Anatomia nasului şi a sinusurilor paranazale CAP. 1.

ANATOMIA PIRAMIDEI NAZALE ȘI A SINUSURILOR

PARANAZALE
Cunoaşterea elementelor de anatomie, fiziologie şi fiziopatologie ale piramidei nazale şi ale
sinusurilor paranazale sunt indispensabile pentru înţelegerea patologiei traumatice faciale, în
vederea stabilirii unui diagnostic corect şi a instituirii unui tratament adecvat.
Nasul este alcătuit din trei porţiuni: una exterioară sau piramida nazală, alta interioară sau cavitățile
(fosele) nazale și alta anexă sau sinusurile aeriene paranazale. 1.1. Anatomia piramidei nazale
Este situată în mijlocul feţei, pe linia mediană şi se învecinează superior cu regiunea frontală, inferior
cu regiunea labială, iar lateral cu regiunile orbitare și geniene.
Delimitare: superior: o plică cutanată transversală corespunzătoare suturii fronto-nazale, inferior:
planul orizontal tangent la partea mobilă a septului nazal (subcloason), lateral: şanţul nazopalpebral
şi şanţul nazogenian situat în lungul piramidei nazale.
Stratigrafia piramidei nazale: pielea, ţesutul subcutanat, planul muscular, periost-pericondru, planul
osteocartilaginos. .
1.Pielea acoperă scheletul osteocartilaginos şi are o structură asemănătoare cu tegumentul feţei, dar
cu glande sebacee mai abundente. Ea este: subţire şi mobilă deasupra periostului (superior) şi groasă
şi aderentă la nivelul vârfului şi aripilor nasului. 2. Ţesutul subcutanat este reprezentat de către o
lamă fină de ţesut conjunctiv lax în zonele mobile ale pielii (superior); lipseşte în zonele aderente ale
pielii (inferior).
3. Planul muscular:
Muşchii piramidei nazale sunt reprezentaţi de:
a. M. Procerus (piramidal)- se inseră la nivelul glabelei şi al rădăcinii nasului (osul
propriu nazal şi cartilajul nazal); are fibre verticale. Dezvoltarea lui dă formă
rădăcini nasului.
b. M. Ridicător al buzei superioare şi aripii nazale – se inseră la nivelul procesului frontal al
maxilarului; fibrele sale coboară subcutanat, se lăţesc şi se împart în două fascicule: medial, ce se
inseră pe cartilajul alar şi pe tegumentul suprajacent şi lateral, ce se inseră pe tegumentul dintre
philtrum şi comisura labială.
c. M. Nazal- prezintă două părţi: partea transversă, ce se inseră pe incizura nazală a maxilarului
(apertura piriformă), apoi fibrele se întâlnesc cu cele de partea opusă printr-o aponevroză la nivelul
dosului nasului şi partea alară ce se inseră pe faţa anterioară a maxilarului şi au traiect spre faţa
profundă a tegumentului aripii nazale.
d. M. Coborâtor al septului nazal (m. depressor septi)- se inseră la nivelul fosetei incisive a stâlpului
medial al cartilajului alar. Conţine fibre verticale ascendente.
4. Periost-pericondru- o lamă de ţesut conjunctiv ce acoperă oasele şi cartilajele şi le leagă între ele.
5. Scheletul osteocartilaginos format din:
Oasele piramidei nazale, reprezentate de: oasele proprii nazale, apofizele ascendente ale maxilarelor
(procesele frontale), procesele nazale al osului frontal, spina nazală anterioară.
Cartilajele: sunt cartilaje hialine şi sunt reprezentate de: cartilajele laterale superioare sau cartilajele
triunghiulare, cartilajele alare (cartilajle laterale inferioare) -în formă de potcoavă, cartilajul septal,
cartilajele accesorii.
1.2. Anatomia foselor nazale
Cavitatea nazală este divizată sagital în două fose nazale prin septul nazal. Delimitare: se întinde de la
orificiile narinare (prin care comunică cu exteriorul) până la choane (prin care comunică cu naso-
faringele) şi de la palatul osos (care o separă de cavitatea bucală) până la lama ciuruită a etmoidului
(care o separă de fosa cerebrală anterioară).
Prezintă un segment anterior (vestibulele nazale) şi unul posterior fosele nazale propriu- zise).
Vestibului nazal -se întinde de la orificiul narinar până la limen nasi; de aici piela se continuă cu
mucoasa nazală.
Vestibulele nazale sunt separate între ele de subclozon sau columelă şi sunt delimitate lateral de faţa
internă a cartilajelor alare. La nivelul tegumentului vestibuluilui nazal întâlnim firişoare de păr sau
vibrize.
Fosele nazale propriu-zise au forma unor culoare alungite antero-posterior şi sunt separate între ele
printr-un perete medio-sagital osteocartilaginos (septul nazal). Fiecărei fose nazale i se descriu 4
pereţi: peretele superior (tavanul fosei nazale), peretele inferior (podeaua fosei nazale), peretele
medial (septul nazal), peretele lateral. 1. Peretele superior separă fosele nazale de cavitatea craniană
şi este alcătuit din 3 segmente:
A. Segmentul nazo-frontal (oblic ascendent spre posterior ) - format din oasele proprii nazale şi
partea nazală a osului frontal, cu spina nazală a frontalului,
B. Segmentul etmoidal (orizontal) - format din lama ciuruită a etmoidului, strabătută de fibrele
nervului olfactiv,
C. Segmentul sfenoidal (vertical, apoi orizontal) format din faţa anterioară şi inferioară a corpului
osului sfenoidal.
Tavanul etmoidal- partea medială- este considerată arie critică. Lama laterală a lamei ciuruite a
etmoidului este cea mai subţire porţiune dintre labirintul etmoidal şi creier. Este absentă sau are
maxim 0,05 mm grosime.
2. Peretele inferior al foselor nazale sau planşeul le separă de cavitatea bucală şi este alcătuit din:
procesele palatine ale oaselor maxilare şi lamele orizontale ale oaselor palatine.
3. Peretele medial (comun ambelor fose nazale) este reprezentat de septul nazal şi este alcătuit din:
- septul osos alcătuit din lama perpendiculară a etmoidului, osul vomer, creasta nazală a palatului
dur, creasta sfenoidală şi rostrul sfenoidal,
- septul cartilaginos alcătuit din cartilajul patrulater (cartilajul septal) care are 4-8 mm grosime
anterio-inferior şi 3-4 mm grosime central

- septul membranos- între cartilajul septal şi stâlpul medial al cartilajului alar

Mucoasa septală
Este mucoasă de tip respirator în partea anterioară a septului şi mucoasă de tip olfactiv în porţunea
superioară a septului, adiacentă lamei ciururite a etmoidului. Epiteliul respirator este format din
celule cilindrice pseudostratificate, ciliate şi celule simple, celule stem bazale şi celule caliciforme.
În stratul submucos se găsesc glande seromucoase cu rol în producerea de mucus. Epiteliul olfactiv
este alcătuit din celule receptoare, celule de suport, celule stem bazale cu rol de regenerare şi glande
Bowman (asigură secreţia epiteliului olfactiv).
4. Peretele lateral (peretele extern sau turbinal), este alcătuit din şase oase (maxilar, palatin, sfenoid,
lacrimal, cornet nazal inferior şi etmoid).
Între faţa externă a fiecărui cornet şi peretele lateral al fosei nazale se formează nişte culoare înguste
numite meaturi nazale.
La nivelul meatelor se deschid organele vecine: la nivelul meatului inferior se deschide canalul
lacrimo-nazal; la nivelul meatului mijlociu se deschid sinusurile anterioare ale feţei; la nivelul
meatului superior se deschid sinusurile posterioare ale feţei.
a. Cornetul nazal superior: aparţine etmoidului; capul cornetului superior se proiectează înapoia
recesului retrobulbar, de aceea se spune că la nivelul său se găseşte etmoidul posterior, care se va
deschide în meatul nazal superior.
b. Cornetul nazal mijlociu: formează peretele medial al meatului nazal mijlociu; aparţine osului
etmoid.
c. Cornetul nazal inferior: formează peretele medial al meatului nazal inferior; este os separat ca
dezvoltare embriologică faţă de cornetele etmoidale.Este acoperit de o mucoasă groasă care prezintă
o reţea vasculară de tip cavernos. Este cel mai voluminos.
Orificiile coanale sunt delimitate astfel: superior de către osul sfenoid, median de vomer, inferior şi
lateral de osul palatin.
Vascularizația
Reţeaua arterială- provine din teritoriul carotidian extern (prin intermediul arterei faciale
şi artera maxilară) şi din teritoriul carotidian intern (prin intermediul arterei oftalmice). Este asigurată
de artera facială și artera oftalmică prin ramurile: artera dorsală a nasului, artera subcloazonului și
artera unghiulară.
Arterele septului:
1. Artera etmoidală anterioară (ramură a arterei oftalmice din artera carotidă internă)
2. Artera etmoidală posterioară (ramură a arterei oftalmice din artera carotidă internă)
3. Artera labială superioară (ramură a arterei faciale din artera carotidă externă)
4. Artera palatină mare (ramură din artera maxilară- ramură a arterei oftalmice din artera carotidă
internă)
5. Artera sfenopalatină (ramură din artera maxilară- ramură a arterei oftalmice din artera carotidă
internă).
La partea antero-inferioară a septului nazal se găseşte zona Little unde se formează prin anastomoza
acestor artere pata vasculară Kiesselbach, formată din bucle capilare lungi.
Drenajul venos formează o reţea de aspect cavernos prin care venele ajung în vena facială și în vena
nazo-frontală și apoi, prin vena oftalmică, se termină în sinusul cavernos.
Drenajul limfatic
Limfaticele piramidei nazale drenează împreună cu limfaticele feţei în:ganglionii submentonieri şi
submandibulari; ganglionii bucali (de pe traiectul venei faciale); ganglionii parotidieni.
Limfaticele septului anterior drenează în ganglionii submandibulari, iar din regiunea posterioară a
septului în ganglionii retrofaringieni şi cervicali profunzi anteriori.
Limfaticele peretelui lateral nazal drenează în ganglionii submandibulari, latero- şi retrofaringieni şi
laterocervicali profunzi.
Inervația
Inervaţia este senzitivă şi vegetativă, mucoasa nazală devenind astfel o zonă reflexogenă importantă.
Nervii senzitivi sunt reprezentaţi de nervul trigemen prin intermediul ramurii oftalmice şi maxilare.
Nervul maxilar inervează porţiunea postero-superioară a foselor nazale prin intermediul ramurilor
nazale postero-superioare mediale şi laterale.
Ramurile laterale inervează cornetul mijlociu, cornetul superior şi celulele etmoidale superioare.
Ramurile mediale inervează porţiunea postero-superioară a septului nazal.
Un ram al nervului maxilar (Vb), nervul palatin mare prin ramurile sale nazale postero- inferioare
inervează porţiunea postero-inferioară a foselor nazale.
Porţiunea antero-inferioară a foselor nazale este inervată de ramuri nazale ale nervului etmoidal
anterior, ramură a nervului oftalmic (Va). Nervul etmoidal anterior pătrunde în fosa nazală prin gaura
etmoidală şi de divide în ramuri interne pentru porţiunea antero-superioară a septului nazal şi ramuri
laterale care inervează mucoasa antero-superioară a peretelui lateral al fosei nazale.
Inervaţia vegetativă este reprezentată de fibre simpatice şi parasimpatice.
Fibrele simpatice sunt venite pe cala plexului pericarotidian şi au rol vasoconstrictor şi de reducere a
secreţiei nazale, pe când fibrele parasimpatice sunt aduse de nervul vidian şi au rol vasodilatator şi de
stimulare a producerii secreţiei nazale.
1.3. ANATOMIA SINUSURILOR PARANAZALE
Sunt cavităţi pneumatice simetrice şi bilaterale din interiorul oaselor al căror nume îl poartă. Ele
comunică cu fosele nazale prin orificii naturale ce se deschid la nivelul meatelor mijlocii şi superioare
de la nivelul peretelui lateral al foselor nazale.
Sinusurile paranazale sunt căptuşite de o mucoasă subţire, prelungire directă a pituitarei.
Se descriu:
- Două sinusuri frontale situate în grosimea osului frontal care se dezvoltă începând de la 5-6 ani; au
formă şi dimensiuni diferite de la individ la individ şi de la o parte la alta; sunt separate de un sept
intersinusal, care niciodată nu este perfect median.
- Două sinusuri maxilare - de formă piramidală, cu baza medial şi vârful lateral, dezvoltate în osul
maxilar, începând de la naştere sau de la 1 an; au un perete anterior (chirurgical sau jugal) care
corespunde fosei canine, un perete superior care are raporturi cu orbita, unul intern care îl separă de
fosa nazală, unul posterior (infratemporal) în raport cu fosa infratemporală.
- Două sinusuri sau labirinte etmoidale alcătuite din 8-10 celule aflate în masele laterale ale
etmoidului;
- Două sinusuri sfenoidale situate în corpul osului sfenoid şi ai căror pereţi laterali sunt în raport cu
sinusul cavernos şi cu nervul optic.
1.3.1.Sinusul frontal
Se găseşte în grosimea scuamei osului frontal şi a părţii orbitale a frontalului. Are forma literei „L” cu
partea verticală între compactele scuamei frontalului şi cu partea orizontală în tavanul orbital. Se
poate extinde posterior până la nivelul aripii mici a osului sfenoid.
Peretele anterior se găseşte la nivelul glabelei şi a arcului sprâncenos (compacta osoasă externă: are
0,5-12,5 mm grosime).
Peretele posterior corespunde polului frontal al emisferei cerebrale (compacta osoasă internă: 0,3-4
mm grosime).
Peretele medial este reprezentat de septul intersinusal (peretele comun al celor două sinusuri
frontale) adeseori incomplet şi deviat de la linia mediană.
Dimensiunile medii ale sinusului frontal sunt: înălţime: 2,8-3,2 cm; lăţime:2,4-2,6 cm; adâncime: 1,8-2
cm; volum: 7 ml
Ostiumul natural este situat la capătul antero-superior al infundibulului etmoidal, imediat înapoia
inserţiei anterioare a cornetului nazal mijlociu.
Sinusul frontal, care se continuă cu infundibulul etmoidal formează o structură asemănătoare cu o
clepsidră.
Sinusul frontal este tapetat de un epiteliu de tip respirator cu un număr mic de celule şi câteva
glande sero-mucoase.
Raporturile sinusului frontal sunt : inferior: orbita, labirintul etmoidal, fosa nazală; superior: fosa
cerebrală anterioară, fanta, bulbul şi tractul olfactiv; medial: lama ciuruită a etmoidului şi fanta
olfactivă.
Vascularizaţia şi inervaţia sinusului frontal:
- Arterele: supraorbitară şi etmoidala anterioară
- Venele: vene anastomotice de la nivelul incizurii supraorbitare, către vena supraorbitală şi vena
oftalmică superioară, vene diploice către sinusul sagital şi sinusul venos sfeno-parietal
- Limfaticele drenează limfa în ganglionii submandibulari
- Inervaţia senzitivă este asigurată de nervul supraorbital 1.3.2.Sinusul maxilar (Antrul lui Highmore)
Ocupă corpul osului maxilar şi prin recesurile sale, inconstante, procesele acestuia.
Privit de sus, sinusul maxilar are forma unei piramide, cu baza medial- la peretele lateral al fosei
nazale- şi vârful lateral- către osul zigomatic.
Sinusul maxilar prezintă 3 pereţi:peretele anterior; peretele posterior; peretele superior.În grosimea
acestor pereţi se găsesc canale osoase străbătute de mănunchiul vasculo-nervos infraorbitar şi de
ramurile alveolare ale elementelor sale.
Peretele anterior (antero-lateral sau jugal) se întinde în plan vertical de la rebordul orbital inferior la
rebordul alveolar la nivelul caninilor şi premolarilor, iar în plan transvers de la unghiul intern ocular la
joncţiunea zigomatico-maxilară.
Acest perete prezintă următoarele repere anatomice: gaura infraorbitară- traversată de mănunchiul
vasculo-nervos infraorbitar; fosa canină- deasupra premolarilor şi sub gaura infraorbitară- la acest
nivel grosimea osului este cea mai mică; eminenţa canină este o proeminenţă ridicată de rădăcina
caninului în compacta vestibulară a procesului alveolar.
Marginile acestui perete sunt: marginea medială- intră în alcătuirea aperturii piriforme şi este
formată de incizura nazală şi de de spina nazală anterioară; marginea laterală: separă faţa anterioară
de faţa posterioară şi este reprezentată de creasta
zigomatico- alveolară, ce leagă alveola primului molar superior de procesul zigomatic al maxilarului;
marginea superioară: marginea infraorbitară; marginea inferioară se continuă fără limită precisă cu
faţa vestibulară a procesului alveolar.
Peretele posterior (infratemporal) este cel mai gros perete (2 mm), este concav spe sinus şi convex
spre fosa infratemporală şi fosa canină. Pe faţa externă prezintă în partea inferioară tuberozitatea
maxilară de la care pleacă câteva fibre de origine ale muşchiului pterigoidian medial şi orificiile
alveolare supero- posterioare.
Acest perete oferă calea transsinusală de abord chirurgical al fosei infratemporale şi pterigopalatine,
dar şi pentru artera maxilară.
Marginea superioară a acestui perete participă la delimitarea fisurii orbitare inferioare. Peretele
superior corespunde podelei orbite.
El prezintă dinspre posterior spre anterior şanţul şi canalul infraorbitar. Prin şanţul şi canalul
infraorbitar trece mănunchiul vasculo-nervos infraorbitar. Dehscenţa canalului infraorbitar spre
mucoasa sinusală expune conţinutul acestuia în raport direct cu mucoasa sinusală, ceea ce explică
nevralgiile secundare sau complicaţiile orbito- sinusale în inflamaţiile din această zonă.
În partea antero-medială a acestui perete se află partea inferioară a fosei sacului lacrimal.Marginea
posterioară corespunde fisurii orbitare inferioare, iar marginea anterioară este marginea
infraorbitară.

Baza sinusului maxilar corespunde peretelui lateral al fosei nazale.

La acest nivel, pe craniu se găseşte un defect osos mare- hiatusul maxilar, care la omul viu este
micşorat de oasele din peretele lateral nazal, dar şi de mucoasa care căptuşeşte acest perete.
Din hiatusul maxilar mai rămâne vizibil doar ostiumul maxilar, sub formă de picătură sau de clepsidră.
Aceste zone poartă numele de fontanele, zone slabe ale peretelui, în care pot să apară orificii
accesorii de comunicare cu sinusul maxilar.
Ostiumul natural se plasează în partea superioară a bazei sinusului maxilar, imediat sub podeaua
orbitei. Masurată la nivelul peretelui lateral nazal, distanţa ostiumului natural nazal faţă de orificiul
narinar este de 45 mm, iar faţă de planşeul nazal este de 30 mm.
Planşeul sinusului maxilar corespunde procesului alveolar maxilar.
Dimensiunile medii ale sinusului maxilar sunt: 35 mm înălţime la nivelul primului molar; 25 mm
lăţime şi 32 mm adâncime antero-posterioară.
Volum: 10-15 ml.
În funcţie de mărimea sinusului maxilar, de lungimea rădăcinilor dentare şi de înălţimea proceselor
alveolare, dinţii laterali superiori vin în raport cu planşeul sinusal. Ţesutul separator are o grosime
care variază între 0,5 şi 4,5 mm. Acest sept osos interradiculo-antral are o suprafaţă de contact
antrală, în raport cu mucoasa sinusului maxilar şi o suprafaţă de contact bucală, în raport cu spaţiul
periapical. Dinţii sinusieni sunt: premolarul al doilea, primul şi al doilea molar. Uneroi primul
premolar şi chiar caninul pot avea raport cu peretele sinusal.
Vârful sinusului maxilar se află la nivelul recesului zigomatic al maxilarului şi poate penetra chiar osul
zigomatic.
Alte recesuri ale sinusului maxilar:recesul frontal; recesul palatin.
Raporturi:anterior cu obrazul; posterior cu fosa infratemporală şi pterigopalatină;superior cu orbita şi
mănunchiul vasculo-nervos infraorbitar;inferior- dinţii şi palatul dur.

Vascularizaţia şi inervaţia:

Arterială: artera facială, artera infraorbitară, artera palatină descendentă, arterele alveolare
superioare anterioare şi posterioare, artera sfenopalatină.
Venoasă: vena facială, plexul venos pterigoidian,vena oftalmică inferioară. Limfatică: către fosa
ptrigopalatină, dar şi în ganglionii submandibulari.
Nervii senzitivi provin din trigemen (V2), nervii alveolari superiori anteriori, mijlocii, posteriori, nervul
palatin mare, prin nervul infraorbitar.
1.3.3. Sinusul etmoidal
Este format din celule şi semicelule etmoidale, acestea din urmă fiind la marginea labirintului
etmoidal şi vor fi completate cu oasele cu care acestea se articulează, astfel:
- superior- semicelulele vor fi completate de osul frontal care la mijlocul părţii orbitale prezintă
incizura etmoidală ale cărei margini laterale conţin semicelule aeriene ce se vor aplica peste
semicelulele etmoidale superioare;
- inferior- în acelaşi mod se va comporta osul maxilar care în partea supero- medială a corpului său
conţine semicelule (celulele care se prelungesc de la acest nivel în podeaua orbitei sunt cunoscute ca
„ celula Haller”)
- anterior- semicelulele vor fi completate de către osul maxilar;
- posterior- semicelulele din marginea posterioară a labirintului etmoidal se vor
aplica pe semicelulele din partea supero- laterală a feţei anterioare a
sfenoidului.
Cea mai posterioară celulă etmoidală se poate extinde înapoia peretelui anterior sfenoidal; această
celulă- celula Onodi- are raport cu nervul optic.
Tavanul labirintului etmoidal, fiind completat superior de osul frontal, va fi situat superior faţă de
nivelul lamei ciuruite a etmoidului.
Volumul etmoidului: 7 ml
Raporturi:superior: fosa canină; lateral: orbita; posterior: sinusul sfenoidal, nervul optic; anterior:
sinusul frontal
Vascularizaţie şi inervaţie:
- artere: sfenopalatină, etmoidală anterioară şi etmoidală posterioară,
- vene: etmoidală anterioară, etmoidală posterioară,
- limfatice: ganglionii submandibulari ( etmoidul anterior) şi ganglionii
retrofaringieni ( grupul posterior)
- nervii senzitivi (din V1): nervii etmoidal anterior şi posterior,
- nervii vegetativi parasimpatici din ramurile orbitale ale ganglionului
pterigo-palatin.
1.3.4. Sinusul sfenoidal
Este situat posterior faţă de fosa nazală, fiind cel mai posterior sinus paranazal. Dimensini la adult:
înălţime: 20 mm; adâncime: 21-23 mm; lăţime: 17-18 mm
Volum la adult: 7,5 ml
Sinusul sfenoidal se poate extinde la nivelul rădăcinilor proceselor pterigoidiene, în aripa mare a
sfenoidului sau în partea bazilară a occipitalului.
Alteori sinusul sfenoidal poate fi foarte mic, dar cavitatea din corpul sfenoidului poate să fie formată
de o celulă etmoidală posterioară care a penetrat corpul sfenoidului.
Cele două sinusuri sfenoidale sunt separate în interiorul corpului osului sfenoid printr-un sept osos
intersinusal, deseori deviat de la linia mediană sau incomplet.
Sinusul sfenoidal are 6 pereţi:
- peretele superior corespunde podelei fosei cerebrale anterioară şi mijlocie şi prezintă următoarele
elemente importante: şanţul chiasmatic şi şaua turcească.
- pereţii laterali prezintă şanţul carotic străbătut de sinusul cavetnos, telescopat de artera carotidă
internă, plexurile venos şi nervos simpatic pericarotic intern şi nervii cranieni oculomotor ( III),
trohlear ( IV) şi abducens (VI). Lateral de acest
şanţ este aripa mare a sfenoidului la baza căreia sunt găurile ovală ( nervul mandibular), rotundă
( nervul maxilar) şi spinoasă ( artera meningee medie). În baza procesului pterigoidian are traiect
canalul vidian ( cu artera şi nervul vidian) care poate să se invagineze în peretele lateral al sinusului.
- peretele posterior- cu direcţie posterioară descendentă de la dorsum-ul selar, intră în alcătuirea
clivusului.

- peretele anterior şi peretele inferior intră în alcătuirea tavanului fosei nazale. Pe linia mediană,
peretele anterior prezintă creasta sfenoidală care se articulează cu marginea posterioară a lamei
perpendiculare a etmoidului.
Ostiumul sfenoidal se află pe peretele anterior şi se deschide la nivelul recesului sfeno- etmoidal.
Ostiumul sfenoidal are următoarele dimensiuni: 2mm/ 3mm şi se află la 10 mm deasupra podelei
sinusului sfenoidal.
Raporturi: superior: chiasma optică, glanda hipofiză, lobii frontali ai emisferelor cerebrale, tracturile
olfactive; inferior: tavanul nazo- faringelui; posterior: trunchiul cerebral şi artera bazilară; anterior:
recesul sfeno-etmoidal şi celulele etmoidale posterioare; lateral: artera carotidă internă, sinusul
cavernos, nervii III, IV, VI Vascularizaţie şi inervaţie:
- artere: etmoidale posterioare;
- vene: etmoidale posterioare;
- limfatice: ganglionii retrofaringieni;
- nervi senzitivi: etmoidali posteriori;
- nervi vegetativi ( parasimpatici): din ramurile orbitale ale ganglionului
pretigo-palatin

Noţiuni de fiziologie rinosinusală CAP.2. NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE RINOSINUSALĂ

2.1. FUNCŢIILE NASULUI A. Funcţia respiratorie ; B. Funcţia olfactivă;
C. Funcţia reflexă;
D. Funcţia fonatorie;
E. Funcţia de protecţie; F. Funcţiaestetică.
A. Funcţia respiratorie a foselor nazale
Respiraţia este funcţia care asigură în permanenţă oxigenul necesar metabolismului şi îndepărtează
dioxidul de carbon din organism. Fosele nazale reprezintă segmentul cel mai înalt al căilor
respiratorii, cu rolul de a modifica aerul inspirat astfel încât schimburile gazoase să nu afecteze
integritatea alveolelor pulmonare.
Aceste procese reprezintă funcţia de producere a „aerului condiţionat” de către căile aeriene
superioare.
Pe măsură ce aerul traversează fosele nazale, au loc 3 procese:
- Încălzirea. Temperatura aerului inspirat variază de la – 50 la + 50 de grade.
Transferul de căldură la nivelul foselor nazale se realizează prin 3 procese: conducţie, convecţie şi
radiaţie.
- Umidifierea aerului se realizează prin saturarea aerului cu vapori de apă şi este direct proporţională
cu creşterea temperaturii. Temperatura aerului la nivel coanal este de 35 de grade, iar saturaţia în
vapori de apă este de aproximativ 95%.
- Filtrarea este funcţia de protecţie mecanică a tractului respirator inferior. Particulele mai mici sunt
incorporate în stratul de mucus şi transportate spre faringe de unde vor fi apoi înghiţite.
B. Funcţia olfactivă
Mirosul, împreună cu gustul, sunt simţuri chimice. Procesele fiziologice ce se succed în momentul în
care o moleculă odorantă atinge pragul narinar, până la procesul de
identificare corticală, sunt: aeroportajul; evenimentele proprioceptoare; transducţia; analiza
centrală.
C. Funcţia reflexă a foselor nazale
Este reprezentată de totalitatea efectelor respiratorii şi cardiovasculare determinate de stimuli ca:
modificarea temperaturii aerului inhalat, iritaţia chimică sau mecanică a mucoasei nazale. Se descriu
următoarele reflexe:
a. Reflexul de strănut este un reflex de protecţie al căilor aeriene inferioare împotriva substanţelor
iritante.
b. Reflexul tusigen este declanşat de excitarea tactilă a mucoasei nazale cu producerea unor chinte
de tuse.
c. Reflexul nazo-laringian este un reflex de spasm glotic de protecţie a căilor respiratorii inferioare ce
poate apare la iritaţia chimică a mucoasei nazale. Are durată de până la 1 minut.
d. Reflexele nazo-pulmonare. Creşterea fluxului de aer la nivelul uneia dintre fosele nazale se
asociază cu hiperventilaţia plămânului de aceeaşi parte. De asemenea, stimularea iritativă a
mucoasei nazale poate declanşa un reflex bronhoconstrictor.
e. Reflexele nazo-cardiace- sunt mediate simpatic prin conexiunile dintre fibrele cu destinaţie
pituitară şi nervii cardiaci, la nivelul ganglionului simpatic cervical superior. Iritarea mecanică a
mucoasei nazale determină bradicardie.
D. Funcţia fonatorie a foselor nazale
Vocea apare ca urmare a vibraţiei rezonatorului laringian la trecerea coloanei de aer în timpul
expirului. Vibraţia laringelui determină determină înălţimea vocii și emisia vocalelor. Sunetele cu
frecvenţă înaltă şi consoanele se formează prin participarea faringelui, limbii, buzelor şi dinţilor.
Fosele nazale joacă şi ele rol de îmbunătăţire a emisiei sonore, având rol de cavitate de rezonanţă.
Eficienţa foselor nazale este evidentă mai ales pentru sunetele cu frecvenţă joasă (300-500Hz).
E.Funcţia de protecţie
Realizează protecţia bacteriologică, mecanică şi imunologică.
Protecţia bacteriologică se realizează prin lizozim, prezent în fosele nazale din lacrimile drenate prin
canalul nazo-lacrimal.
Protecţia imunologică se realizează prin imunoglobulinele tip A secretor prezente la suprafaţa
mucoasei.
Protecţia mecanică se realizeză prin reflexul de strănut.
F. Funcția estetică
Frumuseţea este un concept dificil de definit.
Analiza esteticii faciale are la bază unele reguli. Conceptele generale care stau la baza acestei analize
sunt simetria, egalitatea parţilor şi proporţiile repetitive.
Înainte de toate trebuie ştiut ca faţa umană similar întregului corp nu este simetrică, asimetriile mari
fiind vizibile şi atragâd atenţia asupra lor.
În al doilea rând echilibrul estetic al feţei necesită egalitate şi proporţionalitate între componentele
feţei.
În al treilea rând simetria şi egalitatea nu sunt suficiente pentru a putea vorbi despre frumusete.
În al patrulea rând propoţionalitatea componentelor feţei este cea care influenţează în cea mai mare
măsură mintea umană, fiind cea care influenteaza decizia atunci cand se vorbeste despre frumusețe.
Din vremea Grecilor antici a fost cunoscut un concept referitor la proporţionalitate. Acest concept
este cunoscut ca “Proportia Divina” sau “Conceptul de Aur”.
Faţa umană conţine multe astfel de Proprtii Divine. Una dintre ele este împărţirea feţei în 3. 1/3
superioara linia parului-baza nasului reprezintă 1 iar cele 2/3 inferioare baza nasului-barbie
reprezinta 1,618.
La vederea frontală faţa poate fi împarţită în 3 părţi egale orizontale conform lui Leonardo da Vinci:
bărbie-vârful nasului, vârful nasului- mijlocul sprâncenelor şi mijlocul sprâncenelor-linia părului.
Nasul este elementul central al feţei, orice asimetrie a lui fiind mai repede vizibilă decât a altor
componente ale feţei.
Dosul nasului începe de deasupra nivelului pleoapelor superioare. Peretele lateral se continuă pe
margine superioară a orbitei formând o linie convexă care copiază conturul sprâncenei.
Ca un element de proprţionalitate al nasului – lăţimea nasului la nivelul narinelor este 70% din
lungimea nasului.
Este o funcţie „socială” importantă pentru integrarea socială a individului. Existenţa unei dismorfii
nazale poate produce probleme psihice şi sociale importante. Corectarea dismorfiilor nazale trebuie
făcută doar după o discuţie amplă şi pe deplin lămuritoare şi eventual trebuie inclusă într-un
program de intervenţii chirurgicale estetice care au drept scop reabilitarea facială.
Din profil, conturul natural al nasului nu este format din linii drepte. Atât conturul dorsal şi cel
inferior sunt sunt forma unei linii angulate sau uşor curbe.
2.2. FUNCŢIILE SINUSURILOR PARANAZALE
Rolul fiziologic al sinusurilor paranazale este incomplet elucidat. Ele continuă cavitatea nazală şi sunt
căptuşite tot cu mucoasă de tip respirator. Importanţa lor devine evidentă mai ales în stările
patologice. Dezvoltarea sinusurilor paranazale se întinde pe o durată de 25 de ani. Celulele etmoidale
şi sinusurile maxilare la naştere sunt rudimentare; sinusurile frontale se dezvoltă după vârsta de 6 ani
dar pot şi lipsi în totalitate; gradul de dezvoltare a sinusurilor sfenoidale este variabil.
Mucoasa sinusală o continuă pe cea nazală şi este de tip respirator, cu unele particularităţi.
Cleareance-ul muco-ciliar
Dezvoltarea mucusului se face în sens spiral, antigravitaţional, la nivelul sinusului maxilar, spre
ostiumul natural. Drenajul sinusurilor frontale, sfenoidale şi a celulelor etmoidale se realizează în
sens gravitaţional, inferior. Mişcarea ciliară se menţine normală atâta timp cât vascularizaţia
sinusurilor este normală. În situaţia blocării ostiumurilor de drenaj ale sinusurilor, apare reducerea
ventilaţiei şi staza secreţiilor la acest nivel.
Dacă diametrul ostriumului maxilar scade sub 2,5 mm există posibilitatea afectării sinusale.
Variaţiile presionale sunt mai accentuate în cazul obstrucţiei nazale. Barotrauma a fost descrisă şi la
nivelul sinusului maxilar datorită scufundărilor.

Dintre principalele funcţii teoretice ale sinusurilor paranazale enumerăm: condiţionarea aerului,
reducerea greutăţii craniului, uşurarea înaintării craniului în apă, rigididatea mecanică, măresc
dimensiunile craniului, distribuie egal influxul de aer în timpul inspirului, adjuvant în procesul
inspirator, amplifică rezonanţa vocală, suplează creşterea şi arhitectura facială, pneumatizarea
normală a craniului, ocupă spaţiile dintre pilierii osoşi, asigură protecţia structurilor cerebrale-
această ipoteză consideră că sinusurile sunt plasate strategic între locul de impact al unor forţe
exterioare cu structurile cerebrale sau/şi organele de simţ, rezervor respirator al secreţiei mucoase,
asigură protecţia termică a SNC şi organelor de simţ, măresc baza craniană şi oferă suport pentru
fixarea dentiţiei permanente.
Funcţionarea normală a sinusurilor paranazale depinde de trei componente esenţiale: 1) secreţie
normală;
2) integritatea funcţiei ciliare;
3) patenţa ostială. Aceste componente asigură clearance-ul continuu al secreţiilor