Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Motto: „În ziua de astăzi, creativitatea este la fel de importantă în educație precum este și
literatura, iar noi ar trebui să o tratăm ca atare” (Sir Ken Robinson)
Am ales acest citat pentru a putea sublinia importanța creativității în actul didactic, mai
ales atunci când vom educa minți atât de tinere, atât de curioase de nou și atât de dornice de a
experimenta și de a-și testa limitele creativității. În secolul XXI, creativitatea a întâmpinat
numeroase obstacole, iar cel mai puternic este lupta pe care cadrele didactice trebuie să o poarte
cu tehnologia. Cum mai poate o poveste frumoasă și simplă rostită de către profesoară să
rivalizeze cu un desen animat în care se întâmplă atât de multe lucruri odată, sunt atât de multe
sunete, culori și imagini într-o perioadă atât de scurtă de timp?
Generațiile care vin, sunt cunoscute și sub denumirea de „nativi digitali”. Conceptul de
nativi digitali a fost introdus de Mark Prensky în 2001. Nativii digitali reprezintă prima generație
care s-a născut și a crescut cu această inovație tehnologică. Sunt obișnuiți cu tot felul de jucării și
instrumente digitale, care fac parte integrantă din viața lor. Activitatea digitală este ca o limbă
maternă pentru ei. Crescând într-un astfel de mediu, ei gândesc și prelucrează informațiile într-un
mod total diferit față de generațiile anterioare: modelele lor de gândire s-au schimbat. Sunt
„vorbitori nativi” ai limbajului digital. Aceasta este o schimbare radicală, astfel încât există o
discontinuitate mare între generația lor și cele anterioare.
Încă de mici, copiii au telefonul sau tableta în mână. Aceste dispozitive, considerate poate
o ușurare pentru unii părinți, pot provoca daune foarte mari creierului unui copil. Multe studii
arată și explică transformările ce se petrec în creierul unui copil atunci când se află în fața unui
ecran, iar urmările nu sunt întocmai lăudabile. Copiii care petrec mai mult de o oră pe zi în fața
ecranelor au o capacitate mai slabă de a se concentra, un deficit de atenție pronunțat și
predispoziția de a se plictisi și a-și pierde interesul mult mai repede.
Îmi aduc aminte de zilele în care eu eram copil și de cât de captivată eram de o carte
colorată cu desene. Privesc acum interesul copiilor față de o carte și ajung la concluzia că este
mult mai scăzut. Unora le place să răsfoiască paginile colorate, dar nu mai mult de câteva minute.
Sunt prea statice pentru ei.
Nu putem să-i ferim pe copii permanent de ecrane și tehnologie. În fond, acestea fac parte
din secolul în care trăim și sunt necesare, au utilitățile lor. Dacă am încerca să îi ținem departe de
aceste dispozitive, am produce un handicap în ceea ce privește adaptarea la societatea din care
facem parte, cu alte cuvinte, am ignora unul dintre scopurile principale ale educației. Pe de altă
parte, nici nu îi putem lăsa pe copii pierduți în micile ecrane. Chiar dacă uneori este o soluție
bună, pentru că îi liniștește și îi oferă adultului răgazul de a se relaxa, nu ar trebui să profităm
prea mult de acest beneficiu.
Nimeni nu critică sau blamează un părinte care decide să-și lase copilul în fața
televizorului pentru a urmări desene animate sau programe educative, însă nu ar trebui să uităm
că există o limită. Din păcate, există părinți care își uită copilul pentru prea multe ore în fața
ecranului. Chiar dacă părintele și-a îndeplinit scopul pe termen scurt: acela de a avea răgazul de a
rezolva anumite probleme, fără să-și dea seama își creează multe probleme pe termen lung. Va
veni vremea când copilul va deveni elev, va avea teme de făcut și sarcini de rezolvat și îi va fi
foarte greu să se concentreze.
Și astfel, se ridică întrebarea: Cum putem concura cu marile ecrane? Cum putem să le
atragem atenția celor mici, să le stârnim interesul și să facem din procesul de învățare o activitate
plăcută atât de preșcolari cât și de cadrele didactice?
Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complicat: prin creativitate. Copiii noștri vor
crește într-o lume pe care abia ne-o putem imagina. Specialiștii din domeniul educației sunt de
părere că, pentru a le permite copiilor să aibă succes în secolul XXI, trebuie să-i modelăm ca
gânditori creativi capabili de a rezolva noi probleme și cel mai important, capabili ca mereu să
învețe, să uite și să „reînvețe”, concept cunoscut și ca învățare pe tot parcursul vieții. Copiii de
vârstă preșcolară și primară sunt inerent creativi. Este o adevărată provocare pentru părinți și
educatori de a concentra această creativitate înnăscută în activități structurate menite să producă
rezultate tangibile.
Creativitatea este o calitate esențială, o calitate de bază în meseria didactică. Totodată,
sunt de părere că aceasta este o calitate cu care ne naștem toți. Toți copiii sunt creativi, de ce
adulții au probleme în această privință când, copii fiind, aveau această calitate? Pentru că nu și-au
fructificat-o suficient, pentru că ori au existat cadre didactice care le-au inhibat această calitate,
ori nu au fost suficient de încurajați pentru a se exprima liber. A fi creativ este similar cu a face
sport. Dacă exersezi în fiecare zi, atunci vei deveni din ce în ce mai bun, vei dezvolta masă
musculară și vei putea face lucruri pe care înainte nu puteai să le faci. Ca să-ți dezvolți
creativitatea trebuie să te supui zilnic la noi provocări și să ai curajul de a te exprima.
Atracția copiilor pentru tehnologie se vede chiar și în perioada jocului liber. Scenariile
mult îndrăgite până acum, „de-a mama și de-a tata”, „de-a doctorii”, au ajuns să fie înlocuite de
noi scenarii „de-a copiii ce se joacă pe tablete”, „de-a vânzătorii de telefoane”. Orice obiect găsit
în sala de grupă care are formă dreptunghiulară sau pătrată, este perfect pentru a putea fi folosit
drept tabletă sau telefon.
Astfel, cunoștințele pentru era digitală nu pot fi integrate doar într-un curriculum
tradițional, cunoașterea este astăzi mai complexă, mai transversă și evoluează foarte rapid.
Cunoștințele nu sunt stocate numai în enciclopedii și manuale. Cunoașterea are loc în problemele
care trebuie rezolvate, în întrebările la care trebuie un răspuns. Profesorul nu mai are monopolul
transmiterii cunoștințelor, deoarece accesul și dobândirea cunoștințelor s-au schimbat foarte
mult. Internetul oferă acces la o cantitate uriașă de informații. Totuși, informațiile sunt diferite
față de cunoștințe: informațiile trebuie prelucrate, în funcție de context și în funcție de cursant,
pentru a conduce la construirea cunoștințelor. Informațiile trebuie clasificate, sortate, verificate,
organizate.
Nu se poate pur și simplu aplica educația de ieri pentru elevii de mâine. Copiii s-au
schimbat radical și, în consecință, trebuie să găsim noi modalități de a învăța care sunt potrivite
pentru noua generație. Predarea trebuie să țină cont de noile modalități de a gândi și de a prelucra
informațiile.
Cum putem îmbina utilul cu plăcutul?
Este evidentă atracția copiilor față de ecrane, și cu siguranță toate cadrele didactice au
observat deja acest aspect. Astfel, apare întrebarea, cum putem să ne folosim de tehnologie într-
un mod inteligent? Un prim răspuns este prin utilizarea softurilor educaționale.
Un alt mod prin care ne putem folosi de tehnologie, este prin vizionarea unor filmulețe
educative. Cel mai bun mod de a înțelege ritmul de viață al anumitor viețuitoare, este să le privim
în mediul lor natural.
Să folosim un videoproiector pentru a le arăta copiilor diverse imagini sau planșe. Vor fi
destul de captivați de calitatea imaginii și dimensiunea acesteia. Videoproiectorul mai poate fi
folosit și pentru a crea un spectacol de umbre. E suficient să decupăm câteva siluete ale unor
personaje cunoscute, să concepem o poveste, sau chiar să jucăm diverse jocuri în care cei mici
trebuie să ghicească ce umbră se vede.
În concluzie, creativitatea cadrului didactic este cea mai importantă „armă” în „lupta” cu
nativii digitali. O minte creativă, un dascăl care iubește ceea ce face și o face cu drag, va reuși să
îi captiveze pe elevi și să fie un adversar pe măsură al tehnologiei.
II. Recenzia unei lucrări din domeniul psihopedagogic, după o structură
dată
Prof. univ. dr. Ioan Nicola (2003). Tratat de pedagogie școlară ediția a II-a, revizuită.
Lucrarea „Tratat de pedagogie școlară” reprezintă una dintre cele mai importante lucrări
de pedagogie școlară din literatura românească, ce abordează cu competență și rigoare științifică
un mare volum de informații. Lucrarea este și una dintre realizările de seamă ale pedagogiei
românești contemporane,este un instrument de lucru util nu numai profesorilor și elevilor, ci
oricărei persoane care vrea să-și cunoască posibilitățile de dezvoltare.
Cele 28 de capitole ale lucrarii abordeaza problemele de baza ale stiintelor educatiei, asa
cum sunt ele structurate la cumpana dintre mileniul al II-lea si al III-lea.
Aprecieri asupra unor aspecte ca: actualitatea lucrării, caracterul teoretic, aplicativ sau
combinat, utilitatea pentru viitoarea activitate profesională, principalele contribuţii ale autorului,
elementele de noutate/originalitate, calitatea documentării şi a bibliografiei utilizate, stilul
lucrării, condiţiile grafice ale lucrării
Cartea are 575 de pagini și este concepută ca un manual universitar ce abordează
problemele fundamentale ale pedagogiei, problemele didacticii și ale sistemului instituțional de
educație, precum și unele probleme pedagogice complementare de interes major, cum sunt:
conducerea instituțiilor de învățământ, personalitatea și rolul profesorului în școală și societate,
probleme de modernizare a învățământului, cercetarea pedagogică, creativitatea, educația
permanentă, probleme legate de orietarea școlară și profesională.
Concepută pentru a servi ca și sursă de informație științifico-didactică, lucrarea „Tratat de
pedagogie școlară” folosește atât pentru pregătirea pedagogică a studenților aparținând tuturor
profilelor învățământului superior, care doresc să devină cadre didactice, elevilor liceelor
pedagogice și școlilor normale, precum și tuturor cadrelor didactice din învățământul românesc.
Ioan Nicola considera că desfășurându-și activitatea profesională în cadrul școlii, dascălul
nu încetează de a fi un educator și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând
la mijloace și forme adecvate. Numai în măsura în care profesorul își continuă misiunea și în
afara școlii, a cadrului profesional pe care aceasta i-l oferă, poate fi considerat un educator al
poporului său.
Realizarea unor comentarii şi aprecieri personale, recomandări sau (eventuale) critici
”Tratatul de pedagogie școlară” al lui Ioan Nicola mi-a oferit, prin conținutul ei,
informații importante în vederea pregătirii psihopedagogice și metodice în viitoarea mea postură
de cadru didactic.
Consider această lucrare o importantă sursă de documentare pentru pregătirea și
perfecționarea pedagogică a studentilor și cadrelor didactice.
Recomand cartea „Tratat de pedagogie școlară” de Ioan Nicola tuturor, deoarece consider
că ea poate orienta orice persoană, specialist, manager sau părinte, în a căror viață și muncă le
este prezentă și o dimensiune educativă.
Clasa: a IX -a B
Disciplina: Geografie
COMPETENȚE GENERALE:
COMPETENȚE SPECIFICE:
4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informaţie cartografică sau grafică
COMPETENȚE DERVATE :
a. De cunoaștere și analiză
DURATA : o oră
SCHEMA LECȚIEI
A. Caracteristicile chimice:
- Salinitatea: reprezintă cantitatea de săruri dizolvate în apa marină (între care predomină
clorura de sodiu). Variază în funcție de zonalitatea climatică și de aportul apelor dulci. Astfel, la
Ecuator, salinitatea are valori de 34‰, în zona tropicală de 36‰, în zona temperată de 35‰, iar la
poli de 32‰.
B. Caracteristicile fizice:
C. Dinamica
- Curenții: sunt forme de mișcare a apei pe direcții fixe, datorate acțiunii mai multor agenți.
Aceștia sunt: vânturile (de derivă și liberi), diferențele de salinitate (de compensație), adâncimea și
diferența de nivel a apei (de adâncime și pe verticală) și temperatura (calzi, ex.: C. Golfului și reci,
ex.: C. Canarelor), aceștia din urmă influențând clima zonelor litorale, respectiv cantitatea de
precipitații (cei reci o scad, iar cei calzi o cresc) și temperatura (cei reci o scad, cei calzi o cresc).
Curenții sunt influențați de forța Coriolis și de configurația țărmului.
-Mareele: sunt oscilații de nivel ale apei provocate de atracția Lunii și a Soarelui, manifestate
prin flux și reflux. Mareele se produc de două ori pe zi, dar există și maree maxime (care se produc
de două ori pe lună, când Soarele, Luna și Pământul sunt în conjuncție) și maree minime (care se
produc de două ori pe lună, când Soarele, Luna și Pământul se află în cuadratură).
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Activitatea Activitatea
profesorului elevilor
FIȘA DE LUCRU
(DUPĂ I. RADU)
I. Date personale
1. Numele şi prenumele: B M
2. Locul şi data naşterii: 10.05.2007
3. Domiciliul: Catargiu, nr. 66, Craiova, Dolj
4. Şcoala şi clasa în care învaţă: Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Velovan”,
clasa a IX-a B
b) Fraţi (surori) mai mici, mai mari: o soră mai mică, un frate mai mare
2. Memoria
Foarte bună Bună Medie Scăzută Foarte slabă
3. Limbajul
Vocabular bogat, Exprimare uşoară Vocabular redus, Vocabular sărac,
exprimare frumoasă şi corectă exprimare greoaie exprimare incorectă
c) Creativitate, autonomie:
1. Temperamentul
- Calm, controlat, puțin reținut
2. Emotivitate
- controlat, echilibrat
3. Trăsături dominante de caracter
- Pozitive: curiozitate, perseverență, sinceriate, empatie .
- Negative: inflexibilitate în convinerile persoanele.
Studiu de caz
1. Descrierea cazului
Copilul este introvertit, nu pare să se adapteze grupului și refuză să accepte regulile unui
grup, ale clasei, ale școlii. Dacă i se încalcă perimetrul, devine agresiv, chiar dacă ceilalți copii nu
interacționează în mod direct cu el. Acest fapt se datorează mediului dificil din care provine, un tată
agresiv verbal și o mama care nu se implică în educația copiilor. Subiectul prezintă o întârziere
intelectuală față de nivelul normal, având nevoie de un program special de studio pentru a putea
recupera material și a se integra clasei. Singurele ore unde pare a se implica activ sunt cele de
educație fizică, dar impunând o limită. Ceilalți nu se pot apropia de el prea mult, iar el este cel care
trebuie să impună regulile. Cu toate acestea, nu prezintă aptitudinile necesare pentru a participa la un
joc, nu prezintă dexteritate de a mânui obiectele și nu dorește să facă parte dintr-o echipă.
Informațiile despre elev au fost colectate vizitând familia copilului. De asemenea, s-au cerut
informații și învățătoarei, pentru a determina dacă acest comportament a existat și înainte de a
trece la învățământul gimnazial. S-au analizat acțiunile copilului și rezultatele acestora:
desene, modul în care scrie, lucrările etc. S-a observat comportamentul școlar față de ceilalți
elevi și profesori. Aici putem menționa următoarele: are întotdeauna un comportament
impulsiv față de ceilalți, adresează cu lejeritate injurii celorlalți, nu dă posibilitate nimănui de
a se apropia, dorește să fie singur, respingându-i pe ceilalți prin comportamentul său,
câteodată pare agitat, nervos, nu pare să conștientizeze importanța orelor de curs, le tratează
cu superficialitate.
c) Variabile socio-familiale
4. Concluzii
Părinții nu s-au arătat interesați să vadă schimbările care au avut loc în comportamentul
copilului. Printre schimbările care au avut loc în comportamentul său, enumerăm:
- Conformarea regulilor grupului;
- Respectarea persoanelor din grup și a profesorilor;
- Creșterea încrederii în sine și o atitudine pozitivă față de activitățile întreprinse;
- Conștientizarea importanței pe care fiecare oră o are asupra dezvoltării sale.
Deși au fost înregistrate progrese în activitatea didactică, elevul are foarte mult de muncă
pentru a recupera cunoștințele și capacitățile celorlalți colegi. Pe viitor se întrevede o adaptare mai
bună la cerințele școlii și un copil care să își dorească să vină la școală cu drag.