CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………………….……………….3

SCURT ISTORIC AL AFECTIUNII………………………………………………………………..4

CAPITOLUL I - ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA INIMII..................................................................5

1.1.ANATOMIA INIMII...................................................................................................................5
1.2 ANATOMIA ARTERELOR CORONARE..............................................................................9
1.3. FIZIOLOGIA INIMII..............................................................................................................12
CAPITOLUL II – INFARCTUL MIOCARDIC...............................................................................15
2.1 DEFINIȚIE.................................................................................................................................15
2.2.ETIOLOGIA INFARCTULUI MIOCARDIC.......................................................................15
2.3 FIZIOPATOLOGIA INFARCTULUI MIOCARDIC...........................................................17
2.4 TABLOUL CLINIC AL INFARCTULUI MIOCARDIC.....................................................20
2.5 FORME CLINICE ALE INFARCTULUI MIOCARDIC.....................................................20
2.6 INVESTIGAȚII ALE INFARCTULUI MIOCARDIC........................................................21
2.6.1 ELECROCARDIOGRAMA - EKG-ul.............................................................................21
2.6.2 CORONAROGRAFIA........................................................................................................22
2.7 DIAGNOSTIC ÎN INFARCTUL MIOCARDIC...................................................................22
2.7.1 DIAGNOSTIC POZITIV ÎN INFARCTUL MIOCARDIC............................................22
2.7.2 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ÎN INFARCTUL MIOCARDIC.................................23
CAPITOLUL III...................................................................................................................................25
3.1. ROLUL ASISTENTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE ÎN INVESTIGAREA
RADIOLOGICĂ A PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC..........................................25
3.1.1 EKG-ul..................................................................................................................................25
3.1.2 CORONAROGRAFIA........................................................................................................26
3.2 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE ÎN EXAMINAREA
PARACLINICĂ A PACIENTILOR CU INFARCT MIOCARDIC..........................................30
3.2.2 Rolul propriu al asistentului medical de radiologie.........................................................30
3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI RADIOLOGICE.........................................................33
3.3.1 Efectuarea electrocardiogramei pentru pacientul cu infarct miocardic........................33
3.3.2 Pregătirea laboratorului de angiografie pentru pacientul cu infarct miocardic...........35
CAPITOLUL IV...................................................................................................................................37
STUDII DE CAZ..................................................................................................................................37
4.1 CAZ NR. 1..................................................................................................................................37
4.2 CAZ NR. 2..................................................................................................................................40
4.3 CAZ NR. 3..................................................................................................................................44

1
CONCLUZII.........................................................................................................................................50
PROPUNERI ȘI NOUTĂȚI ASUPRA INFARCTULUI MIOCARDIC........................................51
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................52
ANEXE

2
 ARGUMENT

Infarctul miocardic este o boală a cărei frecvență este în creștere, care

afectează din ce în ce mai multe persoane tinere.
La fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct miocardic, iar unul
din 10 nu supraviețuiește acestei urgențe medicale.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România,
deși la nivel european se remarcă o scădere.
Având în vedere că este o urgență medico-chirurgicală, am vrut să cunosc
cât mai multe lucruri despre cauze, simptomatologie și proceduri de investigare
ale pacientului cu infarct miocardic.
Cu regim de viață și alimentație echilibrat, evitând fumatul și alcoolul se
pot preveni bolile cardiovasculare.

3
 SCURT ISTORIC AL AFECȚIUNII

Infarctul de miocard reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări

ale aterosclerozei coronariene și se caracterizează prin producerea unei zone de
necroză datorate lipsei de oxigen (hipoxie).
Cauzele sunt diverse, dar cel mai frecvent se datorează depunerii plăcilor
de aterom pe arterele coronare (ateroscleroza coronariană).
Datorită zonei de necroză care apare se modifică funcția de pompă a
inimii – ventriculul stâng se umple mai puțin dacă este afectată 10% din
suprafața sa sau cordul intră in șoc dacă suprafața afectată este mai mare de 40%
din masa ventriculului.
În cursul vindecarii infarctului, o parte din zona lezată poate fi recuperată
dacă nu este afectată de necroză.
Principalul scop al terapiei infarctului de miocard este reprezentat de
salvarea unor zone afectate de infarct, dar care nu s-au necrozat.
Pacientul care a suferit un infarct prezintă ca simptom specific durerea.
Aceasta este mai intensă și durează mai mult decât durerea din angina pectorală
și nu dispare la administrarea de nitroglicerină.
Pe langă durere mai apare febră moderată, scade tensiunea arterială, apar
amețeli, agitație, o stare de confuzie sau grețuri și vărsături.

4
 CAPITOLUL I - ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA INIMII

1.1.ANATOMIA INIMII

Inima este motorul aparatului circulator, este un organ muscular gol pe

dinăuntru, în formă de pară, situat în partea mediană a cavitații toracice, între
plămâni, într-o regiune numită mediastin.
Nu mai mare decât pumnul, greutatea sa medie este de 260 g și lungimea
variază de la 12 cm la 14 cm, la o lățime de aproximativ 9 cm.
Vârful său, denumit apex, se sprijină pe diafragm și este ușor orientat spre
stânga.
Inima asigură circulația sângelui în întregul corp.
Învelișul inimii este constituit din pericard, cu rol de protecție mecanică a
inimii.
Peretele cardiac este alcătuit din trei straturi: epicard, miocard și
endocard.
Epicardul: este o membrană seroasă, în care se găsesc capilare sangvine,
limfatice și nervi. Epicardul este un inveliș extern, ce reprezintă foița viscerală a
pericardului seros.

Fig.1. Inima

Miocardul: este un țesut muscular cadiac, țesut nodal, care conține

capilare sangvine limfatice și nervi. Miocadul asiguă prin contracțiile sale,
pomparea sângelui din inimă în vasele sangvine.
Endocardul: este o membrană endotelială și un strat subendotelial gros
alcătuit din fibre de colagen, de elastină și de reticulină, printre care se află
numeroase terminații nervoase senzitive. Endocardul este un inveliș intern
protector.

5
 Fig.2. Structura internă a inimii

Inima este divizată în patru camere: două atrii și două ventricule.

Acestea comunică între ele, pe fiecare parte, prin orificiile
atrioventriculare prevăzute cu valvule unidirecționale.
Cele două jumătați ale inimii sunt separate prin septul atrioventricular.
Atriul drept comunică cu ventriculul drept prin orificiul atrioventricular
drept prevăzut cu valvula tricuspidă.
Atriul stâng comunică cu ventriculul stâng prin orificiul atrioventricular
stâng prevăzut cu valvula bicuspidă – mitrală.
Atriile sunt separate între ele prin septul interatrial.
Ventriculele sunt separate între ele prin septul interventricular.
Atriile și ventriculele sunt separate prin septul atrioventricular.
Atriile sunt situate în partea superioară a inimii și prin contracție
pompează simultan sângele în ventricule prin orificiile atrio-ventriculare,
prevăzute cu valve atrio-ventriculare.
În atriul drept se deschide vena cava inferioară care colectează sângele
venos din jumatatea inferioară a corpului. Când atriul se contractă, sângele trece
în ventriculul drept prin orificiul atrio-ventricular drept, prevăzut cu valvula
tricuspidă.
Cuspidele valvei sunt orientate spre ventricul, datorită unor corzi
tendinoase, fixate pe peretele ventricular prin muschi papilari de formă conică.
Aceste structuri impiedică valvele să se deschidă spre atrii, atunci când
ventriculele se contractă.
Contracțiile ventriculare închid valvula tricuspidă și împing sîngele prin
trunchiul pulmonar către arterele pulmonare.
6
 La baza trunchiului pulmonar se află valvula semilunară pulmonară, care
împiedică sângele să se întoarcă spre ventricul.
În atriul stâng se dechid patru vene pulmonare, care aduc sânge oxigenat
de la plămâni. Prin contracția atriului sângele trece în ventriculul stâng prin
orificiul atrio-ventricular stâng prevăzut cu valvula bicuspidă – mitrală.
Când ventriculul se contractă, valvula se închide și sângele oxigenat trece
prin valvula semilunară în porțiunea ascendentă a aortei.
Stratul de țesut conjunctiv dens, situat între atrii și ventricule constitue
scheletul fibros al inimii.
Fasciculele de fibre miocardice atriale, se atașează de fața superioară a
acestui schelet fibros, iar fasciculele de fibre miocardice ventriculare se stașează
de fața inferioară a scheletului fibros.
Întrucât, miocardul atrial este separat structural și funcțional de miocardul
ventricular și pentru a transmite potențialele de acțiune de la atrii către
ventricule, este necesară intervenția unui țesut conducator numit țesut nodal.

Fig.3: Inima normală

Țesutul nodal este alcatuit din:

-nodulul sinoatrial, situat în peretele atriului drept, în apropierea
7
orificiului de vărsare a venei cave superioară
-nodulul atrio-ventricular, situat în septul interatrial
-fasciculul atrioventricular (Hiss), situat în septul interventricular
-rețeaua Purkinje, rezultă din ramificațiile fasciculului Hiss în pereții
ventriculari
Țesutul nodal asigură contracțiile inimii chiar și atunci când este scoasă
din corp (automatismul cardiac).
Vascularizația inimii este asigurată de circulația coronară, alcatuită din
vasele ce asigură irigarea inimii.

o Două artere coronare ce se deprind din aortă, imediat la ieșirea

din ventricul; în cazul blocării circulației pe una din ramuri,
datorită unui cheag de sânge sau a unui spasm arterial
(contracție bruscă, exagerată a musculaturii), teritoriul
nevascularizat se necrozează și se produce infarctul miocardic.
o Capilare, vene coronare; se dechid într-un sinus coronar iar de
aici sângele trece în atriul drept.

Inervația inimii este asigurată de plexul cadiac.

Simpaticul are efect de cardioaccelerator și vasodilatator coronarian.
Parasimpaticul are efect cardioinhibitor și acționează în special asupra
nodulilor sinoatrial și atrioventricular.

1.2 ANATOMIA ARTERELOR CORONARE

8
 Fig.4.Anatomia arterelor coronare

1.2.1 Artera coronară stângă (ACS)

Artera coronară stângă începe cu un ostium plasat la jumătatea sinusului

coronar stâng, îndreptându-se către șanțul coronarian stâng, situat între trunchiul
arterei pulmonare și urechiușa stângă.
După acest scurt traiect, ea se împarte în două ramuri:
- Artera descendentă anterioară (ADA)
- Artera circumflexă (ACx)
Uneori poate fi împarțită în trei ramuri, în acest caz, din trunchiul comun
(TACS) își are originea și un ram intermediar.

Fig.5: Artera coronară stângă

1.2.2 Artera descendentă anterioară – ADA

Artera descendentă anterioră este considerată cel mai important vas al

inimii, care irigă majoritatea miocardului ventricular stâng. Coboară în șanțul
interventricular anterior cu vena mare a inimii și ajunge la vârful inimii și poate
continua pe fața diafragmatică cu artera recurentă, care se ridică la 1-2 cm în
șanțul posterior interventricular.

Ramurile arterei descendente anterioare sunt:

- ramurile septale anterioare care cad în palisadă din artera descendentă
anterioară, vascularizează 2/3 din septul interventricular anterior,
fasciculul lui His și ramurile sale (drept și stâng).
- din artera recurentă pornesc ramuri septale pentru septul interventricular
posterior, care vascularizează 1/3 din septul ventricular.
- ramurile diagonale pot varia în număr și poziție. Ele irigă peretele
anterior al ventriculului stâng și o parte a mușchiului papilar anterolateral.

9
 - există de obicei, artera stângă a conului pulmonar – care împreună cu o
ramură omonimă din artera coronară dreaptă formează inelul conului
arterial pulmonar al lui Vieussens.

Angiografic, artera descendentă anterioară se împarte în trei segmente:

- proximal de la ostium până la prima diagonală (când lipsește până la
prima septală)
- al doilea între prima și a doua diagonală
- al treilea distal de a doua diagonală

1.2.3 Artera circumflexă – Acx

Înconjoară inima prin segmentul stâng al șanțului coronarian, inițial

acoperit de urechiușa stângă și apoi merge cu sinusul venos în șanțul coronarian
stâng. Se termină variabil, la stânga sau la drepta în comparație cu crux cordis,
de obicei după ce dă două sau trei ramificații pentru peretele lateral al
ventriculului stâng – artera marginală și ramurile posterolaterale pentru peretele
posterior.
Coboară în șanțul posterior interventricular ca arteră descendentă
posterioară, din care se formează ramificații septale care irigă 1/3 din septul
ventricular.
Irigă peretele posterior și lateral al ventriculului stâng și o parte din
mușchiul papilar anterolateral, de asemenea, în 45% din cazuri dă artera nodului
sinusal. În mod inconstant, poate vasculariza și nodul atrioventricular.

1.2.4 Artera coronară dreaptă – ACD

Începe în regiunea mediană a sinusului coronarian drept printr-un ostium

a cărui suprafață este plasată mai mult pe marginea valvei semilunare.
Poziția ostiului poate fi variabilă, ca și numărul de orificii din sinus –
două sau trei, reprezentând originea unei artere sau a arterei nodului sinoatrial.

10
 Fig.6.Artera coronară dreaptă

Artera coronară dreptă se angajează în șanțul coronar drept, situat inițial

între urechiușa dreaptă și trunchiul arterei pulmonare, înconjoară margunea
inimii și ajunge la suprafața diafragmatică.
În cazul dominanței drepte, intră în șanțul interventricular posterior și
devine artera interventriculară posterioară care va da ramificații septale pentru
1/3 posterioară a septului ventricular.
Angiografic are trei segmente:
- proximal – de la ostium la primul genunchi al arterei
- mediu – între primul și al doilea genunchi (care corespunde căii prin
șanțul atrioventricular)
- distal – până la crux cordis - definită drept bifurcația arterei coronare
drepte în artera interventriculară posterioară și sistemul posterolateral
Ramurile arterei coronare drepte sunt:
- artera nodului sinusal
- artera nodului atrioventricular
- artera conului arterei pulmonare care face anastomoză cu artera
coronariană stângă și ramificații pentru peretele liber al ventriculului
drept

1.3. FIZIOLOGIA INIMII

11
 Circulația sângelui este determinată de activitatea contractilă a cordului
care asigură astfel deplasarea acestuia din arborele vascular datorită diferențelor
de presiune la nivelul segmentelor aparatului circulator.
Cordul împinge prin contracție masa sanguină în arborele arterial care
înaintează în capilare și se reîntoarce la inimă pe calea sistemului venos (prin
relaxarea cordului).
Inima are rolul esențial în circulația sângelui datorită urmatoarelor
proprietăți funcționale ale mușchiului cardiac:

Excitabilitatea
- este proprietatea miocardului de a răspunde maximal la stimului care
egalează sau depășesc valoarea. Aceasta reprezintă legea ,,tot sau
nimic”. Inima este excitabilă numai în faza de relaxare (diastolă), iar în
sistolă se află în stare refractară absolută și nu raspunde la stimuli.
Aceasta reprezintă legea ,,neexcitabilitații periodice a inimii”.

Automatismul
- reprezintă proprietatea țesutului nodal de a se autoexcita ritmic.
Mecanismul se bazează pe modificări ciclice de depolarizare și
repolarizare ale membranelor celulare acestuia. Ritmul cardiac , 70-80
batăi/minut, este determinat de nodulul sinoatrial și poate fi modificat
de factori externi. Căldura, influențele simpatice, adrenalina,
nonadrenalina determină tahicadie (accelerarea funcției cadiace).
Frigul, influențele parasimpatice și acetilcolina determină brahicadie
(rărirea ritmului cadiac).

Conductibilitatea
- este proprietatea miocardului de a propaga excitația în toate fibrele
sale. Impulsurile generate automat și ritmic de nodulul sinoatrial se
propagă în pereții atriilor, ajung în nodulul atrioventricular și prin
fascicolul Hiss și reteaua Purkinje, la țesutul miocardic ventricular.
Țesutul nodal generează și conduce impulsurile, iar țesutul miocardic
adult răspunde la contracții.

Contractilitatea
- este proprietatea miocardului de a răspunde la acțuinea unui stimul
prin modificări ale dimensiunilor și tensiunii. În camerele inimii se
produce o presiune asupra conținutului sangvin și are loc expulzarea

12
 acestuia. Forța de contracție este mai mare în ventricule decât în atrii,
iar cea mai mare este în ventriculul stâng.

Contracțiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările se numesc

diastole.
Ciclul cardiac este format dintr-o sistolă și o diastolă.
La un ritm de 75 bătăi/minut, ciclul cardiac durează 0,8 secunde.
Între sistola atrială și cea ventriculară este o diferență de 0,1 secunde
datorită întărzierii propagării impulsului de la nodulul sinoatrial la cel
atrioventricular.

Valori măsurabile în ciclul cardiac:

- debitul sistolic este volumul de sânge expulzat în inimă intr-o sistolă,
aproximativ 75 ml
- debitul cardiac este volumul de sânge trimis în organism/minut =
debitul sistolic x frecvența cardiacă 75 x 75 = 5,51/minut
- travaliul cardiac este lucrul mecanic al inimii în sistolă = volumul
sistolic x presiunea arterială medie = 75 ml x100 mmHg

Ciclul cardiac este însoțit de manifestări acustice, mecanice și electrice a

caror cunoștere permite aprecierea starii de sănătate a organismului, a
funcționării normale a inimii.

Manifestările acustice sunt reprezentate de cele două zgomote cardiace:

- zgomotul sistolic produs de închiderea valvelor atrioventriculare și de
sistolă ventriculară, este mai lung și de tonalitate mai joasă. El este
produs de închiderea valvelor atrio-ventriculare și de vibrația
miocardului la începutul sistolei ventriculare.
- zgomotul diastolic produs de închiderea valvulelor semilunare ale
arterei aorte și ale arterei pulmonare, este scurt și ascuțit. Este produs
la începutul diastolei ventriculare, de închiderea valvelor semilunare.

Manifestările mecanice sunt:

- șocul apexian care se perece ca o lovitură a vârfului inimii în spațiul V
intercostal stâng, în sistolă.
- pulsul arterial este unda de distensie a peretelui arterial, provocată de
variațiile ritmice ale presiunii sangvine, determinate de contracțiile
cardiace; este măsurabil în orice punct unde o arteră poate fi
compresată pe un plan osos, de exemplu artera radială.

Prin palparea pulsului obținem informații privind volumul sistolic,

frecvența cardiacă și ritmul inimii.

13
 Manifestările electrice se înregistrează sub forma electrocardiogramei
(EKG).

CAPITOLUL II – INFARCTUL MIOCARDIC

14
2.1 DEFINIȚIE
Infarctul miocardic acut reprezintă necroza circumscrisă datorată
ischemiei acute a muschiului cardiac prin brusca obstruare a unei artere
coronare.
După episodul acut, la câteva săptămâni, necroza devine o cicatrice
fibroasă.

Fig.7.Producerea infarctului miocardic

2.2.ETIOLOGIA INFARCTULUI MIOCARDIC

Reducerea bruscă, importantă sau încetarea fluxului sanguin la nivelul

arterelor/ramificațiilor coronare determină sindromul clinic caracterizat prin:
-durere toracică, durata și intensitatea fiind mare
-tulburările hemodinamice și complicațiile au caracter grav și consecințe
imprevizibile

Aspectele etiologice ale infarctului miocardic cuprind factori determinanți

și declanșatori.

Factori determinați:

15
 -în peste 95% din cazuri principalul factor cauzal al infarctului miocardic
este obstrucția coronariană ca rezultat al evoluției aterosclerozei coronariene
(fenomen demonstrat de coronarografia de contrast)
-factorii care produc ateroscleroza coronariană acționează de-a lungul
timpului constituind factori de risc.

Factori de risc:
-cei mai importanți sunt: vârsta și fluxul (după menopauză cazurile de
infarct la femei sunt mai des întâlnite, predomină însa ca afectare sexual
masculin); factorul genetic (terenul ereditar reprezintă un factor major cu risc de
4-5 ori mai mare de afectare în familiile cu antecedente de infarct);
dislipidemiile (creșterea lipidelor serice constitue un factor influențabil pentru
apariția infarctului miocardic); hipertensiunea arterială (valorile crescute ale
tensiunii arteriale determină raportul de deteriorare coronariană); diabetul
zaharat (factor de risc important care poate determina o mai rapidă evoluție
coronariană); fumatul, consumul de alcool, consumul de droguri, sedentarismul,
stress-ul psihoemoțional, obezitatea.

Factori declanșatori:
-afecțiuni coronariene obstructive nonaterosclerotice (lues, TBC, lepră,
poliartrită reumatoidă, prolaps de valvă mitrală, etc)
-infecții acute ale tractuli respirator
-intervenții chirurgicale (disecțiile coronariene pentru angioplastie
coronariană)
-folosirea de contraceptive asociate cu consumul de alcool, droguri, fumat
-stările psihice (stres psihosocial, anxietate, tensiune nervoasă, etc)
-efortul fizic determină o relație concretă pentru apariția infarctului
miocardic prin lipsa de activitate fizică
-condițiile și factorii meteorologici, șocul hipovolemic, constitue alți
factori declanșatori
Infarctul miocardic survine la aproximativ jumătate din cazuri pe
neașteptate, lipsind factorii determinați și manifestatile prodromale cu debut fie
în repaus, somn, la efort sau în alte condiții speciale fiind numit și infarct
silențios.
Debutul infarctului are loc de obicei dimineața pâna la ora 10, fiind
precedat de manifestarile prodromale.

Manifestări prodromale:
-astenie marcată cu slabiciune musculară generalizată, crize angioase
apărute la eforturi minimale sau chiar în repaus însoțite de transpirații, efect
negativ la administrare de nitroglicerină, senzație acută de anxietate, teamă,
frică, amețeli, palpitații, dispnee la eforturi mici.

Manifestări clinice în perioada de debut:

16
 -cele mai importante manifestări clinice la debut sunt: durerea,
hopotensiunea arterială, febra, fenomene digestive, dispneea, palpitațiile,
manifesări neurologice, tahicardia sinusală, frecătura pericardică, etc.
Pacienții descriu durearea ca pe o senzație de constricție, strivire, gheară,
care le apasă și strânge inima.
Uneori durearea este asemănătoare cu un corset care îi împiedică să
respire sau ca o lovitură de pumnal.
Durearea se localizează în majoritatea cazurilor în regiunea retrosternală.
Extensia dureroasă poate fi localizată extratoracic (epigastru, abdomem).
Din regiunea retrosternală durerea poate iradia în umărul și membrul
superior stâng sau în anumite cazuri prezintă intensitate în abdomenul superior
și regiunea epigastrică rezultând posibile situații confuzionale cu afecțiuni
dureroase abdominale acute.
Iradierea durerii poate avea loc în ambii umeri, ambele brațe, coate sau
pumn, la baza gâtului (senzație de ștrangulare), maxilar, mandibulă, orificiul
auricular extern, ceafă (regiunea nucală), restul capului (vertex).

2.3 FIZIOPATOLOGIA INFARCTULUI MIOCARDIC

Consecințele funcționale ale necrozei miocardice sunt complexe și

importante.
Tulburările funcționale survin pe fondul unor alterări preexistente legate
de vârstă, mai ales în cazul infarctului miocardic care interesează vârsta a III – a.
Fiziologic, pe măsura înaintării în vârstă, începând cu vârsta de cca 30 de
ani, există o pierdere continuă de fibre musculare active mecanic, de lucru și de
fibre din țesut dotat cu automaticitate.
Infarctul de miocard intervine pe această reducere de fibre, încât o
necroză de o anumită mărime are consecințe diferite din punct de vedere
funcțional la un pacient de 40 de ani față de altul de 70 de ani.
În același timp intervine înafara factorului de vârstă, starea miocardului
înainte de producerea accidentului coronarian.
De exemplu, există clare diferențe funcționale între pacienții cu angină
pectorală în antecedente și bolnavii la care infarctul survine pe un cord
asimptomatic. Cei din prima categorie sunt favorizați din punct de vedere
prognostic și evolutiv. În acestă situație intervine așa zisul fenomen de
condiționare, cu mecanisme complexe și de producere, încă incomplet înțelese.

Alte afecțiuni existente care pot afecta mărimea și consecințele necrozei:

-HTA – hiper tensiune arterială
-cardiomiopatia dilatativă sau hipertrofică
-afecțiuni endocrine sau metabolice
-afecțiuni inflamatorii, etc

17
 Apariția necrozei duce la reducerea masei miocardice contractile și la
afectarea rețelei țesutului de conducere autonom, proporționale cu mărimea
necrozei.
Pe de altă parte prezența necrozei afectează profund sinergismul
contracției ventricolului stâng, dominant afectat de infarctul miocardic prin
distrugerea continuității fibrelor contractile.
Prezența miocardului siderat reduce, deasemenea, cantitatea de fibre
miocardice contractile.
Consecințele se reflectă asupra funcției ventricolului stâng.
Diferitele momente ale producerii infarctului miocardic și mai ales,
cicatrizarea zonei necrozate duce la producerea așa ziselor tulburări de kinesis
de perete, înțelegând prin aceasta afectarea sincronismului local al contracției
ventricolului stâng prin prezența infarctului miocardic.

Tipuri de alterare ale sincronismului contracției:

-Akinezia – absența contracției în zona necrozei. Această zonă apare
rigidă , complet necontractilă, ca o scândură pe valuri.
-Hipokinezia – în zona necrozei contracția este evident diminuată, dar
prezentă.
-Diskinezia – expansiunea necrozei în timpul contracției (sistolei)
ventriculului stâng. Mișcarea este paradoxală: când restul ventriculului se
contractă, zona necrozată se expansionează.
-Hiperkinezia – contracția miocardului normal poate părea exagerat,
datorită hipersimpaticotoniei.

Remodelarea ventriculului stâng

Tulburarea sincronismului contracției atrage o serie de consecințe.
Această tulburare, apare de fapt, din primele zile ale evoluției infarctului
miocardic, prin expansiunea infarctului de miocard sau a zonei necrozate,
rezultat al dilatării cavitații și al subțierii peretelui ventricular. Prin noile relații
dintre dimensiunile cavitații și dimensiunile ventrcolului stâng afectat de
infarctul miocardic, aceste modificări se conformeză noțiunii de remodelare
pentru ventricolul stâng.
Procesul de remodelare inițiat de infarctul miocardic este consecința
întreruperii legăturilor dintre fibrele musculare și procesul de necroză, pierderea
de țesuturi active, contracțiile și alunecarea fibrelor miocardice din zona
necrozei, sub stresul de întindere al fiecărei contracții, în grosimea peretelui.
Rezultă o subțiere semnificativă a zonei infarctului miocardic și o dilatare a
cavitații deci, o remodelare cardiacă.

Disfuncția sistolică
18
 Prezența acestor alterări ale sincronismului contracției ventriculului stâng,
afectează funcția de pompă a acestuia, deoarece duce la diminuarea debitului
cardiac, a volumului bătaie, a tensiunii arteriale.
De exemplu, diskinezia peretelui ventriculului stâng induce dilatarea
cavitații (prin reducerea fracției de ejecție atât timp cât o bună parte din debitul
bătaie este blocat în zona diskineziei, inactiv contractil).
Dilatății cavitații îi corespunde reducerea debitului bătaie, întinderea
fibrelor miocardice, creșterea stresului de perete, toate direct proporționale cu
mărimea infarctului miocardic deci, a zonei necrozate.

Relația disfuncției sistolice cu mărimea necrozei, este exprimată în

aprecierea manifestărilor clinice, așa cum reiese din studiile clinice:
-Dacă 15% din miocardul contractil este necrozat, se constată prezența
reducerii fracției de ejecție și creșterea presiunii telediastolice.
-Dacă 25% din miocard este afectat, apar manifestările clinice de
insuficință ventriculară stângă.
-Dacă 40% din miocard este necrozat, avem de-a face cu o stare extrem de
gravă de șoc cardiogen.

Disfuncția diastolică
Complianta ventricolului stâng este afectată în infarctul miocardic în zona
ariilor de miocard necrozat și ischemiate, ceea ce duce la modificări ale
parametrilor diastolici ai ventricolului stâng, în special ale presiunii
telediastolice a acestuia (presiunea de umplere) și ale volumului telediastolic
venticular stâng. Aceste alterări sunt proporționate cu mărimea zonei necrozate
și se ameliorează progresiv cu evoluția în timp a bolii.

Consecințele periferice ale infarctului miocardic

Evident diminuarea funcției de pompă a ventricolului stâng produce efecte
în circulația periferică, la nivelul diferitelor organe.
De exemplu, circulația pulmonară este direct afectată de diminuarea
debitului cardiac și de creșterea presiunii telediastolice la nivelul peretelui
venticulului stâng. Această creștere a presiunii telediastolice, de umplere, se
resfrânge asupra atriului stâng și prin cele patru vene pulmonare, asupra
circulației pulmonare. Rezultatul poate fi variabil, după nivelul defectului de
performanță venticulară stângă: creșterea cantitații de lichid interstițial pulmonar
mergând progresiv până la edemul pulmonar.

19
2.4 TABLOUL CLINIC AL INFARCTULUI MIOCARDIC

Infarctul miocardic este o situație clinică ce necesită tratament de urgență

intr-o unitate spitalicească.
Se datorează obstrucției acute a unei artere coronare, consecința fiind
necroza ischemică a teritoriunlui micardic aferent, de întindere variabilă.
Durerea este asemănătoare cu cea din angina pectorală (cuprinde episoade
de durere cu sediul retrosternal, legate de obicei de efort, este o durere intensă,
are caracter constrictiv), însă durerea este mai mare, iar raspunsul la
adimistrarea de nitroglicerină este absent.
Pacientul este anxios, transpirat, cu extremitați reci, având senzația de
moarte iminentă.
Din punct de vedere biologic, se descriu următoarele modificări
enzimatice:
-TGO (transaminanza glutamat-oxalică) crescută
-LDH (lactat dehidrogenază) crescută
-CK-MB (creatin-fosfokinază, izoenzima MB) crește specific în primele ore,
având astfel o mare valoare diagnostică

2.5 FORME CLINICE ALE INFARCTULUI MIOCARDIC

Infarctul miocardic poate fi definit din perspective diferite, raportat la

caracteristicile clinice, elecrocardiografice, biochimice, imagistice și anatomo-
patologice.
Termenul de infarct miocardic trebuie folosit doar în condițiile în care
există dovada necrozei miocardice într-un context clinic sugestiv pentru
ischemie miocardică și există criterii de definiție ale infarctului miocardic
reglementate de documentul consens publicat în 2007 de către cele mai
importante societăți de cardiologie la nivel mondial.
Definiția de infarct miocardic a apărut în contextul în care tehnicile nou
dezvoltate de detecție a biomarkerilor serici și de identificare imagistică a
scăderii perfuziei tisulare permit în prezent identificarea unor zone mici de
miocard necrozat.
Există cinci condiții bine definite în care se poate stabili diagnosticul de
infarct miocardic.
Detectarea creșterii și/sau scăderii biomarkerilor de necroză miocardică,
împreună cu dovada ischemiei miocardice cu cel puțin unul din următoarele:
- simptome de ischemie miocardică
- modificări ECG sugestive pentru o ischemie nouă
- apariția de unde Q patologice de EKG
- dovada imagistică a unei pierderi recente de miocard vizibil
- apariția unei noi regiuni cu tulburare de cinetică segmentară
20
 Moarte subită cardiacă, implicând stop cardiac, deseori însoțită de
simptome sugestive de ischemie miocardică, insoțită de o supradenivelare
recentă de segment ST-T sau de QRS nou apărut, și/sau dovada de tromb
proaspăt la coronarografie și/sau la autopsie, în condițiile în care decesul a
survenit înainte de prelevarea de biomarkeri serici sau înainte de apariția
acestora în sânge.
În cazul pacienților cu valori normale ale troponinei care beneficiază de
intervenție coronariană percutantă, creșterea biomarkerilor cardiaci indică
necroză miocardică periprocedurală.
La pacienții la care se efectuează o intervenție de by-pass aortocoronarian,
cu valori inițiale normale ale tropoinei, creștera biomarkerilor cardiaci indică
necroză miocardica periprocedurală; dovada morfopatologică a unui infarct
miocardic.
Îndeplinirea oricăruia din următoarele criterii pune diagnosticul de infarct
miocardic în antecedente:
- apariția de noi unde Q patologice
- dovada imagistică a existenței unei pierderi segmentare de miocard
viabil
- dovada morfopatologică a unui infarct miocardic în curs de vindecare
sau vindecat

2.6 INVESTIGAȚII ALE INFARCTULUI MIOCARDIC

2.6.1 ELECROCARDIOGRAMA - EKG-ul

Scurt istoric
Se spune ca Alexander Muirhead ar fi atașat fire la încheietura unui
pacient în stare febrilă, pentru a obține o înregistrarea a bătăilor inimii acelui
pacient, în 1872, la spitalul St. Bartholomew.
Un alt medic, care și-a încercat norocul în acest domeniu a fost Augustus
Waller, de la spitalul St. Mary din Londra. Mașinăria lui, (elecrocardiograful)
era alcătuită dintr-un elecrometru capilar Lippam, care era fixat de un proiector.
Urma lăsată de batăile inimii era proiectată pe o zonă fotografică care era fixată,
la rândul ei, pe un trenuleț de jucărie. Acest lucru permitea ca fluxurile inimii să
fie notate în timp real.
O descoperire inițială a avut loc când Willhem Eithoven, pe când lucra în
Leiden, Olanda, a folosit un galvometru special (primul electrograf practic), pe
care tot el l-a inventat în 1901. Dispozitivul lui era mult mai sensibil decât ale
altor inventatori.

EKG – ul este testul care monitorizează inima și poate arăta rapid dacă
pacientul a suferit un infarct major. Este o analiză sigură și nedureroasă.
Un EGG arată activitatea elecrică a inimii, ca niște linii lasate pe hârtie.
Creșterile și scaderile subite în aceste linii sunt numite unde.
21
 EKG – ul este un test care înregistrează activitatea electrică a inimii, prin
intermediul unor mici electrozi pe care un asistent medical îi așează pe piele, în
zona pieptului, pe brațe și pe picioare.
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor
bioelectronice din cursul unui ciclu cardiac.
Înregistrarea EKG se face cu aparate speciale numite elecrocardiografe.
Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a cinci unde
notate în mod convențional cu litere P,Q, R, S, T. Între două cicluri cardiace se
înscrie linia de 0 potențial.
EKG – ul este interpretat întodeauna de medic în lumina datelor clinice.
În cazul bolnavilor cu infarct miocardic, electrocardiograma arată unde Q
anormale, acestea reprezentând cele mai importante semne electocardiografice
de infarct miocardic, ele exprimând necroza, undele R sunt mai puțin ample, iar
modificările undei T reflectă noțiunea EKG de ischemie.
Rolul pe care îl are elecrocardiograma este unul complex. Poate fi atât o
metodă de diagnosticare și de prevenire, cât și de monitorizare în evoluția bolii.

2.6.2 CORONAROGRAFIA

Este o procedură minim invazivă, care identifică obstacolele la nivelul

arterelor coronare.
Scopul coronarografiei este de a identifica artera obstruată și de a o
dezobstrua, cu reluarea fluxului prin arteră (reperfuzare coronară).
La acest nivel, trombul poate fi aspirat, iar la nivelul stenozei restante, se
implantează un dispozitiv numit stent, sub forma unui tub mic din plasă, care va
împiedica reapariția stenozei.
Cu cât reperfuzarea coronară se realizează mai repede, cu atât aria de
necroză va fi mai mică, iar recuperarea mai rapidă.
Acest beneficiu poate fi obținut dacă reperfuzarea coronară se realizează
în primele 4-6 ore de al debutul infarctului.

2.7 DIAGNOSTIC ÎN INFARCTUL MIOCARDIC

2.7.1 DIAGNOSTIC POZITIV ÎN INFARCTUL MIOCARDIC

Diagnosticul pozitiv se bazează pe durere (violentă, prelungită și

neinfluențată de nitroglicerină), modificările EKG (necroză, ischemie, leziune)
și creșterea enzimelor serice.
Diagnosticul de infarct miocardic este sigur când două dintre cele trei
elemente sunt prezente și probabil, când durerea este tipică, chiar dacă cele
două elemente sunt absente.
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza discuțiilor cu pacientul, utilizând
datele clinice, de laborator, EKG, coronarografie si eventual investigații
suplimentare în funcție de posibilitați.
22
 Diagnosticul infarctului miocardic rezultă din combinarea aspectelor
clinice, de laborator și EKG, un trepied necesar unui diagnostic de precizie.
Deseori, sunt utile repetări ale determinanților pentru a realiza o dinamică
a datelor, importantă pentru încadrarea diagnostică a pacientului.
Un diagnostic complet, trebuie să cuprindă tipul infarctului miocardic,
localizarea, estimarea mărimii prezența diferitelor complicații, încadrarea
funcțională și aprecierea prognosticului.

2.7.2 DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ÎN INFARCTUL MIOCARDIC

Infarctul miocardic cu durere toracică intensă, însoțită de tahicadie,

anxietate, și evetual polipnee, trebuie făcut cu câteva boli acute severe, al căror
tratament este complet diferit de cel al infarctului miocardic.
Pericadita acută poate avea o durere asemănătoare cu cea a infractului, și
în caz de miocardită asociată, bolnavul poate avea tahicadie și galop.
Frecătura pericardică este tipică pericarditei, dar se regăsește și în
infarctul miocardic la câteva ore de la debut. Un element important de
diferențiere este spectul EKG.
Tromboembolismul pulmonar poate da un tablou clinic asemănător cu
ceal al infarctului miocardic, cu durere toracică, tahicadie, polipnee,
hipotensiune. Pot exista aritmii și semn de insuficiență cardiacă dreptă. Semnele
EKG de forțare ventriculară dreptă pot mima ischemie subepicardică anterioară.
Pneumotorax-ul poate mima un infarct miocardic prin asocierea dintre,
durerea toracică intensă, dispneea importantă și tahicadie. Lipsesc semnele EKG
de infarct miocardic, iar tranșarea diagnosticului se face prin examen fizic de
radiologie.
Afecțiuni acute de etaj abdominal superior, se confundă cu infarctul
miocardic inferior, în care există greață, vărsături, dureri epigastrice și de
hipocondru drept, prin distensie hepatică. În infarctul miocardic durerea
epigastrică la palpare este absentă sau minimă și evident nu se găsesc semne de
iritație peritoneală.
Cea mai dificilă este diferența infarctului miocardic de pancreatită acută,
în care, pe lângă alterarea stării generale cu hipotensiune, tahicardie și chiar
aspect de șoc. Pot apărea semne EKG de leziune subepicardică inferioară, prin
acțiunea directă a enzimelor pancreatice difuzate transdiafragmatic.
Alte sindroame durereoase toracoabdominale ce pot intra în discuție în
cadrul diagnosticului diferențial al infarctului miocardic includ: pleurita acută,
pneumonia, zona Zoster toracică, sindromul Tietze, abcesele subfrenice,
infarctul splenic, boli acute musculoscheletice și altele. Caracterul durerii,
examenul clinic și uneori de radiologie, precum și absența semnelor EKG de
infarct, tranșează de cele mai multe ori diagnosticul.

23
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE DE RADIOLOGIE ÎN

INVESTIGAREA RADIOLOGICĂ A PACIENTULUI CU
INFARCT MIOCARDIC

24
3.1. ROLUL ASISTENTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE
ÎN INVESTIGAREA RADIOLOGICĂ A PACIENTULUI CU
INFARCT MIOCARDIC

În investigarea radiologică a pacienților cu infarct miocardic, rolul

asistentului medical în radiologie este de a pregăti pacientul fizic și psihic pentru
efectuarea unor proceduri medicale.

3.1.1 EKG-ul

Înainte de a face pacientul un EKG, asistentul medical de radiologie,

informează pacientul să facă o pregatire. Acesta evită să bea apă rece, nu face
efort fizic înainte de a face electrocardiograma.
Asistentul de radiologie, ajută pacientul să se schimbe într-un halat
special, dacă este necesar, îi va îndepărta părul de pe mici zone ale pielii, pentru
a se asigura că electrozii se lipesc în mod corect pe pielea pacientului examinat.
Fiecare electrod este de dimensiunile unei monede.
Asistentul așează electrozii fexibili cu ajutorul unui gel pe piept, brațe și
picioarele pacientului.
Asistentul medical de radiologie, se asigură că pacientul a înțeles că
trebuie să stea nemișcat, să respire normal si că nu trebuie să vorbească în
timpul electrocardiogramei.
Întregul proces durează aproximativ 10 minute.

Fig.8: Asistent medical efectuând procedura de EKG

După procedură, asistentul medical de radiologie îndepărtează electrozii

de pe pielea pacientului, îl ajută să se ridice și să se îmbrace.

25
3.1.2 CORONAROGRAFIA

Coronarografia se efectuează în spital, în sala de angiografie, denumită și

sală de cateterism, necesitând o internare a pacientului de cel puțin 24 de ore
înainte.
În cazul infarctuli miocardic, coronarografia trebuie efectuată în regim de
urgență în primele ore de la producearea infarctului.
Anterior procedurii, pacientul este informat de către asistentul medical să
efectueze o serie de teste cum ar fi analizele uzuale de sânge. În cazul
pacienților care au în tratament anticoagulante orale, ele vor trebui oprite cu o zi
sau două înainte de coronarografie.

Fig.9: Medic intervenționist efectuând coronarografia

Pacientul cu infarct miocardic este poziționat în decubit dorsal într-un

mediu complet steril pe masa unde se va efectua coronarografia.
Asistentul medical de radiologie va pregăti în prealabil, două zone unde se
poate face abordul arterial de către medicul intervenționist – încheietura mâinii
sau zona inghinală.
În jur de 90% din proceduri sunt efectuate prin abord radial.
În sala de angiografie, unde se efectuează procedura de coronarografie,
asistentul medical de radiologie va rămane tot timpul lângă medicul cardiolog
intervenționist, pe tot parcursul procedurii.
Asistentul de radiologie, pregătește sala pentru intervenție și se va echipa
împreună cu medicul cu sorțuri împotriva razelor X.

Rolul asistententului medical de radiologie în investigarea radiologică a

pacientului cu infarct miocardic

Stilul de viață al unui pacient, mai ales după ce a avut un infarct

miocardic, este evident fundamental în determinarea crizelor de angor sau a
altor complicații a aterosclerozei coronariene, în esență, trebuie privit ca un
element de prognostic.
26
 Scopul este reîntoarcerea bolnavului la o viață cu cât mai puține elemente
restrictive, cât mai aproape de normal.
Scopul reabilitării pacientului este că trebuie sa fie chiar mai ’’ambițios’’,
nu numai readucerea pacientului la starea anterioară infarctului, ci chiar
dezvoltarea capacităților fiziologice și psihologice, restaurarea unei vieți
cotidiene normale, a activitații profesionale integrale și mai mult micșorarea
riscurilor de recidivă și prelungirea duratei de viață.
Cea mai mare eficacitate în rezolvarea acestor obiective o are personalul
medico-sanitar, având sarcina de a reda pacientului nu numai sanatatea ci și o
viață normală.
Trebuie luate toate măsurile psihologice și medicamentoase de suprimare
sau evitare a tensiunilor musculare și nervoase, de asigurare a unui interval
suficient de somn (profund, odihnitor) și de odihnă (9-10 ore/zi).
Sedentarismul trebuie combătut prin mersul zilnic pe jos și printr-un
program de antrenament fizic progresiv, supravegheat și gradual instituit
diferențial de la caz la caz.
Nu este suficient să se prescrie tratamente sau să se recomande unele
măsuri sau atitudini în cadrul a ceea ce este ’’ stilul de viață’’, trebuie să ne
asigurăm că ele sunt ințelese și insușite de bolnav și de cei din jurul său și că ele
sunt aplicate, grație unei supravegheri medicale atente.
Alcoolul este un precursor al colesterolului și crește lipemia post
alimentară. Efectul său se exercită prin excitarea sistemului nervos simpatic și
creșterea nivelului de acizi grași.
Date epidemiologice evidențiază că incidența infarctului miocardic și a
morții subite, ca și mortalitatea generală sunt mai mici la persoanele care solicită
un consum mai mare de energie. După o perioada de antrenament fizic s-a
constatat la bolnavi o creștere a toleranței la efort, chiar la bolnavi cu angină
pectorală și infarct miocardic în antecedente. Totuși un efort fizic neobișnuit de
mare sau prelungit poate precipita un acces coronarian acut.
Stresul psihoemotiv, conflictele și contradicțiile de ordin social sau
familial sau eforturile intelectuale excesive sunt suspectate de mult de a fi factori
favorizanți sau precipitanți ai infarctului miocardic și ai morții subite la bolnavii
cu ateroscleroza coronariană.
Se admite parțial că ingestia de cafea ar favoriza apariția și dezvoltarea
aterosclerozei și HTA. Acest factor s-a întalnit mai ales la femei în proporție de
20% și mai puțin la barbați în proporție de 3%. Mecanismul prin care cafeaua ar
interveni în lanțul patogenic, ar fi asemănător cu al nicotinei și alcoolului, adică
creșterea nivelului seric al acizilor grași, prin eliminarea din depozite, sub
influența unei secreții mărite de catecolamine.
Conducerea auto a devenit o stare de agresiune a vieții cotidiene, stress în
care excitația emotivă poate antrena modificări EKG de o amploare
surprinzătoare la subiecții considerați normali. Stresul la volan depinde de
temperament, de experiența conducătorului, de autocontrolul reacțiilor
emoționale, el trebuind evitat pe cât posibil.

27
 Contraindicația călătoriilor cu avionul se păstrează în principiu la
anginoșii în criză sau în perioada evolutivă, în infarctele miocardice recente (la
care se recomandă un interval de 4-6 luni).
Asistentul medical contribuie la activități ce fac ca viața să fie mai mult
decât un proces: este vorba de relațiile sociale, ocupații recreative sau utile. În
alți termeni, el ajută bolnavul să-și mențină un regim de viață pe care l-ar fi avut
singur dacă ar fi avut forța, cunostințele necesare sau voință. Sunt servicii intime
care presupun dăruirea de sine și care produc bolnavului satisfacție și pentru
care asistentul medical este pregătit să le acorde. Pentru această unică rațiune, el
este bine plasat pentru a ajuta bolnavul să-și păstreze dorința de a trăi, să se
adapteze impedimentelor ce decurg din starea sa sau să moară cu demnitate când
moartea este inevitabilă.
Îngrijirea bolnavilor cu infarct miocardic cere din partea asistentului
medical un volum mare de cunoștințe profesionale, aptitudini tehnice și un nivel
înalt de conștiinciozitate.
Viața bolnavilor cu infarct miocardic este în pericol pentru o durată relativ
lungă de timp, cu posibilitatea instalării unui număr mare de complicații, foarte
grave. De aceea operativitatea asistentului medical bazată pe cunostințe
profesionale temeinice poate contribui în mare masură la recuperarea acestor
bolnavi.
Urgența deosebită a infarctului cere de la asistent dacă nu chiar
recunoașterea dar suspectarea infarctului în cazurile corespunzătoare și
anunțarea imediată a medicului.
Asistentul medical trebuie să se gandească la posibilitatea unui infarct
miocardic, la instalarea durerii, punând bolnavul imediat în repaus absolut și
înștiințând medicul. Dacă accidentul are loc în spital, va lua măsuri pentru
aducerea aparatului de electrocardiografie în salon; masoară tensiunea arterială a
bolnavului.
Dacă accidentul se întamplă în afara spitalului, bolnavul va fi transportat
la spital cu autosalvări dotate cu aparatura și instalații de diagnostic și tratament
antișoc (electrocardiograf, defibrilator, stimulator cardiac, medicamente, soluții
perfuzabile, etc.)
Bolnavii cu infarct miocardic sunt îngrijiți de preferință în unitatea
coronariană a secției de cardiologie, care este organizată pentru urgențe cardio-
vasculare și reanimare. Aceasta este înzestrată cu instalație de monitorizare
electrocardiografică și hemodinamică, oxigenoterapie, aparate de respirație
asistată, sistem de aspirație centrală, aparat de radiodiagnostic portativ, aparatură
și instrumentar pentru determinarea echilibrului acido-bazic, defibrilator,
stimulator electric extern.
În cadrul unitații coronariene bolnavul va fi amplasat într-un salon
luminos, bine încălzit asigurandu-i-se o liniște perfectă, se va asigura repausul
absolut la pat. Asistentul medical va ajuta bolnavul să se dezbrace și îmbrace,
menajându-l pentru ca el să nu depună vre-un efort. Din decubit dorsal,
asistentul medical îl poate ridica pasiv cu ajutorul somierelor reglabile în poziție

28
semișezandă de 30-40˚, ceea ce ameliorează circulația și respirația multor
bolnavi. Bolnavului i se vor da un urinar și un bazinet, fără să fie ridicat în
poziție șezandă.
Concomitent cu imobilizarea bolnavului se face calmarea durerilor. Pentru
îmbunatațirea circulației coronariene și asigurarea aportului de oxigen.
Asistentul medical are un rol principal în crearea pentru bolnav a unui
mediu psihologic favorabil. Acesta trebuie să inspire bolnavului încredere în
tratament și însanatoșire. Trebuie evitate vizitele lungi și obositoare din partea
aparținătorilor precum și încărcarea bolnavului cu grijile familiale și ale locului
de muncă.
Asistentul medical trebuie să supravegheze bolnavul cu o atenție
deosebită, deoarece în cursul infarctului miocardic pot să apară numeroase
complicații. El va urmări frecvența și ritmicitatea pulsului, T.A., culoarea feței și
a tegumentelor, starea generală a bolnavului.
Sistemul de alarmă al aparaturii de monitorizare nu scade obligațiile
asistentului de a sesiza din timp prodromul sau instalarea complicațiilor: șocul
cardiogen, insuficiența cardiacă globală, edemul pulmonar acut, tulburările de
ritm și de conducere, sau oprirea inimii. La cea mai mică suspiciune, asistentul
înștiințează medicul și îndeplinește dispozițiile directe și momentane ale
acestuia cu tehnicile obișnuite cunoscute.

3.2 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL DE RADIOLOGIE ÎN

EXAMINAREA PARACLINICĂ A PACIENTILOR CU
INFARCT MIOCARDIC

3.2.1 Rolul delegat al asistentului medical de radiologie

Simptomatologia clinică a bolilor cardiovasculare este foarte variată.

Totuși, există o asemănare simptomatică, chiar coincidență clinică între unele
îmbolnaviri cu etiologie și patogenie foarte diferite, ceea ce subliniză importanța
explorărilor paraclinice ale acestor îmbolnăviri.

Explorarea morfofuncțională a acestuia în cursul îmbolnavirii are ca scop:

- De a stabili diagnosticul etiologic al suferinței respective.
- De a recunoște unele îmbolnaviri generale în faza lor precoce.
- De a stabili capacitatea funcțională a organului afectat – inima.
- De a urmări procesul de vindecare în cursul tratamentului.

Colaborarea și examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile cele

mai importante ale asistentului medical de radiologie. Ajutorul acordat
medicului și bolnavului în cursul examinării clinice și paraclinice degrevează pe
aceasta din urmă de eforturi fizice, previne o serie de suferințe inutile si

29
contribuie la crearea unui climat afectiv favorabil între bolnav-medic-asistentă.
Toate acestea intervenind pentru scurtarea timpului expunerii bolnavului în stare
fizică și psihică precară la traumatismul examinărilor.

3.2.2 Rolul propriu al asistentului medical de radiologie

Internarea în spital al pacientului cu infarct miocardic constitue o etapă

deosebită din viața bolnavului.
Această internare se realizează în scopul vindecării sale, bolnavul
întrerupe pentru o perioada legăturile permanente de muncă, familie și prieteni.
Pacientului i se vor asigura conditii de mediu optime. Scopul spitalizării
este de a vindeca bolnavul.
Pacientului i se crează condiții care cresc capacitatea de vindecare a
organismului, forța de apărare și scoaterea bolnavului cu infarct miocardic de
sub eventualele influențe nocive ale mediului în care trăiește.
Este bine ca saloanele cu pacienți cardiovasculari să fie amplasate în
partea mai liniștită a spitalului, zgomotele constituind o sursă de tensiune
nervoasă cu consecințe nefavorabile asupra bolnavului. Acestea trebuie să fie
luminoase, bine aerisite, cu temperatura adecvată și cu posibilitați de aerisire
care să asigure un grad obișnuit de umiditate și o ionizare corespunzătoare
aerului.
Mobilizarea pacienților în pat poate fi efectuată numai la stricta indicație a
medicului.
Dacă acest lucru este interzis, igiena corporală se va sigura prin baie totală
sau parțială la pat, fară a obosi pacientul.
O importanță deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienților cu
infarct miocardic.
Pacientii cardiaci, vor fi vizitați cât mai frecvent, independent de
solicitările lor.
În caz de pericol iminent, acestia nu vor fi părăsiți nici o clipă.
Este important ca asistentul medical să recunoască din timp instalarea
stărilor de insuficiență cardiacă pentru a permte prevenirea agravărilor, luarea
măsurilor de urgență si pregătirea instrumentelor și materialelor până la sosirea
medicului.
Asistentul medical de radiologie pregătește și asigură transportul
pacienților pentru efectuarea examinărilor radiologice și electrocardiografice la
cererea medicului curant.
Atunci când mobilizarea pacientului nu este indicată, aparatul de EKG se
va duce în salon, examinarea efectuându-se la patul bolnavului.
Medicul efectuează examinarea clinică în colaborare cu asistentul
medical.
Participarea asistentului la examenul clinic este o obligație profesională.
30
 Ajutând medicul și pacientul, asistentul medical de radiologie contribuie
la crearea unui climat favorabil pentru relația medic-pacient.
Începând de la sosirea pacientului și pe tot parcursul îngrijirii culegerea de
date permite asistentului medical să-și stabilească acțiunile de îngrijire.

Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile cele

mai importante ale asistentului medical de radiologie.
Acestea prevăd:
-Pregătirea psihică a bolnavului.
-Adunarea, verificarea și pregătirea instrumentarului necesar.
-Dezbrăcarea și îmbrăcarea bolnavului.
-Aducerea bolnavului în pozițiile adecvate examinărilor.
-Asigurarea iluminării necesare în vederea examinării.
-Deservirea medicului cu instrumente.
-Ferirea bolnavului de traumatisme și răceală.
-Așezarea bolnavului în pat după examinare.

Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentului medical este
supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale bolnavului cu infarct miocardic,
în cazul modificării bruște, a acestora, se anunță imediat medicul. Toate aceste
modificări vor fi notate de către asistentul medical în foaia de observație a
pacientului.
Asistentul medical trebuie să se obișnuiască, că, în cursul oricărei
investigații, să țină sub supraveghere permanentă pacientul cu infarct miocardic.
El trebuie să le observe atitudinea lor, poziția, expresia feței, mișcările active pe
care aceștia le execută.
Asistentul medical de radiologie trebuie să urmărească funcțiile vitale și
vegetative ale pacientului. Modificarea lor reflectă într-o mare măsură starea
pacientului, precum și evoluția și gravitatea bolii.
Supravegherea pacienților cardiaci prevede înregistrarea paralelă a
pulsului central și periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respirației și la
dispoziția specială a medicului, a expectorației, urmărirea dispneei, a cianozei, a
edemelor, precum și pulsațiile venei jugulare.
Obișnuit, fiecărui pacient i se cercetează pulsul radial, care se palpează de
obicei, la ambele mâini, cu trei degete (index, mediu, inelar), pacientul fiind în
repaus și se numără de preferință timp de un minut.

31
 Fig.10: Exemplu – palparea pulsului radial

După o spălare prealabilă a mainilor, asistentul medical de radiologie, reperează

artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară – internă,
în șanțul radial aflat în prelungirea policelui. Se plasează degetele index, mediu
și inelar – 2,3,4 deasupra arterei radiale reperante. Se exercită o presiune ușoară
asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub degete pulsațiile
sângelui. Se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână. Se număra
timp de un minut pulsațiile percepute sub degete sau 30 sec. Și apoi inmulțite cu
doi pentru a obține rata pulsațiilor pe minut. Se apreciază ritmul, amplitudinea și
elascitatea peretelui arterial în timp se se măsoară frecvența, aceasta
înregistrându-se în foaia pacientului.

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI RADIOLOGICE

3.3.1 Efectuarea electrocardiogramei pentru pacientul cu infarct miocardic
Procedura are ca scop evaluarea funcției cardiace.
EKG – ul este testul care monitorizează inima și poate arăta rapid dacă
pacientul a suferit un infarct major. Este o analiză sigură și nedureroasă.
Un EKG arată activitatea electrică a inimii, ca niște linii lasate pe hârtie.
Creșterile și scaderile subite în aceste linii sunt numite unde.
EKG – ul este un test care înregistrează activitatea electrică a inimii, prin
intermediul unor mici electrozi pe care un asistent medical îi așează pe piele, în
zona pieptului, pe brațe și pe picioare.
Elecrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor
bioelecronice din cursul unui ciclu cardiac.
Înregistrarea EKG se face cu aparate speciale numite elecrocardiografe.

Pregatirea bolnavului cu infarct miocardic

Asistentul medical de radiologie confirmă identiatea pacientului.
Asistentul medical de radiologie pregătește psihic bolnavul pentru a-i înlătura
emoțiile, se transportă bolnavul cu căruciorul în sala de înregistrare, bolnavul va

32
fi așezat în decubit dorsal pe patul de consultații și va fi rugat să relaxeze
musculatura, să respire normal, să stea nemișcat și să nu vorbească.
Dacă pacientul are în anumite zone pilozitate crescută, acasta va trebui
îndepărtată prin radere sau scurtare.
Asistentul medical de radiologie montează elecrozii pe bolnav.
Montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal ale electozilor.
Înainte de aplicarea electrozilor aplică un gel special fără grăsimi.
Asistentul medical de radiologie fixează patru elecrozi pe membre și șase
precordial.
Verifică ca membrele inferioare ale pacientului să nu atingă tăblia patului.

Asistentul medical de radiologie montează elecrozii pe membre

-Roșu membrul superior drept.

-Galben membrul superior stâng
-Negru membrul inferior drept.
-Verde membrul inferior stâng.

Asistentul medical de radiologie montează elecrozii precordial

V1 – Spațiul 4 intercostal pe marginea dreptă a sternului.

V2 – Spațiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului.
V3 – Spațiul între V2 și V4.
V4 – Spațiul 5 intercostal stâng pe linia medioclaviculară.
V5 – La intersecția de la orizontală dusă de la V4 și linia axilară
anterioară stângă.
V6 – La intersecția dintre orizontala dusă din V4 și linia axilară mijlocie
stângă.

Asistentul medical de radiologie amplasează aparatul în apropierea

pacientului, pe o suprafață plană.
Asistentul medical de radiologie verifică dacă aparatul de EKG are hârtie
de printat.
Dacă pacientul este deja cuplat la un monitor cardiac, asistentul medical
de radiologie va îndepărta elecrozii acestuia.
Asistentul medical de radiologie pune în funcțiune aparatul și se lasă
câteva secunde să apară traseul.
Asistentul medical de radiologie verifică dacă traseul înregistrat indică
poziționarea corectă a electrozilor.
Asistentul medical de radiologie va face un trasu de etalonare.
Asistentul medical de radiologie va regla viteza de derulare – în mod
obișnuit este de 25 mm/sec. Obligatoriu această viteză asistentul medical o va
trece pe electrocardiogramă.
Asistentul medical de radiologie pornește înregistrarea.

33
 După terminarea înregistrării, asistentul medical de radiologie
îndepărtează electozii de pe pacient, șterge pacientul de gel, ajută pacientul să se
acopere, șterge electrozii și strânge aparatul de EKG.

Asistentul medical va nota pe EKG numele și prenumele pacientului,

vârsta, înalțimea, greutatea si va menționa medicamentația folosită, el notează
data și ora înregistrării, viteza de derulare, iar la sfârșit semnatura celui care a
făcut toate înregistrările.
Înregistrarea poate fi incorectă atunci cand electrozii nu sunt umectați sau
nu sunt fixați corect. Poziționarea pacientului este incorectă, pacientul tremură
datorită frigului, spasmelor musculare sau Parkinson-ului. Poate influența in
mod negativ inregistrarea atunci când pacientul are emoții sau frică, când
pacientul se mișcă, vorbește sau tușește, cand electrozii sunt desprinși. De aceea,
asistentul medical trebuie să acorde o atenție deosebită în vederea efectuării
examinării EKG.
Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a cinci unde
notate în mod convențional cu litere P,Q, R, S, T. Între două cicluri cardiace se
înscrie linia de 0 potențial.
EKG – ul este interpretat întodeauna de medic în lumina datelor clinice.
În cazul bolnavilor cu infarct miocardic, electrocardiograma arată unde Q
anormale, acestea reprezentând cele mai importante semne electocardiografice
de infarct miocatdic, ele exprimând necroza, undele R sunt mai puțin ample, iar
modificările undei T reflectă noțiunea EKG de ischemie.
Rolul pe care îl are elecrocardiograma este unul complex. Poate fi atât o
metodă de diagnosticare și de prevenire, cât și de monitorizare în evoluția bolii.

3.3.2 Pregătirea laboratorului de angiografie pentru pacientul cu infarct

miocardic

Procedura are ca scop evaluarea funcției cardiace.

Este un test de imagistică care utilizează raze X pentru a vizualiza vasele
de sânge ale inimii.
Coronarografia este o procedură medicală pentru diagnosticare.
Asistentul medical de radiologie verifică echipamentul radiologic pentru
angiografie, acesta realizând imagini de foarte bună calitate, cu minim de
expunere și manevrabilitate ușoară.

Componentele principale ale echipamentului radiologic pentru angiografie:

-Brațul C
-Generatorul de înaltă tensiune
-Ansamblul tub RX – cupola
-Colimatorul
-Masa de examinare a pacientului
34
 -Monitoare TV
-Console de operare/control
-Accesorii – pentru poziționarea pacientului, injectonat – după caz,
mijloace de radioprotecție
Asistentul medical de radiologie verifică echipamentul de protecție pentru
pacient/personal.
Asistentul medical de radiologie verifică substanța de contrast pe bază de
iod.
Asistentul medical de radiologie confirmă identiatea pacientului.
Verifică acordul pacientului dacă a fost informat pentru coronarografie și
dacă are analizele de sânge efectuate.
Asistentul medical de radiologie pregătește psihic bolnavul pentru a nu
evea emoții, transportă bolnavul cu căruciorul în sala de înregistrare.
Bolnavul este așezat în decubit dorsal pe masa aparatului angiografic.
După ce pacientul este evaluat de către medicul cardiolog și internat pe
secție, i se măsoara tensiunea arterială, pulsul, saturația de oxigen, i se
efectuează un EKG, se recoltează analizele de sânge specifice și i se montează o
branulă pe brațul stîng.
În momentul în care pacientul este transportat către laboratorul de Angiografie,
acesta este schimbat în pijama din spital, (halat de unică folosința și chilot de
unică folosință), pacientul va avea papuci de unică folosință și bonetă.
Dacă pacientul are în anumite zone pilozitate crescută - respectiv în zona
inghinală, va trebui îndepărtată prin radere.
Înainte de începerea procedurii, asistentul medical de radiologie, după ce
se îmbracă cu echipamentul de protectie împotriva razelor X, deasupra acestuia,
î-și pune un halat steril, manuși și bonetă.
Asistentul medical de radiologie montează elecrozii pe bolnav,
dezinfectează cu betadină zonele specifice unde medicul cardiolog
intervenționist va intra cu cateterul.
Asistentul medical de radiologie se asigură că toată zona este sterilă,
acoperă pacientul cu un cearceaf steril, dechizând zona unde va interveni
medicul (artera radială dreptă sau, după caz, artera femurală dreaptă).
Asistentul medical de radiologie pregăteste masa de lucru – câmpul steril.
Aceasta va conține: substanța de contrast pe bază de iod, ser fiziologic,
medicamentația in caz de reacții adverse, exemplu Hidrocortizonul, teaca,
cateterul, comprese sterile, betadina, halate sterile (pentru asistent și medic).
Asistentul medical de radiologie ajută medicul cardiolog intervenționist să
se îmbrace peste echipamentul de protecție împotriva razelor X cu un halat
steril, mănuși și bonetă.
Asistentul medical de radiologie asistă, respectiv ajută medicul pe tot
parcursul procedurii intervenționale.
După terminarea procedurii, pacientul care a fost explorat prin abord
arterial radial va fi poziționat de catre asistentul medical de radiologie pe un
cărucior cu rotile și transportat în sala tampon.

35
 De aici, pacientul va fi preluat de către infirmiera de pe secția de
cardiologie și transportat pe căruciorul cu rotile căre secția de cardiologie, unde
va fi ținut sub supraveghere timp de 24h.
Dacă pacientul a fost explorat prin abord femural, acesta, va fi transportat
pe targă până în sala tampon, și de aici, pe targă pe secția de cardiologie, unde
va fi ținut sub supraveghere timp de 24h.
În momentul ajungerii în secție pacientului i se vor verifica tensiunea
arterială, saturația în oxigen, pulsul și i se va efectua un EKG, precum și
verificarea branulei și a pansamentului compresiv/brățări compresive.
Pacientului i se vor elibera de către cardiologul intervenționist rezultatele
procedurii în scris și vor fi menționate dozele de radiații la care pacientul a fost
expus in timpul intervenției.

CAPITOLUL IV

STUDII DE CAZ

4.1 CAZ NR. 1

CULEGEREA DATELOR PACIENTULUI

Nume: H
Prenume: C
Vârstă: 64 ani și 11 luni
Sex: masculin
Adresa: Brasov
Numar de telefon: 1111111111
Greutate: 82 kg
Inălțime:1,73 cm
Alergii: neagă alergii

DIAGNOSTIC PRINCIPAL
Infarct miocardic la 24h de la debut.
36
•Edem pulmonar acut mixt remis.
•Leziuni tricoronariene.
•Bloc major de ramură stângă.
•Cardiomiopatie dilatativă și ischemică cu disfuncție sistolică severă de VS.
•Infarct miocardic anterior vechi.
•Regurgitare mitrală moderat severă.
•Regurgitare tricuspidiană ușoară.
•Hipertensiune pulmonară ușoară.
•Insuficiență cardiacă clasa III NYHA.
•Hipertensiune arterială GRAD III cu risc cardiovascular foarte înalt.
•Dislipidemie.
•Boală renală cronică stadiul II.
•Hiperuciremie.

DIAGNOSTICE SECUNDARE
•Edem pulmonar acut mixt remis.
•Bloc major de ramură stângă.
•Cardiomiopatie dilatativă și ischemică cu disfuncție sistolică de VS.
•Infarct miocardic anterior vechi.
•Regurgitare mitrală severaă.
•Regurgitare tricuspidiană ușoară.
•Hipertensiune pulmonară ușoară.
•Hipertensiune arterială GRAD II cu risc cardiovascular foarte înalt.
•Dislipidemie.
•Boală renală cronică stadiul II.
•Hiperuricemie.
•Bronhopneumonie.
•Pleurezie minimă bilaterală.
•Litiază biliară coledociană.
•Icter mecanic.
•Sindrom de colestază și citoliază hepatică.
•Cecitație bilaterală congenitală.
•ESBL+
•Hipotasemie corectată.
•Epitaxis posterior stâng remis.
•Insuficiență cardiacă congestivă.
•Dificultați și proasă administrare a alimentației.

INTERVENȚII
•Coronarografie.

37
 Fig.11.Exemplu – coronarografie pacient H C

Inserția percutană a 2 sau mai multe stenduri transluminal intr-o singură

arteră coronară.

EPICRIZĂ

Pacient în vârstă de 64 de ani, hipertensiv, dislipidemic, cunoscut cu IM

anterior vechi, cecitate bilaterală congenitală.
Se internează pe secția de cardiologie intervențională pentru durere
retrosternală, cu caracter de arsură, cu iradiere posterioară, debutată cu 24h
înaintea internării, prelungită, asociată cu dispnee.
Episod repetat în ziua internării după un efort (urcat scări).
EKG-UL evidențiază RS, AV=115 b/min, axQRS= -10 grd, BRS major cu
modificări secundare de repolarizare.
Ecografic se constată VS dilatat cu funcție sistolică sever depreciată,
FEVS=20%, regurgitare mitrală severă, regurgitare tricuspidiană moderată, HTP
probabilă (PAPS 70 mmHg).
Biologic – enzime de citoză miocardică crescute, sugestive pentru necroză
miocardică.
Se interpretează cazul ca infarct miocardic la 24h de la debut.
În condițiile reapariției simptomatologiei angioase se decide efectuarea
coronarografiei de urgență, care decelează subocluzie ACX segment II, stenoză
90% ACD segment II, ocluzie cronică ADA la origine.
38
 Se decide angioplastia cu DES pe ACX și ACD, cu rezultat final bun, flux
TIMI III distal.
Postprocedural, pacientul prezintă dispnee cu ortopnee, tuse productivă,
pulmonar raluri subprepitante diseminate bilateral, fără angor, SaO284%, remise
sub tratament cu diuretic de ansă bolus iv și nitrat pe SA.
S-a administrat tratament cu dublă antiagregare plachetară (aspenter,
brilique), betablocant, diuretic de ansă pe SA (furosemid), anticoagulant,
antibioterapie, probiotic, antiinflamator și antispastic.
Pacientul prezintă o evoluție lent favorabilă, fără repetarea angorului și cu
ameliorarea dispneei.

Pacientul la externare, primește recomandări – controlul factorilor de risc:

-regim alimentar hiposodat, hipolipidic, hipoglucidic
-activitate fizică controlată la adaptarea toleranței
-tratament medicamentos conform schemei primite
-repetă uree, creatinină peste o saptămână
-control cardiologic peste o lună
-se recomandă ERCP

Plus tratamentul bolilor asociate.

Stare la externare – ameliorat.

4.2 CAZ NR. 2

CULEGEREA DATELOR PACIENTULUI

Nume: B
Prenume: E
Vârstă: 83 ani și 11 luni
Sex: feminin
Adresa: Râșnov
Numar de telefon: 1234568529
Greutate: 62 kg
Inălțime:1,60 cm
Alergii: praf, ciuperci

DIAGNOSTIC PRINCIPAL
•Infarct miocardic acut fără supradenivelare de segment stâng.

DIAGNOSTICE SECUNDARE
•Leziuni tricoronariene.
•Cardiopatie ischemică.
•Insuficiență cardicaă clasa II NYHA.
•Regurgitare mitrală moderată.
39
•Stenoză aortică largă. Regurgitare aortică ușoară.
•Fibrilație atrială cu alură ventriculară rapidă.
•Hipertensiune arterială grad II cu risc adițional înalt.
•Dislipidemie.

INTERVENȚII

Coronarografie
Angioplastie cu stend rezoluție ONYX X4 pe artera descendentă anterioară și
stend rezolutie ONYX pe artera circumflexă.

Fig.12: Exemplu – angioplastie pacient B E

EPICRIZĂ

Pacientă în vârstă de 83 ani, hipertensivă, dilsipidemică, recent

diagnosticată cu FIA, fără tratament anticoagulant orl la domiciliu, simptomatică
prin durere toracică de efort, palpitații, se internează în secția de cardiologie
intervențională pentru evaluare coronarografică.
Coronarografia evidențiază leziuni tricoronariene și de TACS cu indicație
de revascularizare miocardică chirurgicală.
Pe parcursul internării pacienta prezintă angor, cu modificări pe EKG
(subventilare de segment St max de 3 mm V2-V6) și cu redirecționarea
enzimelor cardiace.

Se interpretează cazul ca NSTEMI și se decide angioplastia coronariană

de urgență.

40
 Asfel, în data de 04.11 se practică PCI cu DESx4 pe ADA și PCI cu DES
pe ACX cu rezultat final bun.
Postprocedural, stabilă electric și hemodinamic, fără dureri angioase la
repaus și la mobilizare.
Se externează cu recomandări, controlul factorilor de risc.

SUBIECTIV LA INTERNARE
- Durere toracică la efort;
- Palpitații;

OBIECTIV LA INTERNARE
- TA=90/60 mmHg;
- AV=86b/min;
- Zgomote cadiace aritmice;
- SS 2/6 aortic;
- Pulmonar: MV prezent bilateral, fără raluri pulmonare;
- Sat O2=97% (spontan);

ELECTROCARDIOGRAFIE

La internare:
FiA, AV=86b/min, axQRS= +30 grd, subdenivelare de segment ST cu T bifazic
V3-V6

La externare:
Neevolutiv

Ecocardiografie
AO toracică cu dimensiuni normale.
VS nedialtat cu cinetică globală păstrată.
Aparent fără tulburări de cinetică segmentară.
Valva aortică cu modificări degerenative.
Regurgitare aortică grad I.
Calcificare VMP.
Regurgitare mitrală grad III.
AS dilatat.

Explorare angiografică
Abord radial drept
-Teacă radială F6
-Hemostază cu TR Band

Abort radial stîng

-Teacă radială F6

41
-Heparină 5000 UI
-Hemostază cu TR Band

Kiking A radială dreptă.

Kiking A radială staîngă.

Injectarea în ACS
- TACS distal cu stenoză calcificată 40%
- ADA I cu stenoză calcificată 80-90% din ostiu
- ADA II cu stenoză 90%
- ADA II-III cu stenoză 80-90%
- ACX I cu platci ats
- ACX II cu stenoză 80%
- Prin cieculație colaterală retrogradă se încarcă ACD distal

Injectarea în ACD.
ACD I cu stenoze seriate 80-90 %, ocluzie ACD II.
Sistem coronarian condominant.

Expunere la radiații 516 mGrey, 5181.60microgym2

Fig.13.Exemplu - Explorare angiografică - abord radial

42
 Fig.14: Exemplu – coronarografie pacient B E

PTCA cu 5 stenduri active – 4 pe ADA și unul pe ACX

Abord femural drept.
Teacă femurală F6.
Heparină 7000 UI.

PTCA cu 4 stenduri pe ADA și un stend pe ACX.

Se predilată leziunile de la nivelul ADA cu balon de NC 2.5/15 mm la 12 atm.
Se implantează stend 3.0/30 mm TACS-ADA.
Se face POT cu balon NC 3.5/12 mm la 16 atm.
Se postdilată stendurile de la nivelu ADA cu balon NC 3.0/20 mm la 14-20 atm.
Rezultat final bun.

Expunere la radiații 7687 mGray, 47063.50 microGym2

RECOMANDĂRI LA EXTERRNARE
•Regim alimentar hiposodat, hipolopidic.
•Activitate fizică tolerată adaptată toleranței.
•Tratament medicamentos conf. schemei primite.
•Control uree, reatinină, inogramă serrică (Na, K).
•Control cardiologic peste o lună de la data externării.

Pe tot parcursul tratatentului cu Eliquis pacientei i se interzice

•Injecțiile intramusculare
•Extracțiile dentare sau orice altă manevră sângerandă

Schemă tratament:
•Aspenter timp de o lună, Eliquis, Sortis, Concor, Controloc
43
•Furosemid.
•Câte una pe zi.

4.3 CAZ NR. 3

CULEGEREA DATELOR PACIENTULUI

Nume: V
Prenume: G
Vârstă: 60 ani și 6 luni
Sex: masculin
Adresa:București
Numar de telefon: 2325367852
Greutate: 88 kg
Inălțime:1,75 cm
Alergii: diclofenac

DIAGNOSTIC PRINCIPAL
•Disecție acută aortă toracică stanford A.

DIAGNOSTICE SECUNDARE
•Infarct miocardic acut anterior cu supradenivelare de segment stâng
periprocedural.
•Anevrism de aortă ascendentă.
•Colecție pericardică mică moderată.
•Regurgitare aortică ușoară
•Cardiopatie ischemică. Leziuni sub limita semnificației angiografice.
•Fibrilație arterială persistentă.
•Hipertensiune arterială esențială ST II risc foarte înalt.
•Înlocuire aortă toracică ascendentă și hemicrosă aortică cu tub Dacron diametru
de 34 mm - în circulație extracorporeală, hipotermie profundă, canulare
arterială axilarăși femurală dreaptă. Utilizare Cell-Saver 12.03
•Tromboaspirație și PTCA cu balon de ADA 12.03.
•Asm bronșic.
•Covid 19 – ianuarie 2021.

INTERVENȚII CHIRURGICALE
Înlocuire aortă ascendentă și hemicrosă aortică cu tub Dacron diametru de
34 mm – în circulație extracorporeală, hipotermie profundă, canulare arterială
axilară și femurală dreptă – utilizare Cell-Salver.

EPICRIZĂ
44
 Pacient hipertensiv, aflat în fibrilație arterială, decelat cu disecție acută
aortă ascendentă, anevrism AO ascendentă, explorat în alt serviciu
(coronarografie), cu leziuni coronare sub limita semnificației angiografice, se
internează în serviciul nostru pe secția de cardiologie intervențională în vederea
înlocuirii aortei ascendente.

Obiectiv la internare
Zg cardiace ritmice.
Pulsuri periferice prezente bilateral.
TA 16/90 mmHg.
EKG – Fia, 70/min, fără modificări ischemolezionale.

Ecocardiografie
AO ascendentă dilatată.
Fald de disecție în AO ascendentă după joncțiunea sinotub.
Valva aortică tricuspidă.
Regurgitare aortică ușoară.
VS nedilatat.
Funcție sistolică bună.
Fără HTP.
Colecție pericardică ce înconjoară cordul în cantitate mică/medie.
Fără semne ecocardiografice de tamponadă.

Coronarografie într-un alt serviciu.

Injectarea ACS infiltrare difuză ats TCS 20%.

Stenoze seriate nesimnificative angiografic la nivelul ADA , grad maxim 40-
50% segment II proximal.

Injectarea ACD st 30% segment II, st 30-40% artera posterolaterală, st 40%

La nivelul ADP – leziuni tricoronariene nesimnificative hemodinamic.

45
 Fig.15.Exemplu – coronarografie pacient V G

După o pregătire preoperatorie conform protocolului, s-a efectuat în data

de 12.03 intervenția chirurgicală.
- Înlocuire aortă toracică ascendentă și hemicrosă aortică cu tub Dacron
diametru de 34 mm – în circulație extracorporeală
- Hipotermie profundă
- Canulare arterială axilară și femurală dreptă
- Utilizare Cell-Saver

La ieșirea din CEC se evidențiază la ecocardiografia transesofagiană

diskinezia peretelui anterior.
ECG supradenivelare ST în teritoriul anterior.

Se efectuează coronarografie.

Abord femural stâng

Tecacă femurală F6
Heparină 9000 UI.
Hemostază cu Angioseal.

Inj în ACS.
TACS fără leziuni.
Ocluzie trombotică ADA imediat după origine.
ACX I cu stenoză 50-60%, cu aspect de tromb, flux TIMI 3 distal.

Inj în ACD.
ACD vas dominant.
Fără leziuni semnificative angiografic.
46
Sistem coronarian dominant drept.

Tromboaspirație și PTCA cu balon ADA.

Se traversează zona de ocluzie cu ghid 0,014 și se poziționează în ADA

distal. Se fac multiple pasaje ADA cu cateterul de tromaspirație Export
Advance.
La injectare de control se observă repermeabilizarea vasului până în
segmentul II-III.
Se repermeabilizează Dg1, Dg2 și o arteră septată – care prezintă la
origine și o imagine de tromb.
Se dilată ADA II-III succesiv cu balon de 1,5/15 mm și la 12 atm, apoi cu
balon de 2,0/12 mm la 10 atm, apoi cu balon de 2,5/12 mm la 6-8 atm.
La injectare de control se obține repermeabilizarea ADA distal.
Se întrerupe procedura. Se recomandă heparină i.v.
Pacientul a primit 250 mg aspirină și 600 mg Plavix pe sondă nazogastrică
– în sală.

Expunere la radiații: 5110 mGray; 320,42 microGym2.

Fără evenimente notabile ulterior.

Se menține în FIA, stabil hemodinamic.

Fig.16.Exemplu – pacient V G - Sistem coronarian dominant drept

47
 A urmat tratament perioperator cu antibiotic, anticoagulant, bblocant,
diuretice antialgice, simptomatice.
Se externează afebril, cu placi chirurgicale în curs de vindecare.
EKG la externare: Fia 80/min, supradenivelare ST V2-V4.

Ecocord la externare:
Stare post înlocuire Ao ascendentă și hemicrosă, regurgitare aortică
ușoară, VS nedilatat, funcție sistolică moderat depreciată FEJ – 30%, akinezie
perete anterior mediu, SIV anterior, dischinezie perete anterior distal, apex,
regurgitare mitrală moderată, prolaps de VMP, VD cu funcție sistolică bună,
regurgitare tricuspidiană ușoară, fără colecție pericardică, colecție pleurală
stângă bazal.

Pacientul se trimite în serviciul de recuperare boli cardiovasculare.

-Control cadiologic și ecocardiografic la medicul cardiolog curant
-Pacientul va avea un regim alimentar hiposodat, hipolipidic.
-Pacientul va evita efortul fizic intens, temperaturile extreme.

În caz de durere anginoasă, se va administra 1 cp de nitroglicerină

sublingual, în lipsa ameliorării se poate repeta administrarea la interval de 10
min.
În cazul persistenței durerii, se va suna la 112.

Monitorizarea INR zilnic până la valoare de 2-3 apoi de 2 ori pe

săptămână până la stabilizare – INR țintă între 2 si 3, ulterior o dată la 2
săptămâni.
Pe toată perioada tratamentului anticoagulant se vor evita traumatismele și
injecțiile intramusculare.
Monitorizarea tensiunii arteriale, frecvenței cardiace în ambulator.
Pansament steril cu betadină, soluție la 2 zile până la cicatrizare completă,
în ambulator de chirurgie cu ablația firelor de sutură restante la 14 zile de la data
intervenției.
Se revine la control chirurgie cardiovasculară peste 14 zile.

48
 CONCLUZII

Infractul miocardic reprezintă necroza circumscrisă datorată ischemiei

acute a muschiului cardiac prin brusca obstruare a unei artere coronare.
După episodul acut, la câteva săptămâni, necroza devine o cicatrice
fibroasă.
În țările industrializate, infarctul miocardic reprezintă cauza de deces, cea
mai importantă, printr-o singură afecțiune.

Reducerea bruscă, importantă sau încetarea fluxului sanguin la nivelul

arterelor/ramificațiilor coronare determină sindromul clinic caracterizat prin:
- durere toracică
- durata și intensitatea durerii este foarte mare
- protocolul de electrocardiografie evidențiază modificări specifice
- tulburările hemodinamice și complicațiile au caracter grav și
consecințe inprevizibile.
Infarctul miocardic survine la aproximativ jumătate din cazuri pe
neașteptate, lipsind factorii determinanți și manifestările prodromale cu debut fie
în repaus, somn, la efort sau în alte condiții speciale. Uneori mai este numit și
infarct silențios.

49
 Deoarece este o urgență necesită acordarea îngrijirilor imediate în
momentul spitalizării.
Pentru o bună cunoaștere a bolii, trebuie știută simptomatologia,
etiopatogenia, formele clinice, complicațiile, și în mod deosebit, asistentul de
radiologie trebuie să cunoască investigatiile paraclinice care se efectuează în
acest sens.
Electrocadiograma este cel mai important examen paraclinic care permite
confirmarea diagnosticului de infarct miocardic, ajută la stabilirea sediului, dar
și aprecierea complicațiilor.

PROPUNERI ȘI NOUTĂȚI ASUPRA INFARCTULUI

MIOCARDIC

Fig.17.Pacient cu angină pectorală

Unul din 5 pacienți decedează în decurs de un an după un infarct

miocardic.
Motivul principal este depunerea de grasime – ateroscleroza la nivelul
arterelor coronariene, îngustând lumenul, astfel încât mușchiul cardiac este
privat de cantitatea necesară de sânge.
În aceste cazuri, pacienții trebuie să primească medicamente cu rol
antiplachetar, sau antitrombotic și/sau stenduri pentru a restabili fluxul sanguin.
50
 Este foarte important un stil de viață sănătos, inclusiv renunțarea la fumat,
exerciții fizice și o dietă care să pună accentul pe legume, fructe și cereale
integrale, limitând în același timp grăsimile saturate și alcoolul.
Schimbarea comportamentală și respectarea medicamentației se realizează
cel mai bine atunci când pacienții sunt susținuți de o echipă multidisciplinară,
incluzând cardiologi, medici generaliști, asistente medicale, fizioterapeuți,
dieteticieni, psihologi și farmaciști.

BIBLIOGRAFIE

1. Anne M.R. Agur și Arthur F.Dalley II – Atlas de anatomie Ediția a 14-

a, Editura ALL 2018
2. Cezar Th. Niculescu, Bogdan Voiculescu, Cristian Niță, Radu
Cârmaciu, Carmen Sălăvăstru, Cătălina Ciornei – Anatomia și fiziologia
omului Compediu, Editura Corint Educațional-Ediția a doua
3. Florian Chiru, Adela Chiru, Crin Marcean, Elena Iancu – Urgențele
medicale – Manual sinteză pentru asistenți medicali, Editura RCR
Editorial București 2012
4. Mihaela Vasile, Monica Moldoveanu – Semiologie medicală pentru
asistenți medicali, Editura ALL 2019
5. Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th
Niculescu, Radu Cârmaciu – Biologie – Manual pentru clasa a XI-a,
Editura Corint Educațional
6. V.Grancea – Bazele radiologiei și imagisticii medicale, Editura
medicală Amaltea
7. Alina Adriana Fliler, Ana Maria Ungureanu – Manual de radiologie și
imagistică medicală Volumul I – Toracele, Editura Victor Babeș
Timișoara
8. Conf. univ.dr. med. Adelina Maria Jianu, Conf. univ.dr. med.Andrei
Motoc, Asist. univ.dr. med. Luminioara Roșu, Asist. univ.dr. med.
Cosmin Ilie – Anatomia omului , Volumil IV – Cavitatea toracică
Semestrul II, Editura Victor Babeș, Timișoara 2018
9. Ioan Năstoiu – ABC-ul primului ajutor, Editura Ceres București 1989
10. Titrică L – Urgențe medico-chirurgicale, Sinteze pentru asistenții
medicali, Editura medicală București 2005
11. Titircă L. Breviar de explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate
bolnavului, Editura Viața Medicală românească, Ediția III, 1997

51
12. Albu R.M. – Anatomia și fiziologia omului, Manual pentru școlile
postliceale, Editura Corint 1996

ANEXA I – ANATOMIA DETALIATĂ A INIMII

52
ANEXA II – PRODUCEREA INFARCTULUI MIOCARDIC

53
ANEXA III – ZONA FRECVENTĂ A DURERII PENTRU PACIENȚII CU
INFARCT MIOCARDIC

54
 SAU POSIBILĂ

ANEXA IV – INTERPRETAREA UNEI POSIBILE

ELECTOCARDIOGRAME
55
ANEXA V – POSIBIL INFARCT EXEMPLU 1

56
ANEXA VI – POSIBIL INFARCT EXEMPLU 2

57
ANEXA VII – POSIBIL INFARCT EXEMPLU 3

58
ANEXA VIII – POSIBIL INFARCT EXEMPLU 4
59
60