ACCESUL LA INFORMAŢIILE

DE INTERES PUBLIC –
OBLIGAŢIE LEGALĂ ÎN SARCINA
AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE. STUDIU DE CAZ
PRIVIND GRADUL DE ACCESIBILITATE
AL INFORMAȚIILOR DE INTERES
PUBLIC COMUNICATE DIN OFICIU

Ana Elena RANTA

Access to Public Interest Information as Legal

Obligation of Public Administration Authoriti-
es. Case-study Regarding the Accessibility of
Ana Elena RANTA Ex-officio Information of Public Interest
Asist. univ. dr., Departamentul de Administrație Publică,
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Abstract
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România Acces to information of public interest has be-
Tel.: 0040-264-431.361 come, in the recent years, one of the most important
criterion, according to which a society is assessed
E-mail: ranta@fspac.ro
as a functional democracy, and, at the same time, is
one of the fundamental principles of citizens – public
authorities relations. In this field, changes made to
the legal framework of post-communist countries
have occurred progresively and slowly, after more
than ten years since the fall of the communist re-
gimes. The adoption of the law on access to infor-
mation of public interest has opened the path to a
transparent process of governing and has led to the
increase of public institutions’ responsibilities but the
mere existence of this law is not a guarantee for
significant changes unless completed by sustained
efforts coming mainly form public administration.
Revista Transilvană Keywords: information of the public, access to
de Ştiinţe Administrative information of public interest, accessibility of infor-
2(35)/2014, pp. 98-113 mation, ex-officio public information.

98
1. Aspecte introductive
Comunicarea este o componentă esențială în realizarea sarcinilor sau acțiunii ad-
ministrative. Una dintre cele mai importante cerințe de modernizare a administrației
locale și centrale din România este îmbunătățirea comunicării atât în interiorul acestor
instituții, cât și îmbunătățirea comunicării dintre instituțiile de stat și cetățeni. Procesul
început în instituțiile administrației publice, mobilizate și de presiunea integrării în
structurile europene, este departe de a fi finalizat, astfel că modernizarea și reformarea
administrației publice este încă un subiect de actualitate.
Două dintre principalele aspecte de care trebuie să se țină seama atunci când vorbim
despre modernizare în sistemul administrației publice sunt nevoia de îmbunătățire
a comunicării și a relațiilor dintre autorități și comunitate, precum și implicarea și
consultarea cetățenilor și a societății civile în procesul decizional. Având în vedere
că întreaga activitate a administrației publice se desfășoară „pe baza și în executarea
legii”, și considerând că acest aspect constituie principala caracteristică a funcționării și
organizării activității administrației publice, în cadrul prezentului demers ne vom ocupa
de unul dintre aspectele relației de comunicare dintre administrație și public, și anume
de îndeplinirea obligației legale de aducere la cunoștința publicului a informațiilor de
interes public.
Considerăm, de asemenea, că analiza modalității în care autoritățile administrației
publice își îndeplinesc obligația de comunicare din oficiu a informațiilor de interes
public și, astfel, facilitează accesul la informații, este parte a unei preocupări mai com-
plexe de cercetare cu privire la tema comunicării (publice și instituționale) în contextul
administației publice. Ambele forme de comunicare presupun componenta de infor-
mare a publicului. În literatura de specialitate, comunicarea publică este considerată
,,comunicare formală, care tinde spre schimbul și împărtășirea de informații de utilitate
publică și spre menținerea liantului social, a căror responsabilitate revine instituțiilor
publice” (Zemor, 2003, p. 27). Corina Rădulescu, în ceea ce privește comunicarea publică,
apreciază că în practică prezintă forme diferite legate de țelurile, funcțiile pe care și le
precizează, dar oricare dintre aceste direcții implică obligația de a comunica cu cetățenii,
în acest sens, avându-se în vedere cadrul legal instituit prin Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informații de interes public și Legea nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică (Rădulescu, 2012, p. 142).
Pierre Zemor (2003) identifică cinci categorii de forme ale comunicării publice, în
raport cu modalitatea în care acestea răspund obligațiilor care revin instituțiilor publice:
punerea la dispoziția cetățenului a datelor publice, stabilirea dialogului cu cetățenii
în contextul oferirii de servicii, prezentarea și promovarea serviciilor oferite de către
administrație, campaniile de informare de interes general și valorizarea instituțiilor
publice (sau comunicarea instituțională). Cea de-a cincea formă a comunicării publice
– comunicarea instituțională, este o formă globală de comunicare care include aspecte
de comunicare internă și aspecte de comunicare externă, cuprinzând ansamblul regis-
trelor de informare obligatorie, civică, relația cu utilizatorii și promovarea serviciilor
publice (Rădulescu, 2012, p. 144).

99
 Din punctul nostru de vedere, comunicarea publică și comunicarea instituțională a
autorităților administrației publice este marcată de două dimensiuni principale: dimen-
siunea legală sau reglementară și dimensiunea operațională (strategică, acțională sau practică).
Dimensiunea legală sau reglementară a comunicării instituționale se referă la cadrul
în care se desfășoară activitățile și procesele comunicaționale ale administrației, în con-
cret fiind vorba de obligații instituite de normele juridice. În raport cu complexitatea
activităților prin care se realizează comunicarea instituțiilor administrației publice, apre-
ciem că îndeplinirea obligațiilor legale de comunicare instituite în sarcina autorităților
determină activități minimale de comunicare. Dimensiunea operațională a comunicării
instituționale se referă la acele tipuri de activități comunicaționale pe care instituțiile și
autoritățile publice și le propun și pe care le realizează, în absența unei obligații legale,
excedând obligațiile impuse de cadrul normativ. În cadrul prezentului demers ne vom
concentra pe modalitatea de îndeplinire a uneia dintre obligațiile minimale, și anume
obligația de a comunica din oficiu categoriile de informații în raport cu care Legea nr.
544/2001 privind accesul la informațiile de interes public instituie această obligație.

2. Definirea conceptelor de bază: informația și accesul la informație

Apreciem că pentru început este nevoie să ne ocupăm de definirea conceptului de
bază în jurul căruia este dezvoltat prezentul demers, și anume ,,informația”. Ce este
o informație? Termenul de informație are diverse conotații în funcție de domeniul în
care este utilizat. Informațiile sunt cunoștințe, ,,date procesate în scopul utilizării care
răspund la întrebările „cine”, „ce”, ,,unde” și ,,când”. Acestea au înțeles prin conexiu-
nile relaționale stabilite. Înțelesul poate fi, însă „folositor sau nu” (Rizea, 2006, p. 17).
Este dificil de realizat o definiție a informației și chiar de ales una, din multitudinea
care există deja, care să fie suficient de reprezentativă pentru conceptul în cauză, de-
oarece așa cum se afirmă în literatura de specialitate „definiţia informaţiei are destinul
şi tragedia informaţiei însăşi: ştim ce este, dar nu putem spune ce este” (Vlăduțescu,
2002, p. 31).
Într-o abordare simplistă am putea spune că informaţia este o comunicare, o veste
sau o ştire despre o anume situaţie, persoană sau eveniment. Acesta poate fi considerat
un mod de definire al informaţiei, însă unul foarte simplu şi nu neaparat ştiinţific.
Considerăm că definiţia dată de către Marian I. Rizea în lucrarea Securitatea infor-
mațiilor clasificate este una mult mai potrivită. Astfel, informația a fost definită de
către acest autor ca fiind „ansamblul coerent, coeziv și unitar de semnificații gnozice,
constituit într-un mesaj în procesul comunicării, care aduce un element de noutate
față de cunoștințele prealabile și care, prin relevanță, pertinență și oportunitate își
dovedește utilitatea în atingerea unui scop la baza căruia se află o necesitate sau un
interes” (Rizea, 2006, p. 37). Este o definiție complexă care face referire la legătura de
interdependență care există între informație și comunicare, la elementul de noutate
pe care îl presupune o informație, la câteva dintre atributele acesteia (considerate de
către autor cele mai importante) și la utilitatea informației în atingerea unui scop.
Pe lângă cele trei atribute prezente în definiția informației: relevanța, pertinența și

100
oportunitatea, mai pot fi amintite și cele care se referă la accesibilitate, veridicitate,
consistență, autenticitate etc.
Importanța sau valoarea informației este legată de atingerea unui scop, așa cum
rezultă și din definiția de mai sus, scop care poate avea la bază anumite necesități sau
interese. În altă ordine de idei, am putea spune că nimeni nu caută informații fără un
scop predeterminat. În literatura de specialitate se susține, de asemenea, că valoarea
informației ar consta în „câștigul de certitudine”, adică informația reprezintă o garanție
că scopul/obiectivul va fi atins prin luarea unei decizii fundamentate pe conținutul ei
(Vlăduțescu, 2002, p. 166).
De la această ultimă idee, și anume de la faptul că valoarea informației ar consta
într-un câștig de certitudine, voi trece la dezbaterea problemei legate de informațiile
de interes public, considerând că acest câștig ar putea constitui un motiv suficient de
important pentru a apela la instrumentul democratic prevăzut de Legea nr. 544/2001
care oferă posibilitatea de a avea acces la informații de interes public.
În literatura de drept administrativ actuală s-a subliniat că manifestarea puterii
discreționare este legată indisolubil de existența unor ipoteze relativ determinate în
cuprinsul normelor juridice, care lasă posibilitatea de liberă apreciere autorității chemate
să aplice norma legală (Apostol Tofan apud Petroiu, 2014, p. 135). Sistemul legislativ
românesc actual, caracterizat de norme juridice lipsite de claritate, precizie și coerență,
deschide calea libertății de opțiune în favoarea factorilor de decizie, dând un câmp
liber de acțiune puterii discreționare și, implicit, riscului excesului de putere (Apostol
Tofan, 1999, p. 219).
În acest context, s-a subliniat că pot fi întâlnite în legislație diverse concepte juridice
fie determinate, fie insuficient determinate sau relativ determinate, a căror interpretare
este lăsată la îndemâna celui chemat să o aplice, astfel ajungând să reprezinte funda-
mentul puterii discreționare de care se bucură în prezent autoritățile publice (Apostol
Tofan apud Petroiu, 2014, p. 135). În literatura de specialitate s-a apreciat că un astfel
de concept este noțiunea de informație de interes public (Petroiu, 2014, p. 135). Astfel,
Marius Petroiu apreciază că o serie de informații care ar trebui să fie considerate de
interes public nu sunt cuprinse în definiția legală a acestei noțiuni, ceea ce determină
considerarea conceptului de informații de interes public, ca fiind relativ determinat.
În concret, este vorba de anumite informații care ar trebui incluse, la rândul lor în
definiție, astfel, definiția căpătând un caracter determinat. Autorul precizează că legea
nu face nicio referire la: informațiile deținute de către autoritățile și instituțiile publice,
informațiile prelucrate de către autoritățile și instituțiile publice și informațiile publice
de interes personal, acestea din urmă fiind menționate și nedefinite de art. 14 alin. (2)
din Legea nr. 544/2001 (Petroiu, 2014, pp. 135-139).
Din punctul de vedere al formei pe care o poate lua, cea mai des utilizată este docu-
mentul – formă materială constând în orice tip de suport fizic, care poate servi stocării
de informații. Dacă e să privim lucrurile nu din perspectiva de a stoca informațiile ci ca
rezultat final, vorbim de o altă formă pe care o îmbracă informațiile – materialul, care
,,reprezintă orice entitate fizică (obiect) în care sunt înglobate informații (modele fizice,
dispozitive, produse finite sau numai elemente ale acestora )” (Romanoschi, 2007 p. 13).

101
 Așadar, pentru a vorbi despre activitatea de informare și accesul la informații al
cetățenilor ne raportăm la cele două concepte: document și material. De asemenea,
textele de lege care utilează această formulare se referă de obicei la sensurile enunțate
anterior sau la o denumire generală, urmând a se face precizările referitoare la înțelesul
cu care este utilizat termenul, domeniul de aplicabilitate, limite etc.
În practică, există numeroase clasificări ale tipurilor de informaţii. Potrivit lui
Ştefan Vlăduţescu, informaţia are o multitudine de semnificaţii: în cadrul procesului
de cunoaştere, informaţia are rol de definiţie; informaţia este în esenţă cunoaştere,
construcţie de evaluare a lumii într-un raport cognitiv, descriptiv şi constatativ;
informaţia are caracter obiectiv, deoarece prin ea se descrie o anumită stare sau
eveniment, iar această situaţie nu depinde de canalul de transmitere; conţinutul
informaţiei se transmite printr-un canal imaterial (cuvânt, expresie, semnal, etc.), dar
care de cele mai multe ori, are şi un suport material (Vlăduțescu, 2002, p. 75).
O categorie de informații pe care le produc și le gestionează instituțiile și autorită-
țile publice este cea a informațiilor transmisibile publicului. În primul rând, acestea sunt
informațiile transmisibile publicului propriu-zis, informații care sunt puse la dispoziția
publicului (Romanoschi, 2007 p. 13). În această categorie sunt incluse actele adminis-
trative emise sau adoptate de către fiecare autoritate sau instituție în parte, care, potrivit
Legii nr. 215/2001, sunt aduse la cunoștința publicului dacă sunt acte administrative cu
caracter normativ, iar dacă sunt acte cu caracter individual, se vor comunica persoanei
interesate (beneficiarilor). În fapt, acestea sunt şi modalităţile prin care actele emise sau
adoptate de către autorităţi produc consecinţe (efecte) juridice.
Pentru transmiterea sau aducerea la cunoștința publicului a informațiilor sunt uti-
lizate paginile web, comunicatele, materialele publicitare, publicații proprii etc. Partea
substanțială de date accesibile publicului se găsește în categoria informațiilor de interes
public. Potrivit legii, prin acestea se înțelege ,,orice informație care privește activitățile
sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de
suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației” (Art 2, lit b, din Le-
gea nr. 544/ 2001). Acestea sunt oferite din oficiu sau la cerere, în mod obligatoriu, în
condițiile prevăzute de Legea nr. 544/ 2001.
Accesul la informația de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei per-
soane de a obține informații aflate în posesia instituțiilor statului. Accesul la informația
de interes public a devenit, în ultimii ani, unul dintre criteriile cele mai importante, în
funcție de care o societate este sau nu considerată democratică (Asociația ProDemo-
crația, Transparency Internațional România, 2007, p. 5).
Luminița Gabriela Popescu precizează cele trei dimensiuni ale dreptului oricărei
persoane la informație, acestea fiind: dreptul de a fi informat din oficiu, de către insti-
tuțiile sau autoritățile publice cu privire la aspecte importante ale funcționării acestora;
dreptul de a cere informații; dar și dreptul de a fi informat de către mass-media cu pri-
vire la diverse aspecte importante din sfera publică. Aceste drepturi sunt stipulate de
Constituţia României iar existenţa, cunoaşterea, respectarea şi conştientizarea lor fiind
elemente de bază pentru asigurarea transparenţei procesului de guvernare (Popescu,
2007, p. 288).

102
3. Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public:
sferă de aplicare, tipuri și modalități de acces la informațiile de interes public
Legea care reglementează cadrul legal al informațiilor de interes public este Legea
nr. 544/2001, publicată în Monitorul Oficial al României din octombrie 2001; aceasta
stipulează că accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public,
reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre cetățeni și autori-
tățile publice (Dragoș, 2005, p. 9).
În articolul „Cultura secretului, inamic al accesului la informațiile publice”, Andreea
Mogoș afirmă că utilitatea adoptării acestei legi este mai mult decât o sincronizare cu
instrumentele legislative de la nivel național și internațional. Legea trebuia să vină cu
o rezolvare pentru problemele care existau în administrația publică la acea perioadă
și anume: funcționarea defectuoasă a relației administrație – cetățeni, inexistența unor
birouri de relații cu publicul, existența „secretomaniei ridicate la nivel de politică a
instituțiilor publice”, lipsa de informații etc. (Mogoș, 2003, p. 173).
Necesitatea creării unui cadru legal și instituțional care să asigure organizarea și
funcționarea unui schimb de informații între cetățean și administrație s-a dezbătut însă
cu mult timp înainte de apariția acestui proiect de lege. Astfel, în lucrarea apărută în
anul 1997, Administrația publică și cetățeanul: structuri, autorități, informație publică, autorii
menționează că „administrația publică centrală și locală [...] trebuie să ofere cetățea-
nului informație corectă, coerentă, consistentă și actuală asupra activităților proprii ce
privesc sectorul public (informația publică)” (Manda, Banciu și Manda, 1997, p. 98).
În contextul încercării de implementare a unor acte legislative de tip F.O.I.A. la nivel
central și sud-european, schimbările în legislația fostelor țări comuniste au intervenit
mai lent decât se așteptase ințial, după mai bine de 10 ani de la căderea regimurilor
dictatoriale. Preluând modelul american, s-a încercat o desecretizare parțială a unor
informații și asigurarea publicității obligatorii pentru anumite categorii de date. Pentru
România, anul 2001 a marcat apariția primei legi care ,,instituționalizează transparența
relațiior dintre cetățean și instituțiile statului” (Rizea, 2006, p. 46).
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public a apărut
din necesitatea de a apăra atât interesele majore ale statului – în domeniul siguranței
naționale, cât şi interesele persoanelor juridice de drept public sau privat și interesele
persoanelor fizice, pentru a se evita prejudiciile, care pot fi considerabile atât la nivel
individual, dar mai ales la nivel de securitate națională. Completări au fost aduse
de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Legea transparenței
decizionale nr. 52/2003, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de
afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și prin H.G. nr. 878/2005 privind accesul
publicului la informația privind mediul, adoptată pentru aplicarea Convenției de la
Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul
la justiție în probleme de mediu.
Potrivit reglementărilor legale, autoritățile pubice au drepturi și obligații în ceea
ce privește comunicarea informațiilor. Potrivit articolului 3 din Legea nr. 544/ 2001,

103
asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de in-
teres public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru
relații publice sau al persoanelor desemnate în acest scop. Atribuțiile, organizarea și
funcționarea compartimentelor de relații publice se stabilesc pe baza dispozițiilor le-
gii, prin regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice
respective (art. 4 din Legea nr. 544/2001). Autoritățile publice sunt obligate să dea din
oficiu publicității un raport periodic de activitate, cel puțin anual, care va fi publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a (art. 5, alin. (3) din Legea nr. 544/2001).
Potrivit art. 5, alin. (2) și (4), lit. a) și b) din Legea nr. 544/2001, comunicarea din oficiu
și accesul la informații se realizează prin mai multe mijloace: a) afișare la sediul autori-
tății sau al instituției publice sau prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în
mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de Internet
proprie; b) consultarea lor la sediul autorității sau al insituției publice, în spații special
destinate; c) un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute anterior,
publicat și actualizat anual de către autoritățile sau instituțiile publice.
Informațiile pentru care legea instituie obligativitatea comunicării din oficiu sunt: ac-
tele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției
publice; structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcțio-
nare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice; numele și prenumele
persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului
responsabil cu difuzarea informațiilor publice; coordonatele de contact ale autorității
sau instituției publice respective: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa
de e-mail și adresa paginii de internet; sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
programele și strategiile proprii; lista cuprinzând documente de interes public; lista
cuprinzând categoriile de documente produse și/ sau gestionate, potrivit legii, mo-
dalitatea de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care
persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes
public solicitate (art. 5, alin. (1), din Legea nr. 544/2001).
Cu privire la mijloacele de comunicare (în general, cât și pentru accesul la informații
de interes public) precizăm că sunt unul dintre elementele constitutive ale procesului
de comunicare și presupun intermedierea dintre cel care informează (emițătorul) și cel
care receptează informația (receptorul) sau parcurgerea unui drum de către mesaj de
la emițător la receptor. Mijloacele de comunicare pot fi atât formale, cât și informale.
Mijloacele formale de comunicare se regăsesc în comunicarea organizată pe structuri
ierarhice, de exemplu în cadrul unei instituții (organizații), iar cele informale apar de
multe ori sub forma ideilor sau opiniilor. John Fiske definește canalul ca și „mijlocul
fizic prin care este transmis semnalul. Principalele canale sunt undele de lumină, undele
sonore, undele radio, cablurile telefonice, sistemul nervos, și altele asemenea” (Fiske,
2003, p. 35).
Autorul aprecia că mijloacele de comunicare sunt reprezentate de mijloace tehnice
sau fizice de convertire a mesajului, într-un semnal capabil să fie transmis printr-un
canal, putând fi: a) mijloace prezentaționale (vocea, fața, corpul, fiind utilizate cuvinte,

104
expresii, gesturi și produc acte de comunicare; b) mijloace de comunicare reprezentați-
onale sau creative (cărți, picturi, scrieri, fotografii, producîndu-se opere de comunicare
sau rezultate de natură materială (s.n.); c) mijloace de comunicare mecanice (telefon,
radio, televiziune, internet), acestea utilizând canale create de ingineri, fiind supuse
unor constrângeri tehnnologice mai mari, acuratețea fiind afectată într-o mai mare
măsură (Fiske, 2003, pp. 35-36).
Comunicarea informațiilor de interes public la cerere implică câteva aspecte care
merită discutate. Legea nr. 544/2001 prevede la art. 6 că orice persoană are dreptul să
solicite și să obțină de la autoritățile sau instituțiile publice, informațiile de interes pu-
blic, iar autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure cetățenilor, în urma
solicitării acestora în scris sau verbal, informațiile de interes public cerute. Legea pre-
vede la art. 7 alin. (3) faptul că solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se
poate realiza, dacă sunt respectate condițiile tehnice necesare, și în format electronic.
În literatura de specialitate s-a apreciat că „cererea de acces la informațiile de interes
public este o petiție” (Dragoș, Ranta și Chiciudean, 2013, p. 22). Potrivit articolului 2
din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare
a petițiilor, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea for-
mulată în scris sau prin poşta electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal
constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor
publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi
societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi
regiilor autonome, denumite autorităţi şi instituţii publice. Activitatea de soluționare
a petițiilor cuprinde și activitatea de soluționare a cererilor de informații de interes
public, însă nu se reduce la atât, obiectul ei fiind mai vast; iar termenele de soluționare
sunt diferite (30 de zile cu posibilitate de prelungire cu 15 zile pentru petițiile simple și
10 zile, cu posibilitatea de prelungire la 30 de zile pentru petiția (cererea) care vizează
obținerea unor informații de interes public (Dragoș, 2005, p. 99).
Pentru ca regimul juridic al petițiilor să nu se confunde cu regimul juridic al libe-
rului acces la informații, legea prevede expres că nu este supusă prevederilor Legii nr.
544/2001 activitatea autorităților și instituțiilor publice de răspunsuri la petiții și de
audiențe, desfășurată conform specificului competențelor acestora, dacă aceasta privește
alte aprobări, autorizări, prestări de servicii și orice alte solicitări în afara informațiilor
de interes public (art. 10 din Legea nr. 544/2001).

4. Evaluarea implementării legii

În anii de după adoptarea acestei reglementări, au fost realizate multiple analize și
evaluări cu privire la aplicarea de către autoritățile administrației publice a prevederilor
instituite pe această cale, ceea ce denotă importanța reglementării pentru activitatea
administrației publice și pentru raportul dintre autorități și cetățeni. În acest context,
considerăm că cercetările importante în domeniu au fost realizate de Transparency
International Romania și Asociația Pro Democrația. Cele două organizații au realizat
împreună mai multe cercetări care au avut ca temă accesul la informaţiile de interes

105
public (cercetat atât în mod distinct, cât şi în legătură cu alte reglementări, cum ar fi spre
exemplu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională), însă cea mai importantă
apreciem că este analiza comparativă realizată pentru intervalul 2003-2007. Rezultatele
mai multor cercetări au apărut astfel sub forma unui „Raport privind liberul acces la
informațiile de interes public în România – analiză comparativă 2003-2007”.
Procesul de monitorizare aplicat de Asociația Pro Democrația a vizat două compo-
nente: prima a urmărit măsura în care instituțiile monitorizate (669 în total) au dat curs
prevederilor articolului 4 din Legea nr. 544/2001, adică dacă au organizat în cadrul lor
compartimente specializate de informare și relații publice sau dacă au desemnat per-
soane cu atribuții în acest domeniu, iar a doua componentă a urmărit disponibilitatea
și capacitatea instituțiilor publice (119) de a furniza informații de interes public în baza
Legii nr. 544/2001, fiind vizate instituții publice locale, județene și centrale.
Pentru prima componentă, procesul de monitorizare s-a bazat pe trimiterea de ce-
reri formulate în baza Legii nr. 544/2001 către acele autorități și instituții publice care
urmau să fie analizate. Prin aceste cereri s-au solicitat diverse informații cu privire la
coordonatele de contact ale compartimentului/biroului specializat de informare și relații
publice, numele persoanei cu atribuții în asigurarea accesului la informațiile de interes
public, programul de lucru al compartimentului/biroului specializat de informare și
relații publice etc. Cererile prin care se solicitau informațiile de interes public au fost
făcute în cea mai mare parte în numele Asociației Pro Democrația și au fost trimise
prin poștă, fax sau email.
Pentru cea de-a doua componentă, care viza disponibilitatea instituțiilor publice
de a răspunde la cereri de informații publice, au fost trimise către toate instituțiile și
autoritățile monitorizate opt tipuri de cereri prin care se solicitau diverse informații.
Solicitările au fost trimise atât în numele Asociației Pro Democrația, cât și în numele
unor cetățeni. Răspunsurile primite de la instituții au fost evaluate pe baza unui set
de indicatori.
Concluziile rezultate în urma procesului de monitorizare arată că, la nivel național,
rata medie de răspuns la solicitările formulate în cadrul monitorizării a fost de 77,3%,
ceea ce indică faptul că au existat situații în care unele instituții monitorizate nu au
furnizat răspuns la cererile de informații de interes public. O altă concluzie a fost aceea
că răspunsurile instituțiilor au fost incomplete, din 736 de răspunsuri primite din partea
instituțiilor și autorităților publice monitorizate, doar 565 (reprezentând 76,8%) pot fi
apreciate ca fiind răspunsuri complete. În ceea ce privește obligația de a răspunde în
scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile, media generală
calculată a fost de aproximativ nouă zile lucrătoare, dar au existat situații în care unele
instituții monitorizate au răspuns după termenul maxim de 30 zile prevăzut de lege.
S-a remarcat, de asemenea, faptul că autoritățile centrale acordă o mai mare atenție
prevederilor Legii nr. 544/2001 (rata de răspuns 70,8%) decât instituțiile care acționează
în plan local (rata de răspuns 49,7%).
O altă concluzie a fost aceea că instituțiile sau autoritățile publice răspund mai repe-
de organizațiilor decât simplilor cetățeni la cererile de informații de interes public. S-a

106
constatat că o piedică în implementarea corectă a Legii este încărcarea funcţionarilor
publici responsabili și cu alte atribuţii decât cele specifice departamentului înființat în
baza Legii nr. 544/2001.
Apreciem că această cercetare este una de referință pentru tema accesului la infor-
mațiile de interes public din țara noastră, deoarece este o cercetare complexă, realizată
la nivel național, foarte bine fundamentată și elaborată, care a adus informații relevante
referitoare la stadiul implementării Legii nr. 544/2001, pentru momentul în care a fost
realizată.
În cele ce urmează propunem şi aplicăm un alt model de evaluare a nivelului de
respectare a acestei reglementări de către autorităţile administraţiei publice, luând
spre analiză accesibilitatea informaţiilor pe care, în conformitate cu legea, autorităţile
au obligaţia de a le comunica din oficiu.

5. Studiu de caz – evaluarea paginilor web ale consiliilor județene din România
5.1. Metodologie
În cadrul acestui studiu de caz am urmărit analiza gradului de accesibilitate a
informațiilor de interes public comunicate din oficiu și verificarea disponibilității aces-
tor categorii de informații care trebuie comunicate din oficiu de către autoritățile și
instituțiile publice (articolul 5 alineatul 1 din Legea nr. 544/2001).
Așadar, vom avea în vedere numai una dintre modalitățile prin care se asigură de
către autorități accesul la informații de interes public cetățenilor, și anume comunicarea
din oficiu a informațiilor de interes public. În cadrul legii sunt menționate și modalitățile
prin care se poate realiza comunicarea din oficiu, astfel fiind posibilă „afișarea la sediul
autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României
sau în mijloacele de informare în masă, în publicații proprii, precum și în pagina de
Internet proprie precum și consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publi-
ce, în spații special destinate acestui scop”. De asemenea, este prevăzută și obligația
autorităților și instituțiilor publice de a publica anual un buletin informativ care să
cuprindă informațiile menționate mai sus (Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public). Legea nu impune o anumită modalitate prin care să se
realizeze comunicarea din oficiu, acest lucru fiind lăsat la latitudinea instituțiilor pu-
blice. Acestea au posibilitatea de a alege modul cel mai adecvat prin care să transmită
anumite informații, astfel încât acestea să poată fi accesate cât mai ușor de către toți
cei interesați.
În cadrul prezentului studiu de caz am luat spre analiză modalitatea în care consiliile
județene comunică din oficiu informaţiile de interes public, utilizând ca mijloc de
comunicare pagina web.
Acest model de evaluare a fost utilizat în vederea testării următoarei ipoteze: con-
siliile județene din România asigură un nivel de accesibilitate ridicat al informațiilor
de interes public comunicate din oficiu prin intermediul paginilor web, în contextul
creșterii interesului pentru utilizarea acestui mijloc.
Ca metodă de cercetare am ales să folosesc analiza documentelor, aceasta fiind
apreciată ca fiind o metodă de cercetare utilizată în încercarea de a rezolva problema

107
obținerii datelor în cazul în care nu avem posibilitatea să interogăm persoane care
ne-ar putea oferi informații referitoare la aspectele cercetate, fiind, totodată, o metodă
discretă, cu ajutorul căreia pot fi culese date fără a întâmpina probleme de reactivitate
(Şandor, 2013, p. 184).
Instrumentul utilizat aferent metodei analiza de documente a fost grila de evaluare.
Populația statistică asupra căreia s-a realizat cercetarea a fost reprezentată de cele 41 de
consilii județene din România, iar pentru identificarea adreselor website-urilor oficiale
ale consiliilor județene a fost folosit website-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice (http://www.dpfbl.mdrap.ro).
Analiza a fost realizată prin utilizarea unei grile de evaluare aplicată fiecărui consiliu
județean, fiind urmăriți indicatori împărţiţi în trei categorii, astfel:
a. caracterul complet al informațiilor de interes public (prevăzute la art. 5 alin. 1
din Legea nr. 544/2001);
b. actualizarea acestor informații. A fost avută în vedere actualizarea informațiilor
sau documentelor, (pentru anul 2014, 2013 sau mai vechi de 2013), luându-se
în considerare și actualizarea site-ului în general, respectiv notificarea ultimei
actualizări;
c. operativitatea identificării informației. Am avut în vedere organizarea informa-
țiilor, respectiv plasarea în aceeași secțiune sau în mai multe secțiuni sau locuri
diferite pe site, care a influențat timpul de găsire a informațiilor.
Fiecare categorie a primit un scor care s-a încadrat între 1 – „foarte scăzut/ă sau
slabă” și 5 – „foarte ridicat/ă sau bună”. Pentru cei 9 indicatori din prima categorie s-a
notat astfel: prezența a 1 sau 2 indicatori din 9 – nota 1; prezența a 3 sau 4 indicatori
din 9 – nota 2; prezența a 5 sau 6 – nota 3; prezența a 7 sau 8 – nota 4; 9 indicatori din
9 – nota 5. Pentru a doua categorie de indicatori, care se referă la actualizarea informa-
țiilor a fost folosită o scală de valori de la 1 – „foarte slabă” la 5 – „foarte bună”. Pentru
ultimul indicator, operativitatea identificării informațiilor (timp de găsire, în funcție
de plasarea lor pe site) am folosit tot o scală de la 1 la 5. Cu titlu de observație, care
nu a contat la notare, am încercat să identific existența unei secțiuni distincte pentru
informațiile de interes public, denumită „Informații de interes public / Informații pu-
blice / Buletin informativ”.
Scorul general pentru fiecare consiliu județean s-a constituit din media aritmetică
a scorurilor pentru fiecare categorie.

5.2. Prezentarea principalelor date colectate

Tabel 1: Gradul de accesibilitate al informaţiilor de interes public
(care trebuie comunicate din oficiu) cu ajutorul paginilor web ale consiliilor judeţene
Scor general Număr consilii judeţene
5,00 6
4,99-4,00 14
3,99-3,00 14
2,99-2,00 7

108
 Din Tabelul 1 putem observa că doar 6 consilii județene din totalul de 41 au primit
punctaj maxim la cele trei categorii de indicatori urmăriți. Putem afirma că pe paginile
web ale acestor instituții se găsesc toate informațiile de interes public care trebuie co-
municate din oficiu de către acestea în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public, aceste informații sunt actualizate și sunt bine organizate
pe categorii, putând fi astfel accesate într-un interval de timp relativ scurt.
De asemenea, din totalul de 41 pagini web 14 s-au încadrat între 4.99-4.00, dintre
acestea 3 trecând de scorul general de 4,50 (toate cu un scor de 4,66), lipsindu-le însă
câte un indicator considerat relevant din punct de vedere al analizei. 14 din totalul de
41 pagini web analizate s-au încadrat la un scor general cuprins între 3,99-3,00, aici fiind
întâlnită problema lipsei unor categorii de informații, neactualizarea informațiilor (cel
mai frecvent), lipsei acestora, precum și timpul ridicat ce trebuie alocat pentru găsirea
lor, în special din cauza faptului că informațiile nu se regăsesc în aceeași secțiune sau
buletin informativ. Cu un scor general între 2,99-2,00 au fost notate 7 pagini web. Sub
scorul general de 2,00 nu s-a încadrat niciun județ, deoarece pe orice pagină web a
oricărui consililiu județean pot fi găsite informații minimale, spre exemplu referitoare
la datele de contact ale instituțiilor, numele persoanelor din conducere, programul de
lucru, însă există posibilitatea să nu se găsească informații cum sunt situațiile financi-
are, buget, strategia de dezvoltare a județului. În anumite situații aceste categorii de
informații se regăsesc pe site dar sunt vechi și neactualizate.
Tabelul 2 a fost realizat în paralel cu evaluarea individuală a fiecărei pagini web a
Consiliilor Județene pentru a avea o imagine de ansamblu asupra celor trei categorii
de indicatori. În tabel sunt prezentate scorurile pentru fiecare categorie: caracterul
complet al informațiilor, actualizarea informațiilor și timpul alocat găsirii informațiilor
după organizarea acestora, iar apoi este prezentat scorul general pentru fiecare județ.
Pentru prima categorie de indicatori – „caracterul complet al informațiilor de interes
public” – datele sunt următoarele: 16 pagini web au avut scorul pe categorie 5 („foarte
ridicat”), acest lucru însemnând că toate informațiile de interes public care trebuie afișate
în baza articolului 5 alineatul 1 din Legea nr. 544/2001 erau prezente pe cele 16 site-uri;
5 pagini web s-au încadrat la scorul 4 („ridicat”) pe categorie, acestea având 7 sau 8
din cei 9 indicatori urmăriți; 17 pagini web au avut scorul 3 („nici ridicat, nici scăzut”),
iar 3 din cele 41 pagini web analizate au avut la această categorie scorul 2 („scăzut”).
Niciun site analizat nu a înregistrat scorul 1 („foarte scăzut”). Așadar, putem afirma
că peste jumătate din paginile web analizate, adică 51,21% sunt peste medie, având
9, 8 sau 7 indicatori din totalul de 9 urmăriți, fapt ce poate fi considerat mulțumitor,
dar având în vedere obligativitatea afișării tuturor acestor informații, atât pe pagina
de internet a instituțiilor, cât și la sediul autorității/instituției publice, în Monitorul
Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, considerăm că încă nu este
îndeplinită această obligație pe deplin.
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie – „actualizarea informațiilor”, lucrurile
stau destul de bine, astfel că 29 dintre dintre paginile web analizate, reprezentând
70,73% au obținut scorul 5 sau 4, nivelul de actualizare al informațiilor de interes public

109
 Tabel 2: Prezentarea scorurilor în funcţie de notele obţinute la cele 3 categorii de indicatori
I3 Timpul Scor general
I1 Caracterul complet I2 Actualizarea
de găsire a informațiilor/ (media aritmetică
al informaţiilor informaţiilor
Unitatea analizată Organizarea informaţiilor a scorurilor obţinute
pentru cele 3 categorii
(1-„foarte scăzut” şi 5-„foarte ridicat”)
de indicatori)
CJ Alba 5 5 4 4,66
CJ Arad 5 5 5 5
CJ Argeş 5 4 3 4
CJ Bacău 3 3 3 3
CJ Bihor 3 2 2 2,33
CJBistriţa-Năsăud 5 5 4 4,66
CJ Botoşani 5 5 5 5
CJ Braşov 3 4 3 3,33
CJ Brăila 3 3 2 2,66
CJ Buzău 3 4 3 3,33
CJ Caraş-Severin 4 4 5 4,33
CJ Cluj 4 4 4 4
CJ Constanţa 2 2 2 2
CJ Covasna 4 4 3 3,66
CJ Călăraşi 2 2 2 2
CJ Dolj 3 4 2 3
CJ Dâmboviţa 3 4 4 3,66
CJ Galaţi 5 5 5 5
CJ Giurgiu 3 4 4 3,66
CJ Gorj 5 5 5 5
CJ Harghita 5 3 4 4
CJ Hunedoara 3 3 4 3,33
CJ Ialomiţa 3 2 3 2,66
CJ Iaşi 3 3 2 2,66
CJ Ilfov 5 5 4 4,66
CJ Maramureş 3 4 3 3,33
CJ Mehedinţi 5 4 4 4,33
CJ Mureş 5 4 4 4,33
CJ Neamţ 3 4 4 3,66
CJ Olt 5 3 4 4
CJ Prahova 3 3 3 3
CJ Satu-Mare 3 4 3 3,33
CJ Sibiu 3 4 3 3,33
CJ Suceava 4 4 4 4
CJ Sălaj 3 4 4 3,66
Cj Teleorman 2 3 2 2,33
CJ Timiş 5 5 5 5
CJ Tulcea 5 4 4 4,33
CJ Vaslui 4 4 4 4
CJ Vrancea 5 5 5 5
CJ Vâlcea 5 4 3 4

și al site-ului în general fiind foarte ridicat sau ridicat, după caz, informațiile nefiind mai
vechi de 2013. Nu a fost considerată informație veche informația din arhiva electronică,
ci doar informația de interes curent. 12 dintre pagini, reprezentând 29,26% prezintă un
nivel slab și destul de slab de actualizare, în condițiile în care au obținut scorul 3 sau 2.

110
 Pentru a treia categorie – „timpul necesar regăsirii informațiilor în raport cu orga-
nizarea informațiilor” datele se prezintă în felul următor: 7 pagini web din totalul de
41 analizate au scorul 5 pe categorie, informațiile găsindu-se ușor, în condițiile în care
sunt de regulă organizate în aceeași secțiune, astfel organizarea lor fiind apreciată ca
fiind de nivel „foarte ridicat”; 16 pagini web au scorul 4, organizarea informațiilor
putând fi considerată de nivel „ridicat”, timpul de identificare al informațiilor fiind
totuși mai lung decât al site-urilor în cazul cărora s-a obținut scorul 5, deoarece nu toate
informațiile se regăseau în aceeași secțiune. 11 se încadrează la un scor mediu 3, astfel
timpul de identificare este destul de lung, organizarea informațiilor fiind apreciată
„nici ridicată, nici scăzută”, în condițiile în care informațiile de interes public nu se
găsesc toate în aceeași secțiune pe site, identificarea lor necesitând timp mai îndelungat
deoarece unele dintre informații sunt plasate în diverse alte secțiuni; 7 pagini au scorul
2, nivelul de organizare fiind apreciat ca „scăzut”. Nu am înregistrat niciun caz pentru
scorul 1, nivel „foarte scăzut”. Astfel, 56,09% din paginile web ale instituților publice
au un scor peste medie, ceea ce înseamnă că informațiile de interes public care trebuie
comunicate din oficiu pot fi găsite ușor sau destul de ușor și într-un timp relativ scurt
pe paginile web ale acestor instituții, iar 43,90% se află într-un stadiu intermediar care
presupune timp și efort suplimentar pentru a găsi aceste informații.
Tabel 3: Clasamentul paginilor web ale consiliilor judeţene
(în ordine descrescătoare în funcţie de scorul general obţinut)
Județ Scor
1. Arad, Galaţi, Gorj, Timiş, Vrancea, Botoşani; 5,00
2. Bistriţa-Năsăud, Alba şi Ilfov 4,66
3. Caraş-Severin, Mehedinţi, Mureş, şi Tulcea 4,33
4. Olt, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Argeş, Cluj şi Harghita 4,00
5. Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Neamţ şi Sălaj 3,66
6. Braşov, Buzău, Maramureș, Satu-Mare, Hunedoara şi Sibiu 3,33
7. Bacău Dolj şi Prahova 3,00
8. Brăila, Ialomiţa şi Iaşi 2,66
9. Bihor şi Teleorman 2,33
10 Constanţa şi Călăraşi 2,00

6. Concluzii
În raport cu ipoteza propusă: „Consiliile județene din România asigură un nivel
de accesibilitate ridicat a informațiilor de interes public comunicate din oficiu prin
intermediul paginilor web”, apreciem că aceasta se confirmă parțial, în condițiile în
care, un număr apreciabil din totalul paginilor web evaluate, respectiv 20, acordă o
importanță sporită comunicării informațiilor de interes public și se preocupă ca site-ul
instituțional să fie accesibil din punct de vedere al informațiilor de interes public. Pe
baza scorurilor obținute, apreciem că un număr de 14 consilii județene sunt într-un
stadiu intermediar de accesibilitate a informațiilor de interes public, comunicate prin
intermediul site-ului, iar un număr de 7 consilii județene prezintă un nivel scăzut de
accesibilitate, fiind nevoie să depună eforturi sporite în raport cu toate cele trei catego-

111
rii de indicatori, în special la completarea informațiilor de interes public care trebuie
comunicate din oficiu și prezentarea lor pe site-ul instituției.
Adoptarea Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public a
reprezentat un pas important făcut de țara noastră în cadrul reformei administrative
deoarece a deschis calea către o guvernare transparentă și a condus, oarecum, la creș-
terea responsabilității instituțiilor și autorităților publice față de activitățile întreprinse,
dar simpla existență a acestei legi nu conduce, însă, la o schimbare semnificativă a
sistemului administrativ din România. Pentru acest lucru trebuie avut în vedere un
dublu efort: pe de o parte, al administrației, care este prima chemată să pună în aplicare
și să respecte prevederile acestei legi, iar pe de altă parte, al cetățenilor, care trebuie să
devină conștienți de avantajul pe care l-ar putea avea în relația cu instituțiile statului
dacă s-ar folosi de acest instrument democratic.
Așadar, pentru crearea unei mai bune relații între administrație și cetățeni și pentru
recăpătarea încrederii acestora din urmă în instituțiile statului, se recomandă punerea
la dispoziția cetățenilor a tuturor informațiilor de interes public ce trebuie comunicate
din oficiu pe paginile web ale autorităților sau instituțiilor publice pentru o mai ușoară
consultare a acestor informații de către cetățeni și pentru a crește nivelul de transparență
a activității instituțiilor. Cu privire la forma pe care o au paginile web ale autorităților
sau instituțiilor publice, ar fi de preferat să se impună sau să se recomande o anumită
structură pentru realizarea acestor pagini (secțiuni și subsecțiuni sau categorii și sub-
categorii), deoarece, în prezent, în multe cazuri se constată că este nevoie de un timp
ridicat de identificare a informațiilor, determinat și de lipsa de organizare a acestora. De
asemenea, considerăm util să fie luate în considerare recomandările venite din partea
organizațiilor neguvernamentale care au realizat cercetări în domeniu, dată fiind buna
fundamentare a acestora, putând contribui la îmbunătățirea cadrului legal existent și
a practicii din domeniu.

Bibliografie:
1. Apostol Tofan, D., Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice, București:
All Beck, 1999.
2. Asociația Pro Democrația, Transparency Internațional România, „Raport privind liberul
acces la informațiile de interes public în România – analiză comparativă 2003-2007”,
[Online] disponibil la adresa http://arhiva.apd.ro/files/publicatii/Raport%20privind%20
liberul%20acces%20la%20informatiile%20de%20interes%20public%20in%20Romania.
pdf, accesat la data de 15 noiembrie 2014.
3. Dragoș, D., Drept administrativ, Cluj-Napoca: Accent, 2005.
4. Dragoș, D., Ranta, A. și Chiciudean, R., Proceduri administrative, București: Tritonic, 2013.
5. Fiske, J., Introducere în științele comunicării, Iași: Polirom, 2003.
6. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.
7. Manda, C., Banciu, D. și Manda, C.C., Administrația publică și cetățeanul: structuri,
autorități, informație publică, București: Editura Tehnică, 1997.

112
8. Mogoș, A., „Cultura secretului, inamic al accesului la informațiile publice”, 2003, Revista
Transilvană de Științe Administrative, nr. 1/9, pp. 173-177.
9. Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a
petițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 84 din 1 februarie 2002.
10. Petroiu, M., Dreptul de acces la informațiile de interes public. De la litera legii, la abuzul
autorităților, București: Hamangiu, 2014.
11. Popescu, L.G., Comunicarea în administrația publică, ediția a II-a revizuită și adăugită,
București: Editura Economică, 2007.
12. Rădulescu, C., „Mass media – partener în realizarea formelor comunicării publice”,
2012, Revista Transilvană de Științe Administrative, nr. 1/30, pp. 139-155.
13. Rizea, M., Securitatea informațiilor clasificate, București: Editura Academiei Naționale de
Informații (A.N.I.), 2006.
14. Romanoschi, C., Managementul securităţii informaţiilor clasificate, București: Editura Aca-
demiei Tehnice Militare, 2007.
15. Șandor, S.D., Metode și tehnici de cercetare în științele sociale, București: Tritonic, 2013.
16. Vlăduțescu, Ș., Informația de la teorie către știință, București: Editura Didactică și Peda-
gogică, 2002.
17. Zemor, P., Comunicarea publică, Iași: Editura Institutului European, 2003.

113