Tema 6.

Dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor și

repararea prejudiciului moral

1. Repararea daunelor materiale și a daunelor morale

Răspunderea civilă în sine presupune despăgubire patrimonială. Despăgubirea poate consta într-o
reparare în natură a pagubei suportate sau in echivalentul bănesc al acestei pagube.

În afară de acordarea reparării prejudiciilor cu caracter patrimonial apare problema acordării

despăgubirii pentru repararea prejudiciilor cu caracter nepatrimonial și anume a „prejudiciului
moral”.

Aşadar prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau a
altor interese.

Prejudiciul material este acel prejudiciu care poate fi apreciat în bani. De exemplu prejudiciul
care constă în defectarea unui bun sau prejudiciul suportat de o persoană care și-a pierdut într-o
măsură oarecare capacitatea de muncă în urma unui accident, astfel fiindu-i redus salariul pe
care îl primea anterior.

Prejudiciul care nu este susceptibil de evaluare bănească este un prejudiciu moral. De exemplu
suferinţa de natură afectivă în rezultatul pierderii unei persoane apropiate, afecţiunile de ordin
fizic provocate de accidentare.

Aşadar încălcarea unui drept patrimonial are drept consecinţă, de obicei, un prejudiciu
patrimonial. De exemplu dacă a fost distrus un bun ce reprezentă o amintire poate să se constate
nu numai un prejudiciu patrimonial care uneori poate avea o valoare neînsemnată dar se poate
constata și un prejudiciu moral, de ordin pur afectiv.

Una din cele mai controversate probleme chiar și în sistemele de drept ale statelor care au admis
în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru prejudicii este repararea în bani a
prejudiciilor morale. Astfel au fost ridicate obiecţiuni împotriva acestui sistem de reparare a
prejudiciilor morale, invocându-se, imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune”, „caracterul
arbitrar al acestei reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalență între durerea
morală și o anumită sumă de bani. De asemenea referitor la despăgubirile acordate pentru
prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele au „un
caracter imoral”.

Dintre expresiile menţionate, în utilizarea curentă a devenit tradiţională noţiunea „daună

morală”, deşi în legislaţie se utilizează expresia „prejudiciu moral”. Conform opiniei A. Corhan,
daunele morale sânt consecinţe de natură nepatrimonială, cauzate persoanei prin fapte ilicite
culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea
unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile
delictuale sau contractuale, după cum fapta ilicită s-a produs în afara unui cadrul contractual ori,
dimpotrivă, în cadrul contractual. Potrivit altor autori: „Prejudiciul este de natură morală cînd
constituie o atingere la cinstea, reputaţia şi consideraţia unei persoane, sau la afecţiunea
familiei”. Liviu Pop defineşte prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale drept „consecinţe
dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor
personale, fără conţinut economic”.

1
Art.1422 al Codului civil RM „Reparaţia prejudiciului moral” stipulează că prejudiciul moral se
compensează prin echivalent bănesc. Mărimea compensaţiei se determină de către instanţa de
judecată în dependenţă de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate
persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului şi de măsura în care această
compensaţie poate aduce satisfacţie persoanei vătămate.

În dreptul nostru se admite despăgubirea în bani pentru acoperirea prejudiciului moral. Legislaţia
R.M. admite repararea prejudiciului moral pentru cauzele civile ce decurg din lezarea onoarei și
demnităţii neîndeplinirea obligațiilor, cauzarea de daune etc.

Referitor la criteriile de stabilire a daunelor morale în literatura de specialitate se spune că nu se

poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe
oricare plan, suportate de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să
compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat”.

Aşadar mărimea despăgubirii o stabileşte organul judiciar.