Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Disciplina: Psihopedagogia adolescenţilor şi adulţilor

Dezvoltarea autoeficienţei la adolescenţă

 Expectanţa este probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită ori explicită privind
apariţia unui rezultat, voluntar sau nu, ca urmare a unui anume comportament; ea are
cognitiv al persoanei, în procesul de structurare a situaţiei în care se găseşte şi în
alegerea comportamentului ce va fi actualizat din repertoriul comportamentelor sale
potenţiale. Expectanţele sînt rezultatul unor procese de condiţionare sau a unei învăţări
bazate pe observaţie. Astfel, expectanţele R-S sînt credinţe privind relaţia dintre un
omportament şi consecinţele sale (formate în deosebi prin condiţionare operantă), iar
expectanţele S-S sînt credinţe că un anumit eveniment-stimul anticipează apariţia altui
eveniment-stimul (pot fi formate printr-un proces clasic de condiţionare).
    Vom aborda în continuare rolul expectanţelor în dezvoltarea personalităţii analizînd
cîteva concepte relevante: auto-eficienţa, expectanţele de rol şi "predicţia ce se
autoîndeplineşte".
    Termenul de auto-eficienţă (self-efficacy) se referă la "credinţele oamenilor despăre
capacităţile lor de a exercita un control asupra evenimentelor ce le afectează viaţa", la
"credinţa cuiva de a putea îndeplini o sarcină specifică" (Bandura, 1991). În această
formulare, auto-eficienţa se apropie de ceea ce unii autori înţeleg prin expectaţie -
poziţie realistă cu privire la nivelul de reuşită a unei acţiuni. Credinţele auto-eficienţei
operează asupra comportamentului prin procese motivaţionale, cognitive şi afective,
influinţînd comportamentul atît direct, cît şi prin efectul lor asupra mecanismului
autoreglator constituit din standardele şi scopurile personale ale performanţei. Eficienţa
crescută antrenează expectaţia succesului şi va genera perseverenţă în faţa
obstacolelor şi frustrărilor; perseverenţa poate conduce la succes, susţinînd astfel
credinţele auto-eficienţei în situaţii asemănătoare. Credinţele scăzute privind eficienţa
personală vor mobiliza puţine resurse, mărind probabilitatea eşecului şi fixînd
sentimentul ineficienţei personale.De cele mai dese ori expectanţele au un caracter
auto-confirmativ, fapt exprimat plastic de proverbul "De ce ţi-e teamă, nu scapi!".
    Psihologul Bandura a evidenţiat rolul deosebit al expectanţelor în învăţarea socială -
factor deosebit de important în modelarea şi dezvoltarea personalităţii. Dacă teoriile
condiţionării afirmau că învăţarea unui comportament este efectul întăririi ce urmează
efectuării acestuia, Bandura afirmă că individul uman poate învăţa şi în urma observării
unui comportament; el va reproduce un comportament observat într-o situaţie doar dacă
are expectanţa succesului. Întărirea vine deci din vitor, este anticipată (feed-forward). În
acest context, conceptul auto-eficienţei evidenţiază rolul auto-reglator al expectanţelor.
    Predicţia ce se autoîmplineşte (self-fulfilling prophecy). Discutînd în termenii relaţiei
procesului de atribuire (observator-actor), predicţia care se autoîmplineşte se referă la
situaţia de interacţiune în care aşteptările credibile ale observatorului vor suscita un
anume comportament din partea actorului, acesta din urmă confirmînd inconştient,
obiectiv, aşteptările primului. Introdus în psihologie de către Merton (1948), acest
concept avea iniţial în vedere relaţia experimentator - subiect, observator - observat:
examinatorul cu aşteptări pozitive găseşte Q.I.-uri superioare examinatorului cu
aşteptări negative în faţa aceluiaşi subiect. În interacţiunile cotidiene, oamenii utilizează
adesea credinţe şi expectanţe (sau aşteptări) despre ceilalţi ca să-şi ghideze
comportamentul. Acţiunile lor pot face ca partenerii să se comporte în aşa fel încît să
confirme expectanţele iniţiale. Potrivit lui Robert Merton, "auto-realizarea profeţiilor este
la început o definiţie falsă a situaţiei, ce produce un nou comportament, iar acesta, la
rîndul său, determină concepţia iniţial falsă să devină adevărată. Aparenta validitate a
unei astfel de profeţii perpetuează eroarea. "Profetul" va invoca fapte prezente pentru a
dovedi că a avut dreptate la început. Logica socială poate avea astfel de efecte
perverse".
Conceptul de autoeficiență a fost tratat cu multă atenție în literatura de specialitate.
Conform Bandura (1982) autoeficiența percepută se referă la credințele unei persoane
în capacitățile sale de a-și mobiliza resursele cognitive și motivaționale necesare
pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, auto-eficiența percepută poate fi
definită ca o anticiparea rezultatelor pozitive în acțiunile întreprinse datorită
cunoștințelor și abilităților posedate.
Conform definiției lui Bandura autoeficiența nu are o natură generală ci se referă la
domenii specifice. Bandura atrage atenția asupra faptului că un subiect se poate
percepe foarte eficient într-un anumit comportament sau situație și puțin eficient în alte
situații. De exemplu, o persoană are expectanța succesului în profesie, dar are
expectanța eșecului în viata personală. Acest exemplu stă la baza diferențierii între
autoeficiența globală (credința în obținerea succesului / eșecului în majoritatea
situațiilor) și cea specifică unei situații particulare. Auto-eficiența poate acționa și ca un
factor motivațional ce orientează persoana spre atingerea scopurilor propuse, spre
delimitarea intereselor.
Astfel autoeficienta se defineste ca fiind credinta persoanei ca poate organiza si
executa un anumit curs al actiunii sau ca poate obtine anumite rezultate într-o sarcina
specifica
Persoanele cu nivel crescut al auto-eficientei sunt încrezatoare în abilitatile personale
de a obtine succesul într-o activitate. Bandura atrage atentia asupra faptului ca un
subiect poate manifesta o auto-eficienta de nivel superior într-un anumit comportament
sau situatie si un nivel scazut, în alte situatii. De pilda, o persoana are expectanta
succesului în profesie, dar are expectanta esecului în viata personala. Acest exemplu
sta la baza diferentierii între auto-eficienta globala ( credinta în obtinerea succesului /
esecului în majoritatea situatiilor) si cea specifica unei situatii particulare. Auto-eficienta
poate actiona si ca un factor motivational ce orienteaza persoana spre atingerea
scopurilor propuse, spre delimitarea intereselor.
Individul uman, învatând în urma observarii unui comportament si a efectelor
acestuia, va reproduce comportamentul observat doar daca are expectanta succesului.
Prin notiunea de auto-eficienta se evidentiaza rolul reglator al expectantelor.
Cercetarile realizate în sfera psihologiei dezvoltarii ( Skinner, 1985; Chapman, 1988)
arata ca, în copilarie, se pun bazele dezvoltarii ulterioare a controlului asupra propriilor
actiuni, pornind de la observarea rezultatelor acestora în conditii diferite.
Auto-eficienta perceputa ( Bandura, 1982) se refera la convingerea unei persoane în
capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru
îndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, auto-eficienta perceputa poate fi definita
ca o anticipare a rezultatelor pozitive în actiunile întreprinse datorita cunostintelor si
abilitatilor posedate. Perceptia propriei competente modifica perceptia performantei
reduse sau a esecului; în aceste situatii, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus
investit în sarcina sau în mai mica masura lipsei competentei necesare îndeplinirii
sarcinii. Deci, auto-eficienta crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale
esecului sau succesului.
 Stima de sine reprezinta modul în care ne evaluam pe noi însine în raport cu propriile
asteptari si cu ceilalti, aceasta fiind direct proportionala cu constientizarea valorii
noastre. Fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata.
Valoarea unei fiinte umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si
potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se
proiecta în viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la
experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la
întarirea stimei de sine.
Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele în toate activitatile: cei cu o
înalta apreciere de sine au o mai mare încredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc
mai bine, ceea ce consolideaza parerea buna despre sine. Dimpotriva, o joasa stima de
sine sporeste riscul insucceselor, determinând astfel o viziune si mai sumbra asupra
propriei persoane. S-a constatat ca în timp ce indivizii cu o ridicata stima de sine îsi
interpreteaza succesele în moduri diferite, apelând la o gama larga de atribuiri, si se
comporta mai variat, cei cu o stima de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri
mai restrânse si deci mult mai previzibile.
Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput - conceptul
de sine - si sinele ideal (sau dorit), adica modul în care am vrea sa arate, sub multiple
aspecte, persoana noastra. Investigatiile arata ca nivelul stimei de sine este legat de
valoarea sau importanta si semnificatia pe care subiectii o acorda calitatilor dorite, sau
de frecventa perceputa a diferitelor calitati în rândul populatiei. În acest sens,
combinatia care provoaca cea mai joasa stima de sine este aceea dintre trasaturile
dorite, dar foarte comune, si trasaturi nedorite, dar rar prezente în mediul populational.
Imaginea despre sine îndeplineste un rol important în relatiile unei persoane cu cei
din jur, precum si calitatea si eficienta activitatii pe care o desfasoara. Imaginea despre
sine influenteaza în mare masura chiar modul în care individul îi apreciaza si îi califica
pe semenii lui; mai mult, particularitatile reactiei unui individ în raporturile interumane
reflecta adesea parerea acestuia despre sine. Orice deformare, fie în sensul exagerarii
unor calitati, fie al minimalizarii acestora se rasfrânge negativ asupra raporturilor cu
ceilalti.
 Stima de sine este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si a fost
definita în diferite moduri. Unii autori vad stima de sine ca reprezentând o evaluare
globala a propriei persoane, alti cercetatori sugereaza ca stima de sine este
determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge
scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare. Robert si Monroe
vad stima de sine din punct de vedere psihanalitic si considera ca sursele sentimentelor
de autoevaluare si autoapreciere se afla în exterior, în sentimentul de iubire si aprobare
din partea celorlalti.
Patru factori (Simons, 1994) par mai importanti în cresterea stimei de sine:
identificarea cauzelor unei scazute stime de sine si definirea domeniilor importante de
competenta; suportul psiho-afectiv si aprobarea sociala; asimilarea motivatiei de
realizare, afirmare; tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului.
Copiii petrec o mare parte a timpului în cadrul scolar, unde îsi reflecta întreaga corola a
personalitatii lor. Astfel, rezultatele lor scolare nu depind numai de factori ca inteligenta,
conditiile pedagogice sau mediul social si cultural în care traieste copilul, ci si de alti
factori, psihologici, de pilda, care n-ar trebui deloc neglijati. În acest context, Howard
Gardner observa ca, în cel mai fericit caz, coeficientul de inteligenta contribuie
aproximativ cu 20% la factorii care determina reusita în general, fapt care îi lasa pe
ceilalti 80% prada altor forte.

Revenind la conceptul de autoeficiență acestui ii sunt descrise ca având trei

dimensiuni: magnitudinea, puterea și generalitatea. Magnitudinea se referă la cât de
dificil consideră persoana că este să adopte un anumit comportament. Puterea reflectă
cât de sigură este o persoană de propriile abilități de a obține o performanță într-o
anumită sarcină. Aceasta se află în legătură cu persistenţa în faţa frustrării, durerii şi a
altor bariere în calea performanţei. Generalitatea se referă la gradul în care succesul
sau eşecul influenţează expectanţele într-un domeniu limitat, specific, sau dacă
schimbările în expectanţele de eficienţă personală se extind la alte comportamente şi
contexte (Passmore, 2004, p. 60).
In urma cercetărilor realizate în sfera psihologiei dezvoltării (Skinner, 1985;
Chapman, 1988) s-a aratat că în copilarie se pun bazele dezvoltării ulterioare a
controlului asupra propriilor acțiuni, pornind de la observarea rezultatelor acestora în
condiții diferite.
Începând din copilărie, familiile le oferă copiilor experiențe ce le influențează percepția
eficienței personale. Familiile diferă desigur în capitalul de resurse materiale, sau
nemateriale. De asemeni școala și egalii le pot influența adolescenților percepția
eficienței de sine. Școala poate influența prin modul de structurare a procesului
educațional, prin dificultatea sarcinilor de învățare, prin faptul că promovează
competiția, sau prin gradul de atenție acordat de către profesori. Egalii contribuie
semnificativ la procesul de socializare și de autoevaluare. Influența lor operează prin
rețele de egali sau prin grupuri largi în care tinerii se infiltrează. Ei își aleg prietenii și
grupurile de egali pe baza similarității care are o importantă influență în preluarea
modelului. Influența este posibilă întrucât adolescenții sunt nefamiliari cu anumite
sarcini și au puține informații în afara comportamentului prietenilor lor față de care își
autoevaluează eficiența (Schunk & Meece, 2005, p. 79).
Cercetători precum Schwarzer & Jerusalem (1995) sau Sherer și col., (1982) au
extins sensul conceptului de autoeficiența percepută, descriindu-l în termeni mai
generali, făcând referire la provocările de fiecare zi. Această abordare generalizată
explică modul în care oamenii se comportă și se adaptează la o varietate de situații
stresante. Autoeficiența generală percepută reflectă credințele generale ale unei
persoane despre cât de eficientă este în mai multe domenii de funcționare. Aceasta
poate explica un rang mai mare de comportamente și strategii de coping atunci când
contextul este mai puțin specific (Passmore, 2004, p. 64).
Mai mulți cercetători susțin că autoeficiența generală percepută este o trăsătură
motivațională, pe când autopercepția eficienței sociale este o stare motivațională.
Potrivit lui Eden (1988) atât autoeficiența generală cât și cea socială implică
antecedente similare însă cea mai puternică influență a percepției autoeficienței
generale este agregarea experiențelor anterioare. Shelton (1990) susține că
autoeficiența generală ia naștere în viața unui individ pe măsură ce acesta
experimentează succesul și eșecul. Tot Eden (1988) afirmă că autopercepția eficienței
sociale este influențată de autopercepția eficienței generale. Astfel tendința de a se
percepe eficient în diferite sarcini și situații se „împrăștie” în sarcini particulare (Chen și
col., 2001, pp. 62-63).
Percepția ridicată a autoeficienței în anumite domenii tinde să se extindă la mai
multe structuri și sfere cognitive și să se transforme în timp într-o percepție generală a
autoeficienței, influențând astfel emoțiile și performanța în diferite situații. Autoeficiența
generală poate prezice comportamente și rezultate generale în situații noi și ambigue,
în care încă nu s-au conturatexpectanțe de autoeficiență. Studiile arată că autoeficiența
generală poate „reconstitui” schemele cognitive, chiar și imaginea de sine și că poate
influența stima de sine (Lightsey și col., 2006, p. 73).
Cowen și col. (1991) au creat o scală a autoeficienței personale generale percepute,
pentru a o utiliza ca un potențial predictor al diferitelor probleme de adaptare la copii.
Această scală a fost extinsă și pentru adolescenți, întrucât itemii propuși reflectă
preocupările de fiecare zi relevante și pentru tineri. Au fost identificați patru factori ce au
reflectat confruntarea cu situații noi pentru prima dată, confruntarea cu situații dificile,
gestionarea situațiilor personale și a responsabilității și problemele cu ceilalți
(Passmore, 2004, p. 65). De asemeni Sherer și col., (1982) au creat o scală a
autoeficienței generale percepute cu scopul de a măsura expectanțele generale cu
privire la situațiile noi. Această scală este cea mai răspândită fiind citată sau utilizată în
peste 200 de studii (Chen și col., 2001, p. 63).
Potrivit lui Judge și col. (1997) autoeficiența generală este strâns legată de conceptele
de autoevaluare, stimă de sine, locul controlului sau neuroticism, dar și de alte trăsături
motivaționale cum ar fi nevoia de realizare și conștiinciozitate (Lightsey și col., 2006, p.
74).
In ceea ce priveste competența social, aceasta este considerată a fi un factor
care influențează sănătatea mentală, mai ales la vârsta adolescenței. Aceasta este
văzută ca un construct multidimensional în care atingerea scopurilor în situații sociale
este influențată de abilitățile social cognitive, de comportamentele sociale și
expectanțele personale.
Autoeficiența socială percepută se referă la credințele indivizilor că sunt capabili
să inițieze contacte sociale și să dezvolte noi prietenii (Wei și col., 2005, p. 604).
Conform Hartup (1983) există o cantitate impresionantă de cunoștințe despre modul în
care multe dintre competențele sociale achiziționate în copilărie influențează adaptarea
socială. Acest lucru nu este valabil și pentru vârsta adolescenței. Există puține
cunoștințe despre autoeficiența percepută a adolescenților privind comportamentele
sociale.
Autoeficiența socială percepută este văzută ca un construct distinct. Weeler & Ladd
(1982) au construit o scală pentru evaluarea autoeficienței sociale la copiii din școli
elementare. Ei au găsit că autoeficiența socială prezice evaluarea competenței sociale
de către profesori și egali. La copiii mai mari, spre deosebire de cei mai mici, s-a
observat o corelație pozitivă mai mare cu autoaprecierea generală pozitivă și cu nivelul
redus de anxietate. Matsushima & Shiomi (2002) identifică trei factori în
operaționalizarea autoeficienței sociale la adolescenți: încrederea privind propriile
abilități sociale în relațiile interpersonale, încrederea în prieteni și încrederea din partea
prietenilor. Autorii au arătat că încrederea în propriile abilități sociale precum și
încrederea în prieteni corelează negativ cu resimțirea inferiorității în relațiile sociale pe
când încrederea din partea prietenilor corelează negativ cu conflicte interpersonale dar
și cu resimțirea inferiorității în relațiile interpersonale (Connolly, 1989, pp. 258-259).
Copiii și adolescenții fac în mod consistent comparații sociale, comparându-și
performanțele cu ale egalilor în diferite domenii și utilizează aceste informații pentru a-și
stabili standarde pentru propriile performanțe. Dacă performanțele sunt mai scăzute
decât ale egalilor atunci adolescenții se vor percepe mai puțin abili și se vor percepe
abili dacă performanțele lor vor fi la fel sau mai bune decât ale egalilor. Deși prin aceste
comparații se pot obține informații utile în identificarea domeniilor în care individul este
înzestrat cu talent, în mod sigur acestea sunt valabile doar pentru anumite domenii
(Pajares & Urdan, 2006, p. 204).
Modul în care aceștia își exercită eficiența personală la această vârstă poate juca
un rol important în stabilirea pattern-urilor de viață. Rutter (1987) afirma că sporirea
nivelului autoeficienței percepute servește ca și factor protectiv în copilărie, dar și în
adolescență, când autoeficiența este un factor crucial de influență în ajustarea
comportamentelor adolescenților cu autoeficiență personală percepută scăzută asociată
cu depresie (Wei și col., 2005, p. 603).
 Adolescenții care se percep ineficienți își mențin vulnerabilitatea la stres atunci
când se confruntă cu solicitări tot mai intense. Nu este realist să considerăm că
adolescenții se vor percepe mai puțin eficienți doar în prima perioadă a adaptării și că
apoi își vor recâștiga controlul personal o dată cu realizarea performanțelor și a
experiențelor satisfăcătoare. Potrivit lui Caprara și col. (1998) tinerii acordă o mare
importanță abilității de a se baza pe ei înșiși, aceasta fiind un factor decisiv în
conturarea propriilor personalități. Autoeficiența reglatoare (capacitatea de a rezista
presiunilor mediului atunci când participă la acțiuni deviante) și autoeficiența emoțională
(capacitatea de coping cu situațiile stresante) joacă un rol crucial în situațiile de test cu
care se confruntă adolescenții.
Autoeficiența socială și emoțională percepută are un impact considerabil și
asupra performanței academice datorită promovării relațiilor sociale satisfăcătoare și
suportului social. Ei simt că pot cere ajutorul adulților și egalilor atunci când întâmpină
dificultăți și percep mediul academic mai plăcut, mai confortabil, resimțind mai puțin
stres și anxietate (Bacchini & Magliulo, 2003, p. 339).
Conform Shunk & Miller (2002) grupul de egali promovează socializarea
motivațională. Ryan (2001) arată că elevii se infiltrează în grupuri care au motivații
similare cu ale lor. Într-un studiu longitudinal de 10 ani, Steinberg și col. (1996) au arătat
că presiunea grupului ia naștere în copilărie, se intensifică în clasele a VIII-a și a IX a și
se diminuează în timpul liceului. Alte cercetări arată că grupul de egali poate influența
negativ percepția autoeficienței sau o poate spori (Schunk & Meece, 2005, p. 85).
Cercetările privind abilitățile sociale la adolescenți s-au centrat aproape exclusiv pe
relațiile cu egalii (relații orizontale) caracterizate prin reciprocitate, niveluri egale de
putere socială, însă este important de observat că abilitățile sociale implică și relații
satisfăcătoare verticale (niveluri inegale de putere, statusuri, cunoștințe) (Patrick și col.,
1997, p. 111).
Indivizii devin stresaţi, nefericiţi sau anxioşi, intră în conflict cu alţii, au diverse probleme
emoţionale şi de adaptare atunci când au așteptări nerealiste privind propriul
comportament precum şi comportamentul celorlalţi, atunci când nu estimează corect
anumite rezultate sau consecinţe, atunci când se cred incapabili să facă ceva pentru a
controla evenimentele şi a-şi atinge scopurile pe care alţii par capabili să le
îndeplinească.

Bibliografie
1. Bogathy, Z., Sulea, C. (2004). Manual de tehnici si abilitati academice, Editura
Universitatii de Vest, Timisoara;

2. Celeste Nobles Shuler (2004). An analysis of the emotional quotient inventory: youth
version as a measure of emotional intelligence in children and adolescents, de pe
http://proquest.umi.com;

3.Chen, G.; Gully, S. M.; Eden, D. (2001) Validation of a New General Self-Efficacy
Scale, Organizational Research Methods, vol. 4, nr. 62

4.Connolly, J. (1989) Social self-efficacy in adolescence: Relations with self-concept,

social adjustment, and mental health, Canadian Journal of Behavioural Science, vol. 21,
nr. 3

5. Cristea, S. (2000). Dictionar de pedagogie, Editura Litera international, Bucuresti;

6.Gavreliuc, A. (2006). De la relatiile interpersonale la comunicarea sociala: Psihologia

sociala si stadiile progresive ale articularii sinelui. Iasi: Editura Polirom.

7. Gilly, M. (1976). Elev bun, elev slab, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti;
8. Goleman, D.  (2001). Inteligenta emotionala, Editura Curtea veche, Bucuresti;
9. Golu, M. (2002). Bazele psihologiei generale, Editura Universitara, Bucuresti;
10. Hedges, P. (2002). Personalitate si temperament. Ghidul tipurilor psihologice,
Editura Humanitas, Bucuresti;

11.Iluț, P. (2001) Sinele şi cunoaşterea lui: teme actuale de psihosociologie, Editura

Polirom, Iaşi

12. James Michael Loveland (2004). Cognitive ability, Big Five, and narrow personality
traits in the prediction of academic performance de pe www.scirus.com.

13. Jung, C.G. (1997). Tipuri psihologice, Editura Humanitas;

14.Kashdan, T. D.; Roberts, J. E. (2004) Social Anxiety’s Impact on Affect, Curiosity,

and Lee, C.; Bobko, Ph.; Self-Efficacy Beliefs: Comparison of Five Measures, Journal of
Applied Psychology, vol. 79, nr. 3, pp. 364-369
15.Lightsey, O. R., Jr.; Burke, M.; Ervin, A., Henderson, D., Yee, C. (2006) Generalized
self-efficacy, self-esteem, and negative affect, Canadian Journal of Behavioural
Science, vol. 38, pp. 72-80

16.Macsinga, I. (2003). Psihologia diferentiala a personalitatii. Timisoara: Editura

Mirton.

17. Macsinga, I. (2002). Teme ale cercetarii psihologice studentesti, Editura Mirton,
Timisoara;

18.Pajares, F.; Urdan, T. C. (2006), Self-efficacy beliefs of adolescents, IAP Information

Age Publishing, Inc.

19.Passmore, A. (2004) A Measure of Perceptions of Generalized Self-Efficacy Adapted

for Adolescents, Journal of Applied Psychology, vol. 24, nr. 2

20.Patrick, H.; Hicks, L.; Ryan, A.M. (1997) Relations of perceived social efficacy and
social goal pursuit to self-efficacy for academic work, Journal of Early Adolescence, vol.
17, pp. 109-128

21.Payne, R.; Jahoda, A. (2004) The Glasgow Social Self-Efficacy Scale—A New Scale
for Measuring Social Self-Efficacy in People with Intellectual Disability, Clinical
Psychology and Psychotherapy, vol. 11, pp. 265–274

22.Phares, E.J. (1976). Locus of control in personality. New Jersey: Learning Press.

23. Ribot, T. (2000). Atentia si patologia ei, Editura IRI, Bucuresti;

24. Roco, M.  (2004). Creativitate si inteligenta emotionala, Editura Polirom, Iasi;
25. Sava, F. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologica. Metode statistice
complementare, Editura ASCR, Cluj-Napoca;

26.Secui, M. (2001). Consecinte ale institutionalizarii asupra componentei afectiv-

evaluative a sinelui la adolescenti. Revista de Psihologie Aplicata, 3(2), 79-90.

27. Susan Rae Perry (2003). Big Five personality traits and work drive as predictors of
adolescent academic performance, de pe www.scirus.com;

28. Ungureanu, D. (2001). Teoria si practica evaluarii în educatie, Editura Mirton,

Timisoara;

29.Wei, M.; Russell, D. W.; Zakalik, R. A. (2005) Adult Attachment, Social Self-Efficacy,
Self-Disclosure, Loneliness, and Subsequent Depression for Freshman College
Students: A Longitudinal Study, Journal of Counseling Psychology, vol. 52, nr. 4, pp.
602–614