O scrisoare pierdută

- Tema și viziunea despre lume –

Ion Luca Caragiale este prozator, dramaturg, publicist și scriitor de factură realistă, și face
parte din Epoca Marilor Clasici alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici.
Universul creației sale poate fi împărțit în două categorii distincte: unul comic în care sunt
incluse schițele și comediile, și unul tragic din care fac parte nuvele precum “Două loturi”, “O
făclie de Paște” și “În vreme de război” și drama “Năpasta”.
Comedia ”O scrisoare pierdută” este a treia dintre cele patru scrise de autor, jucată pe scena
Teatrului Național din București. Celelalte comedii sunt “O noapte furtunoasă”, “Conul Leonida
față cu Reacțiunea” și “D-ale carnavalului”.
Opera aparține realismului, îndeplinind o serie de trăsături specifice acestui curent literar,
dintre care amintim: prezentarea veridică a evenimentelor, inspirația din viața social-politică și
de familie și tipologia personajelor.
O primă trăsătură a realismului identificată în operă este reprezentată de tipologia
personajelor. Acestea sunt dominate de o singură trăsătură de caracter, fapt ce face posibilă
încadrarea acestora astfel: Zaharia Trahanache – tipul încornoratului, Ghiță Pristanda – tipul
slugarnicului, Zoe Trahanache – tipul adulterinei și al femeii libere, Ștefan Tipătescu – tipul
junelui prim, Nae Cațavencu – tipul demagogului.
O altă trăsătură este asigurată de verosimilitate, asigurată de faptul că Ion Luca Caragiale
folosește drept sursă de inspirație farsa electorală din 1883.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea românească de la sfârșitul secolului XIX. Comedia înfățișează aspecte din viața
politică, mai precis lupta politică în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul și falsificarea
listelor electorale. Viața de familie este prezentată prin triunghiul amoros Zoe-Tipătescu-
Trahanache.
O primă secvență dramatică care susține tema și viziunea despre lume este ilustrată în actul
întâi, scena întâi. În cadrul acesteia se prezintă discuția personajelor Ștefan Tipătescu și Ghiță
Pristanda. Aceștia citesc ziarul lui Nae Cațavencu, “Răcnetul Carpaților”, și fac o numărătoare a
steagurilor amplasate în oraș, din care rezultă atitudinea lui Ghiță de a-și rotunji veniturile,
ciupind “de ici, de colo”, deoarece are “famelie mare, renumerație mică, după buget”.
Conflictul dramatic este declanșat de intrarea în scenă a lui Zaharia Trahanache care aduce
vestea deținerii unei scrisori de amor de către adversarul său politic.
 O altă secvență narativă care ilustrează tema și viziunea despre lume este prezentată în actul
al doilea. Contrariată de decizia lui Tipătescu de-al aresta pe Cațavencu, Zoe îi poruncește lui
Ghiță Pristanda să-l elibereze pe Cațavencu și să-l aducă la casa prefectului. În timpul așteptării
acestuia, Zoe se folosește de toate trucurile feminine pentru a-l convinge pe Tipătescu că
singura soluție pentru a scăpa onorabil din încurcătură este aceea de-a sprijini candidatura lui
Cațavencu. Scena impresionează și stârnește râsul prin modul în care Zoe, femeie
independentă și voluntară, trece cu ușurință de la o stare la alta. Dacă la început este blândă,
vorbește calm și adresează rugăminți, în momentul în care Tipătescu refuză categoric,
comportamentul ei se schimbă, arătându-se hotărâtă să-și ia destinul în propriile mâini.
Un prim element de structură și de compoziție îl reprezintă titlul. Acesta pune în evidență
intriga operei și contrastul dintre aparență și esență. Lupta pentru puterea politică se realizează
prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj “o scrisoare pierdută”, o scrisoare de amor
dintre Tipătescu și Zoe Trahanache. Din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
alcătuit dintr-un substantiv comun și un adjectiv participial. Articolul nehotărât “o” indică atât
banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei. Scrisoarea este pierdută și găsită succesiv.
Un element de construcție îl reprezintă conflictul dramatic. Există un conflict principal ce
constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului
aflat la putere, din care fac parte Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu, și gruparea
independentă formată din Nae Cațavencu și oamenii din jurul acestuia. Conflictul secundar
este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care duc spre
rezolvarea conflictului și prin tehnica amplificării treptate a acestuia, cunoscută sub numele de
“tehnica bulgărelui de zăpadă”.
Comedia “O scrisoare pierdută” provoacă râsul prin toate mijloacele specifice de construcție
dar, în același timp, atrage atenția cititorilor și a spectatorilor, într-un mod critic, asupra
societății corupte în care sunt încălcate atât valorile și principiile politice, cât și cele de familie.
Lumea personajelor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de tipuri umane care acționează
după principiul “Scopul scuză mijloacele”.