MODULUL 12

TRANSFERUL INTERNAŢIONAL DE
TEHNOLOGIE

Obiective educaţionale
Acestă temă are ca obiectiv cunoaşterea şi înţelegerea modului în
care circulaţia drepturilor de proprietate intelectuală între economiile naţionale
reprezintă o componentă dinamică (deşi cu pondere redusă) a relaţiilor comerciale şi de
cooperare economică internaţională. Statele şi agenţii economici au tot interesul să
asigure protecţia intelectuală într-o lume în care se comercializează multe mărfuri
contrafăcute, cu efecte nocive asupra relaţiilor economice internaţionale.

Cuvinte cheie:

Transferul de tehnologie
Tehnici de comercializare a brevetului de invenţii
Comercializarea know – how-ului
omercializarea serviciilor de consulting – ingineering

Cuprinsul Modulului:
12.1 Tehnici de comercializare a brevetului de invenţii
12.2 Comercializarea know – how-ului
12.3 Comercializarea serviciilor de consulting - ingineering

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

În economia modernă rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare
tehnologică, sub formă specifică, cu caracter de unicat şi cu utilizare repatată, în timp şi
spaţiu stau într-o proporţie tot mai mare la baza performanţelor economiilor naţionale şi
ale agenţilor economici, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa mondială.
Dreptul de proprietate intelectuală şi asigurarea protecţiei asupra rezultatelor
prioritare ale activităţii creatoare (sub formă de brevete, know – how, consulting,
engineering, modele, desene, mărci, denumiri, interpretări, etc.) a fost consacrat prin
legi şi convenţii internaţionale. Putem aminti aici Convenţia de Uniune Generală de la
Paris, la finele secolului al XVIII lea, care a suferit numeroase revizuiri până în 1967
când, la Stockolm, s-a constituit Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale
(OMPI). Circulaţia drepturilor de proprietate intelectuală între economiile naţionale
reprezintă o componentă dinamică (deşi cu pondere redusă) a relaţiilor comerciale şi de
cooperare economică internaţională. Statele şi agenţii economici au tot interesul să
asigure protecţia intelectuală într-o lume în care se comercializează multe mărfuri
contrafăcute, cu efecte nocive asupra relaţiilor economice internaţionale.
Formele concrete de comercializare ale dreptului de proprietate intelectuală
(industrială), care include de multe ori acte şi fapte de cooperare tehnico-ştiinţifică,
industrială, comercială etc. se concretizează în: afaceri cu mărfuri de înaltă complexitate
şi tehnicitate, brevete de invenţii, know – how, consulting, ingineering, asistenţă tehnică
de specialitate, formarea de specialişti, realizarea de obiective în comun, invenţii directe
etc.
În contextul actual al evoluţiei relaţiilor economice internaţionale, piaţa
internaţională a “inteligenţei” se caracterizează prin:
 a) gradul înlat de concentrare – 90% din schimburi se realizează între ţările
dezvoltate
b) numărul importatorilor (cumpărătorilor ) de “inteligenţă” este mult mai mare
decât a exportatorilor (producătorilor)
c) pe această piaţă, uneori şi micii “producători” pot avea o poziţie de monopol
d) ţările mai slab dezvoltate sunt obligate să importe tehnologii complementare
(asiatenţă tehnică, produse intermediare, etc) odată cu importul de brevete
e) preţurile practicate sunt foarte diferite, greu de cunoscut, dar marcate în
permanenţă de o tendinţă de creştere.

12.1 TEHNICI DE COMERCIALIZARE A BREVETULUI DE

INVENŢII
Putem defini invenţia ca o realizare ce prezintă noutate şi un progres faţă de stadiul
cunoscut al tehnicii şi practicii mondiale, purând fi utilizată în revolvarea unor
probleme din viaţa economico – socială. Spre deosebire de invenţie, inovaţia
reprezintă o noutate pentru agentul economic, sub forma unei perfecţionări tehnice
sau organizatorice.

Brevetul de invenţie (patentul) este un titlu eliberat de un organism specializat al

statului, un act de garanţie asupra proprietăţii unei invenţii. El îndeplineşte patru funcţii
de bază:
 garantează dreptul de proprietate asupra invenţiei
 de informare asupra stadiului atins în cercetarea ştiinţifică şi tehnică
 de transfer a dreptului de utilizare a invenţiei către terţi
 de comercializare a bunurilor realizate pe baza invenţiei.
Dreptul de proprietate intelectuală este guvernat de Convenţii internaţionale, iar
atingerea acestui drept exclusiv se poate realiza în forme ale concurenţei neloiale şi în
special prin contrafacere (producerea unui bun brevetat, folosirea obiectului brevetului
pentru afaceri şi punerea în vânzare a obiectelor contrafăcute de persoane care nu deţin
legal acest brevet). Modalităţile de comercializare (transfer) a brevetului se situează,
undeva la graniţa dintre comerţul internaţional şi cooperarea internaţională.
a) Cesiunea brevetului, care este considerată ca aparţinând în proporţie de 80%
cooperării internaţionale se realizează între cesionant şi cesionar, cu titlu oneros.
Cesiunea poate fi: totală (primeşte brevetul ca teritoriu de aplicare a lui în totalitate) şi
parţială (dobândeşte dreptul de a folosi brevetul înntr-un anumit spaţiu şi ca drepturi
trnsmise, adică are numai dreptul de a fabrica pe baza acestuia). De asemenea, cesiunea
poate fi definitivă sau temporară. În ceea ce priveşte plata pe care o va face cesionarul în
favoarea cesionantului, aceasta poate îmbrăca următoarele forme:
 plata unei sume forfetare având la bază estimarea producţiei realizată cu
acel brevet; prin această formă, pe de o parte se elimină erorile de calcul
şi se exclude imixtiunea cesionantului, dar pe de altă parte, se plăteşte
pentru o producţie a cărei realizare este incertă (la momentul semnării
cesiunii), putând să apară chiar şi o lipsă de cointeresare a cesionantului
 plata unei redevenţe (royalty), care constă în aplicarea unui procent
asupra preţului întregii producţii sau asupra preţului pe produs sau pe
unitatea de produs fizic, luându-se în considerare mărimea pieţei
potenţiale, natura produsului, nivelul costurilor, situaţia concurenţială.
Importanţa cea mai mare o are stabilirea bazei de calcul, şi nu procentul
aplicat.
 plata în produse fabricate pe baza brevetului respectiv; principalele
avantaje ale acestei forme sunt acelea că nu imobilizează fonduri din
partea cesionarului şi determină o cointeresare a cesionantului asupra
modului de folosire a brevetului.
În derularea acestor operaţiuni, pot apare o serie de contradicţii şi abuzuri, care
îmbrăca următoarele forme:
- achiziţionări legate, prin care transmiterea unui brevet este
însoţită de obligaţia de cumpărare din partea cesionarului a unor
elemente de legătură la un “ preţ de transfer”, care este mai mare
decât cel practicat pe piaţă
- licenţe grupate, prin care se condiţionează cesionarul să
achiziţioneze un set de licenţe
 - stabilirea unui preţ mare, în condiţiile unei diferenţe mari între
cerere şi ofertă
- obligarea cesionarului să facă plăţi către cesionant pe o perioadă
îndelungată sau pe o perioadă neprecizată.
b) Licenţierea brevetului de invenţie se materializează în transmiterea drepturile
de folosinţă între licenţiator (ce rămâne proprietar al invenţiei) şi licenţiat / utilizator
care va folosi invenţia. Această operaţiune are la bază contractul de licenţă, care conţine
clauze privitoare la drepturile şi obligaţiile partenerilor. Astfel, licenţiatorul se obligă să
transmită dreptul de folosinţă şi perfecţionările ulterioare ale invenţiei, precum şi
garanţiile privind existenţa şi validitatea dreptului transmis, iar licenţiatul se obligă să
exploateze licenţa la capacitatea ei, să pastreze secretul, să nu acorde sublicenţă (decât
dacă se prevede în contract), să comunice perfecţionările aduse, să plătească preţul (sub
forma unei redevenţe periodice sau a unei sume fixe) şi eventual să se supună anumitor
limitări în utilizarea licenţei (durată, spaţiu sau un volum limitat). Executarea clauzelor
contractuale presupune continuarea colaborării între parteneri, ambii fiind interesaţi în
afacere, atât prin efectul de profit, cât şi prin alte efecte (valorice, materile, directe şi
propagate).
Variantele în care se practică licenţierea sunt:
 licenţiere exclusivă, care dă dreptul de folosinţă (deplină) a invenţiei doar
licenţiatului şi alături de acesta şi licenţiatorului (apare o folosire limitată
doar la cei doi parteneri)
 licenţiere simplă (neexclusivă), când dreptul de folosinţă a execuţiei este
transmis concomitent şi altor licenţiaţi, în condiţii identice (licenţe
colective) sau în condiţii diferite (pe baza clauzei firmei celei mai
favorizate)
 licenţieri legate, când parteneri apropiaţi ca nivel tehnico-ştiinţific îşi
transmit reciproc drepturile de exploatare a unor invenţii brevetate.
c) Valorificarea indirectă a brevetului de invenţie, apărută ca urmare a
dezvoltării cooperării internaţionale se poate face prin următoarele metode:
o exportul bunurilor realizate pe baza brevetului (metodă folosită
uneori ca armă în competiţia de pe piaţa internaţională)
o închirierea bunurilor contra unei sume lunare sau anuale (vezi
 leasingul)
o vânzarea documentaţiei tehnice, când invenţia nu a fost brevetată
în ţara cumpărătorului.

12.2 COMERCIALIZAREA KNOW – HOW-ULUI

Conţinutul know–how decurge din ecartul dintre cunoştinţele exportatorilor şi

importatorilor de bunuri complexe şi care la un anumit moment impune transmiterea
acestora între parteneri de afaceri. Putem defini know–how-ul (asistenţă tehnică
brevetată sau nebrevetabilă) ca totalitatea formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor,
desenelor şi modelelor, reţetelor tehnice, procedeelor, experienţei, etc care asigură buna
utilizare a brevetului şi ajută la producerea bunurilor.Rolul în creştere a know-how-ului
în cadrul relaţiilor economice internaţionale este determinat de numeroşi factori cum
sunt: implicaţiile cercetării ştinţifice asupra dezvoltării, preferinţa pentru tranferul de
know-how, imposibilitatea integrării sale absolute în brevet, dorinţa de păstrare a
secretului invenţiilor etc. Trebuie precizat că know-how –ul nu se contrapune, ci se
complectează cu brevetul de invenţie în cadrul drepturilor de proprietate intelectuală.
Raportul dintre cele două concepte se concretizează în posibilitatea brevetării know-how
–ului, dar abilitatea şi experienţa nu pot face obiectul unui brevet de invenţie.
Principalele caracteristici ale comercializării cu know-how sunt:

 negocierea afacerii cu know-how are specificul său determinat de

riscurile care pot să apară pentru parteneri (caracterul ireversibil al
bunului însuşit, în cazul întreruperii negocierii partenerii trebuie să
păstreze secretul printr-un angajament unilateral), de valoarea mare a
tranzacţiei, de noutatea şi materializarea sa foarte diversificată.
 contractul de know-how este o înţelegere între furnizor şi beneficiar, prin
care primul transmite contra plată, cunoştinţe tehnice secrete
nebrevetabile privind fabricarea unui bun. Acest contract are unele
interferenţe cu contractul de licenţiere atât sub aspectul obligaţiilor şi
drepturilor partenerilor, cât şi a determinării şi decontării preţului.
După gradul de interferenţă contractele de know-how pot fi:
  know-how pur, transmiterea sa este relativ independentă de restul
operaţiilor
 know-how combinat (mixt), transmiterea sa este combinată cu alte
afaceri (licenţe, exporturi complexe, etc)
 know-how complementar, când aceste contracte sunt negociate şi
încheiate separat, dar în strânsă legătură cu alte afaceri comerciale
Contractele de know-how pot fi grupate şi după gradul de complexitate în:
 transfer de know-how în momentul încheierii contractului
 transfer succesiv de know-how (în mai multe etape)
 transfer de know-how într-un anumit domeniu şi pe o perioadă
determinată.

12.3 COMERCIALIZAREA SERVICIILOR DE CONSULTING -

INGINEERING

Gradul sporit de complexitate a activităţii de producţie şi comercializare

determină separarea tehnicii de conducere de actul de luare a deciziilor. Consulting-ul
reprezintă activitatea de asistenţă economică şi tehnică, fiind o prestaţie de natură
intelectuală, acoperind o gamă largă de domenii, prin elaborarea de studii de cercetare şi
proiectare pentru agenţii economici în vederea organizării, conducerii şi funcţionării
întreprinderilor şi instituţiilor, prin formularea de recomandări care conduc la
optimizarea deciziilor de natură economică, tehnică, comercială, valutară, socio-
culturală etc.
Engineering-ul presupune aplicarea consultanţei la cercetarea, proiectarea şi
elaborarea de soluţii pentru construirea şi exploatarea rentabilă a unităţilor economice.
Consulting-engineering reprezintă reunirea celor două genuri de activităţi într-o
prestaţie de natură intelectuală, în legătură cu proiectarea, executarea şi exploatarea unui
obiectiv, constând în operaţii ca:
a) elaborarea de studii tehnico-economice pentru fundamentarea investiţiilor
 b) întocmirea caietelor de sarcini pentru licitaţiile internaţionale
c) alegerea echipamentelor şi coordonarea lucrărilor pentru anumite proiecte
d) îndrumarea şi controlul executării obiectivului de investiţii până la punerea
lui în funcţiune
e) crearea de proceduri şi tehnologii noi şi punerea lor în aplicare
f) elaborarea de studii şi proiecte de optimizare şi eficientizare a activităţilor de
producţie, organizare şi conducere.
Activităţile de consulting-engineering sunt prestate de persoane fizice sau
juridice, dar tot mai des firme specializate, cu un larg evantai de activităţi (cercetare,
proiectare, analiză, evaluare, consultanţă etc.), având în componenţă numeroşi
specialişti de înaltă calificare. Aceste activităţi sunt în esenţă un export – import de
inteligenţă pe calea acordării de asistenţă în scopul eficientizării tuturor activităţilor
agenţilor economici. Comercializarea inteligenţei presupune numeroase activităţi
specifice, de la contactarea partenerului până la transmiterea unor idei şi soluţii noi de
către consultanţi cu experienţă şi reputaţie internaţională. Alegerea consultantului poate
avea loc prin contactarea directă a acestuia de către beneficiar sau prin recurgerea la
serviciile unui comitet de selecţie a consultanţilor. Contractarea efectivă a afacerii de
consulting-engineering presupune parcurgerea mai multor etape:
 analize prealabile în care partenerii (consultanţii – beneficiarul) stabilesc
natura şi sfera de cuprindere a problemelor
 elaborarea anteproiectului pe baza temei primite de consultant, care stă la
baza cererii de ofertă a beneficiarului
 întocmirea ofertei de către consultant, ofertă care reprezintă cadrul
general al prestaţiilor acestuia.
Contractul de consultanţă stă la baza afacerii şi reglementează raporturile dintre
parteneri. El conţine clauze comune (părţi, obiect, scop, termen, modificări sau adaptări)
şi clauze specifice (păstrarea secretului, modul de subcontractare de către consultant cu
acordul beneficiarului, modul de determinare a preţului consultanţei şi a prestaţiilor
suplimentare a consultantului, modalităţi de comunicare permanentă între parteneri,
răspunderile consultantului privitor la volumul şi domeniul lucrărilor angajate. Plata
serviciilor se face prin stabilirea sumelor cuvenite consultantului, după diverse metode:
după timpul lucrat, după costurile şi cheltuielile generale, sub formă de sumă forfetară,
sub forma unui procent din costul realizării obiectivului sau sub forma unui preţ minim
garantat. Trebuie precizat că, răspunderea consultantului nu se extinde asupra lucrărilor
conexe obiectivului; în cazul în care din vina sa, consultantul produce prejudicii, el va
suporta despăgubiri, care însă nu pot depăşi îndemnizaţia ce urma să o primească. Dacă
clientul întrerupe afacerea, el va plăti costul prestaţiilor, va restitui cheltuielile iniţiale şi
va plăti şi o taxă de despăgubire (circa 20% din sumele ce trebuiau încasate de
consultant).

Intrebari de autoevaluare:
1. Prin ce se caracterizează piaţa internaţională a creativităţii?

2. Prezentaţi deosebirile dintre cesiunea şi licenţierea brevetului de invenţii.

3. Variantele licenţierii internaţionale.

4. Principalele caracteristici ale know – how-ului.

5. Definiţi serviciile de consulting – ingineering.

 Rezumatul acestei sectiuni:
Formele concrete de comercializare ale dreptului de proprietate intelectuală
(industrială), care include de multe ori acte şi fapte de cooperare tehnico-ştiinţifică,
industrială, comercială, etc. se concretizează în: afaceri cu mărfuri de înaltă
complexitate şi tehnicitate, brevete de invenţii, know – how, consulting, ingineering,
asistenţă tehnică de specialitate, formarea de specialişti, realizarea de obiective în
comun, invenţii directe etc. Dintre toate acestea cele mai întâlnite forme ale transferului
de tehnologie sunt:
- comercializarea brevetului de invenţii: cesiunea, licenţierea,
valorificarea indirectă
- serviciile de know – how
- serviciile de consulting