Epidemiologie

Hemofilia este considerată a fi cea mai frecventă şi severă coagulopatie. Dintre toate coagulopatiile
cunoscute, hemofiliile alcătuiesc 80% cazuri, boala von Willebrand constituie 15% şi doar 5% revin
tuturor celorlalte coagulopatii. În cadrul grupului de hemofilii 80-85% cazuri sunt tip A, 15-20% cazuri –
tip B. După datele diferitor autori, incidenţa hemofiliei A este de 1 caz la 5000 – 10000 noi-născuţi de sex
masculin. Incidenţa hemofiliei B este mai mică (1 caz de Hemofilie B : 4 cazuri de Hemofilie A). Dintre
toate cazurile de hemofilie 75% sunt transmise ereditar, celelalte 25% (iar după unii autori chiar până la
50%) cazuri de hemofilie aparînd de novo. Frecvenţa mutaţiei spontane pentru hemofilia A este 1,3 x 10-
5 . Frecvenţa mutaţiei spontane pentru hemofilia B este 6 x 10-7 . Peste 90% din copiii cu hemofilie ating
vârsta adultă, cu toate că speranţa de viaţă la aceşti copii este mai scăzută în comparaţie cu populaţia
generală.

Etiopatogenie

Deficitul unuia din factorii coagulării (VIII, IX, XI) perturbă tromboplastinogeneza endogenă, afectând
conversia protrombinei în trombină și având drept rezultat formarea insuficientă de fibrină din
fibrinogen.
Astfel, hemostaza secundară nu mai este eficientă. Defectul congenital în hemofila A și B este localizat
pe cromozomul X, fapt ce explică prezenţa bolii numai la sexul masculin, care posedă un singur
cromozom X și transmiterea acestei informaţii genetice la descendenţii săi de sex feminin. Femeia,
având doi cromozomi X, dintre care numai unul este afectat, nu face boala, alela de pe cromozomul
sănătos fiind dominantă, dar o poate transmite descendenţilor de sex masculin, iar informaţia genetică
patologică – celor de sex feminin. Factorul VIII al coagulării este sintetizat în hepatocite. În plasmă este
transportat doar pe suprafaţa factorului von Willebrand. Este foarte susceptibil la proteoliză, fiind numit
și factorul labil al coagulării. Gena codificatoare a factorului XI este amplasată pe cromozomul 4, de
aceea patologia poate apărea la ambele sexe.

Factori de risc în H

Hemofilia este o patologie genetic determinată cu mecanism de transmitere X-linkat. Sunt posibile
următoarele situaţii:

1. Mama purtătoare şi tatăl sănătos:

a) probabilitatea naşterii unui băiat bolnav este 50%
b) probalitatea naşterii unei fete purtătoare este 50%

2. Mama nu este purtătoare şi tatăl bolnav:

a) Toate fetele vor fi purtătoare
b) Toţi băieţii vor fi sănătoşi

3. Mama purtătoare şi tatăl bolnav (caz extrem de rar):

a) toate fetele vor fi sau bolnave sau purtătoare cu riscul de 50:50
b) probabilitarea naşterii unui băiat bolnav 50%
c) probabilitatea naşterii unui băiat sănătos 50%

4. Mama nu este purtătoare şi tatăl sănătos (cazul apariţiei mutaţiei de novo):

a) Frecvenţa mutaţiei spontane pentru hemofilia A este 1,3 x 10-5
b) Frecvenţa mutaţiei spontane pentru hemofilia B este 6 x 10-7
Purtătoare obligatorii ale Hemofiliei sunt:
 Toate fiicele hemofilicilor
 Femeia care a născut 2 sau mai mulţi copii cu Hemofilie
 Femeia care are un frate hemofilic şi a născut un copil cu Hemofilie

Principalele manifestari clinice

Tabloul clinic

Formele clinice ale hemofiliei variază în funcţie de nivelul plasmatic al factorilor implicaţi. La un individ
normal concentraţia factorilor VIII și IX este între 50 și 150%. Manifestările clinice apar la o activitate a
factorului VIII mai mică de 35% din valoarea normală. Bazându-se pe aceste date, majoritatea autorilor
divizează evoluţia hemofiliei în următoarele variante: a) Formele grave – cu nivelul factorului sub 1%; b)
Forme medii – între 1 și 5%; c) Formele ușoare – între 6 și 35%. Gravitatea hemofiliei tinde să fie aceeași
într-o familie dată.

Manifestările hemoragice în forma gravă apar de obicei spres fârșitul primului an de viaţă, în forma
medie la 22-24 de luni, iar în formele ușoare se pot manifesta doar la pubertate. Spre deosebire de copiii
ce suferă de alte coagulopatii congenitale, pentru nou-născuţii hemofilici nu sunt caracteristice
hemoragia din cordonul ombilical, cefalohematomul sau hemoragia intracerebrală. Cauza acestui
fenomen rămâne neclară; probabil, este determinată de prezenţa în laptele matern a substanţelor
tromboplastice. Exceptie fac traumele grave, hemoragiile masive la mamă și hemoragiile medii și mari la
nou-născut. Manifestarea clinică de bază este hemoragia care poate avea orice localizare și următoarele
caracteristici: • apare după traumatisme, frecvent minore; • poate fi declanșată și de injecţii
intramusculare și subcutanate, precum și de intervenţii chirurgicale (extracţie dentară, adenoidectomie);
• durată sporită a sângerării, fără tendinţă de oprire spontană; • răspuns refractar la compresie locală; •
tendinţă de reapariţie în același loc;

• evoluţie cronică ondulantă, cu puseuri de agravare, reducerea manifestărilor spontane cu vârsta; •

absenţa leziunilor peteșiale.
Tabloul clinic al hemofiliei B este similar cu cel al hemofiliei A, dar hematoamele și hemartrozele se
întâlnesc mai rar.

Tabloul clinic al hemofiliei C este variabil și depinde de forma ei. În general, hemofilia C are o evoluţie
mai ușoară decât hemofiliile A sau B, de cele mai multe ori fiind vorba de forma latentă (subclinică) a
acesteia. La femei hemofilia C se poate manifesta prin menoragii, sunt foarte rare hemoragiile
postpartum
Examene de laborator

Sumarul urinei. Hemoragiile cu sediu renal sunt însoţite de micro- sau macrohematurie. În cazul
amiloidozei renale (complicaţie rară) se determină proteinurie, cilindrurie.

Analiza biochimică a sângelui nu prezintă modificări specifice hemofiliei.

Examinările instrumentale. În afectarea articulară poate fi util examenul radiologic, tomografia

computerizată.