METODE ȘI BUNE PRACTICI ÎN PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Problema gravă cu care se confruntă învățământul din R.Moldova o reprezintă

abandonul școlar.
Preocuparea pentru prevenirea și diminuarea abandonului școlar - prioritate a
sistemului de educaţie cu atât mai mult cu cât factorii determinanţi ai abandonului se
multiplică şi diversifică, ca adaptare la contextul social, economic, cultural, profesional, în
care ne aflăm.
Combaterea intoleranței, a rasismului trebuie să fie o preocupare constantă şi
importantă pentru societate. Ea trebuie să se sprijine pe educație, diversitate și toleranță
respectând principiul egalității .
În România s-a pus accentul pe respectarea drepturilor etnice, începând cu anul 1989,
iniţiativa luată la nivel european. De aici a început lupta împotriva fenomenului de excludere,
de înlăturare, punându-se accentul în mod special pe formele legale precizate în lege dar și pe
procesul de încadrare a copiilor romi în instituţiile educaţionale.
Şcolarizarea este percepută de către romi ca un instrument prin care copiii pot învăţa
să citească şi să scrie.
Cauza principală a neparticipării copiilor la şcoală o reprezintă însă sărăcia familiilor
din care provin copiii romi. Izolarea multor comunităţi de romi aflate la marginea satelor sau
orașelor face ca între copiii romi şi cei de alte etnii să nu existe comunicare, jocuri în comun
sau prietenii, vizite reciproce.
Distanţa mare faţă de grădiniţă sau școală, izolarea acestora sau drumurile
impracticabile în condiţii de vreme nefavorabilă împiedică în unele cazuri frecventarea școlii.
Prejudecăţile şi atitudinea diferenţiată faţă de copii a părinţilor români şi/sau romi sau
a unor cadre didactice sunt motive importante în reţinerea unor părinţi romi de a-şi trimite
copiii la grădiniţă. Acest lucru constituie o piedică serioasă în socializare.
Unii romi conştientizează avantajele instruirii și reuşesc să depăşească „limita de
studii” a romilor dar sunt în mare parte respinse de comunitatea romă, ulterior renunțând la
școlarizare.
Procesul de încadrare a copiilor romi în instituţiile educaţionale comportă unele
caracteristici comune pentru comunităţile investigate.
 În acelaşi timp, educaţia este privită de unii părinţi şi tineri ca o necesitate impusă de
schimbările din societate. Aceştia conştientizează că modernizarea îi impune să depăşească
starea de analfabetism pentru a se putea ulterior integra în societate. Cel mai invocat motiv al
şcolarizării copilului a fost obţinerea cunoştinţelor de bază de a scrie şi citi.
Școlarizarea contribuie la creşterea nivelului de cultură şi comunicare, iar încadrarea
copiilor în instituţiile educaţionale depinde de pregătirea acestora pentru a putea face faţă
cerinţelor.
Nivelul de pregătire al copiilor romi pentru şcoală este scăzut iar nefrecventarea
instituției preșcolare se reflectă asupra încadrării ulterior în activităţile şcolare.
Astfel, sărăcia este de cele mai multe ori caracterizată printr-o situaţie de
marginalizare şi excludere socială.
Pe lângă nivelul scăzut și redus de şcolarizare există şi alţi factori determinanţi și
anume condiţiile de locuire precare și numărul mare de copii datorită modului tradiţional
nomad al romilor.
Populația de romii din comunităţile sărace şi-au dezvoltat o strategie prin care îşi
procura resursele financiare, căutând meserii unde nu există competiţie cu membrii
comunităţii majoritare (colectarea sticlelor, a fierului, comercializarea de floricele, seminţe,
porumb ș.a.m.d.).
Această situaţie generează o poziţie inferioară a romilor pe plan social, care se poate
extinde ca prejudecată şi stereotip la nivelul întregii comunităţii. Relativ modeste meseriile
tradiţionale ale romilor sunt remunerate şi din ce în ce mai puţin căutate (lăutari, argintari,
fierari, spoitori, cărămidari etc.)
Preluate din generaţie în generaţie, cunoștințele legate de aceste meserii sunt strâns
legate de neamurile din care fac parte.
Prin acest studiu am scos în evidență faptul că familia şi banii reprezintă valori
fundamentale pentru comunitatea romă, astfel orice acţiune este orientată spre realizarea
acestor obiective.
Concluzia este că sărăcia este un factor important al participării şcolare scăzute, dar
şi ,,modelele culturale,, specifice diferitelor tipuri de comunităţi de romi au, de asemenea, o
putere explicativă ridicată.
Accesul la educație presupune, în primul rând, pe lângă dimensiunea sa formală,
asigurarea rețelei de instituții şcolare necesare cuprinderii copiilor în sistemul de educație.
Printre factorii care favorizează abandonul şcolar la nivelul elevului şi al familiei se
află:
  dificultăţile materiale;
 familiile numeroase;
 familiile dezorganizate;
 familiile lipsite de resurse;
 modelul educaţional;
Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi
mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să reproducă acest model.
 Dezorganizarea familiei.
Divorţul, alcoolismul, violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de
abandon.
Cheia în combaterea abandonului școlar și renunțării timpurii la educație o reprezintă
implicarea activă a cadrelor didactice și susținerea acestora în găsirea de soluții pentru
creşterea integrării copiilor. Pentru o mai bună comunicare cu ei şi cu părinţii acestora şi o
implicare elevii în activităţi extracurriculare şi de consiliere.
Metode si bunele practici în prevenirea abandonului școlar:
 Interviuri focalizate de grup şi individuale;
 Parteneriat școală-familie-comunitatea locală;
 Activități extrașcolare (excursii, spectacole, vizite la muzee, concursuri
tematice etc.);
 implicarea părinților în problemele şcolii, în stabilirea curriculum-ului la
decizia şcolii (CDS);
 Organizarea unor ctivități de consiliere între copii, părinți , dascăli;
 Stimularea copiilor cu rezultate bune la învățătură.

BIBLIOGRAFIE
Achim Viorel (1998). Ţiganii în Istoria României, Bucureşti: Editura
Enciclopedică.
Dobrică, P. şi Jderu, G. (2005). Educaţia şcolară a copiilor romi. Editura
Vanemonde.