PROIECTAREA LECŢIEI

TIPURI DE ORGANIZARE A LECŢIEI

În funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între cel

educat şi cel care educă, activităţile didactice pot fi:
 frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia,
activitatea în cabinete pe specialităţi, vizionarea de spectacole sau
conferinţe, prezentări tehnice etc.);
 de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu
caracter de cercetare ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii,
concursuri, redactarea revistelor, dezbateri, serate literare, sesiuni de
comunicări etc.);
 individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de
exerciţii, rezolvarea independentă de probleme, instruirea programată,
instruirea asistată de calculator, elaborarea de compuneri, elaborarea
de proiecte, lucrări practice independente, pregătirea şi susţinerea unor
comunicări, pregătirea şi susţinerea unor examene, elaborarea de
material didactic sau întreţinerea lui etc.).
Lecţiile nu pot acoperi în întregime aspectele de conţinut sau de deprinderi vizate.
Ele răspund unor performanţe minimale. Performanţa se obţine prin activităţi
complementare, care se pot desfăşura în şcoală, dar în afara orelor alocate disciplinei.
Aceste activităţi motivează învăţarea, aprofundează conţinuturi, întăresc achiziţiile
informaţionale, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea. În egală măsură este recomandat ca
elevii să fie încurajaţi a lua parte la activităţi extraşcolare organizate de alte instituţii:
dezbateri publice, dezbateri televizate, tabere şcolare de pregătire de specialitate etc.
 CONCEPTUL DE UNITATE CADRU ŞI LECŢIA CA
MICROSISTEM PEDAGOGIC

Prin unitate cadru se înţelege o succesiune de momente didactice caracterizate de

coerenţă de conceptualizare a conţinuturilor care vizează atingerea unor obiective
operaţionale specifice. Noţiunea se suprapune parţial celei de lecţie. Lecţia se consideră o
entitate de învăţământ, ceva mai mult decât un cadru de organizare a instrucţiei, ea
presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare bine cunoscute. O lecţie
are:
 o dimensiune funcţională (îşi propune un scop şi obiective specifice);
 o dimensiune structurală (implică resurse umane, materiale, procedee
şi metode didactice, mijloace de învăţământ, presupune un timp
determinat şi un mediu didactic de desfăşurare în vederea unui transfer
informaţional);
 o dimensiune operaţională (o strategie specifică de atingere a
obiectivelor şi de evaluare a calităţii achiziţiilor).

TIPURI ŞI VARIANTE DE LECŢII

Lecţia, ca unitate de bază a desfăşurării procesului instructiv-educativ,

Îmbracă forme de organizare diverse care întăresc convingerea celor implicaţi în
managementul educaţiei şi profesorilor că este o manieră comodă, sigură, eficientă, care
imprimă ritm şi continuitate procesului. Literatura de specialitate consemnează
următoarele tipuri de lecţii:
 lecţia mixtă sau combinată;
 lecţia de comunicare / însuşire de noi cunoştinţe;
- lecţia introductivă;
- lecţia prelegere;
- lecţia seminar;
- lecţia programată;
  lecţia de formare de priceperi şi deprinderi;
- lecţia de formare de deprinderi de acţiune intelectuală.
- lecţia de rezolvare de probleme;
- lecţia de lucrări de laborator;
- lecţia de formare a unor deprinderi tehnice;
 lecţia de fixare şi sistematizare;
 lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare.

LECŢIA MIXTĂ

Lecţia mixtă este cea mai frecventă formă de organizare a activităţii didactice în
învăţământul preuniversitar. Ea urmăreşte atingerea mai multor scopuri sau sarcini
didactice distincte: transferul de noi cunoştinţe, sistematizarea şi consolidarea achiziţiilor
şi verificarea sau evaluarea performanţei şcolare.

LECŢIA DE COMUNICARE / ÎNSUŞIRE

DE NOI CUNOŞTINŢE

Acest tip de lecţie este recomandat la început de capitol, la teme

mai dificile în care se urmăreşte în mod deosebit învăţarea în clasă, sau la clasele
terminale, când tema este amplă şi impune prezentarea sub formă de prelegere. Lecţia are
ca specific eliminarea etapelor ce ţin de lecţia anterioară, trecându-se, după momentul
organizatoric, direct la anunţarea titlului, obiectivelor de referinţă şi competenţelor
specifice. Cea mai mare parte a lecţiei se consumă cu comunicarea şi însuşirea de noi
cunoştinţe, ultimile minute servind pentru consolidarea ideilor principale, fixării
relaţiilor, cristalizării concluziilor, precum şi la indicarea temei pentru acasă.
 a) LECŢIA INTRODUCTIVĂ

Această lecţie este un pic mai specială, ea având rolul de a oferi o imagine de
ansamblu asupra unei ştiinţe, discipline şcolare, unui capitol etc. şi are drept scop
acomodarea celui instruit cu mediul pedagogic şi noţional în care se va desfăşura etapa de
instruire pe care o parcurge.

b) LECŢIA PRELEGERE

Este o lecţie care se centrează pe metoda clasică cu acelaşi nume fiind

rezervată claselor de liceu sau grupurilor de elevi care au puterea de a recepta, având
pregătirea necesară, conţinuturi vaste dintr-un domeniu ştiinţific.

c) LECŢIA SEMINAR

Este o lecţie care se recomandă vârstelor şcolare mari. Ea presupune

dezbaterea unui subiect pe baza studiului prealabil al unei literaturi de specialitate
recomandate de către profesor. O astfel de lecţie se sprijină pe nivelul de pregătire al
elevilor şi pe interesul pe care aceştia îl manifestă în mod constant pentru disciplina
şcolară în cauză.

d) LECŢIA PROGRAMATĂ

Lecţia programată este o lecţie de comunicare / însuşire de cunoştinţe

concepută pe baza manualelor sau textului programat. Învăţământul programat şi
instruirea asistată de calculator pot constitui strategii didactice care să asigure transferul
de conţinuturi către grupul celor care se instruiesc.
 LECŢIA DE FORMARE DE PRICEPERI ŞI
DEPRINDERI

Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este specifică învăţământului

vocaţional, unde este utilizată în mod sistematic ca sistem de desfăşurare a procesului
educativ. Fizica este o disciplină şcolară care vizează prin îndeplinirea obiectivelor cadru şi
dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a realităţii şi de experimentare.

a) LECŢIA DE FORMARE DE DEPRINDERI DE ACŢIUNE

INTELECTUALĂ.

LECŢIA DE REZOLVARE DE PROBLEME

Lecţia de rezolvare de probleme, implicând aplicarea şi exersarea contribuie la

fixarea, aprofundarea lărgirea cunoştinţelor şi la evaluarea performanţelor. O astfel de
lecţie poate servi la:
 asimilarea cunoştinţelor;
 rezolvarea unor situaţii practice;
 fixarea limitelor unor teorii;
 particularizări şi generalizări a unor rezultate;
 valorificarea cunoştinţelor;
 dezvoltarea gândirii logico-matematice;
 dezvoltarea creativităţii;
 organizarea şi reorganizarea conţinuturilor;
 evaluarea rezultatelor învăţării;
 dezvoltarea personalităţii;
 încrederea în disciplină;
 încrederea în calităţile personale;
 perseverenţa;
 calităţi de cercetător.

b) LECŢIA DE LUCRĂRI DE LABORATOR

Disciplină experimental aplicativă, fizica, condiţionează obţinerea de bune rezultate

prin folosirea experimentului ca principala modalitate de comunicare-însuşire a
cunoştinţelor. Este foarte importantă dotarea laboratorului şi desfăşurarea activităţii
didactice de fizică în laborator. Astfel vor putea fi întărite deprinderile de investigare a
naturii, aptitudinile de a organiza (planifica) un experiment şi de interpretare a rezultatelor
obţinute.

c) LECŢIA DE FORMARE A UNOR DEPRINDERI TEHNICE

Este o lecţie care se poate desfăşura pe o structură în mare măsură asemănătoare lecţiei
de laborator. Ea asigură formarea de priceperi şi deprinderi pentru elevii de vârstă şcolară
mare, care se pregătesc în cadrul învăţământului vocaţional pentru o profesie, lecţia având
un pronunţat caracter tehnic.

LECŢIA DE FIXARE ŞI SISTEMATIZARE

O astfel de lecţie asigură consolidarea cunoştinţelor însuşite şi aprofundarea lor pe

nivele superioare de înţelegere şi aplicare prin recapitulare. Lecţia de recapitulare
presupune desfăşurarea unei activităţi intelectuale susţinute, pe baza căreia elevul
valorifică conţinuturile achiziţionate într-o etapă de pregătire (studiul unui capitol al fizicii,
al unei discipline etc.). Gândirea elevului poate fi disciplinată în baza unui algoritm pe care
îl stabilesc de comun acord profesorul şi colectivul de elevi. Accentul cade pe înţelegere,
analiză şi sinteză. Sunt întărite priceperile de a argumenta şi demonstra teorii ştiinţifice, dar
şi acelea de a formula judecăţi de valoare cu privire la aplicabilitatea unor ipoteze de lucru.
Lecţia de recapitulare va consolida competenţele pe care elevul va trebui să le dovedească
toată viaţa.

LECŢIA DE VERIFICARE ŞI APRECIERE A

REZULTATELOR ŞCOLARE

Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare urmăreşte constatarea

nivelului de pregătire a elevilor în scopul remedierii învăţării şi creşterii performanţei
şcolare. Ea trebuie să servească diagnosticării nivelului de pregătire al elevilor şi să
formuleze judecăţi de valoare în legătură cu performanţa. Variantele lecţiei de verificare şi
apreciere pot fi: evaluare orală, evaluare prin lucrări scrise, evaluare prin lucrări practice,
evaluare cu ajutorul programelor computerizate.