– Sunt total de acord, și aş merge pe recomandarea asta: mai bine să ai o icoană pictată pe lemn

de un pictor, decât una celebră , tipă rită , de exemplu Sfânta Treime a lui Rubliov, că reia, oricât
de bine a fost reprodusă , îi va lipsi „ceva”. Cea pictată este, într-adevă r, vie. Sigur, o icoană
pictată e scumpă , asta a fost ȋntotdeauna o problemă . Pe de altă parte, o icoană pictată poate
ră mâne ȋn continuare în familie, ca un odor de mare preț, transmis din generaţie ȋn generaţie.
Asta e tradiția românească . Există icoane vechi, care s-au moştenit şi care fac parte din tezaurul
unei familii şi sunt ȋncă rcate nu numai de sfinţenia chipului, dar şi de istoria familiei care a
trecut prin faţa ei și a tră it ȋn preajma ei. În fond, noi, ȋn lumea noastră românească , tră im printre
icoane, vrem, nu vrem, chiar dacă nu avem treabă cu biserica, de undeva ne urmă resc icoanele
astea, şi asta e frumos. Icoanele sunt ca nişte faruri de veghe.

– De ce credeţi că o icoană pictată e vie, în vreme ce o copie, nu? Să fie în cauză pictorul ei,
care s-a atins de lemn, cu post, cu rugăciune, cu trudă? O trudă a unui om care, cumva, ȋntr-un
fel foarte tainic, și-a amestecat viaţa ȋn icoană?

Hristos – Novgorod, sec XII

– Să știi că asta se petrece nu numai cu icoana, ci cu orice obiect fă urit de mâna omului. Când
eram copii, pe maidan, aveam o vorbă : copia nu are valoare. Spuneam asta când ne imitam unul
pe altul. Sigur că emoţia poate să pă trundă şi prin mijloacele astea moderne. Dacă deschid un
album cu icoane de Rubliov, de Teofan Grecul sau de Panselinos, sunt tulburat, mişcat, dar, ȋntr-
adevă r, prezenţa harică este ȋn icoana pictată reală , nu în copie. Chiar și când suntem mișcați de
o fotocopie reușită a unei icoane originale, eu cred că , undeva, în adânc, gândul nostru zboară la
original, ne-am dori să fim ȋn faţa originalului. Oricât de bună ar fi copia, ră mâne această
conştiinţă a originalului. Sigur că și pictorii care zugră vesc icoane sunt foarte diferiți, unii mai
buni, unii mai puţin buni. Dar, chiar dacă pictorul nu e grozav, tot e mai bine decât să ai o re-
producere, să ai ceva „fabricat”. Chipul Mântuitorului, pictat de Andrei Rubliov, este atât de
fenomenal, încât îți vine să mori când te uiţi la el, dar când e vorba de o relaţie intimă , de
rugă ciune, parcă tot mai bine e să te închini în fața unei icoane fă cute cu mâna, decât în fața
fotocopiei lui Rubliov.

„Nu mai știm să facem biserici ca ale înaintașilor”

–   Dumneavoastră aveți icoane preferate?

Maica Domnului de la Mână stirea Nicula

– Da. Din pă cate, nu le am ȋn casă şi nu pot să ajung la ele, dar îmi plac foarte mult, de exemplu
Rubliov. Îmi place foarte mult și icoana Maicii Domnului de la Mână stirea Dintr-un Lemn, ȋmi
plac cele două icoane ale Maicii Domnului de la mână stirile Hilandar și cea de la Vatoped, de pe
Muntele Athos. Pe urmă , toate icoanele cu Maica Domnului din Vladimir, cele ruseşti celebre
îmi trezesc o evlavie specială . Eu sunt foarte deschis şi spre alte exprimă ri decât cele bizantine,
dar care au o anumită aşezare. Am fost la Barcelona şi am vă zut icoanele catalane – poţi să mori
de frumuseţe în fața lor, deşi este alt tip de expresie, mai naiv poate. La fel sunt și icoanele
copte. Noi, românii, de exemplu, avem icoanele pe sticlă , care sunt foarte ȋn duh ortodox, foarte
valabile, deşi nu sunt bizantine. Sunt inspirate, dar nu sunt bizantine. Şi avem pictura din
bisericile de lemn, ȋndeosebi pictura interioară , care e un alt tip de expresie decât cel bizantin,
dar care este tulbură tor de frumoasă . Mă duc de câţiva ani ȋn diverse zone, acum există
posibilitatea să te documentezi, că altfel, treci prin sate şi nu ştii pe lângă ce treci. Am fost şi am
vă zut biserici ȋn Haţeg, ȋn Hunedoara, ȋn Bistriţa, am fost şi la Cluj. Unele s-au pă strat mai bine,
unele mai puţin bine, unele s-au restaurat, dar toate aparțin unui extraordinar tip de expresie
iconografică , mai puțin cunoscut de români. Noi mergem pe lucrurile minunate, clasice, cum
sunt mână stirile din Moldova, unde e o pictură cu care te duci oriunde ȋn lume; ȋn Oltenia, iară şi,
avem tot ce a fă cut perioada brâncovenească şi post-brâncovenească şi perioada lui Matei
Basarab. Această zonă , extrem de bogată , a picturilor din bisericile de lemn, e însă mai puţin cu-
noscută și, din pă cate, a fost supusă deterioră rii, din lipsă de bani, dar și de interes. Noi, la
Muzeul Ţă ranului, am reuşit să salvă m cinci astfel de biserici, pentru că oamenii ȋşi fă cuseră în
sat biserică de zid şi o ignorau pe cea de lemn. Tră im astă zi o dramă . În Legenda Meşterului
Manole, când meșterul e întrebat dacă poate să facă o biserică și mai frumoasă , el ră spunde
afirmativ. Astă zi nu mai putem spune același lucru, noi nu mai putem face biserici mai frumoase
decât ale înaintașilor noștri. Unii au bună voinţă , dar nu reușesc. În vechime, putea să ardă o
biserică , puteau să o dă râme, pentru că o fă ceau la fel de frumoasă . Astă zi, dacă ai dă râmat una,
faci o urâţenie ȋn loc – valabil ȋn orice domeniu, nu numai al lă cașelor de cult, ci şi al caselor. S-
a pierdut simțul frumosului la români. Trebuie să avem mare grijă de ce am primit de la
înaintași.