TRIBUNALUL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI

FISCAL, Sentinta civila 4067/16.09.2020

In ceea ce priveste o bligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu contravaloarea tuturor
sumelor reţinute în temeiul Ordinului Ministrului Finanţelor P______ nr. 2275/02.09.2019
indexate, majorate şi recalculate , p otrivit art. 428 din Codul Administrativ, „autoritatea sau
instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care
acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei p______, un prejudiciu material în timpul
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu".

De asemenea, art. 575 al aceluiaşi act normativ stabileşte că „autorităţile şi

instituţiile p______ răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele
materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de
a soluţiona o cerere sau prin nesoluţionarea în termen a acesteia".

Codul Adm inistrativ prevede, la art. 527 şi dreptul funcţionarului public al cărui raport de
serviciu a încetat printr-un act administrativ a cărui nelegalitate şi/sau netemeinicie au fost
constatate de instanţa de contencios administrativ, la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa
între veniturile obţinute în perioada respectivă şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi
recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.

Pentru identitate de raţiune, urmează ca instanţa de judecată să constate că

dreptul la plata unei despăgubiri egale cu prejudiciul efectiv suferit se impune şi în
situaţia diminuării drepturilor salariale ale funcţionarului public printr-un act
administrativ nelegal şi netemeinic.

Tribunalul Botoșani, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia

219/03.07.2020.

Tribunalul reține că în dispoziția de imputare,

Autorităţile şi instituţiile publice şi personalul acestora, a cărui culpă a fost

dovedită, răspund patrimonial solidar pentru pagube produse domeniului public
ori privat ca urmare a organizării sau funcţionării serviciului public cu
nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

Răspunderea administrativ-patrimonială este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii: (...)
Tribunalul Mureș, Secția de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr.
168/10.06.2020

În cauza de faţă suntem într-o astfel de ipoteză. Reclamantului i-a fost refuzat dreptul său
legitim de a face parte dintr-o comisie de specialitate a consiliului l____. Prin urmare, pe
lângă recunoaşterea dreptului pe cale judiciară reclamantul are dreptul de a primi
despăgubiri pentru o faptă ilicită a autorităţii. Condiţiile răspunderii sunt comune
răspunderii civile delictuale. În acest sens, sub aspectul întinderii prejudiciului,
acesta poate fi atât material cât şi moral, iar prejudiciul material poate fi
echivalent cu indemnizaţia de care a fost lipsi t , fără a se limita la aceasta.

În acest sens dispune şi OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ.

Art. 563 din OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ prevede că: (...)

Art. 573OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ prevede următoarele: (...)

Aceste sunt coordonatele în care poate fi analizată răspunderea autorităţii publice

pentru pagube aduse unei persoane prin refuzul de a recunoaşte un drept
recunoscut de lege.

Cu alte cuvinte, cauza unei acţiuni precum cea formulată de reclamant ar trebui să
constea în răspunderea administrativ patrimonială delictuală a autorităţii publice
locale pentru refuzul de al desemna pe reclamant într-o comisie de specialitate.

Despăgubirile pot să constea, aşa cum s-a arătat în echivalentul indemnizaţiilor de

care reclamantul a fost lipsi însă nu se confundă cu acestea.

Doctrină

Îmbrăţişată în special de către civilişti, dar acceptată şi de către unii autori de drept
administrativ, concepţia civilistă susţine teoria potrivit căreia responsabilitatea administraţiei
publice de a repara prejudiciile materiale şi/sau morale cauzate prin acte administrative ilegale,
fundamentată pe art. 52 din Constituţia României, pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ şi, mai nou, pe textele Codului administrativ11, este o ipoteză specială de
răspundere civilă delictuală, cu argumentul hotărâtor potrivit căruia de esenţa răspunderii
civile este exact ceea ce răspunderea pentru actele administrative ilegale face, adică repararea
prejudiciului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cazul nostru, prin anularea actului
administrativ cauzator de prejudicii şi despăgubirea persoanei vătămate pentru paguba
materială şi/sau morală suferită, iar condiţiile care se impun a fi îndeplinite sunt cele care se
regăsesc în cazul angajării răspunderii civile delictuale, şi anume existenţa unui prejudiciu cert
care să fie consecinţa directă a unei fapte ilicite extracontractuale, adică a unui delict civil în
accepţiunea lato sensu a noţiunii12.

Cum era şi firesc, dacă există un curent care susţine natura civilă a responsabilităţii
administraţiei publice pentru daunele provocate prin actele sale administrative ilegale, există,
dincolo de textele Codului administrativ, care, aşa cum am văzut, au intrat foarte recent în
vigoare, o teorie care susţine că răspunderea în discuţie nu ar fi una civilă delictuală, ci una
administrativă, deoarece "jurisdicţiunea administrativă nu aplică propriu-zis textele Codului
civil, care sunt destinate a se aplica raporturilor contractuale de ordin privat, ci aplică ideile care
le inspiră şi care sunt aceleaşi şi pentru dreptul public ca şi pentru dreptul privat" 13, astfel încât
"ar constitui un nonsens ca litigiile care pun în cauză situaţiuni juridice de drept public şi
născute prin activitatea puterii publice să continue a fi rezolvate prin aplicaţiunea dreptului
privat"14

Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală, unde fapta ilicită poate consta în orice acţiune
sau inacţiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale
unei persoane25, responsabilitatea administrativ-patrimonială poate incumba administraţiei
publice numai în cazul emiterii sau adoptării de către aceasta a unui act administrativ sau act
administrativ asimilat în înţelesul Legii nr. 554/2004.

Nota bene însă, iată că sfera faptei ilicite în cazul răspunderii civile delictuale este
limitată, ea neputând include fapte care generează potrivit legii alte forme de
răspundere. Bunăoară nici concedierea ilegală a salariatului nu dă naştere unei răspunderi
civile delictuale a angajatorului, ci unei răspunderi patrimoniale de dreptul muncii care se
angajează în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale. Tot astfel este şi cazul
răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin acte administrative ilegale27.

Prin urmare, nu putem avea o responsabilitate administrativ-patrimonială fără ca

o autoritate publică a administraţiei publice să fie parte în acţiunea în daune 35,
Legea contenciosului administrativ, iar acum şi Codul administrativ, specificând
în mod expres că răspunderea autorităţii publice, raportat la răspunderea
funcţionarului public, este o răspundere solidară.

Astfel, aşa cum practica judiciară în mod corect reţinea 48, responsabilitatea
administrativ-patrimonială poate fi angajată, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile care se
regăsesc în textele legii amintite, şi anume: a) să avem o persoană vătămată în drepturile
sale subiective ori în interesele sale legitime [art. 1 alin. (1) şi alin. (2); art. 2 lit. a)-I), lit. p)- ş)];
b) vătămarea să fie cauzată de un act administrativ [art. 1 alin. (1); art. 2 lit. c) şi lit. c) 1]; c)
instanţa de contencios să constate nelegalitatea actului administrativ [art. 1 alin. (1); art. 8; art.
18]; d) persoana vătămată să fi suferit un prejudiciu material şi/sau moral, prejudiciu care să fie
urmarea directă a actului administrativ nelegal (art. 8; art. 18).

Putem conchide, aşadar, că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim, prin mijlocirea instanţei de contencios administrativ, în lumina
textelor din Legea contenciosului administrativ are posibilitatea de a lupta cu
administraţia publică în situaţia în care consideră că aceasta din urmă a
nedreptăţit-o printr-un act de putere publică, vătămând-o într-un drept subiectiv
sau într-un interes legitim şi, după caz, cauzându-i un prejudiciu material şi/sau
moral.

Prin urmare, Instanţa de contencios administrativ învestită cu un litigiu îl poate

soluţiona exclusiv în temeiul Legii contenciosului administrativ, având la
îndemână toate soluţiile mai sus precizate, nefiind obligată să uzeze de regulile din
procedura civilă sau de instituţiile din dreptul civil, dar putând apela liber la
acestea cu condiţia compatibilităţii lor cu specificul contenciosului administrativ.