Cuprins

CAPITOLUL I – OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR-

PROBLEMĂ VITALĂ A LUMII CONTEMPORANE

1.1. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului.

1.2. Dreptul fundamental la un mediu sănătos. Evoluția sa în timp
1.3. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de realizare a cointeresării
în protecţia şi dezvoltarea mediului
1.4. Garanțiile juridice naționale de înfăptuire a dreptului la un mediu sănătos
1.5.Rolul dreptului internațional în asigurarea unui mediu sănătos
16. Protecția mediului și strategia dezvoltării durabile………………15

CAPITOLUL II - DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ AUTONOMĂ A

SISTEMULUI DE DREPT ROMÂNESC

2.1. Obiectul și finalitatea dreptului mediului..............................16

2.2. Particularitățile normelor juridice de dreptul mediului..........22
2.3. Raportul juridic de dreptul mediului.....................................
2.4. Corelația dreptului mediului cu alte ramuri de drept

CAPITOLUL III –IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

3.1. Izvoarele dreptului naţional al mediului................................27
Constituţia
Legea și actelele normative ale autorităților centrale
Legea-cadru
Actele autorităților administrative locale
3.2.Izvoare internaționale.................................................29
Tratatele și convențiile internaţionale
Cutuma
Uzanțele internaţionale

Capitolul IV – PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

4.1.Specificul principiilor de dreptul mediului....................35

4.2. Abordarea principiilor dreptului mediului în doctrina românească...36
4.3. Principii ce rezultă din documente internaționale

1
 PARTEA A II A

CAPITOLUL IV PROTECȚIA FACTORILOR ABIOTICI

1. Atmosfera:
1. Definirea atmosferei
2. Cauzele și efectele principale ale poluării atmosferei
3. Protecția atmosferei în dreptul intern
4. Reglementări naționale privind protecția stratului de ozon
5. Strategia națională și Planul național de acțiune privind schimbările climatice
6. Răspunderea pentru nerespectarea regimului juridic privind protecția
atmosferei
7. Protecția atmosferei pe plan internațional
8. Protecția spațiului extraatmosferic
2.Apa:
2. Clasificarea apelor
3. Poluarea apei, în general
4. Regimul juridic al apelor în Romania
5. Măsuri legale privind gospodărirea integrată a zonei costiere
6. Protecția apelor prin reglementări internaționale
A. Protecția fluviilor și a lacurilor internaționale
B. Protectia mărilor și oceanelor
3. Solul și subsolul
1. Considerații generale privind degradarea solului
2. Măsuri legale de protecție și conservare durabilă a solului în țara noastră
3. Dezvoltarea agriculturii in concordanta cu cerintele ecologice si alte
prioritati în domeniu ale Uniunii Europene
4. Regimul juridic al produselor de uz fitosanitar
3. Regimul juridic al ingrasamintelor folosite în agricultură și silvicultură
3. Protecția subsolului

CAPITOLUL V PROTECȚIA RESURSELOR NATURALE ȘI

CONSERVAREA DURABILĂ A BIODIVERSITĂȚII
1. Fondul forestier
2. Notiunea de fond forestier și de pădure
3. Clasificarea pădurilor din fondul forestier național
4. Proprietatea asupra fondului forestier
5. Administrarea și gospodărirea pădurilor
6. Protecția fondului forestier național
7. Produsele pădurii si folosința lor
8. Protecția vegetației forestiere din afara fondului forestier
9. Protecția pășunilor și a fânețelor naturale
10. Protecția plantelor cultivate
2
2. Fauna terestră și acvatică ...................................................................104
1. Protecția animalelor în general.............................................................104
2. Protecția animalelor sălbatice supuse vânatului
3. Protectia animalelor și păsărilor sălbatice din grdinile zoologice și a faunei
piscicole din acvarii
4. Reguli comunitare privind comerțul internațional cu specii de flora și faună
sălbatica
5. Măsuri de protecție a animalelor domestice
6. Protecția animalelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri
experimentale
7. Protectia fondului piscicol.
8. Reglementari internationale privind protectia si conservarea animalelor
3. Protecția și conservarea ariilor naturale
1. De la notiunea de "rezervație" la cea de "arie naturală protejată"
2. Principiile care stau la baza reglementării rețelei naționale de arii naturale
protejate
3. Categorii de arii naturale și de zone de protectie a bunurilor din patrimoniul
natural
4. Administrarea rețelei de arii naturale protejate de interes național
5. Conservarea habitatelor și a speciilor
6. Conservarea altor bunuri din patrimoniul natural
7. Protecția zonei montane
8. Regimul juridic al Rezervației Biosferei "Delta Dunării"
9. Reglementari privind protecția naturii pe plan internațional

CAPITOLUL VI. PROTECTIA MEDIULUI ÎN HABITATUL URBAN

1. Protectia factorilor naturali de mediu în așezările umane
1. Conceptul de așezare umană din perspectiva ecologiei sociale
2. Obiectivele protecției mediului în asezările umane
3. Rolul planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism în protecția
mediului din așezările umane
4. Evaluarea de mediu pentru anumite planuri și programe
6. Atribuții și răspunderi ale autorităților publice centrale și locale cu privire la
teritoriul așezărilor umane:rolul serviciilor comunitare de utilități publice în
dezvoltarea pe principii ecologice a localităților
Cerințe legale privind menținerea echilibrului ecologic cu ocazia exercitării
unor activității industriale
1.Regimul juridic al fabricării, depozitării și utilizării substanțelor și preparatelor
periculoase
2.Regimul juridic al deșeurilor: deseurile reciclabile; depozitarea în sigurantă a
deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat; transportul peste
frontieră al deșeurilor și mărfurilor periculoase
3. Regimul juridic al stupefiantelor și al celorlalte substante psihotrope
3
4. Regimul juridic al materiilor exploziv
3.Utilizarea energiei nucleare, poluarea radioactivă și protecția împotriva
radiațiilor
1. Particularitățile poluării radioactive
2. Principiile și condițiile desfășurării activității nucleare în Romania
3. Supravegherea stării de sănătate a personalului expus profesional la radiații și
a populației; monitorizarea radioactivității mediului
4. Cooperarea internațională în domeniul aplicațiilor pașnice ale energiei
nucleare: controlul internațional al armelor nucleare și al celorlalte arme care
folosesc diferite forme de energie și substanțe de distrugere în masă; prevenirea
și reprimarea actelor de terorism nuclear; protecția mediului în cazul conflictelor
armate
5. Protecția mediului în caz de calamități și dezastre

CAPITOLUL VII. STRUCTURI ȘI ORGANISME NAȚIONALE DE

MONITORIZARE A RESPECTĂRII OBLIGAȚIILOR DE PROTECȚIE A
MEDIULUI
1. Sistemul și competențele privind activitatea de control în domeniul protecției
mediului exercitat de către autoritățile publice naționale
2.Monitorizarea: organizarea sistemului de monitoring national integrat:
circulația și prelucrarea datelor; supravegherea factorilor de mediu
3. Rolul organizațiilor neguvernamentale și al acțiunilor de voluntariat în
prevenirea faptelor care afectează mediul
Autorizarea activităților cu impact asupra mediului
1. Evaluarea de mediu
2. Procedura de autorizare a activităților economice și sociale cu impact asupra
mediului.Conținutul autorozației de mediu
3. Acordul de mediu

CAPITOLUL VIII. FORME ALE RASPUNDERII JURIDICE ÎN DREPTUL

MEDIULUI
1.Condițiile și formele răspunderii juridice de dreptul mediului
2. Reglementari cu caracter special în dreptul mediului cu privire la răspunderea
juridică: răspunderea pentru prejudicii aduse mediului conform Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificarile și
completările ulterioare
3. Răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului
asupra mediului
4. Răspunderea civilă delictuală.
5.Răspunderea contravențională în dreptul mediului
6. Răspunderea penală
2. Particularitățile răspunderii statelor conform tratatelor și convențiilor
internaționale
4
1. Elementele răspunderii.
2. Răspunderea subiectivă
3. Răspunderea obiectivă
4. Răspunderea pentru daune aduse patrimoniului comun al umanității
5. Răspunderea materială pentru crime internaționale
5. Organizatii specializate ale ONU cu atribuții și contribuții în domeniul
protecției mediului: organizații regionale și organizații subregionale
6. Aportul instituțiilor comunitare la conservarea și dezvoltarea durabilă a
mediului inconjurător

OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR- PROBLEMĂ VITALĂ A

LUMII CONTEMPORANE

1.1. Dreptul – instrument important al protecţiei mediului

Ființa umană a apărut intr-un anumit mediu natural și a evoluat
concomitent u acesta, cele două elemente influențându-se reciproc: natura nu
poate fi concepută separat, ruptă de activitatea umană, iar omul trăiește intr-un
habitat, intr-o biocenoză. Însă cu cât activitatea omului asupra naturii s-a
amplificat și a devenit mai complexă, cu atât problematica raporturilor dintre
societate și natură a cunoscut un grad mai mare de interferență. Din păcate,
folosirea pe scară largă a științei şi tehnologiei in scopul dezvoltării industriale
nu a ținut seama de necesitatea păstrării in permanență a unui echilibru intre
satisfacerea nevoilor umane, in continuă creștere și protecția tuturor factorilor
mediului inconjurător. În contextul unei reconsiderări a sistemului de valori al
lumii actuale,care ia în calcul echilibrul relației om-natură, dreptul mediului nu
rămâne doar o stiinta juridică, ea trebuind să-și etaleze și valențe etice, culturale

5
si de civilizatie modernă, să se pună în slujba sistemului de valori revizuit,în
raport de reperele Civilizatiei Mileniului III.
De altfel, interferența dintre mediul natural și drept este
axiomatică,mediul natural reprezentând el însuși un factor de configurare a
dreptului1 și la rândul lui fiind periodic supus reglementărilor legale, atât în
ansamblul său, cât şi la nivelul componentelor sale individuale. Aceste
reglementări încearcă să prevină sau să limiteze efectele degradării mediului,
cauzate în principal de fenomenele de poluare.
1.2. Dreptul fundamental la un mediu sănătos.Evoluția sa în timp

Se poate spune că,în evoluția sa istorica, dreptul fundamental la un mediu

sănătos, ca drept fundamental din generația a IV a, cunoaste patru mari perioade:
epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului,
-perioada utilitarista, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, în sfârsit, perioada
dreptului international al protectiei si conservarii mediului.
A. Epoca premergatoare
Din punct de vedere istoric, înca din Evul Mediu au fost adoptate unele masuri
juridice, inclusiv pe calea cooperarii internationale, referitoare, de exemplu, la
diminuarea efectelor unor poluari, precum fumul, zgomotul, poluarea cursurilor
de apa etc. Este cazul, de exemplu, al Tratatului dintre Franța si Basel din 19
decembrie 1781, Tratatului dintre Statele Unite si indienii Creek din 7 august
1790 ori al celui încheiat între Italia si Austria între 5 si 29 noiembrie 1875
privind protectia pasarilor utile pentru agricultura, care interzicea uciderea
acestor pasari în timpul toamnei si iarna. Ele vizau însa mai ales actiuni
concrete, ocazionale si urmareau cu precadere obiective economice ori de
sanatate publica.
În secolul al XIX-lea se înregistreaza o serie de tratate internationale
consacrate pescuitului, dar prevederile acestora se refereau, înainte de toate, la

1
Vezi: N.Grădinaru,I. Mihalcea,T.Savu, M.Agheniţei,F.Dorobanţu:Teoria generală a dreptului, Editura Independenţa
Economică, 2005, pag.37
6
delimitarea zonelor de pescuit si mai rar la protectia pestelui ca resursa
economica ori ecologica. Totodata, în 1893 apare deja si primul element de
jurisprudenta în materie: arbitrajul între SUA si Columbia britanica în afacerea
focilor din Marea Bering, care a stabilit reguli vânatorilor, menite sa evite
disparitia focilor.
B. Perioada –utilitaristă de ocrotire a unor specii
Este considerată între începututul secolului al XX-lea si deceniul al
patrulea al veacului respectiv. Ea reprezintă faza –anteecologică a dr. mediului
Acum apar primele conventii internationale multilaterale referitoare la protectia
unor specii ale faunei salbatice. Timp îndelungat, disparitia diversitatii biologice
a fost tratata cu totala indiferenta de opinia publica si puterile oficiale,
neinteresând decât câtiva naturalisti. La începutul veacului trecut, îngrijorarile
legate de riscurile care apasau asupra faunei africane si a anumitor pasari cautate
pentru penajul lor ori considerate utile pentru agricultura au generat lansarea
primelor semnale de alarma.
Primul tratat international multilateral în materie de mediu este
considerata, din aceasta perspectiva, o conventie din 1900 pentru prezervarea
animalelor salbatice, pasarilor si pestelui din Africa.
Adoptarea documentului a fost impusa si motivata, în preambulul sau, de
dorinta de a pune capat masacrarii diverselor specii de animale utile ori
inofensive pentru om, dar nu descurajeaza distrugerea animalelor considerate
pagubitoare pentru interesele umane, precum leii, leoparzii, crocodilii ori serpii
veninosi. Dar acest tratat nu a fost, din pacate, niciodata ratificat.
Au urmat Conventia pentru protectia pasarilor utile agriculturii, semnata
la Paris, la 19 martie 1902, si cele doua tratate privind prezervarea si protectia
focilor pentru blana din 1911. Ele au fost determinate în special de necesitatea
acceptarii de practici comune, pentru a nu epuiza resursele vii din atmosfera si
mare.Ambele documente consacra o conceptie utilitarista, de ocrotire a
factorilor de mediu în raport cu functiile economice ale acestora. Astfel, în cazul
7
primului document este vorba despre pasari utile, în special insectivore (art. 1),
iar anexa 2 enumara printre pasarile daunatoare majoritatea rapitoarelor diurne,
printre care vulturul si soimul, specii strict protejate astazi.
În timp ce în prima conventie este vorba despre o ocrotire subordonata unui
utilitarism imediat si concret a unor specii si ignorarea rolului altora pentru
mentinerea echilibrului ecologic, cea de-a doua recurge la tehnici de protectie
destul de avansate, precum stabilirea de contingente nationale pentru prelevari si
controlul comertului international cu obiecte provenind din vânatoarea focilor.
Mai este considerat ca moment deosebit în evolutia dreptului mediului
Conferinta mondială pentru mediu-Stockholm 1972.
După o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în
anul 1983 şi-a început activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare
(WCED), condusă de Gro Bruntland. Doi ani mai târziu (în 1985), este
descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția
de la Viena se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea consumului de
substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În
1986, la un an după catastrofa de la Cernobâl, apare așa-numitul Raport
Brundtland, al WCED, cu titlul „œViitorul nostru comun” care dă și cea mai
citată definiție a dezvoltării durabile („€œsustainable development”):
«Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a
compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile
lor».Totodată, Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar
că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitete
ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei. În finalul
raportului, comisia susținea necesitatea organizării unei conferințe internaționale
asupra dezvoltării durabile.
În același context trebuie amintită Carta Europeana privind Mediul si
Sanatatea, adoptata de prima Conferinta privind mediul si sanatatea a
Organizatiei Mondiale a Sanatatii la Frankfurt pe Main la 8 decembrie 1989,
8
 De asemenea, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”,
la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma
întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de
climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică
(conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. Cu această ocazie, s-a
stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, denumit Agenda 21.
La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg,
Summitul privind dezvoltarea durabilă, iar trei ani mai târziu a avut loc
Summit-ul mondial al Organizatiei Natiunilor Unite (2005),care a marcat cea de
a 60-a aniversare a Organizatiei. Conferința privind Mediul care a avut loc la
Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului
înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol însuși viitorul
omenirii. Cu această ocazie a fost folosit pentru prima dattă conceptul
necesității dezvoltării durabile, înscris în documentele oficiale la Summit-ul
ONU din 2005. Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza
resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani.
Fiecare dintre noi, conștient sau nu, putem contribui la dezvoltarea
durabilă. De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm
deșeurile din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.La nivel industrial,
lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri
drept combustibil, iar în anumite localități se încearcă implementarea unor
sisteme de încălzire casnică pe bază arderii deșeurilor. Companiile sunt primele
care au conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării și
refolosirii deșeurilor.
Lester R. Brown a creat în 1974 „Worldwatch Institute” și este
promotorul unor serii de studii, materializate în rapoartele anuale privind
progresele pe calea structurării unei societăți durabile: Starea lumii” sau „Semne
vitale”.Lester R. Brown atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0” asupra
conflictului dintre civilizația industrială și mediul ambiant și menționează două
9
aspecte: tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime
și de hrană, sau consumarea celor regenerabile într-un ritm superior
capacității lor de regenerare și deteriorarea fizică și poluarea factorilor de
mediu: apa, aer, sol. În acest context, el punctează importanța reciclării
deșeurilor.„O societate durabilă este cea care își modelează sistemul economic și
social astfel încât resursele naturale și sistemele de suport ale vieții să fie
menținute”

1.3. Conştiinţa ecologică - conştiinţa de mediu. Căile de realizare a

cointeresării în protecţia şi dezvoltarea mediului
În condiţiile crizei ecologice mondiale, cu care se confruntă omenirea, la
fel ca celelalte forme ale conştiinţei sociale, un rol important revine şi conştiinţei
2
ecologice care trebuie să contribuie la formarea unei culturi ecologice 3 a
personalităţii umane. Într-o societate modernă, unde valorile culturii sunt larg
răspândite, difuzate şi însuşite de către demos, vom întâlni şi o conştiinţă
ecologică elevată. Modelele cultural-ecologice sunt, în fapt, normele ecologice
capabile, susceptibile de a apăra şi conserva Natura, Mediul înconjurător,
respectiv atitudinea faţă de agresiunile împotriva Naturii, modul de protecţie a
acesteia, de promovare a unor masuri, de prevenire, profilactice si, totodată,
terapeutice, curative atunci când degradarea mediului, respectiv a aerului,
pădurilor, solului, subsolului, deja s-a produs. Formarea şi dezvoltarea culturii
ecologice, se poate realiza cu succes numai într-o societate ecologică, în care
obiectivul sau scopul final este optimizarea şi armonizarea interacţiunilor dintre

2
Într-un mod sintetic, conştiinţa ecologică poate fi definită ca o formă a conştiinţei sociale, care constă în reflectarea
corelaţiei dintre societate şi natură, a acţiunilor omului asupra Naturii şi consecinţele acestor acţiuni, precum şi în
fundamentarea căilor şi mijloacelor de protecţie a Naturii, a mediului. Conştiinţa ecologică cuprinde două componente
distincte, şi anume: una cu caracter practic şi cealaltă cu caracter ştiinţifico - teoretic. Conştiinţa ecologică cu caracter practic
se formează spontan, ca rezultat al activităţii practice a oamenilor. Ea reprezintă forma primară de percepere de către om a
locului şi rolului său în raport cu mediul înconjurător. "Conştiinţa ecologică ştiinţifico - teoretică, reprezintă un sistem de
idei, concepţii şi teorii cu privire Ia formele de interacţiune dintre societate şi natură, care au fost supuse elaborării creatoare
şi sistematizării raţionale.
3
Cultura ecologică reprezintă fundamentul conştiinţei ecologice a individului.Cultura ecologică, presupune cunoaşterea
profundă a legităţilor dezvoltării naturii şi societăţii, a interdependenţei omului cu mediul înconjurător, conştientizarea
necesităţii de a ocroti natura, a prognoza fenomenele ce au loc în natură, a folosi cât mai raţional şi eficient resursele naturale.
Între conştiinţa ecologică şi cultura ecologică există o relaţie intimă, indisolubilă, de interdependenţă.
10
Societate, Om şi Natură, cu atât mai mult în condiţiile societăţii contemporane,
când asistăm la dizarmonia dintre societate şi natură. Restabilirea unor relaţii
optime între societate şi natură este o cerinţă primordială, de soluţionarea căreia
depinde nu numai prezentul, ci şi viitorul tării, al naţiunii. Formarea culturii
ecologice se bazează, pe cunoaşterea legilor naturii şi societăţii, pe acţiunea
ştiinţific-fundamentată a omului asupra mediului înconjurător; pe respectarea
dreptului fiecărui om la mediul înconjurător neprimejdios din punct de vedere
ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi crearea unui sistem judicios de
instruire şi educaţie ecologică a populaţiei. Nu vom dobândi mutaţii substanţiale,
cantitative, în domeniul protecţiei mediului atât pe plan naţional, cât şi
internaţional până când societatea nu va investi mult mai mult decât până acum,
atât material, financiar, cât şi moral în educaţia permanentă a membrilor
societăţii, punând un accent major, în cadrul acesteia pe educaţia ecologică
aceasta având, prin excelenţă, un scop formativ de pregătire a individului pentru
a lua hotărâri comportamentale corecte, privind protecţia mediului, pentru a
decide în cunoştinţă de cauză şi din proprie iniţiativă, în multitudinea
problemelor ecologice cu care se poate întâlni zilnic4.
Şcoala, Biserica5, structurile organizaţiei civile, în general toţi factorii
educaţiei permanente, în colaborare cu organismele aparatului de stat, local şi
central, ar trebui să acţioneze programatic, permanent pentru apărarea mediului

4
Uneori pot apărea conflicte între modelul comportamental ecologic, teoretic, pe de o parte, şi cel real, concret, practicat de
oameni. Cel mai elocvent exemplu este obiceiul fumatului, care constituie în faţa unor oameni, un model eronat ca specific al
vieţii moderne, dar, pe care mulţi îl imită şi-1 adoptă în comportamentul lor, cu toate eforturile depuse de organizaţiile
ecologiste, prin sensibilizarea fumătorilor privind nocivitatea tutunului. Adoptarea, în cursul anului 2002, a unei Ordonanţe
de urgentă de către Guvernul României, prin care se interzice fumatul în locurile, spaţiile publice şi introducerea unor măsuri
punitive, graduale pentru încălcarea dispoziţiunilor legii, o considerăm o măsură de bun augur, care ne demonstrează
necesitatea inexorabilă a îmbinării, în domeniul educaţiei ecologice, a convingerii cu constrângerea, a persuasiunii ecologice
cu sancţiuni juridice adecvate, pentru încălcarea normelor ecologice.
5
Biserica își asumă această misiune civică . Într-nu mesaj adresat budiștilor la 17 mai 2010, cu ocazia festivalului Vesakh
presedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Cardinalul francez Jean-Louis Tauran."arăta că Vaticanul
vrea "sa incurajeze formarea unei constiinte ecologice” lucrand alaturi, in acest sens, de budisti, și că intentioneaza sa
"intensifice eforturile pentru promovarea constientizarii de mediu, in spiritul bunastarii tuturor, si a coexistentei
pasnice".Astfel, "putem oferi marturia unui stil de viata respectuos”, continua mesajul, Crestinii, budistii, au un profund
respect pentru viata umana. Prin urmare, este esential ca eforturile noastre sa ne poarte catre un sentiment de responsabilitate
fata de mediu", a scris Cardinalul, care constata ca "criza de mediu a provocat deja dificultati semnificative, si suferinte in
lume".
11
natural curat, apelând la toate mijloacele, pentru păstrarea purităţii mediului
ambiant social şi cultural
Nevoia unei educații ecologice a populației este semnalată mai de multă
vreme. Marele sociolog român Dimitrie Gusti, menţiona, în anul 1938 că,
educaţia civică, am adăuga noi, inclusiv educaţia ecologică începe, încă din anii
copilăriei, în familie, cu îngrijirea mediului natural în care îşi petrec anii
copilăriei, cu protecţia florilor, arborilor, a locului de joaca, cu dragostea pentru
plantele şi fiinţele vii, care alcătuiesc universul în care trăim.
Conştientizarea ecologică a tineretului reprezintă o speranţă a faptului că,
Secolul al XXI-lea are șansa de a deveni un secol ecologic, ceea ce ar determina
lichidarea Crizei ecologice mondiale şi promovarea unei dezvoltări armonioase,
durabile a societăţii umane, pe baza unui echilibru constant al relaţiei dintre Om
şi Natură.

1.4. Rolul dreptului internațional în asigurarea unui mediu sănătos

Problemele ecologice nu fac delimitări după frontierele politice, întrucât

ariile naturale nu se suprapun cu frontierele. De aceea problemele ecologice au
implicații globale, iar apariția lor impune cooperarea internatională.
Ca domeniu de cooperare interstatala si reglementare internationala,
protectia si conservarea mediului au facut obiectul dreptului relativ recent. De
altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei conceptii mondialiste
asupra ocrotirii mediului.
Escaladarea problemelor ecologice a generat un nou tip de criză a
omenirii –criza ecologică- ce se manifestă în modul cel mai pregnant prin
alterarea continuă a factorilor de mediu concomitent cu diminuarea resurselor
naturale.
Pornind de la realitatea că nu există activităţi economice şi/sau sociale
care să nu aibă efecte asupra mediului, politica din domeniul mediului a devenit
12
o opţiune esenţială pentru promovarea valorilor naţionale şi general umane, în
contextul global al dezvoltării omenirii.
Prin natura lor, problemele ecologice odata aparute au impus cooperarea
internationala, ca urmare a caracterului transfrontalier al poluarii si a aparitiei
implicatiilor globale. De altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei
conceptii –mondialiste, în condițiile în care în aceasta ecuatie generala au
intervenit si alti factori, în frunte cu cei economici si psihologici, care au
lentorizat ritmul unor rezolvari efective si complete. Primii au ridicat mai ales
obstacole de ordin cantitativ si limitativ pe termen scurt, dar usor de depasit în
perspectiva medie; cei de natura psihosociala sunt mult mai greu de analizat si
configurat la nivel concret.
Toate aceste documente au activat Comunitatea Internationala, in
ansamblul sau, si fiecare stat în parte demersul de de creare a unui drept al
mediului, cu valente globale, apt sa genereze un nou modus vivendi al omului cu
natura si pentru ca lumea sa devina o lume a pacii, prospera, justa, locuibila,
fertila si curata. Oricum însa, evenimentele ecologice au jucat un rol important
în acest sens. Marile accidente cu impact puternic asupra mediului, dar si la
nivelul opiniei publice, începând cu cel din 1967 (Torrey Canyon) si pâna la cel
de la Baia Mare (2000) ori cel al navei Prestige (2002), au jucat, din aceasta
perspectiva, un rol stimulator.
În acest context, în cooperarea judiciară pe plan internaţional în domeniul
mediului apare prima generație de convenții destinate să oprească sau cel puțin
să diminueze practicile generatoare de poluare, să protejeze unele specii
animale sau vegetale și să promoveze o protectie mai buna a mediului în
regiuni geografice determinate.
Cea de-a doua generație de conventii se caracterizează printr-o abordare
universalista si multisectoriala si sunt menite sa reglementeze probleme
ecologice precum schimbarile climatice, diversitatea biologica, protectia
stratului de ozon ori desertificarea. Miza acestor din urmă conventii este aceea
13
de a gestiona o problema de mediu în ansamblul său, fără fractionari, tinându-se
seama de interdependenta fenomenelor naturale si a actiunilor umane aflate la
originea degradarilor.
Totuși, trebuie remarcat ca tratatele apartinând celor doua generatii nu se
exclud, ci, dimpotriva, ele se completeaza reciproc, impunându-se totusi o
coordonare la nivelul aplicarii efective

2.Preocupari ale diferitelor state ale lumii de a reglementa pe plan intern si

international relatia om-natura

Așa cum am arătat anterior, primele reglementari în domeniu au avut un

caracter sectorial și raspundeau unor probleme geografice ori având obiective
precise, de cele mai multe ori de interes local. Mult timp problemele esentiale
ale colectivitatilor umane, inclusiv cele de ordin ecologic, s-au pus si s-au
reglementat la nivel local si mai ales national. Dezvoltarea stiintifico-tehnica si
amplificarea impactului activitatilor socio-umane asupra calitatii mediului, au
determinat un proces de internationalizare a acestor probleme si concentrarea
eforturilor pentru gasirea unor solutii viabile care sa eficientizeze lupta
impotriva fenomenului incalzirii globale.
Formarea si afirmarea dreptului international al mediului au loc, în fapt, la
sfârsitul anilor 1960, atunci când criza ecologica mondiala, favorizata de
actiunea conjugata a unei multitudini de factori, a impus cooperarea dintre state
ca mijloc de stopare si atenuare a efectelor sale. Aceasta nu înseamna ca,
anterior acestei epoci, nu au existat o serie de reglementari care sa vizeze direct
sau indirect ocrotirea factorilor de mediu, ci doar că existența lor era plasată în
planul secund al preocupărilor.

3. Protectia mediului si strategia dezvoltarii durabile

14
 Potecția mediului este activitatea umană ce are ca scop concret prevenirea
poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pămînt.
Sarcina protecţiei mediului aparţine întregii societăţi şi se realizează în
interesul întregii omeniri. Aceasta este privită sub două aspecte şi anume:
- protecţia mediului are ca sarcină generală descoperirea cauzelor şi surselor
poluării, stabilirea modalităţilor de prevenire, reducere şi înlăturare a efectelor
poluării;
- protecţia mediului are ca sarcină concretă, protecţia diferitelor elemente
componente ale mediului natural şi artificial.
Conceptul de dezvoltare durabilă Termenul însuși este foarte tânăr și s-a
impus la Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile
Unite la Rio de Janeiro în vara anului 1992.Conceptul a fost legat inițial de
problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de
energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara
lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile
Unite la Rio de Janeiro.El s-a conturat într-un moment în care subiectul
mediului înconjurător se afla în prim-planul dezbaterilor politice. El desemnează
totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror
fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste
sisteme socio-economice și elementele capitalului natural.Cea mai cunoscută
definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială
pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru
comun",cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland[1]: "dezvoltarea
durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără
a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile
nevoi".Dezvoltarea durabilă urmarește și încearcă să găsească un cadru teoretic
stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de
tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.Deși
inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată
15
de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului
și cauta în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent
conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect
economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea
pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.
Durabilitatea dezvoltării pleacă de la ideea că activitățile umane sunt
dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și
stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității
vieții.Discuțiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul
anilor *70.

DREPTUL MEDIULUI CA RAMURĂ AUTONOMĂ A SISTEMULUI

DE DREPT ROMÂNESC

2.1 Obiectul și finalitatea dreptului mediului

Disciplina de drept al mediului ca ramura autonoma de drept a aparut
relativ tarziu, dar s-a dezvoltat cu celeritate, avand drept scop declarat protectia
factorilor de mediu.
Dreptul mediului reprezinta o ramura a dreptului public de importanta
majora in societatea contemporana; avand un caracter interdisciplinar si
utilizand o serie de principii de drept civil, drept international public, drept
administrativ s.a., dreptul mediului este chemat sa creeze cadrul legal, stiintific
fundamentat, necesar protectiei mediului, in conditiile in care, criza ecologica
planetara tinde sa devina inamicul numarul 1 al speciei umane.
Autonomizarea sa ca ramură de drept se datorează eforturilor conjugate
ale oamenilor de stiinta care, alaturi de juristi, au fost si sunt orientate
consecvent spre cautarea si aplicarea metodelor si mijloacelor de lupta eficace
impotriva efectelor antropice cu impact negativ asupra mediului, in ansamblul
16
sau. Așadar putem spune că specificitatea sa ca ramurã de drept distinctã în
sistemul nostru de drept este dată de specificul aparte al normelor sale cât și de
specificul relaţiile sociale formate în procesul de prevenire a poluării, în
ameliorarea şi dezvoltarea mediului și în sancţionarea faptelor poluante.
Metoda de reglementare în dreptul mediului reprezintã pozitia sau atitudinea
pe care statul o alege pentru reglementarea relatiilor sociale de mediu. Relatiile
sociale privind protectia si dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme
imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.
Caracterul autonom a fost contestat de foarte multi autori pornind de la ideea
potrivit careia scopul activitatii de protectie a mediului nu poate fi realizat fara
concursul unor factori de natura tehnica, sociala, economica reglementati de alte
ramuri de drept
S-a sustinut ca dr mediului ar fi de fapt o subramura a dr administrativ sau
a dr funciar
În actualul stadiu al evoluției sale, caracterul autonom al ramurii de drept
al mediului este incontestabil.
Pentru definirea dreptului mediului, sunt luate în considerare trei criterii:
criteriul material, criteriul instituțional și criteriul finalității.
În baza criteriului material, dreptul mediului este definit ca fiind
ansamblul normelor juridice care privesc factorii naturali şi pe cei antropici,
care determnină cadrul natural, social şi economic şi care, prin interacţiunea
lor, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om,
faunăşi floră.
În baza criteriului instituțional dreptul mediului este privit ca ansamblu al
reglementărilor care stabilesc cadrul normativ de acțiune al statului în direcția
înfăptuirii politicii de protecție a mediului.

17
 În baza criteriului finalităţii, dreptul mediului este definit ca fiind
ansamblul normelor juridice care privesc menţinerea echilibrului ecologic şi
ocrotirea sănătăţii umane6.
Dreptul mediului se caracterizează prin următoarele particularităţi: are un
caracter orizontal, acoperind diferite ramuri de drept;reprezintă un drept de
interacţiuni, tinzând să penetreze în toate ramurile de drept pentru a introduce
dimensiunea ecologică.
Cei trei piloni pe care se situează obiectul de reglementare al dreptului
mediului sunt: protecţia mediului; conservarea mediului şi îmbunătăţirea
calităţii mediului.
Protectia mediului presupune stabilirea si respectarea unor cerinte
referitoare la modul de viata al individului, la mentinerea echilibrului ecologic,
precum si la mentinerea si ameliorarea calitatilor factorilor naturali ai
mediului,cel mai important obiectiv al protectiei mediului fiind ocrotirea ființei
umane.
Pornind de la acumulările pozitive în domeniul legislației interme și
internaționale și experienţei concrete a aplicării lor, putem spune că la nivelul
actual al evoluției sale , Dreptul mediului ca disciplină autonomă,urmăreşte:
-cunoaşterea actelor normative de bază privind protecţia juridică a
mediului;
-formarea în rândul studenţilor a unei conştiinţe de mediu, de protecţie a
acestuia; astfel pregătiţi în spiritul şi litera legislaţiei referitoare la diferite
aspecte legate de mediu, absolvenţii ar putea transmite mai departe această
conştiinţă de mediu prin modul în care vor aplica cunoştinţele dobândite în
profesia de jurist, în orice domeniu şi-ar desfăşura activitatea. În felul acesta,
impunând o anumită atitudine bazată pe cunoaşterea şi respectarea legislaţiei de
mediu vor putea influenţa, la rândul lor, conduita şi poziţia celorlalţi cetăţeni

6
Mircea Dutu, Dreptul mediului, Editura , 1996
18
faţă de necesitatea creării şi păstrării unui mediu sănătos, drept constituţional,
prevăzut în art. 35 al Constituţiei României.
- conştientizarea cetăţenilor asupra dreptului la informaţie şi justiţie în
probleme de mediu, ceea ce va uşura în mare măsură şi implementarea tuturor
reglementărilor interne și europene privind mediul. În mare parte, legislaţia
comunitară este deja implementată în reglementările privind mediul. Calitatea
mediului în care trăim depinde în mare măsură de noi, nu doar de existenţa
legislaţiei şi activitatea autorităţilor administraţiei publice.
Obiectivele și direcțiile de acțiune care privesc protecția mediului
constituie politica de protectie a mediului .
În abordările politicii de protecție a mediului se întâlnesc urmatoarele
concepții:
-concepția geocentrică potrivit căreia protectia mediului vazuta ca un
scop in sine, urmarindu-se protejarea pamantului si impiedicarea oricarei
interventii a omului. Omul e considerat doar un element ce trebuie conservat
pentru ca natura să ramână neafectată
- concepția biocentrică, în conformitate cu care toate formele de viata
constituie preocuoparea individului, care trebuie sa intervina in viata celorlalte
specii, exclusiv printr-o activitate de protectie
- concepția antropocentrică, în conformitate cu care protectia mediului
presupune exclusiv protectia fiintei umane si a nevoilor acesteia.
O abordare completă a protecției mediului presupune luarea în
considerare în totalitate a elementelor pe care le avansează cele trei concepții.
Prin studierea dreptului mediului se urmărește, pe lângă dobândirea
competențelor universitare conferite de disciplinele înscrise în aria curriculară și
formarea în rândul studenţilor a unei conştiinţe de mediu, de protecţie a
acestuia; astfel pregătiţi în spiritul şi litera legislaţiei referitoare la diferite
aspecte legate de mediu, absolvenţii ar putea transmite mai departe această
conştiinţă de mediu prin modul în care vor aplica cunoştinţele dobândite în
19
profesia de jurist, în orice domeniu şi-ar desfăşura activitatea. În felul acesta,
impunând o anumită atitudine bazată pe cunoaşterea şi respectarea legislaţiei de
mediu vor putea influenţa, la rândul lor, conduita şi poziţia celorlalţi cetăţeni
faţă de necesitatea creării şi păstrării unui mediu sănătos și în același timp
conştientizarea cetăţenilor asupra dreptului la informaţie şi justiţie în probleme
de mediu, ceea ce va uşura în mare măsură şi implementarea tuturor
reglementărilor comunitare privind mediul7. În mare parte, legislaţia comunitară
este deja implementată în reglementările privind mediul. Dreptul mediului, ca
ramură distinctă a sistemului dreptului românesc, are ca obiect de studiu o
categorie distinctă de relaţii sociale, cele dintre om, societate şi mediul său.
Noţiunea de mediu a fost definită în cadrul multor discipline, dobândind
un sens biologic unul geografic unul ecologic, unul social, unul uman, etc.
Formularea unei definiții juridice a noţiunii de mediu trebuie să permită
aplicarea practică, eficientă şi funcţională a diferitelor reglementări care au ca
obiectiv protecţia mediului.
În raport de aceste cerințe mediul poate fi definit ca ansamblu de condiţii
şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul,aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice
şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi
spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului.Comportamentul uman față de mediu este reglementat prin principiile și
normele juridice de dreptul mediului.
Așadar, constatăm că obiectul disciplinei Dreptul mediului, ca ramură
distinctă a sistemului dreptului românesc se rezumă la relaţiile sociale, care iau
naştere în legătură cu activităţi privind:

7
Accesul la informaţia privind mediul este consacrat în documentele Conferinţei de la Aarhus, în legislaţia europeană, ca și
legislaţia naţională. Aspectul va fi prezentat detaliat mai jos.

20
 -protecţia mediului, inclusiv cele privind prevenirea consecinţelor
păgubitoare şi limitarea efectelor poluării,dacă aceasta s-a produs, şi
împiedicarea producerii altor pagube;
-cele privind stabilirea corectă a răspunderilor juridice, restabilirea
situaţiei anterioare poluării, stabilirea persoanei care răspunde potrivit
principiului “poluatorul plăteşte”(principiu pe care îl vom detalia mai jos);
-cele privind conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii şi a celorlalte
componente ale mediului;
-cele privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;
-obţinerea avizului, acordului, autorizaţiei de mediu pentru activităţi
economice şi sociale cu impact asupra mediului;
-asigurarea accesului publicului la informaţia privind mediul, inclusiv
asigurarea participării publicului la luarea deciziei în probleme de mediu;
-îndeplinirea atribuţiilor de mediu de către autorităţile administraţiei
publice locale şi centrale sau a celor pentru protecţia mediului;
-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea şi
sensibilizareaopiniei publice cu privire la anumite activităţi care pot aduce
atingere în vreun fel mediului;
-relaţii care privesc structura organizatorică a activităţii de protecţie a
mediului. Spectrul tipurilor de relaţii sociale privind mediul, care rezultă de
aici, se va dezvălui pe parcursul studierii acestei discipline.

Particularitățile normelor juridice de dreptul mediului

În dreptul mediului, normele juridice au un caracter imperativ (prohibitiv)
în majoritate tehnic, urmărind optimizarea acţiunii umane/sociale în raport cu
mediul, pentru obţinerea unui maxim de rezultat tehnico-economic, în condiţiile
dezvoltării calităţilor naturale ale mediului Scopul urmarit prin instituirea
normelor juridice este eficientizarea activitatii umane, obtinerea unor rezultate

21
performante din punct de vedere tehnico-economic, conservandu-se si
dezvoltandu-se resursele naturale de mediu.
În condițiile în care metoda de reglementare a dreptului mediului este cea
a autoritarismului, cum altfel ar putea fi asigurată imperativitatea normelor dacă
nu prin intermediul consacrării lor prin acte normative?
Prin urmare dacă ne raportăm la obiectivele de protectie a mediului,
constatăm că majoritatea normelor juridice sunt imperative,prohibitive sau
onerative;
Un alt element distinctiv,care face diferența între normele juridice de
drept al mediului fata de alte tipuri de norme juridice este caracterul
preponderent tehnic al acestora
Normele tehnice din sfera dreptului mediul:
- stabilesc modalităţi şi termene stricte pentru realizarea unor obiective
explicit definite;
- prescriu atitudini şi conduite bine conturate, capabile să permită o
valorificare raţională, corespunzătoare a mediului.
Normele tehnice pot fi:
a) norme de calitate a mediului ce prezintă următoarele caracteristici:
- stabilesc niveluri maxim admisibile de poluare în mediile receptoare:
aer, apă, sol( de ex.norme de emisie care stabilesc cantitatea sau concentraţiile
de poluanţi care pot fi evacuaţi de o sursă dată).
- impun obligaţii de rezultat(ca de ex: cantitatea sau concentraţia fixe de
poluanţi).
b) norme de procedeu/proces care prevăd un anumit număr de specificaţii
(de exemplu, tipuri de dispozitive de epurare impuse). Acestea stabilesc obligaţii
de mijloace:alegerea unui anumit proces de producţie mai puţin poluant;
c) norme de produs care definesc fie proprietăţi fizice şi chimice pentru
un anumit produs, fie reguli privind condiţiile, ambalajul ori prezentarea
produsului, în special pentru produsele toxice.
22
 Latura tehnică a dreptului mediului permite unificarea şi uniformizarea
reglementărilor din domeniu, prin armonizarea legislaţiilor naţionale şi
adoptarea unor documente internaţionale
Pe baza normelor de dreptul mediului se formează următoarele categorii
de relații:
- cele privind protecţia mediului, inclusiv cele privind prevenirea
consecinţelor păgubitoare şi limitarea efectelor poluării, dacă aceasta s-a produs,
şi împiedicarea producerii altor pagube;
-cele privind stabilirea corectă a răspunderilor juridice, restabilirea
situaţiei anterioare poluării, stabilirea persoanei care răspunde potrivit
principiului “poluatorul plăteşte”;
-cele privind conservarea şi dezvoltarea resurselor naturii şi a celorlalte
componente ale mediului;
-cele privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu;
-obţinerea avizului, acordului, autorizaţiei de mediu pentru activităţi
economice şi sociale cu impact asupra mediului;
-asigurarea accesului publicului la informaţia privind mediul, inclusiv
asigurarea participării publicului la luarea deciziei în probleme de mediu;
-îndeplinirea atribuţiilor de mediu de către autorităţile administraţiei
publice locale şi centrale sau a celor pentru protecţia mediului;
-activitatea unor organisme neguvernamentale privind informarea şi
sensibilizarea opiniei publice cu privire la anumite activităţi care pot aduce
atingere în vreun fel mediului;
-relaţii care privesc structura organizatorică a activităţii de protecţie a
mediului.
Sfera de curindere a dreptului mediului se poate stabili în funcţie de trei
criterii cu caracter convenţional:
- criteriul instituţional, bazat pe structurile politice şi admnistrative cu
putere de decizie în domeniu;
23
 - criteriul material, fundamentat pe definiţia dată mediului şi
- criteriul finalităţii, fundamentat pe conţinutul şi scopul normelor
stabilite.

. RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL MEDIULUI

- Raportul juridic de dr al mediului are drept scop conservarea,

dezvoltarea si protectia mediului, fiind reglementat de normele juridice de dr al
mediului care sunt aduse la indeplinire prin respectarea de buna voie de
destinatar sau prin exercitarea fortei coercitive a statului
- Obiectul raportului juridic consta in actiunile si inactiunile de care sunt
tinute partile raportului juridic, respectiv conduita acestuia fata de factorii
naturali si artificiali de mediu
- Partile raportului juridic sunt persoanele fizice sau juridice, atat de drept
privat cat si public
- Raportul juridic se caracterizeaza fie prin subordonare sau
supraordonare intre participanti, rareori intalnindu-se raporturi juridice bazate pe
egalitate
- Continutul raportului juridic consta in drepturile si obligatiile corelative
pe care le au participantii in legatura cu conservarea si dezvoltarea factorilor de
mediu naturali si artificiali
. Ca orice raport juridic el cuprinde în structura sa următoarele componente:

subiecte, conținut și obiect.

Subiectul activ este statul, care gestionează în ansamblu problematica ocrotirii
mediului, dar și persoanele fizice şi juridice, publice sau private, în măsura în
care sunt implicate legal în apărarea mediului, precum şi entităţile administrativ-
teritoriale. Statul intervine în mod autoritar si direct în reglementarea juridicã a
raporturilor sociale de mediu datoritã faptului cã protectia si dezvoltarea
24
mediului reprezintã o problemã de interes national. Subiectul pasiv poate fi orice
persoana fizica sau juridica, publica sau privata. Conținutul raportului de drept
al mediului îl reprezintă drepturile și obligațiile subiectelor(activ și pasiv)
stabilite pe baza normelor de drept al mediului. Cele mai multe au drept scop
principal prevenirea unor eventuale daune sau ameliorarea acestora si numai in
mod exceptional au caracter sanctionator. În acest sens conduita persoanelor
fizice sau jurice presupune respectarea unor obligatii de a face sau a nu face
(ex:obtinerea autorizatiei de mediu inainte de inceperea activitatii sau a
autorizatiei integrate de mediu, luarea de masuri preventive precum depozitarea
deseurilor periculoase si a rezidurilor pe platforme special amenajate, etc.). In
caz de incalcare a acestora sunt prevazute contraventii si infractiuni . De
exemplu : desfasurarea unei activitati comerciale supuse autorizarii din punct de
vedere al protectiei mediului fara obtinerea autorizatiei de mediu reprezinta
contraventie; continuarea activitatii comerciale dupa suspendarea autorizatiei de
mediu sau retragerea acesteia reprezinta infractiune; vanarea speciilor rare de
animale sau vanatoarea in afara sezonului reprezinta infractiune respectiv
contraventie; transmiterea intentionata de boli la animale si oameni reprezinta
conform codului penal infractiune.Putem spune că normele de mediu consacra o
justitie de mediu bazata pe echitatea intre oameni, intre specii si intre generatii.
Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile la care
părţile sunt îndrituite, sau mai precis în conduita pe care individul sau indivizii
trebuie să o aibă faţă de componenetele naturale şi antropice ale mediului

LEGĂTURA DREPTULUI MEDIULUI CU ALTE RAMURI DE DREPT

1.Dreptul mediului si dreptul constitutional: intre cele doua ramuri de

drept exista o stransa legatura prin aceea ca dreptul constitutional consacra ca
drepturi si obligatii fundamentale: dreptul la un mediu sanatos dar si obligatia de
conservare, protejare si ameliorare a acestuia. Intre cele doua exista diferente,
25
dreptul constitutional reglementand si institutiile statului, modul de functionare a
acestora, etc
2.Dreptul mediului si dreptul civil: intre cele doua ramuri de drept
exista o stransa legatura, ultimul reprezentand ramura de baza. Atat dreptul
mediului cat si dreptul civil stabilesc cadrul in care poate fi exercitata
proprietatea. Intre cele doua ramuri de drept exista insa si diferente, precum:
pozitia pe care se afla subiectii care intra in raporturile juridice de drept civil
respectiv dreptul mediului, in primul caz acestia se afla pe pozitie de egalitate, in
timp ce in cel de-al doilea caz acestia caz acestia se afla pe pozitii de
subordonare. Continutul raporturilor de drept civil este de regula stabilit de catre
parti, in timp ce continutul raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit
prin lege. In cazul raporturilor juridice civile subiectul pasiv este de regula
nedeterminat, in timp ce in cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el este
de regula determinat
3.Dreptul mediului si dreptul administrativ: dreptul mediului are cea
mai stransa legatura cu dreptul administrativ Normele de dreptul mediului sunt
norme administrative, iar institutiile care actioneaza in domeniul protectiei
mediului sunt institutii administrative speciale.emise de catre autoritatile de
mediu sunt de regula acte administrative individuale.
4.Dreptul mediului si dreptul penal: intre cele doua ramuri exista o
stransa legatura, care se datoreaza faptului ca in codul penal sunt prevazute o
serie de infractiuni de mediu dar si datorita faptului ca legislatia de mediu
prevede o serie de infractiuni speciale care completeaza dreptul penal
5.Dreptul mediului si dreptul urbanismului: dreptul urbanismului
reprezinta o parte din dreptul mediului si anume acea parte care contine norme
referitoare la: dezvoltarea localitatilor, realizarea constructiilor, construirea
drumurilor, amenajarea parcurilor, etc.

IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

26
 La fel ca celelalte ramuri de drept din sistemul dreptului român normele
juridice ce intră în sfera dreptului mediului sunt consacrate prin formele clasice
ale izvoarelor dreptului: Constituţia, legi, ordonanţe de guvern, hotărâri de
guvern, ordine şi instrucţiuni ale autorităţilor centrale şi acte normative ale
autorităţilor administraţiei locale.
Exista trei feluri de izvoare (interne, comunitare si internationale).
A. In categoria izvoarelor interne intra:
La realizarea dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos conduce şi
obligaţia fundamentală a statului de a asigura refacerea şi ocrotirea mediului
înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic, crearea condiţiilor
necesare pentru creşterea calităţii vieţii.
Relevant este in acest sens art .135 din Constitutie Statul trebuie să
asigure:…
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic,
f ) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii
Acest articol reprezinta alaturi de art.8 din Conventia Europeana a Dreptului
Omului temeiul juridic al oricarei actiuni in instanta.
Tot art. 35 consacra si obligatia persoanelor fizice si juridice sa intreprinda
masurile necesare in vederea protectiei si ameliorarii mediului inconjurator.
Art.44 alin.7 din Constitutie prevede obligatia proprietarului unui teren de a
respecta sarcinile de mediu si buna vecinatate, se consacra astfel o servitude
legala de mediu.
Titlul 4 din Constitutie respectiv art. 135 care consacră obligatiile ce incumba
statului în legătură cu mediul: obligatia de a se asigura ca utilizarea resurselor
naturale se utilizeaza in mod rational, obligatia de a lua masurile necesare ca
dreptul la mediu sa poata fi exercitat, obligatia de a proteja si a ameliora mediul
inconjurator, precum si 136 ce indica bunurile care sunt considerate de interes
27
public (plajele, marea teritoriala, atmosfera,zona economica,etc) regimul juridic
al utilizarii lor.
2.Codurile: (codul civil, codul silvic, codul in materia protectiei
consumatorului,etc.)
3.Legi:- legea –cadru de protecție a mediului OUG195/2005 aprobată prin
Legea 265/2006;
- Legi sectoriale in domeniul protectiei apelor,solului, animalelor, deseurilor ,
atmosferei.
4.Ordonante de urgenta ale guvernului
5.Acte ministeriale sau odine ministeriale , hotarari de guvern, acte ale
autoritatilor locale , judetene etc.
B. Izvoarele comunitare-tratele constitutive ale Uniunii Europene, directive,
regulamente, decizii, recomandarii.
C. Izvoarele internationale
Fiind un domeniu relativ nou şi în formare, dreptul şi politica
internaţională în domeniul protecţiei mediului evoluează şi pe baza rezoluţiilor
şi declaraţiilor unor organizaţii internaţionale, în care sunt înscrise măsuri
colective la nivel global, pe care statele, dat fiind caracterul transfrontalier al
problemelor de mediu, au căutat să le definească şi să le aplice prin intermediul
unui cadru internaţional adecvat. La nivel international exista peste 900 de
conventii, tratate, protocoale, etc.
Acest cadru de acţiune la nivel internaţional s-a format în timp şi se află într-o
evoluţie dinamică, cuprinzând măsuri juridice cu caracter obligatoriu cuprinse
în tratate sau convenţii sau cu caracter neobligatoriu, în forma declaraţiilor,
rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări politice, măsuri
instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile
Interacțiunea normelor de drept intern cu cele cuprinse în doumente
internaționale este evidențiată pregnant de faptul că unele drepturi şi obligaţii
prevăzute în Constituţie au ca premiză generală de realizare, dreptul
28
fundamental al omului la un mediu sănătos consacrat prin numeroase documente
internaționale semnate de România, dintre care poate fi menționată pe primul
plan Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală
a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948.
După cum se știe, aplicarea dispoziţiilor normative din documentele
internaţionale la care România a devenit parte se face în mod nemijlocit(direct),
in baza art. 20 din Constitutie Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte.2. Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
În privința izvoarelor internaționale cu specific de drept al mediului
trebuie amintită Conferinţa de la Stockholm privind Mediul Uman din 1972 ,
consacrată problemelor globale ale mediului la care au fost dezbătute varietatea
problemelor globale ale mediului şi necesităţile de dezvoltare. În timpul
conferinţei au fost adoptate :
- Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
- Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, cu trei componente:
- programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
- activităţile pentru managementul mediului;
- măsurile de sprijin.
Pe lângă aceste documente mai sunt de amintit Programul Naţiunilor
Unite pentru Mediu, al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost
înfiinţate în decembrie 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi Fondul
voluntar pentru Mediu, înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile
financiare ale Naţiunuilor Unite.
Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru
internaţional pentru tratarea problemelor mediului.
29
 De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la
Stockholm,Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de
activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator
şi coordonator îndomeniul mediului.Activităţile programului pot fi clasificate în
două mari grupe:
- orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a
aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);
- orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon,
schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii,
traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea
mediului în perioadele de conflict armat.
Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat
necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării
publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri
funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional. Evaluarea efectelor acestor
“noi” probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un
progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de
dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la
Stockholm nu a fost realizat.
Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de
integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la Stockholm,
respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru
Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această
comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul “Viitorul nostru comun”
(Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza
celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la
Rio şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte
necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.
30
 Așa cum am arătat, în iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat
Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit
115 de conducători ai statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a
fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi
protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa,
în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de
codificare şi promovare a dezvoltării durabile.
În urma conferinţei au rezultat:
- Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii;
- Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea
durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole
destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii:bazei de
acţiune; obiectivelor de realizat; activităţilor care trebuie efectuate;modalităţilor
de implementare.
Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de
protecţie a mediului şi de dezvoltare.
Alături de Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio, s-a ajuns la un acord cu
privire la două convenţii obligatorii:Convenţia privind diversitatea biologică şi
Convenţia cadru privind schimbările climatice.
Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii
pozitive,incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea
Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului. În
acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii naţionale pentru dezvoltarea
durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă.
În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a
făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale
dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins.

31
 Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New
York,1997), a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea
socială şi sărăcie. Aceste aspecte au fost evidenţiate prin:
-reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea
datoriilor internaţionale;
-eşecul îmbunătăţirii: transferului de tehnologie, construcţiei capacităţilor
pentru participare şi dezvoltare;
-eşecul coordonării instituţionale şi
-incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi de consum.
Ca urmare, s-a făcut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a
acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea.
O altă reuniune internațională Summitul Naţiunilor Unite privind
Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august –
6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca
principlale rezultate: Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă
şi Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea
durabilă.Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind
un element central al agendei internaţioanle şi a dat un nou impuls pentru
aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei şi pentru
protecţia mediului. S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de
dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături dintre
sărăcie, mediu şi utilizarea resurselor
naturale. Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi
ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea
colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai
dezvoltării durabile:
- dezvoltarea economică;
- dezvoltarea socială şi
32
 - protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.
Prin Planul de implementare se urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la toate
nivelurile şi întărirea cooperării internaţionale, în baza responsabilităţolor
comune dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al Declaraţiei de la Rio şi
integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile. În acest sens, eforturile sunt cu
precădere axate pe:
- eradicarea sărăciei;
- modificarea modelelor de producţie şi consum;
- protejarea sănătăţii şi
- protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru
dezvoltarea economică şi socială.
Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de
solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei. De asemenea, opiniilor
societăţii civile li s-a dat o importanţă deosebită, ca recunoaştere a rolului
esenţial al societăţii civile în implementarea dezvoltării durabile şi promovarea
de parteneriate.
Toate aceste conferinţe mondiale au influenţat evoluţia dreptului internaţional al
mediului. Există de asemenea numeroase acorduri bilaterale şi multilaterale care
conţin prevederi legate de unul sau mai multe aspecte care vizează protecţiea
mediului, acoperind probleme de natură:subregională; regională şi globală.
Documentele amintite ca izvoare de drept internațional al dreptului
mediului au consacrat o serie de principii fundamentale pentru protecţia
mediului, pe baza cărora au evoluat raporturile dintre state în acest domeniu.
Prin repetare şi practică statală, care vizează încorporarea acestor principii în
sistemele legale naţionale, acestea pot deveni obligatorii. Deşi în prezent statele
lumii au abordări diferite faţă de aceste principii, respectiv le consideră a fi
principii de drept internaţional în formare sau le recunosc ca fiind principii de
drept internaţional, ele stau la baza dezbaterilor actuale pentru luarea deciziilor

33
politice privind protecţia mediului la nivel internaţional dar și pentru deciziile
privind politica internă de drept al mediului.

PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

Specificul principiilor de drept al mediului

Pe lângă principiile generale de drept ( care sunt incidente în toate ramurile
de drept) vom întâlni și principii specifice numai dreptului mediului.
Principiile dreptului mediului reprezintă idei călăuzitoare ce exprimă
adevăruri faţă de care activitatea legislativă şi desfăşurarea activităţilor de
protecţie şi dezvoltare a mediului trebuie să fie conforme. Ele exprimă esenţa
politicii de mediu a statului şi pot fi deduse fie pe cale de interpretare a
reglementărilor legale, formulate în doctrină, fie pot fi formulate direct în
normele juridice.
Principiile rezultă indirect din “spiritul” actelor normative, prin analizarea
raţiunii, scopului ori finalităţii normelor de drept. Chiar dacă sunt formulate şi
precizate la modul diferit în legislaţia naţională, regională sau internaţională,
prin însăşi existenţa lor, cu caracter pe zi ce trece mai imperativ, prin modul cum
sunt formulate se recunoaşte că problematica mediului face parte din
patrimoniul comun al umanităţii.
Prin studiul formulării principiilor privind protecţia mediului, se poate
urmări şi evoluţia interesului şi nevoilor reale ale societăţii umane în raporturile
sale cu tot ceea ce o înconjoară. Acestea, împreună, dau şi măsura evoluţiei
politicii internaţionale, regionale sau naţionale în ceea ce priveşte protecţia
mediului.
Unul dintre primele acte internaţionale care au formulat principii în acest
sens, este “Declaraţia internaţională asupra principiilor vizând protecţia
mediului”, adoptată la Stockholm, cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite

34
asupra Mediului. La Stockholm au fost formulate 27 de principii, reprezentând
tot atâtea sarcini pentru statele membre ale ONU şi 109 recomandări pentru
luarea de măsuri pentru protecţia mediului.
Principiile dreptului mediului consacrate prin documente internaționale nu
sunt imuabile, ci dobândesc un caracter de acuratețe și rafinament tot mai
pronunțat de la o reuniune la alta, dar în același timp devin din ce în ce mai
imperative.
De aceea, este greu să fie enumerate toate aceste principii care ar ocupa
mult prea mult spaţiu dacă ar fi toate menţionate.
Abordarea principiilor de dreptul mediului în doctina românească
Prof. Mircea Duţu semnalează diferențele care apar în privința consacrării
principiilor la cele trei niveluri de reglementare:național,european și
internațional. Astfel se observă că în legislaţiile naţionale se recurge la
consacrarea expresă a principiilor dreptului mediului în dreptul pozitiv,
atribuindu-li-se statutul de norme de conduită de maximă generalitate şi
universalitate, obligatorii în domeniul respectiv, formulate uneori identic sau
asemănător şi ca principii politico-strategice; în dreptul european, principiile au
un statut intermediar, fiind formulate mai degrabă ca linii directoare atât
pentru politica în domeniu a comunităţii, cât şi pentru statele comunitare; la
nivelul internaţional al dreptului mediului conceptul de principiu are caracterul
cel mai imprecis, fiind utilizat de cele mai multe ori pentru a desemna o
constantă evidentă, concluziile unei analize, norme generale obligatorii.
Același autor grupează principiile dreptului mediului în două mari
categorii: -principii fundamentale – consacrate la toate nivelurile dreptului
mediului (naţional, regional, comunitar, internaţional) care pot fi privite ca
fiind osatura ce îi conferă unitate, coperenţă, stabilitate, unicitate, consacrate la
nivelul dreptului mediului, dominând materiile tradiţionale ale acestuia. Printre
acestea sunt enumerate ca făcând parte principiile: prevenirii;precauţiei;
protecţiei mediului; conservării, ameliorării calităţii mediului; “poluatorul
35
plăteşte” Pe lângă acestea există pricipii specifice europene,ce exprimă
specificul arealului, amintind ca exemplu, în această categorie ,principiile:
corectării cu prioritate la sursă a atingerilor aduse mediului; integrării
considerentelor ecologice în toate politicile comunitare; al subsidiarităţii. La
nivelul dreptului internaţional sunt enumerate ca principii specifice: principiul
cooperării; obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică diferendele în
materie de mediu; responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;
răspunderea statelor pentru pagubele aduse mediului; îndatorirea de asistenţă
ecologică.
Autorul consideră că mai există și “principii adiţionale”, iniţial reguli
tehnice de implementare, cum ar fi: aplicarea celei mai bune tehnologii posibile,
aplicarea celei mai bune tehnologii disponibile, care nu antrenează costuri
excesive, cele mai bune practivi de mediu, cea mai bună opţiune practicabilă în
interesul mediului.
Daniela Marinescu are în vedere mai multe criterii de clasificare a
principiilor de dreptul mediului, rezultând astfel şi o enumerare mai amplă a
acestora. Astfel, consideră ca fiind cele mai importante următoarele distincţii
între principii:
-principii interne şi principii internaţionale, cu sublinierea că unele pot fi
atât interne, cât şi internaţionale;
-principii de bază şi principii decizionale, cu precizarea că unele pot face
parte din ambele categorii, cum ar fi principiul “poluatorul plăteşte”;
-principii tradiţionale (cum ar fi “poluatorul plăteşte”) şi principii noi,
formulate după anul 1980, consolidate în Declaraţia de la Rio, cum ar fi
principiile: precauţiei, dezvoltării durabile, participării publicului;
-principii afirmate expres în Legea protecţiei mediului şi principii
doctrinare;
-principii de maximă generalitate în dreptul mediului şi principii speciale,
aplicabile unui anumit domeniu al dreptului mediului (de exemplu, principiul
36
proximităţii, specific regimului juridic al deşeurilor). Autoarea sistematizează
principiile formulate pe plan intern şi pe plan extern și face delimitarea între
principii de bază și pricipii decizionale-pe plan intern, respectiv principii de
bază și principii specifice-pe plan extern, subliniind că principiile specifice unor
activităţi vor fi prezentate atunci când se discută regimul juridic al acestora,
cum ar fi cele privind substanţele toxice, deşeurile, activitatea nucleară etc.
Considerăm această abordare mai potrivită pentru realizarea obiectivului
cunoașterii lor și de aceea aderăm la ea.
1.Principii pe plan intern:
a) Principii de bază:
-principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător constituie un
obiectiv de interes public major;
-principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata
resursele naturale, în conformitate cu politica sa ecologică;
-principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor;
-principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice
cadrului bio-geografic natural;
-principiul “poluatorul plăteşte”;
-principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării prin
utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activităţile care produc
poluări semnificative.
b) Principii decizionale:
-principiul precauţiunii în luarea deciziilor,
-principiul interzicerii poluării;
-principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea deciziilor de
mediu.
2. Principii externe:
a)Principii de bază:

37
 -principiul sic utere tuo, respectiv obligaţia statelor de a se asigura că
activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor naţionale să nu cauzeze daune
mediului altor state;
-principiul bunei vecinătăţi;
-principiul informării şi cooperării între state;
-principiul protejării patrimoniului comun al umanităţii;
-principiul prevenirii poluării.
b)Principii specifice cu caracter restrâns:
-principiul nediscriminării – orice persoană afectată sau care ar putea fi
afectată de o pagubă materială are dreptul să ridice, în faţa unui organ
administrativ sau judiciar, problema permisibilităţii unor activităţi cu consecinţe
periculoase pentru mediu;
-principiul interzicerii poluării;
-principiul “poluatorul plăteşte”.
Rezultă că, indiferent de criteriile pe care le-au avut în vedere pentru
realizarea unei clasificări a principiilor de dreptul mediului, toţi autorii
recunosc importanţa existenţei şi respectării principiilor din dreptul mediului.
Pornind de la clasificarea principiilor dreptului mediului, aşa cum a fost
realizată în literatura de specialitate, vom prezenta, cu minime comentarii
principiile dreptului mediului prevăzute în OUG nr. 195/2005 privind protecţia
mediului.
Mai întâi trebuie observat că la redactarea legii de bază privind protecţia
mediului, ca şi a altor acte normative în acest domeniu, legiuitorul a avut în
vedere şi scopul politicilor globale de protecţie a mediului. În acest fel, s-a ţinut
cont şi de anumite idei cu caracter de universalitate formulate cu prilejul
diferitelor întâlniri - regionale, internaţionale, mondiale - pe tema protecţiei
mediului, idei care au fost consacrate doctrinar tot ca principii de dreptul
mediului. La stabilirea acestor principii şi elemente strategice, ca şi la
redactarea întregii legi de bază ca şi a celorlalte acte normative privind protecţia
38
mediului sau care au legătură cu aceasta, legiuitorul român a avut în vedere atât
izvoarele naţionale, comunitare, internaţionale în materie, cât şi şi experienţa
altor state în acest sens.
Iată în cele ce urmează câteva enumerări, respectiv clasificări a principiilor
dreptului mediului:
- principiul consacrării legislative a protecţiei mediului ca obiectiv de
interes public major (desprins în mare măsură din art. 1 al OUG nr. 195/2005:
“Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea protecţiei mediului,
obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice
care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.” (subl.ns. i.M.)
De asemenea, în cuprinsul art. 3 al OUG nr. 195/2005 sunt prevăzute:
“Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, in scopul
asigurarii unei dezvoltari durabile. Sunt consacrate ca principii următoarele
reguli:
precautie in luarea deciziei; După cum am văzut din enumerările
anterioare, acest principiu face parte dintre principiile decizionale. A luat naştere
din necesitatea de a preveni efectele negative pentru mediu produse prin diferite
activităţi ale omului şi s-a desprins din principiul prevenirii. Este vorba de
prudenţa cu care trebuie să acţioneze titularul proiectului sau al activităţii la
luarea oricărei decizie privind desfăşurarea unor acivităţi care au impact sau ar
putea avea impact asupra mediului. Acest principiu guvernează toate
demersurile de obţinere a avizelor, acordurilor, autorizaţiilor de mediu, şi
trebuie avut în vedere atât de iniţiator, cât şi de autorităţile administraţiei care au
atribuţii în eliberarea acestor acte tehnico-juridice. Prudenţa în cazul principiului
precauţiei reprezintă o atitudine care constă în a lua măsuri faţă de un risc
necunoscut sau vag cunoscut.
prevenirea, reducerea si controlului integrat al poluarii rin utilizarea
celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile care pot produce poluari
semnificative; Prudenţa în cazul principiului prevenirii reprezintă o atitudine
39
care constă în a lua măsuri faţă de un fenomen ale cărui consecinţe negative sunt
cunoscute, fiind astfel posibil să se ia măsuri în raport cu riscul cunoscut şi
măsurabil.
Semnificaţia expresiei “cele mai bune tehnici disponibile” o aveam
explicată în Anexa 2. Definiţii la OUG nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea
şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002.7
Aceeaşi definiţie a fost preluată şi redată şi în Anexa la Legea 137/1995
modificată. În prezent, explicaţia “celor mai bune tehnici disponibile” este
precizată în art. 2 pct. 18 din OuG nr. 195/2005. OuG nr. 34/20028 reprezenta
implementarea Directivei 91/61/EC privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării. principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor; Are la
bază ideea că activitatea de prevenire a riscurilor OUG nr. 34/2002, Anexa 2:
“Cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi
eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare,
care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea
valorilor-limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu
este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului
în întregul său; cele mai bune – se înţelege tehnicile cele mai eficiente pentru
atingerea unui nivel general ridicat de protecţie a mediului ân ansamblul său.
În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare,
în special, elementele enumerate în anexa nr. 4; tehnici – atât tehnologia
utilizată, cât şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută,
exploatată şi scoasă din funcţiune;disp on ibile – acele tehnici care au
înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul
industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în
considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceasta este sau nu utilizată
ori produsă în România, astfel încât titularul activităţii să poată avea acces în
condiţii rezonabile şi în conformitate cu prevederile anexei nr. 4.”

40
 -conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor presupune protecţia
ecosistemelor, conservarea biodiversităţii, precum şi utilizarea şi gospodărirea
durabilă a resurselor naturale ale mediului.
- principiul “poluatorul plăteşte” exprimă ideea că cel ce poluează va
suporta rigorile legii indiferent dacă este culpabil sau nu. Termenul stiintific
"poluare" vine din francezul "polluer". Poluarea este un complex de fenomene
care au schimbat sau tind sa schimbe mediul ambiant in detrimentul echilibrului
ecologic natural; acestea afecteaza atmosfera(cu particule,gaze.etc),apele,de
suprafata ori subterane, marile si oceanele, solul, vegetatia,lumea animala si
colectivitatile umane. Se poate vorbi de mai multe forme de poluare:-poluarea
fizica ce cuprinde: -poluarea radioactive; -poluarea chimica(produsa de diverse
substante eliberate in mediu sub forma gazoasa,lichida sau de particule solide);
-poluarea biologica(cu germeni patogeni,substante orgaanice putrescibile,etc);
-poluarea termica:cresterea peste normal a temperaturii apelor,indeosebi datorita
evacuarii in reteaua hidrografica a apelor de racire de la centralele
termoelectrice si atomoelectrice sau a apelor folosite in procesul tehnologic in
diverse ramuri industriale; -poluarea sonora(fonica):cresterea intensitatii si
cantitatii de vibratii sonore din mediul ambiant(activitati industriale,de
transport,lucrari pe diverse santiere)care creeaza discomfort si poate avea chiar
efecte negative asupra sanatatii oamenilor. principalele surse de emisie a
poluantilor sunt industria extractive, energetica, prelucratoare (indeosebi
metalurgia,industria chimica, unele ramuri ale industriei alimentare,a celulozei
si hartiei,de pielarie), transporturile,agricultura moderna,puternic
chimizata,marile complexe zootehnice, aglomerari urbane(ape uzate,reziduuri
menajere,germeni patogeni, etc), experimentele nucleare , accidentele
ecologice. Poluantii (substantele produse si eliberate in mediu ca rezultate ale
activitatii antropice) pot fi artificiali(pesticide) sau naturali(dejectii animale) si
au efecte daunatoare asupra organismelor vii. poluarea aerului a existat,ca

41
fenomen natural sau ca proces artificial de mica extindere,inca din preistorie,dar
prima consemnare despre cresterea nivelului sau se refera
-principiul cooperării aplicabil în domeniul protecţiei mediului între cei
ce deţin, administrează şi folosesc factorii de mediu pornind de la premisa după
care lupta împotriva poluării, pe plan intern, este eficientă numai dacă între stat,
agenţii economici, organele nestatale şi cetăţeni există o cooperare în acest sens.
Luînd în considerare realitatea că poluarea nu are frontieră, se impune cu
necesitate şi cooperarea internaţională între state dar şi între diferitele organizaţii
şi organisme internaţionale în scopul prevenirii şi înlăturării efectelor poluării.
-principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor ce exprimă ideea că
omul este cel mai important element al mediului, el ocupând o poziţie
centrală în mediul natural, ceea ce impune protecţia vieţii şi sănătăţii sale
prin toate mijloacele.
-principiul “utilizării durabile”semnifică obligaţia generală de a conserva şi
proteja mediul, ca şi patrimoniu comun al umanităţii, în scopul menţinerii sale,
cel puţin în starea în care a fost moştenit şi a transmiterii sale, generaţiilor
următoare.
-principiul dezvoltării armonioase a activităţilor economico-sociale şi de
protecţie a mediului exprimă cerinţa integrării activităţii de protecţie a mediului
în complexul activităţilor economico-sociale, a realizării unei armonii între
aceste activităţi, în scopul satisfacerii intereselor globale.
În mod deosebit trebuie menționat principiul privind informarea si
participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in
probleme de mediu. Acest principiu rezultă din prevederile -constituţionale, ca
şi din alte reglementări care privesc protecţia elementelor de mediu natural şi
artificial de pe poziţia centrală a omului în cadrul acestora.

Principii ce rezultă din documente internaționale

42
 - Principiul cooperării În cadrul obligaţiei generale a statelor de a
coopera, sunt incluse o serie de alte obligaţii cu caracter specific, care vizează
schimbul de informaţii; necesitatea notificării şi consultării cu statele potenţial
afectate;cerinţa coordonării la nivel internaţional a activităţilor de cercetare.
-Schimbul de informaţii reprezintă un aspect fundamental al protecţiei
mediului.Prin componenta programului care vizează evaluarea mediului global
(Earthwatch) Planul de Acţiune al Conferinţei de la Stockholm(1972) a urmărit
instituţionalizarea schimbului de informaţii, pentru a asigura circularea
cunoştinţelor în cadrul comunităţilor ştiinţifice şi pentru a furniza factorilor de
decizie la toate nivelurile cele mai bune cunoştinţe disponibile, în forma utilă şi
la momentul oportun.
În Planul de acțiune al Conferinței de la Stokholm(1972), Recomandări
pentru măsuri la nivel internaţional, Recomandarea 2 prevede:
„1. Se recomandă ca Guvernele să desemneze...domeniile în care şi-au
asumat obligaţii (sau în care sunt pregătite să îşi asume obligaţii) privind un
program pe termen lung, pentru ameliorarea mediului la nivel global. a) În
acest sens, ţările sunt invitate să împărtăşească la nivel internaţional, toate
informaţiile importante privind problemele cu care se confruntă şi soluţiile pe
care le concep pentru dezvoltarea acestor domenii”.
-acceptarea de asistenţă internaţională : la lit. c) din Recomandarea 2 a
Conferinței de la Stokholm, se prevede că: „c) Ţările care doresc să lanseze un
program de ameliorare a mediului, trebuie să fie pregătite să coopereze la nivel
internaţional şi să primească îndrumări şi asistenţă de la organismele
internaţionale competente. Suplimentar faţă de contribuţia semnificativă pe
care o aduce la aprofundarea înţelegerii problemelor de mediu, prin cerinţele
de raportare periodică, schimbul de informaţii reprezintă unul dintre cele mai
importante instrumente pentru monitorizarea implementării la nivel naţional, a
obligaţiilor asumate la nivel internaţional, pentru protecţia mediului”.

43
 -Principiile notificării şi consultării cu statele al căror mediu poate fi
afectat s-au cristalizat în numeroase tratate internaţionale, astfel:
a) principiul notificării preliminare impune obligaţia fiecărui stat care
areplanificată o activitate ce poate produce un prejudiciu, de a furniza în timp
util statului potenţial afectat, toate informaţiile necesare, pentru ca acesta să
poată lua măsurile care se impun pentru a preveni pagubele ce pot fi provocate
asupra teritorilului său şi, dacă este necesar, de a demara consultări cu statul în
cauză. Declaraţia de la Rio confirmă principiul notificării ca Principiul 19:
”Statele trebuie să furnizeze din timp statelor potenţial afectate, notificări
preliminare şi relevante, privind activităţile care pot avea un impact
transfrontalier nefavorabil asupra mediului.”..Importanţa notificărilor
preliminare este reflectată prin strânsa sa legătură cu obligaţia de a efectua
evaluări ale impactului asupra mediului în context transfrontalier şi de a obţine
acordul scris.
b) principiul notificării în caz de urgenţe reprezintă versiunea notificării
necesare după producerea faptului, comparativ cu notificarea prealabilă. Scopul
acestei notificări este de a permite şi crea statelor afectate cea mai mare
posibilitate de a se pregăti pentru şi a micşora potenţialele pagube. Prevederile
privind notificarea în caz de urgenţe constituie elemente importante ale reacţiilor
internaţionale în special cu privire la accidentele nucleare şi cele industriale care
produc efecte transfrontaliere. Declaraţia de la Rio Principiul 18
prevede:”Statele trebuie să notifice imediat alte state cu privire la orice dezastre
naturale sau alte cazuri de urgenţe, pentru care există probabilitatea de a
produce efecte păgubitoare bruşte, mediului din alte state”.
c) Principiul asistenţei în caz de urgenţe. Deşi nu se poate vorbi încă de o
confirmare a obligaţiei de a furniza asistenţă în caz de urgenţă, decât pentru
statul responsabil pentru crearea respectivei situaţii, importanţa asistenţei
mutuale în cazuri de urgenţe a fost afirmată şi prin Declaraţia de la Rio în
Principul 18: ”Statele trebuie să notifice alte state cu privire la orice dezastre
44
naturale sau alte cazuri de urgenţe care au probabilitatea de a produce efecte
dăunătoare bruşte asupra mediului din respectivele state. Comunitatea
internaţională trebuie să facă toate eforturile pentru a ajuta statele afectate de
astfel de situaţii”.
d) Principiul consultării solicită statelor să permită părţilor potenţial
afectate să aibă o posibilitate de a analiza şi discuta o activitate planificată în
statul care iniţiază un proiect, activitate care poate provoca o posibilă pagubă în
alt stat sau în alte state. Statul proponent nu este neapărat obligat să se
conformeze intereselor statului afectat, dar trebuie să ia în considerare şi aceste
interese. Obligaţia de a derula consultări este de cele mai multe ori legată de
obligaţia notificării prealabile.
- Coordonarea la nivel internaţional a activităţilor de cercetare,
constituie o regulă cu caracter de principiu inclusă în prevederi speciale din
multe tratate pentru protecția mediului, ținând seama de importanţa esenţială a
cunoştinţelor ştiinţifice pentru orientarea şi impulsionarea dreptului mediului şi
a politicii internaţionale în acest domeniu. În acest sens sunt stipulate
angajamente(bilaterale sau multilaterale) privind orientarea şi facilitarea
cercetărilor, a analizelor şi pentru publicarea rezultatelor furnizate de cercetările
ştiinţifice. Acordurile internaţionale pentru cooperarea ştiinţifică şi monitorizare
sunt conţinute în convenţii, cum sunt cele care abordează modificările survenite
în atmosferă (spre exemplu, Convenţia de Viena pentru protecţia stratului de
ozon, Convenţia Cadru privind Schimbările Climatice). Cu toate că multe dintre
prevederile referitoare la cercetarea ştiinţifică sunt foarte generale, unele dintre
ele furnizează direcţii şi detalii specifice pentru cercetare, necesare pentru a
identifica şi a clarifica natura şi extinderea problemelor de mediu.
-Principiul evitării prejudicierii mediului solicită statelor să asigure ca
activităţile desfăşurate în cadrul propriei jurisdicţii sau propriului control să nu
producă pagube mediului din alte state sau mediului comun. Acest principiu a
fost adoptat prin Declaraţia de la Stockholm şi reiterat integral prin Declaraţia de
45
la Rio (Principiul 2). De asemenea,în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi
cu principiile de drept internaţional, statele au... responsabilitatea să asigure ca
activităţile din propria jurisdicţie sau sub propriulcontrol să nu provoace
pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei
naţionale.
Obligaţia de a împiedica producerea prejudiciilor este de multe ori
prevăzută pentru a solicita statelor să ia toate măsurile practicabile pentru
evitarea pagubelor. În Convenţia de la Espoo1 privind Evaluarea Impactului
asupra mediului în context transfronalier, Art. 2 1. ”Statele trebuie să ia
individual sau în comun, toate măsurile adecvate pentru a împiedica, reduce şi
controla efectele transfrontaliere nefavorabile semnificative ale activităţilor
propuse”.
- Principiul nediscriminării între state reprezintă o variaţie mai îngustă a
obligaţiei cu caracter general de a împiedica prejudicierea mediului, care constă
în obligaţia de nu lua măsuri care să deplaseze poluarea de pe teritoriul unui stat
către teritoriul altui stat. Principiul nediscriminării asigură ca poluatorii care
provoacă poluare transfrontalieră să fie supuşi unor prevedri legale obligatorii
cel puţin la fel de severe ca cele aplicabile oricărei poluări echivalente produse
în propria ţară. Aceasta înseamnă că regulamentele şi regulile naţionale din
domeniul protecţiei mediului, cum ar fi cele care stabilesc niveluri admisibile de
poluare, care prevăd răspunderea juridică, accesul la justiţie sau alte prevederi
de fond similare sau regulamente procedurale, trebuie să fie în mod egal
aplicate, indiferent dacă poluarea afectează resursele naţionale sau pe ale altui
stat.
-Principiul prevenirii poluării derivă de asemenea din obligaţia cu
caracter general de evitare a producerii de pagube asupra mediului şi a fost
adoptat prin Declaraţia de la Stockholm, Principiul 6 : Trebuie stopate
evacuările de substanţe toxice sau de alte substanţe şi eliberările de căldură, în
atare cantităţi sau concentraţii, care pot produce depăşirea capacităţii mediului
46
de a le face inofensive, pentru a asigura că ecosistemele nu vor fi supuse unor
pagube ireversibile severe.
- Principiul precauţiei este unul dintre cele mai generale principii de
protecţie a mediului, care vizează evitarea pagubelor aduse mediului şi
realizarea dezvoltării durabile, prevăzut în Declaraţia de la Rio, Principiul 15
... ”În cazurile în care există pericolul producerii unor pagube severe sau
ireversibile, nu se va utiliza ca argument lipsa certitudinii ştiinţifice integrale,
pentru a amâna aplicarea unor măsuri eficiente sub aspectul costurilor, în
vederea prevenirii producerii degradării mediului”.Abordarea bazată pe
principiul precauţiei stă la baza a numeroase instrumente legale internaţionale şi
este de asemenea aplicată în variate domenii, de la protejarea speciilor
ameninţate, la prevenirea poluării. Principiul precauţiei a evoluat ca urmare a
recunoaşterii crescânde a faptului că, de multe ori, certitudinile ştiinţifice apar
prea târziu pentru a mai putea permite luarea unor măsuri funcţioanle pentru a
contracara posibile pagube asupra mediului.
-Principiul responsabilităţii statului este confirmat prin Declaraţia de la
Stockholm, Principiul 21: ” Statele au...responsabilitatea de a asigura că
activităţile aflate în jurisdicţia sau sub controlul lor nu provoacă pagube
mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei
naţionale”.Tot astfel în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile
de drept internaţional, statele au dreptul suveran de a exploata propriile resurse
în baza propriilor politici de protecţie a mediului şi de dezvoltare şi
responsabilitatea să asigure ca activităţile din propria jurisdicţie sau aflate sub
propriul control să nu provoace pagube mediului din alte state sau unor zone
aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale.
-Principiul compensării prejudiciului Nu există încă un consens
internaţional asupra detaliilor privind momentul şi modalitatea de plată a
compensării, ci doar prevedri cu caracter general, ca de exemplu Declaraţia de la
Rio, Principiul 13: ”Statele trebuie să-şi elaboreze legi naţionale privind
47
răspunderea şi compensarea victimelor poluării şi a altor pagube aduse
mediului. De asemenea, Statele trebuie să coopereze cu o mai mare
promptitudine şi determinare pentru a elabora legi internaţionale suplimentare
referitoare la răspunderea şi compensarea efectelor nefavorabile produse prin
prejudicii aduse mediului prin activităţi aflate în propria jurisdicţie sau sub
propriul control, în zone aflate în afara jurisdicţiei naţionale”
- Principiul „poluatorul plăteşte” impune obligaţia ca poluatorul să
suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să
plătească pentru pagubele provocate de poluare. Iniţial recomandat de Consiliul
Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în mai 1972,
principiul poluatorul plăteşte a cunoscut o creştere a acceptării ca principiu
internaţional pentru protecţia mediului. Principiul a fost explicit adoptat în
Declaraţia de la Rio în textul Principiului 16: ”Autorităţile naţionale trebuie să
facă eforturi pentru a promova internalizarea costurilor pentru protecţia
mediului şi utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare
abordarea conform căreia, în principiu, poluatorul trebuie să suporte costul
poluării, cu preocuparea cuvenită pentru interesul public şi fără a distorsiona
comerţul şi investiţiile internaţionale”.
- Principiul accesului egal la procedurile administrative şi judiciare
Conform acestui principiu persoanelor (fizice şi/sau juridice) afectate dintr-un
stat,trebuie să li se confere acelaşi acces la remediere şi reparare, care este
furnizat părţilor afectate din statele în care sunt localizate activităţile poluatoare.
Principiul se extinde şi asupra problemelor de răspundere juridică şi
compensare. Un exemplu în acest sens îl constituie Convenţia de la Helsinki
privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale, care în art. 9.3.
prevede:”Părţile...trebuie să garanteze persoanelor fizice sau juridice care sunt
sau pot fi afectate în mod nefavorabil de efectele transfrontaliere ale unui
accident produs pe teritoriul uneia dintre Părţi, accesul la procedurile
administrative şi juidiciare, inclusiv a posibilităţilor de a iniţia o acţiune legală
48
(un proces) şi de a face recurs împotriva unei decizii care le afectează
drepturile, similare cu cele disponibile persoanelor (fizice sau juridice) aflate în
propria jurisdicţie.
- Principiul protejării resurselor naturale şi al zonelor comune Multe
dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile anterior prezentate sunt axate pe
controlul poluării mediului. La fel de importante pentru realizarea dezvoltării
durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale. În mod
tradiţional, resursele naturale localizate în întregime în interiorul frontierelor
naţionale au fost considerate ca fiind de domeniul legiilor şi priorităţilor de
dezvoltare naţionale. În cea ce priveşte resursele împărţite de diferite naţiuni
(râurile, speciile migratoare, etc) s-a simţit nevoia unor regulamente
internaţionale.Similar, problemele privind zonele aflate în afara jurisdicţiilor
naţionale (de exemplu, mările nordului, Antarctica, spaţiul extraterestru),
necesită cooperare internaţională şi au condus la conturarea unor concepte care
nuanțează conceptul clasic al suveranității în ceea ce privește problemele de
mediu, precum conceptul de „moştenire comună a umanităţii” și cel de
”îngrijorări comune ale umanităţii”.
Conceptul de moştenire comună a umanităţii, a fost formulat pentru a
sugera că umanitatea are motive de îngrijorare comune privind anumite resurse
sau activităţi (spre exemplu, emisiile de gaze cu efect de seră), care ar putea fi
altfel considerate ca fiind în întregime de domeniul suveranităţii statului.. Deşi
„moştenirea comună a umanităţii” s-a dovedit a fi un concept util în evoluţia
regimului internaţional de reglementare a resurselor globale, el nu a fost larg
acceptat în cea ce priveşte alte resurse sau activităţi de interes pentru
comunitatea internaţională, întrucât este privit ca fiind în opoziţie cu
suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale. Ca urmare, nu conferă o
justificare imperativă pentru reglementarea unor probleme la nivel intern, cum
ar conservarea biodiversităţii sau emisiile de gaze cu efect de seră. În acelaşi
timp însă, se manifestă un consens în continuă creştere privind
49
interdependenţele dintre ecosisteme şi activităţile umane desfăşurate pe glob şi
o aprofundare a înţelegerii faptului că întreaga umanitate poate avea un interes,
bazat pe îngrijorările cauzate de problemele mediului, generate de anumite
activităţi sau resurse aflate în întregime în interiorul frontierelor statale.
Tot în încercarea de a justifica o anumită formă de control al utilizării
resurselor de către state a fost consacrat conceptul de ”suveranitatea perpetuă
asupra resurselor naturale”. Se știe că, în relaţiile dintre state, suveranitatea
semnifică independenţă; adică dreptul de a exercita, în cadrul unui teritoriu
delimitat şi fără amestecul altor state, funcţiile unui stat, cum sunt exercitarea
jurisdicţiei şi a impunerii legilor asupra persoanelor din interior. Spre deosebire
de conceptul clasic al suveranității, conceptul de suveranitate perpetuă nu este
unul aboslut, ci este supus unei îndatoriri generale de a nu prejudicia interesele
generațiilor viitoare.
Această condiţie a fost exprimată prin Declaraţia de la Stockholm
(Principiul 21) şi reafirmată prin Declaraţia de la Rio, Principiul 3, potrivit
cărora suveranitatea perpetuă este uşor condiţionată, pentru a reflecta obiectivul
de dezvoltare durabilă prin echitatea între generaţii: ”Dreptul la dezvoltare
trebuie îndeplinit astfel încât să respecte în mod echitabil necesităţile de
dezvoltare şi mediu ale generaţiilor prezente şi a celor viitoare”.
În același sens al respectării intereselor generațiilor viitoare, a fost
consacrat conceptul de „interes comun” al umanităţii. Pe măsură ce sporesc
cunoştinţele referitoare la legăturile dintre ecosisitemele planetei, va creşte şi
numărul activităţilor sau resurselor care vor putea fi clasificate ca fiind de
interes comun, furnizând în acest fel baza conceptuală pentru reglementări
internaţionale adecvate.
Principiul protejării resurselor naturale și al zonelor comune vizează și
resurse care nu se află în întregime în jurisdicţia teritorială a unui singur stat, ci
sunt repartizate de ambele părţi ale frontierelor sau migrază de la un teritoriu la
altul,definite prin conceptul de resurse împărţite , consacrat formal în Cap. II,
50
art 3 din Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor, adoptată printr-
o rezoluţie a Adunării Generale a ONU.Deşi principiul utilizării durabile
înglobează un larg domeniu de responsabilităţi, marea lor majoritate se referă la
cooperare, notificare şi consultare.
La exploatarea resurselor naturale împărţite de două sau mai multe ţări,
fiecare stat trebuie să coopereze, în baza unui sistem de informare şi a unor
consultări prealabile, pentru a realiza o utilizare optimă a unor astfel de resurse,
fără a provoca pagube intereselor legitime ale altora.
Practic, toate principiile legate de cooperarea internaţională şi îndatorirea de a
evita producerea de prejudicii se aplică activităţilor statului, legate de resursele
naturale împărţite.
În fine protecția resurselor prin documente internaționale se întemeiază
pe conceptul ”moştenirea comună a umanităţii”. Zonele globale comune sau
zonele universale desemnează acele zone aflate în afara limitelor jurisdicţiilor
naţionale, cum sunt mările nordului, fundul mărilor, Antarctica, spaţiul
extraterestru sau stratul de ozon. În general, pentru resursele aflate în aceste
zone, conceptul de suveranitate perpetuă nu se aplică. Deşi zonele comune sunt
deschise utilizării legitime, paşnice şi raţionale de către toate statele, acestea nu
pot fi atribuite de către nici un stat. Statele trebuie să coopereze pentru
conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor comune universale şi, în cea mai
pură formă, trebuie să împartă bogăţia economică a acelor zone.

PARTEA A II A

CONSERVAREA ȘI PROTECTIA MEDIULUI DE INTERVENȚIA

OMULUI

I. PROTECȚIA FACTORILOR ABIOTICI

51
1. Atmosfera: 1. Notiune
Atmosfera reprezintă stratul de aer din jurul Pămîntului, incluzînd şi stratul de
ozon. Art.2 din OUG 195/2005 definește atmosfera: masa de aer care
înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul protector de ozon.

Aerul este un element natural important al mediului, indispensabil vieţii şi

sănătăţii oamenilor, faunei, florei și de aceea trebuie protejat prin toate
mijloacele, atît sub aspect cantitativ cît şi calitativ.
Calitatea aerului este esenţială pentru viaţa şi sănătatea umană, precum şi
pentru existenţa ecosistemelor.
2. Formele si efectele principale ale poluarii atmosferei
Deteriorarea calității atmosferei are loc datorită creşterii concentraţiei unor
constituenţi naturali ai atmosferei sau datorită unor compuşi străini (elemente
radioactive din cosmos, etc). În general,poluarea atmosferică este generată de 2
categorii de fenomene :
-fenomene naturale – furtuni de nisip, emanaţii de gaze nocive, praf sau alte
substanţe produse de erupţiile vulcanice, etc;
- fenomene artificiale – datorită activităţilor umane.
Cea mai gravă, dar și cea mai des întâlnită formă de poluare artificială este
poluarea prin emisii. Emisia este definită de Legea cadru a mediului(OUG
195/2005) ca fiind: evacuarea directă sau indirectă, din surse punctuale sau
difuze ale instalaţiei, de substanţe, vibraţii, căldură ori de zgomot în aer, apă
sau sol.poluării prin emisia în atmosferă
Poluarea atmosferei datorită activității umane poate avea loc prin 2 forme
- prin poluarea industrială – cea mai amplă şi mai nocivă formă de
poluare;
-prin poluarea produsă de autovehicule şi aeronave prin gazele de eşapament
şi emisiile motoarelor de aviaţie, zgomote, vibraţii, etc.
Poluanţii din atmosferă se împart în 2 grupe mari, în funcţie de sursa lor:
52
 - poluanţi primari – emişi direct din surse identificate sau identificabile.
- poluanţi secundari.
Principalii poluanţi ai atmosferei sunt poluanţii sulfurici, carbonici, minerali,
compuşii azotului, pulberile sub formă de cenuşa şi fum, praful bacterian,
substanţele radioactive, poluanţii sonori, etc. Se estimează că annual ajung în
atmosferă sute şi mii de milioane de tone de astfel de poluanţi.
Smogul ca formă de poluare a aerului – este un amestec de diverşi poluanţi şi
vapori de apă pe care aceştia îi condensează, are un impact negativ asupra
mediului, vieţii şi sănătăţii umane.
Poluarea aerului generează fenomene de subproducţie, subnutriţie, distrugere
progresivă a stratului de ozon, ploi acide ce reprezintă un adevărat flagel pentru
viaţa omului, a plantelor şi a animalelor.
Prin protecţia atmosferei urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi
ameliorarea calităţii acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative
asupra mediului, sănătăţii umane şi a bunurilor materiale.

3. Protectia atmosferei împotriva poluării prin norme de drept intern

În România, regulile generale pentru protecţia atmosferei sunt stabilite

prin Legea cadru de protecţie a mediului.(OUG 195/2005 actualizată) . Aceasta
definește noţiunile de atmosferă şi emisie:
Politica naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din
următoarele:
a) introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea
poluanţilor la sursă;
b) gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi
până la realizarea celor mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea
de a atmosferei;
c) gestionarea resursei de aer în sensul asigurării sănătăţii umane;
53
 d) modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de evaluare şi
gestionare integrată a calităţii aerului.
Legea cadru de protecție a mediului precizează obligaţiile autorităţilor
centrale pentru protecţia mediului în ceea ce priveşte promovarea politicilor
regionale şi locale, precum şi direcţiile majore de acţiune care trebuie urmărite
prin politica naţională de protecţie a atmosferei: autoritatea centrală pentru
protecţia mediului promovează politicile regionale şi globale, fundamentând
principiile şi acţiunile specifice, atât la nivel naţional cât şi local, privind
protecţia atmosferei.
Astfel, Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului
are urmatoarele atributii si responsabilitati:
a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national,
regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si
pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental
ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu
politicile europene si internationale specifice;
b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul
protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei
atmosferei;
c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national
de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din
instalatii mari de ardere;
d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a
emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;
e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind
schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;
f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;
g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;
54
 h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect
de sera;
i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de
Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra
schimbarilor climatice;
j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea
nivelurilor de zgomot;
k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la
nivelul intregii tari;
l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie
mai restrictive si masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale
de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice.
Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze
cu efecte de sera si conditiile de elaborare a planurilor nationale de alocare a
acestor certificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea
autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 90 de zile de
la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Gestionarea durabila si unitara a fondurilor obtinute in urma
tranzactionarii unitatii de cantitate atribuita, prevazuta de Protocolul de la Kyoto
la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, adoptat la
11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizeaza prin structuri
special constituite in cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu.
Art. 61. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin
autoritatile publice din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea
prevederilor legale privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului
ambiental, in care scop:
a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de
poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea
programului pentru conformare/planului de actiuni; ‚
55
 b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in
scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;
c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis
al zgomotului ambiental.
Art. 62. - Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gasesc
perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt
obligati sa le intretina pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a
atmosferei, protectia fonica si eoliana.
Art. 63. - Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au
obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care
nu respecta prevederile legale in vigoare.
Art. 64. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in
domeniu:
a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand
masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;
b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme
de automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare;
c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit
programului pentru conformare, autoritatilor competente pentru protectia
mediului, datele necesare;
d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii
emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele
maxime admise prevazute in legislatia in vigoare;
e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului,
diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;
f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a
surselor generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin
functionarea acestora, la depasirea nivelurilor limita a zgomotului ambiental.

56
 Persoanelor juridice le sunt impuse obligaţii clare pentru protecţia
atmosferei precum:
a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând
măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
b) să doteze instalaţiile tehnologice şi sursele de poluare cu sisteme de
măsură, să asigure personal calificat şi corecta funcţionare a acestora şi să
furnizeze la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autorităţilor
pentru protecţia mediului datele necesare;
c) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii
emisiilor şi să nu pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele
maxime admise;
d) să asigure, la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului,
diminuarea, modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;
e) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a
surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, să verifice eficienţa acestora şi să
pună în exploatare numai pe cele ce nu depăşesc pragul fonic admis.

4.Protecția atmosferei prin norme de drept internațional

Datorită faptului că poluarea nu cunoaşte graniţe politico-administrative, ea

reprezintă un fenomen global, fapt ce impune cu necesitate o cooperare
internaţională pe bază de convenţii.
Pe plan internaţional regulile adoptate în materie se împart în:
- reguli cu vocaţie universală;
- reguli regionale.
Primele reglementări internaţionale care au formulat principii referitoare la
protecţia atmosferei împotriva poluării au fost adoptate între 1968-1971.
- Actul final al Convenţiei de la Helsinki din 1975 cuprinde prevederi
referitoare la poluarea aerului, la prevenirea poluării şi eliminarea efectelor ei.

57
 - Convenţia privind poluarea atmosferică la lungă distanţă de la Geneva din
1979 unde se consacră cîteva reguli cu valoare de principii ca:
- protecţia omului şi a mediului împotriva poluării atmosferice;
- reducerea şi prevenirea poluării;
- elaborarea de politici şi strategii pentru combaterea poluanţilor
atmosferici;
- schimburi de informaţii privind politicile naţionale, activitatea ştiinţifică
în domeniu, etc.;
- consultarea dintre statele poluante şi cele poluate;
- aplicarea unui program de supraveghere a transportului de poluanţi de
lungă distanţă pe continentul european.
- Convenţia privind dreptul mării, de la Montego Bay din 1982 => pe baza
unor principii se stabileşte un program naţional şi internaţional pentru reducerea
poluării atmosferice şi transatmosferice.
- Rezoluţia CE din 1986 – a stabilit regulile fundamentale ale protecţiei
atmosferei cum ar fi: - legislaţiile naţionale să prevadă obligaţia reducerii
poluării; - reglementările să se bazeze pe principiul prevenirii.
Capitolul 9 al Agendei 21(Summit-ul de la Rio 1992) este special destinat
planului de acţiune globală pentru protecţia atmosferei.. Acest capitol cuprinde
următoarele patru domenii de programe:
a) Tratarea incertitudinilor: îmbunătăţirea fundamentărilor ştiinţifice necesare
procesului decizional;
b) Promovarea dezvoltării durabile: eficienţa producerii şi consumului de
energie;transporturile;dezvoltarea industrială;dezvoltarea resurselor terestre şi
marine şi utilizarea terenurilor.
c) Împiedicarea epuizării ozonului stratosferic;
d) Poluarea atmosferică transfrontalieră.

4. Protectia stratului de ozon

58
 Întrucât stratul de ozon este cel care protejează viața pe Pământ calitatea
sa reprezintă o problemă esențialmente globală. Ozonul este un constituent
natural al atmosferei, fiind prezent la o altitudine între 15 şi 40 Km. Fiind situat
deasupra atmosferei el nu poate fi revendicat de vreun stat în nume propriu. Cu
toate acestea, fiecărui stat îi revin obligații concrete în protecția stratului de
ozon, ca o consecință a apartenenței sale la comunitatea internațională.
Stratul de ozon acţionează ca un filtru care reţine cea mai mare parte din
radiaţia ultravioletă nocivă, reglează temperatura din atmosferă, cu implicaţii
deosebite în protejarea tuturor formelor de viaţă de pe Pămînt.
În anul 1974 s-a demonstrat că anumite substanţe chimice folosite de om
şi utilizate ca agenţi frigorifici şi aerosoli (clorofluorocarburile), sunt
transportate în stratosferă prin circulaţia maselor de aer şi pot avea o acţiune
distrugătoare asupra stratului de ozon. De asemenea, bromura de metil
contribuie la epuizarea stratului de ozon.
Scăderea concentraţiei ozonului cu 1% duce la sporirea intensităţii razelor
ultraviolete asupra solului cu 2%.
În anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona
ca incepand din anii '70, produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite
indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a
stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt
descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de
ozon - pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C.
O cauza majora a disparitiei ozonului conform parerii multor specialisti se
considera rachetele cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla
(gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de clorura de hidrogen, distrugator activ
al statului de ozon. Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia
supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai azotului. Din aceasta cauza

59
folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele
Unite si nu numai.
Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si oxizii de azot din
ingrasaminte , pot de asemenea ataca stratul de ozon.
Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de
piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea
cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei Incepand din anii '70
cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au detectat o pierdere periodica a
stratului de ozon din atmosfera.
Studiile conduse cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici
indica faptul ca procentul total de ozon de deasupra zonei Antarctice este in
declin. Zborurile pe deasupra regiunilor Arctice au descoperit o problema
asemanatoare. In 1988 suprafata gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10
milioane de km2. Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor
regiuni. In ultimii ani nivelul de ozon de deasupra emisferei de nord s-a redus cu
circa 10%. Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata.
Reducerea nivelului de ozon cu un procent duce la aparitia a peste 10 000 cazuri
de cancer al pielii. Subtierea stratului de ozon pune in pericol existenta omenirii
ca atare. In anul l985 oamenii de stiinta au publicat un raport in care se mentiona
ca incepand din anii '70, produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi folosite
indelung ca refrigerenti si in spray-urile cu aerosoli sunt o posibila amenintare a
stratului de ozon. Eliberate in atmosfera, aceste chimicale se ridica si sunt
descompuse de lumina solara, clorul reactionand si distrugand moleculele de
ozon - pana la 100.000 de molecule de ozon la o singura molecula de C.F.C. O
cauza majora a disparitiei ozonului conform părerii multor specialisti se
considera rachetele cosmice ; de exemplu o racheta cosmica cu utilizare multipla
(gen Shuttle) elimina pana la 190 tone de clorura de hidrogen, distrugator activ
al statului de ozon. Un aport deosebit in nimicirea ozonului o are si aviatia
supersonica . Gazele avioanelor contin oxizi ai azotului. Din aceasta cauza
60
folosirea acestor tipuri de compusi chimici a fost partial interzisa in Statele
Unite si nu numai. Alte chimicale, ca de exemplu halocarburile bromurate ca si
oxizii de azot din ingrasaminte , pot de asemenea ataca stratul de ozon.
Distrugerea stratului de ozon ar putea cauza cresterea numarului de cancer de
piele si a cataractelor, distrugerea de anumite culturi, a planctonului si cresterea
cantitatii de dioxid de carbon datorita scaderii vegetatiei.
Incepand din anii '70 cercetatorii stiintifici care lucrau in Antarctica au
detectat o pierdere periodica a stratului de ozon din atmosfera. Studiile conduse
cu baloane de inalta altitudine si sateliti meteorologici indica faptul ca procentul
total de ozon de deasupra zonei Antarctice este in declin. Zborurile pe deasupra
regiunilor Arctice au descoperit o problema asemanatoare. In 1988 suprafata
gaurii de ozon de asupra Antarctidei avea 10 milioane de km2.
Gauri ale stratului de ozon s-au observat si deasupra altor regiuni. In
ultimii ani nivelul de ozon de deasupra emisferei de nord s-a redus cu circa 10%.
Influenta radiatiei UV asupra organismului uman este bine studiata.
Cel mai semnificativ act de drept internațional este Convenţia-Cadru
pentru protecţia stratului de ozon de la Viena, din 1985, sub auspiciile PNUE,
urmată de Protocolul de la Montreal din 1987, prevedea cooperarea sistematică
şi juridică între state, iar protocolul se referă la substanţele ce epuizează stratul
de ozon şi la limitarea lor.
În baza Protocolului de la Montreal a fost format Comitetul de
Coordonare pentru protectia stratului de ozon care a propus masuri drastice,
mergând pana la interzicerea folosirii freonului si a altor agenți care să permită
incetinirea ritmului de progresare a gaurilor de ozon.Punerea în practică a lor nu
au oprit definitiv procesul..
Protocolul de la Montreal cu privire la substanţele care distrug stratul de
ozon a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1989. Este un acord internaţional, din
care România face parte, prin care se reglementează reducerea eşalonată a
utilizării substanţelor care epuizează stratul de ozon.
61
 Prin Legea Nr. 84 din 3 decembrie 1993 Romaniei aderat la Conventia
privind protectia stratului de ozon, adoptata la Viena la 22 martie 1985, si la
Protocolul privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, adoptat la
Montreal la 16 septembrie 1987, si pentru acceptarea Amendamentului la
Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon,
adoptat la cea de-a doua reuniune a partilor, de la Londra, din 27-29 iunie 1990.
Conform art. 2.1.Fiecare parte va garanta ca, intr-un interval de 12 luni
incepind din prima zi dupa 7 luni de la data intrarii in vigoare a acestui
protocol si in fiecare interval de 12 luni ce va urma, nivelul calculat al
consumului de substante aflate sub control din grupa I din anexa A nu va depasi
nivelul calculat al consumului din anul 1986. La finele acestei perioade fiecare
parte care produce una sau mai multe substante de acest fel va garanta ca
nivelul calculat al productiei de astfel de substante nu va depasi nivelul calculat
al productiei pe anul 1986, exceptind situatia cind un astfel de nivel ar depasi
cu maximum 10% nivelul anului 1986. O astfel de crestere va fi permisa numai
pentru satisfacerea necesitatilor interne de baza ale partilor actionind conform
art. 5 si in scopul rationalizarii industriale dintre parti.
În Anexa Protocolului de la Montreal este arătat po tențialul de epuizare al substanțelor
ce afectează stratul de ozon
Grupa Substanta Potentialul de epuizare a ozonului
*)
CFCl3 (CFC-11) 1.0
CF2Cl2 (CFC-12) 1.0
Grupa I C2F3Cl3 (CFC-113) 0.8
C2F4Cl2 (CFC-114) 1.0
C2F5Cl (CFC-115) 0.6
CF2BrCl (halon-1211) 3.0
Grupa II CF3Br (halon-1301) 10.0
C2F4Br2 (halon-2402) (ce urmeaza a fi determinat)

*) Aceste potentiale de epuizare a ozonului sint estimari bazate pe cunostintele existente si vor fi
revazute si revizuite periodic.

62
 În 1992 liderii mondiali şi experţii de mediu din peste 200 de ţări reuniți
la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro au convenit adoptarea
Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
(UNFCCC), care stabileşte cadrul general al acţiunilor interguvernamentale de
răspuns la provocarea reprezentată de schimbările climatice.
Cu acest prilej a fost recunoscut faptul că sistemul climatic este o resursă
comună a omenirii a cărui stabilitate poate fi afectată de emisiile antropice de
dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră.
Obiectivul principal al UNFCCC este: “realizarea stabilizării
concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină
perturbarea antropică periculoasă a Strategia naţională a României privind
schimbările climatice - 2005-2007 asupra sistemului climatic. Acest nivel va
trebui realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor
să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia
alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată
desfaşura într-o manieră durabilă.”
România a ratificat UNFCCC prin Legea nr. 24/1994 manifestâdu-şi în
mod clar preocuparea faţă de schimbările climatice la nivel mondial şi voinţa
politică de a îndeplini angajamentele ce derivă din această convenţie.
Cea de-a treia Conferinţă a Părţilor ce s-a desfăşurat în decembrie 1997
la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un nou pas înainte în problema găsirii unei
soluții la schimbările climatice globale. Dovezile ştiinţifice apărute după
adoptarea UNFCCC au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de
reducere a GHG(gaze cu efect de seră). S-a cerut Părţilor la Convenţie să-şi
asume angajamente mai puternice decât stabilizarea emisiilor de GHG (conform
UNFCCC) şi să limiteze sau să reducă emisiile de GHG în prima perioadă de
angajament (2008-2012) cu o cotă negociată. România a semnat Protocolul de la
Kyoto în 1999 fiind apoi prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a
ratificat în ianuarie 2001 prin Legea nr. 3/2001. Valoarea angajamentului de
63
reducere a emisiilor de GHG adoptat de România este de 8% faţă de anul de
bază 1989.
Protocolul de la Kyoto, intrat în vigoare la nivel internaţional la data de 16
februarie 2005 prevede posibilitatea utilizării celor trei mecanisme flexibile
cunoscute sub numele de Implementare în Comun (JI)Mecanismul de
Dezvoltare Curată, (CDM) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET).
Acestea au fost proiectate pentru a ajuta Părţile aflate pe Anexa B a Protocolului
să reducă costurile privind îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor
de GHG, profitând de oportunităţile de reducere a acestora în alte ţari, sau de
creşterea capacităţii de sechestrare a GHG, care implică costuri mai mici decât
în propria ţară. Acestea oferă, de asemenea, beneficii şi ţărilor gazdă prin
asigurarea finanţării pentru proiectele de reducere a emisiilor de GHG.
Strategia faptul că România va adera la Uniunea Europeană la 1 ianuarie
2007. În acest scop,

5. Obligatiile Romaniei din documentele internationale referitoare la

schimbarile climatice. Strategia nationala si Planul national de actiune
privind schimbarile climatice

În vederea transpunerii angajamentelor Romania a întocmit Strategia

naţională a României privind schimbările climatice (SNSC) și Planul Național
de Acțiune pentru Schimbări Climatice PNASC
Prin această Strategie, România face primii paşi către implementarea unei
acţiuni naţionale, unitare, concertate şi îndreptate atât spre limitarea emisiilor
de gaze cu efect de seră, cât şi asupra efectelor potenţiale ale schimbărilor
climatice, care vor apărea indiferent de activităţile de limitare a emisiilor.
Obiectivele generale ale SNSC se concentrează pe două direcţii:
1. Asigurarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în baza
UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto şi, totodată, a obligaţiilor privind
schimbările climatice asumate prin integrarea în Uniunea Europeană.
64
Strategia naţională a României privind schimbările climatice - 2005-2007
2. Elaborarea şi implementarea obiectivelor şi activităţilor voluntare ale
României privind adaptarea la impactul schimbărilor climatice, reducerea
intensităţii carbonului în economia României şi utilizarea mecanismelor flexibile
prevăzute de Protocolul de la Kyoto, pentru creşterea competitivităţii economiei
româneşti.
Ca obiective specifice care decurg din SNSC , pot fi amintite:
1 Să îndeplinească angajamentul privind nivelul emisiilor naţionale de GHG din
România prevăzut de Protocolul de la Kyoto. Capitolul 4 prevede faptul că nu
sunt necesare
activităţi suplimentare în România pentru atingerea acestui obiectiv specific.
2 Să limiteze costurile economice, de mediu şi sociale pe termen lung a
efectelor schimbărilor climatice în România (Capitolul 5).
3 Să stabilească un cadru instituţional, juridic şi de politici, care să
permită dezvoltarea şi
implementarea acţiunilor şi măsurilor în domeniul schimbărilor climatice
(Capitolul 6).
4 Să implementeze un sistem naţional de estimare a emisiilor şi
sechestrărilor de GHG în conformitate cu cerinţele UNFCCC şi UE (Capitolul
7).
5 Să participe la aplicarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul
de la Kyoto (JI şi IET) având în vedere maximizarea beneficiilor pentru
economia şi mediul din România în conformitate cu reglementările UNFCCC şi
UE, având, totodată, un cadru naţional instituţional, juridic şi de politici stabil şi
transparent (Capitolul 7).
6 Să pregătească poziţia oficială a României privind politicile şi
reglementările viitoare internaţionale în domeniul schimbărilor climatice după
anul 2012 (Capitolul 7).

65
 7 Să transpună şi să implementeze Directivele UE privind stabilirea unei
scheme de comercializare a permiselor de emisii de GHG în cadrul Comunităţii
pentru a permite începerea comercializării permiselor la 1 ianuarie 2007
(Capitolul 8).
8 Să continue să implementeze acţiunile şi măsurile naţionale existente
pentru reducerea intensităţii carbonului în economia României în strânsă
concordanţă cu acquis-ul comunitar al UE (Capitolul 9).
9 Să includă aspecte privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare,
şi să mărească gradul de conştientizare şi de participare a publicului în luarea
deciziilor referitoare la schimbări climatice în România (Capitolul 10).
10 Să elaboreze Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, care va
include acţiuni şi măsuri specifice ce vor fi implementate în baza SNSC, să
monitorizeze progresul implementării acestora şi să actualizeze SNSC şi
PNASC (Capitolul 11).
Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC) va dezvolta în
continuare politicile individuale şi măsurile concrete ce vor fi elaborate şi
implementate pe baza SNSC.Guvernul, mediul de afaceri şi industria, ONG-urile,
institutele de cercetare, autorităţile locale şi consumatorii individuali, precum şi
toţi cetăţenii vor trebui să participe la aceste activităţi.
Totodată prin strategia întocmită România a realizat armonizarea
politicilor sale cu cele ale UE şi de transpunere şi implementare a acquis-ului
comunitar al UE. Politica generală privind schimbările climatice are o mare
prioritate în UE şi cuprinde un număr mare de măsuri care au ca scop reducerea
emisiilor de GHG.
Programul European privind Schimbările Climatice (ECCP) constă în
politici şi reglementări la nivelul UE, care contribuie, direct sau indirect, la
realizarea angajamentului UE de reducere a emisiilor de GHG cu 8%
comparativ cu anul de bază 1990. Cel de-al „VI-lea Program de de Acţiune

66
pentru Mediu” al UE stabileşte obiectivele de mediu pentru perioada 2001-2010,
incluzând şi o serie de măsuri specifice privind schimbările climatice, cum ar fi:
- intensificarea aplicării măsurilor de eficienţă energetică;
- integrarea obiectivelor privind schimbările climatice în politicile
sectoriale ale UE în domeniul transporturilor, energiei, industriei, politicii
regionale şi agriculturii; modificarea sistemului de taxe din sectorul
energetic;
- intensificarea cercetării şi imbunătăţirea accesului publicului şi a
sectorului privat la informaţii în domeniu.
Programul solicită, de asemenea, reducerea globală a emisiilor de GHG
până în anul 2020 cu 20-40% faţă de nivelul din anul 1990 şi o limitare a
acestora cu 70% pe termen lung.
O importantă preocupare a Guvernului României prin această strategie este
să îmbunătăţească capacitatea factorilor implicaţi la toate nivelurile şi să asigure
accesul la informaţie şi participarea publicului la luarea deciziilor.

Protecția calității apelor

Aspecte generale
Apa este un element esenţial care asigură existenţa şi menţinerea vieţii,
precum şi desfăşurarea activităţilor economice şi sociale,fiind folosită în
alimentaţie, agricultură, industrie, servicii, dezvoltarea urbanistică, transport şi
navigaţii. Apa acoperă o bună parte din suprafaţa Terrei => 97% ape sărate –
mări şi oceane – şi doar 3% ape dulci – calote de gheaţă, spaţii subterane, lacuri,
fluvii, rîuri, atmosferă, etc. Datorită importanţei deosebite a apei pentru existenţa
vieţii pe Pămînt, se impune protecţia ei atît sub aspect cantitativ cît şi calitativ.
Una dintre cele mai vechi reglementării internaţionale legate de poluarea apei
este Codul Suediei din 1734. Protecţia calităţii apelor pe plan internaţional
include o vastă şi complexă activitate de cooperare şi colaborare, sub forma
tratatelor, convenţiilor sau organismelor internaţionale.
67
 Primul document internaţional în materie, care impune riguroasa protecţie a
resurselor de apă este Carta Europeană a Apei adoptată de Consiliul Europei în
1968 şi care cuprinde o serie de reguli şi principii care ulterior au primit
consacrare juridică astfel:
- resursele de apă nu sunt inepuizabile;
- calitatea apei trebuie prezervată;
- apa nu are frontiere;
- apa este un patrimoniu comun al naţiunilor;
- poluarea apei este interzisă.
- Problema utilizării apelor în folosul omului este complicată grav de două
cauze:
Lipsa completă, sau insuficienţa lucrărilor care să facă posibilă folosirea în
scopuri sociale şi economice a întregului stoc de apă utilizabil al fluviilor,
râurilor, lacurilor şi apelor subterane; permiţând aducerea apei la locul, în
cantitatea şi la momentul necesar.
Poluarea crescândă a apelor, atât a celor interioare cât şi a celor maritime ş
oceanice.
Deşi apele planetei constituie un tot unitar, regimurile juridice de protecţie a
lor variază în funcţie de categoria apelor ocrotite. Ca efect al constatării
diversităţii regimurilor juridice de protecţie, s-a impus necesitatea cooperării
internaţionale în scopul prevenirii şi combaterii poluării apelor, a administrării şi
gospodăririi lor judicioase.
Poluarea apei a fost definită la Conferinţa internaţională privind poluarea
apelor din Europa de la Geneva din 1961, ca fiind “modificarea directă sau
indirectă a compoziţiei sau stării apei, ca urmare a activităţii oamenilor, astfel
încît ea devine neadecvată utilizării”.
În Recomandarea Consiliului OCDE din 1974 se precizează că prin
poluarese înţelege “introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe

68
sau de energie cu consecinţe prejudiciabile, de natură a pune în pericol sănătatea
umană şi sistemele ecologice”.

Protecția calității apei prin norme de drept intern

În Legea nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului, defineşte poluarea apelor ca fiind “orice alterare fizică, chimică,
biologică sau bacteriologică a apei, peste limita admisibilă stabilită, depăşirea
nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţile
umane, ce o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această
folosire este posibilă înainte de a interveni alterarea”. Schemele de utilizare
raţională a apelor realizate prin dezvoltarea surselor de suprafaţă şi subterane de
alimentare cu apă trebuie să fie simultan susţinute prin măsuri de conservare a
apei şi de diminuare a rispei de apă.
Această problemă trebuie raportată la regimul juridic al apelor.Dreptul de
proprietate asupra apelor este stabilit prin Legea apelor: art.3 (1) Aparţin
domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari
de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi
cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza
şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil,
marea teritorială şi fundul apelor maritime.Controlul măsurilor legale
prevăzute pentru protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice se face cu
respectarea prevederilor internaţionale la care România este parte”.
În literatura juridică au fost propuse mai multe criterii de clasificare a apelor:
a) din punct de vedere al administrării lor:ape internaţionale; ape teritoriale
(maritime interioare);ape naţionale (fluvii, râuri, canale, lacuri);
b) din punct de vedere al situării lor: ape de suprafaţă;ape subterane;
c) din punct de vedere al folosinţei:apa ca obiect de consum individual; ape de
folosinţă generală (satisfacerea cerinţelor);apa ca obiect al muncii;apa destinată

69
agriculturii (pentru irigaţii);apa cu destinaţie specială (navigaţie, producere de
energie electrică) apa ca mijloc de producţie.
Poluarea apei poate fi voluntară sau accidentală. Există 5 categorii de poluanţi
de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologocă şi radioactivă.
Totuşi, când este necesar, prioritatea trebuie acordată măsurilor de prevenire şi
control al inundaţiilor şi măsurilor de control al aluviunilor. Natura
multisectorială a dezvoltării resurselor de apă în contextul dezvoltării
economico-sociale, precum şi multiplele folosinţe ale apei în scopuri de
alimentare cu apă şi salubritate, agricole, industriale, pentru dezvoltarea urbană,
generarea de energie hidroelectrică, piscicultură, transport, recreere,
managementul terenurilor aflate la mică altitudine şi alte activităţi.
În România, Legea protecţiei mediului, crează cadrul necesar pentru elaborarea
reglementărilor specifice pentru protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice.
Legea specifică obiectivele naţionale urmărite prin protecţia apelor de suprafaţă
şi subterane, fără a delimita aceste resurse de componeta lor biotică:
Art. 55. - (1) Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor
acvatice are ca obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii
biologice ale acestora, in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului,
sanatatii umane si bunurilor materiale.
(2) Conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii apelor costiere si
maritime urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau pierderilor
de substante prioritare/prioritar periculoase in scopul atingerii obiectivelor de
calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii,
semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992.
Art. 56. - (1) Activitatile de gospodarire si protectie a resurselor de apa
si a ecosistemelor acvatice precum si controlul respectarii prevederilor privind
protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre autoritatile
competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate.
Art. 58. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:
70
 a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare
a migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in
avizul sau autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in autorizatia de mediu,
si sa monitorizeze zona de impact;
b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de
foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de
epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal
sau plutitoare;
c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare
sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe
navele fluviale si maritime, si sa constituie echipe de interventie in caz de
poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;
d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in
apele naturale si sa nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;
e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce
impurificarea apelor de suprafata;
f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate,
fecaloid menajere, substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;
g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in
zonele umede si de coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante
explozive, tensiune electrica, narcotice, substante prioritare/prioritar periculoase.
Protecția apelor împotriva poluării este asigurată ți prin măsurile instituite prin
HG 930/2005 – aprobarea Normelor speciale privind caracterul si mărimea
zonei de protecţie sanitară si hidrologică.
Protecția internațională a calității apelor
a). Protecţia juridică a apelor continentale.
Adunarea Generală ONU a adoptat în 1980 o Rezoluţie, prin care intervalul
cuprins între 1980-1990 a fost proclamat “Deceniul internaţional pentru apă
potabilă”, încercîndu-se prin aceasta o mobilizare a tuturor statelor lumii pentru
71
protecţia şi dezvoltarea acestor factori de mediu. Principiile aplicabile protecţiei
şi managementului apelor proclamate de acest document au constituit punctul de
plecare al altor documente adoptate la nivel internaţional în materie, care au
adus contribuţii esenţiale cu privire la protecţia apelor. Dreptul internaţional al
mediului stabileşte drepturi şi obligaţii ale Statelor şi crează baza internaţională
pentru urmărirea protecţiei şi dezvoltării durabile a mediului marin, a celui
costier şi a resurselor sale. În acest sens, se solicită adoptarea unor noi abordări a
managementului şi dezvoltării mediului şi a celui costier, la nivel naţional,
subregional, regional şi global, abordări care să fie integrate prin conţinut,
precaute şi anticipative prin sfera de cuprindere, aşa cum se reflectă în
următoarele domenii de programe:
a) Managementul integrat şi dezvoltarea durabilă a zonelor costiere,
inclusiv a zonelor supuse restricţiilor economice;
b) Protecţia mediului marin;
c) Utilizarea durabilă şi conservarea resurselor marine vii în zonele libere ale
mărilor;
d) Utilizarea durabilă şi conservarea resurselor marine vii ale mărilor
aflate sub jurisdicţia naţională;
e) Abordarea incertitudinilor critice pentru managementul mediului marin
şi al schimbărilor climatice;
f) Întărirea cooperării şi coordonării internaţionale şi regionale;
g) Dezvoltarea durabilă a micilor insule.
Comunitatea internaţională a manifestat şi manifestă preocupări importante
pentru resursele marine şi costiere, legate de problemele de poluare a bazei de
resurse, de hrana asigurată de mări, de dezvoltarea sectorului energiei şi al
prospectării resurselor minerale, de transportul pe mare şi de aplicaţiile militare.
Totodată,proceselor care se petrec la nivelul mărilor şi oceanelor şi la interfaţa
acestora cu aerul atmosferic este esenţială pentru estimarea ştiinţifică a
probabilităţii de producere, a momentului şi magnitudinii încălzirii globale.
72
Preocupările majore privesc posibilul impact generat asupra oceanelor, mărilor
şi a mediului costier, de creşterea demografică şi de activităţile de dezvoltare şi
necesită măsuri practice, pentru mai buna înţelegere, evaluare şi împiedicare a
unei degradări inacceptabile.
Actele juridice internaţionale, consideră că prioncipalele forme de poluare a
apelor sunt reprezentate de:
-poluarea cu substanţe chimice şi hidrocarburi;
-poluarea datorată exploatării navelor;
-poluarea prin substanţe lichide şi solide periculoase transportate de nave;
-poluarea prin ape uzate, prin deşeuri, resturi menajere şi industriale;
-poluarea de origine atmosferică;
-poluarea rezultată din explorarea şi exploatarea solului, a subsolului, a
fundului mărilor şi oceanelor, etc.
În cadrul unor conferinţe regionale s-au adoptat o serie de declaraţii, reguli şi
documente cu referire la necesitatea protejării şi gospodăririi raţionale a apelor
din continentul european.
- Regulile de la Helsinki din 1966 este primul text în materie adoptat de
ONU, acest act introduce conceptul de “utilizare echitabilă şi raţională a
unui bazin de drenaj internaţional”.
- Carta Europeană a Apei adoptată în 1968 de CE, cuprinde o serie de
principii.
- Conferinţa de le Stockholm din 1972 unde s-a adoptat Declaraţia
Reuniunii ce cuprinde un Plan de acţiune cu 5 Recomandări privind
cooperarea internaţională în domeniul protecţiei apelor continentale
împotriva poluării.
- Conferinţa ONU asupra apei de la Mar del Plata, din 1977 a avut drept
obiectiv gestionarea raţională a apelor de frontieră.
În cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) de la
Viena din 1989, în Documentul Final al Reuniunii, se face apel la necesitatea
73
cooperării statelor pentru protecţia apelor transfrontaliere împotriva tuturor
surselor de poluare şi a elaborării de convenţii-cadru în domeniu.
Dintre convenţiile internaţionale încheiate în domeniul apelor amintim:
- Proiectul de Convenţie Europeană asupra protecţiei cursurilor de apă
internaţionale împotriva poluării, de la Strasbourg din 1973;
- Convenţia relativă la protecţia Rinului contra poluării chimice din 1985;
- Convenţia privind protecţia cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor
internaţionale, de la Helsinki din 1992;
- Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şii utilizarea durabilă a
Dunării, de la Sofia din 1994 (România a ratificat în 1995). În baza
statutului Convenţiei, s-a înfiinţat Comisia Internaţională pentru protecţia
Dunării.
La acestea se adaugă și Directiva cadrul a apelor din Uniunea
Europeană.Programul de aplicare al Agendei 21 elaborat în 1997 în cadrul
Sesiunii Speciale ONU, consacrată apei, se adresează ţărilor dezvoltate cărora le
propune să recurgă la “punerea în aplicare graduală de politici orientate spre
acoperirea preţului, o alocare echitabilă şi eficicace a apei şi promovarea
conservării apei”.
Capitolul 17 al Agendei 21 este dedicat mediului marin şi a celui costier,
precum şi resurselor vii ale acestora prevede:
AGENDA 21 Cap. 17 Protecţia oceanelor, a tuturor tipurilor de mări,
cuprinzând mările închise şi semiînchise şi a zonelor costiere şi protecţia,
utilizarea raţională şi punerea în valoare a resurselor lor biologice
1. Mediul marin - cuprinzând oceanele, toate mările şi zonele costiere adiacente
constituie un tot unitar, care reprezintă o componentă esenţială a vieţii pe glob -
sistem suport al vieţii şi un capital valoros care crează premizele pentru
dezvoltarea durabilă.
Protectia fluviilor si a lacurilor internationale
Capitolul 18 al Agendei 21 este în integralitate destinat resurselor de apă dulce
74
ale planetei. Obiectivul general al planului de acţiune în domeniul apelor dulci
este cel de a asigura menţinerea unei alimentări adecvate cu apă de bună calitate
pentru întreaga populaţie a planetei, simultan cu conservarea funcţiilor
hidrologice, biologice şi chimice ale ecosistemelor, prin adaptarea activităţilor
umane la capacităţile limitate ale naturii şi prin combaterea vectorilor purtători
de boli, transmisibile pe calea apelor.
Agenda 21 Cap. 18 Protecţia calităţii şi a cantităţii resurselor de apă dulce
prevede :
1. Resursele de apă dulce constituie un element esenţial al hidrosferei
planetei şi al tuturor ecosistemelor terestre...
....
3. Planificarea şi gospodărirea integrată a resurselor de apă dulce este impusă
de condiţiile de raritate extinsă a resurselor de apă, de distrugerea graduală şi
de accentuarea poluării acestora, precum şi de sporirea numărului de activităţi
utilizatoare de apă incompatibile. Integrarea trebuie să acopere toate tipurile
de corpuri de apă dulce interrelaţionate, incluzând atât apele de suprafaţă cât
şi
subterane, cu considerarea corespunzătoare a aspectelor cantitative şi
calitative.
Protectia mărilor și oceanelor
Cauzele poluării marine sunt diverse şi pot fi voluntare sau accidentale.
Poluarea mediului marin a devenit o problemă universală, globală, indiferent
dacă poluarea are caracter regional sau mondial. Protejarea mediului marin se
face în mare măsură cu ajutorul unor imstrumente juridice multilaterale,
universale şi regionale, prin care se încearcă coordonarea activităţilor statelor în
cadrul conferinţelor şi organismelor internaţionale ce au loc în astfel de scopuri.
Dintre reglementările internaţionale putem aminti:
- Convenţia ONU privind dreptul mării, din 1982, de la Montego Bay;

75
- Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării apelor mărilor prin
hidrocarburi, de la Londra, din 1954 – este primul document internaţional
consacrat exclusiv prevenirii poluării mării, a pus bazele adoptării măsurilor de
prevenire a poluării mărilor cu petrol de la nave;
- Convenţia asupra platoului continental, din 1958, de la Geneva unde se
recunoaşte dreptul suveral al statelor riverane de a-şi exporta resursele sale
naturale fără să stînjenească navigaţia;
- Convenţia internaţională asupra intervenţiei în marea liberă în caz de accidente
cu hidrocarburi de la Bruxelles, din 1969;
- Convenţia asupra răspunderii civile pentru prejudiciile datorate poluării cu
hidrocarburi, din 1969-reglementează dreptul victimelor de a fi despăgubite în
aceste cazuri, responsabilitatea navei, cauzele exoneratoare de răspundere,
limitele materiale ale răspunderii, etc.;
- Convenţia asupra creării unui fond internaţional de indemnizare pentru
pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi din 1971;
- Declaraţia Adunării Generale a ONU asupra principiilor privind fundul mărilor
şi oceanelor, dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale, din 1971;
- Convenţia referitoare la prevenirea poluării marine cauzate de operaţiuni de
imersare efectuate de nave şi aeronave de la Oslo, din 1972;
- Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, de la
Londra, din 1973 – are ca obiectiv conservarea mediului marin prin eliminarea
completă a poluării internaţionale cu substanţe petroliere.
- Convenţia asupra prevenirii poluării marine de origine telurică, de la Londra,
din 1973;
- Tratatul privind interzicerea instalării unor arme nucleare şi al altor arme de
distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor, încheiat între Moscova,
Londra şi Washington, în 1971.

Protecția calității solului și subsolului

76
 În mod uzual, terenurile sunt privite ca entităţi fizice, caracterizate prin
elemente topografice şi distribuţie spaţială. Dintr-o perspectivă integrată
noţiunea de teren include şi solurile, mineralele, apele, fauna şi flora pe care le
conţine. Aceste componente ale terenurilor sunt organizate în ecosisteme, care
furnizează o varietate de servicii esenţiale pentru menţinerea integrităţii
sistemelor suport ale vieţii şi a capacităţii productive a mediului.
Activităţile umane exploatează resursele furnizate de terenuri.
Consideratii generale privind degradarea solului Solul este partea superficiala a
scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format
de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor
climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse
naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus,
el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce
conditiile formarii lui. Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a
globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza 98% din productia
agroalimentara consumata în prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei
noastre. Numai 2% din hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).
Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential pentru
practicarea unei agriculturi durabile si performante si constituie un indicator
decisiv al situatiei economico-sociale si al nivelului de viata a locuitorilor din
mediul rural. Prin urmare, valorificarea terenurilor poate varia în timp în funcţie
de condiţiile de gestionare şi utilizare rațională. În prezent există presiuni din ce
în ce mai mari asupra resurselor terenurilor determinate de creşterea cerinţelor
umane şi sporirea activităţilor economice.
Chimizarea agriculturii a fost o formulă sinonimă cu progresul şi
dezvoltarea, deoarece chimizarea, mecanizarea, irigaţiile, procedeele
agrotehnicii moderne, au contribuit la creşterea substanţială a produselor
agricole. Însă adăugarea unor săruri solubile în sol (prin îngrăşăminte minerale

77
sau organice necorespunzătoare), are ca urmare atacarea zestrei organice
acumulate a solului şi acidificarea, ca și proliferarea unor specii vegetale din
rândul buruienilor. Acestea la rândul lor au antrenat o sporire a erbicidelor, care,
folosite pe termen lung și execesiv au ca efect o diminuarea progresivă a
nivelului de carbon organic în orizonturile superficiale ale solului, o înrăutăţire a
capacităţii de schimb cationic şi a puterii de reţinere a apei. (L.Dejeu şi colab.,
1998).
De asemenea, pesticidele reprezintă cea mai periculoasă sursă de
impurificare a mediului, prin vastitatea suprafeţelor pe care se folosesc şi
toxicitatea lor (Al.Ionescu, 1991).
Utilizarea necorespunzătoare sau exagerată a irigațiilor ameninţă
câştigurile obţinute în sporirea productivităţii şi creează serioase probleme prin
poluarea resurselor şi a mediului, prin apariţia proceselor de salinizare a solului,
la băltirea şi scăderea fertilităţii.
Mecanizarea lucrărilor agricole a determinat apariţia fenomenelor de
tasare , influenţând negativ însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului.
Toate aceste incoveniente determină abandonarea metodelor de practicare
a unei agriculturi convenționale și trecerea la tipul de agricultură ecologică.
Agricultura ecologică se defineşte ca folosirea raţională a tuturor
mijloacelor ştiinţifice moderne, în relaţiile pe care le impunem ecosistemului
artificial prin dirijarea fluxurilor de energie, informaţie şi materie obţinând o
productivitate maximă fără a deranja mediul înconjurător.
Pentru o agricultură ecologică, necesităţile de luat în seamă sunt:
- creşterea randamentelor biologice, în special a fenomenului de
fotosinteză şi utilizarea cu randament crescut a energiei solare;
- menţinerea fertilităţii solului. Acţiunile vizate de agricultura ecologică
au ca scop intensificarea activităţii microbiologice a solului, menţinerea şi
sporirea fertilităţii acestuia. În domeniul folosirii îngrăşămintelor este necesară

78
schimbarea dominaţiei actuale în favoarea îngrăşămintelor organice şi a
composturilor;
- gestiunea solurilor, a apei, controlul bolilor, dăunătorilor şi buruienilor
trebuie tratate pornind de la principiul ecologic al interrelaţiilor şi al balanţei
energetice din ecosistem. Se impune, deci, aplicarea principiilor protecţiei
integrate şi anume: tratamentele chimice la nevoie împreună cu aplicarea unor
procedee fizice, biotehnice şi biologice;
- aplicarea prin alte metode ale mecanizării şi irigării;
- integrarea agriculturii în agroecosisteme intensive zonele durabile şi
competitive.
În România protectia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei
agriculturi ecologice, care sa nu afecteze componentele mediului si sa dea, în
acelasi timp, produse de calitate. În acest sen trebuie înlocuita treptat
combaterea chimica a daunatorilor cu cea biologica, trebuie evitata practica
monoculturilor si trebuie luate toate masurile ce se impun pentru ameliorarea
solurilor degradate, fara a omite necesitatea reîmpaduririlor si optimizarii
modului de depozitare a diverselor deseuri si reziduuri industriale.
Exploatarea durabilă a terenurilor se poate realiza numai printr-o
planificare fizică şi gestionare integrată a utilizării terenurilor. Esenţa abordării
integrate constă în coordonarea activităţilor sectoriale de planificare şi
gestionare legate de multiplele aspecte ale utilizării terenurilor şi resurselor
acestora.
Capitolul 10 al Agendei 21 destinat planului de acţiune globală pentru
protecţia şi managementul resurselor terenurilor , întărirea structurilor de luare a
deciziilor, cuprinzând politicile existente, procedurile de planificare şi
management şi metodele care pot sprijini punerea în aplicare a abordării
integrate a resurselor terenurilor…

79
 La nivel național practicarea unei agriculturi ecologice, ca o componentă a
dezvoltării durabile este dificilă, în condițiile în care nu este definitivat regimul
juridic al terenurilor.
Pe plan intern regimul juridic al terenurilor este stabilit prin Legea
fondului funciar nr. 18/1991, care clasifică terenurile în funcţie de destinaţia lor
în cinci categorii astfel:
În funcţie de destinaţie, terenurile sunt:
a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume: terenurile agricole productive -
arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi,
păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea -, cele cu
vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşunile
împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările
piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare
agricolă, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei
agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru
producţia agricolă;
b) terenuri cu destinaţie forestieră, şi anume: terenurile împădurite sau cele care
servesc nevoilor de cultură, producţie ori administrare silvică, terenurile
destinate împăduririlor şi cele neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri,
râpe, ravene, torenţi -, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice;
c) terenuri aflate permanent sub ape, şi anume: albiile minore ale cursurilor de
apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie, fundul apelor maritime
interioare şi al mării teritoriale;
d) terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt
amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile
agricole şi forestiere;
e) terenuri cu destinaţii speciale, cum sunt cele folosite pentru transporturile
rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi instalaţiile aferente,
construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi
80
gazelor naturale, de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere,
cariere şi halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile,
monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele
asemenea.
În principiu protecția solului presupune urmatoarele tipuri de activitati:
- activitati de imbunatatiri funciare, care se adreseaza de regula, poluarii
naturale;
- activitati de prevenire si combatere a poluarii solului, ce se adreseaza, in
special, poluarii antropice.
2. Masuri legale de protectie si conservare durabila a solului in tara noastra

În Constituția României(art.44 alin (7), în legea cadru privind protecţia

mediului (OUG 195/2005), în legea fondului funciar, precum și în alte acte
normative sunt stabilite obligaţii privind protejarea calității solului şi a
ecosistemelor terestre pentru toate categoriile de deţinători de terenuri.
Protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri
adecvate de gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, se
realizează printr-o serie de obligatii pentru detinatorii de terenuri cu orice titlu,
protectia juridica fiind considerata mijlocul cel mai eficient de conservare si
ameliorare a calitatii acestora. Ea se materializează în stabilirea unor obligatii
generale pentru detinatorii de terenuri cu orice titlu si pentru autoritatile publice,
de intocmire de studii si proiecte de lucrari de protectie si ameliorare a calitatii
solului, dar si executarea acestora.
Protectia juridica a terenurilor are ca scop atat protectia cantitativa
(folosirea completa si pastrarea destinatiei acestor terenuri, a fertilitatii lor, etc),
cat si protectia lor calitativa (executarea de lucrari de conservare si ameliorare a
solului pe baza de studii si proiecte, prevenirea si inlaturarea degradarii calitatii
fizico-chimice si biologice).

81
 Protectia juridica calitativa si cantitativa a solului este parte componenta a
protectiei juridice a mediului, fiind o problema de interes atat public, cat si
privat, ce se realizeaza mai ales prin stabilirea de obligatii legale pentru orice
detinator de teren, care va executa lucrarile de protectie si ameliorare a solului
fie prin forte proprii, fie cu aportul unitatilor specializate.
Legea privind protectia mediului cuprinde dispozitii care prevad obligatia
pentru toti detinatorii de terenuri de protectie a solului, subsolului si
ecosistemelor terestre prin masuri de gospodarire, conservare si amenajare a
teritoriului complexe si adecvate.
Terenurile degradate si neproductive (cu eroziune, cu exces de umiditate,
pietris, bolovanis, nisipoase, saraturile, terenurile acide, cu deseuri, etc.) care si-
au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie, sunt supuse unui program
de recuperare si ameliorare.
Solul poate fi protejat si ameliorat prin lucrari de imbunatatiri funciare3,
sub forma de constructii hidrotehnice, lucrari de prevenire si inlaturare a secetei,
inundatiilor, umiditatii excesive, eroziunii, etc., in scopul imbunatatirii cpacitatii
de productie a terenurilor neproductive. Aceste lucrari se executa in corelare cu
lucrarile de gospodarire a apelor, de amenajare a teritoriului, in acord cu
interesele proprietarilor de teren.
Mijloacele juridice de protectie privesc atat terenurile agricole productive,
cat si cele neproductive. Acestea constau in:
- interdictia de a le schimba destinatia agricola, cu exceptia cazurilor si
conditiilor prevazute de lege;
-interdictia de a desfasura activitati poluante, etc.
Protectia solului presupune urmatoarele tipuri de activitati:
- activitati de imbunatatiri funciare, care se adreseaza de regula, poluarii
naturale.Terenurile degradate si neproductive (cu eroziune, cu exces de
umiditate, pietris, bolovanis, nisipoase, saraturile, terenurile acide, cu deseuri,

82
etc.) care si-au pierdut, total sau partial, capacitatea de productie, sunt supuse
unor programe de recuperare si ameliorare.
- activitati de prevenire si combatere a poluarii solului, ce se adreseaza, in
special, poluarii antropice.
Protectia juridica a terenurilor are ca scop atat protectia cantitativa
(folosirea completa si pastrarea destinatiei acestor terenuri, a fertilitatii lor, etc),
cat si protectia lor calitativa (executarea de lucrari de conservare si ameliorare a
solului pe baza de studii si proiecte, prevenirea si inlaturarea degradarii calitatii
fizico-chimice si biologice).
Protectia juridica calitativa si cantitativa a solului este parte componenta a
protectiei juridice a mediului, fiind o problema de interes atat public, cat si
privat, ce se realizeaza mai ales prin stabilirea de obligatii legale pentru orice
detinator de teren, care va executa lucrarile de protectie si ameliorare a solului
fie prin forte proprii, fie cu aportul unitatilor specializate.
În privința protecției solului Legea fondului funciar nr.18/1991 prevede
următoarele reguli:
- Organizarea si amenajarea teritoriului agricol trebuie să se facă pentru
crearea conditiilor unei mai bune folosiri a terenurilor in scopul productiei
agricole si se executa pe baza de studii si proiecte la cererea proprietarilor,
rezolvandu-se urmatoarele probleme:
a) corelarea dezvoltarii agriculturii din zona cu celelalte activitati
economice si sociale, stabilind masuri care sa conduca la cresterea productiei
agricole si la exploatarea in ansamblu a teritoriului;
b) gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari si destinatii in
concordanta cu structurile de proprietate si cu formele de cultivare a pamantului,
rezultate in urma asocierilor, stabilirea perimetrelor fiecarei proprietati,
comasand terenurile dispersate si rectificand hotarele nerational amplasate;
c) elaborarea de studii si proiecte de organizare si amenajare a
exploatatiilor agricole;
83
 d) stabilirea retelei drumurilor agricole ca o completare a retelei de
drumuri de interes general, integrate in organizarea si amenajarea de ansamblu a
teritoriului, in scopul efectuarii transportului productiei si accesului masinilor
agricole necesare procesului de productie.
- Protectia si ameliorarea solului se realizeaza prin lucrari de prevenire si
de combatere a proceselor de degradare si poluare a solului provocate de
fenomene naturale sau cauzate de activitati economice si sociale. Lucrarile
necesare pentru protectia si ameliorarea solului se stabilesc pe baza de studii si
proiecte, intocmite la cerere de organele de cercetare si proiectare de
specialitate, iar statul sprijina realizarea lucrarilor de protectie si ameliorare a
solului, suportand partial sau total cheltuielile
- Terenurile care prin degradare si poluare si-au pierdut, total sau partial,
capacitatea de productie pentru culturi agricole sau silvice vor fi constituite in
perimetre de ameliorare, a căror delimitare se face de catre o comisie de
specialisti,documentatiile intocmite fiind avizate de organele judetene agricole si
silvice si de protectia mediului. Detinatorii sunt obligati sa puna la dispozitie
terenurile din perimetrul de ameliorare.
- In interesul lucrarilor de corectare a torentilor si de gospodarire a apelor,
statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu proprietarii din perimetru,
cand pe terenul acestora urmeaza a se executa lucrari de amenajare cu caracter
permanent. Schimbul se face numai cu acordul proprietarilor, prin act autentic,
inregistrat in documentele de cadastru funciar.
- Detinatorilor de terenuri degradate, chiar daca nu sunt cuprinse intr-un
perimetru de ameliorare, care, in mod individual sau asociati, vor sa faca din
proprie initiativa inierbari, impaduriri, corectare a reactiei solului sau alte lucrari
de ameliorare pe terenurile lor, statul le va pune la dispozitie gratuit materialul
necesar: samanta de ierburi, puieti, amendamente si asistenta tehnica la
executarea lucrarilor.

84
 - In cazul in care se constata ca anumite suprafete au fost scoase din
productia agricola sau silvica prin degradare sau poluare a solului, datorita faptei
culpabile a unor persoane fizice sau juridice, proprietarii, primaria sau organul
agricol ori silvic pot cere suportarea de catre cel vinovat a cheltuielilor
necesitate de lucrarile de refacere si de ameliorare a solului.
- Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Apelor, Padurilor si
Protectiei Mediului impreuna cu Academia de Stiinte Agricole si Silvice
"Gheorghe Ionescu-Sisesti", vor lua masuri pentru dezvoltarea sistemului
national de supraveghere, evaluare, prognoza si avertizare cu privire la starea
calitatii solurilor agricole si silvice, pe baza unui sistem informational, cu
asigurarea de banci de date, la nivelul tarii si al judetului, si vor propune
masurile necesare pentru protectia si ameliorarea terenurilor, in scopul
mentinerii si cresterii capacitatii de productie.
- Folosirea temporara sau definitiva a unor terenuri agricole si silvice in
alte scopuri decat productia agricola si silvica se face numai in conditiile
prevazute de prezenta lege.
- Amplasarea noilor constructii de orice fel se face in intravilanul
localitatilor,prin exceptie, unele constructii, care, prin natura lor, pot genera
efecte poluante factorilor de mediu, precum si adaposturile pentru animale,
putând fi amplasate in extravilan, pe baza de studii ecologice de impact,
prealabile, avizate de organele de specialitate privind protectia mediului
inconjurator. Se excepteaza constructiile care servesc activitatile agricole, cu
destinatie militara, caile ferate, soselele de importanta deosebita, liniile electrice
de inalta tensiune, forarea si echiparea sondelor, lucrarile aferente exploatarii
titeiului si gazului, conductele magistrale de transport gaze sau petrol, lucrarile
de gospodarire a apelor si realizarea de surse de apa.
-Scoaterea definitiva din circuitul agricol si silvic a terenurilor situate in
extravilanul localitatilor se face cu plata, de catre persoanele fizice sau juridice
solicitante, a unor taxe din care se constituie Fondul de ameliorare a fondului
85
funciar, aflat la dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si, respectiv,
a Ministerului apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.
- Pentru scoaterea temporara a terenurilor din productia agricola si silvica,
titularul aprobarii este obligat sa depuna o garantie in bani egala cu taxa
prevazuta pentru scoaterea definitiva a terenurilor din circuitul agricol sau silvic,
-Folosirea definitiva sau temporare a terenurilor agricole in alte scopuri
decat productia agricola se aproba dupa cum urmeaza:
a) de organele agricole judetene, prin oficiul de cadastru agricol si
organizarea teritoriului agricol judetean sau al municipiului Bucuresti, pentru
terenurile agricole de pana la 1 ha. Aprobarea pentru orice extindere a acestei
suprafete de teren se da de catre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei;
b) de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, pentru terenurile agricole
in suprafata de pana la 100 ha;
c) de Guvern, pentru terenurile agricole a caror suprafata depaseste 100
ha.
- Art. 99 din Legea nr.18/1991 prevede : Terenurile din albiile
abandonate ale cursurilor de apa, devenite disponibile in urma lucrarilor de
regularizare, vor fi amenajate pentru productia agricola, piscicola sau, dupa caz,
silvica, o data cu lucrarile de baza executate de titularii acestora.
- Titularii obiectivelor de investitii sau de productii amplasate pe
terenuri agricole si forestiere sunt obligati sa ia masuri prealabile executarii
constructiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe
suprafetele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze si sa-l niveleze
pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau
silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora.
- Cei care detin terenuri pe care nu le mai folosesc in procesul de
productie, cum sunt cele ramase in urma excavarii de materii prime - carbune,
caolin, argila, pietris - de la sondele abandonate si altele asemenea, sunt
obligati sa ia masurile necesare de amenajare si de nivelare, dandu-le o folosinta
86
agricola, iar daca aceasta nu este posibil, o folosinta piscicola sau silvica, in
termen de 2 ani de la incheierea procesului de productie. Beneficiarilor lucrarilor
respective nu li se va mai aproba scoaterea din productia agricola sau silvica a
altor terenuri, daca nu s-au conformat acestor dispozitii.
- Liniile de telecomunicatii si cele de transport si distribuire a energiei
electrice, conductele de transport pentru alimentare cu apa, canalizare, produse
petroliere, gaze, precum si alte instalatii similare, se vor grupa si amplasa de-a
lungul si in imediata apropiere a cailor de comunicatii - sosele, cai ferate -, a
digurilor, canalelor de irigatii si de desecari si a altor limite obligate din
teritoriu, in asa fel incat sa nu se stanjeneasca executarea lucrarilor agricole.
- Ocuparea terenurilor necesare remedierii deranjamentelor in caz de
avarii si executarea unor lucrari de intretinere la aceste obiective se vor face pe
baza acordului prealabil al detinatorilor de terenuri sau, in caz de refuz, cu
aprobarea prefecturii judetului sau a Primariei Municipiului Bucuresti.In toate
cazurile, detinatorii de terenuri au dreptul la despagubire pentru daunele cauzate.
-Controlul respectării acestei obligații revine autorităților statului după
cum urmează:
Art. 66. - (2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu
consultarea celorlalte autoritati publice centrale competente, stabileste sistemul
de monitorizare a calitatii mediului geologic in scopul evaluarii starii actuale si a
tendintelor de evolutie a acesteia.
Art. 67. - Controlul respectarii reglementarilor legale privind protectia,
conservarea, amenajarea si folosirea judicioasa a solului, a subsolului si a
ecosistemelor terestre se organizeaza si se exercita de autoritatile competente
pentru protectia mediului, precum si, dupa caz, de alte autoritati ale
administratiei publice competente, potrivit dispozitiilor legale.
Art. 68. - Detinatorii de terenuri, cu orice titlu, precum si orice persoana
fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un teren, fara a avea un titlu
juridic, au urmatoarele obligatii:
87
 a) sa previna, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii
mediului geologic;
b) sa asigure luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate
productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de
comunicatii rutiere, feroviare si de navigatie;
c) sa respecte orice alte obligatii prevazute de reglementarile legale in
domeniu.
Autorităţile pentru protecţia mediului şi alte autorităţi ale administraţiei
publice cu responsabilităţi în domeniu sunt obligate să controleze respectarea
prevederilor legale referitoare la protecţia şi conservarea, ameliorarea şi
folosirea judicioasă a solurilor, a subsolului şi a ecosistemelor terestre.
Controlul asupra respectării reglementărilor legale privind protecţia şi
conservarea, ameliorarea şi folosirea judicioasă a solurilor, a subsolului şi a
ecosistemelor terestre se organizează şi se exercită de autorităţile pentru
protecţia mediului, precum şi, după caz, de alte autorităţi ale administraţiei
publice competente, potrivit dispoziţiilor legale.
Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea obligaţiile explicite care revin
tuturor categoriilor de deţinători de terenuri.
Astfel, deţinătorii de terenuri cu orice titlu, în scopul asigurării protecţiei
calităţii solurilor, au următoarele obligaţii:
a) să prevină pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
solurilor;
b) să asigure la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în
funcţiune a obiectivelor de orice fel, ca şi la schimbarea destinaţiei terenurilor,
condiţiile prevăzute în acord şi în autorizaţia de mediu;
c) să nu ardă miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără
acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în
prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
Cu privire la exploatarea sau prospectarea resurselor subsolului legea stabileşte
88
obligaţiile care revin deţinătorilor cu orice titlu.
Art. 71 din Legea cadru prevede că (1) Schimbarea destinatiei
terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile
de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa,
indiferent de regimul juridic al acestora.
(2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu
nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

Protectia subsolului
1. Notiune si temei legal
Subsolul reprezinta spatiul fizic de sub sol, alcatuit din totalitatea
formatiunilor geologice accesibile lucrarilor de cercetare si prospectiuni
geologice.Compozitia chimica a subsolului influenteaza starea de fertilitate a
stratului superior al pamantului, al solului.
Datorita insusirilor sale, a resurselor naturale, a bogatiilor pe care le
cuprinde, cu rol deosebit asupra dezvoltarii generale a societatii, se impune
protejarea subsolului prin toate mijloacele, inclusiv cele juridice, care sunt cele
mai eficiente. Este necesara o protectie a resurselor naturale, o gestiune durabila
a acestor materii prime printr-o exploatare si o explorare eficienta.
Datorita legaturii organice dintre sol si subsol, regimul lor juridic si
protectia lor sunt reglementate de multe ori in acelasi context.
Primul text legal cu privire la exploatarea si protejarea resurselor
subsolului il reprezinta Legea minelor din anul 1894 (modificata si completata
in 1906 si 1913), ce cuprindea dispozitii in legatura cu protectia zacamintelor
miniere. Prin Constitutia din 1923, zacamintele si bogatiile subsolului au fost
declarate proprietatea exclusiva a statului. A urmat apoi Legea minelor din
1924, Legea nr.9/1973 privind protectia mediului, care a stabilit reglementari
stricte privind protectia subsolului, a zacamintelor si a resurselor sale.

89
 Constitutia Romaniei din 2003 dispune in art.136 alin.3 ca toate bogatiile
de interes public ale subsolului sunt obiect exclusiv al proprietatii publice,
stabilind in sarcina statului obligatia de a asigura exploatarea rationala a
resurselor naturale in concordanta cu interesul national. Capitolul VI din Legea
nr.18/1991 republicata, cuprinde dispozitii ce reglementeaza regimul juridic al
subsolului si protectia sa juridica.
Prin Legea petrolului nr. 134/1995 s-a instituit regimul juridic al
explorarii si exploatarii petrolului in tara noastra fiind stabilite si reguli de
protectie a solului si subsolului.
Actuala Lege a fondului funciar instituie o obligatie generala pentru toti
detinatorii, indiferent de titlu, de a proteja solul, subsolul si ecosistemele
terestre, iar alte dispozitii stabilesc supunerea la un regim de protectie a
resurselor naturale ale subsolului, instituind obligatii in sarcina celor ce le
prospecteaza sau le exploateaza.
Facand parte din categoria bunurilor domeniului public, subsolul se
bucura de o protectie deosebita, in scopul prevenirii poluarii sale, a diminuarii
resurselor si bogatiilor sale, a protectiei cantitative si calitative utilizandu-se
instrumente juridice bogate si variate.
Dispozitiile constitutionale stabilesc ca subsolul este domeniu public bunurile
sale sunt inalienabile, iar protectia subsolului este o problema de interes public
si privat.
Explorarea si exploatarea subsolului si a resurselor sale naturale trebuie sa
se faca in interesul intregii societati. Subsolul, bogatiile si resursele sale
naturale, fiind supuse degradarii si poluarii, impun necesitatea luarii unor masuri
de protectie juridica corespunzatoare.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului stabileste:
- reglementarile corespunzatoare protectiei calitatii subsolului;
- procedura de autorizare a lucrarilor de exploatare, prospectare si
extractie de zacaminte ale subsolului;
90
 - reglementari privind refacerea subsolului afectat (natural sau artificial).
Organele de stat au o serie de atributii in legatura cu protectia subsolului, astfel:
- sa tina evidenta tuturor resurselor subsolului, a lucrarilor de extractie si
prelucrare;
- sa monitorizeze lucrarile de exploatare si prospectiuni geologice;
- sa stabileasca procedura de autorizare a lucrarilor de exploatare si
explorare a subsolului;
-sa stabileasca reglementari privind protectia subsolului.
Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza sau exploateaza bogatiile
subsolului sunt obligate:
- sa solicite si sa obtina acordul/autorizatia de mediu si sa-i respecte
prevederile;
- sa refaca terenurile afectate ca urmare a activitatilor desfasurate,
aducandu-le la parametrii productivi si ecologici naturali;
- sa ia masurile preventive privind poluarea mediului si cauzarea de
prejudicii ecologice cu ocazia efectuarii lucrarilor de exploatare si explorare a
subsolului;
- sa anunte autoritatile competente despre orice situatii accidentale de
natura sa puna in pericol ecosistemul terestru.
Persoanele fizice şi juridice, care prospectează sau exploatează resursele
subsolului au următoarele obligaţii:
a) să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu, potrivit legii, şi
să respecte prevederile acestora;
b) să refacă terenurile afectate, să asigure încadrarea lor în peisajul zonei
şi să le aducă la parametrii productivi şi ecologici naturali sau la un nou
ecosistemfuncţional, constituind în acest scop fondul de garanţie necesar
conform prevederilor legale, şi să monitorizeze zona;

91
 c) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau competente potrivit
legii,despre orice situaţii accidentale care pun în pericol ecosistemul terestru şi
să acţioneze pentru refacerea acestuia.
PROTECȚIA RESURSELOR NATURALE ȘI CONSERVAREA
DURABILĂ A BIODIVERSITĂȚII

Resurse naturale: totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite

în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili,
regenerabile - apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, şi permanente - energie solară,
eoliană, geotermală şi a valurilor.
Biodiversitatea Varietatea de ecosisteme și specii în care se desfășoară viaţa
pe pământ.
Protecția diferitelor elemente ale biodiversității

Protecția fondului forestier

Pădurea – reprezintă cel mai important element de rezistenţă al sistemului

ecologic, avînd o importanţă existenţială în viaţa oricărui popor, ca factor de
geneză, conservare şi dezvoltare a arealelor. Funcţiile multiple (ecologice,
sociale şi economice) ale pădurii presupun instituirea şi existenţa unor mijloace
de protecţie adecvate ale acesteia

2. Notiunea de fond forestier si de padure

Pădurea element al fondului forestier naţional ce reprezintă terenul ocupat cu

vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha constituită dintr-o
asociaţie de arbori a cărei întindere reprezintă 30% din suprafaţa uscatului – în
România reprezintă 27%. Funcţiile pădurii sunt atît economice cît şi sociale şi
ecologice. Pădurea este un ecosistem, în care coexistă specii de plante și
animale. Pădurea este sursă de materie primă importantă, dar şi un factor cu rol

92
deosebit în conservarea şi protejarea mediului. Pădurea este o adevărată barieră
impotriva aridizării climatului, eaasigură resursele cele mai mari de apă, produce
oxigenul necesar vieţii şi purifică aerul, servind deopotrivă pentru păşunat,
vînătoare şi agrement. Pentru ca pădurea să protejeze, ea însăşi are nevoie de
protecţie, funcţiile ei fiind cele ce o impun în grija ocrotitorilor naturii şi în
afecţiunea caldă a omului.
Una din primele măsuri pe care trebuie să o ia omul este acea de a ajuta
regenerarea pădurii

Cadrul legislativ, implicit obligațiile privind regenerarea pădurii sunt

prevăzute în :
Legea 100 din 3 iunie 2010 privind impadurirea terenurilor degradate (MO
376/7 iunie 2010).
HG nr.786 din 30 decembrie 1993 pentru aprobarea Regulamentului privind
stabilirea grupelor de terenuri care intra in perimetrele de ameliorare, precum si
componenta, functionarea si atributiile comisiilor de specialisti constituite
pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare.
Ordinul nr.1648 din 31.10.2000, al ministrului apelor, padurilor si protectiei
mediului, privind aprobarea “Normelor tehnice privind compozitii, scheme si
tehnologii de regenerare a padurilor si impadurire a terenurilor degradate”.
Ordinul nr.1653 din 31.10.2000, al ministrului apelor, padurilor si protectiei
mediului, pentru aprobarea “ Normelor tehnice pentru efectuarea controlului
anual al regenerarilor”.
Ordinul 766 din 6 septembrie 2007 al ministrului agriculturii si dezvoltarii
rurale, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de prevenire,
constatare, evaluare si aprobare a pierderilor provocate de fenomene
meteorologice periculoase si de alti factori vatamatori fondului forestier national
si obiectivelor instalate in acestea. (MO 646/21 septembrie 2007).
Ordonanta nr 11 din 22 ianuarie 2004 privind producerea, comercializarea si
utilizarea materialelor forestiere de reproducere (MO nr.85 din 30 ianuarie

93
2004), aprobata cu modificari prin Legea 161 din 14 mai 2004 (MO nr.466 din
25 mai 2004).
Ordinul nr. 676 din 22 septembrie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor
si dezvoltarii rurale, pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a
producatorului de materiale forestiere de reproducere (MO nr.937 din13
octombrie 2004).
Ordinul nr.311 din 14 mai 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului filei Listei nationale a
materialului de baza (MO nr.496 din 2 iunie 2004).
Ordinul nr. 312 din 14 mai 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului buletinului de analiza a calitatii
semintelor forestiere.
Ordinul nr. 494 din 12 iulie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, pentru aprobarea modelului de eticheta care insoteste
lotul/lotul divizat de material forestier de reproducere (MO nr.713 din 6 august
2004).
Ordinul nr.768 din 28 octombrie 2004, al ministrului agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, pentruaprobarea modelului filei Catalogului national al
materialelor de baza si, respectiv, a modelului filei de registru al
producatorului/furnizorului (MO nr.6 din 4 ianuarie 2005).
Ordinul nr.499 din 31 iulie 2003, al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si
mediului, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru constituirea si
utilizarea fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinatie silvica (MO
nr.634 din 5 sept 2003).
HG nr.611 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul
in care se realizeaza controlul producatorilor, comerciantilor si utilizatorilor
materialelor forestiere de reproducere.
Ordinul nr.609 din11 iulie 2005, al ministrului agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, pentrunaprobarea listei personalului imputernicit cu controlul
94
producerii, comercializarii si utilizarii materialelor forestiere de reproducere si
cu certificarea materialelor forestiere de reproducere
Ordinul nr.1 028 din 30 iunie 2010, al ministrului mediului si padurilor,
privind aprobarea delimitarii si descrierii regiunilor de provenienta pentru
materialele de baza din care se obtin materiale forestiere de reproducere din
categoriile ≪ sursa identificata ≫ si ≪ selectionat ≫ pentru speciile de interes
forestier din Romania (MO nr. 617 din 1 septembrie 2010).

Clasificarea padurilor din fondul forestier national

În România, regimul juridic de administrare, gospodărire şi protecţie a
păduriloreste instituit prin Codul silvic: toate pădurile,indiferent de proprietar
sau deținător, alcătuiesc fondul forestier național.
Fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Regimul silvic
constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind
amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca
finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.
Elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice
centrale care raspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui
regim.
În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, Codul silvic încadrează
pădurile în două grupe funcţionale:
-grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a
solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere,
păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate
monumente ale naturii şi rezervaţii;
-grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie
în care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masa lemnoasă de calitate
superioară şi alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor
de mediu.
95
 Pentru fiecare grupă şi subgrupă funcţională, prin amenajamentele silvice
se stabilesc măsuri de gospodarire diferenţiate, în vederea realizării de structuri
care să asigure îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite.
Protectia fondului forestier national
Pentru realizarea funcţiilor pădurii este necesar un ansamblu de mijloace de
protecţie care să armonizeze sfera intereselor ecologice, sociale şi economice.
Un rol important în cadrul mijlocelor de protecţie a fondului forestier îl ocupă
categoria instrumentelor juridice. În acest sens, ţara noastră a ratificat mai multe
acte normative internaţionale care stabilesc principii şi orientări de conservare şi
protejare a pădurilor şi de gestionare durabilă a acestora, şi a adoptat pe plan
intern numeroase legi şi alte legi normative.
O latură distinctă a protecţiei juridice a pădurilor o reprezintă ansamblul de
norme juridice speciale privind apărarea acestora.
Reglementări specifice
Legea nr. 46/2008 -Codul silvic,cu modificarile ulterioare (MO-238/27 martie 2008).
HG 229/2009-Hotarare privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva si
aprobarea Regulamentului de organizare si functionare.
OUG nr. 59/2000, privind statul personalului silvic
OM 904/2010 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea si autorizarea ocoalelor silvice si
atributiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare si functionare, precum si
continutul
Registrului national al administratorilor de paduri si al ocoalelor silvice
HG nr. 333 din 21 aprilie 2005 pentru reorganizarea directiilor teritoriale de regim silvic si de
vanatoare in inspectorate teritoriale de regim silvic si de vanatoare (MO nr.354 din 26 aprilie
2005).
HG nr. 1206 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea HG 333/2005, pentru
reorganizarea directiilor de regim silvic si de vanatoare in inspectorate de regim silvic si de
vanatoare.
OM nr. 606/30.09.2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile si
perioadele de colectare, scoatere si transport al materialului lemnos
OM nr. 583/15.09.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si funcţionarea
sistemului informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) si obligaţiile
operatorilor economici legate de acesta.
OM nr. 1650/31.10.2000 privind aprobarea Normelor tehnice privind alegerea si aplicarea
tratamentelor
OM nr. 1649/31.10.2000 privind aprobarea Normelor tehnice pentru ingrijirea si conducerea
arboretelor
OM nr. 1798/19.11.2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu
OM nr. 504/20.07.2006 privind modificarea si completarea normelor tehnice silvice pentru
amenajarea pădurilor

96
 Se evidenţiază normele juridice referitoare la paza pădurilor. Aceasta se
asigură şi exercită conform Codului Silvic de către Regia Naţională a Pădurilor.
Paza pădurilor proprietate privată se asigură de către proprietarii acestora cu
sprijinul organelor silvice, a unităţilor de poliţie, jandarmerie, pompieri, prefecţi,
consilii locale şi judeţene, în limita atribuţiilor ce le revin conform legii.
Mijloacele juridice de protecţie a pădurilor se clasifică după:
a). în scopul urmărit prin instituirea lor avem:
-mijloace juridice de protecţie cantitativă a pădurilor;
-mijloace juridice de protecţie calitativă a pădurilor.
b). în funcţie de natura normei juridice avem:
- mijloace juridice de drept constituţional;
- mijloace juridice de drept administrativ;
- mijloace juridice de drept penal;
- mijloace juridice de dreptul muncii.
c). după forma proprietății pădurii căreia îi serveşte avem:
- mijloace juridice cu caracter general;
- mijloace juridice specifice proprietăţii publice;
- mijloace juridice specifice proprietăţii private.
d). în raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc pădurile avem:
- mijloace juridice ce servesc protecţiei pădurii cu funcţii speciale de
protecţie;
- mijloace juridice ce servesc protecţiei pădurii cu funcţii mixte;
- mijloace juridice destinate protecţiei pădurii, în general.
e). în funcţie de caracterul mijloacelor ce realizează protecţia juridică:
- mijloace juridice cu caracter reparator-represiv;
- mijloace juridice cu caracter preventiv.
f). din analiza scopului concret şi domeniul vizat prin reglementare avem:
- mijloace de protecţie împotriva tăierilor iraţionale;
- mijloace de protecţie împotriva poluării;
97
 - mijloace de protecţie împotrivabolilor şi dăunătorilor;
- mijloace de protecţie a fondului cinegetic şi piscicol.
Mijloacele juridice de protecţie a pădurilor sînt reprezentate de:
a. Mijloace de drept constituţional reprezentate de:
-normele constituţionale din art. 41 şi art. 137 din Constituţie. Aceste norme
constituţionale, în privinţa pădurilor, îşi găsesc consacrare legislativă expresă şi
specială.
-Codul Silvic.
b. Mijloace juridice silvice.
Raporturile juridice, organizatorice, economice şi tehnice privind fondul
forestier naţional, fondul cinegetic, fondul piscicol din apele de munte, precum
şi cele privind vegetaţia forestieră de pe terenurile situate în afara fondului
forestier naţional sunt supuse dispoziţiilor prezentului Cod silvic şi se
completează, după caz, cu celelalte dispoziţii în materie.
Circulatia terenurilor din fondul forestier
Art. 95 din Legea nr.18/1991 - Folosirea definitiva sau folosirea
temporara a terenurilor forestiere in alte scopuri decat silvice se aproba de
organul silvic judetean, pana la 1 ha, de Ministerul Apelor, Padurilor si
Protectiei Mediului, pentru terenurile in suprafata de pana la 100 ha si de
Guvern, pentru cele ce depasesc aceasta suprafata.
Paza pădurilor
Natura juridică a obligaţiei de pază, al cărei conţinut este complex, diferă în
funcţie de calitatea subiectului de drept căruia îi revine, precum şi de caracterul
dispoziţiei incidente.
Regimul juridic al pazei pădurilor este prevăzut în următoarele acte normative
H.G. 1076/2009- pentru aprobarea Regulamentului de paza a fondului forestier
H.G. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienta, circulatia
si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a
materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund
98
L 171/2010- privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice
O.M. 883/2011- pentru aprobarea Listei preturilor de referinta pentru anul 2011,
folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevazute la art. 4 alin.
(7) din Hotararea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor
referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la
regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de
prelucrat lemn rotund
O.M. 1346/2011- pentru aprobarea Regulamentului privind forma si modul de
utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum si modul de marcare a
arborilor sau a unor loturi de arbori
O.U.G 85/2006-privind stabilirea modalitatilor de evaluare a pagubelor produse
vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora
O.M. 454/2003- privind aprobarea Normelor tehnice pentru protectia padurilor
si a Indrumarilor privind aplicarea Normelor tehnice pentru protectia padurilor
Legea 295/2004- privind regimul armelor si al munitiilor
Legea 333/2003- privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia
persoanelor
L 307/2006- privind apararea impotriva incendiilor
Mijloace de drept civil.
Mijloacele juridice civile pot fi directe şi indirecte, în funcţie de temeiul
juridic ce le dă naştere (un drept real sau un drept de creanţă).
Acţiunea în revendicare=> acţiune reală aflată la îndemîna proprietarului
unui bun aflat în posesia nelegitimă a altei persoane – este cel mai bun mijloc
civil de apărare a proprietăţii.
Mijloace de drept administrativ - în acestă categorie se încadrează normele
juridice ce sancţionează faptele ilicice ce constituie contravenţii silvice.
Mijloace de drept penal – acestea presupun cea mai severă sancţiune în ce
priveşte răspunderea juridică, datorită gradului mai ridicat de pericol social pe
care îl reprezintă unele fapte, calificate altfel decît infracţiuni
99
Mijloace juridice prevăzute de Legea cadru a protecţiei mediului (OUG
195/2005)
Acestea sunt instituite pentru toate categoriile de deţinători de păduri, vegetaţie
forestieră şi de pajişti, obligații concrete referitoare la gospodărirea judicioasă a
produselor pădurii
Conform art.69 din Legea cadru ”Detinatorii cu orice titlu ai fondului
forestier, ai vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si ai pajistilor,
precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un
astfel de teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:
a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei
forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si
pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege;
b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri
de reimpadurire si, respectiv de completare a regenerarilor naturale;
c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in
conditiile prevazute de lege;
d) sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport
tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii
biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic;
e) sa respecte regimul silvic in conformitate cu prevederile legislatiei in
domeniul silviculturii si protectiei mediului;
f) sa asigure aplicarea masurilor specifice de conservare pentru padurile
cu functii speciale de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu
procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri, stancarii, la limita superioara
de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea paduri;

100
 g) sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei
lemnoase de pe pasunile impadurite care indeplinesc functii de protectie a
solului si a resurselor de apa;
h) sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea
pajistilor, in functie de capacitatea de refacere a acestora;
i) sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, potrivit
prevederilor legale in domeniu;
j) sa exploateze pajistile, in limitele bonitatii, cu numarul si speciile de
animale si in perioada stabilita, in baza studiilor de specialitate si a
prevederilor legale specifice;
k) sa protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol si al pajistilor din
cadrul ariilor naturale protejate, in termenii stabiliti prin planurile de
management si regulamentele specifice;
l) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau
activitati care afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme
terestre”
Fauna terestră și acvatică
Protecția animalelor în general
Cadrul juridic general de protecție a animalelor se află în Legea Nr. 205/2004
privind protectia animalelor – modificata prin Legea Nr. 9/2008
Această lege reglementeaza masurile necesare pentru asigurarea
conditiilor de viata si bunastare ale animalelor cu sau fara detinator. , cu
excepția câinilor fără stăpân pentru care există o lege specială.
Luarea măsurilor revine deținătorilor de animale. Prin detinator de animale se
intelege proprietarul, persoana care detine cu orice titlu valabil, precum si orice
persoana fizica sau juridica in ingrijirea careia se afla animalul.
Detinatorii de animale au obligatia de a asigura aplicarea normelor
sanitare veterinare si de zooigiena privind adapostirea, hranirea, ingrijirea,
reproductia, exploatarea, protectia si bunastarea animalelor și de a avea un
101
comportament lipsit de brutalitate fata de acestea, de a asigura conditiile
elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona
si/sau izgoni.
În functie de nevoile etologice, specie, rasa, sex, varsta si categorie de
productie, deținătorii de amnimale trebuie să asigure urmatoarele condiții: a) un
adapost corespunzator; b) hrana si apa suficiente; c) posibilitatea de miscare
suficienta;
d) ingrijire si atentie; e) asistenta medicala.
Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice tratamente rele, precum:
lovirea, schingiuirea si alte asemenea cruzimi.
Prin rău tratament se intelege comportamentul brutal, abuzul in utilizarea
animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum si neasigurarea
conditiilor de adăpost și hrană
Prin cruzime fata de animale se intelege:
a) omorarea animalelor, cu intentie;
b) practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
c) organizarea de lupte intre animale sau cu animale;
d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le
controla agresivitatea;
e) folosirea de animale pentru expozitii, spectacole, publicitate, realizare
de filme si in scopuri asemanatoare, daca aceste activitati le provoaca suferinte
fizice si psihice, afectiuni sau raniri;
f) abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de
ingrijirea omului;
g) administrarea de substante destinate stimularii capacitatilor fizice ale
animalelor in timpul competitiilor sportive, sub forma dopajului;
h) maltratarea si schingiuirea animalelor;

102
 i) interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau
altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea
corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si dintilor;
j) provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace;
k) despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de
viata;
l) capturarea animalelor prin alte metode decat cele prevazute de lege;
m) folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat pentru imobilizarea
animalelor.
Abandonul consta in lasarea unui animal aflat in proprietatea si ingrijirea
omului, pe domeniul public, fara hrana, adapost si tratament medical.
Animalele folosite in scopuri experimentale sunt supuse unor reguli de protectie
specifice, fara a li se provoca suferinte inutile.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
reprezinta autoritatea nationala in domeniul protectiei animalelor.
Conditiile de detinere, adapostire si intretinere a animalelor se stabilesc
prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru
Siguranta Alimentelor.
Detinatorii de animale pot detine animale salbatice, potrivit legii, numai
daca sunt autorizati de directia veterinara si pentru siguranta alimentelor
judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti.
Conditiile privind detinerea animalelor salbatice se stabilesc prin ordin al
ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, la propunerea Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
Detinatorii de animale pot detine animale salbatice pe o perioada
determinata de timp, in vederea ingrijirii si recuperarii fizice, pentru animalele
aflate in impas de supravietuire, cu acordul Autoritatii Nationale Sanitare
Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

103
 Autoritatea sanitara veterinara poate dispune taierea sau uciderea, dupa
caz, a unui animal bolnav ori ranit, pentru a-l scuti de suferinte fizice si psihice
inutile, in conditii stabilite prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale
Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligatia de a folosi
mijloace de dresaj care sa nu provoace traume psihice sau fizice, precum si de a
folosi metode care sa nu prejudicieze sanatatea ori bunastarea animalului.
Transportul animalelor trebuie realizat in conditii corespunzatoare, in functie de
specie, stare fiziologica, sex, varsta, categorie de productie, pentru a evita
ranirea ori epuizarea fizica si/sau psihica a acestora.
Conditiile privind transportul animalelor se stabilesc prin ordin al
presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor,
din considerente privind protectia animalelor sau conservarea speciilor de
animale existente pe teritoriul tarii, poate impune anumite conditii, precum si
limita sau interzice importul, exportul, tranzitul si comertul cu animale, tinand
cont de reglementarile comunitare. Pentru indeplinirea prevederilor prezentei
legi, persoanele imputernicite, potrivit atributiilor de serviciu, din cadrul
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si al
Ministerului Administratiei si Internelor au acces in cladiri, adaposturi si alte
locuri unde sunt tinute animalele, precum si dreptul de a solicita orice informatie
si documente necesare controlului si de a preleva probe pentru cercetari si
analize de laborator.
In situatia in care locul unde sunt tinute animalele se afla la domiciliul sau
resedinta detinatorilor de animale, accesul in acest spatiu se face cu acordul
detinatorului. In lipsa acordului, detinatorul de animale are obligatia de a face
dovada respectarii obligațiilor de hrană și adăpost

104
 Animalele pot fi folosite in scop publicitar, in spectacole, expozitii,
competitii sau alte manifestari similare numai daca:
a) organizatorul asigura conditiile de adăpost și hrană
b) sanatatea si bunastarea animalelor nu sunt puse in pericol.
In cursul competitiilor sau cu alte ocazii este interzis sa se administreze
animalelor substante ori sa fie supuse unor procedee pentru cresterea sau
diminuarea nivelului natural al performantelor.
Comisia de organizare a competitiilor si/sau de arbitraj va cuprinde
obligatoriu si un reprezentant al organizatiilor de protectie a animalelor.
Animalele sunt supuse interventiilor chirurgicale numai in cazurile
motivate, sub anestezie locala sau, dupa caz, generala, in spatii autorizate, cu
exceptia situatiilor in care interventia se impune la fata locului și numai de catre
medici veterinari.
Animalele nu vor fi supuse unor suferinte inutile in cazul sacrificarii sau
uciderii.
Sacrificarea si uciderea animalelor se vor efectua cu respectarea prevederilor
legale specifice in vigoare.
Animalele pot fi folosite pentru cercetare stiintifica, diagnosticarea de
boli, producerea unor medicamente sau produse biologice, atunci cand
obiectivul activitatii nu poate fi atins prin alte metode ce nu implica folosirea
animalelor.
Răspunderea deținătorilor
Constituie contraventie urmatoarele fapte: a) nerespectarea dispozitiilor
referitoare la hrană și adăpost;c) supunerea unui animal la rele tratamente; e)
supunerea unui animal la cruzimi.
Constituie infractiuni urmatoarele fapte: a) detinerea si comercializarea de
animale salbatice de catre persoane fizice si juridice neautorizate, cu exceptia
gradinilor zoologice; b) folosirea animalelor pentru cersetorie, in scopul
obtinerii de foloase necuvenite; d) organizarea de lupte intre animale sau cu
105
animale; e) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le
controla agresivitatea.
In cazul savarsirii de doua ori a contravenției de catre proprietarul
animalelor, pe langa amenda contraventionala se aplica si masura confiscarii
animalelor. In acest caz, toate animalele vor fi cazate in adaposturi care
functioneaza pe langa consiliile locale, in vederea adoptiei sau a valorificarii, in
conditiile legii.
In cazul constatarii unei infractiuni, instanta poate dispune pe seama
proprietarului interdictia de a detine animale pe o perioada de 5 ani.

Protecția animalelor și păsărilor aflate în grădini zoologice

Cadrul legislativ este stabilit prin Legea nr. 191/2002, legea gradinilor
zoologice si acvariilor publice ,publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 271
din 23/04/2002 , modif prin. OUG nr. 12/2007
Conform acestei legi, gradinile zoologice reprezinta acele unitati
permanente care detin animale din speciile salbatice, in scopul prezentarii lor
publicului o perioada de minimum 7 zile pe an.
Sunt incluse: gradini zoologice propriu-zise, gradini cu pasari, voliere,
delfinarii, terarii, acvarii.
Fac exceptie: circurile, magazinele de animale de companie si unitatile
care nu expun publicului un numar semnificativ de animale si specii.
Gradinile zoologice se pot infiinta de catre persoane fizice sau juridice, in
baza acordului si a autorizatiei de mediu, precum si a autorizatiei sanitare
veterinare, eliberate de autoritatile teritoriale pentru protectia mediului si de
autoritatile teritoriale sanitare veterinare, conform legislatiei in vigoare.
La nivelul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului se va
deschide Registrul national al gradinilor zoologice si acvariilor publice, care se

106
va completa prin grija structurii care coordoneaza conservarea biodiversitatii, pe
baza evidentelor existente la institutiile de mediu din teritoriu.
Gradinile zoologice si acvariile se pot afla:
a) in proprietatea publica sau privata a statului;
b) in proprietatea publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale;
c) in proprietatea privata a persoanelor fizice sau a unor societati comerciale.
Fiecare gradina zoologica trebuie sa aiba autorizatie de functionare, inainte de a
fi deschise pentru public.
Daca gradinii zoologice nu i se elibereaza autorizatie de functionare sau daca nu
sunt indeplinite conditiile pentru eliberarea unei autorizatii, gradina zoologica
respectiva sau o parte a acesteia este inchisa pentru public de catre autoritatile
competente pana la indeplinirea conditiilor de autorizare.
In cazul in care o gradina zoologica sau o parte a acesteia este inchisa,
autoritatile competente se asigura ca animalele in cauza sunt tratate sau
instrainate conform conditiilor legale in vigoare.
Administratorii sunt obligati sa puna in aplicare urmatoarele dispozitii de
conservare:
a) participarea la activitati de cercetare care sporesc beneficiile pentru
conservarea speciilor si/sau de formare a cunostintelor de conservare relevante,
precum si/sau la schimburi de informatii referitoare la conservarea speciilor
si/sau, acolo unde este cazul, la inmultirea in captivitate, repopularea ori
reintroducerea speciilor in mediul salbatic natural;
b) promovarea educarii si a sensibilizarii publicului cu privire la conservarea
biodiversitatii, in special prin oferirea de informatii referitoare la speciile expuse
si la habitatele lor naturale;
c) adapostirea animalelor in conditii care sa raspunda cerintelor biologice si de
conservare pentru speciile individuale, intre altele, prin imbunatatiri specifice
speciilor, aduse tarcurilor;

107
 d) mentinerea unui standard ridicat de crestere a animalelor, cu un program
preventiv si curativ dezvoltat pentru ingrijire veterinara si alimentara;
e) prevenirea evadarii animalelor, pentru a se evita posibilele pericole ecologice
pentru speciile indigene, si prevenirea patrunderii din exterior a daunatorilor si
epidemiilor;
f) pastrarea unor informatii actualizate cu privire la colectia gradinii zoologice
respective, adecvate speciilor inregistrate.
In vederea asigurarii criteriilor de conduita internationale acceptate
pentru obtinerea, transportul si manipularea colectiilor de animale vii, astfel cum
sunt ele stipulate si in autorizatia de functionare, administratorii gradinilor
zoologice si ai acvariilor au urmatoarele obligatii:
a) sa ingrijeasca corespunzator animalele din proprietate in interesul existentei
si reproducerii acestora;
b) sa respecte si sa afiseze la loc vizibil pentru angajati si vizitatori
regulamentul propriu de organizare si functionare al institutiei;
c) sa marcheze clar custile sau orice mijloace de limitare a libertatii animalelor
din colectii cu urmatoarele date: numele animalului expus (stiintific si autohton,
daca exista), locul de provenienta, arealul speciei, temperatura la care este
obisnuit sa traiasca, cerintele alimentare;
d) sa marcheze clar, la loc vizibil din orice punct de vizitare sau de acces,
amplasamentele de expunere a animalelor considerate periculoase, incluzand si
explicatia asupra naturii pericolului pe care acestea il prezinta.
Răspunderea juridică Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda
de la 20 milioane lei la 100 milioane lei urmatoarele fapte:
a) detinerea sau infiintarea de gradini zoologice ori de acvarii publice, fara
autorizatie;
b) distrugerea sau deteriorarea obiectelor gradinii zoologice ori ale acvariilor,
de natura sa afecteze in sens negativ viata animalelor din colectii;

108
 c) sustragerea de animale vii, pui, embrioni, oua, icre sau de alte produse
biologice destinate reproducerii animalelor in captivitate ori cu rol in
comportamentul reproductiv al acestora;
d) punerea in libertate neautorizata a animalelor, daca fapta nu este de natura sa
provoace un atentat la siguranta sociala sau la integritatea fizica a persoanelor;
e) desfasurarea de activitati economice sau recreative, de orice natura, al caror
rezultat poate afecta ori afecteaza viata normala a animalelor din colectii;
f) exercitarea de acte de cruzime asupra animalelor, vivisectii, sacrificii,
sacrificari neautorizate sau maltratarea animalelor din colectii, inclusiv privarea
de apa, hrana potrivita, repaus.
Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 100 milioane
lei la 200 milioane lei urmatoarele fapte:
a) sustragerea, in scopul vanzarii in strainatate sau al trecerii frontierei de stat,
de animale vii sau de material reproductiv din gradinile zoologice ori din
acvarii;
b) vanzarea de animale vii sau de material reproductiv catre institutii ori
persoane neautorizate sa detina o gradina zoologica si care intentioneaza sa
foloseasca aceste animale pentru activitati cu caracter economic. Fac exceptie
animalele considerate domestice in Romania (caini, pisici, capre, oi, vaci, porci,
cai si altele);
c) organizarea de activitati competitive, de tipul luptelor de animale, atat in
incinta, cat si in afara gradinilor zoologice sau a acvariilor. Daca fapta s-a
petrecut in public sau daca a presupus si intentia sau chiar efectuarea de pariuri,
amenda se majoreaza cu 50%.
Refuzul de a instraina animalele, eliberarea sau uciderea animalelor aflate in
grija, de catre gradinile zoologice sau de acvariile neautorizate, constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 milioane lei la 100

109
 Protecția animalelor folosite în scopuri stiintifice sau în alte scopuri
experimentale
Cadrul juridic național este stabilit prin Ordonanta 37 din 30 ianuarie
2002 pentru protectia animalelor folosite in scopuri stiintifice sau in alte
scopuri experimentale ,publicat in Monitorul Oficial 95 din 2 februarie 2002
Prevederile acestei ordonante se aplica utilizarii animalelor in urmatoarele
tipuri de experimente:
a) obtinerea, fabricarea, testarea calitatii, eficacitatii si a sigurantei
medicamentelor, alimentelor si a altor substante sau produse pentru:
-evitarea, prevenirea, diagnosticarea sau tratarea unor boli, afectiuni ori a altor
anormalitati sau a efectelor acestora asupra omului, animalelor ori plantelor;
-evaluarea, depistarea, reglarea sau modificarea conditiilor fiziologice la om,
animale sau plante;
b) protectia mediului natural in interesul sanatatii si bunastarii umane si
animale.
Este interzisa folosirea in scop experimental a animalelor salbatice
cuprinse in anexa nr. II la Conventia privind conservarea vietii salbatice si a
habitatelor naturale din Europa, la care Romania a aderat prin Legea nr.
13/1993, in anexa nr. 1 la Conventia privind comertul international cu specii
salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie, la care Romania a aderat prin
Legea nr. 69/1994, in anexele nr. I si II la Conventia privind conservarea
speciilor migratoare de animale salbatice, la care Romania a aderat prin Legea
nr. 13/1998, in reglementările privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice , cu exceptia
cazurilor in care experimentele au ca obiectiv:
a) cercetarea in scopul stabilirii masurilor adecvate pentru conservarea acestor
specii; sau
b) cercetari biomedicale foarte importante, in care speciile respective se
dovedesc a fi singurele care corespund acelor scopuri experimentale.
110
 Termenii folosiți de acest act normativ au următoarele înțelesuri:
a) animal - daca nu exista o alta specificatie, se intelege orice animal viu
neuman, inclusiv formele larvare autonome si/sau capabile de reproducere, dar
excluzand formele fetale sau embrionare;
b) animale de experienta - animale folosite sau destinate a fi folosite in scop
experimental;
c) animale crescute - animale crescute special pentru a fi folosite in scop
experimental in laboratoare atestate sau inregistrate de catre autoritatea in
domeniu;
d) experiment - orice folosire experimentala sau alta folosire stiintifica a unui
animal, susceptibila de a-i cauza acestui animal durere pentru experimente sau in
alte scopuri stiintifice ce pot provoca durere, suferinta fizica, spaima sau
anxietate ori care pot sa cauzeze vatamari grave ale organismului acestuia, sa-i
puna viata in pericol sau sa determine moartea lui; un experiment incepe in
momentul in care un animal este pentru prima oara pregatit pentru folosire si se
incheie cand nu se mai poate face nici o observatie cu privire la acel experiment;
eliminarea durerii, suferintei, chinurilor si invaliditatii prin folosirea cu succes a
anesteziei, a analgezicelor sau a altor metode nu plaseaza folosirea unui animal
in afara intelesului acestei definitii. Prezenta ordonanta nu se aplica practicilor
agricole sau veterinare neexperimentale;
f) persoana competenta - orice persoana considerata de autoritatea desemnata
ca fiind calificata pentru a indeplini functiile importante mentionate in prezenta
ordonanta;
g) biobaza/unitate de crestere - orice unitate in care sunt crescute animale in
vederea utilizarii lor in scop experimental. Aceste spatii trebuie sa fie amenajate,
total sau partial inchise ori acoperite;
h) crescatorie - orice unitate in care animalele sunt crescute in vederea
utilizarii lor in scopuri experimentale;

111
 i) unitate furnizoare - orice unitate care furnizeaza animale de experienta, cu
exceptia crescatoriilor;
j) unitate folositoare - orice unitate in care animalele sunt folosite in scop
experimental;
k) anesteziat corespunzator - privarea de sensibilitate prin tehnici de anestezie
(locala sau generala), la fel de eficiente ca cele folosite in practica medicala
veterinara;
l) sacrificare dupa o metoda umana - sacrificarea unui animal in conditii de
minima suferinta fizica si mentala, in functie de specie.
Cand se stabileste realizarea unui experiment alegerea speciilor va face obiectul
unei evaluari atente si, daca este cazul, va fi explicata Agentiei Nationale
Sanitare Veterinare. Cand se selecteaza folosirea unui anumit tip de experiment
se va tine seama si vor fi preferate experimentele care folosesc un numar minim
de animale, cele care implica animale cu sensibilitate neurofiziologica scazuta,
care provoaca cea mai slaba durere, suferinta sau invaliditate si care conduc la
rezultate satisfacatoare.
Persoanele care efectueaza experimentele sau care participa la acestea, precum
si persoanele care asigura ingrijirea animalelor de experienta, inclusiv cele ce
asigura supravegherea acestora, vor avea studii si pregatire de specialitate.
Persoanele care efectueaza sau supravegheaza derularea experimentelor
trebuie sa fie specializate intr-un domeniu stiintific relevant din punct de vedere
al experimentului si sa fie capabile sa ingrijeasca animalele de laborator.
Unitatile de folosire vor fi autorizate si inregistrate de catre Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. Aceste unitati vor dispune de instalatii si
echipamente specifice pentru speciile de animale folosite si pentru realizarea
experimentelor; proiectarea, constructia si modul de functionare trebuie realizate
astfel incat experimentele sa se desfasoare cat mai eficient posibil, in sensul
obtinerii rezultatelor dorite, dar utilizandu-se un numar minim de animale care
sa fie supuse la cat mai putina durere si suferinta.
112
 Crescatoriile si unitatile de furnizare vor inscrie intr-un registru special
numarul si speciile de animale vandute sau furnizate/expediate, data vanzarii sau
furnizarii/expedierii, numele si adresa destinatarului, numarul si speciile de
animale care au murit in aceste unitati.
In unitatile folositoare se vor folosi doar animale provenite din crescatorii sau
unitati furnizoare, cu exceptia situatiei in care se obtine o aprobare generala sau
speciala din partea Agentiei Nationale Sanitare Veterinare.
Unitatile folositoare sunt obligate sa detina o baza de date cu animalele folosite,
pe care sa o prezinte Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor
(Animalele apartinand speciilor ce vor fi folosite in scop experimental, trebuie
sa fie animale de crescatorie.
Unitatile de crestere a animalelor au obligatia de a marca si de a inmatricula
animalele de experienta in registrul-inventar si, dupa caz, in cartile de rasa ale
populatiilor care intra in obiectul lor de activitate. Aceasta masura nu se aplica
animalelor mici - soareci, sobolani, cobai, hamsteri.
Unitatile de crestere sunt obligate sa isi asigure serviciile unui medic veterinar
responsabil de starea de bine si de sanatate a animalelor din crescatorie.
Totodata medicul veterinar are in raspundere respectarea cerintelor de zooigiena
si de evitare a stresului din crescatorie si are obligatia de a sesiza Agentia
Nationala Sanitara Veterinara in cazul aparitiei unei boli in efectivul de animale.
Toate experimentele trebuie realizate sub anestezie locala sau generala. Această
regulă nu se aplica in urmatoarele cazuri:
a) anestezia este considerata mai traumatizanta pentru animal decat
experimentul in sine;
b) anestezia este incompatibila cu scopul experimentului. In aceste cazuri
trebuie stabilite masurile legale si administrative corespunzatoare pentru a exista
siguranta ca experimentul nu se realizeaza inutil.
Anestezia trebuie efectuata si in cazul unor leziuni serioase ce pot produce
durere intensa.
113
 Daca anestezia nu este posibila, trebuie folosite analgezice sau alte metode
adecvate pentru a limita pe cat posibil durerea, chinurile, suferinta si vatamarea
animalelor si pentru a se asigura, in orice caz, faptul ca animalul nu este supus
unor suferinte sau dureri majore.
Daca aceasta interventie este compatibila cu scopul experimentului, un animal
anesteziat care sufera dureri considerabile dupa ce efectul anesteziei a trecut
trebuie tratat din timp cu analgezice sau, daca nu este posibil, trebuie sacrificat
imediat printr-o metoda care sa nu produca alte suferinte.
Dupa finalizarea oricarui experiment trebuie sa se decida daca animalul folosit
va fi lasat in viata sau va fi sacrificat, dupa o metoda care sa nu produca alte
suferinte, in cazul in care starea sa de sanatate nu va mai reveni la normal.
Deciziile vor fi luate de o persoana competenta, de preferinta un medic
veterinar. In cazul in care dupa finalizarea unui experiment:
a) se decide mentinerea in viata a animalului, acesta va primi ingrijirile
corespunzatoare starii lui de sanatate si va fi tinut sub supraveghere de catre un
medic veterinar sau o alta persoana competenta
b) se decide sacrificarea animalului, aceasta se va face cat mai repede posibil,
dupa o metoda care sa nu produca alte suferinte.
Un animal nu va fi folosit decat o singura data intr-un experiment ce produce
durere si suferinta intense.
Toate experimentele trebuie stabilite astfel incat sa se evite chinuirea animalelor
de experiment, durerile si suferintele nejustificate. Experimentele trebuie facute
numai de catre persoane competente atestate sau sub directa supraveghere a unei
astfel de persoane.
In situatia in care exista o alta metoda stiintifica pentru obtinerea acelorasi
rezultate si care nu implica folosirea de animale, experimentul nu va fi autorizat.
La Agentia Nationala Sanitara Veterinara, in cadrul Directiei de sanatate a
animalelor va functiona un serviciu de protectie a animalelor, iar la nivelul

114
directiilor sanitare veterinare judetene se va desemna o persoana care va avea ca
atributii de serviciu si protectia animalelor de experienta.
În respectatea acestor reglementări,Agentia Nationala Sanitara Veterinara
are urmatoarele atributii:
a) inregistreaza si autorizeaza toate unitatile crescatoare si utilizatoare de
animale folosite in scopuri stiintifice sau in alte scopuri experimentale din tara;
b) elaboreaza instructiuni de aplicare a prezentei ordonante privind normele de
autorizare si de inregistrare a unitatilor crescatoare si a unitatilor folositoare;
c) stabileste normele de avizare si de autorizare a proiectelor de experimente;
d) stabileste normele pentru controlul aplicarii prezentei ordonante si
instructiuni specifice si realizeaza inspectiile privind protectia animalelor de
experienta.
Agentia Nationala Sanitara Veterinara, cu avizul Ministerului Apelor si
Protectiei Mediului, poate aproba punerea in libertate a animalului, daca acest
fapt nu constituie un pericol pentru sanatatea populatiei sau pentru mediu si cu
conditia ca animalului sa i se asigure toate conditiile de ingrijire.

Protecția faunei sălbatice

Animalele sălbatice se pot afla în stare de libertate, în rezervaţii naturale,
în crescătorii de vânat sau în complexe de vânătoare.. Aceste animale, precum şi
condiţiiile de mediu în care trăiesc şi se dezvoltă, constituie fauna de interes
cinegetic Conform art.1 lit. h) Legea nr.103 modif .prin Legea nr.407/2006
faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populaţiile din speciile
de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul
României. Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun
public de interes naţional şi internaţional.Ea întră în fondul cinegetic național.
În art.. 1 lit.j din Legea nr.103 modif .prin Legea nr.407/2006 i) fondul
cinegetic este definit ca fiind ”unitatea de gospodărire cinegetică constituită
din fauna de interes cinegetic şi suprafaţa de teren, indiferent de categoria
115
acestuia, indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o
stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se
includ în fondurile cinegetice suprafeţele din intravilan, precum şi zona strict
protejată şi zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
Fond cinegetic naţional - totalitatea fondurilor cinegetice din România.
;Acest fond se împarte, după criteriul teritorial, în fonduri de vânătoare,
care se gospodăresc de unităţile stabilite de lege: de unităţi ale statului, de
asociaţii neguvernamentale, de unităţi ştiinţifice sau didactice.
Fondurile de vânătoare sunt unităţi de gosodărire cinegetică (care
alcătuiesc fondul cinegetic), care se constituie pe toate categoriile de teren,
indiferent de proprietar, şi astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare
stabilitate vânatului în cuprinsul acestora.
Criteriile de constituire a unui fond de vânătoare sunt următoarele:
a) mărimea suprafeţei fondului de vânătoare;
b) stabilirea faunei sedentare de interes cinegetic;
c) limitele fondului de vânătoare;
d) apartenenţa, de regulă, la acelaşi etaj altitudinal;
e) structura de proprietate asupra terenului. Se urmăreşte, pe cât posibil,
constituirea de fonduri de vânătoare pe terenuri care aparţin aceluiaşi tip de
proprietate;
f) existenţa diversităţii din punct de vedere al folosinţei terenurilor. Se
urmăreşte ca în cadrul unui fond de vânătoare să existe cât mai multe categorii
de folosinţă a terenului;
g) constituirea, în timp, a fondurilor de vânătoare.
Suprafaţa unui fond de vânătoare va fi de cel puţin 5.000 ha la câmpie şi
în Delta Dunării, 7.000 ha la deal şi 10.000 ha la munte.
Suprafaţa minimă necesară pentru un membru vânător este de: a) 150 ha
la câmpie şi în Delta Dunării;b) 250 ha la deal; c) 350 ha la munte.

116
 Fondul de vânătoare se delimitează pe limite naturale, cum ar fi: culmi,
cursuri de apă şi altele asemenea, şi/sau artificiale stabile în timp, cum ar fi:
drumuri, căi ferate, autostrăzi, linii electrice, canale de irigaţii sau navigabile şi
altele asemenea, uşor identificabile.
Fondul cinegetic este administrat şi gestionat în scopul conservării
biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerii echilibrului ecologic, exercitării
vânătorii şi satisfacerii altor cerinţe social-economice În sensul legii
administrator este autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi
care asigură administrarea faunei de interes cinegetic.
Administratorul atribuie în gestiune fondurile de vânătoare. Atribuirea în
gestiune - acţiunea prin care administratorul dă dreptul şi obligaţia de gestionare
a faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii.
Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de
către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:
a) direct;
b) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile
prevăzute la lit. a).
Atribuirea directă se realizează pentru următoarele categorii de fonduri
cinegetice:
a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice,
inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal
constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au
în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond
cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de
către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani;
b) fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) se atribuie,
în condiţiile legii, după cum urmează:
1. organizaţiilor vânătoreşti care la data atribuirii gestionează cel puţin 5
fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacraţi, la cerere,
117
câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas
neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct
încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat şi au rămas
neatribuite;
2. organizaţiilor vânătoreşti, instituţiilor de învăţământ de stat care au ca
discipline de studiu vânatul şi vânătoarea şi instituţiilor de stat care au ca obiect
de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic, care la data atribuirii
gestionează până la 5 fonduri cinegetice, în calitate de gestionari consacraţi, li se
atribuie în gestiune, la cerere, aceleaşi fonduri cinegetice rămase neatribuite
direct;
3. administratorului pădurilor proprietate publică a statului, în calitate de
gestionar consacrat, i se atribuie, la cerere, 200 de fonduri cinegetice dintre cele
pe care le gestionează şi au rămas neatribuite direct şi 50% din restul fondurilor
cinegetice pe care le-a gestionat şi au rămas neatribuite;
c) fondurile cinegetice care nu au fost atribuite în condiţiile prevăzute la lit. a)
şi b), pentru care statul este proprietar al fondului funciar în suprafaţă mai mare
de 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se poate
realiza pentru instituţiile de stat care au ca obiect de activitate cercetarea
ştiinţifică în domeniul cinegetic şi pentru instituţiile de învăţământ de stat care
au ca disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea.
Numărul fondurilor cinegetice rezultat prin aplicarea procentelor se rotunjeşte
în plus, dacă este cazul, până la nivel de număr întreg.
Atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca
urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice,
din orice motive.
Potrivit art. 4 din legea nr.103/ 1996, gestionarea fondului de vânătoare se
atribuie de către autoritatea publică centrală, care răspunde de silvicultură,
organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România afiliate la Asociaţia
Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Regiei Naţionale a
118
Padurilor, unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România,
denumite, în sensul acestei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare.
La încredinţarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un
contract de gestionare pentru 10 ani. Gestionarul este obligat să plătească tariful
de gestionare anual, în două tranşe egale, prima până la data de 30 noiembrie a
anului în curs şi a doua până la data de 15 mai a anului următor.
Organizaţiile vânătoreşti care încheie contracte de gestionare a faunei cinegetice
în condiţiile prezentei legi au obligaţia ca în termen de maximum 90 de zile de
la încheierea contractelor de gestionare să deţină un număr de vânători, înscrişi
în evidenţele proprii, de cel puţin 50% din numărul maxim de vânători
determinat în funcţie de suprafaţa fondului de vânătoare în cauză şi de suprafaţa
minimă prevăzută.Neîndeplinirea condiţiei determină rezilierea de drept a
contractului de gestionare, fără alte proceduri prealabile.
Obligațiile administratorului și gestionarilor În vederea conservării faunei de
interes cinegetic, administratorul, împreună cu autoritatea publică centrală
care răspunde de protecţia mediului şi cu gestionarul fondului cinegetic,
delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de linişte a faunei
cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecţie prin planurile de
management cinegetic.
Suprafaţa zonelor de linişte a faunei cinegetice însumează minimum 10% din
suprafaţa totală a fiecărui fond de vânătoare.
Acolo unde există arii naturale protejate încadrate în alte categorii de
management sau coridoare ecologice de migraţie ori habitate naturale de interes
comunitar, zonele de linişte se constituie integral sau parţial, după caz, în
suprafaţa acestora.
Administratorul pădurilor proprietate publică a statului are obligaţia să
asigure, cu titlu gratuit, în fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri
libere de vegetaţie forestieră dintre cele existente la data intrării în vigoare a
prezentei legi, destinate, prin amenajamentul silvic, cultivării, depozitării şi
119
distribuirii hranei complementare a vânatului sau amplasării construcţiilor şi
instalaţiilor vânătoreşti, inclusiv a fazaneriilor existente la data intrării în vigoare
a prezentei legi, în suprafaţă de minimum:
a) 1 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de munte;
b) 2 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de deal;
c) 3 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de câmpie.
Gestionarii au obligaţia de a prelua terenurile asigurate pe baza unui
document de predare-preluare, în prezenţa reprezentantului administratorului.
Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,
ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice,
precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv. Gestionarii sunt obligaţi să
asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului
durabilităţii, pe baza studiilor de evaluare şi a planurilor de management
cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate
a contractului de gestionare Gestionarii sunt obligaţi să asigure paza faunei de
interes cinegetic, în condiţiile legii, cu cel puţin un paznic de vânătoare pe fond
În scopul conservării biodiversităţii, regimul juridic al vânării mamiferelor şi
păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege şi de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Speciile de mamifere şi păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este
interzisă, se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările
ulterioare.
Evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către
gestionar, sub coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia
mediului şi a administratorului.

120
 Pisicile şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele fondurilor de
vânătoare se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu
constituie infracţiune.
Pisicile şi câinii care sunt găsiți hoinari se împuşcă de către personalul de
specialitate al gestionarului fondului de vânătoare sau de vânători, cu ocazia
acţiunilor organizate în acest scop, la care participă şi personal de specialitate al
gestionarului sau cu ocazia vânătorilor organizate.
(5) Vânatul recoltat în baza autorizaţiei de vânătoare individuale, se crotaliază
după recoltare, înainte de părăsirea fondului de vânătoare conform normelor
stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au
obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe
terenurile ce le deţin
Răspunderea pentru pagubele cauzate faunei
Proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu orice titlu, precum şi executanţii
de lucrări de orice natură pe terenurile din fondurile de vânătoare sunt obligaţi să
ia măsurile prevăzute de lege pentru protecţia faunei cinegetice şi a mediului său
de viaţă şi răspund pentru pagubele pe care le produc acestora prin acţiuni ilicite
săvârşite cu intenţie sau din culpă.
Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor
domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic,
cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.
Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de
faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:
a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de
gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă
acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

121
 b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri
cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi
agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru
prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de
faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această
destinaţie.
Gestionarul este obligat la repararea prejudiciului produs din culpa sa faunei
cinegetice pe care o gestionează.
(2) Prejudiciul constă în scăderea nivelului calitativ şi/sau numeric al faunei
cinegetice şi se calculează conform valorilor de despăgubiri prevăzute în anexele
nr. 1 şi 2.
Pagubele cauzate faunei de interes cinegetic sau pierderile de orice natură
cauzate acesteia, care se înregistrează prin gestionarea necorespunzătoare a
vânatului, se investighează de către experţi tehnici în vânătoare sau de către
experţi tehnici judiciari în vânătoare, după caz.

Protectia fondului piscicol.

Legea pescuitului nr.192/2001 constituie cadrul legal general pentru adoptarea

măsurilor legislative şi institutionale specifice sectorului pescăresc și asigura
transpunerea legislaţiei comunitare, în principal, pentru:
- conservarea resurselor (cote de pescuit, jurnal de pescuit, măsuri tehnice de
protecţie), controlul şi managementul resurselor (înfiinţarea fişierului navelor,

122
acordarea licenţelor de pescuit şi introducerea sistemului de monitorizare prin
satelit), organizarea pieţei de peşte, sprijinul infiinţării asociaţiilor de
producători, inspecţia piscicolă, acvacultura, intervenţia statului pentru
orientarea şi dezvoltarea sectorului pescăresc, statistica pescuitului şi acordurile
internaţionale.
România este parte la acordurile şi convenţiile multilaterale privind
pescuitul.
România a fost membră a Convenţiei de pescuit pentru Atlanticul de nord-
vest (NAFO)din 1979, dar întrucât şi-a încetat activitatea de pescuit în zona
Atlanticului de nord-vest, s-a retras din NAFO în anul 2001 ar putea relua
activitatea de pescuit oceanic la orice dată, în condiţiile respectării dreptului
comunitar.
Prin aplicarea prevederilor Convenţiei de pescuit la Marea Neagră,
România își menţine dreptul de a pescui şi cotele, în calitatea sa de stat riveran,
a dreptului cutumiar şi a exploatării resurselor pe baza principiului "stabilităţii
relative", în condiţiile respectării acquis-ului comunitar.

Protecția fondului piscicol natural intern.Conform art.46 din lege în

scopul protecţiei fondului piscicol sunt supuse interdicţiei următoarele acţiuni şi
activităţi:
a) mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor indicatoare de reglementare a
pescuitului, amplasate în zona bazinelor piscicole;
b) recoltarea stufului, papurei, rogozului şi a altor plante acvatice din bazinele
piscicole, fără autorizarea proprietarului sau beneficiarului de folosinţă
piscicolă;
c) circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în Delta Dunării şi în Complexul de lacuri
Razelm-Sinoe în afara traseelor aprobate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării". Se exceptează circulaţia pe căile navigabile şi pe cele de acces

123
la localităţile care nu au alte căi de comunicaţie, precum şi circulaţia
ambarcaţiunilor autorizate în condiţiile legii;
d) circulaţia cu autovehicule şi scoaterea materialului lemnos prin albiile apelor
curgătoare din zona de munte, precum şi circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în
bazinele piscicole din zona de munte fără autorizaţia autorităţii publice centrale
care răspunde de silvicultură;
e) închiderea cu garduri şi prispe pescăreşti sau cu alte unelte de pescuit de orice
fel a gârlelor de legătură, a bălţilor şi terenurilor inundabile, dacă prin aceasta se
împiedică accesul sau se pescuiesc peştii care migrează în timpul viiturilor de
apă sau în perioada de reproducere, precum şi scurgerea liberă a apelor o dată cu
fondul piscicol din ele. Fac excepţie închiderile pescăreşti şi stuficole din Delta
şi Lunca Dunării, în perioadele de viituri, autorizate în condiţiile şi în locurile
stabilite de autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi de
Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";
f) modificarea regimului de scurgere a apei în scopul practicării pescuitului, fără
acordul administratorului;
g) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătorilor pentru peşti, a pintenilor, a
cascadelor, topliţelor şi a altor instalaţii şi amenajări cu scop piscicol;
h) înfiinţarea de pepiniere şi crescătorii piscicole fără avizul autorităţii publice
centrale pentru agricultură şi alimentaţie;
i) distrugerea sau degradarea digurilor, barajelor şi canalelor pescăreşti,
taluzurilor şi malurilor înierbate, precum şi distrugerea, degradarea sau
micşorarea zonelor de protecţie a apelor;
j) aşezarea uneltelor de pescuit fixe sau plutitoare în derivă pe mai mult de două
treimi din lăţimea râurilor, gârlelor sau canalelor;
k) reducerea din culpă a debitelor de apă în apele naturale, dacă prin aceasta se
periclitează existenţa fondului piscicol;
l) deschiderea, închiderea sau obturarea canalelor şi manipularea instalaţiilor
hidrotehnice de orice fel în alt mod decât cel stabilit prin normele tehnice;
124
m) pescuitul în zonele de protecţie specială pentru iernarea peştelui;
n) folosirea cu orice titlu de năvoade, voloace, setci, ave, prostovoale, vârşe,
vintire, precum şi alte tipuri de unelte de pescuit comercial de către persoane
fizice sau persoane juridice neautorizate, aruncarea sau depozitarea rumeguşului,
deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi
substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi
amenajărilor piscicole;
o) folosirea armelor de foc pentru capturarea delfinilor şi peştilor;
p) accesul cu animale şi mijloace de transport de orice fel pe diguri şi în
incintele amenajărilor piscicole;
r) pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor
acestora din zonele de reproducere naturală special marcate.
Popularea sau aclimatizarea de specii ori de hibrizi noi pentru fauna şi flora
acvatică a ţării este permisă numai cu avizul autorităţii publice centrale de
protecţie a mediului.
Protecţia fondului piscicol se mai realizează prin prohibiţia anuală a
pescuitului, prin interdicţia acţiunilor care pot constitui contravenţii şi infracţiuni
la prezenta lege, precum şi prin orice alte măsuri care să asigure exploatarea
durabilă a fondului piscicol şi conservarea biodiversităţii.
Conform art. 13. alin (1) din lege dreptul de pescuit în bazinele piscicole
naturale aparţine statului şi se exercită, exceptând apele de munte şi ale zonei
Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", prin Compania Naţională
de Administrare a Fondului Piscicol, în conformitate cu prevederile prezentei
legi. Atribuirea dreptului de pescuit persoanelor fizice şi juridice se face prin
autorizare de către Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol.
Exercitarea pescuitului se face în baza unui permis nominal eliberat de
persoanele juridice autorizate.
Dreptul de pescuit în scop comercial al fondului piscicol natural din
domeniul public se atribuie de administratorii statului în două moduri:
125
 a) prin concesionare, pe bază de licitaţie publică, societăţilor comerciale,
asociaţiilor de pescari şi altor forme de asociere; deţinătorii de active şi cei care
au contracte în derulare au drept de preemţiune la concesionare;
b) prin eliberare de permis de pescuit individual pescarilor profesionişti
în scopul exercitării pescuitului.
Dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv se atribuie de administratorii
statului, prin concesionare, asociaţiilor de pescari sportivi şi altor forme de
asociere.
Dreptul de pescuit în scop ştiinţific se atribuie de administratorii statului
instituţiilor şi organizaţiilor de cercetare.
Anual autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi
silvicultură împreună cu autoritatea publică centrală de protecţie a mediului vor
stabili, prin ordin comun, perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului.
Ordinul se emite pentru toate speciile de peşti şi animale acvatice şi pentru toate
zonele ţării, la începutul lunii aprilie, dar nu mai târziu de 15 aprilie, şi este
valabil până la apariţia ordinului de prohibiţie din anul următor. În scopul
protecţiei fondului piscicol pescuitul speciilor de peşti este interzis în perioadele
şi în zonele definite în aceasta. Prin ordinul de prohibiţie se va specifica durata
de prohibiţie. Autorităţile publice centrale care emit ordinul anual de prohibiţie
pot, în condiţii hidroclimatice deosebite sau pe baza unor studii fundamentate, să
modifice, prin ordin al ministrului, perioadele de prohibiţie şi speciile prohibite
menţinând însă numărul total de zile.
Pentru apele curgătoare care constituie frontieră de stat perioadele de
prohibiţie şi regulile de pescuit se stabilesc în concordanţă cu convenţiile
internaţionale încheiate cu celelalte state riverane. Pentru protecţia fondului
piscicol se interzice folosirea următoarelor unelte şi metode de pescuit:
a) setci fixe, cu excepţia ohanelor, în zona litoralului marin;
b) setci şi ave de orice tip, în Complexul Razelm-Sinoe, ghiolurile
Belciuc-Erenciuc şi lacurile litorale;
126
 c) setci monofilment în toate apele;
d) pescuitul electric, cu excepţia celui practicat în scop ştiinţific;
e) oprirea, abaterea, răstocirea unei ape curgătoare sau scurgerea apei în parte
sau în întregime;
f) pescuitul cu materiale explozive, precum şi cu substanţe toxice şi narcotice de
orice fel;
g) pescuitul cu unelte din plasă în râurile şi lacurile naturale din zona de munte;
h) pescuitul cu momeli metalice şi peşti artificiali în râurile populate cu lostriţă;
i) pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaia, japca şi orice alt fel de unelte înţepătoare
sau agăţătoare.
Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi
silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului, în apele
aparţinând domeniului public şi privat se pot institui zone de protecţie piscicolă,
ce se delimitează în teren prin semne distincte.
Zonele de protecţie piscicolă pot fi:
a) de protecţie a reproducerii, ce reprezintă locuri predilecte pentru depunerea
icrelor şi dezvoltarea puietului;
b) de protecţie a diversităţii speciilor piscicole reunite într-un ecosistem acvatic;
c) de protecţie pentru iernarea peştelui.
Instituirea zonelor de protecţie se realizează la propunerea administratorilor
statului.
Prin ordin comun al autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi
silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului, în zonele de
protecţie piscicolă, pentru o anumită perioadă, pot fi limitate sau interzise:
a) pescuitul anumitor specii de peşti şi al altor organisme acvatice;
b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa
populaţiilor piscicole, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi
recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
127
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.
Prin excepţie de la prevederile de la lit. a)-c) nu pot fi limitate sau interzise în
următoarele situaţii:
a) când pescuitul se desfăşoară în scopuri ştiinţifice sau de cercetare;
b) din considerente de prevenire a inundaţiilor.
Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului şi autoritatea publică
centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, împreună cu
administratorii statului, încurajează şi promovează programele de redresare a
populaţiilor unor specii valoroase sau periclitate, prin:
a) identificarea, amenajarea şi protecţia zonelor naturale de reproducere;
b) înfiinţarea de pepiniere pentru producerea puietului de sturioni, păstrăv,
lipan, lostriţă şi alte specii cu valoare economică şi ştiinţifică;
c) organizarea de centre pentru creşterea şi înmulţirea chefalului, cambulei,
anghilei, scoicilor şi racilor;
d) organizarea activităţii de monitoring asupra efectivelor piscicole din apele
aparţinând domeniului public şi stabilirea măsurilor de refacere a populaţiilor
periclitate.
În caz de necesitate administratorii statului au obligaţia să ia măsuri pentru
completarea fondului piscicol prin repopulări.
Autoritatea publică centrală de protecţie a mediului, împreună cu
autoritatea publică centrală pentru agricultură, alimentaţie şi silvicultură, va
putea declara regiuni de cruţare anumite părţi din Dunăre, râuri, pâraie, lacuri,
canale, precum şi zone de la ţărmul Mării Negre, ce vor fi constatate ca locuri
favorabile pentru cantonarea, reproducerea şi hrănirea puietului şi adulţilor
speciilor de organisme acvatice, cu excepţia perimetrelor care intră în
competenţa Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", conform prevederilor legale.
În apele declarate regiuni de cruţare se interzic, pe toată perioada anului, orice
gen de pescuit, inclusiv cu undiţa, precum şi alte activităţi cum sunt recoltarea
vegetaţiei, extragerea balastului, vânatul, creşterea animalelor, turismul.
128
Administratorii au obligaţia să marcheze perimetrele regiunilor de cruţare şi să
asigure paza sau controlul respectării prevederilor legale.
Prin lege s-a înfiinţat Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol,
instituţie cu buget autonom în coordonarea MA. Compania va avea ca atribuţii
administrarea fondului piscicol din bazinele naturale aparţinând domeniului
public şi privat al statului, privatizarea fermelor piscicole naturale şi amenajate,
incheierea de contracte de exploatare cu diferiţi beneficiari pentru obţinerea de
licenţe şi autorizaţii de pescuit, punerea în practică a politicii şi strategiei de
dezvoltare a pescuitului elaborată de Ministerul Agriculturii,
Controlul activităţii de pescuit În anul 2001, conform Legii fondului piscicol,
pescuitului şi acvaculturii, s-a înfiinţat Inspecţia piscicolă, instituţie cu
personalitate juridică, în subordinea MA, cu următoarea nstructură: la nivel
central - 4 persoane, la nivel teritorial 82 de persoane, din care pentru activitatea
de inspecţie marină – 30 de persoane, din care: Inspecţia piscicolă la ţărm – 20
persoane, care sunt responsabile pentru controlul a 3 sectoare din 245 Km
lungime de coastă (Sector 1: Sulina – Portiţa, Sector 2: Portiţa – Cap Midia,
Sector 3 : Cap Midia - Vama Veche)
• Inspecţia piscicolă pe mare - 10 persoane aparţinind Gărzii de Coastă, care
vor fi specializaţi să efectueze inspecţia piscicolă în permanenţă;
- Inspecţia activităţii în apele interioare şi acvacultură este formată din 62 de
persoane repartizate în restul de 36 de centre judeţene din subordinea MA
Principalele noi atribuţii : controlul pescuitului la bordul navelor şi în punctele
de debarcare, organizarea bazei de date informaţionale privind monitorizarea
activităţii navelor, a capturilor şi a debarcărilor, controlul pescuitului în apele
interioare şi al acvaculturii.

Protecția biodiversității prin reglementari internationale

129
 Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viaţa
sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moştenirii culturale şi naturale,
protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului
global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării durabile a
resurselor naturale. Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar reflectă
conceptul de echitate între generaţii. Convenţia privind
BiodiversitateaUtilizarea durabilă constă în utilizarea componentelor
diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să nu conducă la declinul
pe teremen lung al resurselor biologice, menţinând în consecinţă potenţialul
acestora de a îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi
viitoare.Dependenţa şi interdependenţa dintre om şi natură a fost reflectată în
Carta Mondială pentru Natură care în Preambul Umanitatea este o parte a
naturii iar viaţa depinde de funcţionarea neîntreruptă a sistemelor naturale, care
asigură alimentarea cu energie şi substanţe nutritive. Deşi conceptul utilizării
durabile este mai uşor de înţeles în cazul resurselor regenerabile, el are
implicaţii majore şi pentru resursele neregenerabile: Conferinţa de la
Stockholm, Principiul 5 Resursele neregenerabile ale planetei trebuie
exploatate în aşa fel încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare şi să se
asigure că beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărţite de întraga
umanitate. În România, regimul juridic general al protecţiei resurselor naturale
şi conservării biodiversităţii este stabilit prin Capitolul III al Legii protecţiei
mediului.
Globalizarea concepţiilor a condus la prefigurarea gestionării speciilor
sălbatice nu numai izolat, ci şi în cadrul ecosistemelor. Una dintre dispoziţiile
cele mai perfecţioniste şi semnificative este reprezentat de textul art. 2 alin. 2
din Convenţia de la Canberra (20 mai 1920) privind conservarea florei şi faunei
Antarcticii, care enunţă principiile conservării speciilor sălbatice, avînd ca
habitat Antarctica. Instrumentul juridic ce cuprinde cele mai bune soluţii pentru

130
problemele pe care le ridică conservarea speciilor sălbatice este Acordul
ASEAN din 9 iulie 1985.
Contigenarea = este una din tehnicile cele mai perfecţioniste de gestionare a
speciilor de floră şi faună constînd în stabilirea predeterminată a numărului de
specimene care pot fi prelevate, ţinîndu-se cont, eventual, de vîrsta şi de sexul
lor, precum şi de repartiţia acestei cantităţi printre speciile care pot fi explorate.
Convenţia pentru protejarea focilor în apele Pacificului septentrional, semnată la
Washington, la 7 iulie 1918, aplică acest sistem.
Convenţia de la Berna din 1979 – interzice culegerea, adunarea, tăierea,
dezrădăcinarea intenţionată a plantelor strict protejate şi prevede interzicerea
distrugerii speciilor din fauna sălbatică strict protejată. O anexă specială
enumeră mijloacele şi metodele de vînătoare şi alte forme de exploatare interzise
separat:
-pentru mamifere = capcană, groapă, exploziv, plase, otrăvuri şi momeli
otravite, gazare, afumare, etc;
-pentru păsări = ramuri înmuiate în clei, păsări vii orbite sau mutilate,
folosite ca momeală, surse luminoase artificiale, oglinzi, etc.
Tratatul semnat la Oslo la 22 noie. 1957 prevede măsuri restrictive privind
vînarea focilor în Atlanticul de Nord-Est, iar Acordul dintre Canada şi Norvegia,
semnat la 15 iulie 1971, prevede restricţii privind vînătoarea de foci şi
conservarea populaţiei acestei specii în Atlanticul de Nord-Est.
O convenţie europeană referitoare la protecţia animalelor în transportul
internaţional a fost adoptată la Paris, la 13 dec. 1968, deşi ea nu se referă la
animalele sălbatice decît în o parte din clauzele sale, un anumit număr de
dispoziţii este comun şi animalelor vizate, fie că sunt domestice, fie că sunt
sălbatice.

3. Protecția și conservarea ariilor naturale

De la notiunea de "rezervatie" la cea de "arie naturala protejata"

131
 Aria protejată reprezintă zona delimitată geografic, cu elemente naturale
rare sau în procent ridicat, desemnată sau reglementată şi gospodărită astfel încît
să atingă unele obiective specifice de conservare, ea cuprinde parcuri naţionale,
rezervaţii naturale şi ale biosferei, monumente ale naturii şi altele.
S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale zone
de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în
care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o
importanță peisagistica sși culturală deosebită.
Desemnări internaționale Forul care și-a propus să rezolve această
problemă dificilă a fost Uniunea Internațională de Conservarea Naturii
(IUCN – The World Conservation Union) care prin misiunea sa avea
competența necesară să o facă. IUCN încearcă să influențeze, să încurajeze și să
asiste societățile din toata lumea pentru conservarea integrității și diversității
naturii și pentru a asigura ca orice utilizare a resurselor naturale este echitabilă și
durabilă.
Un sistem pentru definirea și clasificarea ariilor protejate a rezultat ca
urmare a activitatății desfașurată de IUCN în acest domeniu timp de aproape un
sfert de secol.
Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat prin linii
directoare. În prezent categoriile IUCN sunt răspandite în întreaga lume și sunt
luate drept referință în orice dezbateri privind ariile protejate. Scopul acestui
sistem de definire sși clasificare a ariilor protejate este acela de a contribui la
cresșterea gradului de înțelegere a tuturor celor interesați, a diferitelor categorii
de arii protejate. Principiul central pe care se bazează liniile directoare este acela
ca ariile protejate trebuie să fie definite de obiectivele lor de management, nu de
titlul ariei și nu de eficiența managementului în îndeplinirea respectivelor
obiective. Problema eficienței management-ului trebuie desigur luată în
considerare, dar ea nu este vazută ca un criteriu de categorisire.
132
 Constituirea ariilor protejate şi declararea de monumente ale naturii ocupă un
loc important în cadrul modalităţilor, al mijloacelor de protecţie şi conservare a
naturii.
Mărimea ariei protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau
acvatic necesar pentru realizarea obiectivelor de management. Astfel pentru o
arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie aceea care să asigure menținerea
integrității ariei pentru a realiza obiectivele de management de protecție strictă,
fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În
schimb, în ariile de Categoria II, granițele trebuie trasate suficient de larg ca să
conțină unul sau mai multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca
urmare a exploatării și locuirii. Pentru scopuri practice, Lista Națiunilor Unite
include numai arii de cel putin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule protejate
integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare. Autoritățile care
declară ariile protejate au obligația să vadă dacă managementul nu va fi
perturbat de presiunile exercitate din zonele adiacente. Pot fi necesare
aranjamente de management suplimentare și compatibile pentru acele arii, chiar
dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.
Zonarea în interiorul ariei protejate  :Deși obiectivele primare de
management vor determina categoria care va fi atribuită ariei protejate, planurile
de management conțin adesea zone de management pentru o varietate de scopuri
care țin cont de condițiile locale. Pentru stabilirea categoriei corespunzatoare,
cel puțin doua treimi și preferabil mai mult din suprafața ariei trebuie să fie
gospodărite pentru scopurile primare, iar managementul zonei ramase nu trebuie
să intre în conflict cu acel scop primar. Cazurile în care părți ale unei singure
unități de management sunt clasificate legal ca având diferite obiective de
management sunt discutate la subcapitolul referitor la clasificări multiple.
Responsabilitatea managementului Guvernele au o responsabilitate
fundamentală de la care nu trebuie să abdice pentru existența și buna funcționare
a unui sistem național de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii
133
drept componente importante ale strategiilor naționale de conservare și
dezvoltare durabilă.
Dar responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale
poate fi atribuită organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale centrale,
regionale sau locale, sectorului privat sau comunităților locale.
Ca urmare, aceste linii directoare sunt suficient de flexibile pentru autoritatea
managerială în cazul fiecărei categorii. Condiția este ca autoritatea desemnată să
fie capabilă să îndeplinească obiectivele de management. În practică, ariile
protejate din Categoria I - III se află de obicei în responsabilitatea unui organism
guvernamental. Responsabilitatea pentru categoriile IV și V este atribuită adesea
administrațiilor locale, deși acestea lucrează de obicei în cadrul legislației
naționale.
Proprietatea pământului :La fel ca în cazul autorității de management,
condiția cheie este ca tipul de proprietate să fie compatibil cu realizarea
obiectivelor de management ale ariei respective. În multe țări proprietatea
apartinând unui organism public (fie el național sau local), sau unui NGO cu
obiective de conservare, facilitează managementul și ca urmare este de preferat
în condițiile Categoriilor I, II si III în particular. Oricum, aceastaă situație nu
este universal adevarată și - în categoriile rămase - proprietatea particulară este
cea mai comună, adesea reprezentând forma predominanta de proprietate asupra
pamântului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experiența arată că
succesul managementului depinde într-o mare măsură de dorința și sprijinul
comunităților locale. În asemenea cazuri, autoritatea de management trebuie să
aibă sisteme eficiente consultative și de comunicare și mecanisme eficiente care
pot include stimulente pentru a asigura conformarea cu obiectivele de
management.
Variațiile regionale :Sistemul de categorii se intenționează să opereze în
același mod în toate țările pentru a facilita colectarea și procesare unor date
comparabile și pentru a îmbunătăți comunicarea între țări. Ca urmare, IUCN nu
134
favorizează standarde diferite care să fie aplicate în diferite parti ale lumii. Dar
condițiile de stabilire și de management pentru ariile protejate variază larg de la
o regiune la alta, și de la țară la țară. De exemplu regiuni ca Europa, cu peisaje
ocupate de așezări umane, gospodarite de mult timp și aflate în proprietate
multiplă, nu sunt, general vorbind, corespunzatoare pentru stabilirea ariilor
protejate de Categoria II, cum sunt alte regiuni. Pe de alta parte, însă, condițiile
în care se află sunt mai adecvate pentru stabilirea ariilor apartinând Categoriilor
IV și V. Marea flexibilitate, inerența acestor linii directoare, trebuie să ajute
aplicarea acestora în funcție de condițiile variate aflate în diferite regiuni și țări.
Clasificari multiple  : Arii protejate de diferite categorii adesea sunt alăturate
și uneori o categorie se gasește în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V
conțin în interior arii de Categoria I și IV; altele se adaugă ariilor de Categoria
II. Unele arii de Categoria II conțin arii de Categoria I a și I b. Acest lucru este
în deplina concordanță cu aplicarea sistemului de clasificare, dacă se dovedește
că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare și raportare. Deși
beneficiile deținerii unei arii intregi în responsabilitatea unei autorități
manageriale sunt evidente, în unele cazuri, totuși, nu este cea mai bună soluție.
în asemenea cazuri, stabilirea unor relații de cooperare strânsă intre autorități
este esențială.
Ariile care înconjoară ariile protejateAriile protejate nu sunt unități izolate.
Din punct de vedere ecologic, economic, politic și cultural ele sunt legate de
ariile care le inconjoară. De aceea, planificarea și managementul ariilor protejate
trebuie să fie încorporate în planificările regionale și suportate de politicile
adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de categorisire,
acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele
categorii trebuie să fie identificate și înregistrate separat.
Categorii Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile
Patrimoniului Mondial (natural) și Rezervațiile Biosferei. Acestea nu sunt
categorii de management, ci desemnări internaționale. Practic, aproape toate
135
zonele apartinând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel național și ca
urmare se vor înregistra ca una din cele șase categorii. Același lucru este valabil
și pentru Rezervațiile Biosferei, siturile Ramsar și alte arii desemnate în cadrul
acordurilor regionale. Ca urmare, următorul principiu va continua saă se aplice:
dacă aria este identificată prin acorduri naționale pentru o protecție speciala,
atunci trebuie să fie înregistrată corespunzator în una din categoriile standard.
Statutul său special internațional va fi înregistrat, de exemplu, în Listă
Națiunilor Unite și în toate publicațiile IUCN corespunzatoare.
Legislația națională definește sit-ul și aria naturală protejată
În art.1 pct Legea-cadru privind protecția mediului(OUG 195/2005) :
1.arie/sit - zona definita geografic exact delimitata;
6. arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu
perimetru legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in
care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni
biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta
natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;
În Art. 51. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului stabileste lista siturilor de interes comunitar si a ariilor de protectie
speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei Europene la data aderarii,
impreuna cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in
parte.
(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeana se
aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante
de urgenta.
Cadrul juridic național este stabilit prin următoarele acte normative:
OUG nr. 57/2007 actualizată cu Legea 49/2011, privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice;
OUG nr.195/2005, actualizată cu Legea nr. 265/2006, privind protecția
mediului;
136
OUG nr. 196/2006 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările
ulterioare ...OUG 115 din 15 dec 2010.
OUG nr.139/2005, actualizată, privind administrarea pădurilor din Romania;
OUG nr. 64 din 3 iunie 2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor
structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, modificată și
completată cu OUG nr. 120/23.12.2010;
OUG nr. 15/2010 pentru modificarea art. 13, alin. 2 din OUG nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu;
Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritorului național,
Secțiunea a IIIa, zone protejate;
• H.G. nr. 230 din 4 martie 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei,
parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor
acestora;
• H.G. nr. 2151 din decembrie 2004 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru Parcul Natural Comana, Parcul Natural Munții
Maramureșului, Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Putna-Vrancea,
Parcul Național Buila-Vânturarița;
• H.G.1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru
Parcul Natural Defileul Jiului;
• H.G. nr. 1.217 din 2 decembrie 2010 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată npentru Parcul Natural Cefa;
• H.G. nr. 1.076 din 8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a
evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
• H.G. nr. 1.476 din 12 decembrie 2002 pentru aprobarea unor măsuri
privindgospodarirea durabilă a pădurilor;
• H.G. nr. 1284 din 24 oct. 2007 privind declararea ariilor de protecție specială
avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în
România;
• Ordinul nr. 552 din 26 august 2003 privind aprobarea zonării interioare a
parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de
conservare a diversităţii biologice;
• Ordinul nr. 1964 din 13 dec. 2007 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a
rețelei ecologice europene Natura 2000 în România;
• Ordinul nr. 1.948 din 17 noiembrie 2010 privind aprobarea Metodologiei de
atribuire a administrarii ariilor naturale protejate care necesita constituirea de
structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor
naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare;
• Ordinul nr.19/2010 al Ministrului Mediului și Pădurilor pentru aprobarea
Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale
planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;

137
• Ordinul MMP nr.1142/23.07.2010 privind Metodologia de aplicare a tarifelor
de către administratorii / custozii ariilor naturale protejate și de stabilire a
cuantumului acestora
• Ordin nr. 118 din 20.01.2011 orivind aprobarea listei revizuite a siturilor
Natura 2000 care necesită structuri proprii de administrare.

Pe plan internaţional avem:

- Conferinţa Generală ONU de la Stockholm 1972 unde s-au adoptat
Recomandările 37 – document internaţional ce reglementează protecţia ariilor şi
monumentelor naturii. Se cere guvernelor să-şi unească şi coordoneze eforturile
pentru ospodărirea zonelor protejate, să încheie acorduri în domenii ca:
schimbul de informaţii, dispoziţii legislative de interes mondial, protecţia
plantelor şi animalelor, reglamentări privind pescuitul, vînătoarea, etc.
- La Conferinţa ONU şi UNESCO pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură de la
Paris din 1972 s-a adoptat Convenţia privind patrimoniul cultural şi natural care
şi-a propus să realizeze o reunificare şi reconciliere între patrimoniul cultural şi
cel natural, considerate componente ale patrimoniului universal, pentru a cărui
ocrotire trebuie să coopereze întreaga comunitate internaţională;
- Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud – 1976 recomandă
crearea de zone protejate, parcuri şi rezervaţii naţionale în această zonă a
glogului;
- Convenţia Bennelux în domeniul conservării naturii şi al protejării
peisajelor din 1982 propune delimitarea şi acordarea unui statut special zonelor
protejate transfrontaliere şi a zonelor importante pentru speciile migratoare;
- Acordul Internaţional asupra pădurilor tropicale, Geneva, 1983;
- Convenţia asupra conservării naturii şi a resurselor naturale, Kuala Lumpur,
1985 – care prevede 2 categorii de zone protejate, respectiv parcurile naţionale
şi rezervaţiile.

138
3. Categorii de arii naturale si de zone de protectie a bunurilor din
patrimoniul natural. Instituirea regimului juridic

a). Rezervaţiile naturale sunt zone naturale de teren sau de apă, destinate
conservării unor medii de viaţă caracteristice cu elemente sau specii animale sau
vegetale unice, reprezentative. În acest sens sunt instituite rezervaţii naturale
forestiere, botanice, geografice, speologice, ornitologice, zoologice, maritime,
etc. Rezervașiile naturale au un regim de protecţie, strict din partea statului, fiind
interzise activităţile şi accesul omului, cu excepţia scopurilor ştiinţifice. În
România sunt insttituite prin lege următoarele rezervații naturale :Rezervația
Naturală Piatra Bulbuci ;Rezervația Naturală Cheile Ampoiței ;Rezervația
Naturală Poiana cu narcise Tecșești ;Rezervația Naturală Cheile Întregalde ;
Rezervația Naturală Cheile Râmețului ; Rezervația naturală Cheile Oltețului ;
Rezervația naturală Dumbrava Vadului ; Rezervația Naturală Huda lui
Papară ;Rezervația naturală Cheile Mănăstirii ; Rezervația naturală ˝Pietrosu
Mare˝;Rezervația naturală Piatra Rea ; Rezervația mixtă „Peștera și Izbucul
Izvorul Albastru al Izei” ; Rezervația naturală „Peștera de la Izvorul
Tăușoarelor” ; Rezervația naturală Izvorul Bătrâna ; Rezervația mixtă Izvoarele
Mihăiesei ; Rezervația naturală Cheile Turzii - Județul Cluj ; Rezervația naturală
Ostrovul Mare - Islaz, județul Teleorman ; Rezervația naturală Codrii Seculari
Slătioara; Rezervația Lacul Știucii - Județul Cluj ; Rezervația ornitologică
"Lacul și Valea Legii" - Județul Cluj ; Rezervația naturală Pădurea Troianu ;
Rezervația naturală Dărmănești - Județul Bacău ; Rezervația Valea lui David -
Județul Iași ; Rezervația Pădurea Pietrosu - Județul Iași ; Rezervatia Grindul-
Lupilor - Judetul Constanta
Rezervațiile forestiere și botanice: Bădeana, Bălteni, Hârboanca, Seaca-
Movileni - Județul Vaslui ; "Movila lui Burcel", Rezervația botanică Poiana cu
narcise din Muntele Saca ;"Coasta Rupturile Tanacu", Rezervația botanică de la

139
Suatu - Județul Cluj ; Rezervaţia mixtă „Ineu – Lala ; Rezervaţia "Fânațul de la
Glodeni" - Județul Vaslui
Rezervația paleontologică Nisipăria Hulubăț - Județul Vaslui ; Punct fosilifer
Mălușteni - Județul Vaslui
Rezervaţii de păsări şi animale  :Rezervația ornitologică Mlaștinile Satchinez
- Județul Timiș ; Rezervatia Naturală "Valea zimbrilor" - Vama Buzăului,
Județul Brasov ;Rezervația marină 2 Mai - Vama Veche - Județul Constanța
Rezervația speologică Peștera Cobășel 
b). Parcurile naturale sunt supuse controlului statului, avînd limitestabilite ferm.
Accesul publicului este permis însă, vînătoarea şi pescuitul sunt permise numai
în anumite condiţii. Iată parcurile naturale din România: Geoparcul
Dinozaurilor Țara Hațegului ; Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas ;
Parcul Natural Apuseni ;Parcul Natural Balta Mică a Brăilei ;Parcul Natural
Bucegi ;Parcul Natural Comana ; Parcul Natural Grădiștea Muncelului-
Cioclovina ;Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior ; Parcul Natural
Lunca Muresului ;Parcul Natural Munții Maramureșului ;Parcul Natural Porțile
de Fier ;Parcul Natural Putna-Vrancea ;Parcul Natural Vânători-Neamț ;Parcul
Naţional Retezat ;Parcul Național Buila Vânturarița ;Parcul Național Cheile
Nerei Beușnița ;Parcul Național Cozia ;Parcul Național Călimani ;Parcul
Național Defileul Jiului ;Parcul Național Munții Măcinului ;Parcul Național
Munții Rodnei ;Parcul Național Piatra Craiului,Parcul Național Semenic Cheile
Carașului,Parcul Național Valea Cernei - Domogled ;Rez. Calcarele din Dealul
Măgura Sit Natura 2000 Magurile Baitei.
Parcul dendrologic Mihăeşti-Muscel, judeţul ArgeşEste situat pe terasele Rîului Tîrgului, la 20 km de
oraşul Cîmpulung-Muscel. A fost înfiinţat în
anul 1895 de inginerul Iuliu Moldovan, şeful ocolului silvic din localitate în acea vreme, avînd
încă de la început acest profil. Amenajat pe o suprafaţă de 65 ha, într-o pădure de gorun, în care s-au
creat luminişuri pentru a se putea executa plantaţii speciale, parcul dispunea, la început, numai de
specii indigene, pentru ca, ulterior, să se îmbogăţească şi cu numeroase specii exotice.
Introducerea, cu caracter experimental, a unor specii forestiere exotice a fost determinată de
existenţa, în această zonă, a unui climat mai blînd. Totuşi, extremele climatice sînt deosebit de
severe.Astfel, minima absolută ajunge pînă la -34°C (în decembrie 1933), ceea ce reprezintă un
examen foarte riguros în ce priveşte plasticitatea adaptativă a plantelor provenite din alte regiuni ale
globului. Acest test de rezistenţă climatică, pe care plantele exotice îl trec în arboretul de la Mihăeşti,
140
este de mare utilitate pentru cercetătorii din domeniul silviculturii şi al dendrologiei
ornamentale.Plante exotice, ca pinul strob(Pinus strobus), bradul de Caucaz(Abies nordmanniana),
molidul argintiu (Picea pungens argentea), bradul albastru(Abies concolor),stejarul american(Quercus
borealis),arboretele cu lalele(Liriodendron tulipifera)şi multe altele, după ce au trecut examenul
climatic de la Mihăeşti aproape 90 de ani, pot fi luate în considerare pentru executarea de plantaţii şi în
alte zone cu climat asemănător. Cele mai multe dintre speciile exotice cultivate aici au un aspect
viguros, atingînd înălţimi de peste 30 m. Dar parcul impune în egală măsură şi prin speciile de arbori
autohtoni, cu dimensiuni impresionante şi valoare ornamentală deosebită. Astfel, se remarcă prin
portul şi frumuseţea lor stejarul pedunculat (Quercus robur),frasinul(Fraxinus
excelsior),mesteacănul(Betula verrucosa),fagul(Fagus silvatica),nucul(Juglans regia)etc. — dintre
foioase —, şi bradul(Abies alba),laricele(Larix europea),tisa(Taxus baccata)şi altele — dintre
conifere.Plantaţiile arboricole de la Mihăeşti prezintă un interes teoretic şi aplicativ deosebit.
Rezultatele bune obţinute aici îmbogăţesc silvicultura cu date noi privind adaptarea unor specii exotice
la climatul din ţara noastră. În acelaşi timp, o serie întreagă de specii exotice, cultivate cu succes o
perioadă de timp în acest arboret, pot fi utilizate în diferite alte zone din ţară cu condiţii climatice
asemănătoare.În prezent, în Parcul Mihăeşti îşi desfăşoară activitatea un nucleu de cercetare, în
preocupările căruia intră, printre altele: extinderea arealului de creştere a unor specii de răşinoase
repede crescătoare; aclimatizarea de noi specii exotice cu valoare ornamentală şi economică; refacerea
unor zone păduroase defrişate şi degradate; experimentarea unor soiuri de plante fixatoare de
nisipuri.Întreaga activitate practică şi de cercetare din Parcul Mihăeşti este coordonată de Institutul de
cercetări şi amenajări silvice (I.C.A.S.), a cărui bază experimentală este.
c). Rezervaţiile ştiinţifice cuprind ecosisteme deosebite, specii de plante şi
animale de importanţă ştiinţifică naturală, ce reprezintă subiect de studiu pentru
cercetarea şi cunoaşterea ştiinţifică. Rezervații științifice :
- Rezervația științifică Pietrosu Mare este situată în apropierea localităților
Borșa și Moisei având suprafața de 3300 ha și cuprinde partea nordică a
munților Rodnei. Cele 3300 ha ale rezervației ocupă golul alpin și pădurile de
conifere sau amestec din Masivul Pietrosu Rodnei în care se remarcă vârful
Pietrosu Mare cu o înălțime de 2303 metri. Limitele ariei Pietrosu Rodnei sunt
formate în Nord din formațiunile Culmea Hotarului și Piatra Albă în Est și
Nord-Est de Valea Repdea. În Sud delimitarea este făcută de Muntele Gropi și
formațiunea Jneapănu Bătrânii-Râpi iar în Vest de Valea Izvoru Dragoș. ;
-Rezervația științifică Piatra Rea S-a constituit ca arie protejată prin Legea
5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Național -
secțiunea III - în zone protejate, având codul 2589, se afla în cadrul Parcului
Național Munții Rodnei și face parte din categoria a I-a, rezervație științifică.
Scopul administrării rezervației este cel de conservare a habitatelor naturale, a
florei și faunei sălbatice, diversității biologice.

141
 Rezervația se află în localitatea Borșa iar altitudinea medie la care se găsește
este de 1500 m. Aceasta este delimitată de pârâiele Fântâna (în E) și Cimpoiasa
(în V) aici se află una dintre cele mai spectaculoase cascade din Carpati, cascada
Cailor, o cădere de apa de circa 80 m.
Relieful acestei zone de eroziune este alcătuit din calcare cristaline, cu platou
structural cu fenomene endo și exocarstice (ravene, peșteri, doline, lapiezuri).
Aici se poate întâlni o vegetație diversă începând cu cea nemorală și până la
cea subalpină și alpină, cu numeroase specii rare cum sunt:Gușa porumbelului
(Silene nivalis)Păiușul (Festuca porcii)Clopoțelul de munte (Campanula
carpatica, Campanula alpina)Șopârlița (Veronica baumgartenii)Ghintura
(Gentiana lutea)Mierea ursului (Pulmonaria filerszkiana)Floarea de colț
(Leontopodium alpinum) – ocrotită ;Bujor de munte (Rhododendron sp.) –
ocrotit.
Majoritatea zonei forestiere din cadrul rezervației este formată din molid
(Picea abies), întâlnindu-se într-un procent redus și brad (Abies alba), fag (Fagus
silvatica), scorus (Sorbus sp.) paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus
excelsior) s.a. ;
- Peștera Urșilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări
executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective
turistice ale Munților Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata
apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite
existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de
cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta
au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La
intrarea în peșteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de așteptare, casa de
bilete, un bar, un mic muzeu speologic și un stand cu suveniruri și obiecte
artizanale specifice zonei. ;

142
 Perimetrul experimental Săbed, jud. Mureş aflat pe teritoriul Ocolului silvic
Tîrgu Mureş, include plantaţiile din rezervaţia ştiinţifică a Institutului de
cercetări şiamenajări silvice (I.C.A.S.) Bucureşti. Zona se caracterizează prin
condiţii pedologice vitrege (soluri erodate, alunecări de teren etc). De aceea,
principala problemă de studiu de aici o constituie capacitatea diferitelor specii
de adaptare la asemenea condiţii de viaţă. Printre cele care au dat bunerezultate
în plantaţiile de la Săbed sînt şi următoarele: pinul negru(Pinus
nigra),salcîmul(Robinia pseudacacia),castanul porcesc(Aesculus
hippocastanum),vişinul turcesc(Padus mahaleb).

Delta Dunării 580.000 ha Tulcea, Constanța

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord formează
granița cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este
traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E.
Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care
732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km².
Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării
crește anual cu aprox. 40 m².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două brațe, Brațul Chilia la nord și
Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte
în Brațul Sulina și Brațul Sfântul Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său de o
lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei, și spre deosebire de Chilia, are un
curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor
maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al
Dunării.

143
 Cursul Brațului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară
pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele
Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional
parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se afla mult mai
la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și
Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă
Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.
Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic , într-o regiune mobilă
a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană).
Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord
Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu
Brațul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o
cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice,
neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă
Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite,
siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani)
sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire
feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin
specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.),
conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.).
Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal
din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile
de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N.
pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian
(121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine
sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o
succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile
roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu
Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus,
Dreissena polymorpha etc.
Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01
milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de

144
pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă
și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)[1][2]

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N
– platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord
Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă
din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de
vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)[3][4]
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993)[5], Delta
Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie
umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri
și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri).
În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006
‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată
de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m
în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973;
Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)[6]
Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume:
Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele
fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de
vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două
mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.
Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la
ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia
Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf.
Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este
împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa,
Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei,
Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul

145
Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-
Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la
răsărit de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această
subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și
negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub
nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta
Biosphere Reserve, 1996)
Climă : Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile
acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale
câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a
stepelor pontice.
Aceasta suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a
atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp
înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității
centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul
baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici),
zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când
interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore
în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale
indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie
multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în
largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova variază
între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în
noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale
temperaurilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de
pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și
Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile
sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al
Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor
de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe
litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Asemenea
situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au
înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai

146
intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte
neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de
vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egaăa cu toamnele. La Sulina aceleași medii
multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât
toamnele (83 zile).

Floră  : Vegetația deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație

specifică mlaștinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și
ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind
păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind
periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și
plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri pe
câmpurile Letea și Caraorman și sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar
pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agățătoare.
Faună  : Conține mai mult de 320 de specii de păsări ca și 45 de specii de
pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde
milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa,
Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei
Dunării sunt știuca și somnul.
Populația : Populația deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic
nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2).
Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se
menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni
(10%), 299 ucraineni diverși alții (1%)[7]. Delta a fost dintotdeuna un mediu-
refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910,
mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care
provine poate de la Vicina), apoi din (lipovenii). Aceste populații s-au
amestecat, lucru dovedit de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi
pescăresc
Retezat 2.700 ha Hunedoara

147
 Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate
sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în
existența unor spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de m înălțime și
un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații (Riss și
Würm), făcându-se remarcată existența unei puternice modelări climatice, sub
formă de trepte (Platforma de eroziune alpină Borăscu, Râul Șes, Gornovița).
Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei se află în partea de vest a
Carpaților Meridionali, cuprinzând o suprafață de 38.138 ha din Masivul
Retezat-Godeanu.
Ca rezervație a biosferei Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la
inițiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădiii Botanice din Cluj-
Napoca și Emil Racoviță. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată
de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a Biosferei din
anul 1979. Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și
conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic,
floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic și
peisagistic.
În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de
lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din
țară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică și faunistică, adăpostind
aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante
rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile,
5 specii amfibieni.

În rezervație se întâlnesc plante ocrotite de lege : garofița, floarea-de-colț,

smirdarul, ghințura galbenă, zâmbrul etc.

148
 Dintre animale se bucură de o atenție deosebita capra neagră, ursul, râsul,
cerbul, căpriorii, mistrețul etc., iar ca păsări, cocoșul-de-munte, ciocănitoarea
neagră etc.
Începând din anul 1999, Parcul Național Retezat are administrație proprie;
din luna septembrie 2004 Parcul Național Retezat a devenit membru al fundației
PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru rețeaua
ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a
speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.
d). Monumentele naturii cuprind specii de plante şi animale rare sau pe cale
de dispariţie, arbori seculari, fenomene geologice unice de interes ştiinţific sau
peisagistic (peşteri, chei, cascade). Ele desemnează un element natural
individualizat, concret şi fac parte din ariile protejateMonument al naturii este o
arie naturală protejată ce corespunde categoriei a III-a IUCN, a cărei valoare
deosebit de însemnată sau unică, este supusă unui regim strict de protecție și
conservare, cu scopul de a asigura păstrarea trăsăturile naturale specifice.
Criteriile ce stau la baza declarării unei arii naturale ca monument al
naturii, conform Agenției Europene de Mediu,[1] sunt acelea de identificare a
zonelor cu elemente naturale valoroase și o deosebită semnificație ecologică,
științifică sau peisagistică, reprezentând specii de plante sau animale sălbatice
amenințate cu dispariția, arbori seculari; asociații floristice sau faunistice;
fenomene geologice: chei, cascade, peșteri, stânci, cursuri de apă, depozite
fosilifere, precum și alte elemente cu valoare de patrimoniu natural, prin
unicitatea și valoarea lor.
Argeș :Calcarul de la Albești Satul Albești geologic 1, 50 ha
Granitul de la Albești [4]Satul Albești geologic 0, 50 ha Lacul Buda
Comuna Nucșoara mixt 0, 40 ha Munții Făgărașulu ; Lacul
Galbena IV Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 20 ha Munții
Făgărașului ; Lacul Hârtop I Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 30
ha Munții Făgărașulu ; Lacul Hârtop II Comunele Nucșoara,
149
Rucărmixt 0, 35 ha Munții Făgărașului Lacul Hârtop V Comunele
Nucșoara, Rucăr mixt 1 ha Munții Făgărașulu Lacul Iezer (Păpușa)
Comuna Nucșoara mixt 0, 60 ha Munții Iezer-PăpușaLacul Izvorul-
Mușeteică Comuna Nucșoara mixt 0, 30 ha Munții Făgărașulu ;
Lacul Jgheburoasa Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 2 ha Munții
FăgărașuluiLacul Mănăstirii Comuna Nucșoara mixt 0, 60 ha Munții
Făgărașului Lacul Scărișoara Galbenă Comuna Nucșoara mixt 2 haMunții
Făgărașulu ; Lacul Valea Rea Comunele Nucșoara, Rucăr mixt 0, 50
ha Munții Făgărașului ;Lacul Zârna Comuna Nucșoara mixt 0, 50 ha
Munții Făgărașulu ; Locul fosilifer Suslănești Satul Suslănești
Din necesitatea clasificării ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri
de arii protejate, care se diferențiază în principal funcție de gradul de protecție
(sau gradul permis al intervenției umane) și funcție de scopul ariei protejate.
Starea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice
Spatiul biogeografic al Romaniei cuprinde, intr-o proportie relativ egala, cele
trei unitati geografice – de campie, de deal si de munte, cu o diversitate mare de
conditii pedoclimatice si hidrologice ce diferentiaza un numar de circa 52
ecoregiuni cu o varietate de ecosisteme terestre, acvatice specifice zonelor de
coasta si de litoral al Marii Negre, zonelor de stepa, silvostepa, deal, munte,
lacurilor, cursurilor de apa si luncilor acestora, zonelor secetoase sau a celor
umede, inclusiv celor specifice Deltei Dunarii.
Ca o consecinta a pozitiei sale geografice, Romania este o tara cu o diversitate
biologica ridicata, exprimata atat la nivel de ecosisteme, cat si la nivel de
specii.
Cu exceptia marilor zone agricole si a unor ecosisteme terestre si acvatice aflate
sub impactul negativ al unor surse de poluare, in care se inregistreaza modificari
ale structurii si dinamicii diversitatii biologice, restul mediului natural se
pastreaza in parametrii naturali de calitate, oferind conditiile necesare
conservarii diversitatii biologice specifice.
150
Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme functionale cu organizare complexa,
in general, modificarile structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un
an la altul, doar in cazul unor accidente ecologice majore si pe termen scurt,
ulterior, prin eliminarea factorului perturbator mediul natural se poate reface.
Datorita lipsei punerii in practica a sistemului de monitoring integrat care sa
includa si monitorizarea diversitatii biologice, nu exista date concrete pe baza
carora sa se poata face o analiza reala a starii acesteia, cu exceptia unor specii
salbatice care fac obiectul unor programe si proiecte de
cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum
si ale unor organizatii neguvernamentale specializate.
Protecția ariilor naturale presupune protecția habitatelor naturale în care
trăiesc fauna și flora
Ecosistemele naturale si seminaturale din Romania reprezinta aproximativ
47% din suprafata tarii. Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE
Biotopes au fost identificate si caracterizate un numar de 783 tipuri de habitate
(13 habitate de coasta, 89 de zone umede, 196 de pajisti, 206 de padure, 54 de
mlastina, 90 de stancarii/nisipuri si 135 agricole) in 261 de zone analizate de pe
intreg teritoriul tarii.
Au fost identificate, de asemenea, 44 de zone de importanta avifaunistica, cu o
suprafata totala de 6.557 km2, reprezentand 3% din suprafata tarii.
In vederea stabilirii si implementarii planurilor de management necesare
asigurarii unei stari favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale cu
importanta deosebita atat la nivel national, cat si comunitar, prin intermediul
programului LIFE (L’Instrument Finnancier pour l’Environnement) al
Comunitatii Europene s-a obtinut suport financiar pentru urmatoarele proiecte:
· Conservarea unei paduri euro-siberiene cu stejar (Quercus robur);
· Conservarea habitatelor in Parcul National Bucegi;
· Actiuni complexe pentru protectia si dezvoltarea patrimoniului natural al
Muntilor Apuseni.
151
 Nivelul ridicat al diversitatii habitatelor reflecta si un nivel ridicat al
diversitatii speciilor de flora si fauna. Pe teritoriul Romaniei au fost
identificate: 3700 specii de plante, din care pana in prezent 23 sunt declarate
monumente ale naturii, 74 sunt extincte, 39 periclitate, 171 vulnerabile si 1253
rare. Speciile caracteristice pasunilor reprezinta aproximativ 37% din totalul
celor existente in Romania. Exista, de asemenea, un numar de 600 specii de alge
si peste 700 specii de plante marine si costiere. Speciile endemice reprezinta 4%.
Astfel, s-au identificat un numar de 57 de taxoni endemici (specii si subspecii) si
171 taxoni subendemici.33792 specii de animale, din care 33085 nevertebrate si
707 vertebrate.
Obligații privind protecția ariilor naturale protejate:
Art. 49 din legea- cadru prevede obligațiile ce revin autorității de mediu :
(1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului impreuna cu
autoritatile publice centrale si locale, dupa caz, elaboreaza reglementari tehnice
privind masurile de protectie a ecosistemelor, de conservare si utilizare durabila
a componentelor diversitatii biologice.
(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
florei si faunei salbatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta,
precum si legislatiei specifice in vigoare.
(3) La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii
naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra
acesteia, urmata de avansarea solutiilor tehnice de mentinere a zonelor de habitat
natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a speciilor
salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei
si a conditiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum si
monitorizarea de catre structurile de administrare, pana la indeplinirea acestora.
(4) Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse
refacerii ecologice sau aflate intr-o arie naturala protejata au obligatia de a aplica

152
si/sau respecta masurile stabilite de autoritatea competenta pentru protectia
mediului.
(3) Siturile de interes comunitar se declara prin ordin al autoritatii publice
centrale pentru protectia mediului, iar dupa recunoasterea statutului lor de catre
Comisia Europeana devin arii speciale de conservare si se declara prin hotarare a
Guvernului.
Activități concrete:In anul 2000, ministerul a finantat realizarea “Cartii
rosii a vertebratelor din Romania”.In anul 1999 s-a obtinut suport financiar prin
programul LIFE (L’Instrument Finnancier pour l’Environnement) al Comunitatii
Europene pentru stabilirea si implementarea planurilor de conservare pentru
doua specii periclitate la nivel national si comunitar: Romanychthys valsanicola
(aspretele) - endemit tertiar – (Conservarea speciei Romanichthys valsanicola) si
Vipera ursinii (vipera de stepa) (Conservarea “in situ” a viperei de stepa din
Romania).
Un alt proiect LIFE vizeaza managementul carnivorelor mari din Piatra
Craiului (Consolidarea Parcului National Piatra Craiului). In Romania se afla
in derulare programe privind reintroducerea, in cadrul arealului lor natural, de
specii de vanat care au disparut din fauna cinegetica in decursul timpului, cum ar
fi zimbrul, castorul si marmota alpina, rezultatele fiind notabile.
De asemenea, o componenta a proiectului privind “Managementul
conservarii biodiversitatii” o constituie programul de reintroducere a zimbrului
in zona Vanatori Neamt. In anul 2000, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului,
cu suportul tehnic si financiar al Consiliului Europei, a dezvoltat proiectul
“Reteaua Emerald in Romania”, care vizeaza identificarea si caracterizarea unor
habitate naturale si a unor specii salbatice existente in Romania si care sunt
incluse in Rezolutiile 4/1996 si 6/1998 ale Conventiei de la Berna privind
conservarea habitatelor naturale si a vieti
Preocupări există și spre limitări ale valorificării economice, inclusiv ca
resurse genetice în condițiile în care o mare varietate de specii de flora si fauna
153
de pe teritoriul Romaniei prezinta importanta economica si sociala deosebita,
avand multiple utilizari in diverse sectoare inclusiv pentru terapii.
In ultimii ani, presiunea asupra acestor resurse a crescut considerabil,
fiind foarte solicitate, in special pe piata externa. Pentru evitarea
supraexploatarii acestor resurse, incepand din anul 1997, a fost reglementat
regimul de desfasurare a activitatilor de recoltare/capturare si achizitie a
plantelor si animalelor din flora si fauna salbatica si a altor bunuri ale
patrimoniului natural, in scopul comercializarii pe piata interna si la export.
Aceste reglementari au fost imbunatatite , luand in considerare si procedurile
instituite la nivelul Uniunii Europene si pe plan international, punandu-se astfel
in aplicare si prevederile Conventiei privind comertul international cu specii de
flora si fauna salbatica pe cale de disparitie, ratificata prin Legea 69/1994.
Fondul cinegetic national este arondat in 2231 fonduri de vanatoare,
gestionate in temeiul Legii fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr.
103/1996 de catre Regia Nationala a Padurilor, organizatiile vanatoresti si
institutiile de invatamant si cercetare stiintifica cu profil cinegetic din
Romania.Fauna salbatica de interes cinegetic ocupa, la nivelul intregii tari, un
areal foarte diversificat, incepand cu Delta Dunarii si luncile joase ale raurilor
mari si a fluviului Dunarea (pasari de pasaj ca specii de baza de vanat),
continuand cu zonele de campie si coline (mistret, caprior, cerb lopatar, iepure,
fazan), apoi zona montana (cerb comun, urs, cocos de munte), si pana in golul
alpin, dominat de capra neagra. Carnivorele mari, specii strict protejate, ocupa in
principal arealul zonelor montane, fiind reprezentate de lup, ras si pisica
salbatica.
Efectivele de vanat evaluate in ultimii ani sunt relativ constante,
neexistand fluctuatii mari de efective la nici una din speciile principale de vanat.
Aceasta stare a fost realizata, in principal, prin conditiile de mediu favorabile si
prin buna gospodarire a fondurilor de vanatoare, realizata prin masuri ca:
selectia artificiala la speciile de vanat purtatoare de trofee cinegetice, reglarea
154
corespunzatoare a raportului dintre sexe (cervide), asigurarea hranei
suplimentare in perioada de iarna, reducerea efectivelor de rapitoare pana la un
nivel acceptabil pentru mentinerea echilibrului ecologic, paza fondurilor de
vanatoare si lupta impotriva braconajului.
Romania ocupa unul din locurile de frunte, in lume, in ceea ce priveste
trofeele de vanat recoltate pe fondurile de vanatoare din tara noastra, detinand
altfel recordurile mondiale pentru trofeul de urs (craniu si blana) si capra neagra
(16 trofee din primele 20 sunt recoltate in Romania).
Trofee remarcabile au fost recoltate, de-a lungul anilor, in Romania, si la
speciile de cervide (caprior, cerb comun si cerb lopatar), mistret, precum si la
rapitoare (lup, ras, pisica salbatica).
In Romania se afla in derulare programe privind reintroducerea, in cadrul
arealului lor natural, de specii de vanat care au disparut din fauna cinegetica in
decursul timpului, cum ar fi zimbrul, castorul si marmota alpina, rezultatele fiind
notabile

2. Principiile care stau la baza reglementarii retelei nationale de arii naturale

protejate
Aceste principii sunt cuprinse în Strategia pentru Mecanismul Român de
Schimb de Informaţii/Clearing House Mechanism - CHM, în cadrul
Convenţiei privind Diversitatea Biologică/Convention for Biological Diversity
– CBD. Acest document cere Părţilor la Convenţie, prin articolul 18 alineatul 3,
să creeze un Mecanism de Schimb de Informaţii la nivel naţional pentru a
promova cooperarea tehnică şi ştiinţifică.
La a IXa Conferinţă a Părţilor (CoP IX) de la Bonn, în 2008, a fost
adoptată Decizia IX/30 care la pct. 2 încurajează Părţile:
(a) Să desemneze cât mai curând posibil un Punct Focal National pentru
Mecanismul de Schimb de Informaţii CHM, care să aibă expertiza adecvată

155
pentru a coordona şi a pune în aplicare Mecanismul de Schimb de Informaţii,
după cum se solicită la alineatul 7 din Decizia II/3;
(b) Să pregătească o Strategie Naţională CHM - de implementare a
Mecanismului de Schimb de Informaţii, după caz, de preferinţă ca o componentă
a Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiune privind Biodiversitatea/ National
Biodiversity Strategy and Action Plan - NBSAP, pe baza nevoilor identificate;
(c) Să-şi dezvolte mecanismele naţionale de schimb de informaţii, ca mijloc
esenţial de implementare şi evaluare a strategiilor şi a planurilor naţionale de
acţiune privind biodiversitatea;
(d) Ori de câte ori este posibil, să dezvolte legături între Mecanismul de Schimb
de Informaţii şi reţelele existente, precum şi să faciliteze schimbul de informaţii
cu bazele de date naţionale relevante, utilizând, dupa caz, standarde Web
recunoscute şi acceptate la nivel internaţional;
(e) Să stabileasca o structură naţională, după caz, desemnată pentru a coordona
dezvoltarea Mecanismului de Schimb de Informaţii, cum ar fi un Comitet
Interinstituţional de Coordonare, cu participarea organizaţiilor relevante
implicate în domeniul biodiversităţii şi a părţilor interesate;
(f) Să mobilizeze şi să aloce resurse pentru consolidarea capacităţii
instituţionale de implementare a Mecanismului naţional de Schimb de Informaţii
şi pentru susţinerea funcţionării sale;
(g) Să definească rolurile şi responsabilităţile în ceea ce priveşte colectarea,
revizuirea şi diseminarea informaţiilor, managementul conţinutului portalului
şi activităţile de conştientizare a comunităţii;
(h) Să identifice sursele relevante de informaţii privind biodiversitatea la nivel
naţional şi să le promoveze prin intermediul portalului Mecanismului naţional
de Schimb de Informaţii şi, dacă acest lucru nu s-a realizat încă, să furnizeze în
primul rând informaţii de bază despre contactele naţionale şi despre
biodiversitatea ţării;

156
(i) Să încurajeze utilizarea Mecanismului naţional de Schimb de Informaţii ca
instrument de dialog cu societatea civilă, grupurile principale şi părţile
interesate;
(j ) Ori de câte ori se aplică şi este fezabil, să realizeze site-ul Mecanismului
naţional de Schimb de Informaţii şi în limbile naţionale sau locale şi să
disemineze materiale relevante la nivel naţional, inclusiv comunităţilor indigene
şi locale, în formatul şi limbile adecvate.
Prin Strategia elaborată, România răspunde cerinţelor CBD privind:
Instituirea unui CHM funcţional cu o viziune clară asupra obiectivelor şi
acţiunilor de realizat în următorii ani
Definirea rolurilor Punctului Focal Naţional pentru CHM
Stabilirea unei structuri naţionale de supervizare operaţională şi a unei reţele de
contacte instituţionale, şi Realizarea si menţinerea unui site CHM România.
Ţinând seama de multitudinea actorilor în domeniul biodiversităţii şi al
CHM-ului ca instrument de schimb/mediere între aceştia, este necesară
realizarea unei strategii şi a unui plan naţional de acţiune pentru gestionarea
eficientă şi cu folos a CHM-ului. )
Strategia este construită în jurul unui obiectiv general. Sunt definite mai multe
ţinte care vor converge spre îndeplinirea obiectivului respectiv.
Sunt propuse activităţi a căror realizare va asigura fezabilitatea ţintelor şi
posibilitatea atingerii lor în limitele de timp ale Strategiei.
Printre avantajele CHM-ului se numără:
furnizearea de date şi informaţii care să vină în sprijinul factorilor de decizie;
falicitarea accesului mai rapid la datele şi informaţiile existente;încurajarea
cooperării tehnice şi ştiinţifice; facilitarea posibilităţii de a identifica sectoarele
de date si informaţii acoperite deficitar;colectarea şi prezentarea de noi
informaţii despre biodiversitate; contribuţia la implementarea mai eficientă a
Convenţiei pentru Diversitate Biologică.

157
 Pe de altă parte, strategia CHM ar trebui sa aibă ca viziune o mai bună
informare a populaţiei României privind biodiversitatea.
Mecanismul de Schimb de Informaţii al României să funcţioneze şi să
contribuie la schimburile de informaţii privind conservarea biodiversităţii.
-Instituirea unui Mecanism de Schimb de Informaţii (CHM) funcţional
pentru România
-Nominalizarea unui Punct Focal Naţional pentru CHM Numirea şi mandatarea
unei persoane dintr-un minister sau o instituţie importantă care este implicată în
implementarea Convenţiei în România pentru a fi Punct Focal Naţional CHM.
-Informarea Secretariatului Convenţiei şi a CHM-ului european în
legătură cu această numire. Astfel Punctul Focal Naţional va primi de la ambele
instituţii informaţii relevante despre evoluţiile care privesc CHM.
-Numirea unei a doua persoane de la alt institut partener, pentru a fi Punct
Focal Secundar pentru CHM.
-Acordarea unui mandat celor două persoane, care va stabili cât anume
din activitatea normală lunară a acestora trebuie să fie dedicată funcţionării
CHM-ului.

4. Administrarea retelei de arii naturale protejate de interes national

.
Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecţie a bunurilor patrimoniului
natural, se instituie un regim juridic diferenţial pentru categoriile de arii
protejate stabilite la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele fizice şi juridice au următoarele atribuţii în ceea ce priveşte
regimul juridic general al ariilor protejate:
- să respecte statutul suprafeţelor limitrofe ariilor protejate, monumentelor
naturii pe care s-au identificat elemente ce necesită a fi ocrotite;

158
 - să gospodărească ecologic şi durabil suprafeţele pe care le deţin în calitate
de proprietari şi care sunt declarate arii protejate sau monumente ale
naturii;
- sa nu culeagă şi să nu comercializeze plante declarate monumente ale
naturii;
- să nu captureze, deţină sau să comercializeze animale declarate
monumente ale naturii;
- să nu disloce, deţină sau să comercializeze piese mineralogice, speologice,
paleologice, ce provin din locuri declarate monumente ale naturii;
- să nu introducă în ţară, cu excepţia celor prevăzute de lege, culturi de
microorganisme, plante şi animale vii, fără acordul autorităţii centrale
pentru protecţia mediului.
Toate suprafeţele terestre şi acvatice ce aparţin domeniului public şi care
datorită valorii patrimoniului natural, necesită instituirea regimului de arie
protejată, vor rămîne în proprietatea statului şi vor dobîndi regim de protecţie.
Modul de constituire şi de administrare a ariilor protejate va lua în considerare
interesele comunităţilor locale în scopulpăstrării practicilor şi cunoştinţelor
tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul lor.
Ariile naturale protejate se evidenţiază în planurile naţionale şi în zonele de
amenajare teritorială şi de urbanism.
Potrivit art.18 din Ord. de Urg. nr. 236/2000 – administrarea ariilor protejate
se face prin:
- structuri ale administraţiei special constituite;
- regii autonome;
- companii;
- societăţi naţionale şi comerciale;
- autorităţi ale administraţiei locale;
- servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale;
- instituţii de cercetare, de învăţămînt, ştiinţifice;
159
 - muzee;
- organizaţii non-guvernamentale;
- persoane fizice cu calitatea de custode, pentru ariile ce aparţin domeniului
public şi nu necesită structuri ale administraţiei special constituite.
Legea cadru prevede că menţinerea şi dezvoltarea reţelei naţionale de arii
protejate şi de monumente ale naturii are drept scop, conservarea unor habitate
naturale, a biodiversităţii, a structurilor cu valoare ecologică, ştiinţifică şi
peisagistică.

9. Regimul juridic al Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii"

În scopul opririi proceselor de degradare a Deltei Dunării şi a reconstrucţiei
sale ecologice, au fost luate o serie de măsuri, inclusiv legislative. Astfel, prin
Decretul nr 103/1990 s-a dispus oprirea lucrărilor de aplicare a programului de
amenajare şi exploatare integrală a Deltei, în scopul elaborării de studii ce
cuprind măsuri pentru utilizarea raţională, redresarea şi menţinerea echilibrului
în zonă. Prin Decretul 187/1990 ţara noastră a aderat la Convenţia privind
patrimoniul mondial, cultural şi natural iar Delta Dunării a fost înscrisă în 1991
pe lista patrimoniului mondial, fiind declarată rezervaţie a biosferei. Delta
Dunării a fost înscrisă şi pe lista aferentă Convenţiei asupra zonelor umede de la
Ramsar/1972 prin care I s-a stabilit un regim naţional şi internaţional de
protecţie şi conservare.
Delta Dunării este o regiune de importanţă naţională şi internaţională, dar
care este şi foarte fragilă, fiind supusă poluării sub diferite forme dar şi unei
explotări naţionale cu consecinţe negative. Avînd calitatea recunoscută de
patrimoniu natural mondial şi de zonă umedă de importanţă internaţională, Delta
Dunării trebuie supusă unui regim de protecţie şi dezvoltare durabilă. Legea nr.
82/1993 – priveşte constituirea Rezervaţiei Deltei Dunării şi cuprinde dispoziţii
referitoare la regimul general şi special de protecţie, regimul de administrare şi
regimul sancţionator. Pe lîngă sistemul complex de protecţie şi conservare a

160
Deltei Dunării, Legea nr. 82/1993 cuprinde şi un ansamblu de sancţiuni juridice
(contravenţionale, civile, penale) menite să contribuie la asigurarea aplicării şi
respectării sale. Regimul juridic general al Deltei Dunării este completat şi de
prevederile documentelor internaţionale în materie (ratificate de ţara noastră), în
scopul menţinerii echilibrului ecologic, a stabilirii unor măsuri de gestionare şi
dezvoltare durabilă a acestei resurse naturale.
Atribuțiile gestionării problemelor de mediu în Rezervația Delta Dunării
revin Administraţiei Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – înfiinţată prin HG
nr. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului. Ulterior
Administraţia a fost organizată prin HG nr. 264/1991 ca instituţie publică cu
personalitate juridică, finanţată de la bugetul administraţiei de stat, avînd ca
obiective în activitate:
- redresarea ecologică a Deltei Dunării şi conservarea genofondului
(biodiversităţii) şi ecofondului;
- cunoaşterea capacităţii productive şi dimensionarea exploatării resurselor
din Delta Dunării în limitele ecologice admisibile;
- coordonarea lucrărilor hidrotehnice atît pentru asigurarea unei mai bune
circulaţii a apei pe canale, ghioluri şi lacuri, cît şi pentru împiedicarea
fenomenelor de eroziune a platformei marine;
- cercetarea fenomenelor deltaice;
- stabilirea locurilor de vînătoare şi de pescuit, precum şi a condiţiilor de
desfăşurare a acestor activităţi;
- stabilirea modului de circulaţie şi acces în Delta Dunării al bărcilor,
şalupelor, navelor fluviale şi maritime, persoanelor şi grupurilor de cercetători;
- stabilirea criteriilor de dezvoltare a aşezărilor umane şi a turismului;
- prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalităţi pentru sancţionarea
abaterilor de la regulile de desfăşurare a activităţii în Delta Dunării.
Dintre atribuţiile Administraţiei putem aminti: de gestionarea, evaluarea,
stabilirea şi aplicarea măsurilor de conservare şi refacere a ecosistemelor
161
deltaice, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, de informare şi
educare ca şi atribuirea de norme şi reglementări pertinente.

III. PROTECTIA MEDIULUI ÎN HABITATUL URBAN

Definirea habitatului urban

Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa
pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natural.
Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a
exercitat această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.
Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul ambiant respectiv
alcătuiesc împreună un ecosistem urban .
Aşezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spaţial-funcţională o
entitate complet diferită faţă de ecosistemele naturale ; zonele funcţionale
urbane prezintă modificări ale factorilor de mediu (apă, aer, sol) precum şi
schimbări semnificative ale microclimatului, orientate spre îndeplinirea
destinației lor.
Pe măsura progresului au crescut și pretențiile omului pentru un
nivel de confort mai ridicat ceea ce a condus fie la urbanizarea localităților
rurale, fie la migrația oamenilor către localitățile urbane și la dezvoltarea
orașelor atât pe orizontală cât şi pe verticală.
Așadar, între progresul ştiinţifico-tehnic şi noţiunea de urbanizare este o
relaţie directă: progresul a determinat dezvoltarea oraşelor şi intensificarea
activităţii economico-sociale.
Urbanizarea privită ca un proces continuu, dinamic, este o activitate:
operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de
amenajare a teritoriului; integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale
privind gestionarea teritoriului localităţilor; normativă, prin precizarea

162
modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi gabaritelor de
clădiri, inclusiv infrastructura, amenajările şi plantaţiile. Din numeroasele
elemente ce alcătuiesc ecosistemul urban, resursele umane sunt influenţate în
mod direct.
În istoria umanităţii urbanizarea a avut atât efecte pozitive cât și
negative:pozitive: la început, a fost un factor de dezvoltare, în oraşe apărând
primele manufacturi – germeni ai industrializării, s-a mărit numărul de locuri de
muncă, au crescut veniturile populaţiei, s-a dezvoltat cultura, au apărut primele
universităţi etc.;negative: pe parcursul dezvoltării a avut loc o explozie
demografică, care a dat naştere la fenomene dereglatoare pentru activitatea
normală: şomaj, lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor, lipsa hranei.
Cel mai semnificativ efect negativ este poluarea
2 . Protectia factorilor naturali de mediu in asezarile umane

Factorii de poluare urbană sunt cei care se încadrează în factorii general

valabil de poluare a mediului înconjurător şi se referă la:
1. Lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice,
cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă
2. Creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor,
ex-tinderea suprafeţelor ocupate de oraşe şi creşterea necesităţii de tot felul,
constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra
mediului.
3. Dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.
4. Crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile
(sau greu regenerabile) şi epuizabile.
5. Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului
înconjurător constituie acel factor de comportament care concură în egală
măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.
6. Creşterea necesarului de apă în viitor.
163
 Introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate
de om, de substanţe, de vibraţii, de căldură şi/sau de zgomot în aer, în apă ori în
sol, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care pot
dăuna bunurilor materiale ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a
utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.Problema
centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este victima daunei:omul
sau mediul său
Parametrii ecologici care caracterizează calitatea mediului au suferit
modificări în compoziţia chimică – atmosferă, sol şi apă – în urma activităţii
menajere şi industriale.
Suprafeţele de teren sustrase agriculturii prin procesul de urbanizare şi
industrializare în raport cu cele existente reprezintă cote importante în ţările
dezvoltate: 28,0% în Belgia, 12,0% în Marea Britanie, 9,2% în Olanda. Şi în
România proporţiile acestui fenomen sunt îngrijorătoare; de exemplu, capitala
Bucureşti are o populaţie de câteva ori mai mică decât a Franţei, Paris, dar
ocupă o suprafaţă mai mare decât aceasta. Nu odată fixarea platformelor
industriale s-a făcut fără o preocupare pentru protejarea terenurilor arabile, ca şi
cum suprafaţa acestora ar fi nesfârşită.
Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de
mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, astfel încât să se
reducă la minim impactul asupra mediului.
Principalul factor al poluării oraşelor este plasarea unor activități
industriale în zona locuibilă.. Între industrie şi urbanism există o
intercondiţionare, industria fiind un factor sine qua non al urbanizării, şi, prin
urmare, acolo unde există industrie există şi poluare.
Industria, ca activitate economică, eliberează în aer, substanţe chimice,
particule şi gaze (dioxid de carbon (CO2), monoxid de carbon (CO), hidrocarburi
nearse, amoniac (NH3)), prafuri industriale; deversează în apă şi în sol reziduuri
industriale nocive atât plantelor cât şi animalelor etc.
164
 Până nu demult, energia folosită în industrie era dată de arderea
cărbunilor, lemnelor şi produselor petroliere, care provoca o importantă poluare
a oraşelor. Industrializarea excesivă care a caracterizat oraşele ultimelor decenii
a fost cauza esenţială a creşterii concentraţiei de dioxid de carbon (CO 2) în
atmosferă; dacă la începutul revoluţiei industriale – cu baza energetică axată
bazată pe petrol şi cărbuni – procentul de dioxid de carbon în atmosferă nu era
decât de 0,030; astăzi acesta a ajuns la valoarea de 0,033, iar pentru anul 2050 se
prefigurează o valoare de 0,060.Industria cu toate componentele sale (industria
energetică, industria metalurgică, industria chimică (produse cloro-sodice, acid
sulfuric (H2SO4), îngrăşăminte chimice, produse petrochimice), industria
materialelor de construcţii (ciment, var, cărămizi etc.) joacă un rol dublu în
poluarea biosferei:
 omul tehnicizat de astăzi consumă o cantitate de oxigen incomparabil
mai mare pentru întreţinerea arderilor în uzine, pentru diverse procese
tehnologice; consumă în continuu resurse naturale (petrol, gaze,
cărbune, fier, lemn) etc;
 în acelaşi timp industria emite produse şi subproduse nocive mediului
înconjurător (polietilena, sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive
– materiale greu biodegradabile) care nu pot intra in circuitele naturale
de refacere.
Un alt factor care contribuie la degradarea mediului din interiorul şi din
afara oraşului îl reprezintă agricultura. În sprijinul acestei afirmaţii se aduc
următoarele argumente: folosirea necorespunzătoare a irigaţiilor care pot aduce
apa freatică la suprafaţă şi produce înmlăştiniri; folosirea îngrăşămintelor
chimice, a pesticidelor (de exemplu, din răspândirea extrem de largă a
DDT-ului, detectat până şi în ouăle pinguinilor din Antarctica, s-a tras concluzia
că acesta s-ar putea structura în lanţul alimentar uman, acumulându-se până la
pragul de pericol).

165
 Totodată, agricultura poate afecta calitatea mediului înconjurător prin
zootehnie, necesară pentru satisfacerea nevoii de hrană a populaţiei urbane;
astfel, din marile complexe zootehnice rezultă însemnate concentraţii de dejecţii
şi ape uzate. Zootehnia reprezintă o sursă de poluare şi prin cantităţile mari de
sodă calcinată şi detergenţi folosiţi în acţiunea de igienizare.
De asemenea, agricultura, poate fi la rândul ei victima activităţii urbane
prin extinderea teritoriului localităţilor, ocuparea de terenuri de către
construcţiile industriale, de către drumuri etc. În ultimii ani se resimte tot mai
puternic o extindere teritorială a oraşului, extindere care acţionează asupra
zonelor învecinate; se realizează astfel un flux continuu de distrugere a terenului
arabil şi, apoi, a pădurilor datorită defrişărilor efectuate pentru extinderea
culturilor agricole. Astfel, în cele mai multe cazuri, punerea în circuitul agricol a
unor noi suprafeţe arabile se face pe seama defrişării pădurilor, ducând treptat la
dispariţia acestora de pe mari suprafeţe. Continuând, pe plan mondial, cu ritmul
actual de defrişare, de două hectare pe minut, se apreciază că pădurile ar urma să
dispară complet în următorii 80-85 de ani. Defrişările pentru mărirea
suprafeţelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la
scăderea apei freatice şi la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari
întinderi.Drept urmare, principalul factor de producţie din
agricultură – solul – cade victimă activităţii urbane, fie ca urmare a degradării
lui printr-o activitate chimizată şi mecanizată care forţează pământul peste
puterea şi capacitatea sa de a furniza alimente pentru o populaţie urbană în
creştere, fie prin introducerea în compoziţia chimică a acestuia a unor substanţe
nocive: îngrăşăminte chimice, reziduuri industriale deversate în apele râurilor,
apele de ploaie care adună substanţele otrăvitoare (uleiuri minerale, benzine,
detergenţi) din oraşe, reziduuri menajere care, în final, ajung în sol.
Un alt domeniu cu impact negativ asupra habitatului uman, ca parte
componentă şi funcţională a oraşului, este cel al transporturilor. Acestea, pe
lângă poluarea solului, apei şi aerului constituie şi un puternic factor de stres
166
asupra populaţiei urbane prin numărul mare de maşini, poluarea fonică,
transformarea peisajului urban etc. Astfel, traficul rutier reprezintă principala
sursă a emisiilor de oxizi de carbon (circa 90%) şi de oxizi de azot (circa 59%),
ocupă o poziţie mai modestă, dar comparabilă cu celelalte surse, în ceea ce
priveşte emisiile de bioxid de carbon, şi are o influenţă mai redusă în privinţa
bioxidului de sulf (SO2) (circa 4%).
Traficul rutier deţine principala pondere în domeniul emisiilor de
hidrocarburi volatile (circa 45%), precum şi la emisiile de plumb, estimate a fi
de peste trei ori mai importante decât cele generate de sectoarele industriale.
Contribuţia la fenomenul de poluare a motoarelor folosite în transporturile
urbane.Pe lângă poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă prin:
substanţe toxice, poluanţi atmosferici uşor sesizabili (fum, miros), gaze cu efect
pe termen lung (bioxid de carbon), transporturile afectează mediul înconjurător
într-un mod agresiv, ca o consecinţă a dezvoltării economice din ultimii
patruzeci de ani care a condus la creşterea continuă a transporturilor de persoane
(o sporire de 2,20 ori a numărului de pasageri pe km) şi de bunuri (de 1,75 ori
tone pe km). Asemenea nivele de trafic generează elemente de stres pe care
populaţia le acceptă din ce în ce mai greu. trebuie micşorată viteza maximă de
deplasare (sub 30 km/h), cât şi intensitatea traficului (de exemplu, centrul
oraşului Göteborg nu este supus circulaţiei rutiere).Pe lângă cele enumerate,
transporturile afectează în sens negativ perimetrul oraşelor prin dezvoltarea
infrastructurii şi a reţelei de drumuri şi căi ferate; de exemplu, pierderile de
spaţiu provocate de construcţia autostrăzilor sunt considerabile: o autostradă cu
trei benzi pe sens degradează cca. 8 hectare de teren pe km.
O altă sursă de poluare provenită ca urmare a activităţii urbane şi ce
afectează în mod vizibil natura este cea a deşeurilor menajere şi industriale. În
prezent cantitatea acestor deşeuri a atins nivelul cel mai ridicat datorită atât
creşterii populaţiei şi agenţilor economici, cât şi creşterii şi diversificării
activităţilor urbanistice.Principala problemă în cazul deşeurilor o constituie
167
modul lor de gospodărire (generare, incinerare, reciclare, refolosire). De altfel,
semne privind considerarea dezvoltării deşeurilor au şi apărut sub forma scăderii
ritmului de generare, sporirea nivelului de reciclare şi, respectiv, de incinerare a
deşeurilor. Industrializarea şi dezvoltarea economică au dus nu numai la
creşterea cantităţii de gunoi, dar şi la schimbări în structura lui.Arderea
gunoiului nu este un proces curat; pot polua aerul atmosferic sau pot fi luate de
apa de ploaie şi transportate în pământ, către pânza freatică. Instalaţiile de
incinerare eliberează în atmosferă oxizi de sulf şi de azot, dioxili şi furani
(substanţe extrem de toxice, suspectate a cauza cancer şi defecte genetice),
metale grele (plumb, cadmiu, mercur).managementul deşeurilor menajere şi
industriale presupune dezvoltarea cât mai multor opţiuni: reducerea surselor
(deci evitarea acelor procese care conduc la producerea deşeurilor), reutilizarea
directă a produselor reziduale, reciclarea, incinerarea cu recuperarea energiei
înglobate şi, numai ca ultimă soluţie, gropile de gunoi. Deşi guvernele prevăd
programe şi bugete pentru reciclarea deşeurilor menajere şi industriale, după un
recent studiu realizat în SUA, 18 state din nord-est şi vestul mijlociu al SUA,
vor cheltui de 8-10 ori mai mult pentru instalaţiile de incinerare decât pentru
reciclare în următorii cinci ani.

3.Măsuri legislative pentru protecția mediului în habitatul uman

Politica legislativă românească în domeniul protecției habitatului uman

este direcționată în principal, către implementarea documentelor internaționale
și a dreptului Uniunii Europene.
Sunt vizate cu precădere următoarele domenii:calitatea aerului,
gestionarea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării
industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme modificate
genetic, poluarea sonoră, protecţia civilă şi siguranţa nucleară.

168
 Trebuie reamintit faptul că în Capitolul 7 al Agendei 21, se solicită țărilor
lumii să elaboreze strategii pentru dezvoltarea durabilă a aşezărilor umane,
ţinând seama de priorităţile şi condiţiile naţionale. Se propune un plan de
acţiune globală pentru promovare dezvoltării durabile a aşezărilor umane cu
obiectivul general de a realiza îmbunătăţirea, din punct de vedere social,
economic şi ecologic, a calității aşezărilor şi a condiţiilor de viaţă şi de lucru
pentru toţi, în particular pentru populaţia săracă din zonele urbane şi rurale.
Acest document conţine următoarele domenii de programe:
a) Satisfacerea necesităţilor fundamentale de asistenţă medicală, în special în
zonele rurale;
b) Controlul maladiilor transmisibile;
c) Protecţia grupurilor vulnerabile;
d) Satisfacerea cerinţelor de sănătate a populaţiei urbane;
e) Reducerea riscurilor de îmbolnăvire, generate de poluarea mediului şi de
cauze accidentale.
În ceea ce privește transpunerea legislaţiei UE trebuie menționat că
România a eșalonat acest obiectiv în 11 perioade de tranziţie, cu durate între 3
şi 15 ani şi necesare ca urmare a evaluării costurilor ridicate pe care le
presupune, după cum urmează: o perioadă de tranziţie în domeniul calităţii
aerului, 3 referitoare la gestionarea deşeurilor, 4 privind calitatea apei şi 3 în
domeniul poluării industriale şi al managementului riscului
În România, Legea protecţiei mediului în CAPITOLUL XII Protectia asezarilor
umane
Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are
urmatoarele atributii si responsabilitati:
a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national,
regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si
pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental

169
ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu
politicile europene si internationale specifice;
b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul
protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei
atmosferei;
c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national
de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din
instalatii mari de ardere;
d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a
emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;
e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind
schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;
f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;
g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;
h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect
de sera;
i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de
Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra
schimbarilor climatice;
j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea
nivelurilor de zgomot;
k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la
nivelul intregii tari;
l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie
mai restrictive si masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale
de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice.
De asemenea art. 61 din Legea-cadru de protecția mediului prevede:
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice
170
din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale
privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:
a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de
poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea
programului pentru conformare/planului de actiuni; ‚
b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in
scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;
c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis
al zgomotului ambiental.

Conform Legii 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică Autoritatea

publică centrală pentru sănătate (Ministerul Sănătăţii şi Familiei) are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;
b) supraveghează şi controlează calitatea apei potabile şi de îmbăiere, precum şi
calitatea produselor alimentare;
c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul
aplicării acestora;
d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei;
e) colaborează cu celelalte ministere cu reţea sanitară proprie pentru cunoaşterea
exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a
mediului din domeniul lor de activitate;
f) colaborează la nivel central şi local în asigurarea accesului publicului la
informaţia
de sănătate în relaţie cu mediul.

171
 În Anexa 2 a Legii 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică sunt
prevăzute,printre altele, activităţile pentru care Ministerul Sănătăţii (şi Familiei)
este abilitat să elaboreze norme tehnice care vizează protecţia populaţiei faţă de
factorii nocivi din mediul de viaţă şi de muncă, cuprinzănd:
-norme privind protecţia persoanelor împotriva factorilor de poluare a
mediului înconjurător si la locul de muncă (calitatea sanitară a apei potabile,
securitatea sanitară a alimentelor, protecţia persoanelor din colectivităţi);
-norme pentru înregistrarea şi controlul medicamentelor şi al produselor
biologice de uz uman;
- norme de igienă şi antiepidemice pentru activitatea care se desfăşoară în
unităţile sanitare publice şi private;
- norme privind funcţionarea farmaciilor publice şi private, a unităţilor de
producţie şi a depozitelor de distribuire a medicamentelor şi materialelor
sanitare;
- norme privind producţia, păstrarea şi utilizarea substanţelor toxice şi a
stupefiantelor;
-norme privind protecţia persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu
radiaţii
ionizante sau care vin în - contact cu substanţe radioactive;
-norme privind activitatea de servicii funerare;
-norme privind modul de îndepărtare şi de neutralizare a reziduurilor
solide, lichide, gazoase, menajere şi industriale, precum şi de orice altă natură;
-norme privind funcţionarea unităţilor care asigură servicii pentru populaţie.
Legea nr. 98/1994 modificată şi completată prin: O.G. nr. 108/30
august 1999, aprobată prin Legea nr. 344/31 mai 2002; O.G. nr. 5/15 ianuarie
prevede sancțiuni privind:
Capitolul III. Contravenţii la normele de igienă referitoare la aprovizionarea cu
apă a populaţiei (art. 5-8) Capitolul IV. Contravenţii la normele de igienă
privind colectarea şi îndepărtarea reziduurilor (art. 9-11) Capitolul V.
172
Contravenţii la normele de igienă privind unităţile de folosinţă publică (art. 12-
14) Capitolul VI. Contravenţii la normele de igienă pentru unităţile
sanitare (art. 15-17) Capitolul VII. Contravenţii la normele privind prevenirea şi
combaterea bolilor transmisibile (art. 18-21) Capitolul VIII. Contravenţii la
normele igienico-sanitare pentru alimente şi la normele de igienă privind
producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea
alimentelor (art. 22-25) Capitolul IX. Contravenţii la normele de igienă privind
protecţia faţă de radiaţiilor nucleare (art. 26-28) Capitolul X. Contravenţii la
normele privind condiţiile şi procesele de muncă (art. 29-31)
Capitolul XI. Contravenţii la normele privind organizarea şi funcţionarea
instituţiilor pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor (art. 32-
33) Capitolul XII. Contravenţii la normele de igienă privind infestarea cu insecte
vectoare şi cu rozătoare, precum şi la normele privind regimul pesticidelor1 (art.
34-35)
Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de
igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, a căror
nerespectare atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori,
după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite (pct. 3).
Structura acestor norme şi recomandări este următoarea: Capitolul I. Norme de
igienă referitoare la zonele de locuit (art. 1- 20) Capitolul II. Norme de igienă
referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor (art. 21-26) Capitolul III.
Norme de igienă pentru fântâni publice şi individuale, folosite la aprovizionarea
cu apă de băut (art. 27) Capitolul IV. Norme de igienă referitoare la colectarea şi
îndepărtaarea reziduurilor lichide (art. 28-36) Capitolul V. Norme de igienă
referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide (art. 37-
47) Capitolul VI. Norme de igienă la unităţile de folosinţă publică (art. 48-83)
Capitolul VII. Norme de igienă privind produsele cosmetice (art. 84-94)
Capitolul VIII. Norme de igienă pentru transporturile de persoane (urban şi
preorăşenesc; aerian;feroviar; naval; rutier interurban (art. 95-140) Capitolul IX.
173
Norme privind produsele pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană (art. 141-
148) (În prezent, pesticidelor li se spune “produse de uz fitosanitar”. Vezi în
acest sens şi Art. V al OUG nr. 91/2003).Capitolul X. Norme de igienă privind
înhumarea, transportul şi
deshumarea cadavrelor umane (art. 149-154).

Art. 91. - Autoritatea nationala in domeniul sanitar-veterinar si al sigurantei

alimentelor are urmatoarele atributii si raspunderi:
a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic,
pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane,
sanatatii si bunastarii animalelor;
b) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al
trasabilitatii produselor;
c) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in
stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente si transparente privind evaluarea
riscului si autorizarea organismelor modificate genetic, precum si a unor criterii
pentru evaluarea potentialelor riscuri care rezulta din utilizarea alimentelor si
hranei modificate genetic, pentru animale;
d) informeaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului
asupra rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor
modificate genetic.
Art. 92. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are
urmatoarele atributii si raspunderi:
a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic,
pentru asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane,
sanatatii si bunastarii animale, protectiei mediului si intereselor consumatorilor;

174
 b) elaboreaza, impreuna cu autoritatile publice centrale pentru protectia
mediului, pentru agricultura, silvicultura si cu autoritatea sanitar veterinara si
pentru siguranta alimentelor, reglementarile referitoare la produsele biocide,
ingrasaminte chimice, produsele de protectie a plantelor, organismele modificate
genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne si asigura controlul
aplicarii acestora in domeniul sau de competenta;
c) controleaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic
in toate etapele introducerii lor pe piata;
d) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al
trasabilitatii produselor si comunica autoritatii centrale pentru protectia mediului
rezultatele controlului.
Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos, autoritatile
administratiei publice locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice
au urmatoarele obligatii:
a) sa imbunatateasca microclimatul localitatilor, prin amenajarea si
intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul si din zonele limitrofe
acestora, sa infrumuseteze si sa protejeze peisajul, sa mentina curatenia stradala;
b) sa prevada, la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea
teritoriului, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si
antropic al fiecarei zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si
ecologica a zonelor deteriorate, masuri de protectie sanitara a captarilor de apa
potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;
c) sa respecte prevederile din planurile de urbanism si amenajarea
teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de
transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri
menajere, stradale si industriale si a altor obiective si activitati, fara a prejudicia
ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si de
confort a populatiei;

175
 d) sa informeze publicul asupra riscurilor generate de functionarea sau
existenta obiectivelor cu risc pentru sanatatea populatiei si mediu;
e) sa respecte regimul de protectie speciala a localitatilor
balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic si de agrement, a monumentelor
istorice, a ariilor protejate si a monumentelor naturii. Sunt interzise amplasarea
de obiective si desfasurarea unor activitati cu efecte daunatoare in perimetrul si
in zonele de protectie a acestora;
f) sa adopte elemente arhitecturale adecvate, sa optimizeze densitatea de
locuire, concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi, a
parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie stradala, a
amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica, estetica si recreativa, in
conformitate cu planurile de urbanism si amenajarea teritoriului;
g) sa reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporara sau permanenta,
accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfasurarea unor activitati
generatoare de disconfort pentru populatie in anumite zone ale localitatilor, cu
predominanta in spatiile destinate locuintelor, in zonele destinate tratamentului,
odihnei, recreerii si agrementului;
h) sa nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitari
necontrolate de deseuri de orice fel;
i) sa adopte masuri obligatorii, pentru persoanele fizice si juridice, cu
privire la intretinerea si infrumusetarea, dupa caz, a cladirilor, curtilor si
imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre cladiri, a arborilor si
arbustilor decorativi;
j) sa initieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de intretinere si
dezvoltare a canalizarii.
Art. 71. - (1) Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi
si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor
acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al
acestora.
176
 (2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea
prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

Strategii și planuri naționale și locale de amenajare a teritoriului și de

urbanism

Amenajarea teritoriului și urbanismul constituie o probleme de interes

strategic.Acest lucru rezultă din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului si urbanismul - actualizata 29.08.2008 care definește,
scopul,principiile și obiectivele acestei activități:
Art. 7. - Scopul de baza al amenajarii teritoriului il constituie
armonizarea la nivelul intregului teritoriu a politicilor economice, sociale,
ecologice si culturale, stabilite la nivel national si local pentru asigurarea
echilibrului in dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmarindu-se cresterea
coeziunii si eficientei relatiilor economice si sociale dintre acestea.
Art. 8. - Activitatea de amenajare a teritoriului se exercita pe intregul
teritoriu al Romaniei, pe baza principiului ierarhizarii, coeziunii si integrarii
spatiale, la nivel national, regional si judetean.
Art. 9. - Obiectivele principale ale amenajarii teritoriului sunt
urmatoarele:
a) dezvoltarea economica si sociala echilibrata a regiunilor si zonelor, cu
respectarea specificului acestora;
b) imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane;
c) gestionarea responsabila a resurselor naturale, cu protectia mediului si
a peisajului cultural;
d) utilizarea rationala a teritoriului;
e) conservarea si dezvoltarea diversitatii culturale.
177
 Conform art. 10. urbanismul are ca principal scop stimularea evolutiei
complexe a localitatilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen
scurt, mediu si lung.
Art. 11. - Activitatea de urbanism cuprinde toate localitatile tarii,
organizate in retea, pe baza ierarhizarii si distributiei echilibrate a acestora in
teritoriu. Aplicarea obiectivelor are in vedere intregul teritoriu administrativ al
oraselor si comunelor sau zone din acestea.
Art. 12. - Urbanismul urmareste stabilirea directiilor dezvoltarii spatiale
a localitatilor urbane si rurale, in acord cu potentialul acestora si cu aspiratiile
locuitorilor.Art. 13. - Principalele obiective ale activitatii de urbanism sunt
urmatoarele:
a) imbunatatirea conditiilor de viata prin eliminarea disfunctionalitatilor,
asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice si locuinte convenabile
pentru toti locuitorii;
b) crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor,
varstnicilor si ale persoanelor cu handicap;
c) utilizarea eficienta a terenurilor, in acord cu functiunile urbanistice
adecvate; extinderea controlata a zonelor construite;
d) protejarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural construit si
natural;
e) asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat si plantat din toate
localitatile urbane si rurale;
f) protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale .

România are o Strategie de dezvoltare teritoriala a activitati de amenajare a

teritoriului si de urbanism ale cărei direcții sunt prevăzute în Legea nr.350/2001
Art. 14. –

178
 ... (2) Strategiile, politicile si programele de dezvoltare durabila in profil
teritorial, prevazute la alin. (1), se fundamenteaza pe Strategia de dezvoltare
teritoriala a Romaniei.
(3) Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei este documentul
programatic pe termen lung prin care sunt stabilite liniile directoare de
dezvoltare teritoriala a Romaniei si directiile de implementare pentru o perioada
de timp de peste 20 de ani, la scara regionala, interregionala, nationala, cu
integrarea aspectelor relevante la nivel transfrontalier si transnational.
(4) In procesul de implementare, Strategia de dezvoltare teritoriala a
Romaniei se bazeaza pe:
a) sistemul de politici publice teritoriale, in conformitate cu obiectivele
Strategiei de dezvoltare teritoriala a Romaniei si cu evolutiile din domeniu la
nivelul Uniunii Europene;
b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel incat investitiile
publice care decurg din Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei sa fie
considerate investitii publice de interes national;
c) sistemul national de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a
scenariilor de dezvoltare teritoriala, evaluare a impactului teritorial al politicilor
si pe sisteme de fundamentare tehnica a deciziilor in dezvoltarea teritoriala;
d) crearea de parteneriate interinstitutionale, intersectoriale si teritoriale
pentru promovarea si implementarea proiectelor strategice vizand coeziunea
teritoriala.
(5) Metodologia de implementare a Strategiei se aproba prin hotarare a
Guvernului.
Art. 14/1. - In elaborarea Strategiei de dezvoltare teritoriala a Romaniei,
trebuie urmarite principiile strategice privind:
a) racordarea teritoriului national la reteaua europeana si intercontinentala
a polilor de dezvoltare si a coridoarelor de transport;

179
 b) dezvoltarea retelei de localitati si structurarea zonelor functionale
urbane;
c) promovarea solidaritatii urban-rural si dezvoltarea adecvata a
diferitelor categorii de teritorii;
d) consolidarea si dezvoltarea retelei de legaturi interregionale;
e) protejarea, promovarea si valorificarea patrimoniului natural si
cultural.
Art. 15. - Activitatile conexe de amenajare a teritoriului si de urbanism au
ca obiect:
a) cercetarea in domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului si
elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor si documentatiilor
de amenajare a teritoriului si de urbanism;
b) constituirea, intretinerea, extinderea si dezvoltarea bazei de date si
documente;
c) elaborarea strategiilor si politicilor in domeniu;
d) avizarea si aprobarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si
de urbanism

Documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism

Conform art. 39 din Legea nr.350/2001- (1) In sensul prezentei legi, prin
documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism se intelege planurile de
amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de
urbanism si regulamentele locale de urbanism, avizate si aprobate conform
prezentei legi.
Alin. (2) din aceeași lege prevede că documentatiile de amenajare a
teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentatiile de
urbanism cuprind reglementari operationale.

180
5. Planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism si rolul lor in
protectia mediului din asezarile umane Evaluarea de mediu pentru anumite
planuri si programe

Documentații de amenajare a teritoriului

Conform art. 40. - documentatiile de amenajare a teritoriului sunt
urmatoarele:
a) Planul de amenajare a teritoriului national;
b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
c) Planul de amenajare a teritoriului judetean.
Art. 41. - (1) Planul de amenajare a teritoriului national are caracter director si
reprezinta sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu si lung
pentru intregul teritoriu al tarii.
(2) Planul de amenajare a teritoriului national este compus din sectiuni
specializate.
(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului national si ale sectiunilor
sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le
detaliaza.
(4) Sectiunile Planului de amenajare a teritoriului national sunt: Cai de
comunicatie, Ape, Zone protejate, Reteaua de localitati, Zone de risc natural,
Turismul, Dezvoltarea rurala. Prin lege se pot aproba si alte sectiuni.
Art. 42. - (1) Planul de amenajare a teritoriului judetean are caracter director si
reprezinta expresia spatiala a programului de dezvoltare socioeconomica a
judetului. Planul de amenajare a teritoriului judetean se coreleaza cu Planul de
amenajare a teritoriului national, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu
programele guvernamentale sectoriale, precum si cu alte programe de
dezvoltare.
(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judetean devin obligatorii
pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului si de urbanism care le
detaliaza.
181
(3) Fiecare judet trebuie sa detina Planul de amenajare a teritoriului judetean si
sa il reactualizeze periodic, la 5-10 ani, in functie de politicile si de programele
de dezvoltare ale judetului.
Art. 43. - (1) Planul de amenajare a teritoriului zonal(PAZ) are rol director si se
realizeaza in vederea solutionarii unor probleme specifice ale unor teritorii.
Aceste teritorii pot fi:
a) intercomunale sau interorasenesti, compuse din unitati administrativ-
teritoriale de baza, comune si orase;
b) interjudetene, ingloband parti din judete sau judete intregi;
c) regionale, compuse din mai multe judete.
(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, localitatile cu statut de municipiu sau
de oras au obligatia sa detina Planul de amenajare a teritoriului zonal periurban
ca documentatie de fundamentare a intocmirii Planului urbanistic general.
Prevederile Planului de amenajare a teritoriului zonal se introduc in Planul de
amenajare a teritoriului judetean.
Documentatii de urbanism
Art. 44. - (1) Documentatiile de urbanism se refera la localitatile urbane si
rurale si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a acestora
cu constructii.
(2) Documentatiile de urbanism transpun la nivelul localitatilor urbane si rurale
propunerile cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului national, zonal si
judetean.
(3) Documentatiile de urbanism au caracter de reglementare specifica si
stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localitatilor si partilor din acestea pana
la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare
obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Art. 45. - Documentatiile de urbanism sunt urmatoarele:
a) Planul urbanistic general si regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal si regulamentul local aferent acestuia;
182
c) Planul urbanistic de detaliu.

Art. 46. - (1) Planul urbanistic general are atat caracter director, cat si de
reglementare si reprezinta principalul instrument de planificare operationala,
constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de
dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritoriala are obligatia sa isi
intocmeasca si sa isi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizeaza
periodic la cel mult 10 ani.
(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementari pe termen scurt, la nivelul
intregii unitati administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:
a) stabilirea si delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu teritoriul
administrativ al localitatii;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea functionala in corelatie cu organizarea retelei de circulatie;
d) delimitarea zonelor afectate de servituti publice;
e) modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate si de protectie a monumentelor istorice si a
siturilor arheologice reperate;
f1) zonele care au instituite un regim special de protectie prevazut in legislatia
in vigoare;
g) formele de proprietate si circulatia juridica a terenurilor;
h) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a volumelor construite,
amenajate si plantate;
i) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si la
masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea
terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.
j) zone de risc datorate unor depozitari istorice de deseuri.
(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu si lung cu
privire la:
183
a) evolutia in perspectiva a localitatii;
b) directiile de dezvoltare functionala in teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulatie si de echipare prevazute in planurile de
amenajare a teritoriului national, zonal si judetean;
d) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si
la masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea
terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.
e) lista principalelor proiecte de dezvoltare si restructurare;
f) stabilirea si delimitarea zonelor cu interdictie temporara si definitiva de
construire;
g) delimitarea zonelor in care se preconizeaza operatiuni urbanistice de
regenerare urbana.
(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a
localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale
localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.
(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui
reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri
urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste
reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism
aferent Planului urbanistic general.
(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este
instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.
(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,
zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai
mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local
aferent.
(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe
suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara
1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-
184
teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate
imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile
administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre
oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza
ortofotoplanurilor.
Art. 47. - (1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbana de
reglementare specifica, prin care se coordoneaza dezvoltarea urbanistica
integrata a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de
complexitate sau printr-o dinamica urbana accentuata. Planul urbanistic zonal
asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul
urbanistic general.
(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:
a) organizarea retelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de caracteristicile structurii
urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic si circulatia terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale
acestora.
(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie in cazul:
a) zonelor centrale ale localitatilor;
b) zonelor protejate si de protectie a monumentelor, a complexelor de odihna si
agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;
c) altor zone stabilite de autoritatile publice locale din localitati, potrivit legii.
(4) Stabilirea zonelor pentru care se intocmesc planuri urbanistice zonale
obligatorii se face de regula in Planul urbanistic general.
(5) Planurile urbanistice zonale pentru zone protejate nu pot fi modificate prin
alte planuri urbanistice zonale care trateaza parti din acestea. Sunt admise numai
185
modificari care pot fi stabilite prin Planul urbanistic de detaliu si care nu
modifica caracterul general al zonei.
(6) Se interzice promovarea planurilor urbanistice zonale cu scop declarat de
promovare a unui anumit proiect de investitii. Planurile urbanistice zonale
reglementeaza conditiile de amplasare a investitiilor, indiferent de natura lor sau
de beneficiar.
Art. 48. - (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare
specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare
si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe
parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.
(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la:
a) asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;
b) permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele construite si
amenajarile;
c) relatiile functionale si estetice cu vecinatatea;
d) compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si
plantatiilor;
e) regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.
(3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea
amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul
urbanistic zonal sau pentru stabilirea conditiilor de construire.
(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a
localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale
localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.
(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui
reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri
urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste
reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism
aferent Planului urbanistic general.
186
(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este
instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.
(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,
zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai
mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local
aferent.
(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe
suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara
1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-
teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate
imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile
administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre
oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza
ortofotoplanurilor.
Art. 49. - (1) Regulamentul general de urbanism reprezinta sistemul de norme
tehnice, juridice si economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism,
precum si a regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul local de urbanism pentru intreaga unitate administrativ-
teritoriala, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia,
aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde si detaliaza prevederile Planului
urbanistic general si ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de
utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a
volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor.
(3) Dupa aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal si Planul
urbanistic de detaliu impreuna cu regulamentele locale de urbanism aferente
sunt opozabile in justitie.
(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism se diferentiaza in functie de
incadrarea in unitati teritoriale de referinta, zone si subzone si pot fi aplicate

187
numai in conditiile cumulative referitoare la situarea, dimensiunile si geometria
parcelelor
Documentatii de urbanism
Art. 44. - (1) Documentatiile de urbanism se refera la localitatile urbane si
rurale si reglementeaza utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a acestora
cu constructii.
(2) Documentatiile de urbanism transpun la nivelul localitatilor urbane si rurale
propunerile cuprinse in planurile de amenajare a teritoriului national, zonal si
judetean.
(3) Documentatiile de urbanism au caracter de reglementare specifica si
stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localitatilor si partilor din acestea pana
la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare
obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Art. 45. - Documentatiile de urbanism sunt urmatoarele:
a) Planul urbanistic general si regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal si regulamentul local aferent acestuia;
c) Planul urbanistic de detaliu.
Art. 46. - (1) Planul urbanistic general are atat caracter director, cat si de
reglementare si reprezinta principalul instrument de planificare operationala,
constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de
dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritoriala are obligatia sa isi
intocmeasca si sa isi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizeaza
periodic la cel mult 10 ani.
(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementari pe termen scurt, la nivelul
intregii unitati administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:
a) stabilirea si delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu teritoriul
administrativ al localitatii;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea functionala in corelatie cu organizarea retelei de circulatie;
188
d) delimitarea zonelor afectate de servituti publice;
e) modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
f) stabilirea zonelor protejate si de protectie a monumentelor istorice si a
siturilor arheologice reperate;
f1) zonele care au instituite un regim special de protectie prevazut in legislatia
in vigoare;
g) formele de proprietate si circulatia juridica a terenurilor;
h) precizarea conditiilor de amplasare si conformare a volumelor construite,
amenajate si plantate;
i) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si la
masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea
terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.
j) zone de risc datorate unor depozitari istorice de deseuri.
(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu si lung cu
privire la:
a) evolutia in perspectiva a localitatii;
b) directiile de dezvoltare functionala in teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulatie si de echipare prevazute in planurile de
amenajare a teritoriului national, zonal si judetean;
d) zonele de risc natural delimitate si declarate astfel, conform legii, precum si
la masurile specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, utilizarea
terenurilor si realizarea constructiilor in aceste zone.
e) lista principalelor proiecte de dezvoltare si restructurare;
f) stabilirea si delimitarea zonelor cu interdictie temporara si definitiva de
construire;
g) delimitarea zonelor in care se preconizeaza operatiuni urbanistice de
regenerare urbana.

189
 (4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a
localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale
localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.
(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui
reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri
urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste
reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism
aferent Planului urbanistic general.
(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este
instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.
(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,
zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai
mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local
aferent.
(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe
suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara
1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-
teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate
imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile
administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre
oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza
ortofotoplanurilor.
Art. 47. - (1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbana de
reglementare specifica, prin care se coordoneaza dezvoltarea urbanistica
integrata a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de
complexitate sau printr-o dinamica urbana accentuata. Planul urbanistic zonal
asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul
urbanistic general.
(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:
190
a) organizarea retelei stradale;
b) organizarea arhitectural-urbanistica in functie de caracteristicile structurii
urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic si circulatia terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de protectie ale
acestora.
(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie in cazul:
a) zonelor centrale ale localitatilor;
b) zonelor protejate si de protectie a monumentelor, a complexelor de odihna si
agrement, a parcurilor industriale, a parcelarilor;
c) altor zone stabilite de autoritatile publice locale din localitati, potrivit legii.
(4) Stabilirea zonelor pentru care se intocmesc planuri urbanistice zonale
obligatorii se face de regula in Planul urbanistic general.
(5) Planurile urbanistice zonale pentru zone protejate nu pot fi modificate prin
alte planuri urbanistice zonale care trateaza parti din acestea. Sunt admise numai
modificari care pot fi stabilite prin Planul urbanistic de detaliu si care nu
modifica caracterul general al zonei.
(6) Se interzice promovarea planurilor urbanistice zonale cu scop declarat de
promovare a unui anumit proiect de investitii. Planurile urbanistice zonale
reglementeaza conditiile de amplasare a investitiilor, indiferent de natura lor sau
de beneficiar.
Art. 48. - (1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare
specifica, prin care se asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare
si servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe
parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.
(2) Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementari cu privire la:
a) asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele edilitare;
191
 b) permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele construite si
amenajarile;
c) relatiile functionale si estetice cu vecinatatea;
d) compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor, amenajarilor si
plantatiilor;
e) regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.
(3) Planul urbanistic de detaliu se elaboreaza numai pentru reglementarea
amanuntita a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul
urbanistic zonal sau pentru stabilirea conditiilor de construire.
(4) Planul urbanistic general se elaboreaza in baza strategiei de dezvoltare a
localitatii si se coreleaza cu bugetul si programele de investitii publice ale
localitatii, in vederea implementarii prevederilor obiectivelor de utilitate publica.
(5) Prin Planul urbanistic general se identifica zone pentru care se pot institui
reglementari ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri
urbanistice de detaliu si de la care nu se pot acorda derogari. Aceste
reglementari se formuleaza cu claritate in Regulamentul local de urbanism
aferent Planului urbanistic general.
(6) Prevederile alin. (5) se aplica in mod obligatoriu zonelor asupra carora este
instituit un regim special de protectie prevazut in legislatia in vigoare.
(7) In vederea unei utilizari coerente si rationale a teritoriului localitatilor,
zonele sau parcelele cu coeficienti de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai
mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general si regulamentul local
aferent.
(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in format digital, pe
suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa caz, iar in format analogic, la scara
1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii administrativ-
teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru si publicitate
imobiliara. Actualizarea suportului se poate face de catre autoritatile
administratiei publice locale interesate, cu conditia avizarii acestuia de catre
192
oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, pe baza masuratorilor sau pe baza
ortofotoplanurilor.
Art. 49. - (1) Regulamentul general de urbanism reprezinta sistemul de norme
tehnice, juridice si economice care sta la baza elaborarii planurilor de urbanism,
precum si a regulamentelor locale de urbanism.
(2) Regulamentul local de urbanism pentru intreaga unitate administrativ-
teritoriala, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia,
aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde si detaliaza prevederile Planului
urbanistic general si ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de
utilizare a terenurilor, precum si de amplasare, dimensionare si realizare a
volumelor construite, amenajarilor si plantatiilor.
(3) Dupa aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal si Planul
urbanistic de detaliu impreuna cu regulamentele locale de urbanism aferente
sunt opozabile in justitie.
(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism se diferentiaza in functie de
incadrarea in unitati teritoriale de referinta, zone si subzone si pot fi aplicate
numai in conditiile cumulative referitoare la situarea, dimensiunile si geometria
parcelelor

Atribuții instituționale în elaborarea strategiilor și a documentațiilor de

amenajare a teritoriului și urbanism

Art. 18. - Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor este

autoritatea administratiei publice centrale pentru planificare teritoriala,
amenajarea teritoriului si urbanism, avand in aceasta calitate urmatoarele
atributii:
a) elaborarea, sub coordonarea primului-ministru, a Strategiei de
dezvoltare teritoriala a Romaniei si a politicilor publice in conformitate cu
obiectivele acesteia;
193
 b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului national;
c) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care
fundamenteaza planurile de dezvoltare regionala;
d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;
e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de
amenajare a teritoriului si de urbanism;
f) colaborarea cu ministerele, precum si cu celelalte organe ale
administratiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al
amenajarii teritoriului si al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regionala, cu consiliile
judetene si consiliile locale, precum si urmarirea modului in care se aplica
programele guvernamentale, Strategia de dezvoltare teritoriala si liniile
directoare ale acesteia, planurile de amenajarea teritoriului si urbanism, la nivel
regional, judetean si local.
h) avizarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism,
potrivit competentelor stabilite prin prezenta lege.
Art. 21. - Consiliul judetean coordoneaza activitatea de amenajare a
teritoriului si de urbanism la nivel judetean, conform legii.
Art. 22. - (1) Consiliul judetean stabileste orientarile generale privind
amenajarea teritoriului si organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor, pe
baza planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism. In acest scop
coordoneaza activitatea consiliilor locale si le acorda asistenta tehnica de
specialitate.
(2) Consiliul judetean asigura preluarea prevederilor cuprinse in planurile
de amenajare a teritoriului national, regional si zonal in cadrul documentatiilor
de amenajare a teritoriului si de urbanism pentru teritoriile administrative ale
localitatilor din judet, asigura elaborarea Planului de amenajare a teritoriului
judetean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes
judetean si le aproba conform prevederilor legii.
194
 (3) In activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism consiliile
judetene sunt sprijinite de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si
Locuintei, precum si de alte ministere si organe ale administratiei publice
centrale.
Art. 23. - Consiliul judetean poate solicita consiliilor locale sa elaboreze
sau sa actualizeze o documentatie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, in
vederea asigurarii aplicarii unor prevederi cuprinse in programele de dezvoltare
a judetului; solicitarea se transmite consiliului local, insotita de expunerea
motivelor care au stat la baza hotararii consiliului judetean si de termenul fixat
pentru elaborarea sau modificarea documentatiei.
Art. 24. - (1) In indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii
teritoriului si al urbanismului consiliul judetean utilizeaza informatii de sinteza
la nivelul judetului din toate domeniile de activitate economico-sociala.
(2) Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale sunt
obligate sa furnizeze cu titlu gratuit autoritatilor publice judetene si locale
informatii din domeniile lor de activitate pentru teritoriul judetului respectiv, iar
consiliile locale sunt obligate sa furnizeze informatii referitoare la dezvoltarea
economico-sociala si urbanistica a localitatilor.
Art. 25. - (1) Consiliul local coordoneaza si raspunde de intreaga
activitate de urbanism desfasurata pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale
si asigura respectarea prevederilor cuprinse in documentatiile de amenajare a
teritoriului si de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare
urbanistica a localitatilor componente ale comunei sau orasului.
Art. 26. - Consiliul local coopereaza in procesul de intocmire a
programului de dezvoltare urbanistica a localitatilor si cu institutii, agenti
economici, organisme si organizatii neguvernamentale de interes national,
judetean sau local.

195
 Art. 27. - (1) In indeplinirea atributiilor sale in domeniul amenajarii
teritoriului si al urbanismului consiliul local utilizeaza informatii din toate
domeniile de activitate economico-sociala.
(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte
organe centrale, agentii economici, organismele si organizatiile
neguvernamentale care isi desfasoara activitatea la nivel local au obligatia sa
furnizeze cu titlu gratuit informatiile necesare in vederea desfasurarii activitatii
de amenajare a teritoriului si de urbanism la nivel local.
Art. 36. - (1) In cadrul aparatului propriu al consiliului judetean,
municipal sau orasenesc si in cel al Consiliului General al Municipiului
Bucuresti se organizeaza si functioneaza, potrivit legii, structuri specializate in
domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului, conduse de arhitectul-sef al
judetului, al municipiului sau al orasului, respectiv de arhitectul-sef al
municipiului Bucuresti.
(2) Functia de arhitect-sef va fi ocupata, in conditiile legii, de un
functionar public avand de regula formatia de arhitect sau urbanist licentiat al
invatamantului superior de lunga durata.
(3) In comune atributiile arhitectului-sef vor fi indeplinite de catre un
functionar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atributii
in domeniu si pregatit in acest sens.
Art. 37. - (1) In scopul imbunatatirii calitatii deciziei referitoare la
dezvoltarea spatiala durabila, in coordonarea presedintilor consiliilor judetene
si a primarilor de municipii si orase, respectiv a primarului general al
municipiului Bucuresti, se constituie Comisia tehnica de amenajare a
teritoriului si urbanism, ca organ consultativ cu atributii de avizare, expertizare
tehnica si consultanta.
(2) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si urbanism este formata
din specialisti din domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului,

196
secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea
arhitectului-sef.
(3) Componenta nominala a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului
si urbanism si regulamentul de functionare se aproba de consiliul judetean,
consiliul local municipal, orasenesc, respectiv de Consiliul General al
Municipiului Bucuresti, la propunerea presedintelui consiliului judetean, a
primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti, pe baza
recomandarilor asociatiilor profesionale din domeniul amenajarii teritoriului,
urbanismului, constructiilor, institutiilor de invatamant superior si ale
arhitectului-sef.

Avizarea şi autorizarea construcţiilor

Avizele de urbanism .
Conform art,37 (4) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de
urbanism avizeaza din punct de vedere tehnic documentatiile de amenajare a
teritoriului si de urbanism, precum si studiile de fundamentare sau cercetarile
prealabile.
(5) Avizele date de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului si de
urbanism se supun deliberarii si aprobarii consiliului judetean, consiliului local,
respectiv Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz

Certificatul de urbanism Conform art. 28 din Legea nr.350/2001

aplicarea documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism aprobate se
asigura prin eliberarea certificatului de urbanism.
Art. 29. - (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter
obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice judetene sau locale face
cunoscute regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile necesare
in vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor operatiuni
imobiliare, potrivit legii.
197
 Art.29 alin. (2) prevede că Certificatul de urbanism este obligatoriu
pentru adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a
lucrarilor publice, precum si pentru intocmirea documentatiilor cadastrale de
comasare, respectiv de dezmembrare a bunurilor imobile in cel putin 3 parcele.
In cazul vanzarii sau cumpararii de imobile, certificatul de urbanism cuprinde
informatii privind consecintele urbanistice ale operatiunii juridice, solicitarea
certificatului de urbanism fiind in acest caz facultativa.
(3) Certificatul de urbanism se elibereaza la cererea oricarui solicitant,
persoana fizica sau juridica, care poate fi interesat in cunoasterea datelor si a
reglementarilor carora ii este supus respectivul bun imobil.
(4) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de executare a lucrarilor
de construire, amenajare sau plantare.
(5) In certificatul de urbanism se va mentiona in mod obligatoriu scopul
eliberarii acestuia.
(6) Certificatul de urbanism pentru destinatii speciale se elibereaza in
temeiul si cu respectarea documentatiilor aferente obiectivelor cu caracter
militar, elaborate si aprobate de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de
Interne, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe,
Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza, dupa caz,
pe baza avizului Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.
Conform art. 6. - (1) din Legea nr.50/1991 actualizată Certificatul de
urbanism este actul de informare prin care autoritatile prevazute la art. 4, in
conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente
acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, dupa caz, avizate si
aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul
juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data
solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in
functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si
acordurile legale, necesare in vederea autorizarii.
198
 (2) Certificatul de urbanism se emite de autoritatile prevazute la art. 4,
abilitate sa autorizeze lucrarile de constructii, si se elibereaza solicitantului in
termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, mentionandu-se in
mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
(3) Certificatul de urbanism se semneaza de catre presedintele consiliului
judetean sau de primar, dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre
persoana cu responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului
din aparatul propriu al autoritatii administratiei publice emitente,
responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atributiilor
stabilite conform legii.
(4) In vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul - orice
persoana fizica sau juridica interesata - se va adresa autoritatilor prevazute la art.
4 cu o cerere care va cuprinde atat elementele de identificare a imobilului pentru
care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul
solicitarii.
(5) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de
constructii.
(6) Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, si in vederea
concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor
publice in faza "Studiu de fezabilitate" si pentru cereri in justitie si operatiuni
notariale privind circulatia imobiliara atunci cand operatiunile respective au ca
obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari
de constructii, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un
imobil. Operatiunile juridice mentionate se efectueaza numai in baza
certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu
nulitatea actului.
Conform art. 30 din Legea 350/2001 - Pentru aceeasi parcela se pot
elibera mai multe certificate de urbanism, dar continutul acestora, bazat pe
documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism, si celelalte
199
reglementari in domeniu trebuie sa fie aceleasi pentru toti solicitantii. In acest
scop nu este necesara solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, in
vederea emiterii certificatului de urbanism.
Art. 31. - Certificatul de urbanism cuprinde urmatoarele elemente
privind:
a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului
si servitutile de utilitate publica care greveaza asupra acestuia; situarea
imobilului - teren si/sau constructiile aferente - in intravilan sau in extravilan;
prevederi ale documentatiilor de urbanism care instituie un regim special asupra
imobilului - zone protejate, interdictii definitive sau temporare de construire -,
daca acesta este inscris in Lista cuprinzand monumentele istorice din Romania si
asupra caruia, in cazul vanzarii, este necesara exercitarea dreptului de
preemptiune a statului potrivit legii, precum si altele prevazute de lege.
Informatiile privind dreptul de proprietate si dezmembramintele acestuia vor fi
preluate din cartea funciara, conform extrasului de carte funciara pentru
informare.
b) regimul economic al imobilului - folosinta actuala, destinatii admise
sau neadmise, stabilite in baza prevederilor urbanistice aplicabile in zona,
reglementari fiscale specifice localitatii sau zonei;
c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului,
coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime si maxime ale
parcelelor, echiparea cu utilitati, edificabil admis pe parcela, circulatii si accese
pietonale si auto, parcaje necesare, alinierea terenului si a constructiilor fata de
strazile adiacente terenului, inaltimea minima si maxima admisa.
Art. 31/1. - (1) Dreptul de construire se acorda potrivit prevederilor
legale, cu respectarea documentatiilor de urbanism si regulamentelor locale de
urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi.
(4) La emiterea autorizatiei de construire de catre autoritatea publica
competenta, pe langa prevederile documentatiilor de urbanism si ale
200
regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute in vedere
urmatoarele aspecte:
a) existenta unui risc privind securitatea, sanatatea oamenilor sau
neindeplinirea conditiilor de salubritate minima;
b) prezenta unor vestigii arheologice. Autoritatile abilitate elibereaza
Certificatul de descarcare de sarcina arheologica sau instituie restrictii prin
avizul eliberat, in termen de 3 luni de la inaintarea de catre beneficiar/finantator
a Raportului de cercetare arheologica, elaborat in urma finalizarii cercetarilor;
c) existenta riscului de incalcare a normelor de protectie a mediului;
d) existenta riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul
natural sau peisaje valoroase - recunoscute si protejate potrivit legii;
e) existenta riscurilor naturale de inundatii sau alunecari de teren;
f) evidentierea unor riscuri naturale si/sau antropice care nu au fost luate
in considerare cu prilejul elaborarii documentatiilor de urbanism aprobate
anterior pentru teritoriul respectiv.
Art. 31/2. - In baza prevederilor Planului urbanistic general, autorizatiile
de construire se emit direct pentru zonele pentru care exista reglementari privind
regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor, cuprinse in Regulamentul
local de urbanism - R.L.U., aferent acestuia.
Art. 31/3. - Zonele asupra carora s-a instituit un anumit regim de protectie
sau interdictie, care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic
general, se vor evidentia/delimita in cadrul acestuia in vederea detalierii prin
planuri urbanistice zonale.
Art. 32. - (1) In cazul in care prin cererea pentru emiterea certificatului de
urbanism se solicita o modificare de la prevederile documentatiilor de urbanism
aprobate pentru zona respectiva sau daca conditiile specifice ale
amplasamentului ori natura obiectivelor de investitii o impun, autoritatea publica
locala are dreptul ca, dupa caz, prin certificatul de urbanism:
a) sa respinga cererea in mod justificat;
201
 b) sa solicite elaborarea unui plan urbanistic zonal numai in baza unui
aviz prealabil de oportunitate intocmit de catre structura specializata condusa de
arhitectul-sef si aprobat de catre consiliul local, prin care se stabilesc:
1. teritoriul care urmeaza sa fie reglementat prin Planul urbanistic zonal;
2. categoria/categoriile functionala/functionale a/ale dezvoltarii si
eventualele servituti;
3. reglementari obligatorii sau dotari de interes public necesare;
c) sa solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu.
(2) Dupa aprobarea Planului urbanistic zonal sau, dupa caz, a Planului
urbanistic de detaliu, se poate intocmi documentatia tehnica in vederea
obtinerii autorizatiei de construire.
(3) Noua documentatie de urbanism, cuprinzand interventia solicitata,
poate fi aprobata numai dupa o perioada de cel putin 12 luni de la data aprobarii
documentatiei de urbanism initiale.
(4) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. b) si c), se pot aduce urmatoarele
modificari reglementarilor din Planul urbanistic general:
a) prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementari noi cu privire la:
regimul de construire, functiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul
de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT),
retragerea cladirilor fata de aliniament si distantele fata de limitele laterale si
posterioare ale parcelei;
b) prin Planul urbanistic de detaliu se stabilesc reglementari noi numai cu
privire la distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei.
Art. 33. - (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleasi autoritati ale
administratiei publice locale care, potrivit competentelor stabilite de legislatia
in vigoare, emit autorizatiile de construire.
(2) Certificatul de urbanism se elibereaza solicitantului in cel mult 30 de
zile de la data inregistrarii cererii acestuia.

202
 (3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileste de
catre emitent conform legii, in raport cu importanta zonei si a investitiei.
Art. 34. - Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate
sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse in documentatiile de urbanism
aprobate atrage raspunderea disciplinara, administrativa, contraventionala, civila
sau penala, dupa caz, potrivit legii.
Conform art. 7 din Legea nr.50/1991 actualizată, (3) Certificatul de
urbanism se semneaza de catre presedintele consiliului judetean sau de primar,
dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre persoana cu
responsabilitate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul
propriu al autoritatii administratiei publice emitente, responsabilitatea emiterii
acestuia revenind semnatarilor, potrivit atributiilor stabilite conform legii.
(4) In vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul - orice
persoana fizica sau juridica interesata - se va adresa autoritatilor prevazute la art.
4 cu o cerere care va cuprinde atat elementele de identificare a imobilului pentru
care se solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc scopul
solicitarii.
(5) Certificatul de urbanism nu confera dreptul de a executa lucrari de
constructii.
(6) Certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, si in vederea
concesionarii de terenuri, a adjudecarii prin licitatie a proiectarii lucrarilor
publice in faza "Studiu de fezabilitate" si pentru cereri in justitie si operatiuni
notariale privind circulatia imobiliara atunci cand operatiunile respective au ca
obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari
de constructii, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un
imobil. Operatiunile juridice mentionate se efectueaza numai in baza
certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu
nulitatea actului.

203
 Emiterea certificatului de urbanism dă dreptul la obținerea atutorizației de
construire sau desființare de lucrări.
Autorzaţia de construire
Conform art.2alin.1 din Legea nr.50/1991 ( textul actualizat al legii include
modificarile aduse de :O.U.G. nr. 122/2004 ; Legea nr. 119/2005 ; Legea nr. 52/2006 ; Legea nr. 376/2006 ;
Legea nr. 117/2007 ; Legea nr. 101/2008 publicata in MOF nr. 371 din 15/05/2008 ; O.U.G. nr. 214/2008

publicata in MOF nr. 847 din 16/12/2008; O.U.G. nr. 228/2008) publicata in MOF nr. 3 din 05/01/2009 (1)
autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei publice
locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege,
referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor.
Autorizatia de construire sau desființare se emite in temeiul si cu
respectarea prevederilor documentatiilor de urbanism, avizate si aprobate
potrivit legii, la solicitarea detinatorului titlului de proprietate asupra unui
imobil - teren si/sau constructii - ori a altui act care confera dreptul de construire
sau de desfiintare, in conditiile prezentei legi..
(2) Constructiile civile, industriale, inclusiv cele pentru sustinerea
instalatiilor si utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot
realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire, emisa in conditiile
prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si executarea
constructiilor.
(3) Autorizatiile de construire pentru retele magistrale, cai de
comunicatie, amenajari pentru imbunatatiri funciare, retele de telecomunicatii
ori alte lucrari de infrastructura, care se executa in extravilanul localitatilor, se
emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate si aprobate
potrivit legii.
(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizatii de
construire si fara documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism
aprobate, pentru:

204
 a) lucrari de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare si de
conservare a cladirilor de orice fel, cu conditia mentinerii aceleiasi functiuni, a
suprafetei construite la sol si a volumetriei acestora;
b) lucrari de reparare privind cai de comunicatie, dotari tehnico-edilitare
si altele asemenea, fara modificarea traseului si, dupa caz, a functionalitatii
acestora;
c) lucrari de reparare privind imprejurimi, mobilier urban, amenajari de
spatii verzi, parcuri si gradini publice, piete pietonale si celelalte lucrari de
amenajare a spatiilor publice;
d) lucrari de cercetare si de prospectare a terenurilor - foraje si excavari -,
necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, exploatarilor de cariere,
balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari;
e) organizarea de tabere de corturi.
Art. 3. - Autorizatia de construire se elibereaza pentru:
a) lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere,
schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a
instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11;
b) lucrari de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare,
protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrari, indiferent de
valoarea lor, care urmeaza sa fie efectuate la constructii reprezentand
monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protectie, stabilite potrivit
legii;
c) lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare,
modernizare si reabilitare privind cai de comunicatie, inclusiv lucrari de arta,
retele si dotari tehnico-edilitare, lucrari hidrotehnice, amenajari de albii, lucrari
de imbunatatiri funciare, lucrari de instalatii de infrastructura, noi capacitati de
producere, transport, distributie a energiei electrice si/sau termice, precum si de
reabilitare si retehnologizare a celor existente;

205
 d) imprejmuiri si mobilier urban, amenajari de spatii verzi, parcuri, piete
si alte lucrari de amenajare a spatiilor publice;
e) lucrari de foraje si excavari necesare in vederea efectuarii studiilor
geotehnice, prospectiunilor geologice, exploatarilor de cariere, balastiere, sonde
de gaze si petrol, precum si alte exploatari de suprafata sau subterane;
f) lucrari, amenajari si constructii cu caracter provizoriu necesare in
vederea organizarii executiei lucrarilor de baza, daca nu au fost autorizate o data
cu acestea;
g) organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote;
h) lucrari de constructii cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine,
spatii de expunere situate pe caile si spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj,
firme si reclame, precum si anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole
situate in extravilan;
i) cimitire - noi si extinderi.
Art. 11. - (1) Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele
lucrari care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale
constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora:
a) reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand
nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate;
b) reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si exterioara, daca se
pastreaza forma, dimensiunile golurilor si tamplariei, inclusiv in situatia in care
se schimba materialele din care sunt realizate respectivele lucrari, cu exceptia
cladirilor declarate monumente istorice, in conditiile legii;
c) reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit;
d) zugraveli si vopsitorii interioare;
e) zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de
fatada si culorile cladirilor;
f) reparatii la instalatiile interioare, la bransamentele si racordurile
exterioare, de orice fel, aferente constructiilor, in limitele proprietatii, montarea
206
sistemelor locale de incalzire si de preparare a apei calde menajere cu cazane
omologate, precum si montarea aparatelor individuale de climatizare si/sau de
contorizare a consumurilor de utilitati;
g) reparatii si inlocuiri la pardoseli;
h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare - tencuieli,
placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara
modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;
i) lucrari de intretinere la caile de comunicatie si la instalatiile aferente;
j) lucrari de investigare, cercetare, expertizare, conservare si restaurare a
componentelor artistice ale constructiilor prevazute la art. 3 lit. b), cu avizul
Ministerului Culturii si Cultelor si al autoritatii administratiei publice judetene
sau locale, dupa caz;
k) lucrari de foraje si sondaje geotehnice pentru constructii de importanta
normala sau redusa, situate in afara zonelor de protectie instituite pentru
zacaminte acvifere;
l) lucrari de constructii funerare subterane si supraterane, cu avizul
administratiei cimitirului.
(2) Se pot executa fara autorizatie de construire si lucrari pentru
amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau inchise, destinate difuzarii si
comercializarii presei, cartilor si florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fara
fundatii si platforme, precum si fara racorduri si/sau bransamente la utilitati
urbane, cu exceptia energiei electrice.
(3) Daca lucrarile prevazute la alin. (1), cu exceptia celor prevazute la lit.
e) si j), se executa la constructiile mentionate la art. 3 lit. b), este obligatorie
emiterea autorizatiei de construire.
Art. 4. - Autorizatiile de construire se emit de presedintii consiliilor
judetene, de primarul general al municipiului Bucuresti, de primarii
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, ai oraselor si comunelor pentru
executarea lucrarilor definite la art. 3, dupa cum urmeaza:
207
 a) de presedintii consiliilor judetene, cu avizul primarilor, pentru lucrarile
care se executa:
1. pe terenuri care depasesc limita unei unitati administrativ-teritoriale;
2. in extravilanul comunelor, cu exceptia celor de la lit. f) pct. 3;
b) de primarii municipiilor, pentru lucrarile care se executa in teritoriul
administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit. a) pct. 1;
c) de primarul general al municipiului Bucuresti, cu avizul primarilor
sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se executa:
1. pe terenuri care depasesc limita administrativ-teritoriala a unui sector si
cele din extravilan;
2. la constructii reprezentand monumente istorice, clasate sau in procedura
de clasare potrivit legii;
3. lucrari de modernizari, reabilitari, extinderi de retele edilitare
municipale, de transport urban subteran sau de suprafata, de transport si de
distributie, pentru: apa/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicatii inclusiv
fibra optica, precum si lucrari de modernizari si/sau reabilitari pentru strazile
care sunt in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti;
d) de primarii sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrarile care se
executa in teritoriul administrativ al sectoarelor, cu exceptia celor prevazute la
lit. c), inclusiv bransamente si racorduri aferente retelelor edilitare;
e) de primarii oraselor, pentru lucrarile care se executa:
1. in teritoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor prevazute la lit.
a) pct. 1;
2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in
procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile
art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (4) si cu avizul arhitectului-sef al judetului;
f) de primarii comunelor, pentru lucrarile care se executa:
1. in intravilanul localitatilor componente, in vederea realizarii de
locuinte individuale si a anexelor gospodaresti ale acestora, precum si, cu avizul
208
structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judetene, potrivit art. 45 alin.
(3), in vederea executarii lucrarilor la celelalte categorii de constructii;
2. la constructiile reprezentand monumente istorice clasate sau aflate in
procedura de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ, in conditiile
art. 10 lit. a) si ale art. 45 alin. (3) si cu avizul arhitectului-sef al judetului;
3. in extravilanul comunelor pentru constructii reprezentand anexe
gospodaresti, pana la 100 m2;
4. in extravilanul comunelor pentru constructiile reprezentand anexe
gospodaresti ale exploatatiilor agricole, a caror suprafata construita desfasurata
este de maximum 5.000 m2.
(2) Pentru lucrarile care se realizeaza pe amplasamente ce depasesc
limitele judetelor, respectiv ale municipiului Bucuresti, in vederea armonizarii
conditiilor de autorizare pentru intreaga investitie, Ministerul Dezvoltarii,
Lucrarilor Publice si Locuintelor va emite un aviz coordonator in baza caruia
presedintii consiliilor judetene implicate, respectiv primarul general al
municipiului Bucuresti vor emite autorizatii de construire pentru lucrarile
amplasate in unitatile administrativ-teritoriale din aria lor de competenta.
(3) Autorizatiile de construire prevazute la alin. (2) produc efecte la data
intrarii in vigoare a ultimei autorizatii de construire emise in conditiile prezentei
legi.
Art. 5. - (1) In vederea simplificarii procedurii de autorizare, emitentul
autorizatiei are obligatia sa organizeze structuri de specialitate, in vederea
emiterii acordului unic, respectiv a obtinerii, in numele solicitantului, a avizelor
legale necesare autorizarii, pentru:
a) racordarea la retelele de utilitati, in conditiile impuse de caracteristicile
si de amplasamentul retelelor de transport energetic sau tehnologic din zona de
amplasament;
b) racordarea la reteaua cailor de comunicatii;

209
 c) prevenirea si stingerea incendiilor, apararea civila, protectia mediului si
a sanatatii populatiei.
(2) Pentru asigurarea functionarii structurilor de specialitate, consiliile
judetene si locale pot stabili taxe pe tipuri de lucrari, in raport cu numarul de
avize necesare, in conditiile legii.
(3) In vederea organizarii structurii de specialitate pentru emiterea
acordului unic, prevazuta la alin. (1), regiile si societatile comerciale publice ori
private care administreaza si/sau exploateaza utilitati urbane au obligatia
desemnarii unui reprezentant cu drepturi depline.
Termenul de emitere Art. 7. - (1) Autorizatia de construire se emite in cel
mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii, pe baza documentatiei depuse la
autoritatile prevazute la art. 4, care va cuprinde:
a) certificatul de urbanism;
b) dovada titlului asupra terenului si/sau constructiilor;
c) proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii;
d) avizele si acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de
urbanism;
e) dovada privind achitarea taxelor legale.
(11) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pentru constructiile
reprezentand anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole termenul de
emitere a autorizatiei de construire este de 15 zile de la data inregistrarii cererii.
(2) Proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii este extras din
proiectul tehnic si se elaboreaza in conformitate cu continutul-cadru prevazut in
anexa nr. 1, in concordanta cu cerintele certificatului de urbanism, cu continutul
avizelor si al acordurilor cerute prin acesta, si se intocmeste, se semneaza si se
verifica, potrivit legii.
(3) In situatia depunerii unei documentatii tehnice incomplete, aceasta se
restituie solicitantului in termen de 5 zile de la data inregistrarii, cu mentionarea
in scris a elementelor necesare in vederea completarii acesteia.
210
 (4) Executarea lucrarilor de constructii se poate face numai pe baza
proiectului tehnic si a detaliilor de executie.
(5) Autoritatea emitenta a autorizatiei de construire stabileste o perioada
de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval in care solicitantul
este obligat sa inceapa lucrarile. In aceasta situatie, valabilitatea autorizatiei se
extinde pe toata durata de executie a lucrarilor prevazute prin autorizatie, in
conformitate cu proiectul tehnic.
(6) Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite
conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind necesara emiterea unei noi
autorizatii de construire. In situatia in care caracteristicile nu se schimba fata de
autorizatia initiala, se va putea emite o noua autorizatie de construire, fara a fi
necesar un nou certificat de urbanism.
(7) Prin exceptie de la prevederile alin. (6), in cazul justificat in care
lucrarile de constructii nu pot fi incepute ori nu pot fi executate integral la
termenul stabilit, investitorul poate solicita autoritatii emitente prelungirea
valabilitatii autorizatiei cu cel putin 15 zile inaintea expirarii acesteia.
Prelungirea valabilitatii autorizatiei se poate acorda o singura data si pentru o
perioada nu mai mare de 12 luni.
(8) Investitorul are obligatia sa instiinteze autoritatea emitenta a
autorizatiei de construire, precum si inspectoratul teritorial in constructii asupra
datei la care vor incepe lucrarile autorizate. In caz contrar, daca constatarea
faptei de incepere a lucrarilor fara instiintare s-a facut in termenul de valabilitate
a autorizatiei, data inceperii lucrarilor se considera ca fiind ziua urmatoare datei
de emitere a autorizatiei.
Art. 12. - (1) Autorizatiile de construire sau de desfiintare, emise cu
incalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de catre instantele de contencios
administrativ, potrivit legii. Anularea autorizatiilor de construire sau de
desfiintare poate fi ceruta, in conditiile legii, si de catre prefect, inclusiv la

211
sesizarea expresa a organelor de control ale Inspectoratului de Stat in
Constructii.
(2) O data cu introducerea actiunii se pot solicita instantei judecatoresti
suspendarea autorizatiei de construire sau desfiintare si oprirea executarii
lucrarilor, pana la solutionarea pe fond a cauzei.
Obligatiile autorităților Art.27 (1) Presedintii consiliilor judetene, primarii si
organele de control din cadrul autoritatilor administratiei publice locale si
judetene au obligatia sa urmareasca respectarea disciplinei in domeniul
autorizarii executarii lucrarilor in constructii in cadrul unitatilor lor
administrativ-teritoriale si, in functie de incalcarea prevederilor legale, sa aplice
sanctiuni sau sa se adreseze instantelor judecatoresti si organelor de urmarire
penala, dupa caz.
(2) Arhitectul-sef al judetului si personalul imputernicit al compartimentului de
specialitate din subordinea acestuia urmaresc respectarea disciplinei in domeniul
autorizarii executarii lucrarilor de constructii pe teritoriul administrativ al
judetului, precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului
legata de procesul de autorizare a constructiilor.
Decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara
autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de
catre autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor
urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in conditiile legii,
sau, dupa caz, de instanta. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevazute la
art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si Cultelor.
Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la
expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de
constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara.
Controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii
lucrarilor de constructii se exercita de Inspectoratul de Stat in Constructii, pe

212
intregul teritoriu al tarii, si de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun
masurile si sanctiunile prevazute de prezenta lege.
Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale pot dispune
oprirea executarii lucrarilor de construire sau de desfiintare, dupa caz, atunci
cand constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale, a
cerintelor privind asigurarea calitatii in constructii, fara proiect tehnic ori pe
baza unor autorizatii nelegal emise.
Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale
incunostinteaza autoritatea administratiei publice pe teritoriul careia s-a efectuat
controlul asupra constatarilor si masurilor dispuse. In aceasta situatie organele
de control ale consiliilor judetene sau locale, dupa caz, au obligatia sa
urmareasca modul de conformare privind cele dispuse de Inspectoratul de Stat in
Constructii.

2. Cerințe legale privind menținerea echilibrului ecologic cu ocazia

exercitării unor activității agricole și industriale

Politica integrată a produselor (PIP)

PIP are la bază Cartea verde a unei politici integrate a produselor (februarie
2001) şi există ca strategie începând din iunie 2003, odată cu adoptarea de către
Comisie a comunicării aferente. PIP urmăreşte să minimizeze degradarea pe
care unele produse o cauzează mediului pe durata ciclului lor de viaţă şi propune
o abordare voluntară în vederea „produselor verzi”22, precum şi o strânsă
cooperare cu părţile interesate. Principiile de bază ale acestei strategii sunt:
1) gândirea în perspectiva ciclului de viaţă al produselor;
2) implicarea pieţei, prin crearea de stimulente în vederea încurajării cererii şi
ofertei de “produse verzi”;
3) implicarea părţilor interesate;
213
4) actualizarea şi dezvoltarea continuă;
5) crearea de instrumente variate.
În ceea ce priveşte implementarea sa, au fost identificate două direcţii de
acţiune:
-stabilirea de „condiţii cadru” – adică promovarea acelor tipuri de măsuri
şi instrumente aplicabile mai multor produse diferite;
-crearea unei „abordări specifice produsului” – adică identificarea
produselor cele mai dăunătoare la adresa mediului şi dezvoltarea de proiecte
pilot pentru demonstrarea practică a beneficiilor aplicării PIP.
În momentul de faţă, această strategie se află încă în faza promovării
obiectivelor şi a elaborării modalităţii de transpunere în practică a principiilor
sale Un aspect inovator al PAM 6 este adoptarea unei „politici integrate a
produselor (PIP)”12,având ca scop reducerea degradării mediului de către
diverse produse pe parcursul ciclului lor de viaţă şi conducând astfel la
dezvoltarea unei pieţe a produselor ecologice.

Regimul juridic al organismelor modificate genetic

 În această privinţă România a transpus legislaţia internaţională şi

europeană      respectiv Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 12 martie 2001 privind introducerea deliberatã în mediu a
organismelor modificate genetic, care abrogã Directiva Consiliului 90/220/CEE,

214
publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 106 din 17 aprilie 2001,
p. 1, cu amendamentele ulterioare, prin:
a) Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 22 septembrie 2003 privind alimentele şi hrana pentru animale,
modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 268
din 18 octombrie 2003;
  b) Regulamentul (CE) nr. 1.830/2003 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea şi etichetarea
organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru
animale, obţinute din organisme modificate genetic, care modificã Directiva

2001/18/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 268 din 18

octombrie 2003;
   c) Decizia 2002/623/CE a Comisiei Europene din 24 iulie 2002 de stabilire a unor
recomandãri în completarea anexei nr. 2 la Directiva Parlamentului European şi a

Consiliului 2001/18/CE privind introducerea deliberatã în mediu a organismelor

modificate genetic şi de abrogare a Directivei Consiliului 90/220/CEE, publicatã
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 200 din 30 iulie 2002
 Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizãrii depline a legislaţiei
naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul organismelor modificate
genetic,  prin intrarea în vigoare a Directivei 2001/18/CE privind introducerea
deliberatã în mediu a organismelor modificate genetic, care asigurã un cadru
legislativ unitar în acest domeniu, impun armonizarea legislaţiei
 Home 
naţionale cu noile prevederi comunitare, astfel ca activitãţile cu
organisme modificate genetic sã se desfãşoare cu respectarea principiului
precauţiei, pentru asigurarea protecţiei sãnãtãţii umane şi a mediului.
Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență nr,43/2007, modificată prin
LEGEA nr. 247 din 30 iunie 2009
  Activitãţile reglementate prin ordonanţã de urgenţã sunt:

215
 - introducerea deliberatã în mediu a organismelor modificate genetic, în
alte scopuri decât introducerea pe piaţã;
- introducerea pe piaţã a organismelor modificate genetic, ca atare sau
componente ale unor produse;  
- mişcarea transfrontierã a organismelor modificate genetic, în legãturã
cu activitãţile de introducere deliberată în mediu și introducere pe piată.
Definiția unor termeni utilizați în acest domeniu
- Definiţii şi termeni
- utilizarea în condiţii de izolare - orice operaţiune prin care organismele
sunt modificate genetic sau prin care organismele modificate genetic sunt
cultivate, stocate, transportate, distruse, eliminate sau utilizate în condiţii
controlate, şi pentru care se iau mãsuri specifice de izolare, pentru a se
limita contactul acestor organisme cu populaţia şi cu mediul, astfel încât
sã se asigure un nivel ridicat de siguranţã;
-   - notificare - transmiterea, de cãtre notificator, cãtre autoritatea
competentã, a informaţiilor necesare în temeiul prezentului act normativ;
      - notificator - persoana care transmite notificarea;
- - produs - un preparat care constã din sau care conţine un organism
modificat genetic sau o combinaţie de organisme modificate genetic şi
care este introdus pe piaţã;
- - biosecuritate - totalitatea mãsurilor luate pentru a reduce sau elimina
riscurile potenţiale ce pot apãrea ca o consecinţã a utilizãrii organismelor
modificate genetic, care ar putea avea efecte adverse asupra sãnãtãţii
umane şi asupra conservãrii şi utilizãrii durabile a diversitãţii biologice;
        - evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului-procesul
menit sã evalueze riscurile directe sau indirecte, imediate ori întârziate, pe
care introducerea deliberatã în mediu sau introducerea pe piaţã a
organismelor modificate genetic le poate avea asupra sãnãtãţii umane şi a
mediului şi care se realizeazã în conformitate cu anexa nr. 2;
216
- - biotehnologie - definitã conform art. 2 pct. 16 din Ordonanţa de urgenţã
a Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin
Legea nr. 265/2006; 16. biotehnologie - aplicatie tehnologica in care se
utilizeaza sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele
acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu
folosinta specifica;
- - biotehnologie modernã - definitã conform art. 2 pct. 17 din Ordonanţa
de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi
completãri prin Legea nr. 265/2006; 17. biotehnologie moderna -
aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic si a
tehnicilor de fuziune celulara, altele decat cele specifice selectiei si
ameliorarii traditionale, care inlatura barierele fiziologice naturale de
reproducere sau de recombinare genetica;
- - managementul riscului - aplicarea mãsurilor adecvate de biosecuritate
pentru a minimiza riscurile identificate şi pentru a reduce efectele lor, în
scopul atingerii efectelor anticipate;
- - autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului - Ministerul
Mediului şi Dezvoltãrii Durabile;
- - autoritate competentã - autoritate responsabilã pentru aplicarea
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, conform art. 11 alin. (3);
- - autoritãţi implicate - autoritãţi responsabile pentru conformarea la
prezenta ordonanţã de urgenţã, conform art. 11 alin. (1) lit. e);
    - Comisia pentru Securitate Biologicã - organism ştiinţific cu rol
consultativ în procesul de luare a deciziilor de cãtre autoritatea
competentã, conform art. 11 alin. (7);
- - . organul de control - în înţelesul prezentului act normativ, este Garda
Naţionalã de Mediu;

217
-   - BCH - Biosafety Clearing-House, mecanismul internaţional de schimb
de informaţii în domeniul biosecuritãţii, stabilit prin Protocolul de la
Cartagena privind biosecuritatea;
- - codul unic de identificare - o înşiruire de cifre şi/sau litere, care permite
identificarea unui organism modificat genetic pe baza evenimentului de
transformare autorizat din care acesta rezultã, şi care asigurã accesul la
informaţiile specifice referitoare la acesta. Codul se atribuie conform
Regulamentului Comisiei (CE) nr. 65/2004  din 14 ianuarie 2004 de stabilire a unui
sistem de elaborare şi alocare a unor identificatori unici pentru
organismele modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al
Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 10 din 16 ianuarie 2004;
- locaţie - locul unde are loc introducerea deliberatã în mediu a
organismelor modificate genetic;
-   - operator - orice persoanã juridicã autorizatã care desfãşoarã activitãţi
ce implicã organisme modificate genetic.
- organism - orice entitate biologicã capabilã de reproducere sau de transfer
de material genetic;
- - probã de control, probã-martor - conform art. 2 pct. 11 din
Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi
furajele, modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 268 din 18 octombrie 2003. Se prelevã pentru certificarea
tipului de modificare geneticã; - probã de control, probã-martor -
conform art. 2 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind
produsele alimentare şi furajele, modificate genetic, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 268 din 18 octombrie 2003. Se prelevã
pentru certificarea tipului de modificare geneticã;

218
 - microorganism - conform art. 2 pct. 43 din Ordonanţa de urgenţã a
Guvernului nr. 195/2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea
nr. 265/2006; - orice entitate microbiologica, celulara sau necelulara,
capabila de replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv
virusurile, viroizii si celulele vegetale si animale in culturi;
- modificare geneticã/transformare geneticã - modificarea informaţiei
genetice ereditare naturale a unui organism, prin utilizarea tehnicilor de
modificare geneticã;
-organism modificat genetic - orice organism viu, cu excepţia fiinţelor
umane, al cãrui material genetic a fost modificat într-un mod diferit de cel
natural, altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturalã. În sensul
acestei definiţii:
a) modificarea geneticã se produce prin utilizarea cel puţin a tehnicilor
specificate în anexa nr. 1A partea 1;
 b) tehnicile menţionate în anexa nr. 1A partea 2 nu sunt considerate ca
determinând o modificare geneticã;
- introducere deliberatã în mediu - orice introducere intenţionatã în mediu
a unui organism modificat genetic sau a unei combinaţii de organisme
modificate genetic, pentru care nu se iau mãsuri specifice de izolare pentru a se
limita contactul lor cu populaţia şi cu mediul şi pentru a asigura un nivel ridicat
de siguranţã a acestora;
  -introducere pe piaţã - punerea la dispoziţie a organismelor modificate
genetic, contra cost sau gratuit, unor persoane autorizate pentru activitãţi cu
organisme modificate genetic, reprezentând introducere deliberatã în mediu care
se supune cerinţelor prevãzute la cap. III. În sensul prezentei ordonanţe de
urgenţã, nu este consideratã introducere pe piaţă
a) punerea la dispoziţie a microorganismelor modificate genetic, inclusiv
a colecţiilor de culturi, pentru activitãţile reglementate prin Directiva Consiliului

219
90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor
modificate genetic, amendatã prin Directiva 98/81/CE;
 b) punerea la dispoziţie a organismelor modificate genetic, altele decât
microorganismele menţionate la lit. a), pentru a fi utilizate exclusiv pentru
activitãţi în care sunt luate mãsuri de izolare stricte, adecvate pentru a limita
contactul cu acestea şi a asigura un nivel ridicat de siguranţã pentru populaţie, în
general, şi pentru mediu, mãsurile trebuind sã se bazeze pe aceleaşi principii
privind izolarea, conform Directivei 98/81/CE, care amendeazã Directiva
90/219/CEE;
    c) punerea la dispoziţie a organismelor modificate genetic pentru a fi utilizate
exclusiv pentru introducerile deliberate în mediu, care se supun cerinţelor
prevãzute de această lege.
- mişcarea transfrontierã înseamnă deplasarea intenţionatã a organismelor
modificate genetic, respectiv introducerea pe teritoriul naţional, exportul
în afara Comunitãţii Europene şi tranzitul frontierã-frontierã;
Prevederile legislației naționale se completeazã cu:
    a) prevederile adoptat la Montreal la 29 ianuarie 2000 Protocolului de la
Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologicã
(semnatã la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro),, ratificat prin Legea nr.
59/2003;
    b) prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr.

1.946/2003 din 15 iulie 2003 privind mişcarea transfrontierã a organismelor

modificate genetic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 287
din 5 noiembrie 2003 şi denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003;

    c) dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind

protecţia mediului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr.
265/2006;
    d) prevederile legislaţiei referitoare la produsele de protecţie a plantelor;
    e) prevederile legislaţiei privind înregistrarea soiurilor şi hibrizilor de
220
 plante modificate genetic, coexistenţa culturilor de plante superioare
modificate genetic cu cele ecologice şi convenţionale, autorizarea
cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
Ordonanţã de urgenţã nu se aplicã:
 a) organismelor obţinute prin tehnicile de modificare geneticã prevãzute în
anexa nr. 1B;
  b) activitãţii de transport al organismelor modificate genetic pe calea feratã, pe
drumurile publice, pe cãile de navigaţie interioare, pe mare sau prin aer, cu
excepţia prevederilor privind evaluarea riscului şi planul de urgenţã;
 c) mãsurilor care se iau în cazul unui eventual accident în timpul unei activitãţi
cu organisme modificate genetic, în condiţii de izolare;
 d) operaţiunilor de comerţ şi mişcãrii transfrontierã a organismelor modificate
genetic, care sunt reglementate prin alte acte normative;
 e) autorizãrii introducerii pe piaţã a alimentelor şi/sau hranei pentru animale,
care constau din sau conţin şi/sau sunt produse din organisme modificate genetic
definite conform prezentei ordonanţe de urgenţã;
  f) autorizãrii introducerii pe piaţã şi mişcãrii transfrontiere a medicamentelor
de uz uman şi veterinar, conţinând organisme modificate genetic sau constând
din organisme modificate genetic ori o combinaţie de organisme modificate
genetic, care sunt reglementate prin legislaţia specificã;
g) utilizãrii organismelor modificate genetic şi a produselor modificate genetic,
din momentul în care nu mai au capacitate de replicare sau de transfer de
material genetic.
Activitãţile se supun prevederilor legislaţiei privind alimentele şi hrana
pentru animale, modificate genetic, iar autoritatea competentã pentru acest
domeniu este autoritatea publicã centralã pentru siguranţa alimentarã.
Autorizarea introducerii pe piaţã a acestor organisme modificate genetic ca atare
sau componente ale unor produse se face dupã ce au fost autorizate pentru
introducerea lor în mediu.
221
 În conformitate cu principiul precauţiei, pentru evitarea efectelor adverse
asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului, este interzisã :
-introducerea deliberatã în mediu a unui organism modificat genetic în
scop de cercetare-dezvoltare sau în orice alte scopuri decât introducerea pe
piaţã,
- fãrã respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia prevãzutã la alin. (1).
- parte componentã a unui produs, fãrã autorizaţie emisã de autoritatea
competentã, în conformitate cu prevederile cap. III, sau fãrã autorizaţie
emisã de un alt stat membru.
- folosirea unui produs care nu respectã condiţiile din autorizaţie
- (dacã etichetarea şi ambalarea nu respectã condiţiile din autorizaţia
- introducerea pe piaţã dacã nu se face cu respectarea prevederilor cap. III.
- efectuarea oricãrei mişcãri transfrontierã de organisme modificate genetic,
ca atare sau parte componentã a unui produs, dacã nu se face cu
respectarea condiţiilor impuse prin prezenta ordonanţã de urgenţã
Orice persoanã care transmite o notificare trebuie sã procedeze în prealabil
la efectuarea unei evaluãri a riscurilor asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, cu
respectarea prevederilor naționale şi a legislaţiei comunitare specifice, care
include o descriere a metodelor utilizate şi referiri la metode standardizate sau
recunoscute internaţional, precum şi referiri bibliografice.
Evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului se realizeazã de
cãtre organisme ştiinţifice independente sau experţi independenţi, autorizaţi sau
atestaţi conform legislaţiei.
Persoana prevãzutã la alin. (1) este responsabilã pentru exactitatea
informaţiilor incluse în notificare şi în toate documentele transmise autoritãţilor
naţionale şi comunitare în procedura de autorizare.
Comisia pentru securitate biologicã examineazã din punct de vedere
ştiinţific studiul privind evaluarea riscului pentru sãnãtatea umanã şi mediu şi

222
emite un aviz ştiinţific pentru introducerea deliberatã în mediu a organismului
modificat genetic supus procedurii de autorizare..
Autoritatea competentã informeazã şi consultã publicul, primeşte informaţiile
de la Comisia pentru securitate biologicã şi autoritãţile implicate şi asigurã
transmiterea informaţiilor şi/sau a deciziilor luate în aplicarea prezentei
ordonanţe de urgenţã, dupã caz, cãtre autoritãţile implicate, cãtre Comisia pentru
securitate biologicã, cãtre public şi cãtre notificator.
 Deciziile finale ale autoritãţii competente, se emit dupã consultarea
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului.
 Autoritatea competentã şi organul de control publicã pe adresa proprie de
internet, cel mai târziu la sfârşitul primului trimestru al fiecãrui an, un raport
asupra activitãţilor din anul anterior. Acest raport trebuie avizat în prealabil
de autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului.
Orice operator care utilizeazã organisme modificate genetic sau
desfãşoarã activitãţi de introducere deliberatã în mediu şi/sau de
introducere pe piaţã, import, export, tranzit, depozitare, manipulare,
transport ale unui astfel de organism modificat genetic sau ale unei
combinaţii de organisme modificate genetic, ca atare sau componentã/e
a/ale unui produs, trebuie sã ia mãsuri pentru ca activitãţile desfãşurate sã
nu producã efecte adverse asupra sãnãtãţii umane, animale şi mediului.
Operatorul este obligat sã nominalizeze un responsabil privind problemele
de biosecuritate sau sã asigure colaborarea cu un consultant extern, cu
pregãtire profesionalã în domeniul biosecuritãţii, legislaţia în vigoare
privind protecţia mediului şi legislaţia privind securitatea muncii.
 Organismele modificate genetic conţinând gene de rezistenţã la antibiotice,
folosite în tratamentul afecţiunilor umane sau veterinare, care pot avea
efecte adverse asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului,, nu pot fi
introduse pe piaţã, dacã este dovedit cã acestea au fost inserate prin
modificare geneticã.
223
 Crearea cadrului naţional de biosecuritate se realizeazã prin
participarea şi colaborarea dintre:
    a) autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului;
    b) Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului;
 c) Comisia pentru securitate biologicã;
 d) Garda Naţionalã de Mediu;
    e) autoritãţi implicate, respectiv autoritatea publicã centralã pentru
agriculturã, autoritatea centralã sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa
alimentelor, autoritatea publicã centralã pentru sãnãtate, autoritatea publicã
centralã pentru protecţia consumatorilor şi autoritatea publicã centralã pentru
educaţie, cercetare şi tineret.
 Autoritatea competentã este Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului,
care are urmãtoarele responsabilitãţi:
 a) asigurã conformarea la orice prevederi în domeniu, sens în care:
    1. colaboreazã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului şi
organul de control
 2. primeşte, gestioneazã şi evalueazã conţinutul tehnic al notificãrii;
    3. consultã, în procesul decizional, autoritãţile implicate şi Comisia pentru
securitate biologicã;
4. menţine legãtura cu notificatorul;
  5. consultã şi informeazã publicul în procesul decizional, cu respectarea
legislaţiei în vigoare privind accesul publicului la informaţii şi privind
confidenţialitatea;
    6. emite autorizaţiile/acordurile conform prezentei ordonanţe de urgenţã, le
revizuieşte, le suspendã sau le retrage;
7. informeazã autoritãţile, publicul despre revizuirea, suspendarea sau retragerea
autorizaţiilor/acordurilor, precum şi despre eventuale accidente;
 8. elaboreazã proceduri, ghiduri în colaborare cu autoritãţile implicate şi
instituţiile cu responsabilitãţi în domeniu;
224
    9. colaboreazã cu autoritãţile naţionale şi comunitare în procesul de autorizare
a organismelor modificate genetic pentru utilizare directã ca aliment sau hranã
pentru animale ori ca medicamente şi produse de uz uman sau veterinar, dupã
caz, dacã necesitã o evaluare a riscului asupra mediului;
10. colaboreazã cu notificatorul, cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia
mediului, cu Comisia pentru securitate biologicã şi cu autoritãţile prevãzute la
alin. (4) şi (6), în cazuri de urgenţã, pentru minimizarea riscului asupra mediului
şi sãnãtãţii umane;
  b) asigurã secretariatul Comisiei pentru securitate biologicã;
    c) asigurã funcţionarea unui laborator naţional pentru detecţia şi identificarea
organismelor modificate genetic;
    d) asigurã, împreunã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului,
colaborarea cu laboratoarele din reţeaua laboratoarelor de referinţã pentru
organisme modificate genetic din Uniunea Europeanã;
    e) realizeazã şi gestioneazã Registrul naţional privind informaţia despre
modificãrile genetice din organismele modificate genetic, prevãzut la art. 48
alin. (4), şi Registrul privind locaţiile pentru introducerea deliberatã în mediu,
 f) realizeazã şi gestioneazã baza de date pentru funcţionarea BCH la nivel
naţional;
    g) realizeazã şi gestioneazã Registrul electronic privind notificãrile primite şi
respinse, acordurile emise, autorizaţiile emise ca şi al autorizaţiilor revizuite,
suspendate şi reînnoite;
 h) realizeazã şi gestioneazã Registrul pentru evidenţa electronicã a informaţiei
privind importul, exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic
    i) soluţioneazã solicitãrile transmise de autoritatea publicã centralã pentru
protecţia mediului, în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã, pentru
asigurarea cadrului naţional de biosecuritate şi colaborarea cu organismele
comunitare şi Comisia Europeanã;

225
  j) asigurã schimbul de informaţii cu Comisia Europeanã, cu alte organisme
comunitare şi cu statele membre, cu consultarea autoritãţii publice centrale
pentru protecţia mediului.
 Comisia pentru securitate biologicã- structură și atribuții:
Comisia pentru securitate biologicã se compune din 12 membri titulari şi
4 membri supleanţi, specializaţi în domeniile reglementate prin prezenta
ordonanţã de urgenţã, care deţin titluri academice şi/sau universitare şi sunt
personalitãţi ştiinţifice consacrate. Membrii Comisiei pentru securitate biologicã
provin din urmãtoarele instituţii:
   - 3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia Românã şi/sau din
instituţiile aflate în subordinea acesteia;
-3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia de Ştiinţe Agricole
şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi/sau din instituţiile aflate în
subordinea/coordonarea acesteia;
- 3. membri titulari şi un membru supleant, din Academia de Ştiinţe Medicale
şi/sau din instituţiile aflate în subordinea/ coordonarea acesteia;
 -3. membri titulari şi un membru supleant, din universitãţi şi institute de
cercetare-dezvoltare cu profil biologic, agricol, medical, protecţia mediului şi
alte domenii conexe;
Atribuţiile Comisiei şi modul de organizare şi funcţionare ale acesteia sunt
următoarele:
 1. evalueazã notificãrile din punct de vedere ştiinţific, sub aspectul evaluãrii
riscurilor asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, al managementului riscului, al
mãsurilor de intervenţie în caz de urgenţã, al planului de monitorizare şi al
metodelor de detecţie şi identificare a organismelor modificate genetic;
    2. emite un aviz ştiinţific. Avizele şi procesele-verbale ale întrunirilor nu
sunt confidenţiale şi se transmit autoritãţii competente, pe suport de hârtie şi
în format electronic, în limbile românã şi englezã;

226
     3. emite alte avize ştiinţifice, la solicitarea autoritãţii competente sau a
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului;
 4. colaboreazã cu autoritatea competentã, cu autoritatea publicã centralã
pentru protecţia mediului şi cu organul de control pentru stabilirea mãsurilor
necesare în situaţia unor riscuri majore sau pentru aplicarea clauzei de
salvgardare;
    5. solicitã informaţii notificatorului, autoritãţilor implicate, organismelor
comunitare şi informeazã autoritatea competentã despre aceasta;
    6. colaboreazã cu autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului în
elaborarea de politici şi strategii de biosecuritate şi în elaborarea de acte
normative;
    7. colaboreazã cu autoritatea competentã în elaborarea de ghiduri, în aplicarea
prezentei ordonanţe;
    8. colaboreazã cu organisme similare din alte state membre, cu experţi
naţionali sau internaţionali în exercitarea atribuţiilor conform prezentului act
normativ.
Condițiile de notificare nu se aplicã în cazul medicamentelor şi
produselor de uz uman, care constau din sau conţin organisme modificate
genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, definite conform art. 2 alin.
(1), dacã introducerea lor deliberatã în mediu, în alte scopuri decât acela de
introducere pe piaţã, este autorizatã cu îndeplinirea urmãtoarelor cerinţe:
 a) evaluarea specificã a riscului pentru sãnãtatea umanã şi pentru mediu, în
conformitate cu anexa nr. 2 şi pe baza tipului de informaţii prevãzute în
anexa nr. 3, fãrã a se aduce atingere cerinţelor suplimentare prevãzute de
legislaţia comunitarã în domeniu;
 b) obţinerea de la autoritatea competentã, anterior introducerii, a unei
autorizaţii privind introducerea deliberatã în mediu;
c) elaborarea unui plan de monitorizare în conformitate cu pãrţile relevante ale
anexei nr. 3, în vederea identificãrii efectelor pe care unul sau mai multe
227
organisme modificate genetic le are/au asupra sãnãtãţii umane sau asupra
mediului;
    d) cerinţele legate de abordarea unor noi informaţii, informarea publicului,
informaţia privind rezultatele introducerilor de organisme modificate genetic şi
schimbul de informaţii, cel puţin echivalente cu cele prevãzute în prezenta
ordonanţã de urgenţã şi în mãsurile luate în conformitate cu aceasta.
I. Procedura standard de autorizare
A.Notificarea
   Orice operator, înainte de introducerea deliberatã în mediu a unui
organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme în
România, trebuie sã transmitã o notificare autoritãţii competente în vederea
obţinerii autorizaţiei
Notificarea trebuie sã conţinã:
a) cererea de autorizare, care precizeazã tipul de organisme modificate
genetic şi activitatea propusã;
 b) dovada achitãrii tarifului pentru evaluarea dosarului de notificare;
 c) dosarul tehnic conţinând informaţiile specificate în anexa nr. 3, necesare
pentru realizarea evaluãrii riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului, ca
urmare a introducerii deliberate în mediu a unui organism modificat genetic
sau a unei combinaţii de asemenea organisme, respectiv:
 1. informaţii de ordin general;
2. informaţii privind organismele modificate genetic;
3. locaţia/locaţiile unde are/au loc introducerea/introducerile deliberatã/
deliberate în mediu;
3^1. numai datele prezentate de cãtre notificator la art. 13 alin. (2) pct. 3 cu
privire la locaţia/locaţiile introducerii deliberate în mediu pot fi fãcute publice, şi
anume locaţia/locaţiile cu referire la unitatea administrativ-teritorialã. Celelalte
date prezentate de cãtre notificator sunt considerate confidenţiale şi pot fi puse la

228
dispoziţia celorlalte autoritãţi şi a publicului numai la solicitarea scrisã şi
motivatã a acestora;
4. informaţii privind condiţiile de introducere şi mediul potenţial receptor,
specifice fiecãrei locaţii
5. informaţii privind interacţiunile dintre organismele modificate genetic şi
mediu;
 6. un plan de monitorizare, pentru a identifica efectele pe care le pot avea
organismele modificate genetic asupra sãnãtãţii umane şi asupra mediului;
7. informaţii privind controlul intern, monitorizarea, metodele de remediere,
gestionarea deşeurilor, planurile de intervenţie în caz de urgenţã şi, dupã caz,
rapoartele notificatorului;
    8. o anexã conţinând eventuale date confidenţiale
 9. informaţii rezultate din experienţa obţinutã din introduceri ale aceluiaşi
organism modificat genetic sau aceleiaşi combinaţii de asemenea organisme,
a cãrui/cãrei notificare este în curs sau pentru care notificarea a fost transmisã
sau este transmisã, în interiorul, fie în exteriorul Comunitãţii Europene.
    d) rezumatul notificãrii, întocmit conform reglementãrilor naţionale şi
comunitare;
    e) evaluarea riscului asupra sãnãtãţii umane şi a mediului
    f) declaraţia pe propria rãspundere, completatã şi semnatã de notificator,
prin care îşi asumã întreaga responsabilitate pentru orice prejudiciu
 g) informaţia pentru public,
(3) Notificatorul poate sã facã trimitere la date sau rezultate din notificãrile
transmise anterior de cãtre alţi notificatori sau sã prezinte orice alte
informaţii suplimentare pe care le considerã relevante, cu condiţia sã
comunice sursa acestora şi ca respectivele informaţii, date şi rezultate, sã nu
fie confidenţiale sau sã existe acordul scris al notificatorilor în cauzã.
    Notificãrile privind introducerea deliberatã în mediu a organismelor
modificate genetic, reprezentând plantele superioare modificate genetic, în
229
 alte scopuri decât introducerea pe piaţã, se transmit pentru consultare şi aviz
de cãtre autoritatea competentã numai Comisiei pentru securitate biologicã
şi autoritãţii publice centrale pentru agriculturã.
Notificatorul este obligat sã asigure probe-martor din organismul modificat
genetic, precum şi metoda de detecţie cãtre reprezentantul legal al organului
de control şi/sau al autoritãţii competente, în vederea efectuãrii de analize
În cazul în care nu se acceptã notificarea, autoritatea competentã
comunicã notificatorului motivele, în scris, iar acesta este obligat ca în
termen de cel mult 10 zile sã completeze informaţia lipsã din dosarul de
notificare.
B. Avizul Comisiei pentru securitate biologicã şi al autoritãţilor implicate
Dupã primirea informaţiilor suplimentare solicitate de la notificator,
autoritatea competentã le transmite Comisiei pentru securitate biologicã
şi/sau autoritãţilor implicate.
 (3) Comisia pentru securitate biologicã este informatã despre observaţiile
formulate de autoritatea competentã sau de cãtre celelalte state membre,
precum şi despre observaţiile publicului
(5) Autoritãţile implicate transmit avizul lor autoritãţii competente în termen de
15 zile de la data primirii avizului Comisiei pentru securitate biologicã Comisia
pentru securitate biologicã transmite avizul fundamentat ştiinţific la autoritatea
competentã
C. Consultarea publicului
(1) În termen de 5 zile de la data începerii procedurii de autorizare autoritatea
competentã publicã pe adresa de internet rezumatul notificãrii, publicul
transmite observaţiile sale cãtre autoritatea competentã, pe durata consultãrii
prevãzute la alin. (2), prin e-mail sau prin poştã
(5) În termen de 10 zile de la încheierea consultãrii publicului, autoritatea
competentã elaboreazã o sintezã a observaţiilor acestuia, pe care o transmite

230
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, autoritãţilor implicate şi
Comisiei pentru securitate biologicã.
Autoritatea competentã stabileşte şi aplicã, dupã consultarea autoritãţii publice
centrale pentru protecţia mediului, mãsurile privind asigurarea participãrii
publicului la luarea deciziei, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
D.      Decizia autorității competente
În termen de cel mult 90 de zile de la data începerii procedurii, stabilitã
conform art. 15 alin. (4), referitor la autorizarea introducerii deliberate în
mediu, în alte scopuri decât introducerea pe piaţã, autoritatea competentã ia
o decizie pe baza avizului fundamentat ştiinţific al Comisiei pentru securitate
biologicã, a avizelor autoritãţilor implicate, a sintezei consultãrii publicului,
precum şi pe baza consultãrii statelor membre
 (  (3) Decizia prevãzutã la alin. (1) poate fi:
  a) favorabilã. Autoritatea competentã elibereazã autorizaţia, care stabileşte
condiţiile introducerii deliberate în mediu, la care notificatorul trebuie sã se
conformeze; sau
    b) nefavorabilã. Autoritatea competentã respinge cererea de autorizare,
dacã introducerea propusã nu îndeplineşte condiţiile impuse prin prezenta
ordonanţã de urgenţã.
(5) Autoritatea competentã informeazã notificatorul, prin scrisoare
recomandatã, referitor la decizia luatã, iar transmiterea autorizaţiei se face
dupã prezentarea de cãtre notificator a dovezii privind achitarea tarifului
prevãzut la alin. (4).
(6) Autoritatea competentã publicã autorizaţia pe adresa sa de internet şi
transmite câte o copie autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului,
Comisiei pentru securitate biologicã, organului de control şi fiecãrei autoritãţi
implicate în procesul decizional, în termen de 7 zile de la data achitãrii tarifului
de cãtre notificator.

231
     (7) Notificatorul poate sã procedeze la introducerea deliberatã în mediu
numai dupã ce a primit autorizaţia din partea autoritãţii competente, cu
condiţia respectãrii acesteia.
(8) Autorizaţia privind introducerea deliberatã în mediu este emisã în limba
românã şi limba englezã. Autorizaţia conţine obligatoriu urmãtoarele
a) informaţii generale privind:
 1. emitentul;
 2. notificatorul, respectiv numele, sediul, adresa, numãrul de înregistrare la
registrul comerţului, codul unic de identificare, datele persoanei de contact;
    b) caracterizarea organismului/organismelor modificat/ modificate genetic;
    c) prezentarea modificãrii genetice;
d) date privind metodele de detecţie şi identificare;
 e) condiţiile în care are loc introducerea, cu menţionarea cerinţelor privind
protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului;
 f) scopul introducerii;
    g) locaţiile aprobate, cu indicarea exactã a suprafeţelor pentru testare;
 h) cerinţele privind etichetarea, dacã este cazul;
 i) cerinţele privind monitorizarea şi raportarea rezultatelor;
 j) obligaţiile notificatorului;
k) obligaţiile operatorilor terţi
 l) durata de valabilitate a autorizaţiei.
 (9) Autorizaţia privind introducerea deliberatã în mediu nu poate fi transferatã
altor persoane.
II.Proceduri simplificate
organismele modificate genetic care corespund criteriilor stabilite în anexa nr.
5 şi pentru care s-a acumulat o experienţã suficientã cu ocazia introducerii lor
în anumite tipuri de ecosisteme, autoritatea competentã, cu aprobarea
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, poate prezenta Comisiei
Europene o propunere motivatã privind aplicarea unor proceduri simplificate ,
232
pe baza unui aviz favorabil din partea Comisiei pentru securitate biologicã şi a
autoritãţilor implicate, dupã caz. Propunerea trebuie sã facã obiectul unei decizii
a Comisiei Europene, care stabileşte cantitatea minimã de informaţii tehnice
conform anexei nr. 3, necesarã pentru evaluarea oricãror riscuri previzibile în
urma introducerii în mediu
     Autoritatea competentã aşteaptã decizia Comisiei Europene, prevãzutã la
alin. (1), timp de 90 de zile de la data transmiterii propunerii, la care se adaugã
perioada de timp în care Comisia Europeanã primeşte observaţiile autoritãţilor
competente ale celorlalte state membre, comentariile publicului şi avizul
comitetelor ştiinţifice comunitare.
Atunci când autoritatea competentã primeşte o propunere din partea Comisiei
Europene, privind aplicarea unor proceduri simplificate, aceasta consultã
Comisia pentru securitate biologicã şi autoritãţile implicate şi transmite
eventuale observaţii la Comisia Europeanã, în termen de 60 de zile. Aceastã
propunere face obiectul unei decizii a Comisiei Europene, care stabileşte
cantitatea minimã de informaţii tehnice conform anexei nr. 3, necesarã pentru
evaluarea oricãror riscuri previzibile în urma introducerii în mediu.
        Decizia Comisiei Europene stabileşte cã introducerea deliberatã a unui
organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme, în
aceeaşi locaţie sau în locaţii diferite
IGestionarea unor modificãri ale condiţiilor de autorizare şi a unor informaţii
noi
În eventualitatea producerii unei/unor modificãri, intenţionate sau nu, a/ale
condiţiilor de autorizare privind o introducere deliberatã în mediu a unui
organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme, care
ar putea avea consecinţe în ceea ce priveşte riscurile pentru sãnãtatea umanã şi
mediu, , notificatorul este obligat ca de îndatã:
    a) sã ia mãsurile necesare pentru protejarea sãnãtãţii umane şi a mediului;
    b) sã informeze fãrã întârziere autoritatea competentã, înainte de orice
233
modificare sau de îndatã ce ia la cunoştinţã despre orice schimbare sau dacã sunt
disponibile informaţii noi;
 c) sã revizuiascã în mod corespunzãtor mãsurile specificate în notificare.
    Atunci când autoritatea competentã intrã în posesia unor informaţii noi,
susceptibile de a avea consecinţe privind riscurile pentru sãnãtatea umanã şi
mediu, în special în situaţiile prezentate la alin. (1), solicitã avizul Comisiei
pentru securitate biologicã şi al autoritãţilor implicate, publicã aceste
informaţii noi pe adresa de internet şi le transmite organului de control şi
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, împreunã cu evaluarea
realizatã de Comisia pentru securitate biologicã
Autoritatea competentã informeazã organul de control, care efectueazã
activitãţi de inspecţie şi control pentru a asigura respectarea deciziilor luate
Notificatorul transmite autoritãţii competente un raport cuprinzând rezultatul
introducerii/introducerilor la Comisia pentru securitate biologicã şi la fiecare
dintre autoritãţile implicate cel mai târziu la data de 15 decembrie a fiecãrui an
în cursul cãruia are loc o introducere deliberatã în mediu a unui organism
modificat genetic, ca atare sau componente ale unor produse. Pentru autoritatea
competentã raportul se transmite atât în limba românã, cât şi în limba englezã.
Autoritatea competentã poate suspenda sau retrage autorizaţia privind
introducerea deliberatã în mediu când condiţiile impuse prin autorizaţie nu sunt
sau nu mai sunt îndeplinite şi nu a putut fi gãsitã nicio soluţie alternativã la
suspendarea/retragerea autorizaţiei de cãtre autoritatea competentã. Dacã este
cazul, se cere, în prealabil, avizul Comisiei pentru securitate
biologică.Suspendarea/retragerea autorizaţiei se face dupã o notificare
prealabilã, prin care se poate acorda un termen pentru îndeplinirea obligaţiilor;
pe perioada suspendãrii desfãşurarea activitãţilor este interzisã.
Schimbul de informaţii între autoritatea competentã şi Comisia Europeanã
privind conţinutul notificãrilor este asigurat de Autoritatea competentã, în

234
termen de 30 de zile de la primire, odată cu rezumatul în limba englezã al
fiecãrei notificãri
Anual, autoritatea competentã transmite Comisiei Europene, în scopul
informãrii autoritãţilor competente din celelalte state membre, lista deciziilor
finale luate pe baza cererilor de autorizare conform registrului prevãzut la art.
11 alin. (3) lit. g), incluzând, dacã este cazul, motivele respingerii notificãrilor,
precum şi rezultatele introducerilor.
Anual, autoritatea competentã transmite Comisiei Europene, cu avizul
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului, o listã a organismelor
modificate genetic care au fost introduse deliberat în mediu, pentru care s-au
aplicat procedurile simplificate, conform prezentei ordonanţe de urgenţã,
precum şi o listã a notificãrilor respinse conform aceleiaşi secţiuni, pentru a fi
transmise autoritãţilor competente ale celorlalte state membre.
 Procedura nu se aplicã niciunui organism modificat genetic, ca atare sau
componentã a unui medicament ori produs medicamentos de uz uman sau
veterinar. Acestea se supun procedurii de autorizare conform Regulamentului
(CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie
2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi
supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei
Agenţii Europene pentru Medicamente, denumit în continuare Regulamentul nr.
(CE) 726/2004.
Ea se poate aplica numai medicamentelor şi produselor modificate genetic
sau constând dintr-un organism modificat genetic pentru care a fost emisã,
de autoritatea competentã privind introducerea deliberatã în mediu, o
autorizaţie privind introducerea deliberatã în mediu pentru scopuri de
cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile cap. II..
 Implementarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea - Mişcarea
transfrontierã a organismelor modificate genetic

235
Importul organismelor modificate genetic are un regim diferit după cum se face
în vederea cultivării sau în vederea transformării
a)în vederea cultivãrii: Importul, pentru prima datã, pentru cultivare
comercialã, al unui produs care conţine sau constã într-un organism modificat
genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, reprezintã introducere pe piaţã
şi poate avea loc numai dacã:
-importatorul a primit, în prealabil, o autorizaţie emisã de cãtre autoritatea
competentã, în conformitate cu cap. III, dacã România este statul în care acest
produs se introduce pentru prima datã pe piaţã; sau
- a fost emisã o autorizaţie pentru organismul modificat genetic sau produsul
modificat genetic, în cauzã, de cãtre autoritatea competentã a unui alt stat
membru, în conformitate cu prevederile cap. III, şi sunt respectate cu stricteţe
condiţiile impuse, inclusiv cele referitoare la mediul şi/sau zonele geografice
precizate în respectiva autorizaţie.
Evenimentul de transformare al organismului modificat genetic importat
trebuie sã se regãseascã în lista produselor modificate genetic aprobate pentru
introducere pe piaţa comunitarã pentru cultivare, conform Registrului comunitar
al organismelor modificate genetic, publicat pe pagina oficialã de internet a
Comisiei Europene.
Importul unui produs conţinând sau constând în organisme modificate
genetic ori o combinaţie de asemenea organisme este permis numai persoanelor
juridice autorizate, în condiţiile legislaţiei în vigoare.Importatorul din România
al unui produs conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o
combinaţie de asemenea organisme este obligat sã notifice comisariatului
judeţean al Gãrzii Naţionale de Mediu în a cãrui jurisdicţie se aflã sediul sãu, cu
cel puţin 7 zile înainte de data presupusã a efectuãrii importului, cantitatea, tipul
acestora şi locul de intrare pe teritoriul României.Introducerea în ţarã a unui
produs conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie
de asemenea organisme, definit conform prezentei ordonanţe de urgenţã, este
236
permisã numai prin punctele de trecere a frontierei de stat unde sunt organizate
posturi de inspecţie la frontierã stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul
mãrfurilor supuse controalelor fito-sanitare, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor.
Persoanele responsabile pentru importul unui organism modificat genetic sau al
unui produs conţinând ori constând în asemenea organisme sau o combinaţie de
asemenea organisme, trebuie să ia toate mãsurile pentru ca activitãţile sã se
desfãşoare fãrã efecte adverse asupra sãnãtãţii umane şi a mediului. Se va
asigura ca aceste organisme, metaboliţii lor şi deşeurile formate sã nu constituie
un pericol pentru mediu şi sãnãtatea umanã.
Importul, pentru prima datã, al unui produs conţinând sau constând în
organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea organisme, definit
conform prezentei ordonanţe de urgenţã, şi care urmeazã sã fie folosit direct ca
aliment sau hranã pentru animale sau pentru prelucrare reprezintã introducere pe
piaţã şi poate avea loc numai dacã:
a) importatorul a primit, în prealabil, o autorizaţie emisã de autoritatea
competentã pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003, dacã România este
locul unde s-a introdus notificarea pentru prima datã. În sensul prezentului
articol, autoritatea competentã este Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi
pentru Siguranţa Alimentelor;
 b) a fost emisã o autorizaţie pentru organismul modificat genetic sau produsul
modificat genetic, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003 sau în aplicarea
Directivei (CE) 18/2001, de cãtre autoritatea competentã a unui alt stat membru, iar
evenimentul de transformare al organismului în cauzã se regãseşte în lista
produselor modificate genetic aprobate pentru introducere pe piaţa comunitarã
pentru utilizare ca aliment şi hranã pentru animale, din Registrul comunitar al
alimentelor şi furajelor modificate genetic, publicat pe pagina oficialã de
internet a Comisiei Europene.

237
  Importurile de organisme modificate genetic în vederea introducerii deliberate
în mediu în scop de cercetare-dezvoltare şi în orice alte scopuri decât
introducerea pe piaţã se fac cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în
vigoare privind etichetarea şi trasabilitatea şi cu respectarea regimului stabilit
    Produsele conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori
o combinaţie de asemenea organisme se manipuleazã, eticheteazã şi ambaleazã
cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare.Pe tot parcursul transportului
unui produs conţinând ori constând în organisme modificate genetic sau o
combinaţie de asemenea organisme, de la exportator la importator, acesta trebuie
sã fie însoţit de un document care se completeazã prin grija exportatorului, se
prezintã, obligatoriu, autoritãţii vamale de cãtre operatorul implicat sau
reprezentantul sãu legal şi se transmite destinatarului mãrfii care face obiectul
mişcãrii transfrontierã. De asemenea, se transmite, în copie, autoritãţii
competente, cu cel puţin 7 zile înainte de data efectuãrii mişcãrii transfrontierã.
Exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic ori o combinaţie de
asemenea organisme este permis numai pentru organisme modificate genetic
autorizate şi se realizeazã cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr.

1.946/2003.

Operatorul care intenţioneazã sã exporte în afara Comunitãţii un produs

conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de
asemenea organisme este obligat sã notifice comisariatului judeţean al Gãrzii
Naţionale de Mediu în a cãrui jurisdicţie se aflã sediul sãu, cu cel puţin 7 zile
înainte de data propusã pentru efectuarea exportului, tipul de organism modificat
genetic, cantitatea şi punctul de trecere a frontierei de stat pentru ieşirea de pe
teritoriul României, precum şi copia autentificatã, în limba românã şi englezã, a
acordului emis de autoritatea competentã a pãrţii importatoare.
     Exportul şi tranzitul organismelor modificate genetic sunt permise numai prin
punctele de trecere a frontierei de stat unde sunt organizate posturi de inspecţie
la frontierã stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul mãrfurilor supuse
238
controalelor fito-sanitare, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
    Persoanele responsabile pentru exportul şi/sau tranzitul unui produs conţinând
sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea
organisme asigurã respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã,
luând toate mãsurile pentru ca activitãţile sã se desfãşoare fãrã efecte adverse
asupra sãnãtãţii umane şi a mediului.
Exportatorul asigurã cã pe tot parcursul transportului unui produs
conţinând sau constând în organisme modificate genetic ori o combinaţie de
asemenea organisme, pânã la importator, produsul este însoţit de un document al
cãrui conţinut este stabilit prin ordinul prevãzut la art. 63, cu respectarea
prevederilor art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003.
 Operatorul care solicitã tranzitul organismelor modificate genetic are
obligaţia sã foloseascã mijloace de transport asigurate împotriva oricãrei
rãspândiri accidentale în mediu a acestora sau a produselor modificate genetic,
precum şi sã se asigure împotriva pierderii mijlocului de transport pe parcursul
urmat de acesta, astfel încât sã previnã orice efect advers potenţial asupra
mediului şi a sãnãtãţii umane.
În activitatea de control al mãrfurilor care fac obiectul importului, exportului
şi al tranzitului şi care conţin sau constau într-un organism modificat genetic ori
o combinaţie de asemenea organisme, autoritatea vamalã colaboreazã cu Garda
Naţionalã de Mediu şi cu autoritãţile şi instituţiile implicate, conform
competenţei acestora.
Autoritatea competentã asigurã, sub forma unui registru, o evidenţã în format
electronic a informaţiei privind importurile, exporturile şi tranzitul
organismelor modificate genetic, în colaborare cu Autoritatea Naţionalã a
Vãmilor.Operatorii economici importatori, exportatori şi care tranziteazã
teritoriul naţional al României cu produse conţinând sau constând în
organisme modificate genetic ori o combinaţie de asemenea organisme sunt
obligaţi sã prezinte autoritãţilor de control, la solicitarea acestora, documente
239
 care demonstreazã natura produselor utilizate, sub aspectul modificãrii
genetice, sã punã la dispoziţie probe martor şi/sau sã permitã prelevarea de
probe de control.
 La solicitarea autoritãţilor care au atribuţii în domeniul organismelor
modificate genetic, reglementate prin prezentul act normativ, autoritatea
vamalã transmite date statistice referitoare la importul/exportul/tranzitul
mãrfurilor modificate şi nemodificate genetic, având aceeaşi încadrare
tarifarã.
    Rãspunderea pentru prejudicii aduse sãnãtãţii umane şi mediului
 (1) Orice persoanã care produce organisme modificate genetic sau
desfãşoarã activitãţi de introducere deliberatã în mediu şi/sau de introducere
pe piaţã sau de import, export, tranzit sau depozitare, manipulare sau
transport al acestora sau a unei combinaţii de asemenea organisme, ca atare
sau componentã/e a/ale unui produs este rãspunzãtoare, conform legislaţiei în
vigoare, pentru orice prejudiciu adus persoanelor, proprietãţii, mediului şi
sãnãtãţii umane, ca urmare a acestor activitãţi.
  Rãspunderea pentru un prejudiciu adus mediului şi remedierea unui
eventual prejudiciu adus prin activitãţile cu organisme modificate genetic se
realizeazã conform legislaţiei în vigoare, naţionale, comunitare şi
internaţionale.
    Autoritatea competentã realizeazã şi gestioneazã, în baza prezentei
ordonanţe de urgenţã, un sistem informatic, care asigurã baza de date
conform cerinţelor prezentului act normativ, inclusiv pentru comunicarea cu
Comisia Europeanã şi statele membre în procesul de autorizare şi de
raportare privind organismele modificate genetic, precum şi pentru
comunicarea cu celelalte autoritãţi, funcţionarea Comisiei pentru securitate
biologicã, informarea şi consultarea publicului.

1.Regimul juridic al deșeurilor

240
 Prin Legea nr. 6/1991 România a aderat la Convenţia de la Basel privind
controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării
acestora iar ulterior a adoptat Legea nr. 265/2002 pentru acceptarea
amendamentelor la Convenţia de la Basel.
În sensul Convenţiei de la Basel, deşeurile “reprezintă subtanţele sau
obiectele care sunt eliminate, urmează a a fi eliminate sau este necesar să fie
eliminate în conformitate cu legislaţia naţională”. Convenţia prevede categoriile
de deşeuri considerate periculoase şi care urmează a fi supuse controlului în
cazul transportului peste frontieră:
cele de natură chimică provenite din spitale, centre medicale, producţia
farmaceutică;deşeuri petroliere; uleiuri minerale; deşeuri de natură explozivă.
Părţile la Convenţie consideră că traficul ilicit de deşeuri periculoase sau alte
reziduuri este infracţiune.
Legislația națională.
Conform Legii protecţiei mediului, gestionarea deşeurilor trebuie efectuată cu
respectarea condiţiilor de protecţie a sănătăţii populaţiei şi a mediului şi să fie
conformă şi cu legislaţia specifică în vigoare.
Legislația specifică: În prezent este în vigoare Legea 211/2011 privind
regimul deseurilor,publicata in Monitorul Oficial nr. 837 din 25 noiembrie 2011
Legea prevede că gestionarea deseurilor trebuie sa se realizeze fara a pune
in pericol sanatatea umana si fara a dauna mediului, in special:
a) fara a genera riscuri pentru aer, apa, sol, fauna sau flora;
b) fara a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
c) fara a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.
Legea face o ierarhie a deșeurilor (art.4) în functie de ordinea prioritatilor in
cadrul legislatiei si al politicii in materie de prevenire a generarii si de gestionare
a deseurilor, dupa cum urmeaza:
a) prevenirea;
241
b) pregatirea pentru reutilizare;
c) reciclarea;
d) alte operatiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetica;
e) eliminarea.
Aplicarea ierarhiei deseurilor are ca scop incurajarea actiunii in materie de
prevenire a generarii si gestionarii eficiente si eficace a deseurilor, astfel incat sa
se reduca efectele negative ale acestora asupra mediului.
Subproduse. Este considerat subprodus, si nu deseu, o substanta sau un obiect
care rezulta in urma unui proces de productie al carui obiectiv principal nu este
producerea acestuia si care indeplineste, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) utilizarea ulterioara a substantei sau a obiectului este certa;
b) substanta sau obiectul poate fi utilizat direct, fara a fi supus unei alte
prelucrari suplimentare celei prevazute de practica industriala obisnuita;
c) substanta sau obiectul este produs ca parte integranta a unui proces de
productie;
d) utilizarea ulterioara este legala, in sensul ca substanta sau obiectul
indeplineste toate cerintele relevante referitoare la produs, la protectia mediului
si protectia sanatatii pentru utilizarea specifica si nu va produce efecte globale
nocive asupra mediului sau a sanatatii populatiei..
Incetarea statutului de deseu are loc cazul in care anumite categorii de deseuri
au trecut printr-o operatiune prevazuta in anexa nr. 3 si daca indeplinesc
criteriile specifice stabilite de Comisia Europeana. Deseurile care inceteaza sa
mai fie considerate deseuri, inceteaza sa mai fie considerate deseuri in scopul
atingerii obiectivelor de valorificare si reciclare prevazute de Hotararea
Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de
ambalaje, cu modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr.
2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, cu
modificarile si completarile ulterioare, Hotararea Guvernului nr. 1.037/2010
privind deseurile de echipamente electrice si electronice, Hotararea Guvernului
242
nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de
baterii si acumulatori, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de
alte acte normative.
In lipsa criteriilor stabilite la nivel comunitar, autoritatea publica centrala
pentru protectia mediului poate decide, prin ordin al ministrului, pentru fiecare
caz, daca un anumit deseu a incetat sa fie considerat ca atare, pe baza unor studii
de evaluare a impactului social/economic si asupra mediului, realizate de aceasta
sau de orice alta autoritate/institutie de la nivel national ori european, cu
respectarea urmatoarelor conditii:
a) substanta sau obiectul este utilizat in mod curent pentru indeplinirea unor
scopuri specifice;
b) exista o piata sau cerere pentru substanta ori obiectul in cauza;
c) substanta sau obiectul indeplineste cerintele tehnice pentru indeplinirea
scopurilor specifice si respecta legislatia si normele aplicabile produselor;
d) utilizarea substantei sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra
mediului sau sanatatii populatiei.
Lista deseurilor aprobata de catre Comisia Europeana se preia in legislatia
nationala prin hotarare a Guvernului.
Lista deseurilor este obligatorie pentru a determina daca un deseu trebuie
considerat deseu periculos.Includerea unui obiect sau a unei substante pe lista nu
inseamna ca respectivul obiect ori respectiva substanta se considera ca fiind
deseu in orice imprejurare.
O substanta sau un obiect este considerat deseu numai in cazul in care
corespunde definitiei prevazute la pct. 9 din anexa nr. 1.
Se exclud din domeniul de aplicare al acestei legi urmatoarele:
a) efluentii gazosi emisi in atmosfera si dioxidul de carbon captat si transportat
in scopul stocarii geologice si stocat geologic potrivit prevederilor Directivei
2009/31/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2009
privind stocarea geologica a dioxidului de carbon si de modificare a Directivei
243
85/337/CEE a Consiliului, precum si a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE,
2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE si a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006
ale Parlamentului European si ale Consiliului sau exclusi din domeniul de
aplicare a respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceasta;
b) solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate si cladiri legate
permanent de sol;
c) solurile necontaminate si alte materiale geologice naturale excavate in
timpul activitatilor de constructie, in cazul in care este cert ca respectivul
material va fi utilizat pentru constructii in starea sa naturala si pe locul de unde a
fost excavat;
d) deseurile radioactive;
e) explozibilii declasati;
f) materiile fecale, paiele si alte resturi vegetale nepericuloase provenite din
agricultura sau silvicultura si care sunt folosite in agricultura ori silvicultura sau
pentru producerea de energie din biomasa prin procese ori metode care nu
dauneaza mediului si nu pun in pericol sanatatea populatiei.
De asemenea se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, in
masura in care sunt reglementate prin alte acte normative, urmatoarele:
a) apele uzate;
b) subprodusele de origine animala, inclusiv produse transformate care intra sub
incidenta Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European si al
Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind
subprodusele de origine animala care nu sunt destinate consumului uman, cu
exceptia produselor care urmeaza sa fie incinerate, depozitate sau utilizate intr-o
instalatie de producere a biogazului ori a compostului;
c) carcasele de la animalele care au decedat in orice alt mod decat prin
sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei
epizootii si care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.774/2002;
244
d) deseurile rezultate in urma activitatilor de prospectare, extractie, tratare si
stocare a resurselor minerale, precum si a exploatarii carierelor care intra sub
incidenta Hotararii Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deseurilor din
industriile extractive.
Tot astfel se exclud sedimentele depuse in apele de suprafata in scopul
gestionarii apelor si a cailor navigabile sau al prevenirii inundatiilor, al atenuarii
efectelor inundatiilor si secetei ori asanarii terenurilor in cazul in care se face
dovada ca respectivele sedimente sunt nepericuloase.
Producatorii si detinatorii de deseuri persoane juridice sunt obligati sa
incadreze fiecare tip de deseu generat din propria activitate in lista deseurilor
În acest sens sunt obligati sa efectueze si sa detina o caracterizare a
deseurilor periculoase generate din propria activitate si a deseurilor care pot fi
considerate periculoase din cauza originii sau compozitiei, in scopul
determinarii posibilitatilor de amestecare, a metodelor de tratare si eliminare a
acestora.
In cazul unui tip de deseu care se incadreaza potrivit listei deseurilor sub
doua coduri diferite in functie de posibila prezenta a unor caracteristici
periculoase - codurile marcate cu asterisc, incadrarea ca deseu nepericulos se
realizeaza de catre producatorii si detinatorii de astfel de deseuri numai in baza
unei analize a originii, testelor, buletinelor de analiza si a altor documente
relevante.
Toate unitatile sau intreprinderile care desfasoara activitati de tratare a
deseurilor sunt obligate sa obtina o autorizatie/autorizatie integrata de mediu
emisa de catre autoritatile competente pentru protectia mediului.
Producatorii si detinatorii de deseuri autoritati publice de aparare, ordine
publica si siguranta nationala sunt obligati sa incadreze in codurile prevazute in
anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii
deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile

245
periculoase, cu completarile ulterioare, fiecare tip de deseu generat de propria
activitate, pe baza reglementarilor specifice pentru gestionarea deseurilor.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului notifica Comisiei
Europene, cu celeritate, deseurile considerate ca fiind periculoase si care nu
figureaza pe lista deseurilor si le consemneaza in raportul furnizand Comisiei
Europene toate informatiile relevante.
Reclasificarea deseurilor periculoase ca deseuri nepericuloase nu se poate
realiza prin diluarea sau amestecarea acestora in scopul de a diminua
concentratiile initiale de substante periculoase pana la un nivel mai mic decat
nivelul prevazut pentru ca un deseu sa fie definit ca fiind periculos.
Raspunderea extinsa a producatorului.In vederea prevenirii, reutilizarii,
reciclarii si a altor tipuri de valorificare a deseurilor, autoritatea publica centrala
pentru protectia mediului promoveaza sau, dupa caz, propune masuri cu caracter
legislativ ori nelegislativ prin care producatorul produsului, persoana fizica
autorizata sau persoana juridica ce, cu titlu profesional, proiecteaza, produce,
prelucreaza, trateaza, vinde ori importa produse este supus unui regim de
raspundere extinsa a producatorului, ce presupune:
a) incurajarea adoptarii, inca din faza de proiectare a produselor, a unor
solutii care sa reduca impactul asupra mediului si generarea de deseuri in
procesul de fabricatie si pe perioada de utilizare a produselor si care sa asigure
respectarea legii atunci cand acestea devin deseuri;
b) incurajarea productiei si comercializarii de produse cu utilizari
multiple, durabile din punct de vedere tehnic si care, dupa ce devin deseuri, pot
fi valorificate in mod corespunzator si a caror eliminare este compatibila cu
principiile de protectie a mediului;
c) acceptarea produselor returnate si a deseurilor rezultate dupa ce
produsele nu mai sunt folosite si asigurarea gestionarii ulterioare a acestora fara
a crea prejudicii asupra mediului sau sanatatii populatiei, precum si asumarea
raspunderii financiare;
246
 d) punerea la dispozitia publicului a informatiilor disponibile cu privire la
caracterul reutilizabil si reciclabil al produselor. 3) In vederea aplicarii
raspunderii extinse a producatorului se iau in considerare fezabilitatea tehnica si
viabilitatea economica, efectele globale asupra mediului si sanatatii populatiei,
precum si impactul social, cu respectarea necesitatii de a asigura buna
functionare a pietei interne.
Raspunderea extinsa a producatorilor se aplica fara a aduce atingere
responsabilitatilor prevazute în legislatiei specifice privind fluxurile de deseuri
si a celei privind produsele.
Valorificarea deseurilor este o obligație impusă de lege. Pentru asigurarea
unui grad inalt de valorificare, producatorii de deseuri si detinatorii de deseuri
sunt obligati sa colecteze separat cel putin urmatoarele categorii de deseuri:
hartie, metal, plastic si sticla.
Operatorii economici care asigura colectarea si transportul deseurilor
prevazute la alin. (1) au obligatia de a asigura colectarea separata a deseurilor si
de a nu amesteca aceste deseuri.
Unitatile si intreprinderile care valorifica deseurile au urmatoarele
obligatii:
a) sa detina spatii special amenajate pentru stocarea deseurilor in conditii
care sa garanteze reducerea riscului pentru sanatatea umana si deteriorarii
calitatii mediului;
b) sa evite formarea de stocuri de deseuri care urmeaza sa fie valorificate,
precum si de produse rezultate in urma valorificarii care ar putea genera
fenomene de poluare a mediului sau care sa prezinte riscuri asupra sanatatii
populatiei;
c) sa adopte cele mai bune tehnici disponibile in domeniul valorificarii
deseurilor, in momentul achizitiei.
. Reutilizarea si reciclarea. Autoritatile administratiei publice centrale cu
atributii in domeniul protectiei mediului adopta sau, dupa caz, propun masuri
247
adecvate pentru promovarea reutilizarii produselor si activitatilor de pregatire a
acestora pentru reutilizare, promovând reciclarea de inalta calitate prin aplicarea
colectarii separate a deseurilor, in masura in care este fezabila din punct de
vedere tehnic, economic si de mediu si se conformeaza cu standardele de calitate
in sectorul de reciclare respectiv, prin acte normative care se supun aprobarii
Guvernului.
Aceasta se realizează in special prin:
a) stimularea realizarii unor retele pentru repararea si reutilizarea
produselor;
b) utilizarea instrumentelor economice;
c) introducerea unor criterii referitoare la achizitiile publice;
d) stabilirea de obiective cantitative sau alte masuri .
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia ca incepand cu anul
2012 sa asigure colectarea separata pentru cel putin urmatoarele tipuri de
deseuri: hartie, metal, plastic si sticla.
Producatorii de deseuri si autoritatile administratiei publice locale au
urmatoarele indatoriri:
a) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare si
reciclare de minimum 50% din masa totala a cantitatilor de deseuri, cum ar fi
hartie, metal, plastic si sticla provenind din deseurile menajere si, dupa caz,
provenind din alte surse, in masura in care aceste fluxuri de deseuri sunt similare
deseurilor care provin din deseurile menajere;
b) sa atinga, pana in anul 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare,
reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala, inclusiv operatiuni de
umplere rambleiere care utilizeaza deseuri pentru a inlocui alte materiale, de
minimum 70% din masa cantitatilor de deseuri nepericuloase provenite din
activitati de constructie si demolari, cu exceptia materialelor geologice naturale
definite la categoria 17 05 04 din Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu
completarile ulterioare.
248
Eliminarea.Producatorii de deseuri si detinatorii de deseuri au obligatia sa
supuna deseurile care nu au fost valorificate unei operatiuni de eliminare in
conditii de siguranta, care indeplineste cerintele art. 20. Operatorii economici
autorizati din punctul de vedere al protectiei mediului pentru activitatea de
eliminare a deseurilor au urmatoarele obligatii:
a) sa asigure eliminarea in totalitate a deseurilor care le sunt incredintate;
b) sa foloseasca cele mai bune tehnici disponibile si care nu implica
costuri excesive pentru eliminarea deseurilor;
c) sa amplaseze si sa amenajeze instalatia de eliminare a deseurilor intr-un
spatiu si in conditii stabilite de autoritatile teritoriale pentru protectia mediului
competente;
d) sa introduca in instalatia de eliminare numai deseurile mentionate in
autorizatia emisa de autoritatile competente si sa respecte tehnologia de
eliminare aprobata de acestea.
Abandonarea deseurilor este interzisa. (4) Eliminarea deseurilor in afara spatiilor
autorizate in acest scop este interzisa
Costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor, în conformitate cu
principiul ``poluatorul plateste``, se suporta de catre producatorul de deseuri sau,
dupa caz, de detinatorul actual ori anterior al deseurilor.
La propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, prin
actul normativ care reglementeaza categoria de deseuri se stabilesc cazurile in
care costurile gestionarii deseurilor urmeaza sa fie suportate in intregime sau
partial de catre producatorul produsului din care deriva deseul respectiv si
eventuala participare a distribuitorilor unui asemenea produs la aceste costuri .
In cazul deseurilor abandonate si in cazul in care producatorul/detinatorul
de deseuri este necunoscut, cheltuielile legate de curatarea si refacerea
mediului, precum si cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare,
eliminare sunt suportate de catre autoritatea administratiei publice locale.

249
 Dupa identificarea producatorului/detinatorului de deseuri, acesta este
obligat sa suporte atat cheltuielile efectuate de autoritatea administratiei publice
locale, cat si pe cele legate de actiunile intreprinse pentru identificare .
Responsabilitatea pentru gestionarea deseurilor.
Producatorul de deseuri sau, dupa caz, orice detinator de deseuri are
obligatia de a efectua operatiunile de tratare sau de a transfera aceste operatiuni
unui operator economic autorizat care desfasoara activitati de tratare a deseurilor
sau unui operator public ori privat de colectare a deseurilor
Operatorii economici autorizati din punct de vedere al protectiei mediului
pentru efectuarea operatiunilor de colectare si transport au obligatia sa
transporte deseurile numai la instalatii autorizate pentru efectuarea operatiunilor
de tratare.
Detinatorii/Producatorii de deseuri persoane juridice, comerciantii,
precum si operatorii economici au obligatia sa desemneze o persoana din randul
angajatilor proprii care sa urmareasca si sa asigure indeplinirea obligatiilor
prevazute de prezenta lege sau sa delege aceasta obligatie unei terte persoane.
Producatorul sau detinatorul care transfera deseuri catre una dintre persoanele
fizice ori juridice in vederea efectuarii unor operatiuni de tratare preliminara
operatiunilor de valorificare sau de eliminare completa nu este scutit de
responsabilitatea pentru realizarea operatiunilor de valorificare ori de eliminare
completa.
La controlul si supravegherea transporturilor deseurilor peste frontiera
Romaniei se iau in considerare perioadele de tranzitie prevazute in Tratatul de
aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, precum si cele prevazute prin
Hotararea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor masuri pentru
aplicarea Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.
1.013/2006 privind transferul de deseuri, cu modificarile si completarile
ulterioare.

250
. Principiile autonomiei si proximitatii: crearea unei retele integrate adecvate de
unitati de eliminare a deseurilor si de instalatii de valorificare a deseurilor
municipale mixte colectate din gospodariile populatiei, inclusiv in cazul in care
aceasta colectare vizeaza si astfel de deseuri provenite de la alti producatori,
tinand seama de cele mai bune tehnici disponibile, care nu implica costuri
excesive, cu respectarea cerintelor prevazute in Tratatul de aderare a Romaniei
la Uniunea Europeana. Reteaua este conceputa astfel incat sa permita Uniunii
Europene sa asigure prin mijloace proprii eliminarea deseurilor, precum si
valorificarea deseurilor si pentru a permite Romaniei sa actioneze individual in
acest scop, tinand cont de conditiile geografice sau de necesitatea de instalatii
specializate pentru anumite tipuri de deseuri.
Reteaua trebuie sa permita eliminarea si valorificarea deseurilor in cele
mai apropiate instalatii adecvate, prin cele mai potrivite metode si tehnici,
pentru a asigura un inalt nivel de protectie pentru mediu si pentru sanatatea
publica.Agentiile pentru protectia mediului si autoritatile publice locale iau in
considerare la elaborarea documentelor strategice locale si la aprobarea
investitiilor in domeniul gestiunii deseurilor principiul autonomiei si
proximitatii, fara a aduce atingere planului national de gestionare a deseurilor si
strategiei nationale de gestionare a deseurilor.
Controlul deseurilor periculoase
Producatorii/Detinatorii de deseuri periculoase, precum si operatorii economici
autorizati sunt obligati sa le colecteze, sa transporte si sa stocheze separat
diferitele categorii de deseuri periculoase, in functie de proprietatile fizico-
chimice, de compatibilitati si de natura substantelor de stingere care pot fi
utilizate pentru fiecare categorie de deseuri in caz de incendiu, astfel incat sa se
poata asigura un grad ridicat de protectie a mediului si a sanatatii populatiei
incluzand asigurarea trasabilitatii de la locul de generare la destinatia finala.
Producatorii si detinatorii de deseuri periculoase, inclusiv comerciantii si
brokerii care pot intra fizic in posesia deseurilor au obligatia sa nu amestece
251
diferitele categorii de deseuri periculoase cu alte categorii de deseuri
periculoase sau cu alte deseuri, substante ori materiale.Amestecarea include
diluarea substantelor periculoase.Prin exceptie, autoritatile publice teritoriale
pentru protectia mediului pot autoriza amestecarea daca:
a) operatiunea de amestecare este efectuata de un operator economic
autorizat
b) sunt respectate conditiile legale iar efectele nocive ale gestionarii deseurilor
asupra sanatatii populatiei si asupra mediului nu sunt agravate;
c) operatiunea de amestecare se realizeaza in conformitate cu cele mai bune
tehnici disponibile;
d) caracterizarea deseurilor permite acest proces.
In situatiile in care deseurile periculoase sunt deja amestecate cu alte
deseuri, substante sau materiale, separarea trebuie sa fie efectuata numai daca
este fezabila din punct de vedere tehnic si economic si daca este necesara
Controlul privind generarea, colectarea, operatiunile de transport, stocarea
temporara si tratarea in cazul deseurilor periculoase se efectueaza de catre
institutiile abilitate prin lege si are in vedere, in mod deosebit, originea,
destinatia, precum si masurile luate de producatorul de deseuri pentru ambalarea
si etichetarea unor astfel de deseuri.
Transportul deseurilor periculoase pe teritoriul Romaniei este reglementat prin
hotarare a Guvernului. Transferul deseurilor periculoase pe teritoriul national
trebuie sa fie insotit de documentul de identificare prevazut in anexa IB la
Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006.
Etichetarea deseurilor periculoase Producatorii de deseuri sunt obligati sa se
asigure ca pe durata efectuarii operatiunilor de colectare, transport si stocare a
deseurilor periculoase acestea sunt ambalate si etichetate potrivit prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului
din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor
si a amestecurilor, de modificare si de abrogare a directivelor 67/548/CEE si
252
1999/45/CE, precum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, ale
Hotararii Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea si
etichetarea substantelor periculoase si ale Hotararii Guvernului nr. 937/2010
privind clasificarea, ambalarea si etichetarea la introducerea pe piata a
preparatelor periculoase.
Deseurile periculoase rezultate din gospodarii
Regulile nu se aplica deseurilor municipale amestecate, provenite din
gospodariile populatiei,pana cand acestea nu sunt acceptate pentru colectare,
eliminare sau valorificare de catre o unitate ori intreprindere care a obtinut o
autorizatie
Uleiurile uzate Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementeaza
prin hotarare a Guvernului. Pentru a acorda prioritate regenerarii uleiurilor uzate
se respecta prevederile art. 11 sau 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 in
cazul transferului de uleiuri uzate dinspre Romania catre instalatii de incinerare
sau coincinerare aflate pe teritoriul altor state membre ori tari terte.
Biodeseurile Autoritatile administratiei publice locale,au urmatoarele
responsabilitati:
a) sa colecteze separat biodeseurile, in vederea compostarii si fermentarii
acestora;
b) sa trateze biodeseurile intr-un mod care asigura un inalt nivel de protectie a
mediului;
c) sa foloseasca materiale sigure pentru mediu, produse din biodeseuri;
d) sa incurajeze compostarea individuala in gospodarii.
Deseurile biodegradabile provenite din parcuri si gradini trebuie sa fie
colectate separat si transportate la statiile de compostare sau pe platforme
individuale de compostare.In cazul in care biodeseurile colectate separat contin
substante periculoase, se interzice tratarea acestora in statii de compostare.

253
Planurile de gestionare a deseurilor Pentru indeplinirea obiectivelor prezentei
legi se elaboreaza planuri de gestionare a deseurilor la nivel national, regional,
judetean, inclusiv al municipiului Bucuresti.
Planul national de gestionare a deseurilor, denumit in continuare PNGD,
se elaboreaza de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului si
acopera intregul teritoriu geografic al Romaniei. Planul se aproba prin hotarare
a Guvernului si se notifica Comisiei Europene.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, adopta, pana la
data de 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generarii deseurilor la nivel
national.Programele de prevenire a generarii deseurilor pot sa faca parte din
planurile de gestionare a deseurilor, din alte programe de politici de mediu sau
sa fie elaborate ca programe distincte.
Persoana juridica ce exercita o activitate de natura comerciala sau
industriala, avand in vedere rezultatele unui audit de deseuri, este obligata sa
intocmeasca si sa implementeze, incepand cu anul 2012, un program de
prevenire si reducere a cantitatilor de deseuri generate din activitatea proprie
sau, dupa caz, de la orice produs fabricat, inclusiv masuri care respecta un
anumit design al produselor, si sa adopte masuri de reducere a periculozitatii
deseurilor.
Participarea publicului Autoritatile publice teritoriale pentru protectia
mediului care elaboreaza si promoveaza planurile de gestionare a deseurilor si
programele de prevenire a generarii deseurilor afiseaza pe site-ul propriu
planurile si programele, astfel incat partile interesate, autoritatile relevante,
precum si publicul sa aiba:
a) posibilitatea de a participa la elaborarea lor;
b) acces la acestea, odata elaborate.
Evidența deșeurilor. Producatorii de deseuri, detinatorii de deseuri,
comerciantii si brokerii, asa cum sunt definiti in anexa nr. 1, precum si operatorii
economici care desfasoara activitati de tratare a deseurilor sunt obligati sa
254
asigure evidenta gestiunii deseurilor pentru fiecare tip de deseu, in conformitate
cu modelul prevazut in anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002, cu
completarile ulterioare, si sa o transmita anual agentiei judetene pentru protectia
mediului
2. Regimul juridic al îngrășemintelor chimice și al produselor de
protecție a plantelor
Legea cadru de protecție a mediului O.U. nr. 195 din 22-12-2005 - CAPITOLUL
V: Regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor
Art. 34
Ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor sunt supuse unui
regim special de reglementare stabilit prin legislatie specifica in domeniul
chimicalelor. producerea de îngrăşăminte chimice şi produse de uz fitosanitar
numai prin utilizarea de tehnologii şi biotehnologii autorizate; Livrarea acestor
produse cu normele tehnice de utilizare autorizate.
Art. 35
Regimul special de reglementare a ingrasamintelor chimice si a produselor de
protectie a plantelor se aplica activitatilor privind fabricarea, plasarea pe piata,
utilizarea, precum si importul si exportul acestora.
Art. 36
Autoritatile publice centrale competente conform legislatiei specifice din
domeniul chimicalelor, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului, au urmatoarele obligatii:
a) sa reglementeze regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie
a plantelor;
b) sa organizeze, la nivel teritorial, reteaua de laboratoare pentru controlul
calitatii ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor;
c) sa verifice, prin reteaua de laboratoare, concentratiile reziduurilor de produse
de protectie a plantelor in sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale si
animale.
255
Art. 37
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, impreuna cu autoritatile
publice centrale pentru agricultura, silvicultura, sanatate si cele din domeniul
transporturilor sau serviciile descentralizate ale acestora, dupa caz,
supravegheaza si controleaza aplicarea reglementarilor privind ingrasamintele
chimice si produsele de protectie a plantelor, astfel incat sa se evite poluarea
mediului de catre acestea.
Art. 38
(1) Persoanele juridice care produc, stocheaza, comercializeaza si/sau utilizeaza
ingrasaminte chimice si produse de protectie a plantelor, au urmatoarele
obligatii:
a) sa produca, stocheze, comercializeze si sa utilizeze produse de protectia
plantelor numai cu respectarea prevederilor legale in vigoare;
b) sa nu foloseasca ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor
in zonele sau pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de protectie;
c) sa administreze produse de protectie a plantelor cu mijloace aviatice, numai
cu avizul autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor
competente in domeniul sanitar si al comisiilor judetene de baza melifera si
stuparit pastoral, potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare
prin massmedia;
d) sa aplice, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare se face prin
insecte, numai acele tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt
selective fata de insectele polenizatoare;
e) sa livreze, sa manipuleze, sa transporte si sa comercializeze ingrasamintele
chimice si produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de
identificare, avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, in conditii in care sa
nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si/sau a mediului, dupa caz;
f) sa stocheze temporar ingrasamintele chimice si produsele de protectie a
plantelor numai ambalate si in locuri protejate, bine aerisite.
256
(2) Persoanele juridice interesate in fabricarea si/sau plasarea pe piata a
produselor de protectia plantelor si ingrasamintelor chimice au obligatia sa
solicite si sa obtina, in cazul in care legislatia specifica prevede aceasta, avizul
de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea
ingrasamintelor chimice, in vederea producerii, comercializarii si utilizarii
acestora in agricultura si silvicultura.
În ceea ce privește regimul juridic al substanțelor de protecție a plantelor,
acesta este stabilit prin Ordonanţa nr.4 /1995 privind fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea
bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură, aprobată cu
modificări prin Legea 85/1995 și modificată prin OG nr.41/2007
O.G. nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor,
precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul
fitosanitar înlocuieşte, în cuprinsul ordonanţei, sintagmele "de uz fitosanitar" şi
"fitosanitare" cu sintagma "de protecţie a plantelor", sintagma "din grupele I şi
a II-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T)",
sintagma "din grupele a III-a şi a IV-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca
nocive (Xn), iritante (Xi) sau fără clasificare de periculozitate", sintagma
"inspectoratul judeţean pentru protecţia plantelor şi carantină fitosanitară" cu
"unitatea fitosanitar.
Conform acestui act normativ, Capitolul I - Comercializarea produselor de
protectie a plantelor(art. 1 alin. (1) Comercializarea pe teritoriul Romaniei a
produselor de protectie a plantelor, fabricate in tara sau provenite din import, se
poate face numai de catre persoanele inregistrate pe baza unui certificat de
inregistrare eliberat de catre unitatea fitosanitara in a carei raza teritoriala isi
desfasoara activitatea de comercializare a produselor de protectie a plantelor,
conform modelului din anexa nr. 1, denumit in continuare certificat de
inregistrare.

257
(2) Perioada pentru care se emite certificatul de inregistrare este de maximum 5
ani, cu viza anuala. Nesolicitarea vizei anuale, in termen de o luna de la
expirarea acesteia, atrage nulitatea certificatului de inregistrare si interzicerea
comercializarii produselor de protectie a plantelor. Nulitatea se constata si din
oficiu.
Art. 2 (1) prevede că Produsele de protectie a plantelor pot fi
comercializate in spatii special amenajate, denumite in continuare unitati
fitofarmaceutice (fitofarmacii, depozite fitofarmaceutice). Conditiile de
organizare si functionare a unitatilor fitofarmaceutice sunt prevazute in anexa nr.
2. (2) Este interzisa comercializarea in unitatile fitofarmaceutice a produselor de
protectie a plantelor care nu sunt omologate pentru a fi utilizate in Romania.
O.G. nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor,
precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul
fitosanitar
- modifică art.15, art.31, art.32 alin.(3), art.33 ; introduce alin.(4) la
art.32 ; abrogă art.16, art.17, art.38 alin.(1) lit. e), h) şi i); înlocuieşte, în
cuprinsul ordonanţei, sintagmele "de uz fitosanitar" şi "fitosanitare" cu sintagma
"de protecţie a plantelor", sintagma "din grupele I şi a II-a de toxicitate" cu
sintagma "clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T)", sintagma "din grupele a
III-a şi a IV-a de toxicitate" cu sintagma "clasificate ca nocive (Xn), iritante (Xi)
sau fără clasificare de periculozitate", sintagma "inspectoratul judeţean pentru
protecţia plantelor şi carantină fitosanitară" cu "unitatea fitosanitară"
Certificatul de inregistrare potrivit prevederilor art. 1poate fi obținut:
A. operatorii economici, persoane juridice care indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:
a) prin obiectul de activitate precizat in statutul de functionare, au profil
specializat in domeniul fabricarii si sau/comercializarii produselor de protectie a
plantelor;

258
 b) dispun de personal incadrat, cu pregatire in domeniul agricol/biologic sau
silvic de nivel superior si mediu, atestat prin certificat de atestare profesionala,
eliberat nominal, in urma examinarii de catre unitatea fitosanitara in a carei raza
teritoriala isi desfasoara activitatea comerciala.
c) indeplinesc conditiile de organizare si functionare pentru unitatile
fitofarmaceutice, prevazute in anexa nr. 2;
B. persoanele fizice sau asociatiile familiale care indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:
a) sunt autorizate pentru activitatea pe care o desfasoara potrivit prevederilor
Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor
familiale care desfasoara activitati economice in mod independent, cu
modificarile si completarile ulterioare;
b) au pregatire in domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior si
mediu, si sunt atestate prin certificat de atestare profesionala pentru activitati de
comercializare a produselor de protectie a plantelor, eliberat nominal, in urma
examinarii de catre unitatea fitosanitara in a carei raza teritoriala isi desfasoara
activitatea comerciala, conform modelului din anexa nr. 3;
c) indeplinesc conditiile de organizare si functionare pentru unitatile
fitofarmaceutice, prevazute in anexa nr. 2.
(2) Persoanele fizice sau asociatiile familiale pot sa se inregistreze numai pentru
comertul cu amanuntul cu produse de protectie a plantelor clasificate ca nocive
(Xn), iritante (Xi) sau a celor fara clasificare de periculozitate.
Art. 15, în forma modificată prin OG nr.41/2007 prevede că Produsele de
protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) au regimul
produselor reglementate cu strictete, in care scop:
a) pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea si utilizarea lor vor
fi inregistrate/autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal
calificat, confirmat prin certificatul de atestare profesionala, cu pregatire in
domeniul agricol/biologic sau silvic, de nivel superior si mediu, precum si de
259
mijloacele necesare depozitarii, manipularii si utilizarii in siguranta a acestor
produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor, a animalelor si
de poluare a mediului inconjurator, precum si pentru protejarea albinelor;
b) fabricantii, importatorii, comerciantii, distribuitorii si utilizatorii autorizati sa
desfasoare activitati cu produse de protectie a plantelor clasificate ca foarte
toxice (T+) si toxice (T) se vor inregistra, in mod obligatoriu, la serviciile de
specialitate ale inspectoratelor judetene de politie in a caror raza teritoriala
acestia urmeaza sa-si desfasoare activitatea;
c) sunt interzise comercializarea, distribuirea si utilizarea produselor de
protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) de catre
persoane fizice, precum si de catre persoane juridice neinregistrate/neautorizate;
d) utilizatorii autorizati pentru folosirea produselor de protectie a plantelor
clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) se vor inregistra la unitatile
fitosanitare, inspectoratele judetene pentru protectia muncii, agentiile judetene
pentru protectia mediului si la inspectoratele judetene de politie in a caror raza
teritoriala acestia urmeaza sa-si desfasoare activitatea;
e) la distribuirea produselor de protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice
(T+) si toxice (T), fabricantii, importatorii si distribuitorii inregistrati au
obligatia sa ceara cumparatorului certificatul de inregistrare (pentru comercianti
si distribuitori), iar utilizatorului autorizatia de utilizare, sa le verifice
valabilitatea si sa le inregistreze intr-un registru special de evidenta a distribuirii
acestor produse, potrivit autorizatiilor eliberate. Registrele de evidenta se
sigileaza si paginile se numeroteaza de catre unitatile fitosanitare.
Produsele omologate pentru utilizare în România sunt cuprinse în Codexul
produselor de uz fitosanitar, care se elaborează, se actualizează periodic şi se
publică în Monitorul Oficial al României.Codexul reprezintă o aplicaţie software
gratuită care permite consultarea catalogului produselor de uz fitosanitar
omologate pentru a fi utilizate în Romania.Versiunea actuală conţine informaţii
complete despre produsele de uz fitosanitar pana la 01.07.2011.
260
Tipuri de produse: Acaricide; Defolianţi şi desicanţi; Erbicide;Feromoni
;Fungicide; Insecticide ; Insectofungicide; Nematocide, dezinfectanţi ai solului;
Produse diverse şi auxiliare ;Regulatori de creştere; Rodenticide, moluscocide,
repelenţi
Aplicaţia oferă detalii complete pentru fiecare produs de uz fitosanitar: firma
producătoare ; denumirea produsului; starea de omologare; tipurile de culturi
pentru care poate fi utilizat produsul ;compoziţia chimică ;tipul de formulare;
categoria produsului; grupa de toxicitate ;clasa produsului; data şi numărul
cererii de omologare ; data şi numărul certificatului de omologare ;data de
expirare a certificatului de omologare
Ordonanţa prevede condiţiile în care CIO eliberează pentru fiecare produs
omologat un certificat de omologare, care cuprinde:denumirea comercială a
produsului;fabricantul;substanţa activă; conţinutul în substanţă activă şi
rincipalele caracteristici ale acesteia;spectrul de acţiune;domeniile de utilizare şi
dozele de utilizare;grupa de toxicitate şi orice alte dispoziţii care să determine o
conduită responsabilă din partea fabricanţilor, a comercianţilor şi a utilizatorilor.
Certificatul de omologare se emite pentru o de maximum 5 ani, după care
titularul este obligat să solicite prelungirea valabilităţii acestuia.
Legea protecţiei mediului desemnează şi autorităţile abilitate cu supravegherea
şi controlul modului de aplicare a reglementărilor privind îngrăşămintele
chimice şi produsele de uz fitosanitar (Art. 28) şi stabileşte un număr de obligaţii
care revin persoanelor juridice şi fizice care produc, comercializează şi/sau
utilizează aceste produse.

Regimul juridic al fabricării, depozitării și utilizării substantelor si

preparatelor periculoase

Legea cadru(OUG 195-2005) mediului defineşte în art.1:

261
 66. substanta - element chimic si compusi ai acestuia, in intelesul
reglementarilor legale in vigoare, cu exceptia substantelor radioactive si a
organismelor modificate genetic;
67. substanta periculoasa - orice substanta clasificata ca periculoasa de
legislatia specifica in vigoare din domeniul chimicalelor;
68. substante prioritare - substante care reprezinta un risc semnificativ de
poluare asupra mediului acvatic si prin intermediul acestuia asupra omului si
folosintelor de apa, conform legislatiei specifice din domeniul apelor;
69. substante prioritar periculoase - substantele sau grupurile de substante
care sunt toxice, persistente si care tind sa bioacumuleze si alte substante sau
grupe de substante care creeaza un nivel similar de risc, conform legislatiei
specifice din domeniul apelor;
OUG 195-2005 in art.24: Activităţile privind fabricarea, introducerea pe piaţă,

utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern, eliminarea,

manipularea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase sunt supuse unui regim special de gestionare.
Art. 25. - (1) Transportul international si tranzitul substantelor si
preparatelor periculoase se realizeaza conform acordurilor si conventiilor
privind transportul international al marfurilor periculoase, la care Romania este
parte.
(2) Importul si exportul substantelor si preparatelor periculoase
restrictionate sau interzise la utilizare de catre anumite state sau de catre
Romania se realizeaza in conformitate cu prevederile acordurilor si conventiilor
internationale la care Romania este parte.
Art. 26. - Autoritatea publica centrala si autoritatile publice teritoriale
pentru protectia mediului, precum si alte autoritati publice abilitate prin lege,
dupa caz, controleaza respectarea reglementarilor privind regimul substantelor si
preparatelor periculoase.

262
 Art. 27. - Pentru controlul importului, exportului si tranzitului
substantelor si preparatelor periculoase in vama, autoritatea vamala convoaca
autoritatile competente in domeniul substantelor si preparatelor periculoase, in
conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Art. 28. - Persoanele fizice si juridice care gestioneaza substante si
preparate periculoase au urmatoarele obligatii:
a) sa respecte prevederile art. 24 privind substantele si preparatele
periculoase;
b) sa tina evidenta stricta - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare -
a substantelor si preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor si ambalajelor
acestora, care intra in sfera lor de activitate, si sa furnizeze informatiile si datele
cerute de autoritatile competente conform legislatiei specifice in vigoare;
c) sa elimine, in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si pentru
mediu, substantele si preparatele periculoase care au devenit deseuri si sunt
reglementate in conformitate cu legislatia specifica.
d) sa identifice si sa previna riscurile pe care substantele si preparatele
periculoase le pot reprezenta pentru sanatatea populatiei si sa anunte iminenta
unor descarcari neprevazute sau accidente autoritatilor pentru protectia mediului
si de aparare civila.
Activităţile mai sus menţionate sunt permise numai pe baza acordului şi/sau a
autorizaţiei de mediu, precedate de raportul de securitate raport de securitate -
documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit legii, necesara pentru obiective in care sunt
prezente substante periculoase conform prevederilor legislatiei privind controlul activitatilor, care prezinta pericole de

accidente majore in care sunt implicate substante periculoase; solicitanţii acestor acte fiind obligaţi să
prezinte fişa tehnică de securitate, precum şi alte informaţii solicitate de
autoritatea publică pentru protecţia mediului. Procedura specifică pentru
obţinerea acordului şi/sau a autorizaţiei de mediu pentru activităţile prevăzute
aceste activităţi se instituie prin ordin al conducătorului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului.

263
Alte prevederi importante sunt cele legate de activităţile care vizează:transportul
internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
importul şi exportul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
restricţionate sau interzise la utilizare de anumite state sau de România, activităţi
care trebuie efectuate în conformitate cu prevederile acordurilor şi
convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Legea protecţiei mediului instituie obligaţii explicite pentru autorităţi, persoane
fizice şi juridice:

4.Utilizarea energiei nucleare, poluarea radioactivă și protecția împotriva

radiațiilor.

Activitățile nucleare conțin un potențial pericol de poluare. Poluarea

radioactivă afectează toate componentele mediului înconjurător.
Poluarea radioactivă a atmosferei este constituită din două componente:
poluarea atmosferică primară, produsă imediat la locul exploziei;
poluarea secundară, constituită din depunerile radioactive.
Poluarea radioactivă a apei rezultă ca urmare a:
- deşeurilor (solide sau lichide) ale industriei nucleare, care trebuie
depozitate (evacuarea directă în reţeaua hidrografică reprezintă un risc
cert);
- depunerilor de produse radioactive radioactivităţii naturale a apelor.
Poluarea radioactivă a solului se constată în vecinătatea imediată a unităţilor
miniere şi în locurile de depozitare a minereului radioactiv. În legătură cu
poluarea radioactivă a solului o problemă majoră, actuală şi de perspectivă, o
constituie găsirea celei mai bune soluţii pentru depozitarea deşeurilor
radioactive, cu un risc de contaminare cât mai mic sau nul.
Legea protecţiei mediului instiutie în acest domeniu prevederi cu caracter
general,urmând ca activităţile din domeniul nuclear să se supună şi prevederilor
legislaţiei specifice în materie.

264
Legea protecţiei mediului prevede că orice activitate nucleară trebuie autorizată
defineşte termenul de autorizaţie pentru activitatea nucleară:Act tehnico-
juridic prin care autoritatea competentă de reglementare în domeniul nuclear
autorizează pe titularul activităţii să amplaseze, să proiecteze, să achiziţioneze,
să fabrice, să producă, să construiască, să transporte, să importe, să exporte, să
pună în funcţiune, să posede, să folosească, să opereze, să transfere, să
dezafecteze şi să dispună de orice sursă de radiaţii ionizante, instalaţii nucleare
sau amenajări pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi specifică condiţiile
care trebuie îndeplinite pentru eliberarea acordului şi autorizaţiei de mediu
pentru practicile sau activităţile din domeniul nuclear: Centralele atomoelectrice si alti
reactori nucleari inceteaza sa mai fie considerate astfel de instalatii atunci cand toti combustibilii
nucleari si alte elemente contaminate radioactiv au fost inlaturate definitiv de pe locul de montaj al
instalatiei.
Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate în domeniul nuclear se
eliberează înainte de eliberarea autorizaţiei de către autoritatea competentă de
autorizare, reglementare şi control în domeniul nuclear, conform legislaţiei în
voigoare; autorizaţia de mediu se eliberează după eliberarea autorizaţiei de către
autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi control în domeniul
nuclear.Pentru instalaţiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice,
reactoare de cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite
finale de combustibil nuclear ars – acordul şi autorizaţia de mediu se emit de
către Guvern.
În România, Legea 111/1996 reglementează regimul de desfăşurare în
siguranţă a activităţilor nucleare Art.1: Obiectul prezentei legi este desfăşurarea
în siguranţă a activităţilor nucleare în scopuri exclusiv paşnice, astfel încât să se
îndeplinească condiţiile de securitate nucleară, de protecţie a personalului expus
profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii, cu riscuri minime
prevăzute de reglementări şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din acordurile
şi convenţiile la care România este parte.

265
 Art. 2 desemnează ca autoritate naţioanlă competentă în domeniul nuclear
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), aflată în
subordinea Guvernului. CNCAN exercită atribuţii de: reglementare; autorizare
şi control în domeniul nuclear.
Legea 111/1996 cuprinde trei anexe: Anexa 1, care constă în lista materialelor,
dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea
armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;Anexa 2, în care sunt
definiţi termenii utilizaţi de lege; Anexa 3, în care sunt desemnate organele cu
atribuţii de control al activităţilor nucleare.
Legea protecţiei mediului precizează de asemenea atribuţiile autorităţii centrale
pentru protecţia mediului: în cap.II Regimul activităţilor nucleare art. 33
Controlul activităţilor nucleare se face de autoritatea centrală pentru protecţia
mediului şi de alte autorităţi competente potrivit legii.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:
a) organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întregul teritoriu al
ţării;
b) supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în
domeniul activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind
protecţia mediului;
c) colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor.
precum şi un număr de obligaţii ale persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară
activităţi în domeniul nuclear .
Accelerarea consumului energetic la nivel mondial cât şi conştientizarea faptului
că resursele de combustibili clasici (petrol, gaze naturale, cărbune) sunt limitate,
au determinat ca energia nucleară să devină speranţa omenirii în suplimentarea
rezervelor energetice.
Pe plan internaţional

266
 au fost adoptate o serie de convenţii şi protocoale internaţionale, care
vizează domeniul nuclear. Printre reglementările existente în acest domeniu se
numără:
-Convenţia de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare
(21.05.1963). România a aderat la Convenţie prin Legea 106/19928.
-Conventia de la Viena în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică
(26.09.1986). România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 223/19909.
- Convenţia de la Viena privind notificarea rapidă în caz de accident nuclear
(26.09.1996). România a aderat la Convenţie prin Decretul nr. 223/1990.
- Convenţia de la Viena privind compensaţiile suplimentare privind daunele
nucleare (12.09.1997). România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 5/199910
-Convenţia de la Viena privind securitatea nucleară (17.06.1994). România a
aderat la Convenţie prin Legea nr. 4371995

EVALUAREA DE MEDIU

Scopul evaluării de mediu este acela de a integra obiectivele şi cerinţele

de protecţie a mediului în etapele de pregătire şi adoptare a anumitor planuri şi
programe de dezvoltare, care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
Procedura de evaluare este prevăzută în Ordinul Nr. 135 din 10 februarie
2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra
mediului pentru proiecte publice si private PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 274 din 27 aprilie 2010
Ea presupune o evaluare a impactului asupra mediului şi o evaluare
adecvată . Evaluarea impactului asupra mediului integrează, după caz, şi
cerinţele specifice evaluării adecvate. Metodologia face parte integrantă din
procedura de emitere a aprobării de dezvoltare a oricărui proiect public şi privat.

267
 Metodologia este prevăzută în Ordinul comun nr.135-2010 Art. 1. - (1)
Obiectul acestei metodologii îl constituie stabilirea etapelor necesare parcurgerii
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi
private.
(2) Metodologia integrează, după caz, şi cerinţele specifice evaluării adecvate a
efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes
comunitar.
Sunt supuse numai procedurii de evaluare adecvată proiectele care intră sub
incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2007.
Art. 28 prevede: (1) Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor
naturale protejate sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact
negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care
au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice.
(2) Planurile şi/sau proiectele publice ori private pentru care trebuie stabilită
necesitatea efectuării evaluării de mediu/evaluării impactului asupra mediului
sunt cele care sunt realizate în cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate
de aceasta sau necesare pentru managementul ariei naturale protejate, şi care, fie
individual, fie împreună cu alte planuri/proiecte, pot avea efecte negative
semnificative asupra ariei naturale protejate, avându-se în vedere obiectivele de
conservare.
(3) Acordul de mediu sau avizul de mediu pentru proiectele şi/sau planurile
prevăzute la alin. (2) se emit numai dacă proiectul/planul nu afectează în mod
negativ integritatea ariei naturale protejate respective.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care evaluarea de
mediu/evaluarea impactului asupra mediului relevă efecte negative
semnificative asupra ariei naturale protejate şi, în lipsa unor soluţii alternative,
proiectul/planul trebuie totuşi realizat din considerente imperative de interes
public major, inclusiv din raţiuni de ordin social sau economic, autoritatea
268
competentă pentru protecţia mediului emite avizul de mediu/acordul de mediu
numai după stabilirea măsurilor compensatorii necesare pentru a proteja
coerenţa reţelei naţionale de arii naturale protejate sau cea globală a reţelei
„Natura 2000“, în cazul siturilor de interes comunitar.
(5) În situaţia în care siturile incluse în reţeaua „Natura 2000“, identificate
conform legislaţiei în vigoare, adăpostesc un tip de habitat natural prioritar
şi/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele
privind:
a) sănătatea sau siguranţa publică;
b) anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu;
c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut
punctul de vedere al Comisiei Europene.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează Comisia
Europeană asupra măsurilor compensatorii adoptate pentru a proteja coerenţa
globală a reţelei „Natura 2000“.
Emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activităţi în ariile
naturale protejate şi, după caz, în vecinătatea acestora se realizează numai cu
avizul administratorilor, respectiv al custozilor ariilor naturale protejate.
(3) Prevederile prezentului capitol sunt aplicate de către personalul cu
responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii din cadrul autorităţilor publice
pentru protecţia mediului.
Etapele se aplică proiectelor, după parcurgerea evaluării iniţiale a
proiectului, astfel cum este prevăzută la art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului
nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private
asupra mediului.
Procedura de evaluare a impactului
(5) Etapele necesare parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului integrează, după caz, şi cerinţele specifice evaluării adecvate a
efectelor potenţiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes
269
comunitar, în vederea obţinerii aprobării de dezvoltare pentru orice proiect
public şi privat.
(6) Procedura se derulează cu respectarea prevederilor ghidurilor metodologice
aplicabile evaluării impactului asupra mediului şi, după caz, ale ghidului
metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau
proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, denumit în
continuare ghid metodologic privind evaluarea adecvată.
Art. 2. - (1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului, precum şi cea
de evaluare adecvată sunt conduse de autorităţile competente pentru protecţia
mediului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu
competenţe stabilite prin prezenta metodologie.
(2) Evaluarea impactului asupra mediului şi evaluarea adecvată stabilesc cadrul
unei abordări integrate prin informarea şi consultarea tuturor autorităţilor cu
responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi participarea acestora în cadrul
unei comisii de analiză tehnică (CAT) organizate la nivelul judeţului unde se
află amplasamentul proiectului sau, după caz, la nivel central pentru proiectele
aflate în competenţa autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(3) Comisia de analiză tehnică include obligatoriu reprezentanţi ai
administraţiei publice locale şi/sau centrale, inclusiv din cadrul
compartimentelor care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi
urbanism, al autorităţii de sănătate publică, Administraţiei Naţionale „Apele
Române", inspectoratului teritorial pentru situaţii de urgenţă, comisariatelor
teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu şi, după caz, reprezentanţi ai
structurilor responsabile pentru: inspectoratele teritoriale silvice, direcţiile
pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti,
furnizarea de utilităţi şi servicii publice, administrarea parcurilor şi grădinilor
publice, a siturilor arheologice şi monumentelor istorice, managementul ariilor
270
naturale protejate, inclusiv reprezentanţi ai consiliilor ştiinţifice organizate la
nivelul ariilor naturale protejate, ai agenţiilor pentru dezvoltare regională etc.
(4) Pentru proiectele aflate în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului, a agenţiilor regionale pentru protecţia mediului sau a Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", comisia de analiză tehnică include
obligatoriu şi reprezentanţi ai acestor autorităţi.
Definiţiile unor termeni specifici utilizaţi în prezenta metodologie sunt cele
prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi în legislaţia naţională specifică.
Pentru realizarea etapei de evaluare iniţială, titularul proiectului depune o
notificare privind intenţia de realizare a proiectului, însoţită de certificatul de
urbanism emis în condiţiile legii privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, planurile anexă la acesta
In termen de 10 zile de la primirea notificării, pe baza documentelor prevăzute
la art. 8 şi a verificării amplasamentului, dacă este cazul, agenţia judeţeană
pentru protecţia mediului informează titularul, în scris, cu privire la:
a) clasarea notificării pentru proiectele care nu intră sub incidenţa art. 28 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu
modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi
transmiterea unui punct de vedere al autorităţii competente cu precizarea „Nu se
supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi procedurii de
evaluare adecvată", conform modelului din anexa nr. 2;
b) respingerea justificată a solicitării acordului pentru proiectele amplasate în
zone cu restricţii de construire stabilite prin legislaţia din domeniul protecţiei
mediului, cu precizarea neconformităţilor constatate şi/sau a actelor normative
incidente ale căror prevederi nu sunt respectate, conform modelului din anexa
nr. 3;
271
c) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului, inclusiv a procedurii de evaluare adecvată, prin depunerea
memoriului de prezentare, pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub
incidenţa prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului
nr. 445/2009, conform modelului din anexa nr. 4;
d) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului prin depunerea memoriului de prezentare, pentru proiectele
aferente activităţilor care intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului
nr. 445/2009 şi nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare, conform
modelului din anexa nr. 4;
e) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare adecvată,
conform modelului din anexa nr. 4, pentru proiectele care intră sub incidenţa
prevederilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
(2) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului informează titularul, în scris, cu
privire la autoritatea competentă pentru derularea procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului şi a procedurii de evaluare adecvată, după caz.
(3) Memoriul de prezentare se întocmeşte conform conţinutului-cadru prevăzut
în anexa nr. 5. Pentru proiectele care intră sub incidenţa prevederilor art. 28 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările
ulterioare, memoriul de prezentare va conţine informaţiile prevăzute în ghidul
metodologic privind evaluarea adecvată, precum şi coordonatele geografice ale
amplasamentului proiectului, care vor fi prezentate sub formă de vector în
format digital cu referinţă geografică, în sistem de proiecţie naţională Stereo
1970.
(4) Pentru proiectele care intră sub incidenţa legislaţiei privind controlul
activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate
272
substanţe periculoase, memoriul va fi însoţit de notificarea specifică acestei
legislaţii.
(5) Verificarea amplasamentului se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal,
întocmit conform modelului din anexa nr. 6.
Art. 10. -In termen de 5 zile de la depunerea memoriului de prezentare, pe
suport hârtie şi în format electronic, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului
transmit autorităţii competente cu parcurgerea procedurii, stabilită conform
prevederilor art. 6, întreaga documentaţie.
Art. 14. - (1) In termen de 10 zile de la comunicarea deciziei etapei de încadrare
a proiectului, autoritatea competentă pentru protecţia mediului derulează etapa
de definire a domeniului evaluării după cum urmează:
a) analizează, după caz, documentele depuse de titular;
b) completează lista de control conform ghidurilor metodologice aplicabile
evaluării impactului asupra mediului;
c) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică, după caz, documentele
depuse de titular, în format electronic;
d) convoacă titularul şi membrii comisiei de analiză tehnică şi prezintă acestora
listele de control, pentru cele două proceduri, după caz;
e) redactează şi transmite titularului îndrumarul privind problemele de mediu
care trebuie analizate în raportul privind impactul asupra mediului şi în studiul
de evaluare adecvată, după caz, ţinând cont de propunerile justificate ale
publicului interesat în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul
asupra mediului;
f) pune îndrumarul la dispoziţia publicului prin afişare pe pagina de internet.
(2) Transmiterea de către autoritatea publică pentru protecţia mediului a
îndrumarului nu exclude posibilitatea solicitării ulterioare de informaţii
suplimentare.
Art. 15. - (1) Conţinutul îndrumarului trebuie să reflecte aspectele relevante
pentru protecţia mediului, identificate în raport cu anexa nr. 4 la Hotărârea
273
Guvernului nr. 445/2009 şi cu ghidurile metodologice aplicabile evaluării
impactului asupra mediului, întrebările adresate de membrii comisiei de analiză
tehnică, precum şi cerinţele ce decurg din actele normative comunitare
aplicabile.
(2) Pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub incidenţa legislaţiei
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, îndrumarul stabileşte şi
necesitatea aplicării cerinţelor specifice autorizării integrate de mediu, inclusiv
cele referitoare la nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile
aplicabile, sau, după caz, parametrii ori măsurile tehnice echivalente.
(3) Pentru proiectele de activităţi care implică substanţe periculoase şi pentru
care este stabilită necesitatea elaborării şi prezentării raportului de securitate,
în conformitate cu prevederile legale privind controlul activităţilor care
prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe
periculoase, îndrumarul conţine şi această solicitare.
(4) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea evaluării adecvate,
îndrumarul conţine necesitatea prezentării studiului de evaluare adecvată
întocmit conform ghidului metodologic privind evaluarea adecvată şi a
măsurilor de reducere a impactului asupra ariei naturale protejate de interes
comunitar, precum şi alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea
competentă pentru protecţia mediului.
Raportul privind impactul asupra mediului respectă conţinutul-cadru prevăzut
în ghidurile metodologice aplicabile evaluării impactului asupra mediului şi
dezvoltă concluziile studiului de evaluare adecvată completat după aplicarea
prevederilor cap. III „Evaluare adecvată".
Studiul de evaluare adecvată respectă conţinutul-cadru prevăzut de ghidul
metodologic privind evaluarea adecvată.
Raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi
raportul de securitate sunt realizate de către persoane fizice sau juridice care au
acest drept conform legii
274
 Bilanţ de mediu
Conform art.12 alin (3) din OUG 195/2005 Pentru obtinerea autorizatiei
de mediu, activitatile existente, care nu sunt conforme cu normele si
reglementarile de mediu in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu, la decizia
autoritatii competente pentru protectia mediului(sublinirea ne aparține. I.M)
În art.2 pct.14 din OUG 195/2005 bilantul de mediu este definit ca fiind
” lucrarea elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept, potrivit
legii, in scopul obtinerii autorizatiei de mediu, care contine elementele analizei
tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor
negative cumulate, anterioare, prezente si anticipate ale activitatii, in vederea
cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; in cazul in care
se identifica un impact semnificativ, bilantul se completeaza cu un studiu de
evaluare a riscului”.
Procedura de realizare a bilanţului de mediu se stabileşte prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. ORDIN nr.
184 din 21 septembrie 1997
Conform art. 2 din acest Ordin ”În sensul prezentului ordin, termenii si
expresiile folosite au urmatorul inteles:
- Amplasament - loc, activitate sau obiectiv supuse prevederilor legii
mediului.
- Autoritate de mediu competenta - autoritatea centrala sau locala de
protectie a mediului care functioneaza in concordanta cu legislatia in
vigoare ce reglementeaza protectia mediului.
- Bilant de mediu nivel 0 - fisa de verificare continand elemente
caracteristice activitatii si care permite autoritatii de mediu competente sa
identifice si sa stabileasca necesitatea efectuarii unui bilant de mediu nivel
I sau nivel II sau a unei evaluari a riscului, inainte de autorizarea de mediu
sau de privatizarea societatii comerciale.

275
- Bilant de mediu nivel I - studiu de mediu constand din culegere de date si
documentare (fara prelevare de probe si fara analize de laborator privind
factorii de mediu), care include toate elementele analizei tehnice a
aspectelor de mediu pentru luarea unei decizii privind dimensionarea
impactului de mediu potential sau efectiv de pe un amplasament.
- Bilant de mediu nivel II - investigatii asupra unui amplasament, efectuate
in cadrul unui bilant de mediu, pentru a cuantifica dimensiunea poluarii
prin prelevari de probe si analize fizice, chimice sau biologice ale
factorilor de mediu.
- Executant de bilant de mediu - unitate specializata, persoana fizica sau
juridica, atestata conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 137/1995 si
altor prevederi legale, emise in baza acesteia.
- Evaluare a riscului - analiza probabilitatii si gravitatii principalelor
componente ale unui impact de mediu.
- Impact de mediu - modificarea negativa considerabila a caracteristicilor
fizice, chimice sau structurale ale componentelor mediului natural;
diminuarea diversitatii biologice; modificarea negativa considerabila a
productivitatii ecosistemelor naturale si antropizate; deteriorarea
echilibrului ecologic, reducerea considerabila a calitatii vietii sau
deteriorarea structurilor antropizate, cauzata in principal de poluarea
apelor, a aerului si a solului; supraexploatarea resurselor naturale,
gestionarea, folosirea sau planificarea teritoriala necorespunzatoare a
acestora. Un astfel de impact poate sa apara in prezent sau sa aiba o
probabilitate ridicata de manifestare in viitor, inacceptabila de autoritatile
de mediu competente.
- Impact potential de mediu - impactul generat de un amplasament, daca
exista probabilitatea ca un bilant de mediu nivel I sa arate ca
amplasamentul prezinta un impact de mediu.

276
 - Obiective de mediu minim acceptate - set de obiective stabilite de
autoritatea de mediu competenta, in baza unui bilant de mediu realizat in
procesul de privatizare anterior formularii ofertei de vanzare; acestea
cuprind obiectivele calitative si cantitative minime de mediu si durata
maxima admisibila pentru conformare cu cerintele de mediu, precum si cu
orice alte cerinte ce pot fi identificate de autoritatea de mediu competenta.
- Poluare - concentratii de poluanti in mediu ce depasesc valorile naturale.
Poluare potential semnificativa - concentratii de poluanti in mediu ce
depasesc pragurile de alerta prevazute in reglementarile privind evaluarea
poluarii mediului. Aceste valori definesc pragul poluarii la care autoritatile
competente considera ca un amplasament poate avea un impact asupra mediului
si stabilesc necesitatea unor studii suplimentare.
-Poluare semnificativa - concentratii de poluanti in mediu ce depasesc
pragurile de interventie prevazute in reglementarile privind evaluarea poluarii
mediului.
- Program pentru conformare - plan de masuri propus de titularul activitatii,
cuprinzand etape care trebuie parcurse in intervale de timp precizate prin
prevederile autorizatiei de mediu de catre autoritatea competenta, in scopul
respectarii reglementarilor privind protectia mediului.
- Tip de bilant de mediu - varianta de bilant de mediu, reprezentata de unul
dintre nivelurile 0, I sau II, definite in prezentul ordin.
- Titular (al amplasamentului/activitatii) - persoana fizica sau juridica care
propune, detine si/sau gospodareste o activitate economica sau sociala.
Bilanturile de mediu nivel I sau II si evaluarile de risc, inclusiv cand sunt
executate ca parti din evaluarea impactului asupra mediului, vor fi executate
doar de unitati specializate, persoane fizice si juridice, atestate
Analizele de probe prelevate pentru executarea bilanturilor de mediu vor
fi efectuate numai de laboratoare specializate, care utilizeaza aparatura adecvata
si metodologii in conformitate cu normele si reglementarile in vigoare.
277
 Raspunderea pentru concluziile si informatiile prezentate intr-un bilant de
mediu sau de evaluare a riscului va fi asumata dupa cum urmeaza:
a) raspunderea pentru acuratetea si corectitudinea unui bilant de mediu
(nivel 0, I sau II) sau a unei evaluari a riscului revine autorului;
b) titularul raspunde pentru exactitatea datelor pe care le furnizeaza
pentru executarea bilantului de mediu sau a evaluarii riscului;
c) raspunderea pentru precizia rezultatelor privind concentratiile de
poluanti in probele de mediu analizate revine partii care preleveaza probele si
laboratorului care efectueaza analizele.
La stabilirea domeniului bilanturilor de mediu, ce urmeaza a fi efectuate,
se vor avea in vedere urmatoarele:
a) cele trei tipuri de bilanturi de mediu (nivel 0, I si II) nu se exclud
reciproc si pot fi efectuate consecutiv sau concomitent, conform prevederilor
prezentului ordin;
b) cand prevederile Legii mediului impun solicitarea unui bilant de
mediu, iar autoritatea de mediu competenta considera putin probabila existenta
unui impact de mediu al amplasamentului, se va solicita efectuarea unui bilant
de mediu nivel 0;
c) daca un bilant de mediu nivel 0 confirma ca nu exista nici un impact
de mediu de la amplasament, nu se va solicita efectuarea unui alt nivel (nivel I
sau II) de bilant de mediu sau a unei evaluari a riscului pe acest amplasament;
d) daca bilantul de mediu nivel 0 releva existenta unui impact potential de
mediu pe amplasament, autoritatea de mediu competenta trebuie sa solicite
continuarea evaluarii prin efectuarea cel putin a bilantului de mediu nivel I;
e) daca autoritatea de mediu competenta considera ca un bilant de mediu
nivel I prezinta informatii insuficiente pentru a cuantifica impactul de mediu sau
daca la analiza unei solicitari de autorizare se considera ca un amplasament are
un impact potential de mediu, autoritatea de mediu competenta trebuie sa
solicite efectuarea bilantului de mediu nivel II. In situatiile cand aceasta decizie
278
a fost luata inainte de executarea nivelului I al bilantului de mediu, trebuie
executate atat bilantul de mediu nivel I, cat si bilantul de mediu nivel II;
f) la constatarea poluarii provenite de la un amplasament si caracterizata
prin depasirea unuia sau mai multor praguri de interventie prevazute in
reglementarile privind evaluarea poluarii mediului, autoritatea de mediu
competenta trebuie sa solicite executarea unei evaluari a riscului. Evaluarea
riscului se bazeaza pe gradul de poluare masurat pe amplasament si va cuantifica
semnificatia acestuia relativa la impactul asupra mediului;
Odata cu cererea de autorizare, titularul unui amplasament poate inainta
autoritatii de mediu competente orice nivel de bilant de mediu, daca considera
necesar. In urma analizei documentelor prezentate, autoritatea de mediu
competenta poate stabili necesitatea unui nivel aditional de bilant de mediu, in
conformitate cu prevederile prezentului ordin.
- Bilantul de mediu nivel 0 reprezinta cerinta minima pentru situatiile in
care prin lege este prevazuta necesitatea prezentarii unui bilant de mediu;
acesta va fi inaintat autoritatii de mediu competente.
Procesul de analizare a bilantului de mediu nivel 0 implica urmatoarele
aspecte:
a)autoritatea de mediu competenta va executa o analiza preliminara a bilantului
de mediu nivel 0 si se va asigura ca s-au completat corespunzator toate punctele.
Cand nu este satisfacuta aceasta conditie, bilantul de mediu nivel 0 va fi respins,
iar respingerea, insotita de motivatia acesteia, va fi comunicata in scris
titularului;
b)daca un bilant de mediu nivel 0 este acceptat la analiza preliminara,
autoritatea de mediu competenta va analiza daca materialul furnizat include
suficiente informatii pentru a confirma absenta impactului de mediu de pe
amplasament.
Daca bilantul de mediu nivel 0 este satisfacator si autoritatea de mediu
competenta nu considera necesara continuarea evaluarii impactului cu un bilant
279
de mediu nivel I sau II sau cu o evaluare a riscului, se va considera satisfacuta
cerinta pentru un bilant de mediu.
c)daca bilantul de mediu nivel 0 arata ca un amplasament are un impact
potential de mediu, autoritatea de mediu competenta trebuie sa solicite
titularului prezentarea unui bilant de mediu nivel I sau nivel I si II, in vederea
continuarii evaluarii.
-Bilantul de mediu nivel I trebuie solicitat de autoritatea de mediu
competenta, daca un amplasament are un impact potential. Daca bilantul de
mediu nivel I este satisfacator si autoritatea de mediu competenta nu considera
necesar un bilant de mediu nivel II sau o evaluare a riscului, se va considera
satisfacuta cerinta pentru un bilant de mediu.
- Bilantul de mediu nivel II se angajează in oricare dintre urmatoarele
situatii:
a)daca un bilant de mediu nivel I releva o poluare potential semnificativa
a unui amplasament;
b)bilantul de mediu nivel II se poate executa in acelasi timp cu bilantul de
mediu nivel I, daca autoritatea de mediu competenta stabileste de la inceput ca
un amplasament prezinta o poluare potential semnificativa.
Realizarea bilantului de mediu nivel II se face prin:
a)prelevarea si analizarea probelor necesare in bilanturile de mediu nivel II,
referitoare la procedurile de prelevare de probe pentru diferiti factori de mediu si
la laboratoarele de specialitate pentru analiza probelor;
Prezentarea si analizarea bilanturilor de mediu nivel II se realizeaza de catre
autoritatea de mediu competenta, care va face evaluarea tehnica pentru a se
asigura ca lucrarea efectuata este conforma prevederile referitoare la prelevarea
si analizarea probelor. Cand nu este satisfacuta aceasta conditie, bilantul de
mediu nivel II va fi respins, iar respingerea, insotita de motivatia acesteia, va fi
comunicata in scris titularului;

280
c)daca bilantul de mediu nivel II releva o poluare semnificativa, autoritatea de
mediu competenta trebuie sa solicite executarea unei evaluari a riscului.
Angajarea evaluarii riscului se face in urmatoarele conditii:
a)evaluarea riscului va fi solicitata de catre autoritatea de mediu competenta
atunci cand s-a dovedit ca exista o poluare semnificativa pe un amplasament;
b)cand este necesara o evaluare a riscului, autoritatea de mediu competenta va
informa in scris titularul asupra acestei necesitati si va stabili domeniul specific
si detaliile evaluarii riscului. Autoritatea de mediu competenta va informa in
scris titularul atunci cand se considera necesara efectuarea evaluarii riscului.
Realizarea evaluarii riscului trebuie sa satisfaca urmatoarele conditii:
a)evaluarea riscului va implica cuantificarea riscului de impact de mediu aparut
ca urmare a poluarii identificate pe un amplasament;
b)autoritatea de mediu competenta poate solicita prelevari de probe si analize
suplimentare ale factorilor de mediu in timpul unei evaluari a riscului; acestea
pot sa se refere la amplasamentul supus bilantului de mediu, dar se pot extinde si
la alte zone, daca acestea ar putea fi supuse impactului de mediu al acestui
amplasament;
Daca autoritatea de mediu competenta considera evaluarea riscului ca
fiind satisfacatoare si identificand adecvat riscurile datorate impactului de mediu
al amplasamentului, se va considera satisfacuta cerinta pentru bilantul de mediu.
Cand rezultatele evaluarii riscului arata ca un amplasament, a carui
poluare este semnificativa, exercita un impact de mediu negativ si acesta este
considerat inacceptabil de catre autoritatea de mediu competenta, se va solicita
remedierea. Aceasta remediere trebuie sa fie in conformitate cu instructiunile
emise de autoritatea centrala de mediu.
Conform art.2 pct 8 din OUG 195/2005 auditul de mediu este un
instrument managerial de evaluare sistematica, documentata, periodica si
obiectiva a performantei organizatiei, a sistemului de management si a
proceselor destinate protectiei mediului, cu scopul:
281
 a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact
asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea
obiectivelor si tintelor de mediu ale organizatiei;
Raportul privind impactul asupra mediului
Ordinului ministrului mediului nr. 1026/2009 privind conditiile de
elaborare a rapoartelor de mediu, rapoartelor privind impactul asupra
mediului, bilanturilor de mediu, rapoartelor de amplasament, rapoartelor de
securitate si studiilor de evaluare adecvata, entitățile care elaborează astfel de
studii trebuie să fie înscrise în Registrul National al Elaboratorilor de Studii
pentru Protectia Mediului .
Etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului
In termen de 5 zile de la primirea de către autoritatea competentă pentru
protecţia mediului a raportului privind impactul asupra mediului, care integrează
măsurile de reducere/soluţia alternativă/măsurile compensatorii acceptate, după
caz, rezultate din studiul de evaluare adecvată şi, atunci când e cazul, a
raportului de securitate, pe suport hârtie şi în format electronic, precum şi a
dovezii achitării tarifului corespunzător etapei de analiză, autoritatea competentă
pentru protecţia mediului derulează următoarele activităţi:
a) stabileşte, de comun acord cu titularul proiectului, oportunităţile de
participare a publicului la luarea deciziei legate de proiect, indicând cel puţin
data şi locul dezbaterii publice;
b) întocmeşte şi transmite titularului anunţul public privind dezbaterea publică,
întocmit conform modelului din anexa nr. 12;
c) pune la dispoziţia publicului şi a membrilor comisiei de analiză tehnică, spre
consultare, la sediul său şi prin afişare pe pagina de internet raportul privind
impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată şi, după caz, raportul de
securitate.

282
(2) Anunţul privind oportunităţile de participare a publicului interesat în luarea
deciziei privind proiectul respectiv afişat la sediile acestora cu cel puţin 20 de
zile înainte de data prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.
(3) Titularul este obligat ca, în termen de 3 zile de la primirea anunţului prevăzut
la alin. (1) lit. b), să publice în presa naţională sau locală şi să afişeze la sediul
său/pe pagina proprie de internet/la sediul autorităţii publice locale şi/sau pe
panoul de informare la amplasament anunţul comunicat de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, cu cel puţin 20 de zile înainte de data
prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică.
Art. 18. - (1) Publicul interesat poate transmite autorităţii competente pentru
protecţia mediului comentarii/opinii/ observaţii la raportul privind impactul
asupra mediului şi, după caz, la raportul de securitate, până la data la care are loc
dezbaterea publică.
(2) La înaintarea comentariilor/opiniilor/observaţiilor la raportul privind
impactul asupra mediului şi, după caz, la raportul de securitate, membrii
publicului interesat sunt obligaţi să îşi declare numele, prenumele şi adresa, pe
care autoritatea competentă pentru protecţia mediului le consemnează într-un
formular conform celui prezentat în anexa nr. 14.
Art. 19. - Titularul proiectului organizează dezbaterea publică sub îndrumarea
autorităţii competente pentru protecţia mediului, suportând costurile acesteia.
Art. 20. - (1) Şedinţa de dezbatere publică are loc în prezenţa reprezentanţilor
autorităţii competente pentru protecţia mediului, în modul cel mai convenabil
pentru public.
(2) Şedinţa de dezbatere publică este moderată de către autoritatea competentă
pentru protecţia mediului.
(3) Dacă în interval de 60 de minute de la ora anunţată pentru începerea şedinţei
nu se prezintă niciun reprezentant al publicului interesat, acest fapt se
consemnează într-un proces-verbal, iar şedinţa de dezbatere publică se declară
închisă.
283
Art. 21. - (1) In timpul şedinţei de dezbatere publică, titularul proiectului
prezintă raportul privind impactul asupra mediului şi raportul de securitate, după
caz, şi răspunde comentariilor/opiniilor/observaţiilor publicului interesat
participant.
(2) Comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat participant, prezentate
în cadrul şedinţei de dezbatere publică, se consemnează într-un proces-
verbal/minută de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi
ulterior se înscriu în acelaşi formular în care au fost consemnate şi propunerile
primite înainte de data şedinţei de dezbatere publică.
Art. 22. -In termen de 20 de zile de la şedinţa de dezbatere publică, autoritatea
competentă pentru protecţia mediului desfăşoară următoarele activităţi:
a) analizează comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat;
b) transmite titularului proiectului formularul prevăzut în anexa nr. 15 şi îi
solicită completarea acestuia cu soluţii de rezolvare a problemelor semnalate;
formularul astfel completat se constituie anexă la raportul privind impactul
asupra mediului;
c) completează lista de control a etapei de analiză a calităţii raportului, luând în
considerare prevederile ghidurilor metodologice aplicabile evaluării impactului
asupra mediului.
Art. 23. - (1 )In termen de 10 zile de la primirea de la titularul proiectului, pe
suport hârtie şi în format electronic, a răspunsurilor la
comentariile/opiniile/observaţiile publicului interesat, formulate conform
modelului din anexa nr. 15, autoritatea competentă pentru protecţia mediului
desfăşoară următoarele activităţi:
a) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică formularul din anexa nr. 15
completat;
b) convoacă şi prezintă comisiei de analiză tehnică lista de control aferentă
etapei de analiză, analizând împreună cu membrii acesteia formularul menţionat
la lit. a);
284
c) definitivează lista de control aferentă etapei de analiză a raportului privind
impactul asupra mediului;
d) consemnează opiniile comisiei de analiză tehnică privind calitatea raportului
privind impactul asupra mediului şi asupra răspunsurilor la problemele
formulate de publicul interesat, inclusiv alegerea alternativei pentru realizarea
proiectului, şi stabileşte necesitatea unor eventuale completări/modificări ale
raportului privind impactul asupra mediului şi/sau ale raportului de securitate,
după caz, sau respingerea acestora;
e)comunică, în scris, titularului proiectului necesitatea completării/modificării
raportului privind impactul asupra mediului şi/sau a raportului de securitate,
după caz, sau respingerea motivată a acestuia/acestora;
f) decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării acestuia, ţinând
cont şi de punctul de vedere al Comisiei Europene, după caz.
(2) In termen de 15 zile de la luarea deciziei competentă pentru protecţia
mediului comunică titularului decizia luată şi publică pe pagina de internet
anunţul privind emiterea acordului de mediu/decizia de respingere a solicitării
acordului de mediu
(3) In termen de 3 zile de la primirea anunţului prevăzut la alin. (2) lit. a),
titularul proiectului informează publicul asupra emiterii acordului de
mediu/deciziei de respingere a solicitării acordului de mediu prin publicare în
presa naţională sau locală, prin afişare la sediul propriu şi pe pagina proprie de
internet, precum şi la sediul autorităţii/autorităţilor administraţiei publice locale
pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
(4) Observaţiile publicului interesat se primesc în termen de 5 zile de la
publicarea în presă a anunţului menţionat la alin. (3).
In toate situaţiile în care observaţiile primite din partea publicului
interesat justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau
investigaţii suplimentare, autoritatea competentă pentru protecţia mediului

285
decide reluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informaţii, cu plata
tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.
Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul şedinţei
comisiei de analiză tehnică întrunită în acest scop, autorităţile participante la
şedinţa respectivă transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia
mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calităţii raportului privind
impactul asupra mediului în termen de 5 zile de la data şedinţei de analiză.
Neprimirea în termenul specificat la alin. (6) a punctului de vedere al
autorităţilor publice implicate în comisia de analiză tehnică echivalează cu lipsa
unor obiecţii legate de realizarea proiectului.
(8) In cazul în care concluziile autorităţilor implicate în comisia de analiză
tehnică privind posibilitatea desfăşurării proiectului sunt discordante, autoritatea
competentă pentru protecţia mediului, înainte de emiterea deciziei finale, invită
părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.
-In urma aplicării prevederilor de mai susnautoritatea competentă pentru
protecţia mediului pune la dispoziţia publicului, prin publicare pe pagina de
internet, spre informare pentru o perioadă de 15 zile, raportul privind impactul
asupra mediului modificat, precum şi, după caz, raportul de securitate.
In termen de 5 zile de la expirarea termenului competentă pentru protecţia
mediului emite acordul de mediu sau înştiinţează titularul proiectului despre
respingerea solicitării acordului de mediu.
La emiterea acordului de mediu autoritatea competentă pentru protecţia
mediului ia în considerare, rezultatele analizei raportului privind impactul asupra
mediului şi a raportului de securitate, după caz, precum şi recomandările
membrilor comisiei de analiză tehnică şi comentariile/opiniile/observaţiile
justificate ale publicului interesat.
Acordul de mediu trebuie să răspundă la următoarele cerințe minimale:
a) cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei elementelor de mediu pe
perioada realizării proiectului, inclusiv a organizării de şantier, precum şi pe
286
perioada desfăşurării activităţii, demolării/dezafectării, după caz, incluzând toate
condiţiile necesar a fi îndeplinite de titularul proiectului;
b) concluziile analizei raportului de securitate, după caz;
c) principalele motive şi considerente pe baza cărora a fost emis, inclusiv
informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de implicare a publicului şi a
modului în care observaţiile publicului interesat au fost luate în considerare;
d) descrierea principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea şi, dacă este posibil,
compensarea efectelor adverse majore asupra mediului în timpul realizării
proiectului, inclusiv a organizării de şantier, a desfăşurării activităţii,
demolării/dezafectării, cerinţele legislaţiei comunitare specifice, după caz.
(3) Acordul de mediu pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării se emite luându-se în
considerare, pe lângă cerinţele prevăzute la alin. (2), următoarele:
a) nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile,
pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz,
parametrii sau măsuri tehnice echivalente;
b) prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau
transfrontieră, după caz.
(4) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea
impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes
comunitar include, după caz, pe lângă cerinţele prevăzute la alin. (2),
următoarele:
a) măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale
protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a
acestora;
b) măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
c) considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele
benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării
287
proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce
adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară
de interes comunitar;
d) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut
punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării
proiectului propus.
Art. 27. - Pentru proiectele prevăzute la art. 5 alin. (2) care afectează în mod
negativ integritatea ariei naturale protejate de interes comunitar şi în lipsa unor
soluţii alternative, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are
obligaţia:
a) de a informa Comisia Europeană despre măsurile compensatorii luate pentru
a proteja coerenţa globală a reţelei Natura 2000, pentru ariile de protecţie
specială avifaunistică şi siturile de importanţă comunitară, când proiectul trebuie
realizat din considerente imperative de interes public major referitoare la
sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu. In acest caz,
actul de reglementare se poate elibera înainte de informarea Comisiei Europene;
b) de a solicita punctul de vedere al Comisiei Europene atât asupra măsurilor
compensatorii propuse, cât şi asupra motivelor imperative de interes public
major, altele decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau
beneficii pentru mediu, când proiectul afectează o specie sau un tip de habitat
prioritar. In acest caz, actul de reglementare va fi eliberat după primirea
răspunsului Comisiei Europene.
Art. 28. - Decizia de respingere a solicitării acordului de mediu, al cărei
conţinut-cadru este prevăzut în anexa nr. 3, cuprinde:
a) principalele motive şi considerente pe care se bazează decizia, inclusiv
informaţii cu privire la desfăşurarea procesului de participare a publicului
interesat;
b) informaţii privind procedura de contestare administrativă şi contencios
administrativ
288
 Cadrul actual este Ordinul Comun MMP/MAI/MADDR/MDRT nr.
135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului
asupra mediului pentru proiecte publice şi private
stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi
programe
ANEXA nr. 1 la HG 1076/2004 prevede criteriile pentru determinarea efectelor
semnificative potenţiale asupra mediului:
1.Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:
a)gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte
activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi
condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor;
b)gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe,
inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele;
c)relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de
mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile;
d)problemele de mediu relevante pentru plan sau program;
e)relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale
şi comunitare de mediu (de exemplu, planurile şi programele legate de
gospodărirea deşeurilor sau de gospodărirea apelor).
2.Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special,
la:
a)probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor;
b)natura cumulativă a efectelor;
c)natura transfrontieră a efectelor;
d)riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită
accidentelor);
e)mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei
potenţial afectate);
f)valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:
(i)caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural;
(ii)depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului;
(iii)folosirea terenului în mod intensiv;
g)efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut
pe plan naţional, comunitar sau internaţional.
Informaţiile care trebuie furnizate, conform art. 19 alin. (4), sunt
următoarele:
1.expunerea conţinutului şi a obiectivelor principale ale planului sau
programului, precum şi a relaţiei cu alte planuri şi programe relevante;

289
2.aspectele relevante ale stării actuale a mediului şi ale evoluţiei sale probabile
în situaţia neimplementării planului sau programului propus;
3.caracteristicile de mediu ale zonei posibil a fi afectată semnificativ;
4.orice problemă de mediu existentă, care este relevantă pentru plan sau
program, inclusiv, în
particular, cele legate de orice zonă care prezintă o importanţă specială pentru
mediu, cum ar fi
ariile de protecţie specială avifaunistică sau ariile speciale de conservare
reglementate conform
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57-2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatic;
5.obiectivele de protecţie a mediului, stabilite la nivel naţional, comunitar sau
internaţional, care
sunt relevante pentru plan sau program şi modul în care s-a ţinut cont de aceste
obiective şi de
orice alte consideraţii de mediu în timpul pregătirii planului sau programului;
6.potenţialele efecte1) semnificative asupra mediului, inclusiv asupra aspectelor
ca: biodiversitatea, populaţia, sănătatea umană, fauna, flora, solul, apa, aerul,
factorii climatici,
valorile materiale, patrimoniul cultural, inclusiv cel arhitectonic şi arheologic,
peisajul şi asupra relaţiilor dintre aceşti factori;
7.posibilele efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sănătăţii, în
context transfrontiera;
8.măsurile propuse pentru a preveni, reduce şi compensa cât de complet posibil
orice efect advers asupra mediului al implementării planului sau programului;
9.expunerea motivelor care au condus la selectarea variantelor alese şi o
descriere a modului în care s-a efectuat evaluarea, inclusiv orice dificultăţi (cum
sunt deficienţele tehnice sau lipsa de know-how) întâmpinate în prelucrarea
informaţiilor cerute;
10.descrierea măsurilor avute în vedere pentru monitorizarea efectelor
semnificative ale implementării planului sau programului, în concordanţă cu art.
27;
11.un rezumat fără caracter tehnic al informaţiei furnizate

2. Acordul de mediu = actul tehnico-juridic ce se emite în primă fază de

proiectare a obiectivelor de investiţii, potrivit prevederilor legale privind
protecţia factorilor de mediu, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz,
măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării
unui proiect. Procedura de emitere a acordului de mediu se desfasoara in
conformitate cu prevederile Ordinului M.M.P. nr. 135/2010 privind aprobarea
290
Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte
publice şi private
Acordul de mediu se solicita pentru proiecte de investitii noi sau la
modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente
activitatilor si/sau instalatiilor cu impact asupra mediului.
Toate solicitarile de acorduri de mediu ( Notificările privind intenţia de realizare
a proiectului), certificatul de urbanism emis de autoritatea competentă, plan de
situaţie şi plan de încadrare în zonă, plan de amplasament şi delimitare a
corpului de proprietate vizat OCPI cu coordonatele amplasamentului în sistem
de proiecţie Stereo 1970, dovada de plată a tarifului de evaluare iniţială a
investiţiei, se depun la autoritatea publica pentru protectia mediului pe raza
careia se afla amplasamentul ales al proiectului.
Cadrul normativ :
- OUG 195/2005 privind Protecţia Mediului, cu modificările şi completările
ulterioare.
- HG nr. 445 / 2009 privind evaluare a impactului impactul anumitor
proiecte publice si private asupra mediului.
- Ordinului M.M.P nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de
aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private
El se realizează în scopul stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia
mediului care trebuie respectate pentru realizarea proiectului care prevede:
I. Descrierea proiectului, lucrările prevăzute de proiect, inclusiv instalaţiile şi
echipamentele
II. Motivele şi considerentele care au stat la baza emiterii acordului, printre
altele şi în legătură cu calitatea şi concluziile/recomandările raportului privind
impactul asupra mediului şi ale participării publicului(de exemplu:
- proiectul se regăseşte în planul/programul/strategia........adoptat(ă) de către
o autoritate publică şi a fost supus unei proceduri de evaluare de mediu conform
Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a
291
evaluării de mediu pentru planuri şi programe, care transpune Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea
efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului 2001/42/CE;
- motivele/criteriile pe baza cărora s-a ales alternativa, inclusiv tehnologică
şi de amplasament;
- încadrarea în BAT, BREF, după caz;
- respectarea cerinţelor comunitare transpuse în legislaţia naţională;
- cum răspunde/respectă obiectivele de protecţia mediului din zonă pe aer,
apă, sol etc;
- compatibilitatea cu obiectivele de protecţie a siturilor Natura 2000, după
caz;
- luarea în considerare a impactului direct, indirect şi cumulat cu al celorlalte
activităţi existente în zonă etc).
III. Măsuri pentru prevenirea, reducerea şi, unde este posibil, compensarea
efectelor negative semnificative asupra mediului:
a) măsuri în timpul realizării proiectului (se vor preciza pentru: apă, aer, sol,
subsol, biodiversitate/arii naturale, zgomot, vibraţii, radiaţii, deşeuri, risc pentru
sănătate, peisaj, patrimoniu cultural şi istoric, resurse naturale etc.) şi efectul
implementării acestora;
b) măsuri în timpul exploatării şi efectul implementării acestora;
c) măsuri pentru închidere/demolare/dezafectare şi reabilitarea terenului în
vederea utilizării ulterioare, precum şi efectul implementării acestora.
De asemenea, pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea
impact semnificativ asupra integrităţii ariilor naturale protejate de interes
comunitar, se precizează măsuri corespunzătoare cel puţin uneia dintre
următoarele situaţii (în funcţie de stadiul în care s-a finalizat evaluarea
adecvată):

292
 - măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale
protejate de interes comunitar, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a
acestora;
-soluţia alternativă care rezultă din evaluarea adecvată pentru care se emite
acordul de mediu şi măsurile de reducere sau eliminare a impactului, aferente
acesteia;
- măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, condiţiile şi modul/calendarul de implementare a acestora;
- considerentele privind sănătatea sau siguranţa publică ori consecinţele
benefice de importanţă majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării
proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce
adăpostesc un tip de habitat natural prioritar şi/sau o specie sălbatică prioritară
de interes comunitar;
- alte motivele imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut
punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării
proiectului.
IV. Condiţii care trebuie respectate
1. In timpul realizării proiectului:
a) condiţii de ordin tehnic cerute prin prevederile actelor normative specifice
(româneşti sau comunitare), după caz (de exemplu, cerinţele tehnice legale de
construire a unui depozit de deşeuri);
b) condiţii de ordin tehnic care reies din raportul privind impactul asupra
mediului care integrează concluziile evaluării adecvate, după caz (de exemplu,
grosimea geomembranei de impermeabilizare, nefragmentarea habitatului etc);
c) condiţiile necesare a fi îndeplinite în timpul organizării de şantier (de
exemplu, interzicerea amplasării organizării de şantier în vecinătatea ariilor
naturale protejate etc).

293
 d) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu
care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a
amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor
2. In timpul exploatării:
a) condiţiile necesare a fi îndeplinite în funcţie de prevederile actelor
normative specifice;
b) condiţii care reies din raportul privind impactul asupra mediului, respectiv
din cerinţele legislaţiei comunitare specifice, după caz;
c) pentru instalaţiile care intră sub incidenţa legislaţiei privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării:
-nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile,
pentru poluanţii care pot fi emişi în cantităţi semnificative, sau, după caz,
parametrii ori măsuri tehnice echivalente;
-prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau
transfrontieră, după caz;
d) respectarea normelor impuse prin legislaţia specifică din domeniul calităţii
aerului, managementul apei, managementul deşeurilor, zgomot, protecţia naturii;
e) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu
care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a
amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor.
3. In timpul închiderii, dezafectării, refacerii mediului şi postînchidere:
a) condiţiile necesare a fi îndeplinite la închidere/dezafectare/demolare;
b) condiţii pentru refacerea stării iniţiale/reabilitare în vederea utilizării
ulterioare a terenului;
c) planul de monitorizare a mediului, cu indicarea componentelor de mediu
care urmează a fi monitorizate, a periodicităţii, a parametrilor şi a
amplasamentului ales pentru monitorizarea fiecărui factor.

294
 V. Informaţii cu privire la procesul de participare a publicului în procedura
derulată:
- când şi cum a fost informat publicul, pe etape ale procedurii derulate;
- când şi cum a participat publicul interesat la procesul decizional privind
proiectul;
- cum au fost luate în considerare propunerile/observaţiile justificate ale
publicului interesat;
- dacă s-au solicitat completări/revizuiri ale raportului privind impactul
asupra mediului şi dacă acestea au fost puse la dispoziţia publicului interesat.
In cazul în care proiectul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în
scris autoritatea publică pentru protecţia mediului emitentă asupra acestor
modificări.
Acord de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a
proiectului.
Prezentul acord poate fi contestat în conformitate cu prevederile Hotărârii
Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările şi completările ulterioare.

Avizul de mediu pentru planuri şi programe

Aprobarea, la orice nivel ierarhic, a planurilor şi programelor aferente
domeniilor mai sus menţionate este condiţionată de obţinerea avizului de mediu.
Legea protecţiei mediului defineşte acest termen: Act tehnico-juridic eliberat în
scris de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă
integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus
adoptării. Autorităţile abilitate prin lege cu competanţa de emitere a avizului de
mediu pentru planuri şi programe sunt:autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului şiautorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.

295
 Acest aviz pentru planuri şi programe se emite numai ulterior efectuării
evaluării de mediu şi în baza analizării raportului de mediu întocmit. Raportul
de mediu trebuie să conţină şi rezultatul evaluării de mediu.

AVIZ
pentru ....................................................................................... ,
promovat de ............................................................................. ,
în scopul adoptării/aprobării ....................................................... ,
cu următoarele condiţii: ............................................................. (se înscriu
măsurile de reducere sau de compensare a efectelor semnificative asupra
mediului, propuse în programul de monitorizare de către titular, inclusiv
măsurile suplimentare de monitorizare, după caz, precum şi măsurile de
reducere sau de compensare a efectelor semnificative transfrontiera, după caz)
Emiterea avizului de mediu s-a făcut avându-se în
vedere............................................. (se înscriu următoarele: modul în care
consideraţiile de mediu au fost integrate în plan sau în program, cum s-au
soluţionat problemele de mediu în raportul de mediu, cum s-au luat în
considerare opiniile exprimate de public şi de alte autorităţi, precum şi, dacă este
cazul, rezultatele consultărilor transfrontiera, motivarea alegerii uneia dintre
alternativele de plan/program prezentate)
Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a
planului/programului ........................................... , dacă nu intervin modificări
ale acestuia.
Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz constituie contravenţie şi se
pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Procedura de emitere a autorizatiei de mediu

Este prevăzută in Ordinul nr.1298 din 28.04.2011Semnificatia unor termeni specifici utilizati in prezenta
procedura este cea prevazuta in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare,
denumita in continuare O.U.G. nr. 195/2005, si în
Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in
probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000.

Autorizația de mediu reprezintă actul tehnico-juridic prin care sunt

stabilite condiţiile şi parametrii de funcţionare pentru activităţile existente şi
pentru cele mai noi, pe baza acordului de mediu.
Conform art. 12. Din OUG 195/2005 (1) Desfasurarea activitatilor
existente precum si inceperea activitatilor noi cu posibil impact semnificativ
296
asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei integrate de
mediu.
(2) Procedura de emitere a autorizatiei de mediu si lista activitatilor
supuse acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii
publice centrale pentru protectia mediului.
La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul
ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 876/2004 pentru aprobarea
Procedurii de autorizare a activitatilor cu impact semnificativ asupra mediului,
publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 31 din 11 ianuarie 2005,
si Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 742/2004 pentru
aprobarea Instructiunilor privind autorizarea, inventarierea si inregistrarea
gradinilor zoologice si acvariilor publice, publicat in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 115 si 115 bis din 4 februarie 2005.

Procedura  :
- Autoritatea competenta pentru derularea procedurii de emitere a autorizatiei
de mediu (ACPM) este, dupa caz, autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) sau autoritatea
publica teritoriala pentru protectia mediului (ATPM).
ATPM este, dupa caz, agentia regionala pentru protectia mediului, agentia
judeteana pentru protectia mediului sau Administratia Rezervatiei Biosferei
"Delta Dunarii
- Solicitarea si obtinerea autorizatiei de mediu sunt obligatorii atat pentru
desfasurarea activitatilor existente, cat si pentru inceperea activitatilor noi.
- Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul unui judet, cu exceptia celor
desfasurate in perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", ACPM este
agentia judeteana pentru protectia mediului.

297
 - Pentru activitatile desfasurate total sau partial in perimetrul Rezervatiei
Biosferei "Delta Dunarii", ACPM este Administratia Rezervatiei Biosferei
"Delta Dunarii".
Emiterea autorizatiei de mediu pentru activitati desfasurate in vecinatatea
Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" se realizeaza numai cu avizul
Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii, potrivit art. 28 alin. (7) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.
(4)Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul a doua sau mai multe judete
din aceeasi regiune, ACPM este agentia regionala pentru protectia mediului.
(5)Pentru activitatile desfasurate pe teritoriul a doua sau mai multe regiuni,
ACPM este ANPM.
(6)Pentru activitatile pentru care autorizatia de mediu se emite prin hotarare
a Guvernului, ACPM este autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.
La solicitarea unei autorizatii de mediu sau, dupa caz, cu minimum 45 de zile
inainte de expirarea unei autorizatii de mediu existente, titularul activitatii este
obligat sa depuna la ACPM un dosar cuprinzand urmatoarea documentatie:
a)cererea pentru eliberarea autorizatiei de mediu;
b)fisa de prezentare si declaratie, potrivit anexei nr. 2;
c)dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una dintre metodele de
informare prevazute in anexa nr. 3;
d)planul de situatie si planul de incadrare in zona a obiectivului;
e)procesul-verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse prin
acordul de mediu intocmit potrivit Ordinului ministrului apelor si protectiei
mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, cu modificarile si
completarile ulterioare, sau, dupa caz, nota privind stadiul de realizare a
programului pentru conformare existent;

298
 f)formularul de inregistrare prevazut in tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, insotit
de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activitatii gradinilor
zoologice, acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire.
ACPM verifica amplasamentul, analizeaza documentele prezentate la alin.
(1), stabileste daca sunt necesare informatii, acte sau documente suplimentare si
le solicita in scris titularului activitatii. Pentru activitatile gradinilor zoologice,
acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire, ACPM completeaza,
la verificarea in teren, formularul de verificare a criteriilor necesare autorizarii
din tabelul nr. 2 si raportul din tabelul nr. 3, prevazute in anexa nr. 5.
Pentru activitati noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ACPM, dupa
derularea etapelor prevazute la alin. (2) si (3), face publica decizia de emitere a
autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au
stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de
internet.
Pentru activitatile de eliminare a deseurilor documentatia prezentata contine
in plus cerintele specifice prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari prin Legea nr.
426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, in Hotararea Guvernului nr.
128/2002 privind incinerarea deseurilor, cu modificarile si completarile
ulterioare, si in Hotararea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea
deseurilor, cu completarile ulterioare.
(2)Pentru activitatile gradinilor zoologice, acvariilor publice si centrelor de
reabilitare si/sau ingrijire, documentatia prezentata contine in plus cerintele
specifice prevazute in anexa nr. 5.
Termenul de eliberare a autorizatiei de mediu este de maximum 90 de zile
lucratoare de la data depunerii documentatiei complete.
Pentru activitatile existente, in termen de 20 de zile lucratoare de la data
depunerii solicitarii, ACPM intocmeste indrumarul cu problemele rezultate din

299
analiza initiala a documentatiei, lista autorizatiilor/avizelor necesare emise de
alte autoritati, precum si necesitatea efectuarii bilantului de mediu.
Dupa executarea bilantului de mediu, titularul activitatii prezinta la ACPM
un raport cu concluziile bilantului de mediu si cu recomandari pentru elementele
programului pentru conformare.
Raportul cu concluziile bilantului de mediu este supus dezbaterii publice in
conformitate cu procedura de dezbatere publica prevazuta in anexa nr. 3.
Dupa realizarea dezbaterii publice si analizarea rezultatelor acesteia, ACPM
impreuna cu titularul activitatii si cu colectivul de analiza tehnica analizeaza
raportul cu concluziile bilantului de mediu, concluziile dezbaterii publice si
stabileste daca emite autorizatia de mediu, cu sau fara un program pentru
conformare.
Titularul activitatii inainteaza la ACPM un proiect de program pentru
conformare, in termen de 10 zile de la luarea deciziei de emitere a autorizatiei
de mediu in sedinta colectivului de analiza tehnica, cu termene realizabile, cu
responsabilitati si cu identificarea surselor de finantare necesare realizarii
masurilor programului pentru conformare.
La elaborarea programului pentru conformare se iau in considerare
urmatoarele:
a)concluziile bilantului de mediu;
b)constatarile si sarcinile stabilite de autoritatile de control care raspund de
protectia factorilor de mediu, precum si de alte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale;
c)datele detinute de titularul activitatii si de autoritatile administratiei
publice locale privind emisia si imisia poluantilor in mediu;
d)studiile, ofertele, diversele materiale de documentare etc;
e)sugestiile si propunerile primite de la populatie si de la asociatiile
neguvernamentale cu ocazia dezbaterii publice.

300
 (3)ACPM analizeaza proiectul programului pentru conformare, il accepta
sau dispune completarea ori refacerea acestuia, cu eventuale propuneri ale
autoritatilor consultate.
(4)ACPM stabileste cu titularul activitatii programul pentru conformare, pe
baza concluziilor si recomandarilor bilantului de mediu.
(5)Programul pentru conformare este necesar pentru orice activitate care are
impact asupra mediului prin functionarea curenta sau anterioara. Cuantificarea
impactului efectiv al unei activitati de pe un amplasament se realizeaza prin
bilantul de mediu, raportand starea mediului si masurile necesare de remediere
la standardele si reglementarile in vigoare.
(6)Programul stabileste masurile de conformare, etapele, termenele si
responsabilitatile necesare realizarii acestora si poate avea doua sectiuni:
a)masurile pentru reducerea efectelor prezente si viitoare ale activitatilor
asupra mediului;
b)masurile de remediere a efectelor activitatilor anterioare asupra mediului.
(7)ACPM accepta introducerea in autorizatia de mediu a programului pentru
conformare, numai daca, la solicitarea reglementarii, titularul activitatii:
a)dovedeste ca modificarile necesare pentru conformarea imediata nu sunt
fezabile tehnic si/sau economic;
b)dovedeste ca in perioada de conformare nu se produc daune semnificative
asupra mediului si sanatatii publice;
c)se angajeaza sa asigure fondurile necesare realizarii programului pentru
conformare la termenele propuse ale acesteia.
(8)La stabilirea termenelor din programul pentru conformare, ACPM ia in
considerare angajamentele titularului activitatii, din care sa rezulte ca instituirea
modificarilor cerute nu depaseste posibilitatile financiare ale acestuia.
(9)Durata programului pentru conformare are in vedere perioada minima
necesara realizarii masurilor stabilite in functie de disponibilitatile financiare si
tehnice ale titularului proiectului sau al activitatii. Un program pentru
301
conformare nu poate depasi perioada de valabilitate a autorizatiei de mediu, cu
exceptia masurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activitati
anterioare.
(10)Titularul activitatii prezinta la ACPM, dupa acceptarea programului
pentru conformare, urmatoarele documente:
a)programul pentru conformare in redactare finala;
b)fisa de prezentare si declaratie completata cu instructiuni de intretinere si
de exploatare a instalatiilor de depoluare.

Art. 13
(1)ACPM face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si
programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin
afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet.
(2)Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile lucratoare de la data
afisarii. La expirarea acestui termen, ACPM elibereaza autorizatia de mediu.
(3)Modelul si continutul minim al autorizatiei de mediu sunt prezentate in
anexa nr. 4.

Art. 14
(1)Revizuirea autorizatiei de mediu se realizeaza ori de cate ori exista o
schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei. Titularul activitatii
informeaza in scris ACPM despre acest lucru, iar ACPM emite o autorizatie de
mediu revizuita, incluzand acele date care s-au modificat, sau decide reluarea
procedurii de emitere a unei noi autorizatii de mediu.
(2)Revizuirea decisa potrivit alin. (1) se realizeaza prin emiterea unei
autorizatii de mediu care pastreaza numarul si data autorizatiei de mediu supuse
revizuirii, urmata de sintagma "revizuita la data de .............. ."
(3)Autorizatia revizuita este valabila pana la expirarea duratei de valabilitate
a autorizatiei de mediu initiale, supuse revizuirii.
302
 Art. 15
Autorizatia de mediu nu se emite:
a)daca nicio varianta a programului pentru conformare nu asigura incadrarea
in conditiile care permit autorizarea, raportate la standardele si reglementarile in
vigoare;
b)daca titularul activitatii nu respecta obligatiile ce ii revin prin prezenta
procedura;
c)in situatia in care nu au fost respectate conditiile impuse in procedura de
evaluare a impactului asupra mediului;
d)in situatia in care nu au fost realizate integral masurile prevazute in
programul pentru conformare, anexa la autorizatia de mediu emisa anterior.

Art. 16
(1)La schimbarea titularului activitatii, continutul programului pentru
conformare se reface, specificandu-se sursa de finantare si responsabilitatea,
daca este necesar.
(2)Modificarea termenelor in programele pentru conformare este permisa
numai daca acestea se reduc ca timp de realizare a masurilor.
Autorizarea unor activitati specifice
Procedura specifica de autorizare a gradinilor zoologice, a acvariilor
publice si a centrelor de reabilitare si/sau ingrijire, denumite in continuare
unitati permanente, se realizeaza in conformitate cu prevederile anexei nr. 5. la
prezenta procedura.
Art. 18
(1)Activitatile de productie, import, export, plasare pe piata, utilizare,
recuperare, reciclare, regenerare si distrugere a unor substante care epuizeaza
stratul de ozon se supun prevederilor Protocolului de la Montreal privind
substantele care epuizeaza stratul de ozon, la care Romania a aderat, cu
303
amendamentele ulterioare acceptate de Romania. De la data aderarii Romaniei la
Uniunea Europeana, pentru activitatile mentionate anterior se aplica prevederile
Regulamentului nr. 2.037/2000 al Parlamentului European si al Consiliului
Uniunii Europene privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, cu
modificarile si completarile ulterioare.
(2)Pentru activitatile de plasare pe piata, utilizare, recuperare, reciclare a
anumitor gaze fluorurate cu efect de sera se aplica prevederile Regulamentului
nr. 842/2006 al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene
privind anumite gaze fluorurate cu efect de sera.
Art. 19
(1)Proprietarii si/sau detinatorii legali ai parchetelor aprobate anual pentru
exploatare au obligatia de a solicita si a obtine autorizatia de mediu pentru
activitatea de exploatare forestiera.
(2)Depunerea solicitarii pentru emiterea si obtinerea autorizatiei de mediu se
realizeaza inainte de organizarea si desfasurarea licitatiei sau negocierea directa
a masei lemnoase.
(3)Autorizatia de mediu contine toate obligatiile privind protectia mediului
pe durata executarii lucrarilor aferente exploatarii si dupa exploatare.
(4)Detinatorul autorizatiei de mediu are obligatia de a notifica autoritatea
publica teritoriala pentru protectia mediului, in termen de 15 zile de la
incheierea contractului sau a negocierii directe privind parchetele de exploatare,
despre toate amplasamentele licitate/negociate, cu precizarea operatorilor
economici care efectueaza lucrarile de taiere a masei lemnoase si a acelora care
au castigat licitatia, cu indicarea perioadei de exploatare forestiera.
Art. 20
Procedura de autorizare privind activitatile nucleare se desfasoara in
conformitate cu reglementarile emise de Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare

304
 In situatia in care titularul autorizatiei isi schimba denumirea si/sau forma
juridica de organizare, autorizatia de mediu se transfera pentru noul titular sau
pentru noua denumire a societatii, daca se face dovada ca activitatile se
desfasoara in aceleasi conditii pentru care aceasta a fost emisa.
Anexa nr. 1 cuprinde 280 de activităţi pentru care se impune emiterea
autorizaţiei de mediu.
Anexa nr. 2 cuprinde prezentarea activităţii propriu-zise

Anexa nr.3 prevede procedura dezbaterii publice: înainte de a se trece la

desfasurarea propriu-zisa a actiunii de dezbatere publica, autoritatea competenta
pentru protectia mediului, impreuna cu solicitantul actului de reglementare, va
stabili un calendar al acestei actiuni, care va cuprinde, in principal, urmatoarele
etape: intocmirea anuntului, publicitatea anuntului, colectarea si analiza
contestatiilor si propunerilor, verificarea suplimentara la obiectiv, daca se
impune, consultarea si a altor autoritati, daca este cazul, propuneri, luarea
deciziei, publicitatea deciziei si comunicarea, in mod oficial, a acesteia
titularului proiectului sau al activitatii. Daca intervin probleme ce impun
modificarea justificata a calendarului actiunii, autoritatea competenta pentru
protectia mediului se va consulta cu solicitantul actului de reglementare pentru a
se pune de acord cu schimbarile survenite.In luarea deciziei nu se vor lua in
considerare contestatii sau propuneri anonime ori care se bazeaza pe interese
straine de fondul dezbaterii.Toate documentele legate de dezbaterea publica a
unei activitati vor forma obiectul unui dosar special, care sa poata fi oricand
consultat atunci cand apar contestatii asupra deciziei luate de autoritatea
competenta pentru protectia mediului.Actiunea de mediatizare este in
coordonarea autoritatii competente de mediu si constituie obligatia titularului de
activitate din punctul de vedere al organizarii si al costurilor aferente.

ANEXA Nr. 4: CONTINUTUL-CADRU AL AUTORIZATIEI DE MEDIU

AUTORIZATIE DE MEDIU
Nr. ........ din ..............
Ca urmare a cererii adresate de ..............., cu sediul in judetul ..............., municipiul, orasul, comuna, satul .................,
sectorul ....., str. .............. nr. ..... etc. ..........., inregistrata la numarul........... din................, in urma analizarii
documentelor transmise si a verificarii, in baza Hotararii Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea si functionarea
Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia
mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se
emite:

305
 AUTORIZATIA DE MEDIU
pentru ................. din municipiul, orasul, comuna, satul ............, sectorul ......., str. ............... nr. ........., care prevede
desfasurarea urmatoarelor activitati (conform cod CAEN) ..................
Documentatia contine: (fisa de prezentare si declaratie, bilant de mediu etc.) .........................., elaborata
de: ........................,
si urmatoarele acte de reglementare emise de alte autoritati: ........................................................
Prezenta autorizatie se emite cu urmatoarele conditii impuse: .......................................................
Prezenta autorizatie este valabila ........ ani, de la ................., data eliberarii, pana la ....................
Nerespectarea prevederilor autorizatiei atrage suspendarea si/sau anularea acesteia, dupa caz.
I.Activitatea autorizata:
1.Dotari (instalatii, utilaje, mijloace de transport utilizate in activitate) ............................................

2.Materiile prime, auxiliare, combustibilii si ambalajele folosite - mod de ambalare, de depozitare, cantitati: .............
3.Utilitati - apa, canalizare, energie (surse, cantitati, volume): ....................................................
4.Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activitatii:..................................
5.Produsele si subprodusele obtinute - cantitati, destinatie: .......................................................
6.Datele referitoare la centrala termica proprie - dotare, combustibili utilizati (compozitie, cantitati),
productie: .......................
7.Alte date specifice activitatii: (coduri CAEN care se desfasoara pe amplasament, dar nu intra pe procedura de
autorizare) .......................
8.Programul de functionare - ore/zi, zile/saptamana, zile/an ........................
II.Instalatiile, masurile si conditiile de protectie a mediului
1.Statiile si instalatiile pentru retinerea, evacuarea si dispersia poluantilor in mediu, din dotare (pe factori de
mediu): ...........................
2.Alte amenajari speciale, dotari si masuri pentru protectia mediului: ................................
3.Concentratiile si debitele masice de poluanti, nivelul de zgomot, de radiatii, admise la evacuarea in mediu, depasiri
permise si in ce conditii: ................
III.Monitorizarea mediului
1.Indicatorii fizico-chimici, bacteriologici si biologici emisi, emisii de poluanti, frecventa, modul de valorificare a
rezultatelor: ........................
2.Datele ce vor fi raportate autoritatii teritoriale pentru protectia mediului si periodicitatea: .........................
IV.Modul de gospodarire a deseurilor si a ambalajelor
1.Deseurile produse (tipuri, compozitie, cantitati): .....................................................................
2.Deseurile colectate (tipuri, compozitie, cantitati, frecventa): ....................................................
3.Deseurile stocate temporar (tipuri, compozitie, cantitati, mod de stocare): ..............................
4.Deseurile valorificate (tipuri, compozitie, cantitati, destinatie): .................................................
5.Modul de transport al deseurilor si masurile pentru protectia mediului: ....................................
6.Mod de eliminare (depozitare definitiva, incinerare): ..............................................................
7.Monitorizarea gestiunii deseurilor: .........................................................................................
8.Ambalajele folosite si rezultate - tipuri si cantitati: ..................................................................

9.Modul de gospodarire a ambalajelor (valorificate): ................................................................

V.Modul de gospodarire a substantelor si preparatelor periculoase

306
1.Substantele si preparatele periculoase produse sau folosite ori comercializate/transportate (categorii,
cantitati): ..............................
2.Modul de gospodarire:
- ambalare:
- transport:
- depozitare:
- folosire/comercializare:
3.Modul de gospodarire a ambalajelor folosite sau rezultate de la substantele si preparatele
periculoase: ...............................
4.Instalatiile, amenajarile, dotarile si masurile pentru protectia factorilor de mediu si pentru interventie in caz de
accident: .............................
5.Monitorizarea gospodaririi substantelor si preparatelor periculoase: ............................................
VI.Programul de conformare - masuri pentru reducerea efectelor prezente si viitoare ale activitatilor
1.Domeniul [protectia solului si apelor subterane; descarcarea apelor uzate; emisii atmosferice; gestiunea deseurilor;
altele (zgomot, prezenta azbestului etc.)]: denumirea masurii, performanta/obiective de remediere (pe fiecare masura),
termen de finalizare (pe fiecare masura): ...........................
2.Sursa de finantare (pe fiecare masura), evidente, rapoarte: ..................................
Director executiv,
........................
Sef serviciu autorizare si controlul conformarii,

Program pentru conformare

Plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale precizate prin
prevederile autorizaţiei de mediu de către titularul activităţii, sub controlul
autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării
reglementărilor privind protecţia mediului.
Cele mai bune tehnici disponibile
Reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient inregistrat in
dezvoltarea unei activitati si a modurilor de exploatare, care demonstreaza
posibilitatea practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor-limita de
emisie in scopul prevenirii poluarii, iar in cazul in care acest fapt nu este posibil,
pentru a reduce in ansamblu emisiile si impactul asupra mediului in intregul sau:
a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul in care
instalatia este proiectata, construita, intretinuta, exploatata, precum si la

307
scoaterea din functiune a acesteia si remedierea amplasamentului, potrivit
legislatiei in vigoare;
b) disponibile se refera la acele cerinte care au inregistrat un stadiu de
dezvoltare ce permite aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii
economice si tehnice viabile, luandu-se in considerare costurile si beneficiile,
indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel national,
cu conditia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;
c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea in
ansamblu a unui nivel ridicat de protectie a mediului in intregul sau;

Autorizatie emisii de gaze cu efect de sera

Se emite pentru instalatii industriale din a caror functionare rezulta emisii
de dioxid de carbon si sunt incluse in Anexa 1 a OM 1897/2007;

DREPTURILE PUBLICULUI DE A FI INFORMAT ȘI DE A PARTICIPA

LA LUAREA DECIZIILOR DE MEDIU
Accesul la informație

Convenția de la Aarhaus din 1998

1. Fiecare parte va asigura ca autoritatile publice, in conditiile urmatoarelor
puncte ale acestui articol, ca raspuns la o cerere de informatie pe probleme de
mediu, sa puna aceasta informatie la dispozitie publicului, respectand
prevederile legislatiei nationale, inclusiv in cazul in care sunt cerute copii de pe
documentatia continand sau cuprinzand informatia respectiva, avand in vedere
subpunctul b) al prezentului articol:
a) fara a fi necesara declararea interesului;

308
b) sub forma ceruta, in afara situatiilor in care: (i) este mai rezonabil pentru
autoritatea publica sa ofere informatia ceruta sub alta forma, caz in care trebuie
aratate motivele pentru care poate fi facuta disponibila in acea forma; sau
(ii) informatia este deja disponibila publicului sub alta forma.
2. Informatia de mediu asupra careia se face referire la pct. 1 al acestui articol va
fi facuta disponibila in cel mai scurt timp si cel mai tarziu la o luna dupa ce
cererea a fost inaintata, in afara cazului in care volumul si complexitatea
informatiei justifica prelungirea acestei perioade pana la doua luni de la data
solicitarii.
3. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca:
a) autoritatea publica careia ii este adresata solicitarea nu detine informatia
respectiva;
b) cererea este vizibil nerezonabila sau este formulata intr-o maniera prea
generala; ori
c) cererea se refera la documente in curs de elaborare sau priveste sistemul de
comunicatii interne al autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de exceptie
este prevazuta de legea nationala sau de practica obisnuita, luandu-se in
considerare interesul public in cazul unei asemenea dezvaluiri.
4. O solicitare de informatie de mediu poate fi refuzata daca dezvaluirea acesteia
ar afecta in mod negativ:
a) confidentialitatea procedurilor autoritatilor publice, in cazul in care o astfel de
confidentialitate este prevazuta de legislatia nationala;
b) relatiile internationale, siguranta nationala sau securitatea publica;
c) cursul justitiei, dreptul unei persoane de a beneficia de o judecata dreapta sau
dreptul unei autoritati publice de a conduce o ancheta de natura penala sau
disciplinara;
d) confidentialitatea informatiilor comerciale si industriale, in cazul in care
aceasta este prevazuta de lege pentru a proteja un interes economic legitim. In

309
acest context informatia privind emisiile care sunt semnificative pentru protectia
mediului va fi facuta publica;
e) drepturile de proprietate intelectuala;
f) confidentialitatea unor date personale si/sau a unor dosare apartinand unei
persoane fizice, atunci cand aceasta persoana nu a consimtit la publicarea
informatiilor, in cazul in care o astfel de confidentialitate este prevazuta de
legislatia nationala;
g) interesele unei terte parti care a oferit informatia ceruta fara ca acea parte sa
fie pusa sub/sau sa existe posibilitatea punerii sale sub o obligatie legala de a
face astfel, in situatia in care aceasta parte nu a consimtit la publicarea
materialului; sau
h) mediul la care se refera informatia, cum ar fi locurile de cuibarit al speciilor
rare. Motivele de refuz mentionate anterior trebuie interpretate in mod restrictiv,
luandu-se in considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea
informatiilor si posibilitatea ca informatia solicitata sa fie legata de emisiile in
mediu.
5. In cazul in care o autoritate publica nu detine informatia ceruta, acea
autoritate publica trebuie, cat mai rapid posibil, sa informeze solicitantul cu
privire la autoritatea publica la care crede ca este posibil sa se gaseasca
informatia respectiva sau sa transfere cererea acelei autoritati, informand in
acelasi timp solicitantul.
6. Autoritatile publice care intentioneaza sa instituie un asemenea sistem de
tarifare pentru furnizarea informatiei trebuie sa puna la dispozitie solicitantilor o
lista cuprinzand preturile care pot fi percepute, indicand circumstantele in care
acestea pot fi percepute sau exceptate si cazurile in care furnizarea unor
informatii este conditionata de o plata in avans.
Colectarea si diseminarea informatiei de mediu
1. Fiecare parte va asigura ca:

310
a) autoritatile publice detin informatii de mediu la zi, relevante pentru functiile
lor;
b) sunt stabilite sisteme obligatorii pentru asigurarea unui flux adecvat al
informatiei catre autoritatile publice despre activitatile propuse si existente, care
pot afecta in mod semnificativ mediul;
c) in cazul oricarei amenintari iminente a sanatatii umane sau a mediului,
cauzata de activitatile umane sau datorata unor cauze naturale, toate informatiile
care ar da posibilitatea publicului sa ia masuri de prevenire sau sa amelioreze
efectele negative provocate de acea amenintare si care sunt detinute de o
autoritate publica sunt diseminate imediat si fara nici o intarziere membrilor
publicului, care pot fi afectati.
2. Fiecare parte va asigura, in cadrul legislatiei nationale, ca modalitatea in care
autoritatile publice fac disponibila informatia de mediu sa fie transparenta, iar
informatia de mediu sa fie efectiv accesibila, printre altele, prin:
a) furnizarea unei informatii suficiente publicului despre tipul si scopul
informatiei de mediu detinute de autoritatile publice, termenii de baza si
conditiile in care o asemenea informatie este disponibila si accesibila si procesul
prin care ea poate fi obtinuta;
b) stabilirea si mentinerea unor aranjamente practice, cum ar fi:
(i) liste accesibile publicului, registre sau dosare;
(ii) solicitarea oficialitatilor sa sustina publicul in asigurarea accesului la
informatie in conformitate cu prezenta conventie;
(iii) identificarea punctelor de contact; si
c) accesul gratuit la informatiile de mediu continute in liste, registre sau dosare,
in conformitate cu subpunctul b) (i).
3. Fiecare parte va asigura ca informatia de mediu sa devina disponibila in mod
progresiv prin intermediul unor baze electronice de date care sunt usor
accesibile publicului

311
4. Fiecare parte va publica si va disemina, la intervale care nu vor depasi 3 sau 4
ani, un raport national privind starea mediului, inclusiv informatii privind
calitatea mediului si presiunea asupra mediului.
5. Fiecare parte va lua masuri, in cadrul legal national, in scopul diseminarii,
printre altele, a:
a) legislatiei si documentelor despre politici, cum ar fi documente legate de
strategii, politici, programe si planuri de actiune legate de mediu si rapoarte
intermediare asupra implementarii lor, pregatite la diferite niveluri ale
guvernului;
b) tratatelor internationale, conventiilor si intelegerilor privind problemele de
mediu;
c) altor documente internationale semnificative privind problemele de mediu,
daca sunt adecvate.
6. Fiecare parte va incuraja agentii economici ale caror activitati au un impact
semnificativ asupra mediului sa informeze in mod regulat publicul despre
impactul activitatilor si produselor lor asupra mediului, acolo unde este posibil
in cadrul unor actiuni voluntare de ecoetichetare, prin realizarea de scheme de
audit de mediu, bilanturi de mediu sau prin alte mijloace.
7. Fiecare parte:
c) va asigura intr-o forma adecvata informatii privind performantele functiilor
publice sau serviciile publice ale guvernului, la toate nivelurile, legate de mediu.
8. Fiecare parte va dezvolta mecanisme prin care sa se asigure ca o cantitate
suficienta de informatii despre produse este facuta disponibila, astfel incat sa dea
posibilitatea consumatorilor sa faca alegeri care au la baza informatii de mediu.
9. Fiecare parte va stabili in mod progresiv, tinand seama de procedurile
internationale atunci cand este cazul, un sistem national coerent pentru inventare
sau registre de poluare, sub forma unei baze de date structurate, computerizate si
accesibile publicului, realizata prin intermediul unor formulare standardizate.

312
Un asemenea sistem poate sa includa intrari, emisii si transferuri in mediul
inconjurator ale unor serii specifice de substante si produse, incluzand apa,
energia si utilizarea resurselor, care provin dintr-o serie de activitati specifice,
din/spre locurile de tratare sau de depozitare.
10. Nici o prevedere a acestui articol nu poate prejudicia dreptul partilor de a
refuza divulgarea unor anumite informatii de mediu in concordanta cu
prevederile art. 4 pct. 3 si 4.

II. Participarea publicului la deciziile de mediu

ARTICOLUL 6
Participarea publicului la deciziile privind activitatile specifice

2. Publicul interesat va fi informat, prin anunt public ori in mod individual, cand
este cazul, despre demararea unei proceduri de luare a deciziei de mediu si intr-o
maniera adecvata, in timp util si efectiv,printre altele, despre:
a) activitatea propusa si despre o solicitare asupra careia se va lua o decizie;
b) natura deciziei posibile sau despre proiectul de decizie;
c) autoritatea publica responsabila de luarea deciziei;
d) procedura initiata, incluzand modul si momentul in care o asemenea
informatie poate fi furnizata:
(i) inceputul procedurii;
(ii) oportunitatile de participare a publicului;
(iii) data si beneficiul oricarei audieri publice initiate;
(iv) o indicatie privind autoritatea publica de la care pot fi obtinute informatii
relevante si la care a fost depozitata informatia relevanta pentru examinare de
catre public;
(v) o indicatie asupra autoritatii publice relevante sau asupra oricarui organism
oficial caruia ii pot fi adresate comentarii sau intrebari si asupra perioadei in
care sunt primite aceste comentarii ori intrebari; si
313
(vi) o indicatie asupra tipului de informatie de mediu relevanta, disponibila
pentru actiunea propusa;
e) faptul ca activitatea face obiectul unei proceduri nationale sau transfrontiera
de evaluare a impactului asupra mediului.
3. Procedurile de participare publica vor include limite de timp rezonabile pentru
diferitele faze, care sa permita timp suficient pentru informarea publicului, in
concordanta cu prevederile pct. 2, si timp suficient pentru ca acesta sa se
pregateasca si sa participe efectiv in timpul procesului de luare a deciziei de
mediu.
4. Fiecare parte va asigura participarea publicului la inceputul procedurii, atunci
cand toate optiunile sunt deschise si poate avea loc o participare efectiva a
publicului.
5. Fiecare parte, cand este cazul, trebuie sa incurajeze posibilii solicitatori sa
identifice publicul interesat, sa angajeze discutii si sa furnizeze informatii
referitoare la obiectivele initiativei lor inaintea depunerii cererii pentru
autorizarea unei activitati.
6. Fiecare parte va cere autoritatilor publice competente sa asigure accesul
publicului interesat, in vederea examinarii, la cerere, daca legislatia nationala
prevede astfel, gratuit si intr-un timp foarte scurt, la totalitatea informatiilor
relevante pentru procesul decizional, care sunt disponibile in timpul procedurilor
de participare publica, in conformitate cu prevederile acestui capitol, fara a
prejudicia drepturile partilor de a refuza divulgarea anumitor informatii in
concordanta cu prevederile art. 4 pct. 3 si 4. Informatiile semnificative vor
include, cel putin, fara a prejudicia prevederile art. 4:
a) o descriere a locului si a caracteristicilor fizice si tehnice ale activitatii
propuse, inclusiv o estimare a reziduurilor si emisiilor probabile;
b) o descriere a efectelor semnificative ale activitatii de mediu propuse;
c) o descriere a masurilor initiate, pentru a preveni si/sau pentru a reduce
efectele, inclusiv emisiile;
314
d) o prezentare sumara, dar nu tehnica, a celor mentionate mai sus;
e) o schita a principalelor alternative studiate de solicitant; si
f) in conformitate cu legislatia nationala, principalele rapoarte si recomandari
publicate, destinate autoritatii publice, in momentul in care publicul interesat
trebuie sa fie informat, avand in vedere prevederile pct. 2.
7. Procedurile pentru participarea publica vor permite publicului sa inainteze, in
scris sau, cand este cazul, la o audiere publica ori un sondaj cu solicitantul, orice
comentarii, informatii, analize sau opinii considerate relevante pentru activitatea
propusa.
8. Fiecare parte va asigura ca in decizia luata sa se tina seama de rezultatul
participarii publicului.
9. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care decizia a fost luata de
autoritatea publica, publicul sa fie informat prompt despre aceasta, in
concordanta cu procedurile normale. Fiecare parte va asigura accesul publicului
la textul deciziei, la motivele si consideratiile care au stat la baza acesteia.
10. Fiecare parte va asigura ca, in momentul in care o autoritate publica
reconsidera sau actualizeaza conditiile de functionare pentru o activitate care
face obiectul pct. 1, prevederile pct. 2-9 sunt aplicate fara rezerve, unde este
cazul.
11. Fiecare parte, in cadrul legislatiei sale nationale, va aplica, cat mai mult
posibil si unde este adecvat, prevederile acestui articol la deciziile privind
autorizarea evacuarii deliberate in mediu a organismelor modificate genetic.
ARTICOLUL 7
Participarea publicului in timpul pregatirii planurilor, programelor si
politicilor legate de mediu
Fiecare parte va lua masuri practice adecvate si/sau va promova prevederi pentru
ca publicul sa participe in timpul pregatirii planurilor si programelor legate de
mediu, intr-un cadru transparent si cinstit, dupa ce i-a fost furnizata informatia
necesara. In acest cadru se vor aplica prevederile pct. 3, 4 si 8 ale art. 6. Publicul
315
care poate participa va fi identificat de autoritatea publica relevanta, tinandu-se
seama de obiectivele acestei conventii. In aceeasi masura fiecare parte se va
stradui sa asigure oportunitatile necesare in vederea participarii publicului in
timpul pregatirii politicilor legate de mediu.
ARTICOLUL 8
Participarea publicului in timpul pregatirii regulamentelor de aplicare, a
normativelor si instrumentelor legale obligatorii, general aplicabile
Fiecare parte se va stradui sa promoveze o participare efectiva a publicului intr-o
etapa adecvata, atata timp cat optiunile sunt inca deschise, in perioada pregatirii
regulamentelor de aplicare si a altor reglementari legale obligatorii, general
aplicabile, care pot avea un efect semnificativ asupra mediului. La acest nivel
trebuie facuti urmatorii pasi:
a) trebuie fixata o perioada suficienta pentru realizarea unei participari publice
efective;
b) proiectele reglementarilor legale trebuie sa fie publicate sau facute disponibile
prin alte metode;
c) trebuie sa ii fie oferita publicului posibilitatea de a face comentarii,
direct sau prin intermediul unor organisme consultative reprezentative.
Rezultatul participarii publicului trebuie sa fie luat in considerare cat mai mult
posibil
În ceea ce privește participarea publicului la deciziile privind
amenajarea teritoriului conform art. 57. - (1) Participarea publicului la
activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism consta in implicarea
acestuia in toate etapele procesului decizional referitor la activitatile de
amenajare a teritoriului si urbanism.
Participarea publicului asigura dreptul acestuia la informare, consultare
si acces la justitie, referitor la activitatile de amenajare a teritoriului si de
urbanism, potrivit legii, pe tot parcursul elaborarii strategiilor si documentatiilor

316
de urbanism si amenajare a teritoriului, in corelare cu procedurile specifice ce
decurg din legislatia de mediu.
Informarea publicului este activitatea prin care autoritatile administratiei
publice fac publice:
a) obiectivele dezvoltarii economico-sociale privind amenajarea
teritoriului si dezvoltarea urbanistica a localitatilor;
b) continutul strategiilor de dezvoltare teritoriala si a documentatiilor de
urbanism care urmeaza a fi supuse aprobarii, precum si al documentatiilor
aprobate, potrivit legii;
c) rezultatele consultarii publicului;
d) deciziile adoptate;
e) modul de implementare a deciziilor.
II. Pe plan Intern
Programul „România curată”Acest program a fost lansat în aprilie 2002
de Guvernul României şi subliniază eforturile depuse pentru ameliorarea
situaţiei mediului şi integrarea în plan naţional a principiilor politicii comunitare
de mediu. Important de menţionat este că programul „România curată”
reprezintă o strategie şi o iniţiativă naţională, care îşi propune nu numai
asigurarea protecţiei mediului şi conservarea resurselor naturale, ci şi „creşterea
nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor
obiective”. Ca atare, obiectivele sale sunt:asigurarea protecţiei şi conservării
mediului natural şi a mediului construit în concordanţă cu cerinţele dezvoltării
durabile; asigurarea unui management integrat al deşeurilor;creşterea nivelului
de educaţie şi conştientizare a populaţiei în spiritul protecţie mediului.
1. Hotărârea Guvernului nr. 1115/2002 consacră ideea că Autoritatile
administratiei publice centrale si locale au responsabilitatea organizarii,
desfasurarii si finantarii procesului de participare a publicului in cadrul
activitatilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

317
 Din perspectiva atribuţiilor şi rolului autorităţilor publice pentru protecţia
mediului, în Ordinul MAPM nr. 1182/2002, în capitolul 2 sunt prevăzute
mecanismele de acces la informaţia privind mediul corespunzătoare
următoarelor sisteme (art. 3):
a)un sistem prin care autorităţile publice pentru protecţia mediului
colectează informaţia privind mediul şi o difuzează publicului din oficiu,
asigurând fluxul activ (s.n.) al informaţiei privind mediul, reglementat în
Capitolul 3, secţiunile 1-7;
b) un sistem care permite publicului solicitarea şi obţinerea informaţiei
privind mediul de la autorităţile publice pentru protecţia mediului,
asigurândfluxul pasiv (s.n.) al acesteia, reglementat în Capitolul 4, secţiunile 1
2. Sigur că procedura, participanţii, drepturile şi obligaţiile corelative ale
celor interesaţi la evaluarea impactului asupra mediului şi pentru emiterea
acordului de mediu ca şi în alte situaţii în care este necesară informarea
publicului sunt mult mai complexe şi în detaliu prezentate în legislaţie. Ordinul
860/2002, Capitolul 3, art. 43: “Dacă în interval de 90 de minute de la ora
anunţată pentru începerea şedinţei nu se prezintă nici un reprezentant al
publicului, se poate afirma că nu există public interesat de proiectul
respectiv(s.n.), afirmaţie consemnată în procesul-verbal semnat de preşedinte şi
de secretar”. Intenţia noastră a fost doar de a semnala existenţa legislaţiei
referitoare la informarea publicului cu privire la aspectele de mediu, ale căror
categorii sunt menţionate expres în art. 2 din H.G. nr. 1115/2002;
Clasificarea şi codificarea acestor informaţii pe domenii, subdomenii şi
tipuri se fac conform anexei A din Ordinul nr. 1182/2002 pentru aprobarea
Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de
autorităţile publice pentru protecţia mediului, detalierea lor fiind făcută în art. 7:
a) informaţii privind starea mediului (A)(I-IV); b) informaţia despre factori,
măsuri sau activităţi care afectează sau pot afecta mediul, analize şi prognoze
folosite la luarea deciziei de mediu (B) (I-VIII); c) informaţia privind starea
318
sănătăţii şi a siguranţei populaţiei, condiţiile de viaţă, zonele culturale şi
construcţiile, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea
elementelor de mediu şi/sau de factorii, activităţile ori măsurilecuprinse la lit. a)
şi b) (C) (I-II). “Autorităţile publice pun la dispoziţie informaţiile privind mediul
pe care le deţin, din oficiu sau la cererea solicitantului, fără justificarea scopului
în care au fost cerute.” (sublinierea ns. M.I) (Cap.2, art. 3, alin. (3) din H.G. nr.
1115/2002). După cum rezultă din cele de mai sus, ca şi dintr-o analiză mai
profundă a legislaţiei româneşti, se poate observa o foarte amplă şi detaliată
reglementare juridică a accesului liber la informaţia privind mediul, sub anumite
aspecte poate de invidiat chiar de către statele comunitare. Desprindem trei
situaţii în care publicul poate obţine informaţie de mediu
-în situaţia în care autorităţile administrative menţionate de lege au
obligaţia fie de a difuza această informaţie din oficiu, fie să asigure accesul la
informaţie la cererea celor interesaţi;
-în situaţia în care se iniţiază o investiţie şi este nevoie şi de părerea
publicului interesat prin participarea acestuia la dezbateriea publică şi
contribuind, prin părerile exprimate, la luarea deciziei;
-în situaţia adresării justiţiei în probleme de mediu, când informaţia de
mediu trebuie pusă la dispoziţia instanţei de judecată.Refuzul unei solicitări
privind informaţia de mediu se va face în scris, în condiţiile art. 4, pct.7 din
Convenţia de la Aarhus şi va cuprinde motivele acestuia.

Politici europene de mediu care operează în România

La nivelul Politicilor de Mediu Europene există conturată o strategie în

baza căreia deja au fost identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării
durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spaţiul urban:transportul
urban, gestionarea urbană durabilă, domeniul construcţiilor şi
urbanismul/arhitectura urbană,
319
 Programul LIFE Cele două componente ale programului LIFE: LIFE –
Mediu şi LIFE Natura, sunt funcţionale în România din 1999 şi finanţează
proiecte ce tratează probleme specifice, locale de îmbunătăţire, protecţie sau
conservare a calităţii mediului (LIFE Mediu) şi a biodiversităţii (LIFE Natura).
Proiectele din cadrul componentei „Natura” vizează protecţia diferitelor
ecosisteme şi specii de plante şi animale.
Componenta LIFE – Mediu finanţează – în proporţie de 30%-50% din
cheltuielile eligibile -acţiuni ce au drept scop implementarea politicii şi
legislaţiei comunitare referitoare la protecţia mediului. Obiectivul specific al
acestei componente este de a contribui la dezvoltarea de metode şi tehnici
inovatoare de protecţie amediului, prin cofinanţarea proiectelor demonstrative
cu rezultate a căror diseminare are importanţă deosebită în promovarea
aspectelor inovatoare
Au fost desfăşurate proiecte inovatoare privind: sistemul de avertizarea în
cadrul fenomenelor periculoase, dezvoltarea unor sisteme operative pentru
studiul, monitorizarea şi prognozarea impactului poluării, sensibilizarea
populaţiei în precolectarea selectivă a deşeurilor menajere, etc. Acest tip de
proiecte vine în sprijinul măsurilor de infrastructură ale programului ISPA şi duc
la realizarea obiectivelor naţionale de mediu.
LIFE - Mediu are definite cinci domenii eligibile pentru finanţare:
1) dezvoltarea şi planificarea utilizării terenurilor;
2) managementul apelor;
3) reducerea impactului activităţilor economice asupra mediului;
4) gestionarea deşeurilor;
5) reducerea impactului produselor asupra mediului printr-o abordare integrată a
procesului de producţie.
G. Strategia europeană de mediu şi sănătate (SCALE)Această strategie
este cea mai recentă acţiune în domeniu şi are în vedere relaţia complexă şi
direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea caracteristicilor mediului şi
320
sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării constante a Comisiei
Europene în această directie şi a fost iniţiată în iunie 2003, fiind elaborată prin
colaborarea DG Mediu cu DG Cercetare şi DG Sănătate. Elementul de noutate
al acestei strategii este centrarea pe sănătatea copiilor - care reprezintă cel mai
vulnerabil grup social şi cel mai afectat de efectele poluării mediului - spre
deosebire de restul legislaţiei de mediu, care este bazată pe norme şi standarde
pentru adulţi. Dezvoltarea acestei strategii are la bază 5 elemente cheie: 1. va fi
fundamentată ştiinţific şi va analiza interacţiunile complexe dintre diverşi
poluanţi şi organismul uman; 2. va fi centrată pe copii şi va iniţia acţiuni pilot
asupra poluanţilor cu relevanţă specifică pentru copii (precum dioxinele şi
metalele grele) şi asupra substanţelor cu acţiune endocrină;
3. îşi propune să crească gradul de informare şi responsabilizare a părţilor
interesate şi al publicului; 4. legislaţia UE va completa legile naţionale şi va fi
revizuită pentru a reflecta situaţia şi nevoile speciale ale copiilor;
5. va evalua constant acţiunile întreprinse în acest scop. Pentru dezvoltarea
acestei strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu părţile interesate, în
vederea stabilirii unor grupuri de lucru şi grupuri consultative, precum şi în
scopul determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării SCALE.
Programe postaderare Programul ISPA este un instrument structural de
pre-aderare, creat în 1999 şi funcţional din 2000, premergător Fondului de
Coeziune şi concentrându-se pe finanţarea proiectelor de infrastructură în
domeniile mediului şi transportului.
Pentru proiectele de mediu, ISPA are două direcţii de acţiune (din cele trei
existente): (
1) familiarizarea cu politicile şi procedurile UE,
(2) alinierea la standardele de mediu comunitare. În România,
infrastructura de mediu constituie o prioritate a politicii naţionale în domeniu, în
special în ceea ce priveşte infrastructura apelor şi gestionarea deşeurilor (precum
şi poluarea aerului). Astfel, priorităţile naţionale de mediu ale programului ISPA
321
sunt:alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate; gestionarea
deşeurilor urbane - în special prin depozitarea pe rampe ecologice, sisteme de
colectare selectivă şi prin reciclarea deşeurilor; îmbunătăţirea calităţii aerului,
prin folosirea de tehnologii ecologice de încălzire a locuinţelor urbane.
Proiectele finanţate prin acest program nu trebuie numai să răspundă acestor
priorităţi, dar şi să aibă capacitate de cofinanţare de cel puţin 20%, să atragă
fondurile locale şi să demonstreze contribuţia la îmbunătăţirea calităţii factorilor
de mediu în România.
Directiva de evaluare a impactului proiectelor publice şi private asupra
mediului (85/337/EEC)26, adoptată în 1985 şi amendată în 1997, al cărei raport
de evaluare (realizat o dată la 5 ani) a fost publicat recent. Conform acestui
raport, SM au eşuat în implementarea acestei directive

Documente internaționale

Agenda 21 „Agenda 21” a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată

în 1992 a generat o Strategie globală pentru diminuarea efectelor impactului
uman asupra mediului şi pentru implementarea principiilor dezvoltării durabile
la nivel local şi semnată de 178 de state, între care şi România. „Agenda 21” se
axează pe participarea comunităţilor locale şi oferă o modalitate de integrare a
problemelor sociale, economice, culturale şi de protecţie a mediului, accentuând
în acelaşi timp rolul educaţiei în dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de
mediu şi în utilizarea responsabilă a resurselor naturale. În România, această
strategie locală a fost implementată în 9 oraşe pilot (Ploieşti, Galaţi, Târgu
Mureş, Baia Mare, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Giurgiu, Oradea şi Miercurea Ciuc), la
nivelul cărora s-au înfiinţat: (a) secretariate permanente în cadrul primăriilor şi
(b) grupuri de lucru pe domeniile economic, social şi protecţia mediului.
Strategia a fost extinsă la 40 de localităţi în 2002, în urma desfăşurării

322
Forumului Naţional “Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale, calea către
integrare în Uniunea Europeană”.
GEF (Facilitatea Globală pentru Mediu) Caracterul internaţional al
politicii naţionale de mediu este reflectat şi de aderarea României la Facilitatea
Globală pentru Mediu , în 1994. Această facilitate este de fapt un instrument
adoptat în 1991 (şi restructurat în 1992, în urma Summit-ului de la Rio) pentru a
susţine financiar protecţia mediului la nivel global, prin constituirea unui fond
special şi alocarea acestuia pentru proiecte globale ce au în vedere păstrarea
biodiversităţii, schimbările climatice, poluanţii organici persistenţi, combaterea
deşertificării, protejarea apelor internaţionale şi a stratului de ozon. Proiectele
GEF sunt implementate prin intermediul PNUD (Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare), PNUM (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) şi Banca
Mondială, sunt derulate de organizaţii publice sau private şi trebuie să
îndeplinească două criterii: (1) să reflecte priorităţile naţionale sau regionale şi
să aibă sprijinul ţării/ţărilor implicate, şi (2) să contribuie la ameliorarea situaţiei
mediului pe plan global. România a implementat până în prezent 20 de proiecte
GEF, 8 proiecte de ţară şi proiecte regionale, majoritatea referitoare la protecţia
apelor Mării Negre şi ale Dunării.

6. Atributii si raspunderi ale autoritatilor publice centrale si locale cu privire

la teritoriul asezarilor umane:rolul serviciilor comunitare de utilitati publice
in dezvoltarea pe principii ecologice a localitatilor

Principalele instituţii ale dreptului mediului din România sunt:

a). Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – înfiinţată prin HG nr.
1625/2003 – este o instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată de la
bugetul de stat, are calitatea de organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodării Apelor.
Dintre atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului putem enunţa:
-autorizează activităţile cu impact asupra mediului;
323
 -constată neconformităţile cu actele de autorizare;
-asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor şi politicilor în
domeniul protecţiei mediului;
-coordonează realizarea planurilor de acţiune sectoriale şi a planului de
acţiune pentru protecţia mediului;
-monitorizarea stadiului îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei
mediului, asumate de procesul de aderare la UE.
b). Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – înfiinţată prin
HG nr. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului.
Ulterior Administraţia a fost organizată prin HG nr. 264/1991 ca instituţie
publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul administraţiei de stat,
avînd ca obiective în activitate:
- redresarea ecologică a Deltei Dunării şi conservarea genofondului
(biodiversităţii) şi ecofondului;
- cunoaşterea capacităţii productive şi dimensionarea exploatării resurselor
din Delta Dunării în limitele ecologice admisibile;
- coordonarea lucrărilor hidrotehnice atît pentru asigurarea unei mai bune
circulaţii a apei pe canale, ghioluri şi lacuri, cît şi pentru împiedicarea
fenomenelor de eroziune a platformei marine;
- cercetarea fenomenelor deltaice;
- stabilirea locurilor de vînătoare şi de pescuit, precum şi a condiţiilor de
desfăşurare a acestor activităţi;
- stabilirea modului de circulaţie şi acces în Delta Dunării al bărcilor,
şalupelor, navelor fluviale şi maritime, persoanelor şi grupurilor de cercetători;
- stabilirea criteriilor de dezvoltare a aşezărilor umane şi a turismului;
- prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalităţi pentru sancţionarea
abaterilor de la regulile de desfăşurare a activităţii în Delta Dunării.
Dintre atribuţiile Administraţiei putem aminti: de gestionarea, evaluarea,
stabilirea şi aplicarea măsurilor de conservare şi refacere a ecosistemelor
324
deltaice, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, de informare şi
educare ca şi atribuirea de norme şi reglementări pertinente.
c). Garda de Mediu – înfiinţată prin HG nr. 1167/2001. Prin HG nr.
308/2005 a primit titulatura de Garda Naţională de Mediu şi a trecut direct în
subordinea ministrului mediului şi gospodăririi apelor. Este un organ de control
cu statut specific, personalul gărzii are calitatea de funcţionar public, este
încadrat pe funcţia de comisar, poartă uniformă şi însemne distincte şi este dotat
cu armament de serviciu.
Dintre atribuţiile Garzii putem enunţa: controlul operativ inopinat al
instalaţiilor cu impact major asupra mediului, participarea la intervenţiile pentru
eliminarea şi diminuarea efectelor poluării asupra factorilor de mediu, precum şi
la prevenirea poluărilor accidentale, controlează şi constată încălcările legislaţiei
în materie, colaborează cu unităţile de poliţie şi/sau jandarmerie la contatarea
faptelor care constituie infracţiuni, în vederea sesizării organelor de cercetare
penală.
d). Administraţia Fondului pentru Mediu. – înfiinţată prin Legea nr.
73/2000, este o instituţioe de utilitate publică cu personalite juridică, sub
autoritatea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, ce are ca obiect de a

RASPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

Aspecte generale
În accepţiunea modernă a dreptului mediului se recunoaşte fiecărui
individ un ndrept subiectiv la mediu, care permite o protecţie funcţională a
componenteloracestuia.
Ca urmare, orice poluare constă într-o violare a acestui drept şi constituie o
culpă. În acest sens este importantă noţiunea de daună ecologică în sens restrâns,
respectiv prejudiciul cauzat mediului independent de leziunea directă a unui

325
interes uman. A doua categorie importantă o constituie pagubele suferite atât de
mediu cât şi de om.
Noţiunea de răspundere juridică în sens largeste proprie tutror ramurilor de
drept şi exprimă instituţionalizarea unui regim juridic prin care se urmăreşte ca
provocatorul unui prejudiciu adus unei părţi vătămate să fie sancţionat şi
obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.
În dreptul mediului, instituirea răspunderii juridice presupune definirea
noţiunii de prejudiciu (sau daună sau pagubă) adus mediului. Definiţia acceptată
în sens larg pentru dauna ecologică este: „acea vătămare care aduce atingere
ansamblului elementelor unui sistem şi care datorită caracterului său indirect şi
difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”3. Daună ecologică este
considerată acea vătămare care aduce atingere tuturor factorilor de mediu, sub o
formă sau alta, cu efecte ireversibile şi cu consecinţe greu de stabilit.
Problema centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este victima
daunei:omul saumediul său. În funcţie de răspunsul dat, se conturează
concepţia asupra naturii daunei ecologice. Aceasta presupune stabilirea
prealabilă a statutului juridic al elementelor naturale sau antropice care
constituie mediul, pentru a stabili dacă sunt bunuri protejate din punct de vedere
juridic.
Efect cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau
mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare, accidente ecologice sau
fenomene naturale periculoase.Legea protecţiei mediului este o lege cadru şi ea
este suţinută printr-o serie de alte legi şi acte normative specifice.

1.- Condițiile și formele răspunderii juridice de dreptul mediului

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a
instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra

326
mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru
remedierea pagubei pe care a produs-o.
Necesitatea introducerii unui regim specific de răspundere juridică în
dreptul mediului este determinată de cauze concrete. Reglementările din
domeniul mediului sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au
ca scop legiferarea protecţiei mediului. Eşecul conformării cu normele şi
procedurile în vigoare poate conduce doar la sancţiuni de ordin administrativ sau
juridic.
În schimb, răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar
faţă de reglemetările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca potenţialul
poluator să plătească pentru remedierea (până la o stare satisfăcătoare) sau
compensarea pagubei provocate mediului.
Introducerea regimului de răspundere juridică în domeniul mediului
prezintă o serie de dificultăţi, legate în special de faptul că nu toate formele de
pagube pot fi remediate prin aplicarea răspunderii juridice în dreptul mediului.
Suplimentar trebuie îndeplinite următoarele condiţii:să existe unul sau mai mulţi
poluatori identificabili;paguba să fie concretă şi cuantificabilă;să se poată stabili
o legătură de cauzalitate între pagubă şi poluatorul/poluatori identificaţi.
Exemple: a) de aplicare eficace, când paguba este provocată de accidente
industriale;o poluare graduală, cauzată de introducerea în mediu a unor
substanţe sau deşeuri periculoase provenite din surse identificabile; b) în care
aplicarea este dificilă, de tipul unei poluări extinse şi difuze, caz în care este
imposbilă stabilirea unei legături între efectele negative generate asupra
mediului şi anumiţi agenţi poluatori individuali: modificările climatice
provocate de CO2 şi alte emisii;declinul zonelor împădurite, cauzat de ploile
acide;poluarea aerului provocată de trafic.
În lipsa unei reglementări speciale, se face apel la principiile clasice ale
răspunderii civile (pentru situaţiile în care se produc prejudicii ca urmare a

327
nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la conservarea, dezvoltarea şi
protecţia mediului), după cum urmează:
-norme referitoare la raporturile de vecinătate (esenţa normelor priveşte
concilierea intereselor agentului poluator cu cele ale victimei poluării,
stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi obligaţia ca daunele să
fie suportate de cel ce poluează);
- norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie.
Cine este răspunzător ? (subiectele răspunderii). Prin definiţie, mediul natural nu
este subiectul victimă care să reclame reparaţia, ci o valoare fundamentală care
este ocrotită prin lege, pe plan intern şi internaţional.
În cadrul dreptului intern, subiectul poate fi: statul; o unitate administrativ
teritorială sau o persoană fizică sau juridică, publică sau privată căreia i s-a
produs un prejudiciu printr-o faptă ilicită, ca urmare a nerespectării normelor de
protecţia mediului.În cadrul dreptului internaţional subiectul îndreptăţit de
reparaţie este în principiu titularul mediului, respectiv statul.
Categoriile de răspunderi aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor legal
referitoare la protecţia mediului înconjurător sunt:răspunderea diciplinară;
răspunderea materială;răspundereia civilă;răspunderea contravenţională;
răspunderea penală.
Comunitatea Europeană urmăreşte instituirea unui regim coerent şi eficace de
răspundere juridică în dreptul mediului, fundamentat pe următoarele
elemente:nu se aplică retroactiv;delimitarea sferei de cuprindere, prin:
- stabilirea pagubelor care urmează a fi acoperite;
- stabilirea activităţilor care urmează a fi acoperite;
stabilirea tipului răspunderii juridice, a apărării şi constituirea dovezilor;
stabilirea celui răspunzător; stabilirea unor criterii pentru diferite tipuri de
pagube;asigurarea unei decontaminări şi remedieri eficace a mediului; accesul la
justiţie;legătura cu convenţiile internaţionale; securitatea financiară.

328
 Raspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului
asupra mediului

În cadrul răspunderii de dreptul mediului se sancţionează: o conduită

reprobabilă, antisocială, a subiectelor de drept (persoane fizice saujuridice) care
prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube:
- factorilor de mediu sau
- mediului în ansamblul său.
În România Constituţia crează cadrul juridic general pentru ocrotirea
victimelor acţiunilor care produc prejudicii mediului: Titlul IV Economia şi
finanţele publice Art. 135 (Economia) ”Statul trebuie să asigure:
….e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic”.
Termenul de “refacere a mediului înconjurător” utilizat în textul
constituţional se poate interpreta în sensul:contribuţiei statului la remedierea
sectoarelor degradate ecologic; intervenţiei instituţiilor civile în soluţionarea
delictelor civile prin care s-au cauzat prejudicii mediului înconjurător.
De asemenea, Titlul I Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
”Art.44 Dreptul de proprietate privată:
…(5). Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi
subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele
aduse solului, plantaţiilor sau constucţiilor, precum şi pentru alte daune
imputabile autorităţii.
(6). Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.
În acest text se consacră obligaţia specifică pentru protecţia mediului impusă

329
proprietarilor.Pe baza acestui text,va putea fi acționată în justiție și orice
autoritate publică pentru daune aduse mediului înconjurător (sau
componentelor acestuia) în situaţi expres specificate în text, adică prin folosirea
subsolului oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general.
În dreptul mediului prejudiciul cuprinde: pagubele suferite de mediul natural
prin poluare; pagubele suportate de om sau de bunuri.Constând în orice atingere
adusă factorilor de mediu sau componentelor unor sisteme ecologice, prejudiciul
urmează să fie evalut pecuniar, respectiv să fie estimate cheltuielile necesare
pentru refacerea echilibrului natural lezat.
În legătură cu raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, trebuie să
se ţină seama de împrejurarea că orice faptă se desfăşoară într-o infinită serie de
relaţii cu alte fapte ori cu o serie de factori exteriori. Raportul de cauzalitate
dintre fapta ilicită şi prejudiciu este de cele mai multe ori greu de stabilit (de
exemplu: în poluarea atmosferică, au relevanţă condiţiile meteorologice), un rol
important revenind condiţiilor care însoţesc acţiunea cauzelor, influenţând-o în
sens favorabil sau defavorabil, accelerând sau încetinind producerea efectelor.
Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Caracterul ilicit şi cel
culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt condiţii distincte fără de care nu
există răspundere. Pentru ca fapta ilicită să devină culpabilă trebuie să se fi
produs un anumit ecou pe plan psihologic (în aspectul intelectiv şi mai ales
volitiv), adică să capete un contur subiectiv.
Răspunderea subiectivă pentru pagubele produse mediului se aplică rar,
reclamantul (victima) trebuind să dovedească că i s-a cauzat un prejudiciu real,
direct şi personal, precum şi culpa autorului faptei, cuantumul prejudiciului şi
raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Proba culpei este greu de făcut în
cazul prejudiciilor cauzate prin poluare (datorită naturii diverse a poluanţilor).
Răspunderea obiectivă este fundamentată pe ideea de risc în sensul că activitatea
care crează pentru altul un risc, face pe autorul său responsabil pentru
prejudiciul pe care îl poate cauza.
330
Răspunderea disciplinară şi cea materială sunt guvernate de legislaţia muncii,
având la bază culpa salariatului care a săvârşit o abatere de la regulile instituite
în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi în legătură cu atribuţiile de
serviciu ce-i revin.

Raspunderea civila delictuală. Particularitățile ei în dreptul mediului

În general, răspunderea civilă intervine atunci cînd prin fapta ilicită săvîrşită
se cauzează un prejudiciu patrimonial, ce trebuie reparat. Problema răspunderii
reparatorii pentru daune ecologice produse se soluţionează conform principiului
“poluatorul plăteşte”. Răspunderea este obiectivă, indiferent de culpă şi solitară,
în cazul pluralităţii autorilor.
Pentru angajarea răspunderii civile trebuie să fie întrunite în mod cumulativ
următoarele condiţii:
-să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit;
-să existe un prejudiciu;
- să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
- să existe culpa autorului faptei ilicite;
- la momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitatea delictuală.
Aceste condiţii sunt necesare în oricare din cazurile de: răspundere pentru fapta
proprie;răspundere pentru fapta altuia; prejudicii cauzate de lucruri sau animale.
În dreptul mediului faptele generatoare de răspundere includ: conduite ilicite
prin care se produc pagube mediului – fapte care atrag răspunderea subiectivă
(pe temeiul culpei);activităţi curente, normale, licite, dar care pot constitui
uneori cauze ale vătămărilor produse mediului - fapte care atrag răspunderea
obiectivă (pe temeiul riscului), în afara oricărei culpe.
Ca exemple care atrag răspundere civilă obiectivă în dreptul mediului pot
fi amintite :comiterea de către deţinătorii de terenuri, în exercitarea dreptului lor,

331
a unor acte de folosinţă intensivă care depăşesc posibilitatea naturală şi
potenţială a solului;realizarea unor tratamente îndelungate cu pesticide şi alte
substanţe chimice; aplicarea neraţională a irigaţiilor.
În cazul acestei forme de răspundere sunt incidente cauzele care duc la
înlăturarea caracterului ilicit al faptei respectiv:starea de legitimă apărare;starea
de necesitate, (aplicabilă pentru mediu);îndeplinirea unei îndatoriri de
serviciu;consimţământul victimei;exercitarea unui drept.
Fiind o răspundere condiționată de rezultat, răspunderea de dreptul
mediului intervine în cazul unei daune ecologice.
Prejudiciile ecologice pot fi cauzate factorilor naturali sau artificiali şi în
funcţie de gravitatea lor se grupează în deteriorări ale mediului şi dezastre
ecologice. Pentru a interveni răspunderea civilă în dreptul mediului, prejudiciul
trebuie să îndeplinească ca condiţii: - să fie patrimoniale; - să fie cert; - să fie
determinat ca întindere, ca valoare. Deoarece evaluarea exactă a prejudiciului nu
este posibilă întotdeauna, se prevede prin Legea mediului, obligaţia poluatorului
de a repara prejudiciul cautat şi de a reface cadrul natural deteriorat, încercînd o
restabilire a condiţiiloer anterioare producerii prejudiciului.

6. Raspunderea contraventionala în dreptul mediului

Răspunderea contravenţională are un rol economic, fiind un mijloc de

prevenire a poluării. Contravenţia reprezintă o încălcare a legii săvârşită cu
vinovăţie şi este bazată pe culpă nefiind o răspundere obiectivă.
Fapta ilicită se constituie când subiectul (agentul uman) a avut în mod obiectiv
libertatea de a alege o conduită (acţiune socială) negativă în raport cu ordinea de
drept (normele dreptului mediului) şi poate consta dintr-o acţiune sau inacţiune
legată de o anumită atitudine psihică a autorului faptei faţă de consecinţele sale
negative.Legea protecţiei mediului instituie mai multe categorii de contravenţii
pentru:protecţia atmosferei;protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;protecţia

332
solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre; protecţia mediului, precum şi din
cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, de către ofiţerii de poliţie şi de
personalul Ministerului Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de
activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Contravenția ecologică fapta săvîrşită cu vinovăţie, de un pericol social mai
redus decît infracţiunea prin care se aduce atingere factorilor de mediu.
Contravenţia ecologică de mediu cuprinde: - obiectul; - subiectul; - fapta ilicită
(constă în a face ceva ce nu este permis, a acţiona într-un mod prohibit de
normele juridice imperative din legislaţia mediului); - vinovăţia (contravenientul
poate acţiona ilicit cu intenţie sau din culpă).
Principalele etape ale stabilirii răspunderii contravenţionale sunt: -
constatarea contravenţiilor ecologice; - aplicarea sancţiunilor contravenţionale
(pe baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei); - împotriva procesului-
verbal de constatare şi aplicare a sancţiunii se poate face plîngere în termen de
30 de zile de la data comunicării actului, care se depune la organul din care face
parte agentul constatator, urmînd a se înainta judecătoriei pe a cărei rază
teritorială s-a săvîrşit contravenţia; plîngerea suspendă executarea iar hotărîtrea
judecătorească este definitivă şi executorie.
Putem aminti:
- neasigurarea de către autorităţile administrative publice locale a informaţiei
agenţilor economici, a populaţiei şi a turiştilor cu privire la existenţa în zonă de
arii protejate şi monumente ale naturii;
- neluarea măsurilor de interdicţi a accesului în zonele protejate a vehiculelor,
de către administratorii acestora;
- culegerea, deţinerea, comercializarea de plante şi animale declarate
monumente ale naturii;
- desfăşurarea în zonele protejate, de activităţi fără acord sau autorizaţie de
mediu.

333
 Sancţiunea ce se aplică pentru astfel de fapte este amenda contravenţională,
al cărui cuantum se actualizează prin hotărîri de guvern. Ea este sancţiunea cea
mai frecvent utilizată pentru încălcarea normelor de drept al mediului prin fapte
contravenţionale. Reprezintă suma de bani pe care contravenientul trebuie să o
plătească (voluntar sau ilicit), cuantumul ei fiind stabilit în funcţie de gradul de
pericol social al faptei, de împrejurările săvîrşirii faptei şi urmările ei, precum şi
de persoana contravenientului.
Ca sancţiuni contravenţionale complementare avem:
- confiscarea sau sechestrarea unor bunuri ce au legătură cu fapta
contravenţională şi care trec în proprietatea statului, fără plată, urmînd a fi
valorificate, conservate sau distruse, după caz;
- anularea sau suspendarea autorizaţiei obţinută pe baza unor date sau
informaţii false;
- refuzul de acordare de aprobări sau licenţe de import pe timp de 2-10 ani
pentru produse, substanţe sau deşeuri toxice dacă nu se conformează
dispoziţiilor cerute în acest sens;
- retragerea avizului pentru operaţiuni de comerţ exterior pentru o perioadă
cuprinsă între 2 şi 10 ani, pentru cei ce nu respectă regimul impus pentru
diferite substanţe, produse destinate operaţiunilor de comerţ exterior;
- suspendarea sau încetarea unor activităţi pe diferite perioade.
După natura lor, sancţiunile contravenţionale se execută sub formă de
amendă contravenţională sau sancţiune de suspendare, retragere sau anulare a
autorizaţiei de funcţionare.
Răspunderea penală
Răspunderea penală – alături de celelalte forme ale răspunderii juridice
specifice dreptului mediului este un mijloc represiv important pentru protecţia şi
dezvoltarea mediului. Răspunderea penală pentru încălcarea legislaţiei mediului,
se înscrie în cadrul răspunderilor infracţionale.

334
 Infracțiunea ecologică este fapta socialmente periculoasă, săvîrşită cu
vinovăţie, ce reprezintă o ameninţare a intereselor societăţii în domeniul
protecţiiei mediului, a vieţii şi sănătăţii oamenilor. Infracţiunea ecologică este
acea faptă periculoasă ce constă în poluarea mediului (natural sau artificial),
perturbarea activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluarii, de natură a
pune în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor sau să proucă mari
pagube economiei naţionale. Infracţiunea ecologică este un element constitutiv
al raportului de răspundere penală în dreptul mediului. Raportul dreptului
mediului cuprnde:
- subiectele ce pot fi active (persoane fizice sau persoane juridice);
- conţinuul obiectul.
Diferenţa principală între infracţiunile ecologice şi contravenţiile ecologice
constă în periculozitatea socială a încălcărilor normelor ecologice.Pentru
angajarea răspunderii penale în dreptul mediului, infracţiunea ecologică trebuie
să aibă un pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă ameninţare a
intereselor globale ale oamenilor, plantelor şi animalelor, a bunurilor materiale.
Răspunderea penală se aplică ca ultimă măsură şi are ca sarcină protejarea
relaţiilor sociale de mediu prin reprimarea infracţiunilor ecologioce.
Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se
înscrie în principiile răspunderii infracţionale, adică :1) fapta trebuie să aibă un
pericol social ridicat; 2)fapta trebuie să reprezinte o serioasă ameninţare a
intereselor societăţii:
- în domeniul ocrotirii mediului;
- în domeniul folosirii resurselor naturale;
- să ameninţe viaţa sau sănătatea oamenilor.
În funcţie de pedepsele aplicabile infracţiunile ecologice pot fi:
- infracţiuni de pericol calificat;
- infracţiuni de rezultat şi de pericol.
După obiectul supus ocrotirii, infracţiunile sunt grupate în:
335
 a). Infracţiuni prin care se aduc atingeri activităţilor economice şi sociale cu
impact asupra mediului, care la rîndul lor se grupează în:
-infracţiuni cu privire la procedura de autorizare;
-infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor toxice şi periculoase;
-infracţiuni la regimul îngrăsămintelor chimice şi pesticidelor;
-infracţiuni la regimul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizate.
b). Infracţiuni prin care se aduce atingere protecţiei resurselor naturale şi
conservării biodiversităţii care, la rîndul lor cuprind infracţiuni privind protecţia
apelor şi ecosistemelor acvatice.
Exemple de încriminări:Codul penal Capitolul II Infracţiuni contra sănătaţii
publice , art. 311:Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă,
cu închisoarea ...; art. 312 Producerea, deţinerea sau orice operaţie privind
circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de
prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea
produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepseşte cu
închisoarea ...; Codul penal Capitolul IV Infracţiuni privitoare la regimul
stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege. Nerespectarea regimului
materialelor explozive sau radioactive: Fabricarea, prelucrarea, deţinerea,
transportul, folosirea sau orice operaţie privind circulaţia materiilor explozive
sau radioactive fără drept, se pedepseşte cu închisoarea
Legea-cadru privind protecțIa mediului art. 86:”Constatarea şi cercetarea
infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform
competenţei legale. Descoperirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege,
de către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor competente pentru
protecţia mediului, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art.
85 se aduce de îndată la cunoştinţă organului de urmărire penală competent,
potrivit legii de procedură penală”.

336
 Particularitățile răspunderii statelor conform tratatelor și convențiilor
internaționale

Obligaţia cu caracter general a statelor de a proteja factorii de mediu, se

regăseşte în Declaraţia de la Stockholm, Principiul 21:”Statele au îndatorirea de
a asigura ca activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul
lor, să nu cauzeze daune mediului în alte state sau în regiuni ce nu ţin de nici o
jurisdicţie naţională”.
Încălcarea de către un stat a acestei obligaţii implică răspunderea lor.
Comisia de Drept Internaţional a clasificat faptele ilicite în funcţie de obiectul
obligaţiei internaţionale încălcate în: ă crime şi delicte internaţionale.
În raport cu caracterul delictului internaţional comis şi cu urmările sale juridice
răspunderea statelor poate fi angajată sub trei forme: politică morală, materială
Răspunderea materială pentru delicte internaţionale şi activităţi ilicite se
delimitează în funcţie de subiectele de drept care au cauzat efecte transnaţionale:
-statul, ca subiect de drept internaţional, pentru daune grave provocate de
surse cu un grad înalt de periculozitate sau daune prin care se încalcă obligaţii
asumate de stat;
- subiecte de drept civil, pentru daune provocate de surse identificate la
nivelul unor întreprinderi economice

Elementele raspunderii. Particularitati

Delictul internaţional de poluare constă în comiterea unei fapte ilicite,

respectiv în încălcarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale asumate,
prin care s-a angajat să nu comită o poluare a mediului sau a diferitelor
componente ale mediului.
Fapta este ilicită dacă în momentul producerii sale, obligaţia
internaţională încălcată este în vigoare. Statele şi organizaţiile internaţionale

337
interguvernamentale pot fi chemate să răspundă pentru delictul internaţional de
poluare a mediului ori de câte ori încalcă norma de drept internaţional.
Condiţii obligatorii care trebuie îndeplinite simultan pentru ca acţiunea
sau inacţiunea prin care un stat violează normele dreptului internaţional să ducă
la angajarea răspunderii sunt:
- săvârşirea actului ilicit cu intenţie sau din neglijenţă sau imprudenţă;
- actul ilicit să fie imputabil statului sau organelor sale;
- prin actul ilicit să se fi produs un prejudiciu material sau moral statului
lezat;
- între prejudiciul cauzat şi acţiunea ilicită să existe un raport de cauzalitate.

8888888888888888888888888888888

338
 Bibliografie generală
1. MirceaDUŢU, Dreptul mediului. Tratat, vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
2. Mircea DU ŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, vol. I-II, Editura Economică,
Bucureşti, 2003.
3. ErnestLUPAN, Dreptul mediului. Partea generală. Tratat elementar,vol. I; Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1996.
4. ErnestLUPAN, Mircea-ŞtefanMINEA, AmaliaMARGA, Dreptul mediului. Partea specială.
Tratat elementar,vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996; atenţie la modificările
legislaţiei.
5. ErnestLUPAN, Dreptul mediului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” – Facultatea
de Drept Cluj-Napoca, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998.
6. ErnestLUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
7. DanielaMARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003.
8. ŞtefanŢARCĂ, Dreptul mediului, Curs universitar, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2005.
9. ErnestLUPAN, Dicţionar de protecţia mediului, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1997.
10. Ciprian-RaulROMIŢAN, Dicţionar de Dreptul Mediului, Editura „All Beck”, Bucureşti,
2004.
11. GheorgheDURAC, LauraBOURIAUD, Dreptul mediului. Răspunderea juridică pentru
daune ecologice, Doctrină şi legislaţie, Editura „Junimea”, Iaşi, 2004.
12. Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura „ALL EDUCATIONAL”,
Bucureşti,2002.
13. Richard B.PRIMACK, MariaPĂTROESCU, Laurenţiu ROZYLOWICZ, Cristian IOJĂ,
Conservarea diversităţii biologice, Editura „Tehnică”, Colecţia EcoTerra, Bucureşti, 2002.
14. Constantin PÂRVU, Ecologie generală, Editura „Tehnică”, Colecţia EcoTerra, Bucureşti,
2001.
15. Lester R.BROWN, Eco-Economie. Crearea unei economii pentru planeta noastră, Editura
„Tehnică”, Colecţia Probleme globale ale omenirii, Bucureşti, 2001.
16. MarcianBLEAHU, Priveşte înapoi cu mânie... Priveşte înainte cu spaimă. Valenţele
ecologiei politice, Editura „Economică”, Bucureşti, 2001.
17. MariaTOTH, Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru mediu
sau educaţie privind mediul?, Editura „Studium”, Cluj-Napoca, 2002.
18. A.ARDELEAN, C.M IOR, Management ecologic, Editura „Servo-Sat”, Arad, 2000.
19. AnaC U LIC, Ruxandra-MălinaPETR ESC U,Man a g e me n tu l şi legislaţia deşeurilor,
Editura „EFES”, Cluj-Napoca, 2006.
20. GheorgheMUSTAŢĂ, Decalog ecologic, Editura „Clusium”, Cluj-Napoca, 2005.
21. Viorica SIMON, Radiaţiile nucleare şi mediul înconjurător, Editura „Casa cărţii de
ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2004.
22. Ioan GRIGORESCU, Paradisul murdar, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1974.
23. *** S.O.S.! natura în pericol, Editura „Politică”, Bucureşti, 1989.
24. Theodor MREJERU, Bogdan MREJERU,Autonomia administrativă şi ecologia,
Doctrină. Jurisprudenţă, Editura „All Beck”, Colecţia Praxis, Bucureşti, 2004

339
Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 din 22/12/2005 privind protectia
mediului
Versiune actualizata la data de 03/12/2008 Varianta actualizata include modificarile aduse de:
- Rectificarea publicata in M.Of. 88 din 31/01/2006 - Legea nr. 265/2006 - O.U.G. nr. 57/2007 -
O.U.G. nr. 114/2007 publicata in MOF nr. 713 din 22/10/2007 - O.U.G. nr. 164/2008 publicata in
MOF nr. 808 din 03/12/2008.
Avand in vedere necesitatea indeplinirii angajamentelor asumate de tara noastra in procesul
de integrare europeana, este imperios necesara adoptarea, in regim de urgenta, a prezentului act
normativ, in baza caruia sa poata fi adoptata legislatia subsecventa in domeniul protectiei mediului si
Tinand cont de necesitatea crearii cadrului unitar prin care se statueaza principiile care guverneaza
intreaga activitate de protectie a mediului si care traseaza directiile de reglementare a activitatilor
economice in vederea atingerii obiectivelor dezvoltarii durabile, elemente care vizeaza interesul
public si care constituie situatii de urgenta extraordinare.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta:
CAPITOLUL I
Principii si dispozitii generale
Art. 1. - (1) Obiectul prezentei ordonante de urgenta il constituie un ansamblu de
reglementari juridice privind protectia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor
si elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabila.
(2) Mediul reprezinta ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice
si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot
influenta bunastarea si sanatatea omului.
Art. 2. - In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au
urmatoarea semnificatie:
1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevazute deversari/emisii de
substante sau preparate periculoase/poluante, sub forma lichida, solida, gazoasa ori sub forma de
vapori sau de energie, rezultate din desfasurarea unor activitati antropice necontrolate/bruste, prin
care se deterioreaza ori se distrug ecosistemele naturale si antropice;
2. acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizatie de
mediu, autorizatie integrata de mediu, autorizatie privind emisiile de gaze cu efect de sera,
autorizatie privind activitati cu organisme modificate genetic;
3. acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului, prin care sunt stabilite conditiile si, dupa caz, masurile pentru protectia mediului, care
trebuie respectate in cazul realizarii unui proiect;
4. acord de import pentru organisme modificate genetic - actul administrativ emis de
autoritatea competenta pentru protectia mediului, care da dreptul titularului sa realizeze activitatea
de import de organisme/microorganisme modificate genetic si stabileste conditiile in care aceasta se
poate desfasura, conform legislatiei in vigoare;
5. arie/sit - zona definita geografic exact delimitata;
6. arie naturala protejata - zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit
si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice,
elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta
natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;
7. Abrogat;
8. audit de mediu - instrument managerial de evaluare sistematica, documentata, periodica
si obiectiva a performantei organizatiei, a sistemului de management si a proceselor destinate
protectiei mediului, cu scopul:
340
 a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor si tintelor de
mediu ale organizatiei;
9. autorizatie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati existente
sau ai unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in
functiune;
10. autorizatie integrata de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta
pentru protectia mediului, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in
anumite conditii, care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor privind prevenirea si
controlul integrat al poluarii; autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii ori parti
ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;
11. autorizatie privind activitati cu organisme modificate genetic - actul administrativ emis
de autoritatea competenta pentru protectia mediului, conform dispozitiilor legale in vigoare, care
reglementeaza conditiile de introducere deliberata in mediu si/sau pe piata a organismelor
modificate genetic si pentru utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
12. autoritate competenta pentru protectia mediului - autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului sau agentiile pentru protectia
mediului, respectiv agentiile regionale pentru protectia mediului si agentiile judetene pentru
protectia mediului, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii , precum si Garda Nationala
de Mediu si structurile subordonate acesteia;
13. avize de mediu emise de autoritatea competenta pentru protectia mediului:
a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul
supus adoptarii;
b) avizul de mediu pentru produse de protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea
ingrasamintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului, necesar in procedura de omologare a produselor de protectie a plantelor si, respectiv, de
autorizare a ingrasamintelor chimice;
c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia
mediului, care contine concluziile evaluarii adecvate si prin care se stabilesc conditiile de realizare a
planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de
interes comunitar, incluse sau care urmeaza sa fie incluse in reteaua ecologica Natura 2000;
14. bilant de mediu - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept,
potrivit legii, in scopul obtinerii autorizatiei de mediu, care contine elementele analizei tehnice prin
care se obtin informatii asupra cauzelor si consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare,
prezente si anticipate ale activitatii, in vederea cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un
amplasament; in cazul in care se identifica un impact semnificativ, bilantul se completeaza cu un
studiu de evaluare a riscului;
15. biodiversitate - variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine,
acvatice continentale si complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifica,
interspecifica si diversitatea ecosistemelor;
16. biotehnologie - aplicatie tehnologica in care se utilizeaza sisteme biologice, organisme vii,
componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea ori modificarea de produse sau procedee cu
folosinta specifica;
17. biotehnologie moderna - aplicarea in vitro a tehnicilor de recombinare a acidului nucleic
si a tehnicilor de fuziune celulara, altele decat cele specifice selectiei si ameliorarii traditionale, care
inlatura barierele fiziologice naturale de reproducere sau de recombinare genetica;
18. cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient
inregistrat in dezvoltarea unei activitati si a modurilor de exploatare, care demonstreaza posibilitatea
practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor-limita de emisie in scopul prevenirii

341
poluarii, iar in cazul in care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce in ansamblu emisiile si
impactul asupra mediului in intregul sau:
a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia utilizata si modul in care instalatia este
proiectata, construita, intretinuta, exploatata, precum si la scoaterea din functiune a acesteia si
remedierea amplasamentului, potrivit legislatiei in vigoare;
b) disponibile se refera la acele cerinte care au inregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite
aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii economice si tehnice viabile, luandu-se in
considerare costurile si beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la
nivel national, cu conditia ca aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;
c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea in ansamblu a unui
nivel ridicat de protectie a mediului in intregul sau;
18-1. certificat de emisii de gaze cu efect de sera - titlul care confera dreptul de a emite o
tona de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definita;
19. deseu - orice substanta, preparat sau orice obiect din categoriile stabilite de legislatia
specifica privind regimul deseurilor, pe care detinatorul il arunca, are intentia sau are obligatia de a-l
arunca;
20. deseu reciclabil - deseu care poate constitui materie prima intr-un proces de productie
pentru obtinerea produsului initial sau pentru alte scopuri;
21. deseuri periculoase - deseurile incadrate generic, conform legislatiei specifice privind
regimul deseurilor, in aceste tipuri sau categorii de deseuri si care au cel putin un constituent sau o
proprietate care face ca acestea sa fie periculoase;
22. deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale
componentelor naturale si antropice ale mediului, reducerea diversitatii sau productivitatii biologice
a ecosistemelor naturale si antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calitatii vietii,
cauzate, in principal, de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor,
gospodarirea si valorificarea lor deficitara, ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului;
23. dezvoltare durabila - dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului, fara a
compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati;
24. echilibru ecologic - ansamblul starilor si interrelatiilor dintre elementele componente ale
unui sistem ecologic, care asigura mentinerea structurii, functionarea si dinamica ideala a acestuia;
25. ecosistem - complex dinamic de comunitati de plante, animale si microorganisme si
mediul abiotic, care interactioneaza intr-o unitate functionala;
26. ecoturism - forma de turism in care principalul obiectiv este observarea si constientizarea
valorii naturii si a traditiilor locale si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa contribuie la conservarea si protectia naturii;
b) sa utilizeze resursele umane locale;
c) sa aiba caracter educativ, respect pentru natura - constientizarea turistilor si a
comunitatilor locale;
d) sa aiba impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural si socio-cultural;
27. efluent - orice forma de deversare in mediu, emisie punctuala sau difuza, inclusiv prin
scurgere, jeturi, injectie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare;
28. emisie - evacuarea directa ori indirecta, din surse punctuale sau difuze, de substante,
vibratii, radiatii electromagnetice si ionizante, caldura ori de zgomot in aer, apa sau sol;
29. eticheta ecologica - un simbol grafic si/sau un scurt text descriptiv aplicat pe ambalaj,
intr-o brosura sau alt document informativ, care insoteste produsul si care ofera informatii despre cel
putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului;
30. evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului si a
autoritatilor publice interesate de efectele implementarii planurilor si programelor, luarea in
considerare a raportului de mediu si a rezultatelor acestor consultari in procesul decizional si
asigurarea informarii asupra deciziei luate;

342
 30-1. evaluare adecvata - procesul menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, in functie
de obiectivele de conservare si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si indirecte,
sinergice, cumulative, principale si secundare ale oricarui plan ori proiect, care nu are o legatura
directa cu sau nu este necesar pentru managementul unei arii naturale protejate de interes
comunitar, dar care ar putea afecta in mod semnificativ aria, in mod individual ori in combinatie cu
alte planuri sau proiecte;
31. evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sa identifice, sa descrie si sa
stabileasca, in functie de fiecare caz si in conformitate cu legislatia in vigoare, efectele directe si
indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si
a mediului;
32. evaluarea riscului - lucrare elaborata de persoane fizice sau juridice care au acest drept,
potrivit legii, prin care se realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii principalelor componente ale
impactului asupra mediului si se stabileste necesitatea masurilor de prevenire, interventie si/sau
remediere;
33. exemplar - orice planta sau animal in stare vie sau moarta, sau orice parte sau derivat din
acestea, precum si orice alte produse care contin parti sau derivate din acestea, asa cum sunt
specificate in documentele ce le insotesc, pe ambalaje, pe marci sau etichete sau in orice alte situatii;
34. experti - persoane fizice, recunoscute si/sau atestate pe plan national si/sau international
de catre autoritatile competente in domeniu;
35. habitat natural - arie terestra, acvatica sau subterana, in stare naturala sau seminaturala,
ce se diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si biotice;
36. Abrogat;
37. Abrogat;
38. - informatia privind mediul - orice informatie scrisa, vizuala, audio, electronica sau sub
orice forma materiala despre:
a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul si atmosfera, apa, solul, suprafata terestra,
peisajul si ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine si costiere, diversitatea biologica si
componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum si interactiunea dintre aceste
elemente;
b) factorii, cum sunt substantele, energia, zgomotul, radiatiile sau deseurile, inclusiv
deseurile radioactive, emisiile, deversarile si alte evacuari in mediu, ce afecteaza sau pot afecta
elementele de mediu prevazute la lit. a);
c) masurile, inclusiv masurile administrative, cum sunt politicile, legislatia, planurile,
programele, conventiile incheiate intre autoritatile publice si persoanele fizice si/sau juridice privind
obiectivele de mediu, activitatile care afecteaza sau pot afecta elementele si factorii prevazuti la lit.
a) si, respectiv, b), precum si masurile sau activitatile destinate sa protejeze elementele prevazute la
lit. a);
d) rapoartele referitoare la implementarea legislatiei privind protectia mediului;
e) analizele cost-beneficiu sau alte analize si prognoze economice folosite in cadrul masurilor
si activitatilor prevazute la lit. c);
f) starea sanatatii si sigurantei umane, inclusiv contaminarea, ori de cate ori este relevanta, a
lantului trofic, conditiile de viata umana, siturile arheologice, monumentele istorice si orice
constructii, in masura in care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu
prevazute la lit. a), sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, masurile si activitatile
prevazute la lit. b) si, respectiv, c).
39. infrastructura pentru informatii spatiale - metadate, seturi de date spatiale si servicii de
date spatiale; servicii si tehnologii de retea; acorduri privind folosirea in comun, accesul si utilizarea;
procedurile, procesele si mecanismele de monitorizare si coordonare stabilite, operate sau puse la
dispozitie in conformitate cu prevederile legale;

343
 40. instalatie - orice unitate tehnica stationara sau mobila precum si orice alta activitate
direct legata, sub aspect tehnic, cu activitatile unitatilor stationare/mobile aflate pe acelasi
amplasament, care poate produce emisii si efecte asupra mediului;
41. Abrogat;
42. mediu geologic - ansamblul structurilor geologice de la suprafata pamantului in
adancime: sol, ape subterane, formatiuni geologice;
43. microorganism - orice entitate microbiologica, celulara sau necelulara, capabila de
replicare sau de transfer de material genetic, inclusiv virusurile, viroizii si celulele vegetale si animale
in culturi;
44. monitorizarea mediului - supravegherea, prognozarea, avertizarea si interventia in
vederea evaluarii sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, in
scopul cunoasterii starii de calitate si a semnificatiei ecologice a acestora, a evolutiei si implicatiilor
sociale ale schimbarilor produse, urmate de masurile care se impun;
45. monument al naturii - specii de plante si animale rare sau periclitate, arbori izolati,
formatiuni si structuri geologice de interes stiintific sau peisagistic;
46. organism modificat genetic - orice organism, cu exceptia fiintelor umane, in care
materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin imperechere
si/sau recombinare naturala;
46-1. autorizatie privind emisiile de gaze cu efect de sera - actul administrativ emis de
autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care se stabilesc obligatiile privind
monitorizarea si raportarea emisiilor de gaze cu efect de sera; de asemenea, se stabileste obligatia de
a returna anual in Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera un numar de certificate de
emisii de gaze cu efect de sera egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de sera, monitorizate si
verificate pentru anul anterior;
47. plafon national de emisie - cantitatea maxima dintr-o substanta care poate fi emisa la
nivel national, in decursul unui an calendaristic;
48. planuri si programe - planurile si programele, inclusiv cele cofinantate de Comunitatea
Europeana, ca si orice modificari ale acestora, care se elaboreaza si/sau se adopta de catre o
autoritate la nivel national, regional sau local ori care sunt pregatite de o autoritate pentru
adoptarea, printr-o procedura legislativa, de catre Parlament sau Guvern si sunt cerute prin
prevederi legislative, de reglementare sau administrative;
49. plan de actiuni - plan de masuri cuprinzand etapele care trebuie parcurse in intervale de
timp precizate prin prevederile autorizatiei integrate de mediu de catre titularul activitatii sub
controlul autoritatii competente pentru protectia mediului in scopul respectarii prevederilor legale
referitoare la prevenirea si controlul integrat al poluarii; planul de actiune face parte integranta din
autorizatia integranta de mediu;
50. poluant - orice substanta, preparat sub forma solida, lichida, gazoasa sau sub forma de
vapori ori de energie, radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii care, introdusa
in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor
materiale;
51. poluare - introducerea directa sau indirecta a unui poluant care poate aduce prejudicii
sanatatii umane si/sau calitatii mediului, dauna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o
impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau in alte scopuri legitime;
52. prejudiciu - efectul cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor
sau mediului, provocat prin poluanti, activitati daunatoare ori dezastre;
53. proiect - executia lucrarilor de constructii sau alte instalatii ori amenajari, alte interventii
asupra cadrului natural si peisajului, inclusiv cele care implica extragerea resurselor minerale;
54. program pentru conformare - plan de masuri necesare pentru indeplinirea cerintelor
privind protectia mediului, la termenele stabilite de autoritatea competenta pentru protectia
mediului; programul pentru conformare face parte integranta din autorizatia de mediu;

344
 55. program operational sectorial - document aprobat de Comisia Europeana pentru
implementarea acelor prioritati sectoriale din Planul National de dezvoltare care sunt aprobate spre
finantare prin cadrul de sprijin comunitar;
56. public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice si, in concordanta cu legislatia ori
cu practica nationala, asociatiile, organizatiile sau grupurile acestora;
57. raport de mediu - parte a documentatiei planurilor sau programelor, care identifica,
descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii acestora si
alternativele sale rationale, luand in considerare obiectivele si aria geografica aferenta, conform
legislatiei in vigoare;
58. raport de amplasament - documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au
acest drept, potrivit legii, in scopul obtinerii autorizatiei integrate de mediu si care evidentiaza starea
amplasamentului, situatia poluarii existente inainte de punerea in functiune a instalatiei si ofera un
punct de referinta si comparatie la incetarea activitatii;
59. raport de securitate - documentatie elaborata de persoane fizice sau juridice care au
acest drept, potrivit legii, necesara pentru obiective in care sunt prezente substante periculoase
conform prevederilor legislatiei privind controlul activitatilor, care prezinta pericole de accidente
majore in care sunt implicate substante periculoase;
60. resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite in
activitatea umana: resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili, regenerabile - apa, aer,
sol, flora, fauna salbatica, inclusiv cele inepuizabile - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor;
61. sistem de management de mediu - componenta a sistemului de management general,
care include structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile,
procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea, analizarea si mentinerea
politicii de mediu;
62. Abrogat;
63. Abrogat;
64. Abrogat;
65. Abrogat;
66. substanta - element chimic si compusi ai acestuia, in intelesul reglementarilor legale in
vigoare, cu exceptia substantelor radioactive si a organismelor modificate genetic;
67. substanta periculoasa - orice substanta clasificata ca periculoasa de legislatia specifica in
vigoare din domeniul chimicalelor;
68. substante prioritare - substante care reprezinta un risc semnificativ de poluare asupra
mediului acvatic si prin intermediul acestuia asupra omului si folosintelor de apa, conform legislatiei
specifice din domeniul apelor;
69. substante prioritar periculoase - substantele sau grupurile de substante care sunt toxice,
persistente si care tind sa bioacumuleze si alte substante sau grupe de substante care creeaza un
nivel similar de risc, conform legislatiei specifice din domeniul apelor;
70. sursa de radiatii ionizante - entitate fizica, naturala, realizata sau utilizata ca element al
unei activitati care poate genera expuneri la radiatii, prin emitere de radiatii ionizante sau eliberare
de substante radioactive;
71. trasabilitate - posibilitatea identificarii si urmaririi organismelor modificate genetic si a
produselor rezultate din acestea pe parcursul tuturor etapelor activitatilor care implica astfel de
organisme si produse;
72. utilizare in conditii de izolare - orice operatiune prin care microorganismele sunt
modificate genetic, cultivate, multiplicate, stocate, folosite, transportate, distruse si/sau anihilate in
conditii controlate, in spatii/medii inchise. Pentru toate aceste operatiuni se iau masuri specifice de
izolare, pentru a se evita/limita contactul lor cu oamenii si cu mediul;
73. Abrogat;

345
 74. zona umeda - intindere de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale,
permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra sau sarata,
inclusiv intinderea de apa marina a carei adancime la reflux nu depaseste 6 m.
Art. 3. - Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonante de urgenta
sunt:
a) principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale;
b) principiul precautiei in luarea deciziei;
c) principiul actiunii preventive
d) principiul retinerii poluantilor la sursa;
e) principiul "poluatorul plateste";
f) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
g) utilizarea durabila a resurselor naturale;
h) informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in
probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborarii internationale pentru protectia mediului.
Art. 4. - Modalitatile de implementare a principiilor si a elementelor strategice sunt:
a) prevenirea si controlul integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru
activitatile cu impact semnificativ asupra mediului;
b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerintelor politicii de mediu;
c) corelarea planificarii de amenajare a teritoriului si urbanism cu cea de mediu;
d) efectuarea evaluarii de mediu inaintea aprobarii planurilor si programelor care pot avea efect
semnificativ asupra mediului;
e) evaluarea impactului asupra mediului in faza initiala a proiectelor cu impact semnificativ asupra
mediului;
f) introducerea si utilizarea parghiilor si instrumentelor economice stimulative sau coercitive;
g) rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, in functie de amploarea acestora;
h) promovarea de acte normative armonizate cu reglementarile europene si internationale in
domeniu;
i) stabilirea si urmarirea realizarii programelor pentru conformare;
j) crearea sistemului national de monitorizare integrata a calitatii mediului;
k) recunoasterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin acordarea etichetei ecologice;
l) mentinerea si ameliorarea calitatii mediului;
m) reabilitarea zonelor afectate de poluare;
n) incurajarea implementarii sistemelor de management si audit de mediu;
o) promovarea cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului;
p) educarea si constientizarea publicului, precum si participarea acestuia in procesul de elaborare si
aplicare a deciziilor privind mediul;
q) dezvoltarea retelei nationale de arii protejate pentru mentinerea starii favorabile de conservare a
habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna salbatica ca parte integranta a retelei ecologice
europene - Natura 2000;
r) aplicarea sistemelor de asigurare a trasabilitatii si etichetarii organismelor modificate genetic;
s) inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.
Art. 5. - Statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu sanatos si echilibrat
ecologic, garantand in acest scop:
a) accesul la informatia privind mediul, cu respectarea conditiilor de confidentialitate prevazute de
legislatia in vigoare;
b) dreptul de asociere in organizatii pentru protectia mediului;
c) dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si legislatiei de
mediu, emiterea actelor de reglementare in domeniu, elaborarea planurilor si programelor;

346
 d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizatiilor pentru protectia mediului,
autoritatilor administrative si/sau judecatoresti, dupa caz, in probleme de mediu, indiferent daca s-a
produs sau nu un prejudiciu;
e) dreptul la despagubire pentru prejudiciul suferit.
Art. 6. - (1) Protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor
administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.
(2) Autoritatile administratiei publice centrale si locale prevad in bugetele proprii fonduri
pentru indeplinirea obligatiilor rezultate din implementarea legislatiei comunitare din domeniul
mediului si pentru programe de protectie a mediului si colaboreaza cu autoritatile publice centrale si
teritoriale pentru protectia mediului in vederea realizarii acestora.
Art. 7. - (1) Coordonarea, reglementarea si implementarea in domeniul protectiei mediului
revin autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, Agentiei Nationale pentru Protectia
Mediului, agentiilor regionale si judetene pentru protectia mediului, Administratiei Rezervatiei
Biosferei Delta Dunarii.
(2) In perimetrul Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" autoritatea publica teritoriala pentru
protectia mediului este reprezentata de Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii".
(3) Controlul respectarii masurilor de protectia mediului se realizeaza de:
a) comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu, Administratiei
Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;
b) autoritatile administratiei publice locale, prin personalul imputernicit;
c) Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Ministerul Apararii Nationale si
Ministerul Administratiei si Internelor, prin personalul imputernicit, in domeniile lor de activitate,
conform atributiilor stabilite prin lege.
CAPITOLUL II
Procedura de reglementare
Art. 8. - (1) Autoritatile competente pentru protectia mediului, cu exceptia Garzii Nationale
de Mediu si a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare si emit, dupa
caz, acte de reglementare, in conditiile legii.
(2) In derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activitati care pot avea
efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autoritatile competente pentru protectia mediului
au obligatia sa respecte prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte.
Art. 9. - (1) Solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru planuri si programe sunt
obligatorii pentru adoptarea planurilor si programelor care pot avea efecte semnificative asupra
mediului.
(2) Evaluarea de mediu are ca scop integrarea obiectivelor si cerintelor de protectie a
mediului in pregatirea si adoptarea planurilor si programelor.
(3) Procedura de evaluare de mediu, structura raportului de mediu si conditiile de emitere a
avizului de mediu pentru planuri si programe, inclusiv pentru cele cu efecte transfrontiera, sunt
stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului.
(4) Aprobarea planurilor si programelor, la orice nivel ierarhic, este conditionata de existenta
avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.
Art. 10. - (1) In cazul in care titularii de activitati pentru care este necesara reglementarea din
punctul de vedere al protectiei mediului prin emiterea autorizatiei de mediu, respectiv a autorizatiei
integrate de mediu urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei proceduri de vanzare a pachetului
majoritar de actiuni, vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare ori in alte situatii care implica
schimbarea titularului activitatii, precum si in caz de dizolvare urmata de lichidare, lichidare, faliment,
incetarea activitatii, conform legii, dispozitiile art. 15 alin. (2) lit. a) se aplica in mod corespunzator.
(1-1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului informeaza titularii prevazuti la alin.
(1) cu privire la obligatiile de mediu care trebuie asumate de partile implicate, pe baza evaluarilor
care au stat la baza emiterii actelor de reglementare existente. In situatia in care titularii prevazuti la

347
alin. (1) nu detin acte de reglementare, obligatiile de mediu sunt identificate pe baza bilantului de
mediu.
(2) In termen de 60 de zile de la data semnarii/emiterii documentului care atesta incheierea
uneia dintre procedurile mentionate la alin. (1), partile implicate transmit in scris autoritatii
competente pentru protectia mediului obligatiile asumate privind protectia mediului, printr-un
document certificat pentru conformitate cu originalul.
(3) Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in actele intocmite in cadrul procedurilor
prevazute la alin. (1) au caracter public.
(4) Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in cazul procedurilor de: dizolvare
urmata de lichidare, lichidare, faliment, incetarea activitatii.
(5) Abrogat.
Art. 11. - (1) Solicitarea si obtinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte
publice ori private sau pentru modificarea ori extinderea activitatilor existente, care pot avea impact
semnificativ asupra mediului.
(2) Pentru obtinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact
semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la decizia
autoritatii competente pentru protectia mediului, evaluarii impactului asupra mediului.
(3) Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu
impact transfrontiera si lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite prin
hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
(4) Abrogat.
Art. 12. - (1) Desfasurarea activitatilor existente precum si inceperea activitatilor noi cu
posibil impact semnificativ asupra mediului se realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei
integrate de mediu.
(2) Procedura de emitere a autorizatiei de mediu si lista activitatilor supuse acestei proceduri
sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
(3) Pentru obtinerea autorizatiei de mediu, activitatile existente, care nu sunt conforme cu
normele si reglementarile de mediu in vigoare, sunt supuse bilantului de mediu, la decizia autoritatii
competente pentru protectia mediului.
(4) Procedura de realizare a bilantului de mediu este stabilita prin ordin al conducatorului
autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
(5) Autoritatea competenta pentru protectia mediului stabileste cu titularul activitatii
programul pentru conformare, pe baza concluziilor si recomandarilor bilantului de mediu.
(6) Este obligatorie indeplinirea masurilor cuprinse in programul pentru conformare la
termenele stabilite.
(7) Activitatile desfasurate de structurile componente ale sistemului de aparare, ordine
publica si securitate nationala sunt exceptate de la obtinerea autorizatiei de mediu.
Art. 13. - (1) Masurile privind prevenirea si controlul integrat al poluarii si lista activitatilor
supuse procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu sunt stabilite prin lege.
(2) Procedura de emitere a autorizatiei integrate de mediu si normele metodologice de
aplicare a acestei proceduri sunt stabilite prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale
pentru protectia mediului.
Art. 14. - (1) Abrogat.
(2) Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul
procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.
(3) Functionarea fara autorizatie integrata de mediu este interzisa pentru activitatile supuse
legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.
(4) Titularul activitatii are obligatia de a informa autoritatile publice teritoriale competente
pentru protectia mediului cu privire la rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti
reglementati, precum si cu privire la accidente sau pericole de accidente.

348
 Art. 15. - (1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului emite sau revizuieste, dupa
caz, actele de reglementare.
(2) Titularii planurilor/programelor/proiectelor/activitatilor au obligatia:
a) de a notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului daca intervin elemente
noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, precum si asupra oricaror modificari ale
conditiilor care au stat la baza emiterii actelor de reglementare, inainte de realizarea modificarii;
b) de a respecta termenele stabilite de autoritatea competenta pentru protectia mediului in
derularea procedurilor de emitere a actelor de reglementare.
(3) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (2) lit. b) conduce la respingerea solicitarii.
Art. 16. - (1) Avizul de mediu si acordul de mediu isi pastreaza valabilitatea pe toata perioada
punerii in aplicare a planului sau programului, respectiv proiectului.
(2) Autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu sunt valabile 10 ani.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), autorizatiile de mediu emise cu program pentru
conformare sunt valabile pe toata perioada derularii programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la
data scadenta de realizare a ultimei masuri din programul respectiv.
(4) In cazul in care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de
reglementare, sau se modifica conditiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competenta
decide, dupa caz, pe baza notificarii titularului, prevazuta la art. 15 alin. (2) lit. a), mentinerea actelor
de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informand titularul cu privire la aceasta decizie.
(5) Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta, in sensul prevazut la alin.
(4), este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, planului ori programului
care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii.
Art. 17. - (1) In situatia in care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea
competenta poate solicita refacerea raportului privind impactul asupra mediului sau a bilantului de
mediu, dupa caz.
(2) Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in conditiile prevazute de legislatia specifica
privind prevenirea si controlul integrat al poluarii.
(3) Acordul de mediu, autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu se suspenda de
catre autoritatea emitenta, pentru nerespectarea prevederilor acestora, dupa o notificare prealabila
prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru indeplinirea obligatiilor.
Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada
suspendarii, desfasurarea proiectului sau a activitatii este interzisa.
(4) In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea
competenta pentru protectia mediului dispune, dupa expirarea termenului de suspendare, anularea
acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.
(5) Dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a desfasurarii proiectului sau activitatii
sunt executorii de drept.
Art. 18. - Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de
reglementare se solutioneaza de instantele de contencios administrativ competente.
Art. 19. - Acordul de mediu sau decizia de respingere a solicitarii, autorizatia/autorizatia
integrata de mediu pentru proiectele/activitatile miniere care utilizeaza substante periculoase in
procesul de prelucrare si concentrare, pentru capacitati de productie mai mari de 5 milioane tone/an
sau daca suprafata pe care se desfasoara activitatea este mai mare de 1.000 ha se emit prin hotarare
a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Art. 20. - (1) Autoritatea competenta pentru protectia mediului, impreuna cu celelalte
autoritati ale administratiei publice centrale si locale, dupa caz, asigura informarea, participarea
publicului la deciziile privind activitati specifice si accesul la justitie, in conformitate cu prevederile
Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie
in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000.
(2) Informarea publicului in cadrul procedurilor de reglementare pentru planuri, programe proiecte
si activitati se realizeaza conform legislatiei specifice in vigoare. (3) Consultarea publicului este

349
obligatorie in cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare, potrivit legislatiei in vigoare.
Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilita prin acte normative specifice.
(4) Modalitatile de realizare a participarii publicului la elaborarea unor planuri si programe specifice
in legatura cu mediul se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice
centrale pentru protectia mediului, in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei
ordonante de urgenta.
(5) Accesul la justitie al publicului se realizeaza potrivit reglementarilor legale in vigoare.
(6) Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului au drept la actiune in
justitie in probleme de mediu, avand calitate procesuala activa in litigiile care au ca obiect protectia
mediului.
Art. 21. - (1) Raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilantul de mediu,
raportul de amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvata se realizeaza de catre
persoane fizice si juridice care au acest drept, potrivit legii.
(2) Conditiile de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului,
bilantului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate, studiului de evaluare
adecvata se stabilesc prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului.
(3) Cheltuielile privind elaborarea lucrarilor prevazute la alin. (1) revin titularului planului,
programului, proiectului sau activitatii.
(4) Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor puse la dispozitia autoritatilor competente
pentru protectia mediului si a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al
activitatii, iar raspunderea pentru corectitudinea lucrarilor prevazute la alin. (1) revine autorului
acestora.
Art. 22. - (1) Autoritatile publice pentru protectia mediului incaseaza sumele provenite din
taxele pentru emiterea actelor de reglementare.
(2) Taxele prevazute la alin. (1) se fac venit la Fondul pentru mediu, iar cuantumul acestora
se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului.
Art. 23. - (1) Autoritatile competente pentru protectia mediului incaseaza, de asemenea,
sume provenite din tarife pentru lucrarile si serviciile prestate la solicitarea persoanelor fizice si
juridice, in cadrul activitatilor pe care le desfasoara in limitele competentelor lor legale.
(2) Nomenclatorul lucrarilor si serviciilor prestate, precum si cuantumul tarifelor se stabilesc
prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 6 luni
de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Autoritatile publice pentru protectia mediului constituie un fond de stimulare a
personalului prin utilizarea unui procent de 25%, obtinut din incasarea tarifelor prevazute la alin. (1),
iar diferenta de 75% se varsa la bugetul de stat.
(4) Metodologia de utilizare a fondului de stimulare este stabilita prin hotarare a
Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
(5) Disponibilitatile inregistrate si neutilizate la finele anului se reporteaza in anul urmator si
se utilizeaza cu aceleasi destinatii prevazute la alineatul (3).
(6) Autoritatile competente pentru protectia mediului au dreptul sa primeasca si sa utilizeze
fonduri provenite din sponsorizari si donatii de la persoane fizice si juridice, romane sau straine, in
conditiile legii.

CAPITOLUL III
Regimul substantelor si preparatelor periculoase

Art. 24. - Activitatile privind fabricarea, introducerea pe piata, utilizarea, depozitarea

temporara sau definitiva, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum si introducerea si

350
scoaterea din tara a substantelor si preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de
reglementare si gestionare.
Art. 25. - (1) Transportul international si tranzitul substantelor si preparatelor periculoase se
realizeaza conform acordurilor si conventiilor privind transportul international al marfurilor
periculoase, la care Romania este parte.
(2) Importul si exportul substantelor si preparatelor periculoase restrictionate sau interzise la
utilizare de catre anumite state sau de catre Romania se realizeaza in conformitate cu prevederile
acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
Art. 26. - Autoritatea publica centrala si autoritatile publice teritoriale pentru protectia
mediului, precum si alte autoritati publice abilitate prin lege, dupa caz, controleaza respectarea
reglementarilor privind regimul substantelor si preparatelor periculoase.
Art. 27. - Pentru controlul importului, exportului si tranzitului substantelor si preparatelor
periculoase in vama, autoritatea vamala convoaca autoritatile competente in domeniul substantelor
si preparatelor periculoase, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Art. 28. - Persoanele fizice si juridice care gestioneaza substante si preparate periculoase au
urmatoarele obligatii:
a) sa respecte prevederile art. 24 privind substantele si preparatele periculoase;
b) sa tina evidenta stricta - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substantelor si
preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor si ambalajelor acestora, care intra in sfera lor de
activitate, si sa furnizeze informatiile si datele cerute de autoritatile competente conform legislatiei
specifice in vigoare;
c) sa elimine, in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si pentru mediu,
substantele si preparatele periculoase care au devenit deseuri si sunt reglementate in conformitate
cu legislatia specifica.
d) sa identifice si sa previna riscurile pe care substantele si preparatele periculoase le pot
reprezenta pentru sanatatea populatiei si sa anunte iminenta unor descarcari neprevazute sau
accidente autoritatilor pentru protectia mediului si de aparare civila.

CAPITOLUL IV
Regimul deseurilor

Art. 29. - Gestionarea deseurilor se efectueaza in conditii de protectie a sanatatii populatiei si

a mediului si se supune prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in
vigoare.
Art. 30. - Controlul gestionarii deseurilor revine autoritatilor publice competente pentru
protectia mediului si celorlaltor autoritati cu competente stabilite de legislatia in vigoare.
Art. 31. - Autoritatile administratiei publice locale, precum si persoanele fizice si juridice care
desfasoara activitati de gestionare a deseurilor au atributii si obligatii in conformitate cu prevederile
prezentei ordonante de urgenta si a celor specifice din domeniul gestionarii deseurilor.
Art. 32. - (1) Introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura, in scopul
eliminarii acestora, este interzisa.
(2) Introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor, in scopul recuperarii, se realizeaza in
baza reglementarilor specifice in domeniu, cu aprobarea Guvernului, in conformitate cu prevederile
Tratatului privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
(3) Valorificarea deseurilor se realizeaza numai in instalatii, prin procese sau activitati
autorizate de autoritatile publice competente.
(4) Tranzitul si exportul de deseuri de orice natura se realizeaza in conformitate cu acordurile
si conventiile la care Romania este parte si cu legislatia nationala specifica in domeniu.
Art. 33. - (1) Transportul intern al deseurilor periculoase se realizeaza in conformitate cu
prevederile legale specifice.

351
 (2) Transportul international si tranzitul deseurilor periculoase se realizeaza in conformitate
cu prevederile acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

CAPITOLUL V
Regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor

Art. 34. - Ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor sunt supuse unui regim
special de reglementare stabilit prin legislatie specifica in domeniul chimicalelor.
Art. 35. - Regimul special de reglementare a ingrasamintelor chimice si a produselor de
protectie a plantelor se aplica activitatilor privind fabricarea, plasarea pe piata, utilizarea, precum si
importul si exportul acestora.
Art. 36. - Autoritatile publice centrale competente conform legislatiei specifice din domeniul
chimicalelor, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, au urmatoarele
obligatii:
a) sa reglementeze regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor;
b) sa organizeze, la nivel teritorial, reteaua de laboratoare pentru controlul calitatii
ingrasamintelor chimice si al produselor de protectie a plantelor;
c) sa verifice, prin reteaua de laboratoare, concentratiile reziduurilor de produse de protectie
a plantelor in sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale si animale.
Art. 37. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, impreuna cu autoritatile
publice centrale pentru agricultura, silvicultura, sanatate si cele din domeniul transporturilor sau
serviciile descentralizate ale acestora, dupa caz, supravegheaza si controleaza aplicarea
reglementarilor privind ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor, astfel incat sa se
evite poluarea mediului de catre acestea.
Art. 38. - (1) Persoanele juridice care produc, stocheaza, comercializeaza si/sau utilizeaza
ingrasaminte chimice si produse de protectie a plantelor, au urmatoarele obligatii:
a) sa produca, stocheze, comercializeze si sa utilizeze produse de protectia plantelor numai
cu respectarea prevederilor legale in vigoare;
b) sa nu foloseasca ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor in zonele sau
pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de protectie;
c) sa administreze produse de protectie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul
autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor competente in domeniul sanitar si
al comisiilor judetene de baza melifera si stuparit pastoral, potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o
prealabila instiintare prin mass-media;
d) sa aplice, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare se face prin insecte, numai acele
tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt selective fata de insectele polenizatoare;
e) sa livreze, sa manipuleze, sa transporte si sa comercializeze ingrasamintele chimice si
produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de identificare, avertizare, prescriptii de
siguranta si folosire, in conditii in care sa nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si/sau a
mediului, dupa caz;
f) sa stocheze temporar ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor numai
ambalate si in locuri protejate, bine aerisite.
(2) Persoanele juridice interesate in fabricarea si/sau plasarea pe piata a produselor de
protectia plantelor si ingrasamintelor chimice au obligatia sa solicite si sa obtina, in cazul in care
legislatia specifica prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protectie a plantelor,
respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor chimice, in vederea producerii, comercializarii si
utilizarii acestora in agricultura si silvicultura.
(3) Obligatiile prevazute la alin. (1) lit. b)-f) revin si persoanelor fizice, in conditiile legii.

352
 CAPITOLUL VI
Regimul organismelor modificate genetic, obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne

Art. 39. - (1) Activitatile care implica organisme modificate genetic obtinute prin tehnicile
biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare si administrare,
conform dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, a legislatiei specifice si conventiilor si
acordurilor internationale la care Romania este parte.
(2) Activitatile prevazute la alin. (1) includ:
a) utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate genetic;
b) introducerea deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic vii;
c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.
(3) Activitatile prevazute la alin. (2) se desfasoara numai in conditiile asigurarii protectiei
mediului, precum si a sanatatii oamenilor si animalelor, in baza actelor de reglementare, emise de
autoritatea competenta.
Art. 40. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului emite autorizatiile si
acordurile de import privind activitatile cu organisme modificate genetic prevazute la art. 39, alin. (2)
lit. c).
(2) In procesul decizional privind activitatile de la art. 39, alin. (2), lit. b) si c), autoritatea
publica centrala pentru protectia mediului solicita avizele autoritatilor publice centrale pentru
agricultura, sanatate, siguranta alimentelor, protectia consumatorului, precum si ale altor institutii
implicate, conform legislatiei specifice, consulta Comisia pentru Securitate Biologica si asigura
informarea si participarea publicului.
(3) In procesul decizional privind activitatile prevazute la art. 39, alin. (2) lit. a), autoritatea
publica centrala pentru protectia mediului aplica procedura stabilita prin legislatia specifica privind
microorganismele modificate genetic.
Art. 41. - (1) Autorizatiile privind introducerea deliberata in mediu si pe piata a organismelor
modificate genetic vii si privind utilizarea in conditii de izolare a microorganismelor modificate
genetic se emit numai persoanelor juridice, conform prevederilor legislatiei specifice.
(2) Importul pe teritoriul Romaniei si exportul unui organism modificat genetic se realizeaza
numai de catre persoane juridice, conform prevederilor legislatiei specifice in vigoare.
(3) Transportul international al organismelor modificate genetic se realizeaza conform
legislatiei nationale, acordurilor si conventiilor privind transportul international de marfuri/marfuri
periculoase, dupa caz, la care Romania este parte.
Art. 42. - Autoritatea vamala permite importul/exportul organismelor modificate genetic si
colaboreaza cu autoritatile publice centrale pentru protectia mediului, agricultura, siguranta
alimentelor, sanatate si alte autoritati implicate, in conformitate cu legislatia specifica.
Art. 43. - Titularii acordurilor de import pentru organisme modificate genetic si ai
autorizatiilor privind activitatile cu organisme modificate genetic au obligatia sa se conformeze
cerintelor legale privind asigurarea trasabilitatii, etichetarii, monitorizarii si sa raporteze autoritatii
publice centrale pentru protectia mediului si altor autoritati, dupa caz, rezultatele activitatii, conform
legislatiei specifice in vigoare.
Art. 44. - Persoanele juridice care desfasoara activitati care implica organisme modificate
genetic au urmatoarele obligatii:
a) sa solicite si sa obtina acordul de import pentru organisme modificate genetic si/sau
autorizatiile privind activitatile cu organisme modificate genetic, dupa caz;
b) sa respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic si/sau
ale autorizatiilor privind activitatile cu organisme modificate genetic, dupa caz;
c) sa opreasca activitatea sau sa schimbe conditiile de desfasurare, la solicitarea autoritatii
competente, daca apar informatii noi, privind riscurile asupra mediului si sanatatii umane si animale;
d) sa raspunda, potrivit prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei specifice in vigoare,
pentru prejudiciile rezultate din aceste activitati;

353
 e) sa acopere costurile masurilor necesare pentru prevenirea si/sau reducerea consecintelor
efectelor adverse ale acestor activitati;
f) sa aplice masurile de eliminare a deseurilor rezultate din activitatile care implica
organisme/microorganisme modificate genetic, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

CAPITOLUL VII
Regimul activitatilor nucleare

Art. 45. - Activitatile in domeniul nuclear se desfasoara in conformitate cu dispozitiile

prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor nationale si internationale specifice la care
Romania este parte.
Art. 46. - (1) Acordul de mediu pentru o practica sau o activitate din domeniul nuclear se
elibereaza inainte de emiterea autorizatiei de catre autoritatea competenta de autorizare,
reglementare si control in domeniul nuclear, conform legislatiei in vigoare.
(2) Autorizatia de mediu se emite dupa eliberarea autorizatiei de catre autoritatea
competenta de autorizare, reglementare si control in domeniul nuclear.
(3) Pentru instalatiile cu risc nuclear major - centrale nuclearoelectrice, reactoare de
cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear si depozite finale de combustibil nuclear ars -
acordul de mediu sau autorizatia de mediu se emit prin hotarare a Guvernului, la propunerea
autoritatii centrale pentru protectia mediului.
Art. 47. - (1) Controlul activitatilor nucleare se realizeaza de autoritatea competenta in
domeniul activitatilor nucleare.
(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii:
a) organizeaza monitorizarea radioactivitatii mediului pe intregul teritoriu al tarii;
b) supravegheaza, controleaza si dispune luarea masurilor ce se impun in domeniul
activitatilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protectia mediului;
c) colaboreaza cu organele competente in apararea impotriva dezastrelor, protectia sanatatii
populatiei si a mediului.
Art. 48. - Persoanele fizice si juridice autorizate, care desfasoara activitati in domeniul
nuclear, au urmatoarele obligatii:
a) sa evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potential, sa solicite si sa obtina
autorizatia de mediu;
b) sa aplice procedurile si sa prevada echipamentele pentru activitatile noi, care sa permita
realizarea nivelului rational cel mai scazut al dozelor de radioactivitate si al riscurilor asupra
populatiei si mediului, si sa solicite si sa obtina acordul de mediu sau autorizatia de mediu, dupa caz;
c) sa aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminarii radioactive a
mediului, care sa asigure respectarea conditiilor de eliminare a substantelor radioactive prevazute in
autorizatie si mentinerea dozelor de radioactivitate in limitele admise;
d) sa mentina in stare de functionare capacitatea de monitorizare a mediului local, pentru a
depista orice contaminare radioactiva semnificativa care ar rezulta dintr-o eliminare accidentala de
substante radioactive;
e) sa raporteze prompt autoritatii competente orice crestere semnificativa a contaminarii
mediului si daca aceasta se datoreaza sau nu activitatii desfasurate;
f) sa verifice continuu corectitudinea presupunerilor facute prin evaluarile probabilistice
privind consecintele radiologice ale eliberarilor radioactive;
g) sa asigure depozitarea deseurilor radioactive, in conditii de siguranta pentru sanatatea
populatiei si a mediului.

CAPITOLUL VIII
Conservarea biodiversitatii si arii naturale protejate

354
 Art. 49. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului impreuna cu autoritatile
publice centrale si locale, dupa caz, elaboreaza reglementari tehnice privind masurile de protectie a
ecosistemelor, de conservare si utilizare durabila a componentelor diversitatii biologice.
(2) Regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei
salbatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in
vigoare.
(3) La proiectarea lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate
este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor
tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de conservare a functiilor ecosistemelor si de
protectie a speciilor salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei
si a conditiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum si monitorizarea de catre
structurile de administrare, pana la indeplinirea acestora.
(4) Detinatorii cu orice titlu de suprafete terestre si acvatice supuse refacerii ecologice sau
aflate intr-o arie naturala protejata au obligatia de a aplica si/sau respecta masurile stabilite de
autoritatea competenta pentru protectia mediului.
Art. 50. - Abrogat.
Art. 51. - (1) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului stabileste lista siturilor de
interes comunitar si a ariilor de protectie speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei
Europene la data aderarii, impreuna cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru
fiecare sit in parte.
(2) Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeana se aproba prin ordin al
conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 30 de zile de la
intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Siturile de interes comunitar se declara prin ordin al autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului, iar dupa recunoasterea statutului lor de catre Comisia Europeana devin arii
speciale de conservare si se declara prin hotarare a Guvernului.
(4) Abrogat.
(4-1) Abrogat.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
Art. 52. - (1) Respectarea prevederilor din planurile de management si regulamentele ariilor
naturale protejate, aprobate conform legislatiei specifice, este obligatorie.
(2) Pe suprafata ariilor naturale protejate este interzis accesul cu mijloace motorizate care
utilizeaza carburanti fosili in scopul practicarii de sporturi, cu exceptia drumurilor permise accesului
public.
(3) Pe suprafata ariilor naturale protejate, pe langa interdictiile prevazute in planurile de
management si regulamente, este interzisa exploatarea oricaror resurse minerale neregenerabile din
parcurile nationale, rezervatiile naturale, rezervatiile stiintifice, monumentele naturii si din zonele de
protectie stricta, zonele de protectie integrala si zonele de management durabil ale parcurilor
naturale.
(4) In ariile naturale protejate sunt interzise: orice activitati de obtinere, cultivare, depozitare,
prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic.
(5) Orice plan ori proiect care nu are o legatura directa cu sau nu este necesar pentru
managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta in mod
semnificativ aria, in mod individual ori in combinatie cu alte planuri sau proiecte, este supus unei
evaluari adecvate a efectelor potentiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar,
tinandu-se cont de obiectivele de conservare a acesteia, potrivit legislatiei specifice in domeniu.
(6) Procedura de evaluare adecvata se finalizeaza cu emiterea avizului Natura 2000 sau a
deciziei de respingere a proiectului ori planului, dupa caz.
Art. 53. - (1) Activitatile de recoltare, capturare si/sau achizitie si/sau comercializare, pe
teritoriul national ori la export, a florilor de mina, a fosilelor de plante si fosilelor de animale

355
vertebrate si nevertebrate, precum si a speciilor de plante si animale din flora si fauna salbatica sau a
unor parti ori produse ale acestora, in stare vie, proaspata ori semiprelucrata, se pot organiza si
desfasura de catre persoane fizice sau juridice autorizate, in conditiile legii.
(2) Procedurile de autorizare prevazute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al conducatorului
autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
(3) Cerintele privind asigurarea bunastarii animalelor din fauna salbatica aflate in captivitate
se stabilesc prin legislatie specifica, conform standardelor internationale.
Art. 54. - (1) Abrogat.
(2) Abrogat.
(3) Distanta minima fata de ariile naturale protejate, in care activitatea de cultivare si/sau de
testare a plantelor superioare modificate genetic este interzisa, se stabileste prin ordin comun al
conducatorilor autoritatii publice centrale pentru protectia mediului si gospodaririi apelor si
autoritatii publice centrale pentru agricultura, paduri si dezvoltare rurala.

CAPITOLUL IX
Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice

Art. 55. - (1) Protectia apelor de suprafata si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca
obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si productivitatii biologice ale acestora, in scopul evitarii
unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si bunurilor materiale.
(2) Conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii apelor costiere si maritime urmareste
reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau pierderilor de substante prioritare/prioritar
periculoase in scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate in Conventia privind protectia Marii
Negre impotriva poluarii, semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin Legea nr. 98/1992.
Art. 56. - (1) Activitatile de gospodarire si protectie a resurselor de apa si a ecosistemelor
acvatice se supun prevederilor prezentei ordonante de urgenta, precum si legislatiei specifice in
vigoare.
(2) Reglementarea activitatilor din punct de vedere al gospodaririi apelor si controlul
respectarii prevederilor privind protectia apelor si a ecosistemelor acvatice se realizeaza de catre
autoritatile competente pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de sanatate.
Art. 57. - Abrogat.
Art. 58. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:
a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrarii faunei
acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in avizul sau autorizatia de gospodarire
a apelor, precum si in autorizatia de mediu, si sa monitorizeze zona de impact;
b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu
instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor uzate si racorduri de
descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;
c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a
deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele fluviale si maritime, si sa
constituie echipe de interventie in caz de poluare accidentala a apelor si a zonelor de coasta;
d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct in apele naturale si sa
nu arunce de pe acestea nici un fel de deseuri;
e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor
de suprafata;
f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si maritime ape uzate, fecaloid menajere,
substante petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;
g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in albiile raurilor si in zonele umede si de
coasta deseuri de orice fel si sa nu introduca in ape substante explozive, tensiune electrica, narcotice,
substante prioritare/prioritar periculoase.

356
CAPITOLUL X
Protectia atmosferei, schimbarile climatice, gestionarea zgomotului ambiental

Art. 59. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii si
responsabilitati:
a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national, regional si local
privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si pentru protectia populatiei fata de
nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane,
in conformitate cu politicile europene si internationale specifice;
b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul protectiei
atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei atmosferei;
c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national de reducere a
emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din instalatii mari de ardere;
d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a emisiilor de dioxid
de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;
e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind schimbarile climatice,
Planul national de actiune privind schimbarile climatice;
f) asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si adaptarea
la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;
g) administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;
h) coordoneaza Sistemul national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera;
i) coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de Protocolul de la Kyoto la
Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice;
j) aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot;
k) organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul intregii tari;
l) stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie mai restrictive si
masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale de emisii, respectiv a incarcarilor si
nivelelor critice.
Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de sera si
conditiile de elaborare a planurilor nationale de alocare a acestor certificate se stabilesc prin
hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in
termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Gestionarea durabila si unitara a fondurilor obtinute in urma tranzactionarii unitatii de
cantitate atribuita, prevazuta de Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra
schimbarilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizeaza
prin structuri special constituite in cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu.
Art. 61. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice din
subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale privind protectia
atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:
a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de poluare, in
vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru
conformare/planului de actiuni; ‚
b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in scopul prevenirii,
limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;
c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis al zgomotului
ambiental.
Art. 62. - Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gasesc perdelele si aliniamentele
de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligati sa le intretina pentru imbunatatirea
capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana.

357
 Art. 63. - Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au obligatia sa nu
permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care nu respecta prevederile legale in
vigoare.
Art. 64. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in domeniu:
a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice
adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;
b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de
automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare;
c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru
conformare, autoritatilor competente pentru protectia mediului, datele necesare;
d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in
exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise prevazute in legislatia in vigoare;
e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului, diminuarea,
modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;
f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor
generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin functionarea acestora, la depasirea
nivelurilor limita a zgomotului ambiental.

CAPITOLUL XI
Protectia solului, subsolului si a ecosistemelor terestre

Art. 65. - Protectia solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre, prin masuri adecvate de
gospodarire, conservare, organizare si amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toti
detinatorii, cu orice titlu.
Art. 66. - (1) Reglementarile privind modalitatile de investigare si evaluare a poluarii solului si
subsolului, remedierea in zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate si
cele referitoare la protectia calitatii solului, subsolului si a ecosistemelor terestre se stabilesc prin
hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in
termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu consultarea celorlalte
autoritati publice centrale competente, stabileste sistemul de monitorizare a calitatii mediului
geologic in scopul evaluarii starii actuale si a tendintelor de evolutie a acesteia.
Art. 67. - Controlul respectarii reglementarilor legale privind protectia, conservarea,
amenajarea si folosirea judicioasa a solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre se organizeaza si
se exercita de autoritatile competente pentru protectia mediului, precum si, dupa caz, de alte
autoritati ale administratiei publice competente, potrivit dispozitiilor legale.
Art. 68. - Detinatorii de terenuri, cu orice titlu, precum si orice persoana fizica sau juridica
care desfasoara o activitate pe un teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:
a) sa previna, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii mediului geologic;
b) sa asigure luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau
functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatii rutiere, feroviare si de navigatie;
c) sa respecte orice alte obligatii prevazute de reglementarile legale in domeniu.
Art. 69. - Detinatorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetatiei forestiere din afara
fondului forestier si ai pajistilor, precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o
activitate pe un astfel de teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:
a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei forestiere din afara
fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si pajistilor existente, fiind interzisa reducerea
acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;
b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri de reimpadurire si,
respectiv de completare a regenerarilor naturale;

358
 c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in conditiile prevazute de
lege;
d) sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport tehnologic al lemnului,
stabilite conform legii, in scopul mentinerii biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic;
e) sa respecte regimul silvic in conformitate cu prevederile legislatiei in domeniul silviculturii
si protectiei mediului;
f) sa asigure aplicarea masurilor specifice de conservare pentru padurile cu functii speciale
de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare si eroziune, pe
grohotisuri, stancarii, la limita superioara de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte
asemenea paduri;
g) sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei lemnoase de pe pasunile
impadurite care indeplinesc functii de protectie a solului si a resurselor de apa;
h) sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea pajistilor, in functie de
capacitatea de refacere a acestora;
i) sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, potrivit prevederilor legale in
domeniu;
j) sa exploateze pajistile, in limitele bonitatii, cu numarul si speciile de animale si in perioada
stabilita, in baza studiilor de specialitate si a prevederilor legale specifice;
k) sa protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol si al pajistilor din cadrul ariilor
naturale protejate, in termenii stabiliti prin planurile de management si regulamentele specifice;
l) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau activitati care
afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.

CAPITOLUL XII
Protectia asezarilor umane

Art. 70. - Pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos, autoritatile administratiei publice
locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii:
a) sa imbunatateasca microclimatul localitatilor, prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si
a luciilor de apa din interiorul si din zonele limitrofe acestora, sa infrumuseteze si sa protejeze
peisajul, sa mentina curatenia stradala;
b) sa prevada, la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, masuri de
mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii
de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate, masuri de protectie sanitara a captarilor
de apa potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;
c) sa respecte prevederile din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului privind
amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a
statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale si a altor obiective si
activitati, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreere, starea de sanatate si
de confort a populatiei;
d) sa informeze publicul asupra riscurilor generate de functionarea sau existenta obiectivelor
cu risc pentru sanatatea populatiei si mediu;
e) sa respecte regimul de protectie speciala a localitatilor balneoclimaterice, a zonelor de
interes turistic si de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate si a monumentelor
naturii. Sunt interzise amplasarea de obiective si desfasurarea unor activitati cu efecte daunatoare in
perimetrul si in zonele de protectie a acestora;
f) sa adopte elemente arhitecturale adecvate, sa optimizeze densitatea de locuire,
concomitent cu mentinerea, intretinerea si dezvoltarea spatiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor
de arbori si a perdelelor de protectie stradala, a amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica,
estetica si recreativa, in conformitate cu planurile de urbanism si amenajarea teritoriului;

359
 g) sa reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporara sau permanenta, accesul anumitor
tipuri de autovehicule sau desfasurarea unor activitati generatoare de disconfort pentru populatie in
anumite zone ale localitatilor, cu predominanta in spatiile destinate locuintelor, in zonele destinate
tratamentului, odihnei, recreerii si agrementului;
h) sa nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitari necontrolate de deseuri de
orice fel;
i) sa adopte masuri obligatorii, pentru persoanele fizice si juridice, cu privire la intretinerea si
infrumusetarea, dupa caz, a cladirilor, curtilor si imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si
dintre cladiri, a arborilor si arbustilor decorativi;
j) sa initieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de intretinere si dezvoltare a canalizarii.
Art. 71. - (1) Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca
atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este
interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora.
(2) Actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea prevederilor alin.
(1) sunt lovite de nulitate absoluta.
Art. 72. - La elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului se respecta
prevederile prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor speciale si se prevad, in mod
obligatoriu, masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei
zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate si masuri de
dezvoltare a spatiilor verzi, de protectie sanitara a captarilor de apa potabila si lucrari de aparare
impotriva inundatiilor.
Art. 73. - Planurile de urbanism si amenajarea teritoriului se supun procedurii de evaluare de
mediu, in vederea obtinerii avizului de mediu pentru planuri si programe, conform legislatiei in
vigoare.

CAPITOLUL XIII
Comitetul regional pentru protectia mediului

Art. 74. - (1) La nivelul fiecarei agentii regionale pentru protectia mediului se organizeaza un
Comitet regional pentru protectia mediului, denumit in continuare Comitet regional.
(2) Componenta Comitetului regional este urmatoarea:
a) un reprezentant al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului;
b) un reprezentant al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului;
b1) un reprezentant al Agentiei Nationale pentru Ariile Naturale Protejate si Conservarea
Biodiversitatii;
c) un reprezentant al agentiei regionale pentru protectia mediului;
d) un reprezentant al agentiilor judetene pentru protectia mediului din regiunea respectiva,
desemnat de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului;
e) un reprezentant al Comisariatului regional din regiunea respectiva al Garzii Nationale de
Mediu;
f) un reprezentant desemnat de autoritatea publica centrala in domeniul finantelor publice,
din cadrul unui judet din regiunea respectiva;
g) un reprezentant al autoritatii publice in domeniul sanatatii, din regiunea respectiva;
h) un reprezentant al autoritatii publice centrale din domeniul agriculturii, padurilor si
dezvoltarii rurale, din regiunea respectiva;
i) un prefect din regiunea respectiva, nominalizat de autoritatea publica centrala in domeniul
administratiei publice;
j) un presedinte de consiliu judetean, nominalizat de presedintii consiliilor judetene din
regiunea respectiva;
k) un reprezentant al Directiei Apelor din regiunea respectiva;

360
 l) un reprezentant al operatorilor din regiunea respectiva, desemnat de agentia regionala
pentru protectia mediului;
m) un reprezentant al autoritatii publice centrale in domeniul transporturilor, constructiilor
si turismului;
n) un reprezentant ales de organizatiile neguvernamentale cu sediul in regiunea respectiva;
o) un primar de municipiu resedinta de judet, nominalizat de primarii celorlalte municipii
resedinta de judet din regiunea respectiva.
(3) Reprezentantii autoritatilor publice sunt desemnati de conducatorii autoritatilor
respective.
(4) Reprezentantii administratiei publice locale care fac parte din Comitetul regional
functioneaza in cadrul acestuia numai pe durata exercitarii mandatului functiei pe care o reprezinta.
(5) Comitetul regional colaboreaza cu agentia regionala pentru protectia mediului la
aplicarea, la nivel regional, a strategiei si politicii nationale de protectie a mediului, in care scop are
urmatoarele atributii:
a) avizeaza planul regional de actiune pentru protectia mediului si planurile regionale
sectoriale specifice si analizeaza stadiul realizarii acestora;
b) avizeaza lista de proiecte prioritare care urmeaza sa fie finantate din fonduri comunitare
si/sau alte fonduri identificate la nivel regional si urmareste aplicarea lor;
c) evalueaza stadiul indeplinirii angajamentelor asumate in negocierea capitolului de mediu
la nivelul regiunii respective si recomanda actiunile prioritare pentru conformare;
d) stabileste programe de educare si de constientizare a publicului privind protectia mediului.
(6) Secretariatul Comitetului regional este asigurat de catre agentia regionala pentru
protectia mediului.
(7) Comitetul regional are acces la informatiile privind mediul detinute de sau pentru orice
autoritate publica, la informatiile privind mediul detinute de institutii publice si de operatorii
economici, potrivit legii.
(8) Regulamentul de organizare si functionare a comitetelor regionale pentru protectia
mediului se stabileste prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru
protectia mediului, in termen de 120 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta.

CAPITOLUL XIV
Atributii si raspunderi
Secţiunea 1
Atributii si raspunderi ale autoritatilor pentru protectia mediului
Art. 75. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii si
raspunderi:
a) reactualizeaza strategia protectiei mediului, cu respectarea principiilor si elementelor
strategice prevazute in prezenta ordonanta de urgenta;
b) elaboreaza recomandarile si actioneaza pentru integrarea politicilor de mediu in strategiile
si politicile sectoriale;
c) coordoneaza activitatea de instruire in domeniul protectiei mediului;
d) coreleaza planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si urbanism si stabileste
masuri de reconstructie ecologica;
e) creeaza sistemul de informare propriu si stabileste conditiile si termenii care permit
accesul liber la informatiile privind mediul si participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul;
f) stabileste infrastructura pentru informatia spatiala care serveste scopurilor politicilor de
mediu si politicilor sau activitatilor care pot avea un impact asupra mediului;
g) initiaza proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementari si proceduri specifice;
h) avizeaza normele si reglementarile referitoare la activitati cu impact asupra mediului,
elaborate de alte autoritati si controleaza aplicarea acestora;

361
 i) organizeaza sistemul national de monitorizare integrata a calitatii mediului, coordoneaza
activitatea acestuia si asigura informarea autoritatii centrale pentru sanatate privind rezultatele
monitorizarii contaminarii radioactive a mediului;
j) creeaza cadrul institutional-administrativ pentru identificarea si promovarea programelor
de cercetare, pentru formarea si instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiza,
evaluare si control al mediului;
k) implementeaza politicile, strategiile si reglementarile de protectia mediului prin Agentia
Nationala pentru Protectia Mediului si agentiile regionale si judetene pentru protectia mediului;
l) numeste comisii de experti pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite
activitati care implica organisme modificate genetic;
m) asigura, contra cost, consultarea organismelor stiintifice si a expertilor interni si externi,
dupa caz;
n) elaboreaza si implementeaza programe si elaboreaza materiale educative privind
protectia mediului;
o) urmareste, in sfera sa de competenta, respectarea obligatiilor asumate prin conventiile
internationale la care Romania este parte;
p) urmareste si analizeaza aplicarea prezentei ordonante de urgenta, intocmeste, prin
intermediul Agentiei Nationale de Protectia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;
q) colaboreaza cu organizatii si autoritati similare din alte tari si reprezinta Guvernul in
relatiile internationale in domeniul protectiei mediului;
r) aplica sanctiuni, prin Garda Nationala de Mediu, pentru nerespectarea legislatiei de mediu
si pentru neconformarea la conditiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activitatilor;
s) colaboreaza cu autoritatile publice si alte persoane juridice, in scopul diminuarii efectelor
negative ale activitatilor economice asupra mediului si incurajeaza introducerea tehnicilor si
tehnologiilor adecvate pentru mediu;
t) pune la dispozitie publicului date privind starea mediului, programele si politica de
protectie a mediului;
ţ) se consulta cel putin o data pe an cu reprezentantii organizatiilor neguvernamentale si cu
alti reprezentanti ai societatii civile pentru stabilirea strategiei protectiei mediului;
u) identifica, in colaborare cu Ministerul Finantelor Publice, noi instrumente financiare care
favorizeaza protectia si imbunatatirea calitatii elementelor de mediu;
v) realizeaza activitatea de inspectie si control in domeniul protectiei mediului prin Garda
Nationala de Mediu;
w) colaboreaza cu autoritatile publice de protectie civila pentru elaborarea planurilor
operative si pentru executarea in comun a interventiilor in caz de poluari sau accidente ecologice;
x) elaboreaza Programul Operational Sectorial Mediu avand responsabilitatea
managementului, implementarii si gestionarii asistentei financiare alocate acestui program;
y) propune, in situatii speciale constatate pe baza datelor obtinute din supravegherea
mediului, declararea prin hotarare a Guvernului de zone de risc inalt de poluare in anumite regiuni
ale tarii si elaboreaza, impreuna cu alte autoritati publice centrale si locale, programe speciale pentru
inlaturarea riscului survenit in aceste zone, care se aproba prin hotarare a Guvernului. Dupa
eliminarea factorilor de risc inalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea
evolutiei starii mediului, zona respectiva este declarata reintrata in normalitate;
z) autorizarea laboratoarelor pentru controlul calitatii mediului.
Art. 76. - (1) Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, institutie publica cu personalitate
juridica, finantata integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea
politicilor si legislatiei in domeniul protectiei mediului, in subordinea autoritatii publice centrale
pentru protectia mediului.
(2) Structura organizatorica, numarul de personal, atributiile si competentele Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului sunt stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea
autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

362
 Art. 77. - Autoritatile competente pentru protectia mediului sunt institutii publice cu
personalitate juridica, finantate integral de la bugetul de stat.
Art. 78. - Pentru exercitarea atributiilor sale, autoritatea competenta pentru protectia
mediului solicita informatiile necesare altor autoritati publice centrale, autoritatilor administratiei
publice locale, persoanelor fizice si juridice.
Art. 79. - (1) In exercitarea atributiilor ce le revin, comisarii regionali, comisarii sefi si
comisarii Garzii Nationale de Mediu, precum si persoane imputernicite din cadrul acesteia, au acces,
in conditiile legii, oricand si in orice incinta unde se desfasoara o activitate generatoare de impact
asupra mediului.
(2) Mijloacele de transport si interventie auto si navale din dotarea autoritatilor competente
pentru protectia mediului sunt prevazute cu girofar de culoare albastra si avertizare acustica.
(3) Persoana fizica sau juridica prejudiciata ca urmare a exercitarii atributiilor de verificare,
inspectie si control poate depune plangere organelor competente in termen de 15 zile de la
constatarea prejudiciului.
(4) In obiectivele, incintele si zonele cu regim special din domeniul internelor, justitiei si
sigurantei nationale, personalul prevazut la alin. (1) are acces numai in prezenta personalului
specializat al acestora, dupa caz.
(5) In obiectivele, incintele si zonele apartinand structurilor componente ale sistemului de
aparare, ordine publica si securitate nationala controlul se realizeaza de catre personalul specializat
din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Roman de
Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii
Speciale.

Secţiunea a 2-a
Atributii si raspunderi ale altor autoritati centrale si locale

Art. 80. - Autoritatile administratiei publice centrale au urmatoarele obligatii:

a) sa elaboreze politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate, in
conformitate cu principiile prezentei ordonante de urgenta;
b) sa asigure integrarea politicilor de mediu in politicile specifice;
c) sa elaboreze planuri si programe sectoriale, cu respectarea prevederilor prezentei
ordonante de urgenta;
d) sa asigure pregatirea si transmiterea catre autoritatile competente pentru protectia
mediului a informatiilor si documentatiilor necesare obtinerii avizului de mediu pentru planurile si
programele pentru care este necesara evaluarea de mediu;
e) sa asigure, in structura lor organizatorica, structuri cu atributii in domeniul protectiei
mediului, incadrate cu personal de specialitate;
f) sa dezvolte, cu sprijinul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, programe de
restructurare, in acord cu strategia pentru protectia mediului si politica de mediu si sa asiste unitatile
aflate in coordonarea, in subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea in aplicare a acestor
programe;
g) sa elaboreze normele si reglementarile specifice domeniului de activitate in conformitate
cu cerintele legislatiei de protectia mediului si sa le inainteze pentru avizare autoritatii publice
centrale pentru protectia mediului.
Art. 81. - Autoritatile publice cu responsabilitati in domeniile dezvoltarii si prognozei au
urmatoarele atributii si responsabilitati:
a) elaboreaza politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltarii durabile, cu luarea in
considerare a posibilelor efecte asupra mediului;
b) integreaza in politica proprie masuri si actiuni de refacere a zonelor afectate si masuri de
prevenire a dezastrelor;

363
 c) elaboreaza Planurile de dezvoltare regionala si celelalte planuri si programe, conform
legislatiei in vigoare;
d) coopereaza cu autoritatile competente pentru protectia mediului la elaborarea si aplicarea
strategiilor, a planurilor si programelor din domeniile lor specifice de activitate;
e) colaboreaza cu autoritatile competente la identificarea si implementarea proiectelor
prioritare finantate din surse externe.
Art. 82. - Autoritatea publica centrala pentru sanatate are urmatoarele atributii si raspunderi:
a) organizeaza si coordoneaza activitatea de monitorizare a starii de sanatate a populatiei in
relatie cu factorii de risc din mediu;
b) asigura supravegherea si controlul calitatii apei potabile si de imbaiere, precum si calitatea
produselor alimentare;
c) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului,
reglementari privind calitatea si igiena mediului si asigura controlul aplicarii acestora;
d) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in managementul
calitatii mediului in relatie cu starea de sanatate a populatiei;
e) colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea activitatilor
prevazute la art. 24 si 39 si la emiterea acordului de import pentru aceste activitati;
f) exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28, si art. 39
pentru a preveni orice efect advers asupra starii de sanatate a populatiei, a lucratorilor si a mediului
si transmite autoritatilor competente rezultatele controalelor si masurile adoptate;
g) colaboreaza cu celelalte autoritati publice centrale cu retea sanitara proprie, pentru
cunoasterea exacta a starii de sanatate a populatiei si pentru respectarea normelor de igiena a
mediului din domeniul lor de activitate;
h) colaboreaza, la nivel central si local, in asigurarea accesului publicului la informatia de
sanatate in relatie cu mediul.
Art. 83. - Ministerul Apararii Nationale are urmatoarele atributii:
a) elaboreaza norme si instructiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, in
concordanta cu legislatia privind protectia mediului;
b) supravegheaza respectarea de catre personalul Ministerului Apararii Nationale a normelor
de protectia mediului pentru activitatile din zonele militare;
c) controleaza actiunile si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul Ministerului
Apararii Nationale a legislatiei de protectia mediului in domeniul militar;
d) asigura realizarea evaluarii impactului asupra mediului, a raportului de amplasament si,
dupa caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de catre autoritatea publica
centrala pentru protectia mediului, numai pentru proiectele si activitatile din zonele militare;
e) asigura informarea autoritatilor competente pentru protectia mediului cu privire la
rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti si a calitatii mediului in zona de impact, precum si
cu privire la orice poluare accidentala datorata activitatii desfasurate.
Art. 84. - Autoritatile publice centrale in domeniul securitatii nationale au urmatoarele
atributii si raspunderi:
a) realizeaza activitatea de protectie a mediului prin structuri proprii care desfasoara actiuni
de control, indrumare si coordonare, in scopul pastrarii si mentinerii echilibrului ecologic in
domeniile sale de activitate;
b) elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea principiilor
prezentei ordonante de urgenta, in domeniile sale de activitate;
c) supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de protectie
a mediului, pentru activitatile proprii;
d) controleaza si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul propriu a legislatiei de
protectie a mediului in domeniul sau de activitate;
e) asigura evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor si activitatilor proprii prin
structuri specializate, certificate de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului.

364
 Art. 85. - Autoritatea publica centrala pentru educatie si cercetare asigura:
a) adaptarea planurilor si programelor de invatamant la toate nivelurile, in scopul insusirii
notiunilor si principiilor de protectie a mediului, pentru constientizarea, instruirea si educatia in acest
domeniu;
b) promovarea tematicilor de studii si programe de cercetare care raspund prioritatilor
stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
c) elaborarea programelor educationale in scopul formarii unui comportament responsabil
fata de mediu;
d) elaborarea programelor si studiilor specifice de cercetare stiintifica privind controlul
produselor si procedeelor biotehnologice si de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor implicate de
obtinerea si utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;
e) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in autorizarea
activitatilor prevazute la art. 39, din domeniul sau de activitate;
f) exercita controlul de specialitate pentru activitatile prevazute de art. 39, din domeniul sau
de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra starii de sanatate a populatiei, a lucratorilor
si a mediului si transmite autoritatilor competente rezultatele controalelor si masurile adoptate.
Art. 86. - Autoritatea publica centrala in domeniile economiei si comertului are urmatoarele
atributii:
a) elaboreaza politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate in conformitate
cu legislatia privind protectia mediului;
b) elaboreaza si aplica la nivel national strategia de exploatare a resurselor minerale, in
concordanta cu prevederile prezentei ordonante de urgenta;
c) elaboreaza politica in domeniul reciclarii si valorificarii deseurilor industriale;
d) dezvolta si promoveaza legislatia privind protectia mediului din domeniile specifice de
competenta;
e) colaboreaza cu alte autoritati publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare
pentru stimularea utilizarii tehnologiilor curate;
f) colaboreaza la elaborarea si promovarea normelor care asigura implementarea cerintelor
privind prevenirea si controlul integrat al poluarii pentru anumite categorii de activitati industriale;
g) incurajeaza introducerea sistemelor de management de mediu si a etichetei ecologice;
h) promoveaza norme si asigura implementarea acestora in domeniul substantelor si
preparatelor periculoase;
i) exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28.
Art. 87. - Autoritatea publica centrala in domeniul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale
are urmatoarele atributii si raspunderi:
a) asigura protectia si conservarea solurilor si mentinerea patrimoniului funciar;
b) initiaza proiecte de acte normative privind volumul de masa lemnoasa ce se recolteaza
anual din fondul forestier national, pe baza avizului autoritatii publice centrale pentru protectia
mediului, conform legislatiei in vigoare;
c) asigura autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
d) aproba locatiile si suprafetele pe care urmeaza sa fie cultivate plante superioare
modificate genetic, in vederea autorizarii de catre autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului;
e) colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea si controlul
activitatilor prevazute la art. 39;
f) asigura, prin registrul national, evidenta suprafetelor cultivate si a cultivatorilor de plante
superioare modificate genetic;
g) aplica principiul coexistentei culturilor de plante superioare modificate genetic cu
celelalte tipuri de culturi agricole;
h) asigura informarea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului asupra
rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate genetic.

365
 Art. 88. - Autoritatea publica centrala in domeniul transporturilor, constructiilor si turismului
are urmatoarele atributii si raspunderi:
a) dezvolta planuri si programe care materializeaza politica nationala de amenajare a
teritoriului si localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei
specifice privind evaluarea de mediu a planurilor si programelor;
b) elaboreaza si aplica programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a
transporturilor multimodale si a transportului combinat, cu respectarea prevederilor prezentei
ordonante de urgenta;
c) asigura controlul gazelor de esapament;
d) elaboreaza si dezvolta planuri de actiune si programe privind imbunatatirea calitatii si
protectiei mediului, inclusiv in domeniul zgomotului si vibratiilor pentru toate modurile de transport
si infrastructurile acestora;
e) urmareste protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin masuri impuse unitatilor care
desfasoara activitati in domeniul turismului si incurajeaza aplicarea principiilor ecoturismului.
Art. 89. - Autoritatea publica centrala in domeniul administratiei si internelor are
urmatoarele atributii si raspunderi:
a) elaboreaza strategiile in domeniile gospodaririi comunale si al producerii si distributiei
energiei termice in conformitate cu legislatia privind protectia mediului;
b) elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea principiilor
prezentei ordonante de urgenta, pentru domeniile sale de activitate;
c) supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de protectie
a mediului pentru activitatile proprii;
d) aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul din domeniul internelor a legislatiei
de protectie a mediului;
e) sprijina autoritatile competente pentru protectia mediului in exercitarea controlului
transporturilor de substante si materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de
autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
f) participa, potrivit competentelor, la actiunile de prevenire, protectie si interventie in caz de
accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta.
Art. 90. - Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii si raspunderi:
a) aplica prevederile din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, cu respectarea
principiilor prezentei ordonante de urgenta;
b) urmaresc respectarea legislatiei de protectia mediului de catre operatorii economici care
presteaza servicii publice de gospodarie comunala;
c) adopta programe si proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localitatilor, cu respectarea
prevederilor prezentei ordonante de urgenta;
d) sa aiba personal specializat pentru protectia mediului si sa colaboreze in acest scop cu
autoritatile pentru protectia mediului;
e) promoveaza o atitudine corespunzatoare a comunitatilor locale in legatura cu importanta
protectiei mediului;
f) asigura, prin serviciile publice si operatorii economici responsabili, luarea masurilor de
salubrizare a localitatilor, de intretinere si gospodarire a spatiilor verzi, a pietelor si a parcurilor
publice;
g) conserva si protejeaza spatiile verzi urbane si/sau rurale, astfel incat sa se asigure
suprafata optima stabilita de reglementarile in vigoare. In localitatile in care nu exista posibilitatea
asigurarii acesteia, conservarea spatiilor verzi existente este prioritara;
h) supravegheaza operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminarii
accidentale de poluanti sau depozitarii necontrolate de deseuri si dezvoltarea sistemelor de colectare
a deseurilor refolosibile;
i) Abrogat.

366
 Art. 91. - Autoritatea nationala in domeniul sanitar-veterinar si al sigurantei alimentelor are
urmatoarele atributii si raspunderi:
a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului,
reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al
protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si bunastarii animalelor;
b) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii produselor;
c) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in stabilirea unor
proceduri armonizate, eficiente si transparente privind evaluarea riscului si autorizarea organismelor
modificate genetic, precum si a unor criterii pentru evaluarea potentialelor riscuri care rezulta din
utilizarea alimentelor si hranei modificate genetic, pentru animale;
d) informeaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului asupra rezultatelor
controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate genetic.
Art. 92. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are urmatoarele atributii si
raspunderi:
a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului,
reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al
protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si bunastarii animale, protectiei mediului si intereselor
consumatorilor;
b) elaboreaza, impreuna cu autoritatile publice centrale pentru protectia mediului, pentru
agricultura, silvicultura si cu autoritatea sanitar veterinara si pentru siguranta alimentelor,
reglementarile referitoare la produsele biocide, ingrasaminte chimice, produsele de protectie a
plantelor, organismele modificate genetic obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne si asigura
controlul aplicarii acestora in domeniul sau de competenta;
c) controleaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic in toate etapele
introducerii lor pe piata;
d) asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii produselor si
comunica autoritatii centrale pentru protectia mediului rezultatele controlului.
Art. 93. - Politia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta si Garda financiara
sunt obligate sa acorde sprijin, la cerere, reprezentantilor autoritatilor competente pentru protectia
mediului in exercitarea atributiilor lor.

Secţiunea a 3-a
Obligatiile persoanelor fizice si juridice

Art. 94. - (1) Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, in
care scop:
a) solicita si obtin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonante de
urgenta si a legislatiei subsecvente;
b) respecta conditiile din actele de reglementare obtinute;
c) nu pun in exploatare instalatii ale caror emisii depasesc valorile limita stabilite prin actele
de reglementare;
d) persoanele juridice care desfasoara activitati cu impact semnificativ asupra mediului
organizeaza structuri proprii specializate pentru protectia mediului;
e) asista persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control, punandu-le
la dispozitie evidenta masuratorilor proprii si toate celelalte documente relevante si le faciliteaza
controlul activitatilor ai caror titulari sunt, precum si prelevarea de probe;
f) asigura accesul persoanelor imputernicite pentru verificare, inspectie si control la
instalatiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele si instalatiile de
depoluare a mediului, precum si in spatiile sau in zonele aferente acestora;
g) realizeaza, in totalitate si la termen, masurile impuse prin actele de constatare incheiate de
persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control;

367
 h) se supun dispozitiei scrise de incetare a activitatii;
i) suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmarile produse de acesta,
restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plateste";
j) asigura sisteme proprii de supraveghere a instalatiilor si proceselor tehnologice si pentru
automonitorizarea emisiilor poluante;
k) asigura evidenta rezultatelor si raporteaza autoritatii competente pentru protectia
mediului rezultatele automonitorizarii emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de
reglementare;
l) informeaza autoritatile competente, in caz de eliminari accidentale de poluanti in mediu
sau de accident major;
m) depoziteaza deseurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate in acest sens;
n) nu ard miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa fara acceptul autoritatii
competente pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare
pentru situatii de urgenta;
o) aplica masurile de conservare stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului pe suprafetele terestre si acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate naturale pe
care le gestioneaza precum si pentru refacerea ecologica a acestora;
p) nu folosesc momeli periculoase in activitatile de pescuit si vanatoare, cu exceptia cazurilor
special autorizate:
q) asigura conditii optime de viata, in conformitate cu prevederile legale, animalelor
salbatice tinute in captivitate legal, sub diferite forme;
r) asigura luarea masurilor de salubrizare a terenurilor detinute cu orice titlu, neocupate
productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatie rutiere, feroviare
si de navigatie;
s) sa se legitimeze la solicitarea expresa a personalului de inspectie si control prevazut in
prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza, exploreaza ori exploateaza resursele
solului si subsolului au urmatoarele obligatii:
a) sa efectueze remedierea zonelor in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost
afectate;
b) sa anunte autoritatile pentru protectia mediului sau, dupa caz, celelalte autoritati
competente, potrivit legii, despre orice situatii accidentale care pun in pericol mediul si sa actioneze
pentru refacerea acestuia.
(3) Persoanele fizice si juridice care cultiva plante superioare modificate genetic au
urmatoarele obligatii:
a) sa solicite si sa obtina autorizatia din partea autoritatii publice competente pentru
agricultura;
b) Abrogat.
(4) Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in vederea respectarii regimului ariilor
naturale protejate:
a) sa respecte prevederile planurilor de management si ale regulamentelor ariilor naturale
protejate;
b) sa nu desfasoare activitati care contravin planurilor de management sau regulamentelor
ariilor naturale protejate, precum si prevederilor prezentei ordonante de urgenta;
c) Abrogat;
d) sa permita accesul in aria naturala protejata a administratorilor sau custozilor precum si a
imputernicitilor acestora pe terenurile detinute cu orice titlu.
Art. 95. - (1) Raspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv,
independent de culpa. In cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara.
(2) In mod exceptional, raspunderea poate fi si subiectiva pentru prejudiciile cauzate
speciilor protejate si habitatelor naturale, conform reglementarilor specifice.

368
 (3) Prevenirea si repararea prejudiciului adus mediului se realizeaza conform prevederilor
prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor specifice.

CAPITOLUL XV
Sanctiuni

Art. 96. - (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei (RON) la
6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, si de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane
juridice, incalcarea urmatoarelor prevederi legale:
1. obligatiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare si de a raporta
autoritatii publice teritoriale de protectie a mediului rezultatele automonitorizarii si/sau alte date
solicitate, precum si accidentele si incidentele care pot conduce la pericole de accidente;
1-1. obligatia autoritatilor publice locale de a nu schimba destinatia terenurilor amenajate ca
spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, de a nu reduce suprafetele
acestora ori obligatia de a nu le stramuta;
2. obligatiile persoanelor juridice de a tine evidenta stricta a substantelor si preparatelor
periculoase si de a furniza informatiile si datele cerute de autoritatea competenta pentru protectia
mediului;
3. obligatiile persoanelor juridice de a identifica si preveni riscurile pe care substantele si
preparatele periculoase le pot prezenta asupra sanatatii populatiei si mediului si de a anunta
iminenta producerii unor descarcari neprevazute sau accidentale autoritatii competente pentru
protectia mediului si de aparare civila;
4. obligatia persoanelor fizice si juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii,
programe de supraveghere a contaminarii radioactive a mediului, care sa asigure respectarea
conditiilor de eliminare a substantelor radioactive prevazute in autorizatie si mentinerea dozelor
radioactive in limitele admise;
5. obligatiile persoanelor fizice si juridice autorizate de a mentine in stare de functionare
capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice contaminare radioactiva
semnificativa care ar rezulta dintr-o eliminare accidentala de substante radioactive;
6. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a intretine
perdelele forestiere si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru
imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana;
7. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a preveni, pe
baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii mediului geologic;
8. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a asigura la
amplasarea, proiectarea, construirea si punerea in functiune a obiectivelor de orice fel, cat si la
schimbarea destinatiei terenurilor, conditiile prevazute in acordul si in autorizatia/autorizatia
integrata de mediu;
9. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a nu arde
miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa, fara acceptul autoritatii competente pentru
protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de
urgenta;
10. obligatia proprietarilor si detinatorilor de terenuri cu titlu sau fara titlu, de a lua masuri de
salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul
cailor de comunicatie rutiere, feroviare si de navigatie;
11. obligatiile detinatorilor cu orice titlu ai suprafetelor de teren de a proteja flora si fauna
salbatica existente pe acestea, in sensul mentinerii echilibrului ecologic si conservarii biodiversitatii,
precum si exploatarii durabile a resurselor in baza prevederilor legale in vigoare, pentru a nu crea
prejudicii mediului inconjurator si sanatatii umane;
12. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale, precum si ale persoanelor fizice si
juridice, dupa caz, de a adopta si/sau aplica masuri obligatorii cu privire la intretinerea si

369
infrumusetarea cladirilor, a curtilor si imprejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre
cladiri, a arborilor si arbustilor decorativi, in conformitate cu planurile de urbanism;
13. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale, precum si ale persoanelor juridice,
dupa caz, sa prevada la elaborarea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, masuri de
mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii
de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate si masuri de dezvoltare a spatiilor verzi, de
protectie sanitara a captarilor de apa potabila si lucrari de aparare impotriva inundatiilor;
14. obligatia autoritatilor administratiei publice locale, precum si a persoanelor fizice si
juridice, dupa caz, de a nu schimba destinatia terenurilor amenajate ca spatii verzi prevazute in
planurile urbanistice;
15. obligatia autoritatilor administratiei publice locale, precum si a persoanelor fizice si
juridice, dupa caz, de a nu degrada mediul prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel;
16. obligatia desfasurarii pe suprafata ariilor naturale protejate numai a acelor activitati
conforme prevederilor planurilor de management si regulamentelor ariilor naturale protejate;
17. Abrogat;
18. Abrogat;
19. Abrogat;
20. Abrogat;
21. obligatia de a nu intra pe suprafata ariilor naturale protejate si a nu practica sporturi in
afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor
fosili;
22. obligatia de a respecta prevederile planurilor de management si ale regulamentelor
ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor legale;
23. obligatia de a se legitima la solicitarea expresa a personalului de inspectie si control
prevazut in prezenta ordonanta de urgenta;
24. Abrogat;
25. obligatia de a permite accesul in aria protejata a administratorilor sau custozilor precum
si a imputernicitilor acestora pe terenurile detinute cu orice titlu;
26. obligatia persoanelor fizice de a nu deversa in apele de suprafata sau subterane ape
uzate, fecaloid menajere;
27. Abrogat;
28. obligatia persoanelor fizice si juridice de a marca individual specimenele apartinand
speciilor de flora si fauna salbatica pentru care exista astfel de prevederi in regulamentele Comisiei
Europene privind conservarea speciilor de fauna si flora salbatica prin reglementarea comertului cu
acestea sau in legislatia nationala specifica, conform metodelor aprobate ori recomandate de
Conferinta Partilor a Conventiei privind comertul international cu specii salbatice de fauna si flora pe
cale de disparitie, si, in particular, marcarea prin etichetare a caviarului atat pentru comertul intern,
cat si pentru cel international.
(2) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei
(RON), pentru persoane fizice, si de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice,
incalcarea urmatoarelor prevederi legale:
1. obligatia persoanelor fizice si juridice de solicitare si obtinere a actelor de reglementare
conform prevederilor legale, precum si a acordului de import/export si a autorizatiilor privind
organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, in termenele stabilite de autoritate;
2. Abrogat;
. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale privind imbunatatirea microclimatului
urban, prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul localitatilor si din
zonele limitrofe acestora, de a infrumuseta si proteja peisajul, de a mentine curatenia localitatilor;
4. obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a informa publicul privind riscurile
generate de functionarea sau existenta obiectivelor cu risc pentru mediu si sanatatea populatiei;

370
 5. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale privind adoptarea elementelor
arhitecturale adecvate, optimizarea densitatii de locuire, concomitent cu mentinerea, intretinerea si
dezvoltarea spatiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori si a perdelelor de protectie
stradala, a amenajamentelor peisagistice cu functie ecologica, estetica si recreativa;
6. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a reglementa accesul anumitor
tipuri de autovehicule sau a desfasurarii unor activitati generatoare de disconfort pentru populatie in
anumite zone ale localitatilor, cu predominanta in spatiile destinate locuintelor, zonele destinate
tratamentului, odihnei, recreerii si agrementului, inclusiv prin interzicerea temporara sau
permanenta;
7. obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a supraveghea aplicarea
prevederilor din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, in acord cu planificarea de mediu;
8. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a supraveghea operatorii economici
din subordine pentru prevenirea eliminarii accidentale de poluanti sau depozitarii necontrolate de
deseuri si de a dezvolta sisteme de colectare a deseurilor refolosibile;
9. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a avea personal specializat pentru
protectia mediului si de a colabora in acest scop cu autoritatile pentru protectia mediului;
10. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a asigura, prin serviciile publice si
operatorii economici responsabili, salubrizarea stradala, a spatiilor verzi, pietelor si parcurilor
publice, si intretinerea acestora;
11. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a respecta prevederile din
planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de
transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale
si industriale, si a altor obiective, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si
recreere, starea de sanatate si de confort a populatiei;
12. obligatiile autoritatilor administratiei publice locale de a amenaja, intretine si dezvolta
retele de canalizare;
13. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a furniza si/sau utiliza informatii corecte pentru
elaborarea evaluarilor de mediu, evaluarilor impactului asupra mediului, a bilanturilor de mediu si a
rapoartelor de amplasament;
14. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asigura masuri si dotari speciale pentru
izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, de a verifica eficienta
acestora si de a pune in exploatare numai pe cele care nu depasesc pragul fonic admis;
15. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a livra, manipula, transporta si de comercializa
ingrasamintele chimice si produsele de protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de identificare,
avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, in conditii in care sa nu provoace contaminarea
mijloacelor de transport si a mediului;
16. obligatiile persoanelor juridice de a stoca temporar ingrasamintele chimice si produsele
de protectie a plantelor numai ambalate si in locuri unde s-au prevazut toate masurile de securitate;
17. Abrogat;
18. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu folosi ingrasamintele chimice si produsele
de protectie a plantelor in zonele sau pe suprafetele unde sunt instituite masuri speciale de
protectie;
19. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a administra produse de protectie a plantelor
cu mijloace aviatice numai cu avizul autoritatilor competente pentru protectia mediului, autoritatilor
competente din domeniu sanitar si al comisiilor judetene de baza melifera si stuparit pastoral,
potrivit reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare prin mass-media;
20. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a aplica, in perioada infloririi plantelor a caror
polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protectie a plantelor care sunt
selective fata de insectele polenizatoare;
21. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu folosi momeli periculoase in activitatile de
pescuit si vanatoare, cu exceptia cazurilor special autorizate;

371
 22. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a efectua evaluarea adecvata la realizarea
planurilor sau proiectelor care pot avea impact semnificativ asupra unei arii naturale protejate de
interes comunitar.
23. obligatiile persoanelor fizice si juridice care gestioneaza suprafetele terestre si acvatice
supuse unui regim de conservare ca habitate naturale sau pentru refacere ecologica, de a aplica
masurile de conservare stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
24. obligatia persoanelor fizice si juridice de a asigura conditii optime de viata animalelor
salbatice tinute in captivitate legal, sub diferite forme;
25. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu exercita actiuni care sa duca la distrugerea
habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice de pe cuprinsul tarii;
26. desfasurarea de activitati de recoltare, capturare si/sau de achizitie si comercializare pe
piata interna a plantelor si animalelor din flora si fauna salbatica, terestra si acvatica, sau a unor parti
ori produse ale acestora, in stare vie, proaspata ori semiprelucrata, de persoane fizice sau juridice
neautorizate de autoritatile publice teritoriale pentru protectia mediului;
27. obligatiile persoanelor fizice si juridice, care prospecteaza, exploreaza sau exploateaza
resursele naturale, de a remedia zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost
afectate;
28. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a executa in termen toate lucrarile de asigurare
a migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei prevazute in actele de reglementare;
29. obligatia persoanelor juridice de a aplica masurile de eliminare a deseurilor rezultate din
activitatile care implica organisme modificate genetic;
30. obligatia persoanelor fizice si juridice de a asigura dotarea, in cazul detinerii de nave,
platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalatii de stocare sau de tratare a deseurilor, instalatii
de epurare a apelor uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii de mal sau plutitoare;
31. obligatiile persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalatii de colectare,
prelucrare, reciclare sau neutralizare a deseurilor petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe
navele fluviale si maritime, si de a constitui echipe de interventie in caz de poluare accidentala a
apelor si a zonelor de coasta;
32. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafata prin
spalarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale;
33. obligatia persoanelor juridice de a nu deversa in apele de suprafata sau subterane ape
uzate, fecaloid menajere;
34. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a nu arunca si de a nu depozita pe maluri, in
albiile raurilor, apele de suprafata si in zonele umede deseuri de orice fel;
35. obligatia persoanelor fizice si juridice de a nu introduce in apele de suprafata si in zonele
umede substante explozive, tensiune electrica, narcotice sau alte substante periculoase.
(3) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei
(RON), pentru persoane fizice, si de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice,
incalcarea urmatoarelor prevederi legale:
1. obligatia persoanelor fizice de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei de
mediu si a persoanelor juridice de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei/autorizatiei
integrate de mediu pentru activitatile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de
vedere al protectiei mediului;
11. obligatia titularului de a notifica autoritatea competenta pentru protectia mediului cand
intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare sau cu privire la orice
modificare a conditiilor care au stat la baza emiterii acestora, inainte de realizarea modificarii;
12. obligatia titularului de a nu desfasura activitati sau de a nu realiza proiecte, planuri ori
programe care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii prevazute la art. 15 alin. (2)
lit. a) pana la adoptarea unei decizii potrivit prevederilor art. 16 alin. (4);

372
 2. obligatia titularilor activitatilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de
vedere al protectiei mediului de a respecta termenele impuse de autoritatea competenta de
protectia mediului in derularea acestor proceduri;
3. Abrogat;
4. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a diminua, modifica sau inceta activitatile
generatoare de poluare la cererea motivata a autoritatilor pentru protectia mediului;
5. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asista persoanele imputernicite cu activitati
de verificare, inspectie si control, punandu-le la dispozitie evidenta masuratorilor proprii si toate
celelalte documente relevante;
6. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a prezenta autoritatilor competente pentru
protectia mediului un document certificat pentru conformitate cu originalul, care cuprinde obligatiile
asumate privind protectia mediului, in termen de 60 de zile de la data semnarii sau emiterii
documentului care atesta incheierea uneia dintre procedurile prevazute la art. 10 alin. (2);
7. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a facilita verificarea, inspectia si controlul
activitatilor ai caror titulari sunt si prelevarea de probe;
8. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a asigura accesul persoanelor imputernicite la
instalatiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele si instalatiile de
depoluare a mediului, precum si in spatiile sau in zonele potential generatoare de impact asupra
mediului;
9. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a realiza in totalitate si la termen masurile
impuse, in conformitate cu actele de reglementare si prevederile legale, de persoanele imputernicite
cu verificarea, inspectia si controlul in domeniul protectiei mediului;
10. obligatiile persoanelor juridice de a acoperi costurile masurilor necesare pentru
prevenirea si/sau reducerea consecintelor efectelor adverse ale activitatilor cu organisme modificate
genetic;
11. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a produce ingrasaminte chimice si produse de
protectie a plantelor numai prin tehnologii si biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale;
12. introducerea pe teritoriul tarii, cu exceptia cazurilor prevazute de legislatia in vigoare, de
culturi de microorganisme, plante si animale vii din flora si fauna salbatica, fara acordul eliberat de
autoritatea publica centrala pentru protectia mediului cu consultarea Academiei Romane si, dupa
caz, a autoritatii centrale pentru sanatate;
12-1. exportul exemplarelor apartinand speciilor non-CITES de flora si fauna salbatica sau
deplasarea acestora in vederea comercializarii in una dintre tarile din Uniunea Europeana, cu
exceptia cazurilor prevazute de legislatia in vigoare, fara acordul pentru export, respectiv fara
certificatul de origine eliberate de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
13. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a imbunatati performantele tehnologice in
scopul reducerii emisiilor si de a nu pune in exploatare instalatiile ale caror emisii depasesc limitele
stabilite prin actele de reglementare;
14. obligatiile persoanelor fizice si juridice de a suporta costul pentru repararea unui
prejudiciu si de a inlatura urmarile produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii
prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plateste";
15. obligatia persoanelor fizice si juridice sa nu deverseze in apele de suprafata sau subterane
ape uzate, substante petroliere sau periculoase, ape care contin substante periculoase.
(4) Amenzile aplicate in temeiul unei legi, ordonante de urgenta, ordonante sau hotarari ale
Guvernului din domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor se fac 100% venit la bugetul de
stat, din care o cota de 25%, aferenta fondului de stimulare a personalului, se vireaza de catre
unitatile Trezoreriei Statului in contul autoritatii din care face parte agentul constatator, pe baza
situatiilor financiare lunare intocmite si prezentate de catre autoritatile competente pentru protectia
mediului, in termen de cinci zile lucratoare de la primirea acestora, si este evidentiata intr-un cont
distinct care se gestioneaza in regim extrabugetar.

373
 Art. 97. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 96 se
realizeaza de:
a) comisari si persoane imputernicite din cadrul Garzii Nationale de Mediu si Administratiei
Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;
b) autoritatile administratiei publice locale si personalul imputernicit al acestora;
c) Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Ministerul Apararii Nationale si
Ministerul Administratiei si Internelor prin personalul imputernicit, in domeniile lor de activitate,
conform atributiilor stabilite prin lege.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 96 se realizeaza si
de personalul structurilor de administrare si custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul
ariei naturale protejate administrate.
(3) Dispozitiile art. 96 referitoare la contraventii se completeaza cu prevederile Ordonantei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari
prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data
incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul
amenzii prevazute in actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate
in procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
(5) Actele de constatare a contraventiilor intocmite de agentii constatatori din cadrul
autoritatilor prevazute la alin. (1) sunt acte procedurale, potrivit reglementarilor legale, cu toate
efectele prevazute de legislatia in vigoare.
Art. 98. - (1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu
amenda penala de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON) urmatoarele fapte, daca au fost de natura
sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:
1. arderea miristilor, stufului, tufarisurilor si vegetatiei ierboase din ariile protejate si de pe
terenurile supuse refacerii ecologice;
2. poluarea accidentala datorita nesupravegherii executarii lucrarilor noi, functionarii
instalatiilor, echipamentelor tehnologice si de tratare si neutralizare, mentionate in prevederile
acordului de mediu si/sau autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu.
(2) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda
penala de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) urmatoarele fapte, daca au fost de natura sa puna
in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:
1. poluarea prin evacuarea, cu stiinta, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau
substante periculoase;
2. nerespectarea restrictiilor sau interdictiilor stabilite pentru protectia apei si a atmosferei,
prevazute de actele normative in vigoare;
3. folosirea de momeli periculoase si de mijloace electrice pentru omorarea animalelor
salbatice si a pestilor, in scopul consumului sau al comercializarii;
4. producerea de zgomote peste limitele admise, daca prin aceasta se pune in pericol grav
sanatatea umana;
5. nerespectarea restrictiilor si a interdictiilor la vanat si pescuit ale unor specii protejate sau
oprite temporar prin lege si in zonele cu regim de protectie integrala, potrivit reglementarilor
specifice;
6. continuarea activitatii dupa suspendarea acordului de mediu sau autorizatiei/autorizatiei
integrate de mediu;
7. nesupravegherea si neasigurarea depozitelor de deseuri si substante periculoase, precum
si nerespectarea obligatiei de depozitare a ingrasamintelor chimice si produselor de protectie a
plantelor numai ambalate si in locuri protejate;
8. prezentarea, in lucrarile privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra
mediului, a bilantului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii si informatii false;

374
 9. producerea si/sau importul in scopul introducerii pe piata si utilizarea unor substante si
preparate periculoase, fara respectarea prevederilor actelor normative in vigoare si introducerea pe
teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura in scopul eliminarii acestora;
10. importul si exportul unor substante si preparate periculoase interzise sau restrictionate;
11. transportul si tranzitul de substante si preparate periculoase, cu incalcarea prevederilor
legale in vigoare;
12. omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major;
13. producerea, livrarea si utilizarea ingrasamintelor chimice si a produselor de protectie a
plantelor neautorizate;
14. desfasurarea de catre persoanele juridice de activitati cu organisme modificate genetic
sau produse ale acestora, fara a solicita si obtine acordul de import/export si/sau autorizatiile
prevazute de reglementarile specifice;
15. Abrogat.
(3) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani, urmatoarele fapte,
daca au fost de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala:
1. nerespectarea interdictiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protectie
a plantelor sau ingrasaminte chimice;
2. provocarea, datorita nesupravegherii surselor de radiatii ionizante, a contaminarii mediului
si/sau a expunerii populatiei la radiatii ionizante, omisiunea de a raporta prompt cresterea peste
limitele admise a contaminarii mediului, aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de
interventie in caz de accident nuclear;
3. descarcarea apelor uzate si a deseurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct in
apele naturale sau provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele
naturale, direct sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.
(4) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani, urmatoarele fapte:
1. continuarea activitatii dupa dispunerea incetarii acesteia;
2. neluarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au
devenit deseuri;
3. refuzul interventiei in cazul poluarii accidentale a apelor si a zonelor de coasta;
4. refuzul controlului, la introducerea si scoaterea din tara a substantelor si preparatelor
periculoase precum si introducerea in tara a culturilor de microorganisme, plante si animale vii din
flora si fauna salbatica, fara acordul eliberat de autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului;
5. aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident
nuclear;
6. provocarea, cu stiinta, de poluare prin evacuarea sau scufundarea in apele naturale, direct
sau de pe nave ori platforme plutitoare, a unor substante sau deseuri periculoase.
(5) In situatia in care infractiunile pedepsite conform alin. (3) si (4) au pus in pericol sanatatea
sau integritatea corporala a unui numar mare de persoane, au avut vreuna dintre urmarile prevazute
in art. 182 din Codul penal ori au cauzat o paguba materiala importanta, pedeapsa este inchisoarea
de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar in cazul in care s-a produs moartea uneia sau mai
multor persoane ori pagube importante economiei nationale, pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20
de ani si interzicerea unor drepturi.
(6) Tentativa se pedepseste.
Art. 99. - (1) Constatarea si cercetarea infractiunilor se fac din oficiu de catre organele de
urmarire penala, conform competentelor legale.
(2) Descoperirea si stabilirea, in exercitarea atributiilor prevazute de lege, de catre comisarii
Garzii Nationale de Mediu, Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, jandarmi si
personalul imputernicit din cadrul Ministerului Apararii Nationale, a savarsirii oricareia dintre
infractiunile prevazute la art. 98, se aduce de indata la cunostinta organului de urmarire penala
competent potrivit legii de procedura penala.

375
 CAPITOLUL XVI
Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 100. - In sensul prezentei ordonante de urgenta autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului este Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.
Art. 101. - In scopul aplicarii eficiente a masurilor de protectie a mediului domeniile si
dispozitiile generale din prezenta ordonanta de urgenta se vor reglementa prin acte normative
speciale.
Art. 102. - (1) In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgenta, titularii de activitati aflati in derularea procedurii de reglementare au obligatia sa depuna la
autoritatea competenta pentru protectia mediului documentatia completa, conform legislatiei in
vigoare la data solicitarii actului de reglementare.
(2) Pana la adoptarea noilor proceduri de reglementare din punctul de vedere al protectiei
mediului, emiterea actelor de reglementare se realizeaza conform actelor normative existente la
data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.
Art. 103. - Abrogat.
Art. 104. - Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la 30 zile de la publicarea in
Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia urmatoarelor prevederi:
a) art. 14 alin. (3) care intra in vigoare la 1 ianuarie 2007 pentru activitatile puse in functiune
dupa 30 octombrie 1999;
b) art. 14 alin. (3) care intra in vigoare la 30 octombrie 2007 pentru activitatile puse in
functiune inainte de 30 octombrie 1999;
c) art. 21 alin. (1) lit. d) si e) si art. 54 care intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.
Art. 105. - La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga:
a) Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 70 din 17 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) orice alte dispozitii contrare.
Conventia de la Aarhus, din 25 iunie 1998, privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in probleme de
mediu (depozitarul Convenției este Secretarul General ONU)
.
ANEXA Nr. I
LISTA cuprinzand activitatile mentionate la art. 6 pct. 1 ( activitati propuse pentru procedura de
autorizare)
1. Sectorul energetic:
rafinarii de uleiuri minerale si benzina; instalatii de gazeificare si lichefiere; centrale termice si alte
instalatii cu combustie, cu un aport de caldura de 50 MW sau mai mult; cuptoare de cocs; centrale
nucleare si alte reactoare nucleare, inclusiv demontarea sau dezafectarea acestor centrale sau reactoare
1/ (cu exceptia statiilor de cercetare pentru producerea si conversia materialelor fisionabile si fertile, a
caror putere maxima nu depaseste 1 MW de incercare termica permanenta); instalatii pentru
reprelucrarea combustibilului nuclear, radioactiv; instalatii proiectate pentru: (i) producerea sau
imbogatirea combustibilului nuclear; (ii) prelucrarea combustibilului nuclear radioactiv sau a
deseurilor cu radioactivitate ridicata; (iii) depozitarea finala a deseurilor radioactive; instalatii exclusiv
pentru depozitarea finala a deseurilor radioactive; instalatii exclusiv pentru depozitarea (planificata
pentru mai mult de 10 ani) combustibililor nucleari radioactivi sau a deseurilor radioactive intr-un alt
loc decat cel de productie.
2. Obtinerea si prelucrarea metalelor:
instalatii de prajire sau de prajire prin aglomerare a minereurilor de metale (inclusiv minereuri
sulfidice); instalatii pentru producerea fontei brute sau a otelului (fuziune primara sau secundara),
inclusiv turnare continua cu o capacitate de peste 2,5 t/ora; instalatii pentru prelucrarea metalelor
feroase:

376
(i) instalatii de laminare la cald, cu o capacitate de peste 20 t otel brut/ora;
(ii) forjerii cu ciocane a caror energie depaseste 50 kJ pe ciocan, iar puterea calorica folosita depaseste
20 MW;
(iii) aplicarea de acoperiri metalice topite de protectie, cu un aport mai mare de 2 t otel brut/ora; -
topitorii de metale feroase, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi;
instalatii pentru:
(i) obtinerea de metale brute neferoase din minereuri, concentrate sau materii prime secundare, prin
procese metalurgice, chimice sau electrolitice;
(ii) topire, inclusiv pentru realizarea de aliaje ale metalelor neferoase, de produse recuperate (rafinare,
turnare etc.), cu o capacitate de topire de peste 4 t/zi la plumb si cadmiu sau 20 t/zi la alte metale;
instalatii pentru tratarea suprafetei metalelor si a materialelor plastice prin procese electrolitice sau
chimice, volumul bailor de tratare depasind 30 mf.
3. Industria de minerale:
instalatii pentru producerea clincherului de ciment in cuptoare rotative cu o capacitate de productie de
peste 500 t/zi sau a varului in cuptoare rotative cu o capacitate de productie de peste 50 t/zi ori in alte
cuptoare cu o capacitate de productie de peste 50 t/zi;
instalatii de producere a azbestului si de fabricare a produselor pe baza de azbest;
instalatii de fabricare a sticlei, inclusiv a fibrei de sticla, cu o capacitate de topire de peste 20 t/zi;
instalatii pentru topirea substantelor minerale si producerea fibrelor minerale, cu o capacitate de topire
de peste 20 t/zi;
instalatii pentru fabricarea produselor ceramice prin aprindere, in special a tiglei pentru acoperis,
caramizilor refractare, tiglei, gresiei ceramice sau a portelanului, cu o capacitate de productie de peste
75 t/zi si/sau cu o capacitate a cuptorului de peste 4 mf si cu o densitate de depunere/cuptor de peste
300 kg/mf.
4. Industria chimica:
productia, intelegand prin aceasta acele categorii de activitati cuprinse in acest paragraf, la scara
industriala, prin prelucrarea chimica a urmatoarelor substante sau grupe de substante:
a) instalatii chimice pentru producerea substantelor chimice organice de baza, cum ar fi:
(i) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);
(ii) hidrocarburi cu continut de oxigen, ca de exemplu: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici,
esteri,acetati, eteri, peroxizi, rasini epoxidice;
(iii) hidrocarburi sulfuroase;
(iv) hidrocarburi azotoase, precum: amine, amide, compusi nitrici, nitroderivati sau nitrati, nitrili,
cianati,izocianati;
(v) hidrocarburi cu continut de fosfor;
(vi) hidrocarburi halogenate;
(vii) compusi organometalici;
(viii) materiale plastice de baza (polimeri, fibre sintetice si fibre pe baza de celuloza);
(ix) cauciucuri sintetice;
(x) vopsele si pigmenti;
(xi) agenti activi de suprafata si surfactanti;
b) instalatii chimice pentru obtinerea substantelor chimice anorganice de baza, cum ar fi:
(i) gaze: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon, compusi
cu sulf, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, fosgen;
(ii) acizi: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric oleum,
acizi sulfurosi;
(iii) baze: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;
(iv) saruri: clorura de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat si
nitrat de argint;
(v) metaloizi, oxizi metalici sau alti compusi anorganici, cum ar fi carbura de calciu, carbura de siliciu;
c) instalatii chimice pentru producerea de ingrasaminte pe baza de fosfor, azot sau potasiu
(ingrasaminte simple sau compuse);
d) instalatii chimice pentru obtinerea produselor curative pe baza de plante si a biocidelor;
e) instalatii care utilizeaza un proces chimic sau biologic pentru obtinerea produselor farmaceutice de
baza;

377
f) instalatii chimice pentru producerea explozivilor;
g) instalatii chimice in care se foloseste tratarea chimica sau biologica pentru obtinerea aditivilor
alimentari cu proteine, a fermentilor sau a altor substante proteice.
5. Gospodarirea deseurilor:
instalatii pentru incinerarea, recuperarea, tratarea chimica sau depozitarea controlata a deseurilor;
instalatii pentru incinerarea deseurilor orasenesti, cu o capacitate de peste 3 t/ora; instalatii pentru
depozitarea deseurilor nepericuloase, cu o capacitate de peste 50 t/zi;
depozite controlate, care primesc mai mult de 10 t/zi, sau cu o capacitate totala de peste 25.000 t, cu
exceptia haldelor pentru deseuri inerte.
6. Statii de epurare a apelor uzate, pentru o populatie de peste 150.000 de locuitori
7. Instalatii industriale pentru:
a) obtinerea de celuloza din lemn sau din alte materiale fibroase similare;
b) obtinerea de hartie si carton, cu o capacitate de productie de peste 20 t/zi.
8.
a) construirea de linii de cale ferata pe distante mari si de aeroporturi cu o lungime medie de rulare de
2.100 m sau chiar mai mult;
b) construirea de autostrazi si drumuri pentru circulatie rapida;
c) construirea unui drum nou cu 4 sau mai multe benzi ori reamenajarea si/sau largirea unui drum
existent cu doua benzi ori cu o banda pentru a asigura 4 sau mai multe benzi acolo unde un astfel de
drum nou sau sectiunea reamenajata si/sau largita de drum ar putea avea o lungime continua de 10 sau
mai multi kilometri;
9.
a) apele interioare si porturile pentru transportul pe apele interioare care permit trecerea unor vase de
peste 1.350 t;
b) porturile comerciale, danele pentru incarcari si descarcari ce sunt legate de uscat si porturi
exterioare (exclusiv danele pentru feribot), care pot primi vase de peste 1.350 t.
10. Scheme de extractie a apei subterane sau reincarcare artificiala a apei subterane,
unde volumul anual de apa extrasa sau reincarcata este echivalent cu sau depaseste 10 milioane mf.
11.
a) lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazinele riverane, in cazul in care acest transfer are
ca scop prevenirea deficitului de apa si in care cantitatea de apa transferata depaseste 100 milioane
mf/an;
b) in toate celelalte cazuri, lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazine riverane in care
debitul mediu multianual al bazinului de extractie depaseste 2.000 milioane mf/an si unde cantitatea de
apa transferata depaseste 5% din acest debit. In ambele cazuri sunt excluse transferurile de apa
potabila prin conducte.
12. Extractia petrolului si a gazelor naturale in scopuri comerciale,
acolo unde cantitatea extrasa depaseste 500 t/zi in cazul petrolului si 500.000 mf/zi in cazul gazelor.
13. Baraje sau alte instalatii proiectate pentru retinerea sau acumularea permanenta a apei,
acolo unde cantitatea noua sau suplimentarea de apa retinuta ori acumulata depaseste 10 milioane mf.
14. Conducte pentru transportul gazelor, titeiului sau al substantelor chimice, cu un diametru mai
mare de 800 mm si cu o lungime mai mare de 40 km
15. Instalatii pentru cresterea intensiva a pasarilor si porcilor, cu mai mult de:
a) 40.000 locuri pentru pasari;
b) 2.000 locuri pentru cresterea porcilor (peste 30 kg); sau
c) 750 locuri pentru scroafe.
16. Cariere si exploatari miniere in cariera, acolo unde suprafata amplasamentului depaseste 25 ha,
sau extractia turbei, acolo unde suprafata amplasamentului depaseste 150 ha
17. Construirea liniilor electrice suspendate avand o tensiune de 220 kV sau mai mult si o lungime
mai mare de 15 km
18. Instalatii pentru depozitarea produselor petroliere, petrochimice sau chimice, cu o capacitate
de 200.000 t sau mai mult
19. Alte activitati:

378
instalatii pentru pretratarea (operatiuni cum ar fi: spalare, albire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori
a textilelor, acolo unde capacitatea de tratare depaseste 10 t/zi;
instalatii pentru tabacirea pieilor brute si crude, acolo unde capacitatea de tratare depaseste 12 t de
produse finisate/zi:
a) abatoare cu o capacitate de producere a carcaselor mai mare de 50 t/zi;
b) tratarea si prelucrarea axata pe obtinerea produselor alimentare din:
(i) materii prime animaliere (altele decat laptele), cu o capacitate de productie a produselor finite mai
mare de 75 t/zi;
(ii) materii prime vegetale, cu o capacitate de productie a produselor finite mai mare de 300 t/zi
(valoarea medie trimestriala);
c) tratarea si prelucrarea laptelui, cantitatea de lapte primita fiind mai mare de 200 t/zi (valoarea medie
trimestriala);
instalatii pentru depozitarea si reciclarea carcaselor de animale si a deseurilor animaliere, cu o
capacitate mai mare de 10 t/zi;
instalatii pentru tratarea suprafetelor substantelor, obiectelor sau produselor cu solventi organici, in
special pentru prelucrare, tiparire, captusire, degresare, impermeabilizare, calibrare, vopsire, curatare
sau impregnare, cu o capacitate de consum mai mare de 150 kg/ora sau mai mult de 200 t/an; instalatii
pentru producerea de carbon (carbune care arde greu) sau de electrografit prin incinerare sau
grafitizare
20. Orice activitate care nu este specificata in paragrafele 1-19, la care participarea publicului este
asigurata printr-o procedura de evaluare a impactului asupra mediului, in conformitate cu legislatia
nationala
21. Prevederile art. 6 pct. 1a) nu se aplica nici unui proiect de mai sus, initiat in mod exclusiv sau in
principal pentru cercetarea, dezvoltarea sau testarea unor metode ori produse noi pentru o perioada
mai mica de 2 ani, daca ele ar putea determina unele efecte negative semnificative asupra mediului si
sanatatii.
22. Orice modificare sau extindere a activitatilor, acolo unde o astfel de modificare sau extindere
satisface criteriile/limitele stabilite prin prezenta anexa, se va supune prevederilor art. 6 pct. 1a). Orice
alta modificare sau extindere a activitatilor se va supune prevederilor art. 6 pct. 1b).
NOTE:
1. Centralele atomoelectrice si alti reactori nucleari inceteaza sa mai fie considerate astfel de
instalatii atunci cand toti combustibilii nucleari si alte elemente contaminate radioactiv au fost
inlaturate definitiv de pe locul de montaj al instalatiei.
2. In scopul acestei conventii, aeroport inseamna un aeroport care respecta definitia prevazuta in
Conventia de la Chicago din 1994, care a infiintat Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (anexa
nr. 14).
3. In sensul acestei conventii, drum cu circulatie rapida inseamna un drum care respecta definitia
prevazuta in Acordul european asupra principalelor artere de trafic international din 15 noiembrie
1975.

.................................................................................................................................................

379
380