Curtea Penală Internațională

1. Definiție
Curtea Penală Internațională (CPI) , organ judiciar permanent înființat prin
Statutul Romei al Curții Penale Internaționale (1998) pentru a urmări și judeca
persoanele acuzate de genocid ,crime de război și crime împotriva umanității.

2. Istoric
Curte Penală Internațională a fost înființată pe baza Tratatului de la Roma din
1998, prin care s-a adoptat statutul de la Roma, actul care guvernează structura și
funcționarea primei instanțe penale internaționale cu o competență generală nu doar
una referitoare la un anumit conflict.
CPI nu este prima jurisdicție penală internațională, înaintea sa existând mai multe
Curți sau Tribunale create fie prin rezoluții ale Națiunilor Unite, fie prin acorduri
între ONU și diverse state, dar toate având jurisdicție limitată asupra faptelor, atât din
punct de vedere temporal, cât și din punct de vedere geografic. De exemplu,
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a fost înființat pentru a
investiga o serie de crime internaționale comise pe teritoriul fostei Iugoslavii după 1
ianuarie 1991, iar Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda a fost înființat pentru
a judeca crimele comise în teritoriul Rwandei, de cetățeni ruandezi pe teritoriul
statelor vecine ale Rwandei între 1 ianuarie și 31 decembrie 1994². Primele trimiteri
la o Curte Penală Internațională apar în Convenția de la Geneva privind genocidul,
care se referă la judecarea faptelor fie de către instanțele naționale, fie de către o
instanță penală internațională. Încercările din anii de după cel de-al Doilea Război
Mondial nu au avut rezultate concrete în ciuda apariției unui proiect de statut pentru
o astfel de instanță, elaborat de Comisia de Drept Internațional și adoptat de ONU
sub forma unei rezoluții a Adunării Generale.
Abia la sfârșitul anilor 1980 s-au reluat discuții serioase cu privire la posibilitatea
creării unei astfel de instanțe împreună cu o propunere din Trinidad și Tobago pentru
o Curte Internațională de Justiție pentru urmărirea penală a crimelor legate de traficul
internațional de droguri. Evenimentele din fosta Iugoslavie și Rwanda accelerează
procesul de înființare a Curții Penale Internaționale, care va lua forma adoptării la 17
iulie 1998 a Statutului de la Roma privind Curtea Penală Internațională, care a intrat
în vigoare în 2002. în anii următori, mai multe modificări, dintre care cea mai
importantă este cea care definește infracțiunea de agresiune, care era prevăzută în
statut dar nu putea fi sancționată în lipsa unei definiții convenite de părți. Sediul CPI
a fost ales la Haga, dar Curtea își poate desfășura activitățile în alte locuri, în funcție
de nevoile sale.

3. Structura Curții și membrii

Curtea Penală Internațională are mai multe organe componente. Este vorba
despre Președintele, Grefa, Parchetul și cele 3 componente jurisdicționale: Camera
de judecată, Camera preliminară și Camera de Apel.
Curtea este compusă din 18 magistrați, care au beneficiază de privilegii şi
imunităţi pentru îndeplinirea misiunilor lor. Astfel, judecătorii, procurorul, procurorii
adjuncţi şi grefierul se bucură de anumite privilegii şi imunităţi, printre care se pot
enumera: privilegii fiscale, privilegii vamale, imunitatea de jurisdicţie civilă, penală
şi administrativă etc.
Potrivit Statutului, judecătorii sunt aleşi dintre persoanele care se bucură de o
înaltă consideraţie morală, cunoscute pentru imparţialitatea şi integritatea lor şi care
trebuie să îndeplinească condiţiile cerute în statele lor respective pentru exercitarea
celor mai înalte funcţii judiciare.
Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. În această
privinţă, cel care poate fi considerat cetăţean al mai multor state este considerat a fi
cetăţean al statului în care îşi exercită în mod obişnuit drepturile sale civile şi politice.
Pentru alegerea judecătorilor, statele părţi trebuie să aibă în componenţa Curţii: 1.
reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii; 2. o reprezentare geografică
echitabilă; 3. o reprezentare echitabilă a bărbaţilor şi a femeilor.
Judecătorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani şi, potrivit art. 36, pct. 9, lit. B
(din Statutul Curții), la „prima alegere o treime din numărul judecătorilor aleşi,
desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani; o treime din
numărul judecătorilor aleşi, desemnaţi prin tragere la sorţi, sunt numiţi pentru un
mandat de 6 ani; ceilalţi judecători sunt numiţi pentru un mandat de 9 ani”. Atât
Preşedintele, cât şi primul şi al doilea vicepreşedinte sunt aleşi cu majoritatea
absolută a judecătorilor. Ei sunt aleşi pentru 3 ani sau până la expirarea mandatului
lor de judecător, dacă acesta se încheie înainte de 3 ani, fiind reeligibili o singură
dată. Primul vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele atunci când acesta nu se poate
prezenta sau când este recuzat. Al doilea vicepreşedinte înlocuieşte preşedintele când
acesta şi primul vicepreşedinte nu se pot prezenta nici unul sau când sunt recuzaţi.

4. Tipuri de litigii pe care le judecă

Prin competenţa ratione temporis, Curtea nu are competenţă decât în privinţa
crimelor ce ţin de competenţa sa, comise după intrarea în vigoare a Statutului.
Procurorul poate să deschidă o anchetă din proprie iniţiativă, analizând informaţiile
referitoare la crimele care ţin de competenţa Curţii. Procurorul verifică seriozitatea
informaţiilor primite, putând cere informaţii suplimentare statelor, organelor
Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiilor interguvernamentale şi
neguvernamentale sau altor surse demne de încredere, pe care le socoteşte
corespunzătoare şi poate strânge depoziţii scrise sau orale la sediul Curţii.
În cazul în care consideră că există motive întemeiate de a deschide o anchetă,
procurorul prezintă Camerei preliminare o cerere de autorizare în acest sens, însoţită
de orice element justificativ obţinut.
Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminară, conform Regulamentului de
procedură şi de probe. Dacă după examinarea cererii şi a elementelor justificative
care o însoțesc Camera preliminară consideră că se justifică deschiderea unei anchete
şi că pare cauza să fie de competenţa Curţii, Camera preliminară îşi dă autorizarea,
fără prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior în materie de competență
şi admisibilitate. Răspunsul negativ al Camerei preliminare nu împiedică procurorul
să prezinte în continuare o nouă cerere, bazându-se pe noi fapte şi probe având
legătură cu aceeaşi situaţie. Dacă, după examenul preliminar, procurorul consideră
că informaţiile care i-au fost supuse nu justifică deschiderea unei anchete, el avizează
despre aceasta pe cei care i le-au furnizat.
În ceea ce priveşte răspunderea penală individuală, potrivit dispoziţiilor
Statutului, o persoană răspunde penal şi poate fi pedepsită pentru o crimă ce ţine de
competenţa Curţii, atunci când:
a) comite acea crimă, fie individual, împreună cu o altă persoană sau prin intermediul
unei alte persoane, fie că această altă persoană este sau nu responsabilă penal;

b) ordonă, solicită sau încurajează comiterea unei asemenea crime, atunci când există
comitere sau tentativă de comitere a acestei crime;
c) în vederea facilitării comiterii unei astfel de crime, ea se implică prin ajutor,
concursul sau orice altă formă de asistenţă la comiterea ori la tentativa de comitere a
acestei crime, inclusiv furnizând mijloacele acestei comiteri;

d) contribuie în orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei

asemenea crime de către un grup de persoane acţionând împreună. Această
contribuţie trebuie să fie intenţionată şi, după caz:
1) să urmărească facilitarea activităţii criminale sau proiectului criminal al grupului,
dacă această activitate sau acest proiect comportă executarea unei crime ce ţine de
competenţa Curţii; sau
2) să fie făcută în deplină cunoştinţă a intenţiei grupului de a comite această crimă;

e) fiind vorba de crima de genocid, incită direct şi public pe altul să o comită;

f) încearcă să comită o asemenea crimă prin acte care, prin caracterul lor substanţial,
constituie începutul executării crimei fără ca aceasta să fie îndeplinită datorită unor
circumstanţe independente de voinţa sa. Cu toate acestea, persoana care abandonează
efortul de a comite crima sau împiedică prin orice alt mod săvârşirea ei nu poate fi
pedepsită, în baza prezentului

5. Sancțiuni pe care Curtea le poate aplica

Art. 77(din Statutul Curții): Pedepse aplicabile

1. Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunța contra unei persoane declarate
vinovată de o crimă prevăzută la art. 5 din prezentul statut una dintre următoarele
pedepse:
a) o pedeapsa cu închisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; sau
b) o pedeapsa cu închisoarea pe viață, daca gravitatea extremă a crimei și situația
personală a condamnatului o justifică.

2. La pedeapsa cu închisoarea Curtea poate adaugă:

a) o amendă stabilită conform criteriilor prevăzute de Regulamentul de procedură și
de probe;
b) confiscarea de profituri, de bunuri și de averi provenind direct sau indirect din
crime, fără prejudicierea drepturilor terților de bună credință.
 Art. 78 (din Statutul Curții): Stabilirea pedepsei
1. Când stabilește pedeapsa, Curtea ține cont, conform Regulamentului de procedură
și de probe, de considerente precum gravitatea crimei și situația personală a
condamnatului.
2. Când pronunță o pedeapsa cu închisoarea, Curtea reduce timpul pe care
condamnatul l-a petrecut, la ordinul său, în detenție. Ea poate reduce, de asemenea,
orice altă perioadă petrecută în detenție datorită unui comportament legat de crimă.
3. Când o persoană este recunoscută vinovată de mai multe crime, Curtea pronunță o
pedeapsă pentru fiecare crimă și o pedeapsă unică, indicând durata totală a detenției.
Această durată nu poate fi inferioară celei privind pedeapsa individuală cea mai grea
și nu poate fi superioară celei de 30 de ani sau celei privind pedeapsa cu închisoarea
pe viață prevăzută la art. 77 paragraful 1 lit. b).

6. Concluzie
În România, prin intermediul Legii nr. 111 din 13 martie 2002 s-a ratificat
Statutul Curţii Penale Internaţionale, care a fost adoptat la Roma la 17 iulie 1998.
Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală română competentă să primească cererile
Curţii Penale Internaţionale, să le transmită neîntârziat spre rezolvare organelor
judiciare române competente şi să comunice Curţii Penale Internaţionale
documentele aferente.
Deși Statutul Romei a fost lăudat pe scară largă (aproximativ 140 de țări au
semnat acordul până la data intrării sale în vigoare), puține țări din Orientul Mijlociu
sau Asia s-au alăturat. Mai mult, până în 2002, China , Rusia și Statele Unite au
refuzat să participe, iar Statele Unite au amenințat că își vor retrage trupele din forțele
de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite, cu excepția cazului în care
cetățenii săi (atât militari, cât și civili) au fost scutiți de urmărirea penală de către CPI.
Cu toate acestea, în termen de cinci ani de la prima sa ședință, peste 100 de țări au
ratificat tratatul. Toate țările membre sunt reprezentate în Adunarea statelor părți,
care supraveghează activitățile CPI.
 7. Bibliografie
 https://www.legal-tools.org/doc/759f54/pdf/
 https://www.qreferat.com/referate/drept/Curtea-penala-internationala213.php
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Penal%C4%83_Interna%C8%9Bional%
C4%83
 https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revistastiintifica/Mitoseriu%20Miha
i%20Andreas.pdf
 https://delphipages.live/ro/politica-drept-%C8%99i-
guvernare/dreptcriminalitate-%C8%99i-pedeapsa/criminalitate-
terorism%C8%99i-contraterorism/international-criminal-court

8. Autori proiect:
o Lambru Alexandra Roxana
Grupa 15LF113
o Hanganu Nicoleta