O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

tema și viziunea autorului despre lume
Comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie de moravuri inspirată din lupta
electorală din anul 1883, și aparține curentului literar realism, și este din perioada marilor clasici. 
Opera este realistă, deoarece este prezentată o critică la adresa societății. Comedia ironizează
societatea burgheză aflată în poziție politică de conducere. 
O altă trăsătură realistă este aparența personajelor tipice, de exemplu Zaharia Trahanache este tipul
încornoratului, Nae Cațavencu este tipul demagogului, iar Zoe este tipul cochetei. 
În incipit sunt prezentate locul și timpul acțiunii cu ajutorul indicațiilor scenice: „în capitala unui județ, în
zilele noastre”. Timpul și locul nu sunt precizate exact, astfel este dat un caracter de generalitate
evenimentelor, iar expresia „în zilele noastre” are un caracter ironic, și sugerează că evenimentele s-
ar putea reactualiza.
Conflictul dramatic principal este între cele două grupări politice. Prima grupare este cea a partidului
de guvernământ și este condusă de Zaharia Trahanache, lui i se alătură soția sa, Zoe, Ștefan
Tipătescu (prefectul), Farfuridi și Brânzovenescu (avocații) și Pristanda (polițaiul orașului). A doua
grupare este condusă de Nae Cațavencu (director al ziarului orașului) care este susținut de Ionescu și
Popescu (preot și profesor). Avem și un conflict secundar, între cei doi avocați, și conducătorii
partidului, deoarece cuplul geminat Farfuridi-Brânzovenescu se teme de trădare.
O scenă semnificativă este numerotarea steagurilor de către Pristanda, polițaiul, și discuția lui cu
Ștefan Tipătescu.  Prefectul citește ziarul orașului, și observă că expresia „un vampir suge sângele
poporului” se referă la el. Pristanda nu înțelege ce înseamnă „bampir”, și tot întreabă. Apoi se plânge
că are un salariu mic, iar prefectul răspunde că știe că Pristanda oricum se descurcă. La numărarea
steagurilor vedem cum se descurcă polițaiul, fiindcă aflăm, că din cele 44 de steaguri, pe care ar fi
trebuit să le pună în oraș, a pus numai 20, iar banii pentru celelalte steaguri au fost furați. Din această
scenă reiese tema:  adică prezentarea și critica societății secolului al XIX-lea. 
O altă scenă semnificativă este dialogul între Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache. Zaharia îl
vizitează pe Tipătescu, și povestește că a fost chemat de Cațavencu, care i-a arătat o scrisoare
adresată soției sale, scrisă de prefect. Spune că el a citit de 10 ori, iar prin scrisoare Ștefan o cheamă
pe Zoe la o întâlnire. Tipătescu se supără, și  amenință că îl va omorî pe Nae Cațavencu. Zaharia îl
calmează, spunându-i că el știe că scrisoarea este o plastografie și îl roagă pe prefect să țină în secret
ca Zoe să nu fie supărată. Aceasta este o situație comică, din care reiese lupta pentru putere între
cele două grupări politice.
În concluzie, putem spune că opera scrisă de Caragiale provoacă râsul, dar în același timp, atrage
atenția cititorilor/spectatorilor asupra comediei umane. Personajele lui Caragială acționează după
principiul „Scopul scuză mijloacele”, ca să obțină avantaje, funcții politice.