Chișlaru Mihaela CON1901

Comentariul poeziei “Poema chiuvetei” de Mircea Cărtărescu

În această poezie autorul ne promovează o imagine suprareală, animând obiectele, plasându-
le într-un univers imaginar.

Astfel, într-un mod neobișnuit, în “Poema chiuvetei” ni se comunică despre spațiul unui
apartament care este locuit de ființe ciudate: chiuveta, borcanul cu muștar, mușamaua, tacâmurile
ude. Toate acestea fac parte dintr-un univers transcendent posibil. Steaua din colțul geamului de
bucătărie, la care privește cu admirație și nostalgie chiuveta, reprezintă și ea un univers îndepărtat,
intangibil.

“Poema chiuvetei” re-scrie scenariul romantic al unui muritor și al unei ființe care aparține
supraumanului, o antiteză, tema fiind o iubire imposibilă. Este povestea iubirii unei chiuvete de
bucătărie pentru “o mică stea galbenă din colţul geamului de bucătărie”. O asemănare vagă avem
între chiuvetă și Cătălina care se îndrăgostește de Hyperion transcendent: „intr-o zi chiuveta căzu in
dragoste, /…/ stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa”.

Invocația poetică adresată stelei implică un magnetism erotic al întregii ființe a chiuvetei:
“stea mică, nichelul meu te dorește”. Pe parcursul poeziei întâlnim aspirațiile stelei galbene care
iubește o “strecurătoare de supă”, așa că într-un târziu chiuveta începu să-și pună întrebări privind
sensul existenței sale și obiectivitatea sa.

Observăm că atât steaua cât și chiuveta sunt de gen feminin, ca și celelalte perechi din poem:
steaua și strecurătoarea de supă, chiuveta și mușamaua, gaura din perdea și Dacia crem, ceea ce
constituie o îndepărate de la „cuplul tradițional” sau normalitatea.

Chiar dacă poezia este construită sub forma unei fabule, personajele nu sunt nici ființe
umane, nici animale, dar diferite obiecte de uz casnic. Chiar și așa, poetul reușește să ilustreze una
din crizele postmoderne: imbosibilitatea de a comunica, crzia limbajului, care nu-și îndeplinește în
totalitate rolul. Dacă în “Luceafărul” eminescian, chemarea fetei – “Cobori în jos Luceafăr blând \
Alunecând pe-o rază” , se repetă ritualic, în sensul că înttâlnirea are loc, codul comunicării fiind bine
cunoscut de amândoi, în poezia lui Cărtirescu comunicarea este imposibilă și nici nu se precizează
dacă acea mică stea galbenă a înțeles mesajul chiuvetei. Astfel tot ceea ce pot face aceste obiecte
este să dorească să fie iubite, să viseze. Concluzia este exprimată de gaura din perdea, cea care joacă
rolul unui narator – “tot ce a fost mi se pare un vis”.
Chișlaru Mihaela CON1901