. Specializarea în
fabricarea acestor produse reprezintă o tradiție a economiei românești, întrucât gradul de specializare
rămâne aproximativ constat (în jur de 1,50) în ultimii ani.
10,00
2000
2010
5,00
0,00
Materiale textile
Metale comune
Materiale plastice, cauciuc
Mijloace de transport
Produse animale
Produse alimentare
Produse minerale
Produse chimice
Produse din lemn
Pastă de lemn,hârtie
Încălţăminte
Articole din piatră
Aparate electrice
Aparate optice
Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
Figura 4.3. Evoluţia indicilor naționali de specializare Balassa - raportați la UE-27 – pentru
exportul pe secţiuni din NC în anii 2000 și 2010
Pentru a putea oferi o imagine cuprinzătoare asupra fenomenului de specializare a exportului, raportat
la Uniunea Europeană, este nevoie și de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative față de
Uniunea Europeană pe tipuri de produse exportate. Pentru exprimarea cifrică a avantajului
comparativ la exportul unui produs am calculat indicele de specializare utilizat de Dalum48 (ce
reprezintă o formulă Balassa îmbunătățită). Acesta se determină prin raportarea diferenţei şi sumei
între indicele Balassa şi 1. Indicatorul ia valori între -1 şi 1 şi este pozitiv atunci când regiunea are
avantaj comparativ pentru respectivul produs. Drept urmare, și acest indice calculat la nivelul unei
regiuni este influenţat de procesele de specializare aferente altor economii.
0,800
0,500
0,200
-0,100
-0,400
-0,700
-1,000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.4. Evoluţia indicilor naționali de specializare Dalum - raportați la UE-27 - pentru exportul
48
Dalum B., Laursen K., Villumsen G. , op.cit., 1998, pag. 428
45
România înregistrează cele mai mari avantaje comparative față de Uniunea Europeană la exportul de
produse textile, pe întreaga perioadă analizată, însă aceste avantaje comparative la export scad după
anul 2003 de la 0,63 la 0,32 în anul 2010 [figura 4.4.].Alte secțiuni cu avantaje comparative față de
Uniunea Europeană, pe întreaga perioadă analizată, sunt secțiunile „Metale comune și articole din
acestea” și „Produse minerale”. Specializarea în fabricarea produselor din metal reprezintă o tradiție a
economiei românești, întrucât avantajele rămân aproximativ constate în ultimii ani, în timp ce
despecializarea în fabricarea produselor minerale a dus la o pierdere semnificativă a avantajelor la
export. În schimb, exportul de aparate electrice și mijloace de transport aduce României, începând cu
anul 2009, avantaje comparative în creștere.
4.1.2. Evoluția gradului de specializare a importului în raport cu economia europeană
În România ponderea cea mai mare, de peste 25,0%, în structura importurilor pe secţiuni a
Nomenclatorului Combinat (NC), în ultimii ani, a revenit secţiunii „Maşini, aparate şi echipamente
electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”. Acest aspect indică existenţa în
economia românească a unui anumit grad de specializare în importul de astfel de produse, întrucât
secţiunea deţine ponderi mari în totalul acestora. Peste 28% din importul României, din anul 2010, îl
reprezintă produsele din această secţiune. De remarcat, ar fi faptul că în România specializarea în
importul de maşini şi aparate electrice reprezintă o tradiție a economiei noastre, întrucât și la începutul
perioadei analizate această secţiune deţinea ponderi mari în importul total. Acelaşi fenomen îl regăsim
şi în Uniunea Europeană, întrucât în anul 2000 ponderea acestor produse în importul european era de
29,1%, iar în anul 2010 aceasta a scăzut ușor la 23,8% [figura 4.5].
România Uniunea Europeană (UE -27)

100,0 100,0
90,0 23,4 23,4 90,0

24,9 26,4 26,4 26,9 24,5 24,0 24,2 25,6 27,9 27,8 28,0 27,8 25,9 25,1 24,9 24,5 24,3 26,5 26,2
27,8
80,0 80,0
8,3 7,9 7,5 7,7 7,6 8,3

70,0 7,9 8,4 8,0 10,0 70,0 13,5 13,1 13,6 13,9
11,1 10,2 11,3 13,5 13,1
13,3 13,4 16,5
14,8 12,1
60,0 14,6 13,4 15,6 13,7 60,0
14,4 12,7 11,2 8,5
10,0 8,3 7,9 9,5 11,7 12,5 12,0
7,1 14,8 13,9
50,0 8,3 6,1 6,4 50,0 5,1 5,2 12,0
12,6 10,3 7,1 5,1 5,0 4,7 4,4 4,1 4,1
16,4 16,5 14,9 3,9 4,2
16,1 6,4 7,5 4,3
40,0 40,0
8,4 12,7
7,7 12,9 13,0 13,3 13,0 12,2 11,6
30,0 10,3 11,6 30,0 12,1 11,2 10,7
11,2
20,0 20,0
26,9 28,4 29,1 28,2 26,5 25,9 25,8
24,7 22,7 22,9 24,0 23,8 23,5 24,3 24,9 24,0 25,5 25,1 24,0 22,8 22,7 23,8
10,0 10,0
0,0 0,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
100,0 14,6
16,4
8,3 14,4
7,9
16,1 12,7
16,5
8,4 14,9
8,0
7,7 12,6
13,4
7,9
8,4 10,3
15,6
7,5 14,8
7,7
8,3
11,6 12,1
7,6
7,1 13,7
8,3
6,1 11,1
10,0
7,1 10,0
11,2
6,4
0,0 24,7 22,7 22,9 24,0 23,8 23,5 24,3 24,9 24,0 26,9 28,4
Maşini electrice Mijloace de transport Metale Materii textile Produse minerale Produse chimice Alte produse
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.5. Ponderea importurilor principalelor secţiuni din NC în perioada 2000-2010 (%)
Alte secţiuni cu ponderi importante în importurile din România şi Uniunea Europeană sunt:
- “Metalele comune şi articole din acestea” - Ponderea importurilor din această secţiune a
crescut în România (de la 6,9% în anul 2000 la 10,9% în 2010), în timp ce la nivelul Uniunii
Europene se înregistrează o creștere mai mică (de la 6,2% în anul 2000 la 8,2% în 2010)
- „Mijloacele de transport” - Ponderea importurilor a crescut rapid în România până în anul
2007 (de la 4,2% în anul 2000 la 13,8% în 2007) ca apoi, ca urmare a creșterii specializării
României în fabricarea de astfel de produse, să scadă până la 10,9% în 2010. La nivelul
Uniunii Europene se înregistrează o ușoară scădere a ponderii importurilor din această
secțiune (de la 12,7% în anul 2000 la 10,7% în 2010).
- “Materiile textile şi articole din acestea” - Ponderea importurilor, ca urmare a despecializării
în fabricarea de astfel de produse în sistem lohn, a scăzut spectaculos în România (de la 16,4%
în anul 2000 la 6,4% în 2010), iar la nivelul Uniunii Europene ponderea acestor produse în
totalul importurilor este foarte mică (4,2% în anul 2010)
46
Pentru a exprima în cifre gradul de specializare a importului pe fiecare secțiune din Nomenclatorul
Combinat am calculat, pentru România și pentru fiecare regiune, indicele de specializare Balassa49
raportat la UE-27. Acesta se determină prin raportarea ponderii importului produsului în totalul
importurilor din regiune la ponderea importului produsului în totalul importurilor din Uniunea
Europeană. Indicatorul are valori pozitive, iar regiunea înregistrează un grad scăzut de specializare în
fabricarea unui produs respectiv un grad ridicat de specializare la import atunci când indicatorul este
mai mare decât 1. 5
4,5
2000
4
2010
3,5
2,5
1,5
0,5
Materiale textile
Metale comune
Încălţăminte
Aparate electrice
Aparate optice
Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse animale
Produse alimentare
Produse minerale
Produse chimice
Produse din lemn

Produse vegetale
Figura 4.6. Evoluţia indicilor naționali de specializare Balassa - raportați la UE-27- pentru importul
pe secţiuni din NC în perioada 2000-2010 ,
Drept urmare, indicele calculat la nivelul unei regiuni este influenţat de procesele de specializare
aferente altor economii. România înregistrează cel mai ridicat nivel de specializare la importul de
produse textile, pe întreaga perioadă analizată, iar, după anul 2002, gradul de specializare la import
scade (de la 4,95 la 1,95 în anul 2010). În schimb, la importul de aparate electrice și produse din
metal, România “câștigă” dezavantaje comparative în perioada 2000-2010 de la 0,85 respectiv 1,05
în 2000 la 1,19 respectiv 1,32 în 2010 [figura 4.6]. O altă secțiune la care gradul de specializare la
import a fost în creștere față de Uniunea Europeană, până în anul 2008, este secțiunea „Mijloace de
transport”. Creșterea specializării în fabricarea acestor produse, mai ales în ultima perioadă, a dus la
pierderea dezavantajelor comparative de la 1,11 în anul 2008 la 0,69 în anul 2010.
0,800
0,500
0,200
-0,100
-0,400
-0,700
-1,000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Figura 4.7. Evoluţia indicilor naționali de specializare Dalum - raportați la UE-27 - pentru importul
49
Iapadre P.L. în , op.cit., 2001, pag 174 – consideră că acest indice se poate aplica și la importuri
47
Pentru a putea oferi o imagine completă asupra fenomenului de specializare a importului este nevoie și
de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative pe tipuri de produse importate. Pentru
exprimarea cifrică a avantajului comparativ la importul unui produs dintr-o regiune am calculat
indicele de specializare utilizat de Dalum50 (ce reprezintă o formulă Balassa îmbunătățită). Acesta se
determină prin raportul dintre diferenţa şi suma între indicele Balassa şi 1. Indicatorul ia valori între -1
şi 1 şi este pozitiv atunci când regiunea are dezavantaj comparativ la importul respectivului produs,
ceea ce ar însemna că există un grad scăzut de specializare în fabricarea acelor bunuri. Drept urmare,
indicele calculat la nivelul unei regiuni este influenţat de procesele de specializare aferente altor
regiuni.
România înregistrează cele mai mari dezavantaje comparative față de Uniunea Europeană la
importul de produse textile, pe întreaga perioadă analizată, însă aceste dezavantaje comparative la
import scad după anul 2003 de la 0,52 la 0,22 în anul 2010 [figura 4.7.]. O altă secțiune ce
înregistrează dezavantaje comparative mici la import, comparativ cu Uniunea Europeană, pe întreaga
perioadă analizată, este secțiunea „Metale comune și articole din acestea”, în timp ce la importul de
produse minerale dezavantajele comparative mari înregistrate la începutul perioadei analizate se
transformă, începând cu anul 2007, în avantaje comparative ce cresc până în prezent. În schimb,
importul de aparate electrice aduce României, din păcate, începând cu anul 2006, dezavantaje
comparative în creștere.
4.1.3. Specializarea intra-industrie la nivelul Uniunii Europene
Pentru a exprima în cifre specializare intra-industrie a fiecărei secțiuni din Nomenclatorul Combinat
s-a calculat, la nivelul Uniunii Europene, indicele de specializare Grubel și Lloyd51. Indicele
reprezintă, în fapt, diferența până la 1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată. În general,
indicele se exprimă în procente și ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile
sunt egale cu zero, neexistând, în acest caz o specializare intra-industrie, sau ia valori apropiate de 100
când exporturile sunt egale cu importurile.
100,0
99,2 99,6 99,7 99,9

97,4 97,6 97,8
95,8
94,1 95,0
94,0
91,0 91,2 91,4 91,6
88,7
80,0
2000
2010
60,0
61,8
Materiale textile
Metale comune
Produse minerale
Produse chimice
Produse alimentare
Aparate optice
Încălţăminte
Aparate electrice
Produse animale
Produse din lemn

Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
Figura 4.8. Indicii de specializare Grubel și Lloyd pe secţiuni din NC aferenți UE-27
în anii 2000 şi 2010;
Conform figurii 4.8., în Uniunea Europeană există discrepanțe între secțiunile din NC, în ceea ce
privește gradul de specializare intra-industrie, iar principalele tendințe de specializare intra-industrie
înregistrate în UE-27 sunt:
50
Dalum B., Laursen K., Villumsen G. "The long term development of OECD export specialisation patterns: De-
specialisation and ‘stickiness’", DRUID Working Papers, nr. 96 (14), 1996, pag. 8
51
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1971, pag. 494-517
48
- un grad mare de specializare intra-industrie (peste 97%) există la comerţul cu produse din
metal, aparate electrice, articole textile (acest fenomen este caracteristic întregii perioade) și
produse din lemn (gradul de specializare a crescut mai ales în ultimii ani).
- un grad mediu de specializare intra-industrie regăsim la comerţul cu produse chimice, produse
alimentare (o specializare medie s-a înregistrat în toată perioada) și aparate optice (gradul
mediu de specializare se datorează scăderilor din ultimii ani).
- un grad scăzut de specializare intra-industrie (sub 90%) s-a înregistrat la comerţul cu
produsele minerale (specializarea scăzută la aceste produse este caracteristică întregii perioade
2000-2010) și grăsimi și uleiuri (gradul mic de specializare se datorează scăderilor din ultimii
ani).
Pentru a determina gradul de specializare intra-industrie la nivelul Uniunii Europene s-a calculat
indicele agregat de specializare intra-industrie Grubel și Lloyd52 prin agregarea la nivel UE-27 a
indicelui calculat anterior la nivel de secțiune.
100,0
90,0 93,7 93,2 92,8 93,3 93,3

92,2 91,5 92,4 91,7 91,6
91,3
80,0 76,4
74,0
71,2
69,1 69,2 69,5
67,4 68,3
70,0 67,1 66,5 67,2
60,0 UE-27
România
50,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.9. Indicii de specializare Grubel şi Lloyd agregați pentru România și UE-27
în perioada 2000-2010 (%)
Gradul de specializare intra-industrie din Uniunea Europeană rămâne aproximativ constant în

perioada 2000-2010, la o valoare de peste 90%, în timp ce în România gradul de specializare intra-
industrie crește de la 67,1% în anul 2000 la 76,4% în anul 2010 [figura 4.9.].Pentru a putea oferi o
imagine completă asupra fenomenului de specializare intra-industrie a comerțului internațional este
nevoie și de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative pe tipuri de produse. Pentru a
cuantifica avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un produs s-a calculat indicele de
specializare Lafay53- formula ajustată54.
Acesta se determină prin multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată a unui produs
și balanța comercială normalizată pe total UE-27, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import)
în totalul fluxurilor europene. Valorile pozitive ale indicelui reprezintă avantaje comparative pentru
acel produs, în timp ce valorile negative indică dezavantaje comparative. Cu cât este mai mare
valoarea acestui indice cu atât este mai mare gradul de specializare intra-industrie.În Uniunea
Europeană, în anul 2010, 13 din cele 17 secțiuni analizate, înregistrau avantaje comparative în
comerțul de tip intra-industrie, iar restul de 4 aveau dezavantaje. Dacă se face o corelaţie, pe secţiuni,
între avantajele/dezavantajele comparative și indicii Grubel și Lloyd, se pot observa principalele
tendințe ale specializării intra-industrie. [figura 4.10.]
52
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1975, pag. 21
53
Lafay G. , op.cit., 1992
54
Bugamelli M. , op.cit., 2001, pag. 19
49
1,21
1,07
0,66
0,20 0,25 0,26 0,27

0,03 0,04 0,07 0,10
-0,04 -0,01 0,00 0,00
-0,20
0,0
-2,0 2000
2010
-3,83
-4,0
Metale comune
Materiale textile
Materiale plastice,
Produse minerale
Produse animale
Produse din lemn
Încălţăminte
Aparate optice
Produse alimentare
Aparate electrice
Produse chimice
Grăsimi,uleiuri
Piei, blănuri
Produse vegetale
cauciuc
Figura 4.10. Indicii de specializare Lafay pentru UE-27 pe secţiuni din NC
în anii 2000 şi 2010,
Ierarhizând crescător secţiunile din NC în funcţie de valorile indicilor Lafay, situaţia, la nivel
european, este următoarea:
- avantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse chimice – avantajele comparative mari sunt însoțite de un grad de specializare mediu
spre scăzut
- mijloace de transport – avantajele mici înregistrate la începutul perioadei au crescut până în
anul 2006, după care se înregistează o scădere, iar gradul de specializare la aceste bunuri are
valori medii
- aparate electrice - avantajele comparative mari sunt însoțite de o specializare ridicată
- dezavantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse minerale – dezavantajele sunt în creștere la aceste produse, mai ales în ultimii ani, iar
gradul de specializare este scăzut
- produse vegetale - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie spre scăzută
- avantaje/dezavantaje comparative apropiate de zero se înregistrează la 7 secţiuni:
- produse din lemn– dezavantajele în scădere s-au transformat în avantaje mici, mai ales în
ultimii ani, iar gradul de specializare este ridicat
- articole de încălțăminte - avantajele mici sunt constante în perioada analizată, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie
- produse din metal - avantajele mici sunt constante în perioada analizată, iar gradul de
specializare la aceste bunuri este ridicat.
În concluzie, Uniunea Europeană înregistrează avantaje comparative la comerțul de tip intra-
industrie aferent produselor ce utilizează în procesul de fabricație tehnologiile înalte și mediu-
ridicate, iar acest comerț aduce beneficii importante în procesul de creștere economică.
4.2. Specializarea intra-industrie la nivelul României
Analiza proceselor de specializare intra-industrie a presupus, în primul rând, calcularea indicelui

Grubel și Lloyd la nivel de secțiune din Nomenclatorul Combinat, determinându-se, astfel, gradul de
specializare intra-industrie pe secţiuni. Pentru a scoate în evidență secțiunile din Nomenclatorul
Combinat, ce prezintă avantaje respectiv dezavantaje comparative în comerțul intra-industrie, s-a
utilizat indicele de specializare Lafay.
50
4.2.1. Analiza soldului balanţei de comerţ exterior şi a gradului de acoperire a importului prin
exporturi pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat
Soldul balanţei de comerţ exterior, determinat ca diferenţa absolută dintre valoarea exporturilor CIF şi
valoarea importurilor FOB, şi gradul de acoperire a importului prin exporturi, determinat ca raport
procentual dintre valoarea exporturilor CIF şi valoarea importurilor FOB, oferă indicii importante cu
privire la existenţa în economie a unei specializări intra-industrie, fiind dovezi concrete ale creşterii
sau descreşterii performanţelor unei economii.
79,2 77,2 78,8
72,5 73,6 72,0 74,1
68,3
60000000 63,4 57,6 58,7
50000000 Gradul
Gradul de acoperire
de acoperire a a
exporturilorcu
importurilor cu importurile
exporturile (%)(%)
40000000
30000000
20000000
Soldul negativ al
balanței comerciale
10000000 CIF-FOB
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.11. Evoluţia soldului balanţei comerciale CIF-FOB şi a gradului de acoperire a importurilor
prin exporturi (%) în România
Sursă: prelucrare proprie pe baza datelor oferite de INS
În cazul economiei româneşti, după cum se remarcă în figura 4.11., soldul balanţei comerciale a fost
negativ în toată perioada analizată. Soldul negativ a înregistrat creşteri importante, de la un an la
altul, până în 2008 (drept urmare, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a înregistrat şi el o
scădere de la 79,2% în 2000 la 58,7% în 2008), iar după declanşarea crizei la nivel mondial valoarea
exporturilor a scăzut, ajungându-se, astfel că în anul 2010 se înregistrează un grad de acoperire
apropiat de valorile anului 2000.
200,0
100,0
0,0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Figura 4.12. Evoluţia gradului de acoperire a importurilor prin exporturi (%)

în România pe principalele secţiuni din NC
51
La nivel naţional, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi calculat pe fiecare secţiune din
Nomenclatorului Combinat (NC) înregistrează discrepanţe mari [figura 4.12]. Secţiunea “Materiile
textile şi articole din acestea” este singura care are un grad de acoperire de peste 100%, în toată
perioada analizată, secţiunea „Mijloacele de transport” are valori pozitive ale soldului balanţei
comerciale doar în ultimii 2 ani, iar secţiunea „Maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de
înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile” înregistrează valori ale gradului de acoperire de sub
100% , respectiv un sold negativ al balanţei comerciale, în toată perioada analizată.
4.2.2. Evoluţia gradului de specializare intra-industrie pe secțiuni din Nomenclatorul Combinat
Pentru a exprima în cifre specializarea intra-industrie a fiecărei secțiuni din Nomenclatorul Combinat
s-a calculat, pentru fiecare regiune, indicele de specializare Grubel și Lloyd55. Acesta reprezintă, în
fapt, diferența până la 1 a valorii absolute a balanței comerciale normalizată. În general, indicele se
exprimă în procente și ia valori între 0 şi 100, fiind zero când exporturile sau importurile sunt egale cu
zero, neexistând, în acest caz o specializare intra-industrie, sau ia valori apropiate de 100 când
exporturile sunt egale cu importurile. În România există discrepanțe între secțiunile din NC în ceea ce
privește gradul de specializare intra-industrie [figura 4.13], iar principalele tendințe de specializare
intra-industrie înregistrate la nivel național sunt:
- un grad ridicat de specializare intra-industrie există la comerţul cu produse textile (acest
fenomen este caracteristic întregii perioade luată în studiu), produse din metal și la mașini și
aparate electrice (gradul de specializare a crescut mai ales în ultimii ani);
- un grad mediu de specializare intra-industrie regăsim la comerţul cu produse minerale (o
specializare medie s-a înregistrat în toată perioada), produse alimentare și optice (gradul
mediu de specializare se datorează creșterilor din ultimii ani);
- un grad scăzut de specializare intra-industrie s-a înregistrat la comerţul cu produse din hârtie
(specializarea scăzută la aceste produse este caracteristică perioadei 2000-2010), produse
chimice și articole din piatră (gradul mic de specializare se datorează scăderilor din ultimii
ani).
100,0
97,9
93,2
88,6
80,0 85,9 86,0
73,7 75,3
71,9 73,0
60,0
61,2 61,2
57,0
54,2
49,0 50,2
40,0 47,6
37,5
2000
20,0
2010
0,0
Metale comune
Materiale textile
Produse chimice
Produse din lemn
Produse minerale
Încălţăminte
Produse animale
Aparate optice
Produse alimentare
Aparate electrice
Piei, blănuri
Grăsimi,uleiuri
Produse vegetale
Figura 4.13. Indicii naţionali de specializare Grubel și Lloyd pe secţiuni din NC

în anii 2000 şi 2010 (%);
4.2.3. Evaluarea în profil regional a avantajelor şi dezavantajelor comparative din perspectiva

indicelui de specializare Lafay
Pentru a putea oferi o imagine cuprinzătoare asupra fenomenului de specializare intra-industrie a

comerțului internațional este nevoie și de evaluarea avantajelor sau dezavantajelor comparative pe
55
Grubel H., Lloyd P. , op.cit., 1971, pag. 494-517
52
tipuri de produse. Pentru a cuantifica avantajul comparativ al specializării intra-industrie pentru un
produs s-a calculat indicele de specializare Lafay56 - formula ajustată57. Acesta se determină prin
multiplicarea diferenței dintre balanța comercială normalizată a unui produs și balanța comercială
normalizată pe total regiune, cu proporția fluxurilor comerciale (export+import) în totalul fluxurilor
regionale. Conform acestei metodologii la nivel de regiune suma indicilor pe secțiuni din NC trebuie
să fie egală cu zero. Valorile pozitive ale indicelui reprezintă avantaje comparative pentru un acel
produs, în timp ce valorile negative indică dezavantaje comparative. Cu cât este mai mare valoarea
acestui indice cu atât este mai mare gradul de specializare intra-industrie.
6,0
4,0
4,0
2,0
1,0 1,0 1,2

0,0 0,6 0,7
-0,2 0,0
-0,6 -0,5 -0,4 -0,4 -0,4
-0,9 -0,7
-2,0
-3,0 -2,7
-4,0
2000
-6,0
2010
-8,0
Metale comune
Materiale textile
Produse chimice
Produse minerale
Aparate electrice
Produse animale
Produse alimentare
Aparate optice
Încălţăminte
Produse din lemn

Piei, blănuri
Grăsimi,uleiuri
Produse vegetale
Figura 4.14. Indicii naţionali de specializare Lafay pe secţiuni din NC în anii

2000 şi 2010
Conform figurii 4.14., în România, în anul 2010, doar 7, din cele 17 secțiuni analizate, înregistrau
avantaje comparative la comerțul de tip intra-industrie, restul de 10 având dezavantaje. Dacă se face o
corelaţie, pe secţiuni, între avantajele respectiv dezavantajele comparative și indicii Grubel și Lloyd,
se pot observa principalele tendințe ale specializării intra-industrie. Ierarhizând crescător secţiunile
din NC în funcţie de valorile indicilor Lafay, situaţia, la nivel naţional, este următoarea:
- avantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- mijloace de transport - creșterile spectaculoase din ultimii ani sunt însoţite şi de un grad de
specializare mediu spre ridicat;
- produse din lemn – avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii
ani, dar gradul de specializare la aceste bunuri este scăzut;
- produse textile - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii ani,
iar gradul de specializare rămâne ridicat;
- încălțăminte - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii ani,
iar gradul de specializare la aceste bunuri are o valoare medie.
- dezavantaje comparative mari se înregistrează la secţiunile:
- produse chimice – dezavantajele sunt în creștere la aceste produse, mai ales în ultimii ani, iar
gradul de specializare este scăzut;
- produse minerale - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie;
- materiale plastice - dezavantajele rămân constante pe întreaga perioadă, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie.
- avantaje/dezavantaje comparative apropiate de zero se înregistrează la secţiunile:
56
Lafay G. , op.cit., 1992
57
Bugamelli M. , op.cit., 2001, pag. 19
53
- produse alimentare – dezavantajele sunt în scădere mai ales în ultimii ani, iar gradul de
specializare la aceste bunuri are o valoare medie;
- aparate optice - dezavantajele sunt în scădere mai ales în ultimii ani, iar gradul de specializare
la aceste bunuri este mediu spre ridicat;
- produse din metale - avantajele mari înregistrate la începutul perioadei au mai scăzut în ultimii
ani, dar gradul de specializare rămâne ridicat.
54
1. Analizaţi fluxurile de comerţ internaţional din ...... (alegeţi o ţară).
55
Bibliografie selectivă
1. Bal Ana (coordonator), Economie mondială – suport curs, Bucureşti

2. Balassa B. "Trade liberalisation and Revealed Comparative Advantage" Manchester School of
Economic and Social Studies, nr. 333, 1965
3. Carbaugh R. "International Economics", South-Western Cengage Learning, Mason USA,
2008
4. Dalum B., Laursen K., Villumsen G. "Structural change in OECD export specialisation
patterns: De-specialisation and ‘stickiness’", International Review of Applied Economics, nr.
12 (1), 1998
5. Drăgan G. "Fundamentele comerţului internaţional" Editura ASE, Bucureşti, 2004
6. Dumitrescu S., Bal Ana, Economie mondială, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,
2002
7. Fujita M., Krugman P., Venebles A. "The Spatial Economy - Cities, Regions, and
international Trade" The MIT Press Cambridge, Massachusetts, London, 1999
8. Grubel H., Lloyd P. "The empirical measurement of intra-industy trade" , The Economic
Record, nr. 47, 1971, pag. 494-517
9. Grubel H., Lloyd P. "Intra-industry trade: the theory and measurement of the international
trade in differentiated products" London, Macmillan,
10. Ignat I., Pralea S., Economie mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
11. Iapadre P.L. "Measuring international specialization" International Advances in Economic
Research, Springer Netherlands, Volume 7, Number 2 / May, 2001
12. Krugman P., Obstfeld M. "International Economics - Teory and Policy" Pearson Education
International, 2003
13. Krugman P., Venebles A. "Globalization and inequality of nation" Quarterly Journal of
Economics, nr. 110 (4), 1995
14. Lafay G. "The measurement of revealed comparative advantages", M.G. Dagenais, P.A. Muet
(editori), International Trade Modeling, Chapman &Hill, London, 1992
15. Linder S.B. „An essay on trade and transformation” , Wely and Sons New York, 1961
16. Lassudrie-Duchêne B. „La demande de difference et l’echange international”, Economie et
Societes, 1971
17. Olteanu D., "Specializarea tehnologică a producției și exportului la nivel European, din
perspectiva convergenței reale" Academia Română, Institutul Național de Cercetări
economice, Seria Working Paper, no. 6, 2008
18. Ricardo D. „Opere alese. Despre principiile economiei politice și impunerii", Editura
Academiei Române, Vol I, București, 1959
19. Samuelson P. „International trade and the equalisation of factor prices", The Economic
Journal, June 1948
20. Stângaciu O.A. Convergenţa comerţului regional intra-industrie în România - o perspectivă
empirică asupra modelelor de specializare, Editura Alma Mater a Universităţii „Vasile
Alecsandri” din Bacău, 2012
21. Stângaciu O.A. Dinamica comerţului internaţional şi convergenţa economiilor regionale în
România, Editura Alma Mater a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, 2012
22. Smith A. „Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei", Editura Academiei
Române, Vol I și II, București, 1965
23. Sută N., Sută-Selejan S. "Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane", vol. I şi
II, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
24. U. von Schutz şi M. Stierle „Regional specialization and sectoral concentration: an empirical
analysis for the enlarged EU" Paper presented at the European Regional Science Association
2003 Congress, August 2003, Finlanda
25. R. Vernon „International investment and international trade in the product life cycle”,
Quaterly Journal of Economics, 1966
26. * * *, www.wto.org
56
PROIECT
Comerţ internaţional
Analizaţi comerţul internaţional al .....(alegeţi o ţară)..... din următoarele perspective:
(6 puncte) 1) Poziţionarea economiei naţionale în cadrul sistemului economiei mondiale.

Aveţi în vedere următoarele aspecte:
- tipologia economiei naţionale
- locul şi structura comerţului internaţional
- tipul de specializare internaţională (intersectorială sau
inter/intraindustrie) în funcţie de structura comerţului
Analiza se poate baza pe informaţiile prezentate în fişa Trade profile de pe
site-ul https://www.wto.org/ (link: Documents, data and resources ->Statistics
-> Merchandise trade -> See also: Trade profile -> Download publicaţia
Trade Profiles 2019- Published in 2019).
(3 puncte) 2) Indicatori aferenţi fluxurilor de comerţ internaţional ale economiei pe

categorii de bunuri. Aveţi în vedere următorii indicatori:
- soldul balanţei comerciale
- gradul de acoperire a importurilor prin exporturi
- balanţa comercială normalizată
Analiza se poate baza pe categoriile de produse (Merchandise trade by
commodity: Agricultural products, Fuels and mining products, Manufactures)
prezentate în baza de WTO Data Portal de pe site-ul https://www.wto.org/
(link: Documents, data and resources ->Statistics -> WTO Data Portal.
În ramura -> International trade statistics -> Merchandise trade values ->
Bifaţi Merchandise exports by product group and destination – annual
(Million US dollar), Merchandise imports by product group – annual (Million
US dollar).
În ramura-> Reporting Economies ->Bifaţi Ţara dorită
În ramura-> Products / Sectors ->Bifaţi Select all
În ramura-> Partner Economies ->Bifaţi World
În ramura-> Years ->Bifaţi 2018
Se acordă 1 punct din oficiu.

Comert International

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comert International

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “Vasile Alecsandri” din BACĂU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Cuvinte cheie: economii naţionale, societăţi transnaţionale, organizaţiile economice interstatale,

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile

1.1 Economiile naţionale

Un moment esenţial, decisiv, pentru procesul de constituire a economiilor naţionale reprezintă

1.1.1.Caracteristicile principale ale unei economii naţionale1

Potenţialul economical unei ţări este evaluat din două perspective:

1.1.3. Tipologia economiilor naţionale3

Caracterisicile ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă

Trăsăturile comune ale ţărilor dezvoltate sunt:

Caracterizarea ţărilor în dezvoltate cu economie de piaţă

Ţările în dezvoltare pot fi grupate, după originea lor, în:

1.2. Organizaţile economice interstatale4

Tipuri şi forme ale organizaţiilor economice interstatale

Există grade diferite de integrare interstatală:

Integrarea interstatală generează un mecanism capabil să permită agenţilor economici performanţe

1.3. Societăţile transnaţionale (STN)

În economia mondială contemporană, societăţile transnaţionale au devenit principalii agenţi

Tipologia societăţilor transnaţionale5

Din punct de vedere al modului de implantare în exterior şi al strategiilor de dezvoltare, societăţile

În funcţie de modul în care se realizează controlul, se disting:

Luând în considerare funcţiile îndeplinite de filiale, acestea pot fi:

Estimarea fenomenului de transnaţionalizare se realizează cu ajutorul unor indicatori cum ar fi:

1.4. Diviziunea mondială a muncii

Diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de specializare a agenţilor

Prezentarea principalelor aspecte teoretice privind tipologia specializării internaționale a necesitat

A. Tipologia specializării aferentă unui singur flux de comerţ internaţional

Specializarea în exportul sau importul de tehnologii înalte presupune schimburi comerciale

- ridicat Specializare în exportarea de - ridicat

- mediu Specializare în exportarea de - mediu

- scăzut Specializare în exportarea de - scăzut

B. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Specializarea inter-sectorială a fost specifică secolelor XVIII și XIX și a presupus schimburi

Figura 1.2. Tipologia specializării aferentă ambelor fluxuri de comerţ internaţional

Specializarea intra-industrie presupune schimburi comerciale dintre regiuni ce au ca obiect de

- Industria 1 Specializarea Inter-industrie cu - Industria 1

(tehnologii înalte) Specializarea Inter-industrie cu (tehnologii înalte)

Figura 1.3. Exemple de specializări tehnologice aferente ambelor fluxuri de comerţ

1.4.2. Rolul specializării internaţionale în cadrul economiei mondiale15

1.5. Relaţiile economice internaţionale16

Diviziunea mondială a muncii, specializarea internaţională în producţie, au creat necesitatea stabilirii

Aceste relaţii se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat. Existenţa şi dezvoltarea

Multilateralizarea relaţiilor economice internaţionale decurge, totodată, din necesitatea rezolvării

Existenţa relaţiilor economice internaţionale face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice

1.6. Piaţa mondială17

Formele pieţei mondiale sunt:

Factorii care influenţează evoluţia pieţei mondiale sunt:

În funcţie de natura obiectului tranzacţiei, piaţa mondială se divide în:

Toate aceste segmente pot fi: pieţe caracteristice şi pieţe necaracteristice.

Din punct de vedere al nivelului de accesibilitate, pieţele pot fi:

1. Familiarizaţi-vă cu noţiunile aferente componetelor sistemului economiei naţionale.

2. Familiarizaţi-vă cu site-ul https://www.wto.org/ .

3. Familiarizaţi-vă cu site-ul http://www.oecd.org/ .

Cuvinte cheie:modelul avantajelor absolute, modelul avantajelor comparative, modelul Heckscher-

2.1. Fundamentarea teoretică a principalelor modele aferente teoriilor tradiționale

A. Modelul avantajelor absolute

Modelul avantajelor absolute, elaborat de A. Smith20, presupune că regiunea se va specializa în

Avantaj Dezvantaj Dezvantaj Avantaj

Figura 2.1. Modelul avantajului absolut

B. Modelului avantajelor comparative

Raport de schimb Raport de schimb

Raport de schimb Raport de schimb