Galiț Corina PF11M

Comunicarea managerială la locul de muncă

,,E necesar ca cei care navighează fără nici un scop în marea vieţii să-
şi trezească posibilităţile amorţite din fiecare seminţă, să devină căpitanul propriei
sorţi, deoarece lupta pentru succes e pe jumătate câştigată dacă omul ştie să
comunice”.
Napoleon Hill

Comunicarea este esenţială în managementul schimbării şi ea trebuie să fie cât

mai susţinută, pentru a genera implicarea oamenilor în acest proces şi finalizarea
lui cu succes. Sunt câteva reguli foarte simple în mecanismul comunicării legate de
schimbare.
Comunicarea managerială nu poate fi privită în afara managementului. Ea
reprezintă o componentă majoră, fundamentală a acestuia. Evoluţia
managementului a determinat apariţia unor forme specifice de comunicare
managerială pentru fiecare etapă din dezvoltarea sa. Datorită diferenţierii
atribuţiilor sale şi a complexităţii acestora (ca administrator, organizează procesele
existente la nivel organizatoric, ca lider decide, ia decizii, conduce eficient; ca
întreprinzător acţionează în momentul potrivit pentru buna funcţionare a
organizaţiei), comunicarea managerială devine o adevărată forţă, ocupând un loc
central în activitatea oricărui manager.
Fiecare manager trebuie să dezvolte şi să promoveze o politică bazată pe un
sistem de comunicare care să-i permită ajustarea permanentă a structurii şi a
procesului organizaţional la condiţiile în continuă schimbare. De asemenea, prin
rolul său de negociator, de promotor al politicii organizaţionale şi transmiţător al
acestei politici, managerul trebuie să-şi formeze şi să întreţină o reţea de contacte
cu partenerii organizaţiei, în realizarea politicii externe şi, în acelaşi timp, o reţea
de informaţii deosebit de utilă în realizarea politicii interne a instituţiei.
În concluzie, managementul modern acordă un rol deosebit de important
comunicării, pe care o consideră o componentă vitală a sistemului managerial al
oricărei organizaţii, fie aparţinând managementului privat, fie aparţinând
managementului public. Comunicarea managerială reprezintă o formă a
comunicării interumane, un instrument de conducere cu ajutorul căruia managerul
îşi poate exercita atribuţiile specifice: previziune, antrenare, organizare,
coordonare, control, evaluare.
Fiind parte a procesului de conducere (Henry Fayol alătura comunicarea
planificării, previziunii, organizării şi comenzii ca fiind unul din cele cinci
elemente de bază ale managementului), prin care managerul îi înţelege pe
subordonaţi făcându-se înţeles de către aceştia, comunicarea managerială este
orientată nu numai spre transmiterea mesajelor, ci şi spre schimbarea mentalităţilor
şi adaptarea psihologică a acestora la obiectivele întreprinderii.
 Comunicarea managerială reprezintă un auxiliar al conducerii, ce pune în
circulaţie informaţii despre rezultatul deciziilor, care se reîntorc la centrul de
decizie, făcând astfel posibilă punerea de acord a execuţiei cu obiectivele, şi a
rezultatelor cu planificarea.
Importanţa comunicării în organizaţii se datorează şi caracterului complex pe
care acest proces îl are la acest nivel. Astfel, în orice cadru organizaţional există
numeroase reţele de comunicaţii, respectiv grupaje de canale de comunicaţii
regăsite în configuraţii specifice care alcătuiesc sistemul de comunicaţii.
Rolul deosebit al acestuia în asigurarea funcţionalităţii şi eficacităţii activităţilor
într-o organizaţie este generat în principal de:
- volumul, complexitatea şi diversitatea apreciabilă a obiectivelor existente la
nivelul subsistemelor unei organizaţii, datorate impactului variabilelor mediului
ambiant naţional, precum şi a celui internaţional;
- mutaţiile profunde ce survin odată cu evoluţia socială, legislativă şi economică
în fiecare legislatură, şi care au un impact deosebit de puternic la nivelul fiecărei
organizaţii în caracteristicile sale dimensionale şi funcţionale: de exemplu,
grupurile şi modul de concepere şi funcţionare a acestora; de asemenea,
comunicaţiile au rol important în cadru decizional, de a amplifica legăturile dintre
componenţii grupurilor, de a consolida coeziunea acestora;
–activitatea membrilor unei organizaţii care ocupă funcţii de conducere;
Managerii îndeplinesc trei categorii de roluri: interpersonal, informaţional şi
decizional. Dintre acestea, rolurile informaţionale, adică de monitor, difuzor şi
purtător de cuvânt, sunt cele care definesc comunicarea, dar circuitul informaţional
poate fi identificat şi în celelalte roluri.
În funcţie de nivelul ierarhic pe care o persoană îl ocupă, comunicarea poate
însemna până la 80% din timpul pe care îl consumă.
În concluzie, comunicarea înseamnă totul în management, atâta vreme cât de
calitatea comunicării depinde înţelegerea problemelor cu care se confruntă orice
angajat, de la manager până la funcţionarul de pe cel mai jos nivel ierarhic.
Durabilitatea relaţiilor dintre aceştia, capacitatea managerului de a-şi motiva şi de
a-şi conduce subordonaţii, dar şi raporturile cu mediul extern organizaţiei sunt
elemente deosebit de importante, din care se pot prelua informaţii utile pentru buna
funcţionare a activităţii.
Una din componentele importante ale activităţii de conducere o reprezintă
schimbul de informaţii şi mesaje realizat între şeful organizaţiei şi subalterni,
precum şi între angajaţii de pe acelaşi nivel, fără funcţii de conducere.
Particularităţile comunicării manageriale raportate la celelalte feluri de
comunicare existente sunt generate de scopul, obiectivele şi funcţiile (rolurile)
acestei comunicări, de cadrul şi structura organizaţiilor, precum şi de contextul
culturii organizaţionale. De asemenea, comunicarea managerială din orice fel de
organizaţie se supune unor norme de etică specifice, care se regăsesc în cultura
organizaţională, în politica organizaţională şi, evident, în etica individuală a
angajaţilor din funcţiile de conducere.
Angajatul competent nu comunică la întâmplare sau după bunul său plac, ci
conform unei anumite strategii, atât în ceea ce priveşte actul de comunicare în sine,
cât şi strategia existentă la nivelul organizaţiei (strategie care are rolul de a crea o
imagine pozitivă asupra acesteia).
Orice angajat cu funcţie de conducere, în calitatea sa de manager, controlează în
ce măsură au fost realizate deciziile sale, numai dacă poate comunica cu cei care le
execută. Doar în acest fel, executanţii pot cunoaşte ceea ce au de făcut şi când
trebuie făcut şi îşi pot face cunoscute sugestiile şi problemele.
La nivelul organizaţiilor, în special la nivelul celor din sectorul public,
comunicarea se realizează deficitar datorită birocratizării excesive care face ca de
multe ori o informaţie să parcurgă o mulţime de nivele ierarhice pentru a ajunge la
destinatar. Deseori, managerii de la nivelele superioare (top managementul) sunt
lipsiţi de informaţii reale, fiind suprasaturaţi de rapoarte interminabile care nu spun
nimic. O comunicare eficientă ar avea în vedere tocmai evitarea unor asemenea
situaţii, prin renunţarea la fel de fel de modalităţi inutile şi costisitoare (sub
raportul timpului), care îngreunează luarea deciziilor şi soluţionarea problemelor.
Uneori comunicarea este deficitar realizată datorită unui sistem de comunicaţii
rigid. Sistemul de comunicaţii trebuie să fie conceput ca un organism dinamic,
capabil în orice moment să se adapteze nevoilor de informare ale angajaţilor din
sistem.
Scopul comunicării manageriale în orice organizaţie este acela al realizării unei
informări corecte, eficiente şi eficace atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în
vederea realizării în condiţii optime a solicitărilor interne şi externe şi în
concordanţă cu obiectivele manageriale şi organizaţionale stabilite.
Pentru aceasta, în procesul de comunicare managerială din orice organizaţie,
trebuie să fie satisfăcute un număr de nevoi comunicaţionale fundamentale ale
oricărui angajat:
• nevoia de a şti – cunoştinţele profesionale necesare pentru îndeplinirea sarcinilor
sau executarea funcţiei;
• nevoia de a înţelege – nu este suficient să ştii să faci un anumit lucru, ci trebuie
să-l faci şi să ştii pentru ce trebuie făcut;
• nevoia de a se exprima – de a putea aduce opinia ta la cunoştinţa celor din
nivelele ierarhice superioare de conducere.
Comunicarea este o componentă importantă în managementul , întrucât o parte
semnificativă din activităţi este desfăşurată de către oameni, iar probabilitatea de
succes este mai mare atunci când avem o comunicare eficientă între membrii
întreprinderii. Suntem de părere că procesul de comunicare ajută la înţelegerea
problemelor cu care se confruntă angajaţii, asigură durabilitatea relaţiilor dintre
angajaţi sau dintre aceştia şi manager, capacitatea managerului de a-şi motiva şi
conduce echipa, dar şi de a consolida relaţiile cu mediul extern organizaţiei.
Managerul are, deci, pe lângă alte roluri importante, şi rolul de negociator; el
trebuie să organizeze şi să menţină o reţea de contacte cu partenerii organizaţiei şi
de surse de informaţii. În acest context, putem afirma că preocuparea pentru o
comunicare mai bună cu subordonaţii, a devenit o chestiune actuală pentru
managerul modern, conştient de efectele pe care le poate avea o comunicare
constructivă sau una defectuoasă.
 Managerul de succes trebuie obligatoriu sa fie personalitate cu o inteligenta
emotionala ridicată , comunicabilitatea fiind una din calitaţile de bază.