Tulburare de anxietate de separare (6B05)

Definiție
Tulburarea de anxietate de separare (SepAD) este senzația de niveluri excesive și
inadecvate de anxietate cu privire la separarea de o persoană sau loc. Anxietatea de
separare este o parte normală a dezvoltării la bebeluși și copii și poate fi
considerată o tulburare doar dacă este o senzație excesivă și inadecvată situației.
Tulburarea de anxietate de separare afectează aproximativ 7% din adulți și 4% din
copii, dar cazurile din copilărie tind să fie mai severe; în unele situații, chiar o
separare pentru scurt timp poate produce panică. Tratarea timpurie a copilului
poate împiedica problemele. Aici poate fi inclusă antrenarea părinților și a familiei
cu privire la cum să trateze o atare situație. Adesea, părinții vor întări anxietatea
deoarece nu știu cum să o trateze cum se cuvine când se manifestă la copil.
Cum se dezvolta anxietatea de separare?
Sugarii se adapteaza destul de bine la alti ingrijitori decat parintii. Cel mai
probabil, parintele simte mai multa anxietate la separarea de copil decat simte
acesta. Atata timp cat nevoile lor sunt satisfacute, majoritatea sugarilor mai mici de
6 luni se adapteaza usor la prezenta altor persoane.
Undeva intre 4 si 7 luni, bebelusii dezvolta un simt al obiectului permanent si incep
sa invete ca obiectele si persoanele exista chiar daca ei nu le vad. Acesta este
momentul in care copilul incepe sa joace jocul de-a scapatul obiectelor – scapa
obiectul din scaunul inalt si asteapta ca parintele sa il inapoieze (o data reprimit, il
scapa din nou).
Acelasi lucru se intampla si cu parintele. Sugarii realizeaza ca exista doar mama si
tata, iar cand nu ii vede, inseamna ca sunt plecati. La aceasta varsta nu inteleg
conceptul de timp, asa ca nu stiu cand se va intoarce parintele. Indiferent daca
parintele este in bucatarie, in alta camera sau la serviciu, este acelasi lucru pentru
copil.
Parintele a disparut si copilul face orice poate pentru a preveni ca acest lucru sa se
mai intample. Intre 8 luni si un an, copiii devin din ce in ce mai independenti, dar
isi doresc si mai putin sa fie separati de parinte. Acum apare anxietatea de
separare, iar copilul poate deveni agitat si suparat cand parintele incearca sa plece.
Indiferent daca parintele pleaca in camera alaturata pentru cateva secunde, lasa
copilul cu bona pe perioada serii sau il lasa la cresa, reactia va fi aceeasi: copilul
plange, se agata de parinte si nu acorda atentie incercarilor celorlalti de a-l linisti.
Durata anxietatii de separare poate varia larg de la copil la copil. Unii copii pot
trece prin aceasta perioada mai tarziu, intre 18 luni si 2 ani si jumatate.
Exista si copii care nu trec prin ea. Pentru unii copii, unele evenimente de viata
stresante pot declansa sentimente de anxietate cand sunt separati de parinti: o
situatie noua la cresa sau o bona noua, aparitia unui frate mai mic, mutarea familiei
intr-un loc nou sau o situatie tensionata in familie.
Cat dureaza anxietatea de separare?
Variaza in functie de copil si de felul in care raspund parintii. In unele cazuri, in
functie de temperamentul copilului, anxietatea de separare poate sa dureze din
mica copilarie pana in scoala elementara.
In cazurile in care anxietatea de separare interfereaza cu activitatile normale ale
copilului mai mare, poate indica o tulburare de anxietate mai serioasa.
Daca aceasta apare din senin la un copil mai mare, poate indica un alt tip de
problema cum ar fi agresarea la scoala sau abuzul.
Anxietatea de separare este diferita de sentimentul pe care unii copii mai mari il au
atunci cand nu doresc ca parintii lor sa plece. In aceste cazuri, tulburarea poate fi
depasita daca copilului i se distrage atentia si nu reapare pana la intoarcerea
parintelui, cand copilul isi aminteste ca acesta a fost plecat.
Copiii inteleg ce efect are acest comportament asupra parintilor. Daca parintele se
intoarce in camera de fiecare data cand copilul plange si sta mai mult sau isi
anuleaza planurile, copilul va continua sa foloseasca aceasta tactica pentru a evita
separarea.
Cum sa spuna “la revedere ” fara lacrimi?
Aceste strategii ii pot ajuta atat pe parinti cat si pe copii sa treaca mai usor prin
aceasta perioada:
- Planificarea este totul. Se recomanda ca cel mic sa nu fie lasat la cresa sau in grija
unei persoane necunoscute cand are varsta intre 8 luni si 1 an, atunci cand apare cel
mai probabil anxietatea de separare. De asemenea, este indicat ca parintele sa nu
plece cand copilul este obosit, flamand sau nelinistit. Daca este posibil, sa se
programeze despartirile dupa somn si masa.

- Exersarea. Este recomandat ca parintele sa-l obisnuiasca pe copil treptat sa fie

departe unul de altul si sa-i prezinte persoana si locurile noi. Daca se planifica
lasarea copilului cu o ruda sau cu o bona noua, este bine ca persoana sa fie invitata
in familie, pentru a petrece timp cu copilul in timp ce parintele este acasa. In cazul
in care copilul va merge la cresa e bine ca parintele si copilul sa viziteze impreuna
locul respectiv inainte de inceperea programului.

- Calm si stabilitate. Crearea unui ritual de plecare in timpul caruia parintele spune
lucruri placute, dragastoase si un “la revedere” ferm. Parintele trebuie sa fie calm si
sa arate incredere in copil. Sa-l reasigure ca se va intoarce si sa-i explice cat timp
va trece pana se va intoarce folosind concepte pe care copilul le intelege (cum ar fi
dupa pranz), deoarece copilul inca nu intelege notiunea de timp.
- Indeplinirea promisiunilor. Este important ca parintele sa se intoarca atunci cand
a promis. Acest lucru este foarte important – il va ajuta pe copil sa dezvolte
incredere ca va rezista pana la intoarcerea parintelui.

Este o situatie temporara

Aceasta faza va trece. Daca cel mic a fost ingrijit doar de parinte, este din fire mai
timid sau are alte motive de stres, situatia poate fi mai rea decat la alti copii. Este
bine ca parintele sa aiba incredere in instinctele sale. Daca copilul refuza sa mearga
la o anumita bona sau cresa sau arata semne de tensiune, cum ar fi probleme cu
somnul sau pierderea apetitului, atunci ar putea fi o problema cu persoana care
ingrijeste copilul. Daca anxietaea de separare intensa persista pana in perioada
prescolara, scoala primara sau mai tarziu, si interfera cu activitatile zilnice, se
recomanda un consult medical de specialitate.
Se recomanda consult medical de specialitate daca apar unul dintre urmatoarele
semne:
- simptome de panica (cum ar fi greturi, varsaturi sau respiratie rapida) sau atacuri
de panica inainte de plecarea parintelui;
- cosmaruri legate de separare;
- teama de a dormi singur;
- ingrijorari excesive legate de a fi pierdut sau rapit sau sa plece fara parinti.
Pentru majoritatea copiilor teama de a fi separati de parinti trece fara a fi necesara
interventia medicala.
Separarea anxietății nu este vizibilă numai la copii. Poate fi văzut și la adulți.
Adulții cu anxietate separată au o teamă extremă că li se vor întâmpla lucruri rele
unor oameni importanți din viața lor, cum ar fi membrii familiei.
Este des văzut împreună cu alte afecțiuni legate de anxietate, cum ar fi tulburarea
de panică, agorafobia și tulburarea de anxietate generalizată.
Separarea la adulți față de copii
Anxietatea de separare este o parte regulată a dezvoltării copiilor cu vârsta
cuprinsă între șase luni și trei ani. Când simptomele continuă la sfârșitul copilăriei,
copilul dumneavoastră poate fi diagnosticat cu tulburare de anxietate de separare.
Dacă anxietatea de separare continuă până la vârsta adultă, veți fi diagnosticat cu
tulburare de anxietate de separare a adulților. Simptomele tulburării de anxietate la
copii și adulți sunt similare. Pentru copii, anxietatea de separare este adesea
asociată cu teamă sau anxietate extremă de a părăsi părintele sau îngrijitorul. Acest
lucru poate face un copil mai puțin dispus să participe la evenimente sau experiențe
sociale, cum ar fi o noapte la casa unui prieten sau mergând într-o tabără de vară
pentru a dormi. Pentru adulți, anxietatea se referă la a nu fi departe de copii sau
soți. În loc de școală, funcțiile postului sau alte responsabilități pot fi slăbite.
Simptome
Este normal să fii îngrijorat de bunăstarea celor dragi. Persoanele cu tulburare de
anxietate de separare a adulților experimentează niveluri ridicate de anxietate și
uneori chiar atacuri de panică atunci când cei dragi nu sunt disponibili.
Persoanele cu această tulburare se pot retrage social sau manifestă o tristețe
extremă sau dificultăți de concentrare atunci când nu sunt departe de cei dragi. La
părinți, tulburarea poate duce la parenting strict și supra-implicat. În relații, este
mai probabil să fii un partener excesiv.
Alte simptome comune includ:
  temeri neîntemeiate pe care cei dragi sau voi veți fi răpiți sau răniți de
moarte
 ezitare sau refuz extremă și persistentă de a părăsi apropierea celor dragi
 dormind greu departe de persoana iubită de teamă că li se va întâmpla ceva
 crize de depresie sau anxietate legate de oricare dintre subiectele de mai sus
 Este posibil să aveți și dureri fizice, dureri de cap și diaree asociate cu
perioadele de anxietate.
Factori de risc
Anxietatea de separare se dezvoltă adesea după pierderea unei persoane dragi sau
după un eveniment semnificativ, cum ar fi mutarea la facultate. Este posibil să
aveți mai multe șanse de a dezvolta tulburare de anxietate la adulți dacă ați fost
diagnosticat cu tulburare de anxietate în copilărie. Adulții care au crescut cu părinți
obezi pot prezenta, de asemenea, un risc crescut.
Diagnostic
Pentru a diagnostica această afecțiune, medicul dumneavoastră va efectua o
examinare cuprinzătoare și va folosi criteriile descrise în Manualul de diagnostic și
statistică al tulburărilor mintale, ediția a cincea (DSM-V). Potrivit DSM-V, unul
dintre primele semne este frica excesivă sau anxietatea de a fi separat de oamenii
de care ești aproape. Anxietatea și frica trebuie să fie inadecvate pentru dezvoltare.
În plus:
simptomele la adulți trebuie să fie prezente timp de cel puțin șase luni
simptomele sunt atât de severe încât afectează funcționarea și responsabilitățile
sociale
simptomele nu pot fi explicate mai bine printr-o tulburare diferită
Medicul dumneavoastră vă va pune multe întrebări pentru a determina dacă
îndepliniți criteriile pentru acest diagnostic. Este posibil să aveți nevoie de mai
multe ședințe cu un terapeut înainte de a primi un diagnostic.
Tratament
Tratamentul tulburării de anxietate de separare la adulți este similar cu tratamentele
utilizate pentru tratarea altor tulburări de anxietate. Medicul dumneavoastră vă
poate recomanda o varietate de tratamente sau poate fi necesar să încercați mai
multe tratamente înainte de a găsi unul care funcționează pentru dvs. Tratamentele
posibile includ:
 terapie cognitiv-comportamentală (TCC)
 terapie de grup
 terapie de familie
 terapie dialectică comportamentală (DBT)
 medicamente, cum ar fi antidepresivele, buspirona (BuSpar) sau
benzodiazepinele
Condiții pentru dezvoltarea anxietății de separare la maturitate
Prevalența anxietății de separare la copii este de 4.1%, în timp ce la adulți este de
6.6% din populația generală. Aproximativ 36% dintre persoanele evaluate cu
anxietate de separare în copilărie au manifestat aceeași tulburare și la maturitate, în
timp ce restul participanților au dezvoltat anxietatea de separare la maturitate. De
ce se întâmplă așa?
O explicație plauzibilă are legătură cu neuroplasticitatea, anume capacitatea
creierului de adaptare și remodelare a circuitelor neuronale în funcție de context.
Dacă pe parcursul vieții, o persoană care a suferit de anxietate de separare în
copilărie, a avut parte de o altă figură de atașament, fie un mentor, un bunic sau un
partener, care i-a oferit oportunitatea unor interacțiuni empatice și previzibile,
creierul său și-a reconfigurat modelul despre lume, iar tiparul de nesiguranță în
situația separării s-a întrerupt.
În același mod, chiar dacă în copilărie o persoană a avut parte de o figură de
atașament sensibilă și de încredere și nu a dezvoltat anxietate de atașament,
experiențele trăite pe parcursul vieții, poate într-o relație cu un partener abuziv, au
vulnerabilizat persoana și ca urmare a condus la dezvoltarea tulburării de
atașament la maturitate.

Manualul de diagnostic al tulburărilor psihice descrie o serie de criterii care

apar în anxietatea de separare:
 stres recurent și excesiv în apropierea unui eveniment de separare
 îngrijorarea persistentă pentru pierderea sau rănirea gravă a persoanei de
atașament
  îngrijorarea persistentă cu privire la o eventuală pierdere, răpire care ar duce
la separarea de persoana de atașament
 refuzul de a ieși din casă sau de a frecventa alte locuri (școală/serviciu)
 teama de a fi singur sau fără persoana de atașament
 refuzul de a dormi departe de persoana de atașament
 coșmaruri cu privire la tema separării
 acuze repetate de dureri fizice
Aproximativ 15% dintre caini manifesta semne clinice de „anxietate de
separare”.In timp ce majoritatea cainilor nedresati vor vocaliza, vor roade diverse
obiecte interzise sau isi vor face nevoile in casa daca sunt lasati singuri,
diagnosticul de anxietate de separare este rezervat unei versiuni mai intense a
acestor simptome, insotite si de semne de stress.Potrivit animale.ro, cainii
predispusi la anxietate de separare sunt adesea foarte afectuosi si orientati spre
oameni. Semnalmente clinice primare ale anxietatii de separare sunt, asa cum
aratam mai sus: vocalizari persistente (latrat, urlat, schelalait), producerea de
stricaciuni in casa (ros, sapat), activitate motorie accentuata (mers, sarit, sau alte
activitati repetitive), urinare (adesea imediat dupa plecarea stapanului), defecare
(tot imediat dupa plecarea stapanului), voma (adesea imediat dupa plecarea
stapanului), anorexie (nu mananca), depresie sau retragere la aparitia semnelor
plecarii stapanului, intampinarea exuberanta a stapanului la intoarcere.
Semnalmente clinice secundare sunt reprezentate de: hipersalivare, gafait,
tremurat, auto-mutilare (isi musca singur corpul).Cauzele sunt diverse – de la
predispozitie genetica la anxietate la perioade prelungite de timp fara a fi separat
de stapan, perioade petrecute intr-o canisa sau la un adapost de animale, relocare,
ruperea legaturii afective primare, lipsa cronica de exercitiu/stimulare. Anxietatea
de separare, mai ales in formele sale mai usoare, are un prognostic pozitiv, dar
corectarea comportamentului este un proces de lunga durata care cere perseverenta.
Progresele pot fi mai rapide daca are efect si medicatia prescrisa si daca animalul
nu este lasat singur,in continuare, in timpul exercitiilor de
desensibilizare.Tratamentul acasa implica, initial, eliminarea relevantei semnelor
ce preced plecarea, prin repetarea lor aleatoare in timpul zilei, fara a fi urmate de
plecarea efectiva, diminuand astfel anxietatea.