Interacțiunea om-

calculator

TeacherBots

Răuță Alexandra-
Elena
Grupa 236
INTRODUCERE

Interacțiunea este o componentă importantă în rețelele de

învățare online. Ca o parte vitală a învățării sociale (Vygotsky,
1978), sunt trei tipuri de interacțiuni în spațiile de învățare
online: student-student, student-profesor și student-conținut.
(Moore, 1989). Cu toate acestea, evoluția accesului la
tehnologie a făcut posibilă o a 4-a interacțiune și anume
Interacțiuea om-calculator. Într-o arhitectură pe 3 nivele a
interacțiunii, Hirumi (2006) a definit pe nivelul II
interacțiunile de tip om- resurse non-umane.
În acord cu Siemens, 2004: învățatul este văzut ca un proces
de dezvoltare de „rețele” și conexiuni între oameni, informații și
artefacte de învățare digitale într-o rețea omniprezentă.

Viitorul unei educații înalte este capacitatea umană de a diferenția

strâns legat de dezvoltarea de noi
tehnologii și capacități
computaționale a noilor mașini
inteligente. În acest domeniu,
inteligența artificială avansează în
a deschide noi posibiltăți și
provocări pentru a învăța sau
preda în educația înaltă, cu
potențialul unei schimbări
fundamentale guvernamentale a
arhitecturii interne a instituțiilor
educaționale.
În ani 1950, Alan Turing a propus
soluția pentru întrebarea legată de
posibilitatea ca un sistem construit
de om să fie inteligent: jocul
imitării. Un test ce presupune
o conversație cu un om, de cea cu
un robot. În caz de diferența nu
este observată, putem admite că
avem un sistem inteligent sau o
inteligență artificială.
În momentul de față, inteligența
artificială avansează într-un ritm
accelerat, lucru ce impactează
profund natura serviciilor într-o
educație înaltă. De exemplul putem
vorbi de primii teacherBots
utilizați într-o universitate din
Australia (Deakin University) de
tipul unui IBM supercomputer
Watson. Computerul oferă sfaturi
studenților la orice moment al zilei,
tot anul universitar.
PAGE 2
CONCEPTE Ș I DEFINIȚ II
 ChatBot= computer ce se comportă ca un asistent ce simulează si
procesează conversațiile umane, comunică cu utilizatorii prin mesaje.

 Automatizare = un fenomen care are - în același timp - un nivel

tehnologic, economic, organizațional și natura socială și are ca obiect
gestionarea și evoluția sistemelor tehnico-organizaționale complexe care
desfășoară procese de producție a produselor și / sau serviciilor .

 Intersubiectivitate = concept referitor la relațiile între indivizi și grup,

problematică pentru pedagogica fără oameni.

 Watson/IBM supercomputer = computer ce combină inteligența

artificială cu analiza pentru o prformanță optimă de a răspunde la
întrebări. Numit după fondatorul său Thomas J. Watson.

 „teacher-light tuition” = metaforă ce face referire la abilitatea unui

profesor de a îndruma sau lumina căile unui student spre direcții noi.

 Agenți automați = mașini inteligente ce reprezintă o structură digitală a

cerințelor simple de profesor

 MOOC=massive open online course

 ANT= actor network theory

PAGE 3
STATE OF THE ART
CE SE CUNOAȘTE VS. CE SE STUDIAZĂ

Automatizarea învățatului ar putea aduce o creștere eficientă cu „teacher light

tuition”, sau ar aduce daune profesionalismului profesorilor si valorilor
educaționale umane?
Un teacherbot, experiment în învățarea automată, a stârnit o întrebare
specifică în mintea profesorului universitar Sian Bayne(2015)-digital
Education:
„Ce se întâmplă cu spațiile dintre învățat? Ce s-ar întâmpla dacă funcția de
profesor ar deveni mai puțin o presupunere a prezenței profesorului și mai
mult o amestecătură de videouri, algoritmi si procese automate? Ar putea
ambele să îmbunătățească experiența studentului si profesorului în ce
înseamnă a fi la universtate în online?”

Organizatorii cursului ne asigură că interesul în automatică cade în prezent pe

rezolvarea problemelor de adresare a deficitului de productivitate a abilităților
profesorilor, mai exact teacherboții au ca scop dezvoltarea profesionalismului
învățatului, nu reducerea acestuia. Ei ar trebui să ne expandeze viziunea de
definire a practicilor de predat.

Agenții automați servesc la diferite funcții: ei pot răspunde la întrebări, deși

nu pot înțelege în totalitate întrebarea, te pot îndruma prin taskuri simple, pot
executa tutoriale simple, pot automatiza taskuri simple, precum: generează
ebooks din conținutul unui curs. Acești roboți reprezintă niște extensii sau
inserții la funcția de profesor, în cel mai bun caz, ne pot ajuta să evalueze și să
construiască capacitatea de feedback si testare automată a disciplinelor, ca un
mod de ajutor și susținere a nevoilor umane.

Teacherbot: plăcere în confuzia limitelor

Pentru a începe să dezbatem termenii diferiți, trebuie mai întâi să explorăm

moduri de teoritizare și practicare a educației digitale și a învățarii automată,
care nu aplică nici modele tehnico-raționale de eficiență, nici focusare
instrumentală pe modele sociale, care presupun o poziție umanistă de
opunere.

Prin urmare, în această secțiune a lucrării, descriu o abordare pe care am

dezvoltat-o pentru a face acest lucru urmăriți un tip de agendă: „teacherbot”
dezvoltat de o echipă de la Universitatea din Edinburgh pentru a oferi un nivel
de co-predare în cadrul unui curs online masiv deschis
(MOOC) despre „E-learning și culturi digitale”.
Acest MOOC special se caracterizează prin un număr foarte mare de înscrieri
PAGE 4
(aproximativ 90.000 de participanți înscriși peste trei
instanțe); un nivel ridicat de acceptare de către profesioniști cu studii
superioare în domeniul predării domeniului (aproximativ 60% dintre
participanți dețin diplome postuniversitare, dintre care o mare parte
sunt în discipline legate de educație); o răspândire foarte difuză și globală a
participanților (din aproximativ 200 de țări); și un design de curs
experimental care pune accent pe construirea unei înțelegeri critice a „e-
learning” prin poziționarea acesteia în cadrul mai larg a culturii digitale. Din
aceste motive, MOOC a fost un loc receptiv pentru a începe
explorarea unei abordari critice a automatizării: un număr mare de cursuri
distribuite pe scară largă și participanții au creat o provocare în ceea ce
privește capacitatea echipei de a „extinde” predarea; Participanții înșiși au fost
în general receptivi la – și au înțeles motivațiile critice pentru – acest tip de
intervenție; și conținutul cursului în sine, care a explorat concepțiile populare
despre „postumanul” alături de teoria conexă și mai amplă a acestei
aplicații educaționale, s-au integrat bine cu încercarea de a pune aceste idei în
practică într-un context de predare în direct.

Post-umanism si teacherboții:

Postumanismul „refuză să accepte dominația omului asupra naturalului-

material, ci mai degrabă vede subiectul uman așa cum este produs de
încurcăturile sale materiale și discursive” (Bayne, 2015, p. 460).
Extindendu-se pe această premisă, Bayne presupune că educatorii pot
explora, în esență, cum să-și păstreze valoarea prezenței profesorului în
moduri care nu sunt în opoziție cu unele forme de automatizare. Cu alte
cuvinte, progresele tehnologice noi nu i-ar înlocui pe profesori doar pentru că
profesorii sunt problematici sau le lipsesc capacitatea, dar ar fi folosit pentru a
spori și a ajuta profesorii în moduri care produc un joc productiv (Bayne,
2015). Scopul final nu ar fi înlocuirea profesorilor cu tehnologie, ci crearea
unor modalități prin care profesorii non-umani să lucreze împreună cu
profesorii umani în moduri care să înlăture toate ierarhiile ontologice.

Teoria rețelei actor (ANT)

ANT se concentrează pe relațiile dintre entitățile umane și non-umane

(Latour, 2005). Leagă relații care sunt simultan materiale (între lucruri) și
semiotice (între concepte).
În consecință, rețelele material-semiotice se reunesc pentru a acționa ca un
întreg.
ANT presupune că „hibrizi de societăți-naturale, ansambluri eterogene în care
oamenii și non-oamenii sunt indisolubil amestecați împreună” (Nimmo, 2011,
p.109) și au un contingent, relație împletită și dinamică (Hanseth & Monteiro,
PAGE 5
1998). Potrivit ANT, natura socială este formată din actori umani și non-
umani (Akrich & Latour 1992; Brigham & Corbett, 1997), cu ambele
având capacitatea de a acționa asupra celuilalt sau de a-l modifica (Lege,
1984) și cursurile de acțiune ale ambelor (Durepos & Mills, 2012). Într-o
perspectivă MOOC, ANT oferă și înțelege modul în care socialul și
dimensiunile tehnologice sunt încorporate unele în altele (Deimann, 2014).
ANT se concentrează pe interacțiunea dintre actori/rețea și activități care
produc ca rezultat modelele de interacțiune care apar în rețelele de învățare și
reflecțiile lor la procesele de învățare. În acest sens, ANT a fost aleasă ca
obiectiv pentru a explica dinamica dintre oameni și entități non-umane. Acest
studiu investighează interacțiunea cursanților cu profesorii roboți și identifică
modele de interacțiune în timp ce încearcă să explice modul în care profesorii
roboți servesc într-un MOOC în cadrul unui ANT perspective.

ABORDĂ RI EXISTENTE/ REZULTATE OBȚ INUTE

O primă abordare existentă este cea în studiul lui Sian Bayne din vara lui
2014. Acesta a lucrat cu un dezvoltator și a construit o
prezență automată a profesorilor pentru feedul lor Twitter, care ar funcționa
pentru a face o muncă utilă în MOOC, funcționând în același timp ca o
dovadă de concept pentru o critică abordare a automatizării profesorilor. S-a
dorit dezvoltarea unui Twitterbot care „codează” ceva din funcția
profesorului la MOOC, folosindu-l ca o modalitate de a cerceta unele
viitoare MOOC creative și critice pentru o pedagogie în care „funcția de
profesor” ar putea deveni mai puțin o chestiune de prezență a profesorului
viu și mai mult un ansamblu de cod, algoritm și legătură profesor-elev. Aici,
descriu designul profesorului robot și descriu un scurt „instantaneu
etnografic” al primelor săptămâni, cu scopul de a explora modul în care
operațiunile teacherbot (sau „botty”, așa cum a ajuns ea să fie numită de
studenți) ajută abordarea agendei critice prezentată în prima jumătate a
acestei lucrări.
Dezvoltarea tehnică a teacherbotului a constat dintr-un simplu utilizator
grafic interfață (un formular web), o bază de date locală MySQL și un bot
programat folosind Java și bazată pe o filozofie orientată către agent. Acest
agent se plimbă pe Twitter, stochând tweet-uri care utilizează eticheta
#edcmooc din baza de date. Profesorii folosesc apoi interfața grafică cu
utilizatorul pentru a dezvolta reguli pentru un alt agent care se ocupă de
postarea tweet-urilor.
Profesorul robot este astfel „programat” de către echipa didactică adăugând
cuvinte cheie și răspunsuri în această interfață simplă de formular web,
făcându-l foarte ușor pentru profesioniștii cu nr de cunoștințe de
programare pentru a-și crea propriul bot. De exemplu, s-a reușit să se
PAGE 6
formuleze o regulă în care se anticipează tweet-uri de la studenți care
exprimă nevoia de clarificăre cu privire la data limită a temelor. Introducând
„atribuire” și „termen limită” și sinonime aproximative, s-a reușit să se
programeze cu ușurință profesorul robot pentru a răspunde oricărui tweet
trimis de un student folosind acești termeni plus hashtag-ul cursului
(#edcmooc). Profesorul robot în acest caz ar alege aleatoriu unul dintre cele
două răspunsuri la care să dea tweet, oferind clarificări imediate. S-au
amestecat reguli pragmatice și orientate pe proces ca acesta, cu răspunsuri
mai centrate pe curriculum și altele mai sociale și jucăușe
interventii.
„Elevii de la MOOC erau conștienți de faptul că tweet-urile EDCMOOC
proveneau de la un robot: ne-am referit în mod explicit la profesorbot în
site-ul web al cursului și în celelalte tutoriale asociate și, în orice caz, era
destul de evident în majoritatea cazurilor că acestea erau automatizate
într-un fel. În acest sens, nu am încercat niciodată să maschăm intrarea
automată sau nu am încercat pretinde elevilor că reprezintă prezența umană
a profesorului. Intervențiile bot au fost în general, ușor „neplăcut” și adesea
destul de lat de marcaj. Cu toate acestea, ca o bucată de
munca de limită experimentală, a funcționat bine: răspunsurile profesorului
robot au funcționat jucăuș și cu rapiditate în schimburile sociale de pe
Twitter, provocându-i adesea destul de multă reflecție profundă asupra
conceptelor cursului, precum și neînțelegerile generative. A fost
o mulțime de „înghinire” activă a „botty” de către studenți pentru a dezvălui
limitele „umanității” sale proxy.”(Sian Bayne)

Acest studiu EDCMOOC a durat timp de 5 săptămâni hibride MOOC pe

platforma Cousera, cei care facilitau din acesta fiind: Sian Bayne, Jen Ross,
Jeremy Knox, Christine Sinclair și Hamish Macleod la School of
Education at the University of Edinburgh. Datele au fost colectate de la a
treia instanță a EDCMOOC. S-a desfășurat între 3 noiembrie și 7 decembrie
2014 cu un total de 10145 cursanți dintre care 153 de țări diferite care au
aderat la EDCMOOC. Cursanții au venit din Europa (38%), America de Nord
(26%), Asia (21%), America de Sud (8%), Oceania (4%) și Africa (3%). Pe
baza răspunsurilor la chestionarul Coursera (n = 983), participanții de sex
feminin au constituit 57%, în timp ce participanții de sex masculin au
constituit 43% din EDCMOOC participanții. Studenții cu normă întreagă au
constituit 17%, studenții cu frecvență redusă au constituit 18%, iar cei care
nu au fost studenți nu constituiau 65% dintre participanții la EDCMOOC.
Distribuția nivelului de educație pentru participanții la EDCMOOC au fost:
doctoranzi (8%), școală profesională (3%), masterat (40%), licență(32%),
grad asociat (4%), studii superioare (6%), liceu (6%), primar/elementar
(0,1%) alte grade, și nicio diplomă (0,1%) (Bajaj, 2014).

PAGE 7
CONCLUZIE
Acest studiu a investigat utilizarea profesorilor roboți într-un MOOC hibrid
într-o perspectivă post-umanistă și a încercat să-și dezvăluie valoarea în
viziunea prezenței didactice din ANT. În sensul acestui studiu, s-a folosit un
design de cercetare mixt explicativ. Conform rezultatelor cercetării, profesorii
roboți pot fi folosiți pentru a susține și/sau crește interactivitatea într-o
comunitate de învățare. De asemenea, constatările indică că profesorii roboți
conduc la o rețea de suport out-hub/spoke, care este percepută ca o
interacțiune benefică model în cadrul formării comunității, deoarece cursanții
în MOOC sunt dispersați la nivel global în timp și spațiu.
În plus, descoperirile par să susțină și ideea că profesorii bot pot reduce
numărul de cursanți cu putere de atenție mică în mediile MOOC, deoarece un
profesor bot încearcă să înceapă conversații cu aceștia, atragându-i în alte
conversații în curs. În plus, se observă, de asemenea, că 40% din
interacțiunea totală pe partea de conecțiune a EDCMOOC a avut loc între
profesorul bot și alți cursanţi. O altă constatare importantă este că profesorul
bot joacă un rol de punte între cursanți și clustere într-o rețea de învățare. În
consecință, profesorul bot a avut cea mai înaltă metrică de centralitate internă
în comparație cu ceilalți cinci facilitatori din EDCMOOC.
Într-o perspectivă post-umanistă, există câteva constatări importante.
Interesant, unii elevi nu au observat că interacționau cu un profesor bot. O
altă observație a fost că cursanții au avut o atitudine pozitivă cu privire la
utilizarea unui profesor bot în general; mai precis, că elevii s-au comportat, au
comunicat și au folosit un ton foarte primitor cu profesorul bot (aproape ca și
cum ar fi fost un profesor uman și deloc un bot). În plus, cursanții au fost
observați provocându-l pe profesorul bot să înțeleagă unde se află pe
continuum-ul mașină-uman.
Domeniul educației a fost martorul multor schimbări recente, de la e-learning
la m-learning și acum învăţare omniprezentă (u-learning). Având în vedere
domeniul de aplicare al u-learning-ului, profesorii bot ar putea fi
privit ca un asistent de învățare pe lateral. Hamish Macleod, unul dintre
facilitatorii EDCMOOC, a postat pe Twitter acest gând susținând una dintre
posibilitățile u-learning: „Ești omniprezent - peste tot și nicăieri” (Macleod,
2014). Această afirmație foarte perspicace provoacă multe gânduri cu privire
la rolul profesorilor bot în educația viitoare, în principal pentru că se crede că
utilizarea AI în procesele de învățare va fi probabil mai răspândită în viitor.

PAGE 8
BIBLIOGRAFIE
 https://telrp.springeropen.com/counter/pdf/10.1186/s41039-017-
0062-8.pdf
 https://ajet.org.au/index.php/AJET/article/download/
3273/1477/12970
 Teaching in Higher Education
http://www.tandfonline.com/loi/cthe20
Teacherbot: interventions in automated teaching (Sian Bayne)
 Biesta, G. J. J. 1998. “Pedagogy without Humanism: Foucault and the
Subject of Education.” Interchange 29 (1): 1–16.
doi:10.1023/A:1007472819086. Braidotti, R. 2013. The Posthuman.
Cambridge: Polity Press.

 Siemens, G. (2012). MOOCs are really a platform. eLearnspace.

http://www.elearnspace.org/blog/2012/07/25/moocs-are-really-a-
platform/

PAGE 9