Deficienţa vizuală – definire şi clasificare

În urma cercetărilor moderne de psihopedagogie specială s-a demonstrat că pierderea vederii

sau diminuarea ei are o serie de consecinţe psihologice în plan comportamental, fiind influenţate
negativ relaţiile dintre subiect şi mediul înconjurător. (Verza, 1995, p. 59).
Deficienta de vedere este o deficienta de tip senzorial si consta in diminuarea in grade diferite
(pana la pierderea totala) a acuitatii vizuale.
Handicap vizual inseamna, asadar, scaderea acuitatii vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care
are loc din perioada vietii intrauterine pana la moarte.
Handicapul vizual apare, asadar, din cauza insuficientei functionari (sau chiar a eliminarii) a
analizatorului vizual.
Dacă handicapul este din naştere, tensiunile interioare şi dificultăţile de relaţionare sunt mai
reduse, pe când, în cazul handicapului survenit, dezechilibrele sunt pregnante, frământările sunt
dramatice, individul fiind marcat toată viaţa.
Triflologia face parte integrantă din psihopedagogia specială şi studiază handicapurile de vedere
de la cele parţiale şi până la cele totale.
Psihopedagogia deficienţilor vizuali studiază problemele cunoaşterii psihologiece şi îndrumările
şi îndrumările din punct de vedere educativ a nevăzătorilor şi slabvăzătorilor, precum şi procesul de
recuperare sociala a cestora. (Carantină, n.d., p.154)
Prin deficienţă se înţelege tulburarea relaţiilor normaleale individului cu mediul înconjurător,
mai ales cu cel social, intervenita pe baza unui defect. (W. Roth, 1973, apud M. Ştefan, 1981, p. 11).
Sub termenul de ambliopie sunt incluse toate situaţiile în care se manifestă diminuarea
capacităţii vizuale, indiferent de natura factorilor care o provoacă. (M. Ştefan, 1981, p.9).
Ambliopia se exprimă prin modificarea unor indici funcţionali fundamentali ai vederii care se
află la un nivel subnormal.
Acuitatea vizuală este indicele principal urmat de câmpul vizual şi de alţi trei indici, care apar
într-o strânsă legătură între ei: sensibilitatea luminoasă, sensibilitatea de contrast şi sensibilitatea
cromatică.
Clasificarea deficienţelor vizuale.
Deficienţele vizuale sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii.
Cea mai întâlnită clasificare a deficienţelor se face în funcţie de acuitatea vizuală „capacitatea
ochiului de a percepe distinct forma, mărimea şi detaliile obiectelor situatela distanţă, precum şi de a
discrimina între două obiecte foarte apropiate între ele.” (Buică, 2004, apud Chelemen &Onicaş, 2010,
p.187):
 cecitatea totală – A.V. între 0% - 0,5% dintr-o vedere normală; aceşti copii fiind
şcolarizaţi în şcoli pentru nevăzători;
 cecitatea practică – A.V. între 0,5% şi 2% dintr-o vedere normală; şcolarizaţi în
şcoli pentru nevăzători;
 ambliopie gravă – A.V. între 2% şi 5% dintr-o vedere normală; şcolarizaţi în şcoli
pentru nevăzători sau pentru ambliopi;
 ambliopie medie – A.V. între 5% şi 20%; şcolarizaţi în şcoli pentru ambliopi sau
pot fi integraţi în şcoli normale;
 ambliopie uşoară – A.V. peste 20% dintr-o vedere normală; şcolarizaţi în şcoli
pentru ambliopi sau pot fi integraţi în şcoli normale.
 O altă clasificare în funcţie de acuitatea vizuală este următoarea (Buică, 2005, apud Chelemen
& Onicaş, 2010, p.192):
 A.V. = 0,8 sau mai bună – vedere normală;
 A.V. = 0,3 – 0, 8 – deficit uşor;
 A.V. = 0,1 – 0, 3 – deficit mediu;
 A.V. = 0,05 – 0,1 – deficit sever;
 A.V. = 0,02 – 0,05 – deficit profund;
 A.V. = mai puţin de 0,02 – cecitatea practică;
 A.V. = 0 – cecitatea absolută – fără perceperea luminii.
Dorin Ioan Carantină (n.d. p. 157) a realizat o clasificare în funcţie de modificarea indicilor
funcţionali ai vederii:
1. afecţiuni care determină scăderea acuităţii vizuale;
2. afecţiuni care determină scăderea câmpului vizual;
3. afecţiuni care determină alterarea câmpului vizual;
4. afecţiuni care determină tulburări ale vederii binoculare;
5. afecţiuni care determină tulburări de adaptare la întuneric şi lumină;
6. tulburări ale sensibilităţii cromatice.
Câmpul vizual reprezintă spaţiul pe care ochiul nostru îl poate percepe privind fix un obiect. El
este un alt indice al vederii în funcţie de care deficinţele vizuale sunt clasificate.
 Grad uşor de deficienţă vizuală – câmpul vizual normal;
 Grad mediu de deficienţă vizuală – câmpul vizual redus concentric în jurul punctului de
fixaţie, la 30 – 40 de grade;
 Grad accentuat de deficienţă vizuală – câmpul vizual redus concentric în jurul punctului
de fixaţie, la 10 – 30 de grade;
 Grad de deficienţă vizuală grav – câmpul vizual tubular, în jurul punctului de fixaţie, 0 –
10 grade.
Deficienţele vizuale mai pot fi clasificate în funcţie de momentul instalării tulburărilor la
nivelul analizatorului vizual astfel (Chelemen & Onicaş, 2010, p.193):
1. Deficienţe vizuale congenitale;
2. Deficienţe vizuale dobândite:
 la vârsta micii copilării (0 – 3 ani);
 la vârsta preşcolară (3 – 7 ani);
 la vârsta şcolară mică (7 – 10 ani);
 după vârsta de 10 ani.
În handicapul congenital, nevăzătorii nu au reprezentări vizuale, ele nefiind păstrate la copiii la
care apar asemenea afecţiuni până la vârsta de 3 – 4 ani, experienţa lor optică fiind nulă.
În handicapul survenit după circa 4 ani, se păstrază unele imagini vizuale care au o influenţă
deosebită asupra particularităţilor psihologice. Astfel de imagini şi reprezentări vizuale se păstrază într-
o măsură mai mare în handicapul tardiv care apare la vârste mai târzii.
 Bibliografie:
1. Chelemen, I., Peter, K., Boroş, D., Perţe, A., Onicaş, R., (2010). Elemente de
psipedagogie specială. Oradea: Editura universităţii din Oradea.
2. Verza, E., (1995). Psihopedagogie specială. Bucureşti: Editura didactică şi
pedagogică R.A. .
3. Mircea, Ş., (1981). Educarea copiilor cu vedere slabă – ambliopi, Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică.
4. Dorin, Ioan, Carantină, n.d. Psihiopedagogie specială, -
http://www.cartidownload.ro/Diverse/466067/Psihopedagogie_Speciala_dorin_Io
an_Carantina