DREPTURILE DE PROPRIETATE

INTELECTUALĂ ŞI VALORIFICAREA LOR.

LICENȚIEREA INTERNAȚIONALĂ

Cuprins
1. Proprietatea intelectuală
2. Drepturile de proprietate intelectuală și valorificarea lor

3. Licențierea internațională
Proprietatea intelectuală: definire, obiect

 Definirea strictă a esenţei proprietăţii intelectuale ⇒ greu de realizat.

 Marea majoritate a definiţiilor = enumerări ale unor drepturi sau ale
unor subiecte ale acestora, fără referire la caracteristicile lor esenţiale.
 Proprietatea intelectuală „se referă la creaţia minţii: invenţii,
opere literare şi artistice, simboluri, nume, imagini, desene utilizate în
comerţ”.
 OMPI: proprietatea intelectuală reprezintă „opere creative sau idei în
forme care să permită difuzarea lor, dar să împiedice terţii să le
copieze sau să le utilizeze” (OMPI = cea mai importantă organizaţie în
domeniu, fondată în 1967 prin semnarea la Stockholm a Convenţiei de
constituire).
 Obiectul proprietăţii intelectuale este constituit de creaţiile
minţii umane, ale intelectului (de aici denumirea de “proprietate intelectuală”).
 Conceptul de proprietate intelectuală

 cuprinde (cf. OMPI) 2 mari categorii: drepturile de autor

(inclusiv drepturile conexe) şi proprietatea industrială:

 i) drepturile de autor: operele literare, artistice, şi

ştiinţifice, indiferent de forma lor de exprimare, de valoarea sau
destinaţia lor.

 ii) proprietatea industrială se referă la semnele distinctive

(mărcile şi indicaţiile geografice) şi la stimularea inovaţiilor şi
invenţiilor, a design-ului şi a tehnologiei.
Forme de drepturi de proprietate intelectuală

 De-a lungul timpului, au fost recunoscute şi acceptate câteva

forme de drepturi de proprietate intelectuală.

 Pe măsura ce societatea s-a dezvoltat şi studiul acestora s-a

extins, îmbrăcând astăzi, forme complexe având elemente în
ştiinţa economică, în filozofie şi drept.

 Cele mai des întâlnite forme acceptate şi protejate de către

acordurile şi convenţiile internaţionale sunt:
- brevetul (patentul),
- dreptul de autor,
- marca,
- desenul industrial,
- indicaţia geografică.
 Brevetul

 = document eliberat de autoritatea unui stat prin care este descrisă o

invenţie (soluţia la o problemă specifică din domeniul tehnologiei)
şi prin care este recunoscut dreptul posesorului de a exploata această
invenţie (folosire, modificare, vânzare), după cum crede de cuviinţă.

 Pentru invenţiile ştiinţifice şi tehnologice din diverse sectoare

industriale şi de servicii se utilizează un sistem de înregistrare, în
urma căruia, statul acordă drepturi de exclusivitate titularului
invenţiei, prin forma juridică cunoscută sub numele de brevet.
 Marca
 = semn distinctiv care individualizează în mod clar produsul unei firme
şi îl distinge de celelalte produse competitoare.
 - unul din primele scopuri ale mărcilor a fost cel de diferenţiere a
produselor.
 Marca individualizează produsul, identifică producătorul şi
ajută astfel la atragerea şi fidelizarea consumatorilor.

 Deoarece atrage clienţii şi îi orientează în alegerea unui anumit produs

are şi funcţia de concurenţă, funcţie amplificată de dezvoltarea publicităţii.
 Prin intermediul mărcii, un consumator îşi va identifica întotdeauna
produsul preferat datorită calităţii sau a altor caracteristici pe care le
consideră superioare faţă de cele ale celorlalte produse, marca acţionând
ca o garanţie a calităţii acestui produs.
 Pentru anumite mărci, ajunse faimoase, recunoscute peste tot în lume,
apare şi caracteristica de monopol.
 Pentru producătorul de marcă se creează astfel posibilitatea de a fixa şi
impune preţuri foarte înalte.
 Desenul industrial
 Desenele şi modelele industriale reprezintă, în sens general, creaţii
de formă prin care se realizează estetica produselor industriale.
 În sens juridic, reprezintă dreptul acordat unei persoane, în urma
înregistrării, de a proteja ornamentele originale, caracteristicile
nefuncţionale ale unui produs industrial rezultate în urma activităţii
de design.

Indicaţia geografică
 Definiţia utilizată de TRIPS este cea de indicaţii care identifică o
marfă provenind dintr-un teritoriu, regiune sau localitate, marfă a
cărei calitate, reputaţie sau altă caracteristică sunt, în mod esenţial,
datorate originii sale geografice.
 Champagne, Cognac, Porto, Havana, Tequila = exemple extrem de
cunoscute în întreaga lume, care se referă la un produs de o
anumită natură şi de o anumită calitate
 Tipuri de contracte utilizate în “economia”
drepturilor de proprietate intelectuală

 În funcţie de formele şi particularităţile drepturilor de proprietate

intelectuală, au apărut şi s-au dezvoltat diverse metode de transfer care
ţin cont atât de interesele creatorului, cât şi de cele ale cumpărătorului
de creaţie.

 Transferul proprietăţii industriale şi formele de materializare:

- cesiunea
- licenţa (licenţierea),
- contractul de know-how,
- activitate de consulting-engineering,
- franciza (distribuția sub franciză, franchising)
 Producția sub licență = licențierea internațională -
definire
 = înţelegerea pe bază de contract prin care titularul unui drept de
proprietate industrială transmite, unei alte persoane, folosinţa
dreptului său exclusiv de exploatare, în schimbul plăţii unei sume de
bani sau a unor produse.
 = operaţiunea prin care o firmă (licenţiat sau beneficiar) dobândeşte
dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale licenţiatorului,
contra plăţii unui preţ.
 = acordarea cu titlu oneros a dreptului de utilizare a unei tehnologii
de produs sau proces (care a făcut anterior obiectul brevetării), de la
licenţiator (licenţiar) la licenţiat.
 Tehnologie = ansamblul pluridimensional şi structurat de cunoştinţe,
procese, metode, operaţii ce pot fi valorificate dpdv economic (sunt utilizate
pt producerea sau comercializarea unui anumit produs/ proces).
 = cuprinde 3 componente principale:
- elemente materiale (maşini, materiale)
- elemente informaţionale (cunoaşterea procedeelor, experienţe,
deprinderi individuale şi colective, etc )
- elemente operaţionale (funcţii de prod, coordonarea, ritm de lucru)
 Invenţia
 = creaţia care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul
cunoscut al tehnicii şi al practicii mondiale, creaţia care nu a
mai fost brevetată sau făcută publică în ţară sau străinătate şi
care reprezintă o soluţie ce poate fi aplicată pentru rezolvarea
unor probleme din economie sau orice alt domeniu al vieţii
economice şi sociale.
 Condiţiile de brevetabilitate a unei invenţii sunt:
- „caracterul industrial”
- noutatea
- progresul

Brevetul de invenţie
 = titlu eliberat de stat care atestă caracterul de invenţie al
obiectului său şi care conferă titularului o serie de drepturi,
dintre care cel mai important este acela de folosire exclusivă a
invenţiei
 Caracteristici principale ale licenţierii:

 - formă a transferului de tehnologie (obiectul licenţierii îl constituie

cunoştinţele tehnice care au făcut obiectul unui brevet, în speţă, invenţii.
 - mijloc de valorificare a unor drepturi de prop. industrială
(se transferă cunoştinţe tehnice, invenţii care sunt folosite de beneficiar în
activitatea sa de producţie şi permit realizarea produselor/serviciilor)
 - formă de cooperare industrială
☺ presupune interese comune ale părților, o colab în prod şi comercializ,
un sistem de relaţii pe termen mai lung;
☺ în multe contracte de licenţiere se încheie aranjamente complementare
în baza cărora, licenţiatul produce piese, subansamble ce urmează a fi
integrate în produsul finit sau licenţiarul trebuie să-l asiste pe licenţiat
în realizarea producţiei;
☺ licenţiarul este plătit prin redevenţe calculate la volumul vânzărilor
produsului fabricat sub licenţă etc.).
 - modalitate de internaţionalizare a afacerilor, o etapă
intermediară între export (producţie internă şi comercializare la extern) şi
producţia în străinătate (delocalizarea producţiei).
Avantajele licenţierii internaţionale:
 acces pe pieţe externe dificil de intrat
 implicare redusă cu resurse şi risc scăzut
 informaţii cu privire la produs şi concurenţă
 costuri reduse
 îmbunătăţirea calităţii livrării şi serviciilor post-vânzare

Dezavantaje:
 posibila stimulare a unor concurenţi
 lipsa controlului asupra operaţiunilor licenţiatului
 slaba implicare pe piaţa licenţiatului
 posibila pierdere a unor avantaje avute până atunci.
Contractul de licenţă
 consacră acordul de voinţă al părţilor cu privire la transferul
dreptului de folosinţă al brevetului şi plata preţului, stabilind
drepturile şi obligaţiile reciproce.

Obligaţiile licenţiarului:
 obligaţia de remitere, în baza căreia, licenţiarul trebuie să
pună la dispoziţia licenţiatului, folosinţa dreptului de a
exploata brevetul,
 obligaţia de garanţie, privind existenţa şi validitatea dreptului
transmis şi legat de exercitarea acestuia.

Obligaţiile licenţiatului:
 obligaţia de a exploata licenţa, exploatarea trebuind să fie
serioasă, efectivă şi reală,
 obligaţia de plată a preţului, licenţierea având caracterul unui
contract cu titlu oneros.
Forme de plată practicate în contractele de licenţă:

 Decontarea de către licenţiat a unor redevenţe periodice

(royalties), calculate ca procent pe unitatea de produs
fabricat / comercializat sub licenţă sau calculate ad-valorem,
la volumul valoric al produselor vândute sub licenţă;
 Plata de către licenţiat a unei sume forfetare, care se poate
calcula prin însumarea redevenţelor minime anuale;
 Alte forme de plată: prin produse fabricate pe baza licenţei,
prin conversia redevenţelor în acţiuni la firma licenţiat etc.
 Contractele de licenţă se particularizează prin diferite
aspecte referitoare la restricţii / limitări.

 limitări temporale (durata contractului este inferioară

intervalului de timp rămas până la expirarea brevetului care
face obiectul contractului),
 limitări teritoriale (licenţiatul poate exploata brevetul pe o
anumită porţiune unde se bucură de protecţie),
 limitări cantitative, vizează volumul sau valoarea
producţiei,
 limitări la o firmă determinată (exploatarea brevetului
nu este permisă decât în anumite unităţi productive ale
beneficiarului).
 În executarea contractului de licenţă s-au
idenficat şi inventariat o serie de abuzuri:

 clauza achiziţionării legate, care presupune obligativitatea

licenţiatului de a achiziţiona o dată cu brevetul de invenţie şi o
serie de maşini, instalaţii, la preţuri fixate de licenţiar,

 sistemul licenţelor grupate, aplicat de furnizorii de brevete,

care presupune transmiterea şi respectiv achiziţionarea în paralel
cu licenţa de brevet, a unor licenţe colaterale care nu se justifică
în economia licenţiatului,

 stipularea în contract a unei perioade mari de plată a

redevenţelor, de către firmele licenţiate,

 preţurile monopoliste care sunt practicate datorită faptului că

brevetele şi tehnologiile de vârf sunt concentrate într-un număr
redus de firme din aceleaşi ţări dezvoltate economic.