Educatie pentru

SĂNĂTATE și prim ajutor

pentru studentii de la
DSDU, KINETOTERAPIE si
EDUCAȚIE FIZICĂ si SPORT

Claudia Bîlha

Universitatea Ștefan cel Mare

Suceava
2016
 PROGRAMA ANALITICA/ FISA DISCIPLINEI

Vizat,
Decan: (nume, prenume, semnătura)
..........................................................
Data: .................................

Denumirea disciplinei
EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ŞI PRIM AJUTOR
Codul Anul I An I/
DD.03.6 Numărul de credite 4
disciplinei Semestrul I Sem I

Educaţie fizică şi sport Numărul orelor pe

Facultatea
semestru/activităti
Educaţie fizică şi sport Total C S P
Domeniul
L
Programul de studiu Kinetoterapie 56 28 28

Categoria formativă a disciplinei

DD
DF-fundamentală, DD-în domeniu, DS-de specialitate, DC-complementară
Categoria de opţionalitate a disciplinei: DO-obligatorie(impusă), DA-opţională(la alegere),
DO
DL- facultativă (liber aleasă)

Obligatorii Anatomia, Fiziologia

Discipline
Anterioare Recomandate Fiziopatologia efortului

Obiectivele 1. Să-şi însuşească informaţii utile şi un stil de viaţă igienic.

disciplinei 2. Să recunoască marile urgenţe medicale şi chirurgicale.
3. Să cunoască algoritmul de intervenţie în cazurile de urgenţă.
4. Să deprindă tehnicile de acordare a primului ajutor.

Competenţe 1. Cognitive (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor disciplinei)

specifice Cunoaştere, înţelegere, explicare şi interpretare
- Test preliminar de anatomia și fiziologia omului
- Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a notiunilor specifice disciplinei
- Cunoaşterea principalelor elemente ale educației pentru sănătate
- Cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor
- Capacitatea de a explica şi interpreta conținuturile teoretice şi practice ale disciplinei
într-o abordare interdisciplinară
2. Instrumental-aplicative
- Proiectarea şi evaluarea activităţilor practice specifice disciplinei
- Utilizarea materialului didactic şi a aparaturii specifice din laboratorul de
kinetoterapie
3. Atitudinale
- Formarea unor atitudini normale de lucru privind studiul în cadrul disciplinei
- Participarea proprie, activă la manifestările ştiinţifice în domeniu
- Valorificarea optimă şi creativă a potenţialului propriu în activităţile colective
- Utilizarea cunoştinţelor prin schimburi de experienţe
- Dezvoltarea profesională proprie
- Implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea cercetărilor ştiinţifice

Cursuri (prelegeri) Durata: 2 ore

1. Ce este sănătatea? Ce înseamnă educaţia. Profilaxia. Kinetoprofilaxia.

Conţinutul Ce este primul ajutor, cine îl acordă. Principii. Implicarea profesorului de
instruirii educaţie fizică, sportivului, kinetoterapeutului.
Se va menţiona 2. Igiena – domeniu de interes general (mediu, aer, apă, alimentaţie etc).
şi nr.de ore Sănătatea planetei (a mediului înconjurător) – ecologia. Resursele naturale.
/teme/aplicatii 3. Factorii de mediu influenţează sănătatea. Degerătura, hipotermia, insolaţia,
arsura. Conduita în caz de înec, trăsnet sau electrocutare.
4. Igiena persoanei. Lupta împotriva bolilor transmisibile: venerice, cu
transmitere prin sânge. Conduita in intepaturi de insecte, muscaturi de vipera,
sarpe.
5. Prevenirea bolilor contagioase cu transmitere aeriană, fecal-orală, sexuală etc.
6. Igiena alimentaţiei. Măsuri de urgenţă în intoxicaţii, vărsături, diaree,
deshidratare.
7. Manevra Heimlich in aspirarea/inhalarea de corpi străini. Bioritmul
fiziologic/cronobiologia. Prevenirea si conduita in caz de dependenta de cafea,
tutun, alcool, droguri.
8. Primul ajutor în traumatisme, hemoragii externe sau interne.
9. Resuscitarea cardio-respiratorie.
10. Conduita în cazurile de suspendare a conştienţei (lipotimia, sincopa, starea
hipoglicemică, tetania, comiţialitatea, comele etc.).
11. Psihoigiena individuală şi interpersonală.
12. Prevenirea şi controlul agresivităţii (tentativa de suicid, hetero-agresivitatea,
violenţa).
13. Sănătateta reproducerii. Planificarea familială.
14. Recapitulare și discuții despre educația pentru sănătate și primul ajutor.

LUCRARI PRACTICE

1. Efectele factorilor de mediu asupra organismului....................................2 ore;

2. Cunoaşterea regulilor de igienă individuală..............................................1 oră;
3. Cerinţe igienico- sanitare a bazelor sportive închise, deschise, a bazinelor
de înot..........................................................................................................2ore;
4. Efectele consumului de alcool, tutun, cafea, droguri……………………. 3 ore
4. Planning familial şi contracepţie. Bolile cu transmitere sexuala...................2 ore;
5. Manevre generale folosite în acordarea primului ajutor...........................1 oră;
6. Resuscitarea cardio respiratorie: reguli, conduită.....................................2 ore;
7. Tehnica aplicării bandajelor şi tratarea plăgilor........................................3 ore;
8.Hemostaza corectă în hemoragiile capilare, venoase, arteriale..................2 ore
9. Primul ajutor in degerături, , insolaţii, arsuri si electrocutari…………….3 ore
10. Primul ajutor in sincopă şi lipotimie..............................................................1 oră
11. Primul ajutor în entorse, luxaţii, fracturi,…...……………………………....2 ore
12. Primul ajutor în contuzii, întinderi şi rupturi musculare................................2 ore.
13. Verificare practica……………………………………………………..……2ore

Strategii Curs:
didactice - resurse procedurale și materiale: prelegere cu suport electronic: videoproiector,
documentare interactive, filme ştiinţifice medicale; planşe, marker-e
colorate, whiteboard etc.

Forma de evaluare finală (E-examen, C-colocviu, LP-lucrari de control)

Forme şi - examen 60%
metode de
evaluare
- lucrări practice 40%
(exprimare
procentuală)
Precizaţi instrumentele de evaluare formativă (pe parcurs): pentru curs şi aplicaţii
Precizaţi instrumentele de evaluare finală:
(exemplu: test docimologic, examinare orală, colocviu individual sau în grup, proiect, portofoliu etc.)
Standarde Standarde minime pentru nota 5:
curriculare - însuşirea principalelor noţiuni, idei, teorii;
de - cunoaşterea problemelor de bază din domeniu, anatomia și fiziologia omului, test
performanţă eliminatoriu, stăpânirea tehnicilor clasice de acordare a primului ajutor.
Standarde pentru nota 10:
- abilităţi, cunoştinţe certe şi profund argumentate;
- exemple analizate, comentate; mod personal de abordare şi interpretare;
- capacitatea de a transmite informații despre educație pentru sănătate;
- abilitatea de a acorda primul ajutor în diferite situații;
- parcurgerea bibliografiei.
Bibliografie Maximum 20 referinţe bibliografice
pentru 1. Albu C, Gherguț A, Albu M. Dicționar de kinetoterapie. Ed. Polirom, Iași,
elaborarea 2007.
C/S/L/P 2. Albu C, Rascarachi I, Albu Adriana, Rascarachi Gabriela. Ştiţi să respiraţi
corect? Ed. Polirom Iaşi, 2001.
3. Asociația Medicală Americană. Primul ajutor în stările de urgență până la
sosirea medicului. Ed. Lider, București, 2007.
4. Branea I. Medicul Salvării. ediţia a doua, Ed Helicon, 1996.
5. Drăgan I. Medicină sportivă. Ed. Medicală, București, 2002.
6. Holdway Ann. Kinetoterapia. Echilibrarea energiei şi fortificarea muşchilor. Ed
Antet, Prahova, 2005.
7. Marcu V, Dan Mirela. Kinetoterapie/Physiotherapy. Ed. Universității din
Oradea, 2006.
8. Mârza Doina. Kinetoprofilaxie primară, TEHNOPRESS, Iaşi, 2005.
9. Partin Zoe. Educaţie pentru sănătate. Ed Corint, Bucureşti, 2006.
10. Sbenghe T. Kinetologia profilactică terapeutică si de recuperare. Ed. Medicală,
Bucureşti, 1987.
11. Schaffler A, Braun J, Renz U. Ghid clinic. Ed Medicală, Bucureşti, 1995.
12. Tempeleanu A, Macarie Maria. Urgentele medicale in familie.
www.macdoria.ro
13. Vasicikin V. Masajul fortifiant. Ed. Rovimed Publishers, Bucureşti, 2004.
14. *** Primul ajutor. Ministerul Energiei Electrice C.I.E.E.T. ICEMENERG.
15.SMURD. www.smurd.com
16. Tempeleanu A, Macarie Maria. Urgențele medicale în familie. Centrul de
Informatica Educationala, 2007.
17. www.smurd.ro http://www.smurd.com/pages
18. Alois Bulai, Anton Budău (+) şi Eduard Pătrașcu (traducători). Noul Testament.
Colectia: Sfânta Scriptura. Ed. Sapientia, Iași, 2016. ISBN: 978-606-578-137-5.

Bibliografie Maximum 5 referinţe bibliografice

minimală 1. Asociaţia Medicală Americană. Primul ajutor în stările de urgență până la sosirea
pentru medicului. Ed. Lider, București, 2007.
studenţi 2. Partin Zoe. Educaţie pentru sănătate. Ed Corint, Bucureşti, 2006.
3. Tempeleanu A, Macarie Maria. Urgentele medicale in familie. www.macdoria.ro
4. www.smurd.com
5. *** Primul ajutor. Ministerul Energiei Electrice C.I.E.E.T. ICEMENERG.

Coordonator de disciplină Gradul didactic Titlul ştiinţific Semnătura

Claudia Bîlha
Lector Doctor Claudia Bîlha
 Cuprins
Oricum ......................................................................................................................................................... 8
Argumentum ................................................................................................................................................ 9
1. Ce este sănătatea? Ce înseamnă educaţia. ....................................................................................... 12
Profilaxia. ................................................................................................................................................... 12
Igiena – domeniu de interes general (mediu, aer, apă, alimentaţie etc). ................................................. 12
Ce este şi cine acordă primul ajutor? ........................................................................................................ 12
Implicarea profesorului de educaţie fizică, sportivului, kinetoterapeutului, specialistului BFKT. ............ 12
Igiena ......................................................................................................................................................... 14
2. Primul ajutor. Ce este, cine il acorda. Principii. Implicarea specialistilor de la FEFS. ........................ 14
Principiile de bază în acordarea primului ajutor .................................................................................... 15
Asigurarea locului accidentului ......................................................................................................... 15
Transportul unui accidentat .................................................................................................................. 19
3. Sănătatea planetei. Ecologia. Rsursele naturale. Factorii de mediu influențează sănătatea. ............. 20
Sănătatea şi mediul ambiant ................................................................................................................. 21
Resursele naturale ................................................................................................................................. 22
Camera (habitatul)................................................................................................................................. 23
Comunitatea .......................................................................................................................................... 23
4. Relaţia cu factorii de mediu ............................................................................................................... 24
1. Frigul .............................................................................................................................................. 24
Degerătura......................................................................................................................................... 24
Hipotermia ......................................................................................................................................... 25
2. Căldura............................................................................................................................................... 26
Insolaţia ............................................................................................................................................. 26
Șoc caloric .......................................................................................................................................... 27
Arsura ................................................................................................................................................ 27
Conduita în caz de înec .......................................................................................................................... 29
Conduita în caz de electrocutare ........................................................................................................... 30
Răul de mişcare (kinetoza) .................................................................................................................... 32
Sindromul de decompresiune bruscă (boală de cheson) ...................................................................... 32
5. Igiena persoanei. Stil de viață sănătos. Igiena la locul de muncă. .................................................... 33
Igiena și ergonomia camerei de locuit, a şcolii, a locului de muncă, a laboratorului............................ 36
Regimul de activitate şi odihnă al elevului, studentului........................................................................ 37
Prevenirea accidentelor în activitatea şcolară ...................................................................................... 38
Educaţia Fizică, Sportul Şi Turismul ....................................................................................................... 39
Înțepăturile de insecte (albine, viespi, căpușe etc.) ................................................................................... 39
Muşcăturile de şerpi, vipere ...................................................................................................................... 40
Muşcături de animale ................................................................................................................................ 41
6. Prevenirea bolilor contagioase (transmisibile): venerice, cu transmitere prin sânge, aeriană, fecal-
orală etc. .................................................................................................................................................... 42
Donarea de sânge. Sângele, grupele de sânge, transfuzia de sânge..................................................... 44
7. Igiena alimentatiei. ............................................................................................................................ 46
Masuri de urgenta in: intoxicatii, varsaturi, diaree, deshidratare. ........................................................... 46
Aspirare de corpi străini (manevra Heimlich) ............................................................................................ 48
8. Sindromul de dependență: cafea, tutun, alcool, droguri etc. ........................................................... 49
Intoxicații diverse: digestive, respiratorii, cutanate. ................................................................................. 49
Tutunul sau sănătatea?............................................................................................................................... 50
Drogurile ................................................................................................................................................... 67
Intoxicaţii prin inhalare.......................................................................................................................... 67
Toxice care pătrund prin piele............................................................................................................... 68
10. Resuscitarea cardio-respiratorie ......................................................................................................... 69
9. Conduita în traumatismele ţesuturilor moi, articulațiilor şi oaselor ................................................. 72
Traumatismele părţilor moi ................................................................................................................... 72
Traumatisme articulare .......................................................................................................................... 76
Luxaţia ............................................................................................................................................... 76
Entorsa ............................................................................................................................................... 76
Traumatisme osoase .............................................................................................................................. 77
Profilaxia traumatismelor sportive ........................................................................................................ 80
Conduita în hemoragii ............................................................................................................................... 80
Prevenirea accidentelor de circulaţie .................................................................................................... 82
Prevenirea accidentelor casnice. ........................................................................................................... 83
Prevenirea accidentelor de muncă............................................................................................................ 84
Conduita în caz de calamități: seisme, incendii, inundații etc. ................................................................. 84
11. Conduita în stările de pierdere a conştienţei .................................................................................... 104
Lipotimia .............................................................................................................................................. 104
Sincopa ................................................................................................................................................ 104
Starea hipoglicemică ........................................................................................................................... 105
Tetania ................................................................................................................................................. 106
Criza comiţială ..................................................................................................................................... 107
Coma.................................................................................................................................................... 107
Șocul .................................................................................................................................................... 107
12. Psihoigiena individuală și interpersonală (socio-profesională). ........................................................ 109
Prevenirea și controlul agresivității. Tentativa de suicid. Hetero-agresivitatea. Violenţa în familie şi
societate. ................................................................................................................................................. 109
13. Sănătatea reproducerii și a familiei. Planificarea familială. Contracepția......................................... 110
Noţiuni de reproducere umană ................................................................................................................ 110
Planificarea familială ............................................................................................................................... 112
Bibliografie............................................................................................................................................... 113
Anexe Primul ajutor ................................................................................................................................. 114
 Oricum

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...

Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...

Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...

Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...

Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...

Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...

Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...

Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...

Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...

N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Maica Tereza de Calcutta

Argumentum
pentru studenții de la Kinetoterapie și Educație fizică și sport
Gnothi se auton (gr.). Nosce te ipsum (lat.).
(Cunoaște-te pe tine însuți).
Socrate (470-399î.H.)
Fiecare om ar trebui să cunoască noțiuni fundamentale despre propriul corp.
Fiecare om reprezintă o complexă entitate somatică. Suntem ființe raționale,
înțelepte (Homo sapiens sapiens), harnice, muncitoare (Homo faber), capabile să
practicăm și jocuri (Homo ludens), sport. Creatoare, capabile să ne bucurăm de
artă. Ființe educate să ajutăm semenii, solidare. Deocamdată, științele biologice își
păstrează multe taine. Omul are – în continuare – de cercetat și elucidat numeroase
și esențiale fenomene în ceea ce privește propria existență și funcționare.
Propriul corp - beneficiar al autoacțiunii și autoperfecționării.
Porpriul organism - instrument de lucru și acțiune asupra altui organism.
Studenții de la Kinetoterapie și Educație fizică și sport își utilizează propriul corp
ca instrument de lucru. Kinetoterapeuții trebuie să fie ei înșiși în bună condiție
fizică, deoarece desfășoară o activitate cu o componentă fizică importantă. Ei
interacționează somatic cu pacienții lor, trebuie să fie instruiți și capabili să
presteze o activitate ce necesită uneori un efort fizic important. De asemenea,
sportivii, profesorii de educație fizică, antrenorii etc. utilizează propriul corp spre
a-și efectua munca. Sportivii de elită își consacră eforturile progresului măiestriei
și performanței sportive. Ei își perfecționează mecanismele de adaptare la efort și
la solicitări tot mai dificile, în diferite condiții de mediu. Rezultatele muncii lor se
transpun în cucerirea de medalii în confruntarea cu alți performeri. Toate aceste
scopuri și sarcini ale kinetoterapeuților și sportivilor pot fi îndeplinite adecvat dacă
aceștia sunt informați asupra propriilor posibilități și limite, dacă sunt instruiți să
valorifice în mod profitabil propriul potențial biologic. ”Un om informat face cât
doi” – se spune. O analogie modernă poate fi sugestivă: mulți dintre studenți au
sau vor avea mașină și de obicei fiecare posesor de autoturism are idee despre
modul de funcționare a propriei mașini și despre metodele simple de a remedia
unele deficiențe.
Travaliul kinetoterapeutului, profesorului de sport, antrenorului etc. se
consacră organismului unui semen și particularitățile acestuia trebuie să fie
cunoscute.
Studenții de la specializarea Kinetoterapie trebuie să se pregătească să lucreze cu
oameni sănătoși sau bolnavi. Persoanele sănătoase, de diferite vârste, aflate în
stare obișnuită sau în stări fiziologice speciale (de exemplu, femeile pot fi gravide,
lehuze, la menopauză etc.) pot beneficia de kinetoprofilaxie, de metode care să le
mențină sau amelioreze starea generală de sănătate (sanogeneză). Pacienții cu
diferite afecțiuni patologice pot valorifica potențialul terapeutic al mișcării,
exercițiului fizic în cadrul programelor de kinetoterapie. Pentru a fi eficienți,
pentru a alege cele mai bune metode, pentru a nu face rău (Primum non nocere –
lat.... Mai întâi să nu facem rău), kinetoterapeuții vor învăța mai întâi fiziologia.
Studenții de la Educație fizică și sport se vor consacra formării deprinderilor
adecvate la elevi, studenți sau se vor dedica antrenării sportivilor de performanță.
Pentru aceasta este indispensabil ca ei înșiși să fie buni cunoscători ai
organismului uman, să știe care sunt posibilitățile lui de reacție și adaptare.
În acest context, cunoșterea fiziologiei generale a omului reprezintă un element
necesar pentru autoactualizarea propriei persoane a studentului de la
Kinetoterapie, Educație fizică și sport. Autoactualizarea este considerată ca
metodă și scop în sine: atingerea celor mai înalte limite ale propriei persoane,
valorificarea optimă a propriului potențial, obținerea maximum-ului de la viață.
Studenții, precum și cei care vor depinde în viitor de profesionalismul lor sunt
invitați să contribuie la ”devenirea întru ființă” (Constantin Noica, 1909-1987).
Este un mod de a exprima pilda talanților din Noul Testament prin care ni se
propune să valorificăm optimal darurile, talentele primite. Acestea trebuie să fie
prelucrate, muncite, exploatate eficient de fiecare dintre noi și nu trebuie să fie
ignorate, neglijate, ”îngropate”.
Fascinanta evoluție începe de la celulă. Fiecare celulă este un univers
microscopic. Dintr-o singură celulă-ou numită zigot va lua naștere o ființă umană.
Organismul uman este alcătuit din celule. Miliardele de celule din corpul
nostru sunt de o mare varietate de forme și mărimi, sunt diferențiate și
specializate, îndeplinesc extrem de diverse roluri, se află în complexe interrelații
funcționale și datorită lor fiecare ființă reprezintă un unicat biologic. Transmiterea
zestrei genetice de la cei doi părinți se realizează prin intermediul cromozomilor.
Suportul material al informației ereditare este reprezentat de cromatina din nucleul
celulei. În perioadele de diviziune cromatina se constituie în cromozomi. Genele
existente în cromozomi poartă informația ereditară care ne face pe fiecare dintre
noi unic în univers.
 1. Ce este sănătatea? Ce înseamnă educaţia.
Profilaxia.
Igiena – domeniu de interes general (mediu, aer, apă,
alimentaţie etc).
Ce este şi cine acordă primul ajutor?
Implicarea profesorului de educaţie fizică, sportivului,
kinetoterapeutului, specialistului BFKT.

Sănătatea este definită de OMS: stare de optimum bio-psiho-social.

„Stare în care toate funcţiile fiziologice, mentale şi emoţionale sunt normale”
(Rusu V.). Normalitatea este greu de delimitat şi uneori se apreciază statistic
(neuitând de limitele statisticii).
Sănătatea nu echivalează întotdeauna cu absenţa suferinţei, infirmităţii sau
disconfortului etc.
Definiţia subliniază laturile lui Homo sapiens:
- biologică,
- psihică,
- socială.
Definiţia nu include dimensiunea spirituală, sufletească a omului (exemple de
neîmplinire sufletească, deşi în rest e OK).
„Sănătatea depinde de echilibrul între alimente și activitatea fizică. Pentru
prelungirea vieții, omul are nevoie de gimnastică echilibrată, aer proaspăt și
plimbare” a scris părintele medicinii, Hipocrate din Kos (Grecia) care a trăit în
secolul al IV-lea î.H. (427-356 î.H.).
Boala apare atunci când survin perturbări ale oricărei laturi din cele 3 (4)
menţionate.
Din punct de vedere informațional, „viața este o insulă de ordine în oceanul imens
al dezordinii entropice” (Schrodinger, 1969, cartea What is life?). Omul este privit
ca un sistem complex, deschis, integral, dinamic, non-liniar, cu multiple variabile,
cu memorie, cu mari posibilități de autoreglare și adaptative. Prin complexe și fine
mecanisme organismul își păstrează homeostazia = „constanța mediului intern”
(Claude Bernard, părintele fiziologiei). Între organism și mediul extern se
realizează în mod permanent schimburi de substanțe, energie și informații.
Educaţia – activitate specific umană prin care se informează, instruiește o
persoană sau un grup de persoane în legătură cu noi aspecte ale realităţii în scopul
formării de noi deprinderi cu rol adaptativ. Se asigură progresul individual şi al
societăţii.
„Singurul mod rezonabil de a educa este acela de a fi pildă de urmat și de a nu
deveni exemplu ce trebuie evitat” (Albert Einstein, 1934). Puterea exemplului
evită și riscul demagogiei.
Homo faber construieşte, repară, fabrică ceva şi transformă mediul înconjurător
(uneori îl distruge). Sensul acţiunii omului poate fi pozitiv (constructiv) sau
negativ (perturbator, distructiv). Calitatea educaţiei depinde de priceperea
educatorului, dar şi de receptivitatea discipolului. Ideal fiind ca studentul să-şi
depăşească magistrul. Să nu se uite: Docendo discimus („înveţi şi tu învăţând pe
alţii”, deci profesorul nu stă pe loc, ci progresează şi el...).
O veche metaforă ce subliniază importanţa educaţiei: dacă dai un peşte
cuiva, faci o faptă de caritate. Dacă îl înveţi să pescuiască, atunci îi asiguri
existenţa.
Lucrurile sunt mai complicate. Evoluţia individului şi a speciei se
desfăşoară în limite clare. Zestrea genetică determină ce se va dezvolta din zygot
(celula-ou). „Ce se naşte din pisică, şoareci prinde”.
Raporturile dintre educaţie şi genetică: dacă şlefuieşti o piatră de râu, va fi o
piatră lustruită; dacă şlefuieşti un diamant – devine briliant.
Deci, devenirea unei fiinţe este rezultatul interacţiunii dintre ereditate
şi mediul înconjurător!
De fapt, educaţia pentru sănătate îşi propune să sensibilizeze populaţia să
preţuiască și sa cultive sănătatea, aceasta având atributul (ca şi fericirea) că nu este
remarcată decât după ce s-a pierdut. Sanogeneza, generarea sănătăţii, menţinerea
ei – sunt conduite înţelepte care trebuie să fie cultivate. Reprezintă atitudini ce
trebuie cunoscute şi deprinse de la fragede vârste şi practicate toată viaţa. Se
constituie obiceiuri sănătoase, utile organismului uman şi societăţii. Sunt
adevărate reflexe condiţionate, stereotipuri dinamice.
Deviza facultăţii merită să fie aplicată: Mens sana in corpore sano! (poet
roman, Decimus Junius Juvenal, 60-140 d.H.).
În provincii chineze în care se practică medicina tradiţională orientală medicul este
plătit de comunitate dacă este toată lumea sănătoasă şi este penalizat dacă se
îmbolnăveşte cineva. În acele regiuni se recunoaşte supremaţia prevenirii bolii. Nu
este de dorit să aştepţi instalarea bolii ca abia apoi să lupţi cu ea, încercând s-o
tratezi.
„Este mai uşor să previi decât să tratezi”. Aceasta este profilaxia:
„ansamblu de mijloace destinate prevenirii apariţiei, propagării sau agravării
bolilor” (a garanta, de la gr. pro = înainte şi phylaxis = protecţie). Poate fi directă,
imediată: antiseptice aplicate pe o rană, serul antirabic după o muşcătură de câine,
serul antitetanic după o plagă ce a venit în contact cu pământul etc. Profilaxia
poate fi indirectă când vizează creşterea rezistenţei individuale. Poate fi
încrucişată: s-a observat că a crescut rezistenţa la infecţii la sportivii bine
antrenaţi.
Profilaxia se consideră primară dacă previne apariţia bolii. Nu trebuie
pierdută din vedere sănătatea progenitorilor și profilaxia produsului de concepție
în timpul vieții intrauterine.
Profilaxia secundară îşi propune să prevină apariţia complicaţiilor după
ce boala este deja instalată.

Igiena
Igiena este „ştiinţa conservării, respectării şi ameliorării regulilor şi metodelor de
prezervare a sănătăţii”, etimologic provenind de la grecescul hygieinon = sănătate.
Are mai multe domenii: igiena comunală, industrială, alimentară, mentală, şcolară
etc.

2. Primul ajutor. Ce este, cine il acorda. Principii.

Implicarea specialistilor de la FEFS.

Primul ajutor = ajutor medical acordat de o persoană care nu are o funcţie

medicală, dar care a fost instruită, de obicei, în cadrul grupelor sanitare de Cruce
Roşie. Este oportun şi pe deplin justificat ca profesorul de sport şi antrenorul să fie
bine instruiţi pentru a şti cum să procedeze corect în situaţii ce pun în pericol
sănătatea şi integritatea elevilor, studenţilor etc. Riscul de traumatisme este cel
mai mare, dar se pot ivi multiple alte situaţii neprevăzute în care prezenţa de spirit
şi instruirea profesorului să fie salutare. Kinetoterapeutul, cu atât mai mult, se
întâlneşte mai ales cu bolnavi, de aceea o bună cunoaştere a patologiei şi a
conduitei optime ce se impune sunt salutare.
Este esenţial ca ei să ştie ce se cuvine, având grijă să nu facă mai mult rău
prin intervenţia lor. Primum nil nocere...(deinde salutare).
Este oportun să fie vigilenţi şi să identifice eventualii factori de risc,
eliminându-i la timp, ex: o elevă nu va alerga cu pantofi cu toc (risc de entorsă);
nu va pleca iarna la munte cu elevi fără echipament adecvat sezonului.
Kinetoterapeutul să ştie ce boli asociate mai are pacientul lui şi ce terapie
primeşte. Ex: să aibă spray-ul antiastmatic, Nitroglicerina de pus sub limbă dacă
pacientul are angor pectoris (angină pectorală).
Exemplu: ce faceţi dacă un elev sau un coleg îşi pierde starea de conştienţă,
se zbate (tremură spasmodic) şi eventual face spume la gură? Ce credeţi că s-a
întâmplat?

Principiile de bază în acordarea primului ajutor

În toate cazurile de acordare a primului ajutor, este important să se:
- asigure locul accidentului;
- ia măsurile de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
- stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată;
- acţioneze corespunzător când persoana accidentată sau bolnavă este lipsită de
cunoştinţă; aline durerea; stabilească priorităţile.

Asigurarea locului accidentului

Personalul de prim ajutor trebuie, în primul rând, să asigure securitatea persoanei
accidentate, a celor din jur, cât şi a lui însuşi. De fapt, aceasta înseamnă scoaterea
persoanei accidentate din zona în care a avut loc accidentul, dacă există pericol de
incendiu, explozie etc.
PREVENIREA AGRAVĂRII SITUAŢIEI
– Pentru a preveni agravarea traumatismelor sau a bolii, personalul de prim ajutor
trebuie să examineze accidentatul/accidentaţii. Salvatorul va trebui să evalueze
situaţia şi să înţeleagă cauzele care au provocat-o. Tratamentul stabilit a se aplica
în urma acestei evaluări nu trebuie să contribuie la agravarea situaţiei. Urmează
câteva exemple asupra modului în care personalul de prim ajutor trebuie să
gândească şi să acţioneze pentru a preveni agravarea situaţiei în timpul
tratamentului.
– Pentru a preveni sufocarea, aşezaţi persoana care şi-a pierdut cunoştinţa în
poziţie laterală, stabilă.
– Hemoragia trebuie să fie oprită rapid, pentru a preveni pierderea inutilă a
sângelui. În cazul simptomelor şi indiciilor de oase fracturate, personalul de prim
ajutor va lua măsurile necesare pentru prevenirea agravării fracturii şi a perforării
pielii de către oasele fracturate.
– Când temperatura aerului este scăzută, trebuie să se prevină scăderea inutilă a
temperaturii corpului.
STABILIREA CONTACTULUI CU PERSOANA BOLNAVĂ SAU
ACCIDENTATĂ

Cel ce acordă primul ajutor nu trebuie să se lase constrâns de spectatorii prezenţi

în a acorda asistenţă inutilă sau exagerată. Totodată, nici nu trebuie să evite
acordarea ajutorului de teama că face ceva greşit.
Prima examinare trebuie să evidenţieze posibilele traumatisme fizice ale victimei.
Adeseori, aceste lucru este dificil, datorită stării psihice a accidentatului.
Gândurile îi sunt haotice şi se concentrează cu greu asupra celor spuse de
personalul de prim ajutor.
Purtaţi-vă calm, hotărât şi cu încredere. În situaţii concrete, este recomandabil să
acţionaţi în următorul mod:
- în timpul examinării, ţineţi în mâna dumneavoastră mâna accidentatului, pentru
a stabili un contact fizic. Aşezaţi mâna cealaltă pe pieptul sau pe abdomenul
acestuia, când îl întrebaţi dacă are dureri în zona respectivă. Aceasta îi dă
posibilitatea să urmărească mai uşor examinarea efectuată de personalul de prim
ajutor sau să dea răspunsuri clare;
- personalul de prim ajutor trebuie să dovedească o atitudine optimistă şi, în primul
rând, să-şi exprime încrederea că deţine controlul asupra situaţiei, iar persoana în
dificultate va beneficia în curând de ajutor;
- din consideraţie faţă de celelalte persoane afectate şi pentru a apăra
accidentatul de încordare excesivă, în anumite situaţii, este de dorit ca acesta să fie
protejat faţă de mediul înconjurător. În această situaţie, cei mai mulţi accidentaţi
au nevoie de un contact apropiat, de cineva care să-i ţină de mână, să-i asculte.
INTERVENŢIA ÎN CAZUL ÎN CARE O PERSOANĂ ESTE LIPSITĂ DE
CONȘTIENȚĂ
În această situaţie, viteza cu care se acţionează este de cea mai mare importanţă.
Examinarea şi tratamentul trebuie să fie efectuate rapid. Pentru ca ajutorul acordat
să fie eficient, în primul rând trebuie efectuată o evaluare a semnelor, a indiciilor
clare care demonstrează lipsa de cunoştinţă. Acest lucru se realizează numai prin
studiu şi pregătire.
AMELIORAREA DURERII
Durerile pot fi ameliorate prin aplicarea de bandaje, prin imobilizare şi printr-o
transportare corespunzătoare.

PRIORITĂŢI
În cazul în care există mai multe persoane accidentate, este important să stabilim
priorităţile, astfel încât primul ajutor să se acorde cu prioritate persoanei celei mai
grav accidentate. Poate fi dificil de stabilit o linie corectă de priorităţi, deoarece,
câteodată, cei care prezintă cele mai evidente traumatisme nu sunt neapărat şi cel
mai grav accidentaţi.
De asemenea, nici cei care atrag cel mai tare atenţia prin ţipete sau plânsete nu
sunt întotdeauna cel mai grav afectaţi.
PENTRU A EVALUA GRADUL DE AFECTARE
1. Vorbiţi cu accidentatul!
– Care este starea de conştienţă – pacientul este conştient, coerent, confuz, obosit,
inconştient? – Are accidentatul dureri? Unde? – Işi poate mişca accidentatul
mâinile şi picioarele?
2. Observaţi accidentatul!
– Există semne de leziuni externe?
– Semnele externe dau vreun indiciu asupra gradului şi tipului traumatismului?
– Accidentatul respiră? Cum este respiraţia? Normală? Greoaie (cu bolboroseli şi
gemete)?
– Care este culoarea feţei?
3. Atingeţi accidentatul!
– Palpaţi pulsul la încheietura mâinii sau la gât. Este accelerat?
– Cum este pielea? Rece? Lipicioasă şi umedă?
– Examinaţi corpul accidentatului şi verificaţi dacă sunt semne de fracturi.
4. Evaluaţi!
– Sunt ameninţate funcţiile majore ale vieţii
– starea de conştienţă, respiraţia, circulaţia sângelui?
5. Stabiliţi priorităţile!
- Cine necesită tratament pentru salvarea vieţii?
- Cine mai poate aştepta?

MĂSURI DE AUTOPROTECŢIE
Cei care acordă primul ajutor vin în contact direct cu persoane rănite, intoxicate
sau care pot suferi de o boală transmisibilă. Ca atare, sunt necesare măsuri de
autoprotecţie pentru cel care intervine.
De aceea:
- La persoanele otrăvite cu substanţe toxice pulverizate: se va spăla bine cu apă
curată faţa acestora, înainte de a executa manevrele de respiraţie artificială.
- La persoanele intoxicate cu gaze într-o încăpere închisă: înainte de a se acorda
primul ajutor, vom chema personalul de specialitate, pentru a scoate victimele din
mediul toxic. Prevenirea contaminări cu boli transmisibile prin sânge (ex. hepatita
B şi SIDA):
- La manevra de respiraţie artificială: teoretic, singurul risc poate să îl constituie
sângele din gura victimei. Se aplică un material filtrant pe faţa accidentatului.
- La oprirea hemoragiei: teoretic, singurul risc este numai dacă cel care acordă
primul ajutor are răni.
În acest caz:
- îşi va pansa rănile;
- dacă accidentatul sângerează şi este inconştinet, se va apăsa pe zona hemoragică,
utilizând un strat gros de ţesătură sau se va face compresie cu mâna
acoperită de un material impermeabil, pentru a se evita contactul cu sângele
victimei;
- după îngrijirea unui accidentat, spălaţi-vă cu grijă mâinile cu apă şi săpun!

PRINCIPII

1. PRIMUM NON NOCERE.

2. SIGURANTA SALVATORULUI.

Transportul unui accidentat

Transportul înseamnă oricare dintre modalităţile prin care putem deplasa o

persoană traumatizată sau bolnavă. Metodele de transport depind de tipul
accidentării şi de mijloacele materiale de care dispunem. Înainte ca o persoană
accidentată să fie transportată, trebuie să reflectăm asupra câtorva aspecte.
ACCIDENTATUL TREBUIE TRANSPORTAT ÎNAINTE DE TRATAMENT?
Trebuie evitată transportarea sau mişcarea inutilă a victimei; cu toate acestea, o
mişcare minimă poate fi necesară pentru a se face o evaluare corectă a situaţiei,
înainte de acordarea primului ajutor. Dacă există pericolul de explozie, incendiu,
gaze, avalanşe, persoana accidentată trebuie scoasă din zona respectivă, într-un loc
în care să se afle în siguranţă.
CE TRAUMATISME A SUFERIT VICTIMA?
Înainte de a transporta accidentatul, el trebuie examinat pentru a i se evalua gradul
şi natura trumatismelor suferite; ele vor stabili ordinea urgenţelor, în raport cu
transportul.
Acest lucru este important mai ales în cazurile cu mai mulţi accidentaţi.
MĂSURI ÎN VEDEREA TRANSPORTĂRII
După ce accidentatul a fost examinat şi traumatismele evaluate, el trebuie pregătit
pentru a fi transportat. Tratamentul necesar la locul accidentului depinde de
situaţie. Dacă o persoană şi-a fracturat piciorul, iar ambulanţa este pe drum, nu
mai este nevoie să punem piciorul în atelă. Tratamentul se limitează la sprijinirea
piciorului în timpul transportului la spital. Dacă transportul este de durată şi dificil
(cum este, de exemplu, în cazul folosirii schiurilor ca targă), se acţionează
diferenţiat. Fractura trebuie să fie fixată în atelă, cu mare grijă, iar corpul bine
înfăşuat şi legat, în siguranţă, de targa din schiuri.
ALEGEREA METODEI DE TRANSPORT
Dacă aveţi la îndemână mai multe posibilităţi de transport, două aspecte vă vor
ajuta să o alegeţi pe cea mai indicată. Natura accidentului. Traumatismele grave
(victimele cu tulburări circulatorii sau respiratorii) trebuie transportate rapid la
spital sau, dacă este prea mare distanţa, la cel mai apropiat cabinet medical. În
cazul unui traumatism al gâtului, capului sau spatelui, transportarea trebuie să se
facă cu cea mai mare grijă. Tratamentul în timpul transportului, Viaţa celor mai
multe persoane accidentate depinde şi de tratamentul acordat în timpul
transportării. Poate este nevoie să se continue primul ajutor acordat anterior sau
poate trebuie să se aplice un nou tratament. Este, deci, necesară o pregătire
specială a personalului care asigură transportul şi, totodată, trebuie să se respecte
norme speciale de transport.

3. Sănătatea planetei. Ecologia. Rsursele naturale. Factorii de mediu

influențează sănătatea.
- oikos = casă; logos = ştiinţă.
Ecologia, în mare, se poate referi la sănătatea planetei, a mediului înconjurător.
Def: Ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi
mediul înconjurător.
Există şi o ecologie umană ce studiază raporturile dintre populaţie - producţie -
poluare.

Sănătatea şi mediul ambiant

Aerul, apa şi solul – elementele mediului nostru ambiant – au un rol important în

asigurarea stării de sănătate. În cazul în care capacitatea de primenire şi
autopurificare nu este depăşită, atunci ele se detaşează de poluanţi, pe care îi
reintroduc în circuitul materiei în natură. Când capacitatea lor de purificare este
depăşită, apar poluări intense, masive sau chiar degradări complete ale mediului,
cu efecte deosebit de grave asupra oamenilor. Alături de apă şi hrană, aerul
atmosferic este unul dintre factorii care întreţin viaţa pe planeta noastră. Prin
poluarea aerului, înţelegem prezenţa unor substanţe străine de compoziţia lui
normală sau a unor variaţii importante în proporţia, intensitatea şi concentrarea
constituienţilor săi, capabile de a provoca un efect dăunător asupra organismului.
Principalele surse de poluare a aerului sunt întreprinderile industriale, vehiculele
cu motor, centralele termo-electrice, instalaţiile industriale de încălzire care
folosesc cărbuni sau produse de petrol, diverse activităţi comerciale, comunale sau
agricole (depozitarea şi incinerarea deşeurilor).
În ultimele decenii, poluarea apelor a devenit o mare problemă, de apă fiind legată
însăşi existenţa şi dezvoltarea întregului sistem biologic. Aceasta, ca urmare a
creşterii enorme a volumului de reziduuri şi a extremei diversificări a poluanţilor,
alături de apariţia unor noi poluanţi, produşi de sinteză a chimiei moderne
(detergenţi, pesticide, radioizotopi, hidrocarburi ş.a.), greu biodegradabili sau care
nu sunt supuşi proceselor de autopurificare. Şi poluarea solului cunoaşte o creştere
deosebită. Ea este cauzată de reziduuri menajere şi industriale, de infestarea
terenurilor cu diverse reziduuri organice animale sau cu produse chimice de
sinteză, în scopul fertilizării sau a combaterii dăunătorilor. Efectul unor asemenea
fapte este important pentru sănătatea lor, a familiei şi colectivităţii în care trăiesc.
Se spune – şi nu fără temei – că oamenii nu pot fi mai sănătoşi decât mediul în
care trăiesc. Orice atingere a echilibrului mediului ambiant reprezintă, deci, o
atingere asupra sănătăţii oamenilor.
De cele mai multe ori, când se afirmă acest adevăr, se are în vedere problema
poluării sau a distrugerii mediului la nivel planetar: distrugerea stratului de ozon,
defrişarea pădurilor, arderea unor imense suprafeţe împădurite, poluarea mărilor şi
oceanelor, deversarea unor importante cantităţi de substanţe toxice în marile fluvii
care brăzdează continentele, depozitarea reziduurilor nucleare etc. Se uită, adesea,
că poluarea începe însă chiar în mediul nostru de viaţă: prin distrugerea parcurilor,
a spaţiilor verzi din jurul blocurilor, prin depozitarea la întâmplare a gunoaielor,
prin aruncarea deşeurilor în plină stradă sau chiar la şcoală. Oprirea poluării
mediului înconjurător trebuie să fie sprijinită de toţi oamenii şi chiar de copii.
Aceştia pot contribui la curăţenia clasei, a şcolii, a casei şi cartierului, la plantarea
de pomi şi flori, la îngrijirea spaţiilor verzi. Nu uitaţi: fiecare om are mediul pe
care îl merită!

Resursele naturale
Călirea organismului cu ajutorul factorilor naturali creşte rezistenţa la noxe fizice
şi chimice. Călirea organismului se face când persoana este sănătoasă.
Factorii naturali:
1) AERUL
- să fie curat;
- aerul: - liber;
- în încăperi;
- compoziţie: O2- 20-21%; N- 70%; alte gaze.
2) APA
- igiena personală;
- efectul terapeutic al apei marine – climat helio-marin (de la soare avem
UV, apa de mare e bogată în electroliţi şi există o interacţiune foarte
complexă cu pielea şi mucoasa respiratorie);
- thalasoterapie (val);
3) SOARELE
 - UV în cantitate modestă are au rol pozitiv; determină sinteza de vitamina
D, din provitaminele D din piele (rahitismul apare ca urmare a lipsei de
vitamina D- întârziere a creşterii osoase şi deformări osoase: deformări
ale încheieturilor, mătănii costale, coaste evazate).
- !!! la toţi sugarii din România, timp de un an, se administrează
suplimentar vitamina D, zilnic.
- Expunere igienică şi adecvată la razele soarelui (fără orele: 10:30-15:30,
în perioada prânzului IR produc arsuri);
- Expunere gradată, progresivă a suprafeţei corpului;
- Efecte pozitive: - creşte circulaţia în piele;
- poate vindeca boli: rahitism, psoriazis, eczeme, alergii;
- efecte negative: - expunerea prelungită – melanom = cancer de piele;
- nu se face plajă în caz de: TB activă, boli infecto-
contagioase, cancer, unele boli neuropsihice (climatul marin este excitant);
 hemoptizie= hemoragie din căile respiratorii inferioare.
Resursele naturale sunt şi la nivelul solului: vegetaţia (aur verde).
Resursele naturale- sub sol- zăcăminte (de petrol, gaze naturale, cărbune,
metale).

Camera (habitatul)

- iluminatul – natural
- artificial (UV nu trec prin sticlă);
- aerisirea;
- curăţenie zilnică în cameră;
- temperatura aprox 20◦C;
- cât mai puţin mobilier, saltele, covoare, cărţi;
- praful domestic conţine acarieni (microorganisme – soluţii acaricide).

Comunitatea
- oraş: maşini, gaze de eşapament, praf;
- sat;
 - împrejurimile localităţii- problema gunoiului;
- mijloacele de transport în comun.

4. Relaţia cu factorii de mediu

1. Frigul
Degerătura = leziune locală dată de frig, fără să scadă temperatura corpului.
Are 3 grade:
- Gr.I- pielea este palidă, rece, cu sensibilitate scăzută (spasm
vascular);
- Gr.II- apare eritem, edem, bule (veziculă cu lichid);
- Gr.III- eritem, edem, apare şi necroza;
Recomandări:
- încălzirea lentă a zonei afectate (baie cu apă din ce în ce mai caldă);
- pansamente sterile;
- dacă sunt bule sau vezicule – profilaxia tetanosului;
- se dau medicamente vasodilatatoare;
- zonele necrozate se îndepărtează, mergând până la amputaţie segmentară.
Degerături
Degerăturile pot apărea chiar la temperaturi de zero grade. O temperatură moderat
scăzută, combinată cu umezeală şi vânt, este deseori mai periculoasă decât
temperatura scăzută fără vânt, pentru că umezeala şi vântul sporesc pierderea
căldurii prin piele. Degerăturile locale se împart în: degerături superficiale şi
degerături profunde.
Degerătura superficială se limitează la zona pielii. Cele mai afectate sunt degetele
de la mâini şi picioare, urechile, nasul, obrajii. Degeratul are senzaţia de
furnicături ale pielii, urmată de o durere moderată. Apoi, pe piele, apar pete albe.
Degerătura profundă nu se limitează numai la piele, ci intersează şi muşchii şi
oasele. În acest caz, pielea devine albă, tare, rece, insensibilă şi imobilă pe
planurile profunde.
PRIMUL AJUTOR
Degerăturile superficiale trebuie să fie tratate cât se poate de rapid. Pielea degerată
se poate încălzi în contact cu pielea cu temperatură normală: degetele se pun la
subsuoară, bărbia şi urechile se aşează în palme, iar picioarele lângă abdomenul
persoanei care acordă primul ajutor. Menţineţi contactul cu pielea caldă până când
pielea îşi recapătă culoarea, sensibilitatea şi consistenţa. Degerăturile profunde nu
trebuie tratate pe loc. Cel afectat trebuie transportat într-un loc unde i se poate
aplica tratamentul necesar. Până atunci, protejaţi porţiunea degerată de
traumatisme şi presiuni; scoateţi victima din vânt şi frig; nu bandajaţi degerătura;
nu masaţi, înfăşuraţi-l în haine călduroase şi transportaţi-l la spital.

Hipotermia = dacă scade temperatura corpului sub 35◦C. Apare risc de moarte
subită, sub 26 - 30◦C (mai ales prin fibrilaţie ventriculară);
Condiţii:
- etiologia hipotermiei este frigul;
- condiţii favorizante: - inconştient
- dacă se află în apă rece;
- dacă a consumat băuturi alcoolice;
- risc la bătrâni;
- leziuni cerebrale;
- boli endocrine,
- boli ce se însoţesc de senzaţii de frigulozitate: hipotiroidia,
insuficienţa hipofizară (boala Addison), insuficienţa glandei suprarenale.
Stadiile hipotermiei:
- Gr.I – temperatura corpului peste 34◦C- tremor, dureri, cresc tensiunea şi pulsul,
pielea e palidă şi rece;
- Gr.II – 27-34◦C- somnolenţă şi comă, scad tensiunea şi pulsul (hipotensiune şi
bradicardie), scad reflexele şi glicemia;
- Gr.III – comă şi moarte aparentă (comă - suspendarea stării de conştienţă; nu se
mai simte pulsul, respiraţie scăzută, reflexe abolite, apare midriaza-mărirea
pupilei).
Recomandări:
- nu se face încălzirea prea rapid, ci reîncălzirea lentă; cresc cam cu un grad pe
oră;
- reîncălzirea pasivă (la o temperatură mai mare decât cea în care a stat);
- reîncălzirea activă (într-o baie pe care o reîncălzesc treptat; perfuzii calde);
- reanimarea cardio-respiratorie cu sau fără defibrilare, masaj cardiac.

2. Căldura

Insolaţia – ca urmare a involuntarei (imprudentei) expuneri la soare

- depinde de tipul de piele;
- IR dau arsuri (capul să fie acoperit la amiază);
Simptome:
- cefalee;
- ameţeli;
- astenie = lipsă de putere;
Recomandări:
- persoana să stea cu capul puţin mai ridicat, înfăşurat în prosoape reci;
- hidratare; odihnă.
Insolaţia
Cea mai obişnuită formă de insolaţie este cauzată de expunerea prelungită la soare.
Insolaţia apare mai des la militari sau la muncitorii care lucrează în arşiţa soarelui
sau în unităţile industriale cu temperaturi înalte şi la persoanele care stau prea mult
la plajă. În cazul unei insolaţii, temperatura corpului depăşeşte 40 grade C. Este o
situaţie gravă, trebuie să se acţioneze rapid, altfel se poate ajunge la deces.
SIMPTOME
Semnele instalării insolaţiei pot apărea pe neaşteptate. Ele constau în ameţeală,
sete, dureri de cap, dezorientare, comportament apatic, greaţă, contracţii
musculare, pierderea cunoştinţei, febră.
PRIMUL AJUTOR
– Scăderea temperaturii corpului celui în cauză, prin aducerea lui la umblă şi
stropirea cu apă rece.
– Administrarea de lichide nealcoolizate persoanelor conştiente.
– Transportarea la spital, pentru control.

Șoc caloric = expunere prelungită la soare;

- apar vărsături, tulburări respiratorii, sincopă (suspendarea stării de conştienţă);
- în prima etapă se intensifică reflexele osteotendinoase.
Recomandări:
- aplicaţii cu apă rece;
- aer ventilat;
- doctorii fac tratamentul şocului şi edemului cerebral;
Arsura = tulburare locală;
- arsura extinsă determină boala de arsură cu multiple modificări fiziopatologice;
Se apreciază 2 parametri: - suprafaţa;
- profunzimea;
Există o tipologizare - gradele arsurilor:
- Gr.I- eritem, edem, durere; se vindecă fără cicatrice;
- Gr.II- cu bule, se vindecă fără cicatrice;
- Gr.III- paloare, cu bule şi lasă cicatrice;
- Gr.IV- pielea este albă sau cu pete cenuşii şi cu necroză – fără durere (grav).
Complicaţiile arsurii:
- şoc;
- insuficienţă renală acută;
- ulcerul (de stres);
- bronhopneumonia.
Recomandări:
- apă rece de la robinet, lăsată să curgă 10 minute pe zona arsă (împiedică re-
arsura);
- se aplică imediat albuş de ou (gr. I, II);
- se hidratează persoana – administrare intravenoasă;
- se fac analize;
- se combate durerea – antalgice (!!! Nu intramuscular);
- se combate anxietatea;
 - profilaxia tetanosului;
- se monitorizează tensiunea, pulsul, temperatura;
- se dă alimentaţie hipercalorică;
- se face profilaxia infecţiei prin izolarea pacientului şi lucru
steril;
- în cazul necrozei se excizează ţesutul mort (imediat ori după a 7-a zi, când s-a
delimitat zona de necroză).
Arsuri
Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni prin arsuri sunt: accidente
casnice (apă fierbinte, ceai, cafea, grăsimi); incendiile; accidentele de muncă;
accidentele de maşină, barcă, avion; accidentele provocate prin electrocutare.
Gravitatea arsurilor se măsoară în trei grade:
- arsurile de gradul I sunt leziuni superficiale; pielea este roşie, uscată şi dureroasă
(asemănătore arsurilor obişnuite provocate de soare.
- arsurile de gradul II conduc la leziuni mai profunde, dar care nu ajung la
straturile cele mai joase ale pielii. Tegumentele afectate sunt roşii şi dureroase. Pe
aceste zone se formează băşici umplute cu un lichid ce conţine plasmă, care se
scurge în afara vaselor mici de sânge. În cazul arsurilor prin opărire, se produce o
combinaţie între arsurile de gradul I şi cele de gradul II.
- arsurile de gradul III: aici, leziunea pătrunde şi mai adânc, străbătând toate
straturile pielii. Aceste arsuri provoacă răni sau carbonizează suprafaţa arsă. Un
accident la bucătărie, spre exemplu, prin opărire cu un lichid clocotit poate
produce chiar leziuni de gradul III.
PRIMUL AJUTOR
– Primul lucru ce trebuie făcut este răcirea imediată a zonei arse, cu apă rece, timp
de până la o jumătate de oră sau până când, îndepărtând apa de pe zona arsă,
durerile nu se mai simt. Prin răcirea locului, se previne şi pătrunderea mai adâncă
a arsurii în ţesuturile pielii. Îmbrăcămintea arsă de pe piele nu trebuie îndepărtată
decât în cazul în care ea arde înăbuşit.
– Faza următoare o constituie bandajarea suprafeţei arse. Folosiţi comprese sterile,
cearceafuri sau prosoape curate.
– Mai trebuie prevenită întreruperea circulaţiei, care survine, de obicei, când
suprafaţa pielii este arsă în proporţie mai mare de 20%. (Determinarea gradului de
întindere a unei arsuri se poate aprecia astfel: suprafaţa unei mâini reprezintă
cca.1% din suprafaţa întregului corp; un braţ – 9 %; un picior – 18 %; abdomenul
şi toracele – 18 %, iar spatele tot cca. 18 %).
De asemenea, trebuie supravegheată şi respiraţia, căci accidentaţii arşi pot inhala
aer foarte cald sau gaze otrăvitoare. Tratamentul final pentru cei cu arsuri de
gradul II şi IIIn trebuie făcut la spital. Deci, atenţie la transport!

Conduita în caz de înec

Primul ajutor în inec
Victima trebuie scoasă cât mai repede din apă, după care se efectuează manevre de
evacuare a apei din plămâni: răsturnată cu faţa în jos, victima este prinsă de
salvator de abdomen, cu mâinile făcute chingă, ridicată de la sol, cu capul în jos şi
scuturată de câteva ori, până ce apa se scurge afară. După această manevră,
victima este culcată pe sol, pe burtă, cu faţa întoarsă într-o parte şi se curăţă gura şi
nările de eventuali corpi străini. Dacă accidentatul nu respiră, îl aşezăm în poziţia
cunoscută (faţa în sus, capul flectat pe spate) şi începem manevrele de resuscitare
respiratorie; dacă nu are nici puls, efectuăm şi manevrele de resuscitare cardiacă.
Victima trebuie transportată de urgenţă la spital.

Moartea apare ca urmare a lipsei de oxigen, prin asfixie.

Toleranţa la hipoxie se prelungeşte în caz de hipotermie.
Etiologie şi Patogenie
-în apele dulci se produce hipervolemie,hemoliză şi fibrilaţie ventriculară;
-în apa sărată se produce hipovolemie,hemoconcentratie,edem pulmonar acut;
-înec secundar - persoana face o sincopă sau o criză comiţiala;
-înec „uscat” - la 20% din înecaţi se produce laringospasm reflex.

Clinic
- pierderea conştienţei;
 - cianoză;
- apnee/horcăit cu spumă hemoragică la nas, gură.
Conduită de urgenţă
SIGURANŢA SALVATORULUI
- eliberarea căilor respiratorii prin drenaj de postură, capul întors într-o parte;
- aspiraţie;
- resuscitare cardio-respiratorie dacă nu are puls şi mişcări respiratorii;
- ventilaţie mecanică;
- îndepărtarea hainelor pentru combaterea hipotermiei.

Conduita în caz de electrocutare

Cauze
- contactul cu un obiect prin care trece curent electric;
- trăsnet.
Tablou clinic
Se produc leziuni ale SNC, aparatului cardio-vascular, arsuri şi necroze tisulare.
- marca de intrare şi ieşire a curentului electric;
- spasme musculare - duc la moarte subită;
- anxietate, angoasă;
- paralizie (motorie) tranzitorie a membrului afectat;
- cataractă,
- şi modificări la ECG (tardiv).
Conduită:
- se întrerupe curentul electric; SIGURANŢA SALVATORULUI;
- echipament de protecţie;
- în primele 3 minute dacă se aplică respiraţie artificială şi masaj cardiac extern -
73% şanse de supravieţuire;
- după 4 minute - 14%;
- alcalinizare (1-2 linguriţe bicarbonat de Na/1 cană apă);
- se evită stimulentele în primele ore după şoc;
- în caz de supravieţuire – toaletă arsurilor şi necrozelor.
 Pot să apară COMPLICAŢII:
- hemoragii,
- acidoze (pH=7,4),
- insuficienţă renală.
ARSURI PRIN ELECTROCUTARE
Tipuri de arsuri
– Arsuri prin contact. Sunt localizate, de obicei, pe braţe şi picioare (părţi ale
corpului ce vin în contact direct cu firele electrice).
– Arsuri în formă de arc. Sunt cauzate de o scânteie produsă între două fire
electrice. Este suficient ca o persoană să se afle în zona în care se produce
scânteia, pentru ca vătămarea să se producă. Într-un spaţiu deschis, scânteia este
superficială, dar într-un spaţiu închis, ea va fi explozivă, iar urmările foarte
serioase. Un copil poate suferi un şoc electric care-i poate determina oprirea
respiraţiei şi a inimii.
– Combinaţia contact-arc. Se poate produce dacă o persoană în contact cu
pământul vine în contact cu o altă persoană, în momentul în cre aceasta suferă un
şoc electric.
PRIMUL AJUTOR
1. Scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric trebuie făcută rapid. Dacă
accidentul a fost produs de curent de joasă tensiune, este mai uşor, căci puteţi
scoate victima fără a vă pune propria viaţă în pericol, trăgând-o de haine. În cazul
curentului de înaltă tensiune, acţiunea este periculoasă pentru persoana salvatoare.
Excepţie face cazul când persoana care acordă primul ajutor poate ajunge la sursa
principală de direct şi o poate întrerupe.
2. Stingerea incendiului. Când persoana accidentată are hainele în flăcări, acestea
trebuie stinse fie cu apă, fie acoperind accidentatul cu o pătură. Nu aruncaţi apă
peste instalaţiile electrice, până nu a fost întreruptă alimentarea la curentul electric.
3. Reanimarea. Dacă accidentatul nu are puls şi nu respiră, îi faceţi respiraţie
artificială (gură la gură) şi masaj cardiac.
4. Scăderea rapidă a temperaturii corpului. În acest scop, se foloseşte apa rece.
Procedeul trebuie să continue circa 30 de minute.
5. Bandajarea. Plăgile din arsura prin electrocutare sunt curate şi trebuie doar
protejate împotriva infectării. Se vor aplica comprese curate, prosoape,
cearceafuri.
6. Transportul la spital este absolut necesar, căci oprirea inimi poate surveni subit,
chiar la câteva ore de la producerea accidentului.

Răul de mişcare (kinetoza)

Răul de mare, avion, masina = kinetoza. Clinic:

- paloare
- transpiraţii
- salivaţie
- greţuri, vărsături.
Conduită:
- înclinarea scaunului cât mai spre spate;
- exerciţii de respiraţie,
- fixarea sau apăsarea capului pe pernă sau tetieră;
- ochii închişi sau
- fixarea cu privirea a unui obiect etc.
Tratament:
- ghimbir,
- „meridianul stomacului”,
- Metoclopramid, antiemetice;
- calmante;
- antihistaminice etc.

Sindromul de decompresiune bruscă (boală de cheson)

- scafandri
- în zborul la mare altitudine
Tabloul clinic - variabil.

- bule de azot care se formează - mărimea, frecvenţa şi locul lor.

 Simptome:
- prurit;
- senzaţie de arsură pe tegumente;
- arsură retrosternala;
- tuse;
- dureri în jurul marilor articulaţii;
- scotom scintilant (“stele verzi”);
- parestezii / disestezii (tulburări ale sensibilităţii) etc.
Semne:
- pete palide sau cianotice pe piele;
- cianoză;
- şoc, comă;
- paralizii.
Tratament:
- profilactic - adâncimea şi durata scufundării la scafandri să fie urmate de
decompresiune / revenire treptată!
- la aviatori în ascensiune – denitrogenarea (scoaterea N din aerul inspirat);
- recompresiunea.

5. Igiena persoanei. Stil de viață sănătos. Igiena la locul de

muncă.

Igiena individuală este acea parte a igienei care stabileşte regulile ce trebuie
respectate pentru menţinerea sănătăţii corporale.
Igiena corporală cuprinde:

- o igiena corpului;
- o igiena îmbrăcămintei.

IGIENA CORPULUI
Este condiţia esenţială pentru păstrarea sănătăţii organismului şi se realizează prin
menţinerea curăţeniei pielii, a părului, a unghiilor.
a) igiena pielii
Funcţiile pielii sunt multiple şi cu rol deosebit în asigurarea stgării de sănătate a
organismului: reglarea emperaturii corpului, secreţie, excreţie, funcţie respiratorie
şi organ de simţ. O piele murdară împiedică funcţiile respiratorii şi de excreţie,
favorizează apariţia bolilor de piele, inclusiv a infecţiilor. Toate acestea pot fi
prevenite prin spălarea pielii cu apă caldă şi săpun. Pentru spălare, se recomandă şi
folosirea buretelui care, prin acţiunea sa mecanică, ajută la îndepărtarea
impurităţilor de pe piele. După spălare, corpul va fi şters cu un prosop curat.
Buretele şi prosopul sunt obiecte de utilizare strict individuală şi se recomandă să
nu fie folosite cu alţi membri de familie. Baia generală se va face o dată pe
săptămână. În afară de baia generală, se recomandă curăţenia parţială, deoarece
anumite zone ale corpului trebuie spălate des: faţa, mâinile, urechile, nasul,
organele genitale, picioarele. În ceea ce priveşte igiena mâinilor, spălarea acestora
se va face cu apă şi săpun, obligatoriu înainte de masă şi după folosirea toaletei.
Aceasta se impune ca o regulă de igienă elementară.
Astfel, se preîntâmpină îmbolnăvire şprin boli cu transmisie digestivă, din care
hepatita acută virală de tip A şi bolile diareice acute sunt cele mai importante.
b) igiena părului şi a unghiilor
Spălarea părului se face cel puţin o dată pe săptămână, cu apă caldă şi şampon. Se
piaptănă zilnic. Unghiile trebuie menţinute şi ele într-o permanentă stare de
curăţenie. Se taie o dată pe săptămână: unghiile scurte nu favorizază depozitrea
sub ele a murdăriei şi a microbilor. Se vor spăla cu ajutorul periuţei de unghii, cu
apă şi săpun.
c) igiena îmbrăcămintei şi a încălţămintei
Îmbrăcămintea şi încălţămintea au rol în protejarea corpului împotriva factorilor
de mediu. Pentru a-şi îndeplini rolul, trebuie să aibă anumite calităţi: să fie rele
conducătoare de căldură, dar permeabile pentru aer, să fie curate, adaptate
dimensiunilor corpului, vârstei, activităţii şi anotimpului. Lenjeria de corp trebuie
schimbată şi spăltă cât mai des, pentru că se murdăreşte în contact cu secreţiile
pielii, în interior şi cu praf şi alte impurităţi din mediul extern, la exterior.
PREVENIREA CARIEI DENTARE
Dintele, format dintr-o parte vizibilă – coroana – şi o parte invizibilă, implantată în
maxilar – rădăcina – este alcătuit dintr-un ţesut dur şi un ţesut moala. Partea dură
cuprinde din exterior către interiorul dintelui smalţul şi dentina la coroană şi
cemenul, care îmbracă rădăcina. În interiorul părţii dure se găseşte o cavitate
formată din camera pulpară şi canalele radiculare, care conţin terminaţiile
nervoase. Caria dentară este un proces prin care se produce, treptat, erodarea
ţesuturilor dentare dure, prin distrugerea cărora se deschide, în final, camera
pulpară. La acest nivel, prin acumularea resturilor alimentare, se produce infecţia,
asociată cu durere, determinată de iritarea terminaţiilor nervoase de la nivelul
dintelui:
a) caria simplă este cea care afectează numai structurile dentare dure;
b) caria complicată este cea care afectează atât structurile dentare dure, cât şi
structura pulpară. Prevenirea cariei dentare cuprinde o serie de reguli, prin
respectarea cărora se asigură starea de sănătate a dinţilor, creşterea rezistenţei
ţesuturilor dentare, combaterea acţiunii factorilor de agresiune cu potenţial
cariogen: microorganisme şi alimentaţie neraţională. Măsurile care trebuie luate
sunt de două feluri: generale şi locale.
Măsurile generale sunt: o alimentaţie raţională, echilibrată, cu evitarea consumului
excesiv de dulciuri (acestea din urmă se recomandă a fi consumate mai ales sub
formă de fructe, miere). Măsurile locale sunt: periajul dentar, urmat de clătitul
energic, cu multă apă, a gurii. Periajul dentar are eficienţă maximă dacă este
efectuat corect: pe grupuri de dinţi, vertical, începând dinspre gingii înspre
marginea incizală, pentru a curăţa bine atât dinţii, cât şi spaţiile inter-dentare şi
pentru a stimula circulaţia sanguină a mucoasei. Clătitul gurii completează eficient
periajul. E bine să ne spălăm pe dinţi după fiecare masă. Anual, indiferent dacă
avem sau nu probleme, trebuie să ne prezentăm la mediul stomatolog, pentru că
numai astfel pot fi depistate eventualele carii simple, care, tratate la timp, nu mai
evoluează.
Igiena și ergonomia camerei de locuit, a şcolii, a locului de muncă, a
laboratorului
IGIENA CAMEREI DE LOCUIT
Elevul, alături de ceilalţi membri ai familiei, trebuie să cunoască regulile ce
trebuiesc respectate pentru a trăi într-o locuinţă sănătoasă. Pentru ca o cameră să
fie considerată igienică, aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie
bine aerisită. Proporţia de oxigen din aer trebuie să fie de 20%. Scăderea cantităţii
de oxigen din aer, încărcarea lui cu alte gaze (bioxidul de carbon, de exemplu) fac
ca respiraţia să nu mai decurgă în condiţii optime, sângele să nu se mai încarce cu
suficient oxigen, munca tuturor organelor fiind astfel tulburată: scade randamentul
la învăţătură, apar dureri de cap, ameţeli, greaţă, oboseală. Vara, ferestrele se pot
ţine deschise permanent. Iarna, aerisirea se va face de mai multe ori pe zi, timp de
15-20 minute, în special dimineaţa; - să existe o temperatură optimă. Temperatura
optimă pentru o cameră de locuit este de 18-20 º C – şi să fie bine luminată.
Lumina naturală este cea mai bună pentru vedere. Pentru aceasta, este necesar ca
ferestrele să fie curate, pentru că astfel razele soarelui pătrund mai uşor. Perdelele
trebuie să fie confecţionate din matereiale subţiri, de culoare deschisă, pentru a
lăsa lumina să pătrundă în cameră. Lumina artificială este utilizată seara. La masa
de lucru, se poate folosi o lampă de masă, aşezată în aşa fel, încât lumina să cadă
din stânga, pentru a nu umbri caietul sau cartea. Când lumina vine din dreapta sau
din spate, caietul sau cartea stau în umbră şi efortul la care sunt supuşi ochii este
foarte mare.
IGIENA ŞCOLII, A CLASEI ŞI A LABORATORULUI
Localul şcolii trebuie să îndeplinească anumite condiţii de igienă, având în vedere
că aici elevul îşi petrece aproape jumătate din timpul său zilnic. Acesta conţine, în
afara încăperilor destinare orelor de curs, birouri, săli de gimnastică, săli pentru
laboratoare, vestiare, grupuri sanitare. Sala de curs (clasa) este încăperea în care
elevul îşi petrece majoritatea timpului la şcoală. Băncile trebuie să fie astfel
aşezate încât lumina să vină din stânga. Ele sunt construite din lemn sau alt
material lustruit, pentru a fi uşor spălate şi şterse de praf. Pupitrul trebuie să aibă o
înclinaţie de 15-20 grade şi să fie încăpător, pentru a cuprinde cărţile şi caietele.
Elevul trebuie să aibă o poziţie corectă în bancă, menţinând dreaptă coloana
vertebrală (spatele). Vor fi corectate tulburările de vedere.
Clasa trebuie să fie aerisită. Vara, ferestrele se vor ţine permanent deschise, iar
iarna se vor deschide, pentru aerisire, în fiecare pauză. Dacă nu se face acest lucru,
aerul este poluat, creşte gradul de umiditate, se măreşte cantitatea de praf şi, odată
cu aceasta, cantitate de microbi. Iluminatul clasei este asigurat, în primul rând,
prin lumina naturală care pătrunde prin ferestre. Pereţii vor fi vopsiţi în alb. La
citit şi scris, elevul trebuie să stea drept, numai capul va fi puţin înclinat în aşa fel
ca distanţa dintre carte şi ochi să fie de 30-35 cm. Laboratoarele sunt spaţii special
amenajate, cu dotare specială, în funcţie de destinaţie: fizică, chimie, biologie etc.
În cadrul orelor de curs care se desfăşoară în laborator, elevii vor respecta cu
stricteţe recomandările cadrelor didactice: nu vor manevra aparate sau substanţe
decât sub îndrumarea şi supravegherea acestora, existând un risc ridicat de
accidentare.

Regimul de activitate şi odihnă al elevului, studentului

Regimul de activitate şi odihnă, în decurs de 24 de ore, are un rol deosebit pentru
funcţionarea normală fizică şi neuropsihică, pentru educarea disciplinei şi a
caracterului.
Este, astfel, necesar să se asigure un regim de învăţătură şi odihnă ritmic, cu ore
fixe de masă, culcare, trezire. Durata regimului zilnic de activitate trebuie să fie de
3-4 ore pentru elevii din clasa I; de 4 ore pentru elevii din clasele II-IV; de 4-5 ore
pentru clasa a V-a şi de 5-6 ore pentru elevii din clasele VI-XII.
În organizarea activităţii în afară de clasă şi extraşcolară, trebuie să se respecte 5
jumătăţi de zi libere pentru studiu individual şi alte activităţi. În organizarea
activităţii de pregătire a lecţiilor acasă trebuie să ţinem seama de numărul de ore
necesar efectuării temelor şi învăţării lecţiilor şi de distribuţia acestor ore în
momentele cele mai favorabile ale zilei, pentru obţinerea unui randament maxim şi
anume între orele 9 şi 11 înainte de masă şi între 16 şi 18 după-masă. Pentru
prevenirea apariţiei şi instalării oboselii, este necesară alternarea perioadelor de
activitate cu cele de odihnă. Odihna şcolarilor se realizează în pauzele dintre lecţii,
în pauzele dintre orele de pregătire a lecţiilor, în timpul liber (odihna activă) şi sub
formă de somn. Timpul liber ala elevilor trebuie folosit pentru activităţi cât mai
variate, care să cuprindă lecturi, audiţii muzicale, vizionări de programe specifice
la televizor, spectacole, activităţi sportive. Ziua de duminică este bine să fie
folosită ca zi de odihnă. De asemenea, un rol important pentru odihna copiilor şi
recuperarea capacităţii de muncă îl au vacanţele, în care încetează sau diminuă
munca şcolară, aceasta fiind înlocuită cu jocuri, treburi gospodăreşti, lecturi
distractive, vizionări de spectacole sau muzee.
În vacanţe, elevii pot să facă excursii sau să meargă în tabere la munte sau la
mare, în care aceştia să profite din plin de factorii naturali de călire: aer, apă,
soare, exerciţii fizice şi jocuri sportive. Cea mai importantă formă de odihnă este
somnul în timpul nopţii. Prin somn, întregul organism şi, mai ales, sistemul
nervos, se reface. Numărul de ore de somn trebuie să fie cu atât mai crescut, cu cât
vârsta este mai mică. Astfel, în timp ce elevii de 7 ani au nevoie de 12 ore de
somn, elevii de 8-10 ani de 11 ore, cei de 11-12 ani de 10 ore, iar elevii mai mari
de 9 ore, faţă de 8 ore la vârsta adultă. Pentru ca somnul să fie un factor pozitiv în
promovarea sănătăţii elevului, este necesar să se respecte întotdeauna aceeaşi oră
atât la culcare, cât şi la sculare, creându-se astfel deprinderea de adormire şi trezire
uşoară, precum şi respectarea aceluiaşi loc de culcare.

Prevenirea accidentelor în activitatea şcolară

Accidentele se pot produce oricând şi oriunde: la şcoală, pe stradă, acasă. Printre
cauzele de accidente în şcoală se numără îmbulzeala elevilor la intrarea şi ieşirea
din şcoală, clasă, alergatul pe scări, coborârea treptelor în fugă, aruncarea cu
diverse obiecte: ghiozdane, pietre, beţe, căţăratul în copaci, pe ziduri, pe garduri.
În toate aceste cazuri, se pot produce zgârieturi, cucuie, luxaţii, fracturi, răni grave
la cap, la ochi, arsuri etc.
Pentru prevenirea acestor accidente, este necesară disciplina, respectarea anumitor
reguli:
- se va evita îmbulzeala la intrarea şi ieşirea din clasă;
- nu se va alerga în clase, pe culoare, pe scări;
- se va evita căţărarea pe arbori, garduri, ziduri, ferestre;
- se va evita jocul cu fire electrice, prize sau becuri;
- se va evita apropierea de animale care pot răni prin muşcare, împungere etc.
Copilul care a suferit un accident va primi primul ajutor de la elevii-membri ai
echipajelor de prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”, după care va fi văzut de un cadru
medical calificat.

Educaţia Fizică, Sportul Şi Turismul

Educaţia fizică şi sportul trebuie să se integreze armonios în succesiunea zilnică şi

săptămânală a programului elevilor, fiind folosite alături de factorii naturali –
aerul, apa, soarele – în vederea călirii organismului. Exerciţiile fizice şi jocurile
sportive influenţează favorabil întregul organism prin dezvoltarea de deprinderi
motorii. Ele determină o poziţie corectă a corpului, cresc rezistenţa organismului,
capacitatea de efort muscular şi intelectual, favorizează dezvoltarea somatică,
realizează o adaptare mai bună faţă de condiţiile de viaţă.
În şcoli se recomandă gimnastica de înviorare, practicată dimineaţa, cu o durată de
5-10 minute. În cursul orelor de educaţie fizică, se urmăreşte, de către profesorii
de specialitate, îmbunătăţirea coordonării mişcărilor, intensificarea funcţiilor
pulmonare şi cardiace prin exerciţii de mers pe loc, alergare, sărituri, exerciţii de
echilibru, exerciţii ale trunchiului, braţelor şi membrelor inferiore. De asemenea,
elevilor li se pot recomanda diverse activităţi sportive, individuale sau de echipă,
cum sunt atletismul, voleiul, baschetul, tenisul, înotul, ciclismul, patinajul sau
schiul. La sfârşit de săptămână sau în vacanţe se recomandă excursii. Schimbarea
mediului are un efect benefic, de stimulare a proceselor de refacere, determinând o
creştere în înălţime şi greutate, ameliorarea capacităţii la eforturi fizice sau
psihice, creşterea rezistenţei organismului faţă de diverse îmbolnăviri, în special
faţă de cele de natură infecţioasă.

Înțepăturile de insecte (albine, viespi, căpușe etc.)

ÎNŢEPĂTURI DE INSECTE ŞI MUŞCĂTURI DE ŞARPE VENINOS

Semne generale: vărsături, contracţii musculare, tremurături, greutate în respiraţie.
Primul ajutor:
- pungă cu gheaţă pe locul înţepăturii/muşcăturii;
- supravegheaţi victima pentru a observa dacă prezintă semne de întrerupere a
circulaţiei sângelui sau de sufocare;
- transportaţi-o de urgenţă la spital.

Simptome şi semne:
- durere,
- arsură,
- eritem,
- edem,
- prurit.
Poate apărea şocul anafilactic (ANAFILAXIE). Tratament - adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon.
În cazuri mai puţin grave - se scoate acul;
- comprese reci (amoniac/apa - 1:5);
- comprese alcoolizate;
- soluţii şi unguente anti-pruriginoase;
- antihistaminice (antialergice).

Muşcăturile de şerpi, vipere

Veninul se răspândeşte în funcţie de:- specia şarpelui,

- locul muşcăturii,
- cantitatea resorbita,
- efortul fizic după muşcătură;
- muşcătura de viperă - 2-4 înţepături mari ale dinţilor veninoşi şi 2 şiruri de
înţepături mai mici ale dinţilor neveninosi.
Modificări locale și generale:
-greţuri, vărsături;
-diaree sanguinolenta;
 -multiple hemoragii;
-icter;
-strabism;
-febră;
-dispnee, hTA,convulsii,delir.
Moartea poate surveni prin paralizie respiratorie sau comă asfixică.
Tratament:
-imobilizare;
-aplicarea de garou lat la locul muşcăturii pentru a opri circulaţia limfatica;
-incizii liniare de 5mm adâncime peste fiecare marcă a muşcăturii; se face
sucţiune cu pompă sau ventuză improvizată-30 min apoi câte 15 min la 1-2 ore;
-în primele 30 min-excizia muşcăturii cu termocauter sau cuţit înroşit în foc;
-pungă cu gheaţă;
-injectare în jurul muşcăturii de permanganat de K;
-igiena locală;
-ser antiviperin;
-menţinerea respiraţiei;
-nu se administrează alcool sau opiacee (deprimă centrul respirator);
-ser antitetanic, antibiotice;
-tratamentul şocului şi al sindromului hemolitic.

Muşcături de animale

Primul ajutor:
- plaga muşcată se bandajează;
- dacă aceasta sângerează, opriţi hemoragia.
Persoana muşcată se va prezenta obligatoriu şi cât mai repede la medic. Acesta va
stabili tratamentul. Plăgile muşcate prezintă riscul transmiterii tetanosului, turbării
(rabiei) de la animalul bolnav la om. Rabia este o boală infecţioasă netratabilă,
mortală. Se poate evita îmbolnăvirea numai prin vaccinare antirabică, efectuată din
timp şi corect pentru plăgile muşcate, considerate ca posibil infectate cu virusul
rabiei.
 6. Prevenirea bolilor contagioase (transmisibile): venerice, cu transmitere
prin sânge, aeriană, fecal-orală etc.
Bolile contagioase sunt bolile care se pot transmite în anumite condiţii de la o
persoană bolnavă la una sănătoasă. Ele mai sunt numite, de aceea, şi boli
transmisibile.
Se întâlnesc, de asemenea, şi boli transmisibile de la un animal bolnav la om.
După poarta de intrare în organism, bolile transmisibile se clasifică astfel:
1. Boli transmisibile pe calea aerului.
2. Boli transmisibile pe cale digestivă.
3. Boli transmisibile cu poartă de intrare pielea şi mucoasele.
1. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALEA AERULUI
Toate aceste boli au ca poartă de intrare nasul şi gâtul. Eliminarea microbilor se
face prin secreţiile din nas, gât şi spută. Contagiunea se realizează direct, de regulă
de la bolnavi sau purtători sănătoşi, la omul sănătos. Principalele boli care se
transmit pe calea aerului sunt: cele eruptive, la care apare pe piele o erupţie
caracteristică (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela); gripa, guturaiul, difteria, tusea
convulsivă, parotidita epidemică (oreionul).
Pentru a ne feri de bolile contagioase cu transmitere aerogenă, trebuie să luăm
următoarele măsuri:
- evitarea contactului cu bolnavii;
- folosirea batistei de către oricine tuşeşte şi strănută;
- nu se vor folosi în comun obiecte ca: batistă, prosoape, rufărie;
- încăperile de locuit, clasele vor fi bine aerisite şi curăţate în fiecare anotimp;
- evitrea aglomeraţiilor, mai ales în săli închise, în special în perioada epidemiilor;
- respectarea strictă a recomandărilor de vaccinare;
- respectarea strictă a recomandărilor medicului în ceea ce priveşte izolarea la
domiciliu a bolnavilor cu boli transmisibile.
2. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALE DIGESTIVĂ
Acestea sunt boli care au drept poartă de intrare tubul digestiv. Eliminarea
microbilor se face prin lichidul de vărsătură, materii fecale, iar contaminarea se
face direct de la acestea sau prin orice obiect contaminat. Principalele boli care fac
parte din această grupă sunt: dizenteria, holera, febra tifoidă, toxiinfecţiile
alimentare, poliomielita, hepatita acută virală de tip A.
Pentru a ne oferi de contaminare prin boli contagioase pe cale digestivă, este
necesar să respectăm, în principal, următoarele reguli:
- să consumăm apă numai din surse cu apă potabilă;
- să împiedicăm contaminarea alimentelor şi să evităm consumul de alimente
contaminate. Alimentele se vor păstra în vase curate, în locuri răcoroase, nu vom
consuma fructe şi legume crude, nespălate;
- nu vom folosi în comun tacâmuri, veselă;
- vom respecta strict recomandările de internare/izolare la domiciliu, în caz de
boală transmisibilă.

O categorie aparte de boli cu transmitere digestivă o constituie parazitozele

intestinale: boli provocate de paraziţi intestinali.
Ascaridioza – frecventă mai ales la copii, provocată de viermi intestinali, numiţi
ascarizi sau limbrici.
Oxiuraza – dată de viermi mici, care au aspectul unui fir de aţă, numiţi oxiuri.
Teniaza – dată de viermi intestinali turtiţi, asemănători unei panglici, numiţi tenii.
Giardioza – dată de un parazit numit giardia sau lamblia. Pentru toate parazitozele
intestinale, căile de transmitere şi mijlocele de prevenire sunt aceleaşi ca şi pentru
bolile infecţioase transmise pe cale digestivă.
Trichineloza este, de asemenea, o parazitoză intestinală provocată de un vierme
mic, ale cărui larve se fixează în fibra musculară. Sursa de infecţie o constituie
porcul, în a cărui carne se pot găsi fixate larve de trichină.
Mijloacele de prevenire – evitarea consumului de carne de porc neverificată în
laboratoarele sanitar-veterinare.
3. BOLILE TRANSMISIBILE PE CALE CUTANATĂ
Sunt boli care au ca poartă de intrare pielea şi mucoasele, în cazul în care acestea
prezintă răni. Principalele boli care fac parte din această categorie sunt: tetanosul,
infecţii ale pielii cu diferiţi microbi. Pentru a ne feri de asemenea infecţii, vom
respecta următoarele reguli: - se vor dezinfecta şi pansa rănile, respectând,
totodată, regulile de igienă personală.

Donarea de sânge. Sângele, grupele de sânge, transfuzia de sânge.

Sângele este un lichid de culoare roşie, prin intermediul căruia organismul se

hrăneşte, se apără şi, tot prin el, elimină deşeurile rezultate în urma diverselor
procese metabolice. El circulă prin vase speciale, numite vase de sânge: artere,
capilare, vene. Corpul unui adult conţine 5-6 litri de sânge. Rolul elementelor
figurate. Globulele roşii conţin un pigment bogat în fier: hemoglobina, prin care
acestea captează oxigenul din aerul inspirat, la nivelul plămânului, îl distribuie
celulelor, preia de la acestea bioxidul de carbon provenit din arderile celulare şi îl
elimină la nivel pulmonar. Fiecare milimetru cub de sânge conţine 4-5 milioane de
globule roşii. Globulele albe au rol în apărarea organismului. În caz de infecţii,
numărul lor creşte. În mod normal, numărul lor se situează la 7.000-8.000 /mm
cub. Plachetele sanguine intervin în cazul rupturii unui vas de sânge;
ele se adună în zona ruptă şi formează un dop, contribuind, astfel, la oprirea
hemoragiei.
Ele joacă un rol important şi în coagularea sângelui, alături de alţi factori ai
coagulării care intră în compoziţia plasmei. Plasma este un lichid gălbui,
translucid, care transportă elementele figurate ale sângelui, substanţe nutritive,
indispensabile celulelor, deşeurile preluate de la acestea, pe care le elimină din
organism, prin intermediul anumitor organe.
Constituienţii plasmei sunt, în principal: - apa, care constituie 60 % din volumul
său;
- proteinele plasmatice: albumina, globulinele – cu rol lşi în coagularea sângelui.
În afară de acestea, în plasmă se mai întâlnesc: săruri minerale, vitamine, glucoză,
grăsimi, hormoni şi deşeuri ale organismului.
Grupele de sânge. Transfuzia de sânge.
Fiecare persoană are o anumită grupă sanguină. Nu vom întâlni în nici un caz o
persoană care să aibă mai multe grupe de sânge. Grupele de sânge sunt în număr
de patru: O (I), A (II), B (III), AB (IV). Factorul Rhesus (Rh) este factorul care, pe
lângă grupa sanguină, are rol important în transfuzia de sânge. Se estimează că el
este prezent în sângele a 85% dintre fiinţele umane. Persoanele care îl au se
numesc Rh+, iar cele care nu îl au Rh-. Transfuzia de sânge este actul medical prin
care unei persoane care are nevoie de sânge i se administrează, pe cale
intravenoasă, o anumită cantitate de sânge provenită de la o altă persoană, care se
numeşte donatoare. Transfuzia de sânge modernă cuprinde şi autotransfuzia: tipul
de transfuzie în care primitorul este şi donator.
Transfuzia de sânge nu se face la întâmplare; se ţine cont, în primul rînd, de grupa
de sânge şi de factorul Rh al primitorului. Ţinând cont de grupa de sânge,
transfuzia se face astfel: Grupa O – se numeşte „donator universal”, poate dona
sânge oricărei persoane,
indiferent de grupa sanguină. În schimb, nu poate primi sânge decât de grupă O.
Grupa A – poate dona sânge pentru persoane cu grupa A sau AB, poate primi
sânge de la grupa A sau O. Grupa B – poate dona sânge pentru grupele B şi AB,
poate primi de la B sau O.
Grupa AB – se mai numeşte „primitor universal”, pentru că primeşte sânge de la
toate grupele, dasr nu poate da decât pentru AB. În nici un caz nu se va omite şi
testarea factorului Rh în sângele recoltat şi în cel al primitorului. Nu se va
transfuza niciodată sânge Rh+ unei persoane Rh- sau Rh- unei persoane Rh+.
Precizăm că, acum, transfuzia de sânge care se practică este aceea care respectă
grupul şi Rh-ul primitorului: izogrup, izoRh + acelaşi grup, acelaşi Rh.

Donarea onorifică de sânge (voluntară şi neremunerată)

Donarea şi transfuzia de sânge se desfăşoară în ţara noastră în baza „Legii privind
donarea de sânge, utilizarea terapeutică a sângelui uman”, în care se menţionează
că:
„donarea de sânge se face în scop terapeutic, este menită să contribuie la ocrotirea
sănătăţii populaţiei şi este un gest umanitar benevol, neremunert şi anonim”.
„Donarea de sânge se face numai de la persoane care au vârsta cuprinsă între 18 şi
65 de ani şi care, în urma unui examen medical atent, nu prezintă risc pentru boli
de orice natură, transmisibile prin sânge”. „Persoanele donatoare de sânge în
scopuri terapeutice sunt declarate donatori onorifici de sânge ai României”.
„Recoltarea de sânge, ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau
morală asupra unei persoane, esteinterzisă”. „Cantitatea de sânge recoltată la o
donare este de 5-7 mililitri pe kilogram corp
greutate donator, dar nu va depăşi 450 mililitri la o recoltare”.
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România sprijină unităţile sanitare
înactivitatea de recrutare a donatorilor şi de stimulare a donării de sânge. În
concordanţă cuPrincipiile sale fundamentale, acordă un sprijin permanent şi lipsit
de compromisuri, respectând conceptul de donare voluntară şi neremunerată.
Donarea de sânge voluntară şi neremunerată este forma de donare considerată cea
mai sigură, atât pentru securittea donatorului, cât şi pentru cea a primitorului.
Donarea de sânge voluntară şi neremunerată este un act prin care o persoană
sănătoasă oferă cu generozitate o parte din sângele său pentru a veni în sprijinul
semenilor în suferinţă şi nu pentru a obţine anumite avantaje materiale. Persoanele
cu probleme economice sunt, deseori, tentate să doneze sânge pentru a obţine
anumite avantaje materiale, cu care să-şi acopere o parte din nevoile lor şi atunci
pot să ascundă anumite boli pe care le-au avut şi care pot pune în pericol, uneori,
nu numai sănătatea primitorului, ci chiar pe a donatorului însuşi.

7. Igiena alimentatiei.
Masuri de urgenta in: intoxicatii, varsaturi, diaree,
deshidratare.

Bolile apar in functie de ceea ce ingeram si de felul cum mancam:

-substante chimice aplicate pe plante-pesticide,ierbicide,insecticide,ingrasaminte
chimice;
-alimente modificate genetic;
-conservanti chimici;
-tratarea termica;
-microundele;
-congelarea;
-(paraziti, fungi, bacterii, virusuri) microbi.
Cum mancam-cat mai natural,pastrand pe cat posibil valoarea nutritiva a
alimentelor;
Toxiinfectiile alimentare=datorate alimentelor alterate, toxine bacteriene,
ciupercilor necomestibile;
-simptomele apar la intervale variabile - 1/2 h - câteva ore;
-greturi, varsaturi, diaree, dureri abdominale;
-se trateaza simptomele;
-nu se iau antibiotice;
-in caz de melena nu se da immodium;
Intoxicatiile acute exogene:-individuale,colective;
-intentionate,involuntare,suicidare;
-pot aparea pe cale-
- digestiva (ingerarea de substante toxice),
- cutanata,
- respiratorie (inhalarea de gaze toxice).
Primul ajutor in intoxicatiile digestive:
-provocarea de varsaturi, prin stimularea faringelui;
-ingerarea de apa calda cu sare sau mustar;
-spalatura gastrica;
!!!nu se fac spalaturi gastrice in caz de ingerare de substante caustice,petrol,lacuri
alchidice;
-se dau purgative;
-substante care sa inactiveze sau sa blocheze toxicul;
-diuretice sau chiar dializa;
-administrarea de antitoxice generale (carbune medicinal, solutii de lapte, oua,
albumina in intoxicatii cu metale grele);
OTRĂVIRI, INTOXICAŢII
Semne generale care ne orientează spre otrăvire: - persoană fără cunoştinţă;
crampe abdominale, greaţă; plante otrăvitoare, medicamente, cutii cu toxic lângă
victimă; miros de gaz într-o cameră cu una sau mai multe persoane lipsite, mai
mult sau mai puţin, de cunoştinţă.
Trebuie să acţionăm rapid. Primul ajutor trebuie acordat corect. Transportul la
spital se face rapid. Pentru a acţiona corect, trebuie să se cunoască natura
toxicului.
Otrava poate pătrunde în organism pe următoarele căi:
- gură (prin înghiţire);
- plămân (prin inhalare);
- piele (prin absorbţie).
TOXICE PRIN ÎNGHIŢIRE
Plante, ciuperci:
- provocaţi vărsătura, dacă victima este conştientă (salvatorul introduce 2 degete în
gura victimei, până la baza limbii şi le mişcă uşor, până cînd aceasta începe să
vomite);
- apoi, daţi-i să bea multă apă;
- aşezaţi-o în poziţie laterală stabilă; dacă nu respiră, nu are puls, efectuaţi
manevrele de resuscitare.
Sodă caustică, acizi, petrol: Apar leziuni grave în gură, gât, esofag, stomac:
- nu provocaţi vărsătura;
- aplicaţi comprese reci la gât; aşezaţi victima în poziţie laterală stabilă;
- transportaţi-o rapid la spital, sub supraveghere.

Primul ajutor in caz de varsaturi si diaree:

Pot produce deshidratari severe, mai ales la copilul mic.
Se recomanda:-regim alimentar de crutare:
-ceaiuri neindulcite.

Aspirare de corpi străini (manevra Heimlich)

Primul ajutor în aspirarea de corpi străini = dezobstrucția căilor aeriene
superioare
-poate aparea asfixia daca un corp strain blocheaza laringele;
-sufocarea in somn prin regurgitatia sucului gastric;
-pot fi corpi straini organici (alimente) sau anorganici (lucrari dentare etc.);
Prim ajutor - manevra Heimlich.

8. Sindromul de dependență: cafea, tutun, alcool, droguri

etc.
Intoxicații diverse: digestive, respiratorii, cutanate.

Intoxicatia produsa de cofeina:

-agitatie, palpitatii; parestezii, crampe musculare ;
-creste FC si TA;
-dispnee;
-tulburari digestive si nervoase.
Prim ajutor:-spalaturi gastrice precoce;
-lapte, carbune medicinal;
-sedative, Calciu, Magneziu, vitamine.

Intoxicatia cu nicotina:
-cefalee, ameteli, paloare;
-greturi, transpiratie;
-tremor, HTA;
-convulsii, moarte.
Intoxicatiile produse de droguri:
Se manifesta prin-stare de agitatie, facies vultuos, midriaza, HTA, creste FC;
-tulburari respiratorii, halucinatii, stare de inhibitie, convulsii.
Alte intoxicatii:
-produse de detergenti, insecticide (DDT ramane neurotoxic și peste 8 ani);
Intoxicatia acuta cu alcool etilic:
-apare stare de ebrietate, coma, moarte;
Se manifesta prin:-logoree, stare euforica;
 -greturi, varsaturi, somnolenta, delir;
-incontinenta urinara si de materii fecale.
Prim ajutor:-spalatura gastrica (apa cu bicarbonat de Na in primele 2 h);
-vitamina B6;
-inhalare de amoniac;
-respiratie artificiala in caz de stop respirator;
-perfuzii cu glucoza si vit.B1;
Nu se dau stimulente sau sedative ale SNC.
Alcoolul – un pericol!
Un consum exagerat nu înseamnă neapărat o cantitate mare de alcool băută odată.
El poate consta şi din cantităţi moderate, dar consumate zilnic, determinând aşa-
numitul alcoolism cronic. Dacă acest obicei este început din copilărie sau tinereţe,
efectele dezastruoase bio-psiho-sociale apar precoce, mai ales la persoanele care
sunt şi fumătoare, studii de specialitate demonstrând că alcoolul şi factorii nocivi
din ţigaretă se potenţează reciproc. În special tinerii trebuie să înţeleagă foarte bine
că abuzul de alcool, pe lângă efectul degradant social pe care-l poate determina,
constituie o cauză sigură şi durabilă de deteriorare a organismului, în special la
nivelul sistemului nervos (central şi periferic), al aparatului cardiovascular şi
digestiv.
Efectele nocive ale alcoolismului sunt: tulburări neuro-psihice, tulburări
cardiovasculare, afecţiuni hepatice, care merg până la ciroză, ulcere gastro-
duodenale şi unele forme de cancer, circa 10% din mortalitatea neoplazică fiind
legată de consumul de alcool.

Tutunul sau sănătatea?

În fiecare minut, 5 persoane mor pentru „plăcerea de a fuma”. E bine de ştiut că

fumul de ţigară conţine peste 4.000 de substanţe, dintre care 1.200 sunt bine
identificate. Toate acestea se pot grupa în mai multe categorii, fiecare din ele cu
efecte nocive specifice: 1. Nicotina, alcaloid toxic, este principala substanţă care
induce dependenţa faţă de fumat; totodată, prin acţiunea ei toxică, produce
vasoconstricţie arterială, creşterea grăsimilor din sânge şi modificarea vâscozităţii
sângelui, favorizând, în acest fel, apariţia unor boli cardiovasculare grave, cum
este ateroscleroza. Fumatul creşte riscul de ateroscleroză de 3-4 ori, iar al
arteriopatiilor membrelor inferioare de 38 de ori faţă de nefumători. Tensiunea
arterială creşte cu 5-10 mmHg, iar colesterolul cu 60-80 mg% la persoanele care
fumează un pachet de ţigări pe zi. 2. Oxidul de carbon compromite oxigenarea
organismului fumătorului. 3. Substanţe iritante (fenoli, acizi organici,
benzochinone, acid cianhidric etc.), care reduc apărarea naturală a aparatului
respoirtor. Fumatul intervine astfel hotărâtor în geneza bolilor cronice ale
aparatului respirator (viroze pulmonare, bronşită cronică, emfizem etc.) şi anume
în aproape 75% din cazuri. 5. Gudroane şi agenţi cancerigeni (hidrocarburi
aromatice policilice, unele „direct cancerigene”, altele „în colaborare”). S-a
demonstrat clinic şi experimental că fumatul este cauza principală a cancerului
bronhopulmonar. Astfel, 89% din bolnavii de cancer pulmonar provin dintre
fumătorii care consumă 1-2 pachete de ţigări pe zi.

Impactul dramatic al fumatului asupra sanatatii.

II.2.1. Date epidemiologice. Fumatul este un drog. Este un drog prin faptul ca induce
dependenta si afecteaza grav starea de sanatate a fumatorului. Tigara contine peste 4000 de
compusi dintre care cel putin 50 sunt cancerigeni (6). Spre deosebire de drogurile legalizate
fumatul este singurul drog care ii afecteaza nu numai pe ‘consumatori” (fumat activ)
dar si pe cei aflati in preajma lui prin doua modalitati: fumat pasiv si fumat involuntar
(fumat “la mana a treia”).
Practic fumatul afecteaza toate organele fumatorului. Efectul nociv al fumatului este insa
mult mai sever decat cel al drogurilor “ilegale”. Fumatul provoaca anual mai multe decese
decat accidentele de circulatie, sinuciderile, crimele, excesul de alcool sau consumul de
droguri ilegale la un loc ! (figura nr. 1). Fumatul este factor de risc de deces pentru 6 din
cele 8 dintre principalele cauze de mortalitate din lume (figura nr.2). Anual, peste 42.000 de
romani mor prin boli cauzate de fumat (respectiv 75/zi) (7). Aproximativ 90% dintre
cancerele pulmonare sunt datorate fumatului (8).Riscul de a contracta un cancer pulmonar
este de 26 de ori mai mare pentru un barbat fumator si de 13 in comparatie cu nefumatorii (9).
Riscul creste cu numarul de tigari fumate el fiind de 5 ori mai mare la cei care fumeaza 1-4
tigarete pe zi, de 12 ori mai mare pentru 8-12 tigarete/zi, de 24 de ori mai mare la peste 25
tigarete pe zi, de 39 de ori la peste 42 tigarete pe zi (10a, 10b).
Fumatul este principala cauza de infarct la populatia tanara. Pana la varsta de 55-60 de ani
fumatul esteraspunzator de inducerea a 70% dintre infarcte in populatia Romaniei (figura
nr.3)(11). Riscul de infarct creste progresiv cu numarul de tigari fumate. Cu fiecare tigara
riscul creste de 1,056 ori. La peste 15 tigari pe zi riscul creste de 2,5 ori iar la peste 40 tigari
pe zi riscul devine de 9 ori mai mare comparativ cu nefumatorii (12).

Fumatul “la mana a treia” se realizeaza pe trei cai (asa numia triada, 3R):
1.Ramane: particulele din fumul de ţigară se depun pe suprafeţele din jurul locului
unde s-a fumat. Aceste particule contin aproximativ 11 substante cancerigene şi alte
substante toxice şi iritante (nicotina, cianuri, plumb, arsenic, hirocarburi aromantice,
substanţe radioactive);
2. Retransforma: substantele din particulele depuse se pot retransforma în fază de
gaz. In urma acestui proces denumit “ off-gasing” , reziduul de tutun depozitat pe
suprafeţe continuă eliminarea de toxine în atmosferă, chiar şi după încetarea fumatului
propriu-zis;
3. Reactioneaza: substantele degajate reactioneaza cu oxidul nitric din si cu ozonul
din atmosfera rezultand nitrosamine cu potenţial, formaldehidă şi alte substanţe chimice
cu potential cancerigen (16). Contaminarea fumatorului involuntar (“la mana a treia”) se
face prin inhalare, contactul pielii cu produsele din tutun si prin ingestia acestora.
In consecinta, fumatul involuntar („fumatul la mana a treia”) se produce in casele
fumatorilor (membri familiei acestora) in apartamente / case locuite anterior de fumatori (o
casa ramane contaminata chiar si la 2 luni de la parasirea ei de catre fumatori)(15) in
complexe de garsoniere unde fumatul este permis, in automobilele fumătorilor (maşini
second-hand !) in camerele de hotel. In hoteluri expunerea personalului la fumat “la mana a
treia” este mai mare dacat a locatarilor ocazionali (17).
In plus, intr-un studiu efectuat in 2009 in (Boston, USA) a identificat faptul ca 89%
dintre locuintele nefumatorilor erau contaminate cu nicotina provenita din locuintele
fumatorilor existente in acelasi bloc (18).
 500

400

300

200

100

Sinucideri Alcool Accidente Crime Droguri Obezitate

Fumat de circulatie

Figura nr. 1.Cauze evitabile de deces (mii de pacienti, Statele Unite ale Americii) Sursa::
(AIDS) HIV/AIDS Surveillance Report 1998; (Alcohol) McGinnis MJ, Foege WH.
Review: Actual Causes of Death in the United States. JAMA 1993; 270:2207-12;
(Motor vehicle) National Highway Transportation Safety Administration, 1998;
(Homicide, Suicide) NCHS, vital statistics, 1997;
(Drug Induced) NCHS, vital statistics, 1996; (Smoking)
SAMMEC, 1995

Figura nr. 2. “Contributia” fumatului la rata de deces prin prinncipalele 8 cauze de

mortalitate din lume. (NB: fumatul este un factor de risc de deces prin 6 din cele 8 boli!; Peste
5 milioane de decese sunt cauzate anual de fumat. Dintre acestea 650.000 se produc in
Europa. In Romania anual decedeaza aproximativ 30.000 de pacienti prin boli cauzate de
fumat,respectiv75/zi).
 80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%

0%
<25 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 60-64 65-69 70-74
75-79 80-84 85-89 90-94

Figura nr. 3. Factori de risc pentru infarctul de miocard in populatia Romaniei - Registrul
Ro-STEMI. (HTA=hipertensiune arteriala; IM = infarct de miocard). NB:fumatul este
principala cauza de infarct pana la varsta de 60 de ani. Ulterior ponderea hipertensiunii
arteriale o depaseste pe cea a fumatului. Motivul: speranta de viata a fumatorilor este
cu 10 ani mai redusa decat a fumatorilor. Drept urmare un numar semnificativ mei redus
de fumatori ajung la varste mai inaintate)(11).

Figura nr. 4. Efectul unei singure tigari fumate intr-o camera: sunt necesare
aproximativ 2 ore pentru a se putea ajunge la nivelul minim de siguranţă admis atât
pentru particulele respirabile (13)
Fumatul involuntar (fumatul “la mana a treia”). Fumatul “la mana a treia” este indus de
“…reziduul, aparent invizibil , depus pe părul și hainele fumătorului , dar și pe covoare,
canapele , etc și care poate persista mult timp chiar dacă camera este aerisit. Acesta conține
metale grele, carcinogene și substanțe radioactive . . .” (14).
Fumatul înafara casei reduce dar nu protejeaza complet locuința fumătorului de fumat
pasiv și expunerea copiilor la fumat pasiv (15)
 II.2.3. Efectele nocive ale fumatului asupra copiilor
Exista dovezi incontestabile potrivit carora incidenta bolilor respiratorii (astm bronsic,
infectii acute si cronice de cai respiratorii) este semnificativ mai mare la copiii expusi
fumatului pasiv (cu alte cuvinte a copiilor care traiesc in acelasi stabiliment cu adulti
fumatori). Studiile au aratat expunerea la fumat pasiv a copiilor are repercursiuni asupra
calitatii vietii lor deoarece acestia se imbolnavesc mai frecvent si absenteaza mai des de la
scoala (19-23).
Majoritatea fumatorilor activi incep sa fumeze inca inainte de a deveni majori. Spre
exemplu, in figura nr. 5 se poate vedea rezultatul unei supravegheri efectuate în SUA pe o
perioadă de 11 ani. Peste 50% dintre fumători au început să fumeze înainte de 18 ani, de
regulă la 14 – 15 ani (24). Acest fapt este binecunoscut de multa vreme de catre industria
tutunului motiv pentru care tinta predilecta a acesteia sunt copiii si adolescentii. Ca lucrurile
stau asa iata urmatoarele citate provenite de la reprezentanti ai industriei tutunului:
Phillip Morris: „Adolescentul de astazi este clientul nostru potential de maine si
majoritatea fumatorilor incep sa fumeze in adolescenta. Comportamentul fata de fumat al
adolescentilor este in mod particular important pentru Phillip Morris” (25).
RJ Reynolds: „Dovezile prezente indica faptul ca segmentul de populatie 14-18 ani este
un segment in crestere al populatiei de fumatori. RJR-T trebuie sa stabileasca repede un
brand nou de succes pe aceasta piata pentru mentinerea pe termen lung a pozitiei
noastre”(26).
Remarci similare pot fi gasite la reprezentantii Brown&Williamson (27), Lorillard
Tobacco (28) si U.S. Tobacco (29).
Din acest motiv, pentru companiile producatoare de tigari, copiii si tinerii sunt tinta
predilecta de promovare a produselor lor in ciuda faptului ca neaga aceasta implicare si in
ciuda restrictiilor impuse de-alungul timpului (30)(31). De altfel, concluzia foarte recenta care
a reiesit in urma unui proces intentat de Guvernul SUA Companiei Phillip Morris a constat in
faptul ca „incepand din anii 1950 si pana in prezent companiile producatoare de tutun au
„marchetat” in mod intentionat minorii din SUA (tineri de sub 21 de ani, sublinierea noastra)
cu scopul de a recruta fumatori care sa asigure viitorul economic al industriei tutunului (32).

In plus (si extrem de important) este clar dovedit famtul ca in timpul sarcinii unei mame
fumatoare fatul fumeaza pasiv, practic, la fel de intens ca si mama sa. Fumatul in timpul
sarcinii conduce la un risc crescut de nastere prematura, de malformatii congenitale, de
mortalitate perinatala crescuta si de moarte subita a nou nascutului (33)(34).
 Figura nr.5. Vârsta de inițiere a fumatului în populația Statelor Unite ale Americii ,12-18 ani
și,respectiv, peste 18 ani (studiu efectuat pe o perioadă de 11 ani)(24).

III. Mecanismele efectelor nocive ale fumatului

Efectele nociv al fumatului se realizeaza prin (6):

5. Actiunea Nicotinei:
a. stimuleaza productia unei substante numita dopamina de catre un centru aflat in
creier. Dopamina este raspunzatoare pentru senzatia de “bine”, de “satisfactie” a
fumatorului. Dimnuarea cantitatii de dopamina va duce la disparitia acestor senzatii si
inlocuirea lor cu agitatie, nervozitate ceea ce il va determina pe fumator sa fumeze o
noua tigara. Apare, deci, dependenta de fumat.
b. stimuleaza glanda suprarenala pentru a produce o cantitate mai mare de adrenalina.
Sub actiunea adrenalinei tensiune arteriala creste iar ritmul inimii se accelereaza;
c. reduce cantitatea de oxid nitric produsa de endoteliu (stratul intern al arterelor).
Astfel este indusa o disfunctie endoteliala care se manifesta prin reducerea
elasticitatii arterelor si prin reducerea considerabila a capacitatii arterelor de a se
opune depunerilor de colesterol in peretii lor. Apare deci, si se accelereaza procesul
de ateroscleroza care conduce la ingustarea arterelor si chiar la blocarea (ocluzia) lor
fapt care va declansa un infarct (daca ocluzia se produce pe arterele inimii) un
accident vascular cerebral (daca ocluzia se produce pe arterele creierului) sau o
“arterita” la nivelul membrelor inferioare care poate duce pana la gangrena care
necesita amputatie. Dat fiind accelerarea procesului de ateroscleroza la fumatori
arterele acestora sunt de obicei cu 10 ani mai “batrane” comparativ cu arterele
nefumatorului. Se poate spune, deci, ca fumatorul este cu 10 ani mai batran “in
interior” decat varsta sa cronologica.
d. creste cantitatea de colesterol “rau”, reduce colesterolul “bun” si creste
cantitatea de trigliceride; aceste actiuni completeaza efectul aterosclerotic al
fumatului.

6. Actiunea Monooxidului de carbon: acesta se leaga de hemoglobina (substanta aflata

in globulele rosii si care este raspunzatoare de transportul de oxigen in organism sub
forma de oxihemoglobina). Monoxidul de carbon se leaga de o parte din hemoglobina (in
functie de concentratia de monoxid) pe care o transforma in carboxihemoglobina si care
nu mai poate capta oxigenul. In felul acesta cantitatea de oxihemoglobina scade fapt
care reduce capacitatea de efort a fumatorului si oxigenarea organelor sale.
 7. Actiunea Gudronului si a altor substante cancerigene (hidrocarburi aromatice
polinucleare, amine aromatice, nitrozamine, particole radioactive – poloniu radioactiv-
aldehide, arsenic etc.)
8. Actiunea substantelor aditive: au efect de potentare a dependentei de nicotina si au
efect toxic;

In concluzie, prin multiple actiuni, fumatul afecteaza grav toate organele fumatorului. Riscul
extrem de ridicat de a induce cancer, in special pulmonar, precum si accelerarea rapida a
aterosclerozei, fapt care conduce la accidente cardiovasculare (infarct de miocard, accident
vascular cerebral) sunt cauzele majore pentru care speranta de viata a fumatorului este cu 10
ani mai redusa decat cea a nefumatorului (figura nr. 5) (35).

Figura nr.4.Studiu prospectiv efectuat in Australia care a inclus 204,953 de persoane cu vârste
intre 45 si 75 de ani. Rata estimată de deces este de departe semnificativ mai mare la fumători. Practic,
speranta de viata a acestora este cu 10 ani mai redusa decat cea a nefumatorilor (35).

Sursa SRC + SRP + FRI. PUNCTUL DE VEDERE AL SOCIETATILOR PROFESIONALE

MEDICALE IN LEGATURA CU INITIATIVELE DE MODIFICARE A LEGII PENTRU
PREVENIREA SI COMBATEREA EFECTELOR PRODUSELOR DIN TUTUN (2016, aprilie).
Abandonarea definitivă a fumatului
Drogurile

Drogul este definit ca o substanţă care odată introdusă în organism, îi modifică modul de
funcţionare şi schimbă felul în care persoana se comportă, gândeşte sau simte.
Clasificare:
1. droguri legale: tutun, cafea, alcool – efecte de scurtă şi lungă durată;
- dau dependenţă;
- tutun – 100% nociv;
- sinucidere lentă;
- fumatul pasiv face mult rău nefumătorilor;
- cafea – există voci pro şi contra consumului mic şi mediu;
- alcoolul – alcoolismul devine sociopatie prin impactul familial
dramatic şi socioeconomic;
- contraindicaţii: afecţiuni hepatice, suferinţe neurologice şi
psihiatrice (beţie patologică), suferinţe metabolice (diabet, trigliceride mari),
afecţiuni gastrice, etc.
2. droguri ilegale - cocaina;
- heroina;
- LSD;
- ecstasy;
- canabis: marijuana, haşiş;
- steroizii anabolizanţi.

Intoxicaţii prin inhalare

Cele mai frecvente sunt cele cu monoxidul de carbon (CO): gaze de eşapament, arderea
incompletă a combustibilului într-o sobă fără sistem de aerisire, pivniţe, calelevapoarelor.
– victima se scoate la aer;
– salvatorul trebuie să se protejeze!;
– se deschid căile de acces ale aerului;
– se efectuează manevre de resuscitare, dacă este cazul;
– se aşează în poziţie laterală stabilă;
– se transportă obligatoriu la spital.
Primul ajutor in intoxicatiile pe cale respiratorie:
-aerisirea incaperii;
-scoaterea din mediul toxic;
-facilitarea respiratiei;
Atentie la resuscitare - salvatorul se poate si el intoxica.

Toxice care pătrund prin piele

Substanţe cum sunt cele folosite în agricultură pentru combaterea dăunătorilor: parathion
(Verde de Paris) etc.
Primul ajutor
– spălaţi pielea victimei cu multă apă;
– menţineţi calmul victimei;
– supravegheaţi-i funcţiile vitale;
– dacă este necesar, efectuaţi manevrele de resuscitare;
– transportaţi victima la spital.
Atenţie la autoprotecţie!
Primul ajutor in intoxicatile la nivelul pielii:
-scoaterea din mediul toxic;
-clatirea din abundenta a pielii cu apa;
-prevenirea absorbtiei la nivelul tegumentului;
-mentinerea functiilor vitale;
-tratarea simptomelor (arsura,tuse,constrictie toracica,agitatie,lacrimare);
-indepartarea toxicului;
Sunt necesare:
-diagnostic prompt;
-examen toxicologic;
-etiologia(orientare dupa tabloul clinic);
-administrare de O2,perfuzii cu glucoza;
10. Resuscitarea cardio-respiratorie

Este necesară în stopul cardio-respirator şi contraindicată în bolile incurabile.

Clinica (semne şi simptome):
- pulsul periferic este absent;
- conştienţa pierdută;
- apnee sau respiraţie agonică;
- midriază fixă-cam după 30 sec;
- dispar zgomotele cardiace;
- pielea colorată gri-cianotic.

Reguli de resuscitare:
A - (airways) = eliberarea căilor respiratorii de corpi străini
B - (breath) = respiratie gură la gură sau gură la nas,gură la tub sau prin mască
- pacientul trebuie să fie aşezat pe un plan dur,
- gâtul în hiperextensie,
mandibula proiectată anterior şi trasă în sus;
- se realizează 2 resp/15 apăsări ale toracelui când este un singur reanimator;
- 1 resp/5 apăsări ale toracelui - când sunt doi reanimatori;
- frecvenţa respiraţiei - 20/min;
C - (circulation) = se aplică o lovitură puternică pe stern (în treimea medie) cu partea
cubitală a mâinii strânsă pumn;
- se apasă cu podul palmei medio-sternal, o mână deasupra celeilalte;
- se apasă brusc şi ferm,coatele întinse;
- ritmul de apăsare-80/min la adulţi şi mai mult la copii;
- la nou – născut sau copil mic se face masajul cardiac cu un deget sau două
Riscuri:
- fracturi costale şi sternale;
- hemotorax;
- pneumotorax;
- hemopericard;
- aspirarea lichidului de vărsătură;
 D - (drugs) = administrarea de medicamente;
E = ECG;
F = administrarea de fluide;
G = aflarea cauzei.

Semnele reanimării eficace:

- palparea pulsului în vasele mari;
- recolorarea şi încălzirea tegumentelor;
- micşorarea pupilelor;
- reluarea respiraţiei;
- revenirea conştienţei.
În continuare, pacientul se supraveghează în secţia de reanimare.

Oprirea reanimării:
- la reluarea respiraţiei şi a circulaţiei;
- asistolie 15 min;
- absenţa respiraţiei spontane după 30 min de reanimare;
- midriază fixă.
Se prelungeşte reanimarea în caz de hipotermie.
Este obligatoriu să se înceapă imediat reanimarea; după 3-5 min leziunile creierului sunt
ireversibile.
Resuscitarea trebuie să fie efectuată numai pe indivizii care sunt în stare de
inconştienţă, nu respiră şi prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui (nu au
puls). O persoană în această situaţie se află în stare de comă. Scopul resuscitării este de a
scoate pacientul din această situaţie şi de a preveni
decesul.
ACŢIONAŢI RAPID
Este extrem de important pentru creier să aibă un flux continuu de oxigen. Celulele
creierului pot tolera numai o scurtă întrerupere a fluxului de oxigen, de obicei între 3-5
minute.
EXAMINAREA ŞI TRATAMENTUL
Scuturaţi umărul accidentatului şi strigaţi: „Sunteţi treaz?”.
Dacă nu există nici o reacţie:
- strigaţi după ajutor; deschideţi căile de acces ale aerului, vedeţi dacă pacientul respiră
(pentru aceasta, folosiţi numai 5 secunde!).
Dacă pacientul nu respiră:
- palpaţi-i pulsul (pentru aceasta, folosiţi doar 5 secunde).
Dacă nu respiră, dar are puls:
- începeţi respiraţia artificială.
Dacă nu respiră şi nu are puls:
- începeţi manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Pulsul este examinat la gât, prin
palparea cu degetul arătător şi cel mijlociu pe partea laterală a Mărului lui Adam, în
scobitura dintre trahee şi muşchiul gâtului (artera carotidă).
DESCHIDEREA CĂILOR DE ACCES AL AERULUI
Când persoana care acordă primul ajutor asigură deschiderea căilor de acces al
aerului, unei persoane în stare de inconştienţă, în primul rînd trebuie să înlăture toţi corpii
străini vizibili, care obturează gura şi gâtul. Apoi, înclină spre spate capul accidentatului:
aşează o mână pe frunte şi cu două degete de la cealaltă mână ridică mandibula, fără a
închide gura accidentatului.
RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ (metoda „gură la gură”)
– După ce aţi deschis căile de acces al aerului, verificaţi dacă pacientul respiră. –
Verificaţi dacă pacientul are puls.
– Blocaţi nările pacientului între două degete; insuflaţi aer şi verificaţi dacă se ridică
cutia toracică. Folosiţi două secunde pentru fiecare insuflare.
– Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă se decompresează toracele. Menţineţi capul
accidentatului în aceeaşi poziţie.
RESUSCITAREA CARDIACĂ
– Găsiţi locul de apăsare corespunzător.
– Localizaţi sternul.
– Punctul de apăsare va fi situat deasupra limitei inferioare a sternului, la o distanţă de 2
degete.
– Aşezaţi palma mâinii peste punctul de presare şi cealaltă palmă peste prima.
Ridicaţi degetele de pe cavitatea toracică.
– Apăsaţi drept în jos, de 80-100 ori/min.
– Apăsaţi de sus în jos cca. 4-5 cm la o persoană adulă. Dacă pacientul nu respiră şi nu
are puls, executaţi 15 compresiuni externe ale pieptului la două insuflaţii (resuscitarea
cardio-respiratorie).

9. Conduita în traumatismele ţesuturilor moi, articulațiilor şi

oaselor

Traumatismele părţilor moi

- Contuzia – strivirea părţilor moi prin lovire;

- se recomanda:
- scăderea efortului fizic;
- aplicaţii reci (criogel, pulverizaţii locale).
- Plaga (rana) – se recomandă:
- antiseptice: 1) apă oxigenată 3% (piele 3%, mucoase 1,5%)-
se toarnă direct pe rană; 2) cloramină B, soluţie sau rivanol 1%
; 3) alcool iodat (tinctură de iod) se aplică în jurul rănii;
- se aplică pansament (comprese) sterile;
- în funcţie de mărimea hemoragiei trebuie făcută hemostaza
(hemostaza arterială – garou deasupra plăgii);
- dacă plaga este profundă necesită sutură;
- profilaxia antitetanică (anatoxina tetanică).
- Crampa musculară – suferinţă biochimică; se recomandă:
- se face o alungire pasivă şi lentă, iar preventiv, înainte de a intra la antrenament se
face stretching;
- să aibă minerale: Ca, Mg, K…

Ruptura musculară – fibrilară, parţială, totală; se recomandă:

- crioterapie;
- se pot administra calmante, relaxante, antiinflamatorii nesteroidiene AINS
- (ibuprofen, diclofenac, piroxicam);
- repaus;
- după ziua a IV-a se dau trofostimulante;

- 15 zile nu se face masaj sau fizioterapie;

- sutură chirurgicală = miorafie (tenorafie – sutura tendonului; neurorafie).

- PLĂGI ŞI BANDAJE
- Pielea este un organ cu funcţii importante pentru viaţă. Dar factorii externi îi pot
- cauza leziuni care necesită acordarea primului ajutor.
- După profunzime, se disting:
- - tăieturi simple, cu afectarea exclusivă a pielii;
- - tăieturi complexe, când vătămarea cuprinde, după caz, oase, vase de sânge,
- nervi, tendoane, muşchi sau organe interne.
- DIFERITE TIPURI DE PLĂGI
- – Sfâşierea, frecarea produc plăgi superficiale. Dacă nu se infectează, ele se
- vindecă fără a lăsa cicatrice.
- – Inciziile adânci, provocate de tăişuri ascuţite, pot sângera din abundenţă.
Tăietura este de obicei curată. Sângerarea are un efect de curăţare şi, astfel,
pericolul infectării este mic, dacă obiectul care a produs rana nu a fost murdar sau
ruginit.
- – Penetrări prin străpungere (cu un cui, cuţit, geam) cu o deschizătură mică de
intrare şi un canal îngust de-a lungul tăieturii. Atingerea organelor interne este
frecventă şi, adeseori, impurităţile pătrund adânc în ţesuturi, mărind riscul
infectării. Toate plăgile provocate prin înjunghiere (ale pieptului sau abdomenului)
trebuie tratate de medic, fiind pericol de perforare. Tot mediul trebuie să
examineze şi secţionarea încheieturilor, pentru a se evita infecţiile.
- – Plăgile provocate prin împuşcare pot avea aspecte diferite, în funcţie de calibrul
armei şi de viteza glonţului. Când este lovit de un glonţ, osul se sfarmă. Orificiul
de intrare al glonţului poate fi mic şi adânc, iar cel de ieşire poate fi larg şi
zdrenţuit, ţesuturile fiind rupte şi însângerate. Schijele provoacă o combinaţie de
răni zdrobite şi răni adânci, similare celor provocate prin împuşcare.
- COMPLICAŢII ALE PLĂGILOR
- – Sângerarea: va înceta de la sine în cazul tăieturilor minore. Când pierderile de
sânge sunt mari, există pericolul întreruperii circulaţiei.
- – Infecţia: pielea este un înveliş protector împotriva impurităţilor care pot pătrunde
în corp. Când pielea este ruptă şi intervenise infecţia, plaga se inflamează,
temperatura creşte, ţesutul se umflă şi, după un timp, se formează o plagă
purulentă.
- – Vătămările interne: datorită pericolului perforaţiei, ca în cazul rănilor de cuţit în
- piept şi abdomen sau infectării articulare în cazul tăieturilor în articulaţii, toate
aceste plăgi trebuie tratate de medic.
- – Tetanos: plăgile infectate, cum sunt cele zdrobite sau tăiate, pot conduce la
tetanos, complicaţie ce poate fi observată abia după câteva zile de la infectare.
- PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL PLĂGILOR PRIN TĂIERE
- – Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea;
- - Ţineţi ridicată, pe cât posibil, zona afectată a corpului;
- - Preveniţi întreruperea circulaţiei;
- - Transportaţi rănitul la medic sau spital.
- ACOPERIŢI RANA ŞI OPRIŢI SÂNGERAREA
- Tăieturile mici, deschise, pot fi tratate cu apă curată, cu apă şi săpun. Marginile
deschise ale tăieturii trebuie să fie puse cap la cap, înainte de acoperirea plăgii cu
un bandaj sau comprese. Dacă tăietura este mare şi trebuie să fie tratată de medic,
persoana care acordă primul ajutor trebuie să cureţe rana şi apoi să aplice un
bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o compresă. Este important ca nimeni să nu
atingă interiorul compresei cu degetele. Sângele, impurităţile, fragmentele de corpi
străini nu se îndepărtează, deoarece aceasta poate provoca o sângerare şi mai mare,
crescând pericolul infectării.
- – Ca bandaj, folosiţi faşa, care se prinde în trei puncte. Bandajele trebuie să fie
aplicate solid şi sigur, dar nu prea stâns, ca să pună în pericol circulaţia sângelui.
Puneţi bandajul compresiv sau de susţinere peste tăietură, în funcţie de tipul rănii.
- – Prevenirea întreruperii circulaţiei. În cazul tăieturilor mari şi al pierderilor
masive de sânge, există pericolul unei întreruperi a circulaţiei (vezi prevenirea – la
cap. „Fracturi”).
- – În ceea ce priveşte transportul persoanei accidentate – vezi cap. „Transportul
unui accidentat”.
- BANDAJAREA
- Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să ştiţi care este funcţia lui. Multe persoane
- aplică bandajul numai pentru a acoperi aspectul neplăcut al unei plăgi. Un bandaj
are următoarele funcţii:
- - protejarea împotriva infecţiilor: bandajul pe rană;
- - oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
- - protejarea tăieturilor: bandaje de susţinere.
- BANDAJUL PENTRU RĂNI/TĂIETURI
- Este format din 2 părţi: o parte interioară şi una exterioară. Bandajul interior
trebuie să fie curat şi să acopere toată suprafaţa tăieturii, pentru a o proteja de
impurităţi. Compresele sterile sunt bune, în special ca bandaje interioare.
- În cazuri de urgenţă, se poate folosi o batistă curată. O compresă simplă, fixată cu
o rolă de tifon, este bandajul folosit în mod obişnuit.
- Un bandaj exterior funcţionează ca un suport pentru bandajele interioare. La fel de
bine se poate folosi o bandă elastică sau un bandaj elastic.

- BANDAJUL COMPRESIV
- Se foloseşte pentru o tăietură adâncă – ce produce o hemoragie serioasă. Acoperiţi
tăietura cu bandaje curate. Aşezaţi un obiect care să exercite presiune (piatră, o
bucată de lemn) pe bandajul de deasupra rănii. Asiguraţi bandajul printr-o
acoperire circulară. Aşezaţi rănitul într-o poziţie ridicată. Apăsaţi bandajul. În
cazul unei hemoragii, un bandaj exterior este aşezat ca un bandaj compresiv (aşa
cum este descris la cap. „Hemoragii” – Tratamentul în cazul hemoragiei externe).
Acest bandaj exterior nu este neapărat necesar să fie steril.
- BANDAJUL DE SUSŢINERE
- O rană a mâinii se bandajează aplicând o compresă pe mână şi o rolă în palmă.
Mâna este susţinută prin aşezarea antebraţului într-o eşarfă. Braţul trebuie să fie
ridicat în poziţia diagonală. Acest bandaj trebuie să protejeze zona afectată de
traume externe. Astfel, se vor reduce durerea şi complicaţiile. O bandă elastică este
foarte funcţională ca bandaj de susţinere.
 - INFORMAŢII GENERALE DESPRE BANDAJE
- – Bandajele se folosesc fie ca să acopere rănile şi să oprească hemoragia, fie pentru
susţinere.
- – Un bandaj se aplică cu multă siguranţă, dar nu aşa strâns încât să afecteze
circulaţia. Evitaţi folosirea şnururilor pentru fixarea bandajelor.
- – Printr-o bandajare corectă se va evita frecarea rănii de pielea sănătoasă. O astfel
de frecare se poate produce, mai ales, la bandajarea picioarelor sau a mâinilor.
- – Nodul bandajului nu trebuie aşezat niciodată pe rană. Când bandajul se aplică
peste o articulaţie, el trebuie să aibă o poziţie înclinată. Această poziţie este cea
mai confortabilă pentru rănit, permiţându-i o mobilitate mai mare a articulaţiei.

Traumatisme articulare

Luxaţia
Exagerarea unei mişcări ce determină părăsirea raporturilor normale ale capetelor osoase
ce intră în
articulaţie; se recomanda:
- reducerea ortopedică a luxaţiei (repunerea la locul lor a capetelor
osoase).

Entorsa
Leziune a capsulei ligamentare de la întindere (gradul I) la ruptură (gradul III); se
recomanda:
- repaus articular;
- crioterapie;
- apă de Pb;
- huşte de borş, frunze de varză albă strivită, argilă cu apă, frunze de
nuc.
PRIMUL AJUTOR ÎN ENTORSA GLEZNEI.
Cea mai frecventă entorsă este cea a gleznei.
Următoarele recomandări sunt aplicabile pentru toate entorsele:
- Ridicaţi piciorul afectat;
- Aplicaţi un bandaj elastic strâns;
- Scădeţi temperatura zonei afectate, prin aplicarea pachetelor cu gheaţă pe bandaj.
După acordarea primului ajutor, este necesar un examen medical.

Traumatisme osoase
Fractura – întreruperea continuităţii osului; se recomandă:
- imobilizare articulară supra- şi subiacente, improvizată cu atele, solidarizată cu o faşă;
- nu se dau preparate de Ca şi Vit D cât persoana este imobilizată.
Fracturile

Scheletul uman este compus din aproximativ 220 de oase, legate între ele prin articulaţii
şi muşchi. O fractură sau ruptură poate fi cauzată de suprasolicitare, violenţă externă sau
presiune.
TIPURI DE FRACTURI.
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să fie capabilă să deosebească o fractură
închisă de una deschisă. La fractura închisă, pielea nu este străpunsă, în timp ce la cea
deschisă apare plaga. Rana poate fi cauzată de o forţă externă sau de fragmentele osoase
ce forţează ieşirea prin piele. Deosebim deci: fracturi închise – fără răni deschise în zona
osului rupt (foto 1) şi fracturi deschise – cu răni deschise peste fractură (foto 2).
SEMNE
– Poziţie nefirească
– Mişcare nenaturală
– Braţ sau picior scurtat.
COMPLICAŢII.
Sângerarea. O fractură deschisă poate provoca sângerarea pielii, a muşchilor sau
ruperea vaselor mari de sânge. Şi fractura închisă poate provoca o sângerare, chiar
majoră, dar se evidenţiază numai când apare umflarea zonei vătămate.
Infecţia. În cazul oricărei fracturi deschise, există riscul infectării. De aceea, cel ce acordă
primul ajutor trebuie să acţioneze corect şi rapid.
Afectarea nervilor. Fragmente ascuţite de os pot vătăma nervii adiacenţi, ceea ce
are ca efect paralizia sau pierderea sensibilităţii. Persoana care acordă primul ajutor
trebuie să se gândească la aceasta în timpul tratamentului sau al transportului.
PRIMUL AJUTOR
– Opriţi sângerarea şi acoperiţi rana.
– Imobilizaţi, pe cât posibil, partea vătămată.
– Preveniţi întreruperea circulaţiei.
– Transportaţi cu atenţie accidentatul la spital.
IMOBILIZAREA CU ATELE
În cazul fracturilor oaselor lungi, ca cele ale gambei, coapsei, braţului şi antebraţului,
pentru a se menţine cât mai fixe, sunt necesare atelele.
Criteriile de care trebuie să ţineţi cont:
- Atelele trebuie să fie suficient de lungi ca să imobilizeze articulaţiile superioară şi
inferioară focarului de fractură. De exemplu, pentru fractura de antebraţ, atelele trebuie
să cuprindă atât articulaţia cotului, cât şi pe cea a mânii.
– Pentru a evita strânsoarea şi frecarea, căptuşiţi atelele;
- Evitaţi întreruperea circulaţiei;
- Atela trebuie să fie rigidă, dar nu prea grea. Ca materiale, puteţi folosi: cartonul,
metalul, plasticul, ziare, pături (înfăşurate).
IMOBILIZAREA FĂRĂ ATELE.
Pentru aceasta, se vor folosi materiale textile: eşarfe, triunghiuri de pânză etc. La o astfel
de imobilizare, pentru fracturile membrului superior se va folosi ca atelă trunchiul, iar
pentru fracturile membrului inferior se va folosi ca atelă membrul inferior sănătos.
PREVENIREA ÎNTRERUPERII CIRCULAŢIEI.
În cazul apariţiei unei hemoragii, este important să se prevină întreruperea circulaţiei.
Dacă persoana care acordă primul ajutor este sigură de acest pericol, atunci:
- opreşte hemoragia;
- aşează persoana accidentată pe spate, cu picioarele ridicate şi sprijinite, astfel încât o
cantitate suplimentară de sânge să se scurgă dinspre picioare spre organele vitale ale
corpului;
- ţine accidentatul acoperit, dar nu excesiv; calmează durerile;
- nu-i da lichide;
- chemând ajutor, transportă rapid accidentatul la spital.
FRACTURI ALE MEMBRULUI SUPERIOR
Pentru fracturile antebraţului şi ale încheieturii mânii, este necesară o simplă eşarfă.
Folosiţi două eşarfe în cazul fracturilor antebraţului, braţului şi claviculei. În caz de
urgenţă, se poate folosi ca eşarfă de prindere, o cămaşă sau o bluză.
FRACTURI ALE MEMBRULUI INFERIOR
Pentru fracturile de şold, sunt necesare, pentru imobilizare, două atele; una externă, de la
subsuoară până sub articulaţia gleznei şi una internă sau interioară, de la rădăcina
membrului fracturat şi până sub articulaţia gleznei.
În cazul imobilizării fără atele, se vor folosi materiale improvizate – eşarfe, baticuri,
bucăţi de pânză – cu ajutorul cărora membrul inferior fracturat va fi fixat de membrul
inferior fără fractură. Se vor folosi pentru aceasta cca.5 bucăţi de pânză, cu care se va
asigura fixarea în puncte diferite, începând de la coapsă şi până la articulaţia gleznei.
FRACTURILE COSTALE.
Aceste fracturi, atât cele deschise, cât şi cele închise, pot provoca leziuni ale cutiei
toracice, plămânilor şi ale vaselor de sânge. Deşi s-ar putea ca fracturile să nu fie vizibile,
accidentatul poate însă scuipa sânge şi spumă de sânge, uşor rozată. Aşezaţi un bandaj în
jurul cutiei toracice, pentru mai multă stabilitate şi pentru alinarea durerii.
Fractura câtorva coaste este serioasă şi poate avea drept urmare oprirea respiraţiei.
FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE.
Aceste fracturi pot provoca leziuni ale măduvei spinării, care au drept consecinţă
paralizii. Este foarte important ca salvatorul să examineze pe cât posibil accidentatul la
locul unde s-a produs accidentul.
Posibilitatea unei fracturi de coloană se evidenţiază prin următoarele semne:
contractură musculară în zona fracturată, asociată sau nu cu deplasări evidente ale
vertebrelor. Ele pot fi însoţite de următoarele simptome: amorţeli sau lipsa de control
(paralizie) a unei zone a corpului, durere ca o şfichiuire de bici la nivelul gâtului.
Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la gât în jos evidenţiază o fractură a
coloanei cervicale. Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la mijloc în jos
evidenţiază o fractură a coloanei lombare. În situaţia în care există suspiciuni de fractură
a coloanei vertebrale, deplasarea accidentatului se va face numai dacă este absolut
necesar şi numai păstrând rectitudinea coloanei vertebrale.
Profilaxia traumatismelor sportive
- respectarea metodicii antrenamentului;
- măsuri de psihologie a sportivului care învaţă;
- concentrarea, relaxarea, apărarea de stres;
- hidratare corespunzătoare;
- supliment de glucide peste 90 minute de efort.

Conduita în hemoragii

Hemoragii externe și exteriorizate

– plaga;
- epistaxis= hemoragie nazală:
- şezând; compresiune prin intermediul aripei nazale;
- tampon + picături de fedrocaină, bixtonim (vasoconstrictoare);
- hemoptizie= hemoragie din căile respiratorii inferioare;
- se pune pungă cu gheaţă pe piept sau pe scrot (la bărbaţi);
- se bea apă cu sare;
- medic;
- hemoragia digestivă superioară sau inferioară;
- se înghit lichide reci;
- se prezintă la medic;
- metroragie= sângerare uterină; consult medical.
Hemoragii interne
- după eventuale traumatisme sportive – transport imediat în unităţi sanitare. Se
recomandă ca persoana sa stea culcată, cu capul mai jos decât picioarele pentru a favoriza
irigarea creierului: decubit dorsal cu capul în poziție declivă;
- după accidente – nu se mobilizează în suspiciune de fractură de coloană vertebrală, mai
ales cervicală.
Traumatismele pot fi unice sau multiple; uşoare sau severe.
Accidentele casnice sunt frecvente.
Accidentele la locul de muncă (de muncă) sunt sub incidența unor legi speciale.
- Hemoragii externe – plaga.
 - Hemoragii exteriorizate:
- epistaxis = hemoragie nazală: se recomandă poziția şezând; compresiune prin
intermediul aripei nazale asupra septului nazal (pata vasculară);
- tampon + picături de fedrocaină, bixtonim (vasoconstrictoare);
- hemoptizie = hemoragie din căile respiratorii inferioare; se pune pungă cu gheaţă pe
piept sau pe scrot (la bărbaţi); se bea apă cu sare; urgență medicală.
- hemoragia digestivă superioară sau inferioară;
- se ingeră lichide reci; urgență medicală.
- metroragie = sângerare uterină; prezentare la medic.
- Hemoragii interne
- după eventuale traumatisme sportive – transport imediat în unităţi sanitare;
- persoana stă culcată în poziție Trendelenburg (cu capul mai jos decât picioarele pentru a
favoriza irigarea creierului).
Hemoragiile pot fi deci: externe şi interne. Hemoragia internă nu este vizibilă. O
persoană poate avea hemoragie internă din cauza ruperii vaselor de sânge sau a organelor
interne.
HEMORAGIA EXTERNĂ
– Hemoragia masivă din arteră: sângele se scurge în exterior în pulsaţii, în ritmul
pulsului accidentatului.
– Hemoragia venelor: un flux continuu de sânge.
– Hemoragia capilară: o mică scurgere de sânge care, de regulă, se opreşte singură. O
rapidă pierdere a sângelui este mai periculoasă decât o hemoragie lentă şi continuă. În
hemoragia arterială, sângele se scurge în afară, în pulsaţii; pune viaţa în pericol şi trebuie
să fie oprită imediat. De asemenea, şi hemoragia din venele mari poate fi periculoasă.
PRIMUL AJUTOR
– Exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic.
– Folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice materiale textile curate disponibile.
Ridicaţi zona hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana bandajată.
– Aşezaţi persoana accidentată în aşa fel încât rana sângerândă să fie mai sus decât planul
corpului. Sângerarea va fi, astfel, diminuată, iar în cazul sângerărilor capilare, acestea se
vor opri.
– Aplicaţi un bandaj compresiv. Puneţi o compresă peste rană şi strângeţi apoi cu clame.
Aşezaţi un obiect (piatră, o bucată de lemn) deasupra compresei şi bandajaţi rana.
Bandajul trebuie să fie aplicat stâns, aşa încât hemoragia să se oprească. Dacă rana
continuă să sângereze, după aplicarea bandajului, măriţi compresia printr-o curea, eşarfă
etc.
– În cazul unei amputări, braţul sau piciorul se vor bandaja complet şi se poate
aplica garoul.
– Dacă este amputat un braţ sau un picior, bontul trebuie să fie complet bandajat.
Dacă este posibil, odată cu accidentatul, braţul sau piciorul trebuie, de asemenea,
transportate la spital. Ele vor fi ţinute la rece, într-o pungă de plastic pusă, la rândul ei,
într-o altă pungă de plastic cu gheață și puțină apă.
IMPORTANT ÎN CAZUL HEMORAGIEI MASIVE:
- datorită pericolului de întrerupere a circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată culcată pe
spate, cu picioarele ridicate. O persoană lipsită de cunoştinţă trebuie întotdeauna aşezată
într-o poziţie laterală stabilă;
- calmaţi durerile şi imobilizaţi fracturile; - nu daţi niciodată lichide unei persoane
accidentate şi care prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui; protejaţi persoana
accidentată împotriva frigului.
Când accidentatul prezintă o hemoragie masivă, opriţi hemorgia şi asiguraţi imediat
transportul acestuia la spital.
TRATAMENTUL HEMORAGIEI NAZALE
Hemoragia nazală se poate opri dacă accidentatul stă în poziţie verticală, se apleacă puţin
înainte şi îşi apasă cu degetele ambele nări, circa 5-10 minute.

Prevenirea accidentelor de circulaţie

Dificil de spus dacă, în zilele noastre, alături – şi uneori în confruntare cu automobilul – e

greu sau nu să fi pieton. Cert este că automobilul l-a obligat pe pieton săşi reconsidere
statutul de component al circulaţiei, ceea ce presupune, între altele, dar nu în ultimul
rând, cunoaşterea regulilor de circulaţie. S-a impus, astfel, un număr de reglamentări
privitoare la ipostazele în cre pietonii se pot găsi pe parcursul deplasării lor: pe trotuar, în
traversare (pe culoare, pe la intersecţii etc.), în zona refugiilor din staţiile de tramvai, în
inteersecţiile cu şi fără sematoare etc. Încet, încet, şi pietonii, asemenea bicicliştilor,
căruţaşilor, tractoriştilor rutieri au nevoie să-şi formeze un bagaj de cunoştinţe rutiere,
fără respectarea cărora mersul lor în traficul străzii devine imposibil sau se expun direct
şi permanent unor potenţiale pericole.
Pietonii sunt obligaţi:
a) să circule numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe potecile laterale ale drumurilor
publice;
b) să circule numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau
poteci;
c) să nu circule pe sectoarele de drum public la începutul cărora este instalat indicatorul
cu semnificaţia „Accesul interzis pietonilor”;
d) să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje
pentru trecerea pietonilor, iar, în oraşe, unde asemenea indictoare sau marcaje lipsesc, pe
la colţul străzilor, după ce s-au asigurat că nu există vreun pericol; traversarea drumurilor
publice se face perpendicular pe axa acestora; e) să circule cu cărucioarele şi săniuţele de
copii numai pe trotuare sau poteci. Sunt interzise manifestările distractive (hore, dansuri)
sau plimbările şi staţionările pietonilor în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice.

Prevenirea accidentelor casnice.

Prevenirea accidentelor de muncă.

Legislația bogată reglementează normele de protecție a muncii, stipulând obligațiile

angajatorului și ale angajatului. Se consemnează în documente instructajul de protecție a
muncii.

Fiecare loc de muncă are proprii săi factori de risc și instruirea se efectuează concret
pentru particularitățile acelui loc de muncă.

Conduita în caz de calamități: seisme, incendii, inundații etc.

Reguli de comportare
 în cazul producerii unei situaţii de urgenţă
Situaţia de urgenţă este un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin
amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei,mediului înconjurător, valorile
materiale şi culturale importante iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea
de măsuri şi acţiuni urgente ,alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi
mijloacelor implicate.
Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă reprezintă complex de factori de risc
care prin evoluţia lor necontrolata şi iminenta ameninţare ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei,
valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu.
Tipuri de risc: incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau
prăbuşiri de teren, îmbolnăviri in masa, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea
sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosfera ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul
serviciilor de utilităţi publice si alte calamitaţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de
amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;
Dezastru este un evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau
provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care, prin
amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin
regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii;
Situaţia de protecţie civilă este situaţia generată de iminenţa producerii sau de producerea
dezastrelor, a conflictelor militare şi/sau a altor situaţii neconvenţionale care, prin nivelul de
gravitate, pun în pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile şi valorile culturale şi de patrimoniu.
Înştiinţarea este activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa
producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei
publice centrale sau locale, după cauză, în scopul evitării surprinderii şi al realizării măsurilor de
protecţie.
Avertizarea reprezintă aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre
iminenţa producerii sau producerea unor dezastre.
Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor / semnalelor de avertizare către autorităţi
despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor / semnalelor de avertizare a populaţiei despre
iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Adăpostirea este o măsura specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a
valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor atacurilor
aeriene ale adversarului.
Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special amenajate pentru protecţia personalului
în situaţii de urgenţă, proiectate, executate, dotate şi echipate potrivit normelor şi instrucţiunilor
tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor. În situaţie de conflict armat, adăposturile de protecţie civilă reprezintă
totalitatea construcţiilor special executate sau amenajate care au capacitatea să reducă acţiunea de
distrugere a armelor de nimicire în masă şi să asigure protecţia persoanelor adăpostite împotriva
dărâmăturilor provocate de explozii.
Obligaţiile cetăţenilor în situaţii de urgenţă, conform prevederilor Legii nr. 481/2004,
modificată şi completată cu Legea nr. 212/2006:
a) să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai operatorilor
economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;
b) să duca la îndeplinire masurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de autorităţile
competente sau de personalul investit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor publice de
urgenta;
c) să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenta producerii sau producerea oricărei situaţii de
urgenţă despre care iau cunoştinţa;
d) să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau politia, după caz, inclusiv telefonic,
prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie ramase
neexplodate;
e) să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea;
f) să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personala si, în caz de
necesitate, la amenajarea spatiilor de adăpostire din teren;
g) sa-si asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitara, rezerva de alimente şi apa,
precum şi alte materiale de prima necesitate pentru protecţia familiilor lor;
h) să permită, în situaţii de protecţie civila, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în
incinte sau pe terenuri proprietate privata;
i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privata sau aparţinând
asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate,
în vederea întreţinerii acestora;
j) să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit
masurilor dispuse şi aduse la cunoştinţa de către autorităţile abilitate;
k) să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute mai sus revine, corespunzător situaţiei în care se găsesc şi
cetăţenilor străini care desfăşoară activităţi, au reşedinţa sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul
României.
Cetăţenii declaraţi inapţi de muncă din motive medicale sunt scutiţi, pe timpul intervenţiei în
sprijinul forţelor de protecţie civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de
lucrări, evacuarea de bunuri şi altele asemenea, care presupun efort fizic.
Regulile generale de urmat în cazul producerii unei situaţii de urgenţă
 Învăţaţi semnalele de alarmare transmise prin sistemul de înştiinţare şi alarmare al localităţii
dumneavoastră;
 Păstraţi-vă calmul;
 Deschideţi aparatele de radio şi televizoarele şi ascultaţi informaţiile generale emise pe aceste
staţii, buletinele meteorologice, sfaturile transmise de autorităţile în drept;
 Folosiţi telefonul numai pentru a anunţa (semnala) autorităţilor locale evenimente importante,
cum ar fi incendii, inundaţii, alunecări de teren, accidente majore, înzăpeziri etc;
 Să aveţi la îndemână, în casă sau în jurul ei, un stoc de provizii suficient de mare ca să va
ajute să supravieţuiţi câteva zile;
 Dacă sunteţi acasă, aceste provizii vă vor ajuta să treceţi fără greutăţi peste perioada de
pericol;
 Dacă sunteţi evacuaţi şi trebuie să vă deplasaţi în alte localităţi, trebuie să vă luaţi cu
dumneavoastră actele, bani, haine, precum şi alimente;
Cele mai importante articole pe care trebuie să le păstraţi la îndemână ?
- apa (de preferat păstrată în vase de plastic sau canistre);
- hrana (în pachete conservate sau sigilate);
- medicamente necesare membrilor familiei dumneavoastră şi în special trusa de prim ajutor;
- cuverturi, saci de dormit, lumânări, lanterne, radioreceptor portabil;
- documentele de identitate.

CUTREMURUL
Cutremurul reprezintă o ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor
tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri
materiale. Unele din cauzele cutremurelor pot fi erupţiile vulcanice, replicile seismice, tsunami,
lichefieri ale terenului şi alunecări de teren, impactul cu meteoriţi, explozii subterane, edificii care se
prăbuşesc etc.. În general, doar cutremurele de o magnitudine mare produc victime şi pagube
materiale prin distrugerea structurilor create de om, valuri tsunami, avalanşe şi alunecări de teren.
 Cum te pregăteşti acasă pentru cutremur ?
Discută cu familia despre cutremur şi un loc de întâlnire după cutremur, în aer liber şi nu
departe de casă. Caută locul cel mai sigur din locuinţă: colţurile interioare ale pereţilor de rezistenţă,
golurile de sub uşi, locurile de sub scheletul clădirii, mesele, paturile. Instruieşte copiii să se ascundă
în aceste locuri.
Verifică tavanele, acoperişul, coşurile, reţeaua electrică, ţevile de gaze. Ancorează mobila
grea, dulapurile cu cărţi, în aşa fel ca în caz de cădere să nu blocheze ieşirea. Paturile din dormitoare
trebuie să se afle departe de ferestre, oglinzi, poliţe cu cărţi. Ţine la îndemână trusa de prim – ajutor.
Dacă iei regulat medicamente, pregăteşte rezerve. Pregăteşte un radio cu baterii, lanterna, chibrituri.
Pune actele şi obiectele de preţ într-o geantă la îndemână.
Cum te pregăteşti la serviciu pentru cutremur ?
Repartizează obligaţii astfel ca toţi să ştie ce să facă ca să nu-i încurce pe alţii. Ţine clădirile în
ordine, nu bloca coridoarele, scările. Verifică uşile, să se deschidă uşor şi repede. Este recomandabil
să ai stingătoare, amplasate în locuri cunoscute şi să ştii să le utilizezi. Obişnuieşte-te să te gândeşti la
protecţie şi atunci când te afli în altă locaţie (în concediu, la spectacole, în vizită).
Ce faci în timpul cutremurului ?
Cutremurul începe cu o vibraţie a suprafeţei terestre. Cât de mare ar fi frica, trebuie să-ţi
păstrezi calmul. Luciditatea îţi aduce şanse mai multe să scapi nevătămat. Pericolul cel mai mare vine
de la obiectele ce cad de deasupra ta. Nu intra în panică! Nu alerga. Trebuie doar să alegi metoda
adecvată de reacţie: fie părăseşti clădirea, fie ocupi unul din locurile mai puţin periculoase din
interior. Dacă părăseşte clădirea nu te folosi de ascensor şi de scări. Dacă te afli pe stradă, rămâi
acolo, la distanţă de clădiri. Dacă te afli într-un automobil în mişcare, frânează uşor şi opreşte-te pe
un loc deschis. Când cutremurul te surprinde în locurile publice (magazin, cinematograf, restaurant)
nu te speria dacă se întrerupe lumina, sună sirena, auzi spărgându-se, geamuri sparte sau ţipete de
oameni.
Ce trebuie făcut după cutremur ?
Când cutremurul s-a terminat, probabil vei depista în jurul tău distrugeri şi sinistraţi. Ajută la
înlăturarea urmărilor dând prioritate celor răniţi. Nu mişca răniţii grav dacă nu sunt în pericol imediat
de a fi răniţi suplimentar, până la acordarea de ajutor medical calificat. Participă la evacuarea
sinistraţilor de sub dărâmături. Informează autorităţile la 112 despre posibile infracţiuni ce se produc
în zona respectivă. De asemenea, combate persoane care răspândesc zvonuri, nu intervenii în locurile
unde nu eşti calificat, nu încurca activitatea serviciilor de intervenţie profesioniste, nu folosii apa din
rezervoarele deschise până ce nu sunt controlate. La verificarea clădirilor foloseşte o cască de
protecţie.
Ce faci dacă ai fost blocat de cutremur ?
Dacă ai fost surprins sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o incintă, fi calm. Varianta
clasică de comunicare cu cei de afară, care vor concentra personal specializat şi aparate de ascultare
ca să identifice locurile cu persoane blocate, este să baţi la intervale regulate cu un obiect tare în
conducte sau în pereţii incintei, iar dacă ai stabilit contactul verbal, să furnizezi informaţiile cerute şi
să ceri prim ajutor. La evacuare dă prioritate celor răniţi, copiilor, femeilor, bătrânilor şi ascultă
recomandările personalului ce încadrează serviciile profesioniste. Acordă-ţi primul ajutor, respiră
uşor şi regulat, pregăteşte-te mintal pentru foame şi sete. Nu fuma – economiseşti oxigenul! Mişcă-te
atent, ca să nu produci noi prăbuşiri. Orientează-te după mişcarea aerului. Trecând printr-un loc
îngust, relaxează muşchii, lipeşte coatele de şolduri, împinge cu picioarele. Dacă cutremurul te-a
acoperit cu pământ, încearcă să te întorci pe burtă, ca să uşurezi presiunea pe torace şi pe abdomen.
Masează-ţi mâinile şi picioarele pentru a menţine circulaţia sângelui. Dacă apare setea, poţi pune în
gură o pietricică netedă sau un colţ de tricou şi suge, respirând pe nas.
Cum scoţi o victimă de sub dărâmături ?
Înainte de toate, ia contact cu el. Dacă este posibil, aprovizionează-l cu aer, apă, medicamente,
până când momentul scoaterii e lipsit de riscuri. Cel mai bine, dacă este posibil, este de făcut o
spărtură. Pentru aceasta nu alege locul unde s-au adunat pietre, pentru că ele pot să se răstoarne şi să
îngreuneze lucrul. Întăreşte spărtura cu stinghii, grinzi, bare. În drum spre sinistrat ia tot ce poate
împiedica scoaterea lui. Mai întâi se înlătură dărâmăturile mari, apoi cele mici. Sinistratului mai întâi
i se eliberează capul şi partea de sus a corpului, apoi picioarele.
 Reguli de comportare în cazul producerii unui cutremur
- păstraţi-va calmul, nu intraţi în panica;
- rămâneţi în locul unde va aflaţi, în clădiri sau în exteriorul acestora;
- daca cutremurul v-a surprins în interior, opriţi alimentarea locuinţei cu gaze, energie
electrică, apă, deschideţi uşile şi depărtaţi-va de ferestre sau balcoane, adăpostiţi-va sub o
banca, masa solida, lângă un perete/grindă de rezistenta sau tocul unei uşi;
- gospodinele surprinse în bucătărie sa se îndepărteze cât mai mult de aragazul cu oale
fierbinţi;
- nu produceţi scântei, nu aprindeţi lumânări, chibrituri, alte surse de foc deschis dacă simţiţi
miros de gaze sau produse petroliere;
- daca seismul va surprins în exterior, depărtaţi-va de clădiri, stâlpi sau alte obiecte în
echilibru precar, la o distanta care sa va asigure spaţiul de siguranţa în cazul prăbuşirii;
- când sunteţi în maşina scoateţi maşina în afara carosabilului, opriţi imediat şi rămâneţi în
maşina, dar dacă există riscuri apropiate de autoturism, părăsiţi-o;
- când maşina este staţionata lângă clădiri este bine sa părăsiţi maşina imediat şi sa va
îndepărtaţi de aceasta;
- la părăsirea locuinţei fiecare cetăţean trebuie să-şi ia actele de identitate, un mijloc de
iluminat independent de surse de alimentare, un aparat de radio cu alimentare de la baterii sau
cu acumulatori şi obiecte personale strict necesare, medicamente, haine etc.;
- ocoliţi locurile periculoase;
- nu atingeţi conductorii electrici sau componente ale instalaţii de alimentare cu energie
electrică, gaze, termoficare avariate;
- acordaţi ajutor răniţilor, copiilor, bătrânilor, bolnavilor şi supravegheaţi-i până la sosirea
echipelor de salvare;
- evitaţi pe cât posibil, circulaţia în vederea vizitării rudelor sau cunoştinţelor pentru a vedea
care este starea lor;
- nu staţionaţi pe lângă locurile periclitate sau în preajma punctelor de lucru;
- combateţi zvonurile, ştirile false, panica şi dezordinea;
- participaţi (daca vi se solicita) la acţiunile de înlăturare a dărâmăturilor, sprijinirea
construcţiilor, salvarea oamenilor.

FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE

Fenomenele meteorologice periculoase sunt reprezentate de ploile torenţiale, ninsorile
abundente, furtuni şi viscole, depunerile de gheaţă, chiciura, poleiul, îngheţuri timpurii sau târzii,
grindina şi seceta. În ultimii ani ţara noastră s-a confruntat cu o nouă formă de manifestare a acestor
fenomen, necaracteristică geografic României, şi anume tornadele.
Cum se produce inundaţia ?
Inundaţia reprezintă acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin
mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale şi dereglează buna desfăşurare a
activităţilor social-economice din zona afectată. Inundaţia apare atunci când albia unui râu nu poate
prelua toată apa căzută din cer. Apele râurilor mari cresc şi scad mai încet decât cele ale râurilor mici.
Astfel, într-un bazin hidrografic mic, este posibil ca apele unui râu să crească sau să scadă
într-un interval de câteva minute sau câteva ore. În cazul râurilor mari creşterea şi descreşterea apelor
poate dura mult. În consecinţă, în cazul râurilor mari, inundaţiile pot dura câteva zile, deoarece e
nevoie de timp ca toată apa care cade în amonte să se scurgă. De asemenea, inundaţiile mai pot fi
provocate şi prin scurgerile de pe versanţi şi creşterea debitului unui râu/pârâu într-un timp foarte
scurt.
De ce apar tot mai des inundaţiile ?
Inundaţiile şi alunecările de teren se datorează în mare parte distrugerii pădurilor în bazinele
hidrografice. Pădurile au un rol important în protejarea versaţilor de eroziune. În absenţa lor, versanţii
se prăbuşesc, apar torenţii care distrug maluri, colmatează albiile râurilor şi conduc la revărsări
catastrofale de ape. Singura soluţie pe termen lung este dezvoltarea fondului forestier.
Cine conduce acţiunile de intervenţie la inundaţii ?
Primarul. El pune în aplicare planul de apărare împotriva inundaţiilor şi trece la asigurarea
mijloacelor tehnice şi materiale specifice acestei situaţii.
În zonele inundate, prevenirea bolilor se face prin vaccinare, dezinfectarea cu var cloros a
fântânilor, caselor şi beciurilor în care a băltit apa. Consumul apei se va face la 30 de minute de la
fierbere. Se păstrează igiena corporală, se evită expunerea prelungită la frig, se anunţă la telefon 112
simptomele de febră, dureri de burtă, stare de vomă.
Cea mai gravă boală post-inundaţii – leptospiroza
Persoanele care locuiesc sau călătoresc în zonele afectate de inundaţii sunt supuse riscului de
îmbolnăvire cu leptospiroză. Aceasta este o boală cauzată de un grup de microorganisme ce o duc
bine în sol umed şi apă caldă, dar rezistă şi la temperaturi joase păstrându-se până la un an în gheaţă.
Leptospiroza este o boală infecţioasă acută care se manifestă prin febră, intoxicaţie, cefalee puternică,
insomnie, dureri în articulaţii (mai ales la gambe), afectarea rinichilor, a ficatului, sistemului nervos şi
cardiovascular şi slăbiciune generală. Pot apărea hemoragii nazale sau gastrointestinale. Microbul
pătrunde în organism prin piele, prin mucoasele nazale sau oculare, iar de acolo ajunge în sânge, unde
se înmulţeşte în diverse organe, cum ar fi rinichii, ficatul sau inima. Perioada de incubaţie este de 2-
20 zile. Icterul apare în a doua sau a treia zi de boală, apoi dispare peste 2-3 săptămâni. Leptospirele
nu rezistă la uscăciune şi temperaturi înalte şi sunt sensibile la acţiunea razelor solare. Focarele
naturale sunt mai ales teritoriile cu relief jos (luncile râurilor, lacurile). Sursa principală animală sunt
bovinele şi porcinele, dar circulaţia leptospirelor este menţinută de şobolani. Transmiterea bolii de la
animale la om se face uşor, pe diferite căi: la îngrijirea animalelor, la contactul cu urina animalelor
bolnave, sau pe cale alimentară cu produse contaminate de rozătoare. Simptome: frisoane, febră,
slăbiciune generală, insomnie, greaţă, vomă, dureri lombare. Toţi bolnavii de leptospiroză trebuie
spitalizaţi. Pentru evitarea îmbolnăvirilor se recomandă evitarea scăldatului, evitarea contactului
prelungit cu apa, păstrarea normelor obligatorii de igienă, cum ar fi spălatul cu săpun pe mâini,
consumul de apă îmbuteliată sau fiartă şi răcită. Se evită automedicaţia, dacă apar simptome de boală
diareică sau viroză respiratorie. Se tratează cu antibiotic.
Regulile de bază ce trebuie respectate în caz de inundaţii
- învaţă semnalele de alarmare transmise prin sistemul înştiinţare alarmare;
- ascultă informaţiile oficiale şi buletinele meteorologice;
- semnalează autorităţilor locale inundaţiile, alunecările de teren şi accidentele majore;
- păstrează la îndemână un stoc de provizii pentru câteva zile;
- la evacuare, ia cu tine alimente pentru a le folosi pe drum.
Cum apare viitura ?
Viitura este provocată de un aport de apă (ploaie torenţială, furtună, topirea zăpezii) asupra unui
râu. Viiturile apar atunci când toate apele afluente unui râu primesc apă în exces. Într-o albie ce are
deja un volum de apă curgătoare, viitura împinge apa existentă, astfel că valul principal este o apă
curată, urmată de apă tulbure încărcată cu pietre, sol, vegetaţie. În albiile seci, efectul este mai mare,
pentru că acestea permit viiturii să atingă viteze mari. După viitură, nivelul apei scade, cu excepţia
cazurilor când debitul ploii creşte. La râurile mari, revenirea apei la debitul normal poate dura zile sau
săptămâni. În cazul unor succesiuni de precipitaţii, vor apărea mai multe valuri de viitură.
Ce facem în caz de viitură ?
Dacă eşti în aproprierea apei, înainte de viitură vei simţi un curent de aer neobişnuit. Încearcă să
ajungi pe un loc cât mai ridicat, pentru evitarea pe cât posibil a impactului cu viitura. Nu fugi prin apă
şi nu înota, pentru că riscul apariţiei de vârtejuri şi chiar de hipotermie. Dacă ai rămas izolat cu un
grup, poziţia optimă de aşteptare este în doi, aşezaţi şi grupaţi spate în spate pentru a reduce pierderile
de căldură. Economiseşte lumina şi hrana şi pune repere pentru a urmări evoluţia nivelului apelor. Nu
uita că cei prinşi de viitură în locuri izolate nu au murit niciodată de frig sau de foame, ci întotdeauna
pentru că au încercat să înfrunte apele furioase.
Reguli de comportare pentru populaţie, după producerea inundaţiei
- Respectă îndrumările şi comunicările serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de
urgenţă;
- Intră cu extremă precauţie în interiorul clădirilor avariate sau slăbite;
- Nu intra cu torţe sau lumânări în clădirile inundate;
- Nu atinge firele electrice căzute sau rupte;
- Dacă simţi miros de gaze deschide toate ferestrele şi uşile, închide robinetul principal de
 gaze şi părăseşte casa imediat;
- Dacă aparatele electrice sunt ude, întrerupe sursa principală de curent, usucă-le şi în final
refoloseşte-le;
- Dacă eşti sfătuit să evacuezi, fă-o prompt;
- Verifică rezervele de apă şi de hrană înainte de a le folosi;
- Nu consuma alimente care au luat contact cu apa de inundaţie;
- Nu împiedica acţiunile de intervenţie;
- Anunţă rudele că eşti în siguranţă, altfel autorităţile pot pierde timp căutându-te;
- Nu transmite zvonuri sau ştiri exagerate despre pagube şi stricăciuni.
Măsuri ce se iau dacă inundaţia te surprinde acasă
Dacăaveţitimpluaţiurmătoarelemăsuri:
- aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de
curte, unelte de gradină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate
de apă);
- blocaţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care
plutesc sau de aluviuni;
- evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
- încuiaţi uşile şi ferestrele după ce închideţi apa,gazul şi instalaţiile electrice;
- nu stocaţi saci de nisip pe partea din afara pereţilor, mai bine permiteţi apei de inundaţie să
curgă liber prin fundaţie, sau dacă sunteţi sigur că veţi fi inundaţi procedaţi singur la inundaţia
fundaţiei;
Dacăinundaţiaesteiminentăprocedaţiastfel:
- mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei;
- deconectaţi aparatele electrice şi împreună cu întreaga familie părăsiţi locuinţa şi deplasaţi-
vă spre locul de refugiu (etaje superioare, acoperişuri, înălţimi sau alte locuri dominante) care
nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;
- în cazul în care sunteţi surprins în afara locuinţei (pe străzi, şcoli, parcuri săli de spectacole,
autogări,etc.) este necesar să respectaţi cu stricteţe comunicările primite şi să vă îndreptaţi spre
locurile de refugiu cele mai apropiate.
Dacă inundarea casei este iminentă mută obiectele care se pot mişca în partea cea mai de
sus a casei. Deconectează energia electri9că şi alimentarea cu gaze a gospodăriei, părăseşte locuinţa şi
mergi spre etaje superioare, acoperişuri, înălţimi.
Dacă se ordonă evacuarea respectă ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi şi în
primul rând din zonele cele mai periclitate. Înainte de părăsirea locuinţei întrerupe alimentarea cu apă,
gaze, energie electrică şi închide ferestrele. Scoate animalele din gospodărie şi dirijează-le către
locurile care oferă protecţie. Ia cu tine documentele personale, alimente, apă, trusa sanitară, un mijloc
de iluminat, un radio. După sosirea la locul de refugiu, comportă-te cu calm, ocupă locurile stabilite,
supraveghează copiii, respectă măsurile stabilite.
La reîntoarcerea acasă nu intraţi în locuinţă în cazul în care aceasta a fost avariată sau a
devenit insalubră, nu atingeţi firele electrice, nu consumaţi apa direct de la sursă, ci numai după ce a
fost fiartă, consumaţi alimente numai după ce au fost curăţate, fierte şi după caz, controlate de
organele sanitare, nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, decât după aprobarea
organelor de specialitate, acordaţi ajutor victimelor surprinse de inundaţii, executaţi lucrări de
înlăturare a urmărilor inundaţiei, degajarea malului, curăţirea locuinţei şi mobilierului, dezinfectarea
încăperilor, repararea avariilor, sprijiniţi moral şi material oamenii afectaţi de inundaţii prin găzduire,
donare de bunuri materiale, alimente, medicamente;
Rețineţi! Inundaţia este precedată, de obicei, de intervale mari de
prevenire
(mai puţin în cazul ruperii barajelor hidrotehnice, pentru localităţile situate, imediat în aval).
Furtunile sunt fenomene rezultate din mişcarea rapidă şi puternică, cu forţe distrugătoare şi
de lungă durată a aerului. După pagubele pricinuite, pot fi comparate cu cutremurul de pământ.
Furtuna distruge clădiri durabile, demolează construcţiile uşoare, stâlpii de înaltă tensiune sau de
comunicaţii, rupe şi smulge din rădăcini copacii, scufundă vase, deteriorează magistral auto, căi
ferate.
Dacă ai fost avertizat despre posibilitatea producerii unei furtuni deconectează energie
electrică. Adună membrii familiei acasă. Închide bine uşile, geamurile, orificiile pentru ventilare.
Geamurile mari pot fi protejate cu scânduri. De pe acoperiş, balcoane, ia obiectele ce pot fi luate de
vânt. Uneltele din gospodărie trebuie duse în încăperi. Stinge focul în sobe. Ţine în ordine beciurile,
subsolurile pentru a fi folosite în caz de necesitate. Când furtuna a început, stai în clădire, atent să nu
te răneşti. Nu se recomandă ieşitul în stradă imediat după ce a încetat vântul, deoarece o rafală se
poate repeta.
Dacă furtuna te ia prin surprindere, nu fugi, mai bine te adăposteşti într-un şanţ, groapă,
orice adâncitură, lipit de pământ, cu mâinile acoperind capul. Nu ceda în faţa panicii, acţionează
conştient, reţine pe alţii de la fapte disperate. Furtuna poate fi însoţită de fulgere, ploaie, grindină. Nu
te apropia de obiectele metalice, de stâlpii de tensiune, de paratrăsnete. Pe loc deschis, dacă stai
culcat, fulgerul poate trece peste picioare şi vei rămâne în viaţă. Poziţia în picioare e cu mult mai
periculoasă. Stai departe de copacii izolaţi, dar nici nu te depărta mult de ei. Fulgerul nu loveşte des,
nu nimereşte repetat în acelaşi loc şi de obicei atinge obiectul cel mai înalt sau cel mai masiv.
Caniculă
Canicula şi fenomenele asociate ei, aridizarea şi deşertificarea, reprezintă o altă mare
problemă. Încălzirea atmosferei şi reducerea cantităţilor de precipitaţii conduc la apariţia secetei.
Seceta prelungită duce la aridizarea şi deşertificare. Principalele efecte ale secetelor constau în
distrugerea recoltelor, diminuarea numărului de animale, pierderea resurselor de apă. Populaţia cea
mai săracă este şi cea mai vulnerabilă, pentru că este nevoită să trăiască în condiţiile oferite de un
mediu natural ostil.
Canicula determină scăderea producţiei de cereale. Fermele de păsări au de suferit datorită
valului de căldură. Reducerea producţiei de grâu are un impact direct asupra rezervelor de hrană, cu
repercusiuni asupra sănătăţii umane. Pe caniculă creşte riscul de deces mai ales la copii şi persoanele
în vârstă. Canicula poate produce incendii sau poate întreţine incendiile de pădure provocate din
neglijenţa omului.
În zonele puternic populate, canicula generează pe străzi gaze de eşapament, un gaz extrem
de periculos: ozonul troposferic, derivat din oxigen. Ozonul „bun” este cel din stratosferă, care
protejează viaţa, filtrând radiaţiile ultraviolete dăunătoare. Ozonul „rău” se formează în apropierea
solului, în oraşe. Construcţiile înalte din centrul oraşului opresc circulaţia naturală a aerului, iar pe
străzile înguste se acumulează şi alte gaze toxice, provenite în special din trafic. Din aceste motive,
locuitorii trebuie să evite cât mai mult posibil centrul şi străzile aglomerate, mai ales la amiază, în
zilele de vară. Expunerea la valori mari ale concentraţiilor de monoxid de carbon duce la dureri de
cap, greţuri şi chiar la moarte. Totuşi, oraşele vâlcene au avantajul că sunt aşezate, majoritatea într-o
zonă de deal şi munte, ceea ce face ca limitele tolerabile să fie restabilite în timp relativ scurt, prin
dispersia acumulărilor.
Câteva activităţi ce se recomandă în perioade caniculare: evitarea cozilor formate în afara
instituţiilor, în soare, udarea principalelor căi rutiere din oraş, pentru a combate efectele căldurii,
ridicarea la intervale de timp mai scurte a gunoaielor menajere, pentru a preveni apariţia de focare de
infecţie, controale mai dese în restaurante, pub-uri, fast-food-uri, magazine alimentare, asigurarea cu
prioritate a irigării culturilor agricole, intensificarea controalelor legale pe linie de apărare împotriva
incendiilor.
Pentru evitarea efectelor nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate din timpul
verii asupra sănătăţii trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de
soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise).
- creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi o alimentaţie săracă în grăsimi;
- evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice.
- duşuri şi băi frecvente cu apă sub temperatura cutanată;
- evitarea unor eforturi fizice susţinute în perioada zilei în care temperatura atinge valorile
maxime; activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale, care nu au
posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzătoare, se va desfăşura
dimineaţa şi seara.
- preocupări speciale de prevenire a riscurilor pentru sănătate la personalul care lucrează în
sectoarele cu temperatură ridicată şi radiaţii calorice, laminoare la cald, furnale, cuptoare etc.
 - asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de lucru în condiţiile
impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea către angajaţi a unor cantităţi suficiente de apă
minerală.
- acordarea unei atenţii speciale copiilor, evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte
în interiorul autovehiculelor parcate la soare, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în
vehicule fără posibilităţi de climatizare.
- persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, vor evita deplasările
şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii
de temperaturi ridicate.
Măsuri ce se pot lua pe caniculă, acasă. Temperaturile de vară îşi fac simţită prezenţa şi în
locuinţele noastre. Redecorarea căminului pe timp de vară este utilă, înlocuirea cuverturilor, păturilor
şi cearceafurilor închise la culoare se înlocuiesc cu altele de culori deschise, răcoroase (albe), al căror
aspect relaxează, renunţarea, pe cât posibil la covoare şi mochete, parchetul sau gresia menţinând
răcoarea atât de necesară în această perioadă, instalarea de draperii şi storuri în camerele expuse
soarelui, menţinerea deschisă a ferestrelor atât timp cât temperatura exterioară este mai mare decât
cea din interior (până la lăsarea serii), dacă nu se poate face ventilaţie, lasă ferestrele deschise, dar
pune în geamuri cearşafuri umede care să reţină aerul uscat şi căldura.
Măsuri ce se pot lua pe caniculă, la serviciu. O temperatură optimă la serviciu stimulează
lucrul, creşte eficienţa. Senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci când diferenţa dintre
temperatura aerului şi cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2–3ºC. Temperatura aerului
recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând este de 21 – 23ºC, iar pentru munca uşoară
în poziţia şezând este de 19ºC. În stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul şi mişcarea şi
umiditatea aerului. Mişcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul lucrărilor delicate
care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu trebuie să depăşească 0,1 m/s. În încăperile încălzite
umiditatea relativă a aerului să fie cuprinsă între 50 şi 70 %. Dacă acestea nu se păstrează, apar efecte
negative.
Conform prevederilor legale, dacă în două zile consecutive se înregistrează temperaturi ale
aerului care depăşesc 37ºC sau care, corelate cu umiditatea, pot fi echivalate la 37ºC, angajatorii sunt
obligaţi să ia măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă (reducerea intensităţii şi ritmului
activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel
static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus) şi pentru menţinerea stării de
sănătate a angajaţilor (asigurarea apei minerale, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb, asigurarea
echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri, asigurarea transportului la o unitate
sanitară a celor afectaţi).
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii sunt obligaţi să ia, în acord cu sindicatele, una
din următoarele măsuri: reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea zilei de lucru până la ora 11.00 şi
după ora 17.00, întreruperea colectivă a lucrului.
Angajatorii au două variante pentru a recupera timpul nelucrat şi a stabili modalităţile de
plată:
- prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de muncă nelucrat, cu menţinerea
drepturilor salariale avute anterior;
- Fără recuperarea timpului de muncă nelucrat, cu acordarea drepturilor salariale proporţional
cu timpul efectiv lucrat.
Efectele caniculei asupra alimentelor. Din cauza temperaturilor ridicate, produsele
alimentare se alterează mult mai rapid. Pe lângă aceasta, toate fructele şi legumele ar trebui spălate în
două ape înainte de a fi consumate. Din categoria produselor cu grad sporit de alterare fac parte
carnea şi produsele din carne, laptele şi produsele lactate, peştele şi produsele marine, torturile,
prăjiturile. Cele mai periculoase rămân ciupercile. Medicii interzic consumul ciupercilor culese în
parcuri, în preajma gropilor de gunoi, de pe marginea şoselelor şi căilor ferate, deoarece acestea au
acumulat substanţe toxice. Înainte de preparare, ciupercile trebuie fierte în două – trei ape, timp de cel
puţin 15 minute. Un alt produs periculos este îngheţata, când are aspect neomogen, granulat, este
neuniform colorată sau parţial dezgheţată.
Recomandări pentru gospodine în perioadele caniculare
Produsele alimentare proaspete (lapte, produse lactate, carne şi preparate din carne, peşte etc.)
se alterează rapid şi se pot contamina uşor cu microorganisme, dacă nu sunt manipulate corect şi
păstrate în condiţii speciale. Produse alimentare perisabile se procură numai în limita strictului
necesar şi se consumă rapid. Imediat după achiziţionare, produsele alimentare proaspete trebuie
depozitate în frigider sau congelator până în momentul consumului. Nu recongela un produs care a
fost dezgheţat în vederea preparării sau care s-a decongelat accidental. Nu lăsa produsele alimentare
proaspete expuse decât în timpul necesar porţionării sau preparării lor. Evită achiziţionarea
borcanelor cu capacul neetanş ! Deschide conservele numai în momentul utilizării. Ceea ce nu s-a
consumat, trebuie pus imediat la rece şi consumat, de preferinţă, în aceeaşi zi. Frigiderul trebuie
dezgheţat o dată pe săptămână, se goleşte complet şi se spală cu 1 litru de apă călduţă în care se
dizolvă o lingură de bicarbonat de sodiu. Se freacă uşor, apoi se usucă cu o cârpă moale. Nu se
folosesc obiecte tăioase la scoaterea gheţii din frigider. Se lasă să se dezgheţe şi să se scurgă singură.
Nu se pun alimente în congelator decât la o oră după ce i s-a dat drumul din nou frigiderului. O dată
pe lună, se scoate frigiderul din priză şi se curăţă cu aspiratorul grila de ventilaţie. Altfel, este posibil
ca praful să blocheze ventilaţia. Vasele şi pachetele cu alimente puse în frigider trebuie să fie uscate,
pentru a nu se lipi prin îngheţ de cutia congelatorului.
Protejarea sănătăţii în perioadele de caniculă. Datorită temperaturilor de peste 32 de grade,
se produce o creştere corespunzătoare a transpiraţiei, care are rol de regulator termic şi care împiedică
astfel supraîncălzirea corpului. O dată cu apa, organismul pierde şi săruri minerale (mai ales pe cele
solubile), antrenând astfel multe consecinţe negative: astenia fizică, perturbări ale proceselor
metabolice, creşterea simptomatologiei bolilor cronice. Pentru evitarea unor asemenea neplăceri se
impun măsuri de înlocuire a pierderilor provocate de transpiraţie, a pierderilor de apă, săruri minerale
şi vitamine, pentru refacerea condiţiilor normale de funcţionare a organismului. Acest lucru poate fi
realizat prin consumarea în medie a doi litri de lichide de zi, care nu vor fi băute prea reci (se elimină
înainte de a hidrata organismul). În afară de lichidele propriu – zise, se vor consuma cât mai multe
fructe şi legume, datorită pe de o parte a rezervelor de apă, săruri minerale şi vitamine pe care le
conţin, cât şi datorită faptului că în organism ele cedează apă sub formă de efect retard, asigurând în
mod constant şi pe termen lung lichidul.
La persoanele bolnave se evită expunerea acestora la soare, mai ales la ora prânzului,
considerată oră de vârf. Dacă se iese afară trebuie utilizate mijloace de protecţie: pălării, umbrele,
ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire în culori deschise. Consumul zilnic de lichide trebuie crescut,
iar alimentaţia să fie cât mai săracă în grăsimi. Eforturile fizice, atât acasă, cât şi la serviciu sunt
recomandate a se desfăşura dimineaţa şi seara. Se recomandă evitarea excesului de cafea şi a
consumului de băuturi alcoolice. Copiii nu trebuie lăsaţi să aştepte perioade lungi în interiorul
autovehiculelor parcate la soare, de asemenea, trebuie evitate transporturile pe distanţe lungi în
vehicule fără posibilităţi de climatizare. Şi persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace
şi respiratorii, vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate, care le pot dăuna sănătăţii.
Bolile specifice caniculei
- Boala diareică acută (BDA) – se manifestă prin apariţia unor fenomene ca febra, crampele
abdominale, greaţa, vărsăturile alimentare urmate de emiterea scaunelor apoase. Profilaxia
bolii diareice acute este la îndemâna oricui: spălatul mâinilor cu apă şi săpun înaintea
meselor şi ori de câte ori este nevoie, precum şi prepararea şi menţinerea alimentelor în
condiţii igienice.
- Hepatita acută virală A (boala mâinilor murdare) – are o perioadă de incubaţie mult mai
lungă, de până la 60 de zile. Perioada de vară reprezintă momentul propice infectării cu
virusul hepatitei A, cu atât mai mult cu cât aceasta este o boală a copilăriei, cei mici fiind
mai puţin supravegheaţi şi mai tentaţi de consumul fructelor nespălate.
- Răcelile de vară – au o incidenţă deloc de neglijat şi sunt favorizate de variaţiile de
temperatură şi umezeală. Alimentaţia fără vitamine şi consumul exagerat de alcool conduc la
scăderea rezistenţei organismului, cu apariţia iniţial a unei viroze respiratorii ce s poate
complica cu pneumonie sau afecţiuni respiratorii grave.
- Dizenteria – ca şi hepatita, este o boală a mâinilor murdare, datorându-se condiţiilor de trai
în care nu se respectă regulile de igienă. Apare atât în mediul rural, cât şi în cel urban,
afectează toate grupele de vârstă putând reveni la aceeaşi persoană de mai multe ori în
decursul vieţii. Simptome: dureri abdominale însoţite de febră, scaune frecvente, modificate
 şi în cantitate mică, sub forma de mucus, puroi şi sânge. Tratamentul constă în sterilizarea
tractului intestinal, adică îndepărtarea microbilor prezenţi în intestine. Medicii recomandă
respectarea regulilor de igienă, testarea apei din fântâni şi prezentarea la medic la apariţia
oricăror semne de boală diareică.
- Indigestiile stomacale – au, de multe ori, ca principală cauză consumul de legume insuficient
coapte, cel de produse lactate păstrate la temperatura camerei sau de carne de pasăre
preparate insuficient. E bine să ai la tine un medicament antidiareic, să bei suficientă apă
plată şi ceaiuri pentru a evita deshidratarea. Factori potenţiali de risc sunt şi apa de robinet
sau cuburile de gheaţă. Câteva zile de regim sunt obligatorii.
- Arsurile solare – apar la 4 – 5 ore după expunere, însă pielea începe să se bronzeze cu
adevărat abia după 2 – 3 zile, bronzul fiind şi el o modalitate de apărare a pielii. Sunt
binevenite duşurile dese şi nu foarte reci. Se recomandă relaxarea într-o cameră răcoroasă şi
întunecoasă. În cazurile mai grave este indicat să te adresezi medicului. Insolaţia apare
atunci când te expui pentru o perioadă îndelungată la călduri puternice. Apare astfel riscul
unei deshidratări severe, agravarea unei maladii cronice sau un atac de căldură. Simptome:
crampe musculare la nivelul braţelor, picioarelor sau stomacului; oboseală, stare de rău,
insomnii neobişnuite. Tratamentul insolaţiei constă în ridicarea capului, înfăşurarea capului
cu şerveţele umede şi reci, consumul de lichide şi retragerea într-o cameră răcoroasă.
Persoanele cu părul închis la culoare au un risc mai mare de a face insolaţie. Dacă te resimţi
în urma expunerii la soare încetează activitatea fizică şi odihneşte-te într-un loc rece bând
multă apă sau sucuri de fructe.
- Ochelari împotriva radiaţiilor solare – aleasă la întâmplare, fără un consult medical în
prealabil, o pereche de ochelari de soare poate duce în timp la afecţiuni grave ale globului
ocular şi chiar la miopie. Drumul ce este parcurs de o persoană care are nevoie de ochelari de
vedere nu este de cele mai multe ori corect, întrucât nu puţini sunt cei care cumpără ochelari
de la comercianţii ambulanţi. Afecţiuni grave precum arsuri ale globului ocular, pot fi
provocate şi de ochelarii de soare de o calitate proastă care în loc de lentile speciale cu
protecţie împotriva razelor solare sunt prevăzuţi cu un simplu geam colorat. În aceste
condiţii, din cauza purtării ochelarilor de soare pot apărea dureri de cap, ameţeli, înroşirea
ochilor şi chiar lăcrimare. Ochelarii închişi la culoare nu sunt recomandaţi pentru că pot da
dependenţă.

ALUNECĂRI DE TEREN
lunecările de teren sunt deplasări ale rocilor ce formează versanţii unor munţi sau dealuri,
pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare, ca urmare a unor
fenomene naturale (ploi torenţiale, prăbuşiri ale unor grote, eroziuni puternice, cutremur de pământ),
sau chiar ca urmare a unor activităţi umane şi având ca efecte distrugeri materiale, blocarea
drumurilor, distrugerea liniilor de comunicaţie sau a cursurilor de apă, reducerea producţiei agricole
sau forestiere, precum şi pierderi umane.
Principalele semne ale unor alunecării de teren sunt reprezentate de fisuri (crăpături) pe
pământ, pe asfalt, în pereţii clădirilor, copaci înclinaţi, stâlpi şi garduri strămutate din loc, dispariţia
bruscă a apei din fântâni şi izvoare, scârţâitul elementelor de construcţie ale caselor, starea alarmată a
păsărilor şi a animalelor.
În caz de alunecare de teren se evacuează imediat imobilul (terenul) afectat, se anunţă
vecinii, se acordă ajutor celor ce au nevoie, se apelează la serviciile profesioniste (poliţie, pompieri,
salvarea), se iau măsuri pentru securitatea oamenilor şi bunurilor materiale. Pentru reducerea
riscurilor un aspect important îl reprezintă în zilele noastre asigurarea bunurilor şi persoanelor prin
firme autorizate. Măsuri post-dezastru: căutare-salvare, asistenţă medicală, adăpostirea de urgenţă a
persoanelor sinistrat.

INCENDIILE
Un incendiu reprezintă procesul de ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în
timp şi spaţiu, produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi necesită o intervenţie
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.
Cauza unui incendiu este suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă,
de regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins,
precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia.
Ansamblul măsurilor tehnico – organizatorice necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor,
sarcinilor, mijloacelor, metodelor şi procedeelor ce pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea
persoanelor şi animalelor, protecţia bunurilor şi vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea incendiilor
reprezintă activitatea de organizare a intervenţiei în caz de incendiu.
Un pericol iminent de incendiu este o situaţie creată de cumularea factorilor care concură la
iniţierea incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment.
Prevenirea incendiilor reprezintă totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi propagării
incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de asigurare a
securităţii echipelor de intervenţie.
Regulile generale de prevenire a incendiilor:
 controlul, supravegherea şi reducerea pericolelor de incendiu ori a consecinţelor
acestora;
 asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a persoanelor în siguranţă şi de securitate
a echipelor de intervenţie proprii în cazul izbucnirii unui incendiu;
 întreţinerea în stare operativă a instalaţiilor de detectare/alarmare/stingere a incendiilor
şi mijloacelor de primă intervenţie;
pregătirea planurilor de protecţie împotriva incendiilor (evacuare, depozitare şi intervenţie)
Activitatea de stingere a incendiilor reprezintă totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere
a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice.
Un utilizator este persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, cu orice titlu, în interesul
său, al altuia sau în interes public.
Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri
şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate,
organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a
incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea
evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva
efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.
Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă presupune:
 asigurarea condiţiilor care să permită salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii
şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie;
 să acţioneze pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea
utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea
efectelor distructive provocate în caz de incendii.
Răspunderile şi obligaţii ce revin persoanelor fizice şi juridice, potrivit legii, privind
stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele
producerii incendiilor:
În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu
orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele
obligaţii:
 să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă
ajutor;
 să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru
operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la
bunurile proprii ori ale altor persoane;
 să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor,
demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea
mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona
periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor
măsuri.
Obligaţiile unei persoane care observă un incendiu. Persoana care observă un incendiu are
obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după
posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului. În caz de incendiu, orice persoană trebuie
să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din
proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice,
precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
Persoanelor care observă un incendiu produs la păduri, plantaţii, culturi agricole,
mirişti, păşuni şi fâneţe au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru
limitarea şi stingerea acestora.
Activitatea de amenajare a pădurii constă, între altele, în crearea de întreruperi ale masei
combustibile, prin zone tampon, ceea ce permite reducerea riscului de propagare a incendiului.
Curăţarea este o operaţie ce constă în tăierea, parcelarea sau arderea vegetaţiei de la marginea zonelor
locuite, căilor de comunicaţie şi de pe zonele tampon (fâşiile antifoc). Proprietarii, gestionarii şi
utilizatorii spaţiului forestier trebuie permanent sensibilizaţi privind prevenirea incendiilor de pădure.
Tipurile de incendii la păduri şi modul lor de manifestare. Odată produs, un incendiu
poate lua diferite forme, fiecare fiind condiţionată de caracteristicile vegetaţiei şi condiţiile climatice
(în principal forţa şi direcţia vântului). Astfel se disting:
- incendii de sol, în care arde materia organică conţinută în litieră, humus sau turbă; viteză
mică de propagare;
- incendii de suprafaţă, în care arde vegetaţia de talie joasă; ele se propagă în general prin
radiaţie;
- incendii de coronament, în care arde partea superioară a arborilor şi se formează o coroană
de incendiu; ele eliberează în general mari cantităţi de căldură, iar viteza de propagare este
foarte ridicată. Sunt cu atât mai intense şi dificil de controlat cu cât vântul este mai puternic
iar combustibilul mai uscat.
Aceste 3 tipuri de incendii se pot produce simultan într-o zonă.
Temperatura la care se poate produce incendiul de pădure. Atunci când conţinutul de apă
este scăzut, vegetaţia se aprinde la temperaturi relativ joase. Temperatura de inflamare variază între
260OC şi 450OC. Această temperatură este asigurată de surse de căldură precum chibrituri, ţigări şi
descărcări electrice atmosferice.
Printre principalele esenţe de arbori şi caracteristicile acestora care favorizează
dezvoltarea incendiului se disting:
- esenţele pirofile (pinul, iarba neagră), ale căror caracteristici (răşina, esenţele) favorizează
dezvoltarea incendiilor;
- esenţe pirorezistente (stejarul, castanul), capabile să reziste la incendii.
Riscurile incendiilor de pădure. Prin efectele sale, incendiul este un factor de distrugere atât
pentru oameni şi activităţile lor cât şi pentru mediu.
- Riscuri pentru oameni. În urma incendiilor de pădure, cea mai afectată sunt populaţia şi
gospodăriile din vecinătate, care se pot aprinde.
- Riscuri pentru mediu. Impactul unui incendiu de pădure asupra faunei şi florei este legat de
intensitatea să şi interesul pe care-l prezintă speciile implicate. Un incendiu are consecinţe
imediate (modificarea peisajului, dispariţia animalelor sau vegetaţiei, uneori aparţinând
speciilor rare), dar şi pe termen lung, dacă luăm în considerare timpul necesar reconstituirii
biotopului.
Consecinţele asupra solului sunt determinate de degradarea masei vegetale. Ea poate fi la
originea eroziunii solului. Peisajul este suspus la importante modificări, fie prin absenţa vegetaţiei, fie
prin prezenţa numeroşilor arbori calcinaţi. Prin reîmpădurire se „cicatrizează peisajul”, reconstituind
masele verzi, dar ambianţele originale ale pădurilor sunt foarte dificil de restaurat.
Acţiunea de intervenţie în caz de incendiu constă în punerea în aplicare a măsurilor de
protecţie a pădurii împotriva incendiilor, planurilor de intervenţie şi schemelor de acoperire a
riscurilor, care au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de protecţie a forţelor de intervenţie şi a
populaţiei. Pentru îmbunătăţirea rapidităţii de intervenţie, se recomandă amplasarea cisternelor
(rezervoarelor) cu apă pe masive în apropierea zonelor forestiere.
Comportamentul persoanelor în cazul unui incendiu de pădure:
- nu intra în panică;
 - îndepărtează-te de incendiu;
- solicită sprijinul unui adult;
- acoperă-ţi nasul şi gura cu o cârpă curată.
Principalele obligaţii pe linia apărării împotriva incendiilor la locul de muncă:
Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
 să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice
formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
 să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele,
potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul
instituţiei, după caz;
 să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor
de apărare împotriva incendiilor;
 să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a
normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un
pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare
împotriva incendiilor;
 să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic
specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
 să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei
oricărui pericol iminent de incendiu;
 să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare
la producerea incendiilor.
Instruirea în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor a persoanelor angajate în muncă
constituie parte componentă a activităţii de apărare împotriva incendiilor desfăşurate de persoanele
fizice şi juridice potrivit prevederilor legale în vigoare.
Măsurile care se adoptă pentru asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a
persoanelor în siguranţă în caz de incendiu sunt următoarele:
 stabilirea unui concept propriu de alarmare şi evacuare în caz de incendiu;
 păstrarea căilor de evacuare, salvare şi intervenţie libere şi în stare de utilizare la
parametrii la care au fost proiectate şi realizate;
 marcarea şi semnalizarea căilor şi acceselor de evacuare, salvare şi intervenţie;
 asigurarea şi funcţionarea iluminatului de siguranţă şi celei de-a doua surse de energie
electrică;
 afişarea extrasului corespunzător din planurile de protecţie împotriva incendiilor pe
fiecare nivel în parte, în corelare cu situaţia existentă;
 asigurarea şi funcţionarea sistemelor de alarmare şi semnalizare a incendiilor la
parametrii de performanţă pentru care au fost proiectate;
 asigurarea numărului şi tipurilor de stingătoare, corespunzătoare clasei de incendiu;
 verificarea asigurării blocării lifturilor la parter în caz de incendiu;
 organizarea şi desfăşurarea, periodic, de exerciţii şi aplicaţii, cu salariaţii, gradat, pe
locul de muncă, pe clădire şi pe mai multe clădiri din cadrul aceluiaşi operator
economic;
 în cazul manifestărilor cu public numeros, organizatorul anunţă în scris cu 48 ore înainte
administraţia publică locală şi serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă în a
cărui zonă de responsabilitate se va desfăşura evenimentul.
Intervenţia pe locul de muncă presupune:
 alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace
specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi a dispeceratului,
acolo unde acesta este constituit;
 salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform concepţiei stabilite;
 întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de persoane
 anume desemnate ;
 acţionarea asupra focarului cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din
dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi sistemelor automate şi, după
caz, acţionarea lor manuală;
 evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate în timpul intervenţiei;
 protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului
(temperatură, fum, gaze toxice etc.);
 verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea
focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.
Reglementarea modului de executare a lucrărilor cu foc deschis:
 stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis
(topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curăţări prin ardere etc.) şi a
persoanelor care le supraveghează;
 stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea
focului deschis;
 nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
 descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a permisului
de lucru cu foc;
 aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.
Măsurile de prevenirea incendiilor în spaţii rezidenţiale/gospodării cetăţeneşti
În vederea prevenirii incendiilor în apartamentele din spaţiile unifamiliale/multifamiliale şi
gospodăriile cetăţeneşti se iau următoarele măsuri minime:
 folosirea focului deschis, inclusiv la lucrările de igienizare este permisă numai sub
supraveghere permanentă, cu respectarea regulilor specifice de prevenire a incendiilor.
 se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii
cu pericol de incendiu (depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri, …) şi
explozie (în apropierea buteliilor de aragaz, instalaţiilor de gaze naturale, încăperi în
care depozitaţi produse petroliere), cât şi la executarea lucrărilor agricole (în lanuri de
cereale, pajişti…), în păduri şi în apropierea acestora se interzice folosirea flăcării
pentru verificarea etanşeităţii buteliei.
 se interzice utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor şi
întrerupătoarelor cu defecţiuni sau improvizaţii.
 se evită suprasolicitarea reţelei electrice prin conectarea mai multor aparate la prize
multiple.
 se interzice înlocuirea siguranţelor electrice cu cuie, monezi, sârme, etc.
 sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz, etc) se păstrează în locuri
în care copii nu au acces.
 se interzice lăsarea copiilor nesupravegheaţi precum şi închiderea lor în casă cu
lumânări aprinse, sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
 se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune
cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.
 se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei, garniturilor
regulatorilor de presiune sau a furtunului; verificarea se va face numai cu emulsie de
apă cu săpun.
 se interzice aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de
căldură ori sub acţiunea directă a razelor solare.
 se interzice încălzirea buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau
înclinată.
 se interzice trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente sau
folosirea de butelii improvizate.
 se interzice depozitarea de materiale lemnoase, furaje sau alte materiale combustibile
sau inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere, etc.) în podurile clădirilor.
  se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea
unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori
lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.
 se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii,
şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile
 afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se
amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.
Măsuri ce se iau pentru a ne feri de incendii pe timpul secetos:
 interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
 restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care
creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe
volatile sau supraîncălziri excesive;
 asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor,
rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze
lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră (copertine, şoproane deschise etc.)
sau, după caz, prin răcire cu perdele de apă rece;
 asigurarea şi verificarea zilnică a rezervelor de apă pentru incendiu.
Măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul sezonului rece
 la instalarea şi folosirea sobelor trebuie asigurate distanţe de siguranţă faţă de
materialele combustibile sau alte obiecte care se pot aprinde uşor;
 la aprinderea focului în sobe se impune atenţie deosebită la folosirea
lichidelor inflamabile şi utilizarea materialelor combustibile (lemn,
cărbune, etc) care să permită închiderea uşilor sobelor; la folosirea
combustibilului gazos se va utiliza principiul “gaz pe flacără”;
 amplasarea unei table metalice, pe duşumea, parchet ori linoleum în faţa uşilor
sobelor;
 sobele în funcţiune şi aparatele electrice de încălzire sub tensiune nu vor fi lăsate fără
supraveghere şi nici într-un caz în grija copiilor;
 verificarea, curăţirea şi după caz remedierea defecţiunilor coşurilor de evacuare a
fumului de către personal autorizat;
 nu se vor folosi instalaţii şi aparate electrice de încălzire defecte sau improvizate, cu
conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare cu defecţiuni, siguranţe necalibrate;
 utilizarea sistemelor de afumare a produselor din carne se va face doar pe timpul zilei
şi sub supraveghere;
 atenţionarea, în special a copiilor, pentru a nu folosi lumânări, jocuri de artificii,
petarde, pocnitori improvizate şi alte mijloace explozive care sunt utilizate frecvent în
această perioadă, în apropierea materialelor combustibile ori inflamabile;
 supravegherea pomului de Crăciun decorat cu instalaţii electrice de iluminat, lumânări
ori artificiilor de către persoane adulte şi instruirea copiilor pentru folosirea acestora
doar în prezenţa adulţilor.
Preîntâmpinarea izbucnirii incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti, atunci când se
foloseşte focul deschis:
 orice foc, fie în interiorul locuinţei sau exteriorul ei trebuie supravegheat;
 se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol în spaţii
cu pericol de incendiu (depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri) şi
explozie (în apropierea buteliilor de aragaz, instalaţiilor de gaze naturale, încăperi în
care depozitaţi produse petroliere) cât şi la executarea lucrărilor agricole (lanuri de
cereale, pajişti), în poduri şi în apropierea acestora;
 este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei.
Reguli şi măsuri de apărarea împotriva incendiilor ce trebuie respectate la exploatarea
instalaţiilor şi consumatorilor electrici:
- pentru remedierea deficienţelor apelaţi la specialişti;
 - nu utilizaţi aparate electrice cu mâinile ude, riscaţi să vă electrocutaţi şi să suferiţi arsuri;
- nu trageţi de cabluri pentru debranşarea unui aparat electric, acesta se poate deteriora
devenind o sursă de incendiu;
- nu folosiţi prize multiple, adeseori suprasolicitate acestea se încălzesc şi există riscul
producerii unui incendiu;
- nu cumpăraţi jucării electrice care se conectează direct la prize – o jucărie prin care trece o
tensiune de 220 V poate fi periculoasă pentru un copil. Vă recomandăm jucăriile cu un
transformator de protecţie, care reduce tensiunea la o valoare inofensivă, de regulă, de 12 V;
- nu amplasaţi un obiect metalic de lungime mare (scară, ţeavă, antenă, etc.) în apropierea unei
linii electrice aeriene, aceasta duce adesea la accidente mortale;
- în cazul unui scurtcircuit se interzice folosirea la înlocuirea siguranţei, a unui fuzibil cu
diametrul mai mare decât cel corect.
Unde este interzis fumatul
 în locuri cu pericol de explozie şi incendiu;
 în pat, riscaţi să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să produceţi un incendiu.
Cu ce trebuie să fie prevăzute locurile pentru fumat
 scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
 instrucţiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de
comportare în caz de incendiu ;
 după caz, mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Coşurile de fum vor fi periodic verificate, curăţate şi reparate de către personal specializat şi
autorizat.
Cum prevenim jocul copiilor cu focul ?
- păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
- înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul
pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor;
- nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi / sau aparate electrice lăsate sub
tensiune.
Măsuri de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate la mijloacele de încălzire:
- se interzice utilizarea instalaţiilor de încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi lăsarea lor în
funcţiune, nesupravegheate;
- respectaţi distanţele de protecţie dintre sobele şi materialele combustibile;
- amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică, aceasta va asigura protecţia faţă de
căderea accidentală direct pe podea a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea
materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;
- eventuala încălzire a adăposturilor de animale sau a grajdurilor este admisă numai dacă sunt
folosite sobe fixe din cărămidă sau mijloace cu acumulare de căldură, care se alimentează
din exteriorul acestor încăperi ori prin instalaţii de încălzire centrală;
- se interzice folosirea sobelor, miţele sau cenuşarele defecte, ori care nu se închid;
- cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, iar în condiţii de vânt se vor stinge cu
apă.
Măsuri de apărare împotriva incendiilor ce se vor respecta la buteliile de aragaz:
- se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune, cu
garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
- se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei, garniturilor,
regulatorilor de presiune sau a furtunului, verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu
săpun;
- se interzice aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură,
ori sub acţiunea directă a razelor solare;
- se interzice încălzirea buteliilor ori folosirea acestora în poziţia culcată, răsturnată sau
înclinată;
- este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea
de butelii improvizate;
- la aprinderea focului la aragazuri sau sobe alimentate cu gaze naturale, folosiţi principiul
 „gaz pe flacără” (întotdeauna aprindeţi întâi chibritul şi apoi manevraţi robinetul
de alimentare cu gaz), recomandăm utilizarea aprinzătorului electric.
Reguli de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate la afumătoare:
- se interzice folosirea afumătoarelor improvizate sau amplasarea acestora în
magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile;
- afumătoarele se confecţionează din zidării din cărămidă şi materiale
incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din
gospodărie.
Măsuri principale se iau pe timpul sărbătorilor tradiţionale (zile de naştere,
onomastice, sărbători religioase etc.)?
 amplasarea lumânărilor, candelelor cât mai departe de materialele
combustibile folosind suporţi de protecţie
 se interzice lăsarea acestora fără supraveghere
 stingerea acestora înainte de culcare.
Măsuri principale se iau la decorarea Pomului de Crăciun?
 pomul de Crăciun se dispune cât mai departe de sursele de căldură, într-un
recipient cu pământ sau nisip care se udă zilnic
 se interzice aprinderea lumânărilor şi artificiilor în pom
 se interzice utilizarea instalaţiilor electrice de ornament cu defecţiuni ori
improvizaţii
 se recomandă utilizarea brazilor din material plastic.
Cum ne ferim de incendii pe caniculă ?
A. INSTALAŢII ELECTRICE – Aparatele electrice, cablurile electrice,
prizele şi
întrerupătoarele cu defecţiuni sunt surse frecvente de incendiu. Pentru remedierea
aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte se apelează la specialişti. Nu utilizaţi
aparatele electrice cu mâinile ude. Nu trageţi de cablul pentru debranşarea unui
aparat electric. Acesta se poate deteriora, devenind o sursă de incendiu. Nu
folosiţi prize multiple: adeseori suprasolicitate, acestea se încălzesc şi există riscul
producerii unui incendiu. Nu cumpăraţi jucării electrice care se conectează direct
la priză: o jucărie prin care trece o tensiune de 220 V poate fi periculoasă pentru
un copil.
B. PODURI, MANSARDE – Este interzisă depozitarea de materiale lemnoase,
furaje sau alte
materiale combustibile sau inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere) în
podurile clădirilor. Este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile
clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor
deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.
C. FOCUL DESCHIS – Se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de
iluminat cu petrol, în depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri. Este
interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei. În cazul în care
butelia este defectă, flacăra, în prezenţa gazului scurs de la butelie, va produce o
explozie.
D. MIJLOACE DE ÎNCĂLZIRE – Se interzice utilizarea instalaţiilor de
încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni. Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o
cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe
podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor
combustibile.
E. BUTELII DE GAZE LICHEFIATE / ARAGAZ – Se interzice folosirea buteliilor
de gaze lichefiate fără regulatori de presiune cu garnituri deteriorate ori cu
furtunurile de cauciuc fisurate sau lărgite la capete. Se interzice încercarea cu
flacără a etanşeităţii buteliei, garniturilor regulatorilor de presiune sau a
 furtunului: verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun. Se
interzice păstrarea buteliilor în apropierea surselor de căldură ori sub acţiunea
directă a razelor solare. Se interzice folosirea buteliilor în poziţie culcată. Este
interzisă trecerea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii
improvizate.
F. JOCUL COPIILOR CU FOCUL – Păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse
de foc în locuri în care copii nu au acces. înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în
legătură cu focul explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă
pentru viaţa lor.

Accidentul chimic reprezintă o eliberare necontrolată în mediul înconjurător a unor

substanţe
toxice industriale la concentraţii mai mari decât concentraţiile maxim admise, punând astfel
în pericol sănătatea populaţiei.
7. Ce măsurile de protecţie ce se iau în caz de accident chimic ?
 Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre pericolul chimic
 Asigurarea protecţiei cu mijloace individuale de protecţie
 Asigurarea protecţiei prin adăpostire (izolare) sau prin evacuare (autoevacuare)
temporară
 Introducerea restricţiilor de consum al apei, produselor agroalimentare,
vegetalelor etc., contaminate
 Introducerea unor restricţii de circulaţie şi acces, a unor măsuri de pază şi
ordine în zona de acţiune a norului toxic
 Organizarea cercetării chimice, a controlului şi supravegherii zonei de acţiune
a norului toxic şi a contaminării
 Acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă persoanelor
intoxicate
 Aplicarea măsurilor de neutralizare şi împiedicare a răspândirii
substanţelor toxice.
Colectarea, transportul şi depozitarea materialelor contaminate

POLUAREA ACCIDENTALĂ
1. Ce este poluarea accidentală?
Poluarea accidentală a apelor râurilor, fluviului sau a apei mării reprezintă
orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită
admisibilă stabilită, inclusiv
depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţile
umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire
era posibilă înainte de a
interveni alterarea.

URGENŢĂ NUCLEARĂ ŞI RADIOLOGICĂ

1. Ce este accidentul nuclear?
Accidentul Nuclear – eveniment nuclear care afectează instalaţia şi provoacă
iradierea sau
contaminarea populaţiei ori a mediului peste nivelurile admise de reglementările în vigoare.
2. Ce este contaminarea radioactivă?
Contaminarea radioactivă – contaminarea oricărui material, oricărei
suprafeţe sau a mediului ori a unei persoane cu substanţe radioactive.
În cazul particular al corpului uman, contaminarea radioactivă include atât
contaminarea externă a pielii cât şi contaminarea internă.

102
 3. Ce este urgenţa nucleară?
O urgenţă nucleară poate rezulta dintr-o eliberare de radioactivitate de la o centrală
nuclearo-
electrică(CNE) în mediu, ceea ce poate afecta populaţia care trăieşte în aproprierea centralei.
4. Ce este un antidot?
Este o substanţă folosită pentru neutralizarea unui agent toxic pătruns în
organism sau a
efectelor nocive ale acestuia.
5. Ce reprezintă C.N.C.A.N.?
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare reprezintă autoritatea
naţională competentă în domeniul nuclear şi are atribuţii de reglementare, autorizare şi
control prevăzute de
lege
6. Ce este doza de radiaţie?
Doza de radiaţie este cantitatea de energie absorbită de ţesut.
7. Ce este doza de radiaţie admisă?
Cantitatea maximă de radiaţii pe care o poate primi organismul uman până la
care nu se manifestă boala de iradiere.
8. Ce este dozimetru?
Instrument de măsurare a dozei ambientale sau a dozei individuale.
9. Ce este decontaminarea?
Îndepărtarea particulelor radioactive de pe suprafeţele pe care s-au depus acestea
în urma
contaminării.
10. Ce acţiuni să întreprindeţi în zonă contaminată radioactiv pentru
a reduce contaminarea:
 locuitorii vor sta în casă cu uşile şi geamurile închise
 traficul în zonă va fi supus restricţiilor
 şcolile şi activităţile economice în zonă vor fi suspendate
 accesul în spitale va fi interzis
 dacă aţi fost surprins de norul radioactiv în exterior faceţi un duş pentru
îndepărtarea
particulelor de praf radioactiv
 nu consumaţi hrana şi lichidele care pot fi contaminate radioactiv
 pastilele de iodură de potasiu vor fi folosite pentru protejarea glandei tiroide
împotriva iodului radioactiv
 zona afectată poate fi evacuată.
În cazul contaminări radioactive trebuie să aveţi în vedere
următoarele:
 adăpostirea este un mod foarte eficace de reducere a expunerii la
radiaţii( se poate reduce expunerea la radiaţii cu până la 40%)
 autoprotecţia implică să luaţi
următoarele măsuri:
- puneţi hainele cu care aţi fost îmbrăcaţi într-un sac de plastic şi închideţi-l.
- după aceea faceţi un duş sau spălaţi-vă bine părul şi corpul. Puneţi-vă haine curate.
- Administrarea de pastile de iodură de potasiu în scopul protejări tiroidei (doar dacă s-a
eliberat Stronțiu radioactiv).
Sursa: http://www.orastie.info.ro/servicii/prciv/pc11.pdf
În prezentarea în PowerPoint sunt imagini.

103
11. Conduita în stările de pierdere a conştienţei

Lipotimia

Scurtă pierdere reversibilă spontan a conştienţei, cu păstrarea funcţiilor cardio-

respiratorii;
- prognostic bun;
- scoaterea persoanei din mediul care a generat leşinul;
- poate apărea şi din cauze complexe;
- se pot administră lichide dulci, apă rece, se asigură ca hainele să fie lejere.

Sincopa

Scurtă pierdere a conştienţei, reversibilă spontan.

Trebuie deosebită de alte boli ce dau scurte pierderi de conştienţă:
1. hipotensiunea ortostatică (scade TA la schimbarea poziţiei din clino în
ortostatism. În mod normal TA creşte la ridicarea în ortostatism;
2. sincopa vaso-vagala (leşin recidivant) - greaţă, cascat = semn de hipoxie
cerebrală, transpiraţii, confuzie, midriază; apare în stări de anxietate,
durere, supraîncălzire;
3. hipoglicemia - senzaţie de foame, tulburări vizuale, cefalee, anxietate,
confuzie, convulsii, pierderea conştienţei, tegumente umede şi reci;
4. tulburări de ritm cardiac;
5. stenoza aortică;
6. sindrom de sinus carotidian (centru reflexogen);
7. cauze neurologice (AVC,AIT);
8. IMA.
În funcţie de existenţa ritmului cardiac şi a respiraţiei se aplică măsurile de
salvare.

104
Starea hipoglicemică

Hipoglicemia este definita ca fiind o scadere a concentratiei de glucoza din sange ( glicemie) sub 60
mg/dl. In functie de severitatea hipoglicemiilor, ele se clasifica in:

- hipoglicemie usoara cand persoana in cauza reuseste sa si-o corecteze singura;

- hipoglicemie severa cand este nevoie de interventia anturajului;

- coma hipoglicemica, cea mai grava forma.

Cantitatea de glucoza din sange este reglata in principal, de trei hormoni:insulina, glucagonul si
adrenalina. Acestia controleaza productia de glucoza la nivel hepatic, precum si utilizarea ei de catre
tesuturile periferice.

Simptomele hipoglicemiei

1. Simptome centrale:
- rezulta din descarcari masive de catecolamine;
- transpirații excesive;

- asociaza un tremor al mainilor;

- are tahicardie cu senzatie de palpitatii;
- este palid si anxios;
- are o senzatie de foame imperioasa.

2. Simptome periferice:
- cuprind paresteziile peribucale (amorteli sau intepaturi in jurul buzelor);
- dificultati in vorbire si concentrare;
- tulburari de comportament (confuzie, agresivitate, limbaj incoerent);
- cefalee (durere de cap), diplopie;
- somnoloenta;

- convulsii tonic-clonice;
- slabiciune si senzatie de caldura.

Starea clinică:

- TA normală sau crescută;

- pupile dilatate;

- reflexe osteotendinoae accentuate;

- Babinski pozitiv bilateral.

Coma hipoglicemica este complicatia severa a hipoglicemiei. Ea este o coma vigila si se produce prin
privarea creierului de glucoza, principala sa sursa de energie. Ea se instaleaza brusc, iar pacientul este
agitat, de obicei.

105
Diagnosticul de hipoglicemie

Cel mai simplu mod de a pune diagnosticul de hipoglicemie este de a masura glicemia care are o
valoare sub 60 mg/dl in acest caz.

Conduita de urgență:

- Stabilirea nivelului de conștiență;

- Evaluarea primară: A,B,C,D, la pacienții cu leziuni evaluăm și E;

- Daca pacientul este constient, cel mai bun tratament este administrarea a 15-20g glucide sub
forma de sucuri indulcite sau 3-4 bomboane.
- Daca este un pacient comatos:
- Abord venos + 30-50 ml solutie glucoza 33% intravenos+instituirea perfuziei cu Glucoză 10-20%;
- 1 mg glucagon subcutantat sau intramuscular.

Atenție! Frecventa relativ mare in populatie a hipoglicemiilor aparute in special in contextul verii si al
eforturilor mari, a indus o falsa conceptie cum ca aceste stari pot fi normale. Hipoglicemia poate fi
insa varful de iceberg ce ascunde o afectiune cu mult mai serioasa ce trebuie tratata!

Tetania

Stare patologica ce este caracterizata prin crize de contracturi musculare.

Cauze - Tetania se manifesta in doua forme de afectiuni. Prima, cea mai rara, poate fi
consecinta unei micsorari a concentratiei de calciu sangvin (hipocalcemie), ca in cazurile rar
observate de hipoparatiroidie, dar si unei diminuari a cantitatii de magneziu sau de potasiu
(hipokaliemie), ori unei alcaloze, adica unui exces de baze (substante alcaline) in organism. A
doua forma de tetanie, mai frecventa, careia i se rezerva, in general, denumirea de spasmofilie
si care mai este numita uneori tetanie normocalcemica, nu are o cauza precisa: pot fi
incriminate deficite in magneziu sau calciu si factorii psihologici. Existenta spasmofiliei ca
afectiune autonoma nu este unanim recunoscuta.

Simptome si semne - Tetania cuprinde de obicei crize episodice si simptome permanente, dar
unul dintre aceste doua elemente poate fi atenuat sau absent.
- Crizele de tetanie, frecvente, sunt caracterizate prin contracturi musculare (contractii
puternice si prelungite) ale mainilor (degete stranse in forma de con), uneori ale picioarelor,
mult mai rar ale fetei. Semnul lui Trousseau, caracteristic, asociat cu crampe ale mainii si cu o
intepenire a degetelor, care se strang sub forma "mainii de mamos". In acelasi timp, bolnavul
se plange de furnicaturi in maini, in picioare si in jurul gurii. Exista crize grave, insa doar in
forma cauzata de hipocalcemie, riscul fiind legat de spasmul laringelui, care antreneaza o jena
respiratorie acuta. spasmofilia, uneori deranjanta, este intotdeauna benigna: crizele, mai putin
accentuate, se limiteaza la o senzatie de indispozitie si la cateva furnicaturi Ele au tendinta sa
se atenueze cu varsta. Nu are loc pierderea constientei in timpul crizei, care inceteaza de la
sine.
- simptomele permanente, care persista intre crize, sunt crampele, furnicaturile, o anxietate, o
insomnie sau o stare de oboseala.

Diagnostic - Percutia nervului facial din apropierea unghiului maxilarului poate provoca o
contractie a buzelor. Aplicarea unui garou pe brat poate declansa semnul lui Trousseau (acces

106
de contractura). Daca dozarea calciului sangvin nu pune in evidenta nici un deficit, este
probabil vorba de o spasmofilie.

Tratament - Tratamentul depinde de forma de tetanie.

- Forma care are o cauza precisa este tratata in mod obligatoriu, la nevoie, de urgenta (injectie
intravenoasa cu calciu).
- spasmofilia este uneori tratata prin prescrierea de calciu, de magneziu sau de vitamina d,
asociate eventual, desi nu exista vreo dovada stiintifica privind eficacitatea acestui tratament.
Adesea se recomanda sa se respire intr-un sac de plastic atunci cand incepe criza, deschiderea
sacului fiind aplicata in cel mai scurt timp posibil in jurul gurii, ceea ce ar impiedica
instalarea alcalozei cauzate de hiperventilatie. In tratamentul de fond pot fi, de asemenea,
indicate psihoterapia sau administrarea unui anxiolitic.

Criza comiţială

Comiţialitate sau epilepsie

- poate fi precedată sau nu de aură;
- mişcări tonico-clonice (grand mal); pierderea conștienței; revenire spontană
după câteva minute;
- eventual, stare de somnolenţă sau somn la încetarea crizei.

Coma

Reprezintă pierderea conştienţei, de diferite grade şi cauze, cu durată mai mare

de timp.
Cauze:
- intoxicaţii;
- TCC, hemoragii, ischemii;
- tumori;
- metabolice şi endocrine;
- şocul.

Șocul

107
Este insuficiență circulatorie ce ameninţă viaţă prin scăderea irigării organelor
vitale (scad: O2 şi substanţele nutritive aduse celulei);
 clinica şocului: alterarea stării de conştiență (agitaţie, anxietate, somnolenţă,
comă);
 tahicardie, hTA;
 extremităţi reci şi umede;
 cianoza periferică;
 hiperventilaţie (respiraţie rapidă şi profundă);
 scăderea diurezei.
Conduita:
- tratamentul rapid ameliorează prognosticul;
- decubit dorsal, cu picioarele ridicate;
- asigurarea respiraţiei;
- administrarea de lichide oral şi venos;
- corectarea cauzelor:
. hipovolemia: hemoragii posttraumatice sau de altă natură;
vărsături sau diaree;
arsuri;
şocul cardiogen - IMA, boli cardiace;
şocul septic - bacterii şi toxinele lor;
şocul anafilactic;
vaccinuri;
veninuri.
Clinic:
- agitaţie, prurit, strănut, urticarie - după secunde sau minute;
- dispnee cu bronhospasm;
- edem glotic cu risc letal;
- convulsii, pierderea conştienţei;
Tratament:
- se opreşte administrarea medicamentului care a produs şocul;
108
- comprese reci;
- soluţii perfuzabile;
- HHC în doză mare şi adrenalină administrată sc, miofilin etc.

12. Psihoigiena individuală și interpersonală (socio-

profesională).

Armonioasa integrare familială și socială presupune un normal coeficient de

inteligență, capacitate de învățare și bune intenții de adaptare, precum și un
ceficient de inteligență emoțională în continuă creștere. Dezvoltarea
înțelepciunii nu are limite.

Prevenirea și controlul agresivității. Tentativa de suicid.

Hetero-agresivitatea. Violenţa în familie şi societate.

Forme:
- fizică;
- verbală;
- socială – izolare socială;
- privare economică;
- emoţională (agresiune);
- sexuală.
Răsunetul asupra copiilor este foarte grav.
Din păcate, există promovarea violenţei în media.
Prevenire:
„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”
„Iubiţi-vă unii pe alţii cum v-am iubit Eu pe voi”.

109
13. Sănătatea reproducerii și a familiei. Planificarea
familială. Contracepția.
Noţiuni de reproducere umană
Cultura şi civilizația contribuie la promovarea şi menţinerea sănătăţii.
Aparatul genital feminin
-ovarele au dublă funcţie:
- exocrina - eliminarea unui ovul în fiecare lună;
- endocrina - secretă hormonii feminini(estrogen şi progesteron).
Aparatul genital masculin
-glandă sexuală masculină-testicul(coboară în scrot din viaţa intrauterină);
-testiculul are 2 funcţii:
- exocrina - spermatogeneză;
- endocrina - hormoni androgeni (testosteron).
Fecundaţia are loc în treimea externă a trompei.
- se poate realiza doar dacă se produce ovulaţia;
- spermatozoizii trăiesc 3 zile iar ovulele mai mult de 3 zile;
- perioada fertila = zilele 9-17. Glera cervicală este prezentă în perioada
ovulației (apare în perioada când aparatul genital este pregătit pentru o eventuală
sarcină).
După fecundaţie ia naștere oul sau zygotul care se divide succesiv și se
diferențiază. Începe migrația oului de-a lungul trompei spre uter. Are loc nidația
la nivelul mucoasei uterine transformate special în acest scop. Embrionul se
dezvoltă până la 2 luni, apoi începe etapa de făt. În acest timp se formează
placenta care are rol hormonal şi de nutriţie.
Perioada de graviditate durează 40 săptămâni.
Gravida trebuie să ducă o viaţă sănătoasă, fără medicamente şi fără expunerea la
radiaţii etc.
Naşterea fiziologică este cea pe cale vaginala; cezariana poate salva viaţa
fătului sau a mamei şi are indicaţii precise.
Sexualitatea
110
 Funcţie specifică ce asigură reproducerea şi perpetuarea speciei.
Faţă de sexualitate, atitudinea poate fi:
- fiziologică;
- morală;
- socială armonioasă;
- cu exagerări: pot să apară stări de reprimare, conflict, ipocrizie, exacerbare,
deviere, industrie etc.
Există deosebiri clare între fiziologia şi comportamentul sexual şi social al
femeilor şi al bărbaţilor.
Debutul vieţii sexuale:
- 1960 - adolescenţii de 17 ani - 25% băieţi şi 10% fete îşi începeau viaţa
sexuală;
- 2005 - 55%băieţi şi 40% fete.
Riscuri:
- sarcini nedorite;
- consecinţe afective;
- boli venerice – bacteriene specifice (sifilis,gonoree);
- infecţii nespecifice (vaginite,uretrite);
- paraziţi (trichomonas);
- virusuri (HIV, papiloma, hepatita B, C).
Avortul = suprimarea vieții unei ființe = crimă; întreruperea sarcinii până la 5
luni cu eliminarea embrionului viu sau mort. Avortul:
- poate fi - spontan;
- provocat – terapeutic; auto-provocat, la cerere;
- este o manevră chirugicală cu riscuri majore:
- sterilitate secundară;
- infecţii;
- perforaţie uterină.
Avortul solicitat de gravidă este socotit chirurgical şi ar trebui să dispară din
practica unei societăţi civilizate; este o întrerupere brutală a unei vieţi.
111
Planificarea familială
- metoda calendarului (termometrizare);
- metode anticoncepţionale - abstinenţă;
- de barieră – prezervativ, diafragma;
- metode hormonale - pilule anticonceptionale =
conțin cantităţi diferite de hormoni ce suprimă ovulaţia, dar mimează variaţiile
hormonale ce permit un ciclu menstrual regulat; au efecte secundare -
tromboembolism, depresii.
Sterilet = dispozitiv intrauterin ce permite fecundaţia, dar împiedică fixarea
sarcinii, nidația; este avort mascat!!!

Iubirea este îndelung rãbdãtoare, iubirea este binevoitoare,

Nu este invidioasã,
iubirea nu se laudã, nu se mândrește.
Ea nu se poartã necuviincios, nu cautã ale sale, nu se mânie, nu ține cont de
rãul [primit].
Nu se bucurã de nedreptate, ci
se bucurã de adevãr.

Toate le suportã, toate le crede, toate le sperã, toate le îndurã.

Iubirea nu înceteazã niciodatã.
Iar acum rãmân acestea trei:
credința, speranța și iubirea.
Dar cea mai mare dintre toate acestea este IUBIREA.
I Cor 13

112
Bibliografie

19.Albu C, Gherguț A, Albu M. Dicționar de kinetoterapie. Ed. Polirom, Iași,

2007.
20.Albu C, Rascarachi I, Albu Adriana, Rascarachi Gabriela. Ştiţi să respiraţi
corect? Ed. Polirom Iaşi, 2001.
21.Asociația Medicală Americană. Primul ajutor în stările de urgență până la
sosirea medicului. Ed. Lider, București, 2007.
22.Branea I. Medicul Salvării. ediţia a doua, Ed Helicon, 1996.
23.Drăgan I. Medicină sportivă. Ed. Medicală, București, 2002.
24.Holdway Ann. Kinetoterapia. Echilibrarea energiei şi fortificarea
muşchilor. Ed Antet, Prahova, 2005.
25.Marcu V, Dan Mirela. Kinetoterapie/Physiotherapy. Ed. Universității din
Oradea, 2006.
26.Mârza Doina. Kinetoprofilaxie primară, TEHNOPRESS, Iaşi, 2005.
27. Partin Zoe. Educaţie pentru sănătate. Ed Corint, Bucureşti, 2006.
28.Sbenghe T. Kinetologia profilactică terapeutică si de recuperare. Ed.
Medicală, Bucureşti, 1987.
29.Schaffler A, Braun J, Renz U. Ghid clinic. Ed Medicală, Bucureşti, 1995.
30.Vasicikin V. Masajul fortifiant. Ed. Rovimed Publishers, Bucureşti, 2004.
31. *** Primul ajutor. Ministerul Energiei Electrice C.I.E.E.T.
ICEMENERG.
32.Tempeleanu A, Macarie Maria. Urgențele medicale în familie. Centrul de
Informatica Educationala, 2007.
33. www.smurd.ro http://www.smurd.com/pages
34.Alois Bulai, Anton Budău (+) şi Eduard Pătrașcu (traducători). Noul
Testament. Colectia: Sfânta Scriptura. Ed. Sapientia, Iași, 2016. ISBN: 978-
606-578-137-5.

113
Anexe Primul ajutor

http://documents.tips/documents/curs-de-prim-ajutor.html

CURS DE PRIM AJUTOR

SMURD
TARGU-MURES

114
CAPITOLUL 1
Notiuni de prim-ajutor

1.1 Lantul supravietuirii

Lantul supravietuirii este alcatuit din verigile de baza necesare pentru a salva cel mai mare
numarposibil de pacienti aflati în stop cardio-respirator (SCR) în faza prespitaliceasca.
Puterea acestui lanteste afectata direct de cea mai slaba veriga, astfel ca pentru salvarea unui
numar mare de victime cu SCR, verigile acestui lant trebuie aplicate corect si în totalitate în
faza prespitaliceasca.
Componentele lantului supravietuirii sunt urmatoarele:

1. ACCESUL RAPID
2. SUPORT VITAL DE BAZA (BLS)-PRIMUL AJUTOR DE BAZA
3. DEFIBRILAREA PRECOCE
4. SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIETII (ALS)
5.SPITAL

1.1.1 ACCESUL RAPID

Prin acesta se întelege declansarea sistemului de urgenta de catre populatie în cazul unui SCR.
Acestacces trebuie sa fie rapid, usor si neconditionat. În Statele Unite accesul se face printr-un
numar detelefon unic al serviciilor de urgenta „911”, iar în Europa acest model a fost preluat
abia în anii 90 introducând un numar de telefon unic pentru toate serviciile de urgenta “112”.
În România numarul de telefon care poate fi apelat în caz de urgente medicale este 112.
1.1.2 PRIMUL AJUTOR DE BAZA PRECOCE
Acesta este de importanta majora dovedita în cazul unui SCR. Prognosticul pacientilor cu
SCR la cares-a efectuat corect resuscitarea cardio-pulmonara de baza de la început este mult
mai favorabilcomparativ cu cel al pacientilor la care nu s-au efectuat manevrele de RCP
(resuscitarea cardio -pulmonara) si au ramas o perioada de timp neasistati pina la sosirea
echipei medicale. Populatiasipersonalul de interventie din cadrul serviciilor specializate cum
ar fi pompierii, politia, etc. trebuie safie instruite în acest domeniu si sensibilizate de
importanta majora a acestui act, în asteptarea sosirii echipelor medicale.
1.1.3 DEFIBRILAREA PRECOCE
Majoritatea situatiilor de stop cardiac la adult au initial la baza o fibrilatie ventriculara (FV).
Unicultratament eficient al fibrilatiei ventriculare este defibrilarea. Cu cât trece timpul,
fibrilatia ventriculara devine mai rezistenta la defibrilare pâna se instaleaza asistola. Astfel o
defibrilare efectuata imediat laapritia FV are sansa de reusita de peste 85%, însa o defibrilare
efectuata la
5-8 minute de la aparitia FVare sansa de reusita variabila fara sa depaseasca 50% si care de
obicei necesita multiple defibrilari cu energie mare.Pentru a face defibrilarea accesibila
personalului nemedical a fost creata o categorie de defibrilatoarenumite defibrilatoare
semiautomate. Aceste defibrilatoare în tari cum ar fi Statele Unite, Franta, MareaBritanie, etc.
se afla în dotarea pompierilor, a politiei, a sefilor de gara, a stewardeselor la bordulavioanelor
care transporta un numar mare de pasageri, astfel facind defibrilarea posibila cît maiprecoce,
înaintea sosirii echipajului medical calificat.
115
1.1.4 SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIETII
Aceasta veriga este de mare importanta în cazul pacientilor aflati în stop cardiac si care
necesita
îngrijiri de terapie intensiva, administrare de medicamente specifice si aplicare de manevre
speciale întimpul resuscitarii. Timpul optim de sosire al acestor echipe trebuie sa fie sub 10
minute, cu conditiaînceperii RCP de baza de la aparitia evenimentului sau în cel mult 5-6
minute daca lipsesc verigile 2 si3 din lantul supravietuirii. Studiile efectuate de Serviciul
Mobil de Urgenta, Reanimare si DescarcerareTg.Mures (SMURD) au aratat ca victimele
resuscitate în prespital care au plecat în viata de la terapieintensiva sunt cele la care echipajul
de interventie a sosit în sub 5-6 minute. Victimele resuscitate înprespital dar la care echipajul
de interventie a sosit în mai mult de 6 minute de la instalarea stopulcardiac au suferit leziuni
cerebrale ireversibile. Aceasta în conditiile în care verigile 2 si 3 din lantulsupravietuirii înca
lipsesc la Tg. Mures si în România.
1.2 Notiuni de anatomie
1.2.1 Notiuni de anatomie a sistemului respirator
Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor degaze dintre organism si mediul extern. Acest aprarat are rolul de a asigura
preluarea oxigenului din aersi eliminarea dioxidului de carbon din organism. În plus la nivelul
acestui aparat se percepe mirosul partea superioara a cavitatii nazale) si se realizeaza fonatia-
vorbirea (la nivelul laringelui, corzilorvocale).
Aparatul respirator este alcatuit din:
caile aeriene-respiratorii prin care aerul patrunde si iese din organism
plaminii sunt organele la nivelul carora are loc schimbul de gaze.
Caile aeriene se împart în cai aeriene superioare si inferioare.
Cele superioare sunt alcatuite din cavitatea nazala si faringe iar cele inferioare sunt alcatuite
din
laringe, trahee si bronhii.
Cavitatea nazala este primul segment al cailor respiratorii si este divizata de septul nazal în
doua
cavitati numite fose. Fosele nazale sunt captusite cu o mucoasa umeda, care are rolul de a
încalzii
aerul. Tot aici se gaseste mucusul, cu rol de a retine impuritatile din aer. Deci nasul are rolul
unui
adevarat filtru.
Faringele este un organ comun pentru calea aeriana si digestiva (alimentara).
Laringele este organul vorbirii, este format din mai multe cartilaje mobile, cel mai mare fiind
asezat înfata ca o proeminenta având forma unei carti deschise, cunoscuta si sub denumirea de
“Marul luiAdam”. În laringe se gasesc si doua perechi de cute (pliuri) numite corzi vocale,
cele situate inferior aurolul în producerea sunetelor.
Traheea continua laringele, este situata în fata esofagului. Se ramifica la partea sa inferioara
în doua ramuri care se numesc bronhii principale.
Bronhiile sunt ultimele segmente ale cailor aeriene inferioare si fiecare din ele patrund în cite
un
plamin.Plaminii sunt organe pereche asezati în cutia toracica si cuprind între ei inima.
Respiratia
Aerul patrunde în plamini pe caile respiratorii cu ajutorul contractiei muschilor cutiei toracice
numiti muschi respiratori. Acesta este actul respiratiei. Apoi muschii respiratori se relaxeaza
si se contractamuschii expiratori, ca urmare o parte din aerul din plamini se elimina; acesta
este procesul expiratiei.Inspiratia si expiratia se repeta în ritm de 14-18/minut în functie de
nevoile organismului. Varieaza înfunctie de virsta si sex (este mai accelerata la copii si la
femei).
Valori normale ale frecventei respiratorii:
116
Nou-nascuti = 40/min
Copii = 20 - 30/min
Adulti = 14 - 18/min
Masurarea frecventei respiratiilor se face timp de un minut având mâna asezata pe toracele
pacientului,se numara expansiunile toracice fara ca pacientul sa constientizeze acest lucru.
1.2.2 Notiuni de anatomie a sistemului circulator
Aparatul cardio-circulator este format dintr-un organ central - inima - si un sistem închis de
vase,
format din artere - capilare - vene. Inima este un organ musculos, cavitar, de aproximativ 300
g cu unvolum care a fost comparat cu volumul pumnului drept al unui adult. Este alcatuit din
doua jumatati complet separate, dreapta si stânga, despartite printr-un perete vertical. Fiecare
jumatate este la rândulei împartita de un perete transversal în câte doua camarute, care
comunica între ele. Camarutele dinpartea de sus se numesc atrii, iar cele din partea de jos se
numesc ventriculi. Arborele circulator esteformat din artere, capilare si vene.
Arterele sunt vase sangvine prin care circula sângele de la inima în întreg organismul.
Calibrul
arterelorscade de la inima spre periferie.
Venele sunt vase care aduc sângele la inima. Calibrul lor creste de la periferie spre inima.
Capilarele sunt vase cu calibru mic, prin care se face schimbul nutritiv între sânge si celule.
Sângelecircula într-un singur sens: artere-capilare-vene.
Arterele si venele poarta diferite denumiri, dupa regiunea si organul pe care-l iriga.
În structura arborelui circulator exista: circulatia mare circulatia mica. Circulatia mare
transporta
oxigen spre tesuturi si organe, aduce CO2 de la tesuturi si organe spre inima,având traseul:
inimaartere-organe-vene-inima.Circulatia mica asigura transportul sângelui neoxigenat de la
cord spre plamâni si a celui încarcatcuoxigen înapoi la inima.Circulatia sângelui prin artere se
face prin împingerea sângelui ca urmare a contractieiventriculelor.Sângele este împins cu
intermitenta prin contractii, dar el curge în curent continu,datorita elasticitatii
peretilorarteriali. Peretii arterelor opun rezistenta, ceea ce face, ca sângele sa fiesub o anumita
presiune sau tensiune.Aceasta se numeste presiune sau tensiune arteriala (TA). Deci TA
reprezinta presiunea exercitata de sângeasupra peretilor arterelor. TA variaza în functie de
vîrsta, sex, ora din timpul zilei si gradul de activitate.
Valori normale:
Adult: 115-140 / 70-90 mmHg, mai mica la femei.
Copil 91-110 / 60-65mmHg.
Valori peste cele normale poarta numele de hipertensiune.
Valori sub cele normale poarta numele de hipotensiune.
Sistola=contractie, diastola=relaxare.
Masurarea TA: pozitia pacientului: decubit dorsal, dupa un repaus de 10 minute; la 1/3
inferioara
bratului se aseaza mansonul tensiometrului; stetoscopul se pune pe proiectia arterei brahiale (
marginea
inferioara a bratului); se umfla mansonul tensiometrului pâna pe la 180/ 200 mmHg, ca apoi
sa seînceapa dezumflarea lenta; valorile TA reprezinta prima si ultima bataie care se aud cu
ajutorul
stetoscopului în timpul dezumflarii mansonului;Cu fiecare contractie se împinge în aorta un
val desânge, care izbeste sângele existent în vas si se propagaca o unda, dând pulsul.
Pulsul se masoara prin comprimarea unei artere pe un plan osos, cu 2-3 degete, cel mai
frecvent la arteraradiala, se masoara timp de 1 minut.
Valori normale:
adult 60-80 / minut;
copii 90-100 / minut;
117
nou nascut 130-140 / minut;
Cresterea frecventei peste valorile normale se numeste tahicardie, scaderea frecventei sub
valorile normalepoartanumele de bradicardie.
1.3 Secventele resuscitarii cardio-respiratorii
Acest termen include toate elementele de resuscitare fara echipament, efectuata de o persoana
saudepersoanele care acorda primul ajutor la o victima aflata în stop cardio-respirator.
Aceste elemente includ evaluarea primara, asigurarea libertatii cailor aeriene, ventilatia
artificialacuaer expirat si masajul cardiac extern.
Scopul suportului vital de baza este mentinerea unei circulatii si a unei ventilatii adecvate
nepermitândinstalarea starii de moarte biologica pâna la sosirea personalului medical calificat.
Cu altecuvinte resuscitareacardio-pulmonara de baza este un ansamblu de manevre care
incearca sa mentinaperfuzia si oxigenareaorganelor vitale (creier,cord). Câteodata aceasta
operatiune poate sa necesite untimp îndelungat depinzând decauza care a dus la instalarea
stopulu cardiac. Orice întârziere reducesansa victimei de a-si reveni. De aceeatrebuie actionat
rapid si conform protocolului.
1.3.1 1.3.1. Evaluarea primara:
Siguranta salvatorului: Salvatorul evalueaza situatia generala asigurându-se de lipsa oricarui
pericol.Asigurati-va ca nici victima si nici dvs. nu sunteti în pericol. Riscurile majore pentru
salvatorpot fi: traficintens, curentul electric, structuri instabile în care sau sub care se afla
victima, substantetoxice, gaze, bolitransmisibile care necesita o protectie speciala în timpul
efectuarii ventilatieiartificiale.Nivelul de constienta: Se evalueaza starea victimei: este
constient sau inconstient? Îl scuturam cu grijadeumar si îl întreabam cu voce tare: “Ce s-a
întâmplat? Va simtiti bine?” sau încercam sa-l determinamsaraspunda la comenzi ca de
exemplu: “Deschideti ochii.”Daca raspunde sau se misca, deci victima este constienta, se lasa
în pozitia în care a fost
gasita,(asigurati-va înca odata ca nu este în pericol) si incercati sa identificati motivul pentru
care
pacientul se afla înpozitia respectiva. Se cheama ajutor calificat anuntând situatia la 112.
Starea
victimei se reevalueaza periodicpâna la sosirea echipei calificate.
În cazul în care victima nu raspunde, deci este inconstienta:

1.3.2 ABC-ul resuscitarii:

Respectati etapele de actiune în evaluarea functiilor vitale: A. Airway. – Eliberarea cailor
aeriene.Mentinând deschise si libere caile aeriene se permite circulatia aeruluiîntre organism
si mediulînconjurator. B. Breathing – Respiratia - Procesul prin care patrunde aerul în
plamâni si se elibereazadioxidul de carbonîn aerul atmosferic. C. Circulation - Circulatia -
Circulatia sângelui prin organism.
A. Airway. – Eliberarea cailor aeriene
Eliberati caile respiratorii prin ridicarea barbiei si hiperextensia capului apasând pe frunte.
Puneti

118
unadintre mâini pe fruntea pacientului (astfel încât degetul mare si cel aratator sa ramâna
libere pentrua puteapensa nasul victimei când i se face respiratie gura la gura.) În acelasi timp
cu doua degete de lamâna cealaltaridicati barbia victimei. În cazul victimei inconstiente este
posibil ca limba sa-i cada înspate spre faringeleposterior blocând astfel caile aeriene
superioare.
Facând o hiperextensie a capului si ridicând barbia, limba se ridica si elibereaza caile aeriene.
eliberati gâtul de eventualele haine strânse. Îndepartati orice cauza de obstructie evidenta din
gura. Aceasta potfi:dantura rupta, proteze dentare rupte, saliva, sânge etc. Nu pierdeti timpul
cautând obstructii ascunse.

B. Breathing – Respiratia
Pastrând caile respiratorii libere ascultati, simtiti si observati daca victima respira adecvat. Ne
aplecamasupra victimei cu fata catre torace si ascultati la nivelul cavitatii bucale a victimei
zgomoteler respiratorii,simtiti daca exista schimb de aer apropiind obrazul de nasul si gura
victimei, observatimiscarile pieptului.Pentru a decide prezenta sau absenta respiratiei
ASCULTATI, SIMTITI SI VEDETI timp de 10 secunde.

C. Circulation - Circulatia
Circulatia este realizata de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului. Pulsul se
poate simticel mai bine pe artera carotida care este situata în santul format de unul din
muschii gâtului simarul lui Adam.Degetele aratator si mijlociu localizeaza marul lui Adam si
vor aluneca lateral pe gâtpâna se simte bataia învârful acestora. Pulsul poate fi palpat pe
ambele parti ale gâtului dar niciodata în acelasi timp. Aceasta etapa poate fi executata
simultan cu verificarea respiratiei, de asemenea timp de10 secunde.
119
În urma evaluarii unui pacient inconstient ne putem confrunta cu una din situatiile descrise in
capitolulu urmator.

1.4 Protocoale de interventie – Prim-ajutor de baza

1.4.1 Victima nu respira si nu are puls:
Primul gest în aceasta situatie este anuntarea situatiei la 112 solicitând ajutorul echipei
medicale
calificate si cu dotare corespunzatoare dupa care începem resuscitarea cardio-pulmonara.
Daca victim nu respira, nu are puls si esti sigur ca va sosi ajutor profesionist calificat, începe
ventilatia artificiala si compresiunile toracice.Ele se executa succesiv. În cazul în care sunteti
singurul salvator raportul ventilatie masaj cardiac trebuie sa fie de 30-2, acest lucru
repetându-se timp de doua minut În cazul încare sunteti doi salvatori acest raport trebuie sa fie
de 30-2. Se executa doua minute dupa care se face reevaluarea pacientului.Fiecare ciclu se
începe cu compresii termina cu compresii.
Tehnica ventilatiei artificiale
Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se mentine gura usor
întredeschisa cu o mâna,în timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se penseaza nasul.

Inspirati profund aer aseaza-ti etans gura pe gura victimei, si insuflati aer timp de 2-3
secunde. În
acelasi timp se verifica daca toracele se ridica atunci când noi insuflam .

120
Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel încât toracele sa se ridice. Tineti
capul în hiperextensie cu barbia ridicata îndepartând gura de la gura victimei si lasati ca
toracele pacientuluisa revina.Volumul de aer pe care îl insuflam este mai important decât
ritmul în care îl administram.
Tehnica masajului cardiac extern
Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se localizeaza punctul de compresie situat în partea
inferioara asternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal pâna la apendicele
xifoid(locul de întâlnire acoastelor). La acest nivel lânga acest deget se aseaza alte doua
degete, respective degetul mijlociu si cel aratator,dupa care asezam podul palmei celeilalte
mâini, tangent la cele douadegete plasate pe piept, aceasta este loculîn care trebuie facute
compresiunile

toracice.Îngenuncheati lânga victima, faceti doua ventilatii, dupa care gasiti punctul de reper
cu degetulinelar,pornind din partea inferioara a rebordului costal, catre apendicele xifoid
(locul de întâlnire acoastelor).Ajungând cu degetul inelar la apendicele xifoid, asezati degetul
mijlociu si aratator lânga el,apoi asezam podul palmei celeilalte mâini, acesta fiind locul în
care trebuie facute compresiunile.Aseazam cealalta mâna (cea cu care am reperat apendicele
xifoid), peste mâna situata pe stern fara ca degetele sa se sprijine pe torace.

Cu coatele întinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia
longitudinal apacientului se fac compresiunile astfel încât sa înfundam sternul cu o adâncime
de aproximativ 4-5cm(numarând cu voce tare, si 1 si 2 si 3 si 4 si 5‟‟). Frecventa
compresiunilor externe trebuie sa fie de80-100/min.

121
1.4.2 Victima nu respira dar are puls:
În acest caz prima etapa de actiune consta din efectuarea unui numar de 10 ventilatii artificiale
dupa care vom anunta 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem, reevaluam
starea pacientului si vom actionaîn functie de ceea ce vom constata. În cazul în care situatia
va fi nemodificata vom continua ventilatia pacientului verificând periodic pulsul pacientului.

1.4.3 Victima respira si are puls:

Daca victima respira si are puls, dar este inconstienta o vom aseza în pozitia laterala de
siguranta.
În genunchind lânga victima vom elibera caile aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea
barbiei.Asezam bratul cel mai apropiat al victimei în unghi drept fata de corp, iar antebratul se
îndoaie în sus. Vom trece celalalt brat al victimei peste torace asezând dosul palmeipe obrazul
victimei.

Se ridica genunchiul ( cel opus fata de salvator) victimei, tragându-l în sus si mentinând
piciorul pe pamânt.Cu o mâna vom prinde umarul opus fata de salvator si cu cealalta mâna
genunchiul pacientului.Îl vom întoarce lateral spre salvator; ne asiguram ca se sprijina pe
genunchi si pe cot,rearanjam capul în hiperextensie si deschidem gura.

Anuntam la 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem apoi la victima,

reevaluam situatiasi supraveghem pacientul pâna la sosirea echipajului medical.
1.5 Dezobstructia cailor aeriene superioare
1.5.1 Pacient constient:
Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar sau
un corp strain.Victima se va sufoca. Obstructia poate fi incompleta sau completa. Daca

122
victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o mâna sau cu doua
mâini.

În cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul este aplecat în fata si
încurajat satuseasca.Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra , numita
manevra Heimlich; se aplica atunci când obstructia devine completa. Apropiati-va de
victima din spate, cuprindeti-l pe subbrate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul
distantei dintre ombilic si apendicele xifoid,cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti

miscari bruste înauntru si în sus.

Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea
create în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna
eliberati caile aeriene.
1.5.2 Pacient inconstient:
Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi manevra,
încalecând
Picioarele victimei. Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombilic
si
apendicele xifoid. Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti
compresiuni cu miscari bruste în adâncime si în sus.

Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o parte, verificati
Cavitatea bucala a acesteia pentru a îndeparta bolul alimentar sau corpul strain. Daca acesta
nu este vizibil, încercati dinnou sa ventilati, observând daca intra sau nu aerul. În caz de
insucces repetati manevra Heimlich pâna când caile aeriene vor fi libere.

123
1.6 Aspiratia cailor aeriene
Din punct de vedere anatomic, caile aeriene sunt împartite în cai respiratorii superioare si
inferioare,limita de separare fiind corzile vocale.Cauzele comune de obstructie a cailor
repiratorii superioare includ: limba, tesuturile moi, sângele,voma,corpii straini si
laringospasmul.
La nivelul cailor aeriene inferioare, obstructia poate fi cauzata de secretii, edem, brohospasm,
sângesicontinut gastric aspirat.Eliberarea cailor respiratorii superioare se face utilizând un
aspirator si o sonda de aspiratie dura de tipYankauer în cazul în care cauza obstructiei este un
lichid, iar în cazul în care cauza obstructiei este un corpstrain dur, cum ar fi un bol alimentar,
atunci eliberarea cailor respiratorii se face cu ajutorul manevrei Heimlich.
1.7 Ventilatia pe balon si masca
În cazul resuscitarii cardio-pulmonare materialele de care putem dispune pentru asigurarea
avansata acailor respiratorii si a ventilatiei adecvate includ:
Pipe Guedel sau cale oro-faringiana de diferite marimi:
Pipa Guedel poate fi folosita la orice pacient inconstient, rolul ei fiind mentinerea libera a
cailor
aeriene superioare. Pipa de marime corespunzatoare si corect introdusa va apasa baza limbii
împiedicând cadereaa cesteia în spate, spre faringele posterior.
Alegerea marimii corespunzatoare pentru pipa se face prin masurarea distantei de la comisura

bucala launghiul mandibulei.

Introducerea pipei Gedel în cavitatea bucala se face tinând pipa cu concavitatea în sus. Când
vârful pipei atingebolta palatina (cerul gurii) se roteste 180 de grade si se continua înaintarea
pâna ce capatul extern ajunge lanivelul arcadelor dentare.

Mastile de ventilatie gura la masca de diferite marimi, asigura protectia salvatorului în timpul
ventilatiei.La folosirea mastii se asigura o marime corespunzatoare fetei bolnavului.

124
Cu capul asezat în hiperextensie se aplica partea îngusta a mastii pe baza nasului, plasam ferm
masca pefata si o mentinem ferm cu degetele de o parte si de alta a orificiului mastii cu
ridicarea
concomitenta amandibulei cu celelalte degete.
Balonul de ventilatie

Balonul de ventilatie ofera posibilitatea ventilarii eficace si suplimentarea cu oxigen. Folosind

balonulfara rezervor concentratia oxigenului în aerul ventilat nu depaseste 60 %, iar cu
rezervor
suplimentar de oxigen(care se ataseaza la partea inferioara a balonului) se asigura o ventilatie
cu
oxigen de 90 % sau chiar peste.
2 CAPITOLUL II
2.1 Principii de baza
Defibrilarea reprezinta utilizarea în scop terapeutic a curentului electric administrat in doze
mari, întruninterval foarte scurt de timp. Socul electric depolarizeaza instantaneu un cord cu
activitate electrica si mecanica in eficienta permitând reluarea unei activitati contractile
eficiente.
Argumentele defibrilarii precoce rezulta din urmatoarele: - ritmul cel mai frecvent întîlnit în
SCR este fibrilatia ventriculara - singurul tratament eficient al FV este defibrilarea. - succesul
defibrilarii depinde de rapiditatea efectuarii manevrei. - FV tinde sa se degradeze trecând în
asistola în câteva minute.Multi dintre pacientii aflati în fibrilatie ventriculara au sansa
supravietuirii fara sechele neurologice chiardaca defibrilarea s-a efectuat tardiv (6-10 minute),
cu conditia initierii si efectuarii RCP pâna la sosirea defibrilatorului. Manevrele de RCP pot
mentine FV si contribuie la mentinera perfuziei cerebrale si cardiace,în acelasi timp însa nu
pot,singure converti FV la un ritm normal.Viteza efectuarii defibrilarii este factorul
determinant al succesului manevrelor resuscitarii. Studiile auaratat prezenta tahicardiei
ventriculare ca ritm initial la persoanele care au facut SCR în prespital în conditii ce exclud
traumatismele. Acest ritm dureaza însa foarte putin, trecându-se rapid în FV, iar pentru FV
singurasansa de resuscitare este defibrilarea. În continuare proportia pacientilor care ramân în
FV descreste în fiecareminut, concomitent crescând procentul asistolei, cu mult mai putine
sanse de resuscitare. Timp de 4 pâna la8 minute aproximativ 50% din pacientii în colaps sunt
înca în FV.
Repetând ca viteza efectuarii defibrilariiramâne factorul determinant, eforturile se vor
concentra pentru a scurta timpul de la aparitia SCR pâna ladefibrilare. Acest lucru se poate
face si implementând utilizarea pe scara larga a defibrilatoarelor semiautomate.
2.2 Tipuri de defribrilatoare
Ele sunt de doua tipuri: - manuale, unde este necesara o persoana calificata cu pregatire
medicala,pentru operarea lor - semiautomate, care au aparut recent, permitând personalului
fara pregatire medicala sa foloseasca aparatul cu succes.
2.3 Defibrilatorul semiautomat
Avantajul defibrilatoarelor semiautomate este faptul ca, personalul care le opereaza, necesita
mai
125
putina experienta, nefiind necesare cunostinte pentru interpretarea ritmurilor cardiace.
Acest lucru permite unei game largi de persoane (politie, pompieri etc.), sa efectueze actul de
defibrilare înaintea sosirii echipajelor medicale.
Succesul defibrilarii depinde de trecerea unui curent adecvat în vederea depolarizarii
miocardului,acest lucru fiind conditionat de pozitia electrozilor, impedanta transtoracica,
volumul corpului pacientului si energia folosita la soc.
Operatorul va lipi electrozii de defibrilare de singura folosinta pe toracele pacientului si va
apasa
pe butonul de analiza al defibrilatorului care la rândul sau va efectua monitorizarea si
interpretarea automata aritmului. Daca ritmul detectat necesita defibrilare, defibrilatorul se va
încarca automat, iar operatorul va primi in structiuni scrise si auditive pentru efectuarea
socului apasând pe un buton special aflat pe defibrilator si nu peelectrozii de defibrilare.
Energia utilizata la prima defibrilare la adult este de 200 J, în cazul insuccesului se repeta înca
o data cu200 J, iar restul socurilor în timpul resuscitarii vor fi efectuate cu o energie de 360 J.
Nu exista limita la numarul de socuri care poate fi efectuat.
Defibrilarile vor fi efectuate în grupuri de câte trei. Deoarece cele trei socuri pot fi efectuate
rapid nu estenecesara întreruperea secventei de soc pentru efectuarea masajului cardiac si a
ventilatiei. Dupa cel de al treilea soc, aparatul analizeaza din nou ritmul cardiac si va indica
verificarea pulsului de catre salvator si continuareamanevrelor de resuscitare în cazul în care
salvatorul nu identifica prezenta pulsului.
2.3.1 Principiile defibrilarii precoce
Stabilesc ca tot personalul instruit în BLS trebuie sa stie sa utilizeze un defibrilator. Conceptul
a fost rapidacceptat si aplicat.Personalul care efectueaza manevrele de BLS include: personal
medical care lucreaza în spital sau prespital, pompieri, politisti, alte categorii care pot
interveni ca primi intervenienti în locuri si situatii în carepoate apare stopul cardio-respirator
(salvatori marini, montani, personal de însotire sau îngrijire, echipe deprim ajutor de pe
platformele industriale, de foraj, etc.). Practic defibrilarea trebuie considerata parte integranta
BLS.Defibrilatorul este un dispozitiv care descarca controlat soc elctric în vederea întreruperii
unei aritmii.Vorbim de defibrilare când aritmia este FV si de cardioversie când este vorba de
alte aritmiifibrilatie atriala,flutter atrial, tahicardie ventriculara.
Principalele componente ale unui defibrilator sunt: potentiometru variabil pentru selectarea
nivelurilor de energie, un transformator de conversie a curentului alternativ în curent direct,
un capacitor pentru stocareaenergiei, un buton pentru comanda încarcarii si altul pentru
descarcare închizând astfel circuitul dintre capacitorsi electrozi. Defibrilatoarele
semiautomate prezinta câteva caracteristici: legatura cu pacientul se efectueazaprin electrozi
adezivi de defibrilare atasati la cabluri flexibil, deasemenea aparatul contine un sistem de
detectiesi analiza a ritmului programat pentru FV/TV. La detectarea unui asemenea ritm
defibrilatorul ,,indica” operatorului sa administreze socul. Componenta ,,automata” se refera
la detectarea ritmului de catre aparatsi nu de catre operator.
Energie, intensitate, tensiune
PUTEREA(WATT)=U(VOLTI) x I(AMPERI)
ENERGIA(JOULI)=P(WATT) x TIMP(SECUNDE)
ENERGIA(JOULI)=U(VOLTI) x I(AMPERI) x TIMP(SECUNDE)
I(AMPERI)=U(VOLTI) / R(OHMI)
Desi operatorul selecteaza nivelul de energie, totusi fluxul de curent masurat în amperi este
cel
caredefibrileaza. Cu o cantitate fixa de energie stocata în capacitor curentul administrat
depinde de impedanta(rezistenta) dintre electrozii defibrilatorului.
Importanta defibrilatoarelor semiautomate
Utilizarea defibrilatoarelor a fost mult timp rezervata personalului medical. La ora actuala
aceasta manevra tinde sa devina parte componenta a BLS, motiv pentru care trebuie însusit de
personalul instruit în acestemanevre.Termenul de semiautomat implica existenta unui sistem
126
de detectie si analiza a ritmului .Unele dintrea cestea sunt complet automate, altele fiind doar
semiautomatr. Toate prezinta doi electrozi adezivi cu dublu rol:culegerea informatiilor despre
ritmul cardiac si administrarea socului electric.Operatorul este cel care ataseaza cei doi
electrozi, comanda aparatului sa analizeze ritmul si în situatia încare se impune, comanda
administrarea socului. Este importanta aceasta ultima decizie a operatorului.
Pasii operationali:
Porniti aparatul
Atasati electrozii
Comandati analiza ritmului
Urmariti instructiunile aparatului
Comandati descarcarea socului.
3 CAPITOLUL 3
3.1 Notiuni de anatomie a sistemului osteo-articular
Corpul omeneesc este împartit în 4 segmente: Cap Gât Trunchi Membre
Capul reprezinta segmental superior si este format din craniu si oasele fetei.
Gâtul este segmentul care leaga capul de trunchi.
Trunchiul cuprinde trei regiuni: toracele abdomenul bazinul
Toracele este regiunea superioara atrunchiului, delimitata înapoi de coloana vertebrala,
înainte de stern,lateral de cele 12 perechi de coaste si în jos de muschiul diafragm. Cutia
toracica contine plamânii, inima,vasele mari, traheea, bronhiile si esofagul.
Abdomenul este regiunea de mijloc a trunchiului, contine organele digestiei: ficat, stomac,
intestine subtiresi gros, pancreasul precum si splina si rinichii.
Bazinul este regiunea inferioara a trunchiului, cuprinde vezica urinara, organele genitale
interne.
Portiuneainferioara a bazinului este pelvisul.
Membrele sunt parti ale corpului legate de trunchi, care se clasifica în membre superioare si
inferioare.
Membrele superioare cuprind patru segmente: umar bratul este partea dintre umar si cot
antebratul reprezinta sectiunea dintre cot si mâna mâna este partea terminala a membrului
superior.Centura membrului superior formeaza scheletul umarului si asigura legatura dintre
oasele membrului liber sitoracele osos. Ea este constituita din doua oase: clavicula si scapula.
Membrele inferioare cuprind: coapsa este portiunea dintre sold si genunchi gamba reprezinta
portiunea dintre genunchi si picior piciorul este partea terminala a membrului inferior.Centura
membrului inferior se compune din doua oase coxale. Oasele coxale se unesc inainte între ele,
înapoicu sacrul si coccigele, formtnd peretele osos al unei cavitati importante numita pelvis.
Aparatul locomotor îndeplineste functiile de miscare ale diverselor parti ale corpului. Este
alcatuit dinsistemul osteo-articular specializat pentru functia de sustinere si sistemul muscular
pentru functia de miscare.Oasele au rol în sustinerea muschilor si mentin pozitia verticala a
corpului. Articulatiile permit miscarileOaselor. Ele sunt mobile, semimobile si fixe. O
articulatie este formata dintr-o cavitate articulara fixa si un caparticular mobil, înconjurate de
o capsula articulara. Muschii efectueaza miscarile. Ele sunt înserati pe oase siproduc miscarea
lor prin contractii. Deosebim doua categorii demuschi: Muschii scheletici fixati pe oase sau
muschi striati, care dau contractii si care servesc pentru miscarile corpului.Muschii viscerali
sau muschii netezi, sunt muschii organelor interne.Scheletulomului este alcatuit din peste 200
de oase de diverse forme:- lungi, late, scurte.
Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene si oasele fetei
Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrala, sternul si coastele.
Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre
dorsale,5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate între ele (sacrul) si 4-5 vertebre
coccigiene sudate între ele.
Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior.

127
Scheletul membrului superior este alcatuit din osul bratului sau humerus, oasele antebratului:
cubitus sauulna (înauntru), radius (în afara) si oasele mâinii.
Scheletul umarului este constituita din doua oase: clavicula si scapula.
Scheletul membrului inferior este alcatuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei: tibia
(înauntru) siperoneul ( în afara), rotula înaintea genunchiului, oasele piciorului.
Oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul si pubis.
3.2 Evaluarea primara a pacientului traumatizat
In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa stim exact ce trebuie si ce nu trebuie
sa
facem.Orice greseala comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în pericol.
Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati consta în asigurarea
tratamentului precoce si corect pentru ca acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior
reabilitarea bolnavului. Deci principiulfundamental care trebuie sa conduca comportamentul
nostru în timpul unei urgente este:
A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !
Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu cele întâlnite la pacientii fara
traumatisme.Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra. Sa devina
sigur locul accidentului:semnalizare, stationarea vehiculelor Îndepartarea accidentatului de
pericolul iminent sau de cauza accidentului evitând riscurile si / sau
agravareasituatiei.eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci
subluxatia mandibulei. verificarea respiratiei prin: simt - vad – aud verificarea pulsuluiDaca
este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare exceptie fiind situatiaîn care se
constataexistenta unei hemoragii masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor
începe manevrele deresuscitare.
În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea existentei leziunii de coloana
cervicala.
Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare: la orice pacient politraumatizat
(pacientii care au mai mult de doua leziuni din care cel putin unul pune viataîn pericol). la
orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului la orice pacient care prezinta
traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului la orice pacient constient, care acuza
dureri la nivelul gâtului la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul gâtului
pacientului la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub influenta
alcoolului...)Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face
numai pe baza examenuluiradiografic.
Atentie sporita trebuie acordata imobilizarii coloanei vertebrale cervicale. Pentru acest lucru
folosim gulere cervicale.

Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucata, din doua
bucati.Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de doua persoane.
Un salvator se aseazala capul pacientului, va fixa capul si cu o miscare ferma va aseza capul
în ax,

128
cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul cervical. Important este sa se îndeparteze toate
hainele din jurul gâtuluipacientului. Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea
posterioara a gâtului fara al mai misca.

3.3 Evaluarea secundara a pacientului traumatizat

Odata verificate si asigurate functiile vitale se efectueaza o evaluare secundara, care consta
dintr-o evaluaremai detailata, din cap pâna în vârful picioarelor, cautându-se alte posibile
leziuni.
Pentru a realiza o examinare amanuntita se dezbraca complet pacientul având totusi grija sa-l
protejam de hipotermie.
Evaluarea secundara urmeaza verificarea urmatoarelor puncte:
Examen neurologic de baza - nivel de constienta cel mai simplu realizat conform Scalei
Glasgow
1. Deschiderea ochilor
- spontan..................................................4 puncte
- la cerere.................................................3 puncte
- la durere................................................2 puncte
- nu deschide...........................................1 punct
2. Cel mai bun raspuns motor
- la ordin..................................................6 puncte
- localizeaza stimulii durerosi.................5 puncte
- retrage la durere...................................4 puncte
- flexie la durere.....................................3 puncte
- extensie la durere.................................2 puncte
- nici un raspuns.....................................1 punct

3. Cel mai bun raspuns verbal

- orientat................................................. 5 puncte
- confuz ..................................................4 puncte
- cuvinte fara sens .................................3 puncte
- zgomote................................................2 puncte
- nici un raspuns....................................1 punct
- dimensiunea pupilelor si reactia la lumina (trebuie sa fie egale si sa-si modifice dimensiunea
simultan, diminuându-se la lumina si marindu-se la întuneric.
- evaluarea sensibilitatii si capacitatea de miscare a membrelor superioare si inferioare.
Evaluarea si tratamentul leziunilor capului, gâtului
rani, contuzii, hemoragii se examineaza urechea, nasul, gura leziuni oculare leziuni osoase
129
Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul toracelui
evaluarea durerii si / sau a dificultatii respiratiei rani, contuzii, hemoragii leziuni osoase

Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul abdomenului si bazinului

a se evalua daca exista durere abdominala rani, hemoragii leziuni osoase, fracturile la acest
nivel sunt deosebit de grave, ele pot afecta organele genitale interne, vase mari, rectul.
Evaluarea si tratamentul leziunilor la nivelul extremitatilor-rani, contuzii sau hemoragii a
se evalua existenta durerii se palpeaza pulsul periferic

3.4 Traumatisme osteo-articulare Traumatismele osteo-articulare apar ca atare sau în

cadrul unor politraumatisme.
3.4.1 Fracturi si imobilizarea lor
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului,
constând
in întreruperea continuitatii acestuia. În functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de
intensitatea luifracturile pot fi de mai multe feluri:
fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte
fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga
fracturi directe - în care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii
fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului
vulnerant.De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul
de producere:fracturispiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi complete,
interesând întreaga circumferinta aosului sau incomplete (partiale). La batrâni sau la persoane
cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi înurma unor traumatisme minore, sau chiar la
efectuarea unui pas gresit.Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:
Semne de probabilitate - durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbata la palpare sau
mobilizare -impotenta functionala a membrului afectat - deformarea si scurtarea regiunii -
echimoze tardive -tumefactie, edem, cresterea temperaturii localeSemne de certitudine (semne
sigure) – mobilitate anormala în focar - perceperea palpatorie de crepitatii osoase -
netransmiterea miscarilor distal defocarul de fractura - întreruperea evidenta ( la inspectie sau
palpare ) a continuitatii osoase.
METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONARII UNEI
FRACTURIESTE EFECTUAREA RADIOGRAFIEI.
130
Fracturile se pot însotii de o serie de complicatii:
Complicatii imediate: - transformarea unei fracturi închise într-o fractura deschisa - lezarea
vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate - infectia focarului de fractura
Complicatii tardive (întârziate): - cicatrizarea anormala a plagii osoase (în unele boli cronice)
-
pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii) - calusul vicios. Imobilizarea provizorie a
fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor fragmentelor osoasefracturate, pentru
evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos. Mijloacele
deimobilizare sunt atelele special sau cele improvizate, de lungimi si latimi variabile, în
functie de regiunile lanivelul carora se aplica.Pentru a avea siguranta ca fractura nu se
deplaseaza nici longitudinal si nici lateralimobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu
articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului defractura. Înainte de imobilizare se
efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului în ax.Acest lucru este valabil numai
în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizeaza în pozitia gasita,dupa pansarea
plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune.

Tipuri de atele speciale:

- atele Kramer (confectionate din sârma)
- atele pneumatice (gonflabile)
- atele vacuum
- atele improvizate: din scândura, crengi de copac...
Fracturile membrului superior:
Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe,
sediul de predilectieconstituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia în care trebuie sa se
efectueze imobilizarea provizorie este cucotul de partea bolnava împins catre spate si în sus.
Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La
imobilizarea
fracturii dreptatela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza segmentul fracturat cu
ajutorul unei esarfe.
Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii
se poate face cuoricare tip de atela speciala sau folosind atele improvizate.

Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete.

Fracturile membrului inferior: Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau
indirect. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata
laterala externa a membrului inferior si se întinde de deasupra oaselorbazinului pâna la calcâi.
Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se întinde de la regiunea inghinala pânala calcâi.
Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind
osingura atela trecute prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pâna la calcâi.
Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela.
Fractura de rotula se produce prin cadere în genunchi, se imobilizeaza în atele posterioare.

131
Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este
minimum dublafractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei
respective împiedicând astfelmiscarile segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele
constau în dificultatea respiratiei, miscareaparadoxala a segmentului (în inspir când toracele
se destinde fragmentul se înfunda; la expir când toracele semicsoreaza fragmentul se
deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramâne
nemiscat, nu se maipermite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur în pozitie culcat pe spate.
3.4.2 Entorsa
Forma minora a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent între
Suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale
unei articulatii. Primul ajutorconsta în imobilizarea provizorie acest lucru v-a ameliora
durerea, care este de o mare intensitate.
3.4.3 Luxatia
Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale
oaselor careformeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulatii). Dupa
modul de producer luxatiile potfi complete sau incomplete. Primul ajutor consta din
imobilizarea provizorie a membrului. Accidentatul se transporta la spital.
3.5 Traumatismele partilor moi
În functie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii - sau deschise - plagi.
3.5.1 Contuziile
Sunt traumatisme ce rezulta din actiunea unui agent vulnerant mecanic, care produce leziuni
tisulare,pastrând însa integritatea tegumentelor. În fuctie de forta de actiune al agentului
vulnerant,contuziile pot fisuperficiale, profunde sau mixte.Echimoza este forma cea mai
simpla de contuzie, ce apare datorita ruperii vaselor sangvine din tesutulsubcutanat (apare ca
o zona rosie albastruie, care în câteva zile îsi modifica culoarea, devenindvânata, apoigalben-
verzuie).
Hematomul este o tumefiere dureroasa, de volum variabil, ce apare din cauza acumularii între
tesuturi sauorgane, a unei cantitati variabile de sânge, prin ruperea accidentala a unor vase
sangvine mai mari.
3.5.2 Plagile
Plagile sunt leziuni produse de agenti mecanici, fizici, chimici. În cazul plagilor, o mare
Importanta prezinta intervalul dintre producerea lor si momentul aplicarii primului tratament.
Astfel, seconsidera o plagarecenta aceea careia i se aplica tratament într-un interval de 6-8 ore
de la producer (plaga neinfectata), pesteacest interval majoritatea plagilor fiind infectate.
Subiectiv plagile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcam alaturi de prezenta plagii si
hemoragie deintensitate variabila, care o însoteste.

132
Tratamentul plagilor urmareste prevenirea complicatiilor si obtinerea unei vindecari cât mai
rapide si debuna calitate. Consta din toaleta locala a plagii si pansarea lor.
3.5.3 Hemoragii
Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe
solutii decontinuitate.Dupa tipul vasului lezat poate fi: - arteriala: în care sângele este de
culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu bataile inimii; - venoasa:
sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu
presiuneconstanta, relativ modesta; - capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un
vas de calibru mai mare ca sursa principala ahemoragiei;În functie de sediul sângerarii: -
externa: sângele se scurge în afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga ) -
interna: sângele se acumuleaza într-una din cavitatile normale ale organismului;
exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna într-un organ cavitar, urmata de eliminarea
sângelui la exterior pe cai natural epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;
hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si eventual
resturi alimentare;În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în
sângerari reduse poate fi varsaturacu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în
stomac).
melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios,
negru,moale, de aspectul si culoarea pacurei. hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul
aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune;
Dupa cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi: - mica: se pierde o cantitate de sânge
pâna la500 ml - medie: se pierde 500-1000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie,
ameteli în
ortostatism; - mari: cantitea de sânge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt
urmatoarele:paloare, tahicardie,transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee; -
cataclismice: pierderi de sânge depeste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient inconstient;
3.5.4 Hemostaza
Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor
hemoragii
mici,prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesara
interventia altorpersoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau
definitiva.Hemostaza proviorie se poate realiza prin: compresiune digitala pansament
compresiv
garou compresiunea digitala. Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se
aplice
deasupra ranii încazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase,
tinând cont de sensul circulatiei.Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune
exercitata la distanta,se poate folosi compresiunedirecta în care caz compresiunea vasului ce
sângereaza se face cu degetul introdus direct în plaga. Aceastametoda nu poate fi decât de
scurta durata, trebuind sa recurgem la alta care s-o suplineasca si sa o completeze.
Câteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:

133
Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o
hemostazaprovizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a pune pe plaga o
batista, o cârpa curata, pestecare se strânge pansamentul circular (fasa).

Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat folosind
curea,
cravata,fular, sfoara, etc. Se foloseste doar în cazuri extreme si în situatia în care hemoragia
nu se
putea controla prinalte metode (amputatie de membru). Important este oprirea hemoragiei fara
a
comprima excesiv tesuturile.Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce oprirea circulatiei
sângelui în portiunea de membru situatadedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai
mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave.Totdeauna la montarea unui garou
trebuie atasat un bilet, care însoteste bolnavul, si pe care se noteazaobligatoriu urmatoarele
date: nume, prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din 30-30 minute se slabesteputin garoul
pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent.
Ridicarea garoului se face doar în conditii de spital si de personal competent.
Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care
sângereaza.Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.
3.5.5 Pansamente
Se aplica diferentiat dupa regiunea anatomica:
La cap, pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor, tipica pentru acest segment fiind
capelina
careîncepe cu 2 ture circulare trecute pe frunte, deasupra sprâncenelor, pavilioanelor urechii
dupa care se trecesuccesiv înainte si înapoi (spre radacina nasului si spre ceafa), de mai multe
ori, pâna când acopera tot capul.Capetele feselor se fixeaza apoi cu câteva ture circulare.

134
Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament „în prastie‟, cu ajutorul
unei fâsiide tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte centrala nedespicata, care se
aplica la nivelul plagii,legând capetele taiate încrucisate.

La nivelul toracelui si abdomenuluise face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul

plagilorpenetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari
decât plaga si-l vomfixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber,
nefixata, permitând pansamentului safunctioneze ca o supapa. În timpul inspirului, când
toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând intrarea aerului. În timpul
expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza de pereteletoracelui, permitând
iesirea aerului si la acest nivel.

Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom fixa pe
toate celepatru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea organelor abdominale
în exterior) vom folosi unpansament umed.

La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, în spirala.

135
Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla înca în plaga, se lasa acolo, va fi
imobilizat înpozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.

3.6 Mobilizarea traumatizatului

3.6.1 Degajarea pacientului traumatizat
La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii pericolului iminent care poate sa
apara.Degajarea victimei se face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare
incorect
efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.Urmatoarele situatii pot impune
degajarea pacientului: - pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc - pacientul se afla într-
o masina instabila, ce urmeaza a se rasturna - pacientul se afla într-o masina cu pericol
iminent de explozieÎnainte de a începe degajarea victimei se verifica sa nu fie prinse
picioarele pacientului de pedale, se desfacecentura de siguranta.

Salvatorul introduce o mâna sub bratul victimei si va mentine capul în ax,

iar cealalta mâna se introduce prin spatele victimei, se agata de cureaua victimei si cu miscari
usoare seîncearca scoaterea ei din autoturism, având permanent grija de mentinerea capului
imobilizat de umarulsalvatorului.

136
Odata scoasa din masina, asezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea anumitor reguli
cu foarte marestrictete si anume: capul va fi mentinut în permanenta în ax.

În cazul în care victima este gasita culcata pe burta, examinarea nu se poate face decât dupa
asezarea lui îndecubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei
persoane. Unul dintre salvatorise aseaza la capul victimei, îl v-a pune în ax si îl v-a imobiliza
comandând întreagaoperatiune de întoarcere.Ceilalti salvatori se vor aseza lateral de victima,
cât mai aproape de ea,ridicând bratul dinspre salvatori în sus,lânga capul victimei. La
comanda celui aflat la cap, totisalvatorii vor efectua întoarcerea în acelasi timp,mentinând în
permanenta coloana pacientului în ax.

O data asezat pe spate se poate efectua examinarea primara si secundara a pacientului iar
pentru transportse poate folosi targa metalica, de lemn sau vacuum.
3.6.2 Transportul traumatizatilor pe targi
Pentru asezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalitati: Una din
variante ar fi prin asearea targii lânga victima, la comanda celui care fixeaza capul victimei,
aceastase întoarce
lateral si un salvator va împinge targa sub pacient. Pentru a ne ajuta de aceasta metoda este
nevoiede minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aseaza la capul pacientului
mentinându-l în ax, ceilalti treisalvatori se vor aseza lateral de pacient astfel: un salvator se
pozitoneaza în dreptul toracelui asezând o mânape umarul victimei si cealalta mâna la nivelul
soldului, al doilea salvator se pozitioneaza în dreptul solduluiasezând o mâna la nivelul

137
toracelui încrucisând mâna lui cu cea a salvatorului asezat în dreptul toracelui.Cealalta mâna o
va aseza pe coapsa victimei. Cel de al treilea salvator se aseaza în dreptul picioarelor victimei.

O alta varianta consta din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuata la
comanda celui carefixeaza capul victimiei. Salvatorii îsi vor introduce mâinile sub pacient cu
palma orientata în sus, ei fiindasezati la acelasi nivel descris mai sus. Cea de-a treia varianta
necesita de asemenea minimum patru persoane. Unul asezat la capul victimei, fixeaza coloana
si comanda miscarile. Ceilalti se vor aseza calare peste victima si-l vor ridica din aceasta
pozitie.Dupa ce este ridicat o alta persoana v-a împinge targa sub pacient.

Targa metalica are avantajul ca este format din doua piese ceea ce usureaza foarte mult
folosirea lui.Se poate regla lungimea targii în functie de lungimea victimei. Pentru a utiliza
targa este nevoie de asemeneade minimum trei persoane. Cel care sta la capul victimei si tine
capul imobilizat v-a conduce operatiunea.Ceilalti salvatori vor întoarce victima lateral odata
pe partea stg apoi pe partea dreapta, astfel încât sa se poatepozitiona targa sub pacient.

Targa vacuum este poate cea mai optima varianta de imobilizare ce se poate recomanda a se
folosi pentrutransportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care
se extrage aerul, ea poate fimodelata dupa forma corpului victimei. Acest lucru asigura o
imobilizare suplimentara a coloanei cervicale,nepermitându-i nici miscarea de lateralitate
miscare care era totusi posibilaprin simpla folosire doar a guleruluicervical.
4 CAPITOLUL IV
4.1 Arsuri
Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate si
iradiatii. Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu
temperatura înalta,metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi incandescenti.
138
Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau
de
substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amonia gazos, etc.
Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune.
Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc.
Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de gradul de
profunzime alarsurii.Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace numita si
regula lui 9.

Prin aceasta regula se poate exprima în procente suprafata arsa a fiecarui segment de corp,
care
suntexprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua.De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar
a întregului membru inferior este de 18%. Total arsuraa afectat27% din suprafata corpului.
Evaluarea suprafetei arse la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece laaceasta categorie
de pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele
inferioaresunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul.
Localizari periculoase si arsuri grave sunt: fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi
urmate de complicatii la nivelul aparatului respirator toate arsurile care sunt în apropierea
fetei (pleoape), mâinii,peroneului, zonele de flexie ale membrelor, leziunicirculare la nivelul
membrelor. arsurile caredepasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de
arsura arsurile de gradul III si caredepasesc 10 % din suprafata corpului arsurile complicate cu
fracturi si cu distrugeri masive de tesuturimoi arsuri profunde cauzate de substante acide sau
de curent electricÎn functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se
descriu trei grade:

Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin
roseate pielii,edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs
prin expunerea îndelungatasi nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade
fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmatade descoamatie.
Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia
139
flictenelor,vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina
extravazata. Acest tip dearsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente,
care au actionat o durata scurta asupra pielii.Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse
terminatiile nervoasede la acest nivel.
Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent.
Durerea nu maieste atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi
sau sunt distruse complet.

Caracteristici: În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea
cât mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara
este deja stinsa, deoarece în acest momentarsura se poate propaga în continuare în
profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acesteasa nu fie lipite de piele
iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare.Odata cu dezbracareapacientului se
va asigura protectia acestuia de hipotermie.

În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în
aceste situatiitrebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice
urma de substanta cauzatoare.Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de
contact, de concentratia substantei si proprietatilesubstantei.
În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea pacientului de
sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea leziunii la nivel de
coloana cervicala(datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni atât la
suprafata cât si în profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin mecanism termic.
Se cauta poarta de intrare si poarta de iesire a curentului electric.Acest lucru este important
pentru ca ne furnizeaza informatii privind traseul urmat de curent prin organism.Distrugerea
tisulara este maxima la punctul de intrare.Daca sunt interesate vase importante apar gangrene
iardaca traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari în activitatea inimii deosebit de grave
chiar moartea.
Generalitati: Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate Este interzisa
folosirea
cremelor, ungventelor, substantelor uleioase Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau
cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul. Se acopera
pacientul pentru a preveni pierderea de caldura.
4.2 Hipotermia
O temperastura centrala mai mica de 35 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a

140
temperaturii corpului este cuprinsa între 36-37C. Categoriile de persoane cu risc la hipotermie
sunt: batrâni, copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii,înecatii. Temperatura corpului se
pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi:
puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul
deconstienta alterata sau coma.Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare
si ABC. Specific cazului esteatentiadeosebita ce trebuie acordata la mobilizarea
hipotermicului. Orice miscare mai brusca saunecoordonata poateagrava situatia sau poate
duce la stop cardiac. În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac estemai dificil
de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.
HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT
PÂNA CE NU ESTE REÎNCALZIT.
Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 1C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienti
estededurata mai lunga, pâna la atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu
poate fi folosita decât dupace temperatura corpului este peste 30 de grade C.
Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt: - reîncalzire externa pasiva, consta din
învelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald.Acest tip de reîncalzire
se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu temperaturacentrala
de peste 32 grade C. - reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a
pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade Csau prin folosirea de paturi încalzite sau
pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie
cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apacalda se
foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care
aupierdut temperatura în mod rapid. - reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati
spitalicesti.
4.3 Inec
Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de suicid, trauma, criza de epilepsie,
etc.
Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de importante în aceste situatii. Salvatorul
trebuie sa evite orice fel de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu detine
echipamentul potrivit pentru intrarea în apa rece. Orice pacient înnecat este suspicionat de
existenta leziunii de coloana cervicala, victimase pastreaza în pozitie orizontala, fara a începe
manevrele de resuscitareînaintea scoaterii victimei din apa.Indiferent carui fapt se datoreaza
înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul respirator apoiapare stopul
cardiac. Acest lucru apare ca urmare a închiderii cailor aeriene (spasm laringian) ceea ce duce
lastop respirator si ca urmare a hipoxiei se instaleaza stopul cardiac. Ca urmare a acestui
mecanism plamâniipacientilor nu sunt inundati de apa. Din punct de vedere al primului ajutor
nu are importanta faptul ca îneculeste în apa dulce sau în apa sarata. În cazul în care victima
revine complet la starea de constienta dupa scoatereaei din apa, ea trebuie sa fie transportata
la spital, indiferent daca la momentul respectiv este farasimptomatologie semnificativa, aici se
tine sub observatie pentru minimum 6 ore.

4.4 Intoxicatii
Intoxicatiile cu CO
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile
incomplete.Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala.
Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea
constientei,aspect visiniu al pielii. Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa
intrarea în zona cu emanari de gaze faraechipament de protectie.
În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai rapid la o
unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în concentratii
mari.
141
Intoxicatiile cu medicamente
Apar în doua circumstante: accidental mai ales la vârstele extreme si voluntar cel mai frecvent
fiind intoxicatii polimedicamentoase.
Semne generale prezentate: agitatie sau somnolenta, tulbari de constienta, poate exista o
halena
specifica,dureri abdominale, varsaturi, diaree.
Conduita de urmat: Protocolul de evaluare al nivelului de constienta si al functiilor vitale
(ABC)
ale pacientului se respecta. Totdeauna se cauta cutiile de medicamente, flacoane, folii din
jurul
pacientului si elevor fi transportate împreuna cu pacientul la spital. Daca pacientul este
constient se poate tenta provocarea devarsatura, iar în cazul victimei inconstiente se va
transporta în pozitia lateral de siguranta.
Intoxicatia cu substante caustice
În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.)
sau
bazeputernice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor si
gradul de toxicitateleziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza.
Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la
înghitire,varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea
de soc sempoate instalafoarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie.
Conduita de urmat:Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de
constienta si a functiilormvitale(ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea
ventilatiilor gura la gura se evitamcontactul direct dintregura salvatorului si gura pacientului.
Se poate folosi o bucata de tifon sau batistasalvatorului. Este interisaprovocarea de varsaturi si
neutralizarea substantei corozive.
Exemplu: încazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri.
Intoxicatia cu ciuperci
Apare cel mai frecvent în mod accidental.
Manifestari clinice: colici abdominale, greturi, varsaturi, stare generala alterata.
Conduita de urmat: Prezentare cât mai rapid la medic. Cu cât se întârzie începerea
tratamentului
adecvatsituatiei, cu atât urmarile pot fi mai grave. Se tenteaza provocarea de varsaturi, se
administreaza substantepurgative (sare amara).
Intoxicatia cu fum
Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de
incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu.
Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul
orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de
constienta si afunctiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic.
Transportul cât mai urgent la spital cuadministrare de oxigen ,precoce, in concentratii
crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia lateralade siguranta.
4.5 Electrocutarea
Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca
urmare aproducerii unui arc electric. În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele
manifestari: - senzatie de tremuratura a corpului - contracturi musculare generalizate -
pierderea constientei si chiar moartea. La locul de contact al curentului, victima prezinta
arsura, a carei întindere , profunzime si gravitate se datoresctransformarii la exteriorul sau
interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde si intensitatea omoara.
Conduita de urmat:Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul
electric. Se întrerupe sursa decurent. Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un
142
obiect uscat ca de exemplu o coada de matura,haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona
uscata. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale(ABC) este pasul urmator cu
mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana cervicala.Daca victima
nu respira si nu are puls se încep imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonara dupa ce
afost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.

http://documents.tips/documents/curs-de-prim-ajutor.html

143