SEMIOLOGIA

Dr. Mircea Pleşca Vasile

Definiţie
Semiologia este ştiinţa sau ramura medicală care se ocupă cu studiul şi descrierea
semnelor de boală
STAREA DE SANATATE= reprezintă o stare de bine din punct de vedere fizic,
psihic şi material (OMS1986). Alterarea uneia dintre cele trei componente ale
stării de sănătate determină apariţia unor boli.
BOALA (BOL I slavona)=AFECTIUNE(AFECTUS-latina)
MALADIE( MALADIE-franceza)
Semne de boală:(SEMN=SYGNUS-latina)-simptome( gr .symptoma)
Ocazionale-febra,durere, greturi, varsaturi
Manifestare permanentă (cicatrice tegumentară, nev pigmentar,deformatii ale
scheletului
Sindrom:
 syn=împreună
 dromos=cale
mai multe simptome care pot sugera mai multe boli
(sindr.febril, sindr.abdominal dureros, sindr.hemoragipar)

VOCABULAR MEDICAL
Termenul de boală sau maladie se defineşte cu sufixul -ita plasat la
sfârsitul denumirii unui organ organ:
Exemplu: amigdala=amigdalita, anus=anita, vena=flebita
Urmat de cuvintele : acut, supraacut, subacut sau cronic acestea definind
evolutia bolii.
Durerea=sufixul ”-algie”: (gr.algos)
Exemplu: nevralgie, rectalgie,miaalgie
Secreţiile-exterorizate prin orificii naturale se definesc cu sufixul=ree (gr.rhein)
Exemplu: diaree, sialoree, rinoree, leucoree, gonoree
Hemoragiile=sufixul”ragie”
Exemplu: otoragie,metroragie, rectoragie

1
Hematemeza (gr.hemesis=varsare)=sângerare digestivă exteorizată prin varsatură,
aceasta având aspect de “zaţ de cafea” datorită digerării parţiale a sângelui
Melena când se exteorizează prin materii fecale, acestea au o coloraţie neagră şi
aspect lucios ” ca păcura” datorită digerării complete a sângelui.

Hemoptizia (gr.ptysis=scuipat) = sângerare la nivelul aparatului respirator care

este precedată de
tuse ,sângele având culoarea roşu aprins şi aspect aerat “ca şampania”.

Indepartarea chirurgicală a unui organ se defineşte cu sufixul= ctomie

(gr.ektome=excizie
Exemplu: apendicectomie, histerectomie, lobectomie(îndepartarea unui lob)

Marirea de volum a unui organ se defineşte cu sufixul=megalie (gr.megalos)

=hepatomegalie, splenomegalie,sau cu prefixul =macro (gr.makros)=
macroglosie iar micşorarea cu prefixul=micro ( gr. mikro )=
microcefalie,microb,microscop

Funcţia unui organ în exces sau in deficit, se defineşte cu:

Hiper ( gr .hyper=mai mult )=hiper tiroidie, hipertensiune arteriala
Hipo (gr.hypo=mai putin )=hipo gonadism, hipotensiune arteriala

Accelerarea functiei se defineste cu prefixul tahi (tahicardie ,tahi pnee)

Incetinirea functiei se defineste cu prefixul bradi (bradicardie,bradi pnee)
Perturbarea functiei se defineste cu prefixul dis (dispnee, disfagie, dismenoree)
Lipsa functiei se defineste cu prefixul a ( a fonie, a ritmie, a norexie)

Celule tinere se definesc cu sufixul blast(gr.blastos=germene ) =limfoblast,

eritroblast, condroblast

Celule mature se definesc cu sufixil cit= (gr.kytos=celula ) =limfocit,eritrocit,

condrocit Scaderea nr.celulelor =penie( leucopenie,neutropenie)
Cresterea nr.celulelor= citoza (leucocitoza,limfocitoza )

Tumorile sunt maligne si benigne

Benigne=au o evoluţie lentă, nu se refac după îndepartare, nu dau metastaze şi nu
pun în pericol viaţa pacientului = lipom,condrom
Maligne=(cancer, neoplasm,rac ) (gr.malignus=periculos,primejdios )= au o
evoluţie rapidă , dau metastaze atât în organele vecine cât şi la distanţă pe cale
sanguină sau limfatică, se refac după îndepartare (dacă nu sunt operate în timp util)
şi pun în pericol viaţa bolnavului.=epiteliom, sarcom,
2
Examinarea vizuala=SCOPIE- (gr.scopos=a se uita) : radioscopie,otoscopie,
rectoscopie,colonoscopie.

Examinarea cu inregistrare= GRAFIE-( gr.graphos=a scrie) : radiografie,

salpingografie,ecografie,coronaro grafie

REGIUNI ANATOMO-TOPOGRAFICE ALE

CORPULUI OMENESC
Dr. Mircea Pleşca

CAP, GÂT, TRUNCHI, MEMBRE

 2 Extremităţi:
 cefalică (superioară)
 podalică (talpi)
 4 planuri:
 1 anterior
 1 posterior
 2 planuri laterale (stang si drept)
1.CAPUL
Regiune cefalică ce are 4 planuri:
 faţa anterioară =facies care prezintă de sus în jos următoarele regiuni:
 frontală
 sprancenare (2)
 oculopalpebrale (2)
 nazală ocupată de piramida nazală care inferior prezintă 2 orificii
numite narine, lateral de acesta se găsesc regiunile zigomatice
(pometi) şi regiunile maseterine, iar sub piramida nazală se găseşte
orificiul bucal prevăzut cu buza superioară şi inferioară unite la
nivelul comisurilor bucale
 inferior este regiunea mentoniera(barbia)
 Lateral- sunt regiunile cervicale laterale- temporale cu urechea externă
(pavilionul urechii)
 Superior-regiunea parietală cu punctul cel mai înalt numit vertex (“moalele
capului”)
 Posterior-regiunea occipitală (proeminenţa occipitală externă)

3
2.GÂTUL- Regiune cervicală
 regiunea cervicala anterioară pe care se gaseşte regiunea laringiană, iar
dedesupt regiunea tiroidiană.
 regiunile cervicale laterale în care se găseşte muşchiul
sternocleidomastoidian,pe marginea anterioara gasindu-se pachetul vasculo-
nervos al gatului(artera carotida,vena jugulara si nervul vag-parasimpatic)
 regiunea cervicală posterioară=ceafa

3.TRUNCHIUL
 alcătuit din 3 segmente: torace, abdomen, pelvis

A. TORACELE-fata anterioara
în mijloc prezintă regiunea sternală
 de o parte şi de alta a sternului se găsesc regiuni costale ,pe suprafaţa lor
fiind regiunile mamare care prezintă în centru areola mamară şi regiunea
mamelonară
 pe hemitoracele stâng pe linia medio-claviculară în spaţiul V intercostal se
poate vedea şi palpa şocul apexian al inimii,fiind singurul loc unde inima
poate fi palpată
 feţele laterale = sunt feţele costale
 faţa posterioară-prezinta regiunea vertebrală, lateral sunt regiunile
scapulare, suprascapulare, subscapulare şi interscapulare

B. ABDOMENUL
 faţa anterioară - împărţită în 3 etaje şi 9 regiuni de către 2 linii verticale şi 2
linii orizontale(etaj abdominal superior, mijlociu si inferior)

Etajul abdominal superior

 în dreapta :Hipocondrul drept (ficatul şi vezica biliară)
 în mijloc: Epigastrul (stomacul si pancreasul)
 în stânga: Hipocondru stâng (splina şi coada pancreasului)

Etajul abdominal mijlociu

 în dreapta: Flancul drept (colonul ascendent)
 în mijloc: Mezogastrul (regiunea omblicală, intestinul subţire)
 în stânga: Flancul stâng (colonul descendent)
Etajul abdominal inferior
 în dreapta: Fosa iliaca dreapta (cecul, apendicele,ovarul drept)
 în centru: Hipogastru (vezica urinară şi uterul gravid)
 în stânga: Fosa iliaca stângă (colonul sigmoidian si ovarul stang)
4
Fetele laterale ale abdomenului:
 nu sunt cu excepţia persoanelor obeze sau femeilor gravide

Fata posterioara a abdomenului:

 regiunea lombară ,iar lateral regiunile renale(rinichii)

C. PELVISUL
 Faţa posterioară: prezintă median un şanţ numit şanţul interfesier de o parte
şi de alta găsindu-se regiunile fesiere (în pătratul supero-extern- doar aici
se pot executa injectiile intramusculare, deoarece prin celelalte pătrate trec
ramuri ale nervului sciatic care prin înţepare sau prin contact cu substanţa
injectată se pot necroza, producând paralizia definitiva a membrului inferior
respectiv
 Faţa inferioară: perineu aici aflandu-se orificiul anal si organele genitale
externe.
 Faţa anterioară: regiunea pubiană

MEMBRELE
 superioare si inferioare, ambele având o porţiune fixă numită centura şi o
porţiune mobilă
1.Membrul superior portiunea fixa=centura scapulară formată din:
clavicula ,omoplat si stern
portiunea mobila alcatuita din 3 segmente:
braţ ,antebraţ simâna
limita dintre cele 2 portiuni fiind reginea axilara (axila)
a) Braţul –prezintă 4 faţe: anterioară, posterioară,interna si externa
Pe faţa externă în 1/3 superioară se afla regiunea deltoidiană unde se fac injecţiile
subcutanate
Braţul se continuă cu antebraţul. Pe faţa anterioară se află plica cotului locul unde
se poate puncţiona vena pentru recoltarea de sânge şi pentru injecţiile intravenoase
b) Antebraţul
 prezintă :
 faţa anterioară pe care în 1/3 inferioară pe marginea externă in dreptul
degetului mare se află şantul radial în care artera radială poate fi
comprimată putându-se număra pulsul
 Faţa posterioară
 faţa internă
 faţa externă
c) Mâna
prezintă 2 feţe si 2 margini
5
  anterioară sau palmară pe care se gasesc 2 proeminenţe una în dreptul
degetului mare (eminenţa tenară) şi una în dreptul degetului mic (eminenţa
hipotenară)
 faţa posterioară sau dorsală
 2 margini (o margine externă sau radială şi o margine internă sau cubitală)
Degetele:
5 degete la fiecare mână
 fiecare deget este alcătuit din 3 segmente, cu excepţia degetului mare care are
două segmente numite falange care sunt : proximală, medie, distala
 fiecare prezintă pe faţă dorsală formaţiune cornoasa numite unghie.
 Degetele mâinii poartă următoarele denumiri:
1=police 2=index 3=medius 4=inelar 5=minimus

Membrul inferior
 prezintă: o porţiune fixă numită centura pelvină şi o porţiune mobilă
 Limita dintre aceste două segmente este regiunea inghinală. Aici se află
pachetul vascular al membrului inferior (artera şi vena femurală) care
aflandu-se superficial, pot fi usor lezate.
 Centura pelvina este alcatuita din oasele coxale (ilion,ischion,pubis)si osul
sacrum posterior.
 porţiunea mobilă este alcatuita din coapsă, gambă si picior
1.Coapsa :
 faţa anterioară
 faţa posterioară
 faţa internă
 faţa externă aici în 1/3 superioara se pot executa injecţiile intramusculare
 Legătura dintre coapsă şi gambă se face prin genunchi care are o faţă
anterioară numita regiunea rotuliană sau patelară, două regiuni laterale şi una
posterioară numita regiunea poplitee
2.Gamba
 faţa anterioară pe care se găseşte creasta tibială care nefiind protejată de
muşchi prin lovire apar dureri puternice sau chiar fracturi
 două feţe laterale : externă –tibială care inferior prezinta maleola externa
interna- peroniera care inferior prezinta maleola interna
 faţa posterioară:contine muschii gambei
3.Piciorul-prezinta 2 fete
 faţa plantară cu bolta plantarăfaţa dorsala
 două margini: una internă şi una externă
 regiunea posterioara numit talon (calcai)
 anterior sunt 5 degete compuse din falange ca la mână

6
  denumirea degetelor:
o 1=Haluce,2=deget II, 3=deget III, 4=deget IV, 5=deget V

FOAIA DE OBSERVATIE
Dr. Mircea Pleşca

Simptomele(semnele de boala) pot fi de doua tipuri:

a) subiective - relatate de bolnav sau de anturajul acestuia
b) obiective - constatate de personalul medical sau obtinute prin examenele
paraclinice ( laborator, metode imagistice e.t.c.)
Semnele subiective pot fi relatate de către pacient în mod corect sau pot fi
exagerate , diminuate sau omise cu sau fără bună ştiinţă.
Atât semnele obiective cât şi cele subiective se consemnează în foaia de
observaţie clinica specifica fiecărei specialităţi medicale (stomatologie, pediatrie,
chirurgie e.t.c.)

Foaia de observaţie clinică este un document medical stiintific şi juridic:

 Medical - o foaie de observaţie clinică corectă va duce în final la stabilirea
unor diagnostice corecte care vor determina evoluţia ulterioară a pacientului:
vindecat, stationar, ameliorat, agravat, decedat
 Ştiinţific – prin studierea lor se pot trage concluzii retrospective despre
anumite boli, evoluţia lor cu diverse tratamente medicale sau chirurgicale pe
baza cărora se pot elabora lucrări ştiinţifice
 Juridic - foaia de observaţie clinică poate fi proba în instanţă în cazul unei
reclamaţii de malpraxis de către bolnav

Orice foaia de observaţie clinică conţine capitole precise:

A) Datele generale sau informative
B) Anamneza
C) Starea prezenta
D) Evolutia bolii
A.Datele generale se vor consemna in ordine:
 numele
 initiala tatalui
 prenumele bolnavului
 CNP

7
  vârsta
 sexul
 domiciliul
 profesia

B.Anamneza (a-şi reaminti=greacă)

 se completează pe baza informaţiilor obţinute de la bolnav sau de la
anturajul acestuia (în caz de comă, bolnav psihic, surdo-mut) şi conţine
următoarele capitole:
1)Motivele internării
2)Istoricul bolii
3)Antecendente personale
4)Antecendente heredo-colaterale
5)Condiţii de viaţă şi muncă

1) Motivele internării
 Pacientul este întrebat ce l-a determinat să se prezinte pentru servicii
medicale
 Pacientul enumera o serie de acuze care se scriu în foaia de observaţie
clinică si se selecteaza doar 3-4 motive (cele mai relevante pentru afecţiunea
principală)
 Intreaga anamneză va fi consemnata in terminologie medicala, dar pacientul
avand voie sa se exprime liber cu propriile sale cuvinte.

2) Istoricul bolii
Pacientul relatează:
 data îmbolnăvirii
 modalitatea de debut
 evoluţia bolii
 complicaţiile apărute în timp
 tratamentele medicale sau chirurgicale
 internările în aceasta perioada de timp

3) Antecedente personale
 se vor nota toate bolile, intervenţiile chirurgicale, accidentele prezentate de
pacient înainte de internare
 se va începe cu bolile copilăriei care pot avea relevanţă cu afecţiunea de
bază, deoarece unele dintre ele pot determina la distanţă apariţia unor

8
 afecţiuni (reumatismul articular acut “R.A.A” determină valvulopatii),
parotidita epidemicădiabet
 la femei se vor nota şi:
 antecendentele obstetricale
 vârsta aparitiei primei menstruaţii (menarha)
 caracterele ciclului menstrual (regularitate, cantitate, cu/fara dureri)
 numărul de sarcini
 numărul de avorturi (spontane, provocate)

4) Antecedente heredo-colaterale
 boli în familie sau la rude de gradul I,II:hipertensiune arterială,diabet zaharat
 boli cu transmitere genetică (hemofilia-băieţi)
5) Conditii de viaţă şi muncă
 boli profesionale:
 alergii
 antracoza
 silicoza
 azbestoza
 psitacoza (făina, pene)
 numarul de persoane care locuiesc într-o cameră
 venitul pe membrul de familie

C) Starea prezentă
Presupune examinarea fizică a pacientului din’’creştet până în tălpi’’
deoarece un pacient prezintă o boală principală şi mai multe afecţiuni secundare
care necesită tratamente ulterioare.
Examinarea pacientului se face,fie dezbrăcându-se în totalitate dacă
condiţiile o permit (cu păstrarea îmbrăcămintei pe zonelor intime ) ,fie pe
segmente,daca conditiile nu o permit. Intotdeauna se va cere pacientului
permisiunea verbala daca sunt mai multe examinari.
Exceptie–in cazul urgentelor medico-chirurgicale sau al hemoragiilor se
examineaza intai zona sau organul afectat,iar dupa rezolvarea lor , in faza a 2-a se
vor examina si celelalte leziuni si organe.
În acest capitol se vor consemna datele examenului obiectiv notându-se
simptomele de ordin general dar şi de ordin funcţional (constipaţie, tahicardie)
Examenul fizic se face în următoarea ordine:
1. Tegumente şi mucoase
2. Sistemul ganglionar limfatic
3. Ţesutul celular subcutanat

9
 4. Sistemul osos
5. Sistemul muscular
6. Aparatul respirator
7. Sistemul cardio-vascular
8. Sistemul digestiv
9. Aparatul excretor
10.Aparatul genital
11.Sistemul nervos
Starea prezentă se face clinic (fără aparatura ) folosind 4 metode clasice de
examinare, metode care se bazează pe simţurile examinatorului:

 Simţul olfactiv=MIROSUL
 Simţul vizual: =INSPECTIA
 Simtul tactil=PALPAREA
 Simtul auditiv=PERCUTIA SI AUSCULTATIA

MIROSUL

Este important sa se faca asociere intre mirosurile emanate de bolnav si diferite

afectiuni :
Miros de ficat crud in coma hepatica (foetor hepatic)
Miros de acetona in coma diabetica

INSPECŢIA
Dr. Mircea Pleşca

Inspecţia presupune examinarea vizuală a pacientului,

a) ATITUDINEA pacientului ne poate da informatii asupra gravitatii bolii.
atitudinea calmă şi relaxată presupune o afecţiune mai puţin gravă, pe cand o
poziţie antalgică “cocoş de puşca”, (gambele flectate pe coapsă, coapsele
10
 flectate pe bazin, trunchiul flectat pe abdomen în decubit lateral) presupune o
durere abdominală. Aceasta poziţie permite relaxarea musculaturii abdominale
şi ameliorarea durerii.

b) INSPECTIA FACIESULUI
 ne poate da relaţii prin mimica asupra stării psihice a bolnavului: tristete,
bucurie, disperare, indiferenţa
 starea intelectuală a pacientului dar şi un diagnostic probabil al unor
afecţiuni:sindromul Down sau facies“ in luna plina” insotit de marirea de
volum a glandei tiroide (gusa)=hipotiroidia sau, globi oculari luciosi,
protruzionaţi cu mărirea de volum a glandei tiroide=hipertiroidia

c) STAREA PSIHICA
Poate fi normala sau alterata in diferite grade :
 Delirul=se manifesta printr-o lipsa de orientare in timp si spatiu
manifestata prin iluzii sau halucinatii
Iluzia=reprezinta o confuzie intre diferite obiecte sau persoane.
Halucinatia=este o perceptie ireala fara obiect.
 Somnolenta=pacientul raspunde cu greutate la excitantii din mediu
extern.
 Stupoarea=stare in care pacientul raspunde doar la stimulii durerosi
 Coma=reprezinta o alterare profunda a starii de constienta cu pastrarea
totusi a functiilor vitale (respiratie, puls)dar si acestea sunt alterate iar in
coma de gradul IV este necesara monitorizarea pacientului(intubare)

d) STATURA, CONSTITUTIA SI STAREA DE NUTRIŢIE

A. Statura= variază în funcţie de vârsta, sex şi rasă

B. Constitutia=aspectul vizual
1. HIPOCRATE-clasificare dupa criteriul comportamental
1. Tipul sangvin=o persoană vioaie şi bine nutrită
2. Tipul flegmatic=o persoană cu reacţii leneşe şi cu atitudine indiferentă
3. Tipul coleric=persoane cu reacţii puternice, uneori paradoxale faţă de
situaţia obişnuită
4. Tipul melancolic=persoana timidă , retrasă şi introvertrită

2. SIGAUD- a încercat o clasificare după criteriul morfologic:

1. Tipul digestiv
2. Tipul cerebral
3. Tipul muscular
4. Tipul respirator
11
 5.

3. În PRACTICA folosim clasificarea după criteriul anatomic

1. Tipul normostenic - persoana bine proportionata cu trasaturi echilibrate,
aspectul fiind si in functie de profesie
2. Tipul astenic - persoana la care predomină dimensiunile vertical (slab)
3. Tipul hiperstenic - persoana la care predomină dimensiunile orizontale

C. Starea de nutritie
 starea de bine nutrit
 starea de hipernutrit
 starea de subnutrit
Subnutriţia poate avea drept cauză inaniţia prin lipsa hranei sau prin
imposibilitatea de a se hrani (cancer laringian, esofagian, de stomac). Mai poate
apare şi în anorexia psihică sau în cazul fobiilor.
O stare limita de subnutritie este casexia care apare în ultimul stadiu al cancerelor
sau în cazul prizonieratelor

D) MODIFICĂRI DE COLORATIE TEGUMENTARĂ

Pielea
 alcatuită din 3 straturi: epidermul este separat de derm de o membrana
bazală pe care se găseşte un strat bazal numit strat generativ ,celulele de pe
acest strat, pe măsura ce ajung către suprafaţa se aplatizează ,iar ultimul strat
îşi pierde nucleul şi se descuamează astfel încât pielea permanent se
regenerează.
 Epidermul este avascular şi fără terminaţii nervoase.
 Printre celulele bazale se găsesc o serie de celule numite melanocite care
secretă un pigment numit melanina care formează un ecran protector
împotriva razelor ultraviolete.

 Cantitatea de pigment melanic depinde de :

-gradul de expunere la soare
-caracterele genetice
-rasă

1. Depigmentari si hiperpigmentari
Depigmentări
 localizate= faţa dorsala a mâinii, pe antebraţe şi la nivelul faciesului
şi poartă numele de vitiligo

12
  generalizate pot fi: genetice (din naştere) sau în urma unor şocuri
psihice si poarta numele de albinism

Hiperpigmentari
a) Fiziologice – expuneri prelungite la razele ultraviolete sau în timpul sarcinii=
masca gravidică (cloasma gravidica) la nivelul liniei albe abdominale, la nivelul
areolelor mamare şi la nivelul organelor genitale externe.

b) Palotogice - apar în diabetul bronzat sau boala Addison (insuficienţa secretorie a

glandelor corticosuprarenale),

2.Paliditatea (anemii prin hemoragie sau deficit de aport) = coloratie alb-verzuie

sau alb-albastra “cloroza“ tinerelor fete (12-14 ani) fiind o anemie mixta.

3.Coloraţia galbenă-coloratia icterica (la nivelul tegumentelor si mucoaselor) :

 Icter fiziologic al nou nascutului
 Icter patologic- hepatite acute infectioase ,ciroze hepatice , obstructia
cailor biliare sau ictere hemolitice.

4.Coloratia galben- pai in anemia megaloblastica tip Biermer( prin deficit de

ciancobalamina) numita in trecut si anemia pernicioasă (anemie foarte gravă,
mortală, inainte de sinteza vitaminei B 12)

5.Coloraţia albastra= CIANOZA ( gr.cyanosis) -apare prin creşterea concentraţiei

de CO2 în sânge

Cauza
 CENTRALA de natura:
a) cardiacă: copil=malformaţii congenitale cianogene de cord (persistenţa
orificiului interatrial sau interventricular)
b) pulmonară - la nivelul alveolei capilare se produc modificări care afectează
hemostaza (schimburile gazoase) :in BPOC(bronhopneumopatia obstructiva
cronica), bronsita cronica, astm
 PERIFERICA - staza venoasa sau arteriolospasm (acrocianoza
şi boala Raynaud)
 HEMOGLOBINA ANORMALA ( MetHb):
13
sugari=intoxicaţie cu apa de fântână cu conţinut ridicat de nitraţi
adulţi=intoxicaţii cu sulfamide

6.Coloratia rosie =ERITEM

 fiziologic: apare la
 persoane emotive
 expuneri prelungite la razele solare
 contact cu o sursa de caldură
 în cazul intoxicaţiilor voluntare (etanolice)
 patologic: poliglobulii (creşterea numărului de globule roşii)

PALPAREA
Dr. Mircea Pleşca

 reprezintă metoda de examinare prin care se stabileşte un contact fizic cu

bolnavul
 putem să examinam proprietăţile fizice ale unei formaţiuni cum ar fi:
 sensibilitatea ( DOLOR)
 dimensiunea
 localizarea
 temperature (CALOR)
 mobilitatea
 consistenţa (TUMOR)
 fructuenţa (FLUCTUENTIA)-continut lichidian
(Cele 4 semne clasice ale unei inflamatii sunt: CALOR ,TUMOR, RUBOR
DOLOR iar in final FLUCTUENTIA)

 se număra pulsul la artera radială sau carotidă

 se masoara TA la artera radiala
 se palpeaza socul apexian al inimii,in spatiul V intercostal stang pe linia
medio-claviculara
 se palpeaza regiunile dureroase ale abdomenului
 se palpeaza hepatomegalia si splenomegalia
 se executa tuseul vaginal si rectal
 se palpeaza fatul in functie de varsta sarcinii
 se foloseste pentru depistarea punctelor dureroase :lombo-sciatica(semnul
soneriei),punctelor renale dureroase,inflamarea apendicelui sau a unei anexe

14
  se foloseste pentru depistarea focarului de fractura
 se foloseste pentru transmiterea vibratiilor vocale la periferia toracelui cand
pacientul pronunta cuvantul “33”

Regulile palpării
 pacientul v-a fi dezbracat complet
 mâinile examinatorului vor fi calde sau încălzite pentru a nu creea disconfort
sau reacţii de aparare
 palparea se face întâi superficial şi apoi profund
 pentru palparea abdomenului pacientul se va aşeza în decubit dorsal şi cu
gambele flectate pe coapse pentru a se realiza relaxarea musculaturii
abdominale
 întotdeauna palparea se începe la distanţa de organul sau regiunea afectată
pentru a nu declansa reactii de aparare
 palparea poate fi uni sau bimanuala

PERCUŢIA
Dr. Mircea Pleşca

 reprezintă metoda de examinare prin care se depistează sunete provocate de

examinator prin lovire
 dacă regiunea conţine organe aerice se obtine sonoritate iar dacă regiunea
conţine organe parenchimatoase sau dacă în organism se găsesc revărsate
lichidiene (hidrotorax, ascita)se obtine matitate

 Percuţia la nivelul toracelui produce sonoritate cu exceptia regiunilor

cardiace unde se obţine matitatea
 Percutia la nivelul abdomenului produce sonoritate cu excepţia matităţii
hepatice sau a uterului gravid.
 Percutia poate releva focarul de fractura,cand se percuta osul la distanta
producindu-se durere la nivelul fracturii, datorita vibratiilor produse.
 Percutia este utila si pentru depistarea spasmofiliei (semnul Chvostek,
evidentierea hiperexitabilitatii neuro –musculare la nivelul nervului facial)
 Percutia se foloseste pentru determinarea reflexelor osteotendinoase,
folosindu-se ciocanelul de reflexe

Regulile percuţiei
1.Percuţia se poate face direct prin lovirea zonei de cercetat cu ultimele falange
ale mediusului şi inelarului

15
2.Se preferă percuţia indirectă, între medius şi inelar interpunându-se falanga
medie a mediusului celelaltei mâini
3.Percuţia toracelui se va face întotdeauna simetric(dreapta-stânga) şi de sus în jos

AUSCULTAŢIA
Dr. Mircea Pleşca

 reprezintă metoda de examinare prin care se examinează sunetele normale

sau patologice generate de activitatea corpului
 este 3 tipuri:
1. la distanţă de bonav:
 se percep cracmente articulare
 zgomote abdominale hidroaerice: fiziologice şi patologice (ocluzie
intestinală)
 perceperea sughiţului: fiziologic (prin iritarea nervului frenic) sau
patologic
 zgomote datorate emisiei de gaze prin cele două orificii ale tubului
digestiv (bucal si anal)
2. directă-se plasează urechea examinatorului pe regiunea de examinat
interpunându-se un material textil
3. indirectă-se face cu ajutorul stetoscopului (monoauricular, biauricular)
Laenec 1816 -stetos=piept, scopos=a se uita

 Auscultaţia aparatului respirator

A) Auscultaţia pulmonară:
 normală
 sunete patologice
Normală
1. suflul larigotraheal care se percepe retrosternal este generat de trecerea
aerului prin orficiul laringian fiind asemănător cu sunetul produs de
suflatul într-un tub
(cand orificiul laringian este micşorat se produce un suflu supraadaugat numit
stridor laringian)
2. murmurul vezicular este un zgomot dulce ,aspirativ produs de intrarea
şi iesirea aerului din alveolele pulmonare.
(Poate fi prezent,absent,diminuat sau intarit
Patologice se numesc raluri
Raluri:
16
  uscate: - sibilante
- ronflante
 umede: - crepitante
- subcrepitante
Sibilante=sunete cu tonalitate înaltă sub formă de “fluierături” şi care sunt generate
de micşorarea calibrului bronhiolelor, prin contracţia muşchiului neted din
bronhiolă (astmul bronşic, bronşitele astmatiforme)

Ronflante=sunt raluri cu tonalitate mai joasă generate de bronhiile mari care îşi
micşorează diametrul datorită prezenţei unor secreţii vascoase care adera la
lumenul bronhiilor (au aspectul sunetului produs de “sforăit”).Apar in bronsita
cronica

Crepitante=raluri umede, se produc datorită prezenţei unor secreţii în alveolele

pulmonare ,se percep mai bine după un acces de tuse şi se aud atât în inspir cât şi
în expir .Seamana cu zgomutul produs de mersul pe zăpadă ingheţată sau sarea pe
o plita încinsă.Sunt caracterice pneumoniilor şi fazei productive traheobronşitelor.

Subcrepitante=raluri groase, buloase şi sunt generate de trecerea aerului prin

secreţii abundente, fiind asemanatoare cu sunetul produs de suflatul printr-un pai
într-un pahar cu apa si sunt caracteristece bronşiectaziilor.

B. Zgomote pleurale=sunt reprezentate de “frecatura pleurala”

 apare in pleurita fibrinoasa prin frecarea celor 2 foite pleurale
 dispare cand apare lichidul pleural (pleurita-pleurezie)
 este asemanator sunetului produs de frecarea a 2 bucati de piele

 Auscultatia aparatului cardiovascular

1.Zgomote cardiace
2.Zgomote pericardice
3.Zgomote vasculare
1. Zgomote cardiace:
 fiziologice - normale
 patologice
a) fiziologice
 zgomotul I este un zgomot ascuţit (sistolic) apare în timpul sistolei
ventriculare prin închiderea orificiilor valvulare atrioventriculare

17
  zgomotul II este zgomotul diastolic apare în diastola ventriculară şi este
produs de închiderea valvulelor sigmoide ale arterei aorte şi ale arterei
pulmonare
 uneori apare zgomotul III care poate fi fiziologic la copii datorita fluidităţii
mai mari a sangelui iar la adult reprezintă o tulburare de ritm numindu-se
ritm în 3 timpi sau “zgomot de galop”

b) Patologice
 sunt sufluri si apar prin distrugeri şi remanieri ale valvulelor date la:
 copil=reumatismul articular acut
 adult=sifilis, scleroza valvulara
 suflurile de insuficienta valvulara care au tonalitatea inalt si sunet
asemanator “tasniturii de vapori”=insuficienta aortica,pulmonara,
mitrala(bicuspidiana),tricuspidiana
 sufluri de stenoza valvulara-care au tonalitate joasa ,caracter aspru,rugos
asemanator cu sunetul produs de o raspa=stenoza aortica, pulmonara
mitrala,tricuspidiana

2. Zgomote pericardice
 “frecatura pericardică “care apare în pericardite infecţioase şi în stadiul
final al insuficienţei renale (stadiul uremic)

3.Zgomote vasculare= se pot auzi la orice arteră datorită unor stenoze arteriale,sub
forma de sufluri pe carotide, artera temporala, aorta e.t.c.

Auscultatia cu stetoscopul se face si pentru masurarea tensiunii arteriale

DUREREA
Dr. Mircea Pleşca

Definitie : Este in general o senzatie neplacuta raportata la un segment corporal ,

cu o reactie somatica si psihica specifica si care reprezinta perceptia unei leziuni
posibile existente sau imaginare .
- Durerea fiind o senzatie subiectiva se raporteaza la experienta anterioara
a bolnavului .
- Uneori durerea poate lipsi chiar in cazul unor afectiuni grave ( neuropatia
senzitiva diabetica,lepra )
18
Caracterele generale :
1.Durerea este o experienta subiectiva strict individuala variind de la o persoana. la
alta.Durerea variaza in functie de sex , femeile avand un prag mai ridicat al durerii
decat barbatii.
2.Durerea are intotdeauna o componenta negativa fiind insotita de disconfort ,
suferinta , teama dar uneori poate avea si o nuanta de satisfactie.
3.Durerea nu este o senzatie pura , de aceea ea este descrisa prin termeni
comparativi :” apasare” ,” intepatura” , “ca un junghi” , “ca o gheara “, sau “ca o
menghina “.
4.Durerea poate contine o informatie despre o leziune posibila, insa intotdeauna
intensitatea durerii este disproportionata cu leziunea, fiind mult mai mare.
5.Durerea este un semnal de alarma transmis scoartei cerebrale despre afectarea
unui organ.
6.Pentru a percepe durerea persoana respectiva trebuie sa fie constienta si in
deplinatatea functiilor mentale.
7. Daca exista o dominanta cerebrala durerea poate fi atenuata si chiar
neperceptibila .
8.Factorii psihici , sociali si culturali influenteaza atat perceptia cat si raportarea
durerii(tatuaje, piercing-uri)
9.O durere care este inteleasa poate fi repetata mult mai usor prin asumarea ei
(nasterea)

Elementele clinice ale durerii

Talamusul= centru durerii –de unde pleaca informatia catre scoarta

1. Topografia: localizarea şi iradierea (nevralgii)

2. Cronologia durerii: evoluţia ei pe termen scurt sau lung (ulcer)
(În tubul digestiv : alternanta de pH= pH acid in cavitatea bucala, pH bazic in
esofag,pH acid in stomac, pH bazic in duoden si intestinal subtire si pH acid in
intestinal gros.)
In ulcerul gastric exista o:
 mică periodicitate a ulcerului gastric şi duodenal legata de ingestia de
alimente
19
  marea periodicitate care constă în exarcerbarea durerilor primavara şi
toamna
3.Cantitatea durerii
 intensitatea durerii care poate merge de la o simplă jena până la dureri
extreme
 durerea nu poate fi masurată deşi există o scală a durerii de la 1 la 10
aprecierea ei este pur subiectivă
4.Calitatea durerii
 modul in care este descrisa sau comparata durerea
5.Fenomene psihice de însoţire
 componenta psihică a durerii: jenă, neplăcere, teama,depresie şi chiar
tentativă de suicid
6.Fenomenele fiziologice de insoţire a durerii
 transpiraţie, ameţeli, paloare, tremurături, frisoane, micţiuni frecvente
(pancreatita colica biliară, colica renala)

Clasificarea durerii si tipuri clinice de durere

1.Durerea periferică care este reprezentată de :

 durerea somatică superficială care este foarte precis localizată
 durerea profund somatică care este dată de leziuni ale organelor profunde
cum ar fi: oasele, articulaţiile şi este o durere mai puţin precisă
 durerea viscerală dată de excitarea terminaţiilor nervoase din punctele
viscerale şi este difuză (stomac, ficat, vezica urinară şi rinichi)

2.Durerea neurogenă:
 se produce prin modificarea în sistemul nervos al unor impulsuri
 poate fi periferică (nevralgii) durerea apărând în sectorul tributar nervului
respectiv (nervul sciatic-lombosciatică,nervii intercostali, nervul trigemen)
 poate fi centrala: puternică declanşată de stimuli minori având sediul la
nivelul talamusului

3.Durerea psihogenă
 nu are suport anatomic
 apare în unele boli psihice (depresia, tulburare afectivă)
 sau la persoanele normale în cazul unor evenimente neplăcute sau cu scopul
obţinerii unor avantaje materiale
20
Clasificarea durerii după cronologie :
a) Dureri de tip acut
b) Dureri de tip cronic
c) Dureri de tip colicativ (colica)
d) Junghiul
e) Durerea pulsatilă
f) Claudicaţia

Dureri de tip acut: este o durere care durează ore sau zile şi reprezintă o urgenţă
Durerea subacută este o durere care tine aproximativ 6 luni
Durerea acuta continuă este o durere de tip neoplazic (cancer)
Dureri de tip cronic: este o durere de intensitate medie care il agaseaza pe bolnav
si care devine preocuparea lui principal(durerea din artroze ,reumatism cronic )
Durerea de tip colicativ: este o durere foarte intensă produsă de spasmul
musculaturii organelor interne cavitare şi trebuie întotdeauna tratată, fiind o
urgenţă (colica biliara ,renală, uterină, abdominala)
Junghiul: este însoţit deseori de tuse şi are caracter de “lovitura de pumnal “ ,
apare în inflamaţiile pleurale determinind respiraţii superficiale.
Durerea pulsatilă: produsă de vecinatatea nervului cu un vas de sânge într-o
cavitate inextensibilă (cavitatea pulpară dentară)
Claudicaţia: este o durere care apare în molet (gambă-posterior) la mers, obligând
pacientul să se oprească .Apare in arterite si arterio –tromboze si cu cat este vasul
mai obstruat ,cu atat perimetrul de mers este mai redus (arteriopatia diabetica si
trombarterite)

CEFALEEA

Cefaleea este o durere la nivelul extremităţii cefalice

Intensitatea ei este variabila de la o simpla jena până la o durere insuportabilă

Clasificare:
1. Cefaleea vasculară de tip migrenos
2. Cefaleea musculară de tensiune
3. Cefaleea vasculară nemigrenoasă
4. Cefaleea de tracţiune
5. Cefaleea de cauză inflamatorie

21
6. Cefaleea din nevrete şi nevralgie
7. Cefaleea de conversie sau psihogenă
8. Cefaleea de origine nazo-sinusală
9. Cefaleea de origine auriculară
10.Cefaleea de origine oculară
11.Cefaleea de origine dentară
12.Cefaleea de origine osteo-articulară

1.Cefaleea vasculară de tip migrenos

Se caracterizează prin crize dureroase de intensitate şi durată variabile şi care se
succed periodic (uneori sunt legate de ciclul menstrual)
Migrena este precedată şi însoţită de anorexie, greaţă, vărsaturi şi de alte fenomene
vegetative.
Unele fenomene se manifestă sub formă de prodrom (timp care precede o
afecţiune):
 tulburări vizuale (reduceri de câmp vizual, pete în câmpul vizual)
 parestezii
 stare confuzivă
(aceste simptome dispar în momentul instalării cefaleei,ele datorându-se
unei faze de vasoconstricţie, pe când cefaleea se datoreză vasodilataţiei)
Criza clasică de migrena se manifestă prin: cefalee intensă insotita de
greţuri,vărsături, fotofobie, irascibilitate extrema, orice stimul minor exacerbând
cefaleea.
2. Cefaleea musculară de tensiune
 apare atunci cand musculatura cervicală posterioară este solicitata intens
pentru menţinerea extremităţii cefalice într-o poziţie fixă (lucrul prelungit la
calculator)

3.Cefaleea vasculară nemigrenoasă

 apare printr-o vasodilataţie dată de factori extracranieni: hipercapnia
(cresterea concentratiei in aerul inspirat a CO2 ), creşterii brutala a tensiunii
arteriale, administrare de nitraţi cu efect coronarodilatator dar si
vasodilatator cerebral.
4.Cefaleea de tracţiune
 apare datorită tracţiunii formaţiunilor intracraniene (tumori, abcese,
hematoane)
 dacă se însoţeşte de hipertensiune intracraniană apar vărsăturile de tip
cerebral (sunt neprecedate de greaţă, explozive şi la distanţă)
 cefalee prin hipotensiune intracraniană care apare în cazul puncţiilor
lombare sau post-anestezie rahidiană.
22
5. Cefaleea de cauza inflamatorie
 poate fi o inflamaţie intracraniană (meningita, meningoencefalita, arterita,
flebita ) sau infecţii extracraniene, (celulite, abcese)
6. Cefaleea din nevrite si nevralgii
 se manifestă în teritoriul enervat : nevralgia de trigemen, zona zoster
(durerea persistand si după disparitiei erupţiei veziculoase prin existenţa
virusului la nivelul ganglionului ---> cefalee de durată)
7. Cefaleea de conversie sau psihogenă
 este fără substrat anatomic,însoţeşte unele boli psihice (depresia, melancolia,
schizofrenia, unele fobii)
8.Cefaleea de origine nazo-sinusală
 apare în sinuzitele frontale, maxilare sau etmoidale dar şi în cazul unor rinite
cronice
9.Cefaleea de origine auriculară
 apare în cazul unor furuncule ale conductului auditiv extern ,otite,
otomastoidite, afecţiuni ale urechii medii şi interne
10.Cefaleea de origine oculara
poate aparea in afecţiuni banale (tulburări de acomodare vizuală= miopia, sau
conjunctivite ) sau in atacul acut de glaucom care este o urgenta care daca nu
este tratat imediat produce cecitate definitiva.
11.Cefaleea de origine dentara
 are caracter pulsatil si apare in cazul abceselor dentare sau pulpitelor
12.Cefaleea de origine osteo-articulară
 apare în artroza sau artrita temporomandibulară.

APARATUL RESPIRATOR
Dr. Irina Roman, Dr. Mircea Pleşca

TUSEA
Dr. Mircea Pleşca
Definiţie
 este un act reflex care poate fi şi corticalizat conştient

23
  se desfaşoară în trei faze:
 I - inspir –amplitudine variabila
 II - compresie (orificiul glotic este închis, musculatura respiratorie
şi cea abdominală se contractă, iar diafragmul se relaxează)
 III - expulzie (aerul este eliminat cu presiune, trecând printre corzile
vocale emiţând un sunet specific şi antrenează eventualele secreţii
din arborele bronşic
Etiologie
Factorii care determină tusea sunt:
1. Infecţioşi :
 virali
 bacterieni
 fungi
 paraziţi
2.Mecanici
 fumat
 poluare
 pulberi-praf,azbest
3. Chimici:
 fumat
 poluare
 acetona
 amoniac
 iod
 brom

3. Compresiunile:
 interioare
 exterioare
4. Autoîntreţinută: de către secreţii
6. Temperaturi ridicate sau coborâte
7. Psihogeni:
 emoţii puternice
 limpezirea vorbirii
 ticuri
8. Alimente şi lichide

Clasificarea tusei
1. După rezultatul tusei:

24
  Tusea uscată neproductivă, iritantă şi care apare în prima fază a infecţiilor
respiratorii (bronşite, pneumonii) şi în iritatiile produse de formaţiuni sau
compresiuni (cancer) precum şi în iritatiile pleurale
 Tusea productivă sau umedă = expectoraţia fiind de aspect şi cantitate
variabilă este întalnită în bronşite, abces pulmonar, bronşita cronică inclusiv
cea tabagică
2. După sonoritatea tusei:
 Tusea voalată – are intensitate mică care merge până la tusea afonă (apare în
astenii marcate, paralizii de corzi vocale)
 Tusea lătrătoare –seamană cu lătratul şi se produce în cazul unor
compresiuni ale traheei
 Tusea cavernoasă –apare în cazul prezenţei unei caverne TBC cu diametrul
de 6 cm
 Tusea convulsivă –apare în boala cu numele de “tuse măgărească” şi are ca
aspect un inspir şuierator urmat de saccade de tuse şi se încheie cu un alt
expir şuierător.
3.După momentul apariţiei:
 Tusea matinală –apare dimineaţa la trezire şi este însoţită de expectoraţie
care se adună în timpul nopţii (bronşite cronice, tabagică)=”toaleta
bronsiilor”
 Tusea vesperală –apare seara, şi dacă este însoţită de subfebrilitate este
caracteristică tuberculozei pulmonare având ca simptome asociate ,scăderea
ponderală, anorexia, alterarea stării generale, spute hemoptice sau hemoptizii
 Tusea poziţională –apare la schimbarea poziţiei în cazul prezenţei unor
secreţii şi care pătrund în bronhii ,fiind caracteristica abcesului pulmonar
 Tusea nocturnă –este o tuse de tip cardiac însoţită şi de dispnee (apare în
insuficienţa ventriculară stângă)
EXPECTORAŢIA
Dr. Mircea Pleşca

Definiţie:
 reprezintă exteriorizarea secreţiilor din arborele bronşic prin tuse.
Recoltata în vase speciale, poate fi examinată: macroscopic, biochimic,
microscopic si bacteriologic
Examenul macroscopic =reprezintă examenul vizual şi poate avea urmatoarele
aspecte:

1. Dupa formă
 sputa perlată –caracteristică astmului bronşic (la sfârşitul crizei pacientul
prin tuse elimină acest tip de spută având caracter eliberator)

25
  sputa numulară - expectoratia având aspectul unor monede apare în:
bronşita cronică, bronşiectazii, tuberculoza pulmonară
 sputa pseudomembranoasă – are forma unor mulaje de bronhii şi apare în
formele grave de bronşită
 sputa vomică – este în cantitate mare, apare după un acces de tuse fiind
rezultatul eliminării conţinutului unui abces pulmonar sau chist hidatic
pulmonar
2. După aspect:
 sputa seroasă –lichid transparent, incolor, spumos apare în infecţii acute
traheobronşice
 sputa mucoasă –spută fluid vâscoasă , albicioasă şi aderentă de pereţii
vasului de recoltare şi apare în bronşite
 sputa purulentă –galbenă, galben-verzuie, uneori stratificată, cu miros de
infecţie specific abcesulului pulmonar
 sputa hemoptoică –prezintă striaţii de sânge şi apare prin rupturi ale vaselor
de sânge si se intâlneşte în neoplasmele bronhopulmonare avand aspect de
“jeleu de coacaze”, sau în tuberculoză pulmonară unde sputa poate fi
amestecată cu sânge (hemoptizie)

Examenul biochimic
 rar folosit
 se dozează compuşi specifici
 examinarea pH-ului

Examenul microscopic
Util pentru evidenţierea unor:
 Bacterii
 Fungi
 Paraziţi
 Celule tumorale
Examinul bacteoriologic
 Constă în însamantarea sputei pe medii specifice, plasarea lor la 38°C şi
citirea după 72h (concomitent efectuându-se şi antibiograma)

DISPNEEA
Dr. Irina Roman
26
Definiţie
Dispneea este definită ca dificultate în actul respirator (respiraţie dificilă cu
efort şi discomfort).
Respiraţia este modificată ca frecvenţă, amplitudine şi regularitate.

Clasificare
1. Dispneea de efort - este dispneea care evoluează constant în timp, de la eforturi
mari la eforturi din ce în ce mai mici
2. Dispneea de repaus, prezentă în stadii avansate ale dispneei de efort, şi cea care
apare acut în repaus, ridică problema trombembolismului pulmonar, durerea putând
lipsi. De obicei trombembolismul este precedat de durere toracică.
3. Dispneea paroxistică –
Poate fi inspiratorie şi apare în insuficienţa ventriculară stângă sau expiratorie
specifică astmului bronşic

Forme clinice:
Ortopneea – când se ameliorează în poziţie şezândă
Platipnee – când se ameliorează în poziţie culcată (este inversul ortopneei). Se
întâlneşte în deficit muscular abdominal.
Trepopnee – când se ameliorează într-o anumită poziţie laterală. Este legată de
modificări între circulaţie şi respiraţie.

Tipuri de dispnee
1. dispnee cu bradipnee inspiratorie - care apare în bronşiolite, bronhopneumonii,
afecţiuni neurologice
2. Dispnee cu bradipnee expiratorie care apare în astm bronşic, emfizem pulmonar
3. Polipneea reprezintă dispneea cu accelerarea mişcărilor respiratorii5 (peste 20
respiratii pe un minut) şi apare în afecţiuni respiratorii, afecţiuni cardiace, anemii,
intoxicaţii
4. Dispneea neregulată:
a. Dispneea Cheyne Stockes – apare în tumori, hemoragii, afecţiuni ale
sistemului nervos central
b. Dispneea Küsmaul – apare în acidoza metabolică
c. Dispneea Biot –

27
 DUREREA TORACICĂ
Dr. Irina Roman

GENERALITĂŢI
În faţa unei dureri toracice trebuie să se evalueze:
 sediul
 iradierea
 intensitatea
 tipul: arsură, înţepătură, strângere
 evoluţia: permanentă, ciclică, diurnă, nocturnă
 circumstanţele declanşatoare sau calmante
 semne de acompaniament (dispnee, febră, cianoză, etc)
DIAGNOSTIC CLINIC
1.CAUZE INTRATORACICE
A. de origine cardiacă
 infarctul de miocard
 angina pectorală
 pericardita
 disecţia de aortă
B. de origine pulmonară
 bronşite
 pneumonii
 pneumotorax
 pleurezie
 embolie pulmonară
C. de origine esofagiană
 boala de reflux gastro-esofagian
 spasm esofagian
 ingestie de substanţe caustice
 ruptură esofagiană

2.CAUZE EXTRATORACICE (abdominale)

 ulcerul gastric
 gastrita
 pancreatita acută/cronică
 colica biliară
 hepatalgii

3.AFECŢIUNI ALE CUTIEI TORACICE

28
A. osoase şi articulare:
 fractură costală
 Sindromul Tietze – durere la apasarea unei articulaţii condro-costale
B. de origine nervoasă
 Zona Zoster
 Nevralgie intercostală
C. de origine musculară
 Miozite
D. de origine

DIAGNOSTIC PARACLINIC
IMAGISTIC
 Radiografia: toracică, abdominală
 Ultrasonografia (ecografia): pulmonară, abdominală
 Rezonanţa Magnetică Nucleară (RMN/IRM)
 Computer Tomografia (CT)
 Arteriografia
 Flebografia
 Scintigrafia etc.
FUNCŢIONAL
 Electrocardiograma (ECG)
 Spirometria
 Electromiograma ( EMG) etc.

LABORATOR
 Teste din sânge
 Teste din urină
 Teste din alte fluide biologice
 Biopsii din diverse ţesuturi

HEMOPTIZIA
Dr. Mircea Pleşca
Definiţie

29
  reprezintă exteorizarea unei hemoragii a aparatului respirator. Sângele este
de culoare roşu aprins şi aerat ca “şampania”. Este precedată de tuse şi de o
senzaţie de căldură retrosternală.
Cantitativ poate fi
1. spute hemoptoice (cu striuri de sânge)
2. hemoptizii mici (câţiva ml de sânge)
3. hemoptizii medii, mijlocii (250ml sânge)
4. hemoptizii mari sau masive ( >250ml)- pune in pericol viaţa pacientului
HEMOPTIZIA CA ŞI ORICE SANGERARE CONSTITUIE O URGENŢĂ!!!

Etiologie
1.Traumatisme
 cu sau fără fracturi costale (directe sau indirecte)
 plăgile toracice prin arme albe, gloanţe
 gaze toxice sau fum
 corpi străini inhalaţi
2. Boli infecţioase
 laringite
 larigo-traheite
 traheo-bronşite
 pneumonii
 TBC
3.Tumori:
 neoplasmul bronho-pulmonar
 neoplasmul laringian
 metastaze pulmonare
 tumori benigne pulmonare

4.Diateze hemoragice (tulburări de coagulare)

5.Medicamente -Heparină sau Acenocumarol

Dignostic diferintial
 gingivoragii
 sangerari amigdalo-faringo-laringiene
 varice esofagiene
 hematemeza

30
 APARATUL CARDIOVASCULAR
Dr. Irina Roman, Dr. Mircea Pleşca

PALPITAŢIILE
Dr. Mircea Pleşca

 fiziologic bătăile inimii nu sunt percepute

 în poziţia de decubit dorsal sau lateral stâng, uneori pacientul poate percepe
bătăile inimii
Fiziologic pot apărea în:
 emoţii puternice
 eforturi mari
 consumul exagerat de: cafea, ceai, alcool, medicamente
Pacientul descrie palpitaţia “ca o lovitură ”,”ca o rostogolire a inimii”, “ca o
fâlfâire a inimii”, ca un “gol în torace”, ca o bătaie neregulată a inimii

Următoarele caracteristici sunt importante pentru definirea palpitaţiilor:

1. Modul de descrie a palpitaţiilor:
 regulate/ neregulate
 frecvente/ rare
2. Frecvenţa palpitaţiilor :
 rapide
 lente
3. Debutul şi sfârşitul lor

4. Modalitatea de oprire a palpitaţiilor (spontan sau prin manevre vagale)

 manevra Valsalva (un expir forţat cu glota închisă , efortul de
varsatura sau de defecatie)
 masarea globilor oculari
 compresiunea unilaterală a sinusului( glomusului) carotidian
Manevre folosite in tahicardia paroxistică atrială
5. Fenomene de însoţire a palpitaţiilor:
 durere de tip anginos( retrosternală)
 durere de tip infarct miocardic
 vărsături
 dispnee
 sincope

31
TIPURI DE PALPITAŢII
1. Palpitaţii regulate percepute ca lovituri puternice semnifică extrasistole (atriale)
2. Palpitaţii cu ritm neregulat –fibrilaţie atrială sau flutter atrial
3.Palpitaţii regulate cu ritm foarte rapid =tahicardie paroxistică supraventriculară
4.Palpitaţii regulate cu ritm lent însoţite de sincope =blocuri atrioventriculare

ALTERĂRI ALE CONŞTIENŢEI

Dr. Mircea Pleşca

Constienţa reprezintă o orientare în timp şi spaţiu

 poate fi alterată în diferite grade, cea mai profundă o reprezintă sincopa
Sincopa: pierdere in totalitate a constientei , a functiilor vitale (respiratie,puls ) si a
tonusului muscular producand cadere (de scurta sau de lunga durata ), la revenire
pacientul avand amnezie totala asupra evenimentelor.
O sincopa care dureaza mai mult de 5-6 minute,necesita asistenta medicala de
urgenta

Diagnostic diferential al sincopei:

Ameţeala = o stare cu senzaţie de cădere si cu înceţoşarea câmpului vizual
(în sincopa este abolit şi tonusul muscular )
Vertijul = o senzaţie de ameţeală cu caracter rotator uneori însoţit şi de
Nistagmus: secuse (contracţii )ale globilor oculari la urmărirea deplasării unui
obiect, deplasarea făcându-se lent iar revenirea făcându-se rapid.
Apare cel mai frecvent în afecţiuni ale melcului membranos din urechea
internă, în special la mişcări bruşte ale extremităţii cefalice
Lipotimia =pierdere de conştienţă de scurtă durată cu deficit de tonus muscular
dar cu păstrarea funcţiilor vitale, pacientul având memoria parţială a
evenimentelor.
Isteria=(sindromul HY) este o aparentă şi voluntară pierdere a conştienţei,
pacientul pierzându-şi voluntar tonusul muscular, motiv pentru care îşi alege locul
de cădere (la examenul fizic se constată “fibrilaţii” ale pleoapelor)
Epilepsia : criza din forma grandmall.
Bolnavul isi pierde constienta ,prezinta convulsii tonico-clonice musculare,toata
musculatura striata fiind atinsa si secretii la nivelul cavitatii bucale.
Va fi pozitionat in decubit lateral pentru a evita asfixia prin aspirarea secretiilor sau
caderea bazei limbii iar intre arcadele dentare se va plasa un sul textil sau o pana
de cuciuc pentru a evita muscarea limbii si sectionarea ei.
32
La revenire, are amnezie retrograda si constata efectul relaxarii sfincterelor urinar
si anal.(pirdere de urina si materii fecale.

Coma =este de diferite grade si poate fi precedata de stări precomatoase :

1.dezorientarea temporospaţială = bolnavul este treaz, agitat, dar este
dezorientat temporo-spatial şi răspunde dificil la întrebări
2.Obnubilarea= dezorientare profundă temporo-spaţială , el fiind parţial
present, răspunde greu la întrebări şi are tendinţa să dormiteze
3. Starea stupuroasa= pacientul doarme fiind trezit prin aplicarea de
stimuli puternici dureroşi sau auditivi
4.Coma :
 superficială sau vigilă
 profundă sau carus ( necesita asistenta sau suport de monitorizare
cardiorespiratorie)

DISPNEEA CARDIACĂ
Dr. Irina Roman

 Reprezintă dificultate în actul respirator caracterizată prin modificarea

ritmului şi intensitătii mişcărilor respiratorii
 Dipsnea cardiacă este de tip inspirator cu polipnee4
 Dispneea de etiologie cardiacă este de mai multe tipuri: dispneea de efort,
dispneea paroxistică, dispneea de decubit (ortopneea), dispneea periodică3
 Este mai frecventă la vârstnici - mai ales în insuficienţa cardiacă stângă

Etiologie
 Insuficienţa cardiacă congestivă
 Insuficienţa ventriculară stângă
 Valvulopatii
 Edemul pulmonar acut
Clasificarea Dispneei cardiace
 dupa severitate - exista o clasificare funcţională numită clasificarea NYHA
clasa I NYHA dispnee la eforturi mari fără limitarea
activităţii fizice
clasa II NYHA dispnee la eforturi medii, cu limitarea
minimă a activităţii fizice
clasa III NYHA dispnee la eforturi mici, cu limitare
important a activităţii fizice
clasa IV NYHA dispnee de repaus, cu incapacitatea de a
33
 desfaşura orice activitate fizică

DUREREA PRECORDIALĂ
Dr. Irina Roman

Durerea din ANGINA PECTORALĂ

 tipic are localizare retrosternală pe care pacientul o precizează cu toată
mâna.
 Uneori apar şi localizări atipice: în hemitoracele drept, în regiunea
epigastrică în infarctul postero-inferior, în mâna stângă, în regiunea
interscapulovertebrală.
 tipic iradiază în umăr, membrul superior stâng pe marginea cubitală până la
nivelul ultimilor două degete.
 Alteori, durerea iradiază în mandibulă şi la nivelul gâtului. Atipice sunt
durerile în ambii umeri sau în regiunea posterioară a toracelui.
 Sunt descrise şi durerile amputate, în care lipseşte durerea precordială şi apar
dureri la nivelul zonelor de iradiere, adică numai la nivelul degetelor de la
mâna stângă sau numai în mandibulă
 Caracterul ei este de obicei de constricţie, ca şi o „gheară” precordială sau
uneori se resimte ca o „apăsare” sau „arsură”
 Intensitatea durerii depinde de gradul de percepţie al pacientului al durerii ea
variind de la intensitate mare până la atroce
 durează de la câteva secunde până la 15 minute sau chiar, 30 minute în
angina instabilă
 este destul de rară în angina stabilă şi frecventă în angina instabilă
 apare la efort, după mese copioase, stres intens, fumat excesiv, expunere la
frig, etc.
 se reduce sau dispare în repaus
 în angina stabilă se reduce după administrarea de nitroglicerină sublingual
 în angina instabilă, nu dispare decât la doze mari de nitroglicerină sau chiar
se instituie tratament cu opiacee
 se asociază transpiraţii, anxietate marcată (senzaţia morţii iminente), dispnee
inspiratorie, etc.

Durerea din INFARCTUL MIOCARDIC ACUT:

 Localizare frecvent precordial

34
  Intensitate atroce, şocogenă
 Durează peste o oră (ore sau zile)
 Apare după stres, eforturi mari, nocturn
 Nu dispare la nitroglicerină, ci doar la opiacee (Morfină)
 Este însoţită de paloare, transpiraţii, agitaţie psihomotorie dată de senzaţia
morţii iminente, anxietate extremă, tulburări de ritm, greţuri şi vărsături
(mai ales în cel inferior), stare de colaps cardiogen
 la pacienţii diabetici, durerea din infarct poate fi atenuată sau poate lipsi
 în formele localizate postero-inferior, simptomele pot fi predominent
digestive

Durerea AORTICĂ
Este în funcţie de patologia aortei:
 în aortitele luetice apar dureri presternale
 în anevrismele aterosclerotice şi luetice - dureri interscapulovertebrale
 în anevrismul disecant de aortă durerea este atroce, apare brusc şi e greu de
diferenţiat de durerea din infarct (clinic)

Durerea din PERICARDITE

 apare insidios, este ca o arsură, presiune surdă, iradiază spre gât, umeri sau
fosele supraclaviculare
 cedează la aplecarea toracelui anterior

EDEMUL CARDIAC
Dr. Irina Roman

Definiţie
Se manifestă prin creşterea volumui lichidului interstiţial cu acumulare
ulterioară de apă şi natriu5

Aspectul edemului
 este redus sau absent matinal
 se modifică în timpul zilei fiind mai accentuat vesperal şi în funcţie de
poziţia bolnavului
 este decliv
 iniţial, este moale, simetric, cu tegumente reci, moderat dureros şi lasă godeu
la presiunea digitală
 pe măsura cronicizării, tegumentele devin cianotice, iar edemul este mai dur
35
  poate prezenta dermatita ocra
 dacă tegumentul prezintă fisuri şi suprainfecţie durerea devine permanentă

Referinţe Bibliografice:

1. Manualul Merck de Diagnostic şi Tratament– Ediţia XVIII, Traducere A. Muşat, G. Niţu, I. Popescu,
Bucureşti, Editura ALL, 2009, p. 584
2. Urlich Stierle, Colmar Niederstadt, Ghid Clinic de Cardiologie, Editura ALL Educaliona, 2001
3. V. Gligore, Semiologie Medicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977
4. Florin Mitu, Semiologie Medicală, aparat respirator şi aparat cardiovascular, Editura “Gr. T. Popa”,
U.M.F. Iaşi, 2005
5.Prof. Univ. Dr. Dan Georgescu, Semeiologie Medicală, Editura Naţional, 2004

APARATUL DIGESTIV
Dr. Irina Roman, Dr. Mircea Pleşca

GREAŢA SI VĂRSĂTURILE
Dr. Mircea Pleşca

Greaţa este o senzaţie neplacută care poate sau nu să preceadă vărsătura.

Este o senzaţie conştientă şi poate fi declanşată de mirosuri neplăcute, gusturi
neplăcute, imagini şocante, povestiri obscene.
Ea poate fi reprodusă chiar la amintirea unor evenimente neplăcute.
Poate fi declanşată si de excitaţia faringiană.
De asemenea poate fi asociată cu sarcina cand apare în greaţa matinală, de
asemenea poate fi asociată unei gastrite (etalonice)

36
De asemenea mai apare şi la mişcarea bruscă sau la deplasarea cu un mijloc de
transport.

Vărsăturile reprezintă evacuarea continutului gastric producându-se prin

contracţia musculaturii abdominale şi a diafragnului, musculatura stomacului
relaxându-se în acelaşi timp palatul moale este împins în sus închizând nazo-
faringele iar epiglota astupă orificiul glotic pentru a împiedica asfixierea.
Conţinutul evacuat poarta numele de vomă.

Voma , dupa aspect ne poate da indicaţii despre organul afectat:

Voma gastrică are gust acru şi miros caracteristic, conţinând alimentele îngerate
(ulcer, gastrite cronice)
Voma biliară are culoare galbenă sau verzuie şi gust amar
Voma fecaloidă= ocluzie intestinală
Voma matinală în cantiate mică apare în sarcină (care se repetă şi nu poate fi
stăpânită) în timpul sarcinei poartă numele de dizgravidie emetizantă si poate pune
în pericol viaţa gravidei
Vărsătura mai poate apare şi în cazul afecţiunilor neurologice când are aspect
exploziv, neprecedată de greaţă este în jet şi la distanţă
Voma cu sânge=sângerare din esofag, stomac sau duoden
Voma bilioasă=verde –praz (peritonitele acute)
Voma purulentă=gastrita flegmonoasă

Dupa miros :
Miros penetrant =vărsătura provine din stomac cu hiperclorhidrie
Fără miros =achilia gastrică
Miros fecaloid=fistula gastro-colică (ileus după vărsături repetate).

ANOREXIA
Dr. Irina Roman

Definiţie
 este definită prin lipsa poftei de mâncare
Etiologie
1. Afecţiuni divestive: gastrite acute, cronice, cancer gastric
2. Afecţiuni hepatice: hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică
3. Afecţiuni biliare: colecistite, litiază biliară
37
 4. Afecţiuni pancreatice: pancreatita cronică, cancer pancreatic
5. Afecţiuni metabolice: diabet zaharat
6. Boli infecţioase acute şi cronice
7. Intoxicaţii cronice: alcool, fumat

DIAREEA
Dr. Irina Roman

Definiţie: tulburare de tranzit intestinal, constând în eliminare de scaune moi,

frecvente, abundente (>300g), parţial digerate

Diareea poate fi acută sau cronică

DIAREEA ACUTĂ

CLASIFICARE

1.Diareea neinfecţioasă care apare în cazul greşelilor alimentare, alergiilor

alimentare (ouă, peşte, fragi, ciocolată) diverselor intoxicaţii, abuz de medicamente
(antibiotic, laxative)

Manifestări clinice:
 durere sub formă de “crampe” abdominale
 meteorism abdominal
 eliminare de scaune apoase, frecvente

2. Diareea acută infecţioasă apare în toxiinfecţii alimentare (TIA) determinate de

Stafilococ auriu, Streptococ, Clostridium perfringens, Clostridium botulinicum
Manifestări clinice:
 în gastro-enterite: febră, vărsături, diaree apoasă
 în botulism: apar manifestări neurologice (tulburări de acomodare vizuală,
pareze de mușchi oculo-motori)
 în diarei virale (enteroviroze): stare gripală manifestat ă prin frisoane, febră,
mialgii-însoţite de vãrsături şi diaree uşoară
 în diarei bacteriene determinate de:
 Salmonella- îmbolnăviri în grup - febră, colici abdominale,
diaree cu scaune verzi, ca “pireul de mazăre”

38
  Shigella - sindrom rectosigmoidian febril - colici abdominale,
tenesme rectale, diaree cu sânge, mucus şi puroi
 Vibrionul holeric: îmbolnăviri cu caracter de epidemii - diaree
apoasă, profuză, ca “zeama de orez”, cu deshidratare severă,
semne și simptome de hipovolemie
 E.coli: “diareea călătorului”- vărsături, crampe abdominale,
diaree apoasă (4 -7 zile)
 parazitare:
 Amoebiază: diaree în “jeleu de zmeură”, cu granule de puroi
 Lambliază: diaree cu scaune moi, păstoase

DIAREEA CRONICĂ
Manifestări clinice:
 tulburări dispeptice gazoase: meteorism abdominal, eructaţii, flatulenţă
 dureri abdominale cu caracter de “crampe”
 eliminare de scaune moi 2-4/zi, pe o perioadă mai lungă de timp
(de luni/ani)
 modificări ale apetitului asociată cu scădere ponderală

Diareea cronică apare în:

 afecţiuni biliare
 pancreatita cronică
 boala Crohn
 rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH)
 sindrom de malabsorbţie prin deficiţe enzimatice (enteropatia glutenică,
deficitul de lactază)
 colopatia funcţională (colonul iritabil)

CONSTIPAŢIA
Dr. Irina Roman

Definiţie: eliminarea de scaune cu consistenţă crescută prin deshidratare, la

intervale mai mari de 2 zile

39
Etiologie
1. Primară: constipaţia cronică habituală şi constipaţia ambientală
forma cronică habituală: mai frecventã după vârsta de 65 ani este mai frecventă la
femei
Factori favorizanţi: dieta săracă în fibre vegetale şi sedentarismul,
hipotonia musculaturii abdominale la vârstnici şi la multipare
2. Secundară (simptomatică): poate fi acută sau cronică
Constipaţia acută apare în: colecistită acută, pancreatită acută, apendicită
acută, afecţiuni neurologice, endocrine, administrarea unor medicamente, afecţiuni
psihice etc.
Constipaţia cronică apare în: anomalii congenitale ale colonului, obstrucţii şi
compresiuni extrinseci la nivelul colonului, afecţiuni metabolice, endocrine etc
Simptome funcţionale:
 balonări post-prandiale, eructaţii, flatulenţă
 dureri abdominale cu caracter de “crampă”
 dureri la defecaţie (proctalgie)
 falsa diaree (scaun tare urmat de scaun diareic, prin iritarea mucoasei
deasupra fecalomului)
 inapetenţă
Acestea apar după 3-4 zile de constipaţie şi dispar dupăã defecaţie

COMPLICAŢII:
 fisuri anale
 inflamaţii peri-anale
 hemoroizi
 prolaps rectal

Examen clinic:
Inspecţie
 limba saburală, halena fetidă
 abdomen destins în flancul drept: constipaţie atonă
Palpare
 coardă colică în flancul stâng: constipaţia spastică
 tumoră palpabilă: neoplasm de colon
 palparea unor adenopatii, hernii
Percuţie
 sonoritate
 matitate
Auscultaţie
40
  auscultarea peristalticii intestinale
Tușeu rectal
 ampula rectală plină cu materii fecale

DUREREA ABDOMINALĂ
Dr. Irina Roman

Localizarea durerii corespunde poziţiei anatomice a organului afectat.

La descrierea durerii se iau în considerare următorii parametrii:
 modul de debut - brusc sau insidios
 durata durerii - persistentă, recurentă sau intermitentă
 localizarea durerii la debut şi schimbarea topografiei în timp; dacă
este superficială sau profundă
 caracterul durerii – colicativ, junghi, arsură, jenă
 iradierea are importanţă semiologică putând indica organul
 intensitatea durerii, deşi depinde de gradul de percepţie al fiecărui
individ poate fi durere colicativă insuportabilă, atroce ca o “lovitură
de cuţit” din volvulus sau perforaţii
 cauze de apariţie sau intensificare a durerii
 condiţii de diminuare/dispariţie a durerii
 simptome de însoţire ale durerii
TOPOGRAFIE

Hipocondrul drept:
Organe: lob hepatic drept, colecistul, unghiul drept al colonului, duoden,
rinichiul drept și suprarenala dreaptă, apendice ectopic
Afecţiuni: hepatite acute si cronice, abces hepatic, hepatomegalia de stază,
cancerul hepatic, colecistite acute si cronice, abcesul subfrenic, ulcerul duodenal,
apendicita, pielita, litiaza renala dreaptă

In epigastru:
Organe: lob hepatic stâng, ¾ din stomac, hilul hepatic, prima porţiune a
dodenului, pancreasul, plexul celiac,
Afecţiuni: ulcer gastric și duodenal, neoplasm gastric, stenoza pilorică,
hernie hiatală, colecistita acută și cronică, litiaza și diskineziile biliare, colica
biliară, hepatomegalia de stază, pancreatita acută și cronică

Hipocondrul stâng:

41
 Organe: stomac, splină, coada pancreasului, unghiul colic stâng, rinichi
stâng, glanda suprarenală stângă
Afecţiuni: abcesul și infarctul splenic, ulcerul micii curburi a stomacului,
aerogastria, abcesul subfrenic, pielita, litiaza renală stângă

Mezogastru (periombilical)
Organe: epiplon, mezenter, duoden, jejun, ileon, aorta abdominală
Afecţiuni: ulcerul peptic, pancreatita acută și cronică, enterocolite acute,
scleroza vaselor mezenterice sau a aortei abdominale, anevrismul aortei abdominal

Flancuri:
Organe:
 flancul drept: colon ascendent, rinichi drept, duoden, jejun
 flancul stâng: colon descendent, jejun, ileon, rinichi stâng
Afecţiuni: entero-colite, colica reno-ureterală, neoplasme, ulcer duodenal

Hipogastru:
Organe: ileon, vezică urinară, uter
Afecţiuni: cistite acute si cronice, litiaza vezicii urinare, cancerul și
tuberculoza vezicii urinare, metroanexite, cancerul uterin

Fosa iliaca dreaptă:

Organe: apendice şi cec, porţiunea terminală a ileonului, ureter drept, ovar
drept, cordon spermatic drept
Afecţiuni: apendicita, tiflita, peritiflita, litiaza ureterală dreaptă, anexita
dreaptă, chistul ovarian torsionat, sarcina extrauterină

Fosa iliacă stângă:

Organe: colonul sigmoid, ureter stâng, ovar stâng, cordon spermatic stâng
Afecţiuni: sigmoidite, perisigmoidite, dizenterie, litiaza renală stângă,
anexită stângă, chistul ovarian torsionat, sarcină extrauterină

Descrierea durerii unor afecţiuni abdominale care reprezintă o urgenţă

Durerea din colica biliară – debut brusc, localizată în hipocondrul drept iradiază
la baza hemitoracelui drept şi umărul drept

42
Durerea din pancreatita acută este localizată în epigastru şi periombilical cu
iradiere “în bară” spre hipocondrul drept şi stâng sau sau “centură” iradierea
durerii unindu-se la nivelul T11- T12 (Vertebre Toracale)

APARATUL RENAL
Dr. Irina Roman

PRINCIPALELE SIMPTOME

DUREREA DIN COLICA RENALĂ

 este o durere intensă, colicativă
 apare prin migrarea pe ureter de:
 calculi (litiaza renală)
 cheaguri de sânge (hematurii masive)
 fragmente tumorale (neoplasme renale)

43
  cazeum (TBC renal)

Caracterele colicii renale:

 debut brusc
 violentă
 cu sediu lombar
 iradiere caracteristică de-a lungul ureterului (în hipocondru, flanc, fosa
iliacă) şi spre organele genitale externe
 se însoteste de simptome cum ar fi:
 tulburări de mictiune (polakiurie, disurie)
 modificări ale urinii (hematurie, anurie)

Alte situaţii de durere intensă, puternică, continuă, unilaterală

 infarct renal
 pionefroză (hidronefroza infectată)
 flegmon perinefretic

A. TULBURĂRILE CANTITATIVE ALE URINII

1. Poliuria reprezintă creşterea diurezei > 2,5 litri/24ore sau > 1,5ml/minut/24 ore
 Poliuria poate fi:
 fiziologică (apare în polidipsie, frig, îngerare de o cantitate
mare de fructe şi legume, stres emoţional)
 patologică (apare în diabet insipid central, diabet zaharat,
pielonefrite, stadiul compensat la insuficienţei renale acute,
tulburări de ritm cardiac, potomanie)

2. Oliguria reprezintă scăderea diurezei sub 500ml/24 ore

 Poate fi:
 fiziologică (regim lipsit de apă/lichide sau regim alimentar uscat,
transpiraţii profuse, lipsa ingerării voite de apă/lichide)
 patologică (sindrom nefrotic, glomerulonefrita acută, ciroza hepatică
cu ascită, insuficienţa cardiacă, hemoragii, arsuri, diarei abundente,
vărsături incoercibile)

3. Anuria reprezintă scăderea diurezei sub 100 ml/24 ore apărută prin absenţa
completă de formare şi eliminare.
 Anuria adevărată - este întotdeauna patologică când este de cauză renală
sau prerenală, apare în rinichiul de şoc, insuficienţă renală acută,şoc
hemoragic, deshidratare severă, intoxicaţii acute

44
  Anuria falsă – determinată de un obstacol la nivel ureteral (de cauză
postrenală) cu blocarea drenării urinii spre vezică apare în calcul ureteral,
compresiune, ligatură
!!! anuria se va diferenţia de retenţia acută completă de urină prin sondaj vezical ce
pune în evidenţă o vezică goală

4. Oligo-anuria reprezintă scăderea diurezei sub 250-500ml/24 ore, prezintă

aceleaşi cauze ca şi la oligurie şi anurie

5. Nicturia reprezintă formarea şi eliminarea în cursul nopţii a unei cantităţi de

urină mai mare decât o 1/3 din diureza totală pe 24 ore
 apare în: insuficienţa renală cronică, prostatite, insuficienţă cardiac, ciroza
hepatică, retenţie de apă, HTA, administrarea de diuretice

B. TULBURĂRILE CALITATIVE ALE URINII

1. Disuria (micţiunea dificilă) reprezintă dificultatea în actul micţiunii (micţiunea
este realizată cu efort şi disconfort), uneori se poate asocia cu durere (algurie)
 apare în adenom de prostată, cancer de prostată, stricturi uretrale, uretrite,
tumori şi calculi care comprimă colul, tumori pelvine

2. Polakiuria: creşterea frecvenţei micţiunilor pe 24 ore

poate fi diurnă sau nocturnă
 apare în cistite,TBC vezical, neoplasm vezical, adenom de prostată

3. Alguria: micţiunea dureroasă

 apare în: uretrite, afecţiuni ale vezicii urinare

4. Tenesmul vezical: senzaţie falsă de micţiune sau senzaţie de micţiune

imperioasă, urmată eventual de eliminarea câtorva picături de urină
 apare în afecţiuni ale vezicii urinare, compresii vezicale (ex. uter
fibromatos), afecţiuni prostatice, uretrale, leziuni medulare

5. Micţiunea întreruptă (întreruperea jetului urinar): caracteristică în prezenţa

unui obstacol vezical

6. Micţiunea incompletă: “retenţia incompletă de urină”- după fiecare micţiune,

în vezica urinară rămâne un reziduu urinar.Când aceasta depăşeşte 300 ml apare
jena hipogastrică prin distensia vezicală
 apare în adenom de prostată, boli cu micţiune dificilă sau dureroasă
45
7. Micţiunea imposibilă:”retenţia completă de urină”- cu apariţia globului vezical
 de cauză mecanică: uropatia obstructivă joasă (boli ale prostatei, scleroză de
col vezical, stricturi uretrale)
 de cauză reflexă: după intervenţii chirurgicale pe micul bazin, după naşteri
 de cauză neurogenă: neuropatia diabetică, tabes, compresiuni medulare

8. Incontinenţa urinară: se caracterizează prin pierderea involuntară de urină, cu

caracter intermitent sau permanent
 cauze:
 urologice: leziuni ale sfincterelor vezicale intern sau extern
 ginecologice: femei multipare, cu rupturi de perineu, cu cistocel
 neurologice: accidente vasculare cerebrale, leziuni medulare,
neuropatie diabetică
 psihogene: frică, emoţie
 Falsa incontinenţă urinară: apare în globul vezical, bolnavul pierde urina
prin “prea plin”

9. Enurezisul: prezenţa de micţiuni involuntare şi inconştiente, noaptea, în timpul

somnului
- fiziologic: la copii sub 2-3 ani
- ulterior: denotă o întârziere de maturare a controlului cortico-spinal al
actului de micţiune
- afecţiuni prostatice: adenom de prostată

C. ASPECTUL/CULOAREA URINEI
1. Hematuria
 reprezintă prezenţa sângelui în urină
Etiologie:
1. afecţiuni renale: litiază renală, tumori renale, glomerulonefrite, acute şi
cronice, pielonefrite, traumatisme
2. afecţiuni ale vezicii urinare: tumori vezicale, cistita hemoragică
3. afecţiuni prostatice: tumori maligne
4. alte: boli infecţioase, intoxicaţii, diateze hemoragice, tratament cu
anticoagulante

Aspectul urinii
a) macroscopică (>0,5 ml sânge /l urină) = vizibilă cu ochiul liber
 urina are culoare de la roşu deschis, până la roşu închis (brun), uneori cu
cheaguri de sânge

46
 b) microscopică (ocultă) = vizibilă la microscop - în sedimentul urinar > 5
hematii/câmp, sediment Addis > 5000 hematii/minut

2. Piuria
 reprezintă prezenţa puroiului în urină
Etiologie
 infecţii bacteriene ale tractului urinar, septicemie
Aspectul urinii
a) macroscopic – are aspect tulbure şi miros fetid
b) microscopic – se decelează numărul de leucocite confirmat prin examenul
sedimentului urinar

D. CONŢINUTUL PATOLOGIC AL URINEI

1. Proteinurie = prezenţa proteinelor în urină
 Apare în afecţiuni renale, diabet zaharat, hepatita virală de tip B, endocardită
bacteriană, lupus eritematos, diseminat
 Albuminuria = prezenţa albuminei în urină

2. Chiluria = prezenţa limfei în urină

 Apare în obstrucţii ale sistemului limfatic, traumatisme

3. Pneumatofecaluria = prezenţa gazelor şi materiilor fecale în urină

 Apare în fistule coloveziale
SISTEMUL GANGLIONAR
Dr. Irina Roman

Din punct de vedere anatomic sistemul ganglionar este reprezentat din

ganglionii limfatici superficiali care sunt localizaţi occipital, retroauricular, axilar,
epitrohlear, inghinal şi în spaţiul popliteu şi ganglioni profunzi.................

EXAMEN CLINIC
Inspecţie
 se pot observa ganglionii în caz de adenopatie importantă în locuri precum
regiunea axilară sau inghinală

Palparea
 se realizează cu ambele mâini, simetric, începând din zona occipitală
continuând apoi cu celelalte grupe....................
47
  în caz de adenomegalie (creşterea în volum al ganglionilor) se va descrie:
 localizarea - localizaţi sau generalizaţi
 numărul – unici/ multipli
 volumul - diverse mărimi
 forme - rotunzi, ovali, neregulaţi
 consistenţa – scăzută/crescută
 sensibilitatea – dureroşi/nedureroşi
 mobilitatea - confluenţi, mobili sau fixaţi
 starea tegumentelor supraiacente - nemodificate sau inflamate,
ulcerate sau cicatrizate
Modificări ale ganglionilor pot apare în:
 boli infecţioase acute sau cronice
 afecţiuni ale sângelui şi organelor hemato-formatoare
 tumori maligne

SEMIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

Dr. Irina Roman

Semne neurologice: echilibru static (proba Romberg), echilibru dinamic (tulburari de mers: spasmodic,
„târât”, „cosit”, „stepat”, „rigid”, „dansant”, „talonat”, „ebrios”, „legănat”), motilitate voluntară (mişcări
spontane, amplitudinea mişcării), coordonarea mişcărilor (ataxia cerebeloasă, ataxia tabetică), reflexe
(reflexe cutanate, osteotendinoase, pupilare), sensibilitatea (tulburări de sensibilitate subiective şi
obiective), mişcări involuntare (tremurături, cunvulsii, fasciculaţii musculare, mişcări coreice, mioclonii,
crampe funcţionale, ticuri, trismus)

(atitudini, echilibru static şi dinamic, motilitate voluntară, reflexe, mişcări involuntare)

ECHILIBRUL DINAMIC

TULBURĂRILE DE MERS

Anamneza vizează:
48
  data apariţiei tulburărilor de mers
 modul de debut (brusc/progresiv)
 circumstanţele de apariţie
 evoluţia (caracter permanent/intermitent)
 prezenţa/absenţa unor dureri asociate sau alte simptome
 antecedente personale patologice (APP)-dacă au mai fost cazuri în familie
 antecedente heredo-colaterale (AHC)
 tratament medicamentos administrat înainte de internare
Testarea mersului:
 se roagă pacientul să meargă pe o distanţă de câţiva metri şi să se întoarcă
brusc
 se va aprecia poziţia trunchiului, lungimea pasului, balansarea braţelor,
Testarea echilibrului:
 se roagă pacientul să stea în ortostatism cu picioarele apropiate şi cu ochii
deschişi, apoi cu ochii închisi
 se va compar modul în care îşi menţine echilibrul în ambele cazuri

Tipurile de mers patologic:

1. mersul spasmodic – mersul este rigid, greoi specific sclerozei în plăci
2. mersul târât - pacientul caută un punct de sprijin pentru mâni şi după ce-l
găseşte bolnavul îşi trage piciorul. Apare în parapareze.balan
3. mers cosit (spastic)-membrul inferior afectat efectuează pasul printr-o
mişcare de circumducţie (în semicerc) fără îndoirea genunchiului. Apare în
hemiplegia spastică
4. mersul stepat (equin)-pământul este atins cu vârful apoi cu călcâiul, iar
membrul inferior este azvârlit. Apare în paralizia de sciatic popliteu extern
Poate exista şi o înclinare compensatorie a bazinului de aceeaşi parte.
5. mersul rigid- este un mers ezitant, cu paşi mici, fără ridicarea picioarelor şi
capul/corpul aplecat înainte specific bolii Parkinson
6. mersul dansant-pacientul face mişcări total aberante ale capului,membrelor,
trunchiului, mers ţopăit. Apare în coree.
7. mersul talonat- pacientul ridică dezordonat picioarele azvârlindu-le înainte,
calcă pe călcâi. Apare în stări cu tulburări mari de sensibilitate profundă,
tabes

49
 8. mersul ebrios- mersul constă în paşi nesiguri cu tendinţă de deviere în toate
direcţiile, ca de om beat care apare în intoxicaţia cu alcool/barbiturice,
leziuni cerebeloase
9. mersul legănat (“legănat de raţă”) - mersul este cu înclinarea trunchiului
de partea opusă la fiecare pas. Apare în miopatii, distrofii musculare
progresive, datorat atrofiilor musculaturii centurii pelviene.

Motilitatea voluntară (activă):

Mişcările spontane
 se pot observa la inspecţia pacientului
Amplitudinea mişcărilor
 se va ruga pacientul să execute câteva mişcări din diverse articulaţii şi se va
observa viteza de execuţie a acestora
 de asemenea se va evalua forţa muscular cerând pacientului să execute o
mişcare in timp ce medicul sa va opune ei.balan
Deficitul în forţa musculară:
 paralizie (plegie) –deficit muscular este total, nu se poate face nici o mişcare
cu grupul muscular afectat
 pareză – deficitul muscular este parţial, cu diminuarea în diferite grade a
forţei de contracţie a muşchilor
În funcţie de teritoriul afectat avem:
 Hemipareză/hemiplegie: deficit muscular parţial sau total pe o jumătate de
corp în sens longitudinal
 Monopareză/monoplegie: deficit muscular parţial sau total a unui singur
membru (brahială dreaptă/stângă sau crurală dreaptă/stângă)
 Parapareză/paraplegie: deficit muscular parţial sau total ce afectează două
membre simetrice (aceşti termeni se folosesc de regulă pentru membrele
inferioare)
 Dipareză/diplegie deficit muscular parţial sau total la nivelul membrelor
superioare (simetric)
 Tetrapareză/tetraplegie: deficit muscular parţial sau total ce afectează toate
membrele

COORDONAREA MIŞCĂRILOR
 Tulburările de coordinate determină ataxie, care poate fi de tip cerebelos sau
tabetic în funcţie de interesarea căii de sensibilitate profunde conştiente sau
inconştiente
Ataxia:
1. cerebeloasă: se întâlneşte în leziuni ale cerebelului şi căii cerebeloase
 Se caracterizează prin dismetrie cu hipermetrie:

50
 - Se evaluează clinic cel mai frecvent prin proba indice-nas (se va
cere bolnavului să ducă degetul arătător pe vârful nasului şi dacă acesta
nu atinge nasul este dismetrie, iar dacă depăşeşte nasul este hipermetrie)
 Se mai caracterizează prin tulburări de scris, de mers, imposibilitatea de a
executa mişcări repezi, succesive şi în sens contrar (adiadococinezie)
2. Tabetică (senzitivă, proprioceptivă, de fibre lungi)
 Se caracetrizează prin proba Romberg pozitivă
 Reflxele osteotendinoase sunt abolite
 Pacientul merge talonat cu baza lărgită
 La examenul clinic - dismetrie cu hipermetrie la proba cu ochii închişi

EXAMINAREA REFLEXELOR
 Reflexul neurologic depinde de arcul care se formează din calea eferentă
care pleacă de la receptorul stimulat şi calea aferentă care activează efectorul
precum şi comunicarea dintre aceste componente.
 Răspunsul reflex depinde parţial de forţa cu care se produce stimulul.
Datorită faptului că răspunsul reflex la un stimul este involuntar, modificarea
lui semnifică un semn obiectiv al funcţiei neuronale.
 Reflexele pot fi diminuate sau absente.

Reflexele cutanate
 Se evaluează excitând cu un obiect ascuţit diverse regiuni urmărindu-se
reacţia pacientului
 Excitaţia se poate realiza la nivelul palmei, plantei şi regiunii abdominale

Reflexele osteo-tendinoase (ROT)

 Examinarea corectă a reflexelor se face în poziţie relaxată a pacientului, cu
ajutorul ciocanului de reflexe care percută tendonul corespunzător masei
musculare
 Acesta se va realiza la nivelul:
1. tendonului muşchiului bicipital = reflexul bicipital
2.tendonului muşchiului tricipital = refexul tricipital
3. Reflexul brahio-radial
4. genunchiului = reflexul rotulian
5. tendonului lui Achille = reflexul achilian
6. plantei = reflexul plantar
 Acestea pot fi abolite, diminuate sau hiperreactive (vii)

51
Reflexele pupilare
1. reflexul fotomotor:
 Este reflexul de reacţie la lumină
 Se va ruga bolnavul să privească în depărtare, după care îşi va acoperi ochii
cu palmele şi după câteva secunde va îndeprta brusc palmele pe rând la un
ochi apoi la celălalt
 În mod normal apare mioza (micşorarea dimentrului pupilar/ micşorarea
pupilei)
2. Reflexul de acomodare la distanţă:
 Se va ruga pacientul să urmărească degetul examinatorului situat la
aproximativ 15 cm distanţă, înaintea nasului, care se apropie şi se
îndepărtează alternativ
 În mod normal la apropiere apare mioza (micşoararea pupilei) şi la
îndepărtare midriaza (mărirea pupilei)

TULBURĂRILE DE SENSIBILITATE
1. Tulburări subiective sunt sub formă de:
 Parestezii – senzaţii anormale percepute de către pacient ca furnicături sau
ca înţepături
- Apar în polineuropatii
 Durere: care apar în hernie de disc, tumori, infecţii

2. Tulburări obiective apar în urma unor manevre

 Tulburări de sensibilitate superficială:
 Tactilă- cu jutorul ununi tampon din material textile se va atinge
diverse zone ale pielii
 Termică –aplicare pe tegument de obiecte reci şi calde
 Dureroasă – cu ajutorul unui instrument ascuţit se va înţepa bolnavul
în diverse zone ale corpului
- dacă sensibilitatea este abolită (pacientul nu simte nimic)=anestezie
- dacă sensibilitatea este diminuată = hipoestezie
- dacă sensibilitatea este crescută = hiperestezie

 Tulburări de sensibilitate profundă:

 Se cercetează sensibilitatea profundă vibratorie cu ajutorul
diapazonului care se aplică pe eminenţele osoase
 Se mai poate cerceta sensibilitatea mioartrokinetică – cercetează
sensul atitudinii şi al deplasării segmentelor de membru.

52
 - Pentru evaluare se roagă pacientul să închidă ochii iar medicul
va imprima o poziţie a unui segment de membru, urmând ca pacientul
să spună poziţia segmentului respective

MISCĂRILE INVOLUNTARE :
 Sunt miscări rare, ritmice si egale la nivelul unor grup de muşchi
 Interesează muşchii bărbiei, limbii si degetelor ;
 apar în repaus si
 sunt accentuate de emotii pozitive / negative;
 apar în: hipertiroidism, hipoglicemie, anxietate, consum exagerat de cafea şi
tutun, boala Parkinson

Tremurăturile:
 Sunt oscilaţii ritmice, de aceeaşi amplitudine, ale extremităţilor sau ale
întregului organism.
 La membre, cele subtile se pot evidenţia prin extinderea şi ridicarea braţelor
la nivelul umerilor, cu palmele în jos; se poate pune o coală de hârtie pe
mâini.
 De urmărit:
 Intensitatea
 Ritmul
 Distribuţia
 Modul de desfăşurare
 Influenţele pe care le au anumite stări asupra lor
 Apare în: Boala Parkinson, senilitate, etilism cronic, afecţiuni cerebeloase,
Boala Basedow, isterie, nevroza astenică
 Tremurăturile mai pot fi genetice/familiale

Convulsii
 sunt contracţii musculare bruşte, neregulate, intermitente şi variate
 pot produce deplasări ale segmentelor de membre şi ale trunchiului.
 În funcţie de extindere sunt localizate sau generalizate.
 Funcţie de caracter sunt:
 tonice: rigiditate musculară prin contracţie prelungită,violentă
 clonice: secuse mai mult sau mai puţin intense sau regulate, pot
deplasa segmentul afectat sau trunchiul, separate de scurte
intervale de rezoluţie musculară
 tonico-clonice (mixte)
 pot apare în epilepsie,tumori cerebrale, encefalite, posttraumatic, stări
uremice

53
Fasciculaţii musculare:
 sunt contracţii ale unor fascicule musculare care nu produc deplasarea
segmentului.
 clinic se pot evidenţia prin percuţia muşchiului sau prin excitaţii electrice
sau prin fricţionarea tegumentului, manevre executate de către medic
 nu dispar în somn
 Apar în scleroza laterală amiotrofică, siringomielie, poliomielită

Mişcări coreice/coreiforme:
 sunt mişcări involuntare, ample, bruşte, dezordonate, rapide, de scurtă durată,
afectând un membru sau o jumătate a corpului
 Apare în coree, encefalită

Miocloniile:
Sunt mişcări bruşte, de scurtă durat care mobilizează segmentul interestat pe un
grup de muşchi
sunt aritmice, uneori ritmice (singultus=sughiţ)
apar în epilepsie, leziuni extrapiramidale, unele intoxicaţii

Crampe funcţionale:
 interesează grupe musculare funcţionale
 sunt însoţite de dureri
 exemplu: crampa scriitorului, croitorului, bărbierului
Ticurile
Ticurile sunt mişcări clonice care pot avea caracter semiconştient, dar de
obicei survin brusc, în mod inconştient
 pot reproduce un gest
 sunt mereu aceleaşi (stereotype), dar se pot modifica în timp
 unice/multiple
 atenuate în somn
 accentuate de emoţii
Apar în în boli neurologice, metabolice si degenerative

Trismus
 reprezintă contracţia muşchilor maseteri cu imposibilitatea deschiderii
cavităţii orale
 apare în tetanos, tetanie, epilepsie

54
 SINDROAME PULMONARE
Dr. Irina Roman

SINDROMUL BRONŞITIC

1. BRONŞITA ACUTĂ
Reprezintă o inflamaţie acută a căilor respiratorii superioare fiind frecvent
însoţită de traheită acută
Simptome:
 stare generală influenţată, febrilă
 arsuri şi dureri retrosternale
 tuse cu expectoraţie muco-purulentă
Examen obiectiv:
 inspecţia, palparea, percuţia - normale
 Auscultaţia: raluri bronşice, sibilante şi ronflante, rar apar subcrepitante
Examene paraclinice:
 examen radiologic – normal
 examenul sputei: cultură cu antibiogramă

2.BRONŞITA CRONICĂ
Simptome:
 tuse cu expectoraţie muco-purulentă cel puţin 3 luni pe an, cel puţin 2 ani
consecutiv
 expectoraţia este mai abundentă dimineaţa – ”toaleta bronşiilor”
 dispnee (apare tardiv)
Examenul obiectiv:
 la începutul bolii poate să nu remarce modificări la inspecţie, palpare,
percuţie
 după mai mulţi ani de evoluţie aspectul poate fi de cord pulmonar cronic
 Auscultaţia decelează raluri bronşice (sibilante, ronflante), uneori apar şi
subcrepitante la baze
Examene paraclinice:
 examenul sputei cu antibiogramă
 probe ventilatorii specifice pentru o disfuncţie de tip obstructiv
 radiografie torace – emfizem pulmonar

55
 SINDROMUL DE CONDENSARE PULMONARĂ

1. PNEUMONIA VIRALĂ
Clinic: debut insidios, cu febră, transpiraţii, cefalee, mialgii, aspect tipic de gripă
sau viroză
Simptome – tuse seacă, uşoară dispnee
Examenul clinic: poate fi normal sau cel mult o accentuare a murmurului
vezicular
Examene paraclinice: radiografie pulmonară cu accentuarea desenului peribronho-
vascular

2. PNEUMONIA BACTERIANĂ
Reprezintă o inflamaţie fără supuraţie a ţesutului pulmonar ca reacţie la infecţii cu
diferiţi germeni: pneumococ, stafilococ, klebsiella, haemofilus infuenzae, etc.
Simptome:
 debut brusc, cu febră, 39-40 grade celsius, herpes nazo-labial, frison major,
astenie, cefalee, transpiraţii
 junghi toracic de partea afectată
 inţial, tuse seacă, iritativă apoi apare tuse productivă
 expectoraţie ruginie, aspect de “jeleu de coacăze”
 dispnee polipneică
Examen obiectiv
Palpare – freamăt pectoral accentuat
Inspecţie – diminuarea amplitudinii respiratorii de partea afectată
Percuţie – submatitate sau matitate de partea afectată, pe o zonă delimitată
Auscultaţie – suflu tubar în centrul zonei cu coroană de raluri crepitante (de
inducere) la început, apoi, dispare suflul şi apar raluri subcrepitante; în final, apar
din nou raluri crepitante de reducere.

Examene paraclinice:
 din sânge: teste inflamatorii nespecifice positive, HLG: leucocitoză cu
neutrofilie
 radiografie torace: opacitate pulmonară neomogenă, triunghiulară, cu vârful
la hil
 examenul sputei - cultură cu antibiogramă

3. BRONHOPNEUMONIA

56
Este una din cele mai severe boli respiratorii care afectează bolnavii taraţi şi în care
procesul inflamator este difuz în plămân
Simptome
 Simptome generale: - stare generală influenţată, hiperpirexie
 Simptome locale/pulmonare - dureri toracice, dispnee, polipnee, cianoză
marcată, tuse cu expectoraţie mucopurulentă
Examen obiectiv:
Inspecţie - polipnee
Palpare - freamăt pectoral accentuat difuz pe toată aria pulmonară
Percuţie: Submatitate şi matitate diseminate pe toată aria pulmonară
Auscultaţie -murmur vezicular accentuat difuz (respiraţie suflantă), raluri bronşice,
subcrepitante şi crepitante, difuz pe toată aria pulmonară
Examene paraclinice:
 sânge: teste inflamatorii pozitive
 radiologic: multiple opacităţi pulmonare diseminate

SINDROAME PLEURALE
1. SINDROMUL PLEURAL LICHIDIAN
Apare prin acumularea de lichid în marea cavitate pleurală din diferite cauze

Simptome: depind de etiologia bolii

 Dureri de partea afectată la debut care cedează la creşterea cantităţii de
lichid
 Dispnee (depinde de cantitatea de lichid)
 Tuse seacă, iritativă
 Polipnee

Examenul clinic obiectiv:

Inspecţie - bombarea hemitoracelui cu lichid
Palpare -amplitudinea mişcărilor bazei respective redusă; posibil la început,
frecătură pleural freamăt pectoral abolit la baza respectivă
Percuţie - matitate bazală delimitată superior de curba lui Damoiseau
57
Auscultaţie:
 murmur vezicular abolit la baza respectivă
 dacă este o cantitate minimă, posibil, frecătură pleurală
 dacă este o cantitate medie, posibil, suflu pleuretic

Examene paraclinice:
 radiografie toracică: opacitate lichidiană bazală cu concavitatea în sus
 puncţie pleurală cu analiza lichidului: reacţia Rivalta, examen citologic şi
bacteriologic, micologic

2.SINDROMUL CLINIC PLEURAL SOLID

 Se referă la sindroame care apar în simfize pleurale, pahipleurite şi tumori
pleurale.
 Primele sunt secundare afecţiunilor pleuropulmonare.
Simptome:
 Tuse seacă, iritativă
 Durere toracică la baza sau vârful plămânului, accentuată de tuse şi chiar de
respiraţie

Examenul clinic:
Inspecţie - reducerea amplitudinii mişcărilor respiratorii la baza respectivă; uneori
poate apare retracţie sau tiraj; mai dificil de observat la nivel apical
Palpare - freamăt pectoral diminuat sau abolit
Percuţie - submatitate sau matitate la nivel apical sau bazal
Ascultaţie - murmur vezicular diminuat sau abolit; uneori, frecătură pleurală

Examene paraclinice:
 radiografie pulmonară – opacitate cu linie de delimitare dreaptă sau
opacitate apicală uni- sau bilaterală

SINDROMUL DIN ASTMUL BRONŞIC

Astmul bronşic este boală inflamatorie cronică.
Morfopatologic se caracterizează printr-o hiperreactivitate bronşică la diverşi
stimuli care prin intermediul reacţiilor imunologice detemină spasm bronşic, edem

58
şi hipersecreţie de mucus. Acestea determină apariţia de crize de dispnee
paroxistică de tip expirator însoţite de wheezing.

Alergenii implicaţi în declanşarea crizelor de astm sunt foarte variaţi:

 polenuri
 praf de casă
 mucegaiuri
 fungi atmosferici (levuri, mucegaiuri)
 alergeni alimentari (cacao, căpşuni, ciocolată, etc)
 alergeni profesionali (lână, pene, puf, făină, etc)
 medicamente (listă foarte largă)
 poluarea
 factori meteorologici
 fumul de ţigară
 alergeni de origine animală
 stressul psihic
De cele mai multe ori declanşarea crizei este determinată de o suprainfecţie
bronşică (virală, bacteriană)
În funcţie de factorii declanşatori ai crizelor, astmul bronşic se clasifică în:
 astm bronşic extrinsec (alergic, atopic)
 astm bronşic intrinsec (prin endogen infecţios)
 astm bronşic mixt
1. Astmul bronşic extrinsec:
apare mai ales la tineri, pe un teren alergic predispozant
Simptome clinice:
 apar la scurt timp după expunerea la alergen şi se manifestă prin criza de
astm bronşic, care poate dura aprox. 1-2 ore
 pacientul prezintă o serie de simptome prodromale care anunţă instalarea
crizei (aura): strănut, rinoree, lăcrimare, cefalee, tuse seacă. Crizele apar
predominant noaptea şi trezesc bolnavul cu dispnee, tuse, transpiraţii şi o
stare de agitaţie care se accentuează pe măsura instalării crizei
Dispneea este de tip expirator, este paroxistică, bradipneică însoţită de wheezing
Tusea, la început iritativă, seacă, devine productivă, la terminarea crizei fiind
însoţită de o expectoraţie albă, vâscoasă, aerată (sputa perlată). In această fază
finală a crizei apare şi poliuria

Examenul clinic obiectiv:

în perioada crizei: pacientul este agitat, stă la geam în ortopnee, sprijinit pe mâini
(se ajută în respiraţie cu muşchii respiratori accesori), este cianotic, transpirat.

59
Inspecţia: torace destins, imobilizat în inspir, cu amplitudini reduse
Palparea freamăt pectoral diminuat
Percuţia evidenţiază hipersonoritate pe toată aria pulmonară
Auscultaţia găseşte un expir prelungit, murmur vezicular diminuat, iar
supraadăugat, apar ralurile bronşice, sibilante şi ronflante, precum şi raluri
subcrepitante, toate determinând „zgomotul de porumbar” (wheezing).
după şi între crize, examenul poate găsi totul normal sau un grad de dispnee cu
obstrucţie bronşică, cu prezenţa de raluri ronflante şi sibilante.
Dacă crizele sunt continui şi nu cedează la tratament, durata crizei fiind peste 24
ore se numeşte stare de rău astmatic şi este o urgenţă medicală prin insuficienţa
respiratorie acută.

Examene paraclinice:
 examen radiologic – hipertransparenţă pulmonară
 examenul sputei: eozinofile, cristale Charcot-Leyden, spirale Curschmann
(sputa perlată)
 probele ventilatorii (nu se fac în plină criză) – disfuncţie ventilatorie
obstructivă sau normal între crize
 teste alergologice, cutanate şi de provocare (nu se fac în criză)
 formula leucocitară poate arăta o hipereozinofilie moderată, 8-10/mm3
2. Astmul bronşic intrinsec: apare la persoane adulte, inflamaţia bronşică fiind
determinată de infecţii.

Simptome:
 debut mai puţin brutal, după infecţii respiratorii
 dispneea este de tip expirator dar nu aşa dramatică
 expectoraţia este mai abundentă dar cu aspect mucopurulent

Examenul clinic obiectiv: acelaşi ca în cel extrinsec dar între crize persistă ralurile
bronşice

Examene paraclinice:
 radiografia – hipertransparenţă
 examenul sputei – cultură cu antibiogramă
 probe ventilatorii – disfuncţie ventilatorie obstructivă ce persistă între crize
 teste inflamatorii positive

60
3. Astmul bronşic mixt (intricat) – reprezintă o combinaţie între astm bronşic
inţial şi complicaţii infecţioase ulterioare sau apariţia sensibilităţii alergice la un
bronşitic cronic. Aceşti pacienţi au evoluţia spre emfizem pulmonar şi ulterior spre
cordul pulmonar cronic.

SINDROMUL DIN CANCERUL BRONHO - PULMONAR

Evoluţia tumorii este gravă – supravieţuirea la 5 ani este < 10%

Etiologie
 Fumatul
 Factori profesionali și industriali (azbest, crom, fier, nichel, arsenic)
 Poluarea
 Factori genetici (predispoziţia genetică)

Tablou clinic
Simptomele sunt determinate de creșterea locală a tumorii, de invazia sau de
obstrucţia structurilor adiacente, de invazia ganglionilor regionali, de metastazele
(MTS) hematogene, de sindroamele paraneoplazice.

Simptome pulmonare:
 tusea persistentă ulterior devine productivă
 hemoptizii mici și repetitive
 wheezing – respiratie suieratoare

 dispneea apare tardiv

 expectoraţie cu aspect de „ jeleu de coacăze”

 durere toracică
Simptome generale (apar tardiv):
 febră
 scăderea în greutate
 alterarea stării generale
Manifestari paraneoplazice:
 hipercalcemie, polimiozităa, miastenie, neuropatii periferice, anemii
hemolitice, coagulare intravasculara diseminată (CID)
Manifestari metastazice:
61
  loco-regionale: wheezing, disfagie, disfonie, cianoza cu edem „în pelerină
 la distanţă: hepatomegalie, icter, dureri osoase, convulsii

Paraclinic
Imagistic
 radiografie toracica standard
 computer tomografie toracică (CT)
 bronhoscopia + biopsie = de elecţie
 pentru evidentierea metastazelor (MTS)
 radiografie osoasă
 scintigrafie osoasă
 rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
 computer tomografie (CT) abdominală
 CT si RMN cranian, biopsie osoasă, cutanată, hepatică

De laborator
 examen citologic al sputei
 markeri tumorali:
 antigen carcinoembrionar
 alfa feto-proteina
 antigen carbohidrat al celulelor tumorale
 examen sânge și urină

SINDROMUL EMFIZEMATOS

DEFINIŢIE
 se caracterizează printr-o distensie anormală permanentă spaţiilor aeriene
distal de bronşiola terminală, cu distrucţia septurilor alveolare şi reducerea
suprafeţei de schimb alveolo-capilare şi în final pierderea arhitecturii
pulmonare normale

TABLOU CLINIC
SUBIECTIV
62
  dispnee care apare tardiv
 expir prelungit cu buzele protruzionate
 tuse cu expectoraţie rară (de obicei apare în timpul episoadelor infecţioase)
 cianoza (pomeţi, buze), hipocratism digital
OBIECTIV
Inspectie:
 creşterea diametrului antero-posterior al toracelui (“torace în butoi”)
 coastele sunt orizontalizate, iar spaţiile dintre ele sunt lărgite
Palpare:
 excursii costale limitate
 diminuarea vibraţiilor vocale
Percutie:
 hipersonoritate generalizată
 diminuarea matităţii cardiac şi hepatice
Ascultatie:
 diminuarea murmurului vezicular, uneori absent (datorită epuizarii forţei
muşchilor respiratori)
 prelungirea expirului

PARACLINIC
1. Imagistic: radiografie toracică
2. Laborator: examen din sânge, examen din urină
3. Gazometrie sanguină relevă: PaO2< 60 mmHg; SaO2< 98%; PaCO2=N;
4. Determinarea volumelor pulmonare:
 VR ↑
 CRF↑
 CPT ↑
 VEMS ↓

COMPLICAŢII
 Formare de bule la suprafaţa plămânului (care atunci când se sparg
determină pneumotorax)
 Insuficienţa respiratorie
 Cord pulmonar cronic
 Ecefalopatie hipercapnică
 Infecţii respiratorii intercurente

63
 SINDROAMELE CARDIACE
Dr. Irina Roman

SINDROMUL DE INSUFICIENŢA CORONARIANĂ

CARDIOPATIA ISCHEMICĂ
 cea mai frecventă boală fiind determinată mai ales de ateroscleroza
coronariană
 Aceasta are ca urmare ischemia miocardului cu manifestările tipice de
angină pectorală sau infarct miocardic
 ea poate fi şi silenţioasă
 uneori manifestările sunt de tipul insuficienţei cardiace şi a tulburărilor de
ritm şi conducere

Factori predispozanţi:
 Ereditatea
 sexul M>F
 vârsta: mai frecvent după 50 ani

64
  profesia: stres, functii de răspundere, eforturi fizice mari
 alimentaţia: bogată în grăsimi de origine animală, consum crescut de cafea alcool,
Factori determinanţi:
 ateroscleroza (ATS)
 toxice: tutun, cafea, alcool
 sedentarismul
 cauze congenitale
 traumatisme toracice
Factori favorizanţi:
 hipertensiunea arteriala (HTA)
 diabetul zaharat (DZ)
 guta şi hiperuricemiile
 sindromul dislipidemic
 valvulopatiile mitrale şi aortice

ANGINA PECTORALĂ (AP)

În funcţie de caracterele durerii anginoase, angina pectorală are 2 forme: angina stabilă şi
instabilă
1. Angina pectorală stabilă
 apare la efort, stress, consum de cafea şi tutun
 apare datorită dezacordului între necesităţile în oxigen ale miocardului şi
posibilităţile oferite de circulaţia coronariană într-un teritoriu
Clinic:
 durerea de tip anginos
 dispnee
 anxietate
 ameţeli
 Pacienţii cu HTA au un risc crescut de a face AP şi pot avea valori crescute în
timpul crizei
Examen obiectiv:
Auscultaţie: - accentuarea zgomotului 2 (Z2)
- aritmii
- galop ventricular stâng (insuficienţă ventriculară stângă)

65
Examene paraclinice:
1. ECG: pe traseu apar modificări de ischemie sau leziune miocardică
2. Probă de efort – bicicletă ergometrică sau covor rulant cu urmărirea ECG-lui în
timpul şi după efort
3. Monitorizare Holter – permite depistarea tuturor modificărilor pe ECG pe o
perioadă de 24 ore, cu un program normal de lucru
4. Scintigrafie miocardică cu Tallium sau Techneţiu - în repaos şi efort - poate
depista ischemia
5. Coronarografia selectivă – depistează leziunile ateromatoase de la nivelul
coronarelor

2. Angina instabilă – este definită ca o angină de novo sau angină care s-a agravat
a. cuprinde:
angina de novo - cu debut sub 30 zile
angina stabilă anterior care se agravează brusc şi angina spontană
b. Ele pot trece din una în alta
O formă particulară de angină spontană este angina Prinzmetal, care se caracterizează
prin: crize anginoase repetate, apărute mai ales nocturn, între ora 2- 4 care poate ceda la
administrarea de nitroglicerină, sublingual
la acest tip de AP proba de efort este negativă însă pot apărea creşteri ale enzimelor serice
de necroză miocardică

INFARCTUL MIOCARDIC ACUT (IMA)

Definiţie: sindrom coronarian acut rezultat prin ocluzia completă a uneia sau mai
multor artere coronare, ca urmare a trombozei coronariene produse la nivelul unei
plăci complicate de aterom

Factori de risc cardiovascular:

Nemodificabili:
 Vârsta
 Sexul (♂)
 Factorul familial
 Rasa/grupul etnic
În discuţie: Genotipul ACE
Modificabili:
Fumatul
 HTA
 HVS

66
  Diabetul zaharat
 Hiperlipoproteinemia
 Obezitatea
 Sedentarismul
 Stresul
 Tipul A de personalitate
 Nivele crescute ale Lipoproteinei A
 Nivele crescute ale fibrinogenului
 Hiperinsulinismul
 Nivele crescute ale homocisteinei
 Folosirea cocainei
N.B. cel mai frecvent apare prin ruptura sau ulceraţia unei plăci de aterom care duce la
ocluzia unei coronare

Clinic: debut brusc cu:

 anxietate, paloare, agitaţie
 durerea precordială tipică
 dureri atipice: în umăr, în mandibulă, durere amputată, epigastric
 sindrom vagal mai ales în cel inferior: greţuri, vărsături, sughiţ, meteorism,
 uneori fără durere toracică evocatoare (<25% cazuri, la vârstnici, diabetici,
pacienţi cu afecţiuni neurologice sau în context perioperator)
 hipotensiune, oligurie
 palpitaţii date de aritmii
 TA normală sau scăzută
 Dispnee, insuficienţă cardiacă stângă: EPA, astm cardiac

Examen obiectiv:
Inspecţie: - Stare generală sever influenţată, cu anxietate extremă, paloare,
transpiraţii profuze reci, ± Subfebrilitate
Palpare: şocul apexian poate fi deplasat, greu decelabil în caz de şoc, pericardită
periinfarct, emfizem
Auscultaţie: Zgomote cardiace: frecvent asurzite, galop protodiastolic, sufluri cardiace în
caz de ruptura pilierilor, de valve. Rar, frecătură pericardică, în caz de pericardită
periinfarct

Examene paraclinice:

67
 a. ECG – precizează diagnostic de IMA cu vârsta şi localizarea lui, putând fi cu
undă Q sau nu
b. Dozarea enzimelor de citoliză miocardică din sânge: CK (creatin kinaza), CK-
MB, troponina, TGO (transaminaza glutamic oxalcetică) sau ASAT (aspartat
aminotransferaza), LDH (lactatdehodrogenaza)
c. Glicemie, uree, cretinină, fibrinogen, profil lipidic, ionogramă
d. Ecocardiografia Doppler
e. Explorarea izotopică
f. Coronarografie

Diagnostic Diferenţial:
1. Angina pectorală instabilă
2. Pericardita
3. Miocardita
4. Disecţia de aortă
5. Embolia pulmonară
6. Refluxul/spasmul esofagian

Complicaţiile IMA:
1) Tulburări de ritm şi de conducere:
- Aritmii datorate instabilităţii electrice:
• Aritmia extrasistolică ventriculară
• Fibrilaţia ventriculară primară
• Tahicardia ventriculară primară
• Survin în primele 48-72 ore de la debutul IMA
- Aritmii datorate insuficienţei mecanice de pompă:
• Aritmia extrasistolică atrială
• Fibrilaţia atrială;
• Flutterul atrial
- Bradiaritmii:
• Bradicardia sinusală
• Ritmul joncţional de înlocuire
• Blocurile atrioventriculare de grad II şi III

2. Insuficienţa de pompă
2. Complicaţii mecanice:
• Insuficienţa mitrală acută prin ruptură de muşchi papilar;
• Ruptura septului interventricular cu DSV secundar;
• Ruptura peretelui liber al ventriculului stâng cu tamponadă cardiacă;
• Anevrismul ventriculului stâng;
• Tromboza intraventriculară.
68
 3. Alte complicaţii:
• Pericardita
• Tromboembolismul pulmonar
• Recurenţa ischemiei miocardice postinfarct
• Angina pectorală precoce postinfarct
• Extinderea IMA
• Reinfarctarea
• Ischemia miocardică silenţioasă

Prognosticul IMA:
• În absenţa tratamentului adecvat: mortalitatea în IMA atinge 50% din cazuri.
• Dintre decese 50% se produc în primele 2 ore de la debut şi 40% din rest se
înregistrează în prima lună de la debutul IMA
• Diagnosticul precoce şi strategiile moderne de reperfuzie miocardică au redus
în prezent mortalitatea în IMA la 13-27% în prima lună de la accidentul coronarian
acut

SINDROMUL DE INSUFICIENTA CARDIACA

Definiţie:
 tulburare a funcţiei cardiace ce determină insuficienţa inimii de a pompa sângele
cu debitul necesar metabolismului tisular
 reprezintă principala complicaţie a tuturor cardiopatiilor

Simptomatologia
Semne generale:
 astenie
 nicturie
 semne cerebrale, cefalee, confuzie, scăderea memoriei
 la bătrâni halucinaţii, delir
 tuse seacă
 dureri abdominale datorită ascitei şi hepatomegaliei
 dispnee care poate fi de efort, ortopnee sau dispnee paroxistică nocturnă

Examenul obiectiv
Inspecţia generală
depinde de severitatea şi vechimea IC:
 cianoză facială şi a extremităţilor (nas, buze, pavilioane urechi)
 vene jugulare dilatate
 pulsaţii în epigastru
69
  edeme care datorită cronicizării se asociază cu celulită
 hiperpigmentare

Examenul aparatului respirator

Auscultatia pulmonului:
 raluri subcrepitante datorită hipertensiunii pulmonare
 în IC dreaptă apar raluri iniţial la bază care urcă spre vârf în EPA
 uneori se constată prezenţa hidrotoraxului uni sau bilateral (transsudat)

Examenul abdomenului
• Inspecţie:
 abdomen destins de volum cu ascită (transsudat) cu hepatomegalie de stază, cu
reflux hepatojugular
• Palpare:
 hepatomegalie

Examenul cordului
• Palpare:
 prezenţa unei cardiomegalii cu modificarea şocului apexian
• Auscultaţie:
 galop protodiastolic - Z3
 galop presistolic - Z4

Examene paraclinice
 Radiografie toracică – prezenţa cardiomegaliei, stază pulmonară până la plămânul
de edem
 ECG – depinde de boala de bază şi asocierile cu tulburările de ritm şi de conducere
 Ecocardiografia – apreciază cavităţile, pereţii, aparatul valvular, funcţia sistolică şi
diastolică a ventriculelor şi mai ales fracţia de ejecţie a VS (este un element de
urmărire a tratamentului)

Clasificarea funcţională a IC:

Clasa I:
 fără limită
 activitatea fizică obişnuită care nu produce astenie
 dispnee sau palpitaţii
Clasa II:
 uşoară limitare a activităţii fizice
 toţi pacienţii se simt bine în repaus
 activitatea fizică obişnuită produce oboseală
70
  palpitaţii, dispnee sau angină
Clasa III:
 marcată limitare a activităţii fizice
 deşi pacienţii se simt bine în repaus, cea mai mică activitate produce simptome
Clasa IV:
 incapacitatea de a efectua un efort fizic fără disconfort
 simptomele de insuficienţă cardiacă congestivă sunt prezente în repaus

SINDROMUL CLINIC DE HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Definiţie
Prin sindrom hipertensiv înţelegem asocierea de simptome generale şi semne
cardiovasculare, retiniene, renale şi nervoase determinate de creşterea permanentă sau
paroxistică a valorilor tensionale
Clasificare
 Hipertensiunea arterială esenţială
 reprezintă aproximativ 90% din cazurile de HTA având o etiologie
plurifactorială şi în care semnul dominant este prezenţa valorilor
tensionale crescute
 Hipertensiunea arterială secundară
 în care creşterea tensiunii arteriale este un semn alături de cele ale
bolii de bază
 din punct de vedere al etiologiei HTA secundară poate fi: de origine
renală: glomerulonefrita acută, glomerulonefrita cronică, rinichiul polichistic de origine
endocrină feocromocitom (tumoră de suprarenală), boala Cushing, Sindromul Conn
de origine cardiovasculară: ateroscleroza (ATS), bloc total AV(atrio-ventricular),
coarctaţia de Aortă, de origine nervoasă: tumori cerebrale, meningite, encefalite,
traumatisme cerebrale boli de nutriţie: diabet zaharat, obezitatea, sindromul dislipidemic,
intoxicaţii: droguri, intoxicaţii cu plumb

71
Simptomatologie
 la început pacienţii sunt asimptomatici
 după o perioadă de timp (peste 1 an) pot să apară:
 ameţeli, uneori la schimbarea poziţiei
 greţuri şi vărsături când se asociază cu edem cerebral
 cefalee cu caracter pulsatil, de obicei matinală, cu localizare occipitală şi
uneori “în cască” sau vesperală
 tulburări de vedere (fosfenele sau muştele volante/scotoamele), pacienţii văd
ca prin ceaţă
 acufene sau tinitus (vâjâituri, pocnituri, ţiuituri în urechi)
 epistaxis – apare mai ales în puseele de HTA
 dureri precordiale – apar sub formă de înţepături sau angină pectorală
 palpitaţii de efort
 dispnee de efort
 edeme gambiere
 deficite neurologice
Examenul obiectiv
Palpare:
 şoc apexian în spaţiul V- VI intercostal stâng (depinde de gradul de hipertrofie şi
dilatare a VS)
Auscultaţie:
 accentuarea Z2, în focarul aortic (zgomot metalic)

Examene paraclinice
1. imagistice
 Radiografie toracică – hipertrofia VS, aorta dilatată şi derulată
 Ecocardiografia – apreciază masa ventriculului stâng
 Alte : ecografie, urografie i.v.
2. funcţional
 ECG – la hipertensivii vechi semne de hipertrofie ventriculară stângă
- în timp apar modificări de cardiopatie ischemică
- uneori pot să apară semne ale unui infarct miocardic cronic
3. laborator:
• sânge: uree, creatinină, clearance creatinină, HLG, glicemie, electroliţi,
lipide, cholesterol, triglyceride, acidul uric
• urină: examen de urină, proba Addis, urocultură

Un alt examen de specialitate important este: Examenul fundului de ochi (F.O.

 important pentru stadializarea HTA

72
CLASIFICAREA (Stadializarea) TENSIUNII ARTERIALE LA ADULTI

Felul TA TA sistolică TA diastolică

Optimă <120 <80
Normală <130 <85
Normal înaltă 130-139 85-89

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
Stadiul 1 140-159 90-99
Stadiul 2 160-179 100-109
Stadiul 3 >180 >110

Complicaţii:
 cardiace
 cord hipertensiv
 infarct de miocard
 insuficienţă circulatorie congestivă
 cerebrale - accident vascular cerebral (AVC)
 renale - insuficienţa renală cronică (IRC)
 oculare - hemoragii retiniene

SINDROAME PERICARDICE

• cuprinde manifestări patologice la nivelul pericardului

Clasificare:
A. neinflamatorii, cum este transudatul sau hidropericardul din IC congestivă,
sindromul nefrotic
B. inflamatorii – pericardite
Pericarditele – prezintă în evoluţie 2 faze:
1. faza exsudativă se caracterizează prin apariţie de exsudat fibrinos între cele 2 foiţe
2. faza constrictivă - apare prin dezvoltarea unei cicatrici fibroase aderente între cele
2 foiţe pericardice

1. PERICARDITA EXSUDATIVĂ

73
Cauze: virale, bacteriene, TBC, neoplazică, uremică, post IMA, în bolile de colagen,
mixedem, fungică.

Simptomatologie:
 Durere precordială (când se formează exsudatul fibrinos)
 are caracter de arsură sau presiune
 este aproape permanentă
 este însoţită de febră
 este neinfluenţată de efort
 ea diminuă când se formează lichidul şi poate reapare când se
resoarbe
 Dispneea apare când se acumulează o cantitate mare de lichid (tamponada
cardiacă)
 Semne de compresiune mediastinală: tuse, singultus, disfagie etc
Examenul obiectiv:
Inspecţie: când se acumulează lichid în cantitate crescută apar semnele de
insuficienţă cardiacă dreaptă (manifestată prin turgescenţă jugulară, hepatomegalie
de stază, puls paradoxal Küssmaul)
Palpare: şoc apexian redus sau absent, se palpează frecătura pericardică
Auscultaţie: frecătura pericardică

Examene paraclinice:
Imagistic
 Radiografia toracică
 Ecocardiografia: evidenţiază prezenţa lichidului în sacul pericardic anterior sau
posterior
 CT, RMN – confirmă prezenţa lichidului
Funcţionale
 ECG

2. PERICARDITA CONSTRICTIVĂ

Cauze: TBC, pacienţii cu hemodializă în IRC, neoplazii, hemopericard

Clinic:
 turgescenţă jugulară,
 hepatomegalie dură,

74
  ascită,
 circulaţie colaterală,
 edeme declive
Ex. paraclinic:
 Radiografie toracică
 ecocardiografia
 CT
 RMN
 cateterism cardiac

SINDROMUL ICTERIC
Dr. Irina Roman

Definiţie: Sindromul icteric este caracterizat prin coloraţia galbenă a mucoaselor şi

tegumentelor datorită creşterii bilirubinei în sânge peste valoarea de 2mg% (VN –
0,2-1mg%).

Clasificarea icterelor

Icter hemolitic Icter hepatic Icter colestatic

Patogeneza Perturbarea
Hiperproducţie de Leziuni circulaţiei bilei la
bilirubină hepatocelulare cu orice nivel de la
neconjugată alterarea captării, polul biliar al
Hemoliză conjugării şi hepatocitului până
(BI ↑) excreţiei bilirubinei la intrarea în
duoden
Debut Acut cu crize de Insidios cu semne Acut:colică biliară
deglobulizare cu prodromale Insidios:
febră, frison, dispeptice neoplazie
anemie
Febră Prezentă în puseele Diminuă la Prezentă după
hemolitice, precede instalarea icterului colică şi apariţia
icterul icterului
75
Nuanţa icterului Icter flavinic, Icter rubinic Icter verdinic
paloare Icter melas
Prurit, Absente rareori prezente
bradicardie
Examen Hepatomegalie
obiectiv splenomegalie hepatosplenomegali Eventual vezică
abdominal e biliară palpabilă
Examene Bilirubină indirectă Bilirubina directă şi Bilirubină directă
biochimice crescută indirectă crescute crescută
Hb scăzută Teste hepatice Colesterol crescut
alterate Enzime de
Eritrocite
colestază: FAL,
modificate gammaGT
Reticulocite crescute
crescute
Haptoglobina
scăzută
Testul Coombs
pozitiv
Examen urină Galben-citrină Galben-închisă Galben închis
Urobilinogen Urobilinogen pozitiv Urobilinogen
pozitiv Bilirubină pozitivă absent
Bilirubină absentă Bilirubină
pozitivă
Examen fecale Hiperpigmentate Hipopigmentate sau Decolorate
(pleiocromie) decolorate

SINDROMUL OCLUZIV INTESTINAL

Dr. Irina Roman

..................................

ETIOLOGIE
 leziuni extrinseci ale intestinului:
76
  bride aderente
 hernii interne sau externe
 leziuni intrinseci ale peretelui intestinal
 dirticulita
 carcinom
 enterita regională
 obstrucţii ale lumenului
 calculi biliari
 invaginaţie

SIMPTOMATOLOGIE
 dureri abdominale cu caracter colicativ localizate în epigastru și
periombilical care tind sa fie cu atat mai intense cu căt ocluzia este mai sus
situată.
 Durerea apare în paroxisme
 durerile pot fi chiar absente în cazul pacientilor vârstnici mai stoici
 starea generală a pacientului fiind relativ bună în intervalul dintre paroxisme.
 borborisme audibile care apar odată cu cu durerile paroxistice
 durerea poate diminua în intensitate odată ce distensia progresează
 când apare ștrangularea durerea este de regulă mai mult localizată si poate fi
permanenta
 vărsăturile apar aproape întotdeauna (apar mai devreme și sunt mai
importante cantitativ cu căt ocluzia este mai înaltă
 vărsăturile conţin iniţial bilă ulterior devinenind fecaloide de culoare
portocaliu-brună cu miros fetid (datorită dezvoltarii în exces a bacteriilor
proximal de ocluzie
 Singultus (sughiţ)
 Constipaţia și imposibilitatea de trecere a gazelor prin rect apare când
obstrucţtia este completă
 diareea este observată ocazional în ocluziile parţiale
 Prezenţa de sânge în scaun este rară, dar apare în caz de invaginaţie

SEMNE FIZICE
 Distensia abdominală este semnul de bază al tuturor ocluziilor intestinale
 Sensibilitatea și rigiditatea musculară sunt, de regulă, minime
 temperatura depașește rareori 37,8°C în ocluziile neștrangulate ale
intestinului subţire și gros

77
  Orificiile herniare trebuie întotdeauna examinate cu atenţie pentru a detecta
prezenţa unei mase tumorale
 Prezenţa unei formaţiuni abdominale palpabile semnifică, de regulă, o
ocluzie a intestinului subţire cu ansă închisă, ștrangulată
 Auscultaţia poate evidenţia borborisme puternice, de tonalitate înaltă

EXAMENE PARACLINICE
 Imagistic: ecografie abdominală, radiografie abdominală, clisma baritată,
sigmoidoscopie, colonoscopie
 Laborator: leucocitoza, creșterea amilazei ocazional

SINDROMUL COLESTATIC
Dr. Irina Roman

78
 SINDROAMELE URINARE
Dr. Irina Roman

………………………………..

Clasificare:
Localizare:
- IU joasă : uretrită, cistită
- IU înaltă: interesează căile urinare superioare (calice, bazinet) si paren-
chimul renal (pielonefritã )
Evolutie: acută sau cronică
Etiopatogenie:
 Factori determinanţi: infecţii bacteriene (Escherichia coli, Proteus,
Enterococ, Klebsiella, Stafilococ etc.)
 Factori favorizanti locali:
 la femei: uretra scurtă, inflamatii utero-anexiale, modificările
hormonale şi mecanice în sarcină
 la bărbati: obstacol sub-vezical (afectiuni uretro-prostatice)
 la copii: afectiuni congenitale stenozante (fimoza)
 vezică neurologică
 cateterizarea urinară
 chirurgia urologică
 Factori favorizanti generali:
 scăderea rezistentei generale a organismului (Ex. DZ)
 transplantul renal

79
MANIFESTĂRI CLINICE ALE IUJ
INFECTII URINARE JOASE (IUJ)
Definitie:
 boală determinată de prezenta si înmultirea unor germeni patogeni în tractul
urinar si care se traduce printr-o bacteriurie >100.000 germeni/ml

A. CISTITA ACUTĂ
Definiţie
 inflamaţia acută a mucoasei vezicii urinare
Clinic:
 Stare generală bună, pacientul este afebril
Simptome functionale:
 durere în hipogastru, tenesm vezical
 tulburări de mictiune:
- polakiurie
- algurie/usturimi micţionale
- disurie
 modificări ale aspectului urinii: piurie (urina tulbure, opacă, la emisie)
 NU este prezentă febra

Examen obiectiv:
Palpare - durere în hipogastru
Se va efectua tuseu rectal sau vaginal: pentru examenul organelor genitale interne
Probe biologice:
Examenul urinii:
- piurie
- diureza si densitatea urinară: normale
- sediment: leucociturie, hematurie mai mică decât leucocituria., bacteriurie
- urocultura: bacteriurie semnificativă (peste 100.000 germeni/ ml)
N.B. Piuria cu hematurie si uroculturi sterile: ridică suspiciunea de TBC vezical
Examenul sângelui:
 absenţa de cele mai multe ori a sindromului inflamator
Probe functionale renale : normale (Cl creatininã)
80
Explorări imagistice:
 cistoscopia: evidentiază hiperemia si edemul mucoase vezicale. Poate
depista : tumori vezicale, calculi vezicali, TBC vezical
 urografia i.v.: cu cistografie premictionalã si postmictională (pentru a
evidentia refluxul vezico-ureteral, respectiv reziduul vezical post-mictional)
 uretrografia retrogradă: pentru evidentierea stricturilor uretrale

HBP
PROSTATITA AC CR
ORHITA
INFECŢIILE URINARE ÎNALTE

PIELONEFRITA ACUTĂ (PNA)

Definitie :
PNA = nefropatie tubulo-interstitială acută, de etiologie bacteriană sau nespecifică
 se întâlneste mai frecvent la femei si de obicei este bilaterală

Etiopatogenia:
Factori determinanti:
 infectia bacteriană (Escheriachia coli, Proteus, Piocianic, Enterococ,
Stafilococ etc.)
 mecanisme imunologice de apărare ce intervin la nivelul medularei renale.

Calea de infectie poate fi :

- ascendentă – este cea mai frecventă, mai ales la femei
- hematogenă (rară): calea este sanguină şi apare în cursul septicemiilor de
diverse etiologii interesând parenchimului renal
- limfatică: - propagarea germenilor de la intestin, pe cale limfatică - în
constipatia cronică
Factori favorizanti:
1.Staza urinară- nefropatia obstructivă
2.Tulburări dinamice: refluxul vezico-ureteral, vezica neurogenă
3.Manevre urologice instrumentale - cistoscopii, sondaje vezicale

81
4.Tulburări metabolice: diabet zaharat, hiperuricemii
5.Abuzuri de medicamente : - corticoizii, imunosupresoarele (scad rezistenta)
- opiaceele
6.Nefropatii pre-existente: glomerulare, tubulo-interstitale, vasculare
Manifestări clinice:
 Debut brusc
 Simptome generale: febră (până la 40oC ), frisoane, tranpiratii, cefalee,
tulburări dispeptice necaracteristice (greţuri, vărsături), stare generală
alterată
 Simptome functionale :
 lombalgii uni- sau bilaterale, cu caracter continuu sau colicativ
 tulburări de mictiune si de aspect al urinii: polakiurie, algurie, piurie

Examen obiectiv:
Palpare: nefromegalie, punctele costo-vertebral si costo- muscular dureroase
Percutie: manevra Giordano pozitivă uni- sau bilateral
Obligatoriu: tuseu rectal/vaginal / pentru decelarea proceselor patologice în micul
bazin

Paraclinic:
Probe biologice:
 examenul urinii:
- piurie: urina tulbure, opalescentă, fetidă organoleptic
- proteinurie neselectivă
- leucociturie semnificativă, cilindri leucocitari
- urocultura: bacteriurie semnificativă
 examenul sângelui:
- VSH accelerat, leucocitoză cu polinucleoză/neutrofilie
- azotemie: în PNA cu oligo-anurie sau necroză papilară acută
- hemoculturi pozitive

Explorări imagistice:
 ultrasonografie (ecografie)
 radiografie renalã simplă
 urografie intravenoasă..................
 acestea pot decela: nefromegalie tranzitorie, cu stază
pielocaliceală, eventualii calculi renali

82
Evolutie:
 tratată corect se vindecă complet în 1-3 săptămâni (uroculturile repetate sunt
sterile)
 aproximativ 20% din PNA se cronicizează
Prognosticul: este bun în PNA necomplicate

Complicatii:
1. Insuficienta renală acută (IRA): de obicei reversibilă
2.Necroza papilară (mai frecventă la diabetici-hematurie macroscopică,
IRA)
3. Pionefroză
5. Abcesul perinefretic
6. Septicemie

SINDROAMELE ANEMICE
Dr. Irina Roman

DEFINIŢIE

Sunt afectiuni caracterizate prin scăderea hemoglobinei circulante sub

valorile normale pentru vârsta și sex (adult, bărbaţi <13 g%, femei <12 g%)

CLASIFICAREA ETIOPATOGENICĂ
I. Anemii prin consum exagerat de eritrocite/pierderi
1.prin pierdere de sânge acută sau cronică
2.prin distrugere crescută a hematiilor (hemoliză) de cauză
corpusculară sau extracorpusculară.
II. Anemii prin producţie insuficientă de hematii
1. prin deficit nutriţional de fier, vitamina B12, acid folic (anomalie
calitativă a eritropoiezei)
2. prin defect al sintezei hemoglobinei
3. prin reducerea precursorilor eritroizi în:
a) aplazia medulară
 pură - anemia aneritroblastică
83
  globală
b) infiltraţia măduvei osoase în:
 leucemii
 limfoame
 mielom multiplu
 metaplazia mieloida cu mielofibroza
 carcinoame
4. prin eritropoieza ineficientă (eritropoieza aparent activă care nu
asigură un număr adecvat de hematii circulante)
a) în boli cronice
b) în insuficienţe endocrine: hipofizară, tiroidiană
c) în insuficienţă renală cronică
d) în talasemii

III. Anemii prin mecanisme multiple

Apar în:
 cancere prin pierdere de sânge + infiltratia maduvei + anemie de tip
inflamator
 talasemii prin hemoliză + hematopoieză ineficientă

CLASIFICAREA DUPĂ MORFOLOGIA ERITROCITULUI

1. După conţinutul de Hemoglobină (HEM : VN = 28-32 pg)

Tipul HEM (conţinutul în Afecţiuni

Hb) în pg

Hipocromă < 28 Anemia feriprivă, din infecţii

cronice, din cancere

Normocromă < 28-32 Anemia posthemoragică acută,

unele hemolitice

Hipercromă > 32 Anemia prin deficit de vitamina

84
 B12, de acid folic, din intoxicaţii,
din etilism

2. După volumul eritrocitar mediu (VEM – VN = 82-92 µ²)

TIPUL Diamnetrul în µ a GR VEM

Macrocitar >7 >94

Normocitar 7 82-92

Microcitar <7 <80

3. După concentraţia hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM = 32-36 g%)

 sub valoarea normală = hipocromă
 valoarea normală = normocromă

I. Anemie normocitară și normocromă.

VEM = 85 - 100 3
CHEM = 31 - 35 g/100 ml
1. Anemie prin sângerare acută
2. Anemii hemolitice
3. Anemii inflamatorii
4. Anemii prin insuficienţă medulară
a) anemia aplastică
b) anemia aneritroblastică
c) anemii prin infiltrarea maduvei cu celule maligne, mielo-fibroza,
granulomatoza,
d) displazii congenitale sau dobândite
e) anemia din insuficienţa renală cronică
f) anemii din boli endocrine

II. Anemie microcitară și hipocromă

85
 VEM < 85 3
CHEM < 30 g/100 ml
1. anemia feriprivă
2. anemia inflamatorie
3. anemia sideroblastica ereditară sau dobândită
4. hemoglobinopatii (talasemii)

III. Anemie macrocitară și normocromă VEM > 100 3

CHEM = 31 - 35 g/100 ml
1. anemii megaloblastice
a. prin deficit de vitamina B12
b. prin deficit de acid folic
c. altele
2. anemii macrocitare nemegaloblastice

CLASIFICARE ÎN FUNCŢIE DE SEVERITATE

I. Anemie ușoară Hb = 10 - 12 g% / Ht = 30-39 %

II. Anemie moderată Hb = 7 - 10 g% / Ht = 22-30 %
III. Anemie severă Hb <7 g% /Ht =10-22 %

SIMPTOMATOLOGIA GENERALĂ A SINDROMULUI ANEMIC

Este în funcţie de:
 severitatea anemiei
 ritmul instalării anemiei (anemia instalată rapid este mai prost tolerată, iar
cea instalată insidios este mai bine tolerată de către pacient)
 vârsta bolnavului
 starea aparatului cardio-vascular
 capacitatea de transport a oxigenului (exemplu hemoglobina S asigură o mai
bună oxigenare a ţesuturilor)

Simptome
 astenie, ameţeală
 cefalee, vertij
 fatigabilitate, tendinţă la lipotimii

86
  disfagie, anorexie, greţuri, vărsături, tulburări de tranzit
 tulburări de vedere
 zgomote auriculare
 Dispnee
 Palpitaţii
 angina pectorală

Semne clinice:
 paloarea tegumentelor și mucoaselor
 tulburări trofice ale pielii, mucoaselor, fanerelor
 polipnee şi tahicardie apar iniţial la efort, apoi și în repaus

 suflu sistolic funcţional

 edeme

DIAGNOSTICAREA PARACLINICĂ A SINDROMULUI ANEMIC

1. Hemoglobina
2. Hematocrit
3. Număr de hematii, leucocite, trombocite
4. Indici eritrocitari
a. VEM (VN = 85 - 100 3)
b. CHEM (VN = 30 - 35 g/100 ml
c. HEM (VN = 27 - 33 pg/cel)
5. Număr de reticulocite N = 25.000 - 100.000 / mmc (0,5 - 1,5%)
6. Examenul frotiului de sânge periferic arată forma, dimensiunile, încărcarea
cu Hb a eritrocitelor, prezenţa de blaști.
7. Medulograma: în maduva normala raportul dintre celule și spaţiile grăsoase
este de 15 - 40%, modificarea lui evidentând o maduvâ hipo sau
hiperplazică.
8. Sideremie (cantitatea de Fier în sânge) VN = ……………
9. Feritina serică
10. Capacitatea totala de legarea fierului (CTLF)
11. Capacitatea de saturare a transferinei
12. Eritrocinetica
13. Rezistenţa globulară osmotică
87
 14. Electroforeza hemoglobinei
15. Testul HAM...............................
16. Determinarea vitaminei B12 și acidului folic

PARAMETRI ERITROCITARI NORMALI

Bărbati Femei
6 3
Nr. GR (x 10 /mm ) 4,3 - 5,5 3,7 - 4,9
Hematocrit (%) 40,5 - 52,5 36 - 46
Hemoglobina (g/dl) 13 - 17 11 - 14,6
VEM (fl) 80 - 94
HEM (pg/celula) 25 - 33
CHEM (g/dl) 32 - 36
Reticulocite (%) 0,5 - 2

SINDROAME HEMORAGIPARE
Dr. Irina Roman

SINDROMUL DE IMPREGNARE BACILARĂ

Dr. Irina Roman

88
 SINDROMUL DE IMPREGNARE NEOPLAZICĂ
Dr. Irina Roman

SINDROMUL MENINGEAL

Dr. Irina Roman

Definiţie
 este un process patologic localizat la nivel meningeal cu modificări ale
lichidului cefalorahidian (LCR)
Etiologie

Clinic
Subiectiv:

Obiectiv:

Paraclinic:

Cauza:
 meningită (tbc şi netuberculoasă)

89
 hemoragie meningee.
Simptome clinice importante:
1) cefalee difuză, permanentă, exagerată de
zgomot, lumină şi mişcare;
2) vărsături fără efort.
Semne obiective:
 Contracturi cu:
1. redoarea cefei (imposibilitatea flexiei anterioare a
extremităţii cefalice prin limitarea
algo-contracturală)
2. semnul Brudzinski (tentativa de flexie a cefei
antrenează o triplă flexie a membrului inferior)
(fig. 136);
3. semnul Kernig (ridicând membrele inferioare
complet întinse, se flectează gambele pe coapse şi
coapsele pe abdomen); (fig. 137);
 Disociaţia puls-temperatură (pulsul mai puţin
accentuat).

stanciu

SINDROMUL ADIPOZO-GENITAL
Dr.Irina Roman

 sindromul a fost descris în 1901

 are ca semne caracteristice obezitatea și infantilismul genital
 apare la copiii de ambele sexe

ETIOLOGIE :
 tumora sau proces inflamator cu sediul în regiunea hipotalamo-hipofizară

TABLOU CLINIC
 simptomatologia este în functie de localizarea și întinderea leziunii
 pot fi simptome hipotalamice și endocrine
Simptomatologie hipotalamică:
 obezitatea - grăsimea are o distribuţie particulară cuprinzând sanii, abdo-
menul, regiunea pubiană, rădăcinile membrelor, șoldurile și coapsele.
Aceasta repartizare a grasimii da baietilor un aspect feminin.
90
  Alte simptome: ameţeli, insomnii, cefalee, apatie, hiperhidroză și diabet
insipid
Simptomatologie endocrină:
Se caracterizează prin sindrom de insuficienţă genitală
La băieţi simptomele sun precoce cu:
 penis mic, înfundat în grăsime
 testicule mici sau nu coboară în punga scrotală
La fete infantilismul genital este depistat abia la vârsta pubertăţii
 menstra nu apare
 organele genitale rămân infantile
 glandele mamare sunt mici având puţin ţesut glandular
La adult simptomatologia se caracterizează prin:
 obezitate
 hipogonadism
 căderea perilor pubieni și axilari
 menoree la femeie
 impotenţa sexuală la bărbat si regresiunea organelor genitale.

DIANOSTIC DIFERENŢIAL
 pseudosindromul adipozo-genital - frecvent întâlnit la copii și se datorează
supraalimentaţiei
 infantilismul genital - evoluează benign dispărând la pubertate (copilul va fi
sfătuit să facă gimnastică, să nu facă excese alimentare)

91
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. George Ioan Pandele, Semiologie medicală, vol I-II, Editura Cantes, 2005
2. George Ioan Pandele, Cursuri Semiologie pentru studenţii anului III
3. Carol Stanciu, Semiologie medicală de bază, Editura Junimea, 1989
4. V. Gligore, Semiologie Medicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1977
5. A. E. Popescu, Semiologie anatomo-clinică, biochimică, fiziopatologică,
Editura Medicală, București, 1988
6. A. Restian, Bazele Medicinei de Familie, Editura Medicală, București, 2001
7. Harrison´ s, Principles of internal Medicine, Mc Graw Hill, 14 –th
8. Cursuri semiologie – UMFT
9. Cursuri semiologie – UMFBuc
10.Dr. Dorian Dragoș - Cursuri semiologie

92