Titlul referatului: Rață mare (Anas platyrhynchos)

Autor: Chiru Alexandru Tudor

Programul de studii: Programul de studii Silvicultură
Grupa: 5LF112

1
 Rățoiul nu este foarte diferit față de rață prin mărimea corpului, aceștia se mai diferențiază
și prin culoarea penajului, astfel încât la femelă culoarea penelor este brună-gălbuie cu pete brune
închis, care se asemănă cu mediul în care cuibărește (stuf și iarbă uscată), iar rățoiul are penele din
zona gâtului albe, este gălbui spre sur pe spate, pieptul îl are brun închis și coada neagră. O altă
deosebire între cele două sexe se poate vedea la cioc, unde rățoiul îl are galben-verzui, iar femela
cenușiu-gălbui. Glasul rățoiului este unul răgușit, în timp ce femela are un măcănit puternic ce
poate fi auzit de la distanță (Epaminonda Colibaba și George Damian, 1977).
Zona cea mai favorabilă pentru rața mare este cea cu bălți în care se poate regăsii vegetație.
Această specie de rață se regăsește aproape în toate bălțile din România, adeseaori în Deltă si pe
bălțile Dunării. În cazul iernilor ușoare rața mare are un comportament de pasăre sedentară
(deoarece rămâne în țara noastră), însă în iernile foarte grele și geroase preferă să plece în țările
sudice revenind primăvara (Vasile Cotta și Mihai Bodea 1969).
Rața mare este o specie monogamă, deoarece primăvara rățoiul umblă în cârd cu rața,
rareori când acesta umblă si după alte rațe. În majoritatea cazurilor rața preferă scorburile arborilor
pentru a-și face cuib, însă în cazul în care nu își gasește scorbură se adaptează condițiilor și își
realizează singură un cuib fie din iarbă uscată, frunze uscate și pene (Vasile Cotta și Mihai Bodea
1969).
Perechile se formează încă din toamnă, proces în care femela clocește în jurul a 24-28 de
zile, 8-12 ouă de culoare verzui, în cuibul amplasat fie în scoarță, fie în cel făcut de rață, puii find
capabili să zboare dupa două luni ( Gabriel Cheroiu și Eugen Ilie 1996).
Puii raței mari, în general după ce are loc procesul de eclozare și uscare, își urmează mama
pe apă, fiind capabili să înoate și să se scufunde. În cazul în care cuibul se află în scorbura unui
arbore, puii raței sunt nevoiți să se arunce de sus sau să coboare de-a rostogolul, fie sunt scoși de
către mamă cu ajutorul ciocului (Vasile Cotta și Mihai Bodea 1969).
Rața mare este o pasăre omnivoră deoarece mănâncă plante de prin apă, semințe si cereale
găsite pe sol rămase în urma recoltării, dar poate mânca și larve, viermi, insecte, și alte vietăti
acvatice (Vasile Cotta și Mihai Bodea 1969).
O primă metodă de vânarea a rațelor este pânda, într-un punct al bălții frecventat de rațe,
vânătorul stă la pândă fie ascuns prin stufăriș fie într-o barcă așteptând venirea rațelor în zbor
deranjate dintr-o cauză oarecare fie în drum spre hrană. În acest caz, păsările aflate în zbor vor fii
mai dificil de doborât însă satisfacția este mai mare. Pentru această metodă este necesară
cunoașterea foarte bine a terenului (Vasile Cotta 1982).
O altă metodă de vânătoare bine cunoscută este cea a apropiatului, pentru această metodă
se recomandă folosirea unei bărci. Vânătorul trebuie să stea în barcă cât mai jos, iar barca trebuie
să fie camuflată cu stuf. Barcagiul se îndreaptă în liniște spre rațe iar vânătorul stă la pândă pregătit
să tragă. Această metodă nu este foarte grea și este satisfăcătoare pentru vânător (Vasile Cotta
1982).

2
 Folosirea rațelor momeală (atrapele) sunt confecționate fie din plastic sau din lemn, acestea
sunt poziționate pe apă, fie legate, fie ancorate, ele se așează una de alta la 3-4m, densitatea lor
fiind în favoarea vânătorului. Vânătorul trebuie să fie bine camuflat și poziționat fie pe mal, fie în
barcă . Atrapele vor atrage alte rațe din specia care seamănă cu ele, cautând să se așeze lângă ele.
Vânătorul poate trage atât cât rațele sunt în zbor dar și când acestea sunt pe apă lângă atrape, făcând
zgomot cu o chemătoare care poate imita glasul rațelor (Vasile Cotta 1982).
Goana, la această metodă vânătorii stau foarte bine camufați pe maluri iar gonacii vin cu
bărcile spre ei, în acest tip de vânătoare se va trage numai în zbor (Vasile Cotta 1982).
La o vânătoare de rațe cel mai bun randament se dă cu o armă de calibru 12, cu o bătaie
concentrată și alice de 3 mm, deoarece în general, se trage la distanțe mari (Vasile Cotta 1982).
Botulismul, este o boală care apare la rațe în general în verile secetoase, în care apa din
bălți și lacuri este scăzută, ele fiind nevoite să consume cadavre ale moluștelor, broaștelor sau chiar
a peștilor, corpuri în care există toxine și care le provoacă această boală. Semnele acestei boli se
poate observa prin deplasarea greoaie a rațelor, instabilitate pe picioare, dilatarea pupilelor dar și o
scurgere a unei salive filată din cavitatea bucală. Vânatul intoxicat cu acest virus moare dupa 24-
36 de ore, dupa instalarea primelor semne. La păsări apar paraliziile la picioare și aripi (Vadim
Nesterov 1984).
Boala stafilococi, apare în general primăvara după iernile foarte geroase și se regăsește în
fondurile de vânătoare foarte dense. La rațe aceasta infecție acționează pe rănile deschise sau pe
cale digestivă, prin consumul de furaje contaminate. La rațe această boală poate fii observată atunci
cand păsările schiopătează sau au perturbări în timpul zborului. Combaterea acestei boli se face
prin reducerea numărului de reproducători la numărul strict necesar (Vadim Nesterov 1984).
Boala ochilor lipicioși este cauzata de resturile de moloz, sau chiar de rănile din zona
ochilor care pot cauza infecții în jurul lor. Semne ale acestei boli se pot observa deoarece rața ține
un ochi închis sau prezintă roșeață sau chiar lăcrimare. Această boală se poate remedia prin
curățarea ochiului foarte bine cu o soluție salină, iar în decursul a câteva zile, rața îșî v-a revenii
(Vadim Nesterov 1984).
Boala prolaps a organelor de reproducere este o boală care apare când o porțiune a
ovidictului este împinsă înafara corpului în timpul depunerii unui ou sau când penisul rățoiului care
nu a fost retras după împerechere. Ambele cazuri se pot rezolva de la sine, însă se recomandă
folosirea zahărului pentru a ajuta țesutul să se repare. Se recomandă separarea rațelor și a rățoilor
unii de alții o perioadă până când boala trece (Vadim Nesterov 1984).
Boala gât strâmb, de regulă această boală apare la bobocii de rață. Această boală poate fii
fatală dacă nu este rezolvată deoarece rățuștele nu-și pot ține capul ridicat (Vadim Nesterov 1984).

3
Referințe bibliografice
1. Epaminonda Colibaba și George Damian, Cartea Vînătorului, Editura Junimea, Iași,
1977.
2. Gabriel Cheroiu și Eugen Ilie, Vânat Românesc, Editura Snagov, 1996.
3. Ing. Vasile Cotta și Ing. Mihai Bodea, Vînatul României, Editura Agrosilvică, București,
1969.
4. Vadim Nesterov, Bolile Vânatului, Editura Ceres, București, 1984.
5. Vasile Cotta, Vînatul, Editura Ceres, București, 1982.