UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU 

FACULTATEA DE DREPT 
SPECIALIZAREA: DREPT
 CENTRUL TUTORIAL: MIERCUREA CIUC
 

DISCIPLINA: 

DREPT CIVIL

Tema de control I 
CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE

Coordonator: 
Conf. univ. dr. Circa Adrian

Studenta: 
Oajdea Anda
 Anul II

Anul universitar 2020-2021 

Semestrul II
 CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE

 Noțiunea de obligație

 Domeniul obligațiilor

Toate raporturile juridice stabilite între două sau mai multe persoane reprezintă o totalitate de
drepturi personale, noţiunea îmbrăţişând atât raporturile juridice nonpecuniare, precum
autoritatea parentală, cât şi raporturile juridice pecuniare, însă în accepţiunea sa restrânsă,
construită pe un conţinut tehnic, dreptul personal sau obligaţia reprezintă un raport juridic
pecuniar creat între persoane.

Dreptul obligaţional este un drept al intereselor egoiste degrevat de orice consideraţii de

ordin afectiv, care dau un aspect particular drepturilor personalităţii şi raporturilor juridice
familiale.

 Definiția

Obligație – Datorie, sarcină, îndatorire

Cea mai generală accepţiune a cuvântului „obligaţie” determină orice comandă prescrisă de
lege sau morală sub imperiul căreia poate fi ghidată conduita unui individ. în formula dată, însă,
nu este redată latura obligaţiilor potrivit căreia o persoană se îndatorează faţă de o altă persoană,
în cazul dat se vorbeşte, de exemplu, despre îndatorirea cetăţenilor de o anumită vârstă de a-şi
satisface serviciul militar sau că toţi proprietarii de pământ trebuie să se conformeze normelor
regionale ce vizează modul de execitare a dreptului lor de proprietate.

Însă, ea nu prezintă decât partea pasivă a obligaţiei – persoana obligată este ţinută să
efectueze o prestaţie, fiind privită în calitate de debitor. Obligaţia, astfel, fiind un element al
pasivului patrimoniului său, o datorie. Or, ea prezintă în mod necesar şi o faţă inversă. Pentru
persoana care trebuie să profite de pe urma prestaţiei realizate, obligaţia se conturează ca un
element al activului patrimoniului său, în cazul dat vorbim despre o creanţă a creditorului.

pagina 1 din 9
 Văzută de pe poziţia unei creanţe, obligaţia, dreptul personal apare a fi similar unui drept
real. Astfel, se explică de ce în diferite legislaţii, dreptul de proprietate se răsfrânge nu numai
asupra bunurilor corporale, dar şi asupra creanţelor.

Importanţa obligaţiilor, văzute ca un element al activului, este absolut indiscutabilă. Spre

exemplu investitorii realizeză anumite investiţii importante în valorile statale sau în valorile
emise de colectivităţile publice, societăţile comerciale, etc. Acţiunile cumulate ale acestor
investitori ne permite să afirmăm că activul patrimonial este compus în principal de obligaţii şi
nu drepturi reale.

Sensurile particulare ale noţiunii de „obligaţie”:

Obligatiile civile sunt numeroase si variate. Este ceea ce a condus cu necesitate la anumite
delimitari si diviziuni, la anumite clasificari, dintre care unele rezulta din lege, iar altele au fost
formulate in doctrina juridica.

      Clasificarile obligatiilor sunt de natura a contribui la cunoasterea si aprofundarea importantei

institutii a obligatiilor, la sesizarea asemanarilor si deosebirilor de structura si de regim juridic ce
exista intre diferitele categorii de obligatii civile.

Când opunem obligaţiei dreptul real, atunci o înfăţişăm în mod simplist drept un element al
activului patrimoniului, atfel spus ea reprezintă un sinonim al creanţei.

În dreptul comercial, obligaţia semnifică titlul, instrumentul care constată diferite

împrumuturi băneşti: societăţile comerciale emit obligaţii în cazul în care ele contractează un
împrumut.

Cât priveşte doctrina rusă, aceasta defineşte obligaţia ca fiind totalitatea relaţiilor stabilite
între membrii circuitului economic, reglementate de normele dreptului obligaţional, adică drept o
manifestare a raporturilor juridice civile.

Sintetizând cele expuse mai sus am putea afirma că obligaţiile, în calitate de instituţie a
dreptului civil, reprezintă o grupă independentă de norme juridice, care reglementeză relaţii
patrimoniale omogene şi personal nepatrimoniale legate de acestea din sfera circuitului
economic, relaţii care se stabilesc în procesul de circulaţie comercială a bunurilor materiale,
indirect însoţind transmiterea de valori materiale de la o persoană la alta. Obligaţiile pot fi
calificate ca repezentând forma juridică a circuitului economic, altfel spus – formula de drept a
dinamicii relaţiilor economice.

pagina 2 din 9
  Obiectul obligațiilor
Obiectul obligaţiei îl reprezintă prestaţia datorată de către debitor. Această prestaţie constă
concomitent atât dintr-o faptă pozitivă: plata unei sume băneşti, livrarea unui bun, executarea
unei lucrări, etc, cât şi dintr-o faptă negativă, spre exemplu unui actor i se cere să nu joace
rolurile sale decât pe scena teatrului cu care are încheiat un contract.

Se evidenţiază concluzia conform căreia prestaţia, ca obiect al obligaţiei, trebuie în mod

necesar să fie evaluabilă în bani, adică să aibă o valoare pecuniară, dar totodată ea nu constă
întotdeauna într-un vărsământ de bani.

 Aspecte tehnice privind reglementarea obligațiilor

Dreptul occidental și sateliții săi sunt puternic inspirate de regulile enunțate de juriștii
dreptului clasic roman, aceste reglementări fiind preluate în principal din Instituțiile lui Justinian.
Făcând abstracție de obiectul fiecărei obligații în particular și personalitatea obligaților, juriștii
romani au reușit să creeze o veritabilă aritmetică a dreptului obligațional.

Această construcție logică a raporturilor dintre creditor și debitor este, mai puțin decât
celelalte domenii ale dreptului civil, afectată de evoluție. Dreptul familiei, regimurile
matrimoniale, succesiunea se modifică sub imperiul condițiilor sociale și politice, dreptul de
proprietate, fie și la o scară mai redusă, de asemenea depinde de acești factori. Obligațiile, însă,
formează o insulă de rezistență față de dreptul în mișcare. Astfel, se explică universalismul
dreptului obligațional.

Dar totodată, sub un aspect propriu-zis tehnic și logic, construcția romană se prezintă a fi în
prezent insuficientă. Romanii tratau obligația drept o legătură (relație) juridică, care permitea
pedepsirea celui ținut să execute obligația, văzută ca un element al activului de patrimoniu, fapt
din care derivă repulsia lor față de cesiunea de creanță, procedeu care actualmente a căpătat o
extensiune considerabilă.

 Clasificarea obligațiilor
Obligaţiile nu se supun în totalitatea lor unor reguli comune, nici în ceea ce priveşte crearea
lor, nici în efectele lor. Diferenţele înregistrate la crearea obligaţiilor se explică prin diversitatea
de surse din care acestea provin, iar în cazul efectelor – prin diversitatea obiectelor.

Tradiţional se încearcă explicarea diferenţelor dintre obligaţii prin clasificarea lor după sursa
de provenienţă. Pentru a marca importanţa atribuită, romanii au calificat-o drept summa divisio,
aceasta este clasificarea în obligaţii contractuale şi extracontractuale. Clasificarea dată este utilă

pagina 3 din 9
în sensul că evidenţiază sursele diferite de constituire a obligaţiilor şi, deci, justifică regulile
distincte aplicabile acestora în particular. însă ea este lacunară în ceea ce priveşte explicarea
disparităţii efectelor obligaţiilor: două obligaţii derivate din aceeaşi sursă (spre exemplu
contractul) nu produc întotdeauna aceleaşi efecte.

Pe parcursul anilor, însă, doctrina a venit să suplinească omisiunea dată. Demogue, a

evidenţiat distincţia obligaţiilor după obiect, astfel încât putem vorbi despre: obligaţii de rezultat
şi obligaţii de mijloace, care în accepţiunea contemporană sunt numite obligaţii determinate şi,
respectiv, obligaţii de prudenţă şi diligentă. Această clasificare permite constituie un progres
considerabil; ea permite să precizăm, mult mai eficient, obiectul exact al obligaţiilor şi stabileşte
anumite reguli logice ce ţin de sarcina probatorie.

 Clasificarea după sursă

 Obligatiile civile se pot clasifica dupa mai multe criterii: dupa criteriul izvoarelor, criteriul
subiectilor, criteriul obiectului, criteriul modalitatilor si criteriul sanctiunii obligatiilor. Dupa
aceste criterii infatisam clasificarile indeobste intalnite in doctrina juridica, precum si unele
clasificari noi.

Summa divisio – clasificarea obligaţiilor în contractuale, delictuale şi quasi delictuale,

precum şi în obligaţii quasi contractuale, cosiderată de către dreptul roman ca fiind summa
divisio, este fundată pe existenţa sau absenţa voinţei de formare a obligaţiei. Concursul de voinţă
al părţilor creează obligaţii contrcatuale, pe când actele ilicite (delictele şi quasi delictele) şi
quasi contractele sunt creatoare de obligaţii în detrimentul voinţei părţilor.

 Clasificarea după obiect

Principala clasificare fondată pe obiectul obligaţiilor este clasificarea în obligaţii determinate
şi de diligentă. însă doctrina cunoaşte şi alte obligaţii structurate după obiectul lor, precum
obligaţiile de a da, a face şi de a nu face ceva; obligaţii pozitive şi negative; obliagaţii reale şi
ordinare; obligaţii patrimoniale şi extrapatrimoniale; obligaţii morale şi juridice; obligaţii civile
şi naturale.

Obligații de a da, a face şi de a nu face

În dreptul civil, prin obligaţia de a da se înţelege îndatorirea de a constitui sau de a

transmite un drept real. O obligaţie de a da este îndatorirea pe care şi-o asumă cel care a
împrumutat o sumă de bani de a constitui un drept de ipotecă în favoarea celui care l-a
împrumutat, pentru a garanta dreptul de creanţă al acestuia din urmă.

pagina 4 din 9
 În principiu, transmiterea dreptului real prin contract se realizează în chiar momentul
încheierii contractului, aşa încât se întâlnesc mai rar obligaţii de a da persistente în timp, după
încheierea actului juridic. Totuşi, există obligaţii de a da ce se menţin şi după încheierea
contractului, cum ar fi: ipoteza în care părţile convin ca transferul proprietăţii asupra unui bun
individual determinat să opereze la un moment ulterior celui realizării acordului de voinţă; cazul
vânzării unor bunuri de gen.
Prin obligaţie de a face se înţelege îndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un
serviciu sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestaţie pozitivă în afara celor care se
încadrează în noţiunea de „a da”. De exemplu, obligaţia locatorului de a pune la dispoziţia
locatarului lucrul închiriat, obligaţia de a preda lucrul donat, obligaţia de a presta întreţinerea în
temeiul contractului de întreţinere etc. sunt obligaţii de a face.
Această obligaţie are un conţinut diferit, după cum este corelativă unui drept absolut sau
unui drept relativ. Obligaţia de a nu face corelativă unui drept absolut înseamnă îndatorirea
generală de a nu face nimic de natură a aduce atingere acestui drept, iar obligaţia de a nu face
corelativă unui drept relativ este îndatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut să
facă dacă nu s-ar fi obligat la abţinere.
Ca exemple de obligaţii de a nu face corelative unui drept absolut, cităm: obligaţia ce
revine oricărei persoane de a nu stânjeni exerciţiul dreptului de proprietate al titularului unui
asemenea drept; obligaţia proprietarului fondului aservit de a nu face nimic de natură a diminua
sau îngreuna exerciţiul servituţii; obligaţia asumată printr-o convenţie de constituire a unei
servituţi, de către proprietarul unui teren faţă de vecinul său de a nu construi la o distanţă mai
mică de un număr oarecare de metri de linia despărţitoare etc.
Ca obligaţie de a nu face corelativă unui drept relativ (de creanţă), menţionăm: obligaţia
pe care şi-o asumă cel împrumutat de a nu înstrăina un anumit bun până când nu va efectua piaţa
către împrumutător, obligaţia depozitarului de a nu se folosi de lucrul depozitat, obligaţia
asumată de un comerciant fată de un alt comerciant de a nu exercita un comerţ concurent etc.

Obligații pozitive si negative

Această clasificare nu este alceva decât o perfecţionare a celei precedente. Putem

remarca că obligaţiile de a da constituie o obligaţie de a face particulară. Astfel le putem reuni
într-o singură grupă de obligaţii numite pozitive, opunându-le obligaţiile negative.

Obligații determinate și obligații generale de prudență şi diligentă

Clasificarea dată se bazează pe următoarea constatare: Debitorul este ţinut la executatrea

unei prestaţii determinate; obligaţia este strict determinată; debitorul trebuie în procesul

pagina 5 din 9
executărrii prestaţiei să ajungă la un rezultat. Totodată, debitorul este îndatorat să fie dilijent, să
acţioneze cu prudenţă pentru a favoriza survenirea rezultatului dorit. Transportatorul este obligat
să livreze marfa în ziua şi locul stabilit, medicul este ţinut pe de altă parte să acţioneze prudent şi
dilijent în vederea tratării maladiei.

Este suficient pentru creanţierul unei obligaţii determinate de a afirma că rezultatul

convenit nu s-a realizat; el demonstrează doar că debitorul nu şi-a onorat obligaţia. Pentru a
infirma reclamaţia dată debitorul trebuie să demonstreze că neexecutarea obligaţiei a survenit ca
consecinţă a unor cauze ce nu depind de voinţa sa. De exemplu, transportatorul trebuie să
demonstreze greşeala sau omisiunea expeditorului sau un eveniment de forţă majoră.

Dacă obligaţia la care este ţinut debitorul este una de abordare a unei conduite prudente şi
dilijente, o cercetare a acţiunilor debitorului este absolut necesară. în cazul în care, rezulattul
dorit nu este atins, creditorul, pentru a demonstra că obligaţia nu afost executată, trebuie să
dovedească că debitorul nu s-a comportat cu prudenţa şi dilijenţa la care este ţinut să o abordeze.
Dovada neglijenţei debitorului reprezintă sarcina probatorie a creditorului. Spre exemplu,
pacientul trebuie să demonstreze imprudenţa şi neglijenţa medicului.

Obligații morale şi juridice

Clasificarea dată depăşeşte cadrul de drept, ea îglobând îndatoriile cotidiene şi de

conştiinţă, care nu pot fi ridicate la rangul de obligaţii în sens juridic.
Persoana care se supune unei obligaţii morale, nu execută o obligaţie pe plan juridic; ea
nu este îndatorată cu nimic, ea nu are calitatea de debitor, ea, în general, nu trebuie să presteze
absolut nimic, acţiunile sale fiind o manifestare a conştiinţei proprii.
Obligaţia juridică este recunoscută de către litera legii. Debitorul în cazul unei obligaţii
juridice este ţinut la executarea unei prestaţii, deci, prin consecinţă având calitatea de debitor.
Aceasta nu înseamnă că orice manifestare liberă a conştiinţei trebuie în mod necesar a fi exclusă
din domeniul obligaţiilor juridice. Prima se referă la cazul când nu există o obligaţie juridică:
donaţia presupune că donatorul nu este impus să se comporte precum o face de bună-voie. Etapa
a doua reprezintă o obligaţie juridică: donatorul printr-un contract de donaţie se obligă faţă de
donatar, atunci când primul livrează ultimului bunul vizat se consideră că obligaţia a fost stinsă.
Astfel, menţionăm că şi la etapa dată donatorul îşi manifestă liber dorinţa şi voinţa sa neforţată
de nimeni.

pagina 6 din 9
 Obligaţii de rezultat şi obligaţii de mijloace

Obligaţiile de rezultat sunt acele obligaţii care constau în îndatorirea debitorului de a

obţine un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul că obligaţia este strict
precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul asumându-şi îndatorirea ca,
desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.
Obligaţiile de mijloace sunt acele obligaţii care constau în îndatorirea debitorului de a
depune toată stăruinţa pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul
preconizat.
Ca exemplu, se citează frecvent îndatorirea ce revine medicului de a acţiona cu toată
prudenţa şi toată diligenţă cerute de ştiinţa şi etica medicală, în vederea vindecării pacientului de
o anumită maladie, neatin-gerea rezultatului urmărit neînsemnând în mod automat neîndeplinirea
obligaţiei.
Pentru a se stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat, se va ţine seama
îndeosebi de:
- Modul în care obligaţia este stipulată în contract;
- Existenţa şi natura contra-prestaţiei şi celelalte elemente ale contractului;
- Gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
- Influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.
Clasificarea în discuţie prezintă interes sub aspect probatoriu, în sensul că, în cazul
obligaţiei de rezultat, neatingerea rezultatului dorit constituie, prin ea însăşi, o prezumţie de
vinovăţie a debitorului, în vreme ce, în cazul unei obligaţii de mijloace, neatingerea rezultatului
preconizat nu reprezintă o asemenea prezumţie, ci creditorul are sarcina de a dovedi în mod
direct împrejurarea că debitorul nu a depus toată stăruinţa pentru îndeplinirea obligaţiei asumate.

Obligații patrimoniale şi extrapatrimoniale

Obligaţiile au întotdeauna un caracter pecuniar. însă s-a conturat expresia de obligaţii

extrapatrimoniale, ele fiind strâns legate de drepturile personalităţii sau familiei: obligaţia de a
munci, obligaţia alimentară. Distincţia dată care drept fundament afirmarea necesităţii onorării
obligaţiilor extrapatrimoniale sub auspiciile unei abordări particulare, dat fiind faptului că, deşi
au un caracter pecuniar, ele îşi au rădăcina într-un domeniu străin valorilor băneşti. Contractul
individual de muncă, clauzele sale, precum igiena şi seciritatea muncii, este obiectul unei
reglementări protectoare particulare. Iar obligaţia alimentară este guvernată de un regim juridic
special.

pagina 7 din 9
 Obligații civile şi naturale

Pe lângă cadrul general al obligaţiilor juridice trebuie să distingem şi obligaţiile civile şi

cele naturale. Ele constituie ambele un spectru de obligaţii veritabile, iar executarea lor se
prezintă a fi o prestaţie. însă diferenţa majoră se face de pe poziţia că cele dintâi prezintă inerenta
elementului de contrângere, adică posibilitatea executării forţate a obligaţiei, pe când obligaţiile
naturale se limitează la elementul Schuld, a cărei executare este benevolă. Obligaţiile naturale,
reduse la număr, nu reprezintă decât nişte excepţii de drept.

 Alte clasificări

După izvorul lor, se deosebesc obligaţiile civile născute din acte juridice unilaterale,
obligaţiile civile născute din contracte, obligaţiile civile născute din fapte ilicite cauzatoare de
prejudicii, obligaţiile civile izvorâte din gestiunea de afaceri, obligaţiile civile născute din plata
nedatorată, obligaţiile civile născute din îmbogăţirea fără justă cauză.

Intr-o altă clasificare, mai putem deosebi obligaţiile simple şi obligaţiile complexe.
Această din urmă categorie ar include:
Obligaţiile afectate de modalităţi
- Obligaţii afectate de termen
- Obligaţii condiţionale
Obligaţiile cu pluralitate de părţi
- Obligaţii divizibile
- Obligaţii solidare
- Obligaţii indivizibile
Obligaţiile cu pluralitate de obiecte
- Obligaţia alternativă presupune că obiectul ei constă în două sau mai multe prestaţii,
dintre care, la alegerea uneia dintre părţi (debitorul, afară de situaţia în care s-a prevăzut în mod
expres că alegerea va aparţine creditorului şi de situaţia când, la scadenţă, debitorul nu optează),
executarea unei singure prestaţii duce la stingerea obligaţiei - duo sunt in obiigatione, una vero in
solutione.

pagina 8 din 9
 - Obligaţia facultativă este aceea în care debitorul se obligă la o singură prestaţie (iar
creditorul poate solicita numai executarea acesteia), cu facultatea pentru el de a se libera
executând o altă prestaţie determinată (art. 1468 C.civ.) - non sunt duo in obiigatione, sed una.

BIBLIOGRAFIE

 C. Hamangiu, I. RosettiBălănescu, Al. Băicoianu -„Tratat de Drept Civil Român”, vol. II;
ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002;
 Pop L., Popa I.-F., Vidu S.I., Curs de drept civil. Obligaţiile, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2015;
 https://core.ac.uk/download/pdf/6271916.pdf

CUPRINS
 NOȚIUNEA DE OBLIGAȚIE............................................................................................................................ 1
 DOMENIUL OBLIGAȚIILOR......................................................................................................................................1
 DEFINIȚIA...........................................................................................................................................................2
Obligație – Datorie, sarcină, îndatorire.................................................................................................................2
Sensurile particulare ale noţiunii de „obligaţie”:...................................................................................................2
 OBIECTUL OBLIGAȚIILOR........................................................................................................................................3
 ASPECTE TEHNICE PRIVIND REGLEMENTAREA OBLIGAȚIILOR..........................................................................................3
 CLASIFICAREA OBLIGAȚIILOR....................................................................................................................... 4
 CLASIFICAREA DUPĂ SURSĂ....................................................................................................................................4
 CLASIFICAREA DUPĂ OBIECT...................................................................................................................................5
Obligații de a da, a face şi de a nu face.................................................................................................................5
Obligații pozitive si negative..................................................................................................................................6
Obligații determinate și obligații generale de prudență şi diligentă.....................................................................6
Obligații morale şi juridice.....................................................................................................................................6
Obligaţii de rezultat şi obligaţii de mijloace..........................................................................................................7
Obligații patrimoniale şi extrapatrimoniale..........................................................................................................8
Obligații civile şi naturale......................................................................................................................................8
 ALTE CLASIFICĂRI........................................................................................................................................ 8

pagina 9 din 9