Sunteți pe pagina 1din 4

Ce este și când apare depresia postnatală?

Marea majoritate a femeilor care nasc, până la 80%, pot avea în primele zile

după naștere sentimente de tristețe, nefericire, nesiguranță și/sau îngrijorare.

Aceste emoții apar firesc din cauza schimbărilor hormonale bruște și pot

persista până la două săptămâni. Dacă au trecut două săptămâni și aceste

emoții sunt încă prezente putem vorbi despre apariția depresiei postnatale sau

postpartum. Aproximativ 10% dintre femeile care au născut recent dezvoltă

această afecțiune. Este chiar posibil ca numărul lor să fie mai mare, însă,

intrucat nu toate femeile merg la medic pentru depistarea și tratarea depresiei,

ele nu figureaza în statistici.

De cele mai multe ori este greu să faci diferența între stresul provocat de noul

statut de părinte al unei femei după ce naște și depresia postnatală. Dar dacă

sentimentele negative resimțite sunt atât de intense încât te împiedică să duci

la capăt sarcinile zilnice atunci se poate vorbi de depresia postnatală.

Acest tip de depresie poate apărea în timpul sarcinii sau după naștere, la câteva

zile sau chiar săptămâni.

Care este cauza depresiei postnatale?


Unele femei care fac acest tip de depresie se simt responsabile pentru prezența

ei, însă depresia nu este cauzată de comportamentul femeilor și nu poate fi

controlată. Ea apare ca rezultatul unei combinații de factori hormonali,

emoționali, de mediu și genetici. Alți factori care contribuie la apariția depresiei


după naștere sunt: extenuarea fizică de după naștere, lipsa somnului și

acomodarea cu noul statut de părinte.

Diferența dintre depresia obisnuită și depresia postnatală este momentul în care

acestea se manifestă. Cercetările efectuate conduc la concluzia că depresia

postpartum este legată de schimbările hormonale majore care apar după o

naștere. Femeile care sunt mai sensibile la oscilațiile hormonilor estrogen și

progesteron care apar după o sarcină sunt predispuse la depresie postnatală.

Care sunt simptomele depresiei postnatale?


Dacă timp de cel puțin 2 săptămâni ai avut zilnic 5 sau mai multe dintre

simptomele următoare este posibil să ai depresie postnatală și este recomandat

să te prezinți la medic:

● pierderea interesului în activitățile care îți plăceau înainte

● tristețe copleșitoare, senzație de gol și lipsă de sens

● plângi des

● tulburări de somn - adormi greu noaptea și îți este foarte greu să stai

trează în timpul zilei

● tulburări de alimentație - ai tendința să mânanci prea mult sau ți-ai

pierdut apetitul

● sentimentul că viața nu merită trăită

● senzație de neliniște

● sentimente de vinovăție copleșitoare

● dificultate în concentrare sau luarea deciziilor

Alte semne care indică prezența depresiei postnatale sunt:


● evitarea prietenilor și a familiei

● irascibilitate sau furie

● grija exagerata în privința copilului

● lipsa interesului în privința copilului sau incapacitatea de a-l îngriji

● extenuare excesivă

Care sunt factorii de risc care predispun la

apariția depresiei postnatale?

Unele femei prezintă un risc mai mare de dezvoltare a acestei afecțiuni decât

altele. Există câțiva factori de risc care pot prezice tendința către depresie după

naștere, precum:

● evenimente stresante în timpul sarcinii

● anxietate sau depresie în timpul sarcinii

● naștere înainte de termen

● lipsa sprijinului din partea familiei

● episoade depresive anterioare

● o sarcină neplanificată sau nedorită

● probleme de alăptare

● lipsa unui loc de muncă

● afecțiuni psihiatrice în familie

● violența domestică

● probleme financiare

● nașterea unui copil cu malformații sau alte probleme medicale


Cum se tratează depresia postnatală?
Prezența a cel puțin 5 simptome din cele enumerate mai sus impune

prezentarea cât mai curând la medic pentru o diagnosticare corectă și un

tratament adecvat. Tratamentul pentru depresia postnatală este de regulă

același cu tratamentul depresiei obișnuite: psihoterapie individuală sau de grup

și medicația antidepresivă. De regulă depresia este tratată cu succes prin

combinarea acestor două metode.

Lăsată netratată, depresia se poate complica, ducând la alterarea progresivă a

calității vieții sau chiar la suicid.

S-ar putea să vă placă și