timați și foarte iubiți cititori ai „Formulei AS”,

Mesajul pe care vi-l adresez începe cu un cuvânt intrat în stră vechimea revistei noastre, chiar din
ziua ivirii ei pe pă mânt: „Mulțumim!”. Un cuvânt românesc puternic și încă viu, care
nă dă jduiesc să exprime deplin recunoștința mea și a colegilor mei de redacție, față de fidelitatea
pe care ne-o dovediți, chiar și în vremurile acestea sumbre, când viața noastră amenință să se
schimbe total. Cu atât mai mult vă mulțumim că ne cumpă rați, că aveți încredere în noi, că
aflați un rost în paginile revistei. Pe cât cerul ne va îngă dui, ne vom stră dui ca informațiile pe ca-
re vi le oferim și în vremea viitoare să vă fie de folos pentru a vă ocroti să nă tatea, mintea și su-
fletul. Asta ne dorim, de fapt, cel mai mult: să vă oferim temeiuri de încredere și de liniște su-
fletească , care să vă ajute să ieșiți din panica stârnită de coronavirus, o isterie creată , în mare
parte, prin exageră ri negative imense, difuzate prin televiziuni și internet.

Fiți raționali și lucizi, oameni buni! Coronavirusul nu este o fatalitate. În viața noastră de toate
zilele ne confruntă m cu împrejură ri mult mai grave și dureroase, pe care nu le putem trata cu nici
un medicament: moartea celor dragi, suferințele fizice, despă rțirile, pă rinții abandonați de copiii
porniți spre o viață mai bună . Prin comparație, coronavirusul este o provocare pe care trebuie să
ne pregă tim s-o învingem cu minte limpede, cu liniște și cu calm. Drumul pe care suntem e bun.

Problema reală cu care ne confruntă m este izolarea. Trauma celor patru pereți. Una e să „te în-
chizi” într-o reședință cu curte și cu gră dină , și alta să stai sechestrat, cu nevasta și doi copii,
într-o garsonieră de la etajul zece. Și una e să ai 35 de ani, și alta – optzeci, nouă zeci și să scrie
pe tine „expirat”. Din pă cate, recomandă rile „militare” ale celor implicați în criza coronavirus se
opresc în pragul ușilor, dincolo de care suntem fă cuți prizonieri. De ce nu fac recomandă ri și
pentru singură tate, pentru lipsa comunică rii, pentru dorul amarnic al bă trânilor lipsiți de mângâ-
ierile celor dragi. Poate cele din ur