TEORII ALE ETICII

Deontologia/ Intuiționismul/Teoria virtuților/Etica bazată pe

reguli/ Teoria Consecințialistă/
Teoria drepturilor/Teoria datoriei
Teorii ale Teoriile eticii ajută individul să rezolve problemele și dilemele etice
(Rittenberg ș.al. , 2012, p. 80).

eticii
Deontologia, Intuiționismul

Teoria Virtuților (Geuras& Garofalo, 2010, p. 60, Vance&Trani, 2008, p.

372),

Teoria Eticii bazate pe reguli, Teoria Consecințialistă (Vance&Trani, 2008,

p. 372), Teoria Drepturilor (Rittenberg ș.al., 2012, p. 80), Teoria Datoriei
(imperativul categoric al lui Immanuel Kant), (Carroll&Buchholtz, 2012, p.
229)
A. Deontologia provine din gr. deon, deontos („ceea ce se cade”, „ceea ce
este necesar”) şi logos (ştiinţă).

■ „1. Cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică
exercitarea unei anumite profesii. Acesta poate fi un cod scris sau transmis prin tradiţie, pe cale orală şi
acceptat tacit de către toţi practicanţii unei profesii (ex.: Jurământul lui Hipocrate).
■ 2. Sensul dat de J. Bentham, cel care a folosit pentru prima oară noţiunea de deontologie, este următorul:
disciplină al cărei scop ar fi evaluarea preliminară a consecinţelor unei acţiuni, pentru a putea stabili, în
funcţie de cantitatea de plăcere sau durere pe care acea acţiune o procură, dacă ea merită sau nu să fie
îndeplinită (un sens utilitarist).
■ 3. În sens larg, deontologia este o parte a eticii care se ocupă cu studiul datoriei morale, al originii,
naturii şi formelor acesteia, în calitate de componentă de bază a conştiinţei morale”
■ 4. În sens restrâns, deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie,
instituţie profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa
de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli. Legat de această definiţie a deontologiei,
„moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine
intenţionaţi.
Deontologia, având ca obiect de studiu datoriile, obligaţiile morale, este
considerată un studiu particular al moralei şi moralităţii, în timp ce etica este
un studiu general al acesteia.

Deontologia poate fi definită ca fiind disciplina care include:

■ normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesii bine definite;
■ un studiu al moralelor profesionale;
■ un ansamblul de reguli care reglementează o profesiune,
■ conduita celor care o exercită, rapoartele dinte aceştia şi clienţii lor, dintre ei şi public.
Deontologia presupune a acționa pe baza propriilor principii, și a fi
consecvent acestora (Geuras & Garofalo, 2010, p. 60).

■ Întrebările teoriei deontologice sunt (Geuras & Garofalo, 2010, p. 61):

■ - Care este principiul care se aplică în acest caz?
■ - Poate acest principiu să fie aplicat consistent în acest caz și în cazuri similare?
■ - Poate fi considerat acest principiu ca un posibil principiu de comportament universal?
■ - Care dintre cursurile de acțiune exemplifică cel mai bine idealul tratării tuturor
persoanelor ca niște scopuri în sine?
■ - Care dintre cursurile de acțiune exemplifică și promovează cel mai mult idealul unei
societăți a persoanelor libere, responsabile, ale căror scopuri sunt să se promoveze unii
pe alții, decât să fie în conflict unele cu altele?
B. Intuiționismul

Intuiționismul presupune a acționa pe baza propriului sine, care indică ce este

corect și ce este incorect (Geuras&Garofalo, 2010, p. 61).

- Ce îmi spune conștiința mea despre această acțiune?

- Mă simt confortabil cu această acțiune?

C. Teoria Virtuților (”Virtues Ethics”)

În opinia lui Aristotel trăsăturile de caracter sunt numite Virtuți, iar virtuțile etice se concentrează pe ceea ce determină o persoană să fie bună, și
mai puțin pe ceea ce înseamnă o acțiune bună. Promovarea Virtuții înseamnă a acționa ca o persoană cu un bun caracter, care poate fi un exemplu
bun de urmat de către ceilalți (Geuras& Garofalo, 2010, p. 60).

Un funcționar public care consideră că a spune întotdeauna adevărul este o Virtute, poate genera o dilemă morală atunci
când ”testul tăcerii” în cazul unui semnal de alarmă este mai potrivit pentru protejarea societății (de exemplu, în cazul
unei situații în care nu se dorește crearea unei stări de panică în rândul populației, etc.) (Vance& Brett, 2008, p. 372).

Teoria Virtuților invită - Ce trăsături de caracter caracterizează acțiunea pe care am întreprins-o?

individul să își pună
mai multe întrebări - Cum va afecta acțiunea pe care am ales-o caracterul meu?
(Geuras&Garofalo,
2010, p. 62): - Cum va afecta acțiunea mea caracterul altor persoane?

- Este aceasta o acțiune a unei persoane pe care aș admira-o pentru caracterul său?
D. Etica bazată pe reguli (”Rule-Based Ethics”)

Conform acestei teorii, acțiunea corectă este acea care respectă regulile, se conformează lor, iar cea care
este incorectă este cea care este interzisă de reguli.

Conform lui Immanuel Kant, regulile etice pot fi universalizate și aplicate tuturor, iar acestea înseamnă mai
mult decât o conformare la politici.

Avantajul Eticii bazate pe Reguli constă în faptul că regulile sunt clare și contribuie la coordonarea
comportamentului, dar acestea au dezavantajul că sunt complexe și dificil de aplicat. Un funcționar public
care este foarte orientat spre respectarea regulilor poate crea conflicte etice și genera dileme morale atunci
când este nevoie de flexibilitate (Vance&Trani, 2008, p. 372).
E. Teoria Consecințialistă (”Results-Based Ethics”)

Teoria Consecințialistă îmbracă două

Cele două abordări au la bază criteriul
abordări (reprezentanți Jeremy Bentham
binelui și al răului și maximizarea
și John Stuart Mill), în funcție de modul
binelui ca imperativ moral după care se
de reflectare, deși ambele vizează
face în mod obligatoriu evaluarea
aprecierea acțiunii ca fiind corectă în
acțiunii (Vance&Trani, 2008, p. 372):
funcție de consecințele generate.
Teoria consecințialistă/ etica bazată pe rezultate Jeremy Bentham.

”Scopul scuză mijloacele” sau Utilitarismul clasic (reprezentant Jeremy Bentham) Utilitarismul clasic are la bază
Raționamentul Teleologic în sensul că trebuie să se acționezeîn scopul de a genera și a avea drept consecință fericirea cea mai
mare (Geuras&Garofalo, 2010, p. 60).
Conform acestei abordări, un scop nobil poate justifica orice mijloc, iar acțiunea corectă este apreciată doar prin prisma
consecințelor obținute. Întrebările pe care teoria teleologică le recomandă sunt (Geuras&Garofalo, 2010, p. 61):

Care sunt consecințele acțiunilor mele?

Care sunt efectele pe termen lung ale acțiunii mele?

Acțiunea mea promovează cea mai mare fericire?

În opinia lui Jeremy Bentham (reprezentantul utilitarismului clasic) o acțiune a unui individ este considerată a fi morală (sau
conformă principiului utilității) în măsura în care tinde tot mai mult să sporească fericirea comunității.
Utilitarismul” lui John Stuart Mill
apreciază acțiunea ca fiind morală proporțional cu cantitatea de fericire cauzată. Utilitarismul postulează, deci, că acțiunea
corectă este cea care aduce cantitatea cea mai mare de bine pentru cel mai mare număr de oameni, iar cea care nu oferă acest
rezultat este mai puțin dezirabilă (Rittenberg, ș.al., 2012, p. 80).

Utilitarismul îi include pe toți în aprecierea consecințelor. Prin prisma acestui curent, fericirea și bunăstarea fiecăruia sunt la fel de importante ca a celorlalți, îi include pe
toți, și deci, acțiunea corectă este cea care generează mai multă fericire decât nefericire, în condițiile în care fericirea fiecăruia trebuie luată în considerare în aceeași
măsură ca și a celorlalți. Acțiunile sunt considerate incorecte în măsura în care tind să producă nefericire indivizilor. John Stuart Mill se distanțează de raționamentul lui
Bentham, distingând între binele public și binele personal. În opinia sa, individul care își sacrifică binele personal în interesul binelui public ajunge la cea mai mare virtute.

Un exemplu ar fi cazul unui oficial public care deși știe că fiul său are cancer, el ar vota totuși împotriva alocării de fonduri
pentru susținerea unui spital care necesită noi echipamente pentru tratarea acestei boli, fiindcă studiile prezentate de analiștii
economici arătă că sunt alte priorități în acel moment.

Stuart Mill face diferență între plăceri (generatoare de fericire), cele spirituale fiind dezirabile și superioare celor trupești, și în
consecință primele generează mai multă fericire.
Utilitarismul insistă ca indivizii să nu aleagă sau să militeze pentru acele
acțiuni care servesc unui interes îngust sau care generează o cantitate mare
de bine dar într-o manieră ineficientă.

■ Utilitarismul implică următoarele aspecte:

■ identificarea potențialei probleme și a alternativelor de acțiune;
■ identificarea potențialului impact direct și indirect a acțiunilor asupra fiecărei părți
interesate în rezultatele acelor acțiuni
■ (stakeholderi);
■ evaluarea dezirabilității (bunătății) fiecărei acțiuni
■ evaluarea globală a celui mai mare bine, pentru cel mai mare număr de oameni
 F. Teoria Drepturilor (”Rights Theories”)

Teoria drepturilor se focalizează pe

evaluarea acțiunilor pe baza drepturilor
părților implicate (Rittenberg, et. al.,
2012, p. 81). Conform adepților acestei
teorii, drepturile sunt ierarhizate pe
două mari categorii: drepturi de nivel
înalt și drepturi de nivel inferior.
Drepturile la nivelul cel mai înalt
(primul nivel) includ dreptul la viață, la
autonomie și la demnitate umană.
Drepturile de la al doilea nivel sunt
cele garantate de guvernele la putere,
cum ar fi: drepturile civile, drepturile
legale, drepturile la proprietate și
privilegiile date de licențe.

Drepturile de la cel mai de jos nivel (al

Drepturile de la al treilea nivel sunt
drepturile sociale, cum ar fi dreptul la
educație de nivel superior, dreptul la
îngrijiri de sănătate de calitate, dreptul
de a-ți câștiga traiul.
patrulea nivel) sunt cele legate de
Teoria drepturilor presupune ca aceste
interesele care nu sunt de bază, sunt
drepturi ale părților afectate să fie luate
întruchipate de dorințele individului
în considerare ca o constrângere în
(cum sunt dreptul de a deveni bogat, de
procesul de luare a unei decizii etice.
a avea o anumită marcă de mașină, de a
te distra sau de a fi atractiv îmbrăcat).
 G. Teoria datoriei. Imperativul categoric al lui
Kant
Imperativul Categoric propus de Kant înseamnă un principiu etic bazat pe datorie, un principiu deontologic. Datoria reprezintă o obligație de natură morală (o acțiune
care este obligatorie din punct de vedere moral). Datoria este văzută ca opozabilă teoriei consecințelor acțiunii (Carroll&Buchholtz, 2012, p. 229).

Conform acestui Imperativ Categoric, abordarea datoriei din punct de vedere etic se bazează atât pe natura obligatorie a unei anumite acțiuni, cât și pe judecata care se
face asupra aceea ce este corect (bine) și ceea ce este incorect (rău).

Kant formulează imperativul categoric sub forma a trei principii:

Principiul maximizării legii universale - Acționează numai în sensul maxim al ceea ce poate deveni o lege universală (acționează numai pe baza regulilor sau maximelor
pe care oricine le-ar putea considera ca fiind de urmat;

Principiul scopului final (principiul respectului pentru persoane) – tratează umanitatea (atât în ce privește propria persoană cât și ceilalți oameni) în toate situațiile ca un
scop, și nu ca pe un simplu mijloc; fiecare persoană are dreptul la demnitate și nu trebuie să fie niciodată exploatată sau manipulată, sau folosită drept un mijloc pentru
atingerea unor scopuri;

Principiul autonomiei – orice ființă morală este capabilă să se privească pe sine ca pe un făuritor al legilor universale (cu alte cuvinte, nu este nevoie de o autoritate
externă - cum este cazul divinității, statului, culturii noastre sau al altcuiva, pentru a determina natura legii morale).
Etica profesională între teorie și practică

■ Realitatea curentă și diferitele încălcări ale drepturilor și libertăților omului impun apelul
la o etică profesională
■ În fața unei acțiuni, agentul moral are potențialul de a alege între bine și rău depinzând
de opțiune lui să acționeze moral sau nu
■ Această alegere nu este în toate cazurile cea mai bună posibilă, căci omul este supus
greșelii care poate fi constatată în alegerile sale sau pe baza criteriului ignoranței
■ A lăsa la aprecierea unei persoane posibilitatea de a decide cu privire la celălalt poate
reprezenta premisa anumitor abuzuri toate acestea impun existența unor normative etice
riguroase
Etica profesională între teorie și practică
■ Etica profesională are în centrul său Codul deontologic punând accent pe criteriul datoriei ca
valoare prima și ultimă a oricărei intervenții a agentului moral în aria diverselor profesiuni.

■ În plan secund regăsim în interiorul eticii profesionale și alte orientări etice care se impun în
analizele referitoare la diversele situații practice.

■ Jurământul lui Hipocrate a constituit pentru deontologia modernă un prim punct de plecare pe
care îl regăsim astăzi într-o formă modernizată în codurile deontologice ale fiecărei profesii.

■ Rolul jurământului și al codurilor deontologice este de a contura o serie de limite cu privire la

intervenția în viața omului.

■ Fără aceste coduri deontologice etica ar fi rămas între o mare măsură în zona teoriei și ar fi fost
privită ca orice altă disciplină care studiază și analizează omul.
Etica profesională între teorie și practică
■ Necesitatea aplicării unor coduri și analiza unor situații care presupuneau intervenții variate în viața
omului au fost demersuri care au transformat etica filosofică într-o etică aplicată care nu presupune
pierderea științificiității ci dobândirea ei.

■ Evoluția societății a condus astfel la apariția de noi orientări etice care încearcă să se impună ca teorii etice
aplicabile și valide.

■ Teoretizarea excesivă și lipsa de corelare cu practica a diverselor profesiunii au determinat o anume

specificitate a științelor socio- umane care se regăsește în caracteristicile eticii profesionale.

■ Complexitatea problemelor pe care condiția umană le supune atenției științelor ce se ocupă cu studiul
cunoașterii ființei umane denotă nu numai o modificare de forma și mai ales o modificare la nivelul
diverselor teoretizări etice.
Etica profesională între teorie și practică
■ Specificitatea științelor psihosociale sub aspect etic constă în faptul că studiile științifice și practica propriu zisă au
legătură cu ființa umană și cu tot ceea ce presupune: integritate, autonomie, respect pentru ea.

■ Etica e mai necesară în domenii precum Asistența Socială, psihologia, justiția decât în domenii precum chimia
biologia agronomia pentru că relația cu omul este una sensibilă în raporturile unui dialog libertate- proprietate,
dreptate- adevăr.

■ În timpul Celui de al doilea război mondial experimentele și diferitele practici psihiatrice și medicale au dovedit cu
necesitate impunerea unor limite în plan profesional pentru a se apăra viața și integritatea omului.

■ Circumstanțele oricare ar fi ele nu pot permite a transforma omul în mijloc chiar dacă scopul final al acestei
transformări ar fi unul general pozitiv.

■ Aspectul acesta a reprezentat o vreme un criteriu de limitare a diverselor cercetări și experimente însă nu putem
spune că încălcarea libertății și demnității umane au fost respectate mai mult după cel de al doilea război mondial.
Etica profesională între teorie și practică
■ Experimentul lui Zimbardo este doar o mărturie indirectă a faptului că de multe ori prin
experimente se poate aduce fără intenția experimentatorului, atingere ființei umane. Acesta
reprezintă un argument în favoarea impunerilor limitative la nivel experimental.

■ Ușurința cu care oamenii trec de la o stare la alta atunci când rolul o permite, constituie un motiv
întemeiat cu privire la stabilirea unor granițe a căror încălcare necesită a fi analizate din punct de
vedere etic.

■ https://www.youtube.com/watch?v=oAX9b7agT9o&ab_channel=JoTaylor-Campbell
Etica profesională între teorie și practică

■ În 1971, zimbardo Realizează un experiment în care alege în mod aleatoriu două grupuri de studenți voluntari. Primul grup
era format doar din femei iar al doilea grup era mixt.

■ Zimbardo descrie situația experimentală în cazul grupului de femei unde identifică multe abuzuri de putere. Rolul de gardieni
și prizonieri pe care îl joacă voluntarii participanți la experiment demonstrează ușurința cu care se poate depăși granița dintre
bine și rău, dintre moral și imoral.

■ Intenția experimentatorului a fost de a analiza comportamentul uman în condiții diferite și de a vedea gradul de
responsabilitate morală a indivizilor. Experimentul sau s-a dovedit însă riscant atât pentru participanți cât și pentru
experimentator sub aspectul respectării drepturilor, demnității și libertății omului.

■ Zimbardo a fost compromis în calitate de experimentator și obligat să întrerupă experimentul. Situația în sine a condus la o
modificare a principiilor și normelor etice specifice psihologiei experimentale.

■ Întrebarea de la care a plecat Zimbardo a fost: există întradevăr oameni buni?

■ Răspunsul său este unul pe cât de dur pe atât de realist, prin care face o retrospectivă asupra aceea ce ar reprezenta granița
dintre moralitate și crimă.
Etica profesională între teorie și practică
■ Dacă în medicină, etica profesională a fost asimilată și specialiștii au în vedere în ceea ce privește acțiunile
lor în primul rând principii etice, în domeniul științelor socioumane, etica profesională întâmpină o serie
de dificultăți.

■ Majoritatea specialiștilor cunosc responsabilitățile etice ale profesiei lor prin intermediul codurilor
deontologice, însă reflectă mai puțin la dimensiunile etice ale acțiunilor lor, la întemeierea și efectul lor.

■ De exemplu un specialist va fi înclinat să creadă că și- a îndeplinit datoria prin practica profesiei și va
omite din analizele sale faptul că bunăstarea individului nu ține doar de sănătatea psihică sau fizică ci și
de gradul său de integrare socială și morală.

■ Dacă în medicină o intervenție eșuată se poate vedea prin rezultatele finale în cazul intervenției
psihosociale finalitate intervențiilor este ceva mai greu de urmărit sub aspectul principiilor etice și a
rezultatelor.
Etica profesională între teorie și practică
■ În domeniul intervenții sociale lucrurile se complică deoarece intervenție asupra omului vizează de cele mai multe
ori coordonate afective și cognitive care sunt greu de cuantificat doar prin rezultatele acțiunilor. Să presupunem că
reușita unei operații se poate constata în evoluția pacientului, în vreme ce reintegrarea unui șomer nu ține doar de
competența asistentului social sau a psihoterapeutului pentru că aici avem de a face cu marea problemă a
resurselor și a modalității de a accesa aceste resurse fără a deveni clienții serviciilor de probațiune.

■ În istoria științelor socioumane există suficiente exemple care justifică apariția eticii profesionale, care au
determinat pe de o parte o dezvoltare la nivelul eticii privită în ansamblu, dar în aceeași măsură au dus și la o serie
de restricții și limitări. Și aceasta pentru că specificitatea științelor socioumane și particularitatea celor psihosociale
se confruntă cu două aspecte de ordin etic: persoana cercetătorului, a specialistului și subiectul studiat, adică omul.

■ Dacă în cazul celui dintâi se pornește de la o analiză a fondului moral și se ajunge la structura epistemică a
domeniului, în cel de al doilea caz se interpun și suprapun o serie de factori care țin pe de o parte de individ, dar și
de contextul în care acesta se dezvoltă și este cercetat.
Etica profesională între teorie și practică
■ Kant spunea că știința este poarta strâmtă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă înțelegem prin
aceasta, nu numai cunoașterea a ceea ce trebuie să facem, dar și aceea pe care trebuie să le
urmeze maieștrii pentru a fi pregătiți și a învăța pe alții drumul înțelepciunii și a-i ferit de greșeli.

■ Etica apare acolo unde există contradicție și necunoaștere, adică pentru un spațiu ce impune
prezența ei ca știință ordonatoare de idei și fapte sub aspectul moral.