Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Principiile fundamentale de funcţionare a CJUE sunt următoarele:

• principiul atribuirii sau împuternicirii speciale limitate – potrivit căruia aplicarea şi
asigurarea respectării dreptului unional sunt, întâi de toate, sarcini ce revin statelor membre,
prin instanţele naţionale, CJUE revenindu-i doar competenţele individual determinate
prevăzute de art.258 şi urm. din TFUE. De altfel, potrivit art. 19 alin. (1) TUE [Curtea de
Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunale specializate.
Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor.
Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională
efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.], statelor membre le revine obligaţia de
a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în
domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
• principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului unional în toate statele membre –
CJUE, prin jurisprudenţa sa, interpretează termenii juridici într-un mod unional, sensul
acestora fiind diferit de cel naţional, încercând, astfel, să creeze o ordine juridică originală.
• principiul efectului util (principiul aplicării dreptului unional cu cea mai mare eficacitate)
• principiul dezvoltării dinamice a dreptului unional – în corelaţie cu scopurile şi obiectivele
de integrare stabilite, dar şi cu modificările aduse dreptului unional primar pe parcursul
dezvoltării acestuia.
• principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar, fiind respectat
şi principiul „implied powers” – se au în vedere nu doar prevederile din tratatele de înfiinţare
ci şi din actele normative create ulterior acestora de către instituţiile UE.
• principiul dreptului comparat (principiul respectării principiilor de drept fundamentale
specifice statelor membre şi sistemelor de drept europene) - permite identificarea principiilor
fundamentale de drept specifice, precum şi efectele hotărârilor în diferitele sisteme de drept.

Elemente specifice (trăsături) CJUE sau ale actului jurisdicţional unional pot fi
considerate:
• CJUE supraveghează şi legislativul şi executivul unional prin:
1. controlul asupra legalităţii actelor normative unionale;
2.controlul afacerilor administrative ale instituţiilor unionale;
• CJUE soluţionează litigiile existente între:
1. organele unionale;
2. organele unionale şi statele membre;
3. statele membre;

1
 4. statele membre sau organele unionale, pe de o parte, şi persoane fizice sau persoane
juridice, pe de altă parte;
5. persoane fizice;
6. persoane juridice;
• competenţa CJUE este, în principiu, obligatorie, părţile neavând posibilitatea de a refuza
jurisdicţia acesteia;
• instanţele supreme ale statelor membre sunt obligate a solicita punctul de vedere CJUE în
materia interpretării sau a stabilirii valabilităţii normelor de drept unional, atunci când apar
neclarităţi, Curtea fiind obligată a se pronunţa asupra acestora, fără a judeca şi fondul cauzei;
• poate interveni în procedura de ratificare a unor tratate de drept internaţional public, atunci
când organele unionale sunt obligate să se consulte cu aceasta anterior semnării lor;
• CJUE este o instanţă permanentă, cu sediul la Luxembourg;
• CJUE dispune, conform art. 344 TFUE [(ex-art. 292 TCE) Statele membre se angajează să
nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de
soluționare decât cele prevăzute de acestea], de o competenţă exclusivă, reglementarea
litigiilor privind aplicarea şi interpretarea dreptului unional fiind cea exclusiv oferită de
tratate;
• CJUE judecă în primă şi ultimă instanţă, fiind inclusiv instanţă de recurs;
• şedinţele de judecată, dezbaterile în faţa CJUE sunt, de regulă, publice, conform principiului
publicităţii, excepţiile fiind expres şi limitativ prevăzute. Deliberările completului de judecată
nu sunt, însă, niciodată publice;
• deciziile CJUE sunt definitive şi au forţă executorie în cadrul limitelor teritoriale al UE;
• CJUE este abilitată să pronunţe sau să modifice sancţiuni pecuniare împotriva oricărui
justiţiabil sau să modifice sancţiuni pecuniare stabilite în mod administrativ de celelalte
organe UE, dacă al lor cuantum este contestat;
• jurisprudenţa CJUE, conform propriei aprecieri, este acceptată sursă subsidiară a dreptului
unional, iar în materia acţiunilor în anulare, hotărârea CJUE are autoritate absolută de lucru
judecat, nu numai inter partes.
În doctrina de specialitate se face o distincţie între organe unionale, în sens restrâns,
prin acestea înţelegându-se exclusiv doar cele care sunt astfel identificate la nivelul Uniunii
Europene, respectiv organe unionale, în sens larg, prin care se înţeleg toate structurile de la
nivelul Uniunii Europene, adică instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile acesteia.

2
 II. Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Competenţa generală a CJUE are-n vedere faptul că alături de aceasta, există şi alte
organe jurisdicţionale sau cu atribuţii jurisdicţionale cărora le sunt încredinţate spre
soluţionare acele litigii specializate sau care au un pronunţat caracter tehnic, organe precum
Curtea de Conturi sau Comisia de Arbitraj în domeniul acordării licenţelor în materie nucleară
(aceasta funcţionează în temeiul prevederilor Tratatului EURATOM); Oficiul comunitar al
speciilor vegetale; Oficiul de armonizare pentru piaţa internă (mărci, prototipuri, desene şi
modele).
Per a contrario, interpretarea prevederilor tratatelor duce la concluzia1 că ori de câte ori
nu este prevăzută, în mod expres, competenţa unui alt organ de jurisdicţie sau cu atribuţii
jurisdicţionale, litigiul va reveni uneia dintre instanţele unionale – Curte de Justiţie, sau
Tribunal, sau tribunale specializate, dacă va mai fi cazul, conform propriei competenţe.
De asemenea, Curtea de Justiţie, precum şi Tribunalul au competenţa de a controla
hotărârile pronunţate de organe jurisdicţionale sau cu atribuţii jurisdicţionale de la nivelul UE.
Competenţa teritorială a Curţii de Justiţie:
• nu presupune delimitarea competenţei în spaţiu între instanţe de acelaşi grad pentru că există
două instanţe care sunt de două grade de jurisdicţie diferite;
• competenţa teritorială a instanţelor unionale se extinde asupra întregului spaţiu UE – pe
teritoriile statelor membre ale UE, conform prevederilor art. 349 TFUE şi art. 355 TFUE,
adică acolo unde se extind prevederile tratatelor, pentru că rolul acestora este de a asigura
respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor de înfiinţare ale UE – [art. 349
TFUE (ex-art. 299 alin. (2) al doilea, al treilea și al patrulea paragraf TCE) Ținând seama de
situația economică și socială structurală din Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica,
Reunion, Saint-Barthelemy și Saint-Martin, a insulelor Azore, Madeira și Canare, situație
care este agravată de depărtare, insularitate, suprafața redusă, relieful și clima dificile,
dependența economică de un număr redus de produse, factori a căror persistență și
combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei și după
consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească,
în special, condițiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce
privește politicile comune. În cazul în care măsurile respective sunt adoptate de Consiliu în
conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăște, de asemenea, la
propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European.
Măsurile prevăzute la primul paragraf se referă în special la politicile vamale și comerciale,
politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii și pescuitului, condițiile de
aprovizionare cu materii prime și bunuri de consum de primă necesitate, ajutoarele de stat și
condițiile de acces la fondurile structurale și la programele orizontale ale Uniunii.

3
Consiliul adoptă măsurile prevăzute la primul paragraf ținând seama de caracteristicile și
constrângerile specifice regiunilor ultraperiferice fără să aducă atingere integrității și
coerenței ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pieței interne și politicilor comune.
art. 350 TFUE - (ex-art. 306 TCE) Dispozițiile tratatelor nu împiedică existența și realizarea
uniunilor regionale între Belgia și Luxemburg, ca și între Belgia, Luxemburg și Țările de Jos,
în măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea
tratatelor.]
• dreptul UE se aplică în spaţiul aerian, în apele maritime interioare, în marea teritorială,
platoul continental şi zonele de pescuit (200 mile marine în Atlanticul de Nord şi în Marea
Nordului), între graniţele teritoriale ale statelor membre;
• CJUE şi Tribunalul au o competenţă teritorială pe întreg spaţiu unional, fiind instanţe unice,
nefiind aplicabilă competenţa teritorială alternativă (facultativă), precum nici competenţa
teritorială exclusivă (excepţională).
Competenţa celor două instanţe este una absolută, normele de competenţă unionale fiind
obligatorii atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă, părţile neputând, prin convenţie, să deroge
de la aceste reguli. Pe de altă parte, CJUE sau Tribunalul pot fi instanţe alese de părţi în cazul
în care norme de competenţă ale dreptului naţional permit acest lucru
Cât priveşte competenţa personală, determinată de calitatea reclamantului, cele două
instanţe pot fi sesizate de statele membre, de organele unionale, de persoanele juridice care îşi
au sediul în spaţiul unional, de persoanele fizice ce au cetăţenia statelor membre ale UE.
Majoritatea acţiunilor introduse de persoane juridice şi fizice este de competenţa Tribunalului,
de la momentul înfiinţării acestuia.
Sub aspectul competenţei materiale funcţionale, Curtea de Justiţie judecă în primă
instanţă, în recurs şi în căile extraordinare de atac.
Curtea de Justiţie are atribuite următoarele competenţe jurisdicţionale materiale:
• acţiunea preliminară – în vederea asigurării unei aplicări efective şi unitare a legislaţiei UE
şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot, iar uneori chiar trebuie,
să se adreseze Curţii de Justiţie, solicitându-i să clarifice aspecte privind interpretarea
dreptului unional sau să stabilească validitatea unui act normativ de drept derivat unional. O
astfel de cerere poate fi formulată exclusiv de o instanţă de judecată naţională, la procedura
iniţială în faţa Curţii putând participa statele membre şi instituţiile UE.
• acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor – permite Curţii de Justiţie să verifice
respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului UE,
acţiunea putând fi introdusă de Comisie sau de un stat membru.
• acţiunea în anulare – introducând o astfel de acţiune, reclamantul are posibilitatea de a
solicita anularea unui act al unei instituţii, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenţii a
UE. Acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European, a Consiliului,
precum şi cele introduse de o instituţie a UE împotriva unei alte instituţii, sunt de competenţa
4
exclusivă a Curţii de Justiţie. Excepţie de la această regulă fac acţiunile introduse de un stat
membru împotriva Consiliului în materia ajutoarelor de stat, dumping-ului sau a
competenţelor de executare.
• acţiunea în constatarea abţinerii nejustificate de a acţiona – permite Curţii să controleze
legalitatea inacţiunilor instituţiilor, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenţii a UE. Şi de
această dată acţiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European, a
Consiliului, precum şi cele introduse de o instituţie a UE împotriva unei alte instituţii, sunt de
competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie. Excepţie de la această regulă fac acţiunile introduse
de un stat membru împotriva Consiliului în materia ajutoarelor de stat, dumping-ului sau a
competenţelor de executare.
• acţiunea de arbitraj – părţile în cazul acestor acţiuni sunt statele membre. Tot cu o astfel de
acțiune ne întâlnim și atunci când Curtea se pronunță în temeiul unei clauze compromisorii
cuprinsă într-un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în
numele acesteia.
• în virtutea prevederilor art. 7 TUE [(ex-art. 7 TUE) (1) La propunerea motivată a unei
treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu
aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din
membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor
prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare,
Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după
aceeași procedură.
Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân
valabile.
(2) Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele
membre sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să
constate existența unei încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de
către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.
(3) În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând
cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului
membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al
reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama
de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor
persoanelor fizice și juridice. Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul
tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv.
(4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să
revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a
determinat să impună măsurile respective.

5
(5) Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului
European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.]
şi a celor ale art. 269 TFUE [Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe în privința
legalității unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din
Tratatul privind Uniunea Europeană numai la solicitarea statului membru care face obiectul
unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului și numai în privința respectării
dispozițiilor de procedură prevăzute de respectivul articol.
Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei constatări.
Curtea hotărăște în termen de o lună de la data cererii.], CJUE are competenţe de control pe
care le exercită în procedura de sancţionare a statelor care încalcă în mod flagrant valorile
fundamentale ale UE din art. 2 TUE [Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității
umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea
drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste
valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.]
• CJUE are competenţe de a învesti cu titlu executoriu acele hotărâri judecătoreşti adoptate de
instanţele naţionale prin care pot fi urmărite silit bunurile aparţinând UE;
• CJUE are competenţe jurisdicţionale de natura dreptului internaţional public în domeniul
SEE (Spaţiul Economic European) – astfel în cazul în care părţile membre SEE nu se înţeleg
cu privire la interpretarea Tratatului SEE pot decide să se adreseze Curţii de Justiţie;
• un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia pot, în conformitate cu
prevederile art. 218 alin. (11) TFUE [Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau
Comisia poate obține avizul Curții de Justiție cu privire la compatibilitatea unui acord
preconizat cu dispozițiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curții, acordul respectiv
poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor], obţine
avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat de prevederile
tratatelor
Competenţele jurisdicţionale funcţionale ale CJUE sunt:
• recursul – este vorba despre acele recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva
hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului, care, dacă este admisibil şi fondat, determină
anularea deciziei acestuia din urmă de către Curte, reţinând-o spre soluţionare sau trimiţând-o
Tribunalului care este ţinut de decizia pronunţată;
• căi extraordinare de atac – contestaţia terţilor şi revizuirea;
• pseudo căi de atac – plângerea şi opoziţia.

6
1