Sunteți pe pagina 1din 4

Cartofi franțuzești la cuptor – rețetă simplă.

Cartofi franțuzești, o mâncare simplă dar savuroasă și extrem de versatilă. Rețeta de bază de
cartofi franțuzești conține cartofi, ouă fierte și smântână dar sunt  diverse variante și variații, multe și
delicioase.

Foarte des mâncăm noi acasă cartofi franțuzești la cuptor. În special seara, la cină. Motivul unei
asemenea popularități nu este greu de ghicit: este o rețetă cu ingrediente la îndemână, necesită timp
minim de preparare și bibilire și rezultă un preparat savuros.

Sunt mai multe feluri de a prepara cartofii franțuzești. Preferata în casa noastră este cea în care,
pe lângă ingredientele clasice: cartofi, ouă fierte, smântână, adăugăm musai brânză frământată pe care
o preparăm în casă din caș proaspăt dat prin mașina de tocat și amestecat cu nițică sare. Alte variații
conțin brânză burduf pentru o tentă nițel picantă sau pentru un fel boieresc, foarte sățios, niște cârnați
afumați feliați  așezați între straturi.

Ingrediente

 1,2 kg. cartofi spălați și periați bine


 4 ouă
 3 linguri unt
 2 linguri parmezan ras
 1/2 linguriță piper negru măcinat
 sare după gust
 1 cană smântână dulce slabă (15% grăsime)
 100 gr. brânză frământată, cașcaval, brânză burduf (opțional)

Preparare

1. Fierbere
a. Cartofii întregi, cu tot cu coajă, spălați bine, se pun la fiert în 2 litri de apă cu o
linguriță de sare. După circa 40 de minute, se verifică dacă sunt fierți cu o
furculiță, dacă aceasta intră ușor, sunt gata.
b. Se iau de pe foc, se răcesc sub jet de apă rece, apoi se curăță de coajă.

c. În timp ce cartofii fierb, se pun și ouăle la fiert cu puțină sare și cu apă cât sa le
acopere. Se fierb 8 -9 minute, apoi se scot și se răcesc sub jet de apa rece. Se
curăță de coajă.
d. Se unge vasul în care vom coace cartofii cu 2 linguri de unt.
i. Am folosit un vas termorezistent de Jena, cu diametrul de 15 cm și am
făcut cu jumătate din cantitățile notate mai sus plus am făcut și o porție
individuală pentru a testa o prezentare mai festivă.
e. Se pornește cuptorul și se încinge la 180°C.
f. Se taie atât cartofii cât și ouăle în felii de 0,5 cm.
2. Coacere
a. Se așază un strat de cartofi pe fundul vasului termorezistent uns bine cu unt,
presărând sare și piper măcinat, apoi se așază un strat de felii de oua.
b. Peste ouă, am presărat un strat subțire de brânză frământată.
c. Se așază un nou strat de cartofi feliați, încă un strat de ouă, unul de brânză și se
continuă până la terminarea
ingredientelor, ultimul strat
trebuind să fie de cartofi.
d. Opțional, între straturile de cartofi
și ouă fierte se pot adăuga și
cârnați afumați feliați subțire sau
felii de bacon, kaizer sau altă
afumătură
e. După ce se termină de aranjat toate
straturile, deasupra se toarnă
smântâna dulce și se presară
uniform parmezanul.
f. Se introduce tava în cuptorul preîncins la 180°C pentru 30 – 35 de minute, până
când cartofii sunt rumeniți frumos.
3. Servire
a. După ce se scot din cuptor, se lasă cartofii franțuzești să se răcorească puțin, apoi
se porționează și se servesc, cât timp sunt calzi.
4. După cum vedeți, cartofii franțuzești la cuptor sunt un preparat pe cât de simplu pe atât
de gustos.
5. În cazul în care doriți ca la o masă festivă,
pentru un aspect mai elegant, să-l preparați în
porții individuale ca în fotografia de mai
jos…
6. Trebuie să vă spun că pentru a-i ajuta să-și
păstreze forma, am folosit inițial un inel
metalic cu diametrul de 12 cm și 6 cm
înălțime în care am aranjat și copt cartofii
franțuzești. Am înlăturat inelul la sfârșitul
coacerii, cu grijă pentru a nu deranja
straturile.
7. Dacă n-ați încercat această rețetă până acum, neapărat să o gătiți măcar o dată. Este
delicioasă, vă asigur.

Cartofi franțuzești la cuptor, Rețetă Petitchef


Parametri
Felul principal
2 porții
Pregătire: 30 min
Coacere: 30 min
Foarte ușor
Ingrediente

1. 1 kg cartofi
2. 200 ml smântână
3. 3 oua fierte
4. 200 g cașcaval ras
5. sare, piper

Preparare

1. Se fierb cartofii cu putina sare(atenție sa


nu se sfărâme) si se taie rondele. Se
unge o tava adâncă cu unt si se așază in
straturi, un strat de cartofi, unul de smântână, unul de oua fierte.
2. Stratul de sus trebuie sa fie de cartofi pe care se toarnă smântână si cașcaval ras deasupra. Se
presară putina sare si piper pe fiecare strat. Se da la cuptor aprox. 30 de minute sau pana ce se
rumenesc.

Cartofi franțuzești sau cartofi gratinați la cuptor | Gina Bradea


cu sau fără afumătură.

Rating  5*
Durata preg.:  20 min
Durata gătit:  1 oră
Total:  1 oră 20 min

Ingrediente
1. -200 ml lapte
2. -250 g smântână
3. -sare
4. -piper
5. -1 strop de nucșoară rasă (opțional)
6. -1 cățel de usturoi
7. -200 g afumătură (opțional): cârnați, kaizer, carne afumata...
8. -200 g cașcaval ras sau parmezan
9. -1 lingura unt pentru uns forma
Preparare

1. Fierbere
1. Cartofii se fierb in apa cu sare pana când intra furculița in ei. Durează 20-30
minute din momentul in care apa da in clocot. Se lasă la răcit.
2. Ouăle se fierb timp de 7-8 minute din momentul in care apa a dat in clocot, apoi
se scurge apa, se pune apa rece si se lasă deoparte. Sau se folosesc oua fierte
ramase de la Paste
3. Cartofii si ouăle răcite se taie felii subțiri. Afumătura se taie felii sau cubulețe,
după dorință.
2. Coacere
1. Se unge forma cu unt. Eu am folosit o tava ceramica de 25 x 25 cm.
2. Se așază in straturi cartofii, ouăle, afumătura, cate puțin cașcaval sau parmezan
ras, apoi se repeta pana se termina tot. Ultimul strat sa fie de cartofi si se păstrează
si cașcaval.
3. Se amesteca ouăle crude, smântâna, laptele, usturoiul pisat fin, cu sare, piper si
puțină nucșoară (cat se ia cu 2 degete, are gust foarte puternic) si totul se toarnă in
tava, sa acopere uniform totul.
4. Se presară deasupra restul de cașcaval ras, cam 1/3 din cantitatea totala.
5. Se da tava la cuptor, la 180 de grade, pentru aproximativ 30 de minute, pana când
cartofii devin aurii deasupra. Nu este nevoie de coacere îndelungată, pentru ca
sunt deja gătite ingredientele. Trebuie doar sa se coaguleze ouăle si sa facă priza
totul
6. Se lasă la răcit 15 minute, sa se armonizeze bine aromele, apoi se servește cu
multa pofta
3. Câteva trucuri de la Gina Bradea
1. -se pot folosi cartofi roz pentru ca își mențin mai bine forma;
2. -se pot face acești cartofi franțuzești si fără afumătură;
3. -se pot adaugă si alte feluri de brânză: urdă, brânză proaspătă, caș, telemea,
mozzarella… după dorință;
4. -se pot adaugă resturi de friptura sau cârnați reci ramase din zilele precedente –
tăiate felii sau cubulețe;
5. -se pot face si cu pește dacă așa doriți: peste pe grătar, ton conserva sau somon
afumat;
6. -se pot adaugă felii de ciuperci, dovlecei, vinete, sau ardei gras, pentru diversitate;
7. -in momentul servirii se poate adaugă deasupra o lingura de smântână sau iaurt
4.

S-ar putea să vă placă și