ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „FUNDENI”

LUCRARE DE DIPLOMĂ
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

COORDONATOR: ABSOLVENT:

Andriescu Mariana Zlatea Stefan-Valentin

 ANUL 2022

Motivația

Lucrarea de față am întocmit-o pe baza cunoștințelor acumulate în timpul anilor de școală și

practică și din literatura de specialitate.

Astfel sper ca această lucrare să-mi fie de mare ajutor în profesia de asistent medical pentru a
fi apt în orice situație de a preveni o recidivă a bolii și dacă este posibil, chiar să îi dezvolt
capacitățile fiziologice și psihologice pentru ca riscul de regidivă a bolii să fie cât mai scăzut.

Am ales acest subiect deoarece boala este tot mai frecventă datorită condițiilor sociale,
factorilor de stres, factorilor favorizanți și pune probleme grave asupra sănătății individului care
la rândul lui ar trebui să aibă noțiuni despre corpul său și despre bolile ce pot apărea din anumite
greșeli sau proaste obiceiuri alimentare.

Motto:

Unde există iubire există viaţă. - Mahatma Gandhi

 CUPRINS

1. Motivația
2. Motto

Capitolul 1...............................................................................pag. 1
1. Anatomia și fiziologia inimii...........................................pag. 1
1.1 Așezarea inimii...................................................................pag. 2
1.2 Raporturile inimii................................................................pag. 2
1.3 Constituția anatomică a inimii.............................................pag. 2
1.4 Vascularizația inimii............................................................pag. 5
1.5 Conformaţia externă a inimii...............................................pag. 6
1.6 Funcțiile inimii.....................................................................pag. 10

Capitolul 2 – Infarctul miocardic acut...................................pag. 15

2.1 Definiție................................................................................pag. 15
2.2 Etiologie................................................................................pag. 16
2.3 Fiziopatologie........................................................................pag. 17
2.4 Anatomie patologică..............................................................pag. 19
2.5 Simptomatologie...................................................................pag. 20
2.6 Explorări paraclinice.............................................................pag. 21
2.7 Diagnosticul pozitiv și diferențial.........................................pag. 22
2.8 Valoarea prognostică.............................................................pag. 24
2.9 Clasificarea clinică a infarctului miocardic...........................pag. 25
2.10 Complicațiile IMA..............................................................pag. 26
2.11 Tratament............................................................................pag. 29
2.12 Tratament profilactic...........................................................pag. 32

Capitolul 3 – Rolul asistentei medicale în ingrijirea pacientului cu

IMA.............................................................................................pag. 37
3.1 Rolul asistentei medicale în profilaxia bolii și educația
sanitară.........................................................................................pag.37
3.2 Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de
mediu..........................................................................................pag.39
3.3 Rolul asistentei medicale în îngrijirile acordate și în conduita
terapeutică...................................................................................pag. 39
3.4 Rolul asistentei medicale în supravegherea funcțiilor
vitale.......................................................................................... pag. 43
3.5 Rolul asistentei medicale în explorarăile paraclinice...........pag. 44
3.6 Rolul asistentei medicale în recoltarea probelor biologice și
patologice....................................................................................pag. 46
3.7 Rolul asistentei medicale în alimentarea pacientului............pag. 47
3.8 Rolul asistentei medicale în administrarea pacientului........ pag. 47

Capitolul 4 – Studiu de caz......................................................pag. 53

Cazul I.........................................................................................pag. 53
Cazul II.......................................................................................pag. 57
Cazul III......................................................................................pag. 61

Concluzii.....................................................................................pag. 65

Bibliografie.................................................................................pag. 66
Capitolul I

1. Anatomia și fiziologia inimii

Noțiuni de anatomie ale inimii
Inima sau cordul este un organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiratoare-respingătoare în
cadrul SC.
În general dimensiunile inimii variază în funcție de sex, vârstă, talie și tipul constituțional.

Greutatea la adult variază între 250-300 g. Consistența este fermă, iar culoarea este roșiatică cu o
tentă albăstruie în partea dreapta.

Este formată din 3 straturi :

1.stratul exterior : epicardul

2..stratul mijlociu : miocardul

3.stratul interior : endocardul (căptușește cavitățile inimii)

1
1.1 Așezarea inimii
Inima impreună cu pericardul este situată între cele 2 regiuni pleuro-pulmonare, imediat
deasupra diafragmei. Ocupă compartimentul mijlociu al etajului inferior al mediastinului, 2/3 la
stânga liniei mediane și 1/3 la dreapta liniei mediane.

1.2 Raporturile inimii

1.3 Constituția anaotmică a inimii
Peretele inimii este format în cea mai mare parte din miocard (foița viscerale ale pericardului
seros) și căptușit de endocard, care la nivelul vaselor mari care vin sau pleacă de la inimă se
continuă cu endotelul vascular.

Scheletul fibros al inimii corespunde septului atrio-vascularn. Acesta dă inserție atât

aparatului valvular al inimii, cât și miocardului, atât cât și celui atrial cât și celui ventricular.
Asigură stabilitatea mecanică a inimii și realizează o discontinuitate funcțională între atrii spre
vetriculi, excitația trecând dispre atrii spre ventriculi doar prin fasciculul atrio-ventricular HIS,
de la nivelul trigonul fibros drept.

Miocardul sau mușchiul inimii cuprinde:

- Miocardul embrional
- Miocardul propriu-zis, cel contractil

Miocardul embrionar formează sistemul excito-conductor al inimii, constituit din țesut

embrionar sau nodul organizat în nodul, fascicule, ramuri și rețele

Miocardul propriu-zis prezintă 2 porțiuni: atriale și ventriculare

Miocardul atrial este format din fibre proprii fiecarui atriu și fibre comune ale celor 2 atrii:

Fibrele proprii ale AD sunt reprezentate de:

 fibrele inelare din jurul orificiilor venelor cave și orificiul sinusului coronar
 fasciculul terminal
2
  fasciculele mușchilor pectanți
 fasciculele limbice care înconjoară fosa ovală
 fasciculul lui Lower
 fasciculul lui Wenckebach situat între orificiile venelor cave

 Fibrele proprii ale atriului stâng sunt reprezentate de:

 Fibrele inelare din jurul orificiilor venelor pulmonare
 Fibrele inelare din jurul orificiilor venoase de la nivelul ambelor atrii au rolul de a
împiedica refluxul sangvin prin contracția miocardului atrial.

Fibrele comune celor două atrii se împart în:

 Fibrele ansiforme
 Fibrele transversale

Miocardul ventricular este mai bine dezvoltat și este format din două tipuri de fibre:

 Fibre spirale
 Fibre circulare

Fibrele spirale se grupează în:

-fibre spirale externe proprii fiecărui ventricul

-fibre spirale externe comune celor doi ventriculi

-fibre spirale interne

Fibrele circulare sunt proprii fiecărui ventricul

Epicardul
Este de fapt foița viscerală a pericardului seros și are drept scop împiedicarea apariției fiecărei în
timpul contracțiilor ritmice ale cordului

Scheletul fibros al inimii este reprezentat de 4 inele fibroase și 2 trigoane fibroase

3
Inelele fibroase mai poartă denumirea și de inele lui Lower și sunt localizate la nivelul orificiilor
atrioventricular și la mivelul orificiilor arteriale reprezentate de aortă și artera pulmonară.

Pericardul

Cordul împreună cu vasele mari este îmbrăcat de pericard, ce este un șoc fibroseros. Acesta este
alcătuit din pericardul fibros și pericardul seros.

Pericardul fibros are forma unui trunchi de con și prezintă:

 O față anterioară în raportul direct cu aorta descendentă toracică, esofagul-

porțiunea toracică
 2 margini laterale
 O bază la nivelul vaselor mari, pe care, se resfrânge parțial
 O bază în raportul cu diafragma

Pericardul este fixat cușca toracică prin interne mai multor ligamente: sterrnopericardice,
cervicopercardice, verteropericardice, frenopericardice.

Pericardul seros este alcătuit din 2 foițe; una parietală și una viscerală. Între cele 2 foițe se
găsește o lamă fină de lichid pericardic.

Intre cele 2 lame se afla cavitatea pericardica care contine 2-3 ml de lichid pericardic,
care permit miscarile de alunecare a inimii

Rolurile pericardului

1) solidarizarea functionala a inimii la peretele toracelui

2) determina repartitia presiunii negative la nivelul atriilor pentru o mai accteuntata
distensie a lor in inspiratie
3) protectie mecanica la agresiuni externe sau interne

Vascularizatie:

 arterele toracice interne, arterele frenice superioare si inferioare

 venele toracice interne, vena frenica superioara, vena azygos, VCS
 limfa in ganglionii frenici si traheobronsici inferiori.

4
 Inervatia

 pericardul fibros+lama parietala a celui seros-nervii frenici, nervii vagi si simpaticul

thoracic
 lama viscerala a pericardului seros – ramuri ale plexului cardiac
Lama viscerala are o bogata inervatie senzitiva ceea ce explica aparitia aritmiilor dupa
excitare sa mecanica sau electrica.

1.4 Vacularizația inimii

Este asigurată de artele coronare, cu originea în sinusurile aortice stâng și drept.

Artera cononară stângă:

 are originea în sinusurile aortic stâng, merge în segmentul stâng al șanțului coronar și dă
2 ramuri: arteră IV anterioară și artera circumflexă
 artera interventriculară anterioară coboară în șanțul IV anterior, împreună cu vena mare a
inimii, dă artera diagonală a VS și alte ramuri pentru VS și mai puțin pentru VD +
ramuri septale.
 artera circumflexă continuă artera coronară stângă; merge cu vena mare a inimii în
segmentul stâng al șanțului coronar.

Artena coronară dreaptă

 are originea în sinusul drept, merge în segmentul drept al șanțului coronar împreună
cu vena mică a inimii și se îndreaptă posterior.
 Dă artera nodului sinusal, artera marginală dreaptă, ramuri ventriculare și se termină
ca artera IV posterioară

Schema vascularizației cordului:

 Artera coronară dreaptă

5
 Artera circumflexă
 Artera IV anterioară

Venele inimii
 Venele coroanre sunt formate din capilarele care irită pereții inimii, duc sângele în atriul
drept. Acestea sunt:
 marea venă coronară
 vena interventriculară posterioară
 mica venă coronară

 Venele cardiace accesorii

Peretele unei vene este formată din 3 tunici:

 Tunica interioară sau endovenă este formată în interiorul unei vene niște pliuri semi
lunare numite valvule venoase.
 Tunica mijlocie sau mezovenă este mai subțire decât tunica interioară a arterei, și are o
structură variată.
 tunica exterioară sau perivena, este mai groasă decât tunica mijlocie.

Structura peretului și în special structura tunicii mijlocie, variază cu diferite tipuri de

vene: vene fibroase, vene fibro elastice și vene musculoase.
Totalitatea venelor formează sistemul nervos alcătuit din:

 sistemul venelor pulmonare (mica circulație prin cele 4 vene pulmonare care se deschid
în atriile stângi după un scurt traiect, este condus sângele oxigenat în alveolele
pulmonare:
 sistemul venelor cave (mare circulație) formată din:
- vena cavă superioară
- vena cavă inferioară

6
1.5 Conformaţia externă a inimii
      Inima prezintă: un vârf, o bază şi patru feţe:
sternocostală (anterioară), diafragmatică (inferioară) şi două feţe pulmonare, dreaptă şi stângă.
Suprafaţa externă a inimii este străbătută de o serie de şanţuri:

 Șanţul atrio – ventricular sau coronar este dispus circular, fiind întrerupt anterior de
emergenţa aortei şi a trunchiului pulmonar. Împarte feţele inimii într-o porţiune atrială către
bază şi alta ventriculară spre vârful inimii. Acestuia i se descriu o porţiune anterioară (şanţul
atrio – ventricular sau coronar anterior) şi o porţiune posterioară (şanţul atrio – ventricular sau
coronar posterior).

Atriile sunt separate de şanţul interatrial anterior şi respectiv, posterior, iar ventriculii de şanţul
interventricular anterior şi respectiv, posterior. Şanţurile interatriale şi interventriculare formează şanţul
longitudinal care separă inima în două segmente: unul drept, venos și altul stâng, arterial. Cu excepţia
şanţului interatrial, celelalte conţin vase, acoperite de țesut adipos.

Atriile sunt cavităţi de formă neregulat cuboidală, situate spre baza inimii şi separate între ele prin septul
interatrial. Fiecare atriu comunică cu ventriculul de partea respectivă prin orificiul atrio – ventricular.
Totodată, fiecare atriu prezintă câte o prelungire în formă de fund de sac, numită auricul (urechiușă).
Pereţii atriilor sunt foarte subţiri deorece şi miocardul atrial este slab dezvoltat.

      Raporturile inimii se realizează cu elementele anatomice învecinate prin intermediului pericardului.

7
 Fața anterioară a inimii
I) Vârful inimii este orientat antero – inferior şi spre stânga şi corespunde vârfului
ventriculului stâng. El se găseşte în spaţiului V intercostal stâng, pe linia medio – claviculară. La
acest nivel se simte şocul apexian.

II) Baza inimii aparţine celor două atrii. Este orientată postero – superior şi spre dreapta.
Şanţul inter-atrial posterior o împarte în două porţiuni:

 cea stângă aparţine atriului stâng şi prezintă orificiile celor patru vene pulmonare (două drepte
şi două stângi). Această porțiune prezintă raporturi cu: esofagul şi nervii vagi, aorta toracică, vena
azigos şi venele hemiazigos, ductul toracic, lanţurile simpatice toracice, nodurile limfatice
periesofagiene, recesurile pleurale preesofagiene şi retroesofagiene, ligamentele esofago-
pericardice şi vertebro-pericardice, vertebrale toracale T5 – T8.
 cea dreaptă aparţine atriului drept şi prezintă orificiile celor două vene cave, superioară şi
inferioară. Extremităţile drepte ale orificiilor venelor cave sunt unite printr-un şanţ terminal care
corespunde în interior crestei terminale. Această porțiune prezintă raporturi cu: pleura şi faţa
mediastinală a plămânului drept, nervul frenic drept, vasele frenice superioare drepte.

III) Faţa sternocostală prezintă la rândul ei două segmente:

segmentul superior cuprinde dinspre anterior spre posterior următoarele planuri formate de: planul I
– cele două auricule, drept şi stâng; planul al II-lea – aorta şi artera pulmonară; planul al III-lea – sinusul
transvers Henle; planul al IV-lea – pereţii atriilor.

segmentul inferior este separat de segmentul superior prin şanţul atrio – ventricular. Şanţul inter-
ventricular anterior străbate acest segment şi îl împarte în două zone: zona dreaptă, mai mare,
corespunde ventriculului drept; zona stângă mai mică, corespunde ventriculului stâng.

      Faţa sternocostală vine în raport cu: pielea și țesutul celular subcutanat, glanda mamară
stângă și mușchiul pectoral mare stâng, plastronul sternocostal (stern, cartilaje costale, spaţii
intercostale, muşchii intercostali, pachetele vasculo – nervoase intercostale), muşchii
triunghiulari ai sternului, vasele toracice interne şi nodurile limfatice ale căii toracice interne,
timusul, la copil, sau insule de țesut timic, la adult, recesurile pleurale costo-mediastinale
anterioare şi marginile anterioare ale plămânilor.

8
IV) Faţa diafragmatică este străbătută de şanţul atrio – ventricular care o împarte două
segmente:

 segmentul anterior, ventricular, străbătut de şanţul interventricular posterior ce

delimitează două zone: una drepată, mai mică, ce aparţine ventriculului drept; alta stângă,
mai mare, ce corespunde ventriculului stâng.
 segmentul posterior, atrial format din cele 2 atrii separate de şanţul interatrial.
Segmentul atrial se continuă fără o limită precisă cu baza inimii.

      Faţa diafragmatică vine în raport cu muşchiul diafragma şi prin intermediul acestuia, cu

lobul stâng al ficatului şi cu fornixul stomacului.

V) Faţa pulmonară stângă prezintă două segmente separate de şanţul atrio – ventricular:

segmentul antero – inferior ventricular ce corespunde ventriculului stâng; segmentul postero –
superior atrial ce corespunde atriului stâng şi auriculului stâng. Are raporturi prin intermediului

9
pericardului cu: faţa mediastinală a plămânului stâng, pleura mediastinală stângă, nervul frenic
stâng şi vasele frenice superioare stângi.

VI) Faţa pulmonară dreaptă corespunde peretelui atriului drept. Prin intermediului

pericardului, prezintă raporturi cu: faţa mediastinală a plămânului drept, pleura mediastinală
dreaptă.

Baza cordului și fața diafragmatică

VII) Marginea dreaptă este ascuţită şi se întinde de la vârful inimii până la orificiul venei cave
inferioare. Ea repauzează pe muşchiul diafragma. Marginile stângi (anterioară şi posterioară)
separă faţa pulmonară stângă de feţele vecine.

Atriile
      Atriile sunt cavităţi de formă neregulat cuboidală, situate spre baza inimii şi separate între ele
prin septul interatrial. Fiecare atriu comunică cu ventriculul de partea respectivă prin orificiul
atrio – ventricular. Totodată, fiecare atriu prezintă câte o prelungire în formă de fund de sac,
numită auricul (urechiușă). Pereţii atriilor sunt foarte subţiri deorece şi miocardul atrial este slab
dezvoltat.

10
1.6 Funcțiile inimii
Funcția principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul și substanțele nutritive necesare
țesutului și totodată de a îndepărta dioxidul de carbon și metaboliți. Acest lucru se realizează
prin interiorul a două circulații: cea dreaptă pulmonare, și cea stângă și sistemică.

Fiziologie
Funcţia principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul şi substanţele nutritive necesare
ţesuturilor şi totodată de a ȋndepărta dioxidul de carbon şi metaboliţii. Acest lucru se realizează
prin intermediul a două circulaţii: cea dreaptă, pulmonară şi cea stângă, sistemică.

Pentru ȋnceput, de reţinut este faptul că inima stângă reprezentată de atriul şi ventriculul stâng
conţin numai sânge oxigenat, iar atriul drept şi ventriculul drept conţin numai sânge amestecat cu
dioxid de carbon.

Astfel, sângele oxigenat de la nivelul atriului stâng trece la nivelul ventriculului stâng prin
intermediul orificiului atrioventricular, prin deschiderea valvei mitrale. De la nivelul
ventriculului stâng este ejectat prin valva aortică la nivelul aortei, aceasta furnizând sânge
oxigenat şi nutrienţi tuturor ţesuturilor. La nivel tisular, mai exact la nivelul circulaţiei capilare,
se realizează schimbul de gaze, oxigenul arterial fiind eliberat şi preluat de ţesuturi, ȋn timp ce
dioxidul de carbon, rezultat ȋn urma metabolismului tisular, ȋi ia locul. Sângele ȋncărcat cu dioxid
de carbon ajunge la nivelul sistemului venos ce se varsă prin intermediul celor două vene cave
superioară, respectiv, inferioară, la nivelul atriului drept. De aici, sângele neoxigenat ajunge ȋn
ventricului drept prin intermediul orificiului atrioventricular drept prin deschiderea valvei
tricuspide. De la nivelul ventricului drept, acesta este ejectat ȋn trunchiul pulmonarei. Cele două
artere pulmonare transportă sângele ȋncărcat cu dioxid de carbon la nivel pulmonar unde are loc
hematoza ce se defineşte prin procesul de eliberare a dioxidului de carbon ȋn alveole şi
reȋncărcarea cu oxigen a acestuia. Sângele oxigenat se reȋntoarce la nivelul atriului stâng prin
intermediul celor patru vene pulmonare: două drepte si două stângi.

Ciclul cardiac

Ciclul cardiac mai poartă denumirea şi de revoluţia cardiacă, şi este asemănător atât pentru
cordul drept (reprezentat de atriu şi ventriculul drept), cât şi pentru cordul stâng (reprezentat de
atriu şi ventriculul stâng).

Pentru o frecvenţă cardiacă de 70 de bătăi/ minut, ciclul cardiac are o durată de 0,82 de secunde.

11
Ciclul cardiac pentru inima stângă

Ciclul cardiac ȋncepe cu sistola atrială ce durează 0,08 - 0,12 secunde, ȋn timpul acesteia având
loc faza de umplerea atrială a ventriculului. După terminarea sistolei atriale, se egalizează
presiunile atrioventriculare, lucru ce duce la ȋnchiderea valvei mitrale. Prin ȋnchiderea atât a
valvei mitrale, cât şi a valvei aortice, presiunea de la nivelul ventriculului stâng creşte
considerabil. După această creştere presională, are loc deschiderea valvelor aortice şi ejecţia
sângelui de la nivelul cavităţii ventriculului stâng prin contracţia acestuia. Contracţia este urmată
de relaxare, şi ulterior de umplere ventriculară.

Contracţia ventriculului stâng are două etape:

- ȋntr-o primă etapă se realizează contracţia izovolumetrică (ventriculul ȋşi menţine acelaşi volum
de sânge, nici nu primeşte de la nivelul atriilor, nici nu pompează sânge ȋn aortă) cu durată de
0,04 - 0,06 secunde;ȋn această etapă ventriculul stâng este ȋn continuare o cavitate ȋnchisă,
valvele aortice menţinându-se ȋnchise;

- etapa de ejecţie ventriculară maximă, ce ȋncepe odată cu depăsirea presiunii diastolice din aortă
de către presiunea din ventriculul stâng, moment ȋn care valva aortică se deschide.

Relaxarea ventriculului stâng se realizează tot ȋn două etape:

- ȋntr-o primă etapă are loc faza de ejecţie lentă ce durează 0,10 - 0,20 secunde;

- ulterior apare relaxarea izovolumetrică-scăderea presiunii intraventriculare sub presiunea

diastolică din aortă determină ȋnchiderea valvei aortice. Ventriculul stâng revine o cavitate
ȋnchisă cu o presiune scăzută la un volum ventricular constant.

Umplerea ventriculară se realizează de această dată ȋn trei etape:

- iniţial are loc umplerea rapidă, ce se realizează datorită deschiderii valvei mitrale şi scăderii
presiunii intraventriculare stângi sub cea intraatriale stângi;

- este urmată de umplerea lentă sau diastazis şi este reprezentată de perioada ȋn care presiunea
din cele două cavităţi se egalizează;

- umplerea atrială ce se realizează prin sistola atrială.

Semne şi simptome asociate

Principalele simptome asociate patologiei cardiovasculare sunt reprezentate de:

12
- durerea toracică;

- dispneea;

- sincopele;

- palpitaţiile;

- edemele;

- tusea, cianoza, hemoptizia şi fatigabilitatea pot fi sau nu prezente.

Durerea toracică
Durerea toracică poate fi de natură cardiacă sau extracardiacă, iar clinicianul trebuie să reuşească
să deosebească cauza acesteia pentru orientarea către un diagnostic corect.

Principalele cauze cardiace ale durerii toracice sunt:

- Angina pectorală;

- Infarctul miocardic;

- Disecţia de aortă;

- Pericardita;

- Miocardita;

- Prolapsul de valvă mitrală.

Dispneea
Se defineşte prin conştientizarea neplăcută a efotului respirator. Aceasta poate fi de efort,
ortopnee, dispnee paroxistică nocturnă, edem pulmonar acut. Mai multe despre dispneea de
cauză cardiacă citiți aici.

Sincopa
Se defineşte prin pierderea tranzitorie a stării de conştienţă secundară perfuziei inadecvate a
creierului.

13
Sincopa trebuie diferenţiată de stări non-sincopale precum epilepsia, hipoglicemia, intoxicaţiile.

Sincopele se pot clasifica astfel:

1. Sincope neurogene:

- Sincopa vaso-vagală;

- Sincopa reflexă;

2. Sincope cu hipotensiune (ortostatică):

3. Sincope cardiogene:

- Aritmică:tahiartmii, bradiaritmii, bloc atrio-ventricular, sindrom Brugada;

- Hipertensiune pulmonară;

- Afecţiuni congenitale;

- Boli miocardice;

- Stenoză aortică;

- Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă;

- Tamponada pericardică;

- Mixomul atrial.

Sincopa cuprinde mai multe etape:

- Prodromul;

- Etapa de „cădere”;

- Etapa de „recuperare”.

Pentru sincopa de natură cardiogenă de reţinut este faptul că durata este scurtă, nu prezintă
simptome de avertizare, iar recuperarea este de obicei rapidă.

Sincopa vaso-vagală este urmată de apariţia greţurilor, eritemului cutanat şi transpiraţiilor.

Sincopa neurogenă este urmată de cefalee, confuzie, oboseală marcată, slăbiciune.

14
Palpitaţiile
Pot fi explicate prin percepţia neplăcută a bătăilor inimii ce sunt puternice sau rapide.
Modificarea frecvenţei cardiace sau a ritmului pot determina palpitaţii.

Patologia cardiacă ce poate fi ȋnsoţită de palpitaţii:

- Extrasistolele;

- Tahiaritmiile;

- Bradiaritmiile;

- Regurgitarea aortică;

- Persistenţa de canal arterial;

- Fistula arteriovenoasă.

Patologie extracardiacă ce poate fi ȋnsoţită de palpitaţii:

- Anemia;

- Tireotoxicoza;

- Feocromocitomul;

- Sindromul carcinoid.

Edemele apar de obicei ca o manifestare a insuficienţei cardiace drepte sau globale.

- Edemul cardiac este unul gravitaţional şi se instalează la debut la nivel retromaleolar şi

pretibial. Acesta este rece, simetric, cianotic, ferm, rece şi nedureros.

- La pacienţii cu insuficienţă cardiacă se pot asocia şi insuficienţa venoasă cronică şi

tulburările trofice.

- Odată cu evoluţia bolii, edemele se agravează, ȋn final generalizându-se şi instalându-se

anasarca. Ȋn această situaţie trebuie luat ȋn considerare un diagnostic diferenţial cu
sindromul nefrotic sau insuficienţa hepatică.

Tusea

15
 - Este un siptom frecvent, ȋnsă nu este specific patologiei cardiace

 Ea poate apărea ȋn cadrul stenozei mitrale, hipertensiunii pulmonare, anevrismului de

aortă cu compresiunea traheei, insuficienţei cardiace stângi, medicaţiei antihipertensive
cu inhibitori ai enzimei de conversie. Ȋn cazul tusei asociată cu răguşeală = sindromul
Ortner, aceasta apare datorită compresiei nervului recurent stâng de catre atriul stâng
mărit de volum şi artera pulmonară dilatată.

Cianoza

 Se defineşte prin coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor atunci când

hemoglobina redusă depăşeşte valorea de 4 g/dl, iar saturaţia ȋn oxigen este sub 85%.

 Cianoza se poate clasifica ȋntr-o cianoză centrală, caldă, ce apare ȋn special ȋn patologiile
cardiace congenitale cu shunt dreapta-stânga şi ȋn afectarea funcţiei pulmonare, şi o
cianoză periferică, rece caracteristică insufcienţei cardiace ce se instalează datorită
scăderii debitului cardiac, vasoconstricţiei periferice şi desaturării hemoglobinei
oxigenate.

Fatigabilitatea

Sau senzaţia de oboseală marcată, slabiciune este de asemenea un simptom nespecific al

patologiei cardiovasculare.

Capitolul II

Infarcul miocardic acut

2.1 Definiție
Infarctul miocardic (IMA) este un sindrom coronarian acut rezultat prin ocluzia completă a uneia
sau a mai multor artere coronare, ca urmare a trombozei coronariene produse la nivelul unei plăci
complicate de aterom.

16
Reprezintă necroza ischemică a unui segment de miocard apărută ca urmare a scăderii bruște a
fluxului sanguin coronarian sau a unei creșteri bruște a cererii miocardice de oxigen.

IMA= necroza zonală a mușchiului cardiac datorată ischemiei acute a teritoriului respectiv.

2.2 Etiologie
A. Factori determinanți
 în 90-95% din cazuri etiologia IMA este reprezentată de arteroscleroza coronariană
 5-6% din cauze noatersclerotice multiple, cele mai frecvente sunt:

a) boli coronariene obstetrice neaterosclerotice

- arterita, lues, PAN colagenoze
- îngroșarea parietală: amiloidoza, mucopolozaharidoze, consum de
iradiere.
- compresie extrinseca: tumori

b) embolii coronariene; endocardita bacteriană subacută, prolaps de valvă

nitrală, embolii intracarpetorii sau intracoronagrafice.
c) traumatisme: diserții de aortă, plăgi penetrante, disecție în timpul
angioplastiei și coronagrafiei
d) anomalii congenitale coronariene
e) tromboza coronariene: trombocitoza, coagulare intravasculară diseminentă
f) spasme coronariene

B. Factori Favorizanți

Factori care cresc alura ventriculară:

stres, efort fizic, efort digestiv, consumul de droguri.
Factori care cresc contractilitatea miocardică-simptomimetice.

17
 1. In timpul unor afecțiuni acute severe: accident vascular cerebral,
pneumonii severe la vârstnici, tromboembolii pulmonare.
2. In aproximativ 50% din cazuri nu se pot identifica factorii precipitanți.
3. Incidenta maximă a IMA s-a înregistrat dimineața între orele 5 și 10 în
perioada de hipercatecolaminemie motivată.

2.3 Fiziopatologie
Necroza cardiacă reprezintă studiul final și cel mai grav al evoluției unei ischemii miocardice.
Fiziopatologia infarctului miocardic acut cuprinde majoritatea elementelr cascadei
ischemice.

a) Disfuncția diastolică o precede pe cea sistolică, dar are consecințele cele mai importante
în IMA. Există relații între întinderea angiografică a akineziei postinfarct și principalii
parametrii hemodinamici.
b) Disfuncția sistolică depinde de mărimea zonei de contact, de prezența complicațiilor
presiunii. În primele ore de la debut apar akinezia zonei infarctate, hipokinezia zonei
adiacente și hiperkinezia compensatoare a miocardului sănătos; în următoarele zile apare
diskinezia zonei infarctate.Apoi zona infarctată devine rigidă, inițial prin edem și infiltrat
c)
celular, apoi în fibroză> hiperkinezi2a compesatorie diminuă treptat.

Remodelarea ventriculară – sengmentul infarctat se poate dilata acut, dilata lent –

progresiv sau cicatriza fără dilatare. Miocardul sănătos se dilată compensator, iar dacă
mecanismele compensatorii sunt suficiente se poate hipertrofia. Remodelarea depinde de
mărimea infarctului recanalizarea și păstrarea patenței arterei respiratorii, condiții optime
de pre și post sarcină, influențând forma cologică a cicatrizării.

Factorii ce influențează remodelarea infarctului:

18
1.mărimea infarctului
2.recanalizarea și păstrarea patenței arterei respiratorii a infractului.
3.conducerea optime de pre și post sarcină
4.influențarea forma cologica a cicatrizării

Funcția sistolică a VS

Zona miocardică perfuzată de coronară obstituată își pierde abilitatea de scurtare a

fibrelorm și se reduce performanța contractilă.
În segmentele învecinate IMA apare hiperkinezia compensatorie, dar ineficientă. Dacă
suprafața IMA este suficient de mare apare insufuciență de pompă.
Funcția diastolică inițial crește complianța VS, ulterior scade. Remodelarea
V(modificarea formei suprafeței, grăsimii VS)- influențează funcția VS și prognosticul
jumătate din pacienți au factori precipitanți sau sindromul prodromale.

19
Fiziopatologia altor organe și sisteme în IMA

 afectarea pulmonară – datorită stazei de rig.hemodinamică

- scăderea complianței pulmonare : hypoxemia, alcaloza respiratorie
- obstructive alveolară prin edem

 afectarea neuro-endocrină – dominate de eliberarea de catelolamine

- activarea oxului de hipotalamo – hipofizosupranenolion

 afectarea hematologică – hipercoagulabilitate

2.4 Anatomia patologică

În 20-30 de minute apar modificări vizibile la microscopia electronic care constau

în edem intracellular și reducerea granulațiilor de glycogen, acestea sunt
modificări neversibile.
Modificări ireversibile apar între 30 minute si 2 ore – fracționarea mioflamentelor,
distorsionarea reticulului sancoplasmic și a , depozite massive de ca în taconalorii.

 primele 2 ore: zona de infarct – palidă, tumefiată

 primele 36 de ore: zona de infarct – striuri roșii purpurii

 peste 48 de ore de infarct – gri cu striuri galbene (exudat interstitial, infiltrate

leucocite)

Infarctul de miocard este o arie de necroză ischemică circumscrisă, determinate de

întreruperea bruscă a circulației coronariene întru-un teritoriu.
Aria de necroză este structurată deoarece necroza este de tip leteroliză.

Arie de necroză ischemică-necroza de coagulare,

În primele 12-48 de h, fibrele miocardice necrozate au conturul păstrat, deoarece
membrana celulară nu este încă distrusă. În schimb, citoplasma este intens
eozinofilă și nu mai prezintă striații transversale și nucleu. În interstiții poate
exista infiltrate leucocitar sau/și hemoragic.
Fibrele miocardice de vecinătatea zonei de infarct au morfologie normală sau
prezintă hipertrofie .

20
 Zona de infarct miocardic acut în primele 12-48 de ore.
Fibrele miocardice necrozate au conturul păstrat și citoplasma intens eozinofilă,
dar nu mai prezintă striații transversale și nucleu. În interstițiu poate exista
infiltrate hemoragic. Nucleu extracelulari ce pot fi obstruați în zona de infarct sunt
ai leucocitelor sau fibroblastelor.
În zona fisurată apar diverși agoenști care acționează trombocitele. Trombocitele
acționează eliberând TxA2 care determină vasoconsticții locală și conformația
receptorilor glicoproteinei.

2.5 Simptomatologie
În evoluția infarctului miocardic acut se deosebesc o perioadă predomală, de una
de debut, de stare și de convalescență.

 Perioada predomală precede cu câteva zile instalarea infarctului și se

caracterizează prin accentuarea interioară, duratei și frecvenței acceselor
dureroase la un vechi anginos sau prin apariția- la un bolnac fără antecedente
anginoase-a unor accese de angină pectorală de efort de mare intensitate. De cele
mai multe ori, o perioadă predomală lipsește, debutul fiind brusc, brutal, adeseori
în repaus sau somn.
 Perioada de debut durează 3-5 zile și este cea mai critică, datorită mortalității mari
și complicațiilor numeroase și grave.
-Durerea, hipotensiunea și febra sunt semnele clinice esențiale.

1.Durerea este simptomul cel mai characteristic.

Caracterul, sediul și iradierea sunt similare durerii anginoase, dar intensitatea este
deosebit de mare, durează mai multe ore și uneori chiar zile, se însoțește de o
stare mare de anxietate, agitație zbucium și senzația de moarte eminentă. Nu se
calmează prin repaus și nutriți, dar cedează la opiacee.
Uneori apar și semen de insuficiență ventriculului stâng (dispnee, edem pulmonar
acut, galop, plus alternant, mărire a cordului, suflu systolic la vârful inimii), mai

21
 rar de insuficiență cardiac globală. Frecvent se constată hipertensiune arterală, și
uneori șoc cardiogen.

2. Febra, de obicei moderată, apare la 24-48 ore după debut și durează 8-10 zile.
Examenul fizic al cordului evidențiază uneori zgomote cordului surde, reflux
systolic, galop, fractură pericardică, iar examenul general durerii epigastrice,
grețuri, vărsături, eructații, conspitație.

3.Examenul de laborator arată hiperleucitoza accelerarea vitezei de sedimentare a

hematiilor și creșterea fibriogenului după primele 2-3 zile.

Cel mai important semn de laborator este creșterea enzimelor din primele ore de
la debut. In practică se dozează transaminaza glutanicoxalacetică care începe să crească după 4-6
ore de la debut și se normalizează în 4-7 zile.

4.Examenul electrocardiografic este obligat pentru conf. diagosticului, precizarea

fazei evolutive și a localizării.

5. Perioada de stare durează 4-5 săptămâni, și se caracterizează prin ameliorarea

stării generale dispunerea febrei, asteniei și normalizarea TA.

6. Convalescența începe după 5-6 săptămâni și se caracterizează, anatomic, prin

formarea unei cicatrice fibroase, iar clinic, prin restituirea a capacității de muncă.

2.6 Explorări paraclinice

2.6.1 Testele de laborator
În majoritatea cazurilor de IMA, modificările de laborator se instalează în
perioada de debut a acesteia, respectiv în prima săptămână de evoluție și au valoare de
diagnostic. Testele de laborator nespecificate folosite în diagnosticul IMA sunt:

 Leucograma evidențiază hiperleucocitoza care variază între 12000-15000 mm, atingând

uneori cifra de 20000, aceasta se instalează de la primele ore de la debut, crește
progresiv în următoarele 24-48 h, și revine la normal la sfârșitul primei săptămâni de
evoluție a infarctului

22
  VSH creșterea vitezei de sedimentare, a hematiilor apare mai târziu decât febra și
leucocitoza respiratory la 2-3 zile, de la debutul infarctului, atinge valoarea maxima
după 10-12 zile, după care revine trepat la normal, iar la bolnavii vârstnici creșterea
VSH-ului poate persista și după cicatrizarea infarctului.
 Fibrinemia – creșterea concentrației fibrinogenului seric apare în pimele 2-3 zile de la
debutul infarctului, atinge valoarea maxima în a 3 a zi și a 5 a zi, după care revine la
normal în decurs de 2-4 săptămâni.
 Enzimele serice – necroza miocardică se însoțește de eliberarea enzimelor din fibrele
miocardice modificate și, ca urmare, de creșterea concetrațiilor acestora în sânge.
Dintre numeroasele enzyme care se regăsesc în mușchii inimii și care trecând în sânge,
cresc în modul sensibil activitatea enzimatică a serului, sunt > transaminaza glutamic-
oxalacetică (creșterea în primele 6-8 ore de la debutul infarctului miocardic, atinge
valoarea maxima în 24-48 h și revine la normal în 4-7 zile)

 Lactathidrogeneza (se întâlnește în 85% din cazurile de infarct miocardic. Se

instalează în primele 24-48 h, atinge valorea maximă între a 3 a zi și a 6 a zi și
revine la normal în 8-12 zile de la debut.
 Creatinfosfotinaza (creșterea activității CPK din sera pare la 2-4 ore de la debut,
atinge maxima la 24-36 h și revine la normal în apromaximativ 3 zile.
 Aplhadidroxibutirildehidrogenaza (creșterea în primele 12 ore de la debut, atinge
valoarea maxima în 48-72 de h, și rămâne crescută timp de 14-21 zile.

2.6.2 Explorări imagistice

În IMA pot fi folosite diferite tehnici imagistice ecografice, radiologice, convenționale ,
radioizotopice și prin rezonanță nucleară.

 Electrocardiograma: în cazul suspiciunii de IMA este esețială efectuarea unei

electrocardiograme cât mai rapid. Desigur se pune când există supradenivelare de cel
puțin 1 mm.
 Ecocardiografie este utilizată pentru diagnosticul poziției, diagnosticul complicațiilor
mecanice și pentru informații se obțin prin tehnicile Eco-2D și Eco-Doppler.
 Fonocardiografia este o metodă care înregistrează graphic zgomotele și suflurile produse
de inimă cu ajutorul unui microfon așezat în diferite focare de ascultație. Se înregistrează

23
 de obicei simultan cu electrocardiograma. Fonocardiograma normală prezintă grupuri de
vibrații care reprezintă zgomotele 1 și 2, uneori chiar și zgomotele 3 și 4.
 Sfinografia constă în înscriera grafică a pulsului arterial, în special a celui radial. Se poate
înregistra și pulsul corotidian.
 Flebografia înregistrează pulsatile venei jugulare.
 Cateterismul inimii este o metodă de explorarea a cordului care constă în introducerea
unei sonde radiopace special prin sistemul vascular perifer, permițând recoltării de sânge
și de înregistrări de presiuni în cavitățile inimii.

2.7 Diagnosticul pozitiv și diferențial

- se bazează pe o durere (violență) prelungită și neinfluențată de nitroglicerină, modificarea
EKG-ului (necroză, ischemie, leziuni) și creșterea enzimelor serice.
- Este sigur când 2 din cele 3 elemente sunt prezentate și probabil când durerea este tipică.
chiar dacă celelalte 2 elemente sunt absente.
- Diagnosticul IMA se stabilește în prezența a cel puțin 2 din următoarele 4 categorii de
criterii diagnosticul:

 Criterii clinice – mare criză anginoasă ai desc. clinică classic

-prezență atipică, în conducerea clinice suggestive

2. Criterii electro-cardiografice – modificarea EKG, caracteristicile pentru IMA cu

supradenivelare a segmentului ST

- modificarea EKG sugerate pentru IMA supradenivelarea a

segmentului ST

3.Criterii enzimatice/biochimice

- valori crescute ale marcărilor enzimatice de necroză miocardică (CK-

CK-MB, la titruri depășind de cel puțin 2 ori valorile normale)

- prezența unor valori prognostice ale tromponimelor T și/sau I

24
  Diagnosticul diferențial
- Diagnosticul de infarct miocardic acut, este dificil în prezența BRS, chiar când
sunt prezente anomalii marcate de segmentul ST și undă T, sau supradenivelare de
sengmentul ST, peste criteriul standard 0 EKG, acut, poate fi de ajutor în detectarea
IMA în această împrejurare.
- la pacientul cu bloc de ramură dreaptă (BRD), anomaliile ST, T, sunt comune în
derivațiile V1,V3, făcând dificil de evaluat prezența ischemiei în aceste derivații. Totuși,
când sunt prezente supradenivelări ST sau unde Q, ischemia miocardică sau infarctul ar
trebui luate în seamă.
- unii pacienți prezintă supradenivelări de segment ST sau BRS nou apărut, și mor subit
înainte ca biomart. Cardiacă să devină anomalie sau semne patologice de necroză
miocardică să devină evidentă la autopsie. Acești pacienți ar trebui clasificați ca având
IMA fatal.

Diagnosticul diferențial se face ca următoarele afecțiuni:

 Angină pectorală
 Angor de tip Prinzmetal
 Pericardită acută
 Sindrom Dressler
 Embolia pulmonară
 Anevrismul disecant al aortei
 Ruptura spontană a esofagului
 Tahiaritmiile

2.8 Valorea prognostică

Este severă, uneori foarte grav, datorită numeroaselor complicații care pot apărea în decursul
evoluției bolii.

Mortalitatea este de 20% în faza acută, aproximativ 50% dintre bolnavii supraviețuiesc 5 ani și
peste 30% , 10 ani.

25
Se poate vorbi despre un prognostic imediat și un prognostic îndepărtat.

 Prognosticul imediat se rezumă la primele 4-6 săptămâni de evoluție. El este agravat de

prezența următorilor factori:

- șoc cardiogen
- insuficiență cardiacă
- aritmii grave
- embolii pulmonare
- febră importantă
- leucocitoză mare
- durere foarte intensă care cedează doar la opiacee sau durează peste 24h, IMA acut,
HTA, diabet zaharat, sedintarism.

 Prognosticul îndepărtat se adresează bolnavilor care au supraviețuit, depășind 6

săptămâni de la debutul bolii.El depinde de importanța sechelelor și de riscul recidivelor.
Factorii care agravează prognosticul îndepărtat al IMA sunt : HTA, diabetul zaharat, ca și
prezența semnelor de insuficiență a ventriculului stâng, a crizelor de angină pectorală, a
tulburărilor de ritm și de conducere.

2.8.1 Prognostic

 Nivelul de prevenție: este clasificat în 3 etape:

 prevenție primară: urmând riscul de apariție a bolii cardiovasculare la un individ

presupus a aparține unei populații sănătoase.
 prevenție secundară: referioare la riscul apariției unui eveniment (deces, IMA,
urgență de revasculizare), într-o populație cu boală cardiovasculară
 prevenție terțiară: (uneori stratificată suuplimentar): care curprinde toate
evenimentele posibile în evoluția post-infarct

26
 2.9 Clasificarea clinică a infarctului miocardic acut

Infarctul miocardic acut poate fi împărțit în mai multe categorii:

 Tipul 1: infarctul miocardic spontan asociat cu ischemia datorată unui
eveniment coronarian pulmonar cum ar fi erodarea și/sau ruptura, fisura ori
disecția plăcii.
 Tipul 2: IM secundar ischemiei fie datorită unui necesar de oxigen crescut, fie
aportul inadecvat cum ar fi spasmul coronarian, embolism coronarian, animei,
aritmii, Hta sau HTA.
 Tipul 3: moartea subită cardiacă, incluzând stop cardiac, deseori însoțită de
simptome sugestive pentru ischemie, BRS nou apărut, sau dovada existenței unui
tromb proaspăt angiografic sau la autopsie, sau decesul producându-se înainte de
a se preleva probe sanguine, sau recoltarea acestora a fost făcută înainte de
apariția biomakerilor cardiaci în sânge.
 Tipul 4a: infarcul miocardic asociat ICI
 Tipul 4b: infarctul miocardic asociat cu tromboze de stent, documantată
angiografic sau la autopsie.
 Tipul 5: IM asociat bypassului autocoronarian. Ocazional pacienții pot prezenta
mai mult decât un singur tip de IM, simultaner sau succesiv. Ttrebuie menționat
că termenul de IM nu include moartea celulelor cardiace datorită injuriei
mecanice din timpul realizării bypassului aortocoronarian, prin manipularea
cordului, de asemenea nu include necroza miocardică, datorită altor cauze precum
IR, IC, cardiovasie abeatie electrofiziologic, sepsis, miocardică, toxine cardiace
sau boli infiltrative.

2.10 Complicațiile IMA

2.10.1 Complicații importante
1) Tulburările de ritm cardiac: ventriculare, atriale

27
2) Tulbuările de conducere ale inimii: atrio-ventriculare, intraventriculare

3) Disfuncția de pompă: insuficiența VS, EPA, sindrom de debit mic; șoc cardiogen.

4) Complicațiile mecanice: ruptura de perete liber; ruptura de sept; ruptura disfuncțională de

aparat nitral; anevrism ventricular.

5) Complicațiile tromboembolitice: - sistemice

- pulmonare

6) Ischemia post infarct: angina precoce și tardivă; ischemia silențioasă spontană și provocată:
extensie și recidivă de infarct.

Alte complicații: pericardita postinfarct (precoce, tardivă), tromboembolismul pulmonar,

recurenta ischemiei, miocardice postinfarct, angina pectorală precoce postinfarct, extinderea
IMA, neinfarctarea, ischemia miocardică silențioasă, umor dureros postinfarct, pneumopatii
acute, retenție de urină, infecții urinare, astenia fizică, vertij la mobilizare, depresie, psihoză.

 Aritmiile: sunt cele mai frecvente complicații și din cauza majoră a morții la bolnavii cu
IMA. Aritmiile din IMA pot fi: atriale, joncționale și ventriculare, bredicardice și
tahicardice. Majoritatea aritmiilor apar în primele ore de la debutul IMA, când miocardul
are o excitație crescută.
Această excitație miocardică crescută se menține în toată perioada de debut a IMA.Cele
mai multe aritmii supraventriculare au o evoluție favorabilă cu sau fără tratament. În
schimb aproape toate aritmiile ventriculare au un mare potențial de letalitate, deoarece
pot evolua către fibrilația ventriculară și moarte subită.

 Blocurile inimii: în IMA se pot produce toate tulburările de conducere ale stimulilor prin
sistemul excitoconducător, adică toate blocurile inimii: blocul sinoatrial, atrioventricular
și intraventricular. În funcție de tipul tulburării de conducere apărute, prognosticul e mai
mult sau mai puțin rezervat.

 Insuficiența cardiacă: în IMA, insuficiența cardiacă, se poate instala, fie în perioada de

debut, fie în perioada de stare, fie în perioada de covalescență. Ea poate fi predominant
stânga, predominant dreapta sau globală, acută, subacută și cronică.

28
 Cel mai frecvent apare insuficiența vetriculară stângă caracterizată prin dispnee, edem
pulmonar acut, galop, puls alternant, mărire a cordului, suflu sistolic la vârful inimii.
În majoritatea cazurilor insufuciența ventriculară stângă evoluează timp de săptămâni,
luni sau chiar ani, ducând la insuficiență congestivă cronică.

 Șocul cardiogen: este complicația cea mai gravă a IMA, și cea mai importantă cauză de
deces a bolnavilor internați cu infarct. El se instalează în primele ore sau după 1-4 zile de
la debutul IMA și constă într-o insuficiență cirulară acută care survine ca rezultat al
problemei funcției de pompăa inimii datorită necrozei miocardice.

La început șocul este compensat, caracterizat clinic prin tahicardie, cianoză unghială,
oligurie, mai târziu este decompesat cu problema țesuturilor arteriale, puls mic, apatie,
anurie.

 Ruptura zonei necrozate a miocardului: poate avea loc între a doua și a douazecea zi de la
debutul IMA. Ruptura zonei necrozate poate interesa: pereții liberi, ventriculari, septul
intraventricular sau mușchii papilari. Prognosticul este grav, cei mai mulți bolnavi
decedând. Totuși încercările de protecție valvulară în cazul rupturii unui mușchi papilar
au dat rezultate promițătoare.

 Emboliile pulmonare și sistemice: sunt complicații care apar în apromixativ 15% din
cazurile de IMA. Prin embolii se înțelege astuparea unei artere de către un cheag de sânge
provenit din sistemul venelor cave sau din cavitățile inimii drepte sau stângi.
Când cheagul sau embolusul pleacă din sistemul cavității sau din cavitățiile inimii drepte,
se produce embolii pulmonare cu sau fără infarct pulmonar. Când cheagul pleacă din
cavitățile inimii stângi se produce embolia propriu-zisă sistemică. Embolii ce pot obtrua
arterele cerebrale, arterele renale sau arterele extremităților.

 Pericardita: este o complicație care apare în 30-80% din cazurile IMA și constă în
inflamația foiței pericordului viscerale care acoperă zona infarctată.
Sunt descrise 2 tipuri de pericardită: precoce, numită post infarct sau sindromul Dressler.
Sindromul post infarct este în esență o pericardită sau pleuro pericardită care apare tardiv
în evoluția IMA.
Simptomele și semnele clinice esențiale ale sindromului Dressler sunt : febra, durerile
toracice, frecătura pericardită, uneori semne de revărsat lichidian percardic, însoțit sau nu
de revărsat pleural, semne de sufocare pulmonară, semne articulare.

29
 Anevrismul ventricular: constă într-o dilatație a pericardului liber ventricular sau a
septului intraventricular.
Se externează clinic prin existența de atacuri de angină pectorală, instalarea insuficienței
cordului congestive,producând complicații tromboembolitice, diferențând tulburările de
ritm.

 Diagonisticul pozitiv: se bazează pe durere (violentă prelungind și neinfluențat de

nitroglicerină), mod EC6 și creșterea enzimelor serice.
Diagnosticul de IMA este sigur când cele 3 elemente sunt prezente și probabil când
durerea este tipică chiar dacă cele 3 elemente sunt absente. Localizarea epigastrică a
durerii pretează la confuzii.
Anevrismul disecant al aortei, pericardita acută, emboliile pulmonare pot crea diagnostic
diferențial.
Celelalte cardiopatii ischemice dureroase se elimină EKG.

 Prognosticul:este sever, uneori foarte grav, datorită numeroaselor complicații care pot
apărea în decursul evoluției bolii.
Mortalitatea este de 20%, în faza acută, aproximativ 50% dintre bolnavii supraviețuiesc 5
ani si 30%, 10 ani.

30
 2.11 Tratament

Obiective

- restabilirea fluxului coronarian

- limitarea întinderii necrozei

- tratamentul complicațiilor, în special MS

Tratamentul IMA are 2 etape:

 etapa prespitalicească – este intervalul de la debutul infarctului miocardic și până în

momentul sosirii bolnavului la spital.
-în această etapa are loc cea mai mare rată de mortalitate (2/3 cazuri) de aceea asistenta
medicală trebuie să cunoască principalele probleme de rezolvat, transport rapid la spital,
implementarea terapiei de reperfuzie.
-măsuri generale de tratament în IMA: repaus absolut la pat, în poziție semisenzanală,
analgezice pentru calmarea durerii (morfină ½ f.iv., dialgin ½ f. de 100mg iv diluat în 3
ml. SF., nitroglicerină, beta blocant (metroprolol), administrarea unui tb de aspirină,
oxigenoterapie 2-4 l/min

 etapa spitalicească – constă în totalitatea metodelor de tratament și îngrijire care se fac în

spital, de obicei în UTIC și se face stabilirea certăa diagnosticului.
 Tratament inițial
- Selecția pentru terapia de reperfuzie
- Aspirina – 160-325 mg/zi
- Oxigen la cei cu hipoxemie 2-4l/min primele 6-12 h
- Controlul durerii

a) Înregistrarea EKG 12-16 derivații și monitorizarea EKG.

b) Stabilirea unei linii venoase sigure și recoltarea de sânge venos pentru examenele de
laborator (hemoleucograma, fibrinogen, taste de coagulare, grup sangvin,
uree,creatinină, RA, electroliți, glicemie, CK, CK-MB, ASAT, LDH, triponima T sau I)

31
 c) Evoluție rapidă: anamneză și examen fizic
d) Aspirină 250-300 mg p.o
e) Antalgic : morfină 5-10 mg i.v antiemetic (metroclopamid 10 mg i.v)
f) Nitroglicerină 2 pufuri s.l sau p i.v ( dacă TA>100 mm HG)
g) B- blocant: Atenolol 5 mg i.v (dacă nu există insuficiență cardiacă sau astm bronșic
asociat)
h) Tromboliză sistemică (SK 1.5mif. UI/ 30-60 min. p.i.v sau rt-PA)
i) Radiologie toracică
j) La diabetici: a se consuma adm. i.v a soluției GIK
k) Profilaxia trombozelor cu heparine
l) Monitorizarea și tratarea promptă al oricărei complicații

1. Controlul durerii – abordare pe 2 căi:

a) Direct – analgetice
b) Indirect – tratamentul antischemice active

Tratamentul anagetice
Analgetice simple:ALGOLCAMIN, PIAFEN, FORTRAL, DIAZEPAM, eficacitatea doar în
50% din cazuri

Tratamentul antischemice coronarian: tromboliză, NTGIV, betablocant i.v,

oxigenoterapia

Tratamentul durerii

 Morfina – analgezic eficacitate 2-4 mg i.v, se repetă la 5 minute; RA – diaforeză,

greață, efect vagotonic.

32
 NTG – tb. de 0.5 mg, administrat la fiecare 15 minute
 Nitroglicerină – s.i 1cp la 5 minute, dacă durerea trece inițial și revine se administrează
i.v. De evitat dacă TA<100 mm HG, IMA de VD. Se face timp de 24-72 h i.v , apoi pe
cale orală.
 Oxigenoterapia – administrat e sondă sau mască (6L/min) cu rol dovedit în redarea masei
necrozante și uneori rol direct analgetic.
 Tratamentul altor complicații (HTA, FA, IVS, puseu HTA)
 Tratamentul cu trombolitice – produce liza trombosului coronarian și repermeabilizarea
arterei coronare afectate. Cele mai folosite substanțe sunt streptokinaza, urokinaza.
Pentru prevenirea retrombozării se practică angioplastia sau ByPass-ul aortocoronarian
după ce s-a efectuat coronografia.
 Tratament cu anti coagulante – Heparinoterapia trebuie începută imediat în cazul IMA
fără supradenivelarea segmentului ST (la care nu este indicată fibrinoliza) și contarea
fibrinolizei sistemică în cazul IMA cu supradenivelări segementului ST
Rațiunea heparinoterapiei în IMA este reprezentată de : prevenirea reocluziei
coronariene postotrombolizei, prevenirea trombozei intrav, a accidentelor
tromboembolitice sistemice și a trombozelor venoase profunde ale anevrismului inferior
favorabil de imobilitate prelungită la pat în cadrul IMA.
În cadrul IMA care beneficiază de tratamentul trombolitic, se recomandă administrarea
heparinei la minim 6h de la terminarea perfuziei fibrinolitice cu SK (nu înainte acesteia și
nici concomitent cu aceasta, deoarece beneficiile suplimantare sunt minime, dar riscul
hemoragiilor majore crește semnificativ).

 Tratamentul antiagregant plachetar și anticoagularea asociată trombolizei – se

administrează în prealabil aspir. 150-350 mg mestecate și heparină: Bolus i.v 60u/kg c,
maxim 4000 de u, perfuzabil i.v contrar cu ritm de 12u/kg c/1h (maxim 1000u/h) 24-48 h.
 Tratamentul intravențional
1. Angioplastia coronariană transluminală perceptană (ACTP) este o metodă de card.
intravențională integrată în 1982. Poate fi aplicată ca măsură primară de reperfuzie
sau consistența trombolizei. Nu este o metodă de rutină, fiind rezervată pacienților cu
risc crescut (infarct întinse, șoc cardiogen,etc)
Definiție: este o metodă paleativă de dilatare a arterei coronare afectată de
ateromatoză, prin his. Plăcii arteronotoase, cu ajutorul unei dispozitiv cateter int.
Percutant prin artera brahială sau artera fermurală.
Este o metodă mai eficientă decât tromboliza, dar nu poate fi aplicată la toți bolnavii
datorită complexității. Este însă mai simplă, mai ieftină și mai puțin traumatizantă
33
 pentru bolnav decât intervenția chirurgicală (op. de ByPass). In IMA în 90-95% din
cazuri se obține succes.

Indicații:
a) Angioplastie coronariană primară: de prima intenție în cazul pacienților cu
IMA cu supradenivelări de segment ST, în locul trombolizei
b) Angioplastie coronariană post trombolizei reușită efectuarea trombolizei
însoțită de semne de reperfuzie coronariană, cu scopul de a rezista stenoza
coronariană reziduală și a reducerii riscului de reocluzie.
Poate fi imediat după reperfuzia coronariană, după tratamentul trombolitic
asociat cu inhibitor de recepetori glicoproteici IIB/IIA sau tardiv (zile-săpt)
după reperfuzia coronariană.

2. By-pass-ul aorto-coronarian (BPAC)

Reperfuzia chirugicală prin By-Pass aorto-coronarian se poate realiza cu caracter de
urgență sau după o temperatură de 4-5 zile de la debutul IMA, cu bolnavul stabilit
hemodinamic și fără durere precordială.
Această metoda este că asigură o revasculare miocardică aproape completă, iar
dezvoltarea ține de faptul că se poate aplica unui număr relativ limitat de bolnavi
necreând condiții tehnice deosebite și prezentarea riscului oricărei intevenții
chirurgicale.

Indicații:

 Ocluzie acută în timpul PTCA sau coronarografiei

 IMA ce apare în spital la un bolnav în asteptarea operației și post coronarografiei
 când după tromboliza rămâne o stenoză reziduală severă ce detemină ischemie activă și
severă, stenoza nu poate fi dilatată prin PTCS cu implant de stent.
 Mortalitate operatorie (2% deces în spital, 75% supraviețuire la 10 ani)

2.12 Tratamentul profilactic

34
  Totalitatea activităților și măsurilor ce trebuiesc luate la pacienții cu boală cardio-
vasculară definită cu scopul scăderii riscului cu evenimente ulterioare:

- modificarea stilului de viață

- controlul factorilor de risc
- medicația de prevenire a evenimentelor cardio-vasculare ulterioare
- evaluarea prognosticului post IMA

 Măsura terapeutică principală este repausul la pat asociat de mobilitatea precoce.

Repausul la pat reduce la minimul a muncii inimii evitând apariția unor complicații. Însă
repausul, absența la pat, timp de câteva săptămâni, crește riscul tromboemboliilor, al
constipației, al insuficienței cardiace, congestive și influența defavorabilă psihică
pacientului, de aceea pacientul va sta în decubit dorsal semișezând și poate începe să facă
mișcări active încă din primele 24-48 h, mai întâi cu membrele superioare, șia apoi cu
cele inferioare, și dacă nu există complicații importante.
 Un alt element important este dieta, de aceea în primele 2-3 zile sunt permise numai
lichide dietă (hidro-zaharată) cum ar fi: ceai îndulcit, compoturi, suc de fructe, împreună
cu 6 mese mici.
Aportul hidric și caloric este constituit în alimente semi-lichide (supe, pireuri, griș sau
orez cu lapte) ce se adaugă treptat, mese mici și frecvente fără a depăși rația calorică de
1200cal/zi ținând seama de eforturile minimale.
-de asemenea renunțarea la fumat scade mortalitatea cu 50%.

 Nivelul de prevenție este clasic acceptat ca având trei trepte:

 Prevenția primară – urmând riscul de apariție a bolii cadio-vasculare, la un individ

presupus a aparține unui populații sănătoase (experiența pref. este fără a fi cunoscut să
aibă boală cardiovasculară se admite aici stratificarea prin specificul bolii coronariene)
 Prevenția secundară – referirea la riscul apariției unui eveniment (deces, IMA, urgența de
revascularizare într-o populație cu boală cardio-vasculară.
 Prevenția terțiară (uneori stratificarea suplimantară) – care cuprinde toate evenimentele
posibile la evenimentul post – infarct.

35
 Mica și marea circulație
-În alcătuirea arborelui vascular se disting două feluri de circulație: circulația mare sau
sistemică și circulația mică sau pulmonară.

MICĂ CIRCULAȚIE

 Circulația pulmonară începe în ventricului drept, prin trunchiul arterei pulmonare, care
transportă spre plamâni sânge cu CO2.

 Cele două artere pulmonare duc sângele neoxigenat în vasele capilare pulmonare, unde
are loc schimbul de gaze.

 Sângele cu CO2 este îmbogațit cu O2 și colectat de venele pulmonare (4 la numar, câte 2

pentru fiecare plămân) și dus în atriul stâng, punct în care începe marea circulație
(sistemică).

MAREA CIRCULAȚIE
 Circulația sistemică începe în ventriculul stâng. De acolo, acesta trece în aortă și e
pompat în artere care se ramifică în tot corpul, catre cap, torace, membre, organe.

 Sângele încarcat cu CO2 e preluat de cele 2 vene CAVE, care îl duc în atriul drept pentru
a se relua mica circulatie pulmonară (ventriculul drept) pentru oxigenarea sângelui.

Sistemul aortic
 Este format din artera aortă și din ramurile ei, care irigă toate țesuturile și
organele corpului omenesc.

 Sistemul aortic începe din ventriculul stâng cu aorta ascendentă, din care se
desprind cele două artere coronare. după ce urcă 5-6 cm, se curbează și formează
arcul aortic, care se continuă cu aorta descendentă, împărțită în toracală și
abdominală.

Terminal, aorta abdominală se bifurcă în arterele iliace comune, stângă și dreaptă.

36
o Din arcul aortic se desprinde trunchiul brahiocefalic, și apoi arterele carotide
comune stângă și dreaptă și arterele subclaviculare. Ambele artere carotide
comune urcă la nivelul gâtului, unde se bifurcă în artera carotidă externă și artera
carotidă internă.

o Artera carotidă externă irigă gâtul, regiunea occipitală și temporală și viscerele

feței. Artera carotidă internă, pătrunde în craniu și irigă creierul și ochiul.

o Din arterele subclaviculare se desprind: artera vertebrală și artera toracică

interioară din care iau naștere arterele intercostale anterioare.

o Artera axilară se continuă cu artera brahială care vascularizează brațul. Din artera
brahială, ia naștere artera radială și ulnară care vascularizează antebrațul. La mână
se formeză arcadele palmare din care se desprind arterele digitale.

o Aorta descendentă toracică dă ramuri parietale și viscerale (arterele bronșice,

pericardice, esofagiene).

o Din aorta descendentă abdominală se desprind: trunchiul celiac (cu ramura

splenică, gastrică și hepatică – vascularizează stomacul, duodenul, pancreasul,
ficatul și splina), artera mezenterică superioară (vascularizează jejuno-ileonul,
cecul, colonul ascendent și partea dreaptă a colonului transvers), arterele renale,
testiculare, ovariene, și artera mezenterică inferioară (vascularizează partea stângă
a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul și partea superioară a
rectului).

Ramurile terminale ale aortei

o Arterele iliace comune se împart în arterele iliace externă și internă. Din arterele
iliace externe acestea pornesc arterele femurale, arterele poplitee, arterele tibiale,
arterele digitale.

o Arterele iliace interne au ramuri parietale pentru organele din bazin (vezică
urinară, organe genitale).

Sistemul venos

37
- Este reprezentat de două vene principale: vena cavă superioară (strânge
sângele venos de la creier, cap, gât, torace, membre superioare) și vena
cavă inferioară.

- O venă aparte a marii circulații este vena portă, care transportă către ficat
sânge încărcat cu substanțe nutritive rezultate în urma absorbției
intestinale.

38
39
 Capitolul III – Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului
cu IMA

3.1 Rolul asistentei medicale în profilaxia bolii și educația sanitară

 Internare în spital constituie un eveniment important în viața pacientului, acesta se

desparte de mediul său obișnuit și în stare de efirmitate este nevoit să decurgă la
ajutorul cadrelor sanitare.
 Bolnavii cu IMA sunt internați de urgență, fără bilet de trimitere. Vor fi luați în
evidență îm serviciile de primire, vor fi trecuți în serviciul de internări, li se
întocmește foaia de observație clinică, cu datorii de identificare la serviciul de primire
se pregătește bolnavul pentru examenul medical, ulterior fiind internați pe sursă de
medici int, terapia int sau cardiologi.
 Procesul de nursing este o metodă sistemică, logică, de identificare și soluționare de
probleme, permite asistentului medical să pună un diagnostic de îngrijiren și să trateze
răspunsurile umane în fața îmbolnăvirii și la boală. Modelul principal de îngrijire
caută informații despre simptome și rezultatele ale investigațiile referitoare la o boală,
încercând să afle un diagnotic și apoi instituie un tratament coresponzător stării
respective.
 Procesul de îngrijire are la bază o imagine mentală, un de model conceptual a cea a ar
putea sau ar trebui să fie. Acest model a fost elaboratede Virginia Henderson și
cuprinde câteva concepte cheie.
-individul bolnav sau sănătos este văzut ce un tot complet, prezintă 14 nevoi
fundamentale pe care ar trebui să si le satisfacă
-scopul îngrijirii este de a păstra sau a restabili independența individului în
satisfacerea acestor nevoi.
-rolul este esențial al asistentei medicale este de a a ajuta individual bolnav sau
sănătos să-și mențină sau să-și recapete sănătatea, prin îndeplinirea sarcinilor pe care
le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut forța, voiința sau cunoștințele necesare.

40
 Aplicara cadrtiului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire
ușurează identificarea nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural și
spiritual și găsirea surselor de dificultate care împiedică satisfacera nevoilor.

 Procesul de îngrijire comportă 5 etape: culegerea de date, planificarea îngrijirilor și

evaluarea rezultatelor.

 Culegerea de date: este prima etapă în care asistentul medical în mod

sistematic, culege infomațiile necesare despre pacient, apoi org și înregistrează
datele culese pentru a asigura o bază pentru luarea de decizii eficiente și în
cunoștințe de cauză și pentru a facilita evaluarea îngrijilor.

 Identifcarea informațiilor de îngrijire:

-interpretarea datelor este un proces, împărțit în 2 faze: examinarea datelor

culese și interpretarea lor, enunțarea unei judecăți clinice privind semnificarea
situaței actuale.
-problema de îngrijire se definește ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un
comportament sau o atitudine nefavorabile sănătății sau satisfacera nevoilor
sale în aceasta se împarte în 2 categorii: problemele clinice care decurg din
natura problemei medicale și diagnosticul de nursing al asistentei medicale
corespunzător dimensiunii independenței a practicii.

 Planificarea îngrijirilor – aceastea ne permit determinarea intervențiilor

asistentei medicale pentru diagnosticul specifice, implică determinarea
acțiunilor sau activitățiile care vor duce la obținerea rezultatele dorite și acest
proces are 2 etape:
- Determină sau formularea obietivelor de atins și stabilirea mijloacelor
pentru rezolvare

 Aplicarea planului de îngrijire – scopul acestuia este de a asigura prelucrarea

în sarcina globală și personalizată, a îngrijilor individului, iar aplicarea
acestuia se realizează în practică în funcție de modalitatea de execuție și
supraveghere.
 Evaluarea rezultatelor – înseamnă a det. Dacă pacientul a artins obiectivul
stabilit și constă în a observa starea sau comportamentul pacientului ca urmare
a îngrijirilor acordate, sa culeagă date de la pacient.

41
 Din punct de vedere al calitățiilor îngrijirile, demersul științific constituie un
instrument de individualizare și de personalizare a îngrijilor, concurând la
umanizare deoarece se sprijină pe datele furnizate de pacient sau luate di alte
surse sigure, demersul pune la dispoziție întregii echipe de îngrijire detaliile
planificării îngrijirilor, făcând posibilă actualizarea acestora, coordonarea și
stabilirea priorităților.

3.2 Rolul asistentei medicale în asigurarea condițiilor de mediu

Asistentei medicală are un rol important în asigurarea condițiilor de mediu

favorabile în salonul pacientului. Astfel:

 Va aerisi camera, temperatura medie fiind între 18-22 C

 Va urmări ca lenjeria de corp și de pat să fie curate
 Va avea grijă ca pacientul să aibe o igienă generală și corp bună
 Va urmări curățenia în salon, aceasta să fie și bine luminat

In vederea efectuării vizitei, asistenta medicală va aerisi camera înaintea vizitei, va

avea grijă ca toate foile de observație, să fie la patul bolnavului, bolnavul să se afle la
pat, să aibe lenjeria de pat și de corp curate. Toate urinarele și toate bazinele aflate în
salon vor fi curate înainte de sosirea medicului.
In timpul vizitei asistentei medicale va urmări și va nota, toate recomandările
medicului.

După efecuatarea recoltării de produși și biologici și patologici, asistenta medicală va

strânge materialele folosite, va aerisi camera și va asigura bolnavul o poziție comodă.
Va nota în foaia de observație, medicația prescrisă și examanele de laborator și
radiologice cerute de medic.

3.3 Rolul asistentei medicale în îngrijirile acordate și-n conduita

terapeutică

42
 Asistenta medicală va acorda îngrijiri în funcție de simpotmele întâlnite la
bolnav

 Dacă durerea este intensă și rezistă la analgezice, rolul asistentei

medicale este să liniștească bolnavul din punct de vedere psihic,
până ce durerea va fi calmată la indicațiile medicului cu
analgezice.
 Grețurile și vărsăturile: sunt un act reflex ce reprezintă o
modalitate de apărare față de un conținut sotmacal dăunător
organelor vărsăturile nu trebuie confundate cu regulgetățiile care
sunt un reflex al alimentățiile din stomac sau esofag, în gură fără
greață.

Rolul asistentei medicale este:

- De a menaja psihic și fizic bolnavul în timpul vărsăturii: în funcție de

starea bolnavului îl va așeza într-o poziție mai confortabilă, cu capul într-o
parte, la marginea patului, îl va ajuta în timpul vărsăturii și apoi va primi
un pahar cu apă, îi va administra medicația simptomatologică
- De a asigura echilibrul hidroelectrolitic și acido-bazică a pacientului:
corectarea tulburării lectolitice și rezervația alcalină, va monitoriza
funcțiile vitale, va ține evidența lichidelor intrate și eliminate.
- Transpirația : sudoare contribuie la eliminarea apei și a uneori deșeuri ca:
uree, amoniac, acid uric, astfel eliminare renală. Rolul asistentei medicale
este de:
- A asigura că pacientul are o stare de bine și de confort fizic: ajută
pacientul să-și păstreze tegumentele integre, schimbă, lenjeria de pat și de
corp, asigurară îmbrăcămintea ușoară și comodă pentru a-i facilita
confortul adecvat.
- Să asigure echilibrul psihic al pacientului: comunicarea sa cu pacientul se
va efectua ca blândeț și factorile în legătură cu efectuarea igienii
corporale. Il va încuraja să-și exprime sentimentele în legătură cu
problemele de dependență.

43
 3.3.1 Rolul asistentei medicale în pregătirea preocupării și
îngrijirile posoperatorii a bolnavilor
In cazul pacienților cu IMA, cu tratamentul respectiv, asistenta medicală va acorda atât
îngrijiri preoperatorii cât și postoperatorii

Îngrijiriile preoperatorii:

-Pregătirea pacientului pentru operatorii are ca obiective:

 Restricția aportului de alimente și lichide

 Pregătirea zonei ce urmează să fie operată
 Recoltarea produselor de examene de laborator
 Efectuarea – igienei personale și pregătirea psihică a pacientului
 Asigurarea siguranței pacientului după administrarea medicului preanestezice
 Pregătirea documentului pacientului pentru operație: semnarea consimțământului pentru
operație și anestezie

-pregătirea pacientului în ziua care precede operația:

 Se va face pregătirea psihică a bolnavului

 Se va administra în seara dinaintea intevenției sedative, hipnotice, pentru a asigura o
odihnă adecvată a pacientului în timpul nopții, la indicația medicului
 Sre va realiza igiena pacientului (se va face baie, duș)
-supravegherea înaintea operației constă în:
 Măsurarea funcțiilor vitale : P, TA, T, R
 Se va contribui bolnavul pentru dozarea premedicației și anestezicelor
 Se notează eventualele semne de infecție de căi respiratorii sau apariția menstruației.

Îngrijirea postoperatorii:
Numim perioadă postoperatorii intervalul dintre sfârșitul operației și complet vindecarea
pacientului.
În această perioadă, bolnavul va necesita de o supraveghere permanentă și îngrijiri foarte
atente, de acestea depinzând rezultatul operației și viața pacientului.

44
 Îngrijirea bolnavului după intevenția chirurgicală ridică în următoarele probleme:

 Pregătirea patului și a bolnavului : pentru un confort cât mai plăcut, bolnavul este bine să
fie plasat într-o cameră cu cât mai puține paturi, cu lumină difuză și o stare de
semiobscuritate. Temperatura din salon nu va depăși 20 de grade. Lângă patul
bolnavului se va pregăti sursa de oxigen cu umidificare seringă și substanțele medicale
calmante.
 Transportul bolnavului de la sala de operație în salon; se va face cu targa sau căruciorul
post targă cu grijă, a se evita mișcările bruște, se va menaja plaga, trusa de perfuzie.
 Îngrijirile bolnavului în perioada post-marcatică: bolnavul nu trebuie lăsat niciun minut
singur, căci după pot suferi complicații. Uneori, bolnavul are numai stări de greață și face
eventual eforturi. Poziția bolnavului aflat în subanestezie va fi cea orizontală, în decubit
dorsal.
 Supravegherea bolnavului în primele zile după intervenție: în perioada postoperatorie,
asistenta medicală va supraveghea activității tuturor organelor și aparatelor:
 Aspectul general al bolnavului: se va urmări de către asistenta medicală: culoarea feței, a
tegumentelor, a mucoaselor, acestea fiind cele de indică de multe ori apariția unor
complicații postoperatorii.
 Temperatura: aceasta se măsoară de cel puțin 2 ori/zi sau de mai multe ori la indicația
medicului. În primele zile după intervenția se instalează des stare subfebrile cauzate de
reborbția detrisururilor din plag. Creșterea temperaturii în aceste cazuri este însoțit și de
alte fenomene, care permit interpretării justă a cauzei ce o produce (dureri,
inflamatorii/ocale, tuse, junghiuri)
 Aparatul cardio-vascular; asistenta medicală va urmări constant pulsul pacientului care
curând după intervenția revine la normal deși inițial frecvența pulsului crește și devine
moale. Modificările de puls pot semnala apariția complicații. După operațiile grele și
bolnavii stabiți, revine pulsului normal se face mai greu.
 Apariția respirator: se va supraveghea stabilind tipul, frecvența și amplitudinea
respirației. Din cauza unui pansament toracic respirator poate fi îngreunată. Se anunță
medical în caz de dispnee sau respirații superficial, și la indicația acestuia se va administa
O2 sau medicația adecvată.
 Aparatul excretor: în primele ore de la operație, bolnavul în general nu urinează, dar după
6-12 ore, acestuia i se va solicita să-și golească vezica urinară. În cazul în care bolnavul
nu poate irina spontan, la 12 ore se va provoca micțiunea.

45
 Aparatul digestiv: asistenta medicală va supraveghea aspectul limbii, mucoaselor bucale
și abdomenul bolnavului, va urmări cu atenție restul funcțiilor tubului digestiv. Bolnavul
poate avea balonări și durerea abdomenului și dureri abdominale datorită întârzierii
elimanării gazelor. În general, funcția digestivă se restabilește în a 2-a zi după intevenția
chirurgicală și se manifestă prin elementele spontate de gaze. Primul scaun spontan are
loc de obicei în a 3-a zi după intervenție.

Supravegherea pansamentelor: imediat ce pacientul a ajuns în salon de de la sala de

operații, pansamentul va fi verificat iar în cazul în care aceasta s-a lărgit sau s-a deplasat,
peste pansamentul pus în sală de operații se va aplica o nouă fașă.

Combaterea durerii post operatorii și ridicarea moralului bolnavului; durerea cele mai
intense apar în primele 24 de ore după operații, ajungând la intensitatea maximă noaptea,
după care ele se atenuează treptat și dispar în 36-48 de ore. Pentru combaterea durerii se
va apela la mai mulți factori etiologici:

 Liniștea bolnavului
 Așezarea lui în pozitia de menajare a părții dureroase
 Utilizarea agenților mecanici și fizici
 Tratarea medicamentului calmant

 Rehidatrarea și alimentarea bolnavului : din cauza pierdierii de lichide din timpul

intevenției și restaurarea de alimentație, bolnavul prezintă o intensă senzație de sete.
Pentru restaurarea echilbrului hidric și vor da bolnavului lichide în cantitatea suficientă
pe cale parenterală, pe cale rectal sau dacă este poziționat pe os, după indicația
medicului. Pentru senzația de sete se vor șterge buzele cu un tifon umezit iar dacă
bolnavul nu varsă, se pot administra apă, ceai de lămâie, câte o mică gură.

Mobilizarea bolnavului
Bolnavii cu IMA va sta în poziție semi-șezândă. Repausul absent la pat în prima
săptămână se oblig. Durera imobilizării va fi adaptată în funcție de evenimentele
simptomatice și de prezența complicațiilor. Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte
complicații încă din prima săptămână se pot face mișcări pasive ale degetelor de la mâini
și picioare. Durerea repausului la pat în poziție semi-șezândă este de 2-3 săptămâni, iar
mobilazarea bolnavii se face programat, ședarea pe marginea patului, ședând îm fotoliu,
ridicarea din pat, sub controlul pulsului și al mișcării, în prezența medicului.

46
 Captarea eliminărilor: se va servii bolnavii cu urinar și bazine de câte ori este nevoie, fără
să fie ridicat din poziția șezândă. Asistarea va urmări tulburările de micțiune, volumul
prin urină în 24 de ore și corectarea calității de urină. Constipația trebuie combătută cu
ajutorul clismelor uleioase sau cu laxative ușoare.

3.4 Rolul asistentei medicale în supravegherea funcțiilor vitale

Urmărirea ideală a unui infarct este menit cu supravegherea permanentă în primele zile a
electrocardiogramei, a TA și a ritmului cardiac.
În secțiunile obișnuite de boli interne, în lipsa operațiunii de reonit, supravegherea constă
în măsurarea TA, frecvența pulsului și a respirației la o oră (la nevoie mai des) în funcție
de starea bolnavului, înregistrarea EKG precum și a ori câte de câte ori este indicat de
medic.

 TA – valorea normală a TA sistolice variază între 120-140 mmHG, iar a TA distolice

între 70-80 mmHG. Măsurarea TA se face cu ajutorul tensiometriului.
Se notează în foaia de temperatură cu creionu de culoare roșie, pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură se socotesc 10mm HG.
-în cazul IMA, HTA poate să apară imediat sau la câteva ore, precedată de o ușoară
creșterea a TA. Când TA scade brusc pericolul sacului cardiogen este iminent.

 Pulsul : - are valori anormale la adult către 60-90 b/min se obține prin comprimarea
arterei radiale pe un plan osos și se notează cu foaia de temperatură cu un creion roșu, o
linie orizontală corespunzătorm la 4 pulsații.

-bolnavii cu IMA prezintă o ușoară creștere a frecventei pulsului pănă la 90-100

b/min

 Respirația – are frecvența normală cuprinsă între 16-18/min, prezintă ușoare variații în
funcție de sex și vârstă. Se notează în foaia de temperatură cu creion de culoare verede,
pentru fiecare linie orizontală considerat o respirație/min.

47
 - Bolnavii cu IMA prezintă o dispnee cu palipnee, semn de disfuncție de
pompă

 Temperatura – are valori între 36-37 grade C, se măsoară cu termometrul în axilă (cel mai
frecvent). Se notează în foaia de temperatură cu creion albastru, pentru fiecare linie a foii
se socotesc două diviziuni de grad.
- Bolnavii cu IMA prezintă o creștere a TA 37,5- 38,5 grade C, datorită
substanței pinetogene produse în focarul de necroză

3.5 Rolul asistentei medicale în explorările paraclinice

 Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei manifestării bioelectrice

din cursul unui ciclu cardiac, cu ajutorul unor aparate foarte sensibile numite
electrocardiografiei.
Acestea au rolul de a amplifica modificările electrice de un potențial redus ale
miocardului si a le înregistra.

 Legătura dintre aparat și pacient se face cu ajutorul unui cablu de pacient și a electrozilor care
se fixează pe suprafața corpului ca o oarecare distanță de miocard.

 Tehnica : Înregistrarea EKG se face în laborator de electrografie, bolnavul trebuie să fie

în repaus fizic și psihic absolut, în poziția de decubit dorsal comod pe canapeaua de
examinare.

 Montarea electrozilor pe bolnav; se notează pe părtile moi de extremități plăcile de metal

ale electrozilor. Sub placa de metal ale electrozilor se așează o compresă înmuiată într-o
soluție de electrolit, o linguriță de sare la un pahar de apă sau pastă specială pentru
electrozi. Se fixează 4 electrozi pe membre și 6 precordial.

 Roșu la mâna dreaptă

48
 Galben la mâna stângă

 Verde la piciorulm stâng

 Negru la piciorul drept

Montarea electrozilor precordial

V1- Spațiul 4 intercostal pe marginea dreaptă a sternului

V2- Spațiul 4 intercostal pe marginea stângă a sternului
V3- Spațiul între V2 și V4
V4- Spațiul 5 intercostal pe stâng pe linia medio-claviculară
V5- La intersecția la orizontală dusă de la V4 și linia axilară anterioară stângă
V6- La intersecția dintre orizontală dusă din V4 și linia axilară mjlocie stângă

Graficul unui ciclu cardiac se completează din succesiunea a 5 unde notează în mod.
Conv. cu literele P,Q,R,S,T. Între 2 cicluri cardiologice se înscrie linia de 0 potențială
EKG este interpretat indicat de medic în lumina datelor clinice.
În cazul bolnavilor cu IMA, EKG arată unde valori anormale, acestea reprezintă cele mai
importante semne elctrocardiogramei de IMA, ele experimentează necroza, undele R sunt
mai puțin ample, iar mod. unde T reflectă noțiunea EKG de ischemie.

3.6 Rolul asistentei medicale în recoltarea probelor biologice și

patologice

Cazul bolnavilor cu IMA, asistenta medicală va recolta sânge pentru probe de laborator,
indicat de medic: fibrinogen, glicemie, leucocite, VSH, colesterol, acid uric,
transaminaze.

49
 Recoltarea acestor analize de laborator se face prin puncțiune venoasă la nivelul plicii
cotului în epubrete sterile și uscate sau prin puncție capilară prin înțeparea punctei
degetului.

 Pentru determinarea fibrinogelui este necesar 0.5 mL citrat de sodiu 3.8% și 4.5 mL de
sânge. Valorile normale sunt 200-400 mg %. La bolnavii cu IMA, fibrinogenul este
crescut
 Pentru determinarea leucocitelor se recoltează sânge prin înțepătura pulpei degetului. În
valorile normale sunt între 4200-8000/mm3. Bolnavii cu IMA prezintă leucocitele cu
valorile între 10000-15000 mm3.
 Pentru determinarea glicemiei se recoltează 2mm de sânge de 4mg florură de sodiu.
Valoarea normală este de 80-120g % . Bolnavii cu IMA prezintă hiper g, în primele 24-
48h.
 Pentru deteminarea VSH-ului se recoltează 1.6 mL sânge într-o seringă de 2mL care
conține 0.4 mL citrat de sodiu 3.8%. Valorile normale sunt 1-10 mm/h, 7-15/2h, la femei
valorile sunt cu 1-3 minim mai mari. În IMA VSH este crescut.
 Pentru determinarea colesterolului se recoltează 15-10 mL sânge.
În valorile normale sunt între 180-280 g%. În cazul bolnavii cu IMA, colesterolul nu
prezintă mod. în cazul bolnavilor cu IMA.
 Pentru deteminarea transaminazei sunt necesare 5-10 mL sânge.
În valorile normale sunt TGO 2-20 UI TGP 2-16 UI. Bolnavii cu IMA prezintă TG
crescut 25-40 UI.
Recoltarea sângelui se face dimineața pe nemâncate, iar epubretele vor fi însoțite de un
buletin de analize care conține numele bolnavului, nr. salonului și al patului, diagnosticul
clinic, natura producerii, analiza cerută, data recoltării și numele celui care a efectuat
recoltarea.

3.7 Rolul asistentei medicale în alimentarea pacientului

50
 Se va evita consumul de cantități mari la o masă prin servirea meselor fracționate. Se va
face alimentarea pasivă la pat în primele zile în decubit dorsal. Treptat se va trece la
alimentarea activă în pat numai la recomandarea medicului în poziția șezândă. După
mobilizarea bolnavului se poate servi numai în sala de mese. Regimul alimentar va fi
hiposodat și hipocaloric. În primele zile va fi alcătuit din lichide și pireuri date lent cu
lingura, ceaiuri, compoturi, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, dar și mai târziu vor fi
evitate alimente, care produc gaze sau întârzie tranzitul intenstinal. Se interzice total
fumatul.

3.8 Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor

pacientului

Administrarea medicamentelor se face cu mare punctualitate, deoarece întârzierile pot

provoca bolnavului emoții inutile.
Tratamentul medicamentelor se face la pat, în poziția orizontală. Deci medicamentelor se
dau strict la indicația medicului, în unele cazuri de urgență, asistenta va trebui să
intervină cu unele medicamente cum este nitroglicerina și O2 obiectivele tratamentului cu
IMA sunt repausul la pat, combaterea durerii și tratamentul anticoagulant.

Evaluarea celor 14 nevoi fundamentale ale ființei-umane în cadrul procesului

de îngrijire a pacientului cu infarct miocardic acut.
În satisfacerea nevoii de a respira, datorită durerii toracice, a anxietății și a senzației de moarte
iminentă, pacientul poate prezenta dificultate de a respira. Asistenta medicală are rolul de a
asigura o cantitate corespunzătoare de oxigen la nivel tisular, în special la nivel miocardic,
administrând prin sondă nazală, cateter, mască de oxigen sau cort, în funcție de metodă aleasă.
De asemenea, asistenta medicală umezește aerul din încăpere și asigură pacientului o poziție
antalgică, semișezândă, ivitându-l să utilizeze tehnici de relaxare.

La un bolnav cu IMA nevoia de a avea o circulație adecvată este profund alterară. Valorile
scăzute ale TA pănă la 80-90 mmHG, valorile crescute ale frecvenței cardiace pănă la
100-110/min și durerea tocacică vor fi combătute prin administrarea medicației prescrise de
medic: coronadilatatoare, anticoagulante, urmărește permanent efectul medicamentelor,

51
măsurând și notând în FO pulsul și TA și informează pacientul asupra gradului de efort pe care
poate să-l depună.

1. Nevoia de a bea și a mânca

Deși, în majoritatea cazurilor, un bolnav cu IMA își poate satisface singur această nevoie,
asistenta medicală terebuie să intevină dacă bolnavul urmează regimul
hipocolesterolemiantm hipolipemiant și hiposodat în fiecare zi, dacă respectă interdicția
de a nu fuma.
Eventualele probleme de dependență care pot apare sunt greață și vărsături datorate
opiacelor administrate în scopul analgezic, care vor fi combătute prin administrarea de
antiemetice.

2. Nevoia de a elimina

În general, un bolnav cu IMA, își poate manifesta independență în satisfacerea nevoii.

Uneori însă, datorită imobilizării prelungite la pat, bolnavul prezintă constipația
manifestată prin absența scaunului timp de mai multe zile. Pentru ca pacientul să aibă un
tranzit intestinal în limitele fiziologice, asistenta medicală determină pacientul să ingere o
cantitate suficientă de lichide, la nevoie, o clismă evacuatoare simplă sau uleioasă,
administrează la indicație laxative, urmărește și notează în foaia de observație
consistența și frecvența scaunelor.
Alteori, durerea intensă a bolnavului este însoțită transpirații reci. Pentru ca pacientul să
aibă o stare de confort fizic, asistenta medicală menține tegumentele acestuia curate și
uscate și schimbă lenjeria de pat și corp ori de câte ori este necesar.

3. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

În IMA o importantă problemă de dependență o constituie imobilitatea care constă într-o

diminuare sau restricție a mișcării, fiind recomandată ca metopdă terapeutică. În perioada
de imobilizare, pacientul trebuie să-și păstreze tonusul muscular și a activității articulare.
Pentru aceasta, asistenta medicală planifică un program de exerciții, schimbă poziția
pacientului la fiecare 2 ore și masează regiunile predispuse, le pudrează cu talc.

52
 Ulterior, se planifică un program de exerciții moderate, adaptat capacității fizice a
pacientului, astfel încât până la externare acesta să-și recapate complet independența
mișcării.

4. Nevoia de a dormi și a se odihni

Bolnavul cu IMA, datorită durerii și anxietății, prezintă dificultate de a se odhini,

manifestată prin neliniște, slăbiciune, oboseală, ochi încercănați. Pentru ca pacientul să
beneficieze de un somn corespunzător cantitativ și calitativ, se administrează medicația
indicată de medic, se observă și se notează calitate și orarul somnului, precum și efectul
medicației asupra organismului.

5. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Datorită imobilzării obligatorii, a durerii, anxietății, pacientul cu IMA, prezintă

dificultate de a se îmbrăca și dezbrăca singur, asistenta medicală identifică capacitatea și
limitele fizice ale persoanei îngrijite și face zilnic exerciții de motrocitate fină cu
pacientul, descriindu-i gestica necesară îmbrăcării, pentru ca aceasta să evite mișcăriile
inutile

6. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale.

De cele mai multe ori, bolnavul cu IMA, își manifestă independența în satisfacerea
nevoii. Pentru menținerea acestei independențe, asistenta medicală va învăța pacientul să
consume lichide și alimente rece și să aibe îmbrăcăminte lejeră când temperatura
mediului ambiant este crescută, să ingere alimente și lichide calde, și să poarte
imbrăcăminte călduroasă când temperatura mediului ambiant este scăzută. De asemenea,
asistenta medicală va asigura o bună ventilație în încăpere și o temperatură de 18-25
grade C va măsura și va nota zilnic în foaia de observație temperatura corporală a
pacientului, alături de celelalte funcții vitale: puls, TA, scaun, diureză.

53
7. Nevoia de a fi curat, îngrijit de a proteja tegumentele și mucoasele

Deoarece bolanvul cu IMA, este imobilzat la pat, el este incapabil de a-și efectua singur
îngrijiri de igienă. Pentru ca pacientul să aibă prezinte tegumentele și mucoasele curate,
asistenta medicală efectuează toaleta pe regiuni a bolnavului imobilizat și
conștientizează pacientul în legătură cu importanța menținerii curate a tegumentelor
pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

8. Nevoia de a evita pericolele

Durerea, simptomul esențial în IMA, reprezintă principala problemă de dependență a

pacientului atât în satisfacerea nevoii de a evita pericolele, cât și în satisfacerea celorlalte
nevoi fundamentale ale ființei umane; nevoia de a respira și a avea o bună postură, nevoia
de a dormi și a se odihni, nevoia de a comunica și de a fi preocupat în vederea realizării,
de a se recreea, etc. Pentru ca pacientul să simtă o reducere a intensității durerii, asistenta
medicală administrează medicația analgezică prescrisă de medic ori de câte ori este
nevoie, ajută pacientul să descrie corect durerea și să sesiseze momentele de remisie sau
exarcerbare, promovează un concept de sine pozitiv, încurajând pacientul.

Datorită amenințării intregrității sale fizice și psihice, bolnavul cu IMA, poate prezenta și
alte probleme de dependență cum ar fi: anxietate, frică, perturbarea imaginii și a stimei de
sine. Pentru ca pacientul să beneficieze de siguranță psihologică, pentru înlăturarea stării
de anxietate, asistenta medicală îl va asigura acestuia un mediu de protecție psihică, prin
înlăturarea agenților stresanți. De asemenea va ajuta pacientul să identifice agenții
stresanți, să-i evalueze și să se adapteze la situațiile de stres ivite, prin crearea de
obișnuințe noi, care vor folosi la conservarea energiei.

9. Nevoia de a comunica

Un pacient cu IMA, poate prezenta o comunicare insuficientă la nivelul afectiv datorită

anxietății, manifestată prin dificultatea de a se afirma, de a-și exprima sentimentele,
ideile, dificultatea de a stabili legături semnificative cu semenii. Pentru ca pacientul să se
poată afirma și să aibă o percepție pozitivă de sine, asistenta medicală îi dă posibiltatea

54
 acestuia de a-și exprima nevoile, sentimentele, ideile și dorințele sale, îl încurajează să se
dezvolte contacte sociale, să schimbe idei cu alți bolnavi, facilitează vizitele familiei, a
prietenilor.
Pentru ca pacientul să fie ferit de pericole interne sau externe, asistenta medicală va
supraveghea în permanență bolnavul și va administra medicația prescrisă de către medic:
antidepresive anxiolitice, tranzchilizante.
10. Nevoia de a acționa conform propriilor credințe și valori

Datorită bolii, a pierderii stimei și a respectului, a anxietății sau a conflictelor sociale, un

pacient cu IMA, poate avea un sentiment de culpabilitate, manifestat prin tahicardie,
tegumente reci, umede, hiperventilație. Pentru ca pacientul să-și păstreze imaginea
pozitivă de sine, asistenta medicală va facilita satisfacerea convingerilor sale fie
permițând vizita preotului, fie permițând pacientului citirea cărților religioase, fie
informându-l asupra posibilității de participare la serviciul religios din cadrul unității
spitalicești. La nevoie, asistenta medicală va administra medicația anidepresivă dsau
tranchilizantă indicată de către medic.

11. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Datorită durerii, anxietății sau a stresului, un pacient cu IMA, poate avea un sentiment de
devalorizare, de inferiotate și de pierdere a imaginii de sine. Pentru ca pacientul să-și
recapete interesul de sine și față de alții, asistenta medicală va ajuta pacientul ca acesta să
se adapteze în rolul de bolnav și să realizeze o percepere justă a realității.

Pentru ca pacientul să fie readus la capacitatea de muncă anterioară îmbolnăvirii și chiar

să-și optimizeze funcțiile fizice și psihice, asistenta medicală va planifica și va efectua cu
acesta un program de eforturi fizice dozate și progresive, astfel ca, într-un interval care
variază de la 6-8 săptămâni până la 2-4 luni să se realizeze integrarea socio-profesională.

12. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

Pacientul cu IMA, poate prezenta probleme de dependență generale de ignoranță (lipsa de

cunoștințe, priceperi, deprinderi pentru menținerea sau recupararea sănătății)
Pentru ca pacientul să acumuleze noi cunoștințe, asistenta medicală va explora nivelul de
cunoștințem al acestuia privind infractul miocardic acut, modul de manifestare, măsurile
preventive și curative, modul de participare la intervenții și la procesul de recuperare.

55
 Pentru ca pacientul să dobândească atitutidini, obiceiuri și deprinderi noi, asistenta
medicală va corecta deprinderile dăunătoare sănătății și îl va expune, acestuia modul de
viață echilibrat pe care trebuie să-l urmeze, utilizarea eficientă a timpului liber,
practicarea exercițiilor fizice, folosirea unui regim alimentar rațional
(hipocolesterolemiant, hipolipemiant, desodat) evitarea situațiilor stresante sau
ameliorarea reacțiilor emoționale și comportamentale la stres. Asistenta medicală va
încuraja și va ajuta pacientul la dobândirea noilor deprinderi și ulterior, va verifica dacă
acesta și-a însușit corect noile cunoștințe.

Capitolul IV – Studiu de caz

Cazul I

Plan de îngrijire

Culegera de date

Nume și prenume (inițiale) : M. R.

Vârstă : 67 de ani
Sex : masculin
Domiciliu : București

56
Profesia : pensionar

Anamneza medicală
Antecedente – heredocolaterale : tata – HTA
mama- sănătoasă
personale : HTA, gastrită cronică

Istoricul bolii

Bolnav cunoscut hipertensiv de aproximativ de 6 ani, cu tratament neglijat, cu antecedente de

gastrită cronică. Prezintă în timpul serii, în timpul unui stres emoțional, durere violentă
retrosternală cu iradiere în membrul superior stâng prelungită peste 30 de minute, care nu
cedează la nitroglicerină sublingual, asociată cu anxietate, transpirații reci, greață, vomă, motiv
pentru care solicită serviciul de urgență.

Motivele internării

- dureri retrosternale cu caracter de apăsare, zdrobire

- transpirații recii
- dispnee
- iradierea durerii în membrul superior stâng

Problemele pacientului

- dificultate în a respira
- circulație deficitară
- deficit de volum lichidian
- dificultate în a se odihni
- alterarea integrității fizice și psihice

57
58
Diagnostic de îngrijire
1.Dificultate în a respira
datorită durerii și anxietății
manifestat prin dispnee,
bradipnee și hipoventilație
2.Circulație deficitară datorită
alterării mușchiului cardiac și
pereților arteriali
manifestat prin bradicardie și
tegumente ușor cianotice.
3.Deficit de volum lichidian
datorită transpirațiilor reci
manifestat prin adinamie,
nelinișțe
4.Dificultate în a se odihni
datorită anxietății, durerii și
dispneei manifestată prin
insomnie
5.Alterarea integrității fizice și
psihice datorită efectului bolii
prin durere, limitarea
Obiective
Pacientul să prezinte o
respirație cu frecvență normală
Pacientul să prezinte un ritm
cardiac în limite normale
Pacientul să fie echilibrat
voiemic în decurs de 2-3 zile
Pacientul să aibă un somn
odihnitor din punct de vedere
calitativ și cantitativ.
Pacientul să-și recapete
independența de mișcare,
încrederea în personalul
59
Intervenții Evaluare
Pentru ca pacientul să respire În urma intervențiilor pacientul
liber pe nas voi umezi aerul din respiră mai ușor, dispneea se
salon administrez oxigen pe reduce.
mască, bronhidilatatoare și
antalgice la indicația medicului,
asigură poziția semișezândă
Măsor și notez zilnic în foaia În urma intervențiilor pacientul
de temperatură, TA, pulsul, prezintă un ritm cardiac normal
respirația, temperatura, diureza, și tegumente normal colorate.
scaunul. Efectuez masaj și
mișcări pasive și active ale
membrelor. Administrez
medicația indicată de medic și
urmăresc efectul acesteia.
Supraveghez pulsul T.A, Pacientul este echilibrat
apetitul, semnele de voiemic, nu prezintă semne de
deshidratare, scaunul, greutatea deshidratare.
corporală. Fac bilanțul zilnic
între lichidele ingerate și cele
eliminate. Administrez pe cale
parenterală soluții perfuzabile
prescrise de medic.
Respect orele de somn ale Pacientul prezintă un somn
bolnavului, aerisesc salonul, odihnitor.
asigur o temperatură adecvată,
administrez la indicația
medicului somnifere.
Voi schimba poziția bolnavului Pacientul prezintă o stare bună
în patl a fiecare 2 ore. Efectuez și colaborează activ.Nu
masaj regiunile predispuse la prezintă escare de decubit, se
mișcărilor, frica medical. Să nu prezinte escare escare. Liniștesc bolnavul cu deplasează fără ajutor.
de decubit privire la starea sa.
Examene de laborator

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na, 3.8% se VSH=4/12 mm VSH=1-10 mm/h
aspiră sângele până la 2 ml 7-15 mm/h
Leucocitate Înțeparea pulpei degetului. Se L=10000 mmc L=4200-8000
Hemoglobină recoltează 2 ml de sânge pe Hgb=13% Hgb= 14-16g%
Trombocite cristale de EDTA. T=21500 T=150-40000 mmc
Hematocrit Htc=42% Htc=40-45%
Fibrinogen 0.5 ml de citrat de Na, 3,8% și F=180 mg% F=200-400 mg%
4,5 ml sânge.
Glicemie 2 ml de sânge pe florură de Na G=130 mg% G=80-120 mg%
4 mg
Uree 5-10 ml sânge, puncție venoasă U= 80 mg% U=20-40 mg%
Creatinină C=2,4 mg% C=0,6-1,2 mg%
Acid uric A.U=1-2 mg % A.U=2-6 mg%
Colesterol 5-10 ml sânge, puncție venoasă 260 mg 180-280 mg%
Examen sumar de urină Recipente sterile, din jetul Normal
mijlociu
Enzime 5-10 ml, puncție venoasă TGO=25U/L TGO=2-20U/L
TGP=13,5U/L TGP=2-16U/L

60
61
 Cazul II

Plan de îngrijire

Nume și prenume (inițiale) : F.C

Sex:M

Vârstă:59 ani

Domiciliu: Bucuresti

Profesia: pensionar

Anamneza-antecedente heredo-colaterale -tata(decedat) ulcer

-mama astm bronșic

-personale- neagă

Diagnostic clinic – IMA anterior

Motivele internării- durere violenta retrosternală cu caracter de apăsare zdrobire

- transpirații reci

- dispnee

- iradierea durerii în umărul stâng și de a lungul marginii cubitale a membrului superior stâng

Istoricul bolii: bolnav fumător,obez, prezintă în cursul dimineții dureri retrosternale cu caracter
de apăsare, zdrobire. În timpul consultului efectuat de echipa salvării bolnavul prezintă stop
cardiorespirator, resuscitat de aceștia (IOT, masaj cardiac extern).De menționat prezența
durerilor toracice cu caracter anginos în antecedente cărora bolnavul nu le-a acordat importanță.

62
Problemele pacientului- riscul alterării circulației si respirației

- anxietate

- alterarea mobilității fizice

- disconfort-durere

- dificultate în a se odihni

63
Diagnostic de ingrijire
1.Riscul alterării circulației și
respirației din cauza
complicațiilor bolii manifestate
prin dispnee, hipotensiune
arteriala, transpirații reci.
2.Anxietate din cauza
necunoașterii prognosticului
bolii manifestată prin
îngrijorare ,teamă.
3.Disconfort din cauza alterării
mușchiului cardiac manifestat
prin dureri retrosternale fără
cedare la NTG.
4.Alterarea mobilității fizice
legate de deficitul motor și
senzorial manifestată
prin impotența funcțională
5.Dificultate în a dormi si a se
odihni datorită durerii,
anxietatii, stresului manifestat
prin insomnie, oboseală.
Obiective
Pacientul să fie echilibrat
circulator si respirator.
Pacientul să fie echilibrat
psihic, să fie informat
asupra regimului de viață și de
alimentație care trebuie
respectat.
Să se amelioreze durerile
in 2-3 ore de la admintrarea
medicației de urgență.
Pacientul să-și recapete
independenta de miscare
afectată relativ.
Pacientul să beneficieze de
confort fizic și psihic pentru a
se odihni.
64
Interventii Evaluare
Supraveghez T.A.,repirația, Pacientul este echilibrat
pulsul temperatura din 2 in 2 circulator și respirator.Nu au
ore.Asigur poziția semișezândă apărut complicații.
pentru favorizarea respirației,
efectuez EKG.
Educ pacientul să aibă o viață Pacientul este echilibrat psihic.
ordonată, echilibrată, port
discuții liniștitoare.
Asigur repaus fizic al Durerile se ameliorează la
bolnavului în perioada administrarea medicației, dar
dureroasă. Administrez nu dispare în totalitate.
medicația indicată de medic.
Asigur poziția semișezândă în Pacientul reușește să realizeze
repaus absolut la pat a obiectivele impuse devenind
bolnavului. Mobilizez pacientul mai optimist.
la 2 ore. Efectuez masaj al
membrelor timp de 10 minute.
Supraveghez mișcările active
ale bolnavului.
Se va favoriza odihna din Pacientul prezintă un somn
timpul zilei prin creearea unui odihnitor.
climat de liniște. Se vor
administra sedative la indicația
medicului.
Examene de loborator

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na3,8%,1,6 ml VSH=10/23 VSH=1-10/h
sânge VSH=7-15/2h
Leucocite Înțeparea pulpei degetului,2ml L=8800 L=4200-8000mmc
Hemoglobină sânge pe cristale de EDTA Hgb=14g% Hgb=14-16g/ml
Trombocite T=220000 T=150-400000mmc
Hematocrit Htc=45% Htc=40-45%
Fibrinogen 0,5ml citrat de Na 3,8%,4,5 ml F=180MG% F=200-400mg%
sânge
Glicemie 2ml sânge pe 4 mg florură de G=110mg% G=80-120 mg%
Na
Uree 5-10 ml sânge prin puncție U=27mg% U=20-40MG%
Acid uric venoasă A.U=2,67mg% A.U.=2-6mg%
Creatinină C=0,92mg% C=0,6-1.2mg%
Enzime 5-10 ml sânge prin puncție GOT=52 GOT=2-20 UI
venoasă GPT=31,3 GPT=2-16

65
 Cazul III

Plan de îngrijire

Nume și prenume (inițiale) : T.P

Sex:M

Vârstă: 53 ani

Domiciliu: București

Profesia: funcționar public

Anamneza: Antecedente heredo-colaterale - mamă decedată, cardiopatie ischemică

- tată decedat ulcer gastric

Antecedente personale- apendicectomie 1992

Diagnostic: IMA anterior, HTA

Istoricul bolii: Pacientul in varsta de 42 ani , fără antecedente cardiace se prezintă de urgență la
clinică acuzând durere precordială cu caracter constrictiv cu iradiere în membrul superior stâng
însoțită de dispnee paroxistică, transpirații reci, adinamie, amețeli.

Motivele internării- durere precordială cu caracter constrictiv cu iradiere în membrul superior

stâng

- dispnee paroxistică

- transpirații reci

- adinamie

Problemele pacientului

66
- riscul alterării circulației si respirației

- proces inflamator

- anxietate

- disconfort

- dificultate în a se odihni

67
Diagnostic de ingrijire
1.Riscul alterării circulației și
respirației din cauza
complicaților bolii manifestată
prin dispnee paroxistică,
hipotensiune arterială.
2.Anxietate, senzație de
"moarte iminentă" din cauza
lipsei de cunoaștere a bolii
manifestată prin agitație și
teamă.
3.Proces inflamator datorită
focarului de necroză manifestat
prin sufebrilitate.
4.Disconfort din cauza alterarii
mușchiului cardiac manifestat
prin dureri precordiale cu
caracter constrictiv.
5.Dificultatea în a se odihni din
cauza durerii, anxietății,
manifestat prin ore de odihnă
insuficiente.
Obiective
Pacientul să fie echilibrat
circulator și respirator.
Pacientul să prezinte o stare
generala bună.
Pacientul să prezinte o
temperatură în parametri
normali.
Să se amelioreze durerile
în 2-3 ore de la administrarea
tratamentului de urgență
Bolnavul sa declare că are un
somn odihnitor după 2-3 zile.
68
Interventii Evaluare
Supraveghez temperatura,T.A. Pacientul este echilibrat
respirația, pulsul la intervale circulator si respirator.
egale de timp.Efectuez EKG,
asigur poziția semișezândă
pentru favorizarea respirației.
Port discuții liniștitoare și Starea generală a bolnavului s-a
încurajatoare cu bolnavul, il imbunătățit.
educ cu privire la menținerea
unui mod de viată sănătos
Administrez antipiretice: Pacientul nu prezintă
paracetamol modificări ale curbei termice.
Asigur repausul fizic si psihic Durerile se ameliorează la
al pacientului în perioada administrarea medicației.
dureroasă.Administrez
medicatia indicata de
medic.Efectuez EKG.
La indicația medicului se vor Pacientul prezintă un somn
administra sedative și odihnitor,liniștit după 2 zile.
somnifere, se va diminua
anxietatea prin discuții
incurajatoare.se va asigura
confortul de noapte.
Examenul de laborator

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de Na3,8%,pe 1,6 6/14 1/10mm/h
ml sange 7-15mm/2h
Leucocite Înțeparea pulpei degetului se L=9700mmc L=4200-8000mmc
Hemoglobină recoltează 2 ml sânge pe Hgb=13g% Hgb=14-16g%
Trombocite cristale de EDTA T=200000 T=150-400000mmc
Hematocrit Htc=39,4% Htc=40-45%
Fibrinogen 0,5 ml citrat de Na3,8%,pe 4,5 F=170mg% F=200-400mg%
ml sânge
Glicemie 2ml sânge pe 4 mg florură de G=115mg% G=80-120mg%
Na
Uree 5-10 ml sânge prin puncție U=26mg% U=20-40mg%
Creatinină venoasă C=2,4mg% C=0,6-1,2mg%
Acid uric A.U=7,94mg% A.U.=2-6mg%
Colesterol 5-10 ml sânge puncție venoasă 260mg% C=180-280mg%
Sumar de urină Recipient curat Densitate 1017 Densitate 1015-1025
Enzime 5-10 ml sânge puncție venoasă TGO=25U/L TGO=2-20 UI
TGO23,5U/L TGP=2-16 UI

69
 Concluzii

Lucrarea ‘’Infarcul Miocardic Acut” dorește să evidențieze importanța socială a subiectului

abordat, simptomatologia majoră și posibilitățile medicale actuale de diagnostic și tratament.
Printr-un tratament de prevenire primară și secundară atât igienico-dietetic cât și medicamentos,
bolnavului i se pot ameliora simptomele și se pot evita complicațiile.

Asistenta medicală are un rol deosebit în recuperara bolnavului sau în cazurile mai grave, de
alinare a suferințelor atunci când nu există nici o rază de speranță pentru a duce mai multă
fericire semenilor noștri.

Pentru a evita pe cât posibil bolile cardiovasculare, eu ca viitor asistent medical trebuie să ajut
și să informez persoanele sănătoase să respecte un regim alimentar cât mai sănătos și echilibrat,
fără excese alimentare bogate în condimente, cât și evitarea abuzului de tutun și consumului
excesiv de alcool.

Aritmiile sunt complicații foarte întâlnite ale Infarctului Miocardic Acut, și pot surveni de-a
lungul întregii sale evoluții, uneori constituind modalitate de debut și explicând moartea care
poate surveni în aceste condiții.

În infarctele miocardice posterioare: antero-septale întinse și anterioare, frecvența tulburărilor

de ritm este aproape egală, cu diferențe relativ mici. Fibrilația atrială este mai frecvență în
infarctele posterioare, apoi în cele anterioare și anterioare întinse.

Blocul atrio-ventricular de toate gradele a fost cel mai des întâlnit în infarctele miocardice
posterio-inferioare.

Bradicardia sinusală a fost frecventă în infarctele miocardice postero-inferioare.

Toate acestea prezintă o importanță extrem de mare datorită faptului că în țara noastră
afecțiunile cardio vasculare sunt responsabile de o rată semnificativă a mortalității.

70
 Bibliografie

- Anatomia omului volumul IV – cavitatea toracică semestrul I

- Profesor Universitar Dan V. Poenaru, Andrei Moțoc – Editura “Victor Babeș” Timișoara 2018

- Scribd – Raporturile Inimii

- Scribd – Inima

-Cyd.ro – Inima – Noțiuni de anatomie

-Newsmed – Inima noțiuni de anatomie

- Https://es.scribd.com/document/200183013/infarctul_miocardic_acut

- Protocoale și ghiduri în medicina de urgență. Editura Pim, Iași 2007

- Tratat Harrison - Principiile medicinei interne, ediția XIV, editura Teora

- https://anatomie.romedic.ro/sistemul-circulator

- https://www.academia.edu/31240172/INFARCTUL_MIOCARDIC_ACUT

- Corneliu Borundel, Manual pentru cadre medicale, editura All

- Lucreția Titincă, Urgente Medico Chirurgicale, Sinteze, Editura Medicală, 2009

- https://www.scribd.com/document/130858471/Infarct-Miocardic

- Violeta Vacariu - Ghid de nursing, Editura Victor Babeș - Timișoara

71