INTRODUCERE

Prezentă de-a lungul istoriei, în preocupările filosofilor, literaţilor, clericilor,

istoricilor, familia abia în secolul al XX-lea a devenit obiectul unor cercetări şi teorii
sistematice inter- şi multidisciplinare realizate de psihologia socială, sociologie, pedagogia
adultului, psihologia copilului, psihopatologie, psihiatrie socială etc.
Importanţa familiei ca instituţie, ca microsistem social este confirmată de apariţia unor
domenii complementare: planing familial, educaţia părinţilor, designul ambiental, fiecare cu
responsabilităţi specifice de natură să susţină integrarea şi armonizarea familiei cu celalte
structuri.
Problema organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei
rolurilor masculine si feminine se regaseste incepand cu lucrarile ganditorilor antici si a celor
renascentisti, pana astazi.
Xenofan abordeaza, in lucrarea Economistul, problema rolurilor conjugale, intr-o
societate care reducea “femeia legitima” la obiect. Relatia conjugala era bazata pe un raport
de la stapan la supus.
Platon, in Cartea a V-a din Republica, desi preconizeaza o integrala egalitate a
drepturilor celor doua sexe, isi reconsidera ideile in opera sa postuma Legile, admitand ca
femeia, chiar daca isi propune aceleasi scopuri ca si barbatul, sfarseste prin a se afirma in
fiecare din sectoarele considerate inferioare barbatului.
Aristotel dezvolta acelasi principiu al inferioritatii femeii, considerand ca ea trebuie sa
manifeste supunere si dragoste neconditionata sotului.
Concepţia aristotelică a suzeranităţii barbatului a fost adoptată de-a lungul timpului de
literaţi, jurişti, politicieni: Napoleon, Voltaire, Honore de Balzac. Henri de Montherlant a
elogiat virilitatea până la apărarea extremismului ordinii masculine. Refuzul său de a se
supune la ceea ce el numeşte amour adică formă sentimentală şi dependentă a iubirii
reprezintă dispreţul său faţă de femeie, care nu merită pasiunea bărbatulu (Mathielde Niehl).
In Roma antică, deşi în perioada imperiului are loc o oarecare emancipare a femeii,
căpătând dreptul de a decide în privinţa averii sale, inegalitatea între sexe este dominantă.
Nemulţumită, femeia romană recurge la o adevărată revoltă sexuală ca expresie a dorinţei sale
de libertate, adeseori în defavoarea echilibrului spiritual şi afectiv. Adulterul cunoaşte o
dezvoltare fără precedent. In acest climat de ostilitate si disputa intre sexe, relatia conjugala
pierde din intimitate, transformandu-se intr-un sir de certuri si infidelitati, printre care, un
mariaj ca cel al lui Plinius cel Tanar cu Calpurnia ofera doar un exemplu de exceptie a unei
fericite imbinari dintre dragostea tandra si pasiunea senzuala.
 Se constata, in unele societati antice, preocuparea pentru reusita familiala, anticipand
sfatul si terapia conjugala, mai tarziu (egipteni, indieni, evrei, arabi, greci, romani etc.). Spre
exemplu, zeitatile egiptene erau considerate factori responsabili ai unei uniuni conjugale
fericite si fertile. Evreii prescriau o varietate de conduite rituale, care daca erau urmate, puteau
duce la o casatorie fericita. Indienii, încă de la începutul erei noastre realizează primul tratat
despre senzualism, cuprins în lucrarea sacră semnată de Valluvar, Cărţile sfinte sau Vedele
sudului. În secolul al VI-lea apare celebra enciclopedie a celor 64 de arte ale dragostei,
Kamasutra, semnată de Vatsyayana.
Dintr-o anumita perspectiva, civilizatia indiana acorda o semnificatie sacra
raporturilor dintre barbat si femeie. Rolurile arhetipale de sotie si mama definesc femeia
numai prin referinta la barbat. Aceste roluri ii confera autoritate morala, prestigiu, care o
transforma in Sakti – intrupare a zeitei .
Femeile, al caror destin este sa procreeze, poseda suprema excelenta, ele sunt demne
de a fi adorate, ele sunt lumina casei. In camin sotiile sunt adevarate zeite ale norocului, ele
nu se deosebesc prin nimic de acestea. Numai femeia pe care o avem in fata ochilor face
posibila procrearea descendentilor nostri… (Codul lui Manu).
Alt text vechi hindus releva ambiguitatea conditiei feminine: Slaba faptura
intermediara, tu esti inexistenta doar atunci cand esti singura, dar cand esti cu barbatul, tu
existi, pentru ca participi la substanta sa.
Epoca medievală impune un nou model de relatie intre barbat si femeie. Catre
sfârşitul secolului al XI-lea, trubadurii şi cavalerii promovează modelul “iubirii cavalereşti”,
un nou mod de relaţie în care îşi fac loc atât castitatea cât şi adulterul, fidelitatea dar şi
infidelitatea.
Pentru prima dată, relatia heterosexuala admite valori ca: respect, stimă, admiraţie faţă
de femeie. Până atunci acestea erau permise numai la nivelul prieteniei între bărbaţi. Modelul
nu propune iubirea cu scop procreativ ci, mai cu seamă confruntarea cu obstacolul, cu
interzisul, pentru că trubadurii canta dragostea în afara căsătoriei. Femeia este mai putin
senzuala, carnala si mai aproape de imaginea sacra, mitologica.
Simultan, căsătoria aboleste libertatea dăruirii de sine, situand relatia conjugala in
prozaismul unui contract social. Din această concepţie se vor desprinde doua arhetipuri care
au ajuns pana astazi:
 Bovarismul – întruchipează imaginea femeilor care asemenea Emmei Bovary
aşteaptă iubitul ideal, cel visat. El nu este conceput decat in afara casatoriei, a carei
monotonie cotidiana sterilizeaza imaginatia.
 Femeia asexuata – femeia ale carei dorinte sunt mai putin imperioase decat ale
barbatului. Goethe, referitor la relaţia sa cu Charlotte Kestner, scrie: clipa care ar
fi apropiat-o de mine ar fi însemnat sfârşitul iubirii noastre.
 Revoluţiile industriale multiplică modelele familiale; domină cele în care interesele
economice, cele de păstrare şi transmitere a proprietăţii reprezintă funcţia esenţială a familiei.
Dimensiunea psihologică, spirituală rămâne în umbra celei economice din care cauză, viaţa
conjugală este sincopată de neînţelegeri, înstrăinări.
Unele libertăţi dobîndite de femeie precum dreptul la muncă, aduc concomitent cu
sentimentul împlinirii, al egalităţii, şi înstrăinarea soţilor, obturarea unor roluri conjugale.
Cert este faptul că revoluţia industrială a impus renunţarea la structura familiei
patriarhale (extinse), schimbare impulsionată de condiţiile de trai modificate: un loc de muncă
diferit de locul unde trăiesc membrii familiei de origine.
Se conturează tipologii distincte, chiar antitetice: familia burgheză/familia proletară,
(germene al viitoarei familii socialiste care a promovat principiul egalităţii între soţi,
defavorizand condiţia femeii).
Societatea contemporană a imprimat o anumita structură şi direcţie, sprijinind
apariţia şi dezvoltarea familiei de tip nuclear sau conjugal, restrânsă la cei doi soţi şi copiii lor
necăsătoriţi.
Specificul familiei nucleare moderne rezida in aparitia unui nou stil de viata,
caracterizat prin concentrarea afectiva, comunicationala si actionala a cuplului conjugal, a
carui treptata separare de intreaga ramificatie de rudenie ii confera o independenta proprie, cu
marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare.
În societatea contemporană, femeia a dobândit o serie de beneficii privind punerea în
valoare a resurselor sale organizatorice, de conducere, a aptitudinilor dar prin suprasolicitarea
lor, prin tendinţa de a impune un model feminin socioprofesional. Astfel, se diluează şi
fragilizează echilibrul şi intimitatea vieţii conjugale.
Familia contemporană este influenţată de forţa prejudecăţilor care nu mai au virulenţa
de altă dată, dar macină relaţional subteran; orgoliul masculin este încă întreţinut de
mentalităţi, concepţii, efeminarea bărbatului, devirilizarea fiind considerată o dimensiune a
inacceptabilului, chiar a patologicului.
 Familia in societatile traditionale si in societatile moderne (P. Ilut, 2005. p. 88)

Criterii de diferentiere Societati traditionale Societati moderne

Numar de parteneri Unul (monogamie) Unul (monogamie)
conjugali concomitenti Mai multi (poligamie)
Alegerea Este facuta de parinti sau Alegerea este relativ libera,
partenerului/partenerilor rude pentru a intari puterea facuta de parteneri
familiei consangvine, a
neamului, a clanului
Rezidenta Patrilocala, matrilocala, neolocala
neolocala
Relatia de putere in Diferite grade de dominatie a O mai mare apropiere de
cuplu barbatului (patriarhat) putere barbat-femeie
Relatia parinti-copii Autoritate si dominanta Mai mare toleranta si egalitate
parinteasca parinti-copii
Functiile familiei Concentrarea pe protectia Specializate in a oferi un
grupului de rudenie ca intreg mediu de siguranta cresterii
(neam) copiilor si suport emotional
membrilor familiei conjugale
Structura Extinsa Nucleara
Grad de stabilitate Ridicat Mult mai scazut, creste
semnificativ divortialitatea
Ponderea in ansamblul Foarte mare Se practica alternative
societal nonmaritale (coabitare, celibat
etc.)
 1. Cuplu, casatorie, familie

 Cuplul – avem in vedere cuplul heterosexual – poate fi definit ca o structura

bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe interdeterminism mutual (partenerii
se sustin, se dezvolta, se stimuleaza, se satisfac, se realizeaza ca individualitati
biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt) (I. Mitrofan, C.
Ciuperca, 1998, p. 14).
Cuplul conjugal reprezinta nucleul generativ al microgrupului familial, exprimand
structural si functional modul in care doua persoane de sex opus se intemeiaza creator,
dezvoltandu-se, motivandu-se si determinandu-se mutual prin interacomodare si
interasimilare, simultan in plan biologic, psihologic si social (I. Mitrofan, N. Mitrofan, 1991,
p. 89).
Cuplul poate fi armonic, satisfacator, stabilizator, avand mari sanse de a se transforma
intr-o casatorie, sau, din contra, dizarmonic, nesatisfacator, distorsionant, tinzand la
disociere/dizolvare.
 Casatoria implica, mult mai mult, consecinte majore din punct de vedere social,
afectiv, moral, juridic etc., care o diferentiaza de simpla viata de cuplu.
Din punct de vedere juridic, casatoria reprezinta uniunea liber
consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata cu respectarea dispozitiilor legale, in
scopul intemeierii unei familii.
Din punct de vedere psihologic, casatoria este calea unor prefaceri psihologice ale
personalitatii, este o relatie psihologica intre doi oameni constienti, ea fiind o constructie
complicata, alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand o natura
foarte eterogena (C.G. Jung, Casatoria ca relatie psihologica, in vol. Puterea sufletului, a
treia parte, Editura Anima, Bucuresti, 1994).
Casatoria este un proces interpersonal al definirii si maturizarii noastre ca
personalitati, de autocunoastere prin intercunoastere ; este o ’’experienta traita’’ si care
nu poate fi inteleasa decat din interiorul trairii (Iolanda Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).
Din perspectiva sociologica, actul casatoriei semnifica unirea a doua neamuri intre
care, in mod obisnuit, nu exista legaturi de consangvinitate. Aceasta unire poate fi
endogamica – partenerul este ales din acelasi grup, comunitate, rasa, religie etc. – sau
exogamica – partenerul este ales din afara grupului.
Pe de alta parte, casatoria poate fi : patrilocala, neolocala sau matrilocala.
Patrilocalitatea implica stabilirea resedintei noilor soti impreuna sau in apropierea
parintilor sotului.
Neolocalitatea implica o resedinta neutra (de preferat !)
 Matrilocalitatea inseamna stabilirea domiciliului impreuna sau in apropierea parintilor
sotiei.
In prezent, arata I. Mihailescu (1993), domina casatoriile matrilocale si, indeosebi,
cele neolocale.
Dupa modul de transmisie a rudeniei, se distinge intre sistemul matrilinear (sotia isi
pastreaza numele si bunurile, pe care le transmite copiilor ei) si cel patrilinear (are ca
trasatura definitorie transmisia rudeniei, numelui si bunurilor pe linie paterna).
In prezent, transmisia rudeniei se face atat pe cale paterna, cat si materna (sistem
bilinear), chiar daca patrilinearitatea continua sa fie mai importanta.
Din perspectiva istorica, casatoria poate avea doua forme: poligamia si monogamia
(vezi cursul 2).
 Familia reprezinta ultimul element al triadei: cuplu-casatorie-familie.
Familia reprezinta, in orice societate, o forma de comunitate umana alcatuita din cel
putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne.
Familia este definita, de cei mai multi autori, nucleul organizarii umane,
molecula/microstructura (grup social unic) care realizeaza, in mic, totalitatea functiilor
societatii, ca mare sistem: reproducerea si asigurarea continuitatii biologice a speciei
umane, producerea mijloacelor de subzistenta, educarea si socializarea nou-nascutilor si,
prin aceasta, asigurarea continuitatii moral-spirituale a societatii (I. Mitrofan, 1989).
Din punct de vedere sociologic, familia reprezinta exemplul tipic de grup primar
(Mendras, 1987), caracterizat prin asocierea si colaborarea intima a tuturor membrilor ei.
Din acest punct de vedere, discutam despre o serie de tipologii. Una dintre ele face
deosebirea intre familia de origine si familia de procreare. Familia de origine (consangvina)
este familia in care te nasti si cresti, iar familia de procreare (conjugala) este aceea constituita
prin propria casatorie.
Dupa gradul de cuprindere a grupului familial, familia poate fi nucleara (sot, sotie,
copiii acestora) sau extinsa (cuprinde si alte rude). Asupra acestor aspecte vom reveni
ulterior.
Dupa modul de exercitare a autoritatii, sistemele familiale pot fi: patriarhale,
matriarhale sau egalitare. In sistemul patriarhal, autoritatea in cadrul familiei este detinuta de
barbatul cel mai in varsta (familia extinsa) sau de sot (familia nucleara). In sistemele
matriarhale, autoritatea in cadrul familiei este detinuta de femeia cea mai in varsta sau de
sotie. In prezent, este foarte raspandit sistemul egalitar, puterea si autoritatea fiind relativ egal
distribuite intre sot si sotie (I. Mihailescu, 1993).
G. P. Murdock (1949): familia este un grup social caracterizat printr-o locuinta
comuna, cooperare economica si reproducere; include adulti de ambele sexe, ..., si unul sau
mai multi copii, proprii sau adoptati.
 W. Stephens (1963): familia este o uniune sexuala legitimata social; presupune un
contract de casatorie, mai mult sau mai putin explicit, care specifica drepturi si obligatii
reciproce intre soti si viitorii lor copii.
C. Levi-Strauss: familia este un grup social ce isi are originea in casatorie, constand
din sot, sotie si copii sau alte rude, grup unit prin drepturi si obligatii morale, juridice,
economice, religioase si sociale, incluzandu-le pe cele sexuale (cf. Damian, Sociologia
familiei (curs), Univ. Bucuresti, 1972).
I. Mihailescu (1999): familia, celula de bază a oricărui sistem social, este
determinată si conditionata, în organizarea si evolutia sa, de specificul societăţii pe care o
reflecta; astfel, corelatele istorice, socio-economice, ideologice si cultural-etnologice ale
societăţii imprima aspecte specifice ale structurii si functionalitatii familiei. In acest sens,
familia va fi definită de la o etapă istorică la alta, de la un spaţiu geografic la altul, de la o
cultură la alta.
O definitie interesanta ne este oferita de Adina Baran-Pescaru (2004):
Familia este un grup social, care poate sau nu sa include adulti de ambele sexe (ex.
familiile cu un singur parinte), poate sau nu include unul sau mai multi copii (ex. cuplurile
fara copii), care pot sau nu sa fie nascuti din casatoria lor (ex. copiii adoptati sau copiii unui
partener dintr-o casatorie anterioara. Relatia dintre adulti poate sau nu sa aiba originea in
casatorie (de ex., cuplurile care coabiteaza), ei pot sau nu sa imparta o locuinta comuna (de
ex., cuplurile care fac naveta). Adultii pot sau nu sa coabiteze sexual, iar relatia poate sau
nu sa implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atractia, respectful fata de
parinti si admiratia (p. 14).
Din perspectiva psiho-sociala, familia reprezintă o unitate de interacţiuni şi
intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ, soţie, tată, mamă, fiu şi fiică,
frate şi soră, constituită în şi prin afecţiune (I. Mitrofan, 1989).
O definitie interesanta ne este oferita de Institutul canadian pentru familie Vanier
(cf. Adina Baran-Pescaru, Familia azi. O perspectiva socio-pedagogica, 2004): familia
reprezinta orice combinatie de doua sau mai multe persoane, care relationeaza in timp prin
legaturi de acord reciproc, nastere si/sau adoptie sau plasament si care isi asuma impreuna
responsabilitati :
1. sustinere fizica si grija fata de membrii grupului ;
2. adaugarea de noi membri prin procreatie si adoptie ;
3. socializarea copiilor ;
4. controlul social al copiilor ;
5. producere, consum si distribuire a bunurilor si serviciilor ;
6. hrana afectiva – dragoste
 2. Functiile familiei

I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, p. 168) aduc in discutie patru functii

’’fundamentale’’ ale familiei (mai ales pentru societatile traditionale) : economica,
socializatoare, de solidaritate si sexual/reproductiva. Modernitatea redimensioneaza drastic
functiile familiei, mergand pana la ignorarea unora dintre ele in cadrul unor variate
configuratii familiale.
 Functia economica
Pentru a exista, familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea
nevoilor de baza. Daca reuseste acest lucru, familia se poate concentra mai mult asupra
realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol insasi existenta familiei ca
institutie sociala.
Functia economica detine locul central ?!?
In societatile traditionale, functia economica cuprinde 3 dimnsiuni :
1. componenta productiva – producerea bunurilor si serviciilor necesare
traiului familiei ;
In societatea moderna, familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta,
membrii ei fiind dependenti de veniturile castigate in afara gospodariei (P. Ilut, 1995).
Principala functie economica a familiei este cea de consum. Cu cat veniturile familiei sunt
mai mici, cu atat se manifesta mai multe dispute familiale.
2. componenta profesionala – transmiterea ocupatiilor de la parinti la
copii ;
3. componenta financiara – administrarea unui buget de venituri si
cheltuieli.
Astazi, asistam la un buget dezechilibrat, datorita surselor sporadice de venit si/ sau
cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la subzistenta). Cunoscuta
’’lege a lui Engel’’ (sociolog) afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul de
saracie al unei familii si volumul cheltuielilor necesare asigurarii subzistentei fizice : cu cat
veniturile sunt mai mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare.
 Functia de socializare
Socializarea = proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor,
modelelor de comportament specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii
sociale a unei persoane (C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie).
Subfunctii (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998) :
1. integral-formativa – copiii primesc informatii despre mediu, obiecte, persoane ; se
formeaza o serie de deprinderi, priceperi, atitudini ;
 2. psiho-morala – modelele de conduita oferite de parinti exercita o mare influenta
asupra copiilor ; de asemenea, este important climatul educativ in care se exercita influenta
educativa ;
3. social-integrativa – nivelul de adaptare si integrare sociala este direct dependent de
achizitiile realizate in cadrul grupului familial de apartenenta ;
4. cultural-formativa – formarea si cultivarea atitudinilor si sentimentelor estetice, a
spiritului critic in receptarea unor produse artistice ; dezvoltarea unor capacitati creatoare ;
cultivarea atitudinilor si sentimentelor religioase etc.
Din aceasta perspectiva, se poate vorbi de familii inalt educogene – sprijina educarea
copiilor si realizeaza o legatura stransa cu scoala ; familii satisfacator educogene – asigura
copiilor conditii de educatie familiala, dar nu organizeaza si controleaza sistemul activitatilor
in aceasta directie ; familii slab educogene – lipsa educatiei familiale si a controlului parental
(M. Voinea, 1993).
 Functia de solidaritate (afectiva, emotionala) este o functie complexa ce
antreneaza toate momentele vietii familiale si pe toti membrii acesteia.
Familia asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia si
increderea grupului familial (familia armonioasa, nu familia patologica !).
Aceasta functie a cunoscut o diminuare in timp, datorita mobilitatii sociale, a
diviziunii moderne a rolurilor in cadrul familiei, a contradictiilor dintre generatii etc.
 Functia sexuala si reproductiva
Asistam astazi la o exacerbare a acestei functii, la o adevarata ‘’’explozie’’ a
sexualitatii !!!
La nivelul societatii, fertilitatea poate fi influentata de factori economici, demografici,
legislativi etc.
Maximalizarea sexualitatii si minimizarea fertilitatii !!!

P. Ilut (2004, pp. 67-68) discuta despre functiile sociale ale familiei in interactiune cu
cele biologice, psihologice etc. (Tischler et al., 1986):
 regularizarea comportamentului sexual – nu se permit relatii sexuale
intamplatoare nicaieri in lume, practicandu-se tabuul incestului, care interzice
relatii sexuale intre rudele apropiate ( parinti-copii, frati-surori, bunici-nepoti,
unchi-nepoti, verisori de gradul I, II, III in unele tari) ; daca mariajul poate fi
supravegheat, nu acelasi lucru se intampla, insa, cu raporturile sexuale efective ;
 reglementarea modelelor reproducerii permitand/interzicand anumite forme de
mariaj (ex., mai multe sotii/mai multi soti), promovand o anumita conceptie despre
divort si recasatorire ; se incurajeaza sau nu reproductia ;
 organizarea productiei si a consumului (functia economica) ;
 functia de socializare a copiilor – asigurarea conditiilor necesare pentru insusirea
valorilor pe care le promoveaza ;
 functia de solidaritate psihoafectiva – familia asigura securitate afectiva, ajutor,
confort psihospiritual ; din acest motiv, familia reprezinta si astazi fundalul
socioafectiv cel mai relevant pentru majoritatea indivizilor ;
 familia este factorul cel mai important in acordarea directa, nemijlocita a
statutului social – individul, prin faptul ca s-a nascut intr-o familie, mosteneste
bunuri materiale si o pozitie sociala recunoscuta : clasa sociala, grup etnic,
’’blazon’’ ; familia ofera statut social si indirect, prin scolarizare.