UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

Referat la disciplina:

Dreptul proprietății intelectuale

Titlul referatului:

Drepturile artiștilor și interpreților

Profesor de disciplina:

Conf.univ.Dr.Circa Adrian

STUDENT/A:

Ungureanu (Costache) TeodoraCecilia

Anul III

Anul universitar 2021-2022

Semestrul I
 CUPRINS

1.1 Dreptul proprietăţii intelectuale – generalităţi............................................

1.2 Conexiuni între drepturile artiştilor interpreţi şi executanţi şi celelalte
drepturi ale proprietăţii intelectuale..................................................................
1.3 Noţiuni generale şi caracteristicile drepturilor conexe................................
2.1 Drepturile artiştilor interpreţi şi executanţi – introducere............................
2.2 Protecţia juridică a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi...............
2.3 Transmiterea drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi........................
2.3.1 Transmiterea prin liceenta.........................................................................
2.3.2 Transmiterea prin cesiune.........................................................................
3.1 Bibliografie..................................................................................................
 1. Dreptul proprietăţii intelectuale - generalităţi

Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să controleze

utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii1. În definirea termenului de proprietate
intelectuală este inclusă totalitatea drepturilor asupra creaţiilor geniului uman referitoare la opere
literare, artistice, ştiinţifice, invenţiile din toate domeniile, descoperirile ştiinţifice precum şi drepturile
aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic. Drepturile de
proprietate intelectuală sunt drepturi de monopol. Acestea acordă un drept exclusiv proprietarului de a
utiliza obiectul protecţiei şi de a interzice utilizarea acestuia de către terţi, fără acceptul persoanei

îndreptăţite.

Dreptul proprietății intelectuale a primit o consacrare definitivă și oficială o dată cu încheierea

convenției instituind Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) care a fost semnată la 14
iulie 1967 la Stockholm, ea cuprinzând patru mari domenii :
· Drepturi de autor pentru operele literare și artistice
· Drepturile conexe dreptului de autor - Sunt protejate ca drepturi conexe interpretările sau
execuțiile artiștilor interpreți sau executanți, înregistrările sonore sau fonogramele producătorilor
de astfel de înregistrări sau fonograme, emisiunile organismelor de radio și televiziune.
· Dreptul de proprietate industrială
· Alte drepturi de proprietate intelectuală neincluse în primele categorii.
Unul dintre primele patente în lume a fost cel a lui Samuel Hopkins din Philadelphia2, care a
primit patentul numărul 1 în 31 iulie 1790 care era o îmbunătăţire în producerea carbonatului de
potasiu cu ajutorul unor maşinării create de el. Binenteles în cuprinsul acelui patent, era descris cu
atenţie şi detalii întregul proces de fabricaţie, fapt ce era important din punct de vedere al
individualizării produsului. Incredibil de reţinut este că acesta a fost semnat de către preşedintele
George Washington, procurorul general Edmund Randolph şi secretarul de stat Thomas Jefferson,
rezultă această importantă dată patentelor şi drepturilor proprietăţii intelectuale pe care o găsim şi în
zilele noastre în sua, fiind ţara cu cele mai mult patente înscrise.
Titularul drepturilor de autor asupra unei opere protejate beneficiază în mod tradiţional de
două mari categorii de prerogative : drepturile patrimoniale şi drepturile morale.
Drepturile patrimoniale permit autorului să obţină un beneficiu financiar legitim din
reproducerea şi din difuzarea acestor opere atunci când el le-a autorizat.
Într-adevăr, titularul drepturilor de autor este liber să autorizeze reproducerea operei sale
(dreptul de reproducere) şi comunicarea ei către public (drept de reprezentare). El poate, exercitându-şi
1 A se vedea http://ro.wikipedia.org/wiki/Proprietate_intelectual accesat la 05.12.2014, ora 13:37
2 A se vedea http://www.uspto.gov/ accesat la 5.12.2014, ora 15:33
 Drepturile patrimoniale, să instituie măsuri tehnice destinate să restrângă realizarea, faţă de
operele sale, a unor acte neautorizate sau nepermise de lege.
Drepturile morale protejează şi mai mult calitatea de autor şi permit să te opui unei utilizări
care ar denatura opera sau să revendici ca numele autorului să fie menţionat.
Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una
vizibilă sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al proprietăţii
intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.
În legislaţia română, proprietatea intelectuală privită sub cele două ramuri ale sale,
proprietatea industrială şi drepturile de autor respectiv drepturile conexe pe de altă parte, reprezintă
unul dintre motoarele ecomoniei dacă luăm în considerare că dezvoltarea industrială, creeare de lucruri
noi, ştiinţa şi tehnologia sunt adevăratele propulsatoare a acesteia. Cel mai bun exemplu în acest
domeniu este revoluţia industrială din Anglia, care a reuşit pe parcursul a 50 de ani, de la creeare
motorului cu aburi până la maşina de tors sau cusut şi chiar importante descoperiri în metalurgie, să se
propulseze în cea mai puternică ţară şi economie din lume.
Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activităţi umane chiar dacă în timpul creaţiei
intervine şi un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un program pentru
calculator.
Drepturile intelectuale au o durată limitată sau nelimitată în timp : invenţiile, dreptul de autor
au o durată limitată, pe când dreptul moral al unui artist de a opri distrugerea operei sale este nelimitat
în timp.

1.2 Conexiuni între drepturile artiştilor interpreţi şi executanţi şi celelalte

drepturi ale proprietăţii intelectuale

Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi se nasc din momentul în care „prezintă, cânta,
dansează, recită, declamă, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate
o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăţi, de circ ori de
marionete „3art 95 din Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe „spre deosebire de
drepturile de autor care se nasc din momentul creaţiei operei „independent de aducerea la cunoştinţa
publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată „4.

3 A se vedea art 95 din Legea nr 8/1996

4 A se vedea art 1/alin 2 legea 8/1996
 Durata contractului artiştilor interpreţi sau executanţi este de 70 de ani5, la fel si programele
pe calculator, după moartea autorului se transmit prin moştenire pentru o perioadă de 70 ani de
asemenea şi drepturile patrimoniale asupra operele artistice colective sau a celor realizate în coautorat.
În ceea ce priveşte drepturile persoanelor care interpretează sau execută opera, aceasta se
limitează doar la partea lor, cu excepţia cazurilor când opera este colectivă. În ceea ce priveşte
drepturile de autor asupra programelor pe calculator, autorul poate să modifice opera, dar spre
deosebire de interpreţi sau executanţi, acesta nu o poate retrage.
Drepturile patrimoniale sunt asemănătoare în cazurile tuturor drepturilor conexe şi anume, de
a autoriza sau interzice. A) fixarea interpretării sau a execuţiei sale; b) reproducerea interpretării sau a
execuţiei fixate; c) distribuirea interpretării sau a execuţiei fixate; d) închirierea interpretării sau a
execuţiei fixate; e) împrumutul interpretării sau al execuţiei fixate; f) importul în vederea
comercializării pe piaţa internă a interpretării sau a execuţiei fixate;
La aceste drepturi să le zicem de proprietate, se aduga drepturile morale, aşa cum le
recunoaşte legea :
A) dreptul de a decide dacă şi când opera va fi adusă la cunoştinţa publicului;
B) dreptul de a fi recunoscut ca autor
C) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă la cunoştinţa publicului;
D) dreptul de ai fi respectată integritatea operei şi de a se opune oricărei modificări;
E) dreptul de a retracta opera, cu despăgubirea celor care deţin dreptul de utilizare, dacă este cazul.

1.3 Noţiuni generale şi caracteristicile drepturilor conexe

O serie de drepturi conexe ale dreptului de autor s-au dezvoltat rapid în ultimii 50 de ani.
Aceste drepturi conexe, legate de lucrările protejate de dreptul de autor, oferă drepturi similare, deşi de
cele mai multe ori mai limitate şi de mai scurtă durată pentru :

· artiştii interpreţi (cum ar fi, actorii şi muzicienii) în interpretările lor;

· organismele de difuziune pentru programele lor de radio şi televiziune;
· producătorii de fonograme (spre exemplu, înregistrarea casetelor şi a CD-urilor) în înregistrările
lor sonore;
În practică dreptul conex valorează mai puţin că dreptul de autor, iar banii care se colectează
de către organismele de gestiune din domeniul drepturilor de autor6 sunt mai întotdeauna mai mari ca

5 A se vedea art 102 din Legea nr 8/1996

6 1. AOTO gestionează drepturile autorilor de opere scrise din domeniul teologic, ştiinţific şi infoeducaţional;
2. APM gestionează drepturile autorilor de opere muzicale;
3. ARDAA gestionează drepturile patrimoniale de autor de opere audiovizuale si videograme;
4. COPYRO gestionează drepturile autorilor de opere scrise;
5. DACIN-SARA gestionează drepturile autorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale;
6. OPERA SCRISĂ.RO gestionează drepturile autorilor de opere scrise;
7. PERGAM gestionează drepturile autorilor de opere ştiinţifice;
cele din domeniul drepturilor conexe7. Drepturile conexe dreptului de autor aparţin artiştilor interpreţi
sau executanţi (actori, cântăreţi, muzicieni, dansatori), pentru propriile interpretări ori execuţii,
producătorilor de înregistrări sonore şi producătorilor de înregistrări audiovizuale, pentru propriile
înregistrări, şi organismelor de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de
programe.
Drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nici o dispoziţie a
prezentului titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor.
Dreptul de suită este „un drept inalienabil în baza căruia nu se poate renunţa, nici în mod
anticipat, la perceperea unui procentaj din preţul obţinut pentru orice revindere a acesteide autor şi ai
drepturilor conexe îşi pot exercita aceste drepturi individual sau, pe bazã de mandate, prin organismele
de gestiune colectivă. Deci, regulă o constituie exercitarea acestora prin mijlocirea organismele de
gestiune colectivã.
Pentru că exercitarea drepturilor de autor sã se realizeze prin intermediul unui organism de
gestiune colectivã este necesar un acord de voinţa între titularul dreptului şi organismul respectiv.
Ca regulã generalã, activitatea de gestiune colectivã se desfăşoară sub supravegherea şi
controlul ORDĂ, care îndeplineşte rolul de garant al aplicãrii legii.
Legea nr. 8/1996, în art. 123 alin. (2), instituie regulă conform cãreia pot fi gestionate în
colectiv numai drepturile de autor care derivã din operele aduse anterior la cunoştinţa publicã, iar
gestiunea colectivã a drepturile conexe se poate face numai pentru interpretãri sau execuţii fixate ori
radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunoştinţa
publicã.Legea nr. 8/1996 cuprinde, în art. 139, unele reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun,
privind rãspunderea civilã pentru încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilorconexe.
Astfel, în temeiul art. 139 alin. (1) ipoteza 1, titularii drepturilor recunoscute şi protejate de
Legea nr. 8/1996 pot solicita instanţei de judecatã sau altor organisme competente sã dispunã, dupã caz
· Recunoaşterea drepturilor lor;
· Constatarea încãlcãrii acestora;
· Acordarea de despãgubiri pentru repararea prejudiciului provocat;
· Rãspunderea penalã;

Legea nr. 8/1996, în art. 139-143, incrimineazã ca infracţiuni o serie de fapte prin care se
aduce atingere drepturilor de autor sau drepturilor conexe. Gruparea faptelor a fost realizatã în raport

8. UCMR-ADA gestionează drepturile autorilor de opere muzicale;

9. VISARTA gestionează drepturile autorilor din domeniul artelor vizuale;
7 1. ADPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme;
2. ARAIEX gestionează drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi;
3. CREDIDAM gestionează drepturile artistilor interpreti sau executanţi;
4. UNART gestionează drepturile conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi;
5. UPFAR-ARGOA gestionează drepturile producătorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale;
6. UPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme.
7. UPIF gestionează drepturile producătorilor de fonograme.
8. UPVR gestionează drepturile patrimoniale conexe aparţinând producătorilor de videograme.
Cu pericolul social legal al acestora, reflectat de sancţiunile prevãzute de lege pentru fiecare
infracţiune în parte.
Constituie infracţiune punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin Internet sau prin alte
reţele de calculatoare, fãrã consimţământul titularului de drepturi, a operelor ori a produselor
purtãtoare de drepturi de autor sau de drepturi sui-generis ale fabricanţilor de baze de date ori a
copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul sã le poatã accesa în orice loc sau în orice
moment ales în mod individual. Pedeapsa este închisoarea de la 1 la 4 ani sau amendă 2.500 lei (RON)
la 40.000 lei (RON).8
Deşi în unele ţări tratatele legate de dreptul de autor se aplică direct având putere de lege, în
general dreptul de autor şi drepturile conexe sunt legiferate individual de fiecare ţară în parte.
Tratatele internaţionale asigură o îmbinare a varitelor legislaţii naţionale pentru a asigura un
nivel minim de drepturi garantate autorilor de către fiecare lege locală.
Prin Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind
armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională
statele membre sunt obligate să asigure protecţia juridică împotriva nerespectării oricăror măsuri
tehnice eficiente care vizează o operă sau orice alt obiect protejat. Această protecţie juridică vizează şi
„actele pregătitoare”, cum ar fi fabricarea, importul, distribuirea, vânzarea sau prestarea de servicii
pentru obiecte cu utilizări limitate.
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte anumite excepţii sau limitări, în absenţa măsurilor
voluntare luate de către titularii de drepturi, statele membre trebuie să asigure punerea în aplicare a
unei excepţii sau a unei limitări pentru persoanele care pot beneficia de aceasta. În ceea ce priveşte
excepţia pentru utilizarea privată, statele membre pot, de asemenea, să adopte astfel de măsuri, mai
puţin în cazul în care reproducerea a fost deja permisă de către titularii de drepturi.

8 art 1398 din Legea nr. 8/1996

 2. Drepturile artiştilor interpreţi şi executanţi
2.1 introducere

Activitatea de creaţie intelectuală reprezintă o trăsătură esenţială a omului, care îl

departajează de celelalte fiinţe, consecinţa fiind legătura inseparabilă dintre autor şi opera sa, indiferent
de tipul creaţiei (artistică, literară, ştiinţifică, obiecte protejate prin normele proprietăţii industriale).
Creaţiile intelectuale pot fi păstrate de autor pentru sine sau pot fi divulgate, comunicate altora.
Artiştii interpreţi şi executanţi sunt definiţi că „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi alte
persoane care reprezintă, cântă, recită, declamă, interpretează sau execută în oricare alt mod opere
literare sau artistice”9.
Producătorul de fonograme este „persoana fizică sau juridică care, prima, fixează sunetele
provenind dintr-o execuţie sau alte sunete”.10
Organismele de radiodifuziune sunt persoanele care organizează „difuzarea de sunete sau de
imagini şi de sunete prin intermediul undelor radioelectrice în scopul receptării de către public”.
Drepturile conexe se află într-o legătură de determinare cu drepturile de autor deoarece fără a
căror existenţă prealabilă a unei opere nu pot exista nici interpretări sau execuţii, înregistrări sonore
sau audiovizuale ori difuzări radio ori de televiziune care să dea naştere drepturilor conexe recunoscute
şi protejate. Acest raport de determinare este sugerat şi de terminologia folosită, termenul „conexe”
sugerând o preeminentă a drepturilor de autor asupra drepturilor conexe. Deşi, aşa cum am arătat, din
modul în care iau naştere, drepturile conexe sunt determinate de dreptul de autor, în practică o astfel de
delimitare este una potrivnică atât intereselor autorilor cât şi titularilor drepturilor conexe. În Franţa o
atare ierarhizare a fost respinsă, fiind considerată vătămătoare pentru parteneriatul care trebuie să
existe între titularii celor două categorii de drepturi.

2.2 Protecţia juridică a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi

Legea romană a drepturilor de autor, recunoaşte artistului interpret o serie de drepturi conexe
dreptului de autor asupra prestaţiei sale artistice. Aceste drepturi conexe cuprind drepturi morale şi
drepturi patrimoniale.

9 A se vedea art 95 din Legea nr 8/1996

10 A se vedea art 103 alin 2 din Legea nr 8/1996
 Potrivit art. 94 din Legea 8/1996 sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe
dreptului de autor, artiştii, interpreţii sau executanţii, pentru propriile interpretări ori executii,
producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de inregistrari audiovizuale, pentru propriile
înregistrări, şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de
programe.
Drepturile conexe au cunoscut reglementare legală prin apariţia Legii 8/1996. Această lege
aliniază dreptul intern la reglementările internaţionale în materie la care România a devenit parte,
respectiv Convenţia internaţională pentru protecţia artistilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor
de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961, la care
România a aderat prin Legea 76/1998 şi Conventia pentru protejarea producătorilor de fonograme
împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor, încheiată la Geneva la 29 octombrie 1971, la care
România a aderat prin Legea 78/1998.
Regula coexistenţei drepturilor conexe cu dreptul de autor a fost formulată în art. 1 al
Convenţiei de la Roma care dispune că „protecţia prevăzută prin prezenţa convenţie lasă intactă şi nu
influenţează în nici un mod protecţia dreptului de autor asupra operelor literare şi artistice. În
consecinţă, nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu va putea fi interpretată ca aducând vreo atin- gere
acestei protecţii”. Legiuitorul român a aderat la această potrivit căruia „drepturile conexe dreptului de
autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nici o dispoziţie a prezentului titlu nu trebuie interpretată
în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor”11.
În sensul Legii 8/1996, aşa cum prevede art. 95, sunt artişti interpreţi sau executanţi actorii,
cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi alte persoane care prezintă, cânta, dansează, recită, declamă, joacă,
interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un
spectacol de orice fel, inclusiv folcloric de varietăţi, de circ ori marionete. Asupra formulării acestui
text în literatura de specialitate s-a formulat următoarea critică : „Mai întâi, deşi artiştii sunt interpreţi
sau executanţi, în enumerarea prezentată de art. 95, interpretarea şi executarea unei opere literare sau
artistice nu mai reprezintă genul, ci sunt puse pe acelaşi plan cu modalităţile concrete ale acestora,
adică cu recitarea, declamarea, regizarea, dansul etc. În opinia personală, pentru motive de rigoare
juridică, în cuprinsul acestei norme, ar fi trebuit evidenţiat faptul că interpretarea sau executarea
reprezintă generalul, iar celelalte modalităţi concrete ale acestora „12.
S-ar fi impus acest demers, deoarece, ca regulă generală, strecurarea generalului printre
particular, nu numai că este o operaţiune greşită sub aspect juridic şi ştiinţific, dar este, cu certitudine,
de natură să creeze ambiguitate şi interpretări diverse”. Tot sub aspect formal, textul art. 95 a fost
criticat ca prin formularea „orice altă modalitate de execuţie” permite o interpretare extensivă, conform

11 A se vedea art 92 din Legea nr 8/1996

12 A se vedea Bodoașcă, Teodor, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 118
căreia s-ar putea atribui calitatea de titular de drepturi conexe dreptului de autor unor persoane care,
deşi au participat la interpretarea sau executarea, nu au intreprins prin aceasta un demers creativ ce i-ar
îndreptăţi să beneficieze de astfel de drepturi. De aceea „referirea la talentul interpreţului sau

Executantului se întâlneşte frecvent în jurisprudenţa pentru a departaja prestaţiile protejabile

ale artiştilor interpreţi şi executanţi de cele neprotejabile”13.
In afara de criteriul valoric o alta modalitate de a identifica titularii drepturilor conexe
dreptului de autor pleaca de la caracterul limitativ al enumerarii continuta in art. 95, caracter ce
permite potrivit uzantelor profesiilor delimitarea artistilor de alte categorii de participanti. „Figurantii,
fie ca sunt de teatru, fie de cinema, nu sunt considerati titulari de drepturi conexe, limita intre figurant
si artist interpret sau executant fiind determinata de uzantele profesiei”14. In doctrina, caracterul
limitativ al enumerarii titularilor drepturilor conexe de autor prevazuta in art. 95 este contestat pe
considerentul ca, in partea finala a respectivului text legislativ, se au in vedere si alte persoane care
prezinta, canta, danseaza, interpreteaza, regizeaza sau executa in orice modalitate o opera literara sau
artistica, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietati, de circ ori de marionete. „Fata de
continutul acestui text, caracterul exemplificativ al acestuia este triplu evidentiat : sub aspectul
persoanelor care interpreteaza sau executa o opera; al modalitatilor faptice de interpretare sau
executare a operelor; a modalitatii spectacolelor „15.
„Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al
dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, şi anume” 16:
· traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale
Și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă
intelectuală de creaţie;
· culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi : enciclopediile şi antologiile,
colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.

„Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele”17 :

· ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul
de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
· textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale
acestora; simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi :
stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia; mijloacele de plată;
ştirile şi informaţiile de presă;

13 A se vedea Eminescu, Yolanda, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 94
14 A se vedea Ros, Viorel, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura Global Lex, Bucuresti, 2001.
15 Teodor Bodoașcă, op. cit., p. 122
16 A se vedea art. 8 din Legea 8/1996
17 A se vedea art. 9 din Legea 8/1996
 În marea lor majoritate, operele protejate prin dreptul de autor ajung la cunoştinţa publicului
prin intermediul altor persoane decât autorii acestora, persoane care le execută, interpretează,
regizează, dirijează, înregistrează, difuzează prin intermediul radioului sau televiziunii şi care sunt
artiştii interpreţi şi executanţi, producătorii de fonograme, organisme de radiodifuziune, etc. Pentru
această categorie dreptul de proprietate asupra formelor proprii şi originale de prezentare a fost definit
ca drept conex dreptului de autor.
Sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor artiştii interpreţi
sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii, producătorii de înregistrări sonore pentru
propriile înregistrări şi organismele de radiodifuziune şi televiziune pentru propriile emisiuni

2.3 Transmiterea drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi

Potrivit Legii Nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorul sau titularul
dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale.
Conform art. 47 alin. 1 al Legii 64/1991 privind brevetele de invenţie, sunt transmisibile în
primul rând dreptul la eliberarea brevetului şi în al doilea rând dreptul de exploatare a brevetului (ca
drept de proprietate industrială).
Transmiterea dreptului de proprietate industrială asupra invenţiei (dreptul asupra brevetului)
se poate realiza astfel : pe bază de licenţă exclusivă sau neexclusivă, prin cesiune, precum şi prin
succesiune legală sau testamentară.

2.3.1 Transmiterea prin liceență

Toate obiectele dreptului de proprietate intelectuală – creaţiile intelectuale industriale,

semnele distinctive şi operele literare, ştiinţifice şi artistice – au o trăsătură comună ce decurge din
natura lor de bunuri necorporabile : omniprezenţa.
Omniprezenţa se manifestă în două stadii diferite : apariţia şi folosinţa. Omniprezenţa sub
aspectul apariţiei/creării relevă aptitudinea unui obiect al proprietăţii intelectuale de a fi creat
concomitent, dar în mod independent, de două sau mai multe persoane diferite. Omniprezenţa sub
aspectul folosinţei relevă aptitudinea fiecărui obiect al proprietăţii intelectuale de a fi folosit
concomitent, dar în mod independent, de două sau mai multe persoane.
Prin intermediul contractului de licenţă obiectul dreptului de proprietate intelectuală poate fi
exploatat nu numai de către titularul dreptului exclusiv, ci şi de către alte subiecte de drept, autorizate
de către acest titular. Este posibil ca un obiect necorporal să fie folosit simultan numai de către
subiecte de drept decât titularul dreptului de proprietate intelectuală, dar şi în această situaţie, numai cu
autorizarea acestuia din urmă.
Spre deosebire de contractul de cesiune, contractul de licenţă nu transferă însuşi dreptul
subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei ci atribuie beneficiarului un simplu drept de
folosinţă a invenţiei, în limitele stabilite prin contract.
Licenţierea unui brevet este operaţiunea juridică prin care se transmite în întregime sau numai
în anumite limite dreptul de folosinţă asupra unei invenţii brevetate, de la titularul de brevet către o altă
persoană. Licenţa este un acord exprimat de titularul de brevet în raport cu partenerul contractual care
îi permite în anumite condiţii să folosească şi el invenţia.
În această situaţie, nu se transmite dreptul de proprietate industrială, ci numai dreptul la
folosinţa invenţiei. În funcţie de întinderea dreptului asupra elementelor de proprietate la care se referă
licenţa, există :
· licenţe simple (neexclusive), când titularul de brevet (/licenţiatorul) păstrează atât dreptul de a
folosi el însuşi licenţa, cât şi dreptul de a ceda şi altor persoane posibilitatea de a folosi
respectiva invenţie.
· licenţe exclusive, prin care licenţiatorul se angajează să nu încheie şi alte licenţe asupra aceleiaşi
invenţii, pentru produsele şi pentru teritoriul pentru care s-a încheiat licenţa exclusivă.
Exclusivitatea folosinţei se poate referi fie la unele forme de realizare a invenţiei, de exemplu
licenţa de comercializare, fie poate să privească factorul timp.
Prin licenţă se acordă dreptul de exploatare a unui drept în anumite moduri, în anumite
perioade de timp, în anumite spaţii geografice, în funcţie de ceea ce s-a convenit între părţi.
Licenţa exclusivă absolută este o variantă a licenţei exclusive prin care licenţiatorul se
angajează ca, pe perioada derulării contractului, să nu mai folosească nici măcar el însuşi invenţia
pentru produsele şi pentru teritoriul pentru care s-a încheiat licenţa exclusivă.
Contractul de licenţă exclusivă absolută nu trebuie confundat cu contractul de cesiune.
Contractul de cesiune transmite însuşi dreptul de proprietate industrială, în timp ce contractul de
licenţă conferă numai un drept de folosinţă a invenţiei. Pentru a folosi o analogie, cesiunea ar putea fi
asimilată cu vinderea, în totalitate, a unei maşini, licenţa ar putea fi comparată cu închirierea aceleiaşi
maşini.
Licenţa voluntară este un contract prin care o persoană fizică sau juridică (licenţiator)
transmite alteia (licenţiat) dreptul de folosire a unei invenţii, dreptul de a fabrica unul sau mai multe
produse ale sale sau facilităţile sale de distribuţie.
 2.3.2 Transmiterea prin cesiune

Contractul de cesiune este operaţiunea juridică prin care una dintre părţi, numită cedent, care
poate fi titularul dreptului de autor, cedează celeilalte părţi, numită cesionar, pentru un timp limitat,
unul sau mai multe drepturi patrimoniale asupra unor elemente de proprietate intelectuală sau
industrială, în schimbul unui avantaj economic denumit remuneraţie.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să precizeze drepturile patrimoniale
transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea
cesiunii şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre aceste prevederi dă
dreptul părţii interesate de a cere anularea contractului.
Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se
stabileşte prin acordul părţilor. Părţile contractului de cesiune sunt : cedentul şi cesionarul, două părţi
cu capacitatea de a încheia acte juridice de administrare. Cedentul poate fi după caz autorul sau
titularul dreptului patrimonial de autor. Cesionarul poate fi atât o persoană fizică cât şi o persoană
juridică.
Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi totală (exclusivă) sau parţială
(neexclusivă), atât din punctul de vedere al obiectului său, al teritoriului la care se referă, cât şi pentru
o anumită durată.
Cesiunea este exclusivă din punctul de vedere al obiectului său atunci când ceea ce se
transmite este dreptul la brevet în întregul său şi, prin aceasta, folosinţa exclusivă asupra invenţiei.
În cazul cesiunii exclusive, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în
modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite
dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fie expres prevăzut în
contract.
În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi poate transmite
dreptul neexclusiv şi altor persoane. Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul său unei alte
persoane decât cu consimţământul expres al cedentului.
 Bibliografie

1. www.Wikipedia.com
2. www.uspto.gov
3. Legea nr 8/1996
4. Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006
5. Eminescu, Yolanda, Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997
6. Ros, Viorel, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura Global Lex, Bucuresti