Capitolul 4  Teoria X-Bară şi Teoria guvernării

Obiective
• recapitularea relaţiilor structurale din enunţ;
• prezentarea teoriei X-Bară şi a generalizării pentru categoriile funcţionale: Flex
şi Comp;
• fixarea informaţiei expuse prin intermediul sarcinilor de problematizare şi al
exerciţiilor propuse pentru seminar / activităţi tutoriale.

Termeni cheie
• proiecţie • specificatori
• dominare şi precedenţă • complemente şi adjuncţi
• noduri surori / nod mamă • guvernare
• categorii funcţionale • c-comandă, m-comandă
Lecturi
1. Oswald Ducrot şi Jean-Marie Schaeffer, Noul Dicţionar enciclopedic al ştiinţelor
limbajului, Bucureşti, editura Babel, funcţiile sintactice în gramatica generativă, p. 298-300.
2. DSL, 1997, articolele: adjectival (grup ~ ) p.24, adjunct p.25, adverbial (grup ~ ) p.28,
barieră, p.81, categorie gramaticală (2), p.90, categorie funcţională, p.91, centru, p.99,
comandă p.110, complement, p.116, complementizare, p.117, complementizator, p.118,
determinant, p.158, guvernare, p.233, proiecţie (2), p.387, specificator, p.467, teoria X-
Bară, p.80.

Sumar
1. Introducere
2. Reprezentarea în arbore a relaţiilor structurale de bază
2.1. Constrângeri asupra geometriei arborelui
2.2. Ipoteza ramificaţiei binare (Richard Kayne)
3. Structura grupurilor sintagmatice
3.1. Grupul verbal
3.2. Grupul nominal
3.3. Grupul adjectival
3.4. Grupul prepoziţional
4. Categorii funcţionale
4.1. Introducere
4.2. P(ropoziţia) ca proiecţie a lui Flex
4.3. Fraza complexă ca proiecţie a lui Comp
5. Teoria guvernării
5.1. Recţiune şi acord
5.2. Guvernare şi c-comandă
Rezumat
Teme

1. Introducere
Teoria X-Bară este o teorie a structurii enunţului, care îşi propune să identifice
proprietăţile comune diferitelor tipuri de constituenţi sintactici (GN, GV). Teoria se
aplică atât constituenţilor sintactici, cât şi celor frastici. Pe lângă simplificarea pe care
aceste generalizări o aduc regulilor de structură din modelul Aspects, se rezolvă o
redundanţă a aceluiaşi model, privind informaţia lexicală: regulile de subcategorizare
dublează informaţia deja existentă în regulile de structură (cf. Cornilescu, 1995, 108).
Teoria X-Bară îşi are originea în lucrarea din 1970 a lui Noam Chomsky, Remarks
on Nominalization1. Ideea cu relevanţă fundamentală pentru Teoria X-Bară este că
denumirile nodurilor (de exemplu, GV, GN) nu sunt ireductibile, ci reprezintă seturi
de trăsături specifice (unele dintre aceste trăsături fiind comune multor denumiri). De
exemplu, substantivul haină şi sintagma nominală complexă haina albastră pe care a
primit-o Ion de la părinţii lui au în comun trăsătura nominal. Înseamnă că amândouă
au referinţă proprie, au distribuţie similară2 etc. Pe de altă parte, un substantiv ca
haină are caracteristici pe care nu le au şi sintagmele nominale (în primul rând faptul
că este o entitate monolexicală ce poate interveni într-o infinitate de contexte
sintactice), iar grupurile nominale au trăsături pe care substantivele nu le au (de pildă,
faptul că sunt relativ saturate semantic). Astfel, denumirile nodurilor GN şi GV sunt
descompuse în două părţi: tipul categoriei (N sau V) şi nivelul proiecţiei. Acesta din
urmă e numit de obicei nivelul-Bară, acordându-i-se o valoare numerică. În general3,
sintagmele monolexicale au nivelul-Bară0. Nivelurile-Bară mai înalte sunt
reprezentate printr-una sau mai multe linii orizontale aşezate deasupra denumirii
categoriei, sau prin notaţia prim, secund etc.: N, V"4. Nu există o unitate de vederi
privind numărul nivelurilor-Bară. Cf. Speas, 1990, care afirmă că nu există justificare
pentru niveluri-Bară mai mari decât 1, şi Schaufelle, f.a., care sugerează că limbile cu
topică liberă, cum ar fi australiana şi limbile indo-europene timpurii, nu pot genera
niveluri-Bară mai mari de 1. Indiferent de varianta adoptată în literatură, nivelul
corespunzător unor noduri ca GN şi GV primeşte valoarea maximă, acestea fiind
numite proiecţii maximale.
Chomsky, 1970/1973 defineşte toate clasele lexicale majore drept cazuri
particulare ale trăsăturilor binare nominal / verbal5. Noţiunea de N (monolexical, N0

1
republicată în Studies on Semantics in Generative Grammar, The Hague, Mouton, 1972.
2
Desigur, nu toate sintagmele au aceeaşi distribuţie cu centrul lexical corespunzător, v. supra,
clasificarea sintagmelor: endocentrice şi exocentrice. De aceea, unul dintre principiile teoriei X-Bară
este principiul endocentric (cf. engl. endocentricity), formulat astfel (cf. Cornilescu, 1995, 109): orice
grup GX are un centru lexical X0; orice cap lexical X0 se proiectează ca GX (proiecţie maximală).
3
Precizarea este necesară pentru a exclude expresiile care, deşi sunt tratate ca unităţile lexicale, pot fi
grupuri verbale, cum este cazul locuţiunilor: „a da ortul popii“. (cf. Schaufelle, f.a.)
4
O a treia notaţie posibilă (folosită mai ales în GPSG – Generalized Phrase Structure Grammar -) este
scrierea după numele categoriei a unei cifre corespunzătoare nivelului-Bară: N0, V2 etc. (cf. Abeille,
1991)
5
V. supra, capitolul 3, § 1.1., tabelul 1, reprezentarea categoriilor din Lexicon.
sau GN) are perechea de trăsături +N, –V, iar V are trăsăturile –N, +V.
Adjectivele6 sunt +N, +V, iar prepoziţiile –N, –V.
2. Reprezentarea în arbore a relaţiilor structurale de bază
Enunţului (1) îi corespunde arborele (2) – reprezentare uzuală în modelul Aspects:
(1) Caţavencu va publica o scrisoare.
(2)
P

GN Aux GV

N V GN

Det N

Caţavencu va publica o scrisoare

Cele două grupuri nominale sunt cerute de structura argumentală a predicatului a

publica.
(3) a publica: verb;
17 2

Având în vedere structura argumentală a diverselor categorii lexicale, structura

sintagmelor se ilustrează prin reguli de rescriere:
(4) GV → V – GN – (GPrep*)8
a publicat scrisoarea după două zile
a rămas în birou
a ieşit din casă
s-a întors
(5) GN → (Det) – (GAj) – N – (GP*)

6
Adverbele sunt văzute ca o sub-clasă a adjectivelor, v şi Dindelegan, 1992. Cf şi opinia lui Emonds,
1973, apud Schaufelle, f.a., (J. Emonds: Evidence that Indirect Object Movement is a Structure
Preserving Rule, în The Formal Analysis of Natural Languages, M. Gross, M. Halle (editori), Haga,
Mouton, 1973, pp. 73-87) care susţine că adverbele sunt –N, –V, iar prepoziţiile nu sunt decât
„adverbe tranzitive“, adică un tip de adverbe care iau obiect. Schaufelle susţine acelaşi punct de vedere,
bazându-se pe dovezi din limbi în care prepoziţiile intră în colocaţii cu grupuri nominale purtătoare ale
anumitor cazuri, nefiind, de fapt, altceva decât modificatori ce vin să clarifice semnificaţia mărcilor de
caz, ştiut fiind faptul că un anumit caz poate avea o paletă largă de valenţe semantice. În acest caz,
grupul respectiv ar trebui să fie considerat un GN cu modificator adverbial.
7
prin convenţie, argumentul extern se subliniază. În cazul limbii române, subiectul nu este argument
extern, dar vom păstra convenţia pentru argumentul subiect.
8
Centrul sintagmei se subliniază, cu asterisc la dreapta se notează poziţia în care sunt posibili mai
mulţi constituenţi, iar paranteza marchează caracterul facultativ al constituentului.
Caţavencu
scrisoarea
avocatul provincial
avocatul provincial cu veleităţi de politician
(6) GAj → (Av) – Aj – (GP*)
interesat
foarte interesat
conştient de riscuri
perfect conştient de riscuri(le)…
(7) GPrep → (Av) – Prep – GN
în urbe
imediat după alegeri
la sediul partidului
Aşa cum am văzut supra, capitolul 2, § 3.1., relaţiile dintre elemente sunt descrise
în termeni de dominare şi precedenţă:
Relaţiile de dominare sunt relaţiile verticale dintre elementele unui arbore: nodul A
domină nodul B, dacă şi numai dacă A este mai sus decât B, iar linia care îl uneşte pe
A cu B este o linie verticală de sus în jos.
În (2), P domină GV, GN şi Aux şi toate celelalte elemente din propoziţie. GV
domină GN (o scrisoare), dar nu domină GN (Caţavencu). Deşi în acest punct al
expunerii este prematură o discuţie detaliată asupra problemei, este necesar să
menţionăm că poziţia GN subiect în română este preferabil să fie sub dominaţia GV 9.
Între P şi GV este dominare imediată, dar P nu îl domină imediat pe GN.
Relaţiile de precedenţă sunt relaţii de vecinătate: nodul A precedă nodul B dacă şi
numai dacă A este la stânga lui B şi nici A nu îl domină pe B, nici B nu îl domină pe
A. De exemplu: Aux precedă GV, dar GV nu precedă Aux, pentru că se află la dreapta
lui. P se află la stânga GV, dar nu îl precedă, ci îl domină.
Precedenţa imediată are loc în cazul unei vecinătăţi fără intermediar: Aux – GV
Noduri surori: Pentru denumirea relaţiilor de vecinătate, se recurge la câmpul lexical
al numelor de rudenie (numele de rudenie feminine): mamă, soră, chiar mătuşă,
nepoate (v. Schaufelle, f.a.). Fie arborele (8):

9
V. şi Dindelegan, 1976/1999: Subiectul se află sub GPred, alături de Obiectul direct, indirect etc.
(8) GX

X GZ

Z GY

GX şi GZ sunt noduri- mamă, iar X şi GZ, respectiv Z şi GY sunt fiicele lor, în acelaşi
timp, noduri surori. (Extinzând metafora, Z şi GY sunt nepoatele nodului X, care în
relaţie cu acestea este nod mătuşă).
Nod iniţial (engl. root node) – un nod care le domină pe toate celelalte noduri din
arbore;
Nod terminal –care nu domină nici un alt nod;
Nod ramificat – un nod care are mai mult de două ramuri10;
Nod neramificat – un nod care are o singură ramură.
2.1. Constrângeri asupra geometriei arborelui
În teoria GB, s-au formulat o serie de constrângeri asupra reprezentării structurii
sintactice:
(i) constrângerea unicei „maternităţi“, (engl. single motherhood):
Un nod nu poate avea mai mult de un nod mamă.
(ii) constrângerea asupra intersecţiei ramurilor:
Nu este permisă o reprezentare de tipul (9):
(9) * X

Y Z

z y

(iii) unicitatea centrului:

Nici un nod nu poate avea mai mult decât un centru.
(iv) ipoteza ramificaţiei binare:
Nici un nod nu poate avea mai mult de două noduri fiice.
Constrângerea asupra caracterului binar al nodurilor, formulată de Kayne, 1984, este
îndeobşte acceptată în literatura generativă, însă ipoteza pune unele probleme pe care
le vom discuta într-un paragraf special.
 2.2. Ipoteza ramificaţiei binare (Richard Kayne)
Kayne, 1984, intenţionează să demonstreze că este posibil să se reducă apelul la
parametri în generarea D-Structurii, astfel încât D-Structura să arate la fel în toate
limbile (după modelul Formei logice). Ipoteza ramificaţiei binare spune că orice nod
non-teminal poate domina doar cel mult două fiice (de exemplu, capul şi un
specificator sau un complementizator, v. infra, prezentarea structurii GX). Evident,
aşa se întâmplă în unele cazuri, nu însă întotdeauna. Din acest motiv, propunerea lui
Kayne nu este acceptată în mod unanim. Un posibil contraexemplu (cf. Schaufelle,
f.a., pentru discuţia în legătură cu structura de sub (10) şi (11)) este cazul nodurilor
non-terminale care domină direct câte un singur constituent lexical.
(10) EuGN ador legumeleGN.
Dacă avem în vedere propunerea lui Abney, 1987 privind rescrierea GN drept
complement al lui D (adică determinant), problema semnalată de Schaufelle se
rezolvă. Ipoteza lui Abney rezolvă, de altfel şi o altă problemă, a statutului de
proiecţie maximală reclamat de constituenţii care ocupă poziţia Spec, v. discuţia
infra).
Împotriva ipotezei lui Kayne, Schaufelle se întreabă dacă este posibil (sau corect)
să spunem că un cap sintactic domină direct mai mult de două noduri. În legătură cu
GN de la (11), problema este dacă cele două adjective – mare şi albastru – sunt
modificatori independenţi ai lui caiet, ca la (12a), sau sunt membri ai aceluiaşi grup
adjectival modificator, ca la (12b). Din punct de vedere semantic, cele două adjective
par a fi separate, din moment ce mărimea şi culoarea sunt caracteristici distincte.
După Schaufelle, echivalentul francez, (12b), pare să favorizeze categoric prima
variantă, cele două adjective aflându-se de o parte şi de alta a substantivului (un nou
argument împotriva analizei care ia adjectivele ca membri ai unui singur specificator
al GN.)
(11) a. The big blue notebook on the table11
b. Le grand cahier bleu sur la table
c. Caietul cel mare şi albastru de pe masă12

10
În legătură cu numărul de ramuri permise în GB, v. infra, § 2.1., ipoteza lui Kayne privind
ramificarea binară.
11
the = articol hotărât, big = mare, blue = albastru, notebook = caiet, on the table = de pe masă
12
Româna permite trei posibilităţi: ambele adjective înaintea substantivului, ambele după el şi un
adjectiv înaintea substantivului, iar celălalt după. (n.t., F.C.)
(12) a.

b.

Dacă analiza de la (12a) – în care ambele adjective sunt modificatori independenţi

– este corectă, atunci acestea ar trebui să fie surori nu numai între ele, ci şi cel puţin
cu N0 sau cu N’ – capul nodului- lor mamă (şi poate chiar cu G Prep, ceea ce ar
elimina distincţia din Teoria X-Bară dintre ele şi complementul G Prep). Existenţa
verbelor cu complemente multiple pune de asemenea probleme pentru ipoteza
binarităţii. De exemplu, GV de sub (13) ar putea avea cele două complemente aşezate
la acelaşi nivel, adică centrul verbal să fie soră cu ambele, caz în care grupul verbal ar
avea în loc de două fiice, trei.
(13) a. Ion  GV a trimis  GN o invitaţie  G N colegilor 
b. Ion  GV (le-)a trimis  GN invitaţii  G Prep la colegi 
c. Ion GV (i-)a spus  GN Mariei  P că soseşte sâmbătă .
(14)

Problema complementelor multiple se rezolvă prin reduplicarea nivelului intermediar,

nivelurile X’ şi GX fiind recurente:
(15)

Nemulţumirea pe care o ridică această ipoteză şi - cum spune Schaufelle -

„tentativele de a rezolva problemele ei descriptive“ este legată de insuficienta
argumentare în teorie a preferinţei pentru un anumit tip de complement (sau de
specificator). Într-adevăr, în cazul românei, este destul de dificil de demonstrat de ce
GN obiect direct este nod soră cu V0, iar GN obiect indirect sau GPrep (cu prepoziţie
impusă de verb) se va plasa la nivelul superior, ca surori ale unui V’. (Lucrurile ar
putea sta chiar invers, adică s-ar putea la fel de bine ca obiectul indirect să fie mai
aproape de V decât obiectul direct, după cum afirmă Speas, 1990).
3. Structura grupurilor sintagmatice
Am amintit, supra, § 1, că principiul central al Teoriei X-Bară este
endocentrismul proiecţiei centrilor lexicali. Trăsăturile centrului percolează, adică se
transmit proiecţiei maximale, care va fi de aceeaşi categorie. Teoria X-Bară este o
condiţie asupra bunei formări a proiecţiilor:
(16) Xn → Xn-1 unde X = orice categorie lexicală
(17) X’ → X0 ^ Complement
Prima proiecţie a lui X0 conţine numai constituenţii din grila lui de subcategorizare
(complementele).
(18) GX13 → Spec ^ X’
În afara primei proiecţii, se află specificatorii unui grup. Conceptul de specificator
(abreviat Spec) trimite la o clasă (închisă) de elemente, de regulă determinanţi
nominali (articole, adjective demonstrative, nedefinite) sau mărci ale gradării

13
În unele lucrări se poate întâlni şi notaţia X’’, cf. de exemplu, Cornilescu, 1995.
adjectival/adverbiale, adică „în sens intuitiv, termeni care specifică referinţa centrului
(grupului)“ (Cornilescu, 1995, 109). Din păcate, şi în legătură cu această chestiune
există opinii divergente. După unii autori, (cf. de pildă Haegeman, 1994, Johnson,
2001) adverbele foarte / prea (ca în foarte bună, prea leneş) sunt specificatori ai GAj.
Alţii, de exemplu den Dikken, 1998, 7 consideră că poziţia Spec ar trebui rezervată
numai constituenţilor care primesc rol tematic, adverbe de tipul lui foarte fiind
considerat adjunct.
Locul adjuncţilor (constituenţi facultativi, care nu saturează nici o valenţă a
centrului) este fie lângă un X’, fie lângă un GX (ambele sunt niveluri recurente).
Asocierea adjunctului la proiecţia unui centru X se numeşte adjuncţie14 sau
adjoncţionare.
Schema generală a oricărui grup sintagmatic va fi de forma (19), cf. Haegeman,
1994, 104:
(19) GX

… X’ …

… X …

3.1. Grupul verbal

Vom arăta în continuare că structura grupurilor sintagmatice se reduce la schema
de sub (19), utilizând o metodă de demonstraţie uzuală în cursurile de sintaxă (cf.
Haegeman, 1994, Johnson, 2001), reluarea anforică de tipul will do so, too
(traductibilă în română prin pro-formele o va face/va face la fel).
(20) Detectivul va citi scrisorile după-amiază, în grădină.

14
Deşi traducătorii lucrării lui Dobrovie, 2000 au optat pentru varianta adjuncţie, pentru a evita
confuzia cu termenul din GT care desemnează o transformare de permutare, v. înregistrarea din DSL,
1997, 25, optăm pentru formulele a adjoncţiona / adjoncţionare (cf. engl. to adjoin).
(21) P

GAv GPrep

GN Aux GV15 Prep GN

V GN

Detectivul va citi scrisorile după-amiază în grădină.

Enunţul (20) se poate expansiona prin coordonare ca în (22 a, b, c):
(22) a. Detectivul va citi scrisorile după-amiază, în grădină şi poliţiştii vor face la
fel. (GV)
b. Detectivul va citi scrisorile după-amiază, în grădină şi poliţiştii vor face la
fel d es ea r ă . (GV+ X)
c. Detectivul va citi scrisorile după-amiază, în grădină şi poliţiştii vor face la
fel la b ir o u . (GV+ Y)
d. *Detectivul va citi scrisorile după-amiază, în grădină şi poliţiştii vor face la
fel r a p o a r tele. ( GV- * Z)
Constituenţii subliniaţi reprezintă substitute ale GV, iar diagrama (21) se va rescrie ca
(23). Reprezentarea noastră se deosebeşte de cea propusă de Haegeman prin plasarea
GAv şi a GPrep sub incidenţa nodului P, pentru că aceste grupuri nu se află sub GV,
nu saturează nici o valenţă a centrului.
(23) P

GAv GPrep
GN Aux GV

C1

V GN

Detectivul va citi scrisorile după-amiază în grădină

15
Am reprezentat circumstanţialele sub incidenţa lui P, ca în modelul GT, cf. Dindelegan, 1976/1999,
pentru că deocamdată ne interesează demonstraţia că GV se reduce la schema X’.
Haegeman consideră că GAv şi GPrep se află sub GV pentru că în (22b), reluarea
anaforică vor face la fel include şi constituentul în grădină, iar reluarea din (22c)
include şi constituentul după-amiază. Credem că, în cazul românei, cel puţin, nu sunt
suficiente dovezi în acest sens, reluările din (22b, c) s-ar putea referi doar la
informaţia relevantă, la complementul subcategorizat de V, adică numai la proiecţia
lui V16.
GAv şi GPrep au statut de adjuncţi, aşadar se vor grupa cu proiecţia V’ a lui V,
notată în (23) cu C1 (constituent repetat).
(24) Toţi detectivii citesc scrisorile în grădină după-amiază.
Constituentul subliniat nu este adjunct de timp sau de loc, ci este un cuantificator.
Nu este recursiv, ca adjuncţii, este doar unul, aşezat la stânga V, se combină cu cel
mai înalt V' pentru a forma GV şi se află în poziţia Spec (Specificator): [Spec,GV] se
combină cu V' pentru a forma cea mai înaltă proiecţie a V, GV. Un complement se
combină cu V pentru a forma un V', un adjunct se combină cu V' pentru a forma un V'
mai înalt. O proiecţie V poate conţine mai multe noduri V'. Spec se combină cu cel
mai înalt V' pentru a forma GV. GV este proiecţia maximală a lui V.
Este posibil ca Spec să nu fie exprimat, de asemenea este posibil ca GV să nu aibă
fie complemente (25), fie adjuncţi (26) sau nici complemente, nici adjuncţi, nici Spec
(27):
(25) Maria va dormi după-amiază. (GV fără complement)
(26) Ion va repara bicicleta. (GV fără adjunct)
(27) Maria se întoarce. (GV fără complement, adjunct sau Spec)
3.2. Variaţia parametrică şi ordinea cuvintelor
Haegeman, 1994, 95 face observaţia că schema generală propusă pentru
reprezentarea structurii sintactice (schema X’ de sub (19), reluată ca (28)) este prea
rigidă pentru a se aplica şi altor limbi în afara limbii engleze.
(28) GX

… X’ …

… X …

16
În favoarea ideii acesteia s-ar putea aduce şi un argument de natură pragmatică, recurgându-se la
conceptul de pereche de adiacenţă (v. DSL, 1997, 22) înţeles aici într-un sens mai larg. Sintagmele la
birou / deseară reprezintă informaţia marcată, celelalte informaţii, nerepetate se subînţeleg, sunt
nemarcate. De aceea singurul enunţ agramatical este (22d).
 Cu toate acestea, considerăm oportun aici să menţionăm şi opinia contrară,
formulată de Kayne 1994 şi cunoscută ca ipoteza antisimetriei. Kayne afirmă că la cel
mai abstract nivel (DS), toate limbile dispun de aceeaşi ordine cap-specificator-
complement ca şi engleza, adică toate limbile au topica SVO. Fundamentul acestei
ipoteze este faptul că ea înlesneşte descrierea relaţiilor de dominanţă şi precedenţă din
perspectiva aceloraşi proprietăţi lineare: tranzitivitatea, totalitatea şi antisimetria.
(Kayne susţine, de asemenea, că toate deplasările se fac spre stânga, întrucât mişcarea
spre dreapta – dacă ar fi permisă – ar submina această echivalenţă.) Pentru că această
organizare ar presupune inutile complicaţii în descrierea limbilor care nu au aceeaşi
ordine ca engleza, ipoteza antisimetriei nu a fost îmbrăţişată de prea mulţi
generativişti şi este încă obiectul unor polmici în literatura lingvistică17. Teoria mai
postulează că toate deplasările se fac obligatoriu de la dreapta la stânga, lucru de
asemenea dificil de demonstrat pentru toate limbile.
Schema de sub (28) permite aşezarea complementelor, a specificatorului şi a
adjuncţilor atât la dreapta, cât şi la stânga proiecţiei X/X’, prin această abordare a
structurii GX, GU determinând numai relaţiile ierarhice dintre constituenţi. Ordinea
cuvintelor (OV / VO este supusă variaţiei parametrice).
3.3. Extinderea propunerii la alte categorii sintagmatice
Pentru a demonstra că toate grupurile sintagmatice au aceeaşi organizare X’, se va
proceda analog cu demonstraţia de sub § 3.1, cf. Haegeman, 1994, 97-103. Prezentăm
în continuare doar organizarea fiecărui tip de proiecţie maximală conform teoriei X-
Bară, fără a relua demonstraţia făcută pentru GV.
3.3.1. Grupul Nominal
(29) [GN Plecarea copilului în tabără] e un motiv de bucurie pentru toţi.
Reprezentăm sub (30) numai GN:

17
V., de exemplu, polemica Bianchi, 2000 - Borsley, 1997 privind interpretarea relativelor în engleză
în cadrul teoriei antisimetriei. Borsley reproşează teoriei lui Kayne faptul că aplicarea ei conduce la
pierderea adecvării descriptive. A se vedea şi opinia lui Schaufelle, f.a., care aduce argumentul ordinii
cuvintelor din germană, japoneză, hindi: „Conform acestei intuiţii, limbile menţionate au, într-adevăr,
verbul post-pus, adică acesta este generat în bază la finalul propoziţiei, fiind precedat şi de subiect, şi
de obiect. Pentru a aduce verbul într-o poziţie mediană (tipică pentru engleză şi franceză), se pare că e
nevoie de transformări de deplasare. Mie mi se pare că, dacă ipoteza lui Kayne ar fi corectă, limbile de
acest tip ar trebui să fie mai greu de învăţat decât limbile care au verbul în poziţie mediană, şi nu am
nici un indiciu în acest sens.“ (trad. F.C.).
(30) GN

Det N’

N’ GPrep

N GN

-a plecare copilului în tabără

N' – este cea mai joasă proiecţie, prima proiecţie care domină N (centrul grupului) şi
pe complementul său, (realizat ca GN, dar care poate fi şi GPrep sau propoziţie
relativă). Spec – este determinant, se combină cu N' superior pentru a forma GN –
proiecţia maximală. Ca şi în cazul verbului, chiar dacă Spec, complementul sau
adjunctul lipsesc, cele trei niveluri de proiecţie se generează:
(31) Această fată pleacă.
N' din (32) rămâne neramificat, dar proiecţia se generează:
(32) GN

Spec N’

această fată

Ca şi în cazul verbului, ordinea cuvintelor diferă de la o limbă la alta. Limbile cu

topică relativ liberă, ca româna, au ambele opţiuni:
(33) a. Dem / Spec ^ N această fată
b. N ^ Dem /Spec fata aceasta
c. schema generală este: GN →Spec; N’
N' → N'; GX
N' → N; GX
3.3.2. Grupul Adjectival
(34) Maria este foarte bucuroasă de reuşită.
Adjectivul bucuros este un predicat cu două locuri (argumente):
(35) GAj

Spec A'

A GPrep

foarte bucuroasă de reuşită

3.3.3. Grupul Prepoziţional

Am văzut supra, capitolul 3, că şi prepoziţiile selectează complemente: peste [pod],
cu [creionul], înaintea [sosirii].
(36) Am trecut chiar peste pod.

(37) GPrep

Spec P'

P GN

chiar peste pod

Aşadar, recapitulând cele expuse mai sus, Teoria X-Bară extrage ceea ce au comun
toate structurile sintagmatice: toate sintagmele au un centru care este proiecţia zero -
X°. Nodul X° este un nod terminal (el domină cuvinte). Teoria X' distinge încă două
niveluri de proiecţie:
• complementul (determinantul) se combină cu X pentru a forma proiecţia X';
• adjuncţii se combină cu X' pentru a forma proiecţia X';
• specificatorul se combină cu cel mai înalt X' pentru a forma proiecţia maximală
GX.
Regulile de structură specifice unei limbi nu trebuie date separat, pentru că decurg
din principiile generale. GU fixează ordinea de bază, ordinea divergentă (în cazul unei
limbi particulare) va fi generată prin deplasări adiţionale. Centrul X se leagă de două
proiecţii maximale: Spec şi GY. Relaţiile dintre X şi complementul său GY, pe de o
parte şi dintre X şi Spec pe de altă parte, se definesc numai în cadrul proiecţiei
maximale GX, ele sunt relaţii locale. Prin generalizarea pe care o propune,
formularea teoriei X-Bară, simplifică regulile de structură din modelul GT. Regulile
structurale explicite sunt eliminate, demonstrându-se faptul că substanţa acestor reguli
poate fi derivată din principiile generale ale gramaticii.
În Teoria X-Bară „clasică“ (adică în stadiul din anii ’80), în legătură cu structura
elementelor implicate în structură se stipula că în vreme ce complementele unui
centru sunt proiecţii maximale, specificatorii pot avea fie statut de proiecţii maximale
(de exemplu, GN genitivale care modifică alte GN, ca în câinele unui vecin ), fie
statut de proiecţii minimale, deci cu X0 (unui, din exemplul dat), fie elemente
morfologice cu funcţii similare (de exemplu, morfeme continue ale determinării, cf.
morfemele de determinare definită -a, -l).
Lucrări publicate către finele anilor ’80 (cf. Abney, 1987) au încercat să simplifice
definiţia specificatorilor prin includerea în clasa proiecţiilor maximale a tuturor
constituenţilor care nu sunt centri de sintagmă (deci şi a specificatorilor). Tot astfel de
lucrări au venit cu propunerea de a numi grupurile nominale grup determinant, GD,
considerând că într-o sintagmă ca un vecin, adevăratul centru este un, iar vecin nu e
decât un complement al acestuia. În literatura mai recentă, (cf. Zamparelli, apud
Cornilescu, 2002) s-a propus reprezentarea stratificată a GD, identificându-se două
tipuri de determinanţi: tari şi slabi 18. Deşi numeroase lucrări au adoptat această
descriere, obiectivele didactice ale lucrării de faţă ne impun să limităm expunerea la
acele aspecte ale teoriei care sunt deja consacrate.
O altă problemă în legătură cu specificatorii este dacă ei apar în prezenţa oricărei
categorii de noduri. Am văzut, supra, § 3.3. că GN, GAj, GPrep pot avea
specificatori. Ne putem întreba ce specificatori primeşte GV. Ca şi GAj, şi GV
primesc modificatori adverbiali, dar nu este sigur că au acelaşi statut ca în GAj: Să se
compare:
(38) foarte mare
(39) se întoarse brusc spre uşă
În literatura generativă, ipoteza19 că specificatorul grupului verbal este GN subiect
este aproape unanim acceptată. Se susţine că subiectul GN este generat în bază în

18
V. detalierea propunerii în capitolul despre deplasarea elementului relativ.
19
Ipoteza (Lisa Travis, Parameters and the Effects of Word Order Variation, teză de doctorat MIT,
1984) – ne este cunoscută ca ipoteza subiectului intern. Schaufelle aminteşte încă două denumiri ale
aceleiaşi teorii: (i) ipoteza propoziţiei lexicale, şi (ii) ipoteza bazei universale. Prima denumire implică
ideea că orice enunţ complet este format din două părţi uşor de deosebit (cel puţin la nivelul DS):
propoziţia lexicală care include materialul lexical explicit este dominată de nodul GV, centrul lexical
este verbul principal, GN subiect se află în poziţia de specificator, iar restul argumentelor verbului sunt
complemente. Deasupra propoziţiei lexicale este propoziţia funcţională, formată din capuri funcţionale
interiorul GV, de unde se deplasează către poziţia de specificator, sub presiunea
constrângerilor operate de Teoria cazurilor (v. infra, capitolul 5).
4. Categorii funcţionale
4.1. Introducere
În monografia Bariere, Chomsky, 1986 a extins structura X-Bară şi asupra Flex şi
Comp, deşi iniţial era prevăzută numai pentru capurile lexicale. În felul acesta, Flex şi
Comp dobândesc statutul de centru de sintagmă, cu posibilitatea de a genera proiecţii
integrale20.
Proiecţia maximală a lui Flex – G Flex – este echivalentul a ceea ce până atunci se
numea P (propoziţie, cf. engl. S).
4.2. P ca proiecţie a lui Flex
Într-o formă sau alta, categoriile funcţionale au fost mereu prezente în GT, cel
puţin implicit. Modelul Aspects propunea un nod Aux care să domine auxiliarele,
postulând că şi în propoziţii fără auxiliar, sau în limbi care nu au preponderent
flexiune analitică, structura de constituenţi are nevoie de ceva care să genereze în bază
morfologia flexionară a verbului (cf. migrarea afixelor 21, engl. Affix Hopping din
GT), şi care trebuie plasat sub nodul Aux. Ceea ce GT numea Aux a primit denumirea
de Flex (de la flexiune, cf. engl. Infl(ection)). Acesta este un nod despre care există în
toate propoziţiile finite din toate limbile şi domină tot ce ţine de morfologia verbului –
nu numai morfemele, ci şi trăsăturile abstracte care le autorizează: informaţii despre
timp, mod, aspect, despre acordul cu subiectul, sau despre relaţia cu un eventual
nume.
4.2.1. Structura GFlex
Un enunţ are calitatea de propoziţie dacă are Flex. Flex este o categorie de nivel
zero, este capul lui P, rezultă că P, ca orice categorie sintagmatică, va fi endocentrică:

(v. infra, § 4). Prin ipoteza bazei universale se ajunge la concluzia că toate capurile lexicale, inclusiv
verbele, proiectează aceeaşi structură X-Bară.
20
Această perspectivă nu contrazice neapărat Ipoteza subiectului intern, întrucât este de dorit ca
subiectul GN să fie generat în bază sub proiecţia unui constituent lexicalizat – adică a unui verb – mai
repede decât sub aceea a unui cap funcţional nelexicalizat, cum este Flex. Se consideră că subiectul se
deplasează în poziţia Spec a lui Flex, încă din SS.)
21
Migrarea afixelor nu mai este o ipoteză a GB, cf. Schaufelle: „prin prezumţiile lexicaliste mai
explicite ale acestei teorii, cuvintele ajung din lexicon în structura sintactică având deja toate
informaţiile morfo-flexionare, iar sarcina principală a unui cap funcţional cum e Flex nu mai este
furnizarea morfemelor flexionare, ci mai degrabă autorizarea prezenţei lor în elementele lexicale
potrivite. Astăzi se consideră că verbul finit este generat în bază (ca centru al grupului verbal) cu tot
bagajul lui flexionar; el emerge în Flex fie la nivelul SS (ca în franceză), fie la cel al FL (ca în engleză),
pentru ca mărcile lui flexionare să poată fi confirmate de trăsăturile formale aflate la aceste niveluri.“
(trad. F.C.)
este o proiecţie a lui Flex, GFlex. Se propune următoarea interpretare: Flex îl are pe
GV drept complement, pentru a constitui proiecţia Flex': Flex' → Flex, GV; La rândul
său, Flex’ se combină cu Spec pentru a proiecta GFlex: GFlex → Spec; Flex'
(40) Ion va vedea un film.
(41) GFlex

GN FLEX'

FLEX GV

V'

V GN

Ion va vedea un film

Remarcăm că GN subiect este [Spec, GFlex]. GN subiect se deplasează î această
poziţie la nivelul S-Structurii, pentru că la DS el este generat sub GV (în Spec, GV).
În alte modele sintactice, funcţii sintactice ca Sb, Ob au un rol important, sunt
primitive (concepte neanalizabile ale teoriei), iar relaţiile sintactice sunt definite în
termeni de funcţii gramaticale. În GB, funcţiile gramaticale nu sunt concepte
primitive, ci derivate, definite în termeni configuraţionali, Sb = [Spec, GFlex].
Este necesară o distincţie între proiecţiile sintagmatice ale categoriilor lexicale şi
proiecţia lui Flex: N, V, A, Prep aparţin unor clase deschise, pe când Flex aparţine
unei clase închise, căreia nu i se pot ataşa noi membri, au un inventar limitat. Flex
este un cap funcţional. Proiecţiile capurilor lexicale produc proiecţii lexicale, capul
funcţional Flex produce o proiecţie funcţională.
4.3. P' ca proiecţie a lui Comp
4.3.1. Structura GC(omp)
Am văzut supra, § 4.2. că structura lui P a fost asimilată structurii X'. Şi P' va fi
rescris în aceeaşi manieră, ca proiecţie a unui centru funcţional numit Comp (Comp
este prescurtarea de la complementizator 22). Natura propoziţiilor depinde de natura lui

22
În GT, complementizarea era o operaţie de încastrare a unui complement propoziţional (propoziţie
subordonată); legarea de matrice se face printr-un complementizator (conjuncţia subordonatoare). În
GB, se adoptă teoria lui J. Bresnan, 1970 privind generarea în bază a complementelor propoziţionale,
prin regula: P’ →Comp ^ P; se disting Comp [-wh] (că, să, ca…să şi conectorii modurilor nepersonale)
şi [+wh] (dacă semn al interogativei indirecte totale ); cuvintele interogative din interogativele
indirecte parţiale sau din interogativele directe nu se vor plasa sub nodul C, conectorul acestor
propoziţii fiind un element deplasat, v. infra, capitolul despre deplasarea lui α
Comp: cele cu dacă sau cu pronume/adverbe interogative sunt interogative
(indirecte), cele cu că sunt asertive:
(42) Am întrebat dacă Ion a văzut filmul.
(43) Am spus că Ion a văzut filmul.
(44) Am întrebat când vine Ion.
C(omp) ia drept complement GFlex (P). C0 însuşi este poziţia de bază a
complementizatorilor, ca în exemplele (42) şi (43), în timp ce Spec-ul lui este
destinaţia deplasării elementelor relativ-interogative, ca la (44). Proiecţia maximală a
lui C este numită GC.
(45) GC

Spec C'

C0 GFLEX

[+wh] dacă a văzut filmul

[–wh] că a văzut filmul
[+wh] când a văzut filmul

Cum şi C este o clasă închisă, proiecţia lui C - GC - va fi o proiecţie funcţională.

Complementizatorii (că, dacă) introduc o propoziţie GFlex. C selectează un GFlex
complement.
5. Teoria guvernării
5.1. Recţiune şi acord
Conceptul de guvernare este un concept fundamental în GB, în sensul că are
consecinţe în aproape toate modulele gramaticii. În sens larg, informal, noţiunea de
guvernare poate fi asimilată cu conceptul de recţiune, utilizat în alte tipuri de
gramatici (funcţională, structural-analitică), opunându-se noţiunii de acord. Recţiunea
şi acordul sunt tipuri de dirijare sintactică, deosebite după gradul de marcare a
trăsăturii pe care un centru o impune determinantului. De exemplu, în sintagma pagini
albe, adjectivul se acordă cu numele, de la care copiază mărcile de gen, număr, caz.
Genul şi numărul sunt trăsături inerente ale substantivului. În sintagma o auzi,
pronumele este în acuzativ, pentru că verbul impune complementului său această
formă, însă cazul nu este o trăsătură inerentă verbului, aşadar aici nu poate fi vorba de
acord, ci de recţiune. În termenii teoriei pe care o avem aici în vedere, guvernarea
corespunde recţiunii. Configuraţiile de guvernare presupun: (a) o relaţie centru-
complement, (ceea ce înseamnă că sunt guvernaţi constituenţii subcategorizaţi) şi (b)
atribuirea cazului sub guvernare (cf. Cornilescu, 1995, 124). Teoria guvernării
formalizează noţiunea tradiţională de guvernare, pornind de la ipoteza că majoritatea
proceselor sintactice se desfăşoară într-un domeniu local. O anumită categorie  se
află în domeniul altei categorii  (de obicei un centru), numai dacă  îl guvernează pe
. Astfel, subcategorizarea şi marcarea  sunt satisfăcute sub guvernare: un verb nu
poate fi subcategorizat în funcţie de un GN în altă propoziţie, de exemplu. Guvernarea
trebuie să îndeplinească anumite condiţii (Chomsky, 1984, 163): asupra alegerii
guvernorului, asupra termenilor guvernaţi şi un set de condiţii structurale asupra
relaţiei de guvernare.
5.2. Guvernare şi c-comandă
Relaţia de guvernare este definită în termeni de c-comandă (cf. engl. constituent-
command, comandă de către constituent):
(46) C-comandă23:
α îl c-comandă pe β dacă şi numai dacă fiecare proiecţie maximală care îl domină pe α
îl domină şi pe β.
Guvernarea este aşadar o versiune localizată a c-comandei, un caz de c-comandă
reciprocă:
(47) Guvernare24:
α îl guvernează pe β dacă şi numai dacă:
(i) α este un X°,
(ii) α îl c-comandă pe β şi γ îl c-comandă pe β, atunci γ fie îl c-comandă pe α, fie
este c-comandat de β
Aşa cum reiese din definiţia lui Chomsky, (47), calitatea de guvernori o au numai
centrele de grup. Remarcăm, de asemenea, în definiţia c-comandei că nodul care îi
domină pe α şi pe β trebuie să fie o poiecţie maximală. Definiţia corespunde unui tip
de relaţie cunoscut sub numele de m-comandă (cf. engl. maximal command). În
numeroase lucrări, prin c-comandă se înţelege m-comandă. În lucrările în care
distincţia este relevantă, se vorbeşte de c-comandă strictă vs c-comandă (m-
comandă).

23
Chomsky, 1984, 163 menţionează că aceasta este una dintre propunerile privind definirea noţiunii de
c-comandă, numită c-comandă minimală: „α c-commands β iff every maximal projection dominating α
dominates β.“
 O consecinţă a guvernării este aceea că proiecţiile maximale sunt bariere pentru
guvernare. Guvernarea este restrânsă la relaţii de vecinătate (sisterhood), cu o
importantă excepţie: cazul verbelor care admit complement propoziţional. În această
situaţie, verbul nu va guverna nimic în acea propoziţie, pentru că GC este o barieră
pentru guvernare:

(48)

GV

V GC

COMP GFlex

GN FLEX GV

Guvernarea se va reformula (cf. Chomsky, 1986) în funcţie de conceptul de

barieră, definit informal sub (50):
(49) Guvernarea reformulată în termeni de barieră
α îl guvernează pe β dacă şi numai dacă:
(i) α este un guvernor; şi
(ii) α îl c-comandă pe β; şi
(iii) nu există nici o barieră între α şi β
(50) Barieră
α este o barieră pentru relaţia de guvernare dintre G şi β dacă şi numai dacă:
(i) α este o proiecţie maximală neselectată, care îl domină pe β
(ii) α este prima proiecţie a celui mai apropiat guvernor al lui β. (condiţia de
minimalitate)

5.3. Un exemplu
Pentru a înţelege mai bine aceste relaţii, vom urmări relaţiile de mai sus într-un arbore
abstract:

24
Chomsky, 1984, 163: „α governs β iff: (i) α = X0; (ii) α c-commands β and if γ c-commands β then γ
(51)
GX

GY X’

Y X GZ

GW Z’

W Z GU

Dată fiind condiţia de minimalitate de sub (ii), X nu poate guverna GU;

Dată fiind c-comanda strictă, X nu îl c-comandă pe GY, deci nici nu îl
guvernează, pentru că primul nod care îl domină pe X, adică X’, nu îl domină şi pe
GY.
În termeni de m-comandă, X îl m-comandă pe GY şi îl guvernează, pentru că
prima proiecţie maximală care îl domină pe X îl domină şi pe GY.
Analog, Z nu îl c-comandă strict pe GW, în consecinţă nu îl guvernează; Nodul X
poate guverna nodul GW, numai dacă GZ nu este o barieră.
În termeni de m-comandă, Z îl guvernează pe GW, deci îl şi guvernează; însă X
nu poate guverna nodul GW.
Româna cunoaşte fenomenul de acord, realizat prin mărci morfologice, ca mijloc
de manifestare a restricţiilor combinatorii. Să se urmărească exemplele:
(52) a această lucrare despre guvernare
b. aceste lucrări despre guvernare
c. profesorul va corecta lucrarea.
d. profesorii vor corecta lucrarea/lucrările
e. *profesorii va corecta lucrarea/lucrările
f. *profesorul vor corecta lucrarea/lucrările
Secvenţele de mai sus pot fi reprezentate astfel:
(53) a. GN

Spec N’

N GPrep

această lucrare despre guvernare

aceste lucrări

either c-commands α or is c-commanded by β“, astfel, α este [ +N, + V].

(54)

GFlex

Spec Flex’

GN Flex GV

profesorul va corecta lucrarea/lucrările

profesorii vor corecta lucrarea/lucrările

Remarcăm în situaţiile de mai sus acord între constituentul care ocupă poziţia Spec şi
centrul lexical. Fenomenul poartă numele de acord Spec-centru (cf. engl. Spec-Head
Agreement). Se observă că în cazul în care există acord, între termenii acordului se
stabileşte o relaţie geometrică, în sensul că un termen este superior celuilalt în
reprezentarea prin diagramă:
(55) GX

αI X’

X GY

Fie exemplele (56 a,b), reprezentate în arborii (57a,b):

(56) a. Ion predă cartea în mai.
b. Ion pleacă în mai.

(57) a GV b GV

V’ GPrep V’ GPrep

V GN Prep’ V Prep’

Prep GN Prep GN

predă cartea în mai pleacă în mai

În (57a), V nu guvernează GPrep, pentru că nu îl c-comandă (V' care îl domină pe

GN este primul nod ramificat), dar c-comandă GN. În (57b), V guvernează GPrep,
pentru că V şi GPrep se c-comandă reciproc. Să comparăm cele două secvenţe din
perspectiva m-comandei:
În (57a),
V c-comandă GN cartea, dar nu îl c-comandă pe GPrep;
 V m-comandă atât GN, cât şi GPrep şi în plus şi P şi GN (de sub GPrep);
Prep c-comandă GN;
Prep m-comandă GN dar nu îl c-comandă pe V, pentru că există o proiecţie
maximală GPrep care nu îl domină pe V;
În (57b):
V îl c-comandă pe GPrep;
V îl m-comandă pe GPrep, pe centrul său P şi pe GN din GPrep. Deci, în termeni
de m-comandă, relaţia dintre V şi GPrep este identică în 57 a şi b.
Aşadar, în exemplele de sub (57), V îl guvernează pe GPrep, dar nu şi pe GN mai,
pentru că GPrep este o proiecţie maximală, deci o barieră. Verbele îl m-comandă pe
GN, dar nu îl guvernează (când un centru guvernează un constituent şi îi atribuie un
rol tematic, spunem că îl θ-guvernează).
Guvernarea şi c-comanda sunt folosite în definirea altor principii şi constrângeri.
Sub guvernare sunt satisfăcute subcategorizarea şi principiul categoriei vide, au loc
atribuirea rolurilor  şi atribuirea Cazului. De asemenea, vom vedea că guvernarea
este importantă pentru distribuţia categoriilor vide PRO, iar alături de noţiunea de
c-comandă, joacă un rol important în teoria legării.

Rezumat

Teoria X-Bară reprezintă o generalizare a relaţiilor structurale în care se angajează orice

categorie lexicală (sau funcţională). Structura tuturor grupurilor sintagmatice are
reprezentarea abstractă de sub (a):
(a) GX X0 X' GX
N N' GN
Spec X’ GZ (adjunct) V V' GV
A A' GA
X GY (complement) Prep Prep' GPrep
Flex Flex' GFlex
C C' GC
Echivalentele teoriei X'

trăsăturile centrului percolează (se transmit proiecţiei sale maximale);

relaţii structurale în arbore
dominare (imediată / mediată)
noduri mamă / noduri surori
restricţii asupra geometriei arborelui
„maternitatea“ unică – un nod are o singură „mamă“
intersecţia ramurilor
unicitatea centrului
ramificaţia binară - un nod are numai două „fiice“
 Teoria X-Bară (cu generalizările ei la nivelul structurii şi cu relaţiile dintre capuri,
specificatori şi complemente/ complementizatori) este un principiu fundamental al gramaticii
universale, deci se presupune că schema ei generală nu trebuie învăţată, ci ea se află înscrisă
în creierul uman.
Pentru a înţelege mai bine acest mecanism redăm mai jos o prezentare metaforică
aparţinând lui Schaufelle, f.a.: „imaginaţi-vă gramatica internă ca pe un aparat complicat cu
mai multe butoane. Multe dintre operaţiile pe care le execută sunt prestabilite prin intermediul
circuitelor lui electronice, dar utilizatorul are diferite opţiuni reprezentate de funcţiile
butoanelor. Poziţia unui anumit comutator determină o anumită conformaţie a gramaticii
interne. Circuitele interne ale aparatului reprezintă principiile gramaticii universale, iar
parametrii sunt butoanele externe.“
Scopul celei mai mari părţi din teoria principiilor şi a parametrilor a fost identificarea şi
scăderea numărului de parametri, păstrând totuşi adecvarea descriptivă a celor câteva mii de
limbi naturale atestate. Acest lucru înseamnă că însuşirea fiecărui parametru are repercusiuni
asupra gramaticii limbilor.
Teoria guvernării
C-comandă strictă
α îl c-comandă pe β dacă şi numai dacă:
(i) α nu îl domină pe β şi β nu îl domină pe α; α ≠ β
(ii) primul nod ramificat care îl domină pe α îl domină şi pe β.
M-comandă:
α îl c-comandă pe β dacă şi numai dacă fiecare proiecţie maximală care îl domină pe α îl
domină şi pe β.
Guvernare:
α îl guvernează pe β dacă şi numai dacă:
(i) α este un X°,
(ii) α îl c-comandă pe β şi γ îl c-comandă pe β, atunci γ fie îl c-comandă pe α, fie este
c-comandat de β
Guvernarea reformulată în termeni de barieră:
α îl guvernează pe β dacă şi numai dacă:
(i) α este un guvernor; şi
(ii) α îl c-comandă pe β; şi
(iii) nu există nici o barieră între α şi β
Barieră
α este o barieră pentru relaţia de guvernare dintre G şi β dacă şi numai dacă:
(i) α este o proiecţie maximală neselectată, care îl domină pe β
(ii) α este prima proiecţie a celui mai apropiat guvernor al lui β. (condiţia de minimalitate)