MACROECONOMIE

1. SCN se fundamentează pe teoria factorilor de producţie, conform căreia participanţii la activitatea

economică sunt recompensaţi în raport cu contribuţia adusă la obţinerea rezultatelor: munca prin salarii ;
natura prin rentă ; capitalul prin profit/dobândă .

2. Atributul "intern" cuprinde produsul sau venitul creat şi consumat de către agenţii economici care îşi
desfăşoară activitatea în interiorul ţării respective .

3. Informaţiile furnizate de SCN şi elementele cuprinse în conturile naţionale prin agregare stau la baza
calculării principalilor indicatori sintetici care servesc ca instrumente de cunoaştere şi analiză a economiei
naţionale , de fundamentare a deciziilor viitoare , oferind totodată condiţiile necesare efectuării de
comparaţii internaţionale şi aprecierii locului economiilor naţionale în economia mondială

4. Atributul "brut", ce se confera unui indicator, are in vedere includerea consumului de capital fix în
calculul producţiei finale .

5. Principalii indicatori agregaţi ai rezultatelor macroeconomice sunt : PGB ; PIB ; PNB ; PIN ; PNN ;
VN

6. Mărimea produsului intern brut se stabileşte ca diferenţă între PGB şi CI(consumul intermediar)

7. Produsul intern net, de regulă, se calculează prin scăderea din PIB a Am(consumului de capital fix –
amortizarea)

8. Dacă sunt cunoscute PNB şi IGP (indicele general al preţurilor) poate fi determinat PNB real.

9. Produsul naţional net se determină prin scăderea din PNB a Am .

10. După stadiile mişcării PNN-producţie , repartiţie şi consum-se uitilizează următoarele modalităţi de
calcul :
- însumarea valorii nete a bunurilor şi serviciilor produse într-un an
- însumarea veniturilor obţinute de proprietarii factorilor de producţie
- însumarea cheltuielilor făcute pentru consum , investiţii şi creşterea stocurilor .

11. Modelul agregat Keynesist se referă la egalitatea dintre : venitul naţional şi suma consumului şi a
investiţiilor .

12. Conţinutul creşterii economice reprezintă procesul de sporire a dimensiunilor rezultatelor economice,
determinate de combinarea şi folosirea factorilor de producţie şi reliefate prin indicatori macroeconomici
în termeni reali, atât pe total, cât şi pe locuitor :
PIB ; PNB ; VN în termeni reali .

13. Creşterea economică zero, reflectă situaţia în care rezultatele economice şi populaţia totală sporesc în
acelaşi ritm, iar nivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant .

14. Creşterea economică negativă reflectă situaţia în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o
tendinţă de scădere, menţinându-se sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru, cu
compromisuri acceptabile pe planul eficienţei economice şi al nivelului de trai .

15. Creşterea economică şi dezvoltarea economică au unele elemente comune :

- ambele sunt procese evolutive
- au la bază conlucrarea şi utilizarea aceloraşi factori
- finalitatea socială a ambelor procese o constituie îmbunătăţirea calităţii vieţii .

16. Dezvoltarea economică durabilă reprezintă acea formă de dezvoltare economică în cadrul căreia se
urmăreşte ca satisfacerea cerinţelor prezente de consum să nu compromită sau să prejudicieze pe cele ale
generaţiilor viitoare.

17. Raportul Mondial al Dezvoltării Umane (1996) sintetizează următoarele componente esenţiale ale
paradigmei dezvoltare durabilă : productivitate ; echitate ; durabilitate ; participare .
1
18. Formularea conceptului de dezvoltare are loc în cadrul unei confruntări între diferite
concepţii privind protecţia mediului , din care menţionăm : concepţia geocentrică , cea biocentrică şi cea
antropocentrică

19. Există următoarele tipuri de creştere economică : extensiv ; intensiv şi intermediar

20. Care este relaţia condiţiei de echilibru economic : E – H = S – I

21. Subdezvoltarea este un ansamblu de fenomene complexe şi interdependente, care se traduc prin
inegalităţi flagrante de bogăţie şi mizerie, prin stagnare, printr-o întârziere relativă faţă de alte ţări, prin
potenţialul de producţie care nu progresează atât cât ar fi posibil, printr-o dependenţă economică, culturală
şi tehnologică .

22. Nivelul dezvoltării umane este expresia gradului de dezvoltare şi utilizare a potenţialului material şi
uman al unei economii naţionale, a măsurii în care naţiunea respectivă foloseşte factorii de producţie, îi
combină, şi structureaza pentru a obţine maximum de eficienţă .

23. Reprezentând o alternativă de măsurare a nivelului de dezvoltare a ţărilor, indicatorii dezvoltării umane
(HDI) cuprind următoarele componente de bază ale dezvoltării umane : longevitatea ; cunoştinţele ;
standardul de viaţă .

24. Clasificarea ţărilor în funcţie de nivelul de dezvoltare, în diferite grupe, şi îndeosebi încadrarea celor
mai slab dezvoltate în stadiul de subdezvoltare economică au la bază mai multe criterii : demografic ;
economic ; sociologic .

25. Subdezvoltarea se caracterizează prin următoarele trăsături :

- condiţii mizere de trai a oamenilor
- economie săracă
- arhaismul structurilor sociale şi economice

26. Diferenţele cantitative în dezvoltarea economică între ţările în curs de dezvoltare şi cele mai slab
dezvoltate, pe de o parte, şi ţările dezvoltate, pe de altă parte, se numesc decalaje economice .

27. Indiferent de domenii sau ramuri, decalajele sunt de mai multe feluri : absolute şi relative .

28. Trăsăturile comune ale stării şi evoluţiei ţărilor subdezvoltate sunt :

- nivelul scăzut al veniturilor
- deformarea lor structurală
- coexistenţa mai multor tipuri de economie
- existenţa unor sisteme economice şi a unor structuri instituţionale eterogene

29. Cauzele subdezvoltării pot fi grupate în cauze interne şi cauze externe .

30. Dintre diversele tipuri şi metode de strategii ale dezvoltării economice enumerăm :
- dezvoltarea spre interior
- dezvoltarea spre exterior
- dezvoltarea endogenă

31. Direcţiile principale de acţiune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei ţărilor
subdezvoltate sunt :
- dezvoltarea agriculturii în corelaţie cu promovarea unor politici de industrializare a produselor agricole
- promovarea în întreaga economie naţională a progresului tehnico-ştiinţific , a investiţiilor şi inovaţiilor
- formarea cadrelor calificate şi înalt specializate , naţionale , în concordanţă cu nevoile stringente ale
economiei şi cu tendinţele de perspectivă din ştiinţă şi tehnică
- formarea capitalului şi realizarea de investiţii .

32. Venitul naţional este valoarea adăugată netă exprimată în preţurile pieţei sau în preţurile factorilor de
producţie, creată, în decurs de un an de către agenţii economici ai unei ţări, în interiorul ţării şi în străinătate

2
33. Venitul naţional reprezintă acea parte a valorii producţiei anuale a unei ţări, care se pate consuma, fără
să fie diminuat capitalul artificial (creat de muncă) ş i c a p i t a l u l b i o l o g i c n a t u r a l .
34. În procesul repartiţiei primare se formează cunoscutele forme fundamentale de venituri primare :
salariul ; profitul ; dobânda şi renta .

35. Repartiţia secundară se realizează printr-o gamă întreagă de pârghii în cadrul cărora un rol major îl
au
- impozitele şi taxele
- alocaţiile acordate producătorilor şi familiilor
- sistemul preţurilor

36. Pentru mai buna cunoaştere a aspectelor consumului şi economiilor, a dependenţei lor de venit şi alţi
factori, precum şi a consecinţelor asupra producţiei, este necesar să analizăm înclinaţiile medii şi cele
marginale spre consum şi economii .

37. Pe termen scurt, înclinaţia spre consum şi economii oscilează .

38. Factorii obiectivi la care înclinaţia spre consum şi spre economii se modifică şi la un venit constant
sunt
- rata dobânzii
- politica fiscală
- modificările neprevăzute ale cursului titlurilor de valoare
- evoluţia puterii de cumpărare a banilor .

39. Factorii subiectivi numiţi şi mobiluri subiective şi sociale, ce influenţează înclinaţia spre consum şi
economii sunt :
- crearea de rezerve de valori pentru situaţii neprevăzute şi pentru anii de bătrâneţe
- acumularea de sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor privind studiile viitoare ale membrilor
familiilor şi pentru a lăsa urmaşilor o avere
- sporirea consumului viitor , când acesta este preferat unui consum modest în prezent
- crearea unei mase băneşti de manevră pentru a pune în aplicare proiecte speculative sau comerciale

40. Investiţiile reprezintă partea din venit cheltuită pentru creşterea capitalului fix şi a stocurilor de
capital circulant, având drept consecinţă formarea netă de capital .

41. Investiţiile au rol hotărâtor în :

- modernizarea aparatului tehnic de producţie
- schimbarea structurii de ramură a economiilor naţionale
- viteza cu care ele înaintează
- creşterea numărului de persoane angajate în diverse sfere de activitate

42. Multiplicatorul real al investiţiilor se poate abate mai mult ori mai puţin, în plus ori minus, de la cel
teoretic, în această direcţie acţionând mai multe cauze, dintre care menţionăm :
- dimensiunea comerţului exterior şi gradul de acoperire a consumului intern , prin import de bunuri
- gradul de utilizare a capacităţilor de producţie în sectorul care creează bunuri de consum
- prevederea sau lipsa de prevedere a investiţiilor efectuate în producerea bunurilo-capital

43. Fluctuaţiile activităţii economice pot fi : sezoniere ; întâmplătoare sau accidentale ; ciclice .

44. Ciclicitatea constituie forma specifică de evoluţie a activităţii economice, în cadrul căreia alternează
perioade de creştere susţinută cu perioade de încetinire a creşterii , de stagnare sau chiar de declin
economic

45. Principalele determinări calitative ale ciclicităţii sunt : alternanţa ; periodicitatea ; inerenţa ;
cumulativitatea ; autoreglarea .

46. Factorii cauzali ai ciclicităţii economice sunt : de infrastructură ; de structură ; de reglementare ; de

anticipare .

47. Factorii perturbatori ai ciclicităţii economice sunt : perturbaţii naturale , sociale , electorale ,
intraciclice
3
48. Prin ciclu economic se înţelege o durată de timp determinată în cadrul căreia activitatea economică
parcurge, în evoluţia sa, anumite faze ce au caracter repetabil şi într-o anumită succesiune :
49. Elementele de structură ale ciclului economic sunt : faza de expansiune şi cea de recesiune ; punctul
de relansare şi cel de contracţie .

50. Elementele de măsura ale ciclului economic sunt :

- amplitudinea ciclului economic
- abaterea de trend a ciclului economic
- durata de conformare a ciclului economic
- perioada ciclului economic

51. Mecanismul ciclului economic reprezintă ansamblul proceselor care au loc în cadrul activităţii
economice şi care conferă acesteia un caracter ondulatoriu specific ciclităţii economice .

52. Factorii care conduc la încurajarea procesului economic sunt :

- creşterea cererii agregate
- creşterea preţurilor
- reducerea ratei dobânzii bancare
- creşterea cererii de credite
- creşterea ofertei

53. Factorii care prin acţiunea lor conduc sistemul în sens contrar expansiunii economice sunt :
- creşterea dobânzii bancare
- scăderea preţurilor ca urmare a creşterii ofertei
- creşterea costurilor ca urmare a creşterii ofertei
- creşterea costurilor ca urmare a inerţiei specifice procesului investiţional .

54. Caracteristice fazei de expansiune sunt următoarele limite de natură obiectivă :

- limite fizice
- limite organizatorice
- limite economice

55. In faza de recesiune factorii care acţionează în sens contrar sunt :

- efectul de clichet
- activizarea concurenţei economice
- continuarea creşterii forţelor productive
- necesitatea refacerii stocurilor epuizate

56. Teoriile endogene care explică formarea ciclului economic prin factori intrinseci procesului economic
propriu-zis sunt :
- teorii psihologice
- teorii ale subconsumului
- teorii ale investiţiei

57. Ciclurile economice pe termen scurt sunt : oscilaţii săptămânale , lunare , sezoniere , anuale .

58. Ciclurile economice care depăşesc durata unui an sunt : cicluri Kitchin , Juglar , Kondratieff .

59. Politica anticriză (anticiclică) de relansare prezintă următoarele forme :

- politica de relansare prin credit
- politica de relansare prin ofertă
- politica anticriză de rigoare

60. Biroul Internaţional al Muncii defineste şomerul ca fiind persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii :
- are vârsta de peste 15 ani
- este apt de muncă
- nu are loc de muncă
- este disponibil pentru o muncă salarială sau nesalarială

4
61. Şomajul involuntar se manifestă sub diferite forme : şomajul ciclic , conjuctural , structural ,
tehnologic , sezonier , total , parţial , deghizat .

62. Estimarea sau măsurarea şomajului, într-o perioadă sau alta, presupune luarea în considerare a
dimensiunii , structurii , intensităţii şi duratei acestuia într-o perioadă sau alta .

63. Şomajul, prin dimensiuni, durată prelungită şi consecinţe, ridică în faţa guvernelor şi forţelor sociale
responsabilitatea de a elabora politici al căror obiectiv îl constituie reducerea porporţiilor acesteia,
asigurarea protecţiei sociale .

64. Principalele acţiuni de promovare a politicilor active privind combaterea şomajului sunt :
- organizarea de cursuri de calificare
- stimularea agenţilor economici
- încurajarea investiţiilor
- acordarea de facilităţi întreprinderilor
- încurajarea efectuării unor lucrări de utilitate publică
- dezvoltarea serviciilor publice
- extinderea ocupării atipice

65. Venitul asigurat şomerului se numeşte în România ajutor de şomaj .

66. Inflaţia reprezintă acea stare de dezechilibru economic în care masa monetară existentă în economie
depăşeşte necesarul real de monedă, ducând la creşterea generală a preţurilor şi la scăderea puterii de
cumpărare a banilor.

67. Inflaţia este un fenomen monetar fiind legată de excedentul de masă monetară peste nevoile reale ale
economiei, determinate de oferta de bunuri şi servicii scăzută .

68. Inflaţia caracterizează situaţia în care, pe termen lung cererea de bunuri şi servicii este mai mare
decât oferta .

69. Deoarece, în cazul inflaţiei cererea de bunuri şi servicii este mai mare decât oferta, are loc deplasarea
în sus a ansamblului preţurilor, de unde denumirea de presiune inflaţionistă .

70. Stagflaţia caracterizează situaţia în care producţia stagnează, fără ca masa monetară să se micşoreze

71. Cauzele inflaţiei sunt :

- emisiunea excesivă de monedă
- excedentul de cerere peste ofertă
- creşterea costurilor de producţie

72. Independent de cauze, de intensitatea şi forme de manifestare, întotdeauna inflaţia înseamnă creşterea
preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor .

73. Când inflaţia se măsoară în expresie relativă se apelează la indici :

- indicele general al preţurilor (IGP)
- indicele preţurilor de consum (IPC)
- indicele puterii de cumpărare a banilor .

74. Rata inflaţiei se calculează luând în considerare dinamica preţurilor bunurilor şi serviciilor respective
şi ponderea fiecăruia dintre acestea în structura cheltuielilor de consum .

75. Inflaţia prezintă următoarele forme : inflaţie târâtoare(liniştită) , moderată , rapidă , galopantă .

76. Evaluarea inflaţiei ţine seama şi de evoluţia rezultatelor macroeconomice şi poate fi prezentă una sau
alta din următoarele situaţii :
- creşterea economică neinflaţionistă
- creşterea economică inflaţionistă
- stagflaţia
- slumpflaţia

5
77. Rata inflaţiei şi rata şomajului evoluează în acelaşi sens .

78. Relaţia de intercondiţionare dintre creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor de consum, pe de o parte,
şi indexarea salariilor nominale, pe de altă parte, reprezintă cercul vicios inflaţionist .

79. Inflaţia ca stare de dezechilibru economic este preponderent negativă, având numeroase consecinţe
asupra populaţiei, agenţilor economici şi asupra mersului de ansamblu al economiei :
- scăderea puterii de cumpărare a populaţiei
- redistribuirea de venituri şi de avuţie
- este stimulată înclinaţia spre consum
- este descurajată înclinaţia spre economisire

80. Inflaţia exercită o mare influenţă asupra capacităţii întreprinderilor de a realiza investiţii şi de a
obţine profit

81. O politică antiinflaţionistă la nivel macroeconomic prevede măsuri de reducere a excesului de cerere
agregată :
- politica monetară riguroasă
- politica dobânzilor la creditele acordate
- politica bugetară a statului orientată spre reducerea deficitului bugetar

82. În cadrul politicii antiinflaţioniste sunt prevăzute măsuri de stimulare a creşterii ofertei :
- creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la cerinţele pieţei
- stimularea extinderii potenţialului de producţie (inovaţii)
- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obţinute prin muncă .

83. În concepţia liberalismului economic statul trebuie să se limiteze la :

- crearea şi menţinerea condiţiilor ce permit dezvoltarea pieţei
- elaborarea şi aplicarea unei legislaţii favorabile proprietăţii şi concurenţei .

84. J. M. Keynes, în lucrarea sa "Teoria generală a folosirii mâinii la lucru, a dobânzilor şi a banilor"
denunţă imperfecţiunile “laissez faire”-ului şi preconizează relansarea economiei printr-o politică de
investiţii activă din partea statului , prin care acesta să intervină în economie , să orienteze decizia într-un
sens strategic .

85. Intervenţia statului în economie inseamnă participarea sa directă sau indirectă, prin politica economică
a autorităţilor publice centrale şi locale la activitatea economică, pe perioade scurte şi pe termen lung, cu
ajutorul unor anumite instrumente sau mijloace, prin măsuri şi acţiuni concrete.

86. Obiectivul intervenţiei statului în economie îl constituie :

- asigurarea stabilităţii în funcţionarea economiei
- relansarea şi creşterea economică
- înlăturarea stărilor de depresiune
- diminuarea şomajului şi inflaţiei
- mărirea puterii de cumpărare

87. Sistemul concurenţial al economiei de piaţă moderne trebuie să fie conceput ca un mecanism care,
bazându-se pe piaţă, este capabil să-şi coordoneze mişcarea sa de ansamblu , să funcţioneze şi să se
dezvolte

88. Formele de manifestare a rolului statului în economie sunt :

- afirmarea statului ca producător şi consumator
- afirmarea statului prin instrumente de politică economică
- afirmarea statului prin politica de control asupra preţurilor şi veniturilor
- afirmarea statului în domeniul protecţiei sociale .

89. Alte forme de manifestare a rolului statului în economie sunt :

- politica de protejare a concurenţei
- elaborarea de programe sau planuri de dezvoltare economică
- participarea acestuia la rezolvarea problemelor globale

6
90. Instrumentele de politică economică prin care se manifestă rolul statului în economie sunt : politicile
monetară , de credit , bugetară , fiscală ; prin investiţii publice .
91. Prin politica de protejare a concurenţei statul elaborează reguli şi reglementări ca de exemplu :
- reguli împotriva reclamelor frauduloase , a practicilor neloiale
- standarde privind calitatea alimentelor supuse vânzării
- interzicerea , în unele ţări , a realizării de acorduri între firmele oligopoliste de a fixa preţurile sau de a
împărţi piaţa
- interzicerea monopolului , prin legi antitrust .

92. În procesul de tranziţie la economia de piaţă se impune afirmarea statului prin strategii , obiective ,
măsuri şi acţiuni ştiinţific fundamentate pe termen scurt, mediu si lung .

93. Politica bugetară exprimă concepţia şi acţiunile statului privind veniturile bugetare, căile şi mijloacele
de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinaţii, care să servească stabilităţii şi dezvoltării
economice.

94. Veniturile bugetare sunt : fiscale şi nefiscale

95. Cheltuielile bugetare cuprind :

- cheltuieli de funcţionare a puterii publice(legislative,judecătoreşti,executive)
- cheltuieli destinate educaţiei,culturii,ştiinţei,sănătăţii,protecţiei sociale,
- cheltuieli pentru apărarea ţării,
- cheltuieli pentru ordine publică
- finanţarea unor obiective de investiţii care decurg din politica statului de dezvoltare economică

96. Execuţia bugetară într-o perioadă sau alta, poate fi : echilibrată ; excedentară ; deficitară .

97. Datoria publică înseamnă împrurnuturi interne sau externe contractate de către stat, atunci când ţara
respectivă se confruntă cu dificultăţi economice .

98. Gradul de îndatorare a unei ţări se poate determina prin raportarea datoriei publice la PIB .

99. În baza Tratatului de la Maastricht nivelul deficitului bugetar de maxim 3 % din PIB, constituie, pentru
ţările membre ale UE, criteriul de apreciere a respectării disciplinei bugetare.

100. Politica fiscală a statului reprezintă o anumită concepţie a acestuia, precum şi un ansamblu de măsuri
şi acţiuni privind rolul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea şi
modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creşterii economice, felul în care este gândită
eficacitatea fiscală în ţara respectivă.

101. Elementele ce caracterizează politica fiscală sunt :

- un act de decizie ghidat de criteriul eficienţă
- veniturile bugetare din impozite
- efectele posibile atât ale reducerii cât şi ale majorării impunerii fiscale
- perceperea impozitelor directe şi indirecte
- progresivitatea impozitelor

102. Rata optimă de presiune fiscală se reprezintă prin curba Laffer .

103. Programarea sau planificarea macroeconomică se concretizează în programe sau planuri de dezvoltare
şi are o determinare obiectivă şi nu contravine pieţei .

104. Se întâlnesc următoarele forme de planificare macroeconomică : indicativă ; incitativă ; informală

105. Inegalitatea veniturilor este o consecinţă naturală a funcţionării pieţei, în sensul că piaţa acordă prime
celor ce reuşesc şi aplică sancţiuni celor ce nu reuşesc.

106. Dintre cauzele obiective ale inegalităţii veniturilor menţionăm :

- diferenţele de abilitate
- diferenţele de performanţe în muncă
- diferenţele în asumarea riscurilor
7
- diferenţele de salarizare

107. Alte cauze obiective ale inegalităţii veniturilor mai sunt :

- diferenţele în educaţie şi instruire
- diferenţele de experienţă în profesie
- diferenţele în averea moştenită
- diferenţele de şansă

108. Cauzele subiective ale inegalităţii veniturilor sunt :

- discriminarea de către patroni
- discriminarea între salariaţi
- discriminarea statistică

109. Instrumentul economic prin care se măsoară inegalitatea veniturilor în societate este curba Lorenz

110. Prin capitalul uman se înţelege ansamblul investiţiilor (de timp, de bani etc.) care formează
personalitatea integrală a individului şi pe baza căruia acesta participă la distribuirea produsului social.

111. În legătură cu protecţia socială, care trebuie să corecteze inegalităţile de venituri, în literatura de
specialitate există mai multe teorii : a economiei bunăstării ; a selecţiei sociale ; a justiţiei ; procedurală

112. Proprietatea publică este acea proprietate pe baza căreia şi prin exploatarea căreia statul asigură
bunurile publice .

113. Bunurile publice se caracterizează printr-o serie de trăsături :

- fiecare individ din societate beneficiază direct şi personal de bunul public
- consumul de bunuri publice este nediferenţiat
- consumul de bunuri publice este neconcurenţial
- consumul de bunuri publice este indivizibil
- consumul de bunuri publice este simultan
- bunurile publice sunt repartizate de către autoritatea publică,statul

114. Statul poate acţiona pentru atenuarea disparităţilor economice în următoarele direcţii :
- acţiunea asupra cauzelor inegalităţii economice
- acţiunea asupra simptomelor inegalităţii economice

115. Acţiunea asupra cauzelor inegalităţii economice se referă la următoarele situaţii :

- subvenţionarea investiţiei în capital uman
- aplicarea de politici antidiscriminatorii

116. Acţiunea asupra simptomelor inegalităţii economice constă în următoarele acţiuni :

- programe de asigurări sociale
- programe de combatere a sărăciei

117. Există diferite tipuri de programe de asigurare socială :

- programe de asigurare a indemnizaţiei de şomaj
- programe de securitate socială
- programe de asigurare medicală
- programe de asistenţă socială

118. Principalele instrumente necesare pentru aplicarea programelor de combatere a sărăciei sunt :
- garantarea venitului minim pe economie
- mecanismul taxei negative
- redistribuirea venitului
- asigurarea menţinerii puterii de cumpărare
- asigurarea unui mediu înconjurător corespunzător

119. Conform funcţiei de utilitate marginală fiecare membru al societăţii trebuie să primească acea mărime
din venit care să asigure, pe ansamblul societăţii, aceeaşi utilitate marginală pentru fiecare individ .

8
120. Aspectul cantitativ al satisfacerii nevoilor economice ale unui individ sau al unei colectivităţi se
numeşte nivelul de trai .

121. Nivelul de trai comportă următoarele baze de raportare :

- se referă exclusiv la nevoile economice ale individului sau colectivităţii analizate
- se referă exclusiv la dimensiunea cantitativă a gradului de satisfacere a acestor nevoi economice
- este complet cuantificabil , adică exprimabil în monedă
- reprezintă o relaţie între nevoile economice şi capacitatea individului sau a societăţii de a le satisface

122. Măsurarea nivelului de trai se face prin intermediul indicatorilor economici de consum .

123. Prin finalitate socială a creşterii economice se înţelege transformarea rezultatelor economice ale
creşterii economice, obţinută în condiţii de protecţie a mediului natural şi social, în efecte asupra împlinirii
personalităţii individului şi societăţii .

124. Conform celei mai acceptate clasificări a nevoilor individului, nevoile umane sunt necesităţi de :
subzistenţă ; de securitate ; de dragoste şi acceptare ; de statut social ; de actualizare .

125. Cel mai important indicativ al nivelului de trai îl reprezintă indicele venitului real .

126. Calitatea vieţii reprezintă ansamblul condiţiilor şi sferelor din care se compune viaţa integrală a
omului.

127. Calitatea vieţii cuprinde : resursele vieţii ; cadrele vieţii

128. Modul de viaţă reprezintă forma colectivă (de regulă, la nivelul societăţii), în care sunt valorificate
condiţiile privind calitatea vieţii .

129. Aspectul personalizat, individualizat al modului de viaţă reprezintă stilul de viaţă .

130. A măsura puterea de cumpărare presupune :

- a preciza mărimea economică a cărei putere de cumpărare este măsurată
- a preciza factorii care vor fi luaţi în considerare la evaluarea puterii de cumpărare respective
- a preciza modalitatea formală(analitică) în care se va realiza această măsurare

131. Măsurarea puterii de cumpărare se face prin intermediul coeficientului puterii de cumpărare .

132. Puterea de cumpărare se defineşte prin două mărirni :

- cantitatea nominală de active monetare deţinute
- preţul bunurilor şi serviciilor la care se raportează activele monetare respective .

133. Puterea de cumpărare se poate defini ca fiind cantitatea de active reale (bunuri şi/sau servicii) care
poate fi obţinută în schimbul activelor monetare deţinute.

134. România a cunoscut în toată perioada postbelică, o creştere economică bazată în special pe acţiunea
factorilor extensivi .

135. O problemă a industriei româneşti în perioada de până în 1989 o reprezintă scăderea competitivităţii
produselor sale pe pieţele internaţionale .

136. În agricultură postbelică s-a introdus mecanizarea şi chimizarea .

137. Astăzi există următoarele modele de economie de piaţă : neoamerican ; renan .

138. În general toate programele de reformă includ următoarele măsuri :

- liberalizarea economică
- privatizarea
- stabilirea macroeconomică

139. Factorii care au influenţat situaţia economică a României în perioada anilor '90 au fost
- economia românească se caracteriza printr-o rigiditate extremă
9
- populaţia a trebuit să suporte o situaţie dură,asemănătoare cu o “terapie de şoc”
- România a pierdut , în mai puţin de doi ani , 60% din pieţele sale externe

140. Economia deschisă reprezintă un stadiu superior al dezvoltării economiei de piaţă şi se caracterizează
prin :
- capacitatea de a genera permanent şi a încorpora , în rezultate benefice pentru om şi societate , progresele
ştiinţei şi tehnologiei
- procesul de reînnoire sistemică permanentă , de înlăturare a barierelor structurale , organizaţionale şi
teritorial – geografice care obstrucţionează manifestarea deplină a principiului raţionalităţii şi eficienţei
activităţii economice

141. Premisele economiei mondiale sunt :

- marile descoperiri geografice de la sf. sec.al XV lea şi înc. sec. al XVI lea
- formarea economiilor naţionale
- revoluţia industrială a generat producţia maşinistă , de masă
- revoluţia industrială a impulsionat dezvoltarea sistemului modern de transporturi
- apariţia diviziunii mondiale a muncii

142. Economia mondială reprezintă un sistem complex, independent, de agenţi ai vieţii economice, între
care se dezvoltă ample relaţii economice, tehnologice, comerciale, financiar-monetare, pe baza diviziunii
mondiale a muncii, împreună cu normele juridico-legislative şi cu instituţiile care reglementează şi
monitorizează funcţionarea structurilor componente .

143. Ramură a economiei reprezintă ansamblul de activităţi şi agenţi economici având o organizare
specifică şi furnizând produse şi servicii relativ similare.

144. Sferele economiei nationale sunt : producţia şi prestaţiile de servicii ; schimbul(circulaţia) ;

repartiţia ; consumul .

145. Sectoarele economiei naţionale sunt : sectorul primar , secundar , terţiar şi cuaternar .

146. Principalele criterii de clasificare a statelor sunt :

- nivelul de dezvoltare
- structurilor economiilor naţionale
- potenţialul economic
- situaţia financiară
- participarea la relaţiile economice internaţionale

147. Criteriul nivelului de dezvoltare economică se exprimă prin :

- starea aparatului tehnic de producţie
- stadiul progresului tehnic încorporat în acestea
- valorificarea factorilor de producţie

148. În funcţie de criteriul nivelului de dezvoltare economică se disting :

- grupa statelor cu economii dezvoltate
- grupa statelor cu economii în curs de dezvoltare
- subgrupa statelor cel mai puţin dezvoltate

149. Ţările cu economii dezvoltate au o serie de trăsături economice :

- ţări industriale
- structurile de ramură sunt dominate de servicii şi sectorul cercetării ştiinţifice
- calitatea vieţii este superioară faţă de cea existentă în celelalte grupe de ţări

150. Principalii indicatori ai potenţialului economic sunt :

- numărul populaţiei
- suprafaţa teritoriului naţional
- volumul bogăţiilor naturale
- volumul absolut al produsului naţional brut
- volumul producţiei industriale , agricole
- cifra globală a serviciilor

10
151. În funcţie de dimensiunea potenţialului economiilor naţionale se disting :
- superputeri economice
- puteri economice
- puteri economice regionale
- ţări mijlocii
- ţări mici

152. În funcţie de criteriul structurii sectoriale, economiile naţionale sunt :

- economii predominant terţiare
- economii bazate pe sectorul secundar
- economii cu sector primar predominant

153. Criteriul participării economiilor naţionale la relaţiile economice internaţionale foloseşte drept
indicator statistic de clasificarea, ponderea exportului de bunuri si servicii în PIB.

154. În funcţie de ponderea exportului de bunuri şi servicii în PIB se disting economii cu participare
intensă la circuitul economic mondial , cu participare medie şi cu participare redusă .

155.Indicele dezvoltării umane (HDI) agregă următoarele variabile :

- durata medie a vieţii
- rata medie de alfabetizare a adulţilor
- PIB-ul pe locuitor

156.Diferenţele cantitative şi calitative între indicatorii care exprimă starea economiei diverselor ţări se
numesc decalaje economice .

157.Decalajul absolut exprimă diferenţa cantitativă, măsurată în cifre absolute, între nivelurile dezvoltării
economice ale diferitelor grupe de ţări.

158.Decalajul relativ exprimă diferenţa (comensurată procentual) între ponderile deţinute de diferite ţări
şi grupe de ţări în indicatorii economici mondiali .

159.Vasta reţea matricială de legături economice internaţionale: pe orizontală între agenţii economici
privaţi şi publici naţionali între aceştia şi companiile transnaţionale, pe verticală între tot mai mulţi
participanţi la lanţul celor care produc valoare adăugată, fiecare dintre ei putând deveni, la rândul lor,
nucleul unui sistem matriceal specific, se numeste interdependenţă economică internaţională .

160.Interdependenţele economice internaţionale sunt :

- interdependenţele tehnico-ştiinţifice
- interdependenţele comerciale
- interdependenţele financiare
- interdependenţele dintre infrastructurile naţionale
- interdependenţele umane .

161.Fundamentele gândirii economice despre interdependenţele economice internaţionale au fost puse de

către:
- teoria mercantilistă
- principiile avantajului absolut şi ale avantajului relativ
- teoriile neofactorilor
- teoriile neotehnologiilor
- ciclul de viaţă al produsului , ale avantajului competitiv .

162.Diferenţa dintre costul de producţie naţional şi preţul de import al unui bun mai scăzut este avantajul
absolut .

163.Modelul HOS consideră avantajul relativ în comerţul internaţional în strânsă dependenţă de abundenţa
factorilor de producţie .

11
164.Teoria proporţiei neofactorilor de producţie ia în considerare diferenţele între ţări şi industrii în
înzestrarea cu capital uman .

165.Teoria neotehnologiilor, luând în consideraţie diferenţele tehnologice între ţări, rolul stiinţei şi
tehnologiei în ridicarea eficienţei producţiei, impactul inovaţiilor, evidenţiază schimbărilor care au loc în
competitivitatea internaţională a economiilor naţionale.

166.Teoria avantajului competitiv evoluează :

- rolul pieţei interne
- nivelul tehnologic al industriilor orizontale
- structura , strategia şi calitatea managementului firmei , comportamentul şi mentalitatea ei în lupta de
concurenţă .
- starea infrastructurilor economice şi sociale de care beneficiază firmele
- impactul acţiunilor guvernamentale asupra mediului de afaceri .

167.Procesul istoric obiectiv de specializare a economiilor naţionale în producţia şi comercializarea

diferitelor bunuri şi servicii pentru piaţa mondială poartă denumirea de diviziune mondială a muncii .

168.Există următoarele tipuri (modele) de specializare economică internaţională :

- modelul diviziunii intersectoriale a muncii
- specializarea interramură
- specializarea intraramură
- specializarea tehnologică
- specializarea organologică

169.Mişcarea unor valori materiale, bănesti sau spirituale între agenţii economiei aparţinând diferitelor
comunităţi naţionale, regionale ori transnaţionale poartă denumirea de flux economic internaţional .

170.Totalitatea fluxurilor economice internaţionale care se dezvoltă între agenţii economici ca urmare a
interdependenţelor existente, a ansamblurilor de specializări din economia mondială în domeniile
producţiei, cercetării stiinţifice şi dezvoltării tehnologic, schimbului de mărfuri, mişcării capitalului,
valutelor, forţei de muncă etc , reprezintă circuitul economic mondial .

171.Principalele fluxuri care compun circuitul economic mondial sunt :

- comerţul internaţional cu mărfuri şi servicii
- mişcarea internaţională a capitalurilor , a investiţiilor externe
- schimburile valutare
- circulaţia internaţională a forţei de muncă
- cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică

172.În componenţa comerţului internaţional între comerţul cu mărfuri şi schimburile internaţionale cu

servicii .

173.Mişcarea de active financiare între rezidenţii din diferite ţări, neînsoţită simultan de o mişcare în sens
invers, în contra partidă, de alte valori, defineşte fluxul internaţional al capitalului .

174.Fluxurile internaţionale de capital pe termen lung îmbracă mai multe forme :

- credite bancare
- investiţii externe directe
- plasamente în hârtii de valoare
- transferuri publice concesionale
- credite şi ajutoare oferite de instituţii financiare internaţionale ori regionale .

175.Fluxurile de capital pe termen scurt se fac în :

- bonuri ale trezoreriilor statelor
- obligaţiuni şi acţiuni ale companiilor
- cumpărarea de valute .

176.Funcţionarea pieţei valutare internaţionale presupune drept condiţie esenţială convertibilitatea

monedelor naţionale .

12
177.Convertibilitatea reprezintă dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu o
monedă străină prin vânzare-cumpărare, fără nici o restricţie.

178.Monedele convertibile prezintă diferite grade de convertibilitate :

- limitată internă
- deplină sau oficială
- totală a unor monede liber utilizabile .

179.Etalonul monetar este o valoarea materială sau imaterială adoptată convenţional ca bază a sistemului
monetar, prin care se defineşte valoarea monedelor .

180.Lichiditatea internaţională oficială reprezintă ansamblul resurselor de care dispun autorităţile

monetare pentru a finanţa deficitele balanţei lor de plăţi .

181.Indicatorii utilizaţi pentru evidenţierea consecinţelor datoriei externe sunt :

- rata datoriei externe
- raportul dintre serviciul datoriei şi nivelul rezervelor oficiale

182.Balanţa de plăţi externe reprezintă, un tablou sintetic sub formă contabilă, care înregistrează sistematic
ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii,
în cursul unei perioade de timp, de regulă un an.

183.Balanţa de plăţi externe cuprinde :

- încasările, plăţile şi ajustări
- balanţa tranzacţiilor curente
- balanţa mişcărilor de capital sau Contul de capital .

184.Balanţa tranzacţiilor curente este formată din :

- balanţa comercială
- balanţa invizibilelor
- balanţa veniturilor
- balanţa transferurilor unilaterale .

185.Balanţa mişcărilor de capital include :

- balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt
- balanţa mişcărilor de capital pe termen lung
- balanţa rezervelor valutare internaţionale .

186.Migraţia contemporană a forţei de muncă prezintă câteva caracterizări :

- nu mai priveşte populaţii compacte, ci grupuri, indivizi sau familii în căutare de locuri de muncă
- se emigrează din ţări mai sărace în ţări mai bogate
- cererea de forţă de muncă vizează persoane calificate(20-40 ani)
- majoritatea imigranţilor sunt muncitori necalificaţi

187.Cooperarea internaţională reprezintă reunirea resurselor şi eforturilor bi şi multilaterale ale statelor

vizând realizarea, pe baze contractuale, de activităţi conexe de cercetare-dezvoltare şi transfer de
tehnologii, producţie, prestări servicii, construcţii civile şi industriale, uzine "la cheie", comercializare în
scopul obţinerii de rezultate economice superioare sumei celor individuale .

188.Normele juridico-legislative şi instituţiile care reglementează, gestionează şi monitorizează

desfăşurarea relaţiilor economice internaţionale cunoscute şi sub denumirea de ordine economică
mondială, reprezintă o altă structură de bază, esenţială, pentru funcţionarea sincronizată, ca un sistem, a
economiei mondiale .

189.Bilateralismul îşi gândeşte expresia în sistemul de norme juridico-legislative, de instituţii şi de acţiuni

care, împreună alcătuiesc cadrul raporturilor dintre două state, dintre agenţii economici publici şi privaţi
rezidenţi în fiecare dintre ele, dintre cetăţenii lor .

190. Multilateralismul reprezintă procesul de apropiere şi unificare legislativă şi instituţională progresivă

a raporturilor internaţionale pe calea asocierii statelor prin tratate având acte constitutive, organe comune

13
şi personalitate juridică distinctă, care preiau asupra lor prerogative exercitate până atunci de entităţi
naţionale.

191. Organizaţia internaţională reprezintă o formă de coordonare a elaborării internaţionale pentru care
statele au creat un cadru juridic şi instituţional permanent, printr-un statut elaborat de comun acord, care
prevede obiectul şi scopul organizaţiei, organele, funcţiile şi mijloacele necesare realizării obiectivelor.

192. Dintre organizaţiile internaţionale care exercită o influenţă deosebită asupra politicilor economice ale
statelor lumii, inclusiv asupra României menţionăm : GATT – OMC ; BIRD ; FMI

193. Există următoarele scenarii asupra viitorului economiei mondiale :

- dezvoltarea regionalizată
- dezvoltarea unipolară
- dezvoltarea multipolară

194. Se susţine că secolul XXI va fi european, din următoarele motive :

- CE va reprezenta o piaţă cu un potenţial de 850 de milioane de locuitori, cu educaţie şi formare
profesională înaltă
- CEE numără printre membrii săi un “campion la toate categoriile” şi colider mondial în domeniul
tehnologiilor de producţie – Germania
- CEE va beneficia în viitor de toate premisele succesului : ştiinţa fundamentală rusă, designul franco-
italian, ştiinţa producţiei germane şi ingineria financiară engleză
- CEE este singurul ansamblul comunitar care a reuşit compromisul între capitalismul comunitar şi
capitalismul individualist
- CEE va fixa în viitor noile reguli în domeniul comerţului mondial .

195. Ideile scenariului dezvoltării multipolare sunt :

- trecerea la noua ordine mondială se va baza pe o nouă revoluţie tehnologică
- nici o naţiune nu poate rămâne, generaţie după generaţie, pe locuri de frunte în ierarhia mondială fără o
bază economică înfloritoare pe care să i se sprijine puterea
- noua ordine nu va fi o societate postindustrială, în care serviciile înlocuiesc industria, ci o societate
hiperindustrială
- noua ordine nu va fi nici liniştită, nici paşnică, ci presărată cu tot felul de conflicte, interne şi externe
- se va constitui un nou centru de putere mondială, acesta putând fi, cel mai probabil, cel din Zona
Pacificului, localizat în jurul Japoniei, Europei şi SUA .

196. În 1948 s-a constituit Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), cu scopul imediat de
a asigura administrarea riguroasă a ajutorului american acordat ţărilor vest europene .

197. În 1951, în Europa a fost înfiinţată prima organizaţie economică cu caracter integraţionist CECO

198. Negocierile dintre Comunităţile Economice şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, au condus în
1992, la crearea Spaţiului Economic European (EEA) reprezentând o zonă de comerţ liber, incluzând şi
serviciile şi asigurând mobilitatea muncii şi capitalurilor .

199. În America de Nord, în 1989, între SUA, Canada şi Mexic s-a încheiat un acord, denumit Acord de
Comerţ Liber Nord-American intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 .

200. În 1980 se constituie Asociaţia Latino-Americană de Integrare (ALADI) cu următoarele obiective :

- liberalizarea comerţului reciproc şi armonizarea politicilor comerciale
- asigurarea unei specializări intersectoriale raţionale
- stimularea dezvoltării industriale .

201. În America Latină s-au constituit de-a lungul timpului o serie de organizaţii economice precum :
- Asociaţia Latino-Americană de Integrare (ALADI)
- Piaţa Comună Centro-Americană
- Grupul Andin
- Piaţa comună a Sudului (MERCOSUR)
- Piaţa comună a Caraibelor (CARICOM)

14
202. În Africa, cea mai importantă organizaţie economică este Comunitatea Economică Africană, înfiinţată
în 1994 cu următoarele obiective :
- promovarea dezvoltării economice, sociale şi culturale, a unei dezvoltări endogene, autosusţinute
- stabilirea la scară continentală a unui cadru favorabil pentru mobilizarea şi valorificarea resurselor umane
şi materiale pentru a realiza o dezvoltare autosusţinută
- stimularea integrării economice a ţărilor continentului
- coordonarea şi armonizarea politicilor promovate de comunităţilor economice în vederea stabilirii
graduale a unei comunităţi continentale .

203. Regionalismul este, în prezent, o importantă trăsătură a dezvoltării relaţiilor economice dintre diferite
grupuri de state : dintre ţările dezvoltate, dintre ţările în curs de dezvoltare, dintre ţările dezvoltate şi cele
în curs de dezvoltare.

204. Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) a fost creat în 1989 şi deţine o forţă
impresionantă : 55% din PIB-ul mondial şi 40% din populaţia mondială .

205. Integrarea reprezintă un proces complex de evoluţie a economiei mondiale, bazat pe o treaptă calitativ
superioară a interdependenţelor dintre economiile naţionale, concretizat în crearea unor entităţi economice
comune în care se asigură mişcarea liberă a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor prin unificarea
politicilor vamale, economice, fmanciar-monetare, orientate spre realizarea unei uniuni economice şi
politice a stateior membre.

206. Ţelul final al integrării poate fi atins treptat, prin parcurgerea graduală a mai multor stadii (etape):
- zona de comerţ liber
- uniunea vamală
- piaţa comună
- uniunea economică
- uniunea politică

207. Principalele cauze ale integrării sunt :

- apariţia şi adâncirea contradicţiei dintre posibilităţile de sporire a producţiei şi capacitatea restrânsă de
absorbţie a pieţelor naţionale .
- necesitatea valorificării optime a potenţialului de care dispune capitalul prin asigurarea unui spaţiu
adecvat de plasament, apt de a oferi oportunităţi superioare pentru sporirea beneficiilor .
- interesele agenţilor economici dintr-o regiune geografică dată de a se apăra cu forţe comune de
ameninţările concurenţilor internaţionali mai puternici şi de a spori eficienţa relaţiilor economice
reciproce
- constituirea marilor firme internaţionale, a companiilor transnaţionale, potenţialul lor tehnologic şi
productiv imens, eforturile continue de optimizare la nivel superior a “dimensiunilor de scară” ale
afacerilor lor .

208. Tratatul de la Roma, semnat de către ţările membre ale CECO, în martie 1957, prevedea crearea
Comunităţii Economice Europene(CEE) cunoscută sub numele de Piaţa Comună.

209. Tratatul de la Roma stabileşte următoarele obiective :

- realizarea unităţii popoarelor europene
- ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă
- garantarea stabilităţii în expansiune, a echilibrului schimburilor şi loialitatea în concurenţă
- dezvoltarea armonioasă a economiilor
- reducerea decalajului între diferite regiuni
- suprimarea progresivă a restricţiilor din comerţul internaţional prin promovarea unei politici comerciale
comune

210. Pentru realizarea scopurilor, Tratatul de la Roma prevedea instituirea unui sistem de libertăţi şi politici
economice comune vizând formarea unei pieţe unice in interiorul careia oamenii, marfurile si capitalurile
sa poata circula liber.

211. În realizarea Uniunii Vamale au fost micşorate o serie de bariere netarifare din comerţul
intracomunitar prin :
15
- standardizarea procedurilor comerciale şi vamale
- eliminarea diferenţelor naţionale între taxele de transport rutier, feroviar şi nautic
- interzicerea discriminărilor în încheierea contractelor pentru lucrări publice
212. În politica agricolă comună au fost stabilite următoarele preţuri :
- preţul ţintă (indicativ)
- preţul prag

213. Iniţiativele comunitare pentru crearea unei politici monetare comune s-au localizat la trei niveluri :
- preocupări politice
- definirea unei strategii monetare
- elaborarea măsurilor de aplicare

214. ECU a fost utilizată prioritar pentru împrumuturi pe piaţa internaţională, precum şi ca mijloc de
plată pe această piaţă şi ca monedă de rezervă .

215. Nu au trecut încă în competenţa Uniunii Euiopene :

- nivelul de salarizare
- dreptul de asociere
- dreptul de grevă

216. Carta Alba, prin prevederile sale a abordat frontal sfidările la adresa unei politici financiare
comunitare, reprezentate de :
- dubla impozitare
- evaziunea fiscală
- utilizarea discriminatorie a impozitelor

217. Principiile promovate de Carta Alba se referă la :

- reglementările naţionale în domeniul fiscal
- fiscalitatea naţională nu trebuie să vină în contradicţie cu politicile comune
- armonizarea unor dispoziţii fiscale
- punerea în funcţie a unor instrumente şi reţele fiscale comunitare

218. Actul Unic European, intrat în vigoare în iulie 1987 şi-a propus să desăvârşească crearea pieţei unice
:
- piaţa unică a mărfurilor
- piaţa unică a serviciilor
- măsuri pentru realizarea liberei circulaţii a capitalurilor
- măsuri pentru realizarea liberei circulaţii a persoanelor .

219. Obiectivele asumate prin Tratatul de la Maastricht sunt :

- promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil
- afirmarea identităţii Uniunii pe scară internaţională
- întărirea protecţiei şi intereselor resortisanţilor statelor membre
- dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniile justiţiei şi afacerilor interne
- menţinerea integrată şi dezvoltarea legislaţiei comunitare .

220. Realizarea obiectivelor asumate prin Tratatul de la Maastricht impune perfecţionarea cadrului
juridico-constituţional al Uniunii, desăvârşirea Uniunii Economice prin realizarea laturii sale monetare şi
realizarea Uniunii politice .

221. În plan juridic şi instituţional, măsurile prevăzute în Tratatul de la Maastricht, au în vedere :

- extinderea competenţelor Uniunii de la domeniul politicii economice şi monetare la alte sfere ale pieţei
interne
- sporirea competenţelor Parlamentului European în reglementarea chestiunilor pieţei interne, în
domeniile nou introduse, precum şi în ce priveşte aprobarea admiterii de noi state membre
- s-a instituţionalizat Comitetul Regiunilor şi Curtea de Conturi
- s-a introdus principiul subsidiarităţii

222. Edificarea uniunii Monetare era programată să se realizeze în mod gradual :

16
- prima etapă viza ratificarea Tratatului de către ţările membre, înlăturarea tuturor barierelor din calea
fluxurilor de capital, coordonarea mai bună a politicilor economice individuale şi intensificarea
cooperării între băncile centrale
- în a doua etapă s-a creat Institutul Monetar European (IME) însărcinat cu coordonarea politicilor
monetare ale statelor membre, în vederea asigurării stabilităţii preţurilor Băncii Centrale Europene
(BCE)
- a treia etapă se caracterizează prin intrarea în funcţiune a SEBC, fixarea irevocabilă a cursului de
schimb între monedele naţionale şi euro .

223. Criteriile economice de convergenţă sunt:

- realizarea unui grad ridicat de stabilitate a preţurilor
- criteriul sustenabilităţii poziţiei financiare a guvernului
- datoria publică totală nu trebuie să depăşească 60% din PIB
- ţările participante trebuie să realizeze, pe termen lung, rate ale dobânzilor care să fie cu cel mult 1,5%
mai mari decât media celor mai scăzute trei rate ale dobânzilor
- criteriul stabilităţii cursului de schimb

224. Tratatul de la Amsterdam din octombrie 1997 cuprinde următoarele obiective principale :
- plasarea locurilor de muncă în centrul preocupărilor Uniunii Europene
- crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru cetăţenii europeni, suprimarea controalelor
interne la frontierele Uniunii
- întărirea rolului Europei în afacerile mondiale
- aplicarea politicilor comune va fi decisă cu majoritate calificată .

225. Obiectivul principal al Tratatului de la Nisa, din septembrie 2000, l-a constituit pregătirea extinderii
UE prin reforma structurii instituţionale vizând :
- mărimea Comisiei Europene
- ponderea voturilor în Consiliul de Miniştri
- extinderea numărului de domenii în care deciziile se iau cu majoritatea calificată
- numărul total de locuri şi repartiţia acestora în Parlamentul European
- modificări în cadrul mecanismului decizional al Băncii Central-Europene

226. Mondializarea (globalizarea) activităţilor economice ar putea fi definită ca un proces care, ajuns în
faza sa finală, ar însemna administrarea lumii, de către forţe transnaţionale, ca pe o unitate economică
integrată.

227. În actualul stadiu, mondializarea reprezintă integrarea progresivă a economiilor naţionale în economia
mondială prin :
- liberalizarea crescândă a circulaţiei factorilor de producţie
- sporirea ponderii producţiei internaţionale integrate în produsul mondial, prin sistemul global,
interdependent de funcţionare a pieţelor
- amplificarea rolului cooperării internaţionale în elaborarea politicilor economice şi aplicarea lor în
practica economică .

228. Forţele motrice ale mondializării activităţilor economice sunt :

- progresul tehnic
- politicile de liberalizare, de deschidere a pieţelor şi de eliminare a obstacolelor care îngreunează
desfăşurarea afacerilor
- internaţionalizarea activităţii companiilor, dezvoltarea unei reţele interconectate de activităţi
productive, comerciale, financiar-bancare, valutare în întreaga lume .

229. Principalele forme de manifestare a mondializării vieţii economice sunt :

- internaţionalizarea producţiei
- globalizarea pieţelor de mărfuri, servicii, tehnologii, capitaluri şi valută

230. Internaţionalizarea producţiei este procesul de extindere a acelor activităţi creatoare de bunuri şi
servicii, de valoare adăugată, care nu îşi mai au originea într-o ţară sau alta, ci sunt rezultatul
interdependenţelor complexe dintre agenţii economici ce acţionează pe spaţii largi, pe pieţe organizate şi
reglementate la nivel global.

17
231. Producţiile internaţionale integrate (PII) reprezintă acea parte a procesului mondial generat de
activităţi economice interdependente care se desfăşoară pe spaţii ample, regionale ori mondiale, în
principal, de către agenţii economici transnaţionali.

232. Principalul agent al producţiei internaţionale integrate este compania transnaţională .

233. Filiala străină poate fi : subsidiară ; asociate sau ramuri(branşe).

234. Ramura (branşa) este o întreprindere corporatistă deplină sau mixtă, din ţara gazdă aflată într-una din
următoarele forme :
- un stabiliment ori birou permanent al investitorului străin
- un parteneriat corporatist sau o societate mixtă între investitorul direct străin şi una ori mai multe terţe
părţi
- teren, construcţii sau echipamente, imobile deţinute nemijlocit de investitorul străin
- bunuri mobile care operează în interesul unei ţări, alta decât cea a investitorului străin, într-o perioadă de
cel puţin un an .

235. În opinia unor specialişti, sistemul capitalist global are multe deficienţe, care, dacă nu sunt corectate,
vor duce la căderea sa :
- distribuirea inegală a beneficiilor
- instabilitatea organică a capitalului financiar
- tendinţa monopolurilor şi oligopolurilor globale este de a predomina, nu de a menţine competiţia
- economia de piaţă nu înseamnă societate de piaţă cu libertăţi politice şi justiţie socială fără de care
societatea globală nu poate supraveţui .

236. Dezvoltarea durabilă (sustenabilă) reprezintă o nouă strategie de dezvoltare economico-socială, care
are drept scop armonizarea creşterii economice cu protecţia mediului natural şi protecţia mediului social,
îmbunătăţirea calităţii vieţii şi protejarea naturii .

237. Dezvoltarea durabilă impune :

- realizarea unei revoluţii în domeniul materialelor
- realizarea echilibrului între oameni şi hrană
- nevoia de pace
- coeziune în interiorul societăţilor şi la nivel global .

238. România poate fi caracterizată ca ţară cu potenţial mijlociu spre mic .

239. Sub aspectul dezvoltării economice, România deţine în economia mondială o pozitie net inferioară
faţă de aceea care îi revine din punctul de vedere al potenţialului său economic .

240. În prezent, România este o ţară în curs de dezvoltare care depune eforturi pentru a imprima dezvoltării
sale interne un sens ascendent şi a reduce decalajele care o despart de ţările mai dezvoltate .

241. Obiectivele asocierii la Uniunea Europeană au fost :

- asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre părţi
- promovarea comerţului, precum şi a relaţiilor economice armonioase dintre părţi
- sprijinirea eforturilor României de dezvoltare şi de restructurare a economiei
- asigurarea unui cadru corespunzător pentru integrarea graduală a României .

242.Într-o determinare mai generală, eficientă economică a relaţiilor externe este ilustrată de volumul
absolut şi ponderea lor în produsul intern brut PIB .

243.Eficienţa relaţiilor economice externe are o determinare mai concretă, aceea de rentabilitate .

244.După 1990, România s-a înscris în fluxurile internaţionale de capital, în exclusivitate, în calitate de
ţară-gazdă .

245.Conform standardelor actuale, nivelul datoriei externe ameninţă intrarea în incapacitate de plată când
datoria externă atinge un nivel de 40% din PIB.

18
246.Nivelul îndatorării externe poate deveni periculos dacă se asociază cu scăderea continuă a PIB-ului,
cu un deficit crescând al balanţei comerciale, cu hiperinflaţia şi devalorizarea galopantă a monedei
naţionale .

247.Rentabilitatea exporturilor se exprimă prin intermediul cursului de revenire la export calculat ca raport
între cheltuielile interne evaluate în moneda naţională pentru producerea mărfii, pregătirea ei pentru export
şi transportul până la graniţa, şi cantitatea de valută ce se obţine din vânzarea mărfii .

248.Rentabilitatea importurilor se exprimă prin intermediul cursului de revenire la import .

1. În scopul evidenţierii nivelului de dezvoltare economică se folosesc indicatori macroeconomici

determinaţi în condiţiile ţărilor cu economie de piaţă cu ajutorul sistemului conturilor naţionale (SCN).

2. În SCN, delimitarea activităţii economice, din ansamblul activităţilor umane, are la bază conceptul de
producţie care cuprinde bunurile şi serviciile ce fac obiectul tranzacţiilor dintre unităţile producătoare şi
cele consumatoare, precum şi serviciile produse şi consumate ce nu fac obiectul vânzării-cumpărării .

Obs : pt 1 şi 2 va trebui să completăm într-un spaţiu răspunsurile astfel :

1. indicatori economici (atenţie cu spaţiu)
2. productie; vanzarii cumpararii (atenţie la ; ) (spatiu după ; şi după vanzarii) (nu se foloseşte “ţ,â,ă
etc)

19