FORME DE ORGANIZARE A

INSTRUIRII
DE CE ORGANIZARE ?
 Complexitate
 Eficiență

 A organiza
 Mod
 Formă
ORGANIZAREA PROCESULUI DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
 gruparea elevilor (criterii, dimensiune, durata)
 organizarea conţinutului instruirii

 structura programului de desfăşurare a procesului

(activităţi comune, de grup şi individuale)
 utilizarea timpului (săptămână, zi, lecţie);

 modul în care se asigură trecerea elevilor de la o etapă

la alta de şcolaritate
1. DUPĂ NUMĂRUL DE PARTICIPANȚI
 activităţi frontale (lecţia, seminarul, activitatea în cabinetele
de specialitate, vizita, excursia etc)

 activităţi de grup (consultaţii, meditaţii, vizita în grupuri mici,

cercul de elevi, concursuri, sesiuni de referate şi comunicări,
dezbateri pe diferite teme etc.)

 activităţi individuale (munca independentă, studiul individual,

elaborarea de proiecte individuale, rezolvarea de exerciţii şi
probleme, efectuarea unor desene, scheme, lectură
suplimentară, pregătirea unui examen, elaborarea unui material
didacic etc.)
2. DUPĂ LOCUL DE DESFĂȘURARE
 forme de organizare a activităţii instructiv- educative în
şcoală (în clasă şi în afară clasei)- lecţia, meditaţiile,
consultaţiile, studiul individual, activităţile în cabinete,
laboratoare şi ateliere, activităţile independente, cercurile
pe materii, concursuri

 forme de organizare extraşcolare- activităţi în cercuri,

activităţi de club, vizionări de spectacole, excursii şi
vizite etc.
ORGANIZAREA PE CLASE ŞI LECŢII

 gruparea elevilor pe clase în funcţie de vârstă şi nivelul de

pregătire
 organizarea conţinutului învăţământului pe discipline
distincte, cu programe proprii, eşalonate pe ani de studiu prin
planul de învăţământ
 organizarea instruirii pe ani şcolari
 trecerea elevilor dintr-un an de studiu într- altul , superior,
pe criteriul promovării pe baza rezultatelor şcolare
 desfăşurarea activităţii după un orar, sub formă de lecţii, cu
toţi elevii clasei respective
ORGANIZAREA PE CLASE ŞI LECŢII
 Sec.XVII - J. A. Comenius
 Sec. XIX- J.F. Herbart

Critici:
 aspectul livresc al instruirii

 lipsa de adecvare la particularităţile individuale ale elevilor (toţi elevii desfăşoară aceeaşi
activitate)

 autoritarismul relaţiei profesor- elev

 rigiditatea sistemului de promovare (indiferent de aptitudini şi performanţe, elevii trebuie să

parcurgă în acelaşi ritm toate etapele procesului de formare)

 inactivismul metodelor pedagogice (în centrul activităţilor e profesorul, elevul fiind „obiect” al
educaţiei)

 organizarea conţinuturilor pe discipline fragmentează realitatea, împiedicând interpretarea corectă şi

înţelegerea situaţiilor din viaţa reală.
LECȚIA CA MICROSISTEM PEDAGOGIC
 Etimologie- lat. Lectio
 formă de bază, formă principală, formă centrală, formă
fundamentală
 Lecția – o unitate didactică fundamentală, o formă a
procesului de învăţământ prin intermediul căreia o
cantitate de informaţii este percepută şi asimilată activ
de elevi într-un timp determinat, pe calea unei activităţi
intenţionate, sistematice, cu autoreglare, provocând în
sfera biopsihică a acestora o modificare în sensul
formării dorite
VARIABILELE LECȚIEI
 dimensiunea funcţională (orice lecţie presupune un
scop şi obiective bine determinate)
 dimensiunea structurală (orice lecţie angajează resurse
umane, materiale şi de conţinut, presupune selectarea
unor metode şi mijloace de învăţământ, se realizează
într-un timp determinat şi într-un mediu pedagogic)
 dimensiunea operaţională (vizează desfăşurarea lecţiei
cu strategii şi procese specifice şi evaluarea cu funcţie de
optimizare)
AVANTAJE ALE LECŢIEI:
 asigură predarea sistematică a disciplinelor de învăţământ
 asigură însuşirea temeinică a cunoştinţelor, formarea priceperilor şi
deprinderilor etc.
 pune în valoare structurile intelectuale ale individului
 îi permite elevului să-şi formeze deprinderi de muncă intelectuală
 constituie un cadru favorabil modelării personalităţii prin
integrarea elevilor în activitatea de grup, prin respectarea
programului şi a normelor de conduită şi activitate stabilite
 permite dezvoltarea unui cadru relaţional pozitiv al relaţiilor dintre
educator şi elevi, pe de o parte, dintre elevi, pe de altă parte
DISFUNCŢII:

 teoria despre lecţie nu a înregistrat schimbări de esenţă

 predarea deţine încă o pondere prea mare în economia
timpului lecţiei
 predomină, de cele mai multe ori, metodele de tip expozitiv
 predomină activitatea frontală; diferenţierea şi
individualizarea se realizează anevoios
 se folosesc puţine modalităţi de feed- back în vederea
reglării desfăşurării eficiente a lecţiei;
 activitatea cadrelor didactice este ameninţată de rutină,
„şabloane” etc.
EVENIMENTELE INSTRUIRII
(R. GAGNÉ ȘI L. BRIGGS)
 captarea atenţiei
 informarea elevilor cu privire la obiectivele de atins

 reactualizarea elementelor învăţate anterior

 prezentarea elementelor specifice de conţinut

 dirijarea învăţării

 obţinerea performanţei

 asigurarea feed- backului

 evaluarea performanţei

 asigurarea retenţiei şi a transferului

TIPURI ȘI VARIANTE DE LECȚII
 Tipul de lecţie- un mod de a concepe şi realiza
activităţile de predare- învăţare – evaluare
1. Lecţia mixtă
2. Lecţia de comunicare /însuşire de noi cunoştinţe
3. Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi
4. Lecţia de fixare şi sistematizare
5. Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare
LECȚIA MIXTĂ
Succesiunea evenimentelor lecției:

 momentul organizatoric
 verificarea cunoştinţelor însuşite
 pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe (conversaţie
introductivă de actualizare a cunoştinţelor dobândite anterior dar
relevante pentru noua temă; prezentarea unor situaţii problemă în
rezolvarea cărora sunt necesare noi cunoştinţe)
 precizarea titlului şi a obiectivelor (într-o formă accesibilă)
 comunicarea/însuşirea de noi cunoştinţe
 fixarea şi sistematizarea conţinuturilor
 explicaţii pentru continuarea învăţării acasă şi pentru realizarea
temei
LECŢIA DE COMUNICARE/ÎNSUŞIRE DE
NOI CUNOŞTINŢE

Variante ale acestui tip de lecţie:

 lecţie introductivă- oferă o imagine de ansamblu asupra unui
capitol, are rolul de a-i sensibiliza pe elevi pentru însuşirea
noilor conţinuturi
 lecţia de tip prelegere- la clasele mai mari
 lecţia seminar- dezbaterea unui subiect pe baza pregătirii
prealabile, de către elevi, a unor materiale informative
 lecţia programată- pe baza textului programat sau pe baza
unor programe computerizate
LECŢIA DE FORMARE DE PRICEPERI ŞI
DEPRINDERI

Structura lecţiei:
 moment organizatoric;
 precizarea temei şi a obiectivelor activităţii;
 actualizarea sau însuşirea unor cunoştinţe necesare
desfăşurării activităţii;
 demonstraţia sau execuţia model;
 antrenarea elevilor în realizarea activităţii;
 realizarea independentă a lucrării de către fiecare elev;
 aprecierea performanţelor elevilor şi precizări privind modul
de continuare a învăţării acasă;
LECŢIA DE FORMARE DE PRICEPERI ŞI
DEPRINDERI

Variante :
 lecţia de formare de priceperi şi deprinderi de activitate intelectuală
(analiză gramaticală, analiză literară, analiză a unui text filosofic
etc.)
 lecţia de formare a unor deprinderi motrice (specifică educaţiei
fizice)
 lecţia de formare a unor deprinderi tehnice
 lecţia cu caracter practic- aplicativ (de ex. lecţia realizată în
atelierul şcolar)
 lecţia de laborator
 lecţia – excursie (destinată formării priceperii de a observa obiecte
sau fenomene, de a selecta şi prelucra informaţiile)
LECŢIA DE FIXARE ŞI
SISTEMATIZARE
Structura lecţiei:
 precizarea obictivelor, a conţinutului şi a unui plan de
recapitulare
 recapitularea conţinutului pe baza planului stabilit (se fac
clarificări, se stabilesc conexiuni , se diversifică perspectivele
de abordare a conţinuturilor, se realizează scheme sau sinteze
care pun în relaţie elementele esenţiale de conţinut)
 realizarea de către elevi a unor analize gramaticale, analize
literare, realizarea unor lucrări cu caracter tehnic
 aprecierea activităţii elevilor
 precizarea şi explicarea temei
LECŢIA DE FIXARE ŞI
SISTEMATIZARE
Variante ale acestui tip de lecţie:
 lecţia de repetare curentă
 lecţia de recapitulare pe baza unui plan (la sfârşitul unor
capitole sau al unor unităţi de învăţare)
 lecţia de sinteză: la sfârşitul unor unităţi mari de conţinut (la
sfârşitul unui modul sau al unui an şcolar)
LECŢIA DE VERIFICARE ŞI
APRECIERE A REZULTATELOR
ŞCOLARE
Structura:
 precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat
 verificarea conţinutului
 aprecierea rezultatelor
 precizări privind modalităţile de completare a lacunelor şi de
corectare a greşelilor şi sugestii în legătură cu valorificarea
ulterioară a conţinuturilor actualizate
Variante:
 lecţia de evaluare orală
 lecţia de evaluare prin lucrări scrise
 lecţia de evaluare prin lucrări practice
 lecţia de evaluare cu ajutorul programelor computerizate

