Sunteți pe pagina 1din 1

OLIMPIADA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

ETAPA JUDEŢEANĂ (A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI) - 5 MARTIE 2016


DISCIPLINA FILOSOFIE

SUBIECTUL I 70p
Realizați un eseu filosofic pornind de la cele trei puncte de vedere exprimate în
următoarele citate:

„Nici puterea arbitrară absolută, nici cârmuirea în absența legilor bine stabilite, durabile nu
pot fi în acord cu scopurile societății și cârmuirii, pentru care oamenii nu ar părăsi libertatea stării
naturale ci ale cărei constrângeri nu și le-ar asuma, dacă aceasta nu le-ar conserva viețile, libertățile
și averile și nu le-ar asigura pacea și liniștea prin reguli explicit formulate ale dreptului și
proprietății.”

(John Locke, Al doilea tratat despre cârmuire)

„Unicul scop care îi îndreptățește pe oameni individual sau colectiv, la ingerințe în sfera de
acțiune a oricăruia dintre ei, este autoapărarea; unicul țel în care puterea se poate exercita, în mod
legitim, asupra oricărui membru al societății civilizate, împotriva voinței sale, este acela de a
împiedica vătămarea altora.”

(John Stuart Mill, Despre libertate)

„Legitimitatea apără legile și pe cei aleși, dar nu la modul absolut. Căci noile alegeri îi
îndepărtează pe vechii guvernanți, iar noile deliberări legitime modifică legile. Faptul că ambele
schimbări au loc pe cale legitimă face posibilă corijarea erorilor fără recurs la violență. Conștiința
legitimității acceptă mari neajunsuri numai pentru a evita răul absolut, teroarea și frica, proprii
regimului despotic... Acolo unde legitimitatea dispare, libertatea este distrusă și ea.”

(Karl Jaspers, Originea și sensul istoriei)

SUBIECTUL II 20p
Pornind de la textul dat, realizați analiza comparativă a două perspective filosofice cu
privire la problematica alterității (Eu-Celălalt).

„Întâlnirea cu altul constă în faptul că în ciuda întinderii dominării mele asupra lui și a
supunerii sale, eu nu îl posed... Tentația negării totale, care măsoară infinitul acestei tentative și
imposibilitatea ei – e prezența feței. A fi în relație cu celălalt față în față – înseamnă a nu putea
ucide. Fața semnifică altfel... pentru că orice nud, - iar nuditatea feței nu e o figură de stil –
semnifică prin el însuși.”

(Emmanuel Levinas, Între noi. Încercare de a-l gândi pe Celălalt)

Notă: Timpul de lucru efectiv este de 3 ore de la primirea subiectului.


Se acordă 10p din oficiu.

S-ar putea să vă placă și