Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea Educație Fizică și Sport

Master Kinetoterapie în Traumatologia Sportivă

Disciplina Recuperarea Posttraumatică prin Mecanoterapie

Referat
Tema :“Mecanoterapia și
particularitățile acesteia„

Efectuat :
Masterand anul II
Ababii Mihaela

2022
 Cuprins
Ce este mecanoterapia pag. 3
Indicațiile și contraindicațiile mecanoterapiei pag. 3
Condițiile necesare unei săli de gimnastică prin
mecanoterapie și dispozitivele utilizate pag. 3
Tipuri de exerciții mecanoterapeutice pag. 5
Bibliografie pag. 6
Ce este mecanoterapia
MECANOTERAPÍE s. f. Denumire generală pentru terapeutica prin masaj, prin gimnastică
medicală, prin aparate mecanice, aplicată mai ales în boli articulare sau neuromusculare.

Mecanoterapia este un tip de gimnastică medicală care utilizează aparate mecanice pentru
tratarea diferitelor boli sau leziuni, pentru a direcționa și induce performanța mișcărilor, totodată
controlând forța cu care sunt executate, amplitudinea și traiectoria acestora . Aceste aparate
funcționează prim mecanismul sistemului de pârghii și pot fi acţionate de forţa musculară a
pacientului sau de o forţă exterioară cum ar fi contragreutăţile sau forţa aplicată de
kinetoterapeut. Mecanoterapia poate fi utilizată pentru a crește sau a reduce rezistența musculară,
pentru mobilizări pasive, pentru a crește gama anumitor mișcări articulare, pentru a reduce
atrofiile musculare și multe altele. Obiectivul principal al acestei terapii este îmbunătățirea
tuturor acelor funcții care au legătură cu calitatea vieții pacientului.

Mecanoterapia a fost dezvoltată de medicul ortoped suedez Dr. Jonas Gustav Vilhelm
Zander,acesta fiind cunoscut prin implimentarea terapiei prin efort cu utilizarea dispozitivelor
speciale. El și-a început activitatea în 1860, iar tehnicilor sale au devenit foarte populare din
1910.

Indicațiile și contraindicațiile mecanoterapiei

Lista patologiilor pentru care este utilizată este foarte extinsă.
Indicațiile pot fi grupate în trei zone: patologii ale sistemului nervos, ale sistemului muscular și
ale sistemului osos.
Bolile tratate cu mecanoterapie și care afectează sistemul nervos includ poliomielita, procesul de
recuperare din hemiplegie, scleroza în plăci, nevrita, polinevrita, compresiile radiculare, scleroza
laterală amiotrofică și paraplegia. Alte afecțiunile sistemului nervos care pot fi tratate cu succes
prin această metodă sunt paralizie cerebrală, malformații congenitale ale sistemului nervos,
leziuni ale sistemului nervos periferic, ale scheletului sau ale craniului care apar în timpul
nașterii, sechele ale bolilor cerebrovasculare, probleme de autism și atenție, dureri de spate,
scolioză ușoară până la moderată . Printre bolile care afectează mușchiul scheletic și care pot fi
tratate cu mecanoterapie se numără miozita, distrofiile musculare, spasticitatea, modificările
posturale, sindromul de imobilizare, atrofiile musculare și rigiditatea.
Patologiile osoase care pot fi tratate cu mecanoterapie sunt artrita, periartrita și osteoartrita.
Exercițiile trebuie indicate și planificate de către un specialist în fizioterapie, iar singurele
contraindicații absolute sunt fracturile recente, anchilozele, incapacitatea mentală a pacientului
de a executa mișcare activă și procesele musculo-scheletice de origine infecțioasă.

Condițiile necesare unei săli de gimnastică

prin mecanoterapie și dispozitivele utilizate
Zona de mecanoterapie face parte din sala de gimnastică terapeutică. Acest mediu trebuie să aibă
anumite caracteristici pentru a-și îndeplini funcția în mod corespunzător. Acestea sunt :
- amplasarea la parterul clădirii pentru a facilita mobilizarea pacienților.
- iluminarea bună și o ventilație adecvată.
- ușile de acces suficient de largi pentru a permite intrarea paturilor și scaunelor cu rotile .
- prezența a cel puțin două uși de acces pentru a facilita mobilizarea pacienților în situații de
urgență.
- vopsirea pereților în culori deschise și relaxante.
- prezența oglinzilor și amplasarea acestora în așa mod ca să se poată ușor observa și autocorecta
mișcările și pentru a oferi senzația de spațiu larg.
- podeaua trebuie să fie antiderapantă.
Primele dispozitive dezvoltate pentru mecanoterapie erau foarte complexe și costisitoare. În
prezent, acestea au fost simplificate, fiind dispozitive foarte simple, funcționale și cu cost redus,
care permit rezolvarea majorității problemelor cauzate de leziuni sau boli care necesită
mobilizare regională sau segmentară. Mecanoterapia se poate realiza prin sistemul scripete -
greutate sau prin cel scripete reciproc.
Sistemul scripete- greutate facilitează manipularea unor greutăţi, având şi avantajul de a
modifica direcţia unei forțe, fără vreo schimbare a mărimii acestei forţe. Acest sistem realizează
rezistenţa unei mişcări printr-o greutate aplicată la capătul unei corzi reflectate peste un scripete
şi prinsă la celălalt capăt de segmentul în mişcare. Sistemul permite, prin acelaşi montaj, dar cu
mişcarea efectuată în sensul opus, facilitarea acestei mişcări, până la realizarea mişcării pasive.
Sistemul scripete greutate este des utilizat în special în exerciţiile kinetice ale membrelor.
permite efectuarea unor mişcări autopasive, în special ale membrului superior.
Sistemul scripete-reciproc- cu ajutorul membrului sănătos (care reprezintă braţul forţei),
pacientul tracţionează coarda scripetelui, care este prinsă la celălalt capăt de segmentul care
urmează a fi mobilizat pasiv (braţul rezistentei). Mobilizarea poate fi autopasivă simetrică
(montajul realizează mişcarea ambelor membre, sănătos şi bolnav în acelaşi sens) şi autopasivă
asimetrică(montajul realizează mişcările celor două membre în sensuri opuse).
Printre instrumentele mecanice utilizate putem deosebi dispozitive fixe și dispozitive mobile,
fiecare avind indicații specifice.
Aparatele fixe includ pedală, roată de umăr, bancă suedeză, masă de mână, spalier, scări și
rampe, bare de mers paralele, cușcă Rocher cu scripeți, greutăți și tracțiuni, scara degetelor,
tracțiune cervicală și lombară, roți pentru încheietura mâinii, scripete de perete, bancă
izokinetică.
Barele paralele-Sunt folosite pentru a îmbunătăți mersul, rezistența membrelor inferioare,
lățimea treptelor, echilibrul și independența.Utilizarea acestora este indicată pacienților cu
dizabilități, celor care au nevoie să învețe să folosească protezele pentru mers, pacienții vârstnici,
copiii cu proteze și pentru alte boli de origine cardiovasculară care cauzează slăbiciune și
necesită reabilitare.
Scări și rampe- Există practic două tipuri, unele construite cu două seturi de cinci sau șase trepte,
fiecare set cu înălțimi diferite, sau o rampă care continuă cu o scară scurtă. În fiecare caz există
șine sau balustrade bilaterale la o înălțime de 90 cm.Pentru a utiliza acest dispozitiv, pacientul
trebuie să se antreneze mai întâi pe barele paralele pentru mers, astfel încât să aibă deja mai
multă forță și echilibru. În acest aparat, dificultatea crește atunci când se introduc trepte și pante.
Aceasta pregătește pacientul pentru viața de zi cu zi independentă .
Scara degetelor- Acest dispozitiv este construit cu o placă de lemn în care crestăturile sunt
realizate la fiecare 25 sau 40 mm ca trepte. Placa are aproximativ 130 cm lungime și este fixată
pe perete cu capătul inferior la aproximativ 75 cm de podea.Exercițiul constă în urcarea și
coborârea treptelor cu degetele mâinii, cu cotul întins. Este un exercițiu folosit pentru a extinde
mobilitatea umărului.
Roată de umăr- este o roată care se află pe o structură atașată la perete și care își poate regla
înălțimea pentru a o adapta fiecărui pacient. Roata are o manivelă care permite rotirea acesteia.
Este utilizată pentru exerciții de îmbunătățire a forței și mobilității umărului.
Cușca lui Rocher- numită și cușcă pentru terapia cu stâlpi, constă dintr-un spalier cu trei grile
laterale și o grilă de tavan care permite suspendarea fuliilor și a greutăților pentru a trata un
pacient care se află pe o targă în spațiul grilei. Permite efectuarea diverselor exerciții de
rezistență cu scripete și greutăți.
Echipamentele mobile includ umblători, bastoane și cârje, scaune cu rotile, biciclete
izokinetice, seturi de greutăți, covorase, arcade, rotatoare, mese de mână, brancarde și planuri
înclinate, printre altele.

Tipuri de exerciții mecanoterapeutice

Exercițiul mecanoterapeutic este exercitiul care foloseste in scop terapeutic un aparat mecanic in
cadrul reeducarii si readaptarii functionale. Aparatul primeste o forma de energie cinetică pe care
o transforma si o restituie, pentru a produce un anumit efect atit asupra articulațiilor cît și a
mușchilor. Pe aceasta structura pot fi create doua tipuri de exercitii:
- exercitii de mobilizare articulară ;
- exercitii de elongatie vertebrală.
Exerciţii de mobilizare articulară- Aparatul permite mobilizarea unui segment în condiţiile în
care celelalte segmente îşi păstrează stabilitatea. Segmentul de mobilizat este solidar cu una
dintre piesele aparatului, articulată pe o axă care trebuie să treacă prin centrul articular al
segmentului. Piesa poate fi pusă în mişcare :
- de o forţă exterioară, care determină mobilizarea pasivă a segmentului ;
- de un alt membru al pacientului, piesa funcţionînd în regim de mobilizare autopasivă;
- de respectivul segment de membru, situaţie în care avem de-a face cu o mobilizare activă;
- de o forţă exterioară care se opune mişcării, provocînd o mobilizare activă cu rezistenţă.
Această mobilizare este una analitică,antrenind o singură articulaţie, dar unele aparate asigură o
mobilizare globală, cu antrenarea mai multor articulaţii, unui întreg membru sau chiar tot corpul.
Aparatele sînt adesea polivalente, permiţînd astfel executarea mai multor categorii de exerciţii,
care pot fi clasificate în funcţie de tipul de mobilizare pe care o provoacă sau în funcţie de
principiul mecanic conform căruia funcţionează.
Exerciţii de elongaţie vertebrală- Acest tip de exerciţii permite tensionarea progresivă a
coloanei vertebrale sau a unui segment al acesteia avînd drept scop obţinerea:
- unei anumite distanţări a suprafeţelor articulare;
- unei anumite alungiri a tendoanelor şi a muşchilor periarticulari;
- unei diminuări a tensiunii intradiscale.
Astfel coloana vertebrală este supusă unor forţe cu sensuri contrare:
- prima forţă sau forţa de contratracţiune are două puncte de aplicaţie fixe: unul este situat pe
masa de tracţiune, celălalt se află în legătură cu o parte a corpului ,fie cap, membru superior,
trunchi, bazin, membru inferior;
- a doua forţă sau forţa de tracţiune este aplicată într-o altă parte a corpului,iar partea corpului
care trebuie supusă elongaţiei se situează între punctele de aplicare ale celor două forţe. Un
sistem mecanic deplasează forța doi într-o direcţie opusă primei forțe.
Există mai multe sisteme de tracţiune :
- prin cablu: cablul se înfăşoară în jurul unui cilindru cu ajutorul unei manivele sau al unui motor
prin acceleraţie unghiulară constantă;
- cu melc - transformarea unei mişcări circulare uniforme într-o mişcare rectilinie uniformă;
- cu pompa hidraulică.
Sistemul este prevăzut cu un dinamometru pentru măsurarea şi reglarea intensităţii forţei de
tracţiune, precum şi cu un indicator al vitezei de eiongaţie şi cu o panglică gradată, care permite
evaluarea amplitudinii de deplasare a forţei de tracţiune.

Bibliografie
1. Chillier, M. (1974). S.U.A. Brevetul nr. 3.807.728. Washington, DC: S.U.A. Biroul de
brevete și mărci.
2. Huang, C., Holfeld, J., Schaden, W., Orgill, D. și Ogawa, R. (2013). Mecanoterapie:
revizuirea kinetoterapiei și recrutarea mecanobiologiei pentru o nouă eră în medicină.
3. Khan, K. M. și Scott, A. (2009). Mecanoterapie: modul în care prescrierea exercițiilor
fizice de către terapeuți fizici promovează repararea țesuturilor Revista britanică de
medicină sportivă.
4. Martínez, J. M., Collados, F. T., Llona, M. J., Esparducer, M. C. și Ferrández, A. S.
(2001). Profilul clinic al pacienților geriatrici tratați într-un serviciu de reabilitare.
Reabilitare.
5. Onose G. Recuperare, medicină fizică şi balneoclimatologie – noţiuni de bază şi
actualităţi.Volumul I. Bucureşti: Medicală, 2008.
6. www.dexonline.ro
7. www.wikipedia.com
8. www.mediculmeu.com