INIȚIERE ÎN

TEORIEA JOCURILOR
PENTRU ECONOMIȘTI
 Bibliografia
• Ioana Manafi, Mihai Daniel Roman, Teoriea jocurilor : teorie și aplicații –
București: Editura ASE, 2016.
• Fudulu, P. Microeconomie. Postinițial și Master. Editura Hiroyuki, 1997.
• Mas-Colell, A.; Whinston, M..; Green, J., Microeconomic Theory, Oxford
University Press, New York,.
• Stiglitz, E. Joseph, Walsh, E. Carl. Economie. București, Editura Economica,
2005.
• Varian, H., Intermediate Microeconomics: A Modern Approach, W.W.
Norton, 2010.
• Гальперин, В. М., Игнатьев, С. М., Моргунов, В. И. Микроэкономика: В
2-х т. СПб, Экономическая школа, 1999.
• Лабскер Л. Г. Теория игр в экономике (практикум с решениями задач):
учебное пособие для студентов вузов / Л. Г. Лабскер, Н. А. Ященко. -
М. : КНОРУС, 2012. ISBN 978-5-406-01230-7
Teoria jocurilor este o ramură relativ nouă a
microeconomiei dezvoltată în ultimii 60 de ani. Ea a
apărut odata cu publicarea lucrării “The Theory of
Games and Economic Behaviour” de către John von
Neumann şi Oskar Morgenstern în 1943.
Aceştia au definit jocul ca “orice interactiune între
diverşi agenţi, guvernată de un set de reguli specifice
care stabilesc mutările posibile ale fiecărui
participant şi câstigurile pentru fiecare combinaţie de
mutări”.
Această descriere se poate aplica aproape oricărui
fenomen social.
Anii 1950-1960 au adus contribuția extraordinară a lui John
Nash, cu conceptul generalizat de echilibru.
Tot atunci, A.W. Tucker prezintă modelul dilemei
prizonierului.
Marea contribuție a lui Nash a fost crearea unor concepte
prin care să se anticipeze rezultatul unui joc. A demonstrat ca
jocurile necooperative pot rezulta în ceea ce se numește
echilibrul Nash. Acesta apare atunci cand fiecare jucator face
alegerea optima bazându-se pe ceea ce ceilalți jucători ar face,
deși aceste alegeri nu ar duce la cele mai bune rezultate
pentru toată lumea, sau pentru oricine. Cu alte cuvinte,
jucând mișcare cu mișcare te va duce la un rezultat pe care nu
l-ai obține dacă ai face o înțelegere cooperativă.
Ceea ce economiștii numesc teoria jocurilor, psihologii
numesc teoria situatiilor sociale, o descriere destul de
exactă și simplificată a conceptului. Deși relevantă în
totalitate și atunci când vine vorba de jocuri gen bridge și
poker, marea parte a cercetării în acest domeniu se
desfasoară în sensul descoperirii modului în care
interacționează grupurile de oameni .
• Teoria jocurilor reprezintă studiul sistematic al
alegerilor raționale interdependente.
Poate fi folosită pentru a explica, a prezice și a evalua
comportamentul uman în contextul în care
consecințele acțiunilor întreprinse depind de alegerile
unuia sau mai multor agenti diferiți, care, la rândul lor,
depind de ceea ce alții aleg să facă, și tot așa.
În consecintă, teoria jocurilor este relevantă în
domeniul eticii, fiind folosită în cadrul filozofiei morale
și politice .
În plus, față de teoria jocurilor, teoria
economică mai are încă 3 ramuri :
• teoria deciziilor;
•teoria echilibrului general;
•teoria mecanismelor stabilirii consecințelor.
Teoria decizională
poate fi vazută ca teoria jocurilor de o singură persoană, sau un singur
jucător contra mediului.
Ea se concentrează asupra preferințelor și formării priorităților. Forma cea
mai des utilizată a teoriei argumentează că alegerea dintre alternative
riscante poate fi explicată prin valoarea asteptată a unei funcții numerice a
utilității, aceasta depinzând de mai multi factori, valoarea monetară primând
în cazul economiștilor.
Incertitudinea rezultatelor e reliefată de către teoria probabilităților, iar legea
lui Bayes este frecvent folosită pentru a analiza modul în care informația
schimbă credințele jucătorilor. Teoria decizională este instrumentul principal
folosit în analiza deciziilor , reliefând modul cel mai bun de a face rost de
informații înainte de luarea unei decizii permanente (finale).
Teoria echilibrului general
este o ramură specializată a teoriei jocurilor care se ocupă de schimburi și
producție, cu un număr mare de consumatori și producători.
Este folosită în analiza macroeconomică a unor politici economice ample
cum ar fi cele monetare sau fiscale, în analiza piețelor bursiere, a prețurilor,
ratelor de schimb și a dobânzilor.
În ultimii ani, economia politică s-a cristalizat ca o combinație, în principal, a
teoriei echilibrului general și a teoriei jocurilor, prima aplicandu-i-se
sectorului privat, iar cea de-a doua comportamentului votanților și a
motivațiilor guvernamentale.
Printre problemele studiate se numară politicile fiscale, comerciale sau
acorduri comerciale internaționale .
Teoria mecanismelor stabilirii consecințelor
diferă de cea a jocurilor, deoarece aceasta din urmă
consideră regulile jocului ca fiind o constantă, în timp
ce teoria mecanismelor analizează consecințele
diferitelor seturi de reguli. Astfel, aceasta adresează
problema stabilirii unor sisteme de egalizare a unor
riscuri, prin intermediul mecanismelor salariilor sau
altor elemente motivante.
Teoria jocurilor
se ocupă cu studiul situațiilor de incertitudine.
Scopul sau fiind acela de a transforma o situatie
de incertitudine intr-una de certitudine, în
condițiile adoptării de către jucători a unui
comportament rational.
Teoria jocurilor utilizează trei ipoteze
fundamentale:

•jucătorii se comportă raţional;

• fiecare știe că ceilalți sunt raționali;
•toți jucătorii cunosc regulile jocului.
Pentru a înţelege un joc oarecare este necesară
mai întâi cunoaşterea regulilor acestuia,
deoarece astfel se poate afla care acţiuni sunt
permise (posibile) la un anumit moment.
Apoi este necesar a se cunoaşte cum aleg
jucatorii o acţiune din mulţimea acţiunilor
posibile.
Teoria jocurilor
urmăreşte determinarea strategiilor care
optimizează o anumită funcţie de utilitate
(maximizarea utilităţii estimate, minimizarea
riscurilor)
Utilitatea
• Definită în raport cu obiectivele şi consecinţele
deciziilor noastre reprezintă o măsură a satisfacţiei
(bucuriei, plăcerii, mulţumirii etc.) oferite de rezultatul
deciziilor luate
• Variabilă măsurabilă (cuantificată sau estimată)
Există numeroase probleme legate de modul în care
indivizii pot compara utilităţi de tipuri diferite, sau de
modul în care pot fi comparate utilităţile mai multor
indivizi.
Utilitate transferabilă şi netransferabilă
• Transferabilă: un jucător poate transfera o parte a propriei
utilități către ceilalți.
Presupune faptul că utilitățile individuale pot fi reprezentate
pe o scală comună (ex. utilizarea unei monede comune);
Atenţie: simplul transfer al unor sume fixe nu garantează
transferabilitatea utilităților, pentru că sumele respective pot
avea utilități diferite pentru jucători diferiți
Utilitatea transferabilă e caracteristică jocurilor coaliţionale, în
care se presupune că fiecare jucător beneficiază de aceeași
utilitate, indiferent de modul de distribuire a utilităților în
cadrul coaliției
Soluția unui joc presupune determinarea celei mai
bune strategii pentru fiecare jucător în raport cu o
funcție obiectiv specificată.
Dacă fiecare jucător cunoaşte exact ce va face celălalt,
avem o situaţie deterministă şi funcţia de maximizat
este utilitatea;
Dacă pot fi estimate probabilităţile rezultatelor
posibile, atunci obiectivul devine maximizarea valorii
estimate a utilităţii.
• Jocurile reprezintă modele de interacţiune între agenţi
raţionali cu interese şi obiective distincte (şi uneori
conflictuale)
Cuprind:
- Jucători (agenţi)
- Strategii (procedura de selectare a mutărilor)
- Combinaţii de strategii
- Beneficii asociate fiecărei combinaţii
- Preferinţe (ierarhizarea utilităţilor asociate fiecărui rezultat
posibil)
Strategia unui jucator,
intr-un joc sau o situație de afacere, este un plan
complet de acțiune pentru orice situație care ar putea
apărea, plan care se determină în totalitate mulțimea
comportamentelor posibile ale unui jucător .
Aceasta determină actiunile jucatorului în orice stadiu
al jocului, pentru orice posibilă istorie a jocului.
Un profil strategic
este un set de strategii pentru fiecare jucător care
specifică toate acțiunile posibile într-un joc. Fiecărui
jucator îi este atribuită o strategie unică.
Conceptul de strategie este, câte o dată, confundat cu
cel de mutare, care este o actiune întreprinsă de
jucator la un moment dat în timpul jocului.
• Analiza interacțiunilor strategice este imposibilă dacă
nu asumăm faptul că participanții se vor supune
acelorași constrângeri raționale (de exemplu, că nu
vor selecta strategii auto-distructive sau că nu vor
prefera simultan x şi non-x).
• Odată ce adoptăm această presupoziție, mecanismele
lor de decizie devin transparente (deși în nici un caz
complet predictibile): pot fi evaluate strategiile lor
posibile şi rezultatele aplicării fiecăreia.
Exemplu: conceptul de mutually assured distruction (asigurarea
distrugerii reciproce) - oferă un echilibru stabil de forţe şi o garanţie
a faptului că celălalt nu va ataca, pentru că nu doreşte să-şi asume
costurile presupuse de lanţul de evenimente declanşate de acţiunea
sa agresivă
➢este asumat faptul că, oricare ar fi miza deciziei, încărcătura
emoţională şi alte variabile contextuale, decidenţii rămân în mod
fundamental agenţi raţionali, urmărind maximizarea propriei
utilităţii şi adoptând mijloacele cele mai adecvate în acest sens
➢decizia de a declanşa un atac nuclear împotriva unui adversar care
are, la rândul său, armament nuclear este evident iraţională, dată
fiind certitudinea retalierii (pedepsii)
➢nu are sens să escaladezi conflictul sau să ataci unilateral, însă
opţiunea atacului trebuie să rămână suficient de credibilă –
echilibru instabil
discuţie: terorismul motivat ideologic
 Soluții
Rezultatul interacţiunii depinde de alegerile făcute de fiecare
decident în parte. Nu există posibilitatea aplicării unei strategii
optime predeterminate, independent de acţiunile celorlalţi, pentru
că alegerile lor influenţează şi modifică continuu contextul deciziei
Tipuri de soluţii:
Optimizarea paretiană
Eliminarea strategiilor dominate
Echilibrul Nash
Inducţia progresivă
Inducţia regresivă
Definiţia 1.1 Jocul cu n jucători este o succesiune de decizii şi
evenimente aliatoare, simultane sau nu, care respectă o
anumită structură a câștigului, dată de anumite reguli de
funcționare (regulile jocului).
• Evenimentul aliator presupune o distribuție de
probabilitate asupra unui câmp de evenimente. Regulile
jocului vor indica modul în care se iau deciziile de către
jucători şi ordinea acestora.
• Un jucător este rațional dacă va căuta să-şi maximizeze
satisfacția în raport cu ceilalți jucători.
Definiţia 1.2 Vom numi strategie a unui jucător, o acţiune
realizabilă (posibilă), pe care jucătorul o poate alege în cadrul
jocului. Mulţimea strategiilor jocului este dată de mulţimea
strategiilor tuturor jucătorilor. Vom nota mulțimea
strategiilor jocului astfel: S = S1 x S2 x ... x Sn,
• unde n este numarul de jucători.

În unele situații, natura (hazardul) este al (n + 1) -lea jucător.

 Definiţia 1.3 Numim funcţie de câstig a jocului funcţia
u = (u1, u2, ...un), formată din funcţiile de câstig ale
fiecărui jucător.
Notând funcţia de câstig a fiecarui jucator ui şi funcţiile
de câstig ale celorlalti jucatori u-i, funcția de câstig a
jocului va fi:
u : S → R, u = (ui, u-i).
 Definiţia 1.4 Numim strategie optimală acea strategie
care maximizează câştigul jucătorului i, indiferent de
strategiile alese de ceilalți jucători.
 clasificarea jocurilor
A. În raport cu modul în care comunica jucători între ei:
(Modul de interacțiune)
Avem
- jocuri cooperative (coaliționale);
- sunt acele jocuri în care jucătorii comunică liber între ei înainte de
luarea deciziilor şi pot face promisiuni (care vor fi respectate)
înainte de alegerea strategiilor.
- jocuri necooperative.
- sunt jocurile în care jucătorii nu comunică între ei înainte de luarea
deciziilor. Regulile sale interzic alegerea în comun a strategiilor şi
transferul utilităţilor între jucători (plăţile laterale) – imposibilitatea
coordonării strategiilor
clasificarea jocurilor
 clasificarea jocurilor
B. În raport cu desfăşurarea în timp a jocurilor (tipul de
interacţiune):
- jocuri statice ( strategice)
- Jocul static este acel joc în care deciziile jucătorilor se iau
simultan, după care jocul ia sfârsit.
- jocuri dinamice (secvențiale)
Jocul dinamic este acel joc în care deciziile jucătorilor sunt
secvenţiale, adica evolueaza în timp.
clasificarea jocurilor
 clasificarea jocurilor
C. În raport cu natura informației:
- jocuri în informație completă
Jocul în informație completa este acel joc în care toți jucători
cunosc numărul celorlalți jucători, strategiile fiecăruia, funcțiile de
câștig ale fiecăruia, precum și regulile jocului.
- jocuri în informație incompletă
Jocul în informație incompleta este jocul în care cel puțin unul
dintre jucători nu cunoaște una sau mai multe funcții de câștig ale
celorlalți jucători, restul elementelor (numărul celorlalți jucători,
strategiile fiecăruia și regulile jocului) fiind cunoscute.
 clasificarea jocurilor
D. În raport cu structura câștigurilor (modul de distribuire a
beneficiilor):
- jocuri de sumă nulă
Jocul de suma nula este acel joc în care suma câștigurilor este
zero . (beneficii totale fixe; pierderile unora sunt câştigurile
celorlalţi)
- jocuri de sumă nenulă
Jocul de suma nenula este jocul în care suma câștigurilor este
diferită de zero. (pozitivă).
clasificarea jocurilor
 clasificarea jocurilor

E. În raport cu numarul de jucatori:

- jocuri cu doi jucători
- jocuri multipersoană
- jocuri contra naturii.
 clasificarea jocurilor
F. În funcţie de strategiile adoptate:
- pure
- se alege o singură strategie;
- mixte
- se aleg două sau mai multe strategii potrivit unei
distribuții de probabilități
Cele mai cunoscute sunt:

dilema prizonierului;
jocul laşului;
problema întâlnirii .
1. Dilema prizonierului.
Două persoane sunt bănuite că au săvârşit o infracţiune. Celor
două persoane li se face o propunere: dacă una dintre ele
recunoaşte, atunci scapă nepedepsită, iar cealaltă trebuie să
ispăşească o pedeapsă de cinci ani.
Dacă cele două persoane decid să nu mărturisească, rămân
doar dovezi circumstanţiale şi pot primi câte o pedeapsă de
patru ani.
Niciuna dintre persoane nu cunoaşte decizia celeilalte. Stabiliţi
cum raţionează şi decid cele două persoane şi care este
rezultatul. Care ar fi fost decizia cea mai bună? De ce se
întâmplă aşa?
 2. Jocul laşului
Este un joc în care două persoane se angajează într-o
activitate din care poate rezulta o vătămare serioasă, dacă
cel puţin una dintre ele nu cedează.
În jocul laşului, dacă oponentul tău cooperează, atunci
pentru tine e mai avantajos să nu cooperezi. Dacă
oponentul tău nu cooperează, atunci e mai bine pentru tine
să cooperezi.
Construiţi un exemplu de joc al laşului. Comparaţi
dilema prizonierului cu jocul laşului.
 3. Problema întâlnirii.

Doi oameni se pierd unul de celălalt într-un labirint (poate

fi şi un parc sau un supermarket).
Ei trebuie cumva să se întâlnească şi nu au nici un fel de
indicii suplimentare.
Fiecare din ei are două variante: fie stă pe loc şi aşteaptă
să fie căutat de celălalt, fie începe el să caute.
Stabiliţi care sunt alternativele de acţiune.
Comparaţi cu dilema prizonierului şi cu jocul laşului.