Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sub redacția
FLORIN MITU
616.12-073.97
Referen ți științifici:
Prof. dr. Ion I. Bruckner – Universitatea de Medicină și Farmacie
”Carol Davila” București
Prof. dr. Gheorghe Bălan – Universitatea de Medicină și Farmacie
”Gr. T. Popa” Iași
Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr.T. Popa" Iaşi.
Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici un mijloc, electr o-
nic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din partea autorilor sau
a editurii.
Autori:
ABREVIERI
AV - atrioventricular Mg – magneziu
TPSV – tahicardie paroxistică
HTP – hipertensiune pulmonară
supraventriculară
HVD – hipertrofie de ventricul drept
VD – ventricul drept
HVS – hipertrofie de ventricul stâng
VS – ventricul stâng
PREFAŢĂ
CUPRINS
Capitolul I
INTRODUCERE. IMPORTAN A METODEI .......................................... 9
Florin Mitu
Capitolul II
TEHNICA ÎNREGISTRĂRII ..................................................................... 11
Florin Mitu
Capitolul III
ETAPELE INTERPRETĂRII ŞI CARACTERISTICILE
ELECTROCARDIOGRAMEI NORMALE ............................................. 23
F. Mitu, Corina Dima Cozma
Capitolul IV
MODIFICĂRILE UNDEI P ........................................................................ 31
Clementina Cojocaru, Florin Mitu
Capitolul V
SUPRASOLICITĂRILE VENTRICULARE ............................................ 37
Corina Dima Cozma, Florin Mitu
Capitolul VI
ISCHEMIA MIOCARDICĂ ....................................................................... 47
Florin Mitu
Capitolul VII
MODIFICĂRI ELECTROCARDIGRAFICE ÎN BOLILE
PERICARDULUI ......................................................................................... 61
F. Mitu, R. Negru, Magda Mitu
Capitolul VIII
MODIFICĂRI ELECTROCARDIOGRAFICE PRODUSE DE
DISELECTROLITEMII ............................................................................. 65
Maria-Magdalena Leon, Magda Mitu, Florin Mitu
Capitolul IX
MODIFICĂRI ELECTROCARDIOGRAFICE PRODUSE DE
MEDICAMENTE......................................................................................... 71
Maria-Magdalena Leon, Florin Mitu
Capitolul X
TULBURĂRILE DE CONDUCERE SUPRAVENTRICULARE .......... 81
Maura Felea, Florin Mitu
Capitolul XI
TULBURĂRI DE CONDUCERE ATRIOVENTRICULARE ŞI
INTRAVENTRICULARE........................................................................... 87
Robert Negru, Maura Felea, Florin Mitu
Capitolul XII
MODIFICĂRILE ELECTROCARDIOGRAFICE
ÎN STIMULAREA ELECTRICĂ ARTIFICIALĂ A INIMII ............... 103
Florin Mitu, Clementina Cojocaru
Capitolul XIII
SINDROAMELE DE PREEXCITAŢIE .................................................. 107
Robert Negru, Maura Felea, Florin Mitu
Capitolul XIV
ARITMII SUPRAVENTRICULARE ...................................................... 117
Corina Dima Cozma
Capitolul XV
ARITMIILE VENTRICULARE .............................................................. 135
Clementina Cojocaru, Florin Mitu
Capitolul I
Florin Mitu
Electrocardiografie practică 9
BIBLIOGRAFIE
10 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
Capitolul II
TEHNICA ÎNREGISTRĂRII
Florin Mitu
Electrocardiografie practică 11
Tehnica înregistrării
cinci milimetri) este marcată prin linii negre groase. Înălţimea şi adâncimea
unei unde se măsoară în milimetri; un milimetru (1 mm) reprezintă 0,1 mil i-
volţi (0,1 mV).
Axa orizontală măsoară timpul. La o viteză de derulare a hârtiei de 25
mm/sec, distanţa dintre două linii groase este de 0,20 secunde, iar fiecare
diviziune de 1 mm înseamnă 0,04 secunde.
ECG standard este compusă din 12 derivaţii: şase derivaţii ale me m-
brelor (trei bipolare şi trei unipolare) şi şase derivaţii precordiale. Pentru a
obţine derivaţiile bipolare ale membrelor care au fost şi primele înregistrate,
electrozii se plasează pe braţele drept şi stâng şi pe gamba stângă, formând un
triunghi (triunghiul lui Einthoven). Fiecare latură a triunghiului formează o
derivaţie (DI, DII, DIII). DI este orizontală, cu electrodul pozitiv spre braţul
stâng; DII şi DIII au electrodul pozitiv orientat în jos. Se recurge, de asem e-
nea, la un electrod plasat la nivelul piciorului drept, electrodul indiferent, care
nu are rol în înregistrarea ECG, dar este indispensabil pentru obţinerea unor
derivaţii neparazitate. Derivaţiile bipolare înregistrează potenţialul de acţiune
în plan frontal, înregistînd de fapt diferenţa de potenţial electric capt at de cei
doi electrozi ai derivaţiilor. Derivaţiile unipolare ale membrelor sunt AVR
care foloseşte braţul drept ca pozitiv, AVL – foloseşte braţul stâng ca pozitiv
şi AVF – foloseşte piciorul stâng ca pozitiv (fig. 2.1). Indicaţiile topografice
oferite de derivatiile unipolare ale membrelor sunt mult mai precise decât
derivaţiile bipolare. De exemplu, derivaţia aVF explorează mai ales peretele
inferior al inimii, derivaţia aVL peretele lateral, iar derivaţia aVR potenţialele
endocavitare. Deoarece amplitu dinea potenţialelor de acţiune înregistrate de
electrozi unipolari ai membrelor este redusă, a fost necesar ca aceste potenţi a-
le să fie amplificate, rezultînd derivaţiile clasice, anterior amintite: aVF, aVL,
aVR.
Dacă se translează cele şase derivaţii ale membrelor astfel încât să
treacă toate printr -un punct central, se obţine un plan frontal în care ele se
întretaie la distanţă de 30 grade una de alta (Fig. 2.2).
Cele şase derivaţii precordiale se obţin prin plasarea a câte unui ele c-
trod pozitiv în şase poziţii pe torace (Fig. 2.3):
V1 – spaţiul IV intercostal drept parasternal,
V2 – spaţiul IV intercostal stâng parasternal,
12 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
Electrocardiografie practică 13
Tehnica înregistrării
14 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
Electrocardiografie practică 15
Tehnica înregistrării
16 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
RITMUL SINUSAL
Ritmul sinusal normal este dat de prezenţa undei P, pozitivă în major i-
tatea derivaţiilor, care precede complexul QRS, cu intervalul PR regulat.
FRECVENŢA CARDIACĂ
Frecvenţa cardiacă este determinată în mod normal de NSA situat pe
peretele posterior al atriului drept, el fiind pacemakerul cardiac normal. Frec-
venţa de stimulare a sa este de 60 – 80/minut. Dacă acesta nu funcţionează,
atriile au pacemakeri potenţiali care pot prelua funcţia de stimulare la o fre c-
venţă de 70 – 80/minut. NAV determină o frecvenţă de stimulare de 60/minut
dacă nu există activitate de stimulare la nivelul atriilor. Ventriculii au focare
Electrocardiografie practică 17
Tehnica înregistrării
RITMUL
Ritmul cardiac poate fi:
Ritm regulat, cu frevenţă rapidă, normală sau joasă;
Ritm cu neregularităţi ritmice sau accidentale: aritmia extrasistolică
atrială sau ventriculară;
Ritm neregulat: fibrilaţie atrială sau flutter atrial cu bloc av variabil.
18 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
0
-90
DAED DAS
0 0
180 0
DAD N
0
+90
Electrocardiografie practică 19
Tehnica înregistrării
Electrocardiograma normală
Unda P normală are durata de 0,07 – 0,10 sec, amplitudine maximă
de 2,5 mm în derivaţiile bipolare şi 2 mm în derivaţiile precordiale. Amplit u-
dinea sa poate creşte la frecvenţe cardiace mari, efort, hipers impaticotonie.
Axa electrică normală este de 0 – 75 grade (Fig. 2.6).
Intervalul PR (timpul de conducere atrioventriculară) se determină de
la debutul undei P la debutul complexului QRS. Durata normală este de 0,12
– 0,20 sec, fiind mai scurt la frecvenţe cardiace mari. O durată mai mică de
0,10 sec este patologică şi se întâlneşte în sindroamele de preexcitaţie (sdr.
Wolf-Parkinson-White, Lawn-Ganong-Levine) şi ritmurile AV joncţionale
(Fig. 2.6).
Complexul QRS reprezintă depolarizarea ventriculară. Deflexiunile
pozitive reprezintă undele R, deflexiunea negativă care precede unda R este
Q, iar cea care urmează undei R este unda S. Durata normală nu depăşeşte
0,11 sec. Axa electrică normală este de 30 – 75 grade (0 – 90 grade). Ampli-
tudinea normală a undei R este de 15 mm în derivaţiile standard şi 25 mm în
precordiale. Unda Q normală nu depăşeşte 25% din amplitudinea undei R şi
durata de 0,03 sec. Deflexiunea intrinsecoidă defineşte timpul de activare
ventriculară, adică
intervalul de timp
dintre începutul ac-
tivării ventriculare şi
momentul în care
frontul de excitaţie
a ajuns în dreptul
electrodului explora-
tor. Acesta se mă-
soară între începutul
complexului QRS şi
vârful undei R. Li-
mita superioară a
normalului este de
0,03 sec în V1, V2 Fig. 2.6. Electrocardiograma normală
(pentru ventriculul
drept) şi 0,05 sec în V5, V6 (pentru ventriculul stâng) (fig. 2.6).
20 Florin Mitu
Tehnica înregistrării
BIBLIOGRAFIE
Electrocardiografie practică 21
Tehnica înregistrării
22 Florin Mitu
Capitolul III
INTRODUCERE
Efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei este, în prezent, o met o-
dă standardizată, care beneficiază de aparatură din ce în ce mai performantă.
Înainte de interpretarea în sine, examinatorul va verifica dacă tehnica
de înregistrare a fost respectată. Una dintre cele mai frecvente greşeli este
inversarea unor electrozi (de exemplu, inversarea electrozilor de la membrele
superioare va da un aspect fals de situs inversus). Se poate verifica dacă et a-
lonarea amplitudinii a fost corect efectuată (1 mV = 1 cm) şi care a fost vit e-
za de înregistrare (cel mai frecvent 25 mm/secundă, mai rar 50 mm/secundă).
Traseul înregistrat trebuie să aibă o calitate corespunzătoare, fără prea multe
artefacte sau deplasări ale liniei i zoelectrice, altfel ar trebui repetat. Pentru
interpretarea tulburărilor de ritm sau de conducere se înregistrează trasee mai
lungi, care permit surprinderea unor modificări tranzitorii.
24 Florin Mitu
Tromboembolism pulmonar
Electrocardiografie practică 25
Electrocardiografie practică 27
BIBLIOGRAFIE
Electrocardiografie practică 29
30 Florin Mitu
Capitolul IV
MODIFICĂRILE UNDEI P
Clementina Cojocaru, Florin Mitu
INTRODUCERE
Unda P rezultă ca urmare a depolarizării atriale, direcţionată dinspre
nodul sinoatrial spre nodul atrioventricular, activarea începând cu atriul drept
(AD) şi continuînd cu atriul stâng (AS), între cele două atrii menţinându -se
un scurt decalaj de 0,01- 0,02”.
În situaţii patologice electrofiziologice sau clinice survin modificări ale
acestei unde, în ceea ce priveşte durata, amplitudinea sau morfologia, modif i-
cări care se analizează cel mai bine în derivaţiile standard (în special D II) şi în
derivaţia V1.
ETIOLOGIE
Cele mai frecvente situaţii care induc modificări electrocardiografice
ale undei P sau absenţa acesteia sunt următoarele:
- supraîncărcările atriale, întâlnite cel mai frecvent în practică ;
- tulburările de conducere de la nivel atrial (blocuri intraatriale şi
interatriale);
- aritmiile.
O situaţie rară de apariţie a unor unde P cu aspect anormal este prezenţa
situsului inversus cardiac.
DIAGNOSTIC ELECTROCARDIOGRAFIC
Supraîncărcările atriale
Supraîncărcarea atrială dreaptă (SAD) este definită de următoarele
modificări ale undei P:
amplitudine mai mare de 2,5 mm (în special în derivaţiile D II, DIII şi
aVF);
creşterea amplitudinii deflexiunii pozitive a undei P în derivaţia V1,
peste 1,5 mm (electrodul explorator din această derivaţie este cel mai aproape
de atriul drept);
Electrocardiografie practică 31
32 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 33
34 Florin Mitu
Dextrocardia
În prezenţa dextrocardiei, inversarea poziţiei camerelor cardiace cond u-
ce la negativarea undei P în derivaţia D I, cu menţinerea pozitivităţii în DIII ca
urmare a devierii axei undei P peste + 90º.
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
În situaţia apariţiei modificărilor de amplitudine şi/sau durată a undelor
P, cea mai importantă este diferenţierea între supraîncărcarea atrială dreaptă
şi cea stângă.
Diagnosticul diferenţial se impune şi atunci când pe o electrocardi o-
gramă apar unde P cu morfologie şi orientare diferită, fiind necesară luarea în
considerare a prezenţei unor aritmii supraventriculare: extrasistole atriale sau
joncţionale, tahicardia atrială multifocală, tahicardia paroxistică atrială,
wandering pacemaker , variaţiile respiratorii ale undelor P, existenţa unui
focar parasistolic atrial.
În situaţia absenţei undelor P sinusale trebuie identificate eventualele
aritmii frecvente (fibrilaţie şi flutter atrial) sau situaţia mai rară a prezenţei
blocului sinoatrial sau a tulburărilor de conducere intraatrială, eventual prin
completarea investigaţiilor electrofiziologice.
SEMNIFICAŢIE CLINICĂ
Modificările undei P sunt adesea expresia unor afecţiuni severe, în sp e-
cial cardiopulmonare.
Supraîncărcarea atrială dreaptă apare electrocardiografic la pacienţii cu
valvulopatii tricuspidiene, izolate sau asociate cu afecţiuni ale valvei pulm o-
nare, în contextul cardiopatiilor congenitale care evoluează cu supraîncărc a-
rea inimii drepte (tetralogia Fallot) sau în situaţia instalării cordului pulmonar
cronic.
Electrocardiografie practică 35
BIBLIOGRAFIE
36 Florin Mitu
Suprasolicitările ventriculare
Capitolul V
SUPRASOLICITĂRILE VENTRICULARE
Corina Dima Cozma, Florin Mitu
INTRODUCERE
Din punct de vedere electrocardiografic, termenul de suprasolicitare
ventriculară este mai cuprinzător şi mai elocvent pentru echivalentul modif i-
cărilor anatomice survenite la nivel cardiac. În mod normal, peretele liber al
ventriculului stâng este de 3 ori mai gros decât cel al ventriculului drept, iar
potenţialul electric generat la nivelul miocardului stâng este de 10 ori mai
mare decât cel drept. În acest fel, suprasolicitarea evidenţiată electrocardi o-
grafic prin criterii de axă, amplitudine sau durată QRS, poate fi reprezentată,
la nivel ventricular, atât de îngroşarea pereţilor cât şi de mărirea cavităţilor.
Modificările electrocardiografice sunt progresive în timp sau se asociază, în
cadrul suprasolicitării biventriculare, determinând uneori şi atenuarea unor
aspecte, prin fenomenul de opoziţie a forţelor electrice provenite de la cei doi
ventriculi.
ETIOLOGIE
Suprasolicitarea ventriculară este de 2 tipuri:
- sistolică sau de presiune, prin prezenţa unui obstacol în faţa ventr i-
culului;
- diastolică sau de volum, prin creşterea volumului de sânge la nivel
ventricular;
- mixte, combinate, în valvulopatii combinate sau în angiocardiopatii
complexe.
Electrocardiografie practică 37
Suprasolicitările ventriculare
DIAGNOSTIC ELECTROCARDIOGRAFIC
HIPERTROFIA VENTR ICULARĂ STÂNGĂ
Principalele criterii utilizate pentru diagnosticul electrocardiografic al
hipertrofiei ventriculare stângi sunt:
- Criterii de amplitudine: hipertrofia şi dilatarea ventriculului stâng au
drept consecinţă principală creşterea amplitudinii und elor complexu-
lui QRS, în majoritatea derivaţiilor, dar mai ales în cele precordiale.
- Criterii de axă: deviaţia stângă a axei complexului QRS se observă în
aproximativ 2/3 din cazurile de suprasolicitare ventriculară stângă.
- Criterii de durată: timpul de activare ventriculară este mai lung şi,
de aceea, apariţia deflexiunii intrinsecoide creşte peste limitele no r-
male, iar durata QRS este la limita superioară a normalului (de ob i-
cei 100 ms, rareori 110 sau 120 ms).
38 Florin Mitu
Suprasolicitările ventriculare
Electrocardiografie practică 39
Suprasolicitările ventriculare
40 Florin Mitu
Suprasolicitările ventriculare
Electrocardiografie practică 41
Suprasolicitările ventriculare
- Derivaţiile precordiale:
o unda R ≥ 7 mm în V1 (raportul R/S > 1);
o unda S în V1 ˂ 2 mm;
o aspect qR în derivaţia V1;
- V3.
Diagnosticul diferenţial al hipertrofiei ventriculare drepte ia în consid e-
rare mai multe dintre modificările pr ezentate:
- la copii şi tineri deviaţia axială dreaptă şi creşterea raportului R/S în
V1 poate fi prezentă şi în condiţii fiziologice, dar unda R nu depăşeşte 7 mm
în V1 şi 5 mm în aVR;
- la bolnavii cu BPOC şi emfizem pulmonar deviaţia axială dreaptă pe s-
o
te + 90 se poate întâlni şi în absenţa hipertensiunii pulmonare, dar complex e-
le QRS sunt, în general, microvoltate;
- infarctul miocardic cu localizare posterioară se diferenţiază de hipe r-
trofia ventriculară dreaptă prin asocierea cu unde T pozitive, şi nu negative în
V1 şi V2;
- sindromul Wolff – Parkinson – White tip A poate prezenta o undă R
amplă în V1, dar se diferenţiază de hipertrofia ventriculară dreaptă prin scu r-
tarea intervalului PR şi apariţia undei delta;
- hemiblocul stâng posterior se diferenţiază de deviaţia axială dreaptă
din hipertrofie (prezenţa suprasolicitării atriale drepte şi Rs sau qR în V1 pl e-
dează pentru hipertrofia ventriculară dreaptă).
42 Florin Mitu
Suprasolicitările ventriculare
HIPERTROFIA BIVENTRICULARĂ
Hipertrofia biventriculară se întâlneşte cel mai frecvent în cardiomiop a-
tia dilatativă, cardiopatiile congenitale cu şunt stânga - dreapta complicate cu
sindrom Eisenmenger, insuficienţa cardiacă dreaptă consecutivă cardiopatiei
hipertensive şi valvulopatiilor cordului stâng. Electrocardiografic se vor as o-
cia criterii aparţinând celor două tipuri de hipertrofii:
- complexe RS (bifazice) cu voltaj mărit în derivaţiile precordiale;
- criterii de hipertrofie ventriculară stângă în derivaţiile precordiale
stângi + unda R înaltă în derivaţiile precordiale drepte;
- criterii de hipertrofie ventriculară stângă în derivaţiile laterale + d e-
viaţie axială dreaptă;
- dilatare atrială stângă + criterii de hipertrofie ventriculară dreaptă.
EXEMPLE
Fig. 5.1. Ritm sinusal, aspect de HVS în faza de debut (criterii de voltaj
în asociere cu suprasolicitare de atriu stâng)
(din colecţia Clinicii a VI-a Medicale, Conf. univ. dr. Florin Mitu)
Electrocardiografie practică 43
Suprasolicitările ventriculare
44 Florin Mitu
Suprasolicitările ventriculare
BIBLIOGRAFIE
Electrocardiografie practică 45
Suprasolicitările ventriculare
46 Florin Mitu
Ischemia miocardică
Capitolul VI
ISCHEMIA MIOCARDICĂ
Florin Mitu
Ischemia
Ischemia ecg se traduce prin modificări ale undei T datorită alterării r e-
polarizării ventriculare. În zona ischemică, depolarizarea se produce întârziat
şi în sens invers depolarizării normale, adică de la endocard la epicard, iar
repolarizarea va avea acelaşi sens, determinând apariţia undelor T negative,
simetrice şi ascuţite în derivaţiile directe (fig. 6.1). Severitatea ischemiei este
direct proporţională cu amplitudinea undelor T negative şi cu numărul deriv a-
ţiilor în care se înregistrează.
Electrocardiografie practică 47
Ischemia miocardică
48 Florin Mitu
Ischemia miocardică
Leziunea
Leziunea indică o ischemie miocardică severă. În zona cu ischemie s e-
veră, repolarizarea în diastolă este incompletă şi generează un curent diastolic
de leziune, iar depolarizarea în sistolă este de asemenea incompletă şi gen e-
rează un curent sistolic de leziune.
În leziunea subepicardică, aceşti curenţi de leziune determină
supradenivelarea segmentului ST în derivaţiile directe şi subdenivelarea se g-
mentului ST în derivaţiile indirecte.
În leziunea subendocardică, curenţii de leziune determină
subdenivelarea segmentului ST în derivaţiile directe, fără modificări în der i-
vaţiile indirecte (Fig. 6.2).
Pentru a fi considerată patologică, subdenivelarea ST trebuie să înd e-
plinească următoarele criterii:
- să fie de tip orizontal, descendent sau lent ascendent (sub 1mV/sec);
- amplitudinea subdenivelării să fie de cel puţin 1 mm în derivaţiile
standard şi 2 mm în derivaţiile precordiale;
- durata subdenivelării să fie de cel puţin 0,08 sec.
Necroza
Pentru a fi evidenţiată electrocardiografic, necroza (infarctul) trebuie să
cuprindă straturile sube picardice. Infarctul localizat strict subendocardic nu
are expresie ecg. Modificările ecg de necroză apar clasic în infarctele
transmurale. În zona de necroză nu este activitate electrică, deci vectorii de
depolarizare se îndepărtează de electrozii aflaţi în dreptul acestei zone. În
consecinţă, în derivaţiile directe, se înregistrează o undă negativă de depol a-
rizare – unda Q, iar în derivaţiile indirecte o undă R de amplitudine crescută.
În infarctele mari, în derivaţiile directe, aspectul este de QS; în in farctele de
dimensiuni mai reduse, aspectul este de QR sau Qr. Aspectul ecg de necroză
poate lipsi, adică infarctul nu are expresie ecg, în unele situaţii:
- infarcte de mici dimensiuni (aspect de amputare a undei R);
- infarcte cu localizare înaltă sau strict posterioară (creşte amplitud i-
nea undei R în derivaţiile indirecte);
- localizarea strict subendocardică a infarctului.
Aceste tipuri de infarcte fără unda Q sunt denumite infarcte nonQ.
Electrocardiografie practică 49
Ischemia miocardică
50 Florin Mitu
Ischemia miocardică
Electrocardiografie practică 51
Ischemia miocardică
52 Florin Mitu
Ischemia miocardică
trunchi coronar stâng sau leziuni tricoronariene. Mai puţin specifice sunt u n-
dele T negative. Uneori aspectul ecg poate fi normal.
Evoluţia este fie spre angina pectorală stabilă, fie spre infarct miocardic
(5 - 10%).
Electrocardiografie practică 53
Ischemia miocardică
54 Florin Mitu
Ischemia miocardică
Electrocardiografie practică 55
Ischemia miocardică
Fig. 6.6. IM inferior stadiul acut. Prezenţa undei Qde necroză în derivaţiile
D2, D3 şi aVF, supradenivelarea ST, unda T negativă.
(din colecţia Clinicii a VI-a Medicale, Conf. univ. dr. Florin Mitu)
56 Florin Mitu
Ischemia miocardică
Electrocardiografie practică 57
Ischemia miocardică
Ischemia miocardică
BIBLIOGRAFIE
Electrocardiografie practică 59
Ischemia miocardică
60 Florin Mitu
Capitolul VII
MODIFICĂRI ELECTROCARDIGRAFICE
ÎN BOLILE PERICARDULUI
Florin Mitu, Robert Negru, Magda Mitu
Electrocardiografie practică 61
Fig. 7.2 Aspect ECG într -o pericardită. Se observă modificările difuze ale ST.
(ECGpedia)
Electrocardiografie practică 63
BIBLIOGRAFIE
64 Florin Mitu
Capitolul VIII
HIPERPOTASEMIA
Creşterea K seric peste 5.5 mEq/l determină scăderea nivelului
potenţialului de repaus (faza 4), micşorarea duratei potenţialului de acţiune
(faza 3), diminuarea vitezei de creştere a potenţialului de acţiune (faza 0).
Scăderea pantei de depolarizare diastolică spontană afectează toţi centrii de
automatism cardiac şi mai ales centrii ectopici mai mult decât nodul
sinoatrial.
Caracteristici ecg:
Anomaliile undei T reprezintă modificarea cea mai caracteristică şi
precoce. Unda T devine înaltă, ascuţită şi îngustă, iar amplitudinea ei
este proporţională cu concentraţia K, de aceea acest aspect al undei
T se mai numeşte ʺcortul ionilor de potasiuʺ (Fig. 8.1).
Lărgirea complexului QRS ca urmare a întârzierii conducerii
intraventriculare; apare la concentraţii peste 6,5 mEq/l, iar durata
QRS este proporţională cu gradul hiperpotasemiei. În hiperK severe,
deformarea QRS îmbracă aspectul unor complexe sinusoide difazice
deformate (Fig. 8.2, fig. 8.3).
Electrocardiografie practică 65
66 Florin Mitu
HIPOPOTASEMIA
Hipopotasemia se defineşte ca o scădere a concentraţiei K seric sub 4,1
mEq/l. Efectul principal este creşterea duratei potenţialului de acţiune şi
creşterea uşoară a potenţialului de repaus, ceea ce determină o repolarizare
incompletă ce creşte excitabilitatea celulară şi favorizează apariţia aritmiilor.
Caracteristici ecg
Aplatizarea undelor T
reprezintă cea mai frecventă modificare ecg şi
este proporţională cu severitatea hipopotasemiei. Aplatizarea undei
T se însoţeşte de subdenivelare de segment ST şi de creşterea
amplitudinii undei U. Intervalul QT nu se modifică, dar poate fi greu
de apreciat datorită sumării undei T negative cu unda U pozitivă
(Fig. 8.4).
Creşterea duratei complexului QRS apare în formele severe şi este
moderată, până la 0,02 secunde.
Creşterea modestă a amplitudinii undei P .
Electrocardiografie practică 67
HIPERCALCEMIA
Hipercalcemia se defineşte prin creşterea concentraţiei Ca seric peste
11 mg/dl.
Criterii de diagnostic electrocardiografic:
• Hipercalcemia accelerează depolarizarea cât şi repolarizarea
ventriculară, fapt manifestat prin micşorarea lungimii intervalului
QT , modificare direct proporţională cu valoarea calciului plasmatic.
Scurtarea intervalului QT se face pe seama segmentului ST (Fig.
8.5)
• Unda U creşte uşor
• Creşte durata intervalului P-Q (rar) şi poate apare bloc
atrioventricular de grad II
• Undele T şi P nu prezintă modificări semnificative
• Pot apărea, foarte rar, blocuri sinoatriale, extrasistole sau tahicardii
ventriculare.
Modificările ecg în hipercalcemii nu sunt însă caracteristice, contextu l
clinic şi alte elemente de asociere pot sugera diagnosticul. Frecvent se
întâlnesc hipercalcemii importante fără expresie ecg.
68 Florin Mitu
HIPOCALCEMIA
Hipocalcemia reprezintă scăderea concentraţiei Ca seric sub 9 mg/dl şi
devine simptomatică la valori sub 5 mg/dl. Hipocalcemia determină creşterea
duratei fazei 2 şi alungirea duratei totale a potenţialului de acţiune.
Criterii de diagnostic electrocardiografic:
Alungirea intervalului QT (în mod normal,
• intervalul QT trebuie să
fie mai mic de jumătate din lungimea ciclului cardiac). La pacienţii
cu hipocalcemie, lungimea intervalului poate ajunge până la 140%
faţă de normal şi este cea mai frecventă modificare ecg (Fig. 8. 5).
• Unda T are o durată normală, prelungirea QT datorându -se alungirii
segmentului ST.
• Lungimea complexului QRS se scurtează, dar această modificare
este nesemnificativă.
• Nu sunt modificări evidente ale lui P, P-Q, U. Nu se produc aritmii.
MAGNEZIUL
Hipermagneziemia se defineşte la vaori ale Mg seric peste 2,8 mg/dl,
iar hipomagneziemia la concentraţii serice sub 1,7 mg/dl.
Modificările ecg în hipermagneziemie constau din creşterea duratei
intervalului PR sau a duratei complexului QRS, bloc sinoatrial sau
atrioventricular. Modificările sunt de regulă discrete şi pot apare tranzitor
după perfuzii cu sulfat de magneziu.
Hipomagneziemia determină scăderea duratei complexului QRS şi
unde T ascuţite înalte. Uneori modificările ecg sunt similare ce lor din
Electrocardiografie practică 69
SODIUL
Sodiul esteun cation predominant extracelular, cu rol în menţinerea
osmolarităţii şi a transmiterii neuromusculare. În plasmă, concentraţia
normală a sodiului este 135 -145 mEq/l.
Modificările în sens pozitiv sau negativ ale valorilor sodiului nu produc
modificări electrocardiografice proprii, dar se asociază cu celelalte
diselectrolitemii.
BIBLIOGRAFIE
70 Florin Mitu
Capitolul IX
Electrocardiografie practică 71
DIGITALA
Digitala este utilizată pentru proprietăţile sale cardiotonice în trat a-
mentul insuficienţei cardiace congestive cronice, fibrilaţiei atriale, flutterului
atrial cu ritm rapid, mai ales în cadrul insuficienţei cardiace şi în insuficienţa
cardiacă cu fibrilaţie sau flutter atrial. Este utilă îndeosebi pentru tratamentul
de lungă durată, eficacitatea menţinându -se în cazul omisiunii sporadice a
administrării drogului.
În doze terapeutic e are efect parasimpatic prin cre şterea tonusului
vagal. Dacă pacientul este în ritm sinusal, digitala determină încetinirea ratei
de descărcare a nodului sinoatrial. În fibrilaţia şi flutterul atrial inhibă rece p-
tivitatea nodului la stimuli multipli, făcând posibilă o rată ventriculară de
răspuns mai fiziologică, eficientă.
De asemenea, digitalicele inhibă “pompa ionică”, astfel fibra mioca r-
dică pierde potasiu şi creşte influxul de calciu. Acest efect de modificare a
polarităţii celulare are ca rezultat instalarea efectului inotrop pozitiv, crescând
forţa de contracţie a miocardului. Corectarea insuficienţei cardiace se prod u-
ce prin mărirea debitului cardiac, cu ameliorarea irigării ţesuturilor, scăderea
presiunii venoase, ce are ca răspuns clinic diminuarea edemelor, scăderea
congestiei, creşterea diurezei şi scăderea frecvenţei cardiace.
Digitala determină retrocedarea unor modificări electrocardiografice
datorate insuficienţei cardiace prin întârzierea conducerii atrioventriculare,
diminuând ritmul ventricular în fibrilaţia atrială şi alte tahiaritmii supraventri -
culare.
Acţiunea digitalicelor se instalează lent, în 2 -5 ore şi este maximă la
6-10 ore de la administrarea unei doze orale. Concentraţia plasmatică este
constantă după 24-48 de ore de tratament si este de lungă durată (în condiţiile
digitalizării complete, compensarea se menţine aproximativ 18 zile după
oprirea tratamentului) şi cu posibilitate de sumare.
În doze toxice, se pot produce leziuni ischemice.
72 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 73
Alte modificări
Unda P
La doze mari poate fi lărgită sau micşorată relativ sau şi bifidă (în ca-
•
valoarea de 0.3”.
Segmentul P-Q se subdenivelează foarte puţin
•
Complexul QRS
Se lărgeşte foarte uşor, cu 0.01”
•
Tinde să dispară
•
74 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 75
Intoxicaţia digitalică
În cadrul intoxicaţiei digitalice, din punct de vedere electrocardiografic
pot fi observate toate tipurile de aritmii. Cel mai frecvent se constată apariţia
extrasistolelor ventriculare, dar acestea nu sunt specifice pentru acest tip de into-
xicaţie. Pe de altă parte, apariţia extrasistolelor la un pacient aflat sub tratament
cu digitalice atrage atenţia asupra posibilităţii debutului unei intoxicaţii.
Scăderea conducerii la nivelul nodului atrioventricular poate determ i-
na apariţia blocurilor atrioventriculare, bradi cardiei sinusale sau blocurilor
sinoatriale.
De asemenea, poate determina apariţia tahicardiei atriale sau ventric u-
lare, monomorfă sau bidirecţională, flutter şi fibrilaţie ventriculară.
Deşi nu există modificări specifice în cazul intoxicaţiei digitalic e,
următoarele aspecte sugerează instalarea intoxicaţiei:
Tahicardie atrială cu bloc: frecvenţa atrială > 100/minut, frecvenţa ve n-
triculară < 100/minut, tahicardia atrială cu bloc A -V 2:1 (uneori 4:1)
Tahicardie ventriculară bidirecţională sau extrasistol e ventriculare
bidirecţionale
Egalizarea intervalelor R-R la un pacient cu fibrialţie atrială.
76 Florin Mitu
CHINIDINA
În doze mari, unda P apare mai amplă şi mai largă, deseori bifidă
•
Electrocardiografie practică 77
Doze toxice
În cazul depăşirii dozei terapeutice şi sumarea sau administrarea doz e-
lor toxice, pe electrocardiogramă pot fi evidenţiate tulburări de excitabilitate
precum extrasistole ventriculare, tahicardii ventriculare, fibrilaţie ventricul a-
ră.
78 Florin Mitu
Alte medicamente
PROCAINAMIDA
Determină modificări electrocardiografice asemănătoare chinidinei,
dar mai puţin exprimate şi periculoase.
Scade frecvenţa ritmului sinusal
•
PROPRANOLOL
• Efect de tip chinidinic
• Determină bradicardie sinusală
• În caz de creştere exagerată a dozei poate determina apariţia blocului
atrioventricular (rar), blocului sinoatrial, scurtarea intervalului Q-T.
FLECAINIDA
poate determina apariţia blocurilor de ramură
tahicardie ventriculară (ocazional)
poate determina modificări ale pragului pacemaker -ului
poate determina scăderea capacităţii de captare în timpul stimulării.
AMIODARONA
Este un antagonist al sistemului simpatic, cu efect antianginos şi
antiaritmic. Determină bradicardie şi alungirea intervalelor PR şi QT.
Electrocardiografie practică 79
BIBLIOGRAFIE
80 Florin Mitu
Capitolul X
Definiţie
întârzierea sau întreruperea conducerii impulsului de la focarul no r-
Etiologie
BSA pot să apară în sindromul de nod sinusal bolnav sau în intoxic a-
ţia digitalică.
Electrocardiografie practică 81
Tulburările de conducere supraventriculare
82 Florin Mitu
Tulburările de conducere supraventriculare
84 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 85
Tulburările de conducere supraventriculare
BIBLIOGRAFIE
86 Florin Mitu
Capitolul XI
Clasificările BAV sunt multi ple, după mai multe criterii. Cel mai
folosit criteriu este cel al severităţii BAV.
Electrocardiografie practică 87
Manifestări clinice
Simptomatologia depinde de severitatea bradicardiei sau de asistole.
BAV gradul I sau cel de gradul II tip I pot fi asimptomatice. La
scăderi semnificative ale frecvenţei ventriculare apar simptomele.
Manifestarea caracteristică este sindromul Adams -Stokes – sincopă
de durată scurtă (10 – 15 sec). Pacientul are starea de conştienţă
abolită, este palid, nu are puls. La ascultaţie, fie nu se ascultă zgomote
(asistolă), fie există bradicardie sau tahicardi e. Prelungirea sincopei
88 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 89
90 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 91
92 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 93
DISOCIAŢIA ATRIOVENTRICULARĂ
Definiţie
când un pacemaker ventricular descarcă stimuli la o rată mai mare sau
tahicardie ventriculară.
Tratament
Nu este necesar, în afară de managementul aritmiei declanşante.
94 Florin Mitu
Cauzele blocurilor de ram:
ischemia cronică
infarctul de miocard
calcificări aortice ce se extind la nivel septal si lezează sistemul de
conducere
Electrocardiografie practică 95
96 Florin Mitu
Electrocardiografie practică 97
durata QRS < 0,12 secunde (durata QRS poate creşte daca HAS se
(Fig. 11.10).
98 Florin Mitu
0
Fig. 11.10. Hemibloc anterior stâng (deviaț ie axială stângă -75 , complexe
QRS rS în DII, DIII, aVF).
(din colecţia Clinicii a VI-a Medicale, Conf. univ. dr. Florin Mitu)
Electrocardiografie practică 99
Fig. 11.11. Bloc trifascicular: bloc AV gradul I (PR=0,36 sec) + BRD major
(aspect rsR' în V1-2, complex QRS largit) + hemibloc anterior stâng
(deviaț ia axială stângă -600).
(din colecţia Clinicii a VI-a Medicale, Conf. univ. dr. Florin Mitu)
Fig. 11.12. Bloc trifascicular: bloc AV gradul I (PR=0,32 sec) + BRD major
+ hemibloc anterior stâng; hipertrofie atrială stîngă (P lărgit, bifid în DII,
bifazic în V1-2).
(din colecţia Clinicii a VI-a Medicale, Conf. univ. dr. Florin Mitu)
BIBLIOGRAFIE
Capitolul XII
MODIFICĂRILE ELECTROCARDIOGRAFICE
ÎN STIMULAREA ELECTRICĂ ARTIFICIALĂ A INIMII
Florin Mitu, Clementina Cojocaru
INTRODUCERE
Pacemakerele sunt dispozitive implantabile indicate atunci când fo r-
marea şi/sau conducerea impulsului electric cardiac sunt perturbate sever.
Ritmul indus de pacemaker are ca scop simularea funcţiei electrice cardiace
intrinseci de o manieră cât mai apropiată de cea naturală şi cu efecte adverse
minime. Pentru realizarea acestor deziderate este necesară monitorizar ea pe-
riodică a purtătorilor de dispozitive implantabile, în protocolul de urmărire
fiind obligatoriu inclusă electrocardiograma cu 12 derivaţii.
Interpretarea corectă a unei asemenea electrocardiograme necesită c u-
noaşterea funcţiilor principale ale pacemak erului ( pacing , sensing ) şi parame-
trii de funcţionare ai acestuia.
ETIOLOGIE
Există mai multe tipuri de dispozitive, codificate în funcţie de cam e-
rele cardiace stimulate şi de tipul de răspuns (VVI, AAI, DDD). Înregistrarea
electrocardiogramei poate evidenţia funcţionarea normală sau, dimpotrivă,
malfuncţia pacemakerului.
DIAGNOSTIC ECG
Aspectul electrocardiogramei reflectă sistolele rezultate pri n depolari-
zarea artificială, fiind necesară recunoaşterea aspectului de pacing atrial, ve n-
tricular şi bicameral. Ritmul de pacemaker are o expresie electrocardiografică
uşor de detectat, sub forma unor artefacte de stimulare cunoscute sub term e-
nul anglo-saxon de ” spike”, care se prezintă ca nişte unde verticale foarte
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
Diagnosticul diferenţial se face cu blocul de ram stâng, prin aspectul
lărgit şi deformat al complexelor QRS, cu disociaţia atrio -ventriculară sau cu
o formă de aritmie extrasistolică ventriculară sistematizată, atunci când ritmul
stimulat alternează cu cel spontan.
SEMNIFICAŢIE CLINICĂ
Pacienţii purtători de dispozitive de electrostimulare au, de obicei, o
patologie cardiacă subiacentă severă (tulburări severe de ritm şi de conduc e-
re, antecedente de infarct miocardic, insuficienţă cardiacă), care necesită o
monitorizare strânsă, clinică şi electrocardiografică. De asemenea, trebuie
BIBLIOGRAFIE
Sindroamele de preexcitaţie
Capitolul XIII
SINDROAMELE DE PREEXCITAŢIE
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
Fascicu lul
accesor poate avea următoarele localizări (în ordinea de s-
crescătoare a frecvenţei de apariţie):
- peretele liber al VS
- SIV – regiunea posterioară
- peretele liber al VD
- SIV – regiunea anterioară
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
Sindroamele de preexcitaţie
BIBLIOGRAFIE
Sindroamele de preexcitaţie
Aritmii supraventriculare
Capitolul XIV
ARITMII SUPRAVENTRICULARE
INTRODUCERE
Originea activităţii electrice cardiace se află la nivelul ţesutului
excito-conductor, dotat cu proprietatea depolarizării diastolice spontane.
Electrofiziologia miocardică este dominată de conceptul autoprotecţiei, astfel
încât celulele nodului sinusal, care asigură frecvenţa cardiacă cea mai mare în
repaus (60 – 70/minut) determină supresia activităţii celorlalţi pacemakeri,
care au frecvenţe spontane mai scăzute: nodul atrio -ventricular 50 –
60/minut, fasciculul His 40 – 50/minut, iar celulele Purkinje din masa ţesut u-
lui ventricular 15 – 40/minut. În acest fel, dacă nodul sinusal este afectat,
centrii subsidiari vor intra pe rând în funcţie şi vor asigura automatismul ele c-
tric cardiac.
Fiziopatologic, apariţia aritmiilor este determinată de 4 mecanisme
principale:
- automatism crescut al unui pacemaker natural: automatismul
accelerat poate apare prin scăderea potenţialului prag sau prin
creşterea pantei depolarizării diastolice şi se întâlneşte în tah i-
cardia sinusală, ritmurile de scăpare şi ritmul nodal accelerat;
- automatism anormal: generează multe tipu ri de aritmii, prin
creşterea excitabilităţii unui focar ectopic (extrasistole, tah i-
cardii paroxistice, fibrilaţie şi flutter atrial);
- activitate declanşată (trigger), prin prezenţa postpotenţialelor
tardive sau precoce;
- mecanismul de reintrare: apare când la un anumit nivel al ini-
mii, există cel puţin 2 căi paralele prin care se poate propaga
impulsul, astfel încât, în funcţie de perioada refractară, impu l-
sul se poate deplasa anterograd şi apoi retrograd, creând un
Aritmii supraventriculare
CLASIFICARE
Clasificarea aritmiilor se realizează în principal după mecanismul de
producere şi după nivelul de localizare la nivelul sistemului excito – con-
ductor. Principalele aritmii supraventriculare se clasifică astfel:
1. Aritmii sinusale:
- extrasistolia sinusală;
- tahicardia sinusală;
- bradicardia sinusală;
- aritmia sinusală respiratorie şi neres piratorie;
- wandering pacemaker;
2. Aritmii atriale:
- extrasistolia atrială;
- tahicardia atrială paroxistică;
- tahicardia atrială haotică multifocală;
- flutterul atrial;
- fibrilaţia atrială;
3. Aritmii joncţionale:
- extrasistolia joncţională;
- tahicardia joncţională paroxistică şi neparoxistică;
Aritmii supraventriculare
DIAGNOSTIC
1. Aritmii sinusale
1.1. Extrasistolia sinusală
- Extrasistolia sinusală poate avea ca mecanism depolarizarea
prematură a unui grup de celule de la acest nivel sau reintr a-
rea excitaţiei în nodul sinusal;
- Criterii de diagnostic electrocardiografic:
o apariţia prematură a unui complex QRS, precedat de unda
P identică cu cea a ritmului de bază;
o absenţa modificărilor în funcţie de respiraţie;
de bază;
- Diagnosticul diferenţial se face cu blocul sinoatrial, aritmia
sinusală, extrasistolele atriale;
- Din punct de vedere clinic, extrasistolele sinusale nu au o
semnificaţie deosebită.
1.2. Tahicardia sinusală (Fig. 14.1)
- Tahicardia sinusală apare ca urmare a creşterii automati smu-
lui sinusal;
- Criterii de diagnostic electrocardiografic:
o ritm sinusal cu frecvenţa peste 100/minut (100 –
180/minut), cu intervale P-P constante;
o unda P are aspect constant, cu morfologie de P sinusal,
stant;
o intervalul R-R este constant;
- Diagnostic diferenţial:
o tahicardia paroxistică atrială:
Aritmii supraventriculare
o hipertiroidie;
o tromboembolism pulmonar;
Aritmii supraventriculare
- Diagnostic diferenţial:
o extrasistole atriale blocate: când se suprapun pe unda T a
complexului precedent;
o fibrilaţia sau flutterul atrial cu bloc AV de grad înalt;
o blocuri sinoatriale;
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
ză;
o intervalul PP’ mai mic decat intervalul PP al ritmului de
baza;
o extrasistola atrială este urmată de o pauză compensatorie,
de cele mai multe ori incom pletă (P-P’) + (P’-P) ˂ 2(P-P);
o extrasistolele repetitive pot respecta anumite secvenţe cu
bătăile ritmului sinusal generând bigeminism, trigeminism
atrial etc (Fig. 14.5);
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
terul atrial;
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
rări de conducere;
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
conducere intraventriculară;
- Semnificaţie clinică: toxicitate digitalică, infarct miocardic,
reumatism articular acut, insuficienţă cardiacă, boli valvulare,
miocardită.
BIBLIOGRAFIE
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Capitolul XV
ARITMIILE VENTRICULARE
INTRODUCERE
Tulburările de ritm ventriculare sunt o categorie polimorfă de
disritmii, rezultate cel mai frecvent prin activarea anormală a miocardului
ventricular. Importanţa cunoaşterii şi recunoaşterii expresiei electrocardiogr a-
fice a acestor tulburări rezultă din potenţialul malign al multora dintre arit-
miile ventriculare, adesea ameninţătoare de viaţă sau cu valoare de semnal
pentru tulburări electrofiziologice cardiace majore.
ETIOLOGIE
Cel mai frecvent, aceste aritmii se datorează unei boli coronariene i s-
chemice cu diferite grade de severitate, unor condiţii de stress biologic am e-
ninţătoare de viaţă (şoc, hipoxie, hipotermie), intervenţiilor medicamentoase
inadecvate (digitala, catecolaminele, antiaritmicele) sau diselectrolitemiilor.
Din acest grup de tulburări ale ritmului cardiac, cele mai importante
sunt:
Extrasistolia ventriculară
Flutterul şi fibrilaţia ventriculară
Tahicardiile ventriculare
Ritmul idioventricular accelerat
DIAGNOSTIC ELECTROCARDIOGRAFIC
1. EXTRASISTOLIA VENTRICULARĂ
Extrasistolele ventriculare se datorează creşterii automatismului unuia
sau mai multor pacemakeri subsidiari, cu localizare la nivelul miocardului
ventricular. Sunt frecvent întâlnite, atât la persoane cu un cord normal cât şi
în contextul infarctului miocardic acut sau la efort fizic susţinut.
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
ST - undă T);
ritm regulat;
Aritmii supraventriculare
500/min.
Aritmii supraventriculare
b.
Tahicardia ventriculară repetitivă (subintrantă)
Mecanismul de producere este reprezentat de prezenţa unui circuit
de reintrare intraventriculară.
Criteriile electrocardiografice de diagnostic sunt:
scurte accese repetitive de tahicardie ventriculară monomorfă,
separate prin una sau mai multe bătăi cu origine sinusală
(complexe QRS înguste, precedate de undă P, interval P -Q
normal)
frecvenţa cuprinsă între 120-180/min.
Diagnosticul diferenţial se va face în primul rând cu o tahicardie
supraventriculară complicată cu un bloc intraventricular, datorită prezenţei pe
traseu a elementelor de ritm sinusal.
Aritmii supraventriculare
Aritmii supraventriculare
BIBLIOGRAFIE
Aritmii supraventriculare