BOLI CONTAGIOASE TRANSMISE PE CALEA AERULUI

Bolile contagioase sunt bolile care se pot transmite în anumite condiţii de la o

persoană bolnavă la una sănătoasă. Ele mai sunt numite, de aceea, şi boli transmisibile.
Se întâlnesc, de asemenea, şi boli transmisibile de la un animal bolnav la om.
După poarta de intrare în organism, bolile transmisibile se clasifică astfel:
1. Boli transmisibile pe calea aerului.
2. Boli transmisibile pe cale digestivă.
3. Boli transmisibile cu poartă de intrare pielea şi mucoasele.

Boli transmise pe calea aerului

Toate aceste boli au ca poartă de intrare nasul şi gâtul.Eliminarea microbilor se face

prin secreţiile din nas, gât şi spută. Contagiunea se realizează direct, de regulă de la
bolnavi sau purtători sănătoşi, la omul sănătos. Principalele boli care se transmit pe calea
aerului sunt: cele eruptive, la care apare pe piele o erupţie caracteristică
(scarlatina,rujeola,rubeola,varicela); gripa, guturaiul, difteria, tusea convulsivă, parotidita
epidemică(oreionul).
Pentru a ne feri de bolile contagioase cu transmitere aerogenă, trebuie să luăm
următoarele măsuri :
- evitarea contactului cu bolnavii;
- folosirea batistei de către oricine tuşeşte şi strănută;
- nu se vor folosi în comun obiecte ca: batistă, prosoape, rufărie;
- încăperile de locuit, clasele vor fi bine aerisite şi curăţate în fiecare anotimp;
- evitrea aglomeraţiilor, mai ales în săli închise, în special în perioada epidemiilor;
- respectarea strictă a recomandărilor de vaccinare;
- respectarea strictă a recomandărilor medicului în ceea ce priveşte izolarea la domiciliu
a bolnavilor cu boli transmisibile.

PNEUMONIILE

• După agentul patologic: bacterie (de ex.Rickettsie, Chlamydie) virus

micoplasmă, miceți protozoare, paraziti (Viermi: anelizi, strongiloizi).
• Pneumonie primară când nu apare pe fondul unei boli anterioare,
agenți patolgici primari sunt frecvent: bacterii aerobe și anaerobe
Pneumococci, Stafilococci, virusuri gripale, (influență și para influență)
adenovirusuri, herpesvirusuri, miceții, protozoare (toxoplasmoze).
 • Factori ce favorizează pneumonia primară:

1. Boli pulmonare ca: COPD, Mucoviscidoză, Ectazii bronhice, Emfizem

pulmonar.
2. Boli care slăbesc sistemul imunologic ca: Chemoterapia, Cancerul,
Diabetul, Alcoolismul.
3. Boli alergice(Sindromul Loffler)
4. Vârsta

• Pneumonie secundară apare pe fondul unei boli pulmonare

preexistente, care favorizează instalarea pneumoniei

• Factori care favorizează pneumonia secundară:

1. Pneumonie de aspirație (suc gastric, fragmente alimentare, ulei, apă,

sau alte corpuri străine)
2. Expunere la iradiații
3. Embolii pulmonare
4. Deformări bronhiale prin boli tumorale
5. Insuficiență cardiacă, care favorizează edemul pulmonar prin stază
sanguină.

• Pneumonii tipice și atipice:

Prin utilizarea antibioticelor, medicamentelor imunodepresive, s-a schimbat în

ultimii 70 de ani tabloul bolilor pulmonare, mai demult se putea delimita clar
pneumoniile tipice produse de pneumococci, azi virusurile sau bacteriile
intracelulare provoacă de asemenea frecvent pneumonie.

PNEUMOPATIILE ACUTE
Sunt afectiuni inflamatorii pulmonare,provocate de diversi agenti
patogeni,caracterizate din punct de vedere anatomic printr-un exudat alveolar
si mai rar intrestitial,iar clinic,printr-un sindrom de condensare cu debut acut

PNEUMONIA PNEUMOCOCICA sau PNEUMONIA FRANCA LOMBARA

Este o peumopatie acuta provocata de pneumococ,care afecteaza un
lob,debuteaza acut si are evolutie clinica.
SIMPTOME-boala apare la individ in plina sanatate.In zilele premergatoare bolii
exista deseori o infectie rinofaringina,cu astenie si cefalee si sensibiblitate la
frig.Debutul este brutal,putand fi bine precizat de bolnav,datorita simptomului
unic,intens,generalizat durand 1/2-2 ore,junghiul toracic submamemlonar sau
posterior,datorat interesarii pleurei pietale si ascensiunii febrile bruste pana la
40 grade.
TRATAMENTUL este igienico-dietetic,etiologic si simtomatic.
BRONHOPNEUMONIA
Este o afectiune pulmonara acuta,frecventa la batrani ,indivizi tarati si copii si
cu mai multe focare deseminante in ambii plamani.
SIMPTOME-debutul bolii este de obicei brutal, dar de obicei insidios,fiind
caracterizat prin febra,frisoane repetate,dispnee cu caracter polipneic,tuse
uscata chinuitoare,astenie si adinamie pronuntata
TRATAMENTUL-este asemanator aceluia de la pneumonie.

PNEUMOPATII ATIPICE sau VIROTICE

Sunt infiltrate pulmonare inflamatoare,datorite unor virusuri
SIMPTOME-debutul este exceptional brutal,de obicei insidios,cu tuse
uscata,chinuitoare,insotita mai tarziu de expctoratie mucoasa,uneori striata cu
sange,febra,cefalee frecventa.
TRATAMENTUL-igieno-dietetic si simtomatic este similar celorlalte
pneumopatii.

TUBERCULOZA

Tuberculoza se tratează cu mai multe medicamente pe o perioadă de mult

timp, mai precis 18 luni de la negativare.
Microbii devin rezistenţi la un medicament, la două, la trei, sau la toate
medicamentele antituberculoase.

Medicamentele antituberculoase sunt de 2 tipuri:

1. de linia I adică cele care se iau asociate (împreună) pentru a trata
tuberculoza cu microbi sensibili (adică sunt omorâţi de medicamente); ele sunt
mai ieftine, eficiente, cu efecte secundare mai discrete.
2. de linia a IIa (K, Capreomicină, Amikacină, Cycloserin, Etionamidă,
Ofloxacină, Ciprofloxacină) care se folosesc atunci când microbii sunt
rezistenţi la unul sau mai multe medicamente de linia I; ele sunt scumpe şi au
efecte secundare mai accentuate.

Deci!
• tuberculoza se ia pe calea aerului indiferent dacă microbul este sensibil
sau rezistent
• toţi suntem expuşi riscului de a face boala, dacă respirăm aer încărcat cu
microbi
• microbii se dezvoltă în plămîni unde apare boala cel mai frecvent
• plămânul este organul care oxigenează organismul şi dacă e distrus de
tuberculoză nu-şi mai îndeplineşte rolul
• acest tip de tuberculoză se tratează mai greu decât forma obişnuită
• boala se vindecă printr-un tratament susţinut, cu medicaţie
antituberculoasă de linia a 2-a, timp îndelungat (o perioadă variabilă până la
negativarea sputei, apoi încă 18 luni obligatoriu)
Nerespectarea tratamentului duce la apariţia a noi REZISTENŢE la
MEDICAMENTE, care pot fi fatale. Tuberculoza multidrogrezistentă (MDR) este
o amenințare la adresa tuturor. Oricare dintre noi se poate îmbolnăvi de
tuberculoză cu bacili rezistenți la tratament. Tuberculoza cu microbi rezistenţi
la tratament se transmite în acelaşi mod ca şi tuberculoza cu microbi sensibili
la tratament adică pe cale aeriană (predominent prin aer). Sursa (de la cine se
ia!) este bolnavul de tuberculoză cu microbi rezistenţi care: tuşeşte, vorbeşte,
strănută, cântă.

MICROBII REZISTENŢI SE ELIMINĂ ÎN AER şi sunt inhalaţi de către cei din jur.
• Orice persoană aflată în apropierea bolnavului poate face boala.
• Microbii rezistenţi ajung în plămîni unde se dezvoltă şi apare boala.
• Cei mai sensibili sunt însă copii care pot face tuberculoză pulmonară
(miliară) dar şi alte forme grave de tuberculoză (tuberculoză osoasă, renală,
meningită etc.).

CINE FACE tuberculoză cu microbi rezistenţi?

Majoritatea bolnavilor care au avut tuberculoză cu microbi sensibili la tratament dar care:
• au întrerupt tratamentul din proprie iniţiativă
• nu au respectat medicaţiile de tratament ( doză , orar)
• cei care au luat contact cu un bolnav de tuberculoză şi nu şi-au făcut controlul periodic la
medicul specialist.

TUBERCULOZA PULMONARA
Este o boala infeto-contagioasa provocata de bacilul Koch,afectand organismul
in intregime,interesind cu precadere plamanul si avand de obicei o evolutie
cronica,pe parcursul careia se deosebesc 2 etape: tuberculoza primara si
tuberculoza secundara.

TUBERCULOZA PRIMARA
Este prima etapa in evolutia bolii.

PRIMOINFECTIA TUBERCULOASA
Este ansamblul manifestarilor clinice,omorale si anatomice ale unui
organism,care sufera pentru prima data contactul cu bucilul tuberculos.
 Tratament

Chimioterapia tuberculozei a devenit posibilă prin descoperirea streptomicinei

la mijlocul anilor 1940. Studiile clinice aleatorii au indicat faptul că
administrarea streptomicinei la pacienții cu tuberculoză cronică a redus
mortalitatea și a condus la vindecare într-un număr de cazuri. Totuși,
monoterapia cu streptomicină a fost frecvent asociată cu dezvoltarea
rezistenței la streptomicină, însoțită de eșecul tratamentului. Odată cu
descoperirea acidului para-amino-salicilic (PAS) și a izoniazidei, a devenit o
axiomă faptul că vindecarea tuberculozei necesită administrarea concomitentă
a cel puțin doi agenți la care microorganismul să fie sensibil. Mai mult, studiile
clinice mai vechi au demonstrat că a fost necesară o perioadă mai lungă de
tratament - adică 12-24 luni - pentru a preveni recurența tuberculozei.

Introducerea rifampicinei la începutul anilor 1970 a inițiat era chimioterapiei

eficiente cu durată scurtă, cu o durată a tratamentului mai mică de 12 luni.
Descoperirea faptului că pirazinamida, care a fost utilizată pentru prima dată
în anii 1950, amplifica potența regimurilor cu izoniazidă/ rifampicină, a condus
la utilizarea unei cure de 6 luni cu acest regim de trei medicamente, ca
tratament standard.
Medicamente

Cinci medicamente majore sunt considerate agenții de prima linie în

tratamentul tuberculozei : -izoniazidă, rifampicină, pirazinamida, etambutolul
si streptomicină.
Primele patru, ce sunt administrate de obicei oral, sunt bine absorbite, cu
concentrații serice maxime la 2- 4 ore și eliminare aproape completă în 24 ore.
Acești agenți sunt recomandați pe baza activității lor bactericide (capacitatea
de a reduce rapid numărul microorganismelor viabile), a activității de
sterilizare (capacitatea de a omora toți bacilii și astfel de a steriliza organul
afectat, măsurată prin capacitatea de a preveni recaderile) și a ratei scăzute
de inducere a chimiorezistenței.

Datorită unui nivel scăzut al eficienței și a gradului mai ridicat de intoleranță și

toxicitate, unele medicamente din linia a doua sunt utilizate doar pentru
tratamentul pacienților cu tuberculoză rezistentă la medicamentele din prima
linie, în acest grup sunt incluse medicamentele injectabile, cum sunt
kanamicina, amikacina și capreomicina și agenții cu administrare orală:
etionamida, cicloserina și PAS. Recent, antibioticele chinolonice au fost
adăugate acestei liste; deși ofloxacina este în general recomandată,
sparfloxacina și levofloxacina au fost mai active în studiile experimentale. Alte
medicamente din linia a doua includ clofazimina, amitio-zona (tiacetazona),
utilizată larg cu izoniazidă în țările mai puțin bogate, dar care nu este
comercializată în America de Nord sau Europa și amoxicilina/acid clavulanic.
Derivații de rifampicină cu acțiune prelungită sunt de asemenea în evaluare
pentru tratamentul tuberculozei, incluzând rifabutinul, care este utilizat pentru
profilaxia bolii cu CMA la pacienții cu SIDA și este probabil activ împotriva unor
bacili tuberculoși cu rezistență de nivel scăzut la rifampicină, și rifapentin, ce
poate fi eficient atunci când este administrat doar o dată pe săptămână.

Măsuri de prevenire referitoare la căile de transmitere în scopul

reducerii contactului între copii si întreruperii căilor de transmitere prin
respectarea conditiilor igienice.

• Pentru reducerea contactului între copii se recomandă:

o izolarea grupelor de copii si a încăperilor folosite de acestia
o izolarea, prin constructie, a grupurilor functionale (bloc alimentar,
grupul administrativ, grupul sanitar etc.)
o controlul circulatiei între grupe, a copiilor si adultilor
o organizarea si respectarea circuitelor pentru evitarea aglomerării
si a încrucisării circuitelor salubre cu cele insalubre
o izolarea individuală a copiilor prin folosirea individuală a hainelor,
lenjeriei, veselei, obiectelor de toaletă, a unor jucării, a
echipamentului sportiv etc
o limitarea numărului de copii în clase, dormitoare, în sala de mese
etc.
• Măsurile pentru controlul si întreruperea căilor de transmitere constau
în:
o controlul sistematic al curăteniei (măturare si stergere umedă,
spălarea pardoselii cu apă si substante dezinfectante)
o asigurarea ventilatiei eficiente, prin aerisirea frecventă a
încăperilor
o asigurarea desfăsurării activitătii copiilor (si chiar a odihnei) în aer
liber
o dezinfectia aerului în scopul decontaminării
o evitarea poluării aerului cu gaze de ardere, pulberi si fum
o controlul bacteriologic si chimic al aprovizionării cu apă potabilă
o controlul salubritătii transportului, pregătirii, distribuirii si păstrării
alimentelor
o respectarea conditiilor igienice de îndepărtare a reziduurilor
lichide si solide
o evitarea desfăsurării activitătilor educative si de joacă pe solul
contaminat:
o asigurarea curăteniei jucăriilor, a materialului didactic, a
aparatelor si materialelor pentru educatie fizică
o respectarea regulilor de igienă individuală (curătenie corporală, a
hainelor, a obiectelor de uz personal). Spălarea mâinilor cu apă si
săpun înaintea fiecărei mese sau ori de câte ori este nevoie
 o efectuarea dezinsectiei (pentru combaterea mustelor, tântarilor,
gândacilor etc.) si a deratizării (pentru combaterea rozătoarelor
mici - soareci, sobolani).

Măsuri de prevenire referitoare la organismul receptiv al copilului, în

scopul cresterii rezistentei la agresiunea agentilor patogeni.

• Măsurile nespecifice, de crestere a capacitătii de apărare a

organismului tânăr, prin mobilizarea mijloacelor de apărare locală si
generală constau în:
o alimentatia ratională, cu efect favorabil asupra functionalitătii
sistemului nervos si asupra imunitătii
o regim rational de activitate si odihnă
o folosirea judicioasă a factorilor naturali (aer, apă, soare) în scopul
călirii organismului
o aplicarea principiilor igienice prin miscare (jocuri), gimnastică,
sport.

• Măsuri specifice, de crestere a rezistentei specifice a organismului

tânăr, prin mecanisme de imunizare umorală si tisulară dobândite pe
cale naturală (trecerea prin boală sau transplacentar) sau artificială
(vaccinuri, seruri sau imunoglobuline).

Principalul mijloc de obtinere a imunitătii specifice constă în vaccinarea

obligatorie a copiilor din colectivităti, pe baza evidentei precise a masei
receptive si evaluării eficientei imunizărilor.Scopul urmărit este crearea
unei mase de copii mai putin receptivi sau chiar nereceptivi la bolile
infectioase.

Eficienta imunizărilor este redusă în cazul colectivitătilor de copii cu

dezvoltare fizică deficitară sau a celor care trăiesc în conditii de mediu
nefavorabile.

În România, controlul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare este

organizat în cadrul Programului National de Imunizări, care asigură
preventia prin vaccinare sistematică si de masă a poliomielitei, difteriei,
tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, hepatitei B si a tuberculozei
copilului.

Continutul acestui program corespunde Programului extins de vaccinare

al OMS începând din anul 1995, când vaccinarea contra hepatitei B s-a
introdus în practica antiepidemică.
 Programul National de Imunizări din România are ca obiectiv de control
până în anul 2000 eradicarea, eliminarea sau reducerea drastică a
frecventei si gravitătii bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare
sistematică si de masă. Obiectivele de control corespund strategiei
"Sănătate pentru toti până în anul 2000" (OMS).

Chirita Gabriel

Staicu Maria

1G