UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continua :

Managementul educational

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Conducator stiintific : Profesor universitar doctor Ortan Florica

Absolvent:
STIRBU ELENA

-Oradea 2022-
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
1
 Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program Postuniversitar de formare și dezvoltare continua :

Management educational

MANAGEMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI POSTLICEAL ȘI

IMPORTANŢA INSERŢIEI PE PIAŢA MUNCII

Conducator stiintific : Profesor universitar doctor Orţan Florica

Absolvent:
ŞTIRBU ELENA

-Oradea 2022-
Cuprins

2
Introducere……………………………………………………………………….……….....4

1. Capitolul I:Managementul invatamantului…………………………………………..…5

1.1 Definitie si caracteristici…………………………………………………………….….5
1.2 Etapele de dezvoltare ale managementului modern……………………………….6
1.3 Principiile managementului…………………………………………………….…...10
1.4 Funcțiile managementului……………………………………………………………11
1.5 Metode manageriale………………………………………………………………….15

2.Capitolul II:Managementul invatamantului postliceal……………………….…...….20

2.1 Invatamantul postliceal sanitar în specializarea :asistent medical generalist….20
2.2Invatamantul clinic AMG………………………………………………………….…..20
2.3Organizarea în spitale a invatamantului clinic AMG…………………………..…...25
2.4Managementul invatamantului clinic în specializarea AMG adaptat condițiilor
pandemic………………………………………………………………………………..…25

3.Capitolul Ii :Insertia pe piata muncii…………………………………………….……..28

4.Concluzii…………………………………………………………………………….…. 31

5.Bibliografie………………………………………………………………………………35

INTRODUCERE
3
 Învăţământul ca domeniu prioritar al vieţii sociale, ca ,,întreprindere” de lungă durată, de
care depinde formarea celui mai important factor al naţiunii – omul pregătit prin studii, forţă de muncă şi
specialişti – nu se poate şi nici nu trebuie să-şi permită să aibă eşecuri. Conducerea competentă şi
eficientă a învăţământului, atât la nivelul sistemului, cât şi al instituţiei de învăţământ necesită
fundamentarea ei ştiinţifică. La baza acestei fundamentări stă ştiinţa conducerii învăţământului sau
managementul educaţional. Funcţia de conducător (manager) al învăţământului este o profesie şi ca
orice profesie, trebuie învăţată.
Managementul întruneşte condiţiile unei profesiuni pentru că necesită o pregătire,
urmăreşte obţinerea unor rezultate, prin eforturi comune, solicită participarea continuă.
,,Meseria” are astăzi un profil mai larg decât profesia, pentru că pornind de la meserii, prin
diversificare, s-au creat numeroase ramuri de activitate şi evoluţia meseriei de ,,educator” ese educator:
de la pedagogul din Antichitate, până la cel de astăzi, care poate împlini numeroase profesiuni în
domeniul educaţiei.
,,Meseria” desemnează un anume gen de activitate, în ansamblul de acţiuni şi operaţii
împlinite, pentru a obţine un produs, în mod de sine stătător. Este o acţiune specializată bazată pe o
pregătire care permite realizarea întregului lanţ de operaţii specifice, un meşteşug care necesită o anumită
formare teoretică şi mai ales practică, iniţială şi continuă.

CAPITOLUL I
MANAGEMENTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
4
1.1. Definitie si caracteristici

Managementul invatamantului reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării,

coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative , ca activitate de dezvoltare liberă,
integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă
a personalităţii sale, conform modelului stabilit la nivelul politicii educaţionale.
 Managementul invatamantului reprezinta o metodologie de abordare globală – optimă –
strategică  a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de
învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe.
 Managementul invatamantului /pedagogic, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, care
studiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în
gestiunea programelor educative”.

Caracteristicile managementului educational :

Managementul invatamantului, ca activitate psihologică, se bazează pe trei caracteristici:

 ·        Conducerea de sistem primar care vizează abordare globală a tuturor elementelor educaţiei
şi a aplicaţiilor specifice funcţiei conducerii, la diverse niveluri;
 ·        Conducerea de tip pilotaj care urmărește valorificarea optimă a resurselor pedagogice ale
sistemului educaţiei, prin funcţiile manageriale: planificare – organizare,     orientare metodologică, de
reglare – autoreglare;
 ·        Conducerea strategică este bazată pe evoluţia inovatoare de perspectivă a sistemului la
diferite niveluri de organizare.

Caracteristici ale managementului modern

Definiția tradițională a managementului - este de a prevedea și planifica, organiza, dispune,
coordona și controla , dar aceasta nu mai corespunde pe deplin situației reale din economia modernă, ale
cărei caracteristici principale sunt: schimbări în natura managementului modern, care, pe de o parte, se
transformă într-un proces integrat care combină toate funcțiile de mai sus .
Apariția unei serii de funcții noi, precum dezvoltarea unei culturi de management, inovarea
constantă, procesul creativ intelectual de dezvoltare și utilizare a resurselor interne individuale ale unui
manager și capitalul uman al organizației, conducerea intelectuală în gestionarea echipelor și proiectelor,

5
influența unui manager asupra imaginii organizației sale. Instabilitatea și dinamismul condițiilor externe
și interne, care au dobândit un caracter turbulent, îi obligă pe manageri să își reorganizeze în mod
independent și să își schimbe obiectivele; atenție la rezultatele finale și eficacitatea activităților de
management și nu la funcții, activități, proces; o schimbare radicală în relația dintre personal și
conducere: nimeni nu ar trebui să „gestioneze oamenii”; sarcina este de a conduce oamenii ; scopul este
de a face ca punctele forțe ale personalității și cunoștințelor fiecărui individ să fie productive;
Un tip calitativ nou de descentralizare a managementului, creând libertate maximă pentru
manager urmărește formarea de noi structuri interne de gestionare a rețelei sub formă de echipe, grupuri
de lucru pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare.
Managementului modern se manifestă printr-o schimbare a nivelului calificărilor managerilor,
noi metode de planificare pe care le folosesc și noi tehnologii informaționale și mijloace tehnice de înaltă
performanță (calculatoare performanțe și rețelele acestora, telecomunicații, internet); un factor care în
economia modernă a devenit una dintre prioritățile în luarea deciziilor de management.

1.2 Etapele de dezvoltare ale managementului modern

În dezvoltarea sa, un manager trece prin nouă etape principale. Aceste etape sunt ca o scară -
pentru a trece la etapa următoare, trebuie să o finalizați complet pe cea anterioară. Mai mult, etapa în care
am reușit să ne stabilim va deveni baza, baza pentru următorul pas al managerului și al echipei sale.
În fiecare etapă, managerul trebuie să-și revizuiască obiceiurile, oamenii din mediul său și să
scape de cele care îi împiedică drumul către obiectiv. Aceasta nu este o parte ușoară, dar necesară, a
sarcinii managerului pentru a atinge următorul nivel de dezvoltare.
Deci, să luăm în considerare etapele principale de dezvoltare ale unui manager și ale echipei sale:
1. O mulțime de acțiuni agitate și adesea inutile. Managerul încearcă să-și demonstreze lui și
oamenilor din jur că este un adevărat lider. Aceasta este etapa inițială.
2. În etapa următoare, managerul începe să participe personal la toate acțiunile și activitățile .În
această perioadă, el trebuie să studieze temeinic toate nuanțele activităților. Acum începe să-și confirme
statutul de lider.
3. Îndepărtarea de a gestiona oamenii și a începe să gestioneze roluri. Etapa de depersonalizare și
birocratizare. Factorul uman este exclus pe cât posibil. Nu gestionăm anumite persoane, ci procese.
4. Standardizarea executării ordinelor de către subordonați. Este necesar să se dezvolte experiență
în executarea comenzilor tipice. Această execuție ar trebui să devină obișnuită și automată, la nivel de
comandă.
5. În această etapă, unii dintre subordonați încep să încerce să folosească regulile jocului stabilite
de lider împotriva sa. Rutina începe să se strângă. Managerul începe să folosească soluții non-standard,
6
neconvenționale, care adesea devin complet neașteptate pentru angajați, dar din aceasta nu își pierd
eficacitatea.
6. Echipa este formată. Este necesar să îi verificați puterea. Abaterile și neajunsurile minore sunt
eliminate. Căutați posibile probleme și formulați răspunsuri ale tuturor membrilor echipei.
7. Pregătirea echipei. Căutarea și reglementarea soluțiilor pentru eliminarea zonelor problematice
ale organizației. Obiectivul este pus odată o întrebare cu privire la acțiunile posibile în cazul unei
probleme care ar trebui să nu mai fie pusă.
8. În această etapă, liderul nu mai formulează soluții posibile. Aceasta devine apanajul
subordonaților. Subordonatul trebuie să găsească soluții pentru el însuși, iar managerul alege doar cea
mai eficientă dintre ele.
9. Transformarea liderului într-o legendă. Puțini dintre subalternii săi îl văd, dar toată lumea știe
că este. Și numai asta este un stimulent pentru munca lor eficientă.

Caracteristicile unui manager din secolul XXI.

În sens modern, un manager este un lider sau un manager care deține o funcție permanentă și este
împuternicit să ia decizii cu privire la activitățile specifice ale unei firme care operează în condiții de
piață. Se presupune că deciziile luate de manager sunt rezonabile și sunt dezvoltate pe baza utilizării celor
mai noi metode de management: calcule multivariate folosind tehnologia computerului.
Administratorului oricărui nivel de management, organizează munca în conformitate cu metodele
moderne. Toate activitățile de management pot fi împărțite în două părți;
- conducerea instituției,
- managementul persoanelor (personal).
Un manager de orice nivel are cerințe ridicate, în special următoarele:
/cunoștințe generale în domeniul managementului întreprinderii;
/competență în materie de tehnologie de producție în industria căreia îi aparține compania prin
tipul și natura activităților sale;
/posesia de competențe nu numai în administrație, ci și în antreprenoriat, capacitatea de a controla
situația de pe piețe, de a manifesta inițiativă și de a redistribui activ resursele firmei în cele mai
profitabile domenii de aplicare;
/luarea de decizii informate și competențe pe baza unui acord cu managerii și angajații din
subordine și distribuirea participării fiecăruia la implementarea lor;
/experiență și cunoștințe practice în domeniul analizei situației economice pe principalele piețe
sau pe segmentele acestora în care funcționează deja sau intenționează să lucreze;
/abilitatea de a analiza activitățile și acțiunile firmelor concurente;
7
 /capacitatea de a prevedea tendințele în dezvoltarea mediului economic, specificul cererii,
măsurile de reglementare a economiei de stat în propria țară și în alte țări, pe ale căror piețe compania
încearcă să își consolideze sau să își mențină poziția.
Principalele calități personale inerente unui manager modern sunt:
· Capacitatea de a se gestiona;
· Capacitatea de a-i influența pe ceilalți;
· Străduia pentru creșterea personală;
· Ingenio Zitate;
· Capacitatea de a instrui subordonații;
· Abilitatea de a vă gestiona timpul.
1. Capacitatea de a te gestiona. Munca poate înghiți o persoană, îi poate stoarce puterea creatoare
și poate înlătura bucuria vieții. Prin urmare, managerul trebuie să învețe să se trateze ca pe o resursă unică
și neprețuită, menținându-și constant productivitatea. Această abilitate este dovedită de:
a) menținerea propriei sănătăți fizice, iar principalul indicator ușor de urmărit aici este o greutate
stabilă;
b) să vă mențineți propria sănătate mintală ,
c) cunoașterea valori personale . Dacă un lider nu este suficient de clar cu privire la valorile sale
personale, atunci îi va lipsi o bază solidă pentru luarea deciziilor, care, prin urmare, pot fi percepute de
alții ca fiind nerezonabile.
2. Capacitatea de a-i influența pe ceilalți.
Succesul liderului depinde în mare măsură de capacitatea sa de a crea un climat socio psihologic
favorabil în echipă și de capacitatea de a convinge subordonații că succesul lor personal depinde de cât de
mult sunt atinse obiectivele organizației.
Pentru a avea succes în influențarea subordonaților, trebuie respectate următoarele principii:
· formulați clar și clar sarcina;
· fii deschis, disponibil pentru comunicarea cu angajații;
· fii decisiv, responsabil;
· tratează oamenii cu respect, exprimă aprobarea lor, dă semne de atenție;
· arătați un interes sincer față de angajați;
· nu exprima iritabilitate, amărăciune și ostilitate față de subordonați;
· folosiți un sistem de recompensă.
3. Eforturi pentru creșterea și dezvoltarea personală .
Unul dintre cele mai curioase aspecte ale dezvoltării individuale este că niciuna dintre acțiunile
întreprinse în această direcție nu poate fi complet finalizată. Dezvoltarea de sine este mai mult un proces
8
continuu decât un obiectiv care trebuie atins. Managerul trebuie să fie responsabil pentru propria sa
pregătire, să-și gestioneze dezvoltarea profesională și să-și evalueze experiența.
Factorii limitativi aici sunt adesea:
· influența familiei, în cadrul căreia se formează ideea unei persoane despre propriile capacități;
• frustrări asociate cu eșecul;
• lipsa de sprijin și ostilitate din partea celorlalți;
· lipsă de resurse.
4.Ingeniozitate și capacitate de a inova .
În orice moment, invenția a fost motorul progresului și a fost întotdeauna asociată cu riscul, prin
urmare, inovația nu se termină întotdeauna cu victorie. O persoană poate gestiona munca creativă pentru
o sarcină limitată, dar atunci când problema devine mai mare și mai complexă, este necesar să se creeze
echipe creative. În timp ce încurajează creativitatea angajaților lor, liderul ar trebui să se straduiasca să
creeze un grup inventiv și echilibrat, în care să fie reprezentate tot felul de talente. Acest lucru permite
obținerea de rezultate remarcabile. membrii grupului vor fi cei mai dispuși să se dedice, să-și ofere
sprijinul pentru deciziile pe care ei înșiși le-au propus și le-au acceptat.
5. Capacitatea de a instrui subordonații .
Scara crescândă a schimbării necesită învățarea de noi abilități, dezvoltarea de noi abordări și
posibilității . Responsabilitățile managerului includ crearea de condiții favorabile pentru creșterea
personală a angajaților, precum și înțelegerea capacităților fiecărui angajat și găsirea mijloacelor adecvate
pentru divulgarea acestora și consultări permanente. Prin urmare, într-un anumit sens, fiecare manager
este și profesor. Economia de piață creează o nevoie pentru managerii care sunt creativi, bine informați,
știu să folosească cât mai bine resursele și să asigure eficiența .
Insusiri ale unor buni lideri :
- au adepți;
- au o viziune asupra viitorului și candidaților pentru echipa lor;
- fii dispus să-ți asumi riscuri, să generezi entuziasm și să-ți ajuți oamenii în momente de
schimbare;
- fii sociabil, deschis, nu pierde timp pentru comunicare;
- să poți încărca la maximum sediul tău cu muncă (delegarea de autoritate).
Avantajele unui leadership eficient:
- acesta este unul dintre principalele moduri de a conduce sediul central în mod eficient ;
- ajuta la extinderea a ceea ce înțelegem de obicei prin termenul „organizație”;
- generarea entuziasmul, spiritului de echipă și utilizarea acestuia ca un motivator puternic;
- promovarea celor mai buni membri ai echipei.
9
Dar:
- liderul dominant tinde să pună presiune pe ceilalți, să perceapă inovațiile prost;
- conducerea poate duce la o linie strictă de adepți, un „cult al personalității”;
- un lider puternic nepoliticos (cum ar fi „macho”) poate împărți echipa și organizația.

1.3. Principiile managementului :

Activitatea manageriala este orientată de mai multe principii:

A. Principiul eficientei activității manageriale, realizat pe baza aplicării metodelor de informare și
elaborare a deciziilor, de activizare a personalului în stabilirea deciziilor, de stimulare a initiativei si a
muncii operative de conducere, prin obiective precise de indrumare și control, administrativ bugetare;
B. Principiul conducerii participative și al unității de acțiune a tuturor factorilor care coopereaza la
realizarea obiectivelor manageriale, pe baza cunoașterii temeinice a unității școlare;
C. Principiul organizării si programarii rationale a tuturor activitatilor manageriale, în funcție de
obiective;
D. Principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient și al respectării unor norme de conduită:
responsabilitate, prestigiu, autoritate, ordine, disciplina, motivatie, stimulente morale si financiare.
E. Principiul inovarii permanente a metodelor și tehnicilor manageriale, a metodelor de predare-invatare-
evaluare, de cercetare stiintifico-metodica și de inovare a invatamantului.

1.4. FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI EDUCAȚIONAL

Previziunea (planificarea) reprezinta ansamblul actiunilor si deciziilor prin care se stabilesc
obiectivele fundamentale, componentele sale, resursele ce trebuie mobilizate și modalitățile de realizare
ale acestora. Planificarea se referă la „procesele globale și specifice prin care sunt determinate obiectivele
școlii, componentele politicilor educaționale, resursele, strategiile de orientare pentru managerii
educationali și evaluarea realizării obiectivelor proiectate la nivelul întregii organizații școlare”. Ioan
Boboc identifica mai multe subetape ale planificării : analiza planurilor educaționale manageriale
anterioare, diagnoza stării existente, controlul organizării planurilor, evaluarea si feedback-ul.
În raport cu “orizontul” perioadei la care se referă previziunea, putem distingem trei tipuri de
activități previzionale:
a) Prognoza – este previziunea pe termen lung (10 ani), ce se caracterizează în studii de prognoza,
pe baza cărora se adopta deciziile strategice la nivel ierarhic superior. Ea are un caracter orientativ și un
grad mare de generalizare, urmărind sesizarea unor caracteristici de evolutie ale fenomenelor socio-
educationale.

10
 b) Planificarea – desemnează previziunea pe termene medii și scurte (de la cativa ani pana la un
semestru sau chiar mai putin), al carei produs este planul. Structura planului cuprinde: obiective,
activitati, responsabilitati, termene, modalități de control și evaluare.
c) Programarea, care se referă la perioade foarte scurte (decada, saptamana), descriind foarte
amănunțit acțiunile ce vor fi întreprinse, precum și mijloacele și resursele utilizate pentru realizarea
planului.
Previziunea (planificarea) trebuie privită în stransa interdependenta de celelalte funcții ale
managementului, succesul ei depinzând de implementarea, organizarea și evaluarea optimă a procesului
managerial din clasa de elevi.
2) Organizarea, ca funcție a managementului, desemnează ansamblul acțiunilor prin care se
asigura conținutul instrumental al planificării , precum și utilizarea rațională și eficientă a resurselor
procesului educațional (umane, materiale, didactice, financiare si informationale). Organizarea are drept
scop funcționarea optimă a procesului instructiv-educativ și a instituției școlare în ansamblu. Ea se aplica
în trei domenii distincte:
- organizarea activităților didactice și a funcțiilor de conducere;
- organizarea administrativă și stilul de organizare în luarea deciziilor;
- munca în echipa.
Organizarea intervine mai ales atunci cand activitatea nu se poate desfășura potrivit
regulamentelor de organizare și funcționare, avand un caracter inedit.
3) Motivarea – antrenarea se realizeaza prin comanda și prin motivare și consta în capacitatea
managerului de a-i convinge, de a transmite o anumita conceptie, de a-i determina pe subordonați sa
participe activ, responsabil și creator la îndeplinirea sarcinilor ce le revin.
Motivarea reprezinta fundamentul antrenarii, interesele personale ale membrilor interferand cu
cele ale organizației, aceștia fiind astfel interesați sa contribuie la realizarea eficientă a obiectivelor
derivate ce le revin.       
Pentru ca procesul antrenarii sa fie eficient este necesar ca motivarea subordonatilor sa fie
realizata:
a) gradual – satisfacerea în mod succesiv a intereselor personale, dar în strânsă concordanță cu
eficienta activității sale;
b) diferentiat, tinandu-se cont de interesele personale sau de grup;
c) complex, prin combinarea alternativă a stimulentelor moral-spirituale cu cele materiale, in
functie de situatia concreta.

11
 4) Comanda consta în comunicarea unui ordin din partea directorilor de școală si de respectarea
acelui ordin din partea unuia sau mai multor subordonați. Intotdeauna, comanda este legată de o decizie și
de sarcinile ce decurg din aceasta.
5) Coordonarea si motivarea personalului reprezinta un ansamblu de interacțiuni prin care se
realizeaza legatura dintre structura organizatorică, tehnologia, obiectivele și resursele umane ale unei
școli, precum și armonizarea deciziilor si actiunilor unităților structurale, în vederea realizării obiectivelor
stabilite. Coordonarea se realizeaza prin instruirea periodica a subordonatilor, prin motivarea
personalului, pentru ca aceștia sa reacționeze optim la comanda și la actul de conducere propriu-zis. O
buna coordonare necesita existenta unui flux informational capabil sa transmita rapid și nedistorsionat la
toate și între toate unitățile structurii organizatorice.    
La nivelul scolii, coordonarea efectuata de director, se realizeaza și se dezvolta, in principal, prin:
a) instruire – vizează pregătirea și perfecționarea managerilor din invatamant, prin cursuri
complete pentru pregătirea viitorilor manageri sau de durata variabila, pentru managerii școlari în
exercițiul funcției de coordonator;
b) motivarea personalului de a realiza obiectivele organizației. Ea vizează calitatea vieții în
organizație, obținerea de beneficii pe baza de performanță, realizarea unei cariere profesionale
pe baza de merit.
c) conducerea propriu-zisa.
Motivarea și instruirea personalului didactic sunt principalele instrumente manageriale care
eficientizează coordonarea în scoala.

Evaluarea si controlul au drept scop verificarea ritmica a indeplinirii sarcinilor, remedierea

operativă a disfuncțiilor și promovarea experienței pozitive. Pentru ca evaluarea sa fie corecta, sunt
necesare standarde aplicate cu consecvență, care sa poată fi măsurate. O evaluare corecta se bazează pe
indicatori obiectivi.
Controlul reprezinta actiuni inopinante sau periodice prin intermediul cărora conducerea internă,
organele tutelare sau alte organisme specializate urmăresc rezultatele procesului, identificand nivelul de
performanta, modul în care sunt îndeplinite obiectivele fundamentale și cele derivate de catre fiecare
unitate structurala implicata in procesul educational.
Controlul trebuie efectuat în mod gradat, putand lua urmatoarele forme:
a) control preventiv, realizat cu scopul de a preveni posibilele deficiente, erorile posibile și
previzibile;
b) controlul de îndrumare, care are drept scop remedierea unor deficiențe constatate;

12
 c) controlul coercitiv, care asigura corectarea abaterilor de la traseul inițial centrat pe obiective -
în cazul sistemelor sociale.
Functiile, caracteristicile, rolurile și cerințele controlului
Indiferent de nivelul la care se exercita, funcțiile controlului pot fi considerate următoarele:
a) Funcția de supraveghere a funcționării sistemului, subsistemelor, instituției sau procesului de
invatamant;
b) Funcția de conexiune inversa (informativa) – oferă managerului informații despre modul de
receptare a dispozițiilor transmise subordonatilor;
c) Funcția preventivă – de prevenire a eventualelor situații de criza educationala;
d) Funcția de corectare și perfecționare.
Tipuri de control. Controlul poate fi:
a) curent (operativ), se efectuează zilnic, de fiecare manager în domeniul de care răspunde;
b) periodic;
c) simplu (tematic), axat numai pe un obiectiv, verificandu-se numai una sau câteva laturi ale
activității.
d) complex (frontal, general) – cand este axat pe mai multe obiective, fiind spuse
controlului toate domeniile și compartimentele dintr-o instituție de învățământ.
Evaluarea - din perspectiva manageriala, evaluarea reprezinta ansamblul metodelor, procedeelor
și tehnicilor cu ajutorul cărora se stabilește măsura în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă
manageriala data au fost atinse. Evaluarea poate fi atat cantitativa (masurarea), cat si calitativa
(aprecierea valorica).
Ca funcție a managementului, evaluarea vizează următoarele doua operații principale, cărora li se
subordonează toate celelalte acțiuni.
Ioan Toca identifica cinci funcții ale managementului educațional, dintre care patru sunt identice
cu cele discutate și de Ioan Boboc. Diferenta intervine în momentul în care în locul funcției de comanda,
Ioan Toca propune funcția de motivare/antrenare, prin care intelege
„ansamblul proceselor prin care sunt interesați angajații instituției sa contribuie la realizarea
eficientă a obiectivelor derivate ce le revin”
7) Decizia este un proces rațional de alegere a unei linii de conduită, a unei modalități de acțiune
din mai multe alternative posibile, pentru a atinge obiectivele propuse. Decizia este o problemă de
opțiune, dar si de competenta manageriala, fiind socotită ca un moment cheie în orice activitate de
conducere.
Clasificarea deciziilor. Deciziile adoptate de manageri în instituțiile de invatamant pot fi
clasificate după diferite criterii:
13
 1. După nivelul de elaborare a deciziilor, conținutul acestora și orizontul de timp, exista:
a) decizia strategică – care jalonează activitatea școlii pe termen lung, dar fara a intra in detalii
(decizii de politică școlară);
b) decizia tactica – are drept scop punerea în aplicare a deciziei strategice într-o etapă
determinata (de regula 1an), vizand actul educational din clasa;
c) decizia operativa – are drept scop soluționarea problemelor curente, avand adesea un caracter
repetitiv.
2. După numărul decidenților:
a) decizie individuala (unipersonala), pentru soluționarea unor probleme curente;
b) decizie colectiva (de grup, colegiala), cand este vorba de soluționarea unor probleme mai
dificile, mai complexe.
3. După volumul de informații și gradul lor de certitudine:
a) decizii programate (de rutina), care se adopta pe baza unor algoritmi cunoscuți și care nu
implica un volum mare de informații și un timp îndelungat pentru pregatire. Se referă la situații destul de
uzuale, obisnuite, chiar repetitive;
b) decizii semiprogramate, care se adopta în situații mai neobisnuite, bazandu-se pe un volum mai
mic de informații și pe căutarea de soluții cărora trebuie să li se acorde a priori un anumit credit. Aceste
decizii se bazează pe elemente, in principiu, programabile, dar care în acea situație nu pot fi programate
(decizie în caz de avarie etc.);
c) decizii neprogramate (creatoare) – se referă la situații noi cu care decidentul nu s-a mai
confruntat și care cer soluții originale și de ansamblu.
Managerul școlar își va subordona întreaga activitate nevoii de a educa și de a forma tineri în
acord cu opțiunile lor și cu interesele societății. 
Notele esentiale ale unui management educational rational, eficient și pragmatic ar fi
următoarele :
capacitatea de a asigura funcționarea optimă a instituției școlare privită ca sistem educational ;
realizarea unei eficiențe școlare prin stimularea inițiativelor, organizarea coerenta a
activităților și satisfacerea motivată a opțiunilor;
asigurarea unui mediu participativ în organizarea, desfășurarea și evaluarea procesului didactic;
adaptarea conținutului procesului didactic factorilor noi care intervin, precum și dinamicii sociale;
considerarea elevului drept subiect activ al educației;
luarea deciziilor în timp util si aplicarea lor cu fermitate

14
1.5. METODE MANAGERIALE :
- metode de informare și elaborare a deciziilor. In acest scop, managerul școlar utilizează metoda
observatiei, studiul documentelor scolare, asistente la lectii, referate, analize, dezbateri, dari de seama,
consfatuiri.
- metode de activizare în scopul participării personalului didactic la procesul managerial: explicatia,
convorbirea, convingerea, observatia critica si autocritica, exemplul, sugestia, indemnul, lauda,
aprobarea, dezaprobarea.
- metode de stimulare a initiativei si a creativității: brainstorming-ul, dezbaterea liberă, analogia,
fuzionarea mai multor idei .
- metode operative – se referă la conducerea prin obiective precise, la procesele administrative și
bugetare.

CONDUCEREA SISTEMULUI DE ÎNVȚĂMÂNT

Conducerea sistemului de învățământ se organizează pe 3 nivele:
- nivel global→ MECT;
- nivel territorial→ ISJ;
- nivel local→ unități de invatamant de diferite tipuri (gradinite, scoli primare, scoli generale, scoli
profesionale, scoli speciale, licee, grupurile școlare etc.).
Practica managementului pedagogic solicita valorificarea experientei de conducere, exercitată de
cadrele didactice la diferite nivele ale sistemului și ale programelor de invatamant:
a. educator, invatator, profesor - conducere activități didactice la nivelul unui colectiv;
b. profesor diriginte - conducere activități educative la nivelul clasei;
c. profesor logoped - conducere procese de dezvoltare a limbajului copiilor;
d. profesor-metodist - conducere activitate metodica la nivel judetean (CCD) si la nivel interscolar;
e. profesor director - conducere activități de inspectie școlară de diferite tipuri, proiectate și realizate la
nivel național (MECT) si judetean (ISJ);
f. profesor-cercetator;
g. profesor-demnitar in MECT, comisii de specialitate - conducere globală a sistemului de invatamant
conform liniei de politica educationala elaborata si sustinuta la nivel macrostructural.

PROFESORUL MANAGER
15
 Profesorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea
personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni
Cadrele didactice reprezinta o resursa manageriala inepuizabila valorificata la scara socială a
sistemului și programului de invatamant.
Conducerea manageriala a sistemului invatamantului solicita prezenta cadrului didactic, care este
sustinuta social, din punct de vedere epistemic și etic:
- epistemic (ce ține de cunoaștere) - cadrul didactic are calitatea de factor de decizie, implicat în
proiectarea și realizarea unui ciclu managerial complet, bazat pe informare, evaluare și comunicare a
rezolvării;
- etic - prezenta cadrului didactic în funcție de conducere este determinată de experienta acumulata de
acesta în cadrul programului de invatamant.
Roluri ale profesorului manager:
 · Profesorul conduce în mod dominator, iar în clasă se instituie un climat de autoritate exclusiv în
baza statutului său;
 · Profesorul se integrează, cooperează cu clasa, motivează, sprijină, atunci când elevii dovedesc
spontaneitate, iniţiativă şi afirmare;
 · Profesorul integrat acceptă trăirile, încurajează, pune întrebări, stimulează participarea, sprijină
şi foloseşte ideile elevilor, ia decizii curente împreună cu elevii, dar profesorul dominator se concentrează
şi asupra propriilor idei, dă indicaţii, critică, aşteaptă ascultarea necondiţionată;
 · În timpul predării – învăţării – evaluării, profesorul ,, instruieşte”, conduce interacţiunile în
clasă, modul de înţelegere şi învăţare prin indicaţii, atenţionări, demonstraţii, asigurarea condiţiilor,
oferirea punctelor de sprijin aprobări şi dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări,
explicaţii, comentarii, etc.
 Împreună cu elevii, profesorul poate îmbina tipurile de decizii dacă dovedeşte flexibilitatea
necesară faţă de proiectul iniţial şi a format la elevi deprinderile, capacităţile necesare într-un act
decizional:
 ·  Profesorul are rolul cel mai interactiv în clasa: crează climat adecvat, iniţiază, orientează,
solicită, antrenează, exemplifică, critică;
 · Profesorul structurează, organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă, modul de
desfăşurare a interacţiunilor, dar poate şi delega responsabilităţi elevilor în rezolvarea unor decizii,
sarcini;
 · În interacţiune, profesorul foloseşte cel mai des operaţia de solicitare a elevilor pentru a provoca
dialoguri, comunicarea, răspunsuri pe care le comentează, stimulează, optimizează, dezvoltă ;

16
  · Profesorul utilizează mai ales evaluarea pozitivă, răspunsurile negative fiind corectate în sens
stimulativ, de căutare împreună a soluţiilor adecvate şi cu antrenarea grupului;
 · Profesorul nu numai că provoacă interacţiunea, dar o şi structurează, o orientează, menţine
tonusul, întăreşte comportamentele pozitive, asigură climatul de comunicare, participare, cooperare;
 · Discursul profesorului influenţează interacţiunea, prin operaţiile logice pe care le conţine şi le
provoacă: definire, desemnare, clasificare, comparare, deducţie, explicare, evaluare, afirmare de opinii,
dirijarea înţelegerii, gestionarea metodică a mijloacelor specifice, evitarea rutinei în modul de conducere
şi manifestarea atitudinii, sugerare şi sprijinire a fluenţei şi originalităţii ideilor;
 · În modul de planificare, proiectare a activităţii, profesorul insistă, nu pe probleme de conţinut
informaţional, ci pe proceduri de interactivitate, în realizarea obiectivelor propuse.
Profesorul reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunoștințe și
educator, evaluator al elevilor, partenerul părinților în sarcina educativa, membru al colectivului școlii,
coleg.
Elaborarea unei decizii a profesorului - etape:
• stabilirea problemei de rezolvat;
• culegerea informației;
• analiza informatiei;
• elaborarea deciziei;
• comunicarea deciziei;
• aplicarea deciziei;
• evaluarea eficientei acesteia.
Comunicarea în cadrul managementului școlar este o forma de comunicare interumana, care
contine 3 elemente:
a. emitatorul (managerul scolar) - trebuie sa transmită un mesaj inteligibil, sa prefere explicatii,
demonstratii, argumente, să acorde libertate de gandire si de acțiune receptorului, sa foloseasca feedback-
ul pentru a se convinge daca este inteles;
b. canalul de transmisie (comunicarea verbala, scrisa, nonverbala sau combinata);
c. receptorul - percepe, selecteaza, interpreteaza, adopta o anumita atitudine.
Niveluri ale conducerii invatamantului - sistem și instituție.

17
Directorul de scoala ca manager școlar: personalitate, stiluri, eficienta.
Stilul managerial este ecuatia personala pe care managerul o pune în joc în aplicarea principiilor, în
prezentarea obiectivelor, în luarea deciziilor, în prevenirea și rezolvarea conflictelor.
Tipuri de stiluri:
• stilul democrat;
• stilul autoritar excesiv;
• stilul liberal-permisiv.

Competentele necesare ale unui director școlar :

A. competente necesare în proiectarea activității de conducere:
• cunoașterea problemelor unității școlare;
• adoptarea principiilor și metodelor de management la specificul școlii;
• utilizarea eficienta a resurselor umane și materiale.
B. competente în elaborarea deciziilor:
• aplicarea tehnicii elaborării deciziilor;
• comunicarea, aplicarea și evaluarea deciziilor;
• cooperarea cu factorii implicați în conducere;
• prevenirea și evitarea deciziilor incorecte.
C. competente necesare controlului si indrumarii:
18
• stabilirea priorităților;
• programarea operațiunilor, a asistentelor la lecții;
• cooperarea cu sefii de catedre si de comisii metodice;
• realizarea competenta a indrumarii.
D. competente profesionale
• performante psiho-pedagogice si metodice;
• performante manageriale (aptitudini);
• capacitatea de inovare și adaptare la sisteme noi.
E. trăsături de personalitate și calități morale
• temperament echilibrat, fermitate, hotarare;
• responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact în relațiile cu personalul din subordine;
• comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.

CAPITOLUL II
19
 MANAGEMENTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI POSTLICEAL

2.1. ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTLICEAL  SANITAR ÎN SPECIALIZAREA ASISTENT

MEDICAL GENERALIST:
Se organizează pentru calificări profesionale stabilite de Ministerul Educației Naționale în
conformitate cu Registrul Național al Calificărilor.
În învățământul postliceal se pot înscrie absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat,
admiterea realizându-se în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației Naționale.
Învățământul postliceal se realizează prin școala postliceală și școală de maiștri. Atât școala
postliceală, cât și școala de maiștri reprezintă rute specializate de pregătire, cu o durată de 1-3 ani, în
funcție de complexitatea calificării.
Absolvenții învățământului postliceal care promovează examenul de certificare a calificării
profesionale, dobândesc certificat de calificare de nivel 5 conform Cadrului naţional al calificărilor,
corespunzător nivelului de referință 5 al Cadrului European al Calificărilor (tehnician specialist) și
suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.
Învăţământul postliceal se organizează în şcoli postliceale, în cadrul liceelor cu personalitate
juridică, ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.
Şcolarizarea în învăţământul postliceal de stat se finanţează prin bugetele locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat şi din venituri ale
bugetelor locale. Şcolarizarea poate să fie finanţată şi de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice,
prin contract încheiat cu unitatea de învăţământ care asigură şcolarizarea.
 Creditele pentru educaţie şi formare profesională obţinute în învăţământul postliceal pot fi
recunoscute pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat de către universităţi, în baza deciziilor senatului
universitar, că unităţi de credite de studii transferabile pentru nivelul licenţă.

2.2. INVATAMANTUL CLINIC AMG :

Asistenții medicali generaliști oferă tratament, asistență și servicii de îngrijire pentru persoanele
care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a efectelor îmbătrânirii, rănirii, bolilor sau altor
insuficiențe fizice ori mentale sau eventualelor riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă responsabilitatea
pentru planificarea și gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea altor lucrători de îngrijire a
sănătății, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici și cu alte persoane în aplicarea practică a
măsurilor preventive și curative. Profesia de asistent medical generalist, conform Standardului
ocupațional (SO), se referă la activitatea de asistare a bolnavilor, pe probleme de medicină generală,
presupunând competențe legate de efectuarea investigațiilor clinice, paraclinice și a explorărilor
20
funcționale necesare evaluării stării de sănătate. Potrivit OUG 144/2008 modificată și completată cu
LEGEA Nr. 278/2015 activitățile exercitate cu titlul profesional de asistentul medical generalist ca
urmare a însuşirii competenţelor de bază în cursul formării profesionale de nivel postliceal sunt:
a) stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate și furnizarea serviciilor de îngrijiri generale
de sănătate, de natură preventivă, curativă și de recuperare;
b) administrarea tratamentului, conform prescripțiilor medicului;
c) protejarea și ameliorarea sănătății;
d) elaborarea de programe și desfășurarea de activități de educație pentru sănătate;
e) facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătății în grupuri considerate cu risc;
f) participarea la protejarea mediului ambiant;
g) întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfășurată;
h) organizarea și furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară;
i) participarea asistenților medicali generaliști abilitați ca formatori, la pregătirea teoretică și
practică a asistenților medicali generaliști în cadrul programelor de educație continuă;
j) pregătirea personalului sanitar auxiliar;
k) desfășurarea de activități de educație în instituții de învățământ pentru pregătirea viitorilor
asistenți medicali.
Programul de formare al asistentului medical generalist include 4.600 de ore de formare teoretică
şi clinică, perioada de formare teoretică reprezentând cel puţin o treime, iar cea de formare clinică cel
puţin jumătate din perioada de formare și are o durată de 3 ani de studii, forma de învăţământ cu
frecvenţă (zi).
Formarea teoretică se defineşte ca fiind partea din formarea de asistent medical generalist prin
care asistenţii medicali formaţi dobândesc cunoştinţele, abilităţile şi competenţele profesionale necesare.
Formarea teoretică este asigurată de personalul didactic calificat în materie de asistenţă medicală,
precum şi de alte persoane competente, în cadrul universităților, al instituțiilor de învățământ superior de
nivel recunoscut ca echivalent sau în cadrul școlilor postliceale de asistenți medicali sau prin programe de
formare profesională pentru asistenți medicali.
Asistentul medical generalist format învaţă nu numai să lucreze în echipă, ci şi să coordoneze o
echipă şi să organizeze asistenţa medicală globală, inclusiv educaţia sanitară a indivizilor şi a grupurilor
mici în cadrul instituţiilor sanitare sau al colectivităţii. Această formare se desfășoară în spitale și în alte
instituții sanitare, precum și în colectivitate, inclusiv servicii de îngrijire medicală la domiciliu, sub
responsabilitatea asistenților profesori și cu cooperarea și asistența altor asistenţi calificați. Este o
instruire coordonată.

21
 Învățământul clinic (stagiile de practică) trebuie să aibă ca obiect toate aspectele rolului de
asistent în materie de îngrijiri de sănătate la acest nivel, incluzând prevenirea bolii, educația sanitară,
precum şi îngrijirile de sănătate de primă urgență, de reanimare şi de transfuzie sanguină.
În determinarea locurilor de stagiu trebuie să se țină seama de următorii factori:
- Să existe un personal calificat suficient de numeros pentru a asigura o calitate satisfăcătoare a
îngrijirilor de sănătate la nivel de asistent;
- Să existe condiții satisfăcătoare în materie de sedii şi de material utilizate pentru îngrijirea
bolnavilor.
În toate serviciile în care elevii asistenți sunt repartizați în cursul formării lor practice trebuie să
existe în orice moment cel puțin un asistent cu diplomă care poate asigura supravegherea şi suficient
personal de alte categorii pentru a evita ca elevului să i se încredințeze sarcini fără valoare educativă
pentru el. Asistenții cu diplomă din serviciile acreditate ca teren de stagiu trebuie să colaboreze la
supravegherea şi formarea elevilor aflați sub responsabilitatea profesorilor instructor de practică din
școală.

Programul de studii cuprinde următoarele două părţi:

PARTEA 1 :
1.1. Asistenţă medicală:
- Etică profesională și multiculturalitate
- Principii generale de sănătate şi asistenţă medicală
- Principii de asistenţă medicală în materie de:
● Medicină generală şi specialităţi medicale;
● Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale;
● Urgențe medico-chirurgicale și terapie intensive
● Puericultură şi pediatrie; o Epidemiologie și boli infecțioase
● Igiena şi îngrijirea mamei şi a nou-născutului;
● Neurologie, sănătate mintală şi psihiatrie;
● Geriatrie și îngrijirea persoanelor vârstnice

1.2. Ştiinţe fundamentale:

- Anatomia şi fiziologia omului
- Microbiologie, virusologie şi parazitologie
- Biofizică și imagistică medical
- Biochimie
22
 - Nutriție și dietetică
- Igienă, prevenirea și controlul infecțiilor
- Educaţie pentru sănătate
- Farmacologie
1.3. Ştiinţe sociale:
- Sociologie și antropologie
- Psihologie generală și medical
- Pedagogie
- Management și legislaţia sanitară
- Cercetare
- Comunicare în limbă modernă
- Statistică și informatică

PARTEA 2 :
Instruire clinică
Asistenţă medicală în materie de:
- medicină generală şi specialităţi medicale;
- chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale;
- îngrijirea copiilor şi pediatrie;
- igiena şi îngrijirea mamei şi a nou-născutului;
- sănătate mintală şi psihiatrie;
- geriatrie și îngrijirea persoanelor vârstnice;
- îngrijiri comunitare;
- îngrijiri la domiciliu

Instruirea teoretică se face în mod echilibrat şi coordonat cu instruirea clinică, astfel încât
cunoştinţele şi competenţele să poată fi dobândite în mod corespunzător.
Formarea asistentului medical generalist oferă garanția că profesionistul respectiv a dobândit
următoarele cunoștințe și competențe:
- Cunoștințe cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asistenței medicale generale, inclusiv o
înțelegere suficientă a structurii organismului, funcțiilor fiziologice și comportamentului persoanelor
sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei
umane;
- Cunoștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale privind
sănătatea și asistența medicală;
23
 - Experiență clinică adecvată; această experiență este selectată pentru valoarea sa formatoare și
dobândită sub supravegherea unui personal asistent calificat și în locuri în care numărul personalului
calificat și echipamentele sunt adecvate pentru asistența medicală care trebuie acordată pacientului;
- Capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și experiența colaborării
cu acest personal;
- Experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical;

Calificarea de asistent medical generalist demonstrează că profesionistul în cauză este capabil să

aplice cel puțin următoarele 8 competențe de bază:
1. Competența de a diagnostica în mod independent asistența medicală necesară, pe baza
cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza și pune în aplicare asistența medicală
în tratarea pacienților, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite, în vederea îmbunătățirii practicii
profesionale;
2. Competența de a colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar, inclusiv prin
participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite;
3. Competența de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informații care să le
permită să aibă un stil de viață sănătos și să se auto îngrijească, pe baza cunoștințelor și competențelor
dobândite;
4. Competența de iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea în viață și de a
aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă;
5. Competența de a oferi în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care
necesită îngrijire și persoanelor apropiate;
6. Competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și evaluarea acesteia;
7. Competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu membrii
altor profesii din domeniul sănătății;
8. Competența de a analiza calitatea asistenței acordate pentru a-și îmbunătăți practica
profesională de asistent medical generalist.

2.3. ORGANIZAREA ÎN SPITAL A ACTIVITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT CLINIC

Spitalul este obligat să asigure toate condiţiile necesare în vederea atingerii competenţelor
profesionale cuprinse în standardele de pregătire profesională pentru calificările profesionale şcolarizate,
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pregătirea clinică va avea ca obiect toate aspectele rolului de asistent medical şi trebuie să
includă: medicină generală, specialităţi medicale, chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale, îngrijirea

24
copilului şi pediatrie, igienă şi îngrijirea mamei şi a noului născut, sănătate mintală, îngrijirea persoanelor
în vârstă şi geriatrie.
Pregătirea practică se asigură prin module de specialitate, având conţinutul şi numărul de ore
adecvate, şi este cuprinsă în norma didactică a profesorului de specialitate.
La începutul fiecărui an şcolar, pentru fiecare an de studiu, unităţile de învăţământ medical
încheie contracte de colaborare cu spitalele, potrivit dispoziţiilor prezentului ordin.
Spaţiile din spitale vor fi folosite pentru învăţământul postliceal medical, universitar şi
postuniversitar acreditat de stat, fără plată, dacă părţile nu convin altfel prin contractul de colaborare
încheiat între ele. Instituţiile de învăţământ superior particular care au specializări cu profil medico-
farmaceutic uman şi unităţile de învăţământ postliceal particular pot încheia contracte de închiriere, cu
aprobarea ministrului sănătăţii publice, conform legislaţiei în vigoare.
Dotările din spitale, indiferent de provenienţă, sunt folosite fără plată şi pentru procesul de
învăţământ de stat acreditat, cu profil medico-farmaceutic uman, dacă părţile nu convin altfel prin
contractul de colaborare încheiat între ele.
Activităţile de învăţământ vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu
respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi a deontologiei medicale.
Toate persoanele implicate în activităţile de învăţământ medico-farmaceutic postliceal, universitar
şi postuniversitar sunt obligate să respecte regulamentele interne ale instituţiilor de învăţământ superior
respective sau ale unităţilor de învăţământ medical, după caz, şi pe cele ale unităţilor sanitare în cauză.

2.4. MANAGEMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI CLINIC ÎN SPECIALIZAREA POSTLICEALA

AMG ADAPTAT CONDIȚIILOR PANDEMICE
Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat în totalitate modul în care percepem viața. Am invatat sa
ne adaptam si sa traim după anumite reguli pentru a supraviețui.
Scoala noastra s-a adaptat rapid noilor conditii, astfel incat actul educational sa se poată desfășura
cat mai bine pentru toți anii de studio. S-a realizat și sprijinit accesul cadrelor didactice și al elevilor la
platformele educaționale pentru ca procesul de predare-învățare-evaluare sa se realizeze cat mai bine.
Invatamantului clinic în condițiile pandemice.
Invatamantul clinic consta în instruirea efectuata în spitale și alte instituții de sanatate (centre de
ingrijire si asistenta sociala) cat și în cabinetele medicilor de familie.
Invatamantul clinic se desfășoară conform programei școlare astfel incat fiecărui modul îi este
repartizat un anumit număr de ore. In fiecare an de studio, elevii parcurg anumite module de specialitate
efectuand și stagiul de pregătire practică în secția aferentă.
Rolul invatamantului clinic :
-să aibă în vedere toate aspectele rolului de asistent medical în materie de ingrijiri de sanatate
25
 -conștientizarea și însușirea responsabilităților pe care le are o asistenta medicala
-cunoașterea și dezvoltarea capacitatilor de lucru cu tehnica și aparatura medicala din spital
(monitoare, instrumentar medical)
-cunoașterea și respectarea circuitelor spitalicesti
-prevenirea bolilor și educația sanitară :
-dezvoltarea abilitatilor si capacitatilor de munca în echipa și integrarea în colectivitate
-ingrijiri de sanatate de primă urgență
-fixarea notiunilor teoretice și dezvoltarea abilităților practice
-familiarizarea cu mediul spitalicesc

Ca urmare a măsurilor impuse de pandemie, unitățile spitalicesti au refuzat semnarea contractelor

de colaborare cu școlile postliceale și nu au mai permis accesul elevilor în practică. In aceste conditii,
invatamantul clinic s-a desfășurat în sălile de demonstrații și în sălile de clasa.
Dezavantajele efectuarii invatamantului clinic în scoala :
Din cauza faptului ca liceele sau colegiile care au și invatamant clinic poseda un numar restrains
de sali de demonstratie, iar clasele cu invatamant clinic sunt în număr mai mare, accesul elevilor trebuie
realizat după un grafic prestabilit, restul orelor facandu-se în sălile de clasa.
Cel mai mare dezavantaj este lipsa contactul cu pacientul, iar elevii trebuie sa stie ca fiecare
pacient este unic, are modul lui de a comunica, de a reactiona la durere, de a accepta boala, de a se
adapta condițiilor de spitalizare, astfel incat prima lecție pe care o primeau în cadrul practicii în spital era
"Noi tratăm bolnavul, nu boala".
Relația de empatie care trebuie să se stabilească cu pacientul lipsește.
Elevii nu pot conștientiza foarte bine importanța respectării circuitelor în spital și a condițiilor de
asepsie.
Elevii nu au posibilitatea de a participa efectiv la realizarea unei tehnici medicale (efectuarea
tratamentului injectabil prin injectii i.m., i.d., s.c., administrarea tratamentului perfuzabil) și nu au
posibilitatea de a reactiona si de a lua o decizie atunci cand apare un incident sau o situație de criza.
Lipsa experienței colaborării cu personalul medical și dezvoltarea lucrului în echipa, în contactul
direct cu individul sănătos/bolnav sau cu colectivitatea.
Soluțiile găsite pentru remedierea acestei situații au fost:
// lecțiile interactive,laboratoarele școlii noastre sunt dotate cu aparatura modernă, laptop,
videoproiector și astfel am avut posibilitatea sa prezentam elevilor filmulete cu diferite tehnici medicale
și în paralel sa le prezentam fizic materialele sanitare folosite la acea tehnica (sonde, manusi chirurgicale,

26
seringi de diferite tipuri, instrumentarul chirurgical, solutii antiseptice) astfel incat elevii sa inteleaga cat
mai bine.
//Pentru a suplinii cumva lipsa pacientului am încercat sa folosim ca metodă de învățare "jocul de
rol", un elev era pacientul, unul era asistentul și le propuneam diferite simulari de cazuri clinic, iar elevul
asistent trebuia sa identifice și sa prezinte problemele pacientului, diagnosticul de nursing, intervențiile
proprii și delegate ale asistentei medicale și conduita de urgenta.
In concluzie, invatamantul clinic desfășurat în unitățile spitalicesti este mult mai eficient în
comparativ cu cel efectuat în sălile de demonstrație, deoarece munca cu omul și pentru om solicita
abilități practice și cunostiinte teoretice, psihologice si de comunicare.

CAPITOLUL III
INSERȚIA PE PIAȚA MUNCII

27
 Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber
cererea de forța de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii de forță de
muncă.
Piața muncii din România este influențat de sistemul economico-social,de cel politic dar și de
mediul ambiant,de aceea cererea și oferta pe piața muncii au adesea tendinte diferite. Forța de munca
dorita trebuie sa fie înalt satisfăcătoare și calificată,sa fie flexibilă și eficientă,sa fie stabila și loială.
Oferta este influențată de factori precum sistemul educațional,formarea profesională,mediul social și
chiar mediul familial. Insa, adevărata problemă o constituie proaspetii absolventi care isi căuta un loc de
munca .
Specializarea de asistent medical generalist este foarte cautata si bine remunerată în Uniunea
Europeana, fapt care a dus la migrarea absolventilor către țările europene unde au găsit mai ușor
un loc de munca.
Grupul cel mai marginalizat de tineri este acela din care fac parte cei care nu numai ca nu au un
loc de munca, dar nu mai sunt nici în scoala. In jargonul economic, acest grup este denumit ca NEETs
asa-numitii tineri care nu se afla în cadrul unui loc de munca, scoala sau formare profesională.
Mai mulți factori duc la aceasta diferenta în țările europene în ceea ce privește categoria NEET.
Țările cu procent foarte mic de șomaj în randul tinerilor au programe deosebit de ample de
formare profesională pentru tineri. Programele de ucenicie din Germania sunt cele mai cunoscute; ei
incep devreme formarea, de la varsta de 15 sau 16 ani și formarea lor se bazează pe combinarea teoriei cu
experiența practica realizata la locurile de munca (ex. fabrici).
Formarea durează între un an și jumătate și trei ani, iar in momentul in care termina, cei mai mulți
ucenici sunt acceptati direct în ocuparea forței de munca full-time.
Aceste natiuni au, de asemenea, sisteme de invatamant superior finantate de stat, care sunt practic
gratuite, și astfel elevii nu au nevoie de bani pentru a urma școala. Unele dintre națiunile scandinave,
cum ar fi Danemarca, tratează foarte dur tinerii care refuză să participe în programe de formare - inclusiv
prin reducerea sau tăierea beneficiile lor de șomaj.
Forța de munca în randul tinerilor între 16 si 24 de ani, care fie lucrează fie isi cauta în mod activ
un loc de munca, crește brusc între aprilie și iulie a fiecărui an. În timpul acestor luni, un număr mare de
elevi de liceu și studenti cauta locuri de munca pe timp de vara, și mulți absolvenți intra pe piața forței de
munca pentru a căuta sau a începe munca pe o durată nedeterminata.
Rata șomajului este generata de cei care nu au loc de munca, dar care au căutat de lucru în ultima
luna si sunt în masura sa inceapa în următoarele doua saptamani - ca o proportie economic activa.
In al doilea rand, o statistica de multe ori folosită pentru a capta problemele forței de muncă
pentru tineri pe piața muncii este numărul de tineri care nu se afla în domeniul educației, ocupării forței
28
de muncă sau al celui de formare (NEET). Exista o anumită suprapunere între acest concept și șomajul în
rândul tinerilor, dar se masoara diferit.

O creștere a șomajului în rândul tinerilor în timpul unei recesiuni este de așteptat. Șomajul în
rândul tinerilor este de obicei mai mare decat în randul adultilor, indiferent de condițiile economice,
deoarece tinerii se confruntă cu o mișcare perpetuă între de locuri de munca înainte de găsirea unei
cariere stabile.
Într-o recesiune acest decalaj este amplificat din următoarele cauze:
a) tinerii au șanse mult mai mari sa se piardă locurile de munca,
b) noii (tinerii) participanți la piața forței de muncă se confruntă cu o concurență dură pentru
ocuparea forței de munca.
Pentru cei de la locul de munca, "sarcina de ajustare", care are loc în timpul unei recesiuni cade în
mod disproporționat asupra grupurilor care, ca tineri, lucrează pentru salarii mai mici.
Angajatorii sunt reticenți să se piardă lucrătorii în vârstă, cu mai multă experiența și care sa aibă
cunoștințe și experiența specifice firmei. Intrarea tinerilor pe piața forței de muncă este mai puțin
susceptibilă într-o recesiune (în comparație cu locuri de munca mai vechi), deoarece acestia au
experienta redusa, au abilitati scazute, și fac fata concurentei cu o mai mare dificultate.

Studii anterioare concentrate pe problema șomajului în rândul tinerilor au evidentiat:

• redirectionarea ajutorului pentru întoarcerea la un loc de munca.
• o tranzitie dificila de la educatie la locul de munca. Tinerii care nu merg pe un traseu academic
se pot confrunta cu un proces dificil de tranziție în ocuparea forței de munca.
Mai mult decat atat, exista cerere tot mai mare de la angajatori de tineri foarte bine pregatiti si
specializati. Astfel, cei cu un nivel de calificare redus pot fi puși într-un real dezavantaj.
Șomajul în rândul tinerilor are implicații serioase, aparand efecte negative în cazul tinerilor care
raman in șomaj pentru o perioada mare de timp:
• creșterea riscului de șomaj la o vârstă mai înaintată. Principalele efecte negative ale șomajului în
perioada tineretii sunt generarea unui risc crescut de șomaj la o vârstă mai înaintată și un potențial de
castig mai mic. Cercetările efectuate de către Universitatea din Bristol privind șomajul în rândul tinerilor
au relevat ca persoanele fără loc de munca la o varsta frageda vor petrece, in medie, un plus de doua luni
pe an (8.41 saptamani pentru barbati, 10.70 saptamani pentru femei) pentru căutarea unui loc de munca;
• venituri mai mici. Cercetările efectuate sugerează ca tinerii suferă de un "salariu de penalizare"
la întoarcerea lor în piața muncii;

29
 • sanatate. Sanatatea mentala si fizica a tinerilor poate fi negativ afectata. Ei pot suferi depresii
generate de experiențele lor de inactivitatea profesională. Șomajul crește probabilitatea de boli mintale,
stres, neputință și lipsa stimei de sine.
Tinerii care nu au avut parte de un loc de munca, de educatie sau de formare (NEET) au de trei ori
mai multe șanse sa cedeze în fata depresiei.
Nu doar în România piața muncii este slabă în corelație cu cererea care crește în fiecare an. Elevii
ar trebui sa aiba mai mult acces la informații despre piața muncii,care sunt oportunitatile,care sunt
competentele specific fiecarui domeniu,la ce nivel trebuie sa fie pregătit în momentul terminarii facultății.
scolii postliceale sau de maistrii .
Facultatile nu oferă acest tip de informații,însă unul din principalele obiective ale universităților ar
trebui sa fie sa pregateasca studenții pentru piața muncii prin ședințe de consiliere și orientare
profesională. Atat pe perioada școlii cat și după terminarea acesteia,una din cele mai importante
oportunități profesionale oferite de piața muncii este internship-ul sau stagiul de practica,astfel studentii
sau proaspetii absolventi pot invata si se pot dezvolta in cadrul unei companii .

CONCLUZII

Participantii care nu au experiența de munca nu au beneficiat de sesiuni de consiliere și orientare

profesională și totodată considera ca piata muncii din Romania este plina de oportunitatii,pentru cine stie

30
sa le identifice. Iar, participantii care au experiența de muncă au beneficiat de sesiuni de consiliere și
orientare profesională și de asemenea considera ca piața muncii este complicata.
În concluzie,persoanele cu experienta sunt conștienți de piața muncii,ei luand deja contact cu
aceasta,iar cei fara experienta de munca sunt optimisti privind oportunitatile care vor apărea după
terminarea studiilor .
În invatamantul romanesc programele de studii nu sunt în corelație cu cerințele de pe piața
muncii. Sunt foarte puține unități de invatamant care pregatesc absolvenți cu calificări și competențe bine
definite pentru a avea o perspectiva clara legata de cariera. Abordarile excesiv teoretice, generale si lipsa
aplicabilitatii imediate a cunostintelor acumulate sunt reclamate chiar de absolvenți, care sunt pusi, în
momentul integrării pe piața muncii să facă față unor lucruri despre care au cunoștințe foarte bune
teoretice, dar sunt capabili sa le aplica practic.
Toți respondenții sunt de părere că ceva ar trebui sa se schimbe atat în sistemul de invatamant
superior, cât și la nivelul celor care se ocupă de formarea tinerilor absolvenți la locul de muncă. Ei
considera ca este intradevar nevoie de mult mai multă practică în timpul școlii.
Printre măsurile pe care instituțiile de invatamant superior ar trebui sa le aplice pentru a intampina
nevoile angajatorilor se numără condiții mai severe pentru admiterea în facultăți. Angajatorii susțin că
sistemul de invatamant superior are nevoie de îmbunătățiri, considerand ca este important sa se pună
accentul mai mult pe specializare, dorind un invatamant superior mai practic.
Investitia in educatie este necesara deoarece dezvoltarea economico-sociala, dezvoltarea
invatamantului apar ca cerințe ale progresului de ansamblu al societății. Pe termen lung, invatamantul
contribuie la dezvoltarea economica a unei tari, stimuleaza progresul și ridica standardul de viata al
populatiei. Insa, educația de calitate presupune mulți bani investiti in oameni, programe de cercetare,
tehnologie, unități de invatamant.
Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul ca, din scolile romanesti ies absolventi care pot face
performanta, în țara sau în afara ei. Ei pot, astfel, sa devina specialiști competitivi care reușesc sa se pună
în valoare în străinătate, unde mediul economic este stabil.Trebuie optimizate activitățile practice
desfășurate, trebuie redus timpul de integrare a absolvenților în spatiul profesional si trebuie ridicat
gradul de mobilitate și flexibilitate a absolvenților.Măsura în care parcurgerea cursurilor unei facultăți
dezvolta studentilor competențele necesare care să le asigure acestora o mai buna insertie pe piata muncii,
dovedește calitatea mediului academic. Putem afirma ca, dacă rata angajării imediat după terminarea
facultății este mare,acest lucru presupune ca eficienta instituției de invatamant superior este mai mare.
Cand ne referim la eficientă avem în vedere, atat oferirea unor programe de calitate, cat și oferirea unor
specializări care sunt cerute de piața muncii.

31
 Una dintre prioritățile sistemului de invatamant o constituie realizarea interdependenței între
diferitele componente ale sistemului de invatamant, deoarece fiecare individ porneste in traseul sau
educational de la educatia elementara, urmand fie sa treacă la nivelurile următoare, fie sa opteze pentru
alte tipuri de invatamant (vocationale). Atunci cand se pune problema reglementării orientării elevilor,
studentilor si absolventilor sau a definirii sistemului de educație.
Trebuie să se conștientizeze importanța realizării unei planificari pe termen lung, care ar trebui să
se bazeze pe o analiză profundă a realității (situația socio-economică, studii exacte, analize prospective,
armonizarea sistemului de învăţământ la tendinţele sistemelor la nivel mondial, evaluarea rezultatelor).
Una dintre recomandările Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI este aceea de a
se stabili un „set de indicatori care sa evidentieze disfunctiile sistemului de invatamant prin corelarea
diverselor informații de ordin calitativ și cantitativ, cum ar fi: nivelul cheltuielilor pentru invatamant,
numărul cazurilor de abandon școlar, diferențele în accesul la educație, ineficienta diverselor parti ale
sistemului, calitatea scăzută a procesului de predare,statutul cadrelor didactice etc.”
Din aceasta perspectiva, principala prioritate a sistemului de invatamant ar trebui sa fie realizarea
interdependenței dintre diferitele componente ale sistemului de invatamant, deoarece fiecare individ
porneste in traseul sau educational de la educatia elementara, urmand fie sa treacă la nivelurile următoare,
fie sa opteze pentru alte tipuri de invatamant (vocationale). Atunci cand se pune problema reglementării
orientării elevilor, studentilor si absolventilor sau a definirii sistemului de educație trebuie să se
conștientizeze importanța realizării unei planificari pe termen lung, care ar trebui să se bazeze pe o
analiză profundă a realității (situatia socioeconomica, studii exacte, analize prospective, armonizarea
sistemului de invatamant la tendintele sistemelor la nivel mondial, evaluarea rezultatelor).
Sarcina cea mai importantă a invatamantului este de a asigura o compatibilitate a absolvenților
săi, cu a absolvenților formați în cadrul invatamantului european. Dar trebuie subliniat faptul ca, mediul
școlar nu poate fi singurul răspunzător în realizarea unui echilibru dintre fluxul absolvenților și integrarea
acestora pe piața muncii. Din aceasta perspectiva, trebuie stabilite competențele și responsabilitățile
autorităților publice, ale partenerilor sociali și agenților economici în proiectarea invatamantului superior,
astfel incat sa se reduca discrepanțele care pot apărea prin necorelarea fluxului de specialisti, formați cu
cei necesari pe piața muncii. Elevii ar trebui să-și formeze un bagaj solid de cunoștințe profesionale și să-
și cultive abilități personale, precum responsabilitatea,spontaneitate, adaptabilitate, initiativa si spirit
managerial.
Invatamantul trebuie sa asigure o pregătire a elevilor în concordanță cu standardele naționale și
internaționale, prin înzestrarea lor cu un set de cunoștințe şi capacități necesare integrării active și
eficiente în viața socială. Trebuie sa realizeze o orientare profesională a acestora și să-i formeze spre o
atitudine creatoare, critica şi independenta, spre un comportament permanent adaptat la situații noi. Acest
32
lucru implica o flexibilitate academică care sa permita adaptarea, în primul rand a mediului universitar, la
schimbările vieții socio-economice.
Diversitatea gamei de specializari, care a apărut în ultimii douăzeci de ani, si cresterea exploziva a
numarului de studenti, trebuie corelată cu evoluția și cererea de pe piața muncii. Cu cat specializările au o
deschidere mai mare și oferă o pregatire pluridisciplinara, cu atat sansele unei mobilitati in cariera cresc
foarte mult. Scoala trebuie sa sprijine integrarea pe piața forței de muncă a produselor sale, prin formarea
acestora ca specialisti bine instruiti, care pot fi direct angajabili și imediat productivi.
Practica demonstreaza ca, la terminarea studiilor, tinerii sunt puși în fața unor angajatori care au
nevoie de rezultate imediate din partea acestora. Consilierea în carieră ajută individul sa îsi gaseasca o
ocupație compatibila si de-a lungul carierei sale să învețe să-și dezvolte continuu competentele si sa le
valorifice pe parcursul schimbarilor care pot avea loc în traiectoria sa profesională.
Rolul consilierii și orientării profesionale este de a dezvolta cunostintele si abilitatiile necesare
pentru gestionarea eficienta a carierei. Actualul context economic a dus la o piață a muncii extrem de
flexibilă și imprevizibilă. Acest lucru a făcut ca discrepanța dintre cerere și oferta să fie din ce în ce mai
mare. Din pacate, în foarte multe universități, centrele de orientare și consiliere profesională nu întreprind
acțiuni concrete de informare și sprijin al studentilor sai.
Trebuie sa se pună accentul pe capacitatea de analiza si sinteza, capacitatea de a empatiza cu
mediul social, pe abilitatea de negociator, pe competente de bun mediator pentru managementul de
crizelor și conflictelor și pe abilitatea de a percepe corect și de a exploata eficient tendințele sociale,
politice si economice. Aceasta analiza pune în evidenta interdependența dintre ceea ce formează mediul
academic și solicitarea mediului socio-economic în care urmează sa se integreze absolventul.
Practica a dovedit ca prestigiul unei școli este dat, in primul rand, de absolvenții săi.
Contextul economic instabil și generalizarea unei crize economice la nivel mondial ridica o serie
de probleme și întrebări atat în mediul academic, preocupat în a pregăti absolvenți capabili sa se integreze
rapid pe piața muncii, cat și în mediul economic care are nevoie de specialisti capabili de mobilitate și
adaptare continuă la schimbare.
Instituțiile de invatamant superior trebuie sa fie din ce în ce mai conectate la mediul social
și să mențină permanent legătura cu diverse comunități și organizații, care asteapta servicii clar
formulate, materializate în absolvenți cu un grad de specializare ridicat. Pe masura ce invatamantul
superior se dezvolta, cresc și standardele pe care societatea le impune. Dezvoltarea societății este direct
proporțională cu nivelul și performanțele obținute prin educația superioară.
De aceea, se impune creșterea interesului și a gradului de implicare în educație și a instituțiilor din
afara mediului universitar.

33
 Dezvoltarea invatamantului superior nu trebuie neglijată deoarece investiția în educație poate juca
un rol esential in redresare economica.
Experienta formatorilor din educatie, alături de spiritul inovativ al tinerilor, ca produse ale
unui invatamant de calitate, pot găsi soluția unei noi strategii de dezvoltare. Cu alte cuvinte, instituțiile
de invatamant contribuie la modernizarea și dezvoltarea societății și sunt promotoare ale valorilor
nationale si internationale.
Societatea românească trebuie să susțină modernizarea invatamantului, astfel incat acesta sa poată
răspunde cerințelor unei societăți a cunoașterii, în condițiile unei piețe competitive economice europene.
Nu se poate vorbi de calitate într-o societate a cunoașterii, decât în concordanță cu standardele europene
și internaționale. Calitatea invatamantului superior este un indicator al calităţii culturii, al inteligenței
sociale și contribuie la îmbunătățirea calității vieții în general. Transformarea invatamantului, superior la
nivel mondial într-un invatamant de masa, nu are numai conotații negative, in sensul scaderii calitatii
invatamantului superior, ci poate avea și efecte pozitive, reflectate în creșterea calității vieții, în societatea
care stimulează accesul larg la invatamantul superior al tinerilor.
Misiunea sistemului de invatamant este de a asigura o compatibilitate a absolvenților săi cu a
absolvenților formați în cadrul invatamantului european.

BIBLIOGRAFIE

1. Avizul Comitetului Economic şi Social European privind creşterea atractivităţii programelor

postliceale de educaţie şi de formare profesională

34
 2. Ungureanu, E., Burcea, F., (2010). Investment in Education, the Way for Romania to
Succeed ,în Buletin Ştiinţific, Seria Ştiinţe Economice, nr. 9 (15), Piteşti.
3.Vlăsceanu, L., (1997) Politici educaţionale, în Politici Sociale. România în context
European,Bucureşti:Editura Alternative.
4.Voicu, B., (2001). Dezvoltare socială, în Pop, L., (coord.), Dicţionar de politici
sociale,Bucureşti: Editura Expert.
5.Voiculescu, V., (2008). Educaţia în economia de piaţă, Iaşi: Editura Institutul European.
Online:
1. http://www.moyak.com/papers/convergence-economy-knowledgecompetitive.pdf,accesat la
data de 2 mai 2011.
2. http://business.time.com/2012/11/05/why-the-u-s-has-a-worse-youth-employment-
problem-than-europe/;
3. http://www.dol.gov/odep/categories/youth/youthemployment.htm;
4. http://www.usa.gov/Topics/Parents-Employment.shtml;
5.http://www.huffingtonpost.com/2013/05/05/america-
youthunemployment_n_3219671.htmlhttp://www.huffingtonpost.com/2013/05/05/america-youth-
unemployment_n_3219671.html.
6.http://www.governing.com/gov-data/economy-finance/youth-employment-unemployment-rate-
data-by-state.html.

35