Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra Economie, Marketing și Turism

Lucrare individuala
la disciplina: IE si EE
Tema: Cele patru libertăţi de circulaţie

Realizat: Chetrari Cristin

Verificat: Davidov Catalina

Chişinău, 2021
CUPRINS
INTRODUCERE
I Structura tratatului de la Amsterdam

II Obiectivele tratatului

III Ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor

IV Un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie

V Politică externă şi de securitate comună

CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
Dupa încheierea negocierilor Tratatului de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şiintrat în
vigoare pe 1 noiembrie 1993, s-a convenit că se va efectua o revizuire pânǎ la sfârşituldeceniului:
articolul N prevedea convocarea unei conferinţe în 1996.Conferinţa interguvernamentalǎ a fost
deschisǎ la Torino pe 29 martie 1996, şi a durat maimult de un an. S-a încheiat la Amsterdam pe
17 iunie 1997 printr-un acord politic la înalt nivelcu privire la un nou Tratat, semnat pe 2
octombrie 1997. Tratatul de la Amsterdam a intrat învigoare la 1 mai 1999.
Contextul social al Conferinţei s-a tradus prin inserarea in tratat a douǎ noi titluri: cel
consacratvizelor, azilului, imigratiei şi altor politici legate de libera circulaţie a persoanelor care
vizeazǎinstituirea pe termen de cinci ani a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pe
teritoriuluninunii şi cel privind ocuparea forţei de muncǎ, de asemenea prin aducerea în cadrul
tratatuluia prevederilor Protocolului şi Acordului asupra politicii sociale.Tratatul de la
Amsterdam are patru obiective generale :a) sǎ plaseze ocuparea forţei de muncǎ şi drepturile
cetǎţenilor în centrul atenţiei UniuniiEuropene; b) sǎ suprime ultimele obstacole pentru libera
circulaţie a persoanelor şi sǎ consolidezesecuritatea;c) sǎ permitǎ Europei sǎ îşi consolideze
poziţia pe plan mondial;d) sǎ eficientizeze arhitectura instituţionala a Uniunii în vederea viitoarei
extinderi

Tratatul de la Amsterdam are patru obiective generale :

a) sǎ plaseze ocuparea forţei de muncǎ şi drepturile cetǎţenilor în centrul atenţiei Uniunii
Europene;
b) sǎ suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a persoanelor şi sǎ consolideze
securitatea;
c) sǎ permitǎ Europei sǎ îşi consolideze poziţia pe plan mondial;
d) sǎ eficientizeze arhitectura instituţionala a Uniunii în vederea viitoarei extinderi.

I Structura tratatului de la Amsterdam

Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în sensul coparticipării acestuia la procesul
decizional. Procesul codecizional fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht, aducând
parlamentul la același nivel cu Consiliul de Miniștri. Prin Tratatul de la Amsterdam dreptul
parlamentului de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile în care Consiliul
de Miniștri hotărăște cu o majoritate calificată. Excepție face de la această regulă politica agrară
– domeniul cel mai costisitor al UE.

Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de desemnare a membrilor

Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să fie de acord cu numirea membrilor
acesteia, ci și cu numirea președintelui comisiei.
Au mai rămas totuși anumite deficite d.p.d.v. democratic, fiindcă parlamentul – singurul organ la
UE ales direct de populație – nu are încă nici un drept inițiativ în elaborarea proiectelor de lege.
Acest drept îl are în continuare numai Comisia Europeană. În plus, comisia răspunde și de
aplicarea legislației europene, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separației puterii
legislative de cea executivă. Acest lucru se va schimba însă odată cu intrarea în vigoare a
Constituției Europei.

Tratatul de la Amsterdam constǎ în trei parti, o anexa şi 13 protocoale.Prima parte include

amendamente importante la Tratatul privind Uniunea Europeanǎ(TUE), Tratatul de instituire a
Comunitǎţii Europene (TCE), Tratatul de instituire aComunitǎţii Europene a Cǎrbunelui şi
Oţelului (Tratatul CECO), Tratatul de instituire aComunitǎţii Europene a Energiei Atomice
(Tratatul CEEA sau Euratom), precum şi la Actulanexat deciziei Consiliului din 20 septembrie
1976 privind alegerea reprezentanţilor înParlamentul European prin vot universal direct.
Partea a doua se referǎ la simplificarea tratatelor de instituire a celor trei ComunitǎţiEuropene,
urmarind sǎ elimine prevederile care nu mai sunt actuale şi sǎ adapteze textulanumitor prevederi.
Aceastǎ parte prevede abrogarea Convenţiei privind o serie de instituţiicomune, din 25 martie
1957, şi Tratatul de fuziune, semnat pe 8 aprilie 1965.Partea a treia conţine prevederile generale
şi finale ale Tratatului: noul sistem denumerotare a articolelor (în Tratatul de la Maastricht,
indexarea era facutǎ prin litere, prinTratatul de la Amsterdam este înlocuitǎ cu o indexare pe baza
de cifre), procedura de ratificare,versiunile lingvistice, perioada de valabilitate nelimitatǎ. În
anexa este inclusǎ o listǎ deechivalare privind renumerotarea articolelor TUE şi ale TCE.La
Tratatul de la Amsterdam au fost anexate 13 protocoale privind: Uniunea EuropeiOccidentale şi
crearea unei politici comune de apǎrare, integrarea drepturilor şi obligaţiilor Schengen în cadrul
Uniunii Europene, poziţiile adoptate de cǎtre Danemarca, Irlanda şi MareaBritanie referitor la
unele aspecte, aplicarea principiului subsidiaritǎţii şi a principiului proportionalitǎţii, protecţia şi
bunǎstarea animalelor, rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeana etc.

II Obiectivele tratatului

Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la ocuparea forţei de muncǎ.

Aplicarea politicii de ocupare a forţei de munca rǎmâne în mare parte responsabilitatea statelor

membre. Tratatul de la Amsterdam stabileşte un cadru pentru aceste politici:

* Urmǎrirea obiectivului de nivel crescut de ocupare a forţei de muncǎ este verificat în

implementarea tuturor celorlalte politici comune.

* Consiliul European examineazǎ situaţia ocupǎrii forţei de muncǎ în Comunitate şi adoptǎ

concluzii pe aceastǎ temǎ, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Miniştri şi al

Comisiei.

* Consiliul de Miniştri examineazǎ în detaliu acţiunile intreprinse de Guvernele Statelor

Membre în favoarea ocupǎrii forţei de muncǎ şi, dacǎ este necesar, trimite recomandǎri acestora.

Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminǎrii (egalitǎţii).

Uniunea poate combate orice formǎ de discriminare, indiferent cǎ este pe bazǎ de sex, rasǎ,

origine etnicǎ, religie, dizabilitǎţi, vârstǎ sau orientare sexualǎ. Acţiunile sunt întreprinse de cǎtre
Consiliul de Miniştri (farǎ sǎ prejudicieze celelalte dispoziţii ale Tratatului şi în limita puterilor

care îi sunt conferite), prin decizii adoptate în unanimitate pe baza unei propuneri a Comisiei şi

dupǎ consultarea Parlamentului European.

De asemenea, dispoziţiile referitoare la cooperarea poliţieneascǎ şi judiciarǎ se aplicǎ mai ales în

domeniul prevenirii şi combaterii rasismului şi xenofobiei.

Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalitǎţii între femei şi bărbaţi la locul

de muncǎ. Este introdus conceptul de discriminare pozitivǎ, în baza cǎruia Statele Membre pot

întreprinde acţiuni pentru favorizarea femeilor în vederea echilibrǎrii situaţiei în domeniile de

lucru.

Au fost stabilite sancţiuni împotriva Statelor Membre care ar încǎlca drepturile omului,

realizându-se comunitizarea unor politici care ţineau de cooperare interguvernamentalǎ

(imigrare, azil, vize).

Tratatul prevede o clauzǎ de suspendare care poate fi folositǎ împotriva unui Stat Membru care

încalcǎ, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se poate

retrage dreptul de vot în Consiliul U.E., de ex., trebuind sǎ îşi respecte în continuare obligaţiile

care decurg din statutul de Stat Membru.

Pe lânga dreptul de nediscriminare menţionat, prin Tratatul de la Amsterdam sunt adǎugate o

serie de drepturi cetǎţeniei europene: dreptul de a se adresa instituţiilor europene într-o limbǎ

oficialǎ şi de a primi un rǎspuns redactat în aceeaşi limbǎ, dreptul de acces la documentele

Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei Europene, în anumite condiţii, dreptul de

acces egal la funcţia publicǎ comunitarǎ.

III OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ ŞI DREPTURILE CETĂŢENILOR

Prin Tratatul de la Amsterdam a fost introdus un capitol referitor la ocuparea forţei demuncǎ.

Aplicarea politicii de ocupare a forţei de munca rǎmâne în mare parte responsabilitateastatelor

membre. Tratatul de la Amsterdam stabileşte un cadru pentru aceste politici:* Urmǎrirea

obiectivului de nivel crescut de ocupare a forţei de muncǎ este verificat înimplementarea tuturor

celorlalte politici comune.* Consiliul European examineazǎ situaţia ocupǎrii forţei de muncǎ în
Comunitate şi adoptǎconcluzii pe aceastǎ temǎ, pe baza unui raport anual comun al Consiliului

de Miniştri şi alComisiei.* Consiliul de Miniştri examineazǎ în detaliu acţiunile intreprinse de

Guvernele Statelor Membre în favoarea ocupǎrii forţei de muncǎ şi, dacǎ este necesar, trimite

recomandǎriacestora

Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminǎrii

(egalitǎţii).Uniunea poate combate orice formǎ de discriminare, indiferent cǎ este pe bazǎ de sex,

rasǎ,origine etnicǎ, religie, dizabilitǎţi, vârstǎ sau orientare sexualǎ. Acţiunile sunt întreprinse

decǎtre Consiliul de Miniştri (farǎ sǎ prejudicieze celelalte dispoziţii ale Tratatului şi în limita

puterilor care îi sunt conferite), prin decizii adoptate în unanimitate pe baza unei propuneri

aComisiei şi dupǎ consultarea Parlamentului European.De asemenea, dispoziţiile referitoare la

cooperarea poliţieneascǎ şi judiciarǎ se aplicǎ mai alesîn domeniul prevenirii şi combaterii

rasismului şi xenofobiei.Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalitǎţii între

femei şi bărbaţi la loculde muncǎ. Este introdus conceptul de discriminare pozitivǎ, în baza

cǎruia Statele Membre potîntreprinde acţiuni pentru favorizarea femeilor în vederea echilibrǎrii

situaţiei în domeniile delucru.Au fost stabilite sancţiuni împotriva Statelor Membre care ar

încǎlca drepturile omului,realizându-se comunitizarea unor politici care ţineau de cooperare

interguvernamentalǎ ( imigrare , azile , vize )

Tratatul prevede o clauzǎ de suspendare care poate fi folositǎ împotriva unui Stat Membru
careîncalcǎ, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se

poateretrage dreptul de vot în Consiliul U.E., de ex., trebuind sǎ îşi respecte în continuare

obligaţiilecare decurg din statutul de Stat Membru.Pe lânga dreptul de nediscriminare menţionat,

prin Tratatul de la Amsterdam sunt adǎugate oserie de drepturi cetǎţeniei europene: dreptul de a

se adresa instituţiilor europene într-o limbǎoficialǎ şi de a primi un rǎspuns redactat în aceeaşi

limbǎ, dreptul de acces la documenteleParlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei

Europene, în anumite condiţii, dreptulde acces egal la funcţia publicǎ comunitarǎ

IV UN SPAŢIU DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

Noul Tratat prevede crearea progresivǎ a unui spaţiu al libertǎţii, securitǎţii şi justiţiei pe întreg

teritoriul Uniunii Europene. Sunt stabilite mǎsuri specifice pentru elaborarea unei politici

europene comune în domeniul controlului şi al dreptului de intrare la frontierele Uniunii

Europene şi în special în ceea ce priveşte azilul şi imigrarea.

Într-o perioadǎ de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, toate Statele Membre trebuie sǎ

ia masuri care sǎ vizeze:

* suprimarea oricǎrui control al persoanelor la frontierele interioare, indiferent cǎ este vorba de

cetǎţeni ai Uniunii Europene, fie cǎ este vorba de cetǎţeni din statele terţe;

* stabilirea unor norme şi proceduri comune cu privire la controlul persoanelor la frontierele

exterioare ale Uniunii Europene, a unor reguli comune referitoare la vizele de sejur cu o duratǎ

de maximum trei luni.

Tratatul defineşte, de asemenea, norme cu privire la:

- primirea solicitanţilor de azil în Statele Membre;

- condiţiile care trebuie îndeplinite de cǎtre cetaţenii statelor terţe pentru a putea cere statutul de

refugiat;

- procedurile de acordare şi de retragere a statutului de refugiat în statele membre ale Uniunii;

- protecţia temporarǎ a persoanelor din state terţe care nu pot reveni în tara lor de origine şi a
persoanelor care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţionalǎ.

Prin Tratatul de la Amsterdam, o parte dintre domeniile care aparţinuserǎ, conform Tratatului de

la Maastricht, celui de-al treilea pilon al Uniunii, au fost transferate în primul pilon (libera

circulatie a persoanelor, azil, imigrare etc.). Astfel, în titlul VI (Cooperare poliţieneascǎ şi

judiciarǎ în materie penalǎ) rǎmân activitǎţile de prevenire şi combatere a rasismului şi

xenofobiei, terorismului, traficului de persoane şi infracţiunile împotriva copiilor, traficul de

droguri, traficul de arme, corupţia şi frauda.

V Politică externă şi de securitate comună

Politica externǎ şi de securitate comunǎ rǎmâne în sfera interguvernamentalǎ, însǎ suntaduse o

serie de modificǎri faţǎ de prevederile Tratatului de la Maastricht.A fost creat un nou instrument

în domeniul PESC: strategia comunǎ.Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea poate întreprinde

misiuni de ajutor umanitar şi demenţinere a pǎcii (misiuni Petersberg).Prin Tratatul de la

Amsterdam a fost creatǎ funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC care arerolul de a asista

Consiliul în probleme de politicǎ externǎ şi de securitate comunǎ, în special prin contribuţii la

formularea, pregǎtirea şi implementarea deciziilor şi prin derularea unuidialog politic cu state

terţe (la cererea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene).A fost înfiinţatǎ, de asemenea, o

Unitate de planificare politicǎ şi de alertǎ rapidǎ în cadrulSecretariatului Consiliului de Miniştri.

Rolul acestei unitǎţi este de a monitoriza şi analizaevoluţia politicǎ şi evenimentele

internaţionale, inclusiv alerta rapidǎ cu privire la potenţialelecrize. La recomandarea Consiliului,

unitatea poate prezenta studii, recomandǎri sau strategii.

Concluzie
Dacă încercăm să evaluăm Tratatului de la Amsterdam, vom vedea că acesta a avut rezultate

ambivalente. În primul rând s-au putut observa strădaniile în vederea eliminării deficitelor

sesizate în momentul aplicării dispoziţiilor Tratatului de la Maastricht. Acest lucru a fost evident

numai privind programul de activitate, propus de grupul de lucru în raportul adresat Consiliului
Europei. Aceste strădanii au avut însă rezultate, şi vom încerca în cele ce urmează să scoatem în

evidență progresele făcute la nivelul cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, în

ciuda tuturor întârzierilor prevăzute însă chiar în textul Tratatului.

Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea faptul că Tratatul de la Amsterdam nu şi-a îndeplinit

unul din obiectivele sale cele mai importante şi anume cel de a pregăti UE în vederea extinderii

către est. Distribuţia voturilor în Consiliu nu a fost adaptată şi nici alcătuirea şi modul de lucru al

Comisiei, deşi acest lucru era un element absolut necesar în vederea extinderii. De asemenea, nu

s-a putut extinde principiului majorităţii calificate în cadrul deciziilor luate în Consiliu, un lucru
imperios necesar potenţialilor viitori membri. .

Astfel, Tratatul de la Amsterdam nu a reuşit — după cum au constatat de altfel și mulţi critici —

să facă faţă imensei presiuni a problemelor existente, reprezentând o nouă ocazie ratată de a

aprofunda procesul de integrare, fapt cu atât mai grav cu cât şansa istorică a realizării unei

Europe unite în urma evenimentelor epocale din anii 1989/1990 nu se oferea

decât o singură dată.

În fine, trebuie să reţinem că în UE s-au făcut auzite, încă din momentul adoptării Actului Unic

European, dezbateri tot mai aprinse pe tema propriilor "reguli de joc", în tot acest timp Uniunea

încercând să se adapteze cât mai bine la realitățile schimbate din interiorul și mai ales în

exteriorul său. În timp ce de la AUE şi până la începerea discuţiilor cu privire la o nouă

modificare a Tratatului care au rezultat în Tratatul de la Maastricht a trecut ceva timp, imediat

după intrarea în vigoare a acestuia din urmă au început discuțiile privind modificările care

trebuiau incluse într-un nou Tratat, astfel ajungându-se la adoptarea Tratatului de la Amsterdam.
Bibliografie

• Naumescu Valentin- Sisteme politice comparate, elemente de bază, Editura Casa Cărţii de

Ştiinţă, Cluj–Napoca, 2003.

• Păun, Nicolae- Istoria construcţiei europene, Vol. I, Cluj–Napoca, Editura Fundaţiei

pentru Studii Europene, 2000.

• Tudoroiu, Theodor- Tratatul de la Amsterdam , Tratatul asupra Uniunii Europene şi

Tratatul instituind Comunitatea Europeană cu modificările aduse de tratatul de la

Amsterdam, Editura Lucretius, Bucureşti, 1999.

Alte surse: Internet

• http://europa.eu/abc/history/1990-1999/index_ro.htm.
• http://eesc.europa.eu/index_ro.asp

• http://europa.eu/institutions/consultative/cor/index_ro.htm.