Particularitățile învățământului Waldorf

Bucătaru Veronica, prof. înv. primar,

Liceul Tehnologic Dărmănești, jud. Bacău

Şcoala Waldorf a fost prima şcoală care a propus o alternativă sistemului

educaţional clasic. A fost întemeiată de Rudolf Steiner la Stuttgart. În România
după anul 1991 Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat introducerea
pedagogiei Waldorf ca alternativă educaţională.
Particularităţile învăţământului Waldorf sunt centrate pe următoarele
domenii: o şcoală fără manuale; caietele şi instrumentele de scris; ponderea
deosebită a cursurilor artistice şi practice; o şcoală fără note; conducerea clasei de
către învăţător, dincolo de cls. a IV-a; conducere colegială; materii şi activităţi
specifice, importanta ritmului- referindu- se la faptul că un curs de 2 ore, adică
ritmul orei, se adresează voinţei, intelectului şi simţirii având o parte ritmică, o
parte cognitivă şi o parte de poveste. Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu
caracter cognitiv în prima parte a acesteia şi a celor artistice şi practice în cea de a
doua parte. Iar ritmul lunii se referă la existenţa unor module de 2-4 săptămâni în
care zilnic între orele 8 şi 10 sunt studiate materiile principale. Învăţarea în epoci -
materiile cognitive sunt studiate în epoci: o clasă studiază, de exemplu, fizică,
zilnic, primele două ore fără pauză, timp de 2-4 săptămâni;
Pedagogia Waldorf se bazează şi funcţionează pe baza unui număr de 7
principii pedagogice. Principiul fundamental este abordarea integrală a fiinţei
umane conform cu specificul vârstei şi având ca ţel dezvoltarea personalităţii
copilului. Principiul educaţiei permanente se referă la faptul că educaţia începe
odată cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe
parcursul întregii vieţi. Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale-
aceasta organizare ritmică este reflectată în pedagogia Waldorf prin planificarea pe
"epoci de studiu". Crearea unui ambient adecvat obiectivelor este cel de-al patrulea
principiu, în timp ce principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practica are
în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma şi dezvolta elevul nu doar din
punct de vedere cognitiv, ci şi din punct de vedere volitiv. Principiul predării
artistice se referă la faptul că predarea este considerată o artă şi este profesata ca
atare, astfel încât în faza liceală elevul să fie apt de a dezvolta o gândire cu un înalt
grad de abstractizare. Principiul predării în imagini care se referă la nevoia de
"imagini vii" a copilului de vârsta şcolara mică.
Conţinuturile predate se elaborează progresiv, acestea reflecta necesităţile
elevilor fiind adaptate la cerinţele lor, deciziile sunt luate nu doar de profesor,
nefiind doar ierarhica şi centralizata ca în învăţământul tradiţional, participanţii
decid împreună. De asemenea nu există un manual unic, elevii au datoria să se
documenteze din mai multe surse în studiul unei teme. Pentru a-i ajuta pe elevi în a
concura într-o lume multiculturală, diferenţele de cultură şi individuale nu sunt
ignorate, în acest sens, elevii sunt consideraţi individualităţi şi acceptaţi fără nici o
prejudecată socială, religioasă, de sex, de rasă sau de orice alt fel.
Clasa reprezintă unitatea funcţională, în care sunt reuniţi elevi de aceeaşi
vârstă, componenţa unei clase nu se modifică în timp. Esenţa este considerată
relaţia elev-profesor. Profesorul ţine legătura cu părinţii elevilor, astfel încât
activitatea sa pedagogică are o caracteristică mai personală. Timp de 8 ani
profesorul predă mai multe discipline şi transmite trăiri, pentru a descoperii
vocaţiile şi slăbiciunile elevilor „scopul său nu este o materie, nici toate materiile,
ci clasă”. Începând cu clasa IX –a toate materiile urmează să fie predate de
profesori specialişti. Profesorul predă materia cu cuvinte proprii, fără a recurge la
cărţi didactice, iar elevii îşi confecţionează propriile cărţi, adică nişte caiete bine
alcătuite şi ilustrate, care conţin esenţialul lecţiei predate, redat pe baza memoriei,
astfel fiecare caiet are amprenta personalităţii autorului.
Evaluarea în şcolile Waldorf nu se bazează pe probe, teste sau examene, ci
are în vedere toţi factorii ce permit să fie evaluată personalitatea elevului: scrisul,
dedicaţia, forma, fantezia, logica şi flexibilitatea gândirii, stilul, ortografia, desigur,
cunoştinţele reale, observând sistematic elevul, colectivul de elevi pe tot parcursul
zilei. Cadrele didactice sunt ajutate să-şi dezvolte abilităţile de observare fină a
fiecărui copil nu doar din punctul de vedere al volumului de cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi însuşit de acesta, ci şi din punct de vedere atitudinal şi
comportamental. La cererea autorităţilor din învăţământ, şcoala face o evaluare
cantitativă, pe care o menţine secretă şi o oferă elevului sau părinţilor numai în
momentul în care se încheie studiile.
Rezultatele la examenele naționale de capacitate și de bacalaureat confirmă
performanțele acestui învățământ alternativ și îi conferă o poziție egală în sistemul
național de învățământ.

BIBLIOGRAFIE:
1. Bernat, E. S., (2003), Tehnica învăţării eficiente, Editura Presa Universitară
Clujeană,Cluj-Napoca;
2. Cerghit, I., (2003), Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura
Aramis,Bucureşti;
3. Eller, H., (2001), Învăţătorul de la şcoala Waldorf, Ed. Triade, Cluj;
4. Felea, Gh., (2002), Alternativele educaţionale din România, Editura Triade,
Cluj- Napoca;