ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ARAD

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

PROIECT
CONDUITA ASISTENTULUI MEDICAL ÎN
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

COORDONATORI:

Dr. MATEA ADINA

Prof. VIDICAN CLAUDIU

ABSOLVENTĂ

VESA SORINA

ARAD, 2023
 CUPRINS
CAP I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI
CARDIOVASCULAR...........................................................................................................2
1.1 Anatomia aparatului cardiovascular.............................................................................2
1.2 Fiziologia aparatului cardiovascular.............................................................................3
CAP 2. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ.........................................................................5
2.1 Definiţie.......................................................................................................................5
2.2 Măsurarea tensiunii arteriale........................................................................................6
2.2.1 Măsurarea TA prin metoda clasică.......................................................................7
2.2.2 Monitorizarea ambulatorie automată a TA............................................................7
2.3 Clasificarea HTA..........................................................................................................7
2.3.1. Clasificarea HTA în funcţie de afectarea organelor ţintă....................................8
2.3.2 Clasificarea etiologică a HTA...............................................................................9
2.4 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale....................................................................12
2.4.1 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale care nu pot fi modificați......................12
2.4.2 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale care pot fi modificați...........................13
2.4.3 Factorii genetici...................................................................................................16
2.4.4 Factori de risc cardiovasculari de evaluat la hipertensiv.....................................16
2.5 Manifestări clinice......................................................................................................16
2.6 Diagnosticarea și evaluarea bolnavului hipertensiv...................................................18
2.6.1 Diagnosticare.......................................................................................................18
2.6.2 Diagnostic clinic..................................................................................................18
2.6.3 Diagnostic paraclinic...........................................................................................20
2.7 Complicaţiile hipertensiunii arteriale.........................................................................24
2.8 Evoluţia hipertensiunii arteriale.................................................................................26
2.9 Grupe de risc cadiovascular........................................................................................26
2.9.1 Grupa cu risc scăzut.............................................................................................27
2.9.2 Grupa cu risc mediu...........................................................................................27
2.9.3 Grupa cu risc înalt................................................................................................27
2.9.4 Grupa de risc foarte înalt.....................................................................................27
2.10 Tratamentul hipertensiunii arteriale.........................................................................27
2.10.1 Strategia tratamentului antihipertensiv..............................................................28
2.10.2 Tratamentul nefarmacologic..............................................................................28
2.10.3 Tratamentul igienico-dietetic.............................................................................30
 2.10.4 Tratamentul antihipertensiv farmacologic.........................................................32
2.11 Principiile tratamentului farmacologic.....................................................................35
2.12 Complianţa la tratamentul antihipertensiv...............................................................36
2.13 Monitorizarea pacientului hipertensiv......................................................................36
2.14 Măsuri de prevenire a hipertensiunii arteriale..........................................................37
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU
HIPERTENSIUNE ARTERIALA.......................................................................................38
CAPITOLUL IV. CAZ CLINIC..........................................................................................44
4.1 Fișa de interviu...........................................................................................................44
4.2 Plan de îngrijire..........................................................................................................48
PLAN DE ÎNGRIJIRE.........................................................................................................50
CONCLUZII........................................................................................................................57
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................58
 ARGUMENT

Hipertensiunea sau tensiunea arterială crescută este o afecţiune frecventă în care

sângele exercită o presiune exagerată asupra pereţilor arteriali, ceea ce poate duce la
complicaţii precum boli cardiace, accidente vasculare cerebrale şi insuficienţă renale.

Am ales această temă, deoarece hipertensiunea reprezintă un factor de risc major

pentru afectarea vasculară coronariană, cerebrală, numărându-se printre principalele cauze
de deces.

În această lucrare, am încercat să subliniez cât de important este rolul care îi revine
asistentului medical în îngrijirea bolnavilor cu hipertensiune arterială, cât de mult contează
ca asistentul să fie alături de pacient, să intre în pielea lui pentru a putea să îl îndrume și să
îl ajute să-și recâștige sănătatea pierdută.

1
 CAP I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE
APARATULUI CARDIOVASCULAR

1.1 Anatomia aparatului cardiovascular

Aparatul cardiovascular este format dintr-un organ contractil, inima, vase sanguine
(acestea reprezentând sistemul sanguin) și vase limfatice, care împreună cu ganglionii
limfatici, alcătuiesc sistemul limfatic.

Inima este un organ muscular, cavitar, de forma unui con turtit, care are rol de
pompă aspiro-respingătoare, ea având o putere mare de adaptabilitate la nevoile metabolice
ale organismului.

Așezare: Inima se găsește situată în etajul inferior al mediastinului anterior (etajul

cardiac), între cei doi plămâni și deasupra diafragmului. Ea este acoperită într-un sac fibro-
seros, numit pericard.

Dimensiuni și capacitate: Dimensiunile și capacitatea variază după individ, sex și

vârstă. De obicei, la bărbați, inima cantărește între 250 și 300 de grame și are o capacitate
de 500-600 cm3.

Inima este împărțită în 4 camere: 2 atrii (stâng și drept) și 2 ventriculi (stâng și

drept). Fiecare atriu comunică cu ventriculul respectiv prin orificiile atrio-ventriculare,
prevăzute cu valve, care se deschid doar într-un anumit sens, spre ventriculele stâng-
bicuspidă și drept – tricuspidă.

Inima este constituită din trei straturi:

- endocardul care constituie tunica internă, căptușește toate cavitățile inimii. Este o
membrană lucioasă, transparentă și constituită din două straturi: un strat superficial, format
dintr-un endoteliu cu celule poligonate turtite și un strat profund, conjunctivo-elastic.

- miocardul care este constituit dintr-o rețea de fibre musculare cu o structură special,
alcătuind un sincițiu.

- epicardul, stratul de la exterior, reprezintă foița pericardului seros.

2
 1.2 Fiziologia aparatului cardiovascular

Inima fiind un organ musculos, activitatea sa se caracterizează prin contracții și

relaxări, care se succed cu regularitate. Contracţia inimii se numeşte sistolă iar relaxarea di
astolă. O sistolă, împreună cu diastola care îi urmează reprezintă o revoluţie cardiacă sau
un ciclu cardiac.

Revoluția cardiacă sau ciclul cardiac (CC) este reprezentat de succesiunea

modificărilor de volum şi presiune din cavităţile inimii şi repetarea lor în timpul activităţii
cardiace.

Principii generale:

- activitatea electrică a inimii precede activitatea mecanică a acesteia;

- contracţia inimii drepte o precede cu 0,02 sec. pe cea a inimii stângi;

- circulaţia sângelui prin cavităţile inimii se face într-un singur sens: de la atrii la
ventriculi și de la ventriculi la vasele mari, fiind influențată de variația presiunii sângelui şi
de valve;

- deschiderea valvelor inimii se face în sensul circulaţiei sanguine prin cavităţile

inimii, iar închiderea valvelor se face în sens invers circulaţiei;

- valvele din dreapta inimii (tricuspidă şi pulmonară) se deschid înainte şi se închid

după cele din stânga inimii (mitrală şi aortică);

Fazele ciclului cardiac. CC cuprinde două faze mari:

- sistola care este reprezentată de contracţia inimii, având o durată de aproximativ

0,3 sec. În acest moment, ventriculii pompează sângele în marea şi mica circulaţie;

- diastola sau relaxarea inimii cu o durată de aproximativ 0,5 sec., în acest timp,
sângele venit de la atrii, umple ventriculii.

Studierea revoluției cardiace urmărește 5 aspecte:

- ciclul de pompare a sângelui în inimă

- perioada de deschidere și închidere a valvelor
- schimbările de presiune din atrii și ventriculi
- modificările volumelor ventriculare
- zgomotele cardiace.

3
 Marea și mica circulație alcătuiesc împreună un circuit închis, prin care sângele
circulă în organismul uman, astfel asigurând țesuturilor oxigen și substanțe nutritive
necesare supraviețuirii.

Circulația mare, care mai este numită și sistemică, pornește din ventriculul stâng,
cu artera aortă care se distribuie într-o rețea impresionantă până la periferia organismului.
Aici, sângele oxigenat merge în vasele capilare, care sunt cele mai mici vase sanguine din
sistemul circulator, unde au loc schimburile de substanțe pentru ca mai apoi să fie
transportat de vene înapoi la inimă, prin venele cave care se varsă în atriul drept, astfel se
închide circuitul marii circulații.

Mica circulație, sau circulația pulmonară, are un mare rol de a media schimbul
gazos de la nivel pulmonar. Din ventriculul drept pornește trunchiul arterelor pulmonare,
care mai apoi se distribuie la nivel pulmonar, aici se va oxigena sângele. Sângele revine
din plămâni, la inimă, prin venele pulmonare, iar apoi este pompat de către inimă în artera
aortă și de aici în întreg organismul.

Presiunea sub care circulă sângele în artere și care se transmite pereților vasculari
reprezintă tensiunea arterială. Ea este corelată cu sistola și diastola, astfel, în timpul sistolei
ventricolului stâng presiunea în aorta și ramificațiile ei mari crește brusc până la 120-149
mmHg, valoare care reprezintă presiunea (tensiunea) arterială maximă (sistolică). În timpul
diastolei are loc scăderea presiunii arteriale până la 70-80 mm Hg valoare denumită
presiune (tensiune) arterială minimă (diastolică).

4
 CAP 2. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

Hipertensiunea arterială (HTA) reprezintă una dintre cele mai importante probleme
de sănătate publică, fiind cea mai frecventă boală cardiovasculară pe plan mondial.

Hipertensiunea arterială reprezintă un mare factor de risc pentru cazurile de atac de

cord (infarct miocardic), insuficiență cardiacă, anevrisme ale arterelor (de exemplu
anevrism aortic), boală arterială periferică și este cauza bolilor renale cronice. Chiar și o
creștere moderată a valorilor tensiunii arteriale este asociată cu o speranță de viață mai
redusă. Modificarea stilului de viață și a obiceiurilor alimentare pot aduce îmbunătățiri,
ținând sub control presiunea arterială, și pot reduce riscurile asociate cu complicații ale
stării de sănătate. Cu toate acestea, sunt persoane cărora li se implementează tratamentul
medicamentos deoarece schimbarea stilului de viață nu are efectul dorit sau este
insuficient.

La noi în țară, HTA esențială apare, în general, după vârsta de 30 de ani, dar o dată
cu înaintarea în vârstă, frecvența ei crește, iar după vârsta de 60 de ani, femeile sunt mai
predispuse decât bărbații, la această boală.

Se estimează că presiunea arterială crescută a fost responsabilă pentru 9.4 milioane

decese şi 162 milioane ani de viaţă pierduţi în 2010 în întreaga lume. Conform studiilor,
numărul celor cu HTA a crescut de la 600 milioane în 1980 la aproape 1 miliard în 2008 ca
urmare a procesului de creştere a populaţiei şi a fenomenului de îmbătrânire şi se estimează
o creştere de până la 1,56 miliarde în 2025.

2.1 Definiţie

Hipertensiunea arterială reprezintă un sindrom clinic caracterizat prin creşterea de

durată a valorilor presiunii arteriale sistolice şi/sau diastolice. După Organizația Mondială
a Sănătății se consideră valori normale pentru presiunea maximă 110-140 mmHg, raportate
la vârstă, sex și greutate, iar pentru presiunea minimă 65-90 mmHg.

Hipertensiunea arterială este clasificată fie ca hipertensiune arterială primară

(esențială) sau hipertensiune arterială secundară. Majoritatea cazurilor fac parte din
categoria „hipertensiunii arteriale primare” și anume cam 90–95%, ceea ce înseamnă că
presiune arterială crescută nu are la bază o cauză medicală evidentă. Celelalte cazuri de 5-

5
10% sunt reprezentate de hipertensiunea arterială secundară și au la bază  afecțiuni la
nivelul rinichilor, arterelor, inimii sau sistemului endocrine.

Dacă un individ are o anumită presiune arterială, dar din când în când se produc
creşteri moderate, iar apoi presiunea revine la valoarea iniţială, hipertensiunea se numeşte
oscilantă. Dacă creşterea presiunii arteriale este bruscă şi mare, producându-se şi
manifestări clinice caracteristice, hipertensiunea se numeşte paroxistică. În general,
hipertensiunea arterială (HTA) se instalează după vârsta de 30 de ani, dar cu înaintarea în
vârstă, frecvența ei crește.

Hipertensiunea arterială prezintă rareori simptome, astfel, de cele mai multe ori este
depistată în cursul unor examene medicale sau când sunt solicitate îngrijiri medicale pentru
o problemă de sănătate neînrudită. Unele persoane cu tensiune arterială crescută prezintă
dureri de cap (în special în zona cefei și în cursul dimineții), amețeli, vertij, tulburări de
vedere  acufene (zgomot sau vâjâit în urechi), sau episoade de leșin.

Sângele este transportat de inima la țesuturile organismului prin vase numite

artere, presiunea sângelui reprezentând forța cu care împinge sângele în pereții
arterelor. La fiecare bataie a inimii (60-70 batai pe minut în repaus), se pompeaza sânge în
artere. Presiunea arterială este maxima în momentul contracției inimii și pomparii sângelui.
Aceasta se numeste presiune arterială sistolică. Când inima se relaxeaza, între
bătai, presiunea arterială scade. Aceasta reprezintă presiunea arterială diastolică. Așadar,
presiunea arterială este caracterizată de aceste două valori, presiunea sistolică şi diastolică.

De regulă, ele sunt scrise una după alta, adică 140/70 mmHg, prima valoare
reprezentând presiunea sistolică, iar cea de-a doua reprezintă presiunea diastolică.

De cele mai multe ori, anumite activităţi fac ca presiunea arterială să crească sau să
scadă. De exemplu, dacă facem o activitate fizică (alergat, mers alert etc.), presiunea
arterială va creşte, iar când dormim sau doar stăm întinși, presiunea arterială va scădea, la
fel și pulsul. Aceste variaţii ale presiunii arteriale sunt normale.

2.2 Măsurarea tensiunii arteriale

Scopul măsurării tensiunii arteriale este descoperirea modificărilor

morfofuncţionale ale inimii şi a vaselor de sânge. Măsurarea tensiunii arteriale se poate
face prin metoda clasică, de preferat cu sfigmomanometrul cu mercur, în cabinet sau la

6
domiciliul bolnavului, dar se poate măsura acasă și cu tensiometru electronic de către
persoana care dorește să își monitorizeze tensiunea.

2.2.1 Măsurarea TA prin metoda clasică.

Se efectuază la domiciliul bolnavului cu sfigmomanometru sau aparate electronice,

măsurătorile pot fi făcute de mai multe ori pe zi, de către bolnav sau de către un membru al
familiei. De cele mai multe ori, valorile TA înregistrate acasă, sunt mai mici decât cele
înregistrate în cabinetul medicului, deoarece bolnavul este în mediul lui și este mai relaxat.
Această metodă este importantă pentru stabilirea diagnosticului de HTA.

2.2.2 Monitorizarea ambulatorie automată a TA

Această monitorizare se face pe un interval de 24-48 de ore la tot câte 15-20

minute, în timpul zilei şi la 30 de min în timpul nopţii, această metodă ajută la stabilirea
diagnosticului de HTA. Dacă valorile medii pentru cele 24 de ore obţinute prin
monitorizarea ambulatorie sunt > 135/85 mmHg, se consideră că există HTA. Această
monitorizare a TA este recomandată în special la următoarele grupe de pacienţi:

● Hipertensivii cu rezistenţă la tratament corect

● Hipertensivii care prezintă discordanţă între nivelele presionale şi gradul afectării

organelor ţintă.

2.3 Clasificarea HTA

Clasificarea HTA se face în funcţie de nivelul valorilor presionale, pe tipul şi gradul

afectării organelor ţintă şi pe recunoaşterea condiţiilor etiologice ale bolii. HTA se
clasifică, în principiu în raport cu gradul său (nivelele Tas şi Tad). Atât din punct de vedere
clinic cât şi etiopatogenic este necesar sa se facă deosebire între două grupuri mari de
hipertensiune:

 hipertensiunile sistolice

 hipertensiunile diastolice

În funcție de valorile sale, clasificarea tensiunii arteriale este următoarea:

Tabelul 1
Categoria Tensiunea sistolică Tensiunea diastolică

7
 (mmHg) (mmHg)
TA optimă < 120 < 80
Normotensiune < 130 < 85
TA înalt-normală 130-140 85-90
HTA de gradul 1 (uşoară) 140-160 90-100
HTA de graniţă (subgrup) 140-159 90-94
HTA de gradul 2 (moderată) 160-180 100-110
HTA de gradul 3 (severă) >180 >110
HTA sistolică izolată >140 > 90
HTA de graniţă (subgrup) 140-150 < 90
Așadar, din acest tabel, rezultă că tensiunea trebuie supravegheată în momentul în
care depășește 135/85 mmHg.

La copii şi adolescenți, valorile normale şi cele patologice ale TA au alte limite față
de adulți, acestea fiind diferite în funcţie de vârstă şi sex :

Tabelul 2

VÂRSTA VALOAREA TA
Vârsta 3-5 ani < 116/76 mmHg
Vârsta 6-9 ani < 122/78 mmHg
Vârsta 10-12 ani < 126/82 mmHg
Vârsta 13-15 ani < 136/86 mmHg
La femeile gravide, valorile normale trebuie să fie sub 140/85 mmHg, doar că în
sarcină e posibil ca TA să crească, însă să nu fie cu mai mult de 30/15 mmHg, fără însă să
depăşească valorile normale menţionate.

2.3.1. Clasificarea HTA în funcţie de afectarea organelor ţintă

Organizatia Mondiala a Sănătății (OMS) recomandă următoarea sistematizare

stadială din punct de vedere evolutiv al hipertensiunii arteriale esențiale:

- stadiul I: presiunea sanguină crescută, dar nu sunt prezente semne de alterare organică a
aparatului cardio-vascular;

- stadiul II: presiunea arterială crescută, cu hipertrofie cardio-vasculară, dar fără alte semne
de leziuni organice;

8
- stadiul al III-lea: presiune arterială crescută, cu leziuni de organ, datorită hipertensiunii
arteriale. Semne și simptome de afectare organică pot fi: angină pectorală, infarct de
miocard, insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral, accident ischemic tranzitor,
encefalopatie hipertensivă, hemoragii şi exudate retiniene, anevrism disecant, boală
arterială ocluzivă simptomatică.

2.3.2 Clasificarea etiologică a HTA

În funcţie de etiologie se deosebesc:

 hipertensiunea arterială esenţială, în care nu se poate dovedi o cauză organică;

 hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică, în care este dovedită cauza,
care poate fi:

- de origine renală

- de origine endocrină

- de cauză neurologică

- de origine cardiovasculară

- de origine medicamentoasă.

Hipertensiunea esențială, denumita și hipertensiune primară, este o afecțiune care

este asociată cu tensiunea arterială crescută. Atunci când forța sângelui este mai puternică
decat ar trebui sa fie în mod normal apare hipertensiunea. Cauzele acesteia nu sunt ușor de
identificat, dar odată cu înaintarea în vârstă prevalenața bolii tinde să crească. Majoritatea
cazurilor de hipertensiune arterială sunt clasificate ca hipertensiune primară.

Cauzele exacte ale hipertensiunii esențiale nu sunt cunoscute, dar medicii au

identificat o serie de factori de risc pentru dezvoltarea hipertensiunii primare:

 Obezitatea sau supraponderabilitatea - excesul de greutate exercită o presiune

suplimentară asupra inimii, determinand-o să pompeze mai mult sânge pentru a
servi întregul corp. 
 Factorul genetic – dacă într-o familie, un membru suferă de hipertensiune arterială,
atunci și alți membrii ai familiei prezintă un risc ridicat de a dezvolta această
afecțiune.

Alți factori de risc pentru hipertensiunea primară sunt:

 varsta (persoanele peste 60 de ani);

9
  sexul – bărbații prezintă un risc mai crescut de a suferi de această afecțiune;
 stilul de viață nesănătos;
 stresul;
 activitate fizică minimă;
 consumul excesiv de alcool;
 consumul de sare în exces.

Este cunoscut faptul că hipertensiunea esențială nu prezintă simptome în

majoritatea cazurilor, iar oamenii află târziu că suferă de această afecțiune. Datorită lipsei
simptomelor aparente, milioane de oameni trăiesc cu tensiune arterială ridicată fără să știe
chiar și ani de zile. Așadar, medicii recomandă fiecare persoană să își verifice tensiunea
arterială cel putin o data pe an.

Semne de avertizare asociate tensiunii arteriale crescute:

 nivel ridicat al tensiunii arteriale;

 dureri de cap;
 vedere neclară;
 amețeală;
 palpitații.

Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică poate fi:

- de cauză renală - hipertensiunea reno – vasculară este produsă de

următoarele tipuri de leziuni ale vaselor renale:

a) Aterosclerotice (stenoza de arteră renală)– 75% din cazuri: obstrucţia printr-o

placă de aterom a ramurii principale sau a unor colaterale ale arterei renale.

b) Displazii fibromusculare ale vaselor– 20% din cazuri: displazia determină

obstrucţia unei artere renale majore; întrucât pot afecta şi alte vase sistemice, se consideră
că hipertensiunea reno – vasculară apare în aceste condiţii în cadrul unei boli cu
determinism genetic.

c) Cauze diverse - 5% din cazuri: după iradierea vaselor renale în cursul terapiei
proceselor proliferative; aortita sclerozantă din boala Takayasu, cu interesarea şi a arterei
renale; hipertensiunea reno – vasculară posttraumatică; arterita renală din vasculitele
sistemice imune (lupus eritematos sistemic, periarterita nodoasă, sclerodermie); tromboza
arterei renale; embolia arterei renale (în fibrilaţia atrială, endocardita infecţioasă,

10
anevrisme); tumori compresive de vecinătate; fibroza retroperitoneală; după transplant
renal; disecţia aortei cu interesarea vaselor renale; ligaturi intraoperatorii accidentale ale
arterei renale în cursul intervenţiilor pe abdomen, anomalii congenitale, posttraumatic.

Hipertensiunea reno – vasculară poate fi bilaterală cu afectarea ambilor rinichi sau

poate fi localizată pe un rinichi unic sau rinichi unic funcţional. Ocluzia arterială poate fi
segmentală.

- de cauză endocrină

Suspiciunea de HTA endocrină apare atunci când hipertensiunea arterială debutează

brusc la un pacient de vârstă tânără fără antecedente cardiace în familie, pacientul nu poate
fi controlat medicamentos sau există oscilații de tensiune. În aceste cazuri anamneza și
examenul clinic sunt foarte importante deoarece bolile endocrine au anumite semne și
simptome.

Tipuri de boli endocrine asociate cu HTA:

- Sindromul Cushing

- Feocromocitom

- Hiperaldosterolensim primar

- Deficit de 21 hidroxilaza

- Acromegalie

- Hipertiroidism și hipotiroidism

- Hiperparatiroidism

- Obezitate și sindromul de rezistență la insulină

- de cauză neurogenă - în boli traumatice, tumorale sau inflamatorii ale creierului

care duc la o creştere a presiunii intracraniene sau în caz de leziune ale centrilor
vasomotori se observă, uneori, şi creşterea tensiunii arteriale.

- de cauză cardiovasculară - bolile însoţite de hipertensiune arterială sunt: coarctaţia

de aortă, blocuri AV complete, insuficienţa aortică şi ateroscleroza.
- de cauză medicamentoasă: anticoncepţionale, terapiile estrogenice, precum şi alte
medicamente: corticosteroizi, eritropoietina, ciclosporina, antiinflamatoare nesteroidiene.

11
 2.4 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale

Factorii de risc pentru hipertensiunea arterială se împart în două mari categorii:

factori de risc care nu pot fi modificați și factori de risc modifiabili. Din prima categorie
fac parte: vârsta, sexul, rasa și ereditatea. Factorii de risc modifiabili sunt factori care țin de
comportament și stilul de viață. În această categorie se încadrează comportamentul
alimentar nesănătos, fumatul, sedentarismul, consumul excesiv de alcool, obezitatea.

2.4.1 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale care nu pot fi modificați

Vârsta, este un factor determinant important al hipertensiunii arteriale. Boala fiind

foarte rar întâlnită în perioada copilăriei, adolescenţei şi la persoane tinere (de regulă
hipertensiuni arteriale secundare). Valorile tensiunii arteriale încep să crească după vârsta
de 30-40 de ani, şi pentru tensiunea arterială diastolică. Prevalența hipertensiunii arteriale
creşte cu fiecare decadă de viaţă, atingând 50-70% la vârsta de 60-70 de ani. Numărul
absolut de hipertensivi după vârsta de 60-65 de ani este în creştere în majoritatea ţărilor cu
prevalență semnificativă a bolii, datorită segmentului de vârstnici care tinde să depăşească
25% din populaţie. Principalii factori patogeni ai HTA la vârstnici sunt: modificările
structurale de la nivelul arterelor mari, creşterea rigidităţii acestora, creşterea presiunii
pulsului, scăderea sensibilităţii baroreceptorilor carotidieni şi aortici.

Sexul nu reprezintă un factor determinant al tensiunii arteriale, el are valoare numai

în corelaţie cu alţi factori de risc. La pacienții mai tineri, tensiunea arterială este mai mare
la bărbați decât la femei. Începând cu vârsta de 30 de ani, presiunea sanguină la bărbați are
tendința de a crește treptat, până la vârsta de 55 de ani. În același interval de vârstă,
tensiunea arterială a femeilor crește mai lent până la momentul perimenopauzei. Această
creștere lentă a tensiunii arteriale începe să se accelereze în jurul tranziției menopauzei și
va continua să crească odată cu înaintarea în vârstă. Așadar, în timp ce hipertensiunea
arterială este mai frecventa la barbații tineri decât la femeile de aceeași vârstă, femeile
aflate la menopauză tind să aibă mai multe probleme cauzate de tensiunea ridicată decat
barbații de varstă mijlocie. Unul dintre principalele motive pentru care există aceste
diferențe în ceea ce privește tensiunea arterială la femei și la bărbați poate fi estrogenul,
care îndeplinește mai multe roluri: crește nivelurile de oxid nitric, care este un dilatator
foarte puternic al vaselor de sânge, ajută la reducerea nivelului de endotelină, o substanță
care constrictează vasele de sânge, fiind totodată strâns legat de bolile de inimă și de
hipertensiunea arterială, stimulează vasele de sânge să-și mențină pereții sănătoși și
flexibili, are proprietăți antioxidante, reducând radicalii liberi implicați în afectarea
12
celulelor și inflamațiilor asociate bolilor cardiovasculare, ajută la reducerea sensibilității la
sodiu, făcând femeile mai puțin sensibile la efectele hipertensive ale sării.

Rasa reprezintă și ea un factor determinant important al HTA. În populaţia afro-

americană, prevalenta hipertensiunii pentru vârsta de 18-74 ani este de aproximativ 30%,
comparativ cu 19% pentru populaţia albă. Hipertensiunea la afro-americani este mai
prevalentă la toate vârstele, se instalează la o vârstă mai tânără, produce afectări mai severe
ale organelor ţintă şi este mai puţin controlată prin tratament. Diferenţele de prevalenţă a
hipertensiunii arteriale se explică numai parţial prin factorii genetici, deoarece intervin în
mare măsură factorii de mediu, tipul de alimentaţie, obezitatea şi diabetul zaharat.

Ereditatatea: Factorii ereditari contribuie semnificativ la apariția acestei afecțiuni,

se pare că în familiile cu ambii părinţi hipertensivi, hipertensiunea arterială apare cu 10 ani
mai devreme decât în familiile cu un singur părinte afectat şi cu 20 de ani mai devreme
decât în familiile neafectate.

2.4.2 Factori de risc ai hipertensiunii arteriale care pot fi modificați

Stilul de viaţă şi unii factori de mediu se regăsesc ca factori de risc în majoritatea

bolilor cardiovasculare. Ei influenţează nivelul tensiunii arteriale chiar și la normotensivi și
au un impact important asupra evoluţiei hipertensiunii. Modificarea stilului de viaţă
reprezintă o primă recomandare în controlul hipertensiunii arteriale, indiferent de stadiul
bolii.

Rolul aportului de sodiu (provenind în special din prepararea alimentelor) ca factor

de risc și ca factor patogen în producerea hipertensiunii arteriale are suficiente dovezi
epidemiologice, experimentale, clinice şi terapeutice.

Studiile clinice de reducere aportului de sodiu la persoane normotensive şi

hipertensive, au arătat reduceri semnificative ale tensiunii arteriale sistolice şi tensiuni
arteriale diastolice, mai accentuate cu cât tensiunea arterială este mai mare. „Răspunsul"
tensiunii arteriale la variaţiile aportului de sare pare a nu fi evidenţiat decât la un segment
de populaţie care are „sensibilitate la sare".

Aceasta ar creşte cu vârsta şi este mai mare la persoane obeze, la pacienţii cu

limitare funcţională renală şi la populaţia neagră. Sensibilitatea la sare s-ar asocia cu
rezistenţa Ia insulina, dislipidemie, microalbuminurie, o constelaţie de factori de risc
pentru boala cardiovasculară şi hipertensiune.

13
 Rolul reducerii aportului de sodiu în controlul hipertensiunii arteriale este unanim
acceptat şi ghidurile actuale de tratament recomandă reducerea aportului de sare (<4-6
g/zi), măsură de primă importanţă pentru reducerea nivelului tensiunii arteriale sistolice şi
tensiunii arteriale diastolice.

Alte componente nutriţionale ca potasiul, calciul şi magneziul au fost asociate cu

riscul hipertensiunii arteriale. Studiile epidemiologice au arătat că o dietă săracă în potasiu
(K<60 mEq/zi) creşte prevalenta hipertensiunii arteriale şi riscul de accidente vasculare
cerebrale. Invers, la persoanele tensiunea arterială normală, suplimentarea aportului de
potasiu conduce la reducerea tensiunii arteriale sistolice cu 1,8 mmHg, iar tensiunea
arterială diastolică se reduce cu l mmHg; efectul este mai mare la persoanele hipertensive.

Mai mult, efectele aportului suplimentar de potasiu depind de aportul de sodiu,

scăderile tensiunii arteriale fiind mai mari la un aport suplimentar de sodiu. Efectele
aparent „protectoare" ale potasiului sunt probabil legate de reducerea secreţiei de renină,
creşterea eliminării renale de sodiu şi eliberarea crescută a sodiului la nivelul endoteliului
vascular.

Unele date de observaţie au semnalat o relaţie inversă între tensiunea arterială şi

aportul de calciu şi magneziu. Deficienţa în aportul de calciu ar creşte incidenţa
hipertensiunii arteriale, mai ales în asociere şi cu creşterea ingestiei de sodiu.

Sodiul, potasiul, calciul şi magneziu sunt componente în alimentele de origine

vegetală şi animală. Tipul general de dietă, mai mult decât componentele individuale ale
acesteia, intervine în producerea sau evoluţia hipertensiunii arteriale. Tipul de dietă, bogată
în fructe şi vegetale, săracă în grăsimi şi sare, s-a doevedit că reduce semnificativ tensiunea
arterială atât la normotensivi cât şi la hipertensivi.

Condumul excesiv de alcool este asociat cu creştrea riscului de hipertensiune

arterială. Consumul moderat sau mic de alcool nu creşte riscul de hipertensiune. Femeile
care au consunat o cantitate mică de alcool (aproximativ 10 ml/zi) au avut cel mai mic risc
pentru hipertensiune, dar cele cu consum cronic mare (peste 20-30 ml/zi), riscul relativ a
crescut la 1,4-1,9%.

Aproximativ 10% din hipertensiunea arterială la bărbaţi poate fi atribuită direct

abuzului de alcool. Reducerea sau restricţia completă a aportului de alcool, la consumatorii
cronici, duce la reducerea tensiunii arteriale relativ rapid (în zile sau câteva săptămâni).

14
 Abuzul cronic de alcool este asociat şi cu alţi factori de risc pentru hipertensiune:
exces ponderal sau obezitate, alimentaţie cu exces de sare sau grăsimi, fumat, sedentarism,
astfel rolul direct al alcoolului este greu de precizat.

Rolul fumatului. Există date sigure privind fumatul ca factor de risc cardiovascular;
riscul se dublează sau triplează la hipertensivii care fumează. Fumatul unei ţigarete creşte
rapid tensiunea arterială, efect care se menţine aproximativ 30 min; continuarea fumatului
menţine nivelele crescute ale tensiunii arteriale.

Indiferent de datele epidemiologice, oprirea fumatului este recomandată la

hipertensivi, deoarece, izolat sau cumulat cu alţi factori de risc, creşte probabilitatea
evenimentelor cardiovsculare (în special coronare).

Mecanismele biologice care leagă fumatul de hipertensiune privesc în primul rând

stimularea activităţii simpatice şi creşterea consecutivă a tensiunii arteriale sistolice şi/sau
diastolice şi frecvenţei cardiace.

Obezitatea, definită prin creşterea indexului de masă corporală (IMC sau BMI)
peste 30 kg/m2, afectează minim 20% din populaţia adultă a ţărilor industrializate. Forma
de obezitate viscerală (abdominală) se asociază frecvent, da nu în mod obligatoriu, cu o
constelaţie de factori de risc (inclusiv hipertensiune arterială), a căror grupare este definită
ca sindrom metabolic (sau sindromul de rezistenţă la insulină). Obezitatea singură sau
însoţită de un sindrom metabolic, este asociată cu un risc de hipertensiune, iar prevalenţa
hipertensiunii arteriale este de aproximativ 50% la persoanele obeze. Numeroase studii au
demonstrat că reducerea greutăţii la persoanele hipertensive obeze (prin regim alimentar
hipocaloric şi exerciţii fizice regulate) constituie o măsură terapeutică la fel de importantă
ca şi medicaţia antihipertensivă.

Astfel, scăderea în greutate, reduce de asemenea necesarul de medicaţie

antihipertesivă. Le persoanele obeze, scăderea tensiunii arteriale se face linear cu pierderea
în greutate şi este independentă de greutatea iniţială. Dintre mijloacele nonfarmacologice
de tratament al hipertensiunii arteriale, reducerea greutăţii reprezintă mijlocul cel mai
eficace de control al hipertensiunii arteriale. Reducerea greutăţii la persoanele obeze sau cu
sindrom metabolic are efecte importante, nu numai pe controlul tensiunii arteriale dar şi pe
alţi factori de risc cardiovascular.

Mecanismele patogenice ale hipertensiunii arteriale la persoanele obeze sunt

hemodinamice şi hormonale. La hipertensivii obezi debitul cardiac şi volumul

15
intravascular sunt crescute; ele scad odată cu reducerea greutăţii. în cazul prezenţei
sindromului metabolic hiperinsulinemia şi rezistenţa la insulina reprezintă legătura
patogenică dintre obezitate şi hipertensiune arterială. Hiperinsulinemia creşte stimularea
simpatică şi reabsorbţia renală de sodiu, creşte reactivitatea vasculară sau atenuează
vasodilataţia, produce hipertrofie vasculară. Leptina, hormon produs în special de celulele
adipoase, ar contribui la producerea hipertensiunii arteriale.

2.4.3 Factorii genetici

Studiile epidemiologice au arătat o susceptibilitate pentru hipertensiune arterială la

persoanele care au un patrimoniu genetic asemănător, ca gemenii mono sau dizigoţi, fraţii,
rudele apropiate persoanelor cu hipertensiune arteriala.

2.4.4 Factori de risc cardiovasculari de evaluat la hipertensiv

Factori de risc majori: fumatul, dislipidemia, diabetul zaharat, vârsta peste 60 de

ani, obezitatea centrală, sexul (bărbaţi sau femei post-menopauză), istoric familial de boli
cardiovasculare la femei sub 65 de ani şi la bărbaţi sub 55 de ani.

2.5 Manifestări clinice

Dispneea este considerată dificultate respiratorie și este o afecțiune care constă în

schimbarea ritmului și a intensității respirației (în repaus sau în timpul efortului fizic).
Pacientul are senzația că nu poate respira. Apare de obicei în insuficienţa cardiacă stângă,
în care scade rezerva cardiacă, în incapacitatea inimii stângi de a evacua întreaga cantitate
de sânge primită de la inima dreaptă.

Durerea precordială poate fi dată de cord (origine cardiacă) sau de afecțiuni

cardiovasculare: aortite, pericardite, miocardite. 

Durerile cardiace sunt dureri organice şi se întâlnesc în aritmii cu ritm rapid. Dat
fiind frecvenţa şi gravitatea durerii coronariene, în faţa unei dureri precordiale, primul gest
diagnostic îl constituie confirmarea sau infirmarea acestei cauze.

Durerea este localizată de bolnav retrosternal, de obicei neprecis, cu ambele palme,

irdiază în umărul şi faţa internă a membrului toracic stâng, apare la efort, în special la
mers, are caracter constrictiv, se însoţeşte de anxietate.

16
 Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare, pneumotorax,
pleurezie, nevralgii intercostaie, herpes zoster, hernie diafragmatică, litiază biliară, leziuni
ale coloanei vertebrale sau ale articulaţiilor vecine, leziuni ale peretelui toracic etc. Toate
aceste cauze pot fi eliminate relativ uşor.

Trebuie să reţină atenţia două grupe de dureri care pot genera confuzii: dureri
radiculare, provocate de compresiunea nervilor rahidieni. Au caracter de arsură, sunt bine
delimitate de bolnav, apar brusc în spate şi iradiază în faţă („în centură"), durerile din
astenia neuro-circulatorie nu au substrat organic; apar la persoanele nevrotice, cu psihicul
mai labil, în special la femei. Au caracter de înţepătură sau arsură, sunt localizate precis de
bolnav, cu degetul, în regiunea mamelonară stângă (spre vârful inimii), nu iradiază, nu au
legătură cu e forturile şi pot dura ore întregi.

Palpitațiile sunt așadar bătăile neregulate ale inimii pe care pacientul le resimte

neplăcut. În mod normal, pulsul unei persoane în perioadă de repaus este de 60-70 bătăi pe
minut. Frecvența cardiacă (pulsul) crește în condiții precum:

 efort fizic;

 stres;

 emoții puternice;

 anumite tratamente;

 consum de cofeină sau alcool;

 fumat.

Palpitațiile accelerează pulsul. Acesta poate depăși ușor 150 de bătăi pe minut, iar
aceste palpitații pot dura minute sau chiar ore. În plus, pulsul accelerat poate fi însoțit de
simptome precum respirație dificilă, anxietate, stare de slăbiciune.

O semnificaţie deosebită o au însă palpitaţiile care apar în bolile cardiovasculare.

Dintre acestea trebuie să reţină atenţia tulburările de ritm (tahicardia paroxistică, fibrilaţia
atrială, etc), stenoza mitrală, hipertensiunea arterială sau hipotensiunea arterială. Când un
bolnav acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau în accese, dacă
durează puţin sau un timp îndelungat, dacă sunt regulate sau neregulate.

Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor, datorită creşterii

hemoglobinei reduse în sângele capilar. Este evidentă la nivelul obrajilor, nasului, buzelor

17
şi a degetelor. Intensitatea sa este proporţională cu bogăţia în hemoglobina, fapt pentru
care la anemici poate lipsi, iar în poliglobulie este chiar frecventă.

Este prezentă în bolile congenitale ale inimii, datorită trecerii sângelui venos în cel
atrial şi în insuficienţa cardiacă globală datorită încetinirii circulaţiei capilare periferice,
care permite cedarea unei cantităţi mai mari de oxigen ţesuturilor, cu creşterea
concomitentă a hemoglobinei reduse în sângele capilar, în cordul pulmonar cronic, datorită
leziunilor pulmonare care împiedică hematoza.

Simptome respiratorii: tusea cardiacă şi hemoptizia.

Simptome digestive (dureri) în epigastru şi hipocondrul drept, greţuri, vărsături,

balonare epigastrică etc, datorită insuficienţei cardiace.

Simptome nervoase: cefalee, ameţeli, tulburări vizuale şi auditive apar in

hipertensiune sau hipertensiune arterială, insuficienţa aortică, ateroscleroza cerebrală.
Febra poate fi extracardiacă, dar uneori este datorată unei endocardite bacteriene sau
reumatismale.

2.6 Diagnosticarea și evaluarea bolnavului hipertensiv

2.6.1 Diagnosticare

Evaluarea unui pacient hipertensiv nou descoperit sau a unui pacient cu boală veche
la care au apărut probleme noi privind controlul HTA, reprezintă etape esenţiale în
definirea şi aprecierea bolii. Obiectivele evaluării sunt multiple :

● Stabilirea diagnosticului de HTA şi încadrarea pacientului în gradul de HTA

corespunzător

● Identificarea afectării organelor ţintă ( creier, inimă, rinichi) element esenţial pentru
stadializare, prognostic, selecţia tratamentului.

● Identificarea altor factori de risc cardiovascular (hiperlipidemie, diabet, fumat,

obezitate, alte tulburări metabolice) care influienţează prognosticul şi tactica
terapeutică.

● Identificarea cauzelor de HTA secundară.

2.6.2 Diagnostic clinic

O anamneză completă este esenţială şi ea trebuie să cuprindă :

18
 ● Antecedentele heredo-colaterale de hipertensiune, diabet, dislipidemie, AVC, sau
boală renală

● Vechimea HTA, valorile ei ca şi rezultatele şi eventualele efecte secundare ale

tratamentelor antihipertensive urmate

● Simptome sugestive de cauze secundare de hipertensiune

● Evaluarea stilului de viaţă şi a factorilor de risc legaţi de acesta ( fumat, obezitate,

alimentaţie, actvitate fizică)

● Anamneza administrării cronice de medicamente sau substanţe care cresc TA

(contraceptive orale, antiinflamatoare nesteroidiene, cocaină, amfetamine)

● Evaluarea statusului social care ar putea influienţa tratamentul hipertensiv.

Bolnavul cu HTA poate fi complet asimptomatic, boala fiind descoperită

întâmplător. Uneori poate avea o simptomatologie nespecifică sau manifestări vegetative :
cefalee, maifrecvent occipitală apărută dimineaţa la trezire, durerea fiind uneori pulsatilă;
astenie fizică, insomnii, mai rar ameţeli, palpitaţii.

Examenul fizic rebuie să fie complet şi să includă măsurarea corectă a TA. Alte elemente
importante care trebuie evaluate :

 Măsurarea înălţimii şi a greutăţii, calcularea indicelui de masă corporală

 Examinarea aparatului cardiovascular
 Examinarea plămânilor pentru raluri şi bronhospasm, nefromegalie, alte mase
abdominale
 Examinarea fundului de ochi şi a sistemului nervos pentru semne de afectare
cerebrovasculară.

Examenul fundului de ochi trebuie efectuat la orice hipertensiv şi constituie un

criteriu foarte important în stadializarea hipertensiunii arteriale, a severităţii şi duratei
HTA:

- stadiul I: arteriolele cu lumenul redus, spastice, sinuoase, în „fir de cupru", venule

spiralate;

- stadiul II: artere seleroase cu calibru neregulat, vene dilatate, prezenţa încrucişării
arteriovenoase;

19
 - stadiul III: la elementele stadiului II se adaugă edem retinian, hemoragii „în flacără",
perivasculare şi exudate, determinate de ruptura vaselor mici;

- stadiul IV: arterele filiforme, cu vene foarte destinse; hemoragii în pânză.

2.6.3 Diagnostic paraclinic

Investigaţiile paraclinice în HTA trebuie să fie astfel orientate încât să răspundă

mai multor obiective:

 Să stabilească etiologia HTA

 Să stabilească gradul sau stadiul bolii, inclusiv afectarea organelor ţintă
 Să identifice şi alţi factori de risc cardiovasculari.

Caracterul individualizat reflectă particularităţile de manifestare a bolii, care aparţin

fiecărui caz în parte. În domeniul bolilor cardiovasculare, ca şi în orice alt domeniu de
patologie, elaborarea diagnosticului cuprinde două aspecte fundamentale strâns corelate:

- un aspect metodologic, de recoltare prin tehnici adecvate şi într-o anumită

sistematizare, a tuturor datelor asupra stării unui caz dat;
- un aspect raţional, de interpretare analitică şi sintetică, de integrare a datelor într-un
concept care trebuie apoi exprimat în termeni diagnostici.

În acest sens, diagnosticul unei boli cardiovasculare trebuie să se bazeze pe:

● anamneză minuţioasă, dar mai ales competentă.

● examenul fizic sistematic şi riguros (ca execuţie şi interpretare a semenlor)

● interpretarea corectă şi critică a datelor oferite de metodele paraclinice de

examinare, bazată pe cunoaşterea posibilităţilor şi limitelor acestor metode.

● integrarea sintetică a tuturor datelor clinice şi paraclinice obţinute în cazul dat,

printr-un proces de raţionament specific medicinii.

Întregul proces de diagnostic, de la primul contact al medicului şi asistentei cu

pacientul şi până la formularea în termeni a diagnosticului complet şi individualizat al
cazului dat, trebuie să se bazeze pe o anumită experienţă personală a examinatorului, în
sensul cazuisticii văzute, auzite sau citite, în sensul rezolvării unor cazuri similare, în
sensul „antrenamentului" capacităţii de raţionament în rezolvarea operativă a unor cazuri
similare.

Investigații efectuate în diagnosticul paraclinic:

20
Tabelul 3
Hemogramă
B: 12+2g/100ml
Hemoglobină Valori normale
F: 13+2g/100ml
Leucocite Valori normale 4200-8000/mm3
B: 4,5-5,5 mil/mm3
Eritrocite Valori normale
F: 4,2-4,8 mil/mm3
Limfocite Valori normale 2500/mm3
Monocite Valori normale 300mm3
Trombocite Valori normale 150-400.000 /mm3
Reticulocite Valori normale 10-15 %
B: 46+6%
Hematocrit Valori normale
F: 41+5%
B:1-10mm/1oră
VSH Valori normale
F: 2-13mm/1 oră
Glicemie Valori normale 0,66-1,10 g / %
Uree Valori normale 0,20-0,50 g / %
Creatinină Valori normale 0,6-1,20 mg/ %
Acid uric Valori normale 2-6 mg %
Colesterol Valori normale 1.8-2,8 g / %
Trigliceride Valori normale 1,6 + 0,6 g / %
Lipide totale Valori normale 7+2%

Tabelul 4
Examen sumar de urină
Creatinină Valori normale 8,8-14 mmol / l
Proteine Valori normale 0,15 g / zi
Potasiu Valori normale 25-100 mmol / zi
Sodiu Valori normale 100-260 mmol / zi
Densitate Valori normale 1015-1022

Debitul cardiac reprezintă cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în

aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. La un om sănătos, valorile
medii variază între 5,5 și 6,5 litri în stare normală această cantitate este egală pentru cei doi
ventriculi. Debitul cardiac este mărit în efort, emoţii, sarcină, stări febrile, anemii,

21
hipertiroidism, beri-beri, unele forme de cord pulmonar cronic, şi scăzut în: insuficienţa
cardiacă, şoc, tahicardii, peste 170, stenoze valvulare, pericardite, fibrilaţie atrială.

Presiunea venoasă este presiunea exercitată de sângele venos asupra pereţilor

venelor. Se cercetează prin metode directe sau indirecte. Ca nivel de reper (nivelul
flebostatic) se ia înălţimea atriului drept, apreciată a fi la unirea celor două treimi
posterioare cu treimea anterioară a diametrului antero-posterior al toracelui, la nivelul celui
de-al IV-lea spaţiu intercostal sau la 5 cm sub linia sternală anterioară.

Pentru metoda directă se foloseşte manometru Claude, aparatul Moritz-Tabara sau

un simplu tub gradat. După un repaus al bolnavului de cel puţin 15 min, se sprijină braţul
relaxat în aşa fel încât să se găsească la nivelul atriului drept. Se puncţionează vena de la
plica cotului cu un ac gros, racordat la tubul gradat care conţine soluţie salină citrată.
Echilibrarea tensională se face prin scurgerea din venă a surplusului de lichid. Înălţimea
coloanei de lichid reprezintă valoarea presiunii venoase exprimate în centimetri de apă
(normal până la 12 cm H2O).

Presiunea venoasă se poate aprecia şi clinic, deci indirect, fie raportând nivelul
turgescenţei jugulare la linia sternală anterioară, fie reperând o venă turgescentă de pe faţa
dorsală a mâinii pacientului culcat şi observând nivelul la care dispare turgescenţa ridicând
mâna.

Timpul de circulaţie: este timpul necesar sângelui ca să parcurgă un segment al

sistemului circulator şi variază invers cu viteza de circulaţie (când creşte primul, scade a
doua).

Determinarea constă în introducerea unei substanţe străine în sistemul venos

periferic şi cronometrarea timpului necesar ca să apară reacţia, bolnavul fiind culcat.

Se cercetează:

- timpul braţ-limbă (vena braţului -capilar periferic) = 13 sec; se utilizează Decolin

(gust amar), gluconat de calciu (senzaţie de căldură), fluoresceină.

- timpul braţ-plămân (vena braţului-capilar pulmonar) = 6 secunde; se injectează în

vena braţului etar şi se notează momentul când apare mirosul de eter.

- timpul braţ-braţ (vena braţului drept-vean braţului stâng) = 20-25 sec.

Electrocardiograma este o înregistrare a activității electrice a fibrelor musculare

ale inimii. Fiecare contracție a miocardului este urmarea unei excitații electrice care

22
provine de la nodulul sinusal și transmis musculaturii inimii. Aceste modificări ale
potențialelor electrice ale inimii se pot măsura la suprafața organismului, fiind prezentate
printr-o imagine repetată a activității cardiace electrice. Cu ajutorul electrocardiogramei se
pot enunța o serie de proprietăți și boli ale inimii.

Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate foarte slabă şi se transmit la

suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi, a căror rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul.
Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte sensibile. Captarea
curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două puncte diferite ale inimii sau chiar la
distanţă de inimă. Se folosesc fie electrocardiografe cu înscriere indirectă sau fotografică,
fie cu înscriere directă sau mecanică (cu cerneală, stilet încălzit, cu hârtie carbon etc.)
Unele aparate dispun şi de osciloscoape-sistem care permite vizualizarea curbei
electrocardiografice pe un ecran. În prezent se întrebuinţează tot mai frecvent aparate care
permit înscrierea simultană a mai multor derivaţii electrocardiografice şi chiar a altor
grafice (fonocardiograma, pulsul venos etc.) Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii
se aplică electrozii fie direct pe cord, fie pe suprafaţa corpului, la diferite distanţe de inimă.

Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare care se fixează pe
membre sau torace, prin benzi de cauciuc şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici.
După locul de aplicare al electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe
(endocavitar prin cateterism), semidirecte (esofagiene) şi indirecte, în care electrozii sunt
aşezaţi pe membre sau pe regiunea precordială.

Examenul radiologic al inimii

În mod obişnuit se practică:

- radioscopia, examenul direct, proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran

fluorescent. Permite examenul în mişcare, dar rămâne un examen subiectiv, care nu
permite comparaţia în timp.
- radiografia toracică – poate aduce informaţii privind existenţa unei hipertrofii
ventriculare stângi (HVS), precum şi asupra unui anevrism de aortă toracică sau a
unui anevrism disecant, complicaţii posibile în HTA. Ea oferă o imagine obiectivă,
care permite comparaţia în timp, sesizează numeroase amănunte care nu se văd la
radioscopie şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic. Astăzi, se
efectuează întâi radiografia, apoi radioscopia, pentru a fixa toate detaliile.

23
 - radiocardiograma consta în introducerea intravenoasă a unei substanţe radiocative
care, ajunsă prin circulaţia venoasă la inimă, este detectată de un contor Geiger-
Müller.
- angiocardiograma este un examen care pune în evidenţă cavităţile inimii şi marile
vase cu ajutorul unei substanţe radioopace, introduse prin cateterism. Este utilă la
diagnosticul cardiopatiilor congenitale.

În practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiografie şi radioscopie,

folosindu-se în mod obişnuit patru poziţii: frontală sau posterior-anterioară (bolnavul fiind
aşezat cu faţa la ecran), oblică-anterioară stângă, oblică-anterioară dreaptă şi laterală
stângă.

Examenul cordului

Se apreciază:

- poziţia - o treime din umbra inimii se află la dreapta liniei mediane şi două-treimi la
stânga;
- mărimea - inima este mărită când marginea dreaptă depăşeşte marginea coloanei cu
două laturi de deget, iar cea stângă depăşeşte linia medio-claviculară;
- forma poate fi normală sau de configuraţie aortica (culcată), mitrală (ridicată),
sferică, globulară etc.;
- marginea dreaptă este alcătuită din două arcuri aproximativ egale: cel superior format
din vena cavă superioară, iar cel inferior din atriul drept;
- marginea stângă este alcătuită din trei arcuri: cel superior este dat de butonul aortic,
cel mijlociu (concav) de artera pulmonară şi urechiuşa stângă, iar cel inferior
(convex) de ventriculul stâng;
- opacităţile din umbra mediastinală pot fi generate de calcifieri pericardice, valvulare.
- Explorarea iniţială este obligatorie pentru orice bolnav hipertensiv şi este de preferat
să se facă în ambulator.

2.7 Complicaţiile hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea poate duce la dizabilități care pot distruge calitatea vieții unei
persoane, cum ar fi:

24
 Îngustarea arterelor: hipertensiunea afectează căptușeala arterelor de sânge,
provocând astfel boala numită arterioscleroză. Grăsimile se depun pe pereții
arterelor îngreunând astfel circulația sanguină. În acest caz de hipertensiune
arterială netratată pot apărea multiple probleme, de la dureri în piept, la atac de
cord, insuficiență cardiacă, insuficiență renală, anevrism ș.a.

 Anevrismul: presiunea constantă exercitată de sânge asupra arterelor poate cauza

dilatarea pereților acestora și formarea unei protuberanțe - un anevrism. Acesta din
urmă se poate sparge și poate provoca sângerări interne foarte grave.

 Boala arterială coronariană: boala arterelor coronare afectează arterele care

furnizează sânge pentru mușchiul inimii. Arterele îngustate de boala arterelor
coronare nu permit sângelui să curgă liber, cauzând astfel dureri în piept, aritmii
sau un atac de cord.
 Hipertrofie ventriculară stângă: hipertensiunea forțează inima să lucreze mai mult
decât este necesar pentru a pompa sângele în restul corpului, ventriculul stâng
devenind, din cauza muncii suplimentare, rigid. Această afecțiune crește riscul de
infarct miocardic, insuficiență cardiacă sau chiar moarte subită.
 Insuficieța cardiacă: de-a lungul timpului, presiunea exercitată asupra inimii din
cauza hipertensiunii slăbește mușchiul cardiac scăzându-i astfel eficiența.
 Atacul ischemic tranzitor: un atac ischemic tranzitor este cauzat de o scurtă
întrerupere a circulației sanguine la creier - din cauza unui cheag de sânge sau a
aterosclerozei. Acesta este, de obicei, un semnal de alarmă îngrijorător care anunță
un atac cerebral.
 Atacul cerebral: acesta apare atunci când o parte a creierului este privată de oxigen și
nutrienți, iar celulele încep să moară. Hipertensiunea netratată poate duce la
producerea unui atac cerebral prin distrugerea sau slăbirea vaselor de sânge care
ajung să se subțieze, să se rupă sau să aibă scurgeri. Tot din cauza hipertensiunii se
pot produce cheaguri de sânge în artere care, odată ce ajung la creier, pot provoca
un atac cerebral.
 Demența: demența este o boală a creierului manifestată prin probleme de gândire, de
vorbire, de înțelegere, de memorie, de mișcare sau de vedere. Demența vasculară
este rezultatul subțierii sau blocării arterelor care transportă sânge spre creier.

 Insuficiența renală: hipertensiunea este una dintre cele mai comune cauze ale
insuficienței renale. Din cauza daunelor suferite de vasele de sânge și de rinichi,

25
 aceștia din urmă nu mai pot filtra corespunzător sângele, ceea ce duce la
acumularea de reziduuri periculoase. Soluțiile sunt dializa și transplantul renal.
Insuficiența renală este, de asemenea, o urmare a glomerulosclerozei - leziuni
renale cauzare de cicatrici ale vaselor de sânge numite glomerule.

 Anevrismul arterei renale: o potențială cauză a anevrismului renal este

ateroscleroza, care slăbește și distruge peretele arterial. Acesta poate cauza
hemoragii interne extrem de grave.

 Retinopatia: această afecțiune poate cauza sângerări ale ochiului, vedere în ceață și
pierderea completă a vederii. Riscul este mai mare în cazul persoanelor care suferă
atât de hipertensiune, cât și de diabet.
 Neuropatia optică: această afecțiune presupune distrugerea nervului optic din cauza
fluxului sanguin întrerupt. În acest caz, există pericolul pierderii vederii.

2.8 Evoluţia hipertensiunii arteriale

Hipertensiunea arterială are o istorie clinică îndelungată. Simptomul cel mai

caracteristic al bolii este creşterea presiunii sanguine. Evoluţia bolii depinde de nivelul
valorilor tensionale.

După modificările pe care boala le produce în timp la nivelul aparatului

cardiovascular şi prin ele asupra altor organe, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă
următoarele planuri de sistematizare stadială a evoluţiei hipertensiunii arteriale.

Stadiul I : presiunea sanguină, fără semne de alterare a aparatului cardiovascular.

Stadiul II: presiunea arterială crescută cu hipertrofie cardiacă, dar fără alte semne
de leziuni organice.

Stadiul III: presiunea arterială crescută cu leziuni de organe datorită hipertensiunii

arteriale.

Cunoaşterea istoriei naturale a hipertensiunii arteriale are o deosebită importanţă în

aprecierea eficienţei mijloacelor terapeutice.

2.9 Grupe de risc cadiovascular

În evaluarea riscului global al bolnavului hipertensiv trebuie să se aibă în vedere

trei elemente esenţiale : nivelul TA, gradul de afectare al organelor ţintă şi factorii de risc

26
cardiovasculari asociaţi. OMS a definit 4 categorii de risc cardiovascular, fiecare
categorie reperzentând un nivel de risc cardiovascular absolut. În cadrul fiecărei categoriii,
riscul unui individ se apreciază în funcţie de numărul de factori de risc prezenţi şi de
severitatea acestora.

2.9.1 Grupa cu risc scăzut

Este formată din bărbaţii sub 55 de ani şi femeile sub 65 de ani cu HTA de gradul
1, fără alţi factori de risc. Un potenţial risc al unui eveniment cardiovascular major în
următorii 10 ani este sub 15 % la această categorie, fiind în mod special foarte redus la
pacienţii cu HTA de graniţă.

2.9.2 Grupa cu risc mediu

Din această grupă fac parte bolnavii cu valori ale HT în limitele largi şi cu factori
de risc cardiovasculari asociaţi. Unii pacienţi au HTA cu valori mai reduse şi mai mulţi
factori de risc, iar alţii au TA mai ridicată şi factori de risc mai puţini. Riscul unui
eveniment cardiovascular major la această grupă în următorii 10 ani este de aproximativ
15-20 %.

2.9.3 Grupa cu risc înalt

Include bolnavii cu HTA de gradul 1-2 care au trei sau mai mulţi factori de risc
asociaţi, diabet sau afectare de organe ţintă, precum şi pacienţii cu HTA severă (gradul 3)
şi fără alţi factori de risc. Un eveniment cardiovascular major la 10 ani, este posibil în
procent de 20-30%.

2.9.4 Grupa de risc foarte înalt

Este compusă din bolnavi cu HTA de gradul 3 şi unul sau mai mulţi factori de risc
asociaţi, la toţi pacienţii cu boală cardiovasculară clinic manifestată sau boală renală.
Aceştia au cel mai mare risc de evenimente cardiovasculare, de circa 30% sau chiar mai
mare în 10 ani, necesitând instituirea rapidă şi intensivă a tratamentului.

2.10 Tratamentul hipertensiunii arteriale

Scopul tratamentului hipertensiunii arteriale este:

 scaderea valorilor tensiunii arteriale la un nivel de siguranta maxima (sub 130/85

mmHg)

27
  pastrare tensiunii sub control constant

 prevenirea sau reducerea complicatiilor

 cresterea calitatii vietii si prelungirea ei

2.10.1 Strategia tratamentului antihipertensiv

După ce se determină profilul de risc al bolnavului şi al nivelului TA, trebuie să se

stabilească dacă el se încadrează în grupa de risc scăzut, mediu, sau foarte înalt.

În funcţie de aceste elemente se va decide dacă:

● se va institui imediat tratamentul medicamentos pentru HTA şi condiţiile asociate

la grupele de risc înalt sau foarte înalt;

● se monitorizează TA şi ceilalţi factori de risc şi eventual se obţin alte informaţii

înainte de a se decide instituirea tratamentului medicamentos la grupa de risc mediu.

● se observă pacientul pe o perioadă de timp înainte de a începe tratamentul

medicamentos la grupa de risc scăzut.

După ce s-a decis strategia de tratament, este imperios să se stabilească un plan de

scădere a TA şi de reducere a riscului cardiovascular global al bolnavului, cu scopuri
terapeutice personalizate. Acest plan trebuie să cuprindă :

● monitorizarea TA şi a celorlalţi factori de risc;

● măsuri nefarmacologice, de stil de viaţă, care să scadă TA, şi să reducă factorii de

risc

● tratament medicamentos: pentru reducerea TA şi controlul celorlalţi factori de risc

precum şi pentru tratamentul bolilor asociate.

Tratamentul va fi de la început etiologic, adică va trata hipertensiunea arterială

simptomatică, renala, endocrină acută, şi anume, afecţiunea care a determinat-o.
Tratamentul hipertensiunii arteriale va avea în vedere stadiul de boală. Tratamentul va fi:
nefarmacologic, medicamentos, şi balneoclimateric.

28
 2.10.2 Tratamentul nefarmacologic

Măsuri legate de stilul de viaţă trebuie instituite oricând este necesar, la toţi
pacienţii, incluzând subiecţii cu tensiune normal înaltă şi pacienţii care necesită tratament
medicamentos. Scopul este reducerea tensiunii arteriale, controlul altor factori de risc şi
condiţii clinice, şi reducerea numărului şi dozelor de agenţi antihipertensivi care ar putea fi
folosiţi ulterior. Măsurile legate de stilul de viaţă care sunt larg acceptate ca scăzând
tensiunea arterială sau riscul cardiovascular, şi care trebuie avute în vedere la toţi pacienţii
sunt:

1) încetarea fumatului,

2) reducerea greutăţii la cei supraponderali,

3) moderaţie în consumul de alcool,

4) activitate fizică,

5) reducerea aportului de sare

6) creşterea aportului de fructe şi legume şi scăderea aportului de grăsimi saturate şi totale.

Obiceiurile de alimentaţie sănătoasă trebuie întotdeauna promovate. Cu toate

acestea, măsurile legate de stilul de viaţă nu au dovezi în prevenţia complicaţiilor
cardiovasculare la pacienţii hipertensivi, iar complianţa pe termen lung în implementarea
lor este cunoscută ca fiind scăzută. Acestea nu trebuie niciodată să întârzie inutil instituirea
tratamentului medicamentos, în special la pacienţii cu nivele mai crescute de risc.

- Oprirea fumatului - fumatul determină o creştere acută a tensiunii şi frecvenţei

cardiace, modificări ce persistă mai mult de 15 minute după fumarea unei ţigarete.
Mecanismul este probabil o stimulare a sistemului nervos simpatic la nivel central şi la
nivelul terminaţiilor nervoase, care este responsabilă de o creştere a catecolaminelor
plasmatice paralel cu creşterea tensiunii arteriale. În mod paradoxal, mai multe studii
epidemiologice au arătat că nivelurile tensiunii arteriale printre fumători au fost la fel
sau mai mici decât la nefumători , creşterea fiind în mod special mai pronunţată la
marii fumători . Fumatul a fost de asemenea raportat ca prezicând o creştere viitoare a
tensiunii arteriale sistolice , dar nici un efect cronic independent al fumatului nu a fost
găsit în toate studiile510 şi încetarea fumatului nu scade tensiunea arterială . Fumatul
este un factor de risc cardiovascular puternic şi încetarea fumatului este probabil
singura cea mai eficace măsură legată de stilul de viaţă pentru prevenţia unui mare

29
număr de afecţiuni cardiovasculare, incluzând accidentul vascular cerebral şi infarctul
de miocard . Acest lucru este susţinut de observaţia că cei care renunţă la fumat
înaintea vârstei medii au tipic o speranţă de viaţă care nu este diferită de a celor care nu
au fumat niciodată De aceea, hipertensivii fumători trebuie sfătuiţi cu privire la
încetarea fumatului. Când este necesar, terapia de substituţie cu nicotină sau terapia cu
bupropion trebuie luate în considerare, de vreme ce ele par să faciliteze renunţarea la
fumat.
- Moderarea consumului de alcool - relaţia dintre consumul de alcool, nivelurile
tensiunii arteriale şi prevalenţa hipertensiunii arteriale este lineară în populaţie .
Dincolo de aceasta, niveluri mari ale consumului de alcool sunt asociate cu risc mare
de accident vascular cerebral; aceasta este în mod special valabil pentru consumul
necontrolat de alcool. Alcoolul atenuează efectele terapiei medicamentoase
antihipertensive, dar acest efect este măcar în parte reversibil în decurs de 1-2
săptămâni prin moderarea consumului de alcool cu aproximativ 80%. Bărbaţii
hipertensivi consumatori de alcool trebuie sfătuiţi să-şi limiteze consumul la maxim
20-30 de grame de etanol pe zi şi femeile hipertensive la maxim 10-20 de grame de
etanol pe zi. Ei trebuie avizaţi asupra riscului crescut de accident vascular cerebral
asociat consumului necontrolat de alcool.
- Restricţia de sodiu - studiile epidemiologice sugerează că aportul de sare prin dietă
este un factor care contribute la creşterea tensiunii arteriale şi la prevalenţa
hipertensiunii. Restricţia de sodiu poate avea un efect antihipertensiv mai mare dacă
este combinată cu alte indicaţii dietetice şi poate permite reducerea dozelor şi
numărului de medicamente antihipertensive folosite pentru controlul tensiunii arteriale.
Într-o dietă cu restricţie de sare pacienţii trebuie sfătuiţi să evite adaosul de sare şi
alimentele care sunt în mod evident foarte sărate (în mod special alimentele procesate)
şi să mănânce mai ales mese gătite direct din ingrediente naturale conţinând mai mult
potasiu.
- Reducerea greutăţii - un număr substanţial de dovezi provenind din studii
observaţionale documentează faptul că greutatea corporală este direct asociată cu
tensiunea arterială şi că excesul de grăsime predispune la creşterea tensiunii arteriale şi
hipertensiune. Există de asemenea dovezi convingătoare că reducerea greutăţii scade
tensiunea arterială la pacienţii obezi şi are efecte benefice pe factorii de risc asociaţi
cum ar fi: rezistenţa la insulină, diabetul, hiperlipidemia, hipertrofia ventriculară stângă
şi apneea obstructivă de somn.

30
 - Exerciţiul fizic - lipsa de antrenament fizic este un predictor puternic de mortalitate
cardiovasculară, independent de tensiunea arterială şi de alţi factori de risc. Astfel
pacienţii sedentari trebuie sfătuiţi să desfăşoare exerciţii de intensitate moderată într-o
manieră regulată, de exemplu 30-45 de minute pe zi.
- Combaterea stresului - se pot folosi tehnicile de relaxare, exerciții de respirație și
folosirea timpului liber pentru ieşiri regulate din mediul stresant urban.

2.10.3 Tratamentul igienico-dietetic

Regimul de viaţă constă în limitarea eforturilor fizice, cu lucru de 6-8 ore pe zi,
după caz, cu respectarea orelor de somn şi orelor de masă. Au o mare importanţă
mijloacele psihoterapeutice, combaterea anxietăţii şi evitarea situaţiilor conflictuale din
mediul de viaţă sau de muncă. Vor fi căutate şi încurajate elementele de satisfacţie din
profesiunea bolnavului, vor fi cultivate preocupările care produc relaxarea (plimbări,
lectură, muzică, teatru).

Regimul alimentar va fi echilibrat şi suficient, urmărindu-se menţinerea unei

greutăţi normale. Regimul va fi hipo sau desodat, în funcţie de bolile asociate. Regimul
desodat va conţine 2-5 g sare/zi, regimul nu poate fi standardizat, ci adaptat în funcţie de
starea clinică a pacientului. Regimul alimentar va fi compus din alimente permise.
Bolnavul va trebui să ştie care sunt alimentele permise şi alimentele interzise.

Alimentele permise sunt: supe de zarzavat simple sau cu adaos făinos, borş de
zarzavat sau cu cartofi, supe de legume, supe de roşii, toate fără sare;

- făinoase: în cantitate limitată, griş, orez, fulgi de ovăz, fidea, toate fierte fără sare;
- ouă în cantitate redusă (1-2 pe săptămână), fără gălbenuş;
- carne în cantitate redusă, de 3 ori pe săptămână, de vită, viţel, găină, pui, slabă,
fiartă ca rasol, friptă, cu pătrunjuel, cartofi, morcov, orez, perişoare fierte în aburi
sau apă, toate fără sare, peşte slab (şalău, ştiucă, crap, păstrăv), fiert, rasol, fript sau
copt în pergament (în zilele cu carne nu se dă peşte şi invers);
- grăsimi crude vegetale, ulei de porumb, floarea soarelui, margarina nesărată. Totul se
dă crud în salată, cea 50g/zi.; pâine albă sau intermediară, fără sare, veche de o zi
sau prăjită;
- legume şi zarzavaturi: crude sau fierte, trecute prin sită, piureuri, strecurate,
chifiteluţe de zarzavat, cartofi copţi, morcovi, dovlecei, fasole verde, mazăre verde,
sfeclă, salată verde, roşii, vinete, ardei graşi, varză crudă, varză murată, fără sare,

31
 toate rase mărunt şi administrate ca salate, sau fierte ca soteuri sau budinci de
legume;
- lapte şi brânzeturi: lapte dulce, iaurt, lapte bătut, brânză de vaci, caş, urdă nesărată,
lapte cu cafea.
- fructe sub orice formă: crude, coapte, piureuri, compoturi;
- dulciuri: preparate fără bicarbonat şi sare, din aluat fiert, uscat, cu brânză de vaci, cu
fructe sau gelatină de fructe, cu lapte, cu iaurt, peltea, salată de fructe cu miere şi
frişca, marmeladă, paterni, dulceaţă, zahăr.
- băuturi: lapte simplu degresat, lapte bătut sau iaurt, sucuri de fructe sau de
zarzavaturi, ceaiuri de plante;
- condimente: sos de roşii, sosuri dietetice (fără grăsime prăjită), cu făină rumenită pe
uscat, cu zeamă de zarzavat (seara în cantitate redusă), verdeţuri tocate (pătrunjel,
mărar, ţelină, leuştean, cimbru, zeamă de lămâie şi sare limitată).

Alimentele interzise sunt:

- Lapte integral, brânzeturi sărate şi grase;

- Carne grasă, viscere, vânat, peşte gras sau sărat, conserve de peşte sau
carne,afumături;

- Ouă în cantitate crescută, unt untură, frişca, smântână, seu, slănină, grăsimi prăjite;

- Pâine cu sare şi pâine neagră;

- Făinoase preparate cu sare şi în cantitate mare;
- Brânzeturi: grase, sărate; fermentate;
- Sosuri: cu grăsimi prăjite, cu zeamă de carne, cu muştar sau maioneză;
- Legume şi zarzavaturi care conţin mult sodiu (ţelină, spanac, varză acră, murături);
- Dulciuri preparate cu bicarbonat, cu unt şi gălbenuş de ou, cu ciocolată şi cacao;
- Băuturi alcoolice, cafea, ceai tare, lichide înp exces;
- Condimente: sare mai mult decât este prescris, piper, ardei iute, boia de ardei, hrean,
muştar, ceapă, usturoi.

2.10.4 Tratamentul antihipertensiv farmacologic

Tratamentul farmacologic are indicație absolută în formele moderate și severe de

HTA, iar în anumite situații chiar în HTA ușoară. Arsenalul terapeutic al HTA este variat,

32
alcătuit din mai multe clase de medicamente, făcând astfel posibilă nuanțarea tratamentului
în funcție de pacient.

1) Diureticele - au fost primele medicamente folosite în tratamentul HTA; în

primele zile de folosire,diureticele reduc tensiunea arterială prin reducerea volemiei. Pe
termen lung, efectul hipotensor se datorează reducerii rezistenței vasculare periferice. Se
cunosc mai multe tipuri de diuretice: diuretice tiazidice (Nefrix), diuretice de ansă
(furosemid, acidetacrinic), indapamida, diuretice economizatoare de potasiu
(spironolactona). Efectele adverse apar în special la folosirea pe termen lung a diureticelor
tiazidice. Acestea includ: hiperglicemie, hiperuricemie și hipercalcemie, dislipidemii,
alcaloza metabolica, hipovolemie, hiponatremie și insuficiența renală funcțională (dacă se
folosesc în doze mari), hipokaliemie, manifestări alergice, purpura vasculară, vasculite
(tiazidice), nefrita interstițială (furosemid). Tratamentul cu diuretice (tiazidice) este limitat
de condiția metabolică a pacientului (diabet zaharat, hiperparatiroidism, dislipidemie) pe
care o poate agrava, amplificând riscul aterogen pe termen lung. Dacă folosirea lor este
indispensabilă, se preferă folosirea indapamidei (nu are efecte metabolice) sau
furosemidul.

2) Inhibitorii simpatici

a) Inhibitorii adrenergici cu acțiune periferică

- includ Guanetidina (rezervată formelor severe de HTA care nu au răspuns la altă

medicație antihipertensivă), Guanadrel și Bethanidina. Efectele adverse ale acestor
medicamente includ: somnolență, astenie, obstrucție nazală, bradicardie.

b) Inhibitori adrenergici cu acțiune centrală: alfa-metildopa, clonidina, guanfacina și

guanabenz.

c) Inhibitori adrenergici cu acțiune centrală și periferică

- sunt reprezentați de rezerpina. Efectele sale adverse pot impune chiar oprirea
tratamentului: depresie-uneori severă, sindroame extrapiramidale, hiperaciditate și chiar
ulcer gastric; utilizarea rezerpinei este pe cale de a fi abandonată.

d) Alfablocantele adrenergice:

- neselective: fenoxibenzamina și phentolamina, se folosesc în tratamentul crizei de

feocromocitom sau în criza hipertensivă din fenomenul de „rebound la clonidină”. Nu se
folosesc în tratamenul cronic al HTA.

33
- selective: prazosinul - produce arteriolo și venodilatație, fără să determine tahicardie.
Poate fi folosit ca monoterapie. Efectele sale adverse (cefalee, oboseală, uneori amețeli)
sunt nesemnificative, cu excepția hipotensiunii posturale de prima doză.

e) Betablocantele

- cele mai folosite în prezent sunt atenololul, metoprololul, nadololul. Betablocantele, în

special cele neselective și în tratament pe termen lung, au efecte adverse metabolice (efect
dislipemiant, dereglări ale glicemiei la bolnavii diabetici)

f) Alfa-betablocantele:

- labetalolul este eficient în tratamentul HTA ușoare și moderate în monoterapie, sau în

tratamentul urgențelor hipertensive sub forma injectabilă.

g) Inhibitori adrenergici cu acțiune mixtă:

- urapidilul - este practic lipsit de efecte adverse, fiind eficient în monoterapie în HTA
moderată, având avantajul de a putea fi administrat în doză unică. Administrarea
parenterală este rezervată urgențelor hipertensive.

3) Vasodilatatoare directe

- musculotrope includ dihidralazina, endralazina, minoxidilul, diazoxidul,nitroprusiatul de

sodiu. Efectele adverse sunt determinate de vasodilatația periferică (tahicardie, angină
pectorală, retenție hidrosodată, cefalee, eritem facial, congestie nazală.

4) Inhibitorii sistemului renină-angiotensină

- cel mai mult s-au impuns inhibitorii enzimei deconversie (IEC): captopril, enalapril. IEC
au devenit grupa de medicamente antihipertensive cea mai larg utilizată. Sunt indicați în
toate formele de HTA, cu puține excepții: HTA prin stenoză bilaterală de arteră renală,
HTA în sarcină, HTA cu insuficiență renală cronică avansată. Folosirea pe termen lung a
IEC scad morbiditatea și mortalitatea cardio-vasculară la hipertensivii tratați, precum și
evenimentele coronariene, în insuficiența cardiacă.

5) Blocantele de calciu:

- verapamil, diltiazem, nifedipina. Aceste medicamente au efecte adverse limitate, sunt

lipsite de efecte adverse metabolice și sunt larg folosite în tratamentul HTA ușoare
moderate sau severe.

Alte medicamente antihipertensive.

34
 Vasodilatatoarele directe, de tipul hidralazinei şi minoxidilului, sunt folosite mai
puţin în tratamentul HTA şi numai în condiţii speciale. Hidralazina, produce un efect
hipotensor semnificativ; se foloseşte, de excepţie, în HTA cu afectare funcţională renală,
în combinaţie cu betablocante şi eventual diuretice. Minoxidilul, se administrează în
terapia HTA severă asociată cu insuficienţă renală. El se poate asocia cu diuretice şi
inhibitori adrenergici, putând controla peste 70 % din pacienţii cu HTA rezistentă la
multiple medicaţii. Însă efectele sale secundare (hirsutism,retenşie la lichide) limitează
sever utilizarea sa.

Nitroglicerina este singura medicaţie vasodilatatoare coronariană cu eficacitate

promptă şi reală. în comprimate de 0,5 mg sau soluţie alcoolică 1% (trinitrina administrată
sublingual, un comprimat, respectiv 3 picături, suprimă criza în 1-2 minute. Acţiunea
durează 30' -60'. Dacă nu cedează criza după primul comprimat, bolnavul îşi administrează
al doilea şi chiar al treilea comprimat sublingual. Dacă durerea nu dispare nici acum, în
cauză pot fi un sindrom intermediar sau un infarct de miocard. Nitroglicerina se poate
administra şi preventiv, când bolnavul ştie că urmează să facă un efort. Pentru prevenirea
crizelor există preparate sub formă de pomada (Nitro!) întinsă pe o bandă de hârtie
impermeabilă, care se aplică seara la culcare pe regiunea sternală sau pe antebraţ. Deşi este
bine suportată, uneori pot apărea efecte neplăcute: pulsaţii temporale, cefalee, valuri de
căldură cefalică, înroşirea feţei, hipotensiune ortostatică etc.

Tratamentul HTA trebuie să țină seama nu numai de principii, dar și de factorii

individuali ai fiecărui hipertensiv. Alegerea medicației inițiale și în continuare trebuie să
țină seama de eficiență, în condițiile unor efecte secundare cât mai mici și tolerabile,
usurința de administrare, calitatea vieții și cost.

2.11 Principiile tratamentului farmacologic

Indiferent de medicamentul ales, se acceptă în general câteva principii în

tratamentul farmacologic al HTA:

- Se folosesc doze mici de medicament pentru iniţierea terapiei, începând cu doza cea
mai mică disponibilă, pentru a reduce cât mai mult efectele adverse. În cazul în care se
obţine un răspuns bun la o doză mică a unui singur medicament, însă TA nu este suficient
controlată, este recomandat să se crească doza acestuia până la obţinerea rezultatului dorit,

35
dacă medicamentul este bine tolerat. Practica arată faptul că monoterapia nu reuşeşte să
normalizeze TA decât la aproimativ 1/3 din hipertensivi.

- Terapia combinată. Se folosesc unele combinaţii de medicamente potrivite cu

scopul de a obţine un efect antihipertensiv maxim şi efecte minime adverse. Este de
preferat să se adauge o doză mică dintr-un al doilea medicament, decât să se mărească doza
de medicament iniţial. Această metodă permite să se folosească ambele medicamente în
doze reduse, fără efecte adverse. Terapia combinată este necesară la aproximativ 70 % din
hipertensivii trataţi pentru scăderea Tad sub 90 mmHg

- Schimbarea unui medicament cu un altul dintr-o clasă diferită, dacă răspunsul este
foarte slab sau toleranţa nu este bună, înainte de a creşte doza sau de a adăuga un al doilea
medicament.

Folosirea medicamentelor cu acţiune de lungă durată, asigurându-se astfel un efect

de 24 de ore în administrare unică. Rezultatul va fi o mai bună aderenţă la terapie şi
minimizarea variabilităţii TA, deci un control mai bun al TA, precum şi o protecţie mai
bună împotriva evenimentelor cardiovasculare majore şi împotriva afectării organelor ţintă.

Iniţierea tratamentului antihipertensiv

- Pentru pacienţii din grupele de risc înalt şi foarte înalt tratamentul este necesar a se
institui în câteva zile, imediat ce măsurătorile repetate confirmă valorile crescute a TA.

- Pentru bolnavii din grupele de risc mediu şi scăzut, debutul terapiei

medicamentoase va fi influenţat de gradul de scădere a TA rezultat prin aplicarea
tratamentului nefarmacologic ( între 3 – 6 luni ), de gradul de control al celorlalţi factori de
risc, precum şi de resursele disponibile pentru un tratament farmacologic de lungă durată.

2.12 Complianţa la tratamentul antihipertensiv

Obiectivul terapiei antihipertensive de a obţine valori optime ale HTA şi

menţinerea TA în tratamentul de durată, nu se poate realiza decât în condiţiile unei
complianţe permanente la măsurile terapeutice recomandate. Necomplianţa la tratament
apare la peste 50% dintre pacienţi şi este principala cauză a eşecurilor terapiei
antihipertensive de durată, aceasta poate fi parţială sau totală, intermitentă sau permanentă
şi se manifestă prin devieri de la strategia de tratament:

● nerespectarea dietei hiposodate, permanent sau intermitent;

36
 ● modificări în tratamentul antihipertensiv, nerecomandate de către medic, privind
tipul de medicamente şi respectiv de doze : reduceri de doze, întreruperea
medicaţiei pentru câteva zile şi întreruperea definitivă a unuia sau a tuturor
medicamentelor antihipertensive.

Întreruperea bruscă a beta-blocantelor şi a clonidinei este foarte periculoasă, putând

produce creşteri mari ale TA, tahicardie şi accidente coronariene.

2.13 Monitorizarea pacientului hipertensiv

Pe parcursul perioadei de titrare a medicamentelor, pacienții ar trebui evaluați cât

mai frecvent, pentru a se ajusta regimul de tratament ales (creşterea dozei medicamentelor,
asocierea altor medicamente, reducerea sau oprirea medicamentelor), în funcţie de nivelul
tensiunii arteriale obţinute sau de apariţia efectelor secundare. În acest caz este indicat să
se instruiască pacientul să își măsoare tensiunea arterială la domiciliu pentru a ajuta la
titrarea medicamentelor şi atingerea ţintelor terapeutice.

Frecvența controalelor medicale pot fi reduse odată ce ţintele terapeutice au fost

atinse, inclusiv valorile ţintă ale tensiunii arteriale, cât şi controlul tuturor factorilor de risc
corectabili.

Pacienţii care prezintă risc cardiovascular redus şi hipertensiune arterială uşoară

necesită controale la fiecare 6 luni, în timp ce pacienţii cu valori iniţiate mai ridicate ale
tensiunii arteriale sau care prezintă risc cardiovascular înalt sau foarte înalt necesită
controale mai frecvente.

2.14 Măsuri de prevenire a hipertensiunii arteriale

Prevenirea hipertensiunii arteriale poate fi divizată în prevenire primară și

secundară.

Prin prevenția primară se înțelege prevenirea apariției bolii. Aceste metode de

prevenire ar trebui urmate de oameni sănătoși care prezintă un risc ridicat de a dezvolta
hipertensiune arterială. Aici ne referim la consumul de fructe, legume și lactate cu conținut
scăzut de grăsimi. Un alt aspect important al prevenirii hipertensiunii arteriale este
practicarea unui stil de viață activ. Exercițiile fizice reduc riscul cardiovascular și
îmbunătăţesc valorile tensiunii arteriale, se recomandă efectuarea de exerciții fizice timp de

37
min 30 de minute pe zi, crescând treptat efortul (de la 3-5 ori pe săptămână). Stresul este
una dintre principalele cauze ale creșterii tensiunii arteriale. Așadar este important să ne
stăpânim emoțiile și să folosim metode de relaxare.

Profilaxia secundară se realizează la pacienții la care hipertensiunea arterială este

stabilită ca diagnostic. Scopul său este de a preveni complicațiile.

CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE

PACIENTULUI CU HIPERTENSIUNE ARTERIALA

Culegerea datelor :

- circumstanţe de apariţie a durerii: după mese copioase, efort fizic intens

- localizarea durerii

- durata și intensitatea durerii

Manifestări de dependenţă; semne şi simptome:

- durere precordială apăruta în urma unui efort fizic care cedează la nitroglicerină
administrata sublingual și repaus; durează mai puțin de 30 min

- poate fi tipică (localizată retrosternal) cu sau fără iradieri, sau atipică

- semne care însoţesc durerea: dispnee,anxietate, stare de slăbiciune,ameţeli,HTA ;

Examinări complementare:

- EKG

-examinări de laborator: VSH, fibrinogen crescut, leucocitoză, coronografie,

ventriculografie radiozotopică, cateterism cardiac

38
 Problemele pacientului:

- Disconfort: datorat durerii

- Anxietate

- Scăderea debitului cardiac, prin obstrucţie coronariană

- Intoleranţă la efort

- Potenţial de complicaţii:

Obiective: vizează:

- Combaterea durerii

- Combaterea anxietăţii

- Prevenirea complicaţiilor imediate şi tardive

- Recuperare socio-profesională

Interventii:

1. Internarea pacientului în spital

Pacientul necesita primele îngrijiri prespitalicești de la debutul durerii până la

internare într-o unitate spitalicească specializată. Transportul bolnavului se face direct în
secția cardiologie cu targa într-un timp cât mai scurt, fără să permitem bolnavului nici un
efort pentru a nu agrava situația acestuia. În timpul transportului, cât și în timpul
spitalizării, pacientul va fi monitorizat. Pe lângă EKG, TA, se urmărește si frecvența
respiratorie, diureza, faciesul pacientului.

Sedarea durerii se face la indicația medicului cu Nitroglicerina sublingual. În

același timp vom încerca sa determinăm pacientul să se liniștească. Bolnavul are dreptul să
știe la ce se poate aștepta.

Dar nu numai vorbele sunt un mijloc de a influența bolnavul, ci și întreaga noastră

atitudine, efectuarea tehnicilor corecte, procedurilor de tratament adecvate, reușesc sa
înlăture frica și suspiciunea bolnavului.

2. Asigurarea condițiilor de spitalizare

Ajuns în secția de cardiologie, trebuie să asigurăm bolnavului un maxim de confort

și liniște. Mai este bine ca saloanele cu bolnavi cardiovasculari să fie amplasate în partea
mai liniștită a spitalului. Zgomotele constituie o sursă de tensiune nervoasă. Din acest

39
motiv protecția antifonică a acestor bolnavi trebuie să fie o preocupare a personalului de
îngrijire în munca de zi a secției. O ambianță calmă, o atmosferă plină de optimism, poate
reduce stresul. Echipa de îngrijire trebuie să facă dovada eficacității și competenței
profesionale atunci când acorda îngrijiri.

Trebuie, de asemenea, să se asigure o igienă corporală corespunzătoare. Toaleta

zilnica a bolnavului trebuie efectuată fără ca acesta să facă eforturi prea mari. Curățirea
tegumentelor întregului corp se efectuează pe regiuni, la patul bolnavului descoperind
progresiv numai partea care se spăla. Trebuie să asigurăm o temperatură adecvata 20-
22oC, să izolăm pacientul de ceilalți pacienți din salon, cu un paravan și să pregătim
materialele necesare (apă caldă, săpun, burete, mușama pentru protecția patului, lenjerie de
corp și de pat, alcool mentolat cu care se poate face o fricțiune după terminarea toaletei,
îmbunătățind circulația). Datorită faptului că acești bolnavi transpiră abundent, lenjeria de
corp și pat vor fi schimbate mai des. Dacă medicul permite îmbăierea bolnavului, se face la
o temperatură indiferentă, plăcută pentru bolnav între 34-36oC. Băile să nu depășească 10-
15 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămână liber, deasupra nivelului apei.

3. Poziția bolnavului în pat

Poziția șezandă sau semișezandă pentru a facilita respirația. Mobilizarea se face

progresiv pentru a evita eforturile prea intense (șederea pe marginea patului șederea în
fotoliu, ridicarea din pat) sub controlul pulsului și a TA, inițial în prezența medicului. Este
bine să arătam pacientului poziția considerată cea mai corespunzătoare, însa în niciun caz
nu trebuie forțat să se așeze astfel numai dacă el dorește

4. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

În lipsa de aparatură de monitorizare, supravegherea constă în măsurarea tensiunii

arteriale, frecvenței pulsului și a respirației la o oră, la nevoie mai des în funcție de starea
bolnavului, înregistrarea zilnica a EKG, precum și a temperaturii de câte ori este indicat de
medic.

Asistentei medicale îi revine sarcina de a observa în ansamblu fazele respirației și

de a reprezenta grafic pe foaia de temperatură. Tulburările de respirație constituie un
indiciu în aprecierea evoluției bolii și recunoașterea complicațiilor. Urmărirea respirației se
face prin simpla observare și numărare a mișcărilor cutiei toracice. Se va face ca bolnavul
să nu observe, deoarece respirația este un act reflex, dar inconștient pacientul putând
modifica ritmul în momentul în care observă ca i se numără respirația.

40
 5. Urmărirea diurezei și a tranzitului intestinal

Trebuie să ținem o evidență exactă a lichidelor consumate și eliminate. Diureza se

determină zilnic prin măsurarea volumetrică.

Cantitatea de urină emisă zilnic se va nota în foaia de temperatură a pacientului.

Restul pierderilor de lichide (transpirație, vărsături) vor fi de asemenea ținute în evidență.
Când diureza crește evoluția este favorabilă, în caz de retenție urinară se pot administra
diuretice.
Urmărirea tranzitului intestinal este de asemenea o componentă importantă a procesului de
îngrijire, vom urmării frecvența, aspectul, modul de eliminare. Retenția materiilor fecale și
meteorismul ridică diafragmul îngreunând respirația. Stările de constipație vor fi
combătute prin clisme uleioase și laxative ușoare.

6. Alimentația bolnavului

Regimul alimentar va fi hiposodat și hipocaloric. Se interzice total fumatul,

alcoolul, cafeaua.

7. Administrarea medicamentelor

Este important ca administrarea medicamentelor să se facă cu mare punctualitate,

deoarece întârzierile pot provoca bolnavului emoții inutile. Tratamentul medicamentos: se
face la pat în poziție orizontală, de asemenea trebuie să avem pregătite medicamentele
pentru eventualele complicații.

Obiectivele și gesturile terapeutice imediate sunt:

- corectarea manifestărilor simptomatologice inițiale, în special durerea, anxietatea

și agitația bolnavului;

- prevenirea insuficienței miocardice acute;

- prevenirea accidentelor tromboembolice și tentativa de reducere a extensiunii

obstrucției coronariene primitive.

Prevenirea complicațiilor, crearea condițiilor optime de vindecare se face prin:

- repaus la pat

- oxigenoterapia

- administrări de antalgice

41
 8. Recoltarea produselor biologice

Pentru efectuarea recoltărilor de produse biologice este necesară pregătirea fizica și

psihică a pacientului, respectarea exactă a tehnicii de recoltare, etichetarea și transportul
acestora la laborator. Examenul de laborator exprimă prin metode obiective modificările
survenite în morfologia, fiziologia și biochimia organismului, din acest motiv ele constituie
un ajutor prețios, de multe ori necesar pentru stabilirea diagnosticului, instituirii
tratamentului și urmărirea evoluției bolilor. Încă din primele ore de internare, asistenta va
recolta probele necesare pentru analiza completă de urină, determinarea hemogramei, a
leucogramei si a VSH-ului și la indicația medicului și pentru probele de coagulabilitate
pentru determinarea fibrinogenului, a probelor enzimatice etc. Recoltarea sângelui se face
prin puncție venoasă, prin care se înțelege recoltarea de sânge din lumenul unei vene cu
ajutorul unui ac sau prin înțeparea pulpei degetului.

Examenul de urină: se recoltează 100-150ml urină într-un recipient, după ce în

prealabil bolnavul și-a efectuat toaleta riguroasă a organelor genitale externe.

- culoarea urinii - la emisie este galben pai, în limitele fiziologice variază până la
brun-închis în funcție de conținutul în substanțe colorante;

- densitatea urinii

- albuminuria sau proteinuria

- bilirubina

- sediment

9. Explorări funcționale

Pregătirea și înregistrarea electrocardiogramei

10. Educația pentru sănătate a pacientului

Prin aceasta urmărim instruirea bolnavului asupra modului de viața pe care trebuie
să-l urmeze după externare. El trebuie să fie lămurit privind modul de preparare a
alimentelor permise, de la ce anume să se abțină, câte ore să se odihnească la pat și ce fel
de eforturi poate să execute. El trebuie să știe modul cum trebuie luate medicamentele,
semnele preliminare ale supradozărilor de medicamente, datele de prezentare la controlul
medical. El trebuie să cunoască semnele alarmante pentru care trebuie să se prezinte la
control și în afară de programare. Se va încerca să se restabilească la acești bolnavi

42
încrederea în sine și capacitatea de muncă anterioară îmbolnăvirii, se va insista asupra
nocivității fumatului, programului rațional de munca și viață. O bună educație sanitară în
perioada spitalizării reduce șansele unei noi decompensări sau agravări. Profilaxia primară
constă în sfaturi adresate populației care deși nu a prezentat niciodată simptomele
cardiovasculare se încadrează în grupele de risc ca:

- diabetici;

- obezi sau persoanele cu exces ponderal;

- fumătorii, mai ales daca au peste 40 de ani, au o tensiune mare sau prea mult
colesterol în sânge;

- barbații și femeile între 40-50 ani care au antecedente cardiace familiale;

Profilaxia secundară se adresează pacienților deja diagnosticați cu boli

cardiovasculare.

Înlăturarea factorilor de risc constă în:

- suprimarea fumatului care constituie cea mai importantă măsură de profilaxie

secundară;

- scăderea hipercolesterolemiei și a hipertrigliceridemiei;

- tratarea corectă a diabetului când acesta este prezent;

- tratamentul hipertensiunii arteriale;

- exercițiul și antrenamentul fizic efectuat cu regularitate prin mișcare, gimnastică și

sporturi ușoare care combat sedentarismul, au rol însemnat în profilaxia secundară și
ameliorează evident prognosticul.

43
 CAPITOLUL IV. CAZ CLINIC

4.1 Fișa de interviu

Iniţialele numelui şi prenumelui: N. P. Gen: F Vârstă: 68 ani

Naţionalitate: română Stare civilă: căsătorită Religie: ortodoxă

Ocupaţie: pensionară Reședință: loc. Arad, jud. Arad

Greutate: 85 Kg Înălţime: 1,65 m Proteză auditivă: nu Dentară: da

Proteză de membru: nu Proteze cardiace: nu Altele: -

Ochelari: da OD = -2,5 OS -1,5 Lentile de contact: nu deține

Observaţii generale

Aspectul şi culoarea tegumentelor: normal colorate

Aspectul cavităţii: normal, cu buze umede și normal colorate

Aspectul părului: normal, îngrijit

Alte semne identificate: -

Spitalizare actuală

44
 Data internării: 21.03.2022

Manifestări prezente:  durere retrosternală, palpitații, dispnee de repaus, astenie,

adinamie.

Medicament: nu se ştie alergică la medicamente reacţie: -

Aliment: nu se ştie alergică la niciun aliment reacţie: -

Alte forme de alergie: - reacţie: -

Alimentaţia

Apetit: prezent Nr de mese pe zi: 3 Tipul regimului alimentar:

Eliminarea

Urină (cantitate): 2 l Aspect: normal WC: X Bazinet: -

Pungă colectoare: - Nr micţiuni: 4-5 Altele (de specificat): -

Scaun: prezent WC: X Bazinet: - Nr scaune: 5/săptămână Alte probleme: -

Odihna-somnul

Obişnuinţe privind somnul (ore): 7-8 ore Somn: fără medicaţie Alte probleme
legate de somn: -

Comunicarea

Descrieți tipul de comunicare: Pacienta este conştientă, prezintă o uşoară anxietate

Igiena personală Toaleta zilnică: singură Toaleta bucală: singură

Mersul (deplasarea) Autonom: da

MOTIVELE INTERNĂRII: Pacienta prezintă la internare durere retrosternală,

palpitații, dispnee de repaus, astenie, adinamie.

ANAMNEZA:

a) Antecedente heredo-colaterale: neagă

b) Antecedente personale: boli infecto-contagioase ale copilăriei, HTA de 10 ani,
Cardiopatie ischemică
c) Condiţii de viaţă şi muncă : pacienta este pensionară
d) Comportamente la risc (fumat, alcool etc.): pacienta consumă alcool în mod
regulat, neagă consumul de stupefiante şi tutun.

45
 e) Medicaţie de fond administrată înaintea internării (inclusiv preparate hormonale şi
imunosupresoare): Prestarium 1/zi – dimineața înainte de masă, Aspacardin 2/zi –
dimineața și seara.

ISTORICUL BOLII: Boala actuală a debutat brusc în seara precedentă prin dureri

retrosternale, cu caracter de apăsare, intensitate mare, cu iradiere la nivelul brațului

stâng și toracelui posterior, cu durata de aproximativ o oră, care se ameliorează parțial
dupa I.E.C.A. și betablocanți. Durerea este însotiță de transpirații, palpitații, stare de
rău și dispnee de repaus. Se prezintă cu puseu hipertensiv 200/100 mmHg.

TRATAMENT CUNOSCUT DE PACIENT: Prestarium, Aspacardin

EXAMEN CLINIC GENERAL

EXAMEN OBIECTIV

Starea generală: alterată Talie: 1,65 Greutate: 85 kg

Starea de nutriţie: supraponderală Starea de conştienţă: păstrată

Facies: necaracteristic

Tegumente: edeme la nivelul membrelor inferioare

Mucoase: integre, umede

Fanere: normale

Ţesut conjunctiv-adipos: bine reprezentat

Sistem ganglionar: nepalpabil superficial

Sistem muscular: normoton, normokinetic

Sistem osteo-articular: durere la nivelul genunchilor și a articulațiilor 

APARAT RESPIRATOR: torace simetric, normal conformat, sonoritate

pulmonară, fara raluri supra adaugate

APARAT CARDIOVASCULAR: șoc apexin spațiul V intercostal stâng, zgomote

cardiace ritmice bine bătute, tahicardie

APARAT DIGESTIV: cavitate bucala libera, abdomen globulos, fara senibilitate

la palpare

FICAT, CĂI BILIARE, SPLINĂ: căi biliare libere, ficat, splină nepalpabile.

46
 APARAT URO-GENITAL: loji renale libere; micţiuni fiziologice 4-5/zi, spontane

ALTE EXAMENE DE SPECIALITATE: -

EXAMENE DE LABORATOR: S-au recoltat următoarele analize:

Hemoglobina = 11 mg/dl, Azot= 24mg/dl,

Hematocrit = 33%, Na= 144 mEg/l, Leucocite = 8.700 /mm3,

K=4,15mEg/l- Hematii = 4.320.000 /mm3,

Creatinina = 1,03 mg/l

Trombocite = 240.000 /mm3,

ASAT=80UI,

VSH=38_71 mm/h,

ALAT= 21ui, 

Glicemia = 265 mg/dl, 

CPK= 296; 200; 121; 86UI, 

Lipide totale = 960 mg/dl,

LDH= 636; 430; 400; 364UI, 

Colesterol = 286 mg/dl, 

Trigliceride = 320 mg/dl, CK – Mb = 24 UI, 

TQ = 22”, IMR 1,84”,

examen sumar de urina: - A, P, Z – negative, sediment: saruri amorfe, rar cristale

EXAMENE RADIOLOGICE (rezultate): -

EXAMENE ECOGRAFICE (rezultate): ecografia cardiacă

DIAGNOSTIC: HTA severă stadiul III, risc înalt; cardiopatie ischemică

și hipertensivă; angină pectorală instabilă III A; accident vascular cerebral ischemic cu
ușoară hemipareză stângă

EVOLUŢIE:

47
 - 21.03.2022 – stare generală degradată, angină pectorală, palpitații, dispnee,
puseu hipertensiv 200/100 mmHg, anxietate
- 22.03.2022 – stare generală îmbunătățită, nu mai prezintă palpitații, nici
dispnee, TA a scăzut la 140/80 mmHg
- 23.03.2022 – stare generală relativ bună, i se implementează regim
hiposodat, anxietatea a dispărut
- 24.03.2022 - pacienta a fost ridicată în poziție semișezândă cu ajutorul
somierei, TA rămâne nemodificată
- 25.03.2022 – pacienta este ridicată în poziție șezândă la marginea patului,
TA se menține în limite normale
- 26.03.2022 – stare generală bună, cord ritmic, TA este 140/70 mmHg
- 27.03.2022 – stare generală bună, TA este 140/70 mmHg

- 28.03.2022 – stare generală bună, pacienta este externată și îndrumată să

mențină regimul hiposodat și hipocaloric recomandat de către medic, împreună cu noua
medicație, să evite stresul, să limiteze efortul fizic și să revină la control o dată la 6
luni.

TRATAMENT:

- în urgență: Furosemid 4f, manitol 15% 2*125ml, Clexane 80mg 2*1f, Cordil

40mg3*1tb, Aspenter 75mg 1tb, Tonolysi 10mg 2*1tb, Nifedipin R 20mg 2*1tb/zi,
Metroprolol 50mg 2*1tb;

- apoi: Nefidipin R 20mg 2*1tb/zi, Tonolysi 10mg 2*1tb, Tertensif SR 1,5 mg

1tb/zi,Spironalactona 25mg 1tb/zi, Metroprolol 50mg 2*1tb/zi, Aspenter 3*1tb/zi,
Diaprel1tb/zi, Tarosin 3*1tb/zi, Tanakan 3*1tb/zi

EPICRIZA: Pacientă în vârstă de 68 de ani adusă în Unitatea de Primiri Urgente de

SAJ, acuză la internare durere retrosternală, dispnee de repaus, astenie, adinamie.

Se internează pe secţia de Cardiologie, unde se instituie de urgenţă tratament

igieno-dietetic, simptomatic medicamentos.

Pacienta se externează cu stare ameliorată, cu următoarele recomandări:

- urmarea cu stricteţe a schemei de tratament prescrise

- controlul periodic al tensiunii arteriale

- evitarea consumului de alcool

48
 - regim hiposodat şi hipocaloric

- evitarea stresului

- limitarea efortului fizic

4.2 Plan de îngrijire

Întocmit de: Meilă Mădălina - Bianca

Diagnostic medical : HTA severă stadiul III, risc înalt; cardiopatie ischemică

și hipertensivă; angină pectorală instabilă III A; accident vascular cerebral ischemic cu
ușoară hemipareză stângă

Manifestari de dependenţă (semne şi simptome): durere retrosternală, palpitații,

dispnee de repaus, astenie, adinamie.

DEPARTAJAREA SIMPTOMELOR PE NEVOI

NEVOILE FUNDAMENTALE DEPENDENT INDEPENDENT

1 Nevoia de a respira si a avea o buna Valori tensionale
circulatie. crescute
TA = 220/110
mmHg
2 Nevoia de a bea si de a manca. Obezitate

3 Nevoia de a elimina. Înainte de internare,

pacienta avea o
diureză normală,
acum este cu sondă
vezicală, datorită
incontinenței
urinare dată de
AVC și a
imobilizării la pat
4 Nevoia de a se misca si a avea o Hemipareză stângă
buna postura.

49
5 Nevoia de a dormi si a se odihni. Insomnii repetate

6 Nevoia de a te imbraca si dezbraca. Pacienta are nevoie

de ajutor, datorită
hemiparezei
7 Nevoia de a mentine temperatura Independentă
corpului constanta.

8 Nevoia de a mentine tegumentele Incapacitate de a-și

curate si integre. efectua toaleta
zilnică, datorită
hemiparezei după
AVC

9 Nevoia de a evita pericolele. Pacienta este

anxioasă datorită
bolii
10 Nevoia de a comunica. Independentă,
pacienta este
sociabilă cu
personalul medical
și cu cei din salon,
nu prezintă
dificultăți de vorbire
sau auz

11 Nevoia de a actiona conform Independentă,

propriilor credinte si valori. pacienta este
credincioasă

12 Nevoia de a te realiza. Independentă,

mândră de familia ei

13 Nevoia de recreere. Incapacitatea de a se

recreea, după AVC

14 Nevoia de a invata sa-ti pastrezi Pe parcursul

sanatatea. spitalizării, pacienta
învață cum să
respecte tratamentul
și regimul
alimentar.

50
 Priorităţi: Reducerea tensiunii arteriale și a palpitațiilor, prevenirea escarelor de
decubit.

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Diagno
stic de Obiective Intervenții Evaluare
nursing
1. Alterarea - pacienta să - pacienta a fost - dispneea a remis
ritmului prezinte valori așezată în poziția - valorile TA au
cardiac şi a tensionale de decubit dorsal scăzut în decurs
respiraţiei, normale în decurs cu perna la cap, s- de 8 ore și se
datorită de 8 ore au asigurat mențin în jur de
tulburării - pacienta să nu condițiile de 140/80
funcţiilor mai prezinte mediu: liniște în - Nu mai prezintă
vitale, palpitații și salon, o palpitații
manifestată dispnee temperatură de 18-
prin 20*C
palpitaţii, - pacienta a fost
ameţeli şi instruită să reducă
prin creşterea sarea și grăsimile
tensiunii din alimentație, să
arteriale. întrerupă consumul
de alcool
- s-a masurat TA și
pulsul din oră în
oră, apoi de 4
ori/zi.
- asistentul medical
a administrat
medicația la
indicația medicului

51
2. - pacienta să își - la indicația - pacienta execută
Degradarea recupereze medicului s-a mișcări active
tonusului tonusul muscular început programul - este capabilă să stea în
muscular, și forța musculară de mobilizare: poziție șezânda la
datorită - pacienta să își mișcări ale marginea patului;
hemiparezei, mențină degetelor, mișcări
prevenirea integritatea de flexie-extensie
escarelor tegumentelor și a pasive ale
activității membrelor, apoi
articulare exerciții de flexie-
extensie active, sub
controlul
funcțiilor vitale
- în a 4-a zi,
pacienta a fost
ridicată în poziție
semișezândă cu
ajutorul
somierei pentru 30º
- în a 5-a zi,
pacienta a fost
ridicată în poziție
șezândă la
marginea patului,
nu s-au constatat
modificări
semnificative ale
funcțiilor vitale
- poziția pacientei
a fost schimbată
din 2 în 2 ore, iar
regiunile
predispuse la
52
 escare au fost
masate și pudrate
cu talc, lenjeria de
pat și corp a fost
schimbată de câte
ori a fost nevoie
- pacienta a fost
ajutată în
satifacerea
nevoilor sale și
servită la pat cu
cele necesare
3. Alterarea - pacienta își va - pacientei i s-a - pacienta și-a reluat
nevoii de a relua efectuat încă de la micțiunile spontane și
elimina, de a micțiunile sponta internre sondaj prezintă un tranzit
avea un ne vezical intestinal normal
tranzit - va avea tranzit - s-au respectat
intestinal intestinal cu un condițiile de igienă
normal scaun/zi și asepsie
de consistență - îndată cu
normală permiterea
- prevenirea mobilității
infecției urinare pacientei, aceasta a
fost deservită la pat
cu plosca,
asigurându-i-se
condiții de
intimitate și igienă
- asistenta a
monitorizat zilnic
bilanțul hidric

53
 ingestie-excreție

- i s-a servit  un
regim bogat în
fibre alimentare,
legume și fructe
- la indicația
medicului s-au
făcut examinări de
laborator din urină:
sumar de urină și
sediment,
urocultură
- s-au
administrat: Eucipr
in 250mg 2*2tb/zi,
Lactuloza 3 lg/zi
- i s-a efectuat
clismă joasă cu apă
și săpun

4. Stare - ameliorarea și - s-au asigurat - anxietatea pacientei a

depresivă, suprimarea condiții de dispărut
axietate, anxietății microclimat - este optimistă în
datorită - pacienta să favorabile care au legatură cu starea sa
spitalizării beneficieze de un permis adaptarea de sănătate
mediu de pacientei la noul
siguranță față de mediu

54
 accidente și - s-a asigurat un
infecții mediu optim ca
pacienta să-și poată
exprima emoțiile și
nevoile
- i s-au furnizat
explicații clare și
deschise asupra
îngrijirilor
programate
- pacienta a fost
încurajată la
activități recreative
și tehnici de
relaxare pentru a
înlătura starea de
anxietate
- s-a asigurat
legatura pacientei
cu familia prin
vizite frecvente
- s-au asigurat
condiții de mediu
adecvat pentru a
evita pericolele
prin accidentare
- pacienta a fost
monitorizată
permanent clinic și
biologic la
indicația medicului
5. - pacienta să - igiena pacientei a - tegumentele și
Imposibilitate prezinte fost asigurată la mucoasele
a de a-și tegumente și pat cu respectarea pacientei sunt

55
 păstra mucoase curate intimității curate și normal
tegumentele - pacienta să-și - lenjeria de pat și colorate
și mucoasele redobândească de corp a fost - nu prezintă
curate, stima de sine schimbată ori de leziuni tegument
datorită câte ori a fost are
incapacității nevoie
de a se mișca - pacienta a fost
informată în
legătură cu
importanța
menținerii
tegumentelor
curate, pentru
prevenirea
îmbolnăvirilor

CONCLUZII

Hipertensiunea arterială este în marea majoritate o afecțiune cronică, însă nu

trebuie privită ca o boală incurabilă, deoarece există tratament medicamentos, dar în
același timp este foarte important și stilul de viață pe care îl avem.

Bolnavii de HTA trebuie să înțeleagă că viața nu se termină în momentul în care

află de această boală. Ei pot duce chiar o viață aproximativ normală alături de cei dragi,
dacă se urmează tratamentul medicamentos prescris de medic, care va preveni
complicațiile și va prelungi viața, dar pe lângă acest tratament, mai trebuie respectat și cel
igienico-dietetic, adică să aibă un stil de viață ordonat și sănătos.

Un rol important în aceeptarea bolii de către hipertensivi, îi revine medicului de

familie și asistentului, dar și sprijinul familiei contribuie mult la conștientizarea dorinței
bolnavului de a învinge această boală.

56
 Așadar, asistentul medical are și rolul de a reda speranța la o viață normală, pe
lângă toate îngriirile pe care i le acordă bolnavului.

BIBLIOGRAFIE

1. Anatomia omului, Manual pentru școlile de asistente medicale – Dr. V. Ranga, Dr. T
Șeicaru, Dr. F. Alexe

2. Diagnosticul bolilor cardiovasculare - Prof. Dr. Roman Vlaicu, Prof. Dr. Corneliu
Dudea, Edit. Medicală, Bucureşti, 1979

3. Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor

fundamentale - Vol. I – Lucreția Titircă

4. Bolile inimii pe înţelesul tuturor - Dr. Robert Radu Mateescu, Edit. M.A.S.T., Bucureşti,
2005

5. Manual de medicină internă pentru școlile sanitare postliceale și asistenți medicali –

57
Mihail Petru Lungu

6. Terapeutica Medicală - sub redacţia R. Păun (Prof. Dr. Dc. C. Negoiţă), vol al II-lea,
Edit. Medicală, Bucureşti, 1982

7. Tratamentul hipertensiunii arteriale. Principii şi practică - Dr. Leonida Gherasim, Dr.

Măria Dorobanţu, Edit. InfoMedica, Bucureşti, 2004.

8. Ghid terapeutic în bolile cardio-vasculare – Pius Brînzeu, Ştefan Gavrilescu, Edit.

Facla, 1975

9. Manual de farmacologie pentru asistenti medicali si asistenti de farmacie - Crin

Mărcean, Vladimir-Manta Mihăilescu

10. Fiziologie umană Ediţia a-III-a – prof. dr. Doc. P. Groza, Edit. Medicală,
Bucureşti, 1980

11. Medicină internă pentru cadre medii – dr. Corneliu Borundel, Edit. Medicală,
ediția a 4-a, 2015

12. Manual de cardiologie - Carmen Ginghina, Dragos Vinereanu, Bogdan A. Popescu,

Edit. Medicală, 2020

13. Compendiu de anatomie si fiziologie - Cezar Th. Niculescu, B. Voiculescu, C.

Nita, R. Carmaciu, C. Salavastru, C. Ciornei, Edit. Corint, 2009

14. Hipertensiunea arterială, etiologie, clinică și tratament – Acad. C. C. Iliescu, Dr.

Dinu Drăghici, Edit. Medicală, București, 1966.

15. Semiologia aparatului cardiovascular, Semiologie medicală, volumul I -George

Ioan Pandele, Editura Ars Longa, Iaşi, 2007

58