Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea-Științe politice, Anul III, Grupa II

Educația pe timp de pandemie. Studiu de caz:

România, Franța și Germania

Manta (căs. Balaur) Paula Simona

Iași
2021
 CUPRINS

1. Criza sistemului educațional și structura organizatorică.

Online-ul și școlile din România, Franța și Germania
2. Schimbările impuse de pandemie
3. Europa, școala și pandemia
 INTRODUCERE

Criza sanitară de la începutul anului 2020 a afectat dramatic toate sectoarele

importante ale statelor europene, însă cel al educației pare să fi suferit cel mai mult de pe
urma pandemiei. În acest sector s-au făcut remarcate numeroase provocări atât în ceea ce
privește cadrele didactice, studenții (beneficiarii direcți ai acestui sistem) și părinții acestora,
cât și în ceea ce privește organizarea instituțiilor de învățământ la toate nivelurile de educație
și formare. S-au căutat soluții pentru a rezolva aceste probleme, fiecare stat optând pentru
anumite politici, sisteme de organizare sau prevederi. O măsură ce a fost implementată
imediat atât în România, cât și în Franța și Germania a fost trecerea la învățământul online.
Această măsură a evidențiat și mai mult lacunele în ceea ce privește digitalizarea din sistemul
de învățământ românesc. Insuficienta pregătire a cadrelor didactice dar și imposibilitatea unor
categorii defavorizate de elevi de a lua parte la cursurile online au reprezentat alte probleme
ce necesitau găsirea unei soluții cât mai eficiente dar și cât mai rapide.
De-a lungul pandemiei s-a încercat, prin adoptarea unor proiecte, integrarea unui
număr cât mai mare de copii de la toate nivelurile de învățământ, de la preșcolari la elevii de
liceu, în noul mediu dar și pregătirea, cam puțină ce e drept, a cadrelor didactice pentru a
trece mai ușor prin această perioadă dificilă. Am vorbit și de importanța cadrelor didactice
deoarece degeaba le sunt oferite posibilități copiilor de a lua parte la învățământul online dacă
profesorii sunt copleșiți de acest sistem. Bineînțeles că această problemă nu a fost pe deplin
soluționată, însă se poate afirma că suntem pe drumul cel bun, cu un pas mai aproape de țările
mai evoluate în acest segment digital.
Deși sistemele educaționale din Franța și Germania au fost și ele afectate de această
epidemie de coronavirus, s-au putut observa însă diferențe clare în raport cu România.
Gravitatea crizei provocate de problemele de inadaptabilitate a sistemului educațional a fost
mai proeminentă în România decât în celelalte două state europene.
Astfel, deschiderile și închiderile instituțiilor de învățământ din aceste țări au fost
reglementate de creșterea sau scăderea numărului de infectări cu virusul COVID-19. Franța și
Germania au reușit ca într-un timp relativ scurt să facă posibilă revenirea la vechiul mediu de
învățare și anume cel fizic. Bineînțeles că acest lucru a fost urmat și de întocmirea unor reguli
ce trebuiau respectate pentru a fi posibilă primirea fără probleme a elevilor. În România însă
acest lucru a fost posibil abia mult mai târziu.
Așadar, deși e clar că epidemia a fost și încă este și în prezent un factor negativ care a
perturbat ordinea atât în Europa cât și în întreaga lume, dând peste cap viața tuturor
cetățenilor, au existat și unele „beneficii” să le spunem. Multe din schimbările suferite la
nivelul statelor poate nu s-ar fi întâmplat nici până în prezent dacă această problemă nu
trebuia rezolvată. Lumea se află în continuă schimbare și fenomene ca cel pe care îl trăim în
prezent nu ar trebui să ne oprească din a ne urma cursul firesc al vieții. Adaptarea la noile
vremuri este o cerință esențială fără de care nu va fi posibilă supraviețuirea.
 1. Criza sistemului educațional și structura organizatorică. Online-ul
și școlile din România, Franța și Germania

Pandemia de COVID-19 a surprins Europa în aceeași măsură în care a surprins

întreaga lume, aducând la suprafață noi urgențe în sistemele de învățământ din România,
Franța și Germania. Pe lângă criza sanitară, o altă dilemă uriașă s-a adăugat și anume criza
educației. Această problemă a afectat viitorul într-o manieră neașteptată, prin limitarea
accesului la educația școlară pentru copii și tineri. În fața acestei probleme nicio societate nu
s-a dovedit total pregătită încă din primele momente ale carantinei, soluțiile fiind variate,
bucurându-se de mai mult sau mai puțin succes,acest lucru diferind de la o țară la alta.
Un efect esențial al pandemiei este că infrastructurile digitale au devenit rapid pilonii
multor activități sociale. Munca, timpul liber, conexiunile sociale, banca, școlile și
universitățile au migrat brusc în lumea digitală și, în funcție de nivelul restricțiilor, multe au
devenit posibile doar prin forma lor digitală. Deoarece educația se putea baza pe infrastructuri
digitale, platforme și software, școlile și universitățile nu au fost niciodată complet închise.
Predarea și învățarea au devenit posibile la distanță și au fost puse în aplicare multe forme de
educație de urgență. Trecerea la digital a fost aproape imediată: în ciuda colapsului
instituțional declanșat de pandemie, platformele digitale au creat o plasă de siguranță pentru
educația de urgență și „magia” educației online. Sprijinul parental a devenit necesar pentru a-i
ajuta pe tinerii care învață să acceseze materiale – desigur, nu toți elevii din Europa au avut la
fel de privilegiați să aibă atât instrumentele digitale, cât și implicarea părinților necesare
pentru a asigura o tranziție destul de lină; în plus, platformele digitale, deși au permis
realizarea unor învățări, în majoritatea lor nu au asigurat crearea condițiilor pentru socializare
și joacă1.
Digitalizarea politicii și practicii educaționale s-a impus ca un instrument cheie cu
mult înainte de Covid-19. A devenit parte integrantă din datificarea educației, procesul mai
larg de producere a datelor educaționale menite să facă sistemele vizibile, comensurabile și
comparabile. Digitalizarea și datificarea se intersectează și se sprijină reciproc. Ele sunt
omniprezente în orice aspect al elaborării politicilor educaționale. Ele remodelează practica
educațională, deschizând spații de manipulare, experimentare și coordonare care pot spori
posibilitățile de predare și învățare. Gradul de digitalizare este inegal între țări; în UE,
conexiunea la internet nu este distribuită în mod egal în școlile europene. Ponderea elevilor
care frecventează școli digitale foarte conectate este variată. Ele cresc odată cu nivelul de
educație. Țările nordice sunt de obicei mai bine echipate digital decât alte țări din UE. Școlile
rurale și orașele mici sunt de obicei mai puțin bine conectate. În plus, personalul școlii a
prezentat o variație considerabilă a gradului de pregătire2.

1
Azevedo, JP, Hasan, A, Goldemberg, D, Geven, K, Iqbal, SA (2021) Simulating the potential impacts
of COVID-19 school closures on schooling and learning outcomes: A set of global estimates. World
Bank Research Observer, 36(1)
2
Decuypere, M, Landri, P (2020) Governing by visual shapes: University rankings, digital education
platforms and cosmologies of higher education. Critical Studies in Education, 00(00): 1–17
 În România a fost necesară depășirea unei ample serii de dificultăți cum ar fi: accesul
inegal la tehnologia de comunicare la distanță resimțit atât de elevi, cât și de cadrele
didactice; incapacitatea multor profesori de a se adapta la noua metodologie de învățare
online care s-a dovedit mult mai grea din cauza lipsei de interacțiune directă cu elevii; stresul
suportat atât de elevi cât și de părinții acestora deoarece a fost necesară o readaptare ce a
reprezentat o perioadă foarte solicitantă pentru ambele părți; dar și efectul psihologic
acumulat din cauza distanțării sociale ce i-a afectat pe copii.
În Franța și Germania putem spune că acest lucru a fost mult mai ușor de realizat nu
doar pentru că sistemul anterior pandemiei era unul destul de bun dar și pentru că cele două
state au reușit să dezvolte soluții în așa fel încât reîntoarcerea la școală să se întâmple cât mai
rapid posibil, bineînțeles cu respectarea unor măsuri de protecție. Franța, spre exemplu a
început o reluare progresivă a cursurilor, fiind dezvoltat un plan amplu ce făcea reîntoarcerea
la școală posibilă. Astfel, timp de 3 săptămâni cei mai mici dintre elevi au revenit la școală,
urmați de cei din învățământul liceal. Clasele nu puteau totuși să depășească numărul de 15
elevi. Ministrul francez al Educației a propus ca viitoarele clase să aibă patru configurații.
Astfel, cele patru configurații sunt: o jumătate de grupă va fi prezentă la clase; o jumătate de
grupă, la distanță; o jumătate de grupă va face studiu individual; facultativ, împreună cu
primarii, se pot stabili activități sportive, sanitare și culturale. În Germania, spre deosebire,
redeschiderea școlilor s-a făcut pornind de la elevii cei mai mari care trebuiau să-și dea
examenele de final, aceștia fiind obligați să respecte regulile de distanțare socială.
Redeschiderea școlilor a fost una progresivă, ce s-a întins pe o perioadă mai îndelungată3.
Extinderea experiențelor de la un nivel de testare locală la unul generalizat a declanșat destule
probleme în sistemul de învățământ.
În România, Ministerului Educației a inițiat un program care avea ca scop ajutorarea
copiilor, denumit Lecții Online, care a avut parte de o primire nu tocmai fericită. Școlile
franceze, pe de altă parte, au fost aproape permanent deschise pe parcursul pandemiei, în
pofida unor presiuni constante de a fi închise. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a oferit
drept exemplu situația din Franța în contextul pregătirilor de redeschidere a școlilor din
România4. În Germania, școlile, grădinițele și universitățile au fost închise din 16 martie
2020, orele continuând doar online sau prin teme comunicate pe email din caietele de lucru și
manuale. Pentru studenți, învățatul individual online nu a reprezentat o noutate, însă a fost o
schimbare colosală5.
Așadar, deși pe parcurs fiecare din cele trei state a adoptat măsuri diferite, fiecare a
trecut la un moment dat prin măsura care s-a dovedit absolut necesară și anume învățământul
online.

3
Cristina Dobreanu, Coronavirus. Cum schimbă pandemia școala și ce state europene au redeschis
instituțiile de învățământ, disponibil la:
https://romania.europalibera.org/a/coronavirus-cum-schimba-pandemia-scoala-ce-state-europene-au-
redeschis-institutiile-invatamant/30570514.html
4
Costin Ionescu, Ce înseamnă școala deschisă în pandemie, disponibil la:
https://www.edupedu.ro/ce-inseamna-scoala-deschisa-in-pandemie-in-franta-exemplul-preferat-al-min
istrului-cimpeanu-in-contextul-redeschiderii-dorite-in-romania-trei-perspective-parintele-regulile-decide
ntii/
5
Ann Katrin Meier, Învățământ de criză sau evul mediu digital?, disponibil la:
https://www.goethe.de/prj/fok/ro/akt/21917143.html
 2. Schimbările impuse de pandemie

În ceea ce privește domeniul legislativ, atât România, cât și Franța și Germania au

adoptat o serie de ordine pentru a încerca redresarea crizei create din cauza efectelor produse
de pandemie. În România, problema inegalității de șanse la educație a reprezentat elementul
declanșator în ceea ce privește modificările legislative din sectorul educațional. Așadar, în
contextul închiderii școlilor din cauza epidemiei, Ministerul Educației a emis la data de
21.04.2020 ordinul nr. 4135/ 21.04.20206. Măsurile prevăzute de acest ordin au făcut
subiectul mai multor dezbateri, reieșind că Ministerul Educației a avut o singură intervenție în
data de 30 martie și anume, o „Scrisoare adresată cadrelor didactice din învățământul
preuniversitar”7 care nu poate fi considerată document de politică educațională.Ordinul
Nr.4135 / 21.04.2020 al Ministerului Educației în contextul soluțiilor provizorii adoptate și
utilizate de unii profesori și unii elevi, ordonând contexte normative vagi și impunând
anumite comportamente/proceduri. La nivel central și de sistem, ordinul prevede că
Ministerul Educației va formula și promova „Programul național de intervenție în educația”
ca răspuns la suspendarea cursurilor de învățământ pregătitor universitar. Este planificată
punerea în funcțiune a portalului online (https://digital.edured.ro) ca resursă unică pentru
învățarea online. Articolul 10 din ordin prevede în mod clar că aplicarea efectivă a măsurilor
cuprinse în ordin revine cadrelor didactice, cadrele didactice vor colecta informațiile necesare
pentru raportul sus-menționat, vor concepe și desfășura activități didactice on-line și vor
desfășura activități de predare. „anunțați” elevii și părinții fiecăruia. Elevii oferă feedback
constructiv. Pe scurt, profesorii și-au asumat 8 noi responsabilități și sarcini și devin operatori
la fața locului care investighează statutul socio-economic al familiilor elevilor în clasele pe
care le-au coordonat. Articolul 11 ​din ordin prevede că părinții sunt obligați să se asigure că
elevii participă și participă la activități de învățare online. Cu alte cuvinte, părinții sunt
obligați să achiziționeze echipamente și să se asigure că familia este conectată la internet8. Au
mai fost instituite și o serie de măsuri care să aibă efect atât pe termen scurt, cât și pe termen
mediu sau lung. Acestea includ anularea evaluărilor naționale și a examenelor de licență,
închiderea școlilor până în septembrie, dezvoltarea de noi metode naționale de evaluare a
examenelor, reactivarea și extinderea rețelei de mediatori sanitari, implementarea de soluții la
problemele de supraaglomerare, dezvoltarea și implementarea extensivă bazată pe elev și
familie. Pentru nevoi specifice, furnizați un plan de sprijin la nivel de sistem pentru studenți

6
Textul complet al ordinului poate fi consultat aici:
https://lege5.ro/Gratuit/gm3dqmrzhezq/ordinul-nr-4135-2020-
privind-aprobarea-instructiunii-pentru-crearea-si-sau-intarirea-capacitatii-sistemului-de-invatamant-pre
universitarprin-invatare-on-line
7
Textul integral poate fi accesat aici:
https://www.edupedu.ro/monica-anisie-intr-o-scrisoare-deschisa-catreprofesori-in-perioada-suspendar
ii-cursurilor-nu-se-vor-preda-noi-cunostinte-si-nu-se-vor-evalua-elevii-ci-doar-sevor-fixa-si-recapitula-c
ele-predate-d/
8
Florian, Bogdan și Sebastian Țoc. 2020. Policy note: Educația în timpul pandemiei. Răspunsuri la
criza nesfârșită a sistemului educațional românesc, București, 2020
și familii și dezvoltați un pachet de servicii cuprinzător oferit la nivel de comunitate pentru a
sprijini familiile dezavantajate. Deși în România implicarea statului s-a realizat destul de
târziu și cu un succes destul de redus, în Franța în schimb s-a încercat încă de la începutul
epidemiei găsirea unor soluții pentru a reveni la vechiul sistem de învățământ cât mai repede.
La începutul lunii martie 2020, prima măsură implementată a fost ca și în România,
instaurarea stării de urgență și trecerea la învățământ online. Diferența e că platformele online
nu reprezentau o așa mare noutate și erau bine puse la punct, tocmai de aceea școlarilor nu
le-a fost atât de grea adaptarea. Emmanuel Macron a militat în tot timpul pentru întoarcerea
școlarilor în mediul fizic deși situația pandemică nu permitea acest lucru. Ministerul francez a
făcut trimiteri la un set de reguli și servicii puse la dispoziția elevilor, în cazul închiderii
școlilor. Sistemul de predare a continuat pe o platformă educațională gratuită, pe grupe de
vârstă, ce a permis elevilor: să mențină un contact regulat cu profesorii și colegii, să participe
la clase virtuale pentru întărirea cunoștințelor deja dobândite și pentru dobândirea de noi
cunoștințe, să facă exerciții și teme.
La fel ca și în celelalte două state și Germania a recurs la măsura închiderii școlilor în
primă instanță. Reîntoarcerea în sistemul vechi de învățare s-a încercat în cel mai scurt timp
posibil, pornind de la integrarea în primă instanță a unor grupuri mici de copii. Germania a
rămas în urmă la capitolul digitalizare. După închiderea primelor școli în timpul crizei, multe
unități de învățământ germane s-au concentrat pe achiziționarea de laptopuri și tablete.
Politicienii germani însă au vrut decât să mențină școlile deschise cu orice preț.
Având în vedere efectele pandemiei asupra psihicului și procesului de interacțiune al
copiilor care s-a dovedit indispensabil în educație și dezvoltarea școlarilor, presiunea s-a
manifestat atât asupra conducerii care încerca să păstreze școlile deschise deși incidența
creștea dar și asupra părinților care doreau răspunsuri clare privind formatul în care se va
desfășura anul școlar, cât și asupra elevilor, receptorii principali ai acestor modificări. Deși
majoritatea nu doreau trecerea la un regim online, indiferent de pregătirea pe care o aveau în
administrarea acestui tip de învățare, acesta s-a dovedit a fi cel mai eficient în situația
pandemică; fiind vizibile multe limitări cum ar fi: dificultățile întâmpinate de profesorii care
nu erau suficient de instruiți și acomodați cu acest sistem, copii care nu se puteau bucura de
toate utilitățile pentru a funcționa în online; vulnerabilitatea spațiului online și greutatea de a
exercita evaluări corecte și imparțiale.
Toate sistemele (fizic, online, hibrid) și-au atras critici din partea celor sceptici.
Sistemul fizic deși era standardul educațional pre pandemic, și dovedit ineficiența în cadrul
restricțiilor. De asemenea, existau îngrijorări cu privire la siguranța elevilor, cadrelor
didactice dar și a părinților acestora pentru că îmbolnăvirea unei singure persoane într-o
școală poate duce la carantinarea localității respective. În spațiul francez au existat voci care
doreau renunțarea la sistemul fizic deși fusese considerat a fi sigur deoarece părinții se
temeau că copiilor se vor îmbolnăvi, lucru care ar aduce complicații foarte grave. Ca și
răspuns, s-a instaurat un nou sistem și anume cel online care a scos la iveală o multitudine de
probleme în ceea ce privește conexiunea profesor- elev. Pe lângă limitările materiale de ordin
financiar sau tehnic ce și-au găsit parțial rezolvare, incapacitatea cadrelor didactice sau a unor
programe educaționale de a fuziona cu noul sistem a rămas nerezolvată; de aici și criticile:
părinții erau nemulțumiți de organizarea și derularea cursurilor; copii erau obosiți, sufereau
de lipsa directă a interacțiunii cu colegii și nu erau de acord cu noile metode de testare și
evaluare; profesorii nu erau în mare pregătiți pentru un astfel de sistem și nu dispuneau nici
de materialele necesare pentru desfășurarea orelor sau evaluarea școlarilor. Ca și răspuns la
nemulțumirile față de sistemul online dar și evoluțiile din domeniul sanitar (vaccin, scăderea
îmbolnăvirilor care au adus cu sine detensionarea situației) Ministerele Educației au propus
trecerea la sistemul hibrid. În primă instanță apreciat, sistemul și-a demonstrat limitele,
succesiunea fizic- online derutându-i și mai tare atât pe școlari și părinții acestora cât și pe
cadrele didactice. Încercarea de a echilibra timpul petrecut acasă cu cel petrecut la școală a
eșuat, fiind invocată și discriminarea deoarece unii copii se simțeau discriminați în mediul
online din cauză că profesorul nu reușea să se concentreze decât pe cei prezenți fizic, în sala
de clasă.

3. Europa, școala și pandemia

Pentru a contribui la asigurarea continuității în ceea ce privește activitățile de educație

și formare, au fost create o serie de proiecte care au fost finanțate de UE. Aceste proiecte au
fost destinate fie cadrelor didactice, fie școlarilor de la toate nivelurile de învățământ. Printre
acestea am putea enumera EduHack (program de sprijin pentru profesori), Penji protejează
planeta (program destinat copiilor din învățământul primar și secundar), Bio Talent, Bingo,
Yummy Physics, Open Mind, Scientifix9. Fără îndoială cel mai important program dezvoltat
și finanțat de UE este reprezentat de Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027),
reprezentând o inițiativă politică de sprijinire a adaptării sustenabile și eficace a sistemelor de
educație și formare ale statelor membre ale UE la era digitală. Scopul principal al planului
este de a dezvolta o viziune strategică pe termen lung pentru o educație digitală de înaltă
calitate, incluzivă și accesibilă în Europa, pentru a răspunde provocărilor și oportunităților
prezentate de pandemia COVID-19, care a condus la utilizarea fără precedent a tehnologiei. .
scopuri de educație și formare; urmăresc să consolideze cooperarea la nivelul UE în domeniul
educației digitale și să sublinieze importanța cooperării intersectoriale în adaptarea educației
la era digitală; să ofere oportunități, inclusiv îmbunătățirea calității și cantității predării
tehnologiei digitale; și sprijinirea metodelor de predare și a predării Digitalizarea tehnologiei
și furnizarea infrastructurii necesare pentru învățarea la distanță incluzivă și flexibilă. Astfel,
două domenii au devenit prioritare și anume: dezvoltarea unui sistem de educație digitală care
să fie performant cu scopul de a sprijini cât mai mult nevoile din sistemul educațional unde
putem vorbi de măsuri precum consolidarea infrastructurii, o mai bună conectivitate,
echipamente digitale esențiale, planificare și dezvoltare eficientă a tot ceea ce înseamnă
digital, formarea cadrelor didactice în așa fel încât randamentul în mediul online să fie cât
mai ridicat, dar și crearea unui conținut educațional de calitate pe platforme securizate; cât și
un domeniu de dezvoltare a aptitudinilor și competențelor digitale care implică învățarea de

9
Detalii la:
https://ec.europa.eu/education/resources-and-tools/coronavirus-online-learning-resources/eu-funded-
projects_ro
la o vârstă fragedă a unor aptitudini și competențe digitale de bază, o alfabetizare digitală,
garantarea unei reprezentări echilibrate în studiile și profesiile din acest sector digital.
Franța a investit în 2020, 5,2% din PIB pentru a sprijini sistemul educațional însă din
păcate rezultatele nu au fost tocmai cele așteptate deoarece performanța sistemului școlar
francez nu a reușit să crească10.
În Germania, pe de altă parte, problema principală de cara a încercat să se ocupe
Landul după perioada de carantinare a fost cea a redeschiderii școlilor deoarece s-a constat că
a avut loc o creștere dramatică a violenței părinților asupra copiilor. O altă problemă la care
s-a încercat găsirea unei soluții a fost cea în care mulți părinți nu aveau cu cine să lase copii
cât timp erau la muncă. Această problemă s-a întâlnit și în România unde părinții cereau
ajutorul statului pentru a putea gestiona această dificultate. Copii de grădiniță și clase primare
care nu doar că nu puteau fi lăsați singuri și nesupravegheați dar aveau nevoie și de sprijin în
educație pentru că mediul online nu îi putea ajuta îndeajuns, au fost nevoiți fie să nu participe
la cursuri, fie să stea cu rude/ prieteni ai familiei sau chiar baby-sitteri pentru a putea da
randament.
Printre țările europene care nu au dorit închiderea completă a școlilor se numără și
Franța și Germania, însă s-au văzut nevoite să recurgă la această măsură din cauza creșterii
rapide numărului de infectări.
Germania a considerat că școlile reprezintă o prioritate, însă cum numărul de cazuri
tot creștea s-a optat pentru suspendarea activității fizice. Redeschiderea s-a făcut în pași lenți,
cu efective reduse de elevi și în funcție de situația epidemiologică pe regiuni. S-au întors mai
ales elevii din clasele terminale, adică cei care urmau să susțină examene.
La fel ca și Germania, Franța a dorit să aibă o perioadă cât mai scurtă de învățământ
online de aceea se numără printre țările europene care au închis cel mai puțin școlile,
bazându-se pe o politică ce se axa pe ideea că învățământul fizic ar aduce mai multe beneficii
decât închiderea școlilor și trecerea la regimul de învățământ online. Această politică s-a
bucurat atât de susținere cât și de multe critici din partea părinților dar și a profesorilor aceștia
susținând că mediul nu era unul sigur pentru copii11.
Nici în România nu s-a dorit trecerea la sistemul online mai ales știindu-se lacunele
din învățământ dar copiii au fost nevoiți să se adapteze cât mai repede la noua situație și să
încerce să dea randament.
Anul 2020 a evidențiat în sistemul de învățământ probleme de care se știa dar și unele
noi. Copiii, părinții dar și cadrele didactice s-au văzut nevoiți să o ia oarecum de la început și
să dezvolte alte metode de învățare care să poată produce performanță.

10
Ștefan Lefter, Curtea de Conturi din Franța, despre sistemul francez de Educație: investiții mari, dar
rezultate slabe ale elevilor, disponibil la:
https://www.edupedu.ro/curtea-de-conturi-din-franta-despre-sistemul-francez-de-educatie-inv
estitii-mari-dar-rezultate-slabe-ale-elevilor-franta-a-investit-in-2020-52-din-pib-pentru-educat
ie-despre-profesorii-france/
11
Vlad Barza, Ce țări au închis cel mai puțin școlile și unde au fost cele mai lungi întreruperi,
disponibil la:
https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24782940-europa-scoala-pandemia-scoli-inchise-covid-elevi-fra
nta-germania-suedia.htm
 CONCLUZII

Deci, deși acest virus a testat state din întreaga lume, pandemia a arătat că este
esențial să avem un sistem de educație și formare pregătit pentru era digitală. Pandemia
COVID-19 a arătat că sunt necesare mai multe capacități digitale în educație și formare;
conducând la provocări și inegalități tot mai mari între cei cu acces la tehnologii digitale și
cei fără acces. În plus, epidemia a evidențiat unele dintre provocările cu care se confruntă
sistemul de educație și formare în ceea ce privește capacitățile de educație digitală, formarea
profesorilor și nivelul general al competențelor și abilităților digitale. Această pandemie este
cea care a accelerat tendința existentă către învățarea online și mixtă. Această transformare
dezvăluie modalități noi și inovatoare pentru elevi și profesori de a-și organiza separat
activitățile de predare și de învățare și prin aceste moduri de a interacționa într-un mod online
mai personalizat și mai flexibil. Aceste schimbări necesită eforturi puternice coordonate la
nivelul UE pentru a sprijini sistemul de educație și formare în a face față provocărilor
identificate și agravate de pandemia COVID-19. În același timp, trebuie să oferim o viziune
pe termen lung pentru calea de urmat pentru educația digitală în Europa.
Închiderea școlilor, în contextul pandemiei, a avut un impact negativ atât asupra
progresului educațional al copiilor, cât și asupra sănătății lor emoționale și, mai mult, asupra
siguranței lor online. Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a școlii online, acolo unde
este posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului educațional, a dus la situații
extreme. Una dintre acestea este deosebit de gravă: restricționarea accesului la educație
pentru copiii vulnerabili fără acces la internet și/sau dispozitive care le permit să participe
online. Inechitățile sociale au fost exacerbate în cazul copiilor care nu au avut acces la școala
online, iar izolarea, marginalizarea și discriminarea au repercusiuni educaționale și
psiho-emoționale pe termen lung.
Este clar că această pandemie a perturbat complet un sistem de învățământ despre
care mulți susțin că își pierdea deja relevanța. În cartea sa „21 de lecții pentru secolul 21”,
savantul Yuval Noah Harari subliniază modul în care școlile continuă să se concentreze pe
abilitățile academice tradiționale și pe învățarea memorată, mai degrabă decât pe abilități
precum gândirea critică și adaptabilitatea la viitor. Trecerea la învățarea online ar putea fi
catalizatorul pentru crearea unei modalități noi și mai eficiente de a educa studenții? În timp
ce unii sunt îngrijorați că natura grăbită a tranziției online ar fi împiedicat acest obiectiv, alții
intenționează să facă parte din „noul normal” e-learning după ce au experimentat beneficiile
în mod direct.